Original subtitles

INCORIGIBILUL

Distribuţia

Scenografia

Muzica

Regia

- Nu face faţa asta, şefule ! - Ştiam că vei pleca într-o zi.

Ne spuneam că vei face o prostie, dar uită-te la tine !

- Acum a venit ziua şi ne pare rău. - Da, e mai greu pentru cine rămâne.

- Raoul ! Frăţioare ! - Ce mult a trecut !

- Nu arăţi prea bine ! - Ştii că nu dorm de 3 luni !

Ai dreptate, a fost foarte greu. Gata cu dulcegăriile !

Ne apucăm din nou de afaceri ! Le aud, ba nu, le simt !

- Te aşteaptă Camille ! - Dragul de Camille !

Iar micuţa Catherine a trecut azi de 3 ori pe la tine.

Apă minerală, whiskey şi o fisă pentru telefon ! Nu vă deranjaţi !

Mulţumesc !

Alo, agenţia Localus ? Sunt Charles-Henri de Ferrussac.

Da, ştiu, am fost la Calcutta, e o mizerie îngrozitoare.

Spuneţi-mi, cum stă treaba cu locuinţa mea din strada Foch ?

Aveţi un client, un diplomat american ? Foarte bine.

Rămâne preţul de 2 milioane dolari, dacă îi convine.

Bani gheaţă. Să zicem la 12 fix, în strada Foch. La revedere !

- Poftim ! - Atât de greu a fost ?

Pe vremuri era mai greu, dar aveai timp să visezi.

Acum au mania petiţiilor, grevelor, nu mai poţi respira nicio clipă.

Dna. Helene ? Sunt Jaubert ! Sun din Monfort, de-abia vorbesc.

Încălzirea a pocnit toată noaptea.

Orhideele care vă plac atât de mult sunt toate îngheţate.

De inundaţie vorbesc, parcă am fi la Veneţia !

E îngrozitor ! Expertul de la asigurări soseşte la ora 12 fix.

Bine. Nu uitaţi să vă luaţi cizmele, e ca la Veneţia, credeţi-mă !

Aşa ! Nu vă merge telefonul ! Ce e asta ?

- Whiskey-ul dv. - Şi apa minerală ?

- Nu am apă minerală ! - Asta e culmea !

- Şi plata ? - N-a băut nimic !

Să mergem ! Camille ne aşteaptă cu siguranţă la cafenea !

Mergem întâi pe strada Foch.

Până când urc să o sărut pe Helene, du-te după american la Hilton.

Îl cheamă Morisson. Adu-l aici la 12 fix.

- Iar începe ! - Ce vrei să spui ?

- Vreau să spun că iar începe ! - Am avut parte de 3 luni infernale.

Ţi-am cerut un serviciu, iar tu bombăni. Ascultă !

Exagerezi ! Şi, dacă vrei să ştii, e viitorul preşedinte al SUA.

Vorbeşte-i de coloane corintiene, de frize italiene, de artă antică.

- Pe scurt, atrage-i interesul ! - Semnalizezi cu storul alb !

Da.

Dl. Vauthier !

- Bună ziua, Lucien ! Dna. e acasă ? - Dna. nu vine niciodată singură.

Dna. se pregăteşte să meargă la Monfort, s-a produs o catastrofă.

- Cu încălzirea ? - Da, dle.

Chiar azi ? Cu 3 lucruri nu e de glumit:

Instalaţiile sanitare, acoperişul şi încălzirea.

Când încălzirea cedează, totul s-a sfârşit.

Mă rog, asta spun eu. Sus încă mai funcţionează ?

- Încă da, dle. - Bine. Spune-i dnei. că fac baie.

- Helene ! Tu, aici ! - Da.

Eşti în taiorul albastru ! La toate te gândeşti !

Nu la toate. Nu credeam că te voi găsi în baia mea.

Aveam nevoie de asta. A fost foarte greu.

5 ore de zbor, 6 ore cu cămila, 8 ore cu trenul.

- Vin de la Addis Abeba. - Ştiu, mi-a spus avocatul tău.

- Mi-ai primit pachetele ? - Da, mulţumesc.

Dar omul nu trăieşte doar cu conserve.

În timpul acestor 3 luni, m-am gândit mult.

- Şi la ce concluzie ai ajuns ? - M-am întrebat unde mi-e tinereţea.

După ce himeră alerg ? Voind să realizez imposibilul,

oare nu risc să pierd esenţialul ?

Voi arunca în sfârşit ancora, eu, vechi călător al savanei ?

- Spune-mi, ce e cu hainele astea ? - Ale tale le găseşti în valize.

- Am înţeles. Plec cu burta goală ! - Putem să-ţi facem un sandvici.

Un sandvici ? Perfect !

- Lipseşte ceva, dle. ? - N-avem dulceaţă de afine ?

- Suntem în era marmeladei, dle. ! - La sfârşitul după-amiezii.

Pe curând, dragul meu ! Lucien, nu pregăti nimic pentru prânz !

Cu siguranţă voi rămâne la Monfort. Nici pentru diseară, ieşim în oraş.

- Unde mergeţi ? - Cinăm la fratele domnului.

Fratele domnului locuieşte în Terra Nova ?

Sunt foarte supărată. M-a sunat Jaubert dimineaţă.

- Se pare că la Monfort... - Am uitat !

- Ce ai uitat ? - Mi-a spus Lucien ! Încălzirea !

Ţi-am spus de atâtea ori că nu e de glumit cu...

Vă rog să remarcaţi decoraţiunile şi coloanele corintiene.

- E artă antică. - Ni s-a spus la ora 12 fix.

Când vă veţi muta, va trebui să le explicaţi musafirilor.

Altfel, ce impresie îşi vor face ? Priviţi friza italiană !

- Poftim, vă dau 11 mii. De cine e ? - De Robia ?

Nu !

Pe scurt, e apă peste tot. Jobert mi-a spus că e ca la Veneţia.

- Veneţia ! Îţi aminteşti ? - Da.

- Palatul Gritti ! - Da. Dar acolo nu curgea !

Totul se prăbuşeşte: palatul, iubirea noastră. Pune-ţi pălăria !

Nu te întoarce, fără lacrimi ! Adio, Helene !

Nu-mi cere să-ţi fiu prieten. Cel puţin, nu acum.

Să ne grăbim, Henri, sunt în mare întârziere ! Mergem la Monfort.

Bine, gata cu Michelangelo. Mergem înăuntru, vă rog !

Intraţi, domnule, doamnă !

Charles-Henri de Ferrussac ! Scumpă doamnă !

- Bună ziua ! - Dle. ambasador !

- Sper că agenţia v-a pus la curent. - Desigur.

- Dar am vrut să aruncăm o privire. - De aceea sunt aici.

Mulţumesc, Lucien. Aici aveţi o tapiserie din secolul XVIII.

- Ce pendulă frumoasă ! - Da, e din aceeaşi perioadă.

Aici aveţi electricitate, mult mai recentă. Priviţi !

Aveţi prize peste tot, în stil american.

Mulţumesc, Lucien.

Sunt prize peste tot pentru combină stereo, mixer, măcinător de cafea,

maşină de spălat şi un covor chinezesc din 1 403, dinastia Ming.

Mama, din 1913 !

Robia, detaliu amuzant căruia îi datorăm frizele de pe faţadă.

- Nu mai e dulceaţă de afine ? - Nu !

Biblioteca... E camera mea.

- Ar fi trebuit să o omor ! - Nu vizităm camera ?

Nu. Nu o mai vizităm.

Dv. aţi fi omorât-o, dle. Morisson, care sunteţi american ?

- Ştiţi, eu... - Era să o fac, exact acum 1 an.

De fiecare dată când intru acolo, la asta mă gândesc !

Am mers singur în acea seară la Teatrul Francez.

Helene era bolnavă. Neliniştit, am plecat din sală.

Ajuns acasă, am traversat salonul şi, brusc, am auzit un ţipăt.

M-am repezit şi aici, pe covorul persan inclus, de altfel, în preţ,

văd un cuplu îmbrăţişat: soţia mea şi un individ !

Nu am putut să o iert. Înţelegeţi de ce plec din Europa.

- Şi contractul ? Plata ? - Contractul îl faceţi cu agenţia.

Mulţumesc. Lucien, trimite bagajele în Le Havre !

Iar ai întârziat ! Ai pierdut uvertura !

Mai lasă Saint Gobain-ul şi atacă Suezul !

Domnule, doamnă ! Nu crezi că se răceşte cafeaua lui Camille ?

Cafeaua se poate încălzi. Ce e cu Catherine ?

Nimic serios. Ştii cum sunt tinerii.

Te măriţi şi mă anunţi aşa ? Lipsesc 3 luni şi gata !

Aşa, dintr-o dată ! El ce face ? Câţi ani are ?

- 22 de ani. - N-are altceva mai bun de făcut ?

- Sper că nu te culci cu el ! - Aşa, puţin.

- M-apucă răul de la prostiile tale. - Revino-ţi, naşule !

Nu-mi spune aşa, la vârsta asta. Din ce trăieşte acest Maurice ?

Am găsit o mică prăvălie. Cu 2 milioane...

Aşa deci, o mică prăvălie şi o mare iubire. Ai nevoie de 2 milioane

şi îi ceri lui Victor, dar banii nu cad din cer.

- Eu muncesc. Unde e mama ta ? - În spate.

- Adrienne ! - Victor, ce faci aici ?

Mă întrebi ce fac când tocmai am aflat ? Cine e acest Maurice ?

Ştiu, e drăguţ, are 22 de ani şi o iubeşte.

Te întreb cine e golanul care vrea 2 milioane că se culcă cu fiica ta.

Fiica mea ? Nu uita că n-am făcut-o singură.

Vezi, Adrienne, mereu am ştiut că acest copil ne va face probleme.

Nu trebuia să crească. Din fericire, ştiu genul, parcă îl văd pe Maurice.

"Vom fi fericiţi, voi căuta de lucru", îi ia banii şi dispare.

- Sper că nu îi face vreun copil. - Atunci ţi-ar trezi amintiri.

- Adrienne ! - Mai bine spune că nu ai bani.

Nu de bani e vorba, e o problemă de principiu.

Priveşte-mă ! Par naiv ? Ai noroc, imobiliarele au luat avânt.

Am dolari, am devenit feroce. Pot să dau un telefon scurt ?

În spate.

- Alo, barul Ciclop ? Cu Freddy. - Eu sunt.

Tu eşti ? Da, în Antile.

Luxuriant. Greu, dar luxuriant.

Am investit într-o prăvălie. Aş avea nevoie de vreo 2 milioane.

- Când ? - Cum când ? Chiar acum.

Cred că am o afacere bună. Ştiu un tip care caută o barcă.

- Ai putea să i-o vinzi pe a ta. - Dar eu n-am barcă.

- De aceea e o afacere bună. - Înţeleg ce vrei să spui.

Navigator solitar. La ora 16 la Bougival ? Bine.

Nu vă deranjaţi, sunt în trecere !

Helene, dragă, cred că pe tine te caută.

- Pot să fac un mic tur ? - Şi unul mai mare, dacă doriţi.

Era să mă scufund traversând Capul Horn,

pe un ocean agitat cu valuri de 30 de metri.

- Nu vii, Sybille ? - Nu, mulţumesc.

- Sybille e un nume destul de rar ! - Nici Kerdonkuff nu e prea comun.

- Cât primeşti dacă ne vinzi rabla ? - 10 la sută, aşa e de obicei.

Eu îţi dau 20 dacă nu iese afacerea. Să stau o lună pe mare cu el...

Ciudat ! Îmi imaginam o fată ca tine într-un alt cadru.

Într-o vilă, de pildă. Ştiu una de vânzare, cu un preţ derizoriu.

- Vorbeşte-i de el lui Robert. - Primeşti tot 10 la sută ?

Nu, cu tine va fi pe jumătate.

- Fir-ar să fie ! Robert ! - E soţul ei !

- Tu eşti, iubitule ? - Cine ai vrea să fie ?

- Deschide, ştiu că e acolo ! - Cine, iubitule ?

- Deschide ori sparg uşa ! Unde e ? - Cine ?

El !

- Victor ! - Camille e acasă ?

Unde vrei să fie ?

Mulţumesc. Puteai să vii după mine.

Înţeleg să aud un asemenea sofism de la un străin, nu de la tine,

tovarăşul sihastrului, martorul celui înţelept.

Tu, care puteai să-mi fii discipol dacă erai mai mult

decât o fantasmă, un curent de aer.

- L-am întâlnit pe Freddy. - Freddy !

Freddy, Mauricette, Totor, Juju... Relaţiile tale sunt ca viaţa ta.

Dezolante şi fără rost.

De 20 de ani ţi-o risipeşti între hipodromuri şi alcovuri.

Aboleşti timpul.

Trebuie să te plictiseşti, Victor, de vrei ca timpul să nu treacă.

Eu pot să mă privesc ore întregi în oglindă.

Atunci am un aer îngrozitor de plictisit.

Tenul ca de ceară, dinţii galbeni, ochii saşii...

Am un vâjâit în urechi şi o mare suferinţă din dragoste.

Crede-mă, aşa orele sunt lungi !

Tu nu îndrăzneşti să te priveşti pentru că eşti vesel, adică frivol,

inconsecvent, eşti ca o bulă.

Viaţa ta curge ca o apă vie,

pe când a mea se scurge ca dintr-un robinet defect.

Săptămâna viitoare înaintez bariera. Curând poate că nu va mai fi nevoie,

având înţelepciunea absolută, imobilitatea totală.

Aici, în acest fotoliu, cufundat în mine însumi,

dens ca un ou.

Trebuia să-ţi ofer nu un fotoliu, ci o cupă de ou.

Nu văd de ce mă străduiesc. Poftim !

De acum înainte alţii se vor ocupa de educaţia ta.

Ţi-au trimis un psihiatru, numit educator, ca să nu te sperii.

Vine în această dimineaţă. Aşa vrei să-l primeşti ?

- Îl caut pe dl. Victor Vauthier. - La ora asta e în grădină.

Întrebaţi acolo.

Dle. Vauthier !

- Sunteţi dl. Vauthier ? - Din păcate, nu. El e în grădină.

Întotdeauna se trezeşte în zori. Face una sau alta.

Nu aşteaptă prea multe de la viaţă. Victor, dragul meu !

- Da, unchiule ! - Vino să vezi !

Am necazuri cu "văduva preşedintelui Doumer".

În primăvară nu s-a dezvoltat, acum are paraziţi.

- Te caută cineva, dragă. - Cine sunteţi ?

Veniţi pentru coşul nunţii Ruffec ! Cu grindina de săptămâna trecută...

Nu pentru asta am venit. Sunt dra. Pontalec.

Am fost numită de judecător.

Sunt delegat permanent de asistenţă post-penală.

- Iar vreţi să-mi faceţi probleme. - Nu vreau să vă fac probleme.

Vreau doar să stăm de vorbă.

- Putem merge la tine, unchiule ? - Sigur că da, micuţule.

Victor, la telefon !

Scuzaţi-mă, domnişoară.

Cred că mă caută Brandillon.

- Nu aşa mi-l imaginam ! - Nu vă luaţi după prejudecăţi, dră.

"Cine fură un ou, va fura un bou", "cine bea, nu se lasă" etc.

În ciuda unor ciudăţenii ce justifică prezenţa dv. aici,

Victor e foarte sănătos, iar sinceritatea sa e uneori brutală.

Aici Ralph Bennet, ascult ! Voiau bombardiere, acum vor altceva ?

Afirmativ, nu e nicio problemă. Mirage 3 ?

Bine, ne vedem în Prince de Galle, într-o oră. Terminat.

Dacă îi studiaţi descendenţa, veţi fi dezamăgită. Nu suntem la Zola.

Tatăl lui era grădinar la Villandry, mama, florăreasă la Saint-Germain.

Era Brandillon, florarul din Prince de Galles.

Ne întâlnim peste o oră, vrea un buchet pentru Înălţarea Domnului.

- E frumos că s-a gândit la mine ! - Sunt mulţumit, băiete.

Trebuie să vorbim. Cum facem ?

- E mai important să lucrezi. - Putem vorbi în timp ce mâncăm ?

- Da. - Bine, mă schimb. Haina contează.

- E maşina ta ? - Da, o am de 15 ani.

- Are valoare sentimentală. - Nu ridicăm capota ?

Nu, niciodată.

- Întotdeauna conduci aşa ? - M-am născut într-o maşină ca asta.

- Bolul de Aur '54 îţi spune ceva ? - Nu.

Locul 1 , Chiron, locul 2, Vauthier, tata. A concurat 30 de ani.

- La Villandry ? - La Monza, lndianapolis.

De ce nu şi la Villandry ?

- Tatăl te-a învăţat să parchezi ? - Nu l-am cunoscut prea bine.

- Cred că am auzit despre el. - Bună ziua ! Voiam să...

Dacă mă caută cineva, sunt la restaurant.

Acolo nu cunosc pe nimeni.

- Max, trebuie să vorbim. - De acord.

- Bună ziua, Loulou ! Merge ? - Merge.

- Dle. doctor, sunt puţin balonat. - Luaţi asta cu puţină apă.

- Charles-Henri ! - Therese ! Ai o masă liberă ?

Debarasează-i masa 8 de pe terasă.

Nu v-am văzut de mult, dle. Henri. Termin tot la ora 16.

- Azi am pere cu vinegretă. - Atunci două pere cu vinegretă.

Un lucru nu trebuie ratat, platoul cu linte.

Două platouri, pentru început, sufleu Grand-Marnier şi profiterol,

cu un Beaujolais şi un Sauvignon, ca să alunece mai bine.

Şi două Martini, ca de obicei.

- Ce interesant ! - Ce este ?

În ochii tăi văd marea Nordului, Flandra.

Ovalul feţei tale e din Renaşterea italiană.

- Nu reuşesc să te definesc. - Nici eu, de câteva momente.

Deci, tatăl tău, care a câştigat Bolul de Aur...

Nu, a fost al doilea. Să nu deformăm faptele !

- Nu e rău pentru un grădinar. - Tata n-a fost grădinar.

- Cine ţi-a spus asta ? - Unchiul tău.

Tipic ! Vorbeşte doar ca să se afle în treabă.

Tata n-a fost niciodată grădinar, a fost gardă republicană.

Dle. Vauthier ! Să-l lăsăm pe tatăl tău, nu cu el stai, ci cu unchiul.

- De ce ? - Pentru că e singur.

- Dar nu e singur doar acum. - Şi eu am fost singur multă vreme.

Am avut o tinereţe îngrozitoare de care nu vreau să vorbesc.

Un tată alcoolic, mama obosită de spălatul cu leşie...

Parcă o văd în pădure, plină de chiciură, adunând lemne pentru foc.

- Eu mă agăţam de poala ei. - Câţi locuiaţi împreună ?

- Cel puţin 15. - 15...

Apoi au început să vină bărbaţi pe la noi, mai ales militari.

Mama era foarte frumoasă. S-o fi văzut pe scara mare, în hol,

având în jurul gâtului ruloul din pene de păun.

- Foarte util la strânsul lemnelor. - Dacă mă întrerupi, pierd şirul.

- Dl. Ralph Bennet ? - Nu. Ba da !

Vă caută dl. N'Baliba.

- N'Baliba ? - Da, e florarul Brandillon.

- Îi spunem N'Baliba. - Iar ţie ţi se spune Ralph Bennet.

Aşa e !

- Maestre, vreau să vă rog ceva. - Mai târziu, sunt grăbit.

Consiliul de miniştri s-a prelungit. Scuzaţi-mă.

Dle. general, dle. ministru, excelenţă !

- Vă scuzăm, dle. consilier. - Strategia dv. m-a surprins.

Aproape că sunt de acord cu dv., ca şi Giscard.

În acest moment, bombardierele au o reputaţie proastă.

Mirajele sunt închise la Buc,

sub paza unei gărzi republicane în care am toată încrederea.

Generalul ar vrea ca aparatele să fie joi la Bobo Nagouda,

pentru manifestaţia populară.

Joi ? E o problemă, urma să trimitem piesele detaşate,

o parte prin Tanger, cealaltă prin lstambul.

Asamblarea se face la Ouarzazate. Piloţii sosesc de la Ulan Batorm

cu Tupolev, în weekend pentru că joi nu sunt zboruri cu Tupolev.

Trebuie să discut cu Matignon. Scuzaţi-mă !

Scuzaţi-mă, dle. ministru !

- Cecile ! - Nu te-am văzut de mult !

- Acum ai mustaţă ? - Mereu am avut mustaţă !

- Îţi las cheia mea ? - Da, mulţumesc.

- Pari în formă. - Am şi de ce !

Brandillon e de acord cu buchetul.

- La ce te uiţi ? - Porţi Legiunea de Onoare.

Nu am Legiunea de Onoare. E o glumă de-ale lui Brandillon.

Detest acest gen de glume.

Mă duc să-i spun câteva !

- Trece-mi-o în cont, te rog. - Cine e micuţa ?

E psiholog. Vrea să vadă ce am în cap.

Vrei să-i spun eu ce ai în cap ?

- Valentin, nu mai ai mustaţă ? - N-am avut niciodată. Doamne !

Cât priveşte Tupolevul... N-aveţi decât profiterol ?

- Vă aduc meniul, dle. - S-a aranjat. Vine lliuşin.

Finanţele sunt de acord, Elyzee închide ochii.

Dar şeful hangarului nu vrea să ştie nimic.

E un om integru, vrea bani gheaţă. Două milioane ori trei, şase.

Secretara mea, scuzaţi-mă. Sunt importatori de manglieri roz.

- Ce e cu mustaţa asta ? - N-am avut niciodată mustaţă.

Aşteaptă-mă aici ! Secretara mea scrie contractele...

- Nu mai aveţi mustaţă ! - Vorbim de mustaţă ori de avioane ?

Cu mustaţă sau fără, încep să mă satur !

Şi povestea cu tranzitul prin Tanger şi lstanbul pare o escrocherie !

N-aveţi decât să vă luaţi avioanele din altă parte !

Albert, trece totul în contul meu ! Bastonul şi pălăria !

Încep să mă enerveze cu poveştile lor despre manglierii roz !

Vom cumpăra muşcate. Am rămas doar noi.

Doar nu vom sta de vorbă în curent. Să urcăm !

- Unde să urcăm ? - Într-o cameră. Sunt 300.

Ba nu. Nu vorbim nici în curent, nici în cameră, ci mâine.

- Mă întorc la birou, e ora 15. - Şi diseară ?

Diseară merg la concert. Nu cred că te pasionează muzica clasică.

- Scuzaţi-mă, maestre. - Nu vezi că sunt ocupat ?

- Domnişoară ! Muzică clasică ? - Da.

E viaţa mea, cu ea am crescut. Am făcut studii de muzică clasică.

- Mama cânta "Traviata" în cadă. - La revedere !

lertaţi-mă că vă deranjez, maestre. Pot să vă cer un sfat ?

- Sunt aşteptat, dar vă ascult. - E vorba de sora mea.

- Unde e ? - La toaletă.

Cum să vă explic ? După 22 de ani de căsnicie şi 2 copii, la 52 de ani,

umblă cu travestiţi.

- Groaznic. - Măcar dacă ar accepta divorţul.

Dar mă vrea şi pe mine. Mulţumesc, doamnă.

Într-o zi e în stare să-mi aducă unul acasă şi să aibă pretenţii.

Mă înţelegeţi ? Ani de zile mi-a adus salariul acasă.

Acum, toţi banii se duc pe botine, corsete şi altele asemănătoare.

- Îngrozitor ! - S-a abonat şi la reviste.

Noroc că fratele meu mi-a găsit serviciu. Nu, domnule, la stânga !

Câte v-aş putea spune şi despre locul acesta !

În zilele noastre, cazul dv. e extrem de banal.

- Aveţi un polaroid ? - Nu. Poate are fratele meu.

Perfect. Deci: divorţ, constatare adulter, pensie alimentară,

una destul de mare, mă gândesc la copii.

Maestre, cu dv. sunt liniştită. Fratele meu v-a vorbit despre bani ?

- Mulţumesc. - Francul simbolic.

- Era să uit ! Unde îl găsesc ? - Are obiceiurile lui.

La hotel Tagada, strada Valvin.

- Scuză-mă, am fost să mă schimb. - Te aşezi, Berlioz ?

Vezi că Berlioz îţi trage câteva ! lncredibil, parc-am fi la Paccra !

- Vocea îmi pare cunoscută ! - E Tatiana Negulesco.

Ştiu eu ce vreau să spun.

- Dacă tot nu folosiţi binoclul... - Vă rog.

Scuză-mă o clipă.

Fă-i un semn !

Gino, dacă ştiam ! Iubirea mea, ce faci aici ?

Cum ţi-am văzut numele pe afiş, am şi venit.

Ai venit ? Cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată.

Scuză-mă.

- Au trecut 3 ani. Cum arăt ? - Sublimă.

- Dar nu te aud, stau la galerie. - Pe tine ? Ţipă la controlor !

Spune-i că eşti minunatul meu iubit.

Pardon.

- Domnule, vă rog. - Walter, ai fost colosal.

Nu voiam să-ţi spun că sunt în sală, ştiu că ai trac.

O admiratoare, prietenul meu, Walter.

Vrei un autograf ? Nu ai o poză ? Nu ? Bine.

În orice caz, dacă ai nevoie de ceva, ştii unde mă găseşti.

Vorbim la telefon. Ai fost colosal.

Sunteţi toţi aici ? Ce frumos ! Vă mulţumesc că aţi venit.

Erai şi tu în sală ? A fost bine, mulţumesc, pardon.

- Gino ! Pleci, nenorocitule ! - Nu plec, te căutam.

Nu te enerva, e lume aici. Ţi-l prezint pe medicul meu.

- Tu nu ai nevoie de prezentări. - Medicul tău ? Eşti bolnav ?

- Nu, ba da. Îţi voi explica. - Dacă vrei să rămâi, Gino...

- Nu ! Ne vedem la Colibri. - Ce Colibri ?

Lângă Tagada, pe strada Vavin.

12 stridii, un mic Muscadet, la ora 1 eşti acasă.

Nu, deja e prea târziu, iar eu mă trezesc devreme.

- Fii amabil, du-mă la un taxi. - Te duc acasă. Unde stai ?

La Senlis.

Ce porcărie ! O voi duce la fier vechi !

Am luat-o crezând că poate ai prieteni de dus acasă.

Cu 8 locuri, aveam loc destul.

După miezul nopţii, nu mai e decât muzică pentru camionagii.

Frecvenţa 528, pe unde lungi, toată noaptea.

- O cunosc. - E Simfonia a V-a.

M-am prostit. Fumez prea mult, îmi pierd memoria.

Îmi amintesc de ea pe frânturi.

- Cum te numeşti ? - Marie-Charlotte.

- Crezi în farmece, în vrăjitorii ? - Absolut deloc.

Nici eu. Şi totuşi, în această dimineaţă nici nu ne cunoşteam.

Mai rău, destinul ne-a asmuţit unul împotriva celuilalt.

- Eram ca langusta şi cobra. - Mangusta.

Apoi, fără să ştim cum şi de ce, un adagio de Schubert,

privirea ta de şcolăriţă, fragilitatea ta...

- De ce eram eu acolo ? - Aşa a vrut soarta.

Vezi ? Puteam să vorbim banalităţi, dar purtăm o conversaţie pasionantă.

- Pasionantă ? - Marie-Charlotte !

Fir-ar să fie de portieră !

- Ce spuneai ? - Marie-Charlotte !

Poate că mâine vom spune că am făcut o prostie.

O prostie minunată. Nu îndrăznesc să cred.

Ai dreptate. Debili mental, paranoici, obsedaţi sexual,

credeam că le-am văzut pe toate, dar nu şi mitomani ca tine.

Da, desigur, sunt ridicol. Am înţeles. Adio !

Nu, pe mâine ! Dar nu la barul artiştilor, nici la Prince de Galles

şi cu atât mai puţin la Tagada, pe strada Vavin.

La biroul meu, Quai des Orfevres 18, la orele 15 fix.

La revedere, maestre !

Hotelul Tagada, flagrant-delictul meu !

La o parte !

- Aşteaptă-mă 5 minute ! - Tu eşti ! Ce ai mai pus la cale ?

Te rog, să fim discreţi. Am un caz extrem de delicat.

Doamna de la toalete din Prince de Galles are doi copii.

Revin imediat !

- Bună seara, maestre ! - Amice !

Am bliţ, am film, putem să-i dăm drumul.

Te previn de pe acum că nu mă dezbrac.

Nu, maestre, vin imediat după tine. Un clic şi gata.

Maestrul Wassenberg de la baroul din Paris.

- Regret, n-am buletinul la mine. - Ar fi bine să-l aveţi la dv.

- Mulţumesc. - Acum ne arestaţi cu homosexualii ?

- Ai grijă ! - Înainte erau târfe şi matroane.

- E doar un prefăcut. - Spui asta pentru că e urât.

- Are vreo 36 de ani. - Doamnelor, să fim civilizaţi.

Eu cred că au un ton destul de ciudat.

Tu să taci, cu întâlnirile tale prosteşti !

Nu vii la o cafeluţă ? Puteam rămâne prietene.

- Bună, Victor ! - Salut, copii !

Vei observa că nu te întreb nimic.

A fost o situaţie foarte încurcată în toaletele din Prince de Galles,

unde sunt un fel de avocat-consilier.

Nu şi după ce am ascultat-o pe Tatiana Negulesco.

- Ia te uită ! Revine ? - Nu. De ieri nu mai sunt singur.

Marie-Charlotte a fost cu mine toată ziua. N-am mai scăpat.

Micuţa Marie-Charlotte Pontalec e cel mai bun lucru

după Helene Dupont-Moreau şi acea minunată egipteancă

pe care manierele noastre au scârbit-o.

Nimfa care dansa cu mingea ?

Nu crezi că ar trebui să te stabileşti la casa ta ?

Dar n-aş vrea să ajungi pe lângă Alcazar, ori chiar mai departe.

- Unde locuieşte ? - Cine ?

- La Senlis. - Sună bine. Ce face tatăl ei ?

- Nu ştiu. - Nu îmi fac griji.

Sigur e inginer la ape şi păduri, sau fost guvernator colonial.

O căsătorie în asemenea cercuri ar fi salvarea ta.

O căsătorie ? Tu vorbeşti ? Te-ai întors singur din luna de miere.

Iar dna. Raoul a plecat, lăsându-l cu 5 copii pe cap.

Vorbeşti ca un copil, Victor.

Tu vezi dragostea printre mandoline şi versuri jalnice.

Adevărata dragoste e shakespeariană. lubirea nu se murmură, se urlă.

Am urlat ca nimeni altcineva. Şi acum mi se întâmplă.

Antinea ! Scorpia !

Îţi aminteşti cum alerga goală în golful muntelui Saint-Michel ?

Iar eu îi strigam numele de pe meterezele mănăstirii ?

Ştii ultimele veşti ? Nisipul a mai înaintat în mare.

În 50 de ani, muntele Saint-Michel va fi înconjurat de pământ.

Decorul iubirii tale va fi înconjurat de sfeclă.

Eşti de prost gust ! Din cauza vocabularului tău,

nu vei cunoaşte niciodată voluptatea suferinţei din iubire.

Dar nu toată lumea are statura unui tragedian.

Mulţumeşte-te cu fericirea. E consolarea celor mediocri.

Ai dreptate să mă pui la punct, Camille.

Tu eşti făcut pentru alexandrini şi purpură,

eu, pentru lucruri mult mai prozaice.

Jos cu măştile ! De azi înainte, voi merge cu faţa descoperită.

Sunt avocatul Schwob-Lautrec. Gardian, supraveghează-mi maşina !

- Ai fost convocat, tinere ? - Da. Nu.

Mi s-a spus să trec pe la biroul de educatori.

Scara F, biroul 4 1 3.

V-aţi violat sora pe 6 iunie, era beată şi însărcinată cu tatăl dv.

- Aşa a fost ? - Da, doamnă.

Bună ziua tuturor ! Ce volubili sunteţi !

Paulo ! Nu e un băiat rău, poate fi educat.

Te rog să nu te amesteci.

Marie-Charlotte, trebuie să te cert. Eşti ocupată ?

Vin mâine la atelierul dv. La revedere, domnule !

Doar nu pleci din cauza mea !

Ştii că ai o influenţă ciudată asupra mea ?

Dimineaţă, în timp ce mă bărbieream, fluieram.

Unchiul meu, Camille, m-a întrebat ce fluier.

Era Simfonia a V-a, nu altceva.

Dacă a venit vorba de unchiul tău, care, de altfel, nu îţi e unchi,

hai să vorbim despre el. Sihastrul din Chatou,

care n-a mai ieşit din casă de 15 ani,

şi-a părăsit refugiul în 18 mai 1961 pentru a intra în Banca Olandeză,

de unde a ieşit cu 5 ani de închisoare.

În cazul lui, măcar ştim cum şi-a petrecut timpul.

La dv., dle. Vauthier, există mici lacune. Să vedem !

Vauthier, născut la Biarritz în '33, tatăl, profesor de tenis,

mama, manechin şi actriţă, fără profesie, să spunem.

Şcoala la Besancon, liceul la Cahors.

- Certificat de studii... - Cu menţiune.

Exact.

Apoi avem primul loc gol.

Îl regăsesc pe micul Victor în 1 949, în faţa tribunalului pentru minori

de la Versailles pentru furt de uniforme ale gărzilor republicane.

- Da. - Ce a făcut între 12 şi 16 ani ?

Mă derutezi. Ieri îţi eram simpatic, aveam încredere în mine.

Cum am întors spatele ai căutat prin sertare, printre poze de familie.

M-ai lăsat mască. Să nu spui nimănui !

Pe urmă te miri dacă mă închid în mine.

E atât de stânjenitoare perioada dintre 12 şi 16 ani ?

Nu, însă nu mă vei crede.

În cazul tău, dle. Vauthier, cred doar ceea ce văd.

De ce n-ai spus aşa ? Dacă vrei să vezi, mergem să vezi !

Doamnelor şi domnilor, Rosy şi Rosario vă mulţumesc.

Dar ei sunt doar prima parte a spectacolului.

Acum veţi vedea urşii şi acrobaţii.

Lipseşte o bancnotă din stânga. O veţi vedea şi pe dna. Florinda.

- Globul de cristal, cărţile tarot. - Minte ca mine.

Dar pe el îl crede lumea.

Dna. Florinda a prevăzut sfârşitul Titanicului şi moartea lui Hitler.

Încă o bancnotă de 1 .000 pentru maimuţe şi peşti zburători.

Ce oameni buni, ce persoane generoase, ce suflete bune !

Doamnelor şi domnilor, e ultima noastră seară în Franţa.

Mâine, marele circ Gomez se îndreaptă spre America,

de unde ne vom întoarce în curând cu noi atracţii pentru dv. !

Irochezi, bizoni, vasul fantomă, flautul fermecat şi micul Sam Coddy,

fiul lui Buffalo Bill !

Micuţa mea, oamenii ca Victor trebuie păstraţi când îi întâlneşti.

E ca o lanternă magică. Nu ţi-a arătat niciodată moscheea albastră ?

- Unde ? - Oriunde. La Malakoff !

Într-o seară m-a făcut să traversez Bosforul la Bougival.

Am adormit visând la Suleiman Magnificul.

Spectatorii de adineaori vor visa la lei, la acrobaţi.

Vreau să vă întreb ceva. Victor pare să vă cunoască bine.

- De ce ? - Bietul de el.

Avea 14 ani când l-am găsit într-o noapte de Crăciun.

Dormea în zăpadă, săracul.

Nu credeţi că sună ca într-o ilustrată ?

Ştiu, dar Victor exagerează mereu. Pe unii, asta îi agasează.

- Ce i-ai povestit ? - Moscheea albastră, Bosforul, tot.

- N-ai uitat de zăpadă ? - Sigur că nu.

Foarte bine.

- Ţi-a vorbit de viitor ? - Nu, de trecut.

Victor, vorbeşte-mi despre tine. În mod serios.

E uşor. Pe tine nu pot să te mint.

În realitate nu mă numesc Vauthier, ci Alvarez.

Sunt andaluz, iar mama a fost o dansatoare celebră.

- Ştii ce înseamnă asta ? - E frumos aşa, nu merită tradus.

- Ba da, spune-mi ! - Cum doreşti.

E mereu aceeaşi poveste: unul care vrea să devină matador

pentru a-şi epata iubita, încasează o pereche de coarne în spate

şi plânge împreună cu iubita şi mama lui.

Toată lumea plânge.

Victor, aş vrea să-ţi arăt Bosforul şi moscheea albastră.

Eu nu am atât de multă imaginaţie, dar aş vrea să-ţi fac un cadou.

Mi-a venit o idee.

Părinţii mei dorm.

Pune scara acolo !

Victor, opreşte-te ! Trezeşti tot cartierul.

- E intim la tine ! - Nu suntem "la mine".

E muzeul Senlis. Tata e conservator.

Ai înţeles ? E doctor în drept, asistentă permanentă post-penală,

fiica conservatorului de la Senlis, membră Jeunesse musicale din Franţa.

Eu, nimic din toate astea. Şi ştii ce mă întreabă ?

Nu mă interesează ce te-a întrebat şi ce i-ai răspuns.

Spui că a debranşat sistemul de alarmă din apartament.

Da, ei locuiesc deasupra. Cu toate astea,

cum a început muzica... aproape că făceam dragoste în faţa lui Gomez.

Nu-mi pasă de Gomez ! Acolo, în tabloul religios,

este o fecioară la stânga în rochie purpurie ?

- Cred că da. - Bine.

Muzeele din Franţa... Unde e ?

Am găsit. Poftim, uită-te la asta !

- Asta e ! - Priveşte ! Citeşte !

- "Pasiunea" de El Greco. E bun ? - Mă mai întrebi ? Continuă !

"Una din puţinele opere în lemn ale maestrului din Toledo."

"Obiect inestimabil, piesa principală a muzeului Senlis."

- "Inestimabil" nu înseamnă nimic. - Ba înseamnă.

Vă arăt eu vouă câmpuri de sfeclă !

- Totul e bine ? - Da, la ora 7. Contez pe tine.

De acord.

Drept cine mă luaţi ? Sunt de râsul Saumurului.

Cum adică mi-aţi spus ? Vă dau cuvântul meu de ofiţer !

- Ce vreţi să spuneţi ? - Unde o fi ?

- Cine ? - Camille. A plecat de mult.

- Poate s-a dus să ia aer. - A ieşit cu pardesiul negru.

- Daţi-mi postul 3 1 5, vă rog ! - Nu ştiu dacă îţi aminteşti.

- Ultima dată... - Dră. Pontalec ?

- Marie-Charlotte, sunt enigmaticul. - Dle. Vauthier !

- "Dle. Vauthier" ? - Nu sunt singură.

Cum s-a terminat aseară ?

Dl. conservator n-a fost prea încântat că i-am debranşat alarma.

- Vrei să vorbesc cu el ? - Nu, mulţumesc.

- Unde ne vedem diseară ? - Diseară nu ne vedem.

- Nu pot. - Cum adică nu poţi ?

- Mâine, poate. - Bine, mâine, poimâine !

Săptămâna viitoare, peste 6 luni. Mă bucur că abia aştepţi să mă vezi.

În noaptea asta credeam... În fine, dacă vrei să mă revezi,

ştii unde să mă găseşti, trimite o convocare sau coşul cu salată !

Respectele mele !

Ghislaine a mea s-a întors târziu sâmbăta trecută.

A lovit-o cu vătraiul, e plină de vânătăi.

Doamnă, ce pot să vă spun ? Omul lucrează toată săptămâna,

trebuie să-şi verse şi el năduful. Vin să îl cert săptămâna viitoare.

Vă promit. La revedere, dnă. ! La revedere, maestre !

- Da. Ce e ? - Nu-mi închide în nas, nu suport !

Lasă-mă să termin ce am de spus ! Ziceam că nu pot, nu că nu vreau !

- Sâmbătă seara cinăm mereu acasă. - Foarte bine. În smoching ?

Da, cu mustaţă şi Legiune de Onoare.

Nu va fi o seară prea relaxată.

Ştiu să mă port la masă şi să folosesc tacâmurile care trebuie.

Nu e un concurs de ospătar-şef. E doar o cină în familie.

Ce imagine agreabilă ! Ai dreptate să mă pui la punct.

Să ştii că am şi eu inimă ! Sunt demodat, dar asta e.

- Ascultă, Victor ! - Adineaori eram dl. Vauthier !

Să privim lucrurile în faţă ! Nu mai sunt Victor sau Vauthier !

Sunt doar condamnatul 232 1 5. Fir-ar să fie !

Raoul, poţi să-ţi imaginezi cum aş lua eu cina ?

În cămaşă cu jabou şi pantalon cu găitan, strâns pe talie,

în mijlocul plantelor verzi, femeile râzând de glumele mele.

Chiar şi bărbaţii fiind fermecaţi. Vor avea o seară veselă !

la te uită ! Vine Camille.

Începând din seara asta, tripticul din Senlis va fi inestimabil.

Raoul, vei aduce o furgonetă de la garajul din Genevilliers.

- Nu prea îmi convine. - O aduci la 9:45 la muzeul Senlis.

Ultima dată când te-am aşteptat, am fost fugăriţi.

Nu se va repeta, acum nu va fi nimeni.

Victor, o duci pe Marie-Charlotte la operă. Poftim biletele !

M-aş mira. Cinează cu părinţii.

Ei merg în weekend la Motte-Beuvon, la invitaţia ministrului Culturii.

lată copia invitaţiei !

Charlotte va fi singură. Se va bucura să vină cu tine la operă.

Antinea ! Încerc să-ţi împrospătez memoria.

"Victor, ar fi timpul să te stabileşti la casa ta."

"Micuţa Marie-Charlotte e cel mai bun lucru după Helene."

Dacă suntem la exerciţii de memorie, îţi amintesc că ai închiriat

de 14 ori casa din strada Foch.

Aşadar, nu văd de ce nu am fura tripticul din Senlis o singură dată.

Dacă Marie-Charlotte te iubeşte sărac, te va iubi şi bogat.

Am trimis-o la plimbare, întreabă-l pe Raoul.

O ceartă de îndrăgostiţi. Fă-mi plăcerea şi împăcaţi-vă !

Alo, dră. Pontalec ? Aşteptaţi !

- Da, tată ! - Plecăm. Noapte bună, pe mâine !

Nu cred că ne întoarcem înainte de prânz.

Sunt curios dacă ministrul ne reţine la prânz.

În cazul acesta, adio Senlis ! Plecăm la Aix-en-Provence !

Şi, peste 5 ani, cine ştie ? Luvrul !

- Luvrul ! - Da, Luvrul, draga mea.

Gata, pleacă. Drumul e liber, mă duc la ea.

Aparatul dv. e stricat.

- Fac clătite, scuză-mă. Urcă ! - Clătite !

Ştii cât e ceasul ? lncredibil !

Clătitele nu aşteaptă. Bună seara, Victor !

Marie-Charlotte, cortina se ridică peste 20 de minute.

Facem câteva modificări, nu le băga în seamă.

- Pierdem uvertura. - Nu pierdem nimic.

Uvertura e pe partea 1 . E mai bună decât toate concertele, crede-mă.

O înregistrare ? Doar nu vorbeşti serios !

Şi sala, publicul, acustica ?

Doar nu mi-am luat costum pentru a asculta un disc şi a mânca clătite !

Nu sunt doar clătite. Îţi place somonul ?

Nu ! Un singur lucru detest mai mult decât somonul:

să ajung târziu la un concert !

Nu mergem la operă. Cinăm liniştiţi şi ascultăm, liniştiţi, discul.

Nu, de obicei se merge la operă şi se cinează pe urmă.

Întotdeauna se face aşa. Cât e ceasul ? Fără 5.

la-ţi o pălărie şi vino aşa cum eşti !

Cu puţin noroc, prindem Actul 1.

- Am lăsat farurile aprinse. - Grăbeşte-te, se răcesc !

- Dă-mi cheile ! - Ai spus să-ţi aduc maşina.

Ziceai să te aştept. Sunt în faţa muzeului şi aştept.

- Poţi să-mi dai totuşi cheile ? - Da, pot să ţi le dau.

Dacă tot nu mă ajuţi, vezi dacă nu vine cineva !

Pot să fac asta.

- Ce faci aici ? Nu eşti la operă ? - Nu mai mergem, ascultăm un disc.

- De ce ? - Lăsaţi-o pe mâine ! Plecaţi !

Bravo ! Îi trimit tatăl la ţară şi îţi iau alte bilete.

- Să-mi spui ce vrei să auzi. - Nu putem discuta înăuntru ?

Are dreptate, mişcă ! Mi-am început treaba, merg până la capăt.

- Şi ea ? - Închide-o în cameră !

- Faceţi dragoste ! - Ce elegant !

- Să nu-mi spui că te deranjează ! - Nu mă deranjează ce faci.

Nu-mi place să fac dragoste în timp ce tu întrerupi alarma.

- Îţi zbor creierii ! - Ştii că nu e încărcat.

- E adevărat, dar ai grijă ce faci ! - Doar pentru tine urc.

- la-ţi papucii ! - Pot să mi-i iau papucii.

- Ce faci ? - Dacă insişti să mergem la operă...

La operă ? Aiurea ! Mondenitate, lume, strângeri de mână.

Mă lipsesc când pot să ascult operă acasă, liniştit.

Solti, corul de la Scala ! Când mă gândesc că era să-l suportăm

pe imbecilul celălalt !

Clătite, somon ! Tot ce îmi place !

- Şi cheia ? - E în borcanul de farmacie.

- Borcanul farmaceutic... - La naiba ! În care ?

Mereu spun că muzica militară e a germanilor.

Dar, în privinţa operei, italienii sunt regi.

- Dar nu crezi că Mozart... - Cu copiii nu e acelaşi lucru.

Gândeşte-te la Shirley Temple, de pildă.

- Poziţiile ! - Poftim ?

- Am uitat să-mi aprind poziţiile ! - Nu e nicio problemă.

Poate pentru tine. Dar eu, cu actele mele,

dacă primesc cardul portocaliu, iau 5 ani de închisoare.

- Ce e ? - Unde e cheia ?

În borcanul farmaceutic cu Colchica Basilicum.

Nu mi-ai pomenit de acesta. Nu e nimic înăuntru !

- Atunci e în altul. - Unde mergi ?

- Nu găsim. - Nu pot fi în două locuri odată !

- Ce-ai făcut ? - Mi-am căutat maşina.

Nu-mi aminteam unde am parcat-o. Nu e prima oară când păţesc asta.

Îmi amintesc că odată, ieşind din Carnegie Hall...

- Asta e ! - Ce s-a întâmplat ?

Mi-am amintit unde e. Chiar în faţa porţii.

- Acum ce mai e ? - Ziceai că scara e în dulap. Unde ?

Da. La naiba ! Vin îndată !

De data asta n-ai uitat nimic ? Poate că aşa mă vei vedea, în fine.

Se asortează mai bine cu costumul tău de operă.

- Ce ai ? - O alergie. Ai fân sau pisică ?

Scara ! Sunt alergic la scări.

Când eram mic, mama a căzut de pe scară

şi de atunci nu pot să le mai văd, nici măcar pe cele mici,

cu atât mai mult una atât de mare !

- Ce ai ? - N-ai auzit nimic ?

Absolut nimic. Dacă mă gândesc, poate că ai dreptate.

- Doar n-a căzut singură scara ! - Ştii, eu şi scările...

Scuză-mă, Victor.

- Cât crezi că putem rezista ? - Fără mâncare, o săptămână.

- Dar fără apă potabilă... - Dumnezeule !

- Victor, relaxează-te puţin. - Da.

Dar când aud aşa ceva... E atât de frumos !

Ce se întâmplă, Victor ? Te mai deranjează ceva în cameră ?

Putem să scoatem toate lucrurile, dacă vrei.

Ştergătoarele de parbriz ! Am uitat de ştergătoare !

Vin imediat.

- Mai aveţi nevoie de ceva ? - Nu, mulţumesc.

Stinge, te rog, lumina.

- Eu te las. - Adu-mi scara !

- Mi-ai spus să aştept afară. - Mai întâi adu-mi scara !

- lar vei cădea ! - Atunci ţine-mă !

- Câte kilograme ai ? - 88.

Îţi aduc scara.

- Dle. ministru ! - Da.

Dl. conservator de la muzeul Senlis şi soţia sa sunt aici.

- Ce vor ? - Vor să cineze, cred.

- Pentru Dumnezeu ! - Nu te agita aşa, Victor.

- Pur şi simplu ai un mic blocaj. - Pur şi simplu ? Îţi admir calmul.

Şurubelniţă de 36 filetată la rece ! Vilbrochen !

Haide ! Se va termina ca data trecută, cu fluierături.

- Ai putea să mă ajuţi vorbind. - Ce să spun ?

- Diverse. - Victor, iubitule !

- Nu asta. - Victor, te iubesc !

O faci intenţionat ?

Poate că ar trebui să aprindem lumina, am auzit că...

- Cine ţi-a spus aşa ceva ? - Poate că am citit.

E mai bine aşa.

Fac un tur prin casă şi mă întorc.

- Da ! - Am pană.

- Cum aşa, pană ? - Nu reuşesc.

- Bietul de tine ! Ai încercat tot ? - Aproape tot.

- Dacă i-ai trage câteva ? - Da !

- Târâtură ! Căţea ! - Poftim ?

- Ziceam şi eu ''căţea''. - Mi s-a părut că înţeleg altceva.

Ce ai, prietene ? Ţi-a tras ea câteva ?

În orice caz, nu sta aici !

Am găsit ! Este ţelină în frigider, toţi spun că ajută.

Ţelină ? De ce nu morcovi raşi ? M-am săturat de ordine !

Deschide fereastra, caută scara, aprinde poziţia !

Mişcă oglinda, aprinde lumina ! Toate porcăriile tale !

Sperai să găseşti un bufon ? Ai dat greş, doamnă.

- N-ai spus nimic toată seara. - Ce voiai să spun ?

- Ai mereu acelaşi răspuns. - Şi ce voiai să-ţi spun ?

Cât crezi că va mai merge aşa ?

- Ce pot să-ţi spun ? - Vezi ? lar începi !

Asta e bună ! Marie-Charlotte !

Fir-ar să fie, nu se poate ! Doamne, tripticul meu !

- Unde e Marie-Charlotte ? - Perlele mele !

- Pisicuţa mea, te-au violat ? - Nu.

N-aţi uitat nimic ? Ghiozdanele, creioanele, costumele de baie ?

- Veniţi repede ! - Raoul, închide cealaltă parte !

- Ajută-mă ! - Bine.

M-am interesat pentru fetele tale. În Caracas e un colegiu de iezuiţi.

Educaţia spaniolă nu se compară cu şcoala primară de aici.

Nu-mi spune că plecăm pentru că fetele mele sunt prost-crescute.

În viaţă, Raoul, totul contează. Puteam să mă gândesc

la un sprijin familial, dacă dra. rămânea cu noi, dar din păcate...

Nu înţeleg. Nu mi s-a mai întâmplat.

Da. Dacă vrem să ajungem la Caracas, ar fi timpul să plecăm.

- Unde mergem ? - La Orly.

Dar, mai întâi, la o staţie de taxiuri.

- Hai, înaintaţi ! - Înainte !

- Aici e Ministerul Culturii ? - Da, aici e. De ce ?

Mi s-a spus să-i aduc asta urgent ministrului. E aici ?

Sigur că da. Îşi petrece aici nopţile.

Aşteaptă ca şoferii de taxi să îi aducă vechituri,

lucruri de care nu mai are nimeni nevoie.

- Alberto merge la Paris. - Alberto merge la Paris.

Bine. Ai înnoit biletele până la Caracas ?

Da, pentru fiecare zbor. Nu înţeleg ce mi s-a întâmplat.

- Unde e unchiul Camille ? - Lucrează.

Aş vrea să vă pot spune mai multe, dle. ministru.

Dar din păcate sunt doar un mediator.

Presupun că experţii au examinat prima livrare, gratuită.

Ba da, insist: gratuit !

Un soi de certificat de proprietate. Autenticitatea e foarte clară.

La fel ca îndrăzneala tinerilor. Ştiţi cât cer ?

- N-aş vrea să mă hazardez. - Clienţii mei vor două lucruri.

- Al doilea panou face 500 milioane. - 500 milioane ?

500 milioane. Când bunăvoinţa va fi dovedită de ambele părţi,

fapt de care nu mă îndoiesc, dle. ministru,

veţi primi ultimul panou, pentru încă 500 milioane.

Adică un miliard. Mă omorâţi !

Da, un miliard. Nu mi-a venit să cred.

Uitasem ! În bancnote mici, ei ţin foarte mult la asta.

Trebuie să vorbesc cu finanţele, e o sumă considerabilă.

- În bancnote mici, dle. ministru. - Nu de asta era vorba, dar oricum.

Vă mai sun în cursul dimineţii, dar începutul pare promiţător.

La revedere, dle. ministru !

- Sunt tari, dle. şef al poliţiei. - Sunt pierduţi.

Aţi văzut vreun imbecil ajuns şef al poliţiei ?

- Dacă aveţi nevoie de un ostatic... - Dv. staţi bine acolo.

Iată-l !

- Sunteţi sigur că nu îi pierdem ? - Vrem peştele cel mare !

Arunc momeala, peştele muşcă, îl las să plece, îl trag,

îl mai las, trag undiţa şi iau tot.

Vă amintesc că un triptic are 3 părţi.

Până când nu o recuperăm şi pe a treia,

fără nervi, fără toane şi, mai ales, fără urmăriri !

Am dat ordine în acest sens.

- Domnilor, doamnelor ! - Intră, prietene ! Pune-l acolo !

- Trebuie să îl dau dlui. ministru. - Eu sunt.

Sunt încântat, domnule.

Sunt ai dv. ? Atunci ai dv., dle. prefect ?

Scuzaţi-mă.

- Nu aveaţi... ? - Dv. faceţi expertiza. Doar atât.

- Aveţi un pachet pentru mine ? - Desigur.

Nu mă plictisesc, dar trebuie să plec.

- Poftim ! - Mulţumesc.

- Ţi-e teamă că fuge cu banii ? - Nu. Mă tem că îi pierde.

Sunt urmărit !

- Ai vrut să ne tragi clapa ! - Mă urmăreau poliţiştii.

Noi eram. Nu-mi spune că nu ne-ai recunoscut !

V-am recunoscut, dar credeam că poliţiştii s-au deghizat în voi.

- De asta am fugit ! - Hai să plecăm !

- De unde ştiu că tu eşti ? - La naiba ! Hai, urcă !

Facem pe dezinteresaţii, dar e impresionant !

- Şi e doar jumătate. - Nu te-ai descurcat prea rău.

Priveşte !

"Jaf la Senlis, s-a furat Greco."

"Eram singură acasă, declară fiica conservatorului."

"M-am culcat foarte devreme. Trebuia să studiez un dosar."

''O persoană neputincioasă. Am stins lumina pe la miezul nopţii.''

''Nicio uşă n-a fost spartă, nu sunt amprente nicăieri.''

''Avem de a face cu profesionişti, probabil americani.''

Americani, neputincios, a minţit despre toate !

Asta schimbă tot, Camille. Mă iubeşte !

Nicio altă femeie nu m-a iubit ca ea, nici Helene, nici Jasmine,

nici Loulou cea grasă.

E gata să sacrifice totul pentru mine !

- Admirabil ! - Aşadar, nu mai plecăm.

O clipă ! Mai avem 500 de cărămizi de luat.

Nu luăm nimic, restituim.

Banii ne vor arde degetele. Îi pun în mâini curate.

Nu restitui nimic ! Dacă faci un pas, îţi zbor creierii.

Poţi să mă omori în faţa copiilor. Vor păstra o amintire nepătată.

- Unde sunt gloanţele ? - Unde sunt gloanţele ?

Nu-ţi face probleme, nu voi vorbi. Nu voi trăda 20 de ani de prietenie.

Pot să-mi pună bambus sub unghii, electrozi sub perciuni,

nu le spun nimic.

Sunt dintre cei care râd în chinuri.

Eu nu râd, Victor. Dacă nu-mi dai imediat valiza, te bat !

Cu astmul tău, artroza şi tahicardia ta ?

- Ai dreptate, dar Raoul nu le are. - Nu, dar el are principii.

Nu chiar principii. Am venit să vă ajut, nu să mă bat.

În orice caz, mai bine să ne despărţim buni prieteni.

Victor Vauthier, te blestem până la a 13-a generaţie !

- Ce e asta ? - Deschide-o !

Marie-Charlotte, soarta mea e în mâinile tale.

Ai fost generoasă, nu te voi dezamăgi.

Nu trebuie să-mi bagi lampa în ochi, să umpli vana, mărturisesc tot !

Dră., vă rog să îmi luaţi declaraţia, sunt obişnuit.

Subsemnatul Victor Vauthier, care în noaptea de 7...

Trebuie să gândim cu mintea limpede. Aşteptă-mă !

E beat mort. Victor, valiza !

Marea iubire cere sacrificii, concesii reciproce.

Tu erai o lichea, eu, o mic-burgheză.

Ai făcut primul pas spre cinste, la care ţin.

Eu voi face un altul, în sens invers. Aşa e în cuplu.

Când voi ieşi din închisoare, voi avea 50 de ani, iar tu 30.

Mă vei aştepta, vei rezista tentaţiilor ? Omul e slab.

Mai puţin decât banul. Nu tentaţiile ci devalorizarea mă îngrijorează.

- Nu mai restituim ? - Plasăm.

N-am îndrăznit să-ţi propun. Trebuie să avem grijă !

Notarii şi agenţii nu mai sunt ca pe vremuri.

De aceea punem totul sub cheie.

Te-ai gândit ce poţi face cu un miliard ?

Eu mă gândesc de mult. Poţi construi un dig de 200 de metri.

- Unde ? - La muntele Saint-Michel.

Fără dig, muntele nu va mai fi o insulă.

- Nu ai 2 franci ? Nu am mărunt. - Nu, dar cu o agrafă...

Fii drăguţ şi adu-mi mărunţi.

Mulţumesc. Aşa !

Îţi imaginezi muntele Saint-Michel înconjurat de sfeclă ?

Mulţumesc, nu m-am gândit la asta, e o idee interesantă. E a ta ?

Nu, e a lui Camille. A suferit din dragoste acolo

şi vrea să păstreze decorul.

- Te înţelegi bine cu Camille ? - Da.

Un timbru, vă rog. Mulţumesc.

Şi ideea să facem sex în timp ce furaţi El Greco e tot a lui ?

Camille are doar idei bune. Unde trimiţi plicul ?

- La mine la birou. - De ce ?

Din cauza ideilor lui Camille. Banii vor fi în siguranţă la mine.

Acasă, mama ţine banii. Când tata are nevoie, îi cere şi ea îi dă.

Sunt foarte fericiţi aşa, iar asta durează de 30 de ani.

- 30 de ani ! - Expediaz-o, te rog.

De 30 de ani !

Ne e foame !

- Aşa e bine ? - Remarcabil ! Să recapitulăm !

Pui tabloul pe birou, foarte calm. Nu ai de ce să te temi.

- Nu am de ce să mă tem ! - Dacă îţi spun !

Cel puţin până îţi dau banii. Pe urmă va trebui să te grăbeşti.

Ba chiar să fugi destul de repede. Dacă se trage, voi fi la adăpost.

- Mi-ai spus că nu vor trage ! - Sunt 500 de milioane de luat.

Nu veţi primi 500 de milioane, ci 5 ani de închisoare.

Ce cauţi aici, nu eşti la gherlă ? Şi valiza ?

Valiza ! Bietul Camille, îţi voi spune !

Nu o laud, ştii că nu amestec sentimentele cu afacerile,

însă nici eu nu m-aş fi gândit.

- Ştii unde a pus banii ? - Nu.

În casa de bani !

Şi ce e cu asta ?

Nu vă deranjaţi când e o femeie în casă.

- Vezi cum e ? - Stai puţin !

Spui că banii sunt în casa de bani ? Banii mei sunt în casa ei de bani ?

Da, banii sunt în casa ei de bani, sub cheie, cheia în plic,

iar plicul, la mine în buzunar.

A intrat în lnsula St. Louis. Le Blanc preia urmărirea.

Aici Le Blanc. Ajunge în Quai d'Anjou.

- Hai ! - Sunteţi sigur că recuperăm banii ?

Parisul e împânzit de agenţi.

Datorită acestei valize ''spion'', veţi asista la o luptă inegală,

dar pe măsura poliţiei moderne.

Mi s-a spus să aduc asta ministrului.

De când vă aşteaptă !

Nu plecaţi de-aici, vă aduc valiza.

- Ce e ? - Nu vrea valiza, dle. ministru.

Nu vrea valiza ? Rămâne de văzut.

Prietene, de ce eşti capricios ? Nu vrei să iei valiza ?

Ce să fac cu ea ? Am primit 200 de franci să livrez asta.

Nu e vorba de 200 de franci, ci de 500 de cărămizi !

De 500 de milioane, vreau să spun. Nu se refuză o valiză cu aşa sumă.

- Ce e prostia asta ? Chem poliţia ! - Poliţia e aici.

Luaţi valiza şi duceţi-o unde vi s-a spus !

- Nu ! - Am împânzit Parisul !

Am postat 4.000 de oameni în teritoriu. Ce glumă e asta ?

- Sunt 500 de milioane ! - Să vorbim şi de celelalte.

- Care ? - Primele 5 ce trebuiau recuperate.

Mi se pare că am început prost. Nu e timpul unor arestări ?

Ai dreptate. Ajunge, gata cu mascarada !

Data trecută, măcar te-ai deghizat în şofer de taxi.

Acum nu te-ai mai străduit. Dă-mi nasul !

- Îmi dai nasul sau nu ? - Dle. prefect ! Veniţi la telefon !

- Alo ? - Dle. prefect ? Aşteptaţi !

Sunt Arsene de Boislambert. Nu sunt intermediarul, ci donatorul.

Panoul central a ajuns la dv. ? E admirabil, nu-i aşa ?

Şoferul dv. refuză banii.

Dle. prefect, se poate trăi foarte bine cu 500 de milioane.

Ceva îmi spune că, dorind mai mult, riscăm să pierdem tot.

Nenorociţii !

Hoţii !

Râd gândindu-mă ce vei face când îţi voi spune, căci o voi face,

că cele 500 de milioane nu mai sunt în casa ta de bani de 1 0 minute.

Iartă-mă, Victor, dar dacă te-ai putea vedea !

E nimic pe lângă figura pe care o vei face când îţi voi spune

că banii nu mai sunt acolo, ci în bancă, la mine.

N-am mai văzut pe cineva atât de necinstit !

- Nu voiam să cred. - Ne-a furat banii !

- Încrederea mi-a fost înşelată ! - Suntem marcaţi de destin !

Aminteşte-ţi: muntele Saint-Michel, Antinea, sfârşitul viselor noastre.

E curios că de fiecare dată când sunt cu Victor, încerci să mă furi.

- Te rog, nu deforma situaţia ! - Nu vei face dig cu banii mei !

Trage-i câteva ! La urma urmei, e femeia ta.

Înainte de asta, ascultaţi-mă !

Eu cred că din banii ăştia putem trăi mai mulţi.

Dacă nu vă convine, plec cu banii voştri spre cocotieri,

iar voi vă întoarceţi la locul vostru viran.

A fost de ajuns să stăm de vorbă !

Uită-te la bătrână ! A descoperit şampania.

Şi nu oricare, cea mai scumpă ! Ştii cât ne costă fiecare sticlă ?

lar celălalt pleacă la golf! la lecţii cu 1 0.000 ora.

Îşi face şi poftă de mâncare, se îndoapă cât patru.

Dar când e vorba de noi... De 3 ori am rugat-o să-mi ia espadrile.

Nu mai îndrăznesc nici să-mi schimb cravata.

Eşti plin de idei, nu-i aşa ? Mă întind puţin. Vii şi tu ?

Vin.

Încă nu te fluieră, dar urmează.

- Victor ! - Vin !

A capturat un leu pentru a-l doborî în pat.

Criminala !

A pus mâna pe tânăr, dar nu şi pe cel bătrân.

Plec, mă eclipsez, mă dispersez.

Adio, vulturilor ! Adio, Victor !

- Victor ! - Vin, sufletul meu !

- Puteai să mă aştepţi ! - Nenorocitul joacă golf.

Între timp, nisipul atacă casa Domnului.

Digul ar trebui să înceapă de-aici, pentru a face turul.

Ce tur ? Nu va mai fi nimic. Ţi-am vândut vechitura.

- Cui ? - Nu ştiu. Unuia care trecea.

E serios. Vrea să ducă totul la el acasă, are un heleşteu.

Îţi va explica, vine la ora 1 7.

- Ar trebui să te schimbi. - În ce ?

Traducerea şi adaptarea SANDA lLlEŞ

Aţi urmărit filmul artistic INCORIGIBILUL

SFÂRŞIT

Distribuitor internaţional: CAESAR FlLM lNTERNATlONAL

Distribuitor petru România: FlLMDlGlTAL ROMÂNlA