Original subtitles

Și-a crezut că nu este atât.

Nu, nu e acum.

Căci a fost un lucru... și a fost o propoziție.

Și a fost o propoziție... și a fost o propoziție... și a fost o propoziție...

și a fost o propoziție.

Rușine pentru orașul nostru să trebune în fața unui om.

Rușine pentru guvernul Vitre, care dă unul din cele mai

frumoase județe ale României, rată-n piarele unui vampir.

Eu, vampira, chiar adios!

Curat, care adios!

Părtoți, iertați cu o nefănică, că-mi trebuie.

Vampir?

Ce-i aia, vampir?

Unul care suge sângele poporului.

Eu sug sângele poporului.

Dumneata suge sângele poporului?

Aoleo!

Miseu!

Curat, Miseu!

Mordar!

Nu s-alege!

Cu toată dăscărimea lui, cu toată societatea moctorozică a lui, degeaba

să-mi rază mie mustărie!

Și mie!

La însfârșit, las-o asta.

Lasă-l să urle ca un câine.

Curat, ca un câine!

Începu să-mi spui istoria de aseara.

Cum vă spuneam, cu o nefănică?

Aseara a țipit semnitele după masă.

Precum emisia noastră, că acum, dumneavoastră, știți că pietul polițar

n-are și El ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de scolare, ca tot creștinul.

Ierești!

Și la mine, cu o nefănică, se trăiți greu de tot.

Ce să ziceți?

Familie mare, renumerație mică după buget.

Încă de-aia nevastă mi-a zis, mai roagă-te și tu de domnul

prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăbădește tot.

Nu, copii, cu o nefănică se trăiesc, nu mai buget.

Statul nu are idee de ce face omul acasă.

Ne cere numai datoria ta de...

Nu, copii, și 80 de lei pe lună.

Familie mare, renumerație mică după buget.

Nu-i vorba după buget, e mic, așa e, decât tu nu ești băiat prost.

O mai cârpești de aici, de acolo?

Dacă nu curge, pică, ați căștim noi.

Știți cum să nu știți cu o nefănică să trăiți, neocumat dumneavoastră, să nu știți.

..

Și nu-mi pare rău dacă știți să faci lucrurile cu minte.

Mie îmi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă.

Îmi iau om de credință... De credință cu o nefănică să trăiești.

Nu mă ui dacă se folosește și El coparator, mai ales un om cu o familie grea.

Nouă suflete cu o nefănică nouă și renumerație...

Că mă buget.

E mică să răd mâna cu o nefănică.

Lasă ghiză cu steagurile, dar la altele îți iei și bine.

Ai trăs frumușel condeiul.

Purat condeiul.

Adică, de cum condeiul cu o nefănică?

Contul jidamului s-a plătit la comitet pe 44 de steaguri.

S-au pus 44 de steaguri?

S-a pus o nefănică, s-a pus.

Poate unu, două, se repita vântul.

S-a pus jos, dar s-a pus.

44, 40 și 4 în capul părintei.

Nu mă îmblac cum o sturgită.

Nu m-am primat eu la luminație întrăsună cu zoia și cu nenea Zahăria în tot orașul?

Tocmai ea, cum e glumează, zice... Ia să-i numărăm steagurile lui ghiză.

Mă pare rău.

Tocmai cu anajeițica.

Tocmai dumnezeii care te iei să ne așteptăm de la dumnezei la o protecție.

Păi n-a zis-o cu răutate.

A zis-o de glumă.

Nu știe și nenea Zahăria și ea că ești omul nostru?

Al dumneavoastră Pănăpanică și al Pănăpanică ei zic.

Și al Pănăpanică.

De ce le-ați numărat Pănăpanică?

E așa, e.

40 și 4.

Vreo 14, 15.

Apoi să le numărăm, Pănăpanică, să le numărăm.

Două la prefectură.

Două pe piață la 11 februarie.

Două la primării.

Unu la școala de băieți.

Unu la școală de frițe.

Unu la spital.

Unu la catendrarea la Sfântul Niculae.

Unu la prefectură.

Nu, cu Pănăpanică să trăiți.

Două la primărie, 18.

Patru la școală, 24.

Două la catendrarea la Sfântul Niculae, 30.

Ai numărat-o o dată pe toate astea și adun rău.

Doamne păzește, cu Pănăpanică să trăiți.

40 și 4 în cap.

Cum zic, unu, două, poate vânduă oricine știe.

Friță!

Nu vorbi de la obraz așa.

Familie mare, renumerație după buget mică.

Ia să lăsăm steagurile aici.

Cu răst să le lăsăm, cu Pănăpanică.

Până-atată istoria de aseară, că mă trebesc.

Bine ziceți, cu Pănăpanică.

Aseară, pe la zece și jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva

și mă dau așa pe-o parte să citesc numai un minuțel.

Eram plăbădit de o sărină la foc.

Nevasta zice, pardon, dezbracă-te ghiță și te culcă.

Eu nu.

Eu la datorie, cu Pănăpanică.

Zi și noapte, sfești și la datorie.

Așa mă scol cam pe la 12, păr-un săr, mă dezbrau de măngir, scoț chipiu,

mă îmbrac civilește și plec.

La datorie.

Până se plec, se-i făcuse vreo unul după 12.

Eu prindu-o sub primărie și apuc pe Maidan ca să ies la pariera Unirii.

Când dau să trec Maidanul, mă-s lumină la ferestrele din dosarul doamnei, ca ți-avem.

Și ferestrele vrești.

Ulucile înalte.

Dacă te sui pe uluci, o ți-ntreabă fereastra în casă.

Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea?

Zic, ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilu, că nu strică.

Și veneșor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă păi să ascult.

Auzeam și vedeam cum vă ușim, auziți, scoane, până că știți?

Ca la teatrul.

Eu, ca sărăstos.

Cine era?

Ionescu Popescu, Popa Pripici.

Popa?

Popa și Dontechițe și Petcuș și Zapisescu.

Toată gașca în păr.

Jocul era pe isprăvinte.

Și fumărie de tutune și avea fereastră ca de la vapor.

Mai juca Popa și Petcuș.

Îi las și-o dau de vorbă.

Ca să avem cu mânzura.

Grozav, poare, pănică, pe guvernul și pe dumneavoastră.

Și-și tămăra foturile.

Popa și Mofluș.

Curat, Mofluș.

Lătăm noi voturi.

Să vedeți ce s-a întâmplat cu aneva asta.

Din vorbă în vorbă, Catavencu zice...

Mă prins cu dumneavoastră că o să voteze cu noi cine?

Cu gândul nu gândiți.

Unul pe care contează vampirul...

Și acolo, pardon, tot vampirul mă zicea.

...pe care contează vampirul, ca pe Dumnezeu.

Și când nu-mi avea pâră, îi avem pe toți.

Ia ascultați scrisoarea asta.

Și scoteți scrisorică din protopele.

Ia ascultați!

Diavolul de popă n-are de lucru.

Se scoală repede de la joc și zice... Să mă îngrop, sufletul mi-au năică.

Nu citi, stai să ascult și eu.

Să mi-aprins numai țigara.

Și cu oare părință se scoală de la joc?

A prindit chibritul, trage din țigară și vine să arunce

chibritul aprins pe fereastră, drept în ochii Mei.

Mă trag înapoi.

Alunec de pe unu și caspe mai dam peste un dopitoc, care presemne treceauăre.

Și-l ia lângă unuci.

Dopitocul începe să strige.

Toți din casă sar în vară la fereastră.

Eu, cum căzusem, mă ridic de treabă, iau pădurici

de lângă unuci și intru în curtea primăriei.

M-am mai întors eu de-a închisese referestele și lăsase reperterile.

Cine s-a ridicat?

Ce scrie aici?

Nu precep.

Ghita, eu trebuie să mă duc la dejun să nu

fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să mă aștept.

Ei nu dejunează fără mine.

Cine nenea Zaharia nu iese înainte de dejun.

Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... Ce-mi ordonați?

Să-mi aplice scrisoare, ea și de cine vorbim.

Dacă s-ar putea să pune mâna și pe firul ăsta.

Nu doar că-mi e teamă de intrigere proastă a lui Tatămenu.

Dar n-ar fi rău să-l dezarbăm cu desăvârșire și apoi să-l lucrăm pe onorat.

Cum vrea să-l lucrăm?

Stai un minut până să-l schimb.

Hai, n-aieșim împreună.

Am să-ți mai spun ceva.

Stau, părinte.

Tarararita, tararara, Eu pe tine...

Prea misie, misia de polițaie.

Și conufănică bucoane a joiții ca mai stau să-l numere steagului.

Tot vorba pieptii neveste, zice... Ghiță, ghiță, cupă-l în boci și coapă tot.

Căsătorul nu crede la zământ.

Zic curat,

copil de conufănică.

Moșie a moșie, fonție a fonție.

Bană joițică, bană joițică.

Trai mineaco cu banile trahanache.

Bă, bă.

De unde?

Familie mare, renumerație după buzărnică.

A, ce coruptă soțietate.

Nu mai e moral, nu mai sunt principiuri, nu mai e nimic.

E interesul și are interesul.

Vine, zice, șfime de la facultatea de inscrisoare.

Vezi, tânăr, tânăr, la copt.

Serios, păi, zice, ati-ți-o.

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o soțietate fără principiuri, vreau să zic că nu le are.

Pozuneta Mișelie, infamie.

Aici rămân la conezariu.

Pănică, a ieșit?

Nu, vine numai decât în momentul acela.

Ia-ți acolo, pănică.

Nu-i casaria?

Cum se poate?

A ieșit înainte de dejun?

E comedie, mare comedie, pănică.

Stai să-ți spui...

Mai aveți ceva să mă ordenați?

Nu uiți de ce am vorbit.

Trebuie să avem despregarea istoriei.

E lung ce ai să-mi spui?

Nu le-a pot spune la dejun?

Ai puțin ticărăbdare?

Nu trebuie să știe joițica.

E comedie mare, pănică.

Atunci, treci ghiță de la nenea Zaria, păcată, și lăsă-i vorbă cu oamenii joițicii.

Nu-i așa, nene, Zariu?

Să fie așa de bună, să nu se supere dacă o mântânțea de la dejun.

Avem ceva politică de vorbit între bărbații.

Ascultă-me!

Hai!

Mă-ți iei de ce?

Unde mi-ați ordenat?

De ce nu ești prin față?

Da, prin față.

Nu-i nică, Zariu, ci... Ies-mi unele, văd că am schimbat.

Ai puțin ticărăbdare.

Să vezi, azi dimineața de la 8 și jumătate intră

fecioarul în o daie și nu-mi băusă în cafeaua.

Îmi dă un răbășel și-mi zice că așteaptă răspuns.

De la cine era răbășel?

De la cine?

De la onorabilul domnaie Cățavencu.

De la Cățavencu?

Ce le face Cățavencu cu mine și eu cu Cățavencu?

Nici înclin, nici în mână.

Chiar putem zice, dacă considerăm după principiuri, din potrivă.

Firiște, stai să vezi.

Venerabil lui domn Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului Permanent,

al Comitetului Școlar, al Comitiile Agricol și al altor comitete și comitie loc.

Venerabile domni, în interesul onoarii domniei voastre de cetățean și de tată,

de familie, vă rugăm să treceți astăzi între orele 9.30 și 10.00 de la birou

ziarului Răznetul Carpaților și sediul Societății Enciclopedice Cooperative

Aurora Economică Română, unde vi se va comunica un

document de cea mai mare importanță pentru dumneavoastră.

Al domniei voastre de votat, cap Savencu, director proprietar al ziarului Răznetul

Carpaților, prezident fundator al Societății

Enciclopedice Cooperative Aurora Economică Română.

Ei, ce document?

Ai puțin picări, răbdare.

Să vezi.

M-am gândit să nu mă duc.

Să nu mă duc, să nu mă duc...

Iară mai de curiozitate să mă duc să văd ce moft mai e și ăsta.

Mă îmbrac de greabă fănică și mă duc.

Acasă avem?

Acasă avem.

Cum intru, se scoală cu respect și mă popnește pe hotel.

Venerabile în sus, venerabile în jos.

Îmi pare rău că ne-am răcit împreună, zice El, că eu

totdeauna am ținut la dumneata ca la capul județului nostru.

Și, în sfârșit, o sumă de delicatețuri.

Eu, serios zic, m-ai chema să-mi arăți un document.

Arată documentul.

Zice... Mi-e teamă, zice, că o să fie o lovitură dureroasă pentru dumneata.

Aș fi trebuit să te pregătesc mai dinainte.

Dumneata, un bărbat așa de și așa de și iar delicatețe.

Zic iar, stimabile, ai puțin ticără doare documentul.

El ia.

Că de damele...

Să vezi unde vrea să mă aducă mișelul.

Ia, te-aș răiți capul.

Să nu cumva să-i spui.

Să nu, care cumva să afli cum ea simțitoare.

Ce-a cutezat?

Miserabil!

Să vezi.

Că de damele, zice, nu înțeleg tu de una meritele și calitățile morale ale

bărbatului și respectul care va zica ce trebuie să-i poarte.

În sfârșit, ce s-o mai lungezi degeaba după ce îi pui piciorul în Prag și îi zic,

ia, ascultă, stimabile, ai puțin ticără doare documentul.

Vede mișelul că n-are încotrov și îmi scoate o scrisorică.

Dice acui și către cine?

Acui.

Acui Nene Zariu.

Ai înțeles?

Către nevastă mea.

O trecioicică.

Scrisoare de amor în toată regula.

Ce zici, dublata de astea?

Nu se poate.

Nu se poate.

Am citit-o de zeci ori.

Poate o știu pe din afară.

Ascultă, scumpa mea Zoi, venerabilul, adică eu, merg de seară la întrunire.

Întrunirea, da, la altăieri seară.

Eu, adică tu, trebuie să stau acasă pentru că aștept de pești de la bu.

Curești, la care trebuie să răspunzi pe dată.

Poate chiar să mă cheme ministrul Latei, legraf.

Nu m-aștepta prin urmare și vino tu, adică nevastă mea, la cocoșelul tău,

adică tu, care te adoră ca totdeauna și te sărută de o mie de ori, fănic,

nu se poate.

Celul toată, remiterabilului, nu se poate.

Chirul este că nu se poate.

Dar ți-ai fi închipuit așa, Mișelin?

Uite, frate, nu înțeleg.

Plastografie, pără unde se poate.

Dar până aici, nu înțeleg.

E, fănică, să vezi imitație de scrisoare, să zici și tu că e a ta.

Dar să jur, nu altceva, să jur.

Uite la El cum se părbărează.

Lasă, omule, zi, Mișel și faci ce te-a prins așa.

Așa e lumea, n-ai ce face, n-avem să o schimbăm noi.

Cine-și poate închipui până unde poate merge mișeria omului?

Miserabilul!

Măi, omule, ai puțin ticără tare.

Ziceam, zis eu.

Ești tare, estimat de la maichea Verlecuri.

Tare?

N-am ce să zic.

Dar nu ți-ai găsit omul.

Știi dacă a văzut că nu i se trece cu mine și la ce a ajuns?

Mi-a spus că dacă nu dau eu importanță lucrului, o să-i DEA publicul.

Și o să fie pusă în cercerea, ca să o vază oricine o pofti.

Îl împușc!

Îi dau foc!

Trebuie să mi-l aduc aici numai de cât!

Eu ori mort cu scrisoarea!

Iiță!

Iiță!

Să-mi iei polițaunul!

Ai puțin ticără?

E iute.

Mare cumpăt.

Aminteri?

Bun, băiat.

Deștept, cu carte, dar iute.

Nu faci?

Într-un prefect?

Într-o societate fără moral și fără prinții,

trebuie să ai și puțin ticără diplomație.

Camu-l!

Stă în cură de omule și luați odată mofturile.

Avem lucrul mai serios să te vorbim.

De seară e întrunire.

S-a vătărât?

Punem candidatura lui Fapuride?

Ce facem?

De seară am aflat că Găscălinea cu Cațavencu și cu toți ai lor vor să facă scandal.

Trebuie să-i spunem lui Ichi să se îndrijească.

Mișelu de Cațavencu o să ia de seară cuvântul ca să ne combată?

Nu te teme, nevezariu.

De seară, domnul Cațavencu, o să fie la întrunire.

O să fie în altă parte, la păstrare.

Hai de, mergi la dejun?

Nu, nevedariu, multu-mi m-a întreabă.

Cât e dumneata singură?

Săruțări de mâincul al ei Joițichii?

La prânz, desigur.

De seară eu mă duc la întrunire.

Trebuie să stai cu Joițichă.

E urât singură.

După întrunire, avem preferanță.

Oameni, are vedere.

Și nu te turbura neicăpeată fiite ce mișelie.

Nu vezi tu cum e lumea noastră?

Într-o soțietate fără moral și fără principi, nu merge să o iei cu iuțeala.

Trebuie să ai puțin picărădat.

Ce să fac?

Ce să fac?

Fănică!

Fănică!

Joi, știi?

Sunt nenorocită.

Am fost dincolo, am intrat pe scălicită.

Am venit numai după Zaharia.

N-am văzut cu El, măcar că nu cred.

Am auzit-o tot.

Sunt nenorocită.

Când a plecat Ghiță, l-am chemat dincolo.

I-am spus totul.

Numai El ne poate scăpa.

De unde a trebuit să știi?

Eu am știut numai după Zaharia.

La redacția se află în documentii scălii de

amabilul nostru prefect și adresat domnilor voastre.

Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul

unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune.

Nevoiți doar a trece îndată pe la biroul nostru spre a regula această afacere

într-un timp mulțumitor pentru oameni în două părțile.

Cum?

Când ai pierdut biletul Zoiuști?

Pe altă seară, când am plecat de la tine, l-am aveat.

Când l-am ajuns acasă, nu știu dacă l-am avea.

Poate s-a fi scos Batista pe drum și mi-a trezut scrisoarea.

L-aveam tot într-un buzunar.

Ce nenoroci... M-am dus la Cățavencu.

De noi nu veneam acum.

Mi-a propus să-mi DEA înapoi scrisoarea cu condiții să-i asigurăm alegerea.

Amintări publică, scrisoarea voină.

Lupta este deserată.

Vrea să ne omoare?

Trebuie să ne omorâm.

Și nu mai vine Ghita.

Ghita l-am trimis eu la Cățavencu, să-i cumpere scrisoarea.

Care vrea să zică Ghita e acolo.

El trebuie să fie.

Asupu-te de declarat.

Poate să nu fie tocmai așa.

Poate că e o manoperă.

O manoperă grosolană ca să-i intimideze pe câțiva nefătărăți.

Venerabilu, domn' Praganache, l-am văzut intrând la

Cățavencu astăzi pe la zece, când mă duceam în târg.

Eu am, n-am să întâlnesc pe cineva la zece fix, mă duc în târg.

Respectabila, domn' Praganache, am văzut-o ieșind de la Cățavencu tot

astăzi pe la unzprece, când mă întorceam din târg.

Eu am, n-am clienți acasă, la unzprece fix, mă întorc din târg.

Nu înțeleg.

Cum nu înțelegi?

La unzprece fix.

Nu, frate, nu înțeleg doar averne astea, compoziția.

Tu ai văzut pe Praganache într-o zi.

Pe urmă, pe madame Praganache.

Și eu, admiral, am văzut pe polițaiul, pe chință, intrând la Cățavencu.

Să fie drădare la mijloc aici.

Mă ieși și mai departe și zic, drădare să fie, dar

cu cel interes repartirului, ca să-l știm și noi.

Prefectul trebuie să ne DEA încheia comediile în șteapă.

Iată-l, salutare, salutare estimabile.

Și roșu s-a făcut.

Salutare, salutare, onorabile.

Ia poftiți!

Ia poftiți!

Mulțumim, mulțumim, estimabile, dar ne cam grăbim.

Sunt 12 trecute.

Și eu am, n-am înfățișare la 12 trecute.

Fix mă duc la tribunal.

Uite de ce e vorba, estimabile.

Să fim scurți.

Prin târg se spune... Adică dă-mi voie să fim expliciți.

Mie îmi place să pun punctele pe ei.

Se aude...

Se aude cum că partidul nostru dă la colegiul doi ajutor lui Cățaveniu.

Care partid?

Care Cățaveniu?

Adică partidul nostru.

Madame Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștrii.

Să ducem pe brațe pe domnul Cățaveniu.

Și cine spune asta?

Nu râde, estimabile, nu râde.

A început să se vorbească.

Și de ce, să zicem, lumea are pentru ce să intre la bănuieri?

Domnul Trahanache l-a vizită la domnul Cățaveniu.

Madame Trahanache l-a vizită la domnul Cățaveniu.

Domnul Ghință, polițaiul l-a vizită la domnul Cățaveniu.

De unde și până unde?

Noi, ce să zicem, ne temem de ce spune lumea.

Ei, ce spune lumea?

Vrei să vorbesc curat și deslușit, estimabile?

Ne temem de trădare.

Amice domnule farfurite, nu ți se pare duvidare că te faci mai catolic decât papa?

Când e vorba de principiul estimabile, da, mă fac.

Adică nu, nu mă fac.

Sunt, când e vorba de asta.

Sunt mai catolic decât papa.

Domnilor, să primesc acasă la mine astfel de observații pe

care dați impolit să vă spui, le consideri ca niște insulte.

Să nu ne iuțim, estimabile.

Cum să nu mă iuțesc, onorabile?

Domneavoastră, veniți la mine acasă.

La mine, care mi-am sacrificat cariera și a rămas

între dumneavoastră ca să vă organizez partidul.

Căci fără mine trebuie să mărturisiți că dumneavoastră

n-ați fi putut niciodată să fiți un partid.

Domneavoastră, veniți la mine acasă să mă numiți pe față tredător.

Asta nu pot să vă permit.

Mă rog, iată ce se împarte acum prin târzii din partea lui domnul Cațavencu.

E tipărit, estimabile.

Tipărit.

Da, tipărit.

Sunt voi.

Dăm ca pozitivă știere, acum că de sigur candidatură a micului nostru politic

domnul Cațavencu, prezidentul grupului independent, este

pusă la dăpost de orice lovire din partea administrației.

Din contră, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul și venerabilul

domn Prahanache, prezidentul comitetului electoral, cât și junele și onorabilul

nostru prefect ar fi convins și în fine că în împrejurările prin care trece țara,

județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat

independent, ca amicul nostru, domnul Cațavencu.

Domnul Cațavencu vă l-a cuvântul la întunirea

de deseare, comitetul grupului independent.

Auzi?

Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut.

Domnilor, vă rog, niște afaceri importante mă cheamă numai decât la telegraf.

Vă scuzați, dar...

Așa, scurt.

Adică, cum am zice, poftiți pe ușa afară.

Bine?

L-am căutat în tot târgul cu anifănică.

Nu e!

Hai de la trahară, aici am aflat-o.

Brânzovenescu, e frică de vrădare.

Câte ceasuri sunt?

19 trecute.

Până la 12 trecute, fix.

Astfel, domnilor... Ne ducem, ne ducem, stimabile, nu voim să facem de azi.

Ne ducem, dar gândește-te, stimabile, că suntem membri acelui aștartit,

cum zicea Matireauri, amicului Brânzovenescu.

Vrădare să fie dacă o ceri interesele partidului.

Dar să o știm și noi.

De aceea, eu totdeauna am repetat cu străbunii

noștri, cu Mihai Bravo și Ștefan cel Mare.

Iubesc strădarea, dar urăsc pe trădătorii.

Salutare, salutare, stimabile.

Salutare!

S-a dus?

Ai văzut, fănică, ai auzit?

Și ghiță, nu mai vine.

Fănică, ne-a merit o nenorocire gruzavă.

Uitați, vine cineva.

E ghiță, desigur.

Sloca!

Cine-i ăsta?

Ce vorbești, urea ta?

Eu?

Eu sunt alegător.

Cum te cheamă?

Ce trebuie să spui, cum te cheamă?

Vorba e, sunt alegător.

Îi turnăm tot?

Nimeni n-apără lasă să-mi intră.

Ești toți nebunii, toți veții vin.

Ești tu, sunt turnăm.

Acolo trebuie să cărați că ne cunoaști.

Mă cunoaști pe un zahariat de la un semenuare.

Nu-i vorba... Ține-mi la toamnaie, ca ce-am văzut.

E din societate.

Dar vorba e eu, alegător.

Eu, apropietar.

Eu pentru cine vă DEA?

Stai, fănică, dă-i drumul.

Ia, mi-a ținut de tot.

E bun ce dă ține.

Du-te, altă dată mai vorbim.

Dar ce să vorbim altă dată?

Acum ce treabă avem?

Nu mă uitați la mine, că sunt așa de...

Au făcut-o neboaie de tot.

Să vezi de-a ta cum te-a devenit la păutură.

Ca foslată de tot.

E bun omului și înțelege.

Eu am găsit o scrisoare.

Scrisoare?

Da, atunitării câtre curajuri.

Am găsit-o pe drum, cât degeaba te l-am întrunit.

Făți ideea.

A luat scrisoarea până azi dimineață, s-o duce într-un ceapnicer rapid.

Am azi văduit.

Lasă-l, pănică, să vedem.

Lăsați-mă să vedeți.

Când am găsit-o pe curiozitate, am deschis-o.

Și m-am dus sub Dumnezeu.

N-am s-o citesc.

N-am făcut așa și străvezi.

Pe la spate...

Am băgat-o în buznă.

Așa faci parte din societatea noastră și primesc scrisoare de la prefectul cetățean.

Bravo-s, zic.

De la prefectul cetățean.

I-am cunoscut slova.

Ia arată-mi-o.

Doamne păzește.

Dă-mi o bacă, nu ți-o dau.

Din vorbă-n vorbă, tu răvura.

Ne-am amătut până la o cinte.

Una, două, trei... Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere.

A făcut ce?

L-am băut?

L-am băut la scrisoarea.

Scrisoarea?

Unde e scrisoarea?

Nu știu, da.

Am înțeles.

O am la mine, scrisoarea.

Da, o am la mine.

Domnule, înseamnă că-mi dezi 10 poli pe aia.

Să nu trebuie, nu avem... Slavă Doamne, la proprietar sunt alegător.

Dar vorba e eu.

Eu pentru ce votez?

Am pierdut-o.

Am pierdut-o.

Te-a furat-o ca să vengă.

Dom'le, n-aș neprea poate că aș dormi.

Deci, dacă a făcut ideea, dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i

cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu vin.

Miserabile!

Ce-ai făcut?

Nu m-ați vorbit?

Pănică, pănică, și țic-o bine.

Bine cu zahăria.

Fără zahăria, mai spune...

Cametesc.

Ia bine norocitul ăsta.

Și să-i drumă pân' dos, pe scala amică.

Haide, ce dă de nebun.

Nu m-am prințiat.

Cametesc.

Haide!

Dar vorba e eu.

Pentru ce votez?

Haide!

Nu m-am prințiat.

Cametesc.

Zahăria nu avea neamul, știe tot, dar nu crede nimic că n-ai auzit.

Pănică, pănică, ce-ai făcut, Iță?

N-ai fost gata de a veni cu?

Am fost cu-o regețică.

Se lasă greu.

Greu de tot.

Ori o mie de pur, ori de putățită.

Trebuie să punem în apel.

Ia, Iță, ia jandar!

Eu, ori mult, trebuie să mi-l aduce la poliția, acum, într-un moment.

Pănică!

Nu te asculti!

L-am prins cu alta maipoală!

Bine!

Și oricică!

Bine!

A aflat, știe tot.

Bine, omule, nu ți-am zis să nu-i spui.

Mă știam eu cât de desimțitoare.

Da, că vezi?

Ți-am spus că l-a prins pe un orabil cu alta maipoală.

Ghiț, fă-i un orabil.

Dar e cațată, e încă de... Cu alta plastografie!

Ce plastografie!

Cu rat plastograf!

69 cu roșu.

Un.

Un spre ce albastră?

12.

Mai puțin pică, răbdare.

Un, doi...

Cinci...

Șapte...

Zece... 11.

12.

Bă, e la chestii lui Peanu?

Nici nu m-are drept de vot.

De când și-a mărit a fata.

Nu i-a dat casele de vestri?

Dacă votează, merge la puscării, onorabilu.

Ai puțin de grăbdare.

Dar dacă-l putem aduce, să voteze cu noi.

N-audă vorba să voteze cu noi, e ușor.

Are procesul cu epitropia a bisericii săptămâna viitoare.

Dar să voteze cu noi...

Adică cum să voteze cu noi?

Adică cum să voteze cu noi?

Să voteze cu noi.

Nu pricepnei că, Zahariu, vorba noastră...

Adică noi, partidul nostru, pentru cine votăm noi?

Pentru cine lucrăm noi?

Noi încă nu știm.

Mă rog, aveți puțin timp.

Și zic cum zicea noi amicul meu, Brânzovenescu.

Mă tem de trădare.

Cum de trădare?

Aia noi astăzi când am mirosit ceva, cumva...

Ceva, cumva...

Ceva, cumva?

Dacă e ceva la mijloc.

Ceva la mijloc.

Ceva la mijloc?

Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie.

Dar cel bătrân s-o știm să noi.

Pentru că eu am zis-o cu străbunii noștri, cumită cel bătrân Școvnațepeș,

nu-i că Zahariu.

Mă-mi place trădarea, dar... Și răbdare, nu-i că Zahariu.

Nu mai e vreme de așa lucru.

Astăzi seara e întrunire.

Mâine începe alegere.

Pentru cine votăm?

Pentru cine votăm?

Aveți puțin pică răbdare.

Pentru cine ați mai votat și până acum?

Nu înțeleg.

Nici eu.

Ia să ne tălmăcim noi puțin.

Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim.

Asta o cerem și noi.

Ce sunteți dumneavoastră, mă rog, cu vagabozi de pe uliță?

Nu.

Zaharie?

Nu.

Căușașă?

Nu.

Dumneavoastră, adică noi suntem cetățenii.

Suntem onorabili, mai ales doi, trei suntem.

Stolpii puterii, proprietăți, membrii comitetului permanent, ai comitetului

electoral, ai comitetului școlar, ai comitetului pentru

statul al lui Traian, ai comițului agricol și etc.

Noi votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg.

Pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării.

De la binele țării atârnă binele noastre.

Așa e.

Așa e, dar... Dar ce?

Numele candidatului.

Poate să fie al meu, al dumneavoastră, al dumneavoastră, după cum genere

interesul de partid.

Din moment în moment așteptăm să-l știm.

Prefectul trebuie să fie.

Nu-l așteptăm să vină de la telegraf?

Nu bate telegraf?

Bate.

Ce treabă, altă așa?

Poate că acum, când noi vorbim, poate să fie și sosit numele.

Ne sârmă, stimabile.

Ne sârmă.

Ce crezi, dumneata?

Toate bune și frumoase, cum le tălmăcești, dumneata neică Zahario, dar nouă...

nouă ne-e frică de treadare.

Nu din partea dumitare.

Nu din a dumitare.

Dar din acui.

Din acui, din acui.

Știi, dumneata, din acui.

Să n-am parte de joițică, dacă știu.

Stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voi.

Știi ce e venerabilă neică Zahario?

Ia să dăm noi mai bine cărțile pe față.

Doamne mică, să vedem.

Ți-am spus că mi-e frică de treadare.

Mi-e frică din partea amicului.

Care amic?

Care amic, care amic.

Știi, dumneata?

Să n-am parte de joițică, dacă știu.

Iar te faci chinez.

Său nu.

Din partea amicului, fănică.

Ce?

Din partea prefectului.

N-o nefrică de căștătoare cu cațavecu.

Cu cațavecu?

Cu nostologul.

Cu nibilistul.

Cu cațavecu, treadare?

Fănică, treădător?

Hai, vreau să... Asta ne-a plăcut.

Nu m-aștepta.

Ei, ne-am propozit.

Ce ne-am propozit?

Hai, puțin tică, răbdare, estimabile.

Nu dau voie nimănui să-și permită, mă înțelegi,

să bănuiescă, păi dar cât duș de puțin pe fănică.

Pentru mine, estimabile, mă înțelegi, să fie

cineva să-mi bănuiescă nevasta pe joițică?

Pe coana joițică, onorabile.

Mă pare rău, neică, Sahar Ioanui, nu?

Hai, puțin tică, răbdare, zic.

Pentru mine, să fie cineva să bănuiescă pe joițică ori pe amicul fănică?

E un om cu care nu trăiesc, mi-a dat laute, eu trăiesc de opt ani.

Cu jumătate de ani, după ce m-am usurat a doua oară.

De opt ani trăim împreună ca frații.

Și niciun minut n-am găsit la omul ăsta măcar atât cică rău.

Credeți dumneavoastră că ar fi rămas El prefect aici și nu s-ar fi dus direct doar

la București dacă nu stăluiam eu și cu joițica.

Și la dreptul vărbit, joițica să lui mai mult.

Ei, se înțelege, damele sunt mai ambițioase.

Ai puțin tică, răbdare.

Nu te ambiți că nu era prieten.

Pentru interesul partidului.

Cine ar putea fi prefect al nostru?

S-ar mai fi găsit.

Să-mi dai voie să nu te crezi.

Un om independent care a făcut servicii partidului, județului, țării și mie.

Camic de-a făcut și face servicii, da.

Și să veniți dumneavoastră tot din partid și să bănuiți-o...

Să vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlamentare.

Neparlamentare?

Îmi pare rău.

Nu, sfârșit, noi... Ai puțin tică, răbdare.

Îmi pare rău.

Care va să zică unde nu înțelegeți unevoastră politică, hop, numai decât trădare.

Ne-am prăcoșit.

Ce societate!

Adevărat, bine zice fiul meu de la facultate.

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o societate fără principii va să zică că nu le are.

Trădare, bravos!

Fănică, trădător, frumos!

Salutare!

Salutare, știu oamenii!

Ți-a plăcut venerabilul?

E tare.

Tare de tot.

Polit bărbat.

Noi dăm de rostul secretului.

Trebuie să mai așteptăm.

Să mai așteptăm?

Până când să mai așteptăm?

De seara la sfârșitul întrunirii parcă-l văzi

pe venerabilul că se scoală și trage copotrelul.

Stimabilor, aveți puțin tică răbdare.

Candidatul comitetului nostru este onor dumnae Cățaveicu.

Asta loc, nifilistul!

Și bravos!

Și bravos!

Și mâinile, și mâinile!

Le-a ghițat polițaiul, alergă până iese limba de un cot și ți-l toarnă pe domnul

Cățaveicu, care ne-a înjurat și ne-a bat jucurit de

atâta vreme pe toate tonurile deputat la colegiuri doi.

Și noi să stăm cu mâinile în sân, peste toate.

Ce o să faci?

Te joci cu puterea?

Ce să fac?

Poate mă depesc la București, la comitetul central, la minister, la gazete,

scun și cuprinzător.

Trădare!

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul

Cățaveicu pe care voru să-l aleagă la colegiul doi.

Trădare!

Trădare!

De trei ori trădare!

E tare!

Prea tare!

Nu îi înscălesc!

Trebuie să ai curaj ca mine!

Trebuie să îi înscălești!

O dăm anonimă!

Așa da, o înscălesc.

O înscălim mai mulți membri ai partidului.

Dar dacă nebunul aștept să luăm baba telegrafă?

Pune pe ea cineva să o scrie!

Pe cine?

Trebuie să găsim pe cineva seriotean la telegraf.

Haide, Brânzovenescule!

Numai să nu plățim ceva!

Trebuie să ai curaj!

Anonimă!

Câte ceasuri sunt?

Cinci!

Aia e de grav!

Între cinci și șase fix să-i chide telegraful!

Așa!

Vă făcurem și pe asta și tot degeaba.

Am pus pâna pe domn' Cățăvenicu.

Când am asmucit băieții de la un flat, strânca cât putea.

Protestează numele Constituției!

Asta-i violare de domiciliu!

Zic!

Urrat violare de domiciliu!

La un flat!

Și n-au făcut un flat.

L-am turnat la hârdăul lui Pedroache.

M-am întors cu El și acasă de El.

Am căutat prin toate curcișoarele.

Am ridicat ușa mele.

Am destufat urloaile surbii.

Am scobit crăpăturile zidului.

Trebuie să putem să se dă desfisare.

M-am întors la poliție.

L-am scătut pe un buzunare, peste tot.

Nu a ieșit.

L-am amenințat ca am poruncă de la Conufănică să-l ținez ca pe hoți de cai.

Degeaba.

Nu spune decât numai și numai Coanii Joițicii.

O caut și nu o găsesc.

Acasă nu e, aici nu e.

Ia cătoc.

Coanii Joițicului.

Gheță, bine că te găsesc.

Și eu mă căutam curând.

Gheță, ce-ați făcut?

Ați făcut nebunie?

Adina, cânește-am de acasă.

M-a făcut de la doctorul.

Te-ai dus cu jandarme, ai călcat casa lui Cățaveșcu,

l-ai luat pe sus și l-ai dus la poliție, la arestă.

Cum ai făcut asta?

Nu știu, îl caut și eu.

Și pentru ce l-ați arestat pe Cățaveșcu?

Pentru ca să-i apucăm scrisoarea.

Și a apucat-o?

După cât am căutat și pe dânsuri și nu era

acasă, scrisoarea este ascunsă altul undeva.

Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și scandale.

Scălimea o să urmeze înainte cu gazeta și nița lui.

Ce o să zică la București cu un verb când va afla ca zviolată vicirul lui Cățaveșcu

și-l l-ați arestat în ajutor la legelor?

După ce guvernul l-a asigurat, că toată o să petreacă cu bine și cu liniște.

Cum o să mai poate rămâne făinică prefect?

Coraje, am uitat să vă spui.

După cât îi făcătuiesc și amenințesc, i-am făcut lui Cățaveșcu, mi-a răspuns că

în zadar mai stăluiesc și că, la urma urmelor,

nici nu mai vrea să stea la vorbă cu nimeni.

Dar cu nimeni decât numai cu dumneavoastră.

Nu te degrabă.

Dă-i drumul și roagă din partea mea să poftească aici.

Îl aștept.

Numai dacă cu o nu făinică... Dacă ți-i la tine, dacă ți-i la familia ta.

Ghiță!

Cum să nu-ți ocoană, Joițic?

O unzi spre ce suflete.

Nu te degrabă.

Într-un suflet să nu vi-e frăcăt Cățaveșcu.

Poate de bine cu El.

Ia-o, pierzi-o și dă-i într-o clipă.

Ascult!

Ai venit?

Am dus.

În numărul de mâine al foii noastrei, vom reproduce o interesantă scrisoare

sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență.

Originalul va sta de mâine la dispoziția curioșilor în biroul nostru de redacție.

Atât pentru astăzi.

A bună o întamplare.

Salut!

Salut!

Trebuie să alegem pe Cățaveșcu.

Nu mai încape vorba.

Mai e vreme de stat la gânduri?

Cu un Mișel ca El, când ne ține la mâna așa de bine, lupta ar fi o copilărie,

o nebunie.

Fănică!

Trebuie să se învoiască!

Trebuie!

Și apoi, la urmă, Cățaveșcu poate fi tot așa de bun deputat ca oricare altul.

E Fănică!

Unde poate să fie?

Zoi aici!

Fănică, te-așteptam!

Ce-ai făcut?

Ai ales toate Cățaveșcu?

Te-ai gândit bine la ce ai făcut?

Cum ți-a venit să faci una ca asta?

Pentru ce ai făcut?

Pentru ce?

Pentru ce?

Tu mă întrebi pentru ce?

Pentru un nerozia care ai făcut-o tu.

Pentru a se evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijință.

Se poate atâta distracție, atâta nebăgare de seamă, o scrisoare de amor,

să o arunci neștirea într-un buzunar cu bapista și

să o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă.

Ca un afiș după ce ieși de la reprezentanță.

La atâta lipsă de judecată să-ți spui drept, nu

m-aștepta ce Dumnezeu ești nemeni toată zirea.

Nu mai ești copil.

Atâta neglijință nu se pomerește nici în Roman, nici într-o piesă de teatru.

Judecă-mă, pănită, judecă-mă.

Da, așa e.

Am fost o copilă.

Am făcut un erozie fără seamă.

Dar acum trebuie îndreptat.

Pănită, dacă mă iubești, dacă ai ținut la mine măcar un moment din viața ta,

scapă-mă.

Scapă-mă de rușie.

Tu ești bărbat, nu spate.

Pentru tine, afișoară intrige, n-ar fi eu de norocit.

Dar pentru mine, pănită, gândește-te, gândește-te.

Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cățăvencu.

În zadar, pănită.

Cățăvencu poate muri astăzi.

Mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea mea.

Când nezelul, cum or să-și mulcă toți gazeta, cum or să vă sfârșe, cum or să râză.

..

O săptămână, o lună, un an de zile...

Nu o să se mai vorbească decât de aventura asta.

În orășelul ăsta au de bărbații și femeile și copii.

Nu au alte petrecere decât păstirea.

E chiar fără motiv.

Dar încă am un motiv.

Știi ce motiv, pănită?

Ce buie, ce scandal, ce cronică infernală.

Și eu, pănită, în timpul ăsta, ce să fac?

Să mor?

Să mor, dacă vă ești?

Pentru că după asta nu o să mai potrivi?

Atunci, dacă nu e altă scăpare...

Zoi, zoi, mă iubești?

Să iubesc, dar scapă-mă.

Să fugim împreună.

Ești nebun?

Dar, Zaharia, spre poziția ta, vezi scandalul

și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre.

Atunci nu ne mai rămâne nimic a nefăcut.

Să sprijinim candidatură lui Cațavencu.

Să-l anedeam.

Trebuie.

O dată cu capul.

Și gândești la ce spui?

De-ata pe cedepeși am pus mâna din euro.

A dus-o la telegraf Canaria, care mi-a scris-o de-azi dimineață.

E o depeși anonimă.

Am oprit-o și am dat ordin la telegraf să nu mai expedieze nimic în fărăștirea mea.

Dar știu ce poate conține o depeșe cu chei?

Trădare.

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru

nifilistul Cațavencu, pe care mor colegiul doi.

Trădare, trădare, de trei ori trădare.

Mai mulți membri ai partidului.

Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe miserabilul.

Nu, nu, nu!

Spune, să căutăm, să găsim alt mișloc.

Alt mișloc nu văd.

Alt mișloc nu există.

Atunci...

Atunci... Lasă-mă!

Lasă-mă, nemarocit!

Lasă-mă!

Lasă-mă să mori, nemarocit!

Omoară-mă pe mine, care te-am iubit, care am încercat totul pentru tine.

Iată unde m-a adus!

Iată cât plăteau jurămintele tale!

M-a adus la moarte!

Pentru că m-a omorât înainte de spumirea scandalului.

Astăzi, acum aici!

M-a adus la moarte și mă pot scăpa și mă lași să mor!

Zoi!

Zoi!

Lasă-mă!

Lasă-mă!

Dacă ambiția ta, dacă nimicurile tale politice te pui mai presus de rușinea mea,

de viața mea...

Lasă-mă să mor!

Să mor cu siguranța că 8 ani de zile mai am început în fiecare

minută că nu m-ai iubit niciodată, niciodată, niciodată!

Zoi!

Să vedem, să ne mai gândim!

Nu mai e vreme de gândit, mănica!

Fiecare minută care trece neapărat de viere, trebuie să te odorești!

Să mă hotăresc, să mă hotăresc!

A tine aurul nici seama, măcar de arestarea lui Cațavencu!

Am alergat ca o nebună la râdac!

Iată ce foaie au scos comitetul lor!

Înțelegi acum la ce trebuie să ne așteptăm după arestarea lui?

Îmi lăsa șoacă viața!

Nu-și o joacă pe-a lui, fănică, o joacă pe-a mea!

Pentru că, încă o dată îți spui, din două...

Ori tu mă iubești și eu tresc, și atunci lupta este peste putință cu Cațavencu.

Trebuie să-mi cedes!

Oare nu, atunci am mort.

Și dacă mă las să mor, după ce oii muri, poate să se întâmple orice.

Sunt hotărâtă.

Da, sunt hotărâtă.

Dar nu voi să mor până ce nu voi fi luptat cu toate împrejurările.

Și am să lupt.

Și cu tine am să lupt.

Din toate puterele, cu tine, om ingrat și fără inimă.

Cu tine trebuie să lupt.

Pentru că acum tu ești pietica mai grea care mă oprește să-mi capă de iarăși liniște.

Da?

Sunt hotărâtă și trebuie să biruiesc totul.

Și pe tine.

Așa de hotărâtă sunt cât a vina ora în porunci lui Ghiță să meargă să DEA drumul

lui Cațavencu și să-l poftească aici, din partea mea.

Femeie nebună, ce-ai făcut?

Am făcut ce am crezut că trebuie să fac.

Dacă tu nu vrei să-l sprijini pe Cațavencu, dacă tu nu vrei să-l alegi ca

să mă scapi, atunci eu care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu.

Cum?

Da, îl aleg eu.

Eu sunt pentru Cațavencu.

Bărbatul meu cu toate poturile mele trebuie să fie pentru Cațavencu.

În sfârșit, cine luptă cu Cațavencu, luptă cu mine.

Hai, Fănică, luptă!

Zdrobește-mă!

Tu care ziceai că mă iubești, să vedem ce... Zoie!

Lasă-mă!

Zoie!

Poftiți, coparinicule!

Poftiți!

Și să pardonați în considerația misii mele care ordonă să fim scrufuluși la datorie.

Dumneavoastră știți mai bine ca mine.

Așa e poliția.

Dacă să-ți fie trebuie, să ridici și ridici.

N-ai ce îi face, e misie.

De-aia mă rog să pardon...

Îmi pare rău, Ghiță, că mai stăluiești cu scuzele tare.

Adică noi nu știm cum merge poliția?

Într-un stat constituțional, o poliție nu e nici

mai mult, nici mai puțin decât un instrument.

Curat instrument.

Nu brațul care lopește.

Voința care ordonă-i de mine.

Eu chiar am scris un articol în privința asta.

Nu știu dacă l-ați citit.

Trebuie să-l fi citit cu ademicul ei.

Eu gazeta doamneavoastră o citesc ca evanghelia totdeauna.

Că să nu vă uitați la mine, adică pentru misie.

Altele am eu în sufletul meu.

Dar de n-ai ce-i face, familie mare, renumerație după buget mic.

Și în sfârșit, cum ar fi posibil martiriul, dacă n-ar exista călău?

Curat, conemicule.

Cetățene, nu uitați condiția cu care am venit aici.

Am venit în casa prefectului.

Nu voi să se dau ochii cu El.

Nu mă pot așa de ieftin compromit.

Am venit chemat de doamna Trahanache.

Pe dinsa voi s-o văz.

Mai e vorba, conemicule, pe Coana Joițică, pe Dumnezeu ei.

Colufănică nici nu e aici.

Poftiți, poftiți.

Iedeți, conemicule.

Mă duc să spui Coane Joițicii că ați venit.

Dar pot să-i adaug, ștear, că mă grebesc să mă întorc în temnița unde m-a aruncat

disgrația dumnea ei.

Ascultă-te.

Mare pișcher, țrașnic prefect ar fi ăsta.

În sfârșit capitulează.

Se putea altfel.

Iubitul, scumpul, venerabilul nea Zaharia.

Parcă l-a auzit de seară proclamându-mă candidat al colegiului.

Sărmanul farfurit.

Scopul, scuză mijloacele, a zis nebunitorul Gambeta.

Amabilul fărinte trebuie să facă venin de moarte.

Atât mai bine pentru mine.

Își pierde mințele, atât mai rău pentru El.

Mă arestează, atât mai bine pentru mine.

Coana Joițica, mai cuminte ca toți, mă cheamă.

Și eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect.

Mă rog, n-ai ce îi faci.

Mâna care îți dă mandatul.

Unde-i Coana Joițica?

Nu văd pe Coana Joițica.

E băgăscu.

O preferam de ea.

Bine, mă, doamne.

Stimabile domni, scuzați-mă dacă v-ar părea că mă

prezint la dumneavoastră astfel, într-un mod neregulat.

Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de polițaiul domnii voastre,

după ordinele... Și nu m-așteptam să vă întâlnesc.

Impertinent.

Pentru că mi se spusează că eram chemat de altă, nici nu aș vedea.

În fine, dacă sunt aici prizonier, rămâi.

Dacă sunt lider și nu cear nimic mai bun, mă retrag în dată.

Iubite și stimabile domnule Tata Vencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați cu

o pretenție de seriozitate să mai încapa astfel de meșteșuguri și rafinări de

maniere, astfel de irade distilate, când situația lor e așa de limpede.

Eu sunt un om care îi place să joace pe față.

Să-mi dai voie să-ți spui ceva.

Ia poftim, mă rog.

Să fiu cu minte, ce bine că-i ploie dincolo.

Stimabile domnule, dumneavoastră îți place să joci pe față.

Uimesc, mie îmi place să joc scurt, scurt.

Situația noastră o putem deslega numai decât.

Mulțumesc.

Ia poftim, mă rog.

Ia poftim.

Mulțumesc.

Așa, astfel, dar onorabile domn, dumneata prin ce mijloace nu-mi poasă.

O să vezi o scrisoare a mea care poate compromite onoarea unei familii.

Mă iartă că te-am ofensat.

Să fiu și mai scurt.

Iată, dumneata ești un om practic.

Dumneata posedează un lucru care îmi trebuie mie.

Și știi cât îmi trebuie.

Eu vin și zic, mă rog onorabile domn, ce-mi cer dumneata în schimba acelei lucruri?

Cum nu știi?

Nici măcar nu vădându-i.

Nu te-ai întreb.

Stimabile domn, un om politic... Adică dumneata.

Dumneata în voi.

Un om politic trebuie, mai ales în niște împrejurări, ca cele prin care trece

patria noastră, în împrejurări de natura hotărăului o mișcare generală.

Mișcare ce?

Dacă vom lua în considerații trecutul oricărui stat construcțional, mai ales un

stat tânăr ca al nostru... Mă rog onorabile.

Mai cu odată, ce-mi cer dumneata în schimba acelei scrisori?

Scurt, scurt?

Dacă ești așa, dacă voi ești scurt, iată...

Voi să nu mă combați.

Ceva mai mult.

Să-mi sprijini candidatura.

Candidatura dumneata?

Onorabile domn, nu ți se pare că cer prea mult?

Atunci, a dumneata care mi-ai propus schimbul,

care îmi face întrebare, a trebuit să răspund.

O să-mi spune.

Nu ți se pare prea mult?

Aici.

Ce zici?

Nu.

Dacă s-ar retrage comitetul permanent și am rezervat

un loc pentru prea iubitul domn Cățavencu...

Eu nimic, snima avidece.

Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi același domn Cățavencu...

E puțin onorabile.

Dacă în locul de primar vacant acum și în locul de pitropefor la sfântul Niculae

s-ar numi tot numele Cățavencu.

Aici.

Și dacă se moșia zăvolul din marginea orașului... Dă-mi voi, snima avidece.

Un om politic trebuie, este dator, mai ales în

prejurări ca cele prin care trece patria noastră.

În prejurări de la Tura Bătărou, o mișcare generală, mișcare ce?

Dacă vom lua în considerație trecutul unui stat constitucional, mai ales un stat

tânăr, ca al nostru, de-abia ieșit din... Ei, să lăsăm frazele, nene, Cățavencule!

Astea sunt bune pentru cună cască.

Eu sunt omul pe care dumneata să-l înveți cu apă rece.

Spune, unde să fie, bărbădește-mi.

Ce vrei de la mine?

Ce vreau?

Ce vreau?

Știi bine ce vreau.

Vreau ce mi se convine după o lupte de-atâta vreme.

Vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel din tâi,

între clunta și politici.

Vreau ce vrei.

Vreau mandatul de deputat.

Iată ce vreau.

Nimic altceva, nimic, nimic.

Mi se convine deloc.

Nu mă combate, susține-mă, alege-mă.

În momentul când vei fi proclamat cu majoritatea

cerută, în momentul acela vei avea scrisoarea.

Pe onoarea mea.

Pe onoarea ta.

Și dacă nu poți să-ți aleg, poți.

Și dacă nu poți, zic că nu poți să-ți aleg.

Trebuie să vrei.

Nu e bine să te joci cu un om ca mine astfel.

Nu, nu, nu poți să-ți aleg.

Trebuie să vrei.

Trebuie să vrei dacă ții câturi de puțin la onoarea.

Miserabile canale nerușinată.

Nu știu ce mă ține să nu-ți provez faptul.

Misericule, trebuie să-mi dai aici scrisoarea.

Trebuie să-ți spun unde-i scrisoarea, ori te uțit ca pe un câine.

Ajutați!

Sărim!

Comandă în filul prefectului Asasin!

Ajutați!

Domnule, ca să avem cu domnule, pentru Dumnezeu, te rog, nu stiga.

Vanica, ai nebunit?

Domnule, ca să avem cu vă rog.

Domnule, doamnă, Mișel!

Mișel!

Mișel, ce-ți scuze eu pentru momentul de răceală care l-a făcute Vanica?

Nu-mi cap scuze, doamnă.

Trebuie să-i stacinu' mai decât.

Nu mai pot să stau într-o casă unde este viață împlineștie.

Domnule, ca să avem cu...

În sfârșit, dumneavoastră, ești un om cu minte, un om practic.

Dumnezeu îți este indiferent de la cine ți-ar

veni, aceea ce-ți trebuie așa de neapărat.

Ai cerut în schimbul scrisorii de care e vorba mandatul de deputat.

Ai jurat pe onoarea dumneavoastră că voi, mănec, în echipă

clamat, vă-i dați scrisoarea ceea ce te-ar face să fii ales.

Eu te aleg.

Eu și cu bărbatul meu.

Nu e să-mi dai scrisoarea.

Primesc?

Primesc.

Și înțelegi că atunci când nu sunt cu tine, voi săpătați scrisoarea?

Tot, tot, Vanica va fi înspărit între noi?

Suntem de plin înțelegi, domnule Catherine.

Da, madame, pe de plin, dar...

Vanica, Vanica, uite-o așa.

Poți fi tu dușmanul mine și de mine.

Spune-mi, Vanica.

În sfârșit, dacă vrei tu, fii.

Întâmplă-ți orice s-ar întâmpla.

Domnule Catherine, ești candidatul Zoi, ești candidatul Nenea Zaharia,

prin urmare și al meu.

Poi mâine ești deputat.

Poi mâine pe țapă, a?

Nenea!

Zaharia!

Venerabilul!

Nimeni?

Și cobitocul de fecior ne-a spus că Vanica și Zoe sunt aici?

Nimeni.

Nimeni.

A, era să uit.

Te-am căutat, mă-ntorc peste o jumătate de ceas.

Trebuie să ne vedem înainte.

Trebuie să ne vedem într-unire.

Așteptă, măi, negrăcit, nu ieșit.

Ai puțin ticărătare?

Tra-na-te!

Acum să dăm de căpătire firilor iubitului noștru, dă-l ca țară.

Le-ți chemată politică un moment să n-ai pace.

Suntem în liniște.

Eu merg la telegraf să-ți anunț la București candidatura.

Mi-a dat așteaptă acasă un cuvânt al meu.

De seară, la într-unire, cu tact.

Trebuie mult tact.

Iediți, ăsta-i semnalul.

Iar?

O, cum eu?

Iar, iar eu.

A venit pentru istoria aia de care am vorbit azi dimineata.

Ce faci?

Vrea ca mâine începem.

Eu pentru cine votez?

Pentru cine, pentru cine.

Lasă-mă-n pace, cetățenie.

Ai ajuns să-i suferi.

Profează pentru cine poftești.

Eu nu poftesc pe ea mea, dacă e vorba pe poftă.

Lasă-mă-n pace.

Administrația nu voiește să influențeze cât de puțin pe nimeni.

Părdon, dar ce-i în voie?

Fiind fără de încontră, într-un stat constitucional, mai ales într-un stat

tânăr al nostru, administrația ar trebui să... Să se înțelege.

Honorabilul, nu te vedem.

Sluga, mi-i DEA-mi pace.

Știi, măi, e o casă.

Adică dă-i cu bere, dă-i cu vin, doar pentru țință obrazului.

Pentru ca să nu-mi faci portul cu scrisoarea.

Bravo, zări.

Mă zic că-ți trimitem, eu de suferință.

În sfârșit, cetățene, te rog, lasă-ne cu minișorul, lasă-ne.

Ce poftești de la mine?

Tu ți-am spus că voi începeți, eu pe tine aleg.

Pentru cine?

Pentru domnul Naie, ca să avem... Pentru că?

Nu mai neapărit ca mete.

Pentru că ești un umbițios.

Nu mă spuneți ca mete.

Pentru că te-ai lăsat să-ți ia din buzunar, să-ți furi scrisoarea.

Nu face nimeni, poate mai designal.

Lasă-mă să vorbesc.

Pentru că ești... Nu, pe tip, umbițios, păcătos.

Pentru că... Da, pe tip, uite și acum ești turmentat, ești băutat.

Uite, nenorocitule, miroșcare de-o poștă.

Asta e miroșul meu, natural.

Miroș al rom.

E bravo, îți place miros acasă?

Pentru toate astea, trebuie să-ți dai votului onorabil, domnul Casamencu.

Pentru așa alegător, mai pun ales nici că să puteam.

Pentru că... Totdeauna ironic, stimabile.

Da, pentru domnul Casamencu lucrăm noi.

Pe domnia ta noi îl sprijinim.

Pe domnul Casamencu să-l alegeți dumneavoastră.

Și nu-l sprijinim de zilă.

Îl sprijinim pentru că dumneavoastră este cel mai onest concetățean al nostru.

Mica, fii calmă.

Da, sunt calmă.

Pentru că dumneavoastră nu e ca alții, Mișel.

Pentru că nu e ca alții, Canalie.

Nu e ca alții, infam.

Pentru că niciodată la alegător ca dumneata, cu minte, cu judecată limpede,

cu simț politic, nu se poate mai bun reprezentant decât domnul Casamencu.

Onorabilul domn Casamencu.

Ce răbdăceau.

Ia că-ți răzare când îți spunea înfederabile.

Hai, cu șimțică răbdare.

Lăsați-mă toți în pace.

Lăsăm stimabil, dar mergem la București.

Și vomi spune toți.

Înceți-vă la drag.

La seare.

La comităță electoral central.

La cuvern.

Păi nu, puțin că am emținat.

În sfârșit, ce e conica?

Nu mă întreba pe mine, nene Zahariu.

Nici o vorbă, nene.

Trebuie.

De ce?

Dacă mă iubești, te găsi la mine.

Acum te-nțelegi.

Îți spun vorbă tot?

Dați-mi voi, estimabile.

Nu dvs.

veți avea mai multă încredere față cu în altele locuri decât onorabilul domn

Cipătescu.

Prefectul cel mai onest.

Da.

Cel mai integr.

Da.

Cel mai credincioș.

Binește.

Dați-mi voi să vă spun că toate sfârșumările

prea voastre sunt numai, numai chestii personale.

Și când ministe asemnea persoane ca dumneavoastră...

Care v-a să zică și sunt... Bravo, simt.

Chestii de tarabă, onorabile.

Tarabe de clopoțe, estimabile.

De ce te-nțelegi?

Alegătorii vor vorbi.

Da, alegătorii vor vorbi.

Alegătorii vor vorbi, binește.

Da, noi vor vorbi.

Mări, părincă, uite-te și te fiu urgentă.

De ce?

Cu orice preț, dar cu orice preț, colegiul dumneavoastră

al doilea trebuie să aleagă pe domnul Agamemnon Tantanache.

Se face din aceasta pentru dumneavoastră o înaltă și ultimă chestie de încredere.

Nu se poate.

Vom lupta contra oricui.

Vom lupta contra guvernului.

Hai puțin, ticără, dai.

Da, nene, vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra... Da, adică nu.

Eu nu lupt contra guvernului.

Facem coi.

Banii, onorabii, faceți plăcere.

Sunt chestiuni importante.

Azi să-ți pare la ordine a zilei.

Aperiți puțin, ticără, tăi.

Băi, mai întestimabile, aveți cuvânt.

După ce am vorbit, dar din punctul de vedere istoric, din

punctul de vedere de drept, o încheia cât se poate mai scurt.

Parol?

Numai dacă te-i ține de vorbă.

Nu mă încălupi, stați în voi.

Întestimabile, nu-mi trelupeți.

După ce am vorbit, dar din punctul de vedere istoric, și din punctul de vedere

de drept, o încheia, pe cum am zis, cât se poate mai scurt.

La unul la 1821 fix.

Dacă ne-ntoarcem la 1821 fix, ne-am procopsit.

Ne-am procopsit.

La timpul meu, la unul la 1821 fix.

Onorabil, nu-l trelupeți.

Ce răbdare vine la mine, după ce credeți.

Ceasurile sunt înaintate.

Sunt și alți oratorii știți să vorbească.

Onorabil orator a promis încheii cât se poate mai scurt.

Ce fel de scurt este asta, să-l luăm a două ore de la 1821?

Dați-l în voie!

Știuavile, eu gândesc că n-am.

E rău să sărim la 48.

Mai bine la 64.

Adică la plebicișa!

Dați-l în voie, după cum dați cuvântul.

Îmi pare că un prezident poate să-ți aposte cuvântul.

Dacă mă iubești, știuavile, păl haterul, să trecem la plebicișa.

Da, domnule prezident.

Să trecem la plebicișa.

Să trecem la plebicișa.

Să trecem la plebicișa.

Să trecem la plebicișa.

Ce ziceam, dar?

La 1864 bine mă înțelegi ocaziunea să se pronunțe poporul prințul-un plebicist.

Să vedem însă mai înainte.

Să vedem seama bine de ce v-a să zică.

De ce este un plebicist.

Țin ce este plebicistul.

Mergi și de-i stricare!

Nu trebuie stricare!

Să-l zic voi, domnule prezident!

Vizitabil, onorabil, rog, nu-mi trerumpesc pe orator, faceți păcere!

Sunt ce stiu neam să poană în ordine.

Aveți puțin ticărătări?

Aveți.

Când zicem de-a 64-u, zicem plebicist.

Când zicem plebicist, zicem 64.

Știm, oricine dintre noi știe ce este 64.

Știm ce este plebicistul.

Plebicistul!

Țin voi!

Mi se pare că, când zicem 64-u, sunt căutată în cercamă ca să mă combatez.

Voi după decutate istorice, că toate popoarele își iau în 64-u.

Țin voi!

Țin voi, domnule prezident!

Onorabil, onorabil, pe această cere, avem cestiune alzătoare.

Spune, domnule prezident, de unde pe unde șaie

și patru chestii alzătoare la urme de a zi?

Dacă nu mă înșel, îmi pare că suntem în anul de grații 1883.

Ce-ar afla?

Chemați pe onorabilul orator la cestiune.

La cestiune!

Să lăsăm plebicistul, dacă mă iubește, trecem la cestiune.

Domnule prezident, ați binevoit să le acorda cu zisul.

Eu cred că ar trebui... Nu trebuie!

Dacă mă iubești cu un hater, o să lăsăm drapt plebicistul.

Dorința dumneavoastră!

Ajungem doar la chestiunea reviziunii Constituției și legii electorale.

Acum vezi cum ți-e picărătare!

Scurt, scurt, dacă mă iubești, dorința dumneavoastră!

Mă rog, dați-mi voi!

Știți care este opiniunea mea în privința reviziunii?

Nu înțelegem!

Să vedem opinia lui domn Parfurin!

Opinia mea este aceasta!

E vorba de revizuire, da?

Da, da, da!

Atunci, iată ce zic eu!

Și împreună cu mine trebuie să zic asemenea toți!

Aceea că nu vă se cază la extremitate.

Adică vreau să zic da, ca să fie moderat.

Adică nu exagerațiuni într-o chestiune politică!

Și care... la care atârnă viitorul, prezentul și trecutul țării!

Să Fiori prea prea, ori foarte foarte!

Încât vine aceeași ocaziune să trebăm pentru ce.

Da?

Pentru ce?

Dacă Europa să fie cu ochii atindiți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel!

Care... lovește soțietatea!

Adică!

Figur!

E cauza scutuirilor și neisuperțime!

Și mă înțelegi mai în sfârșit!

Pentru care, în orice ocaziune solemne, a dat probe de tact!

Vreau să zic, însuplivința poporului!

Națiunea!

România!

Țara!

În sfârșit!

Cu bun simț!

Pentru că Europa, cu momentul mai înainte, să fie și să recunoască de la care putem

zice de pandă!

Recordați-mi voi!

Pe când la 21!

Dați-mi voi la 48!

La 34, la 54, la 64, la 74!

Asemenea și la 84 și la 94!

Și etc.

Întrucând ne privește!

Pentru ca să dăm exemplu cheasurilor noastre de cinte latine însă!

Dați-mi voi, terminând dată, mai am două vorbe de zis.

Iată, dar, opinia mea!

Într-o una, dați-mi voi!

Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se

revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe aici, pe acolo, și anume

punctele esențiale.

În această dilemă, nu puteți ieși!

Am zis!

Aici e o confă mică, cu Ana Joițica.

De ce?

Sunt timpul aceia în cabinet.

Au venit pe dintot, vă așteaptă.

Numai decât să porțiți acolo.

Nu, în postul răsprezidential.

Să aibă puțin decât răbdare.

Trebuie numai decât!

Suspantați!

Stimabilă, onorabilă, adânat!

După discursul important pe care l-a ținut respectabil nostru concetățean și avocat

om Farfuridii...

Eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința

să aveți puțin decât răbdare pentru 5 minute.

Cum să-l primeți în cameră, nene, pe Stimabil?

Nu zic!

Are ideile, opiniile lui și eu respect ideile, numai să fie sincer.

Și El e sincer, n-ai ce îi zice!

Respect la orice opiniune!

Ia să-ți fie, Stimabilu, cu idei învechite, cu opiniuni ruginite,

să te sperii mereu cu Europa, cu scutuiri, cu teorii subversive.

Asta nu mai merge!

Asta nu mai merge!

Așa de opiniuni nu le respect.

Să-mi DEA văruie să-i spui!

Nu, uite ce susține Farfuridii.

N-ai înțeles.

Susține ca adică după istorie.

De-aia se tine El de zguduind.

Nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de cinte latină.

N-ai auzit?

Ce-ar a zis-o El?

Surorile noastre de cinte latină.

Da, a zis-o.

Vă-i dați călei sunteți băieți buni.

Dar aveți un curs urmat.

Cum vă vorbește cineva de istorie și s-a-i însprăvit?

Ce istorie?

Apoi, dacă-i vorba de istorie, ce te învață istoria mai întâi și întâi?

Că România de la Traian...

Nu-i așa?

Că adică străbunul nostru... Ce străbun?

Ce nostru?

Te veți că nu știți?

Ori!

Mai întâi și întâi istoria ne învață anume către un popor care nu merge înainte,

stă pe loc, va chiar dă înapoi, că legea progresului este așa,

că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.

Asta-i așa.

Și nu mai încape vorba.

Da!

Progres!

Progres fără conservațiune!

Și-l vedem bine că Europa... Nu voi, stimabile, să știu de Europa din Italia.

Eu voi să știu de România mea și numai de România.

Progresul, stimabile, progresul!

Însă doar veniți cu cocorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa,

ca să mă țiți opinia publică.

De voie!

Mi se pare că altcineva mă cește opinia publică.

Nu voi să știu de ce zici dumneata!

Mi rog este că nu vrei să știi!

Nu-ți vine la socoteauă!

Nu-ți face de treabile ei Europa!

Noi ne amestecăm în treabile ei?

Nu!

Nu!

N-are rezervare dreptul să se amestece între ale noastre.

Dumneata ești advocat, ești confrate cu mine.

Da, sunt advocat, dar nu sunt confrate cu dumneata.

Știi ca și mine principiul de drept.

Fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale.

Oneste bibere!

Dar de onest, n-ai încotro!

Stimabile, nu știu pentru ce dumneata mă prigonește de la o vreme.

Ce ai cu mine?

Suntem în fața alegătorilor, stimabile.

Ori, nu-mi cape pică, să luptăm.

Dumneata o să-ți pui candidatura, o știi.

Eu, să o declar că mi-o pui pe-a mea.

Lupta electorală!

Și știm că lupta electorală este viața popoarelor!

De ce te revolți contra adevărului, în contra dreptului, oneste bibere onorabile?

Iascutește-mă cu mofturile de vitale!

Oneste dumneata!

Pe de-o parte, răvine ducar faților, pe de-altă parte, ghivernița la confraților.

Pe de-o parte, opoziție la toartă, pe de-altă parte, peșcarea la buzunar.

Urlături cu domnului!

Chiar să mă face să mă răfiesc odată cu domnului!

Ce adică noi nu știm, nu vedem, ori suntem?

Dumneata, ești candidatul prefectului!

Eu sunt candidatul grupului tânăr!

Inteligent și independent!

Onorabilul, venerabilul nostru prezident...

Nu-i venerabilul prezident!

Va proclama, pe cât știm, astăseară, pe candidatul comitetului dumneavoastră.

Comitetul dumneavoastră!

Ori, dacă voi avea onoarea să mă gălieze și comitetul dumneavoastră, că ce-i al

dumneavoastră, nu mai este comitetul nostru, este al dumneavoastră!

Sache, sache, fii cu minte!

Adică, dă-mi voie, dumneata, nu ești al comitetului!

Dă-mi voie!

Eu nu mai sunt!

Eu care am susținut odeauna partidul!

Și dumneata, care l-a înjurat odeauna, ești!

Dă-mi voie!

Ce voie, ce voie!

Dă-mi voie!

Fii cu mofocii din Colomii, cu soțietăți, cu scamatorii, la să tragi lumea pe soare,

cu tăscăline adunitare, cu muscă în cinst!

Domnule, îi trageți cuvântul!

Cu grupul inteligent!

Independent!

Impartinat!

Dă-mi voie!

Fii cu mofocii!

Nu, nu se poate!

Nene!

Leica zarii!

Când ești prieten, ai ținut vreodată la minte.

Am desfășit-te, cărăptare!

Cum putem noi să punem candidatura unui plastograf?

Plastograf, așa e!

Dar până să facem lumea de seama, să-l tragem în judecată?

Să ne facem de râs prin tribunale?

Nene, gândește-te!

Dacă ar fi numai scrisoarea ta către Joițica, înțeleg, să-ți zic, pentru politică.

Unde-i în joc interesul țării, ca oricare român, a încercat omul ca să te forțezi.

Adică, pentru că te știe că ții la onoarea Joițicii.

Ca prieten ce-mi ești, a făcut plastografie.

Înțeleg, gândește-mi politică!

Aveți puțin de cărăptare!

Dacă omul El cu maichi avea râcuri, să-i dau eu maichi avea râcuri.

Martoră-mi-e maica precistă.

Să n-am parte de Joițica că e de față, să-ți spuie.

Nene!

N-am umblat în viața mea cu diplomăție.

Dar dacă e vorba să facem pe Ezuitu ala veternicu, a, păi să-i dau eu nic.

Nu, plicemnică, vegeu!

Aveți puțin de cărăptare!

Asta tot pentru politică?

Girurile astea două, cu care onorabilul ton ca să avem cu a ridica cinci mii de

lei de la soțietate, sunt tot pentru interesul țării?

Suntem scăpați.

Te spuneam să ai puțin de cărăptare, că l-am prins cu alta.

Nene Zario, candidatul nostru este domnul Agamită Dandaragea.

Așa, da.

Domnul este scris pe Agamită ăla să nu-i uit lumea.

Mă duc să deschid ședința.

Anunță-mi dată candidatura, ridică ședința și vino să mergem la preferanță.

Te așteptăm.

Dar pălița lui Cățavengu să nu o pierzi?

Ai grijă neită, Zario.

Eu nu pierz hârtiile de predă.

Adică... Acum să lucrez eu pe nenea Cățavengu.

Urle sunt înmaintate.

Poftiți, poftiți, stivamilor.

Avem ce stugi arsătoare la ordinea zilului.

Domnule președinte, vă rog, ceruțe-mi și eu cuvântul.

Da, da, stivamilor.

Aveți cuvânt, poftiți la tribună.

Domnilor...

Honorabil concertăței.

Fraților!

Iertați-mă, fraților.

Dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună,

pentru a vă spune și eu, ca orice român, ca orice fiu

al țării sale, în aceste momente solemne, mă gândesc...

la țărișoara mea, la Românii!

La fericirea ei!

La progresul ei!

La viitorul ei!

Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta.

O primesc.

Mă onoresc să zice că o merg.

Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra progresist,

că sunt liber schimbist, că voi progresul cu orice preț.

Da?

Da!

Da!

De trei ori da!

Voi progresul și nimic alt decât progresul!

Pe calea politică, socială, economică, administrativă și...

Și... Și...

Honorabil!

Mă rog, nu urlați așa!

Nu-l trebuie să-l rupesc pe orator, știma mine!

Lăsați-i să urle, venerabile domnule președinte!

Nu mă dec să-l trebuie!

Puteți, domnori, să-l trebuie, pentru că eu am tăria opiniunilor mele.

Și... Și financiară!

Suntem ultra-progresiști, dar suntem liber-stimpiști.

Conduși de aceste idei, am fundat acest orașul nostru, Aurora Economica Română,

societatea enciclopedică, cooperativă, independentă de cea de București.

Pentru că noi suntem pentru decentralizare.

Noi, eu, nu recunosc, nu voi să recunosc, epitropia

bucureștenilor capitaliștilor asupra noastră.

Căci în districtul nostru putem face și noi ce facem și în alt loc.

Societatea noastră are de scop să împurajeze industria română.

Pentru că dați în voie să vă spui, din punctul de vedere economic, că stăm rău.

Industria română este admirabilă, este sublimă,

putem zice, dar lipsește unde să mă știu.

Societatea noastră, David, noi ce aclamăm?

Noi aclamăm munca, trabaliul, care nu se face deloc în Tara noastră.

Bravo, bravo, bravo!

Știm, mamele, nu... Lăsați-mă, mure, peședite.

Nu mă tendem pe rupe.

În Iași, exemplu, permite-mi această digresie.

Este tristă, dar adevărat.

În Iași n-avem niciun negustor român.

Niciunul!

Și cu toate acestea, toți faliții sunt jidani.

Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă vă pot exprima astfel.

Ce zice societatea noastră?

Ce zicem noi?

Iată ce zicem.

Această stare de lucru este intolerabilă.

Fără câmp să-l avem și noi, faliții noștri.

Anglia și-are faliții săi.

Franța și-are faliții săi.

Fără și chiar Austria și-are faliții săi.

În fine, oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi.

Numai noi să-l avem faliții noștri.

Cum zic, această stare de lucru este intolerabilă.

Ea nu mai poate dura.

Acestuți în mică tăcere...

Braților, iată ce spun statutele societății noastre la articolul lătrimii.

Se formează în urmea noastră o societate enciclopedică cooperativă cu numele de

aurora economică română.

Scopul societății este ca România să fie bine și tot românul să prospereze.

Și eu...

Și eu sunt...

Să nu fiu întrerupt.

Parcă ziceai, știmabil, că întrerupe-l... Da, da, părinte, în sfârșit.

Nu întrerupeți mă rău.

Ziceam, da?

Ca România să fie bine și tot românul să prospereze.

Și eu sunt...

Ce-i?

Ce-i, stătea, știmabil?

Mă cunoaște, domnule?

Soclopedică.

Română.

Aurora.

Face stăcere, știmabil.

Soclopedică.

Comportativă.

Economie.

Societate, că eu vă zic.

E turn!

E nevru!

Știmabil, știmabil!

Nu m-am gândit, că am început!

Nevru!

Banizarea e de izor.

Trebuie să lucrăm pe onorabilul.

Păi domnule, cați avem?

Ordinulul Conufănică.

Sunt la urșă.

Când o ii puși de trei ori, dumneata proclamă ca tendatul și ești pe portiță.

Și pornă-i treaba mea.

Bine.

Când o ii puși de trei ori, nu mi-a sosit încă oamenii.

O fiți la tribună, știmabil.

Nu m-a auzit nimic?

Pe semne, n-a sosit încă ghiță.

Fraților!

Pe-adată, hale!

Cum se poate, fraților, să nu se vărească din adunare pe un cetățean omorabil,

pe un alegător?

Pentru că domnul Cățărencu... Vimabile!

Domnule prezident!

Vimabile, aveți puțin tigără tare?

Din că orile sunt înaincate... Ați învățat.

Din că unii din domne alegători au început să plece, ar fi bine, cred mâine,

fiind alegerea.

Ca chiar acum să rugăm pe onorabil omorator să-și întrerupă discursul un

moment, să aibă puțin tigără tare, pentru ca să

proclămăm numele candidatului propus de comitetul nostru.

Primesc mulțumire, domnule prezident.

Pănică!

Taci, n-ai grijă!

Stimabile!

Candidatul pe care îl susține comitetul nostru este domnul...

N-a ecat!

Hai puțin tigără tare!

Domnul... Domnul!

Domnul...

Agamită Dandanache!

Trădare!

Fați în voie!

Cine a pronunțat cuvântul trădare?

El!

Aveți puțin tigără tare!

Și cine este trădător stimabile?

Acela care falsifică numele candidatului odată gătălât!

Acela care uită, care trădează interesul și onoarea familiei sale!

Dumneavoastră!

Dacă ai puțin tigără tare, stimabile, fără scos din țăpâni!

Eu, falsificator?

E mine, cetățelul onorabil?

E mine, om veneratul să vină într-o adunare publică să-l facă falsificator?

Cine?

Cine?

Un caștogaf, atentat!

Caștogaful?

Bunăvii, buni cetățeli!

Am voit să acoper o rușine care se petrece atâta vreme în sânăt-olașului nostru!

Am voit să cruț opinia publică de o lovitură scandaloasă!

Astăzi, însă, am fost lovit așa de crud, în dignitate mea, încât nu mai pot tăgea!

Acest onorabil cetățean, acest om venerabil, domnul Zaharia Prahanaciu,

este atât de naib încât crede că-i plastografie, un document holograf!

Mănică!

Iță!

Rezist!

Pe urcătii!

Unde e?

Unde poate să fie cațavencul?

Nu știu.

A fugit?

A murit?

A intrat în pământ?

De ce să te îngrijeși mai mult acum?

Eu parcă nu mai am grijă.

Zoi, gândește-te, de două zile oamenii noștri au lipit

andanache pe care le așteptăm din minut în minut.

Am ordin să-i fac o primire strălucită.

De două zile v-a să zic că scrii pe cațavencul și El nu e nicăiert.

Unde e?

Pentru ce nu-ți arată?

Are scrisoare.

Pentru ce nu o publică?

Pentru ce a dispărut?

Nu știu.

Din ce motive nu publică scrisoarea?

Nu-mi pasă.

Destul că nu publică.

Și îl crezi tu ca oameni să nu publice pentru altceva decât pentru că nu poate?

Ce inimă!

Ce judecată aifănică!

Dar aste două zile, cum m-am trăit eu?

Ce strângere continuă de inimă!

Ce mică, ce tortură!

Fiecare persoană care mi se lainde, fiecare figură pe care o văz, fiecare

mișcare ce se face în jurul meu, îmi zdrobește toată puterea.

Fănică, ai milă de mine!

O zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi, nebunesc!

Nu fii copilă, zoie, zoie!

Tu nu înțelegi, tu nu înțelegi!

Peste câteva minute se sfârșește alegerea și

se proclamă deputat al vostru Dan Danichel.

Sunt sigură, sigur ră, că în același moment Mișelul care s-a ascuns și ne

pândește din întuneric o să-și împrăște publicația lui în famă ca să-și răspunde.

E, atunci eu...

Nu poate, dacă face asta, e pierdut!

Ce mă pasă după ce mă pierde pe mine?

Fănică, n-aș vrei să mă răspunde, aș vrei să mă scape.

Prevedeam asta.

Presimțeam că o să ajungem aici când am văzut

scandalul de la întârziare de la întrunire.

Iată culmea nenorocirii!

El nu știe ca e plastografia lui.

El nu știe că dacă ar veni aici să primească schimbul

acestor două cutii aș scăpa și El și m-aș scăpa și pe mine.

De ce?

Te-ai bizuit să joci cu cațaveni cu ăștia măcit?

Și mi-ai jucat onoarea mea, rușina mea, viața mea...

Și ai pierdut pentru că sau El joacă mai bine

ca tine sau noi avem mai puțin oro decât El.

Ce să fac?

Ce să fac?

Da-ți!

Vine cineva!

Șterge-te noua!

Poftim!

Poftim, stimabile!

Cine să fie?

Un străin!

Vă joițic o să-ți recomand pe domnul Agamit Sătandanac.

Cine e Andran Danac?

Candidatul nostru.

Adică cel mai candidat al lestului nostru.

Dar domnule...

E domnul?

Bărbatul dumneii?

Nu!

Eu sunt bărbatul dumneii.

Dumneii e nevăstarea.

M-am avut onoare.

M-am avut nevăstarea să vă recomand.

Și dumneavoastră?

Și eu?

Bărbatul dumneii.

Eu, Zaharia Traharaciu.

Prezidentul comitetului permanent, comitetului electoral și...

Hai puțin, fii că răbdare!

Sunt aici toate comitetele.

Mă bine!

E domnul?

Domnul Fănică Tipătescu.

Refectul nostru.

Amicul meu și al familiei mele.

Îmi pare bine, domnule prezident.

Și mie onorabile, numai puțin sunt încântat.

Dar cu ce ocazie de la mine?

Cu ocazia lindrii, nicusor.

Cu ocazia lindrii.

Știm, m-a combatut o poziție.

M-am găsit cu o nouă, și dincolo, și dincolo.

Și rămâs eu, să vezi, cu familia mea de la 48 în cameră.

Rămâs eu, că mă trăiesc fără culici.

Și atunci am venit pentru alegeri.

Nu trebuia să vă mai deranjează.

Bă, încă ce deranje!

Nu poate să nu facem măcar un act de prezent.

Să înțelege foarte bine, foarte bine.

Trebuie, trebuie.

Dar ce deranje destul!

Închipuieți-l, să-l iei pe drum cu birza.

Ținți postilor, odrunc-odrunc, vruncă-vruncă, măzrunținat.

Și clopoțelii, căli-căli, căli-căli.

Înțivuie urechii, știi, așa sunt de ameștit și de oboatit.

Nu-ți face idei, Conință mea.

Nu-ți face idei, domnule Prefecției Cusovării.

Nu-ți face idei, domnule Prețidempii Cusovării.

Irește!

Nu e vorba... Aia-i mi-aurea, soțitie.

Era studența glăbătorilor.

El zană, El știa de țirio.

Mi-a rătat pe domnul Prefecției.

Și încă mai râiți, pănică.

Mă duceam la alegere ca să văd cum mergem.

Nu-i vorba de mers.

Mergem strună, nașii.

De obicei, au un cap ce sunt al partidului.

Trebuie să fiu acolo.

Bine că te-am găsit noi, Cusovările.

Mersi.

Iată, pănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniștea.

Și spune drept dacă nu era mai bun ca ți-a venit.

E simplu, dar îl preferă cel puțin eonesc, Ion Mișel.

Știmabile, eu te las aici cu oamenii cu pănică și cu joițica.

Eu trebuie să mă duc la alegere.

Peste o jumătate de ceas se deschide urma.

Trebuie să fiu acolo.

Dumneata, n-ai nicio grijă.

Mergem la sigur.

La noi o poziție nu încape.

Suntem tari, știmabile, tari.

N-o să ai majoritate, știmabile.

Nu se poate să nu te povedesc cu vreun palotează.

Am mai pățit o seară.

Adică, ai puțin timp, dar palotează la noi.

Zic, nu majoritate, unanimitate o să ai, știmabile.

A, așa.

Înțelegi.

Salutare, știmabile.

La revedere, păi.

La revedere, joițică.

Cum o spui că nu mă aleg pe tărâie?

Nu mergea.

Eu, familia mea de la papă, luptă, luptă, să-i dai, să-i dai, să-i luptă.

Și eu mă întâlnesc, tocmai acum, fără mâinile din afară, fără colegii.

Și cât pațin ai pe afară, că n-o mă aleg.

Și nu te-a ales dumneavoastră.

Cu meritile dumneavoastră.

Era peste puțință.

Peste puțință?

A, uite așa, cu meritile mere, părințul meu, era cât pațin.

Dar știi cât pațin?

Întreabă-mă necuforule, să-ți spui.

Nu vrea Comitetul Central și pațin.

Zicea că nu sunt marcat.

Auzi, eu să nu fiu marcat nu.

Am avut noroc, mare noroc am avut.

Să vedeți.

Pentru o seară, cineva, să-ți spui tine, cea cea cea, cea cea, cea cea, cea cea.

..

Vine și joacă la mine, că... Știi când pleacă, spui pe partea asta la mine.

A doua, te voi să o îmbrăgândeam că ea ea mea.

Fără să nu ea ea mea.

Îl caut în vâzunare, îl stidau...

Peste ce te gândești?

Peste?

Peste o scrisorică.

O scrisorică?

De amor.

O scrisorică de amor?

O scrisorică de amor.

Că pe becher vreau de la nevasta unui prieten.

Să-ți spui tine.

Pe-a soare nu-s nimic.

E mișit?

E.

Să-ți mai spui pe-i cu soare.

A, două bilze, mă, băiețe de grabă.

Asim, bilze, asim.

A doua pe-a soare.

La becher.

Să-ți spui tine.

E pe-a soare nu-s nimic.

Că să-și te mântui de un colegi, oară-mi dau scrisoare la războiul.

Pe colegi până colegii, mă, a trebuit conița mea să te dese.

Ți-i tranc de pe soare, aici necusorule.

Domnule Dantana, te-ai făcut rău.

Fapta dumneavoastră este să-mi dai voie să-ți spun... A doua pe soare.

Așa-i, puicusorule, cam întors-o cu politică.

Ce era de făcut?

Amintea, dacă nu, în gândul ăsta, nu mă alegeam.

Și nu mergea deloc necusorule.

Poate te-ai...

Familia mea de la patu' somn, fie în toate camerele, cu toate partidele.

Că în mână îi împărțiam.

Și rămâi fără colize.

Vezi bine?

Dar nu ne-ai spus sfârșitul istorii.

Scrisoarea.

E, scrisoarea.

Care scrisoarea?

Scrisoarea becherului.

Care becher?

Persoana însemnată.

Scrisoarea de amor.

Arma dumneavoastră politică cu care te-ai ales.

Scrisoarea de care vrei să o publici la războiul, dacă nu?

E, scrisoarea.

Ce s-a făcut?

O am pus acasă, la păstrare.

Dar, știi, la loc sigur.

Nu e înapoiatul persoanei?

Cum s-a înapoiat?

Păi iată, te alegi în satinul cuvântului.

Trebuie să i-o dai înapoi?

Cum s-a plătit gurita mea?

S-a plătit.

Mai trebuie să o adătă.

La un caz, iar fac la război.

E simplu, dar e un om onest.

Domne, doamna Nache, am să vă fac o rugăciune.

O să rămâneți la masă la noi.

Mă rog să nu povestiți istoria cu scrisoarea becherului, dumneavoastră.

Știți, asupra legătorilor ar face poate rău efect.

Nu, nu spui negătoare!

Dă dacă o-i uitați.

Amintirea în memorie e bună, dar știi cum sunt adepțit de drum?

Poate să uiți și să-mi țepe.

Să-mi faceți țepe.

Eu la masă o să stau oară lângă dumneata, oară lângă doamna.

Idiot!

Pardon, doamne Nache.

Doamna e soția domnului prezident al comitetului.

Domnul care v-a adus aici?

Domnul Zaharia Trahanaciu.

Doamna Zoe Zaharia Trahanaciu.

Eu sunt Ștefan Ticotescu, prefectul județului.

Cu doamna sunt numai prieteni.

E bine, zici, că-i cu flori.

Bată-vă sănătatea, să mă văd.

Pardon.

Eu de pe drum vă citez dumneata cinci poste.

Un drum pe drum, drum pe drum.

Și clopoțelii, clopoțelii, clopoțelii...

Trebuie să o duc de aici, să le miștească puțin.

E o ameție rău de tot.

Doamna Nache, trebuie să vă odihniți.

Să vă liniștiți puțin.

Bă, doamne, dar unde?

Nu fiți cu mine, doamna Nache.

Păi, băieța mea, sunt așa de amețit?

Păi, păi, sora, de clopoțelii?

Păi, ușime grozavă, grozavă...

Și-l aleg pe domnul Agamită, doamna Nache.

Iaca pentru cine s-a crifit de-atâta vreme

liniștea mea și a femeii pe care îi iubesc.

Unde ești, casavencule, să te vezi răzbunată?

Unde ești să-și ceri iertare că ți-am preferit pe...

Onestul, doamna Agamită, pe admirat, pe

sublim, pe neicusor, pe cuicusorul Dan Danache.

Ce lume, ce lume, ce lume...

Ai auzit, fănică, ai auzit?

Onestul tău, doamna Agamită, care reușește, care triumfează, păstrază scrisoarea.

Ce trebuie să fac Onestul, casavencul, care n-a reușit, care își mușcă acum

mâinile și mestecă turbarea și mă ochește din cine știe ce ascunză tare?

Ah, mi-e groază să mă gândesc.

Ce faci?

Unde ascunzi șarpele?

De unde o să-și arunce veninul asupra mea?

Zoi, zoi, fii bărbată!

Nu mai pot, nu mai pot.

Vorbele din Dan Danache mi-au luat toată păterea.

Mă opră în tine, mă nebunez de frică.

Părăjăi Țicu, părăjăi Țicu!

Ghiță, ce?

Spune!

Părăjăi Țicu, voiam să... Spune, nu mă ținui!

Ce?

Au publicat-o?

Dă-mi eu cobor!

Dă-mi eu cobor!

Tu ești nebună?

Curat nebun.

Da, sunt nebună.

Și ție trebuie să-ți mulțumesc astăzi.

Nu, părăjăi Țicu, nu e nimica, nu e nimica publicată.

Râgne tu, nici n-a apărut astăzi.

După ce a fugit casavencul, descărimea s-a apucat la ceartă.

S-au bătut, l-au bătut pe popa, prea de jos.

Și nici vorba să mă-i scoasă gazeta.

S-a spart fata de nebun.

Vreau să vă spun ceva secret acum numai decât...

Nu spuneam eu?

Casavencul?

Nu l-am găsit, coanefănică.

Parcă a intrat în pământ.

Ce-am uitat?

Să mă iau tea să rămână acolo, coanefănică.

Ministru nou, ministru șapte în părbă și am un telegraf numai decât.

Aia vă căutam așa de zor.

Telegraf?

Ce mai vorbeam aminte?

Nu știu, dar poate telegraful de-un ceas, coanefănică.

Trebuie să mergi să-ți spui.

Lestemată politică.

Zoi, curaj, mă duc.

Du-te.

Mă-ntorc îndată.

Zoi, fii cu minte.

Nu suntem fierbiți.

N-ai grijă.

La revedere.

La revedere.

Cum pot să iubesc pe omul ăsta?

Coane Joițică... Hai, ghiță!

Iar m-ai speriat.

Ce e?

Ce vrei?

Du-te.

Lasă-mă-l face.

Să rămână, Coane Joițică, nu vă supărați.

Este cineva, cineva pe care, știți, dumneavoastră, vive.

Așteaptă aici.

Ar voi să vă vorbească, dar numai dumneavoastră.

De-aia l-am trimis pe colofănică la telegraf.

Pentru ca să rămâneți dumneavoastră singură.

Am mințit.

Nu e adevărat că-l cheamă miniștre.

Știu că o să mă ocărească, o să mă bată, că l-am trimis la cai verzi pe pereți.

Lasă-mă ocărească, să mă bată.

Nu-i mai mărlim eu?

Nu-i stăpânul meu, de la care mănânc pâine, eu și 11 suflete?

L-am mințit, dar pentru binele dumneavoastră, Coane Joițică.

Îl primiți, da?

Pe cine să primesc?

Pe cine, pe cine?

Pe tonaie, ca ți-a venit.

Pe ca ți-a venit?

De aici?

Unde, ghița?

Să fie acolo, mai de... Adeliu, de... Ascultă!

Poftim, mă înstimabile, poftim.

Domnule, ca ți-a venit.

Ai vreodată să mă pierzi pe mine și te-ai pierdut și pe dumneavoastră.

La ce ai fugit?

Întru Dumnezeu, la ce ai dispărut?

Pănică, are mâna o poliță.

Are căregirul, ne-ai plastografiat ca să ridici 5.000 de lei de la societate.

Știi?

Știu, madame.

Știu, dar ce-i de făcut?

Cum, nebun, ți-ai pierdut mințile?

Nu mai întreb ce-i de făcut.

Nu știi?

Să-ți dau polița, scapă-mă să te scapă.

Să schimbăm.

Dă-mi scrisoarea.

Madame, a dam peste putin.

Ce?

Scrisoarea dvs.

nu o mai am.

Nu se poate?

Nu o mai am.

Minți.

Nu minți.

Nu o mai am.

Nenorocitule, ce ai făcut-o?

L-am pierdut.

De ce nu poți să te omoară?

Omoară-mă, madame.

Omoară-mă, dar nu e vina mea.

Cum ai pierdut-o?

Când ai pierdut-o?

Unde ai pierdut-o?

În scandal.

În bătaie de la altă ieseară, de la întrunire.

Cine nu știu, mi-a smuls pălăria de-n cap.

Scrisoarea o aveam în căptușea la părâie.

Cării voi să zic adevărat.

Ai pierdut-o.

Mi-ai pierdut scrisoarea și nu știi, nu

bănuiești pe unde poate răzăgi scrisoarea mea?

Nu.

Nu?

Nu.

Ești un om pierdut, pierdut.

Eu poate să mai scap, băi, poate să mai scap.

Dar dumneata?

Dumneata ești pierdut.

Când te-a restat vănită, te-am scăpat eu.

Acum te-areștez eu și nu ai să scapi decât atunci când ai găsit scrisoarea.

Pentru că poate să mai ai norocul să o găsesc.

Roagă-te la Dumnezeu să o găsesc.

S-a întors jocul, domnule Cațavencu.

Începe să te părăsească norocul și să mai treacă și în partea noastră.

Ești pierdut, da, pierdut.

Mică!

Mică!

Doamnă, pentru Dumnezeu!

Mică!

Dumnezeu i-a uitat pe mine să scap.

Nu mai e scăpare.

Plastografii d-o vedeți, nu mai au scăpare.

S-a mântuit.

Mică!

Mică!

Nu e ghiță eu să... Ce-ți caut?

Până-n linia mea.

Păcâna voastră, care ești?

Ce vrei cu mine?

Cât ești domnaie?

Ce vrei?

Spune ce vrei.

Ce vreau?

Eu bine vreau.

Eu am o vorbă, mi-e de a-mi face.

Eu, colegioi, am găsit o scrisoare.

Pe care l-a lăsat-o să se fure onorabilul Dumnezeu.

Doamnă!

Lasa-o aia!

Am mai găsit una.

Nu vă supărați, colegioi.

Să vedeți cum v-am spus.

Eu, până să nu intru în politică, cum am zis cei care v-au zis, că până să

nu deviu negustor și apropitan, am fost împărțitor la poște.

Mă cunoaște, colegi?

Ie și odată și lasă-mă.

Și atunci vă zic că eu dau scrisoarea după Andresa.

Dacă nu găsesc Andrisantul, scriu pe ea cu plaivazul.

Andrisantul necunoscut.

Ori nu se află, ori mort.

Care vă zic că fiecare după cum devine.

Dar dacă găsesc Andrisantul, atunci o dau Andrisantului.

Până acum am găsit-o altă, de la primării, o pălăriri.

O pălăriri?

O pălăriri, da.

Și astăzi tu, te-nvesându' pe capul meu să potrivesc că

mi-era strântă, am vrut să-i scot căptușala, să o mai lărgesc.

Că încolo o căptușală, peste ce dau?

O scrisoare.

O scrisoare.

O scrisoare, da, domnule, da.

Nu mai mergem pe la o țuică?

Să vedem.

E de la acolo, fărica, Andrisantul, sunteți de-a voastră.

Domnule, domnule, de grabă.

Sunt, în adevăr, pierdut.

De grabă, dacă o ai?

Oamnă, am pierdut-o.

Nu m-am mai întâlnit.

Honorabilo.

Serabilo.

Norocitulă, ți-a aruncat norocul în gâdlă.

Te făcea om.

Nu poteam.

Andrisantul, cu domnulții, le-au cunoscut.

Domnule, domnule, ești un om onest.

Ești un om admirabil, fără ferică.

Cum te cheamă, mă rog, spune-mi, recunoști tu înseamnă?

Ce trebuie să mai spun, cum mă cheamă?

Mă cunoaști de coluzarea de la 11 februarie.

Un cetățean și eu.

Cum să-ți mulțumesc.

Ce ceri de la mine?

Să-mi spui dintre abia, pentru cine votez?

Dacă mai știu un sfert de ce, aș simți idealele.

Eu, pentru cine votez?

Pentru domnul Agamită Dandanache.

Domnule Casavencu, tot mai poți vorbi?

Și-ncă ironic.

Ești tare, drept să-l spun.

Care zici?

Adevărat?

Da, adevărat.

Pentru domnul Agamită Dandanache.

Da, adevărat.

Adică e singurul adevăr pe care domnul Casavencu l-a spus în viața domnii sale.

Atunci mă duc la goaie.

Da, cum îi ziceai?

Domnule Casavencu, fii bun.

Scrii, mă rog, votul acestui onest cetățean.

Te rog.

Dar voi?

Agamită Dandanache.

Bravo, domnule Casavencu.

Ești un om de bună credință.

Mă duc, nu mai e vreme.

Te rog să crezi, domnule.

Poți în recunoștința mea.

Ia să nu mai săruta mâna, că se închide urna.

Iartă-mă.

Iartă-mă.

Scoală-te.

Ești bărban, nu-ți e rușine?

Scoală-te!

Iartă-mă.

Ești un om rău, mi-ai dovedit-o.

Eu sunt o femeie bună, am să-ți o dovedesc.

Acum sunt fericită.

Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut.

Nu ți-a ajutat Dumnezeu pentru că ești rău?

Și pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu tot bună ca și până acum.

Nu tremura pe parola mea de onoare.

Ești scăpat.

Sărut mâinele de votamentul meu.

Cu o condiție.

După legere o să fie manifestație publică.

Dumneata o să o conduci.

O conduc.

Dumneata o să prezintezi banchetul popular din grădina primăriei.

Prezintez.

O să chefuiești cu poporul.

Și o să vii aici cu toții, să saluti numele

alegătorilor pe deputatul ales și pe prefect.

Ne-am înțeles?

Da.

Da.

Du-te și ia locul în capul mesii.

E zelos.

Asta nu-i cea din urmă cameră?

Madame, madame Brahana, ești plăbuit în cer.

Mulțumesc.

Ești prea galant.

Dar du-te de grabă.

Mă duc.

Mă duc și să vedeți dacă nu vă plăceam.

Sărut mâinele.

Sărut mâinele.

E adevărat, Orbisesc.

Orbisesc... E nebunit, Iță?

Îl trimite la telegraf pentru nimic.

Îmi face farse cinseme.

Și soiul.

Unde-i soiul?

Aici la noi, stimabile, a fost luptă grânce.

Nu orice s-ar zice.

S-au petrecut comedii mari.

That's right.

E un familie.

Îi cifreștesc dumneavoastră.

O caragiosană.

O mișeră.

Ca să-i influenseze pe picotesc.

Pe picotesc?

Pe pănică, de?

Pe prefect?

Da, da, da, plec.

Nu e ziua de-a prefectului.

O să-l învrăștească cu mine și cu familia mea.

S-apucă și face o scrisorică de amor, ca din partea lui pănică, prefectul.

Către joițică, nevastăgă.

Și imitează slova băiatului.

Știi?

Să-l jur, nu au ceva.

Aici cifreștesc plastografie.

Nu, mă, nebunie căsătoare.

A, la mine a fost cazul adevărat.

Un cazul adevărat?

Căsătoarea era avea față.

La tine.

Cum de ce?

Adică necăsătorit.

Cine?

Măi băieții, căsătoarul se-a dat.

Când ne-a pus peste ori un Prag, ori colegi, ori război mântuit.

Război mântuit, război mântuit.

Război mântuit, război mântuit.

Nu înțeleg.

Ia, merge de drum căruța și clopoței.

E făcut de tot prefectul.

Îi spui de două ore, îi spui și totul pretepă.

Și astfel, cum ai văzut...

domnule prefect, furtuna arat, rece curând.

Domnule data mea, într-un moment masa e gata.

Domnule, spuneam domnului prefect.

Domnului prefect?

Îți place, nene, alesul dumneavoastră?

Deștept, dar mi se pare că e cam șiret.

Îmi spuneați toți, le tăieți de la alesuri cu scriptarea, cu plastografie.

Eu îi spuneam de cazul meu, că la mine a fost adevărat cu pecheră.

Domnule Dan, Dan Angel, mi-ai promis să nu mai pămânești de istoria asta.

Eu am promis?

Când am promis?

Când i-am promis?

Ce i-am promis?

Da, da, nu mai, nu mai...

În sănătatea domnului Agamit, să dăm de la chiar alesul nostru să trăiască furtunul!

În sănătatea dintre toți lor, să ne observați patriotism.

Îmi am acordat...

Asta, acolo sunt negde... A, a, sunt fratele lor!

Eu, care-i familia mea de la 48 în cameră, și eu,

ca românul impartial, care v-a să zică, cum ar zice,

aș văzea de trăiască!

Și așa, ziuai, te-ai luat și te-ai stiuat, bine!

Bravo, sunt mă bucur!

Venerabile neică zahării, în împrejurerea

acestei micile pasiuni, trebuie să dispară!

Aici mi-ai plăcut!

Vreau să... să trăiești!

În sănătatea venerabilului și impartialului nostru, prezidentul Arache!

Ura!

Și să mă iubești!

Pentru că toți ne iubim țara!

Toți suntem români, mai mult sau mai puțin onesti!

În sănătatea iubitului nostru, prefect!

Să trăiască pentru fericirea județelui nostru!

Ura!

Aveți puțin picărăbdare!

Nu cunosc prefect eu!

Eu am prieten!

În sănătatea lui Fărică!

Să trăiască pentru fericirea prietenilor lui!

Ura!

După lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani, de-atâta visul nostru realizat.

Ce eram acum câtva timp înainte de crimea aia?

Am luptat și am progresat!

Ieri obscuritate, azi lumină!

Ieri bigotismul, azi liber fanțisismul!

Ieri întristarea, azi veselia!

Iată avantajele progresului!

Iată binefațurile unui sistem constituțional!