Original subtitles

KANSAS CITY TIMES

POVESTIRI ŞTIINŢIFICO-FANTASTICE CLASICE

Ce se întâmplă, dragă, nu poţi să dormi ?

Vrei să laşi blestemăţia aia deoparte,

şi să vii la culcare, ticălosule ?

Într-o clipă, dragă.

Aceasta este cea mai interesantă premisă teoretică.

Ştii că ar putea exista un număr infinit de lumi ?

Ar putea cineva să stea departe de asta măcar o clipă ?

Acţiunea se petrece la un miliard de ani departe în timp

şi câteva milioane între evenimente.

Iar toate astea au fost construite

de oameni exact ca cei din această lume.

Este captivant !

O secundă înapoi sau înainte în timp,

o sută de ani, o mie de ani,

un milion de ani lumină diferenţă.

Dar oamenii nu se schimbă, oamenii sunt întotdeauna exact la fel.

Asta înseamnă că tu şi cu mine existăm la infinit,

într-o infinitate distinctă de stări.

Oare la ce te gândeşti ?

Eu cred că tu te gândeşti la o prăjitură cu fructe.

Aşa să mă ajute Dumnezeu, mâine dimineaţă o să iau cărţile alea stupide

şi o să le arunc pe toate la incinerator.

Noapte după noapte, tot am răbdare.

Aud numai despre monştrii, galaxii,

avioane cu propulsie atomică şi alte rahaturi.

Ascultă-mă bine, Jim Granella,

m-am săturat şi mi-a ajuns să-ţi petreci fiecare oră, fiecare noapte,

citind toate prostiile alea ştiinţifico-fantastice.

Nici măcar nu mai vorbeşti cu mine.

Nici măcar nu te mai uiţi la mine...

La naiba !

Nici măcar nu mai facem sex.

Oh, Jim...

A fost atât de bine !

Tu şi cu mine existăm

într-un număr infinit de lumi,

într-un infinit număr de stări.

Un infinit număr de lumi...

Un infinit număr de stări...

Un infinit număr de stări...

Era data de 10 noiembrie,

în anul de graţie 2069,

dar eu, Jim Granella atunci am început

cea mai fantastică călătorie.

Misiunea noastră era de o extremă urgenţă,

să interceptăm o flotă de nave spaţiale terrane

care se îndreptau înspre iubitul nostru Pământ.

Am fost învestit cu comanda, de către majestatea sa regală,

a unei nave astro-sonice.

Iar cea mai stânjenitoare condiţie,

pentru un om de rangul meu,

era că am fost înlocuit din post,

de către un echipaj care s-a revoltat.

Ne îndreptăm drept înainte prin nemărginitul cosmos,

singura modalitate de transport fiind o mică navă spaţială.

Am jurat să-mi continui misiunea

navigând cu nava spaţială,

cât puteam mai bine

spre o poziţie ce intersecta orbita navei inamice.

Părea că au trecut ani lumină,

până am văzut prima licărire a unei nave.

Am manevrat pe lângă ea,

ca să privesc în interior prin unul din hublouri.

"CHESTIA DIN SPAŢIU".

Căpitane...

Căpitane, vino repede !

Nu am putut să-mi ascund pe de-a întregul dezgustul.

Cine eşti tu ?

Connie, cine este acest om ?

Fiecare era mai respingătoare decât prima.

Permite-mi să mă prezint...

Căpitan James Granella,

vin din primul stat din Kansas.

Asta e drăguţ !

De unde din Kansas ?

Chiar din Kansas City.

Nava noastră s-a ciocnit cu o rachetă planetară.

Toţi au pierit cu excepţia mea.

Asta datorită tenişilor mei supersonici.

Sunt exact la fel ca ai mei ! Lasă-mă să-i văd, te rog.

Taci din gură şi întoarce-te în camera de control.

Iar tu îmbracă-te în uniformă.

Un căpitan femeie...

Terranii erau chiar mai ciudaţi decât credeam.

Pari destul de puternic.

Presupun că te putem folosi pentru nişte treburi mai grele.

- Mă îndoiesc... - Sunt "căpitan", pentru tine !

Căpitane...

Pot să te informez că eu sunt colonel ?

Şi ca urmare nu mi se poate cere să execut sarcini minimale.

Ai să faci ceea ce îţi spun eu,

cât eşti pe nava mea.

Portia...

Portia !

Portia, trezeşte-te !

Avem un bărbat chipeş la bord.

Imaginează-ţi mândria mea

când m-am văzut pentru prima oară ca terran.

Tu eşti căpitanul, nu-i aşa ?

Din privirea ochilor ei,

am simţit că aceasta era mai ostilă decât celelalte.

Noi doi avem ceva în comun şi eu sunt din Kansas.

Ştiam că încerca să mă prindă fără gardă.

Ce vrei ?

Era ceva ciudat aici...

Nu părea că vrea să-mi facă vreun rău.

Am experimentat gâdilatul uşor al plăcerii.

Ah !

Nu ţi-a luat mult să creezi probleme !

Femeia aceea este a mea !

Roy, ţine-mi locul la comandă.

Bărbaţii noştri sunt atât de cruzi.

Ţi-am spus şi eu asta, dragă.

Ce s-a întâmplat ?

Bărbatul cel nou voia să facă dragoste cu mine,

când "omul cavernelor" s-a năpustit la mine şi m-a doborât.

Ce ?

Aşteaptă aici.

Pun rămăşag că a fost vina ta.

Opreşte-te !

Încetează, Portia !

Tocmai tu, asta este ridicol.

A fost un început neprevăzut.

Dar începusem să învăţ felul de a fi al terranilor pe calea cea grea.

Evident, atacul lui Portia asupra mea

nu era menit să fie deloc un atac,

ci fusese cumva un gest prietenesc.

Îmi doream să fi studiat mai atent

obiceiurile amoroase ale terranilor.

Dar ştiam acum...

Pentru ca deghizarea mea să fie corespunzătoare

trebuia să învăţ căile lor spre intimitate.

Dezgustătoare gânduri,

dar era ceva ce trebuia făcut.

Aveam de gând să mă fac invizibil

şi astfel să am un avantaj asupra terranilor.

Şi astfel aveam să adun primele instrucţiuni,

spionându-i pe terrani la propriul lor joc.

Prima ocazie a apărut din întâmplare câteva zile mai târziu.

Intram pe uşă în cabina căpitanului

când am auzit voci care se apropiau.

M-am făcut invizibil pentru ca să fiu martor ocular al acestui episod.

Ăsta e singurul loc privat.

Nu o să fie o problemă să ne găsească.

Lasă-mă pe mine să-mi fac griji pentru asta.

Crezi că colonelul Granella poate să facă dragoste cu tine, aşa cum pot eu ?

Acea remarcă a fost cam rece.

Dar cu puţină practică,

eram sigur că puteam să fiu mai bun.

Oh, nu, cadet.

Tu eşti singurul bărbat care mă face să mă simt minunat.

Trupul tău e atât de neted şi de moale...

Al tău e minunat de tare.

Bărbatul terran cobora pe trupul ei,

sărutând-o şi lingând-o.

Începusem să mă cam prind cum mergea treaba asta.

Să faci dragoste...

Eşti o proastă mai mare decât credeam.

Dacă nu ai fii atât de excitată, ţi-ai aminti să monitorizezi camera.

A fost destul de distractiv, trebuie să admit asta.

Nu te-am mai văzut niciodată atât de entuziastă, Portia.

Pe ea am întâlnit-o mai întâi.

Mai vedem noi dacă te preferă doar pe tine, soldat.

Te lipsesc de toate drepturile.

Şi te trimit să cureţi latrinele...

Tu ce vrei ?

M-am gândit că poate aş putea să fac ceva.

Dar lucrul la care mă gândeam era acel soldat degradat.

Am evitat să-i dau indicaţii de navigaţie.

O formaţiune stâncoasă, chiar în faţă.

Trebuie să fie un asteroid.

- Lansează o rachetă roşie. - Lansez o rachetă roşie...

- În direcţia tribord. - În direcţia tribord...

- Fii gata de detonare. - Sunt gata de detonare...

Preia comanda, am o problemă de care trebuie să mă ocup.

Te deranjează dacă mă uit şi eu ?

Acesta era fără îndoială un idiot.

Nu părea să remarce măcar că eram acolo.

Am continuat să încerc.

- Încotro ne îndreptăm ? - Spre Militaria.

- De ce ? - Pentru meditaţie.

Am început în stare vegetativă şi acum trebuie să ne transformăm în specimene.

Altfel am fii gâşte, sau aşa ceva.

Hei !

Oricum, ce cauţi tu aici ?

Nu ar trebui să fii aici.

Ai face bine să pleci, altfel îl chem pe Căpitanul Mother.

Vino aici şi stai lângă mine, Portia.

Eşti foarte drăguţă astăzi.

Credeam că eşti supărată.

În legătură cu tine şi cadetul ăla ?

El m-a obligat.

De ce să nu trecem peste asta ?

Putem discuta despre asta mai târziu.

Aceasta era o întâmplare fericită.

A doua sesiune de învăţare despre sexul terran

venea atât de curând după primul.

Dar era ciudat...

Două femei se rostogoleau împreună.

Hei, ce faci acolo ?

Opreşte chestia aceea !

Stai aşa o clipă...

Ai fost ocupată astăzi, nu-i aşa, Portia ?

De ce nu mă săruţi ?

Este aşa păcat...

Eşti atât de drăguţă.

Ce păcat...

Ai să fi plină toată numai de tăieturi şi vânătăi.

Dar trebuie să fac asta.

Întoarce-te cu spatele.

Au...

Nu am înţeles deloc.

Şi asta făcea parte din sex ?

Cu toate acestea, Willie părea să se distreze.

Au...

Poate că asta o să te înveţe care sunt limitele.

Da, nu o să mai fac niciodată.

Înţelegi că a trebuit să o fac ?

Acum ai să fii supărată pe fete, nu-i aşa ?

Da...

Am lovit ceva !

- Ce s-a întâmplat ? - Ne-a zgâriat un meteorit, prostule.

- Pregăteşte rachetele ! - Pregătesc rachetele...

- Porneşte poarta de compresie. - Poarta de compresie e stabilă.

Bine, acum avem scurgeri.

Blestemăţia trebuia să fie reparată.

Adică, cineva să iasă acolo în spaţiu ?

- Ar trebui să te trimit pe tine. - Nu !

Probabil că ai strica şi asta.

Nu...

Am o idee mai bună.

Am să-i arăt eu acelei vrăjitoare, pentru ce ţi-a făcut.

Ai grijă, ea speră că nu o să te mai întorci.

După cum mergeau lucrurile părea că echipajul avea

să se autodistrugă înainte să am şi eu o şansă.

Ei bine...

Să trecem la treabă.

Trebuie să stabilizez nava ca să putem continua.

- Las-o ! - Dar au să cadă !

Oh, uite aşa.

Sunt sigură că acum totul este în regulă.

Astrid, vino cu mine.

Trebuie să mă freci acolo jos.

În mod destul de ciudat eram aproape fericit

că cadetul se întorsese în siguranţă.

Cu toate că aceşti oameni îmi erau inamici.

Dar acum aveam o problemă mai presantă despre care să-mi fac griji.

Ea părea să vrea ceva de la mine.

- Nu-i aşa că este minunat ? - Ce ?

Totul...

Vrei ca eu să merg în buncăr şi să mă schimb în ceva

mai confortabil înainte să vii să vorbeşti cu mine ?

Am de făcut curăţenie.

Are să dureze doar o clipă...

Asta a fost tot !

Dar învăţasem destul după două lecţii.

Oare eram în stare să-mi îndeplinesc sarcina ?

Era un lucru să mă uit la trupurile lor urâte,

dar trebuia chiar să ating unul.

Ştiam că nu puteam să o fac.

Cu siguranţă nu.

Dar ea aştepta...

Trebuia cel puţin să încerc.

Să încerc ?

Trebuia să mă descurc mai bine decât atât !

Trebuia să-i conving.

Intră !

Frumos din partea ta să vii.

Am studiat la şcoală trupul bărbaţilor la anatomie.

Dar aş prefera să învăţ de adevărat.

Aproape că nu ai haine pe tine !

Acordă-mi puţin timp să-mi ajustez...

Ei bine, aşa nu ajungeam nicăieri.

Respiraţia ei părea a unei femei doritoare.

De unde eşti ?

Din Cherry Ville.

Şi asta este în Kansas.

Îmi plac bărbaţii din Kansas.

Sunt atât de înalţi şi musculoşi.

Credeam că eşti timid.

Sapabella, este vremea să mâncăm.

Ehe...

Fetelor, veniţi la cină !

E vremea să mâncăm.

Friptura asta este prea făcută, nu am să o mănânc.

Mâncarea era groaznică.

Eram obişnuit cu carne suculentă şi legume proaspete.

Cu planetarii trecusem la faza pe pastile şi cu mâncare fast-food.

Amintiţi-vă să lăsaţi loc şi pentru desert.

Da, Căpitane Mother.

Mă tem că mâncarea e puţin cam bogată pentru mine.

Trebuia să dau puţin înapoi pentru ca numeni să nu-mi bănuiască scopul.

Pentru Terrania !

Pentru Terrania !

Pentru planeta noastră !

Rachetele să se înalte spre cer, Marte să vegheze la zborul nostru.

Ura, ura, ura...

Trăiască Terrania !

Aş face bine să verific cursul Mother.

Chestia asta cu dragostea începea să-mi scape din mână.

Dar fetele îmi şopteau tot felul de sugestii ascunse.

Nu prea ştiam ce să fac.

Dar în curând planul meu avea să fie terminat.

Căpitane, cadeţi, toată lumea...

Avem un asteroid chiar în faţă, ne îndreptăm spre el.

- Pregăteşte rachetele. - E prea târziu.

- S-a întâmplat ceva cu carburantul. - Trebuie să aterizăm.

- Cred că ai dreptate. Redu acceleraţia. - Reduc acceleraţia.

Activez rachetele de aterizare.

Rachetele sunt activate, încă plutim.

Cred că aterizăm.

Cred că aterizăm !

Aterizăm ?

Cum era asta posibil ?

Anticipasem ciocnirea cu asteroidul

şi distrugerea totală a navei.

Eram pregătit să mă sacrific pentru ţară.

Este atât de întuneric. Cred că ar fi bine să aşteptăm până dimineaţa.

Trebuie să verificăm care sunt condiţiile.

Suntem aici de ceva vreme ca să recepţionăm semnalul de ajutor.

Este zăpuşitor...

Exact la fel ca pe Terrania.

Nu avem nevoie de rachetă.

Colonelul trebuie că a plecat deja.

Tu rămâi aici şi aşteaptă lângă staţia radio.

Cu puterea mea invizibilă m-am îndepărtat de ei.

Aveam nevoie de timp ca să mă gândesc la un plan.

Dar dacă era să-mi revăd familia,

cum s-ar uita ei la mine ?

Ţi-a fost dor de mine, draga mea ?

Tu nu mă mai doreşti.

Cât de drăguţă eşti...

Am să-ţi pun ăsta pe piele pentru ca soarele să te răsfeţe.

Am face bine să vedem ce se întâmplă pe aici.

Hei, unde mergi ?

A luat-o pe ea mai întâi !

Ce mai aşteptăm ? Şi eu sunt dornic.

Asta era ridicol,

dar eram prins şi trebuia să mă descurc cât mai bine în situaţia creată.

Oh, Doamne !

Ce se întâmplă aici ?

Aştept să-mi vină şi mie rândul.

Tu tocmai ţi-ai pierdut rândul.

Am să-ţi dovedesc că bărbatul acela nu este mai bun decât alţii.

Vrei să stai jos ?

Ea era diferită de celelalte,

după cum tânjea după fete.

Mă întrebam dacă bărbaţii făceau vreodată dragoste între ei.

Aşa ca cadetul Willie.

Râzi de mine ?

Nu, nu...

Sigur că nu.

Mă gândeam doar cât de norocos sunt,

să fiu aici cu cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată.

Devenisem atât de bun că am început să mă sperii de mine însumi.

Nu am vrut să fie aşa,

nu între noi doi.

Ce vrei să spui ?

Voiam să fie ceva frumos şi romantic.

Nu aici în praf...

cu toţi oamenii ăştia holbându-se la noi.

Asta nu este destul de bine pentru noi, Mother.

Spune-mi Momo...

Momo !

De ce nu te întorci pe navă ?

Am să termin aici şi ne întâlnim în camera ta.

A fost mai uşor decât mă gândisem.

Eu urmez ?

Oh...

Nimeni nu mă iubeşte...

Ce se întâmplă cu mine ?

Am şi eu acelaşi lucru ca şi el.

Unii au alţii nu...

Pun rămăşag că tu ai.

Cadet !

Unde eşti ?

L-ai dezintegrat.

Nu am vrut să fac asta.

Am face bine să ne întoarcem pe navă şi să-i spunem căpitanului.

Este obişnuită...

Prostul ăla !

A rămas pe asteroid.

Mai întâi cadetul acela şi acum Willie.

Nu-ţi face griji, draga mea, eu mă descurc.

Şi cu mine te descurci ?

Dovedeşte-mi în cabina mea.

Willie putea...

Îţi promit asta.

Am să vin într-o clipă.

Cu norocul pe care îl aveam Căpitanul Mother

şi-a amintit că nava avea o rezervă de carburant.

Asta nu mi-a lăsat de ales, decât să pun în aplicare

planul meu final împotriva lor.

Nu din cauză că nu le plăceam...

De fapt în unele situaţii deveniseră destul de suportabile.

Dar gândul că eram singurul bărbat împreună cu patru femei,

mă umplea de teamă.

Aş fi fost mort în decurs de o săptămână.

Doar aceasta singură era de ajuns pentru zece bărbaţi.

Sau femei...

Iar eu eram sătul de asta.

Acest dispozitiv umil era o micro bombă atomică.

Dar mortal de devastatoare dacă era detonată.

Era bine să mă uit la familia mea iubită.

Poate pentru ultima oară...

Trebuia să-mi scot toate aceste gânduri plăcute din minte...

Şi să scap de chestia aia murdară pe care o aveam în mână.

Aveam la dispoziţie numai zece secunde...

Am încheiat cronica mea la data de 7 martie,

în anul de graţie 2069.

Şi am dedicat-o pământului.

Am învins în misiunea mea !

Semnat...

James R. Granella.

Colonel în marina regală.

SFÂRŞIT Done by Raiser.