Original subtitles

Extras & corectat subtitluri: *** paminotu ***

UN POPAS

Priveşte!

O să ne facă bine să facem o baie.

În seara asta o să bem o tequila lângă piscină...

Pe mine mă irită aceste trei zile. Aş fi preferat să ne întoarcem direct.

Sunt sigură că va fi bine.

Nu e chiar aşa de sigur.

Completaţi asta.

Nu vă grăbiţi. Nu e vorba de ceva ce trebuie completat fără atenţie.

Mulţumesc, domnule locotenent.

Mulţumesc.

E ca la aeroport, când te întreabă dacă ai explozibil.

Tipul care zice "da" chiar e un cretin...

"A avea dificultăţi cu somnul"?

"A te simţi iritabil sau a avea crize de furie." Tu ce ai scris?

Facem ca la clasa a şasea? Tu o completezi pe a mea şi eu pe a ta.

Atenţie la asta!

- O să te ajut. - Mulţumesc.

Dă-mi-l, e în regulă. Pot să-l iau.

Mulţumesc. Eşti bine?

Da. Va fi mai bine la hotel.

Să mergi cu maşina fără teama de a sări în aer deja e bine.

Asta e sigur, e ca la Disneyland.

Rocher, Rocher, Rocher, fii atent în dreapta!

Bună!

Trebuie să fac şi eu rost de o cipri... cipriotă...

Cum se spune? Ciprioză?

Vă rog, domnilor...

Vă amintesc că sunteţi încă în misiune.

Tocmai am ajuns în Cipru şi aş vrea să vă prezint câteva informaţii.

Ciprul este la doar 100 de kilometri de Siria şi de Liban,

deci suntem deja în Europa.

Vreme îndelungată, Ciprul a făcut parte din Imperiul Grec,

leagăn al democraţiei, cea pe care o apăraţi şi voi.

În prezent, este o ţară divizată în două.

În nord, partea turcă, în sud, partea greacă.

În programul acestei opriri:

sport, relaxare, schimb de informaţii colectiv.

Schimb de informaţii colectiv despre ce?

Nu ştiu, vom vedea.

Şi Ciprul va rămâne pentru voi o amintire excelentă.

Pentru vacanţă!

Momo!

Ridică privirea puţin!

La naiba! Chiar nu şi-au bătut joc de noi cu asta.

Nu-i chiar aşa, ia uită-te la asta!

Băieţi!

Să treci de la burka la tanga... Trebuie să-mi explicaţi cum vine asta!

Bună!

- Delta, tu strângi echipa. - Băieţi, adunarea!

Înţeles!

- Totuşi, a mers bine? - Foarte bine, mulţumesc.

Bună ziua, domnilor... Bine aţi venit în acest hotel,

unde veţi putea să vă relaxaţi timp de trei zile!

Veţi merge în camerele voastre.

Acolo veţi găsi nişte saci albaştri, în care să vă puneţi uniformele.

Astfel încât primul cadou pe care îl veţi face soţiilor voastre

să nu fie un morman de haine murdare.

Vă schimbaţi, vă odihniţi

şi vă dau întâlnire într-o oră, pentru prima discuţie.

Ness... Vrei să o inviţi la tine?

La naiba, nu aş fi crezut niciodată

că, într-o zi, o să stau într-un hotel ca ăsta.

Cu 1300 de euro pe lună, e clar că nu sunt prea multe şanse.

De şase luni nu am mai dormit într-un pat adevărat!

Vrei să-mi spui că nu îţi place chestia asta?

Mulţumesc.

În seara asta, Macumba!

A trecut mult timp, am impresia că a fost într-o altă viaţă.

Haide, nu e ca şi cum avem 75 de ani.

Nu, dar între timp nu a fost uşor.

Dacă vrei, eu am păstrat masca pe care am primit-o în avion.

Nu e doar lumina, e şi zgomotul.

Nici în mod normal nu pot să dorm. Acum chiar nu voi reuşi.

Ceea ce se întâmplă în Grecia a pus în evidenţă criza

cu care se confrunta democraţia în Europa şi vechiul continent pare...

Da?

Ce naiba faceţi pe întuneric?

Nimic, doar nu vrem să fim trezite mâine-dimineaţă de soare.

Pot să stau şi eu în camera voastră?

Nu am prea avut noroc cu fata pe care mi-au repartizat-o.

Da.

Aş putea să împrumut computerul tău?

Tableta nu mai merge. Aş vrea să-l sun pe fiul meu.

Nu vrei şi bricheta şi ţigările mele?

O face pe nebuna. Evident că ţi-l împrumut.

Mi se pare că, atunci când mergi acasă, copiii fac figuri.

Nici când îţi pun sute de întrebări nu e mai bine.

Da, cum e tatăl meu, care va veni să mă ia de la aeroport în uniformă.

- Şi asta este pentru a uita durerea! - Nu?!

Dacă ne prinde cineva aici, va fi scandal.

- Merge. Suntem între noi. - Şi eu am adus un mic suvenir.

- Haide, vino, micuţa mea! - Nu...

- La naiba, eşti nebună! - Vino, micuţă doamnă colonel!

Sunt pline de boli animalele astea.

Nu mai mult decât noi.

Îţi aminteşti câmpul?

Într-o zi, am controlat un sat întreg fără să găsim nimic.

La întoarcere, am dat peste un câmp de canabis.

- Sute de capete. - Era imens.

Polenul era uleios, polen afgan pur.

Ne lăsam mâinile să atârne uşor peste flori şi polenul se lipea de ele.

Îţi aminteşti?

Apoi, ne-am frecat mâinile şi am făcut mici rulouri.

- Apoi, ne-am făcut ţigări. - Şi le-am fumat la întoarcere.

Când a reînceput să se tragă, am fugit ca nebunele.

Apoi, am coborât repede, pentru că a fost ziua

în care câinelui lui Ness i-a explodat capul.

A fost oribil.

Şi, când a ajuns la infirmerie, avea bucăţi din câine pe el.

Îngrozitor...

Plângea. Urla ca un copil. Nu reuşeam deloc să-l potolesc.

Îi spuneam: "Dar e doar un câine!" El continua să urle.

Cred că din acel moment a început să o ia razna.

Dacă eşti aici ca să povesteşti chestii sângeroase, dispari.

Hai, Marine, ne relaxăm...

Avem mizerii în cap.

Nu o să uităm de război în trei zile

nici chiarîn hotelul lor de cinci stele.

Pentru adunare!

Drepţi ţ

Locotenent Jauvert. Secţia reunită. La ordinele dumneavoastră, colonele.

Repaos, domnilor. Şi domnişoarelor... Luaţi loc.

Bine aţi venit la popasul din Cipru!

Fără îndoială, cunoaşteţi acest simulator,

I-aţi folosit la antrenamente înainte de plecare.

Îl folosim şi noi acum, pentru a reveni asupra anumitor fapte

şi pentru a scăpa de stres cu ajutorul psihologilor noştri.

- Este rândul dumneavoastră. - Mulţumesc.

Bună ziua tuturor!

Ştiu că v-aţi gândit:

"Un psiholog... pentru ce? Nu am nevoie, nu sunt nebun."

Dar, în aceste şase luni de misiune, s-au întâmplat lucruri

asupra cărora e bine să revenim.

Noi suntem aici pentru ca voi să puteţi

să vă întoarceţi liniştiţi la familiile voastre,

lăsând aici amintirile neplăcute,

datorită a ceea ce numim "terapie de realitate virtuală".

Fiecare dintre voi va veni aici, va vorbi în faţa celorlalţi,

secţie cu secţie, şi va fi ajutat de film.

Vrea cineva să vorbească primul?

Domnule Caporal! Vreţi să veniţi în faţă?

- Fiţi precis. - Da.

Ca imaginile să fie cât mai conforme cu ceea ce aţi văzut.

Am înţeles.

În mod normal, vă veţi restabili reflexele destul de repede.

- Sunteţi gata? Putem începe? - Sunt gata.

Merge?

Merge.

Luaţi loc.

Deci aveţi un moment special de semnalat după aceste şase luni?

Nu.

- Sunteţi bine? - Merge.

- Nu aveţi probleme cu somnul? - Nu.

- Apetitul este în regulă? - Da, e în regulă.

- Dureri de cap, de spate? - Nu.

- Există ceva care vă tracasează? - Nu... Nu chiar.

Nu chiar? Şi totuşi...

Defapt, nu îmi prea simt braţul.

Se mişcă normal, pare normal, dar nu ştiu,

îmi dă furnicături.

Uneori, îmi vine să iau un cuţit

şi să-l ating, dar nu simt nimic.

Când a început asta?

A fost... După Mobayan.

Mobayan.

Am vorbit deja acolo imediat după incident.

Aş vrea să vă rog să nu interveniţi.

Continuaţi, domnule Caporal Moreau.

Nu, nu... Era zăpadă peste tot şi avansam către sat.

Erau şase tancuri blindate, eu eram în al treilea.

Nu eram neîncrezători.

În mod normal, înainte de sat e destul de linişte.

Dar în dimineaţa aceea interpreţii telefonau în toate direcţiile.

Ne puneau o mulţime de întrebări,

iar unii dintre noi începuseră să o ia razna,

aşa că am prezentat situaţia, dar...

Continuaţi.

În tanc mă aşez mereu în partea stângă,

dar la această misiune aveam un tip nou în divizie, un tânăr.

De la început, când a intrat, s-a aşezat în stânga.

Băiatul se numea Le Drian, cum îl cheamă şi pe ministru.

Apoi, m-am gândit... Cu un asemenea nume, clar e cineva care are pile.

Am început să râdem de el, să glumim pe chestia asta.

Şi l-am poreclit "băiatul cu pile".

Era simpatic şi, cum ne distram bine,

I-am lăsat să stea unde voia, la stânga.

Şi eu m-am aşezat în faţă.

Dar la Mobayan...

Am avut un accident şi am încasat o rachetă.

O rachetă antitanc care a aruncat în aer toată partea stângă.

Carcasa era deschisa, făcută ţăndări...

La fel, şi băiatul.

Eu nu vedeam nimic, apoi, explozia m-a bulversat.

Eram complet năucit, nu mai aveam niciun reper.

Când am început să-mi vin în fire, l-am văzut.

Era în faţa mea, cu ochii lui mari deschişi.

Ochii îi erau deschişi şi zâmbea.

M-a privit înainte să moară

şi mi-a spus: "Băiatul cu pile, băiatul cu pile..."

Spuneţi-mi, domnule Caporal...

Braţul pe care nu îl mai simţiţi... Care braţ este?

Stângul.

De o sută de ori am fost în locul ăla.

A fost nevoie de o excepţie ca lucrurile să o ia razna.

Credeţi cu adevărat că el era în locul dumneavoastră?

Într-un fel... da. Era locul meu.

Când mă gândesc... Aş fi putut să fiu în locul lui şi să mor ca un câine.

Soarta nu a vrut să fiţi dumneavoastră

şi v-aţi îndeplinit misiunea cu succes.

Da... Dar mă gândesc la asta în fiecare zi.

E normal şi e bine să vorbiţi despre asta.

Noi suntem aici ca să vă ajutăm să depăşiţi momentul. Inţelegeţi?

Am înţeles.

- Va fi bine? - Da.

- Dar eu nu înţeleg... - Las-o baltă.

Mergeţi la locul dumneavoastră.

Pot să iau şi eu una?

Mulţumesc.

Cred că e bine că ai vorbit.

Eu nu ştiu ce voi spune.

Nu te gândi prea mult. O să facă ei asta pentru tine.

Mie nu îmi este foarte foame.

Nu văd de ce trebuie să reluăm toate astea.

E chiar mai rău!

Nu erai obligat să vorbeşti despre Mobayan, nu?

A început să vorbească despre braţul meu, eu am continuat. E în regulă.

Momo. Tipul e psiholog. Nu erai obligat să-i răspunzi.

Vom vedea când va fi rândul tău.

Şedinţele lor te ajutau să eviţi să faci tâmpenii acasă.

Tâmpeniile vor avea loc aici, daca vor continua să ne răscolească.

- La dracu', ce faceţi?! - Pardon, mă scuzaţi.

Scuzaţi-o, nu a făcut-o intenţionat. Vino!

- Poftim? - Las-o baltă.

Ce dracu face asta? ll deranjez în vacanţă?

Aşa e. Ne-am luptat pentru el şi pentru familia lui.

Dacă avem chef să facem gălăgie, facem gălăgie.

Dacă avem chef să răsturnăm bufetul, facem şi asta.

Credeam că vei spune să o răsturnăm pe nevastă-sa!

Da, şi pe nevastă-sa, dacă am chef! Nu va fi nevoie să o forţez.

În trei zile ajungem acasă. Nu am chef să o iau razna.

Exact, tu vei fi cu doamna. S-a terminat cu gluma!

- Şi asta ce schimbă? - Eşti însurat?

Nu, dar e exact la fel.

Nu, nu, nu... Tocmai, nu e la fel!

- Evident, tu nu eşti însurat. - Dar eşti aici să te simţi bine, nu?

Ce mai ambianţă...

- Fă-o pentru Franţa! - Sau pentru drapel.

Pentru drapel!

Economisiţi cartuşele, băieţi.

O singură lovitură pentru a ucide.

Nu putem conta pe tine în teatrul de operaţiuni.

Acolo avem câte gloanţe vrem.

Suntem americani acolo. Sunt Putin acolo.

Haide!

Aruncător de flăcări, aruncător de flăcări...

Sunt interzise în armată aruncătoarele de flăcări.

Ce drăguţ... Studiezi sau ce?

Ce faci?

Lasă-l, lasă-l, lasă-l!

Băieţi, suntem în aceeaşi divizie. Gata, e în regulă.

- Tu ce faci acolo? Hai, vino! - La naiba, băieţi, terminaţi!

- Haide, haide, s-a terminat! - E în regulă, ne prosteam.

Ne prostim. E exact ce spuneam.

Deci aţi ieşit din primul tanc?

Da. Tancul nostru a trecut peste o bombă improvizată care a explodat,

dar un pic mai în adâncime.

Ni s-a cerut să ieşim şi să continuăm pe jos.

Continuaţi. Puneţi-vă ochelarii.

Ne gândeam că ar putea să fie plin de mine.

În plus, din cauza zăpezii, nu vedeam nimic...

Mergeam în linişte. Nu se auzea niciun zgomot.

Era insuportabil. Simţeam că ceva nu e bine.

Pe o scară de la 1 la 10, la ce nivel era stresul?

- Şase. - Bine. Continuaţi.

Apoi, deodată, a început să se tragă.

Am fost atinsă.

Am ripostat.

A început să se tragă de peste tot.

Nu ştiam de unde vin gloanţele şi nu ştiam în ce direcţie să trag.

Nu vedeam nimic.

Am încercat din nou să ripostăm, dar, în fine...

Şi am început să alerg, încercam să înţeleg...

Mă gândeam... la naiba... la naiba...

Şi apoi îl văd pe Crestia căzut, în genunchi,

cu bucăţi de haine amestecate cu sânge şi bucăţi din tanc.

- Pot să mă opresc aici? - Nu, asta, nu. Nu vă opriţi.

E foarte bine, Aurore, faceţi o treabă excelentă.

Când îl văd, intru în panică.

Mi-e frig şi, în acelaşi timp, mor de cald, transpir...

Înaintez...

Şi apoi simt din nou că am fost atinsă de un glonţ la picior.

Dar avansez.

Apoi am găsit un fel de gaură şi nu m-am mai mişcat.

De data asta, am crezut că e ultima.

M-am gândit că voi muri acolo.

Celelalte tancuri erau prea departe. Nimeni nu mai raspundea.

Acolo, Crestia şi Calderon au fost ucişi.

De acolo de unde eram, am văzut un picior smuls.

Mai curgea sânge din el...

În faţa mea, Hardy... încetase să geamă.

Apoi am aşteptat ajutoarele. Foarte mult timp. Nu venea nimeni.

Nu vedeam nimic şi nu puteam să mă mişc din cauza piciorului.

Cred că, la un moment dat, am leşinat.

Apoi au venit elicopterele

şi trupele de comando au coborât să ne caute.

I-am auzit vorbind despre corpul meu ca şi cum aş fi fost moartă.

Îmi amintesc, m-am întrebat dacă era adevărat.

Acum, pe o scară de la 1 la 10, la cât este nivelul de stres?

- Nouă. - Continuaţi.

Pot să ies?

Da, aşa... Du-te să te joci cu păpuşa.

Continuaţi, nu vă opriţi!

Terminaţi povestirea. Fiecare va trece pe acolo.

- Haideţi, fiţi curajoşi! - Curajoasă...

Soldatul care era cu câteva minute înainte în faţa mea era mort.

Era al treilea om pe care îl pierdusem în ziua aceea.

Piciorul smuls pe care îl văzusem era al lui Hardy.

Dar el cel puţin supravieţuise.

L-am văzut urcat în elicopter, în timp ce îmi aşteptam rândul.

În acel moment, îmi amintesc că m-am gândit...

Ce dracu' fac eu în Afganistan?

Sincer, toate astea sunt un circ.

Totuşi, nu trebuie să uităm că trei oameni au murit degeaba.

Nu au murit degeaba.

Am câştigat un mic sejur la plaja, la Paradis Beach.

Nu-i aşa că ne este bine?

Uită-te la ei, tu tocmai ai povestit despre ambuscadă,

şi ei se gândesc numai la cum să agaţe gagici.

Cu şefii este şi mai rău, nu îşi asumă responsabilităţile.

- Despre ce vorbeşti? - El nu vorbeşte despre nimic.

Dar ăştia nu vor decât să ne înlocuiască amintirile

cu imagini bine curăţate.

Tu ai văzut un rănit aşa de curat? Nici sânge nu este.

Ceea ce am trăit noi nu se uită aşa de uşor.

Aş prefera să fac de gardă de trei ori şi să ucid 300 de irakieni.

Mie mi-a făcut bine să vorbesc despre asta înainte să mă întorc,

să revin la realitate.

Pentru că, pentru tine, asta e realitatea?

Englezi care se îndoapă şi ruşi care nu se gândesc decât la mâncare?

E demnă de milă această realitate.

Şi voi aţi trecut cu greu de recucerire?

Nu. Eu voiam mai multă acţiune, mai mult contact.

Toată lumea vorbeşte despre Mobayan, pentru că a fost singurul mare incident.

Pentru mine a fost grea aşteptarea. Aşteptăm tot timpul.

Ca ei să iasă, să-i localizăm.

Într-o noapte, ne-am pus sos tabasco în ochi, ca să nu adormim,

iar ei nici măcar nu au ieşit.

Ne-am distrus ochii degeaba.

Deci voiaţi mai multă acţiune.

Da. Nu am plecat ca să rămân în tabără, ca o domnişoară.

La întoarcere va fi şi mai linişte, nu?

- Asta e problema mea, nu? - Nu, este şi a noastră.

Vă întreb dacă totul va fi bine când veţi fi din nou în Franţa.

Mie nu îmi place să vorbesc şi nu sunt o bocitoare.

Toată lumea are probleme şi toată lumea se descurcă.

Nu am chef să-i plictisesc pe alţii cu poveştile mele.

Dacă nu o faceţi pentru dumneavoastră, faceţi-o pentru ceilalţi.

Aveţi familie? Copii?

Am terminat?

Preferaţi să veniţi la o întâlnire individuală?

Da, exact.

Următoarea persoană?

Totul e bine, domnule locotenent?

Asta relaxează, nu?

Haide, mişcă!

Haide, dispari!

Max, serios, deschide, nu e amuzant!

- Max! - Termină, ea e claustrofobă...

Haideţi! Max, haide! Serios!

- Haide, mişcă! - La naiba, nişte cretini!

Afost cald, nu?

Dispari! Nu mă atinge!

- Totul e bine? - Merge.

Mi-am organizat activităţile, acum mă bucur de privelişte. De calm.

Asta e bine. Foarte bine.

În orice caz, pentru orice problemă, nu ezitaţi să mă contactaţi.

- Nu e nimic. Totul merge bine. - Perfect!

Hei, The Rock!

Dacă ai poftă, şi tipa din spatele tău are.

Bine, băieţi!

Când lucrurile o iau razna rău de tot,

mă uit la peştele ăsta.

Asta mă calmează. Uitaţi-vă la el! Ştiţi ce fel de peşte este?

Un gladiator.

140 de dolari...

Uneori, se tragea asupra noastră. El era acolo la doi-şapte...

Erau doi afgani în mijlocul tancului...

Sunt terminată. Macumba rămâne pe o altă seară.

- Mă duc în cameră. - Nu am chef să merg la culcare.

Momo! Rasso!

Ai face bine să vii şi tu. Ştii ceva?

Ne-au obligat să venim aici, pentru a-i repara pe cei defecţi.

Cei care rămân închişi în camera lor sunt consideraţi bizari.

În plus, e gratuit pentru fete.

La naiba, ce argument prostesc... Bine, te urmez.

Haide, vino!

Măcar, daca este karaoke, o să cânţi un pic de Celine Dion.

Da, visează.

Nu dansaţi?

Nu, nu prea am chef acum.

Sunteţi aici cu grupul militar?

Eu sunt instructor de dresaj canin. Dar câinele meu a dispărut.

De asta nu prea am chef de petrecere.

Nu îţi face griji, un câine se descurcă mereu.

Chiar şi după mai mulţi ani regăseşte drumul.

Da, ştiu. Dar tot nu e uşor.

Apoi, nu înţeleg.

Uneori, pleca, dar, în mod normal, se întorcea întotdeauna.

Îl aveam de când eram mic, eu l-am dresat.

Sincer, uneori era...

În fine, ne înţelegeam mai bine decât doi prieteni.

A plecat spre munte la un moment dat.

A simţit ceva sau a văzut ceva care nu era prea clar.

În fine... Tu ai dreptate.

Un câine se descurcă mereu pe cont propriu.

Bine, doamnelor şi domnilor, să înceapă jocurile!

Muzica! Mai sunt alte cupluri...

Tu şi tu. Veniţi pe scenă, vă rog!

Înaintaţi, da!

Ne place mult.

Nu, nu, nu, nu!

Am doi domni perfecţi pentru voi. Unde sunt?

Da. Tu! Tu, tu, tu!

- Nu, nu, nu, nu! - Da, da, da! Haideţi!

Da, voi doi. O zi fericită. Haideţi!

Şi ce câştigăm?

Nu ştiu, nici nu contează.

Important este să câştigăm.

Extras & corectat subtitluri: *** paminotu ***

Ne dai o tequila, te rog?

Ai auzit?

Opreşte-te!

- Opreşte-te, la naiba! - Care-i problema...

- Pe mă-ta! E bine. - Ce se întâmplă?

Opreşte-te, lasă-mă! Totul e bine!

- Tu eşti un drogat! Termină! - Plecăm!

Ce tot zici acolo? Vrei să-l cucereşti pe frumosul tău?

- Idiotul! O să-l iau la şuturi. - Plecăm de aici.

Seara nu s-a sfârşit. Trebuie să bem ceva.

Sunt nişte băieţandri. Prea mari, prea graşi, prea proşti.

Care joacă jocuri idioate.

Haideţi, haideţi!

E petrecere!

Scârbos...

Nişte nătărăi.

Şi celălalt idiot, cu prietenii lui imbecili.

Mulţumesc, fetelor.

Prietenul lui, un rozător. Şi celuilalt cum i-am spus? Un cerb?

Exact.

Am putea să-i tăiem capul şi să i-l atârnăm deasupra şemineului.

Haide, vino, să facem o baie!

La naiba!

Sănătate!

Asta e, visează!

Asta ne va face bine...

Ai milă...

Scuzaţi-mă, fetelor...

Aţi fost la restaurant în seara asta? Nu-i aşa?

- Poate. - Tu erai, nu? Bine.

- Ce mai faceţi? - Foarte bine...

Sunteţi foarte frumoase amândouă.

Mersi. Foarte frumoase în întuneric!

- Da. De ce nu? - Şi în noapte.

- Tu eşti romantic, nu? - Da, un pic.

Romantic!

- De unde sunteţi? - Franţa.

Franţa?

Cel gras este pentru tine.

De unde anume din Franţa?

Din Bretania. Din Vest. Lorient...

Lorient?

- E un sat, cred... - Habar n-am.

- E un nume frumos. - Da, în genul restaurant chinezesc.

E la malul mării. E un oraş de militari.

Deci fie eşti militar, fie eşti soţia unui militar.

- Totul e bine, fetelor? - Da, da...

Ne jucăm de-a turistele, e bine.

- Îmi spuneţi dacă vă enervează. - Nu, ştim să ne apărăm, mulţumim.

Da, ştiu asta! Să nu veniţi apoi să vă plângeţi!

Nu, asta nu prea e genul nostru.

Nu sunt genul tău? Du-te naibii!

Să nu ai încredere în femeile din Est şi în bărbaţii din Sud.

Nouă nu ne prea plac militarii.

Bărbaţii... caută ceartă. Nu ne plac.

Darfetele... Fetele nu sunt aşa.

Sunt mai degrabă infirmiere, secretare...

Da, facem curăţenie cum trebuie, facem şi mâncare...

- Facem curăţenie bine prin casa. - Nu asta am vrut să spun.

- Ai spus o prostie. - Haide, încetează!

- Aţi mai fost în Cipru? - Nu, e prima dată.

Atunci, e păcat să staţi la hotel. Putem să vă arătăm un pic zona.

Nu, nu putem. Suntem închise aici, suntem la închisoare.

Mâine? La ora trei, în parcare, e bine?

- Nu, nu se poate. - Vom vedea.

Nu, nu avem ce să vedem. Spune-i şi lui!

- În orice caz, mulţumim. - Bine.

- Noapte bună! - Noapte bună!

- Ţi-am spus că eşti frumoasă? - Bine. Splendid!

- Tu ce faci? Termină! - Ce?

Te-am prins!

Tu ce crezi? Nu avem voie să ieşim, şi gata.

Unde eşti?

Fanny!

La naiba, ea vânează cerbul!

Noi urcăm, dacă nu vrei să dormi cu noua ta colegă...

Abia încep să mă distrez.

Fanny vrea să meargă mâine în oraş cu noi. Voi ce ziceţi?

- Nu avem voie să ieşim din hotel. - Haideţi! Am indurat suficient.

Oricum, toată lumea face asta aici.

Asta nu înseamnă că trebuie să o facem şi noi.

Doi ciprioţi ne-au propus să ne arate insula.

Dar noi am spus "nu".

Nu, eu îi prefer pe ei. In plus, nu îi cunoaştem pe tipii ăia.

Nu o să urcaţi în maşină cu nişte tipi pe care nu îi cunoaşteţi.

Sunt ciprioţi. Măcar ei sunt francezi şi sunt militari.

- Asta este foarte liniştitor. - Da.

Haideţi, fetelor, nu poate fi simplu?

Va fi foarte simplu. Vom rămâne toate trei aici, asta e tot.

Haide, vino, mergem!

Fanny! Nu vrei să rămâi puţin? Putem merge să facem o baie...

- Nu, trebuie să plec. Noapte bună! - Doamne!

- Pe mâine! - Ai dat greş, Toni.

Observaţi-vă respiraţia, dar nu o forţaţi.

Imaginaţi-vă că este dimineaţă, foarte devreme.

Încă este întuneric

şi mergeţi pe marginea dealului, înspre munţi.

Drumul se croieşte în jurul unor stânci imense

şi are poduri suspendate deasupra unor prăpăstii.

Vizualizaţi cu atenţie această scenă.

Trebuie să mergem la şedinţă. Incepe în zece minute.

Eu nu merg. Nu vreau să vorbesc cu psihologul.

Eu mă duc. Voi spune ce gândesc.

Încetează! Nu foloseşte la nimic chestia asta a lor.

Sparge abcesul. La asta foloseşte.

Max!

Ce se întâmplă?

Şi eu aş vrea să revin asupra ambuscadei de la Mobayan,

pentru că am impresia că nu am văzut toţi acelaşi lucru.

Nicio problemă.

Cum a spus Aurore Soriano, ea era în vehiculul din faţă.

Eu eram în al doilea tanc. Avansam.

Eram mai aproape.

Nu, şi mai aproape!

Ar fi posibil să avem o imagine de sus?

Primul grup a avansat prin zăpadă şi apoi a început să se tragă.

Am încercat să ripostăm, dar insurgenţii erau prea numeroşi.

Atunci, eu şi Marine am vrut să mergem la întăriri.

Ni s-a ordonat să nu ne mişcăm.

Atunci, Crestia a căzut...

Apoi, Hardy şi Aurore.

De departe, le vedeam corpurile descoperite.

Am urlat la ceilalţi la radio. Imi amintesc că i-am spus lui Marine:

"La naiba, ne retragem! De ce ne retragem?"

Îi vedeam, nu eram atât de departe.

Şi ne-am retras.

Ni s-a ordonat retragerea.

Am preferat să-i sacrificăm.

Asta este interpretarea dv., domnule sergent.

Trei morţi, un rănit în stare gravă şi Aurore arsă la picioare.

Asta nu e interpretarea mea!

Ştiţi câţi insurgenţi au căzut în acea zi, domnule sergent?

Nu ştiu. Ni s-a spus că au fost aproximativ cincisprezece.

Şaisprezece. Am securizat zona. A fost ceea ce numim victorie.

Vă propun să ne revedem la o întâlnire individuală.

Voi vedea.

Bine, putem încheia şedinţa.

Divizie! Drepţi!

Vă amintesc că divizia voastră e aşteptată în douazeci de minute

pe pontonul hotelului, pentru o plecare la douăsprezece şi jumătate.

Repaos.

Eşti mulţumit, Melki?

De ce nu mi-ai spus nimic?!

Nu numai că nu ai făcut nimic, dar nici nu mi-ai spus nimic!

Eu voiam să vin să te caut. La fel, şi Max.

Vorbe goale. Cum vrei să te mai cred?!

Când am început să ţipăm în staţii,

locotenentul ne-a cerut să facem stânga-mprejur imediat,

uite-aşa, deodată...

Celălalt, Momo, de asta se simte aşa de rău.

Pentru că au întors, de asta a explodat partea stângă.

Dacă nu ar fi executat ordinul imediat, poate că prietenul lui nu ar fi murit.

Dar a "uitat" să spună asta.

După asta, tu ai fost urcată în elicopter.

Eu şi Max, pentru că am ţipat,

am fost forţaţi să păzim cadavrele lui Crestia şi al lui Calderon,

care se goleau de sânge în zăpadă.

Nu puteam să ne uităm, atât de îngrozitor era.

De dimineaţă, Max se jucase pe PlayStation cu Crestia,

iar după-amiază se uita la el cum moare.

Când a trebuit să-i punem corpul în sac...

De ce nu mi-ai spus nimic?

Pentru că angoasa o păstrezi pentru tine. Aşa se face! Iată!

Nu te mai recunosc.

Uite ce am găsit la magazinul hotelului...

Cadou pentru colegi.

O să fim drăguţe, aranjate ca fetele!

Ce este cu atmosfera asta mizerabila?

Sunt prea multe lucruri care nu trec.

Toată lumea are impresia că a fost trasă pe sfoara.

Ştii, la noi e la fel în echipa medicală.

Când am ajuns, la început, mă vedeam salvând vieţi,

liniştind oamenii...

În prima zi, când i-am auzit pe băieţi că îmi spuneau "gustarea",

am înţeles repede că nu va fi aşa.

Cu afganii era şi mai rău, pentru că eram femeie.

În cea mai mare parte a timpului, nu aveam dreptul să-i îngrijesc.

Toate minciunile care ne-au fost vândute înainte să plecăm...

La naiba!

Infanterişti marini! În apă!

- Vino aici! - Ia-l de picioare!

Băieţi, lăsaţi-mă!

Atenţie, Melki!

Domnule locotenent, opriţi-vă! O să-l înecaţi!

Haide, respiră!

Respiră!

Ce faceţi acolo?

De-a ce vă jucaţi?

Încetaţi!

- Totul e bine? - Da, e bine.

Calmaţi-vă, băieţi!

Serios, câţi ani aveţi?!

Totul e bine?

Vino, vino! Vino, ne întoarcem!

Max! Vino, ne întoarcem!

Situaţia e promiţătoare!

- Bună ziua! - Ce faci, prinţesă, eşti bine?

Pot să-ţi fac o poză? O poză?

- Nu! Nu! - E în regulă, trebuie să te relaxezi.

Veniţi cu mine! Dl locotenent-colonel vrea să vă vadă.

Arăţi mai bine în costum de baie decât în uniformă!

Încetaţi!

Mă enervează. Femeile... Vorbeşti cu ele...

Sergent Melki, luaţi loc.

La naiba, Max!

O să fie o şedinţă individuală, până la plecare, în opinia mea.

S-a terminat vacanţa.

Au venit ciprioţii.

Eu aş vrea să plec. Incepe să fie neplăcut aici.

Mie nu îmi fac impresie bună tipii ăştia.

Eu am chef să ies. Să văd ce e în jur.

- Şi Marine? - Las-o baltă.

Vă rog să veniţi cu mine!

Bună ziua!

Bună! Şi voi?

- Aşteptaţi-mă! - Scuze, am crezut...

Puteţi sta în faţă, dacă vreţi. Voi sta eu în spate.

- Prietene, stai în spate? - De ce nu aş sta?

- Stai bine acolo, nu? - Perfect. Să mergem!

- Credeam că nu vrei să vii. - Dacă rămân aici, mă împuşc.

Totul e bine?

Vă cunoaşteţi de mult timp?

Eu şi Marine, da.

Ne cunoaştem de mici. Am fost la şcoală împreună.

Ca mine şi ca Harry. Avem multe amintiri plăcute.

Pe Fanny am cunoscut-o în Afganistan.

Defapt, am îngrijit-o când a fost rănită.

Sunt infirmieră.

A fost ceva grav?

Da.

- Bună! - Bună seara!

Douăzeci de euro.

Haide, Fanny, scoate rochiile!

Ai fost după apă?

Calmează-te. Sunt doar nişte rochii.

Haide!

- Aveţi zece euro? - Deci chiar e criză.

- Vrei nişte apă? - Mulţumesc.

Vrei?

Mulţumesc.

Iată!

Aici e cel mai înalt punct din zonă. Veniţi să vedeţi.

De aici se vede bine ţara împărţită în două.

Aici e partea greacă. Acolo e partea turcă.

Dacă treceţi pe partea cealaltă şi vă vede un soldat,

nu mai puteţi să vă întoarceţi.

Drăguţ punct de trecere... Data viitoare mergem în Elveţia.

E frontiera Europei,

de aceea din ce în ce mai mulţi oameni încearcă să o treacă.

Nu mai pot, mi-e prea cald.

Asta e vizita insulei?

Încetează!

Dacă ai fi fost în locul meu, şi eu, în locul tău,

crezi că ai fi făcut lucrurile altfel?

Da.

Nu, eu nu cred.

Doar când eşti în situaţia respectivă poţi şti.

Când te-au întrebat la teste

dacă ai trimite o rachetă în cartierul tău,

ştiind că părinţii tăi sunt acasă, ce ai răspuns?

Ai răspuns "da", ca toată lumea.

Da. Dar e un test. E ca la întrebările din avion,

spui "da", pentru că altfel nu poţi trece.

Nu. Ai răspuns "da" pentru că ai fi făcut-o. Asta e tot.

Tu nu înţelegi nimic. Tu îmi spui că vom veni aici

şi că o să ne schimbăm ideile, dar, defapt, e mai rău.

Va fi peste tot la fel.

Nu mai am chef să mă întorc acasă. Nu mi-e bine nicăieri.

Sunt imagini care îmi revin în minte.

Că l-am pus pe Crestia într-un sac...

Am încercat să-i închid pleoapele... Dar ochii nu i se închideau.

În filme pare uşor,

îţi treci mâna peste ochii cuiva, şi se închid.

Dar, la naiba, ochii lui nu se închideau.

Şi asta îmi revine mereu în minte, sunt într-o buclă.

Ca tipul pe care l-au torturat în Irak.

Şi i-au pus melodia "By the Rivers of Babylone"

zi şi noapte, fără oprire.

Când au încetat, tipul a înnebunit.

Pentru că, în mintea lui, tot timpul auzea aceeaşi melodie.

Şi mie mi se întâmplă la fel.

Şi porcariile lor de imagini de sinteză nu pot arata asta.

Aurore! Eu aş vrea să plec!

Ce naiba se întâmplă?

- Nu! - Deci ai venit doar pentru peisaj?

E de rahat aici, sincer.

- Ce naiba ai făcut? - Cred că ar trebui să mergem.

Dacă vor să se întoarcă la hotel, trebuie să meargă pe jos,

pentru că noi mergem în sat.

Ce naiba s-a întâmplat aici? Ce se întâmplă?

S-a terminat. Ce crezi? O să stăm aici, cu soldaţii?

- Hai să mergem în sat, să ne distrăm! - Stai! Ar trebui să mergem toţi.

Nu dau doi bani dacă ele vin sau nu.

La naiba, sunt ai noştri!

Bună ziua!

Cine sunt tipii ăştia? i Voi ce faceţi aici?

V-aţi făcut comode?

Sunt ciprioţi, ne arată zona.

Îi preferaţi pe localnici? E bine.

Tu însă ne-ai lasat baltă, asta nu e bine.

Da, pe mine m-au luat pe sus.

Ar fi trebuit să vii cu noi. Am găsit un golf cu nisip negru.

Am fost singuri. A fost foarte bine.

Am venit să vedem faimoasa panorama, dar pare cam de rahat.

Mergem la o petrecere într-un sat. Vreţi să veniţi?

În felul ăsta, mergem toţi...

Dacă vrei.

Unde e asta?

- Ce naiba? I-ai invitat şi pe ei? - Noi vom fi cu fetele.

- De ce? - Noi vom fi cu fetele.

- Ce a zis părosul? - Ce naiba a spus?

În orice caz, eu vin cu voi. M-am săturat de poveştile lor.

Bine, vă urmăm. Mergem la petrecerea cu păroşi.

Haideţi!

Hei, Papandreu, acceleraţia e în dreapta!

Rastapopoulos!

Pe acolo...

Ce faceţi voi?

Şi tu ce faci?

Sunt profesor, dar acum sunt în şomaj.

Serios acum, ce e cu satul asta fantomă?

Şi tu de ce ai ales armata?

Marine a fost cea care s-a angajat prima. Ea e fiică de militar.

Era prietena mea cea mai bună. Aveam 19 ani, nu prea era de muncă.

Mama mea era în şomaj şi eu nu prea ştiam ce să fac.

Am decis să facem ce fac tipii care se descurcă: ne-am înrolat.

Pentru a avea un loc de muncă sigur.

Şi pentru bani, evident, şi pentru libertatea pe care ţi-o oferă.

Şi pentru a vedea lumea, cum se spune.

Şi voiam să apărăm Franţa sau Europa.

Serios?

Bună seara...

Şi cum a fost în Afganistan?

Nu am văzut nimic acolo. Am ajuns noaptea,

am urcat într-un blindat şi am plecat spre tabără...

Apoi, nu am mai văzut nimic.

Chrystos, cum se spune "sănătate", "noroc"?

- "Yamas". - "Yamas"?

Bine, "yamas", atunci!

"Yamas"!

Haideţi, "yamas"!

- "Yamas"! - "Yamas"!

Dar fetele... Şi ele luptă?

Aşa e, da. Defapt, aduc ghinion.

- Ţine-ţi gura! - E adevărat.

- Nu, nu e adevărat. - Ba da.

Dacă fetele se luptă bine,

asta este pentru că se luptă ca bărbaţii.

Dacă o dau în bară este pentru că sunt femei. Aşa este?

Merg şi ele în luptă, dar treaba grea ne rămâne nouă.

Da, aşa este. Fetele aduc ghinion,

ele nu ştiu să se lupte, ele nu ajută, ele nu au "ouă".

Sunt şi cei care nu au "ouă",

care ar trebui să aibă în momentul în care e nevoie de ele.

Da, hai să terminăm! Am vorbit destul despre asta azi.

Stai, stai, ce a spus ea?

- Nimic, caută ceartă. - Gata, s-o terminăm!

Nu îmi spui tu mie asta, ai înţeles?

Mă scuzaţi, nu am vrut...

Nu, e în regulă. Ea are dreptate.

Max, când pune totul pe seama locotenentului,

noi ştim foarte bine că a fost şi vina noastră, am fi putut merge.

În situaţii de-astea, tu eşti cel care decide.

Max, ar fi trebuit să tacă. Va achita nota de plată.

Sunt alţii care ar trebui să-şi ţină gura

în loc să spună prostii.

Şi eu am spus anumite lucruri. Punctul lor de trecere e de rahat.

- Noi o să plecăm. - Nu, rămâneţi să bem ceva.

Nu, lasă, lasă... Ne ocupăm noi.

Ia-i, prietene!

Ne ocupăm noi. Nu trebuie să ne insultaţi.

Plăteşti gustările, dacă vrei.

O să bem, nu o să ne enervăm, bine? Bea!

Am trăit războiul, nu suntem ca toţi ceilalţi.

Te rog, prietene! Vino!

Haideţi, băieţi, ce se întâmplă?

Sănătate!

- Vor termina dezbrăcate de tot! - Hai şi tu!

Exact. Haide!

La naiba, de şase luni nu le-am văzut nici părul.

Să se oprească, pe mine mă enervează.

Mergem să dansăm?

Da. Mergem?

- Haideţi! Haideţi! - Nu.

Când avem 15 ani, mama nu mă lăsa să ies seara târziu.

Marine venea să mă ia cu scuterul

şi ieşeam pe fereastră şi dansam toată noaptea.

E un talent nativ?

Care?

Să evadezi.

Eu o puneam să facă toate prostiile.

Bea asta!

Hai să mergem!

La naiba! Haide, vino, vino, vino...

- Mulţumesc. - Mulţumesc. E bine, nu îmi era sete.

E drăguţ. Mulţumesc.

- Am băut deja prea mult. - Şi eu, la fel. E bine!

Vino!

Aşteaptă!

El a fost în Irak şi la Fallujah,

aveau vehicule blindate cu sisteme de bruiaj

şi duceau războiul sunetelor cu irakienii.

Ceilalţi transmiteau versete din Coran,

iar ei erau cu Eminem, le înjurau mamele şi toate alea.

- Vrei? - Da.

Mulţumesc.

Tu nu ceri voie. Ne iei femeile, ne bei vinul!

El a oferit primul rând.

Tu să taci!

Tu să-ţi schimbi tonul dacă vrei să ai o seară plăcută!

Las-o!

La naiba!

- Lasă-l, la naiba! Lasă-l! - Las-o baltă.

Lasă-l, Toni!

- Toni, te opreşti! - Lasă-l, Toni, la naiba!

Te opreşti acum. Te calmezi, Toni, te opreşti.

Pe primul care vine încoace îl omor.

Toni, la naiba!

- Îl omor! - Lasă cuţitul! Dă-mi-l! Opreşte-te!

Lasă-l, lasă-l, lasă-l!

Gata! Haideţi!

Soriano, plecăm, haideţi!

Dacă vine poliţia, ne-am ars. Vino!

Toată lumea a avut o seară plăcută. Sunteţi mulţumiţi?

Ştii măcar unde mergi?

Atenţie!

La naiba, nu mai comenta atât! Eşti proastă sau ce?

Mă duc să văd.

La naiba cu femeile!

Mă determină să fac numai tâmpenii. Dă-mi o ţigară, te rog!

E sânge, dar caroseria nu are nimic.

Un jet de apă, şi nu se mai vede nimic.

Animal idiot...

Unde s-a dus?

Toni!

Dacă vreţi să vă faceţi nevoile, acum e momentul.

Aşteaptă!

- Ce a fost asta? - E animalul, e pe moarte.

Nu, nu e un animal.

Fanny!

Fanny!

Fanny, unde eşti?

Tu rămâi aici! Nu te mişti.

Vino aici!

Vino aici!

Deci nu avem "ouă"?

Deci nu avem "ouă", nu?

Tu ai? Tu ai?

Spune-mi acum... Spune-mi!

Spune-mi!

Nu face asta!

Mâine mergem acasă.

Opreşte-te!

Dispari!

Toni, plecăm!

Dispăreţi!

Porneşte! Plecăm!

Mergi, mergi, mergi!

- Le lăsăm aici pe curvele astea. - Haide, accelerează!

Dacă nu aş fi ieşit din maşină...

Nu are nicio legătură.

De la început căutau un inamic.

Turiştii, ciprioţii... noi...

Până la urmă, ne-au ales pe noi.

Vor plăti pentru asta, jur!

Haide, pleacă!

Sper că acest sejur a fost în beneficiul tuturor.

Astăzi vă întoarceţi în Franţa.

Nu vor mai fi forţe de luptă franceze în Afganistan.

În total, 70000 de soldaţi au luptat acolo.

E un număr considerabil, chiar istoric,

având în vedere misiunile în care au fost angajaţi.

Unii au murit pentru Franţa, alţii au fost răniţi.

Patria voastră îşi exprimă azi, prin vocea mea, recunoştinţa.

Şi ea ştie că poate conta pe voi

pentru alte misiuni în numele său.

Şi amintiţi-vă... Ce se întâmplă acolo rămâne acolo

şi ce s-a spus aici rămâne aici.

Aveţi comentarii? Ceva de adăugat?

Atunci, nu îmi rămâne decât să vă urez drum bun

şi o întoarcere plăcută la familiile voastre.

Drepţi ţ

Repaus!

Drepţi!

- Rupeţi rândurile! - Liber!

Bună ziua, domnilor! Totul a mers bine?

V-am căutat ieri. Unde aţi fost?

Şitu?

Am fost la două şedinţe individuale. Dar a mers bine.

Deci unde ai fost?

Eram terminate, ne-am culcat devreme.

Da. Asta am spus şi eu când şi-au dat seama

că nu aţi fost la bufet, dar ştiu că nu e adevărat.

Eu vreau să vă acopăr, dar trebuie să-mi explicaţi.

Adio, bătrână Europă!

Adio, bătrână Europă!

Diavolul să te ia!

Adio, veche ţară,

Sub cerul Atât de arzător al infinitului.

Adio, amintire, Viaţa noastră se va sfârşi.

Avem nevoie de soare, de spaţiu, Pentru a auri iar carcasele noastre.

Suntem damnaţii întregului pământ,

Noi, răniţii tuturor războaielor.

Noi nu putem uita Un necaz, o ruşine,

O femeie pe care o adoram.

Noi, care avem sângele cald în vene,

Melancolie, în minte, ln inimă, tristeţi,

Pentru a primi, oferim lovituri, Blestem de nume,

Fără frică, în drum spre casă.

Nu mai cred nimic din toate astea. Cred că voi părăsi armata.

Şi ce vei face? Tu nu ştii să faci altceva.

Nu ştii decât asta, părinţii tăi, după şcoală, armata şi războiul.

E cam târziu să spui că nu eşti făcută pentru armată.

Mai curând, armata nu e făcută pentru mine.

Peste tot va fi la fel.

O să caut... O să văd.

Extras & corectat subtitluri: *** paminotu ***

Aţi urmărit filmul UN POPAS