Original subtitles

FACULTATEA DE MEDICINĂ

Rușine pentru orașul nostru să trebune în fața unui om.

Rușine pentru guvernul vitre, care dă unul din cele mai frumoase județe ale României,

rată-n piarele unui vampir.

Eu, vampir, adios!

Curat ca adios!

Părtoți, iertați cu o nefănică, că-mi trebuie.

Vampir... Ce-i aia, vampir?

Unul care suge sângele poporului.

Eu suc sângele poporului.

Dumneata suge sângele poporului?

Miseu.

Curat Miseu.

Mordar.

Curat Mordar.

Nu s-a legat.

Cu toată dăscănimea lui, cu toată societatea motorozică a lui, degeaba.

Să-mi rază mie mustărie.

Și mie.

La sfârșit, las-o asta.

Lasă-l să urle ca un câine.

Curat ca un câine.

Începui să-mi spui istoria de aseara.

Vă spuneam o nefănică.

Aseara a țipit să-mi iei cel după masă.

Precum emisia noastră, ca cum adunea voastră știți, că pietul polițar nu are și

el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de scolare, ca tot creștinul.

Iești și la mine cu o nefănică să trăiți?

Greu de tot.

Ce să zici?

Famelie mare, renumerație mică, după bucetul.

Încă de-aia nevastă mi-a zice mai roagă-te și tu de domnul

prefectu să-ți mai mărească leafa, că te prăbădește tot.

Nu, copii, cu o nefănică să trăiți, numai puțin.

Statul nu are idei de ce face omul acasă.

Ne cere numai datoria tatei.

Nu, copii, și 80 de lei pe lună.

Famelie mare, renumerație mică, după bucetul.

Nu-i vorba după bucetul.

E mică, așa e.

Decât vezi, băiat prost, o mai cârpești de aici, de acolo?

Dacă nu curge, pică.

Ați căzut, nu?

Știți?

Cum să nu știți cu o nefănică să trăiți?

Documa dumneavoastră să nu știți.

Și nu-mi pare rău dacă știți să faci lucrurile cu minte.

Mie îmi place să mă servească funcționarul cu tragere de inimă.

Când e om de credință... De credință, cu o nefănică să trăiești.

Nu mă ui dacă se folosește și el copara două.

Mai ales un om cu o familie grea.

Nouă suflete, cu o nefănică nouă.

Și renumerație... După bucet.

E mică să răd mâna cu o nefănică.

Lasă ghiță cu steagurile de-al alții, îți iei și bine.

Ai trăs frumușel condeiul.

S-a curat condeiul.

Adică de cum condeiul cu o nefănică?

Contul jidanului s-a plătit la comitet pe 44 de steaguri.

S-au pus 44 de steaguri?

S-a pus, o nefănică, s-a pus.

Poate unu, două.

Se repita vântul, jos, dar s-a pus.

44?

44 cam, părinte.

Nu-mi plac cum o sturgită.

M-am plimbat eu la luminație întrăsună cu zoia și cu nenea Zoaria în tot orașul.

Tocmai aia, cum e glumeată, zice... Ia să-i numărăm steagurile lui Ghiță.

Mă pare rău.

Tocmai pana Joițica.

Tocmai dumne'ei care te-ai să ne așteptăm de la dumne'ei la o protecție.

Păi n-a zis-o cu răutate.

A zis-o de glumă.

Nu știe și nenea Zoaria și ea că ești omul nostru?

Al dumneavoastră Pănei Pănică și al Pănei Joițicii.

Și alul Pănădarea.

De ce le-ați numărat, Pănei Pănică?

E așa, e.

44.

Vreo 14, 15.

Apoi să le numărăm, Pănei Pănică.

Două la prefectură.

Două pe piața la 11 februarie.

Două la premărie.

Unu la școala de băieți.

Unu la școala de fiețe.

Unu la spital.

Două la catindrare la Sfântu Niculae.

Două la prefectură, Pănei Joițic.

Ai numărat perea de la prefectură?

Două la premărie, 18.

Două la școală, 24.

Două la catindrare la Sfântu Niculae, 30.

Ai numărat odată pe toate astea și adun rău.

Doamne, păziște, cu ani până nică să trăiți.

Patru zi și patru în cap.

Patru zi și patru.

Cum zic, unu, două, poate vânduă oricine știe...

Riță!

Nu mă orbi de la obraz așa.

Familie mare, renumerație după buget mică.

Ia să lăsăm steagurile aici.

Cu răst să le lăsăm, conefăric.

Până-atată e istoria, dar seară că mă trebesc.

Bine ziceți, conefăric.

A seară, pe la zece și jumătate, mă duc acasă, îmbuc ceva, și mă dau așa,

pe o parte, să țipesc numai un minuțel.

Că eram plăcut de deosebire la foc.

Nevasta zice, pardon, dezbracă-te, ghiță și te culcă.

Eu nu.

Eu la datorie, conefăric.

Zi și noapte, sfârșit, la datorie.

Așa mă scol cam pe la douași pe părunțări și, pardon, mă dezbrau de măndir,

scot chipiu, mă îmbrac civilește și plec.

La datorie, conefăric.

Până să plec, să-i făcuse vreo unul după douași părunțări.

Păi oprim dosul primăriei și apuc pe maidan ca să ieși la bariera Unirii.

Când dau să trec maidanul, lăs lumină la

ferestrele de din dos al ronnaie, ca ți-avem.

Și ferestrele vrește.

O lucire înaltă.

Dacă te sui pe uruci, poți intra pe fereastră în casă.

Eu, cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea?

Zic, ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilu, că nu strică.

Și vin eșor ca o pisică.

Mă sui pe unul și mă păi să ascult.

Auzeam și vedeam cum vă ușim, auziți, scoane, până că știți?

Ca la teatrul.

Jucasă răstos.

Cine era?

Cine să fie?

Ionescu Popescu, Popa Pripici.

Popa?

Da, Popa, și Don Tăchită, și Petcuș, și Zapisescu.

Toată gașca în păr.

Jocul era pe isprăvite.

Și fumărie de tutune și avea fereastră ca de la vapor.

Mai juca Popa și Petcuș.

Îi las și îi dau de vorbă.

Și Cațavencu m-a înjurat.

Grozav, poare, pănică, pe guvernul și pe dumneavoastră.

Și își număra voturile.

Da-ți călinea.

Popa și Mofluș.

Curat, Mofluș.

Îi las că le dau eu.

Lătăm noi voturi.

Dar să vedeți ce s-a întâmplat, poare, pănică.

Din vorbă în vorbă, Cațavencu zice...

Mă prins cu dumneavoastră că o să voteze cu noi cine cu gândul nu gândiți.

Omul pe care contează pampirul...

Și acolo, pardon, tot pampirul, vă ziceam.

De care contează pampirul, ca pe Dumnezeu.

Și când nu-l vom avea pe ăla, îl avem pe toți.

Ia ascultați scrisoarea asta.

Și scot o scrisorică din protopele.

Ia ascultați.

Gheabolul de popă se scoală repede de la joc și zice...

Să mă îngrop sufletul meu, năică, nu citi, stai să ascult și eu.

Să mi-aprins numai țigara.

Și, poare, pănică, se scoală de la joc, aprind echipritul, trage din țigară și

vine să arunce echipritul aprins pe fereastră, drept în ochii mei.

Mă trag înapoi, alunec de pe unul și casmă mai dăm peste un dobitoc care presemne

treceauări și le-am lângă uluci.

Dobitocul începe să strige.

Torci din casă, sar de vară la fereastră.

Eu, cum căzuse, mă ridic de treabă, i-opit unici

de lângă uluci și intru în cotea primăriei.

M-am mai întors eu de-a închise să răfereste și lăsase răferterile.

Cine s-a râns?

Ce scrisoare?

Nu înțeleg.

Încep.

Ghita, trebuie să mă duc la dejun să nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să mă aștept.

Ei nu dejunează fără mine.

Nenea Zaharia nu iese înainte de dejun.

Și mai ales, cum e Zoe nerăbdătoare... Ce-mi ortonați, conefărică?

Să-mi aplice scrisoare, ea își de cine vorbe.

Ascult, conefărică.

Dacă s-ar putea să pune mâna și pe firul ăsta.

Nu doar că-mi e teamă de intrigere proastă a lui Tatămenu.

Dar n-ar fi rău să-l dezarbăm cu desăvârșire și apoi să-l lucrăm pe onorabil.

Dacă-l vrea să-l lucrăm... Stai un minut până să-l schimb.

Hai, ne-aieșim împreună.

Am să-ți mai spun ceva.

Stau, conefărică.

Prea misie, misia de polițare.

Și conefărică, bucoanea joiții, ca mai stau să-mi lumere steagurile.

Tot vorba pietii neveste, zice...

Ghiță, ghiță, cupă-l în bot și-i coapă tot.

Căsătorul nu crede la înflământ.

Zicurat?

Zăpil de conufănică.

Moșia, moșie, fonția, fonție.

Pana joițică, pana joițică.

Trai mineaco cu banii lui Trahanache.

Bă, bă.

De unde?

Familie mare, denumerație după buget mică?

Ce corruptă soțietate.

Nu mai e moral, nu mai sunt principiuri, nu mai e nimic.

E interesul și are interesul.

Vine, zice, și filme de la facultatea al altăierii înscrisoare.

Vezi, tânăr, tânăr, la copt.

Serios, păi, zice, ati-ți-o.

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o soțietate fără principiuri va să zică că nu le are.

Pauzunea ta, Mișelie, infamie.

Aici rămâne Fănică.

Fănică a ieșit?

Nu, vine numai decât în momentul tău.

Ieci acolo, Fănică.

Nu e ca salaria.

Cum se poate?

A ieșit înainte de dejun?

E comedie.

Mare comedie, Fănică.

Stai să-ți spui...

Mai aveți ceva să-mi ordenați?

Nu vezi de ce am vorbit?

Trebuie să avem dezlegare în storii.

Ascultă.

E lung ce ai să-mi spui?

Nu mi-o poți spune la dejun?

Ai puțin ticărăbdare?

Nu trebuie să știe joițica.

E comedie mare, Fănică.

Atunci treci tică de la neneazarea bărbată și lăsă-i vorbă toamnii joițicii.

Nu e așa, neneazare.

Să fie așa de bună, să nu se supere dacă o mântârțea de la dejun.

Avem ceva politică de vorbit între bărbații.

Ascultă-mă.

Hai.

Mă, te-ai duce.

Unde mi-ați ordenat?

De ce nu ești prin față?

Da, prin față.

Nu-i căzare, ci... Ia spune-te, vă zic că am schimbat.

Ai puțin tică răbdare.

Să vezi.

Astăzi dimineață de la 8 și jumătate intră fecioarul în odaie.

Și nu-mi bău să-mi cafeau.

Îmi dă un răvășel și îmi zice că așteaptă răspuns.

De la cine era răvășelul?

De la cine?

De la onorabilul domnaie Cățavencu.

De la Cățavencu?

Ce ne face Cățavencu cu mine și eu cu Cățavencu?

Nici înclin, nici în mână.

Poate chiar putem zice, dacă considerăm după principiul.

Din potrivă.

Stai să vezi.

Venerabil lui Domn Zaharia Trahanache, prezident al Comitetului Permanent,

al Comitetului Școlar, al Comitiei Agricol și al altor comitete și comitie loc.

Venerabile domni, în interesul onoarii domniei voastre de cetățean și de tată,

de familie, urgăm să treceți astăzi între orele 9 jumătate și 10 amânt pe la birou

Ziarului Răgnetul Carpaților și sediul Societății Enciclopedice Cooperative

Aurora Economică Română, unde vi se va comunica un

document de cea mai mare importanță pentru dumneavoastră.

Al domniei voastre de votat, Cățavencu, director proprietar al Ziarului Răgnetul

Carpaților, prezident fundator al Societății

Enciclopedice Cooperative Aurora Economică Română.

Ei, ce document?

Ai puțin picări, răbdare.

Să vezi.

M-am gândit să nu mă duc.

Să nu mă duc, să nu mă duc...

E alămai de curiozitate să mă duc să văd ce moft m-a ieșit ăsta.

Mă îmbrac de greabă, Fănică, și mă duc.

Cățavencu?

Da-i să vezi, Cățavencu, cu mintru, se scoală cu respect și mă poftește pe cotel.

Venerabile în sus, venerabile în jos, îmi pare rău că ne-am răcit împreună,

zice el, că eu totdeauna am ținut la dumneatat ca la capul

județului nostru și în sfârșit o sumă de delicatețuri.

Eu serios zic, simabile, m-ai chema să-mi arăți un document arată-mi documentul.

Zice, mi-e teamă, zice, că o să fiu o lovitură dureroasă pentru dumneata.

Aș fi trebuit să te pregătesc mai dinainte.

Dumneata, un bărbat așa de și așa de și iar delicatețe.

Zic iar, simabile, ai puțin ticră doare documentul.

El ia.

Că de damele...

Să vezi unde vrea să mă aducă Michel.

Ia, te-aș răiți capul să nu cumva să-i spui.

Să nu care cumva să afle cum ea simțitoare.

Ce-a cutezat?

Miserabil!

Să vezi!

Că de damele, zice, nu înțeleg tu de una meritele și calitățile morale ale

bărbatului și respectul care va zica ce trebuie să-i poarte.

În sfârșit, ce s-o mai lungezi degeaba după ce îi pui piciorul în praf și îi zic,

ia, ascultă, simabile, ai puțin ticră doare documentul.

Vede Michel-ul când are încotro și îmi scoate o scrisorică.

Dice, acui și către cine?

Acui.

Acui Nene Zariu.

Ai înțeles?

Da.

Către nevastă-mea.

O trecioicică.

Scrisoare de amor în toată regula.

Ce zici, dublata de astea?

Nu se poate.

Nu se poate.

Am citit-o de zeci ori.

Poate o știu pe din afară.

Ascultă, scumpa mea Zoi, venerabilul, adică eu, merge de seară la întrunire.

Întrunirea da la lătăieri seară.

Eu, adică tu, trebuie să stau acasă pentru că aștept de pești de la bu.

Curești, la care trebuie să răspunzi pe dată.

Poate chiar să mă-i cheme ministrul Latei, legraf.

Nu m-a așteptat prin urmare și vino tu, adică nevastă-mea, la cocoșelul tău,

adică tu, care te adoră ca totdeauna și te sărută de o mie de ori, fănică.

Nu se poate.

Celul toată, remiterabilului, nu se poate.

Chiul este că nu se poate.

Dar ți-ai fi înghiuit așa mișelit.

Bine, frate, nu înțeleg.

Plastografie, mă rog, unde se poate.

Dar până aici, nu înțeleg.

E, fănică, să vezi imitație de scrisoare, să zici și tu că e a ta.

Dar să jur, nu altceva, să jur.

Uită-te la el cu un săptămân.

Lasă, omule, zi mișel și faci ce te-a prins așa.

Așa e lumea mea ce-i face, n-avem să o schimbăm noi.

Cine și poate închipui până unde poate merge mișelia omului?

Miterabilului.

Măi, omule, ai puțin ticără tare.

Ziceam, zis eu.

Ești tare, estimat de la Maichea Verlecuri.

Tare.

N-am ce să zic.

Am înțeles că zic omul.

Știi dacă a văzut că nu i se trece cu mine și la ce a ajuns?

Mi-a spus că dacă nu dau eu importanță lucrului, o să-i dea publicul.

Pentru că scrisoarea o să publice duminică la gazetă și

o să fie pusă în cergerea ca să o vază oricine o pofti.

Îl împușc.

Îi dau foc.

Trebuie să-mi le aduc aici numai de cât.

Eu ori mort cu scrisoarea.

Ii să!

Ii să!

Îmi iau polițaiul!

Ai puțin ticără?

E iut.

Mare cumpăt.

Aminteri?

Bun, băiat.

Deștept, cu carte, dar iut.

Nu faci?

Într-un prefect?

Într-o societate fără moral și fără prinții,

trebuie să ai și puțin ticără diplomație.

Camu 'l!

Camu'l!

Ea stă în pără de omule și lua soldatul în mofturile.

Avem lucrul mai serioasă de vorbit.

De seară e întrunire.

S-a bătărât?

Punem candidatura lui Fapuride?

Ce facem?

De seară am aflat că Găscălinea cu Cațabencu și cu toți ai lor vor să facă scandal.

Trebuie să-i spună lui Ichi să se îndrijească.

Mișelo de Cațavencu o să ia de seară cuvântul ca să ne combată.

Nu te teme, Nevezario!

De seară, domnul Cațavencu, n-o să fie la întrunire.

O să fie în altă parte, la păstrare.

Hai de, mergi la dejun?

Nu, Nevezario, mulțumi, m-am întreabă.

Uite dumneata singur.

Săruțări de mâini cu a lui Joițichii.

Bine, dar la prânz, desigur?

De seară, eu mă duc la întrunire.

Trebuie să stai cu Joițichă.

Eu urât singură.

După întrunire, avem preferanță.

Amin.

Arevedere!

Și nu te turbura neică, pe-abia pe fiite Cemi și Elie.

Nu vezi tu cum e lumea noastră?

Într-o societate fără moral și fără principi, nu merge să o iei cu iuțeală.

Trebuie să ai puțin picărăgar.

Ce să fac?

Ce să fac?

Cine m-a iubit?

Fănică!

Sunt nenorocită, fănică.

Am fost dincolo la notaia, mi-a trecut scăricita din dos.

A venit numai după Saharia.

N-am avut curaj să dau ochii pe el, măcar că nu cred.

Am auzit tot.

Sunt nenorocită, fănică.

Când a plecat ghința, l-am chemat dincolo.

I-am spus totul.

Numai mâine poate scapa.

De unde a trăsit și ea?

Am știut numai după Saharia.

Uite!

La redacția se află un document iscărit de amabilul

nostru prefect și adresat domnirii voastre.

Acest document vi s-ar putea ceda în schimbul

unui sprijin pe lângă amabilul în cestiune.

Nevoiți doar a trece îndată spre a regula această afacere

într-un timp mulțumitor pentru oameni două părțile.

Cum?

Când ai pierdut biletul Zoiuști?

Pe altă seară, când am plecat de la tine, l-aveam.

Când l-am ajuns acasă, nu știu dacă l-am avea.

Poate s-a fi scos Batista pe drum și mi-a trezut scrisoarea.

L-aveam tot într-un buzunar.

Ce nenoroci... M-am dus la Cățavencu.

În aer îl vedeam acum.

Mi-a propus să-mi dea înapoi scrisoarea cu condiții să-i asigurăm alegerea.

Aminteri publici la scrisoarea voină.

Lupta este desperată.

Ca să ne omoarem, trebuie să-l omorâm.

Și nu mai vine Ghita.

Ghita l-am trimis eu la Cățavencu să-i cumpere scrisoarea cu orice preț.

Care va să zică Ghita e acolo?

El trebuie să fie.

Asigură-te de grada.

Poate să nu fie tocmai așa.

Poate că e o manopăr.

O manopăr grosolană ca să-i intimideze pe câțiva nefătărăți.

Venerabilu, domn' Plaganache, l-am văzut intrând la

Cățavencu astăzi pe la zece, când mă duceam în târg.

Eu am, n-am să întâlnesc pe cineva la zece fix, mă duc în târg.

Respectabil, am văzut-o ieșind de la Cățavencu, tot astăzi pe la 11,

când mă întorceam din târg.

Eu am, n-am clienți acasă la 11 fix, mă întorc din târg.

Nu înțeleg.

Cum nu înțelegi?

La 11 fix?

Nu, frate, nu înțeleg taravierne astea, compoziția.

Tu ai văzut pe Trahanache întruind.

Pe urmă, pe madame Trahanache.

Și eu, admiral, am văzut pe polițaiul, pe chin să intrând la Cățavencu.

Să fie trădare la mijloc aici?

Eu merg și mai departe și zic, trădare să fie, dacă

o ceri interesele partidului, ca să o știm și noi.

Prefectul trebuie să ne dea încheia comediile în șteapă.

Nu, salutare, salutare, stimabile.

Și roșu s-a făcut.

Salutare, salutare, onorabile.

Ia poftiți, ia poftiți.

Mulțumim, mulțumim, stimabile, dar ne cam grăbim.

Sunt 12 trecute.

Și eu am, n-am înfățișare la 12 trecute.

Fix mă duc la tribunal.

Uite de ce e vorba, stimabile.

Să fim scurți.

Prin târg se spune... Adică dă-mi voie să fim expliciți.

Mie îmi place să pun punctele pe ei.

Se aude... Se aude cum că partidul nostru dă la colegiul doi ajutorul lui Cățavencu.

Care partid?

Care Cățavencu?

Adică partidul nostru.

Madame Trahanache, dumneata, nenea Zaharia, noi și ai noștrii.

Să ducem pe brațe pe domnul Cățavencu.

Și cine spune asta?

Nu râde, stimabile, nu râde.

E bun să se vorbească.

Și de ce, să zicem, lumea are pentru ce să intre la bănuieri?

Domnul Trahanache l-a vizită la domnul Cățavencu.

Madame Trahanache l-a vizită la domnul Cățavencu.

Domnul Ghință, polițaiul l-a vizită la domnul Cățavencu.

De unde și până unde?

Noi, ce să zicem, ne temem de ce spune lumea.

Ei, ce spune lumea?

Vrei să vorbesc curat și deslușit, stimabile?

Ne temem de trădare.

Amice domnule parfurite, nu ți se pare dubitare că te faci mai catolic decât papa?

Când e vorba de principiul, stimabile, da, mă fac.

Adică nu, nu mă fac.

Sunt, când e vorba de asta.

Sunt mai catolic decât papa.

Domnilor, eu primesc acasă la mine astfel de

observații pe care dați-mi voie să vă spui.

Le consider ca niște insulte.

Să nu ne iuțim, stimabile.

Cum să nu mă iuțesc, onorabile?

Dumneavoastră, veniți la mine acasă, la mine.

Care mi-am sacrificat cariera și a rămas între

vrețnea voastră ca să vă organizez partidul.

Căci fără mine trebuie să mărturisiți că dumneavoastră

n-ați fi putut niciodată să fiți un partid.

Dumneavoastră, veniți la mine acasă să mă numiți pe față predător.

Asta nu pot să vă permit.

Mă rog, iată ce se împarte acum printâi din partea lui domnul Casavencu.

E tipărit, stimabile.

Tipărit?

Da, tipărit.

Sunt voi.

Dă-mi ca pozitivă știre acum că, de sigur, candidatura amicului vostru

politic, domnul Casavencu, prezidentul grupului independent,

este pusă la dăpost de orice lovire din partea administrației.

Din contră, avem cuvinte puternice pentru a crede că atât bătrânul și venerabilul

domn Trahanache, prezidentul Comitetului Electoral, cât și junele, și onorabilul

nostru prefect ar fi convins și-n fine că în împrejurările prin care plece țara,

județul, județul nostru nu poate fi mai bine reprezentat decât de un bărbat

independent, ca amicul nostru, domnul Casavencu.

Domnul Casavencu, vă la cuvântul în antunirea de deseare.

Comitetul grupului independent.

Auzi?

Nu mai rămâne nici o clipă de pierdut.

Domnilor, vă rog, niște afaceri importante mă cheamă numai decât la telegraf.

Vă scuzați, dar...

Așa, scurt.

Adică, cum am zis, poftiți pe ușa afară.

Bine?

L-am căutat în tot târgul Conifănică.

Nu e.

Hai de la tragi.

Aici am aplatit.

Când o să veneți, cred, e frică de vrădare.

Câte ceasuri sunt?

19 trecute.

Până la 20 trecute fix.

Astfel, domnilor... Ne ducem, ne ducem, stimabile.

Nu voim să facem de azi.

Ne ducem, dar gândește-te, stimabile, că suntem membri acelui aștartit.

Îmi zicea Matilauri, amicul lui Brânzoverescu, trădare să fie dacă o ceri

interesele partidului, dar să o știm și noi.

De aceea, eu, totdeauna, am repetat cu străbunii

noștri, cu Mihai Bravo și Ștefan cel Mare.

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători.

Salutare, salutare, stimabile.

Salutare!

S-a dus?

Ai văzut, pănică, ai auzit?

Și ghiță, nu mai vine.

Pănică, ne-a mirit o nenorocire gruzavă.

Taci, vine cineva.

E ghiță, desigur.

Sloca!

Cine-i ăsta?

Ce moftești, urea ta?

Eu?

Eu sunt alergătorul.

Cum te cheamă?

Ce trebuie să-ți spui, cum te cheamă?

Vorba a ei, sunt alergătorul.

E turnătă?

Nu-i nimeni, n-apără, lasă să-mi intre.

Ești toți nebunii, toți pețivii.

Ești turnătă?

Călați-vă, că ne cunoaște.

Cunoaște coluse Haria de la 11 euro.

Nu-i vorba... Ține-mi la toamnă aia, ca ce-a văzut.

E din societate.

Dar vorba e eu, alergătorul.

Eu, apropietar.

Eu pentru ține vă deasupra.

Stai aici.

Trimite-l, fănică, dă-i drumul.

E bun, cetățenie, du-te.

Altădată mai vorbim.

Dar ce să vorbim altădată?

Nu mă uitați la mine, că sunt așa de...

Au făcut-o nevoie de tot.

Să vezi de-a ta cum te-a tiruit la păutură.

Că a fost lată de tot.

E bun omului și înțelege.

Eu am găsit o scrisoare.

Scrisoare?

Nu, scrisoare.

Am găsit-o alaute iertare, pe drum, cât de șamte l-am strunit.

Tot ideea e că alaute iertare, până azi dimineața, o duce într-un ceapnicer rapid.

Am înzvăduit că a mers.

Lasă-l, fănică, să vedem.

Lăsați-mă să vedem.

Când am găsit-o pe curiozitate, am deschis-o.

Și m-am dus sub dumneavoastră.

N-am s-o citesc.

N-am făcut așa și străvezi.

Mișcați!

Pe la spatele!

Că ați avut desigură ea.

Ți-am luat-o?

Așa!

Am băgat un buznar.

Ce domnare!

Așa faci parte din societatea noastră și primesc crisoare de la prefectul cetățean.

Bravo-s, zic.

Așa, de la prefectul cetățean.

I-am cruzit cu slova.

Ia arată-mi-o!

Doamne păzește!

Dă-mi o bacă, nu ți-o dau!

Din vorbă în vorbă, tura-vura!

S-a bătut pe la o ținte.

Una, două, trei!

Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere!

A făcut și domnare, l-a băut?

L-am băut în scrisoarea.

În scrisoarea?

Unde e scrisoarea?

Mă stric, da.

Am înțeles.

O am la mine, scrisoarea, da.

Da, o am la mine.

Domnare, înseamnă că-mi dezi 10 poli, păi.

Și tot trebuie bonoare, păi.

Slavă Doamne, la proprietar sunt.

Alegător...

Dar vorba e eu.

Eu pentru ce votez?

Am pierdut-o.

Am pierdut-o.

L-a furat-o ca să vengă.

Domn, n-ai știe, prea poate că aș dormi.

Peste data fății de... Dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu...

Miserabile, ce-ai făcut?

Nu m-ați vorbit.

Pănică, pănică, zic-o bine.

Bine.

Bine, cu Zaharia.

Fără Zaharia, nu m-ai spune că amețesc.

Ia bine norocitul ăsta.

Și te-ai luat pân' tot pe scara aică.

Nu m-am prins că amețesc.

Dar vorba e eu, pentru ce votez?

Nu m-am prins că amețesc.

Zaharia nu avea neamă, știe tot, dar nu crede nimic că n-ai auzit.

Pănică, pănică.

Ce-ai făcut, Ghiță?

N-ai fost la Cătăvencu?

Am fost o oră 10.

Se lasă greu.

Greu de tot.

Ori o mie de pur, ori de putățită.

Trebuie să punem în apel.

Ghiță, ia jandarul.

Eu trebuie să mă duc la poliția acum, într-un moment.

Pănică.

Uite, ascultă-i.

L-am prins cu alta vaiboană.

Bine.

Și-o zic-o.

Bine.

A aflat.

Știe tot.

Nu te-am zis să nu-i spui.

Mă știam eu cât de desimțitoare.

Iar că, vezi?

Ți-am spus că l-am prins cu alta vaiboană.

Ghiță, ia-te-o încoară.

E foarte onorable.

Ținte-i greu.

Dar e cața de el.

O altă plastografie.

Ce plastografie.

Curat plastograf.

69 cu roșu.

Un.

Un spre ce?

Cu albastru.

Ai luat.

Doisprezece.

Mai puțin, dacă răbdare.

Un, doi, cinci,

șapte, zece, unsprezeci.

Doisprezece.

Spune-l ai că Silipeanu nici nu are drept de vot.

De când și-a mărita fata.

Nu i-a dat casele de zestre?

Dacă votează, merge la pușcării, onorabilu'.

Mai puțin de răbdare.

Dacă-l putem aduce să voteze cu noi.

Să voteze cu noi e ușor.

Are procesul cu epitropia bisericii săptămâna viitoare.

Dar să voteze cu noi...

Adică cum să voteze cu noi?

Adică cum să voteze cu noi?

Să voteze cu noi.

Nu pricepnei că, Zahar, e o vorba noastră?

Adică noi, partidul nostru.

Pentru cine votăm noi?

Pentru cine lucrăm noi?

Noi încă mă știm.

Mă rog, aveți puțin timp.

Și mai departe, și zic cum zicea unui amicul meu prin Zovenescu.

Mă tem de trădare.

Cum de trădare?

Aia noi astăzi când am mirosit ceva, cumva... Ceva, cumva...

Ceva, cumva?

Dacă e ceva, la mijloc.

Ceva, la mijloc.

Ceva, la mijloc?

Dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie.

Dar cel bătrân s-o știm să noi.

Pentru că eu am zis-o cu străbunii noștri, cu mița cel bătrân și cu Vlad Țepeș.

Nu-i că, Zahar, eu.

Mă-mi place trădarea, dar... Vrei puțin timp?

Nu-i că, Zahar, eu.

Nu mai e vreme de așa lucru.

Astăzi, seara, e întrunire.

Mâine începe alegere.

Pentru cine votăm?

Pentru cine votăm?

Aveți puțin pică răbdare.

Pentru cine ați mai votat și până acum?

Nu înțeleg.

Nici eu.

Ia să ne tălmăcim noi puțin.

Să ne tălmăcim, da, să ne tălmăcim.

Asta o cerem și noi.

Ce sunteți, dumneavoastră, mă rog, vagabozi de pe uliță?

Nu, zavragii?

Nu.

Căusașe?

Nu.

Dumneavoastră, adică noi suntem cetățenii.

Suntem onorabili.

Mai ales doi, trei suntem.

Stolpii puteric, proprietăți, membrii Comitetului Permanent, ai Comitetului

Electoral, ai Comitetului Școlar, ai Comitetului pentru

statul al lui Traian, ai Comitului Agricol și etc.

Noi votăm pentru candidatul pe care îl pune pe tapet partidul întreg.

Pentru că de la partidul întreg atârnă binele țării.

De la binele țării atârnă binele noastre.

Așa e.

Așa e, dar... Dar ce?

Numele candidatului.

Poate să fie al meu, al dumneavoastră, al

dumneavoastră, după cum generă interesul de partid.

Din moment în moment așteptăm să-l știm.

Prefectul trebuie să fie.

Nu-l așteptăm să fie de la telegraf.

Nu bate telegraf, bate.

Ce treabă, altar?

Poate că acum, când noi vorbim, poate să fie și sosit numele.

Ne sârmă, stimabile.

Da?

Ne sârmă.

Ce crezi, dumneata?

Toate bune și frumoase, cum le tălmăcești, dumneata neică Zahario.

Dar nouă... nouă ne-e frică de tredare.

Nu din partea dumitare.

Dar din acuia.

Știi, dumneata, din acuia.

Să n-am parte de joițica, dacă știu.

Stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voi.

Știi ce e venerabile neică Zahario?

Ia să dăm noi mai bine cărțile pe față.

Doamne mică, să vedem.

Ți-am spus că mi-e frică de tredare.

Mi-e frică din partea amicului.

Care amic?

Care amic, care amic.

Știi, dumneata?

Să n-am parte de joițica, dacă știu.

Iar te faci chinez.

Său nu.

Din partea amicului, fănică.

Ce?

Din partea prefectului.

Nu mi-e frică de căștătoarele cu cațavei.

Cu cațavei?

Cu moșcologul.

Cu nibilistul.

Cu cațavei, cu tredare?

Fănică, trădător?

Hei, vreau să... Asta ne-a plăcut.

Nu mă așteptam.

Hei, ne-am frăcoșit.

De noi... Ce ne-am închis?

Ai puțin ticără?

Stimabile.

Nu dau voie nimănui să-și permită.

Mă înțelegi?

Mă înțelegi să bănuiesc, bădar, cât de puțin pe Fănică?

Pentru mine, stimabile, mă înțelegi să vină cineva să-mi bănuiescă nevasta,

pe Joițica?

De coana, Joițica, onorabile!

Mă pare rău, neică, Sahar Ioanui, nu... Ai puțin ticără?

Dar, zic, pentru mine să vină cineva să bănuiescă pe Joițica ori pe amicul Fănică,

totu-l ai.

Eu, un om cu care nu trăiesc de el, dar la altele trăiesc de opt ani.

Cu jumătate de an, cu așa m-am însurat a doua

oară, de opt ani trăim împreună ca frații.

Și nici un minut n-am găsit la omul ăsta măcar atât de rău.

Credeți dumneavoastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus direct doar

la București dacă nu stăluiam eu și cu Joițica.

Ce s-a drept pe vărdit?

Joițica să râi mai mult.

Ei, se înțelege.

Damele sunt mai ambițioase.

Ai puțin ticără, Dare, nu de ambiți că nu era prieten.

Pentru interesul partidului.

Cine ar poate fi prefect al nostru?

S-ar mai fi găsit.

Poate.

Să-mi dai voie să nu te crezi.

Un om independent care a făcut servicii partidului, județului, țării și mie.

Camit ne-a făcut și a făcut servicii ta.

Și să veniți dumneavoastră tot din partid și să vănuiți...

Să vă pronunțați cu astfel de cuvinte neparlamentare.

Îmi pare rău.

În sfârșit, noi... Îmi pare rău.

Care va să zică unde nu înțelegeți dumneavoastră politica, hop, numai decât trădare.

Ne-am prăcușit.

Ce societate!

Adevărat, bine zice fiul meu de la facultate.

Unde nu e moral, acolo e corupție.

Și o societate fără principiuri va să zică că nu le are.

Trădare, bravos!

Fănică, trădător!

Fănică, frumos!

Salutare!

Salutare, știmavele!

Ți-a plăcut venerabilul?

E tare.

Tare de tot.

Folic bărbat.

Noi dăm de rostul secretului.

Trebuie să mai așteptăm.

Să mai așteptăm?

Până când să mai așteptăm?

De seara la sfârșitul întrunirii, parcă-l văzi pe venerabilul că se scoală

și nu a făcut potrelui.

Știmavelor, aveți puțin tică răbdare.

Candidatul comitetului nostru este onorul domnae Cățaveicu.

Asta loc!

Nifilistul!

Și bravo în sus, și bravo în jos, și mâină și pe mâinile.

Îl achiță polițaiul, alergă până el se limba de un cot și ți-l toarnă pe domnul

Cățaveicu, care ne-a înjurat și ne-a bat jucurit de atâta vreme pe toate tonurile.

Deputat la colegiuri doi!

Și noi să stăm cu mâinile în sân peste toate.

Ce o să faci?

Te joci cu puterea?

Ce să fac?

Poate mă depes la București.

La comitetul central.

La minister.

La gazete.

Scun și cuprinzător.

Tră-da-re!

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru nifilistul

Cățaveicu, pe care voru să-l aleagă la colegiul doi.

Tră-da-re, tră-da-re, de trei ori tră-da-re!

E tare!

Prea tare!

Nu o înscălesc!

Trebuie să ai curaj ca mine!

Trebuie să o înscălești!

O dăm anonimă!

Așadar o înscălesc!

O înscălim mai mulți membri ai partidului.

Dar dacă nebunașteți, o luăm la telegraf.

Punem pe ea cineva să o scrie.

Pe cine?

Trebuie să găsim pe cineva să-i rotea la telegraf.

Haide, Brânzovenescu!

Numai să nu plățim ceva!

Trebuie să ai curaj!

Anonimă!

Cânte ceasul sunt?

Cinci!

E de grav!

Între cinci și șase fix să-i chide telegraful!

Bă!

Mă făcurăm și pe asta și tot degeaba.

Am pus mâna pe două încățămeni.

Când am asmucit băieții de la umflat, strânca cât putea.

Protestează în numele Constituției!

Asta-i violare de domiciliu!

Zic!

Urrat violare de domiciliu!

Nu!

Am umflat el!

Ține-o și eu umflat!

L-am turnat la hărdăul lui Petrache.

M-am întors cu bier și acasă de el.

Am căutat prin toate curcișoarele.

Am ridicat ușa mele.

Am destufat urloaile surbii.

Am scobit crăpăturile zidului.

Ce se putință să dă de sesare!

M-am întors la poliție.

L-am scătut și prâng buzunare peste tot!

Nu mă ieșe!

L-am amenințat ca am poruncă de la Conufănică să-l șinuiesc ca pe hoci de cai!

Degeaba!

Nu spune decât numai și numai coanii joițicii.

O caut și nu o găsesc.

Acasă nu-i, aici nu-i...

Ia cătoc!

Coanii joițicii!

Gheță!

Bine că te găsesc!

Și eu mă căutam, coanii joițicii!

Gheță, ce-ați făcut?

Ați făcut nebunia?

Adina Orfineșa m-a aflat de la doctorul.

Te-ai dus cu jandar, mi-ai călcat casa lui Cățaveșcu.

L-ai luat pe sus și l-ai dus la poliție, la arest.

Cum ai făcut asta?

Ordin verbal de la Conufănică.

Unde e Conufănică?

Nu știu, îl caut și eu.

Și pentru ce l-ați arestat pe față mea?

Pentru ca să-i apucăm scrisoarea.

Și a apucat-o?

Nu, coanii joițicii.

După cât am căutat și pe dânsul și la el acasă, scrisoarea este ascunsă altul undeva.

Ii țămați de norocit.

Scrisoarea o să fie publicată mâine și ați făcut și scandal degeaba.

Lăs că lumea o sormeze înainte cu gazeta și nița lui.

Ce o să zică la București guvernul când va afla ca zviolat

domicilul lui Cățaveșcu și l-ați arestat în ajuns la negerilor?

După ce guvernul le-a asigurat, că toate au să petreacă cu bine și cu liniște.

Cum o să mai poate rămâne Conufănică prefect?

Am uitat să vă spui.

După câte făcătuiri și amenințări i-am făcut lui Cățaveșcu, mi-a răspuns că în

zadar mai stăluiesc și că, la urma urmelor,

nici nu mai vrea să stea la vorbă cu nimeni.

Dar cu nimeni decât numai cu dumneavoastră.

Nu te degrabă.

Le-ai drumul?

Ce rogă din partea mea să poftească aici.

Îl aștept.

Numai dacă Conufănică...

Dacă ți-i la tine, dacă ți-i la familia ta.

Ghiță!

Cum să nu ți-o coară?

O uns vrece suflete.

Nu te degrabă.

Într-un suflet.

Să nu vii în Cățaveșcu.

O arătă de bine cu el.

Ia-o pinge și dă-l într-o clipă.

Ascult!

Ai venit?

Am dus.

În numărul de mâine al făinăstrei vom reproduce o interesantă scrisoare

sentimentală a unui înalt personaj din localitate către o damă de mare influență.

Originalul va sta de mâine la dispoziția curioșilor în jurul nostru de redacție.

Atât pentru astăzi.

Abonatandări, salut!

Și ce mai e?

Trebuie să alegem pe Cățaveșcu.

Să nu mai încape vorba.

Mai e vreme de stat la gânduri?

Cu un Mișel ca el, când ne ține la mâna așa de bine, lupta ar fi o copilărie,

o nebunie.

Fănică!

Fănică!

Trebuie să se învoiască!

Trebuie!

Și apoi, mai la urma, Cățaveșcu poate fi tot așa de bun deputat ca oricare altul.

E fănică!

Unde poate să fie?

Zoi, aici ești fănică!

Te-am așteptat!

Ce ai făcut?

Ai ales toate cartele!

Te-ai gândit bine la ce ai făcut?

Cum ți-a venit să faci una ca asta?

Pentru ce ai făcut-o?

Pentru ce, pentru ce?

Tu mă întrebi pentru ce?

Pentru o nerozia care ai făcut-o tu.

Pentru a se evit nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență.

Se poate atâta distracție, atâta nebăgare de seamă, o scrisoare de amor,

să o arunci neștire într-un buzunar cu bapista și să

o pierzi ca și cum ai pierde o hârtie indiferentă.

Ca un afiș după ce ieși de la reprezentanță.

La atâta lipsă de judecată să spui drept.

Nu m-aștepta.

Ce Dumnezeu ești nemeni toată firea, măi și copil.

Atâta neglijență nu se pomerește nici în roman, nici într-o piesă de teatro.

Judecă-mă, păniță!

Judecă-mă!

Da, așa e.

Am fost o copilă.

Am făcut o nerozie fără sănătate.

Dar acum trebuie îndreptată.

Pănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut la mine măcar un moment în viața ta,

scapă-mă!

Scapă-mă de rușie!

Tu ești bărbat, nu spate.

Pentru tine afișarea intrige noastră n-ar fi o de norocită.

Dar pentru mine, pănică, gândește-te, gândește-te!

Tocmai de-aia m-am asigurat de persoana lui Cățăvencu.

În zadar, pănică!

Cățăvencu poate muri astăzi.

Mâine gazeta lui tot o să publice scrisoarea mea.

Dumnezeule, cum or să-și mulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșe, cum or să râză!

O săptămână, o lună, un an de zile n-au să se mai vorbească decât de aventura asta.

În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile

și copii nu au altă petrecere decât părtirea.

E chiar fără motiv.

Dar am ca un motiv.

Și ce motiv, pănică!

Ce buie, ce scandal, ce cronică infernală!

Și eu, pănică, în timpul ăsta ce să fac?

Să mor?

Să mor dacă vă ești?

Pentru că după aceasta nu o să mai pătrui?

Atunci, dacă nu e altă scăpare...

Zoi, Zoi, mă iubești?

Te iubesc, dar scapă-mă!

Să fugim împreună!

Ești nebun?

Dar Zaharia?

Dar poziția ta?

Dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?

Atunci nu ne mai rămâne nimic ca de făcut.

Să sprijinim candidatura lui Cațavencu?

Peste putin!

Să-l alegem?

Niciodată!

O dată cu capul!

Și gândești la ce spui?

De-ata pe CDP și-am pus mâna din euro.

A dus-o la telegraf Canaria, care mi-a scris oarecata.

Eu, de peși anonim, am oprit-o și am dat ordin la

telegraf să nu mai expedieze nimic în fărăștirea mea.

Dar știu ce poate conținua de peși și cu gheți?

Trădare!

Prefectul și oamenii lui trădează partidul pentru

nifilistul Cațavencu, pe care mor colegiul doi.

Trădare!

Trădare de trei ori trădare!

Mai mulți membri ai partidului.

Orice s-ar întâmpla, nu se poate să sprijinim pe miserabilul.

Nu, nu, nu!

Spune!

Să căutăm, să găsim alt mișloc.

Alt mișloc nu văd.

Alt mișloc nu este.

Atunci...

Atunci... Lasă-mă!

Lasă-mă, nemarocit!

Lasă-mă să mor, reușit!

Omoră-mă pe mine, care te-am iubit, care am încercat totul pentru tine!

Iată unde m-a dus!

Iată cât plăteau jurămintele tale!

M-a dus la moarte!

Pentru că mă omor înainte de spumirea scandalului!

Asta-s acum aici!

M-a dus la moarte și mă pot scăpa și mă lași să mor!

Zoi!

Zoi!

Lasă-mă!

Dacă ambiția ta, dacă nimicul de tale politice te pui mai presus de rușinea mea,

de viața mea... Lasă-mă să mor!

Să mor cu siguranța că o pământ de zile mai am început în fiecare minută că nu

m-ai iubit niciodată, niciodată, niciodată!

Zoi!

Să vedem, să ne mai gândim!

Nu mai are vreme de gândit, pănică!

Fiecare minută care trece neapărat de viere, trebuie să te odorești!

Să mă potăresc!

A tine aurul nici seama, numai fața de arestarea lui cațavându-a!

M-am alergat ca o nebună, dar uitați!

Iată ce foaie au scos comitetul lor!

Înțelegi acum la ce trebuie să ne așteptăm după arestarea lui?

Vom lăsa șoacă viața!

Nu și-o joacă pe-a lui, pănică, o joacă pe-a mea!

Pentru că, încă o dată îți spui!

Din două ori!

Ori tu mă iubești și eu tresc!

Și atunci lupta este peste putință cu cațavându-i!

Trebuie să-mi cedes!

Oare nu, atunci am mort!

Și dacă mă las să mor, dacă o ii muri, poate să se întâmple orice!

Sunt hotărâtă!

Sunt hotărâtă!

Dar nu voi să mor până ce nu voi fi luptat cu toate împrejurile!

Și am să lupt!

Și cu tine am să lupt!

Din toate puterele, cu tine, om ingrat și fără inimă!

Cu tine trebuie să lupt!

Pentru că acum tu ești pietica mai grea,

care mă oprește să-mi capă de iarăși liniște!

Da?

Sunt hotărâtă și trebuie să biruiesc totul!

Și pe tine!

Așa de hotărâtă sunt, încât a vina ora în porunci lui Ghita să meargă să dea drumul

lui cațavându-i și să-l poftească aici, din partea mea!

Femeie nebună, ce-ai făcut?

Am făcut ce am crezut că trebuie să fac.

Dacă tu nu vrei să-l sprijini pe cațavâncu, dacă tu nu vrei să-l alegi ca

să mă scapi, atunci eu care voi să scap, îl sprijin eu, îl aleg eu!

Cum?

Da!

Îl aleg eu.

Eu sunt pentru cațavâncu.

Bărbatul meu, cu toate poturile mele, trebuie să fie pentru cațavâncu.

În sfârșit, cine luptă cu cațavâncu, luptă cu mine.

Hai, Fănică, luptă!

Zdrobește-mă!

Tu în care ziceai că mă iubești, să vedem... Zoie!

Lasă-mă!

Zoie!

Zoie!

Poftiți, cobarinicule!

Poftiți!

Și să pardonați în considerația misii mele care ordonă să fim scrufuluși!

Nici la datorie.

Dumneavoastră știți mai bine ca mine.

Așa e poliția.

Dacă să-ți fie trebuie să ridici în ridici.

N-ai ce face emisie de aia.

Mă rog să pardonam.

Îmi pare rău.

Știți că mai stăluiești cu scuzele tare.

Adică noi nu știm cum merge poliția.

Într-un stat constituțional, un polițaie nu e

nici mai mult, nici mai puțin decât un instrument.

Curat instrument!

Nu brațul care lopește, voința care ordonă e de vină.

Eu chiar am scris un articol în prevința asta.

Nu știu dacă l-ați scepit.

Trebuie să-l fi citit cu ademicul ei.

Eu gazeta doamneavoastră o citesc ca Evanghelia, totdeauna.

Că să nu vă uitați de a mine, adică pentru misie.

Altele am eu în sufletul meu, dar de n-ai ce-i face.

Familie mare, renumerație după buget mic.

Și în sfârșit, cum ar fi posibil martiriul, nu ar exista călăul.

Cetățene, nu uitați condiția cu care am venit aici.

Am venit în casa prefectului.

Nu voi să se dau ochii cu el.

Nu mă pot așa de ieftin compromit.

Am venit chemat de doamna Trahanache.

Pe dânsa voi s-o văz.

Mai e vorba, coanenicule, pe coana joiției, ca pe Dumnezeu.

Colufănica nici nu e aici.

Poftiți, poftiți, sedeți, coanenicule.

Să vedem.

Mă duc să spui coanii joiției că ați venit.

Dar poți să-i adaugi chiar, că mă grebesc să mă întorc

în temnița unde m-a aruncat disgrația dumnea ei.

Ascultă-te.

Mare pișcher, țarașnic prefect ar fi ăsta.

În sfârșit capitulează.

Se putea altfel.

Iubitul, scumpul, venerabilul de la Zaharia.

Parcă l-a auzit de seară proclamându-mă candidat al colegii.

Sărmanul farfurit.

Scopul scuză mijloacele, a zis nebunitorul Gambeta.

Amabilul Fădica trebuie să facă venin de moarte.

Atât mai bine pentru el.

Își pierde mințele, atât mai rău pentru el.

Mă arestează, atât mai bine pentru mine.

Coana Joițica, mai cuminte ca toți, mă cheamă.

Și eu, politicos, iată-mă, gata să-i sărut mâna cu respect.

Mă rog, n-ai ce îi faci.

Mâna care îți dă mandatul.

Unde-i Coana Joițica?

Nu văd pe Coana Joițica.

Coana Joițica.

După pescu, o preferam de ea.

Bine mă, doamne.

Schimabile domni, scuzați-mă dacă v-ar părea că mă prezint la dumneavoastră

astfel, într-un mod neregulat.

Trebuie să vă spun că am fost adus aici din arest de polițaiul domnii voastre,

după ordinele... Și nu m-așteptam să vă întâlnesc.

Impertinent.

Pentru că mi se spusează că eram chemat de altă, nici nu aș vedea.

În fine.

Dacă sunt aici prizonier, rămâi.

Dacă sunt liber și nu cear nimic mai mult, mă retrag în dată.

Iubite și schimabile domnule Tata Vencu, nu înțeleg pentru ce între doi bărbați cu

o pretenție de seriozitate să mai încapă astfel de meșteșuguri și rafinări de

maniere, astfel de irade distilate, când situația lor e așa de limpede.

Eu sunt un om care îi place să joace pe față.

Să-mi dai voie să spui ceva.

Ia poftim, mă rog.

Să fiu cu minte, ce bine că-i voie dincolo.

Schimabile domnule, dumneavoastră îți place să joci pe față.

Uimesc.

Mie îmi place să joc scurt, scurt.

Situația noastră o putem desfășura numai de când.

Mulțumesc.

Ia poftim, mă rog.

Ia poftim.

Poftim de el.

Mulțumesc.

Așa.

Astfel, dar onorabile domn, dumneata prin ce mijloace nu-mi poasă.

O să vezi o scrisoare a mea care poate compromite onoarea unei familii.

Mă iartă că te-am ofensat.

Să fiu și mai scurt.

Iată, dumneata ești un om practic.

Dumneata poțează un lucru care îmi trebuie mie.

Și știi cât îmi trebuie.

Eu vin și zic...

Mă rog, onorabile domn, ce-mi cer dumneata în schimba acelei lucruri?

Cum nu știi?

Nici măcar nu vădându-i.

Nu tăia-mi trebuie.

Schimabile domn, un om politic... Adică dumneata.

Dumneata în voi.

Un om politic trebuie, mai ales în niște împrejurări ca acele prin care trece

patria noastră.

În împrejurări de natura hotărău, o mișcare generală.

Mișcare ce?

Dacă vom lua în considerații trecutul oricărui stat construcțional, mai ales un

stat tânăr ca al nostru... Mă rog, onorabile.

Păi, Dumneata, ce-mi cer dumneata în schimba acelei frișori?

Scurt, scurt?

Dacă ești așa, dacă voi ești scurt, iată...

Voi să nu mă combați.

Ceva mai mult, să-mi sprijin candidatul.

Candidatul Radu Vitale.

Onorabile domn, nu ți se pare că cer prea mult?

Atunci, a dumneata care mi-ai propus schimbul,

care îmi face întrebare, a trebuit să răspunzi.

O să-mi spune.

Nu ți se pare prea mult?

Aici.

Ce zici?

Nu.

Dacă s-ar retrage comitetul permanent și am

rezerva un loc pentru preibitul domn Cățavencu?

Eu nimic, snima avidece.

Dacă în postul de advocat al statului s-ar numi același domn Cățavencu?

E puțin onorabile.

Dacă în locul de primar vacant acum și în locul de pitropefor la Sfântul Niculae

s-ar numi tot nenea Cățavencu?

Aici.

Și dacă se moșiază voiul din marginea orașului?

Dă-mi voi, snima avidece.

Un om politic trebuie, este dator, mai ales în

prejurări ca cele prin care trece patria noastră.

În prejurări de natura pădăroului, mișcare generală, mișcare ce?

Dacă vom lua în considerație trecutul unui stat constituțional, mai ales un stat

tânăr ca al nostru de-a mai ieșit din... Să lăsăm frazele nene Cățavencule.

Astea sunt bune pentru cură cască.

Eu sunt omul pe care dumneata să-l înveți cu apa rece.

Spune, unde să fie, bărbătește.

Ce vrei de la mine?

Ce vreau?

Ce vreau?

Știi bine ce vreau.

Vreau ce mi se convine după o luptă de-atâta vreme.

Vreau ceea ce merit în orașul ăsta de gogomani, unde sunt cel din tâi,

între plumba și politici.

Vreau ce vrei.

Vreau mandatul de deputat.

Iată ce vreau.

Nimic altceva.

Nimic, nimic.

Mi se convine, te rog.

Nu mă compate, susține-mă, alege-mă.

Moimile, în momentul când vei fi proclamat cu majoritatea

cerută, în momentul acela vei avea scrisoarea.

Pe onoarea mea.

Pe onoarea ta.

Poți să-ți aleg?

Poți să-ți aleg, dacă nu voi.

Uite, nu voi să-ți aleg.

Trebuie să vrei.

Nu e bine să te joci cu un om ca mine astăzi.

Nu, nu.

Nu voi să-ți aleg.

Trebuie.

Nu.

Trebuie să vrei dacă ții câturi de puțin la onoarea.

Miserabile!

Canalie nerușinată!

Nu știu ce mă ține să nu-ți provesc.

Pahul!

Mișelule, trebuie să-mi dai aici scrisoarea.

Trebuie să-mi spui unde e scrisoarea, ori te ucit capul în câine.

Ajutați!

Săriți!

Să o poartă în filul, pentru asta ții!

Ajutați!

Domnule, ca să vin cu domnule, pentru Dumnezeu, te rog, nu striga.

Vanica e nebunit.

Domnule, ca să vin cu varoc.

Cum să nu strig, domnule?

Mișel!

Mișel!

Mișel, ce-ți scuze eu pentru momentul de rețeală care l-a făcut?

Nu-mi cap scuze, doamnă.

Trebuie să-i stai cel mai decât.

Nu mai pot să stau într-o casă unde este viața în plineștie.

Domnule, ca să vin cu...

În sfârșitul mea, tu ești un om cu mințe, un om practic.

Dumitrale, îți este indiferent de la cine ți-ar

veni, a ceea ce îți trebuie așa de neapărat.

Nu înțeleg.

Ai cerut în schimbul scrisorii de care e vorba, mandatul de deputat.

Ai jurat pe Onara Dumitrale că voi, măne, când ne fie

proclamat, vă-i dați scrisoarea ceea ce te-ar face să fii ales.

Eu te aleg.

Eu și cu bărbatul meu.

Nu e să-mi dai scrisoarea.

Primesc?

Primesc.

Și înțelegi că atunci când nu sunt cu tine, voi săpătați scrisoarea?

Tot, tot, mănică, va fi îzbrăvit între noi?

Suntem de plin înțelegi, domnule, ca să vin.

Da, madame, pe de plin, dar...

Mănică, mănică, uite-o așa.

Poți fi tu dușmanul mine și de mine.

Spune-mi, mănică.

În sfârșit, dacă vrei tu, fie.

Întâmplă-ți orice s-ar întâmpla.

Domnule Catavencu, ești candidatul Zoi, ești candidatul Nenea Zaharia,

prin urmare, șalbeu.

Poi mâine ești deputat.

Poi mâine ești deputat.

Nenea!

Zaharia!

Nimeni?

Și cobitocul de fecior ne-a spus că mănică și zoia sunt aici?

Nimeni.

Nimeni.

Era să uit.

Dragă fănică, te-am căutat mă-ntorc peste o jumătate de ceas.

Trebuie să ne vedem înainte de-ntrumire.

Așteptă, mă, negreșit, nu ieși.

Ai puțin tică-răbdare, ră-am-n.

Acum să dăm de căpătăire filelor iubitului nostru Dăul Cățave.

Le-ți chemată politică un moment să n-ai pace.

Suntem în liniște.

Eu merg la telegraf să-ți anunț la București candidatura.

Încearcă așteaptă acasă un cuvânt al meu.

De seară, la întrumire, cu tact.

Trebuie mult tact.

Gheghiță, ăsta-i semnalul.

Da?

Omul meu.

Da, iar eu.

Am venit pentru istoria aia pe care am vorbit azi dimineața.

Ce faci, iubeaca?

Mâine începem.

Eu pentru cine votez?

Pentru cine, pentru cine.

Lasa-mă-n pace, cetățenie.

Am ajuns de suferit.

Profează pentru cine poftește.

Eu nu poftesc pe mine, dacă e vorba de poftă.

Lasa-mă-n pace.

Administrația nu vorește să influențeze cât de puțin pe nimeni.

Părdon, dar ce-i în voie?

Fiind pare de încontră într-un stat constitucional, mai ales într-un stat

tânăr al nostru, administrația ar trebui să...

Eee, onorabilu, nu te vedeam.

Sluga!

Mâine-n pace.

Știi ce măi ocașe, adică dă-i cu bere, dă-i cu vin, nu pentru cin să obrazui,

pentru ca să-mi faci potul cu scrisoarea.

Bravo, zări!

Mâine-n suferit.

În sfârșit, cetățenie, te rog, lasă-ne cu minișorul.

Ce poftești de la mine?

Pentru ce am spus?

Păi, începe.

Eu pe cine aleg?

Pentru cine?

Pentru domnul Naie, că asta vei... Pentru... Nu m-ai nebunit ca mete.

Păi ești un umbițios.

Nu m-ai nebunit ca mete.

Pentru că te-ai lăsat să-ți ia din buzunar, să-ți furi scrisoarea.

Nu face nimic, poate mai designal.

Lasă-mă să vorbesc.

Pentru că ești... Alegător.

Nu, pețiv, vițios, păcătos.

Pănică.

Da, pețiv, uite, și acum ești turmentat, ești băutaș.

Asta-i mirosul meu, natural.

Miros arunc.

E bravă, vrei să mirozi acasă?

Pentru toate astea, trebuie să-ți dai votul lui onorabil, domnul Cățavencu.

Pentru așa alegător, mai pun ales nici că să puteam.

Pănică.

Totdeauna ironic, stimabile.

Pentru domnul Cățavencu lucrăm noi.

Pe domnul Iasa noi-l sprijinim.

Pe domnul Cățavencu să-l alegeți dumneavoastră.

Și nu-l sprijinim de zilă, îl sprijinim pentru că

dumneavoastră este cel mai onest concetățean al nostru.

Pănică, fi calm.

Să-mi calc.

Pentru că dumneavoastră nu e ca alții, Mișel.

Pentru că nu e ca alții, Canalie.

Nu e ca alții, infam.

Pentru că niciodată la alegător ca dumneata, cu minte, cu judecată limpede,

cu simț politic, nu se poate mai pun reprezentant decât domnul Cățavencu.

Onorabilul domn Cățavencu.

Celălalt pe celălalt.

Ia către tara, cât îți spuneam, federabile.

Ia-i cu cințică, răbdare.

Lăsați-mă toți în pace.

Răsem stimabil, dar mergem la București.

Vom spune toți.

Începeți-vă la drag.

La ziare.

Acum mi trebuie să-i facă alții alții.

La cuvern.

Păliu, fugi ca mențesc.

În sfârșit, ce e, pănică?

Nu mă întreba pe mine, nene Zaharie.

Nici o vorbă, nene.

Trebuie.

De ce?

Dacă mă intrebi să te găsi la mine, acum te-nțeleg.

Îți spun vormătorul...

Dați în voi, estimabile.

Nu dumneavoastră veți avea mai multă încredere față

cu în altele locuri decât onorabilul domn Ticlătescu.

Prefectul cel mai onesc.

Da.

Cel mai integr.

Da.

Cel mai credințos.

Binește.

Dați în voi să vă spun că toate zbuciumarile de

pe-a voastră sunt numai, numai chestii personale.

Și când binește asemna persoane ca dumneavoastră...

Care va să zică și suntem... Bravo.

...chestii de tarabă onorabile.

Tarabele de clopoțe, estimabile.

Îți înțelegi?

Alegătorii vor vorbi.

Da, alegătorii vor vorbi.

Alegătorii vor vorbi, binește.

Da, noi vor vorbi.

Preferică... Uite, tește, te fie urgentă.

Ce?

Corice preț, dar corice preț, colegiul dumneavoastră al doilea trebuie să aleagă

pe domnul Agamemnon Tantanache.

Se face din aceasta pentru dumneavoastră.

O nouă și ultimă chestie de încredere.

Nu se poate.

Vom lupta contra oricui.

Vom lupta contra guvernului.

Hai puțin, ticără.

Doamnele, vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra guvernului.

Da, vom lupta contra...

Adică nu, eu nu lupt contra guvernului.

Adică nu, eu nu lupt contra guvernului.

Honorabil, honorabil, faceți tăcere.

Sunt chestiuni importante.

Ar să-ți fie în ordine, Arsenic.

Aperiți puțin, ticără.

Măi, era infestivabil.

Aveți cuvânt.

Îți făceam vorbitarul din punctul de vedere istoric.

Din punctul de vedere de drept, o încheia cât se poate mai scurt.

Parol, numai dacă te-i ține de vorbă.

Nu mă încurcă, stați în vorbă.

Infestivabil, nu-mi trebuie.

Îți făceam vorbitarul din punctul de vedere istoric.

Și din punctul de vedere de drept, o încheia, precum am zis, cât se poate mai scurt.

Aperiți puțin, ticără.

La anul 1821 fix.

Dacă ne-ntoarcem iar la 1821 fix, ne-am procopsit noi.

La timpul... La anul 1821 fix.

Aperiți puțin, ticără.

Ce răbdare vine la mine, după președinte.

Ceasurile sunt înaintate.

Sunt și alți oratori în sprijin să vorbească.

Onorabil orator a promis să încheie cât se poate mai scurt.

Ce bel de scurt este asta să-l luăm a doua oară de la 1821?

Stați în vorbă.

Știu, oamenii, eu gândesc înalt.

E rău să sărim la 48.

Mai bine la 64.

Adică la 15.

La 15.

Stați în voie, domnule prezident.

Ne-ați acordat cuvântul.

Îmi pare că un prezident poate de ce-a fost de cuvântul.

Dacă mă iubești, iubavine, fă-l altfelul.

Să trecem la plebicii, dorința adunării.

Dar, domnule prezident... Să trecem la plebicii.

La plebicii!

La plebicii!

Ce ziceam, da?

La 1864, bine mă înțelegi, ocaziunea să se pronunțe poporul prințul-un plebicist.

Să vedem însă mai înainte.

Să ne dăm seama bine de ceva să zică.

De ce este un plebicist.

Țin ce este plebicistul.

Mersi de explicare.

Nu trebuie explicare!

Dați-i voi, domnule prezident!

Stimabili, onorabili, rog, nu întrerupeți pe orator.

Faceți păcere.

Sunt ce stiu, neam săpare la ordine a cine.

Aveți puțin ticără, dați.

Aveți cu cum.

Stimabile, dați-le.

Când zicem, da, în 1864, zicem plebicist.

Când zicem plebicist, zicem 64.

Știm, oricine dintre voi știe ce este 64.

Să vedem ce este plebicistul.

Plebicistul!

Dacă nu e vorba de plebicist, dați-l voi!

Mi se pare că acum și când zicem 64, sunt cautat să încercam ca să mă combatez.

Vă voi duvedi cu date istorice, că toate popoarele își au un 64 în lor.

Dați-l voi, nu-i vorba de 64!

Dați-l voi, domnule președinte!

Babilor, dacă aveți această cerere, aveți ce stiu de arzătoare.

Spune, domnule prezident, de unde pe unde în

1664 știți că arzătoarele au ordine a zilei?

Dacă nu mă înșel, îmi pare că suntem în anul de grații 1883.

Ce arată așa?

Emați pe onorabilul război la ce stiune!

Înstimabile, să lăsăm plebicistul.

Dacă mă iubește, trecem la ce stiune.

Domnule prezident, ați binevoit, am neacordat cu zisul.

Eu cred că a trebuit.

Nu trebuie!

Dacă mă iubește bohaterul, să lăsăm drapt de plebicistul.

Dorința adunării, înstimabile.

Ajungem doar la chestiunea reviziunii Constituțiunii și Legii electorale.

Acum aveți o certică răbdare.

Înstimabile, scurt dacă mă iubești Dorința adunării.

Mă rog, dar țin voi!

Știți care este opiniunea mea în privința reviziunii?

Nu se vede!

Unde?

Să vedem în fina lui Tom Parfurine.

Opiniunea mea este aceasta.

E vorba de revizuire, da?

Da, da, da!

Atunci, iată ce zic eu.

Și împreună cu mine trebuie să zic asemenea toți aceea că nu vă se casă la extremitate.

Adică vreau să zic da.

Ca să fie moderat.

Adică nu exagerați unul într-o chestiune politică și la care atârnă viitorul

prezentul și trecutul țării să fie ori prea prea, ori foarte foarte.

Încât vine aceeași ocaziune să trebăm pentru ce.

Da?

Pentru ce?

Dacă Europa să fie cu ochii atinziți asupra noastră, dacă mă pot pronunța astfel.

Care?

Lovesc soțietatea.

Adică, figă, e cauza scutuirilor și insuperțime.

Și mă înțelegi mai în sfârșit.

Pentru care, în orice ocaziune solemnne, a dat probe de tact.

Vreau să zic, într-o privință, poporul, națiunea, România, țara.

În sfârșit, cu bun simț, pentru că Europa, cu momentul mai înainte, să fie și să

recunoască, de la care putem zice, de pandă.

Recordați-vă, la 21, la 38, la 34, la 54, la 64, la 74, asemenea și la 84,

și la 94, și etc.

Întrucând de privește, pentru ca să dăm exemplu,

gheasurilor noastre te cinte la tine însă.

Bravo!

Bravo!

Dați în voie, terminând dată, mai am două vorbe de zis.

Dar opinia mea.

Într-o una, dați în voie.

Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se

revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe aici, pe acolo, ce anume

punctele esențiale.

În această dilemă, nu puteți ieși.

Am zis!

Aici e o confănică cu Ana Joițica.

De ce?

Sunt timp cu acei încabinete.

Au venit pe dintot.

Numai decât să porțiți acolo.

Nu, îl poți lăsa prezidențiat.

Să aibă puțin de gărăbdare.

Trebuie numai decât.

Suspantați!

Stimabilă, onorabilă, adânat!

După discursul important pe care l-a ținut respectarea

noastră cu concetățean și avocat om Farfuridii,

eu cred că ar fi bine să suspandăm ședința,

să aveți puțin de gărăbdare pentru 10 minute.

Cum să-l primeți în cameră, nene, pe stimabilă?

Nu zic.

Are ideile, opiniile lui și eu respect ideile, numai să fie sincer.

Și el e sincer, n-ai ce îi zicea.

Respect la orice opiniune.

Da să-ți fii stimabil cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, să te sperii mereu

cu Europa, cu scutuiri, cu teorii subversive.

Asta nu mai merge.

Astfel de opiniuni nu le respect.

Să-mi dea voie să-i spui.

Nu, uite ce susține Farfuridii.

N-ai înțeles.

Susține ca adică după istorie.

De-aia se tine el de scutuiri.

Nu trebuie să dăm exemplu rău surorilor noastre de cinte latină.

N-ai auzit?

Ce-ar a zis-o el?

Surorile noastre de cinte latină.

Da, a zis-o.

Vă-i dați că noi sunteți băieți buni.

Dar aveți un curs urmat.

Cum vă vorbește cineva de istorie și s-a isprăvit?

Mare reptate.

Ce istorie?

Apoi, dacă e vorba de istorie, ce te învață istoria mai întâi și întâi?

Că România de la Traian...

Nu-i așa?

Că adică străbunul nostru... Ce străbun?

Ce nostru?

Vezi că nu știți.

Ori, mai întâi și întâi, istoria ne învață anume că un popor care nu merge înainte,

stă pe loc, va chiar dă înapoi, că legea progresului este așa,

că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.

Asta-i așa.

Și nu mai încape vorba.

Da.

Progres.

Progres fără conservațiune.

Când vedem bine că Europa... Nu voi, stimabile, să știu de Europa dubitare.

Eu voi să știu de România mea și numai de România.

Progresul, stimabile, progresul.

În zadar veniți cu cocorițe, cu invențiuni antipatriotice.

Voi fi Europa, ca să mă ziți o binea publică.

Dă-mi voi.

Mi se pare că altcineva amăcește o binea publică.

Nu voi să știu de ce zici, dumneata.

Miroaiește că nu vrei să știi.

Nu-ți vine la socoteamă.

Îți cază de treabile ei, Europa.

Noi ne amestecăm în treabile ei?

Nu.

N-are preturbare în dreptul să s-abdice centralele noastre.

Dumneata, ești advocat?

Ești confrate cu mine?

Da.

Sunt advocat, dar nu sunt confrate cu dumneata.

Știi ca și mine principiul de dreptul.

Fiecare cu al său.

Fiecare cu treburile sale.

Oneste, pibere.

Dar de onest n-ai încotro.

Stimabile, nu știu pentru ce dumneata mă prigonește de la o vreme.

Ce ai cu mine?

Suntem în fața alegătorilor, stimabile.

Ori nu-mi cape pită.

Să luptăm.

Dumneata o să-ți pui candidatura.

O știi.

Eu ți-o declar că mi-o pui pe-a mea.

Lupta electorală.

Și știm că lupta electorală este viața popoarelor.

De ce te revolți contra adevărului?

În contra dreptului?

Oneste, pibere onorabile.

Iascutește-mă cu mofturile de vitale.

Onest, dumneata.

Pe de-o parte, răvine tu carpaților.

Pe de-altă parte, givernița la contraților.

Pe de-o parte, opoziție la toartă.

Pe de-altă parte, peșterea la buzunar.

Urlătâri cu domnule!

Chiac, chiac!

Chiar să mă răfiesc odată cu domnul!

Ce adică noi nu știm?

Nu vedem?

Ori suntem?

Dumneata, ești candidatul prefectului.

Eu sunt candidatul grupului tânăr.

Inteligent și independent.

Onorabilul, venerabilul nostru prezident...

Bun, venerabilul prezidentul, va proclama, pe cât știm,

astăseară, pe candidatul comitetului dumneavoastră.

Comitetul dumneavoastră.

Ori, dacă voi avea onoarea să vă agăreze și

comitetul dumneavoastră, căci e al dumneavoastră.

Nu mai este comitetul nostru, este al dumneavoastră.

Să așteptați, să fiți umiliți!

Adică de în voi, dumneata, nu mai ești al comitetului!

Eu nu mai sunt!

Eu care am susținut odeauna partidul!

Și dumneata, care l-a înjurat odeauna, ești!

În voie!

Ce vorbe!

Ce vorbe!

Fii cum o foloci în economie, cu soțietăți, cu scamatorii, dar să tragi

lumea pe soare, cu tăscăline adunitare, cu mustră în cinci!

Omule, îi trageți cuvântul!

Cu grupul inteligent!

Independent!

Impartilor!

Nu, nu ți-e bun!

Nene!

Lei Căzarii!

Dacă ai ținut vreodată la minte că nu ești primit!

Am desfășit picărătare!

Cum putem noi să punem candidatul la unui plastograf?

Bine, frate, plastograf, așa e!

Dar până să facem lumea de seamă, să-l tragem în judecată!

Să ne facem de râs prin tribunale!

Nene, gândește-te!

Dacă ar fi numai una cu scrisoarea ta către Joițica, înțeleg să-ți zic,

pentru politică.

Unde-i în joc interesul țării, ca oricare român, a încercat omul ca să te forțezi.

Adică, pentru că știe că țin la onoarea Joițicii,

ca prieteni șemeși, a făcut plastografie.

Îți înțelegi?

Aveți puțin picărătare!

Nu, n-ar asta la altul.

Dacă îmblă el cu Maichea Verlăcuri, să-i dau eu Maichea Verlăcuri.

Martoră-mi-e Maica Precistă.

Să n-am parte de Joițica, că e de față, să-ți spuie.

Nene!

N-am umblat în viața mea cu diplomăție.

Dar dacă e vorba să facem pe Ezuitu ala veternicu, apăi să-i dau eu nic.

Nu, pricevnică, vegeu!

Aveți puțin picărătare!

Asta tot pentru politică!

Cirurile astea două cu care onorabilul domn

Casavencu a ridicat cinci mii de lei de la societate.

Sunt doar pentru interesul țării?

Suntem scăpaci!

Că te spuneam eu să ai puțin picărătare, că l-am prins cu alta.

Nene Zario, candidatul nostru este domnul Agamitza Dandarachie.

Așa da!

Nu-i frică!

Domnul nu are nicio grijă.

Domnul e scris pe Agamitza ala să nu-i uit lumea.

Iară!

Mă duc să deschid ședința.

Anunță-mi dată candidatura, ridică ședința și vino să mergem la preferanță.

Te așteptăm.

Ți-am dat bolița lui Casavencu să nu o pierzi?

Ai grijă nei, Zario!

Eu nu pierz hârtiile de pred.

Adică... Acum să lucrez eu pe nenea Casavencu!

Oră, sunt înaintate, poftiți!

Poftiți, stivabilor!

Avem ce stiuni arsătoare la ordinație!

Domnule președinte, mă rog, ce rusem și eu cu vântul?

Da, da, stivabil!

A vezi cu vântul?

Poftiți la tribun!

Domnilor!

Honorabil!

Concepție!

Fraților!

Iertați-mă, fraților!

Toată sunt mișcată.

Dacă emoțiunea mă apucă așa de tare, suindu-mă la această tribună, pentru a vă

spune și eu, ca orice român, ca orice fiu al țării sale, că în aceste momente

solemne mă gândesc la țărișoara mea, la românii!

La fericirea ei!

La progresul ei!

La viitorul ei!

Fraților, mi s-a făcut o imputare și sunt mândru de aceasta.

O primez.

Ma onorez a zice că o merit.

Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt mult timpici,

că voi progresul cu orice preț.

Doar de trei ori da.

Progresul și nimic alt decât progresul.

Pe calea politică, soțială, economică, administrativă, și...

și...

Onorabil!

Mă rog, nu urlați așa!

Nu-l trebuie rupesc pe un adorțiv, amine!

Lăsați-să urle, venerabile române președinte!

Nu mă desc de întreabă!

Puteți, domnori, să-mi prerupeți, pentru că eu am tăria opiniilor mele.

Și...

Și financiară!

Suntem ultra-progresiști.

Da, suntem lideri timpici.

Ori, conduși de aceste idei, am fundat aici,

în orașul nostru, aurora economică română.

Societatea enciclopedică cooperativă, independentă de cea de București.

Pentru că noi suntem pentru descentralizarea.

Noi, eu, nu recunosc, nu voi să recunosc, epitropia

bucureștenilor, capitaliștilor asupra noastră.

Căci în districtul nostru putem face și noi ce facem și în al lor.

Societatea noastră are de scop să împurajeze industria română.

Pentru că dați în voie să vă spui, din punctul de vedere economic, să-mi rău.

Este admirabilă, este sublimă, putem zice, dar lipsește unde să fie.

Societatea noastră, David, noi ce aclamăm?

Noi aclamăm munca.

Trabaliul care nu se face deloc în țara noastră.

Știmabilă, nu?

Lăsați-mă, mâine peședite, nu mă timben pe rupe.

În Iași, de exemplu, permite-mi această digresivă.

Este tristă, dar adevărată.

În Iași, n-avem niciun negustor român.

Niciunul!

Și cu toate acestea, toți faliții sunt jidani.

Explicați-vă acest fenomen, acest mister, dacă vă pot exprima astfel.

Ce zice societatea noastră?

Ce zicem noi?

Iată ce zicem.

Această stare de lucruri este incolerabilă.

Fără când să ne avem și noi faliții noștri.

Anglia și-are faliții săi, Franța și-are faliții săi, fără și chiar Austria și-are

faliții săi.

În fine, oricare națiune, oricare popor, oricare țară își are faliții săi.

Numai noi să ne avem faliții noștri.

Cum zic, această stare de lucruri este intolerabilă.

Ea nu mai poate dura.

Bravo!

O mică tăcere!

Fraților, iată ce spun statutele societății voastre la articolul întâi.

Se formează în urma noastră o societate enciclopedică cooperativă cu numele de

Aurora Economica Română.

Scopul societății este ca România să fie bine și tot românul să prospere.

Și alții...

Parcă ziceai, stimabil, că întrerupe...

Nu întrerupeți, mă rog.

Ziceam da, dar România să fie bine și tot românul să prospere.

Și alții...

Ce ești, dumneata stimabilă?

Mă cunoaște, doamnelor mei.

Soclopedică.

Română.

Aurora.

Face stăcere, stimabilă.

Soclopedică.

Cooperativă.

Economie.

Societate, că eu v-am zicat.

E turn!

Stimabilă, stimabilă.

Nu mă rog, dați afară, pe onorabilul.

Nu mă îmbrânșiți ca mete!

Banizar, eu te izor.

Trebuie să-l lucrăm pe onorabilul.

Pe domnaie, ca ți-a vrut.

Ordinulul Conufănică.

Sunt la urșăi.

Când o ii puși de trei ori, dumneata proclamă ca atindatul și ești pe portiță.

Și urmăi treaba mea.

Bine.

Când o ii puși de trei ori, nu mi-a sosit încă oamenii.

Poftiți la tribună, stimabilă.

Nu m-a auzit nimic?

Pe semne, n-a sosit încă ghiță.

Fraților!

Cum se poate, fraților, să lăsăm să golească din adunare pe un cetățean onorabil?

Pe un alegător!

Pentru că domnul Cățărencu...

Stimabilă!

Domnule prezident!

Stimabilă!

Aveți puțin ticărătare!

Princă orile sunt înaintate...

Fați în voie!

Princă unii din domne alegători au început să plece, ar fi bine, cred mâine,

fiind alegerea, ca chiar acum să rugăm pe onorabil orator să-și întrerupă discursul

un moment, să aibă puțin ticărătare pentru ca să

proclamăm numele candidatului propus de comitetul nostru.

Primesc cu mulțumire, domnule prezident!

Numele candidatul!

Pănică!

Taci, n-ai grijă!

Stimabilă!

Candidatul pe care îl susține comitetul nostru este domnul...

N-a ecat!

Fați puțin ticărătare!

Domnul... Domnul!

Domnul Agamită Dantănache!

Trădare!

Dați-mi voie!

Cine a pronunțat cuvântul trădare?

El!

Aveți puțin ticărătare!

Și cine este trădător stimabil?

Acela care face critică numele candidatului dat de gătorât!

Acela care uită!

Care trădează interesul și onoarea familii sale!

Dumneata!

Dacă ai puțin ticărătare stimabil, cine a fost scos din țăpâni?

Eu, falsificator?

E mine, cetățelul onorabil?

E mine, om veneratul să vină într-o adunare publică să-l facă falsificator?

Cine?

Cine?

Un castograf patentat!

Castograf!

Am văzut acoperul rușinei care se petrece de atâta vreme în sânătorașul nostru!

Am văzut cruța opinia publică de o lovitură scandaloasă!

Astăzi, însă, am fost lovit așa de crud în dignitate mea!

Acest onorabil cetățean!

Acest om venerabil!

Domnul Zaharia Prahanache!

E eu!

Este atât de naib încât crede că-i plastografie, un document, o scrisurică.

..

Pe urcumii!

Unde e?

Unde poate să fie cațavencul?

Nu știu.

A fugit, a murit, a intrat în pământ.

Ei, și pentru ce, voie să știi?

Pentru ce să te îngrijești mai mult acum?

De-ncontră!

Eu parcă nu mai am grijă.

Zoi, gândește-te!

De două zile, oamenii noștri ale pe Dan

Danache, pe care îl așteptăm de minut în minut.

Am ordine să-i fac o primire strălucită!

De ce?

De două zile, v-a să zică, scrii!

Vezi pe cațavencul?

Și el nu e nicăieră.

Unde e?

Pentru ce nu s-a dat?

Are scrisoarea.

Pentru ce nu o publică?

Pentru ce a dispărut?

Nu știu.

Din ce motive nu publică scrisoarea?

Nu-mi pasă.

Destul că nu publică.

Și îl crești tu pe mișerul ca oameni să nu

publice pentru altceva decât pentru că nu poate?

Ce inimă!

Ce judecată ai, Fănică!

Dar aste două zile, cum am trăit eu?

Ce strângere continuă de inimă!

Ce mică, ce tortură!

Fiecare persoană care mi se înainte, fiecare figură pe care o văd, fiecare

mișcare ce se face în jurul meu, îmi zrobește toată puterea.

Fănică, ai milă de mine!

O zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi, nebunesc!

Nu fii copilă, zoie, zoie!

Tu nu înțelegi, tu nu înțelegi!

Peste câteva minute se sfârșește alegerea

și se proclamă deputat al vostru Dan Danich.

Sunt sigură, sigur rău că, în același moment, mișerul care s-a ascuns și ne

pândește din întuneric, o să-și îmbrăște publicația lui în famă ca să-și răspunde.

Eh, atunci eu?

Nu poate!

Dacă face asta, e pierdut!

După ce mă pierde pe mine?

Fănică, n-aș vrea să mă răspund, aș vrea să mă scap.

Prevedeam asta.

Presimțeam că o să ajungem aici când am văzut

scandalul de la întârziare, de la întrunire.

Iată culmea nenorocirii!

El nu știe care-i plastografia lui.

El nu știe că dacă ar veni ei să primească schimbul acestor două cutii, aș scăpa și

el și m-aș scăpa și pe mine.

Te-ai bizuit să joci cu calțavei?

Cu ăștia ai măcit?

Și mi-ai jucat onoarea mea, rușinea mea, viața mea.

Și ai pierdut pentru că sau el joacă mai bine

ca tine, sau noi avem mai puțin oro decât el.

Ce să fac?

Ce să fac?

Taci!

Vine cineva!

Șterge-te la ora!

Poftim!

Poftim, simabile!

Cine să fie?

Un străin!

În voie joițică să-ți recomand pe domnul Agamit Sătăndanac.

Căi de Andran Danac!

Candidatul nostru.

Adică cel mai candidatalesul nostru.

Pe dumnezeu...

Pe domnul?

Bărbatul dumnezeu?

Nu!

Eu sunt bărbatul dumnezeu.

Dumnezeu e nevățană.

M-am avut onoarea să vă recunosc.

Și dumneavoastră... Și eu?

Bărbatul dumnezeu.

Eu, Zaharia Traharaciu.

Prezidentul Comitetului Permanent, Comitetul Electoral și...

Ai puțin picărătare!

Sunt aici toate comitetele.

Mă bine!

Pe domnul?

Domnul Fănică Tipătescu.

Prefectul nostru.

Amicul meu și al familiei mele.

Îmi pare bine, domnule prezident!

Și mie onorabile!

Numai puțin sunt încântat!

Dar cu ce ocazie de la mine?

Cu ocazia lindrii, micuțor!

Cu ocazia lindrii!

Știi, m-a combatut o poziție.

Sunt coloabă, sunt dincolo, sunt dincolo...

Te rămâsesc!

Familia mea de la 48 în cameră... Rămâsesc că mă treci fără culici.

Am venit pentru alegeri.

Nu trebuia să mă mai deranjează.

Că te deranjează!

Nu poate să nu facem măcar un act de prezent.

Să înțelege foarte bine!

Trebuie, trebuie... Te deranjează destul de mult.

Închipuiește-te să vei pe drum cu birza!

Ținți poștilor!

O droncă, o droncă, o droncă, o droncă...

Și clopoții!

Căli, căli, căli, căli, căli, căli, căli... Înțivuie ureche!

Știi, așa sunt de ameștit și de oboatit.

Nu-ți face idei, conință mea!

Nu-ți face idei, domnule Prefecției Cusorului!

Nu-ți face idei, domnule Prețidemtul Cusorului!

Ghirește!

Nu e vorba!

A, iarăi!

Era să-ți lăsa globătă, da?

Iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi...

Iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi...

Iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi, iarăi...

Și încă mai râiți, pănică!

Mă duceam la alegere ca să văd cum mergem.

Nu-i vorba de mers, mergem strună.

Da' și de obicei, au un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo.

Dar îl preferă cel puțin eu, Ones.

E un Michel.

Stimabile, eu te las aici cu oamenii cu pănică și cu joițica.

Eu trebuie să mă duc la alegere.

Că este o jumătate de ceas să deschide urmă.

Trebuie să fiu acolo.

Dumneata, n-ai nicio grijă.

Mergem la sigur.

La noi o poziție nu încape.

Suntem tari, stimabile, tari.

N-o să ai majoritate, stimabile.

Nu se poate să nu te pomenesc cu vreun palotează.

Am mai pățit o seară.

Adică, ai pățit nică răbdare cu palotașul ala noastră.

Zic, nu majoritate, unanimitate-o să ai, stimabile.

A, fai!

Salutare, stimabile, salutare.

La revedere, păi.

La revedere și uite-ți fără.

Cum o spui că nu mă lecuie cu fărăre?

Nu mergea.

Eu, familia mea, de la patul săn, lupta, lupta, să-i dai, să-i dai, să-i lupta.

Eu mă întâlnesc, tocmai acum, fără mâinile de în afară, fără golețe.

Și cât paține-i cu fărăre?

Hai, nu, Mănec, să nu te alegi dumneavoastră.

Cu meritile dumneavoastră.

Era peste putință.

Peste putință?

A, uite-asta, cu meritile mere, cu oriță veche, era cât pațină, știi?

Cât pațină.

Îmi treabă, Mănec, cu fărăre, să-ți spui.

Auzi, eu, să nu fiu înmarcat.

Am avut noroc, mare noroc am avut.

Că vedeți, într-o seară, cineva, nu-ți pui tine, să-l scoamă, nu-ți spui

nimic, dar de cher, vine și joacă la mine, zic, îmi placă să-i tăsardeze-o la mine.

A doua zi, voi să-l îmbrac, gândeam că-i al meu.

Fără să-mi ia al meu.

Îl caut în buzunare, se dauă...

Vezi ce te gândesc?

Vezi ce?

Vezi ce o ascrisorică.

O scrisorică?

De amor.

O scrisorică de amor?

O scrisorică de amor, că trebuie cher, ziu, de la nevasta unei prieteni.

Să-l spui tine, de-asta soare nu se-noate.

Înși?

Să-ți mai spui pe-i cu-asta, a două bilze, înapoi atât de grav.

Asem, bilze, asem, a doua tanțoare, la becana.

Să-l spui tine, de-asta soare nu se-noate.

Că-i astea mântărei de un coalede, guarda-o spisare, de-asta, la războiul.

Pe coalea tână, coalea, gâriu, mă, a trebuit conița mea să te dese.

Ți-l tranc de pe sa aici necusorului.

Domnule Dan Danacă, ai făcut rău.

Fapta dumneavoastră este să-mi dai voie să-ți spun... Nu e.

Așa ai făcut, doamne, cam întors-o cu politică.

Băi, ce era de făcut?

Amintea, dacă nu, degeaba, în gândul ăsta, nu mă alegeam.

Și nu mergea deloc necusorul, nepoțitiv.

Familia mea, de la patul somn, fie cu toate camerele, cu toate partidele,

ca în mână, în parțial.

Și rămâi fără coreză.

Vezi bine?

Dar nu ne-ai spus sfârșitul istorii.

Scrisoarea.

Ei, scrisoarea.

Care e scrisoarea?

Scrisoarea becherului.

Care becher?

Persoana însemnată.

Scrisoarea de amor.

Arma dumitale politică cu care te-ai ales.

Scrisoarea pe care vă ai s-o publici la războiul, dacă nu.

Da, scrisoarea.

Ei, scrisoarea.

Ce s-a făcut?

E la nostiguri.

Nu e înapoiată persoană?

Cum s-a înapoiată?

Păi iată, te alegeam și a ținut cuvântul.

Trebuie să o dai înapoi?

Cum s-o poate gurita mea să dau înapoi așa prostii?

Mai trebuie să-l dată.

La un caz iar s-a clar războiul.

E simplu, dar e un om onest.

Domnule Dandanache, am să vă fac o rugăciune.

O să rămâneți la masă la noi.

Mă rog să nu povestiti istoria pe scrisoarea pecherului dumneavoastră.

Știți, asupra legătorilor ar face poate rău efectul.

Nu-mi spui legătorile!

Dacă o uitați, amintirea-n memorie e bună, dar știi cum sunt adepții de drum,

poate să o ieșim.

Idiot!

Părdon, domnule Dandanache.

Doamna e soția domnului prezident al comitetului.

Domnul care v-a adus aici?

Domnul Zaharia Trahanaciu.

Doamna Zoe Zaharia Trahanaciu.

Eu sunt Ștefan Ticătescu, prefectul județului.

Cu doamna sunt numai prieteni.

E bine, zic, cui cu flori.

Bată-mă, doamna ta, ca să mă bată.

Părdon.

Eu, de pe drum, vă ți tăiesc dumneavoastră cinci poști.

Un drum, un drum, drum, drum, drum.

Și c-o poți să ridică, ridică, ridică.

Îmi ținuie, doamna mea.

Trebuie să o-nduc de aici, să le miștească puțin.

E o ameție rău de tot.

Doamna Danache, voi să vă odihniți, să vă liniștiți puțin.

Doamne, dar unde?

Nu fiți cu mine, doamna mea.

Doamne!

Ții, băieța mea, sunt așa de amețit?

Ții, preasură, te clopoțești?

Țiu, țiu, e grozav.

Grozav în țiuie.

Și-l aleg pe domnul Agamită Danache.

Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniștea mea și a femeii pe care îi iubesc.

Unde ești, cațavencule, să te vezi răzbunat?

Unde ești să-și ceri iertare că te-am preferit pe onestul domnul Agamită?

Pe admirat, pe sublim, pe neicusor, pe cuicusorul Dan Danache.

Ce lume, ce lume, ce lume...

Ai auzit, fănică?

Ai auzit?

Onestul tău, domnul Agamită, care reușește, care triunfează, păstrează scrisoarea.

Ce trebuie să facă onestul cațavencul?

Care n-a reușit, care își mușche acum mâinile și meste

căturbarea, și mă ochește din cine știe ce ascunză tare.

Ah, mi-e groază să mă gândesc.

Ce faci?

Unde ascunzi șarpele?

De unde o să-și arunce veninul asupra mea?

Zoe, Zoe, fii bărbată!

Nu mai pot, nu mai pot.

Vorbele lui Dan Danache mi-au luat toată păterea.

Eu, frânticul, îmi nebunești de frică.

Părinte Jăițicu, părinte Jăițicu... Ghiță, Ghiță, ce e?

Spune!

Părinte Jăițicu, voiam să... Spune, nu mă chinui!

Ce e?

Au publicat-o?

Dă-mi eu cobor!

Dă-mi eu cobor!

Tu ești nebună?

Curat nebun!

Da, sunt nebună.

Și ție trebuie să-ți mulțumesc astăzi.

Nu, părinte Jăițicu, nu-i nimica, nu-i nimica publicată.

Râg-ne tu, nici n-a apărut azi.

După ce a fugit Cățavencu, descărimea s-a apucat la ceartă.

S-au bătut, l-au bătut pe popa prefecției.

Și nici vorba să mai scoasă gazeta.

S-au spart fatele de pane, s-au spart...

Vreau să vă spun ceva secret acum, numai decât...

Nu spuneam eu?

Cățavencu?

Nu l-am găsit, Coane Fănică.

Parcă a intrat în pământ.

Ce-am uitat?

Să mă iau tea să rămână acolo, Fănică.

Ministru nou, ministru șapte, în păr.

Vă iau la telegraf, numai decât.

Aia vă căutam așa de zori.

La telegraf?

Ce mai vorbeam aminte?

Nu știu, dar bate telegraful din ceas, Coane Fănică.

Trebuie să-mi merg să-ți spun.

Peste mată politică.

Zoi, curaj, mă duc.

Du-te.

Mă-ntorc îndată.

Zoi, fii cu minte.

Nu suntești fierbinte.

N-ai grijă.

La revedere.

La revedere.

Cum pot să iubesc pe omul ăsta?

Coane Joițică... Hai, ghiță!

Iar m-ai speriat.

Ce e?

Ce vrei?

Du-te.

Lasă-mă în pace.

Sărumâna Coane Joițică, nu vă supărați.

Este cineva...

Cineva pe care știți dumneavoastră vine.

Așteaptă aici.

Ar voi să vă vorbească, dar numai dumneavoastră.

Dar eu l-am primit pe colofănică la telegram.

Pentru ca să rămâneți dumneavoastră singură.

Am mințit.

Nu-i adevărat că-l cheamă miniștrii.

Știu că o să mă ocărească, o să mă bată, că l-am primit la cai verzi pe pereți.

Lasă-mă ocărească, să mă bată.

Nu-i mai mărlim eu?

Nu-i stăpânul meu, de la care mănânc pâine, eu și 11 suflete?

L-am mințit, dar pentru binele dumneavoastră, Coane Joițică.

Îl primiți?

Da?

Pe cine să primesc?

Pe cine, pe cine?

Pe doamna Ecațavencu.

Ecațavencu?

E aici?

Unde, Ghița?

Să fie acolo numai de tât.

Adeliu, unde e?

Ascult!

Poftim, măstimabile, poftim.

Domnule Ecațavencu, ai vreo minț să mă pierzi

pe mine și te-ai pierdut și pe doamna ta.

Dar ce-ai fugit pentru Dumnezeu?

La ce ai dispărut?

Pănică, are mână o poliță.

Are căregirul, ne-ai plastografiat ca să ridici 5.000 de lei de la societate.

Știi?

Știu, madame, Coane.

Știu, dar ce-i de făcut?

O, nebun, ți-ai pierdut mințile.

Mai întreb ce-i de făcut.

Nu știi?

Să-ți dau polița, scapăm sau să te scapăm?

Să schimbăm.

Dăm scrisoarea.

Madame, madame, peste putin.

Ce?

Scrisoarea dineavoastră?

Nu mai am.

Nu se poate?

Nu mai am.

Minți.

Nu minți.

Nu mai am.

Nenorocitule, ce ai făcut-o?

L-am pierdut.

De ce nu poți să te omori?

Omoară-mă, madame, omoară-mă, dar nu e vina mea.

Cum ai pierdut-o?

Când ai pierdut-o?

Unde ai pierdut-o?

În scandal.

În bătaie de la altă iersoară, de la întrunire.

Cine, nu știu?

Mi-a smuls pălăria de-n cap.

Scrisoarea aveam în căptușeala părâiei.

Trebuie să zic adevărat.

Ai pierdut-o?

Da.

Mi-ai pierdut scrisoarea și nu știi, nu

bănuiești, pe unde poate răzăci scrisoarea mea?

Nu.

Nu?

Nu.

A, ești un om pierdut, pierdut.

Eu poate să mai scap, poate să mai scap, dar dumneata, dumneata ai și pierdut.

Când te-a restat fănită, te-am scăpat eu.

Acum te restes eu.

Și n-ai să scapi decât atunci când ai găsit scrisoarea.

Pentru că poate să mai ai norocul să o găsesc.

Roagă-te la Dumnezeu să o găsesc.

S-a întors jocul, domnule Cațavencu.

Începe să te părășească norocul și să mai treacă și în partea noastră.

A, ești pierdut, da, pierdut.

Ghiță!

Ghiță!

Doamnă, pentru Dumnezeu.

Ghiță!

Nu te uita, Crone, să scapi.

Nu mai e scăpare.

Plastografii tău, vediți, nu mai au scăpare.

S-a mântuit.

Ghiță!

Ghiță!

Nu e Ghiță, e eu.

Ghiță!

Părerea mea, doamne.

Părerea voastră, doamne.

Ce vrei cu mine?

Uite și doamna e.

Ce vrei?

Spune ce vrei.

Ce vreau eu?

Bine vreau.

Eu am o vorbă, o mii de ani face.

Eu, cu alăjoițicul, am găsit o scrisoare.

Pe care l-a lăsat-o soțiofure onorabilul Dumnezeu.

Doamnă!

Lasa-o aia.

Am mai găsit una.

Hai, stii în pat.

Nu vă supărați, cu alăjoițicul, să vedeți cum v-am spus.

Eu, până să nu intru în politică, cum am zis pe care v-a zis, până să nu

devin negustor și aprofitar, am fost împărțitor la poaște.

Mă cunoaște, colegă, ieși odată și lasă-mă.

Și atunci, care v-a zis, eu dau scrisoarea după Andresa.

Dacă nu găsesc Andresa, îl scriu pe ea cu plaivazul.

Andresa, un necunoscut.

Ori nu se află, ori mort.

Care v-a zis că fiecare după cum devine.

Da, dacă găsesc Andresa, atunci o dau Andresa-tului.

Bunoare, am găsit-o aloată de la primărie, o pălărie.

O pălărie?

O pălărie, da, asta.

Și astăzi, când găsim pe capul meu să potrivesc că mi-era

strântă, am vrut să-i scot căptușala, să o mai lărgesc.

Că încolo, căptușală, peste ce dau?

O scrisoare.

O scrisoare.

O scrisoare, da, dumnezeu.

Nu mai mergem pe la o țuică?

Să vedem.

E de la acolo, fărica, Andresa-ntul să te-s de-a voastră.

Dumnezeu, dumnezeu, de grabă.

Sunt, în adevăr, pierdut.

De grabă, dacă o ai.

Oamnă, am pierdut-o.

Nu m-am mai întâlnit.

Honorabilo.

Serabilo.

Nu-i norocitulă, ți-a aruncat norocul în gâdlă.

Te făcea om.

Nu puteam.

Andresa-ntul cu domnitirii le-au cunoscut.

Domnule, domnule, ești un om onest.

Ești un om admirabil.

Fără periche.

Cum te cheamă, mă rog, spune-mi.

Recunoaște-mi seama.

Ce trebuie să mai spun, cum mă cheamă?

Mă cunoaște Colzarea de la 11 februarie.

Un cetățean și eu.

Cum să-ți mulțumesc.

Ce-ți iert de la mine?

Să-mi spui dumneavoastră, pentru cine botezi?

Dacă mai știu un sfert de ce, aș să-i închid de alegere.

Eu, pentru cine botez?

Pentru domnul Agamită Dandanac.

Domnule Cățavencu, tot mai poți vorbi?

Și-ncă ironic.

Ești tare, drept să-l spun.

Că ai zis adevărat?

Da, adevărat.

Pentru domnul Agamită Dandanac.

Da, adevărat.

Poate că-i singurul adevăr pe care domnul Cățavencu l-a spus în viața domnului sale.

Atunci mă duc să-i vorbesc.

Da, cum îi ziceai?

Domnule Cățavencu...

E bun.

Scrie-i, mă rog, votul acestui onesc cetățean.

Te rog.

Dar voi?

Agamită Dandanac.

Bravo, domnule Cățavencu.

Ești un om de bună credință.

Mă duc, nu mai e vreme.

Te rog să crezi, domnule, că oricând recunoștința mea...

Ia să nu mai săruta mâna, că se închide urmea.

Iartă-mă!

Iartă-mă!

Scoală-te!

Ești bărbat, nu-ți e rușine?

Scoală-te!

Iartă-mă!

Ești un om rău.

Mi-ai dovedit-o.

Eu sunt o femeie bună.

Am să-ți o dovedesc.

Acum sunt fericită.

Puțin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău și n-ai putut.

Nu ți-a ajutat Dumnezeu pentru că ești rău și pentru că eu voi să-mi ajute.

Totdeauna am să fiu tot bună ca și până acum.

Nu trebuie!

Pe parola mea de onoare, ești scăpat.

Sărut mâinele de votamentul meu.

Cu o condiție.

După legere o să fie manifestație publică.

Dumneata o să o conduc.

Dumneata o să prezidezi banchetul popular din gădina primăriei.

O să chefuiești cu poporul.

O să vii aici cu toții, să saluti numele

alegătorilor pe deputatul ales și pe prefect.

Ne-am înțeles?

Du-te și ia locul în capul Messi.

E zelos.

Asta nu e cea din urmă cameră?

Madam!

Madam!

Mulțumesc!

Ești prea galant!

Dar du-te de grabă!

Mă duc!

Mă duc și să vedeți dacă nu vă plăcea.

Sărut mâinele!

Sărut mâinele!

E adevărat orbisesc!

Mă duc!

L-a nebunit ghiță?

Îl trimite la telegraf pentru nimic?

Îmi face farse cinci semne!

Și soiul!

Și soiul!

Aici la noi, stimabile, a fost luptă grânce.

S-au petrecut comedii mari.

E un familie.

Îi chiflește-s dumneavoastră.

Un caragios, un mișer.

Ca să-i influenseze pe picotesc.

Pe picotesc?

Pe pănică, de?

Pe prefect?

Da, da, plec.

Nu este dumneavoastră prefect.

O să-l învrăștească cu mine și cu familia mea.

S-apucă și face o scrișoică de amor, dar din partea lui pănică, prefectul,

către joițică, nevastră, și imitează sloba băiatului.

Știi?

Să juri, nu au ceva.

Aici și voi șteți plastografie.

Nu mă nebunie, căsătorule.

La mine a fost cazul adevărat.

Cum cazul adevărat?

Scrisoarea era pe față.

La tine.

Cum de ce?

Adică necăsătorit.

Cine?

Mă spui ce?

Căsătorul, sănătate.

Când ne-a pus peste ori un prag, ori colegii, ori război mântuiți,

l-a îndepășt aici.

Nu înțeleg.

Ia-mie, ce de drum căruța și clopoțe.

E plăt de tot prefectul.

Îi spui de două ori o istorie și totul prețepe.

Și

astfel, cum ai văzut, domnule prefect a trece curând.

Domnule d-ata-naică, într-un moment masa e gata.

Spune-l domnului prefect.

Domnului prefect?

Domnului prefect, îți place mene alesul dumneavoastră?

Deștept, dar mi se pare că e cam șirit.

Îmi spuneai-ți tot, le-ai tăiat din alegea cu scriptarea, cu plastografia.

Eu îi spuneam de casă mea, că la mine a fost chiar adevărat cu pecheră.

Domnule d-ata-naică, mi-ai promis să nu mai pomenești de istoria asta.

Eu am promis?

Când am promis?

Când i-am promis?

Când i-am promis?

Da, da, nu mai, nu mai...

În sănătate, domnului Acamit, să dăm de la cheia alei sunos!

Să trăiască furul!

În sănătate, repetorilor!

Că ne-au trăbat paciotic!

Și ne-au acordat!

Asta, acum să ne vedem.

Vizitele!

Sunt fratele lor!

Eu, care-i familia mea de la 48, sunt în cameră.

Și eu, ca românul impartial.

Care v-a să zică, cum ar zice...

Și așa zirai, că-i loș, trist, iubavine!

Bravo-s, mă bucur!

Venerabile neităța Hagiului!

În împrejurerea acestei mici depasiuni, trebuie să dispar!

Aici mi-ai plăcut!

Bravo-s!

Să trăiești!

În sănătate, venerabilului și impartialului nostru, prezidentul Alache!

Ura!

Să mă ierbă și să mă iubești!

Pentru că toți ne iubim țara!

Toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești!

În sănătate, iubitorul nostru, prefect!

Să trăiască pentru fericirea județului nostru!

Ura!

Să aveți puțin picărăbdare!

Nu cunosc prefect eu!

Eu am prieteni!

În sănătatea lui Fărică!

Să trăiască pentru fericirea prietenilor lui!

Ura!

După lupte seculare, care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!

Ce eram acum câtva timp înainte de crimea aia?

Am luptat și am progresat!

Ier obscuritate!

Azi lumină!

Ier bigotismul!

Azi liber pansisismul!

Ier întruistarea!

Azi veselia!

Iată avantajele progresului!

Iată binefacerele unii dintre noi!