All language subtitles for Laurel . Hardy A Tribute to the Boys [1992]

Bine ați venit la Laurel și Hardy,

un omagiu adus băieților,
găzduit de mine, Dom DeLuise.

Cu Steve Allen,

Johnny Carson,

Professor Irwin Corey,

Blake Edwards,

Robert Klein

Rich Little

Chuck McCann,

Walter Matthau,

Dick Martin,

Bronson Pinchot,

Frații Smothers,

Henny Youngman,

şi mulţi alţi băieţi.

Titrare manuală şi traducere după sonor
Virgil G.N.

(Traducere după sonor Nr.134/1208 - 2025)

STAN ŞI BRAN:
UN OMAGIU ADUS BĂIEŢILOR

Laurel și Hardy, doar le pronunți numele,
le vezi fețele și zâmbești.

Dacă ai văzut filmele lor,
și cine nu le-a văzut,

începi să râzi doar gândindu-te la ele.

Chiar și atunci când oamenii nu își amintesc
care este Stan și care este Bran,

își amintesc că au mers la un film cu
Stan și Bran și râd până îi doare burta.

Filmele cu Stan și Bran
au făcut înconjurul lumii.

În Italia, sunt cunoscuți
ca "Crick și Crock".

În Suedia, sunt cunoscuți
ca "Helen și Helvan".

În Turcia, sunt cunoscuți sub
numele de "Sisman Vassaif".

Probabil că grăsuțul și slăbănogul
au adus mai multe râsete lumii

decât oricare alți comedianți.

Și acum să aruncăm o privire la unele dintre
cele mai bune filme ale lui Laurel și Hardy.

Înţelegi, e grozav să ai o slujbă
la care să mergi.

Face ca întreaga lume să strălucească.

Chiar şi tu arăţi strălucitor
în această dimineaţă.

- Hei! Ai un chibrit?
- Scuze, nu fumez.

De ce nu eşti atent pe unde mergi?

Aveau această minunată combinație
de aspect fizic, opuși.

Personalităţile erau diferite.

Dar cred că ceea ce i-a făcut să aibă succes
a fost că simțeai

că există o afecțiune sinceră
în mijlocul întregului haos.

La final, deveneau prieteni.

Ţi-a căzut asta.

Mulţumesc.

Umorul prostesc, atâta timp cât
este făcut într-un mod oarecum inteligent,

funcționează încă.

Așadar, pentru mine, Laurel și Hardy

sunt la fel de amuzanți și de
proaspeți astăzi cum erau atunci.

Nu, întotdeauna mi-au plăcut Laurel și Hardy.

Nu ştiu de ce.
Poate că sunt prost.

- Hip!
- Hop!

- Hip!
- Hop!

- Hip!
- Hop!

- Hip!
- Hop!

Umorul lui Laurel și Hardy e la fel de
aproape de a fi complet atemporal

ca cel al oricărui comediant din istorie,
fie el antic sau modern.

Unele lucruri sunt amuzante
doar săptămâna aceasta

și nu atât de mult două săptămâni mai târziu.

Umorul lor este întotdeauna amuzant.

Nu mai plânge!
Asta e ultima voastrã şansã!

Dacã nu ne spuneţi unde e inelul,
vã aruncãm în apã!

Nu vã putem spune.
Noi nu ştim unde e...

Cum v-am putea spune dacã nu ne amintim?

Poate ăsta o sã vã ajute sã vã amintiţi!

Cred că sunt o parte din noi,
o parte puternică și sinceră din noi.

Ce spui?

Vino şi salvează-mă!

Nu-ţi da drumul pânã nu aduc
salteaua sub tine!

Grăbeşte-te, nu mai pot să mă ţin!

Într-o clipă.

Mã scuzați, tocmai veneam...

Așadar, erau o echipă naturală.

Nu e de mirare că au avut succes.
S-au născut unul pentru celălalt.

Tipii ăștia au fost incredibili.

Părea să le iasă totul atât de ușor.

Și credeți-mă, genul lor de comedie
este foarte greu de făcut.

Laurel și Hardy lucrau atât
de magic împreună ca echipă

pentru că erau amândoi comici excelenți
și se completau reciproc.

Amândoi au adus parteneriatului ani de
experiență și competențele lor specifice.

În regulă.
Oricum, cine erau tipii ăștia?

Să începem cu Stan.

Cel care se scarpină mereu în cap
și plânge ca un copil?

Cel care face acele mici fantezii pe care
el le numea magie albă?

Stan e cel care pare a fi cel
mai prost dintre cei doi.

Unde te-ai născut?

Nu ştiu.

Ciudat să nu ştii unde te-ai născut.

Păi, eram mic când m-am născut.

De unde să ştiu când m-am născut?

Arthur Stanley Jefferson s-a născut
într-o familie de oameni de teatru

din Olverston, Anglia.

Mama lui era actriţă.

Tatăl său a scris și a produs spectacole
și a condus un teatru.

Potrivit lui Stan, spiritul teatrului
a fost în el de la început.

A fost blând.
A fost inventatorul celor doi.

Istoric vorbind, cred că
majoritatea comedianților știu

că el a fost autorul tuturor gagurilor.

Și a fost cel prostuț.

L-aș numi pe Stan Laurel
genul de logic ilogic.

Umorul fizic crud și violența nebunească
pe care Stan le transpune pe ecran

se întorc la ceea ce a învățat în copilărie
pe scenele musicalurilor din Anglia.

- Ieşi de acolo!
- Nu vreau.

Tu ai vrut-o!

Mulți oameni nu știu că
Charlie Chaplin și Stan Laurel

erau prieteni foarte buni în Anglia.

Și au venit împreună cu Fred Karno
într-un spectacol numit

"A Night in an English Music Hall".

Iar Stan a fost dublura lui Charlie
în acel spectacol.

Au locuit împreună în New York,

într-un mic hotel numit "Red Apple"
pe strada 14, cred că era.

În prima noapte în care am fost acolo,
Stan a spus:

"Obiceiul în Anglia este să iei pantofii
și să-i pui în afara ușii.

În noaptea următoare îți sunt lustruiţi,

iar dimineața aveai pantofi
proaspeți și frumoși.

Nu știam că obiceiul în această țară

este să-ți pui pantofii în fața ușii,
iar ei ți-i fură."

Așa că a lucrat toată săptămâna
în papuci de casă.

În America, Arthur Stanley Jefferson
și-a schimbat numele în Stan Laurel.

A ajuns în Los Angeles,
capitala mondială a filmului.

Producătorul de film Hal Roach
l-a văzut pe Stan pe scena de vodevil

și l-a angajat pe loc.

Într-unul dintre primele filme, Lucky Dog,

Stan a jucat o scenă cu un actor
care se numea Babe Hardy.

Dar aveau să treacă nouă ani până când
Stan și Babe s-au reunit din nou

ca Laurel și Hardy.

Stan a realizat zeci de filme ca actor

și a lucrat ca scriitor și autor de gaguri
pentru Roach.

A învățat să facă filme, dar nu a fost
niciodată capabil să creeze un personaj comic

suficient de amuzant pentru a deveni
un star pe cont propriu.

Pentru a atinge măreția filmului,
avea nevoie de un partener.

Partenerul potrivit pentru Stan Laurel
a fost Oliver Hardy.

Ollie prefera să fie numit
Oliver Norville Hardy.

Credea că există ceva foarte impresionant
într-un nume cu trei părți.

Iar Ollie a fost cu siguranță impresionant.

Îl știți pe Ollie, cel gras
cu gesturi delicate.

Răsucitul cravatei, aşezatul pălăriei
și acea privire de exasperare totală.

Ştia cum să se folosească
de aparatul de filmat.

Știa exact cum se simte.

Cred că am învățat de-a lungul timpului

să reacționez atunci când cineva
spunea ceva stupid.

Putea să arate frustrare, furie, nedumerire
totală doar uitându-se la cameră,

lăsându-te să știi ce simte și continuând.

El se crede cel deștept,
dar noi știm mai bine.

Trei milioane de dolari.

Asta înseamnă mai mult de o mie?

Omule, înseamnă de două ori mai mult.

Dacă îi pot convinge că tu ești moștenitorul,
vom trăi în lux tot restul vieții noastre.

Lasă totul în seama mea.

Vino.

Mai presus de toate,
Ollie a fost un gentleman, atât pe ecran,

cât și în afara lui, al cărui comportament
grațios amintea de ospitalitatea sudistă.

- Eşti din Sud?
- Fii sigur.

Ca să vezi!
Şi eu sunt din Sud.

Chiar?

Am rămas fără cuvinte.
Şi eu sunt din Sud.

- Sudul cui, domnule?
- Sudul Londrei.

Londra!

Dragă, cu toţi mergem în Dixie
(Sudul Americii).

Pentru o felie de oposum
de te lingi pe degete.

Da, domnule, și niște pește și
cartofi prăjiți.

- Parcă le simt mirosul.
- Auzi, peşte cu cartofi prăjiţi!

Oliver Norville Hardy a fost
un adevărat băiat sudist.

S-a născut și a crescut în Harlem, Georgia.

Familiei Hardy îi plăcea să cânte împreună,
iar Oliver, la opt ani,

era un cântăreț atât de bun și lua lecții.

Și cânta ca profesionist
într-un spectacol de menestrel.

Lui Ollie îi plăcea să cânte și,
în mai multe filme cu Laurel și Hardy,

a izbucnit în cântec
cu vocea sa fină de tenor.

Atenţiune!

În timpul Primului Război Mondial,
Ollie a încercat să se înroleze,

dar armata l-a respins
pentru că era supraponderal.

Când spune "la dreapta", te întorci încolo.

Fă ca mine.

Pluton, la stânga!

Înainte marş!

În loc să meargă să lupte în război,
s-a dus la Hollywood.

Pierderea armatei este câștigul nostru.

Hardy a fost cel care m-a făcut praf,

cel de la care nu-mi puteam lua ochii,
pentru că Hardy făcea mereu mici chestii.

Și ai putea spune că îl eclipsa
pe Stan în multe feluri,

pentru că, știi, te uiți spre Hardy,

pentru că Hardy făcea mereu chestii mici,
precum...

Ollie și-a modelat personajul de pe ecran
după un personaj de desene animate

pe care îl văzuse într-un ziar din Georgia,
"Helpful Henry".

Ollie l-a descris ca fiind mare,
pretențios și plin de sine,

dar dincolo de toate astea,
era un tip foarte drăguț.

"Helpful Henry",
un tip care încerca să fie de ajutor,

dar întotdeauna strica lucrurile.

Pentru dimensiunea sa, cu siguranță Oliver
Hardy trebuie considerat un geniu fizic.

Era extrem de grațios.

Oliver Norville Hardy,
cunoscut prietenilor săi drept Babe,

a devenit un actor de film experimentat,

care știa exact cum să se joace
cu aparatul de filmat.

Era pe punctul de a deveni vedetă.
Avea nevoie doar de partenerul potrivit.

Așadar, iată doi tipi care habar n-au

că erau pe cale să devină cea mai mare
echipă de comedianți din lume.

Ollie era un simplu actor cu contract
la Studiourile Hal Roach.

Stan lucra şi el acolo ca autor de gaguri
şi scriitor.

La 36 de ani, Stan Laurel era convins
că nu mai era actor.

Soarta a făcut ca Stan și Ollie să se afle
în locul potrivit la momentul potrivit.

Iar Studioul Hal Roach
a fost cu siguranță locul potrivit.

Acţiune!

Studioul Hal Roach era cunoscut drept
"Lotul Distracției"

pentru că făceau comedii
și se distrau de minune.

Roach a creat o atmosferă prietenoasă

în care toată lumea a fost încurajată
să fie creativă.

Hai să plecăm de aici.

Oricine putea sugera gaguri și povești,
iar ei au făcut-o.

Era un loc total nebunesc, dedicat în
mod serios să facă oamenii să râdă.

Hal Roach punea mereu
diferiţi comici împreună

pentru a găsi combinația potrivită.

Într-o zi, Roach a fost inspirat.

I-a pus pe Stan Laurel împreună
cu Babe Hardy și a creat Laurel și Hardy.

Într-o serie de filme mute hilare,
noua echipă a ajuns rapid în vârf.

Mii de scrisori au sosit, cerând să-i vadă
mai mult pe tipul grăsuţ și pe cel slăbuţ.

Și Hal Roach le-a dat asta.

Cred că pentru mine, una dintre chestiile
fermecătoare la Laurel și Hardy,

e că erau adulți și că intrau în bucluc.

Creau haos și era în regulă,
uită-te la distracție, știi,

pentru că copiii întotdeauna răstoarnă ceva,
rup ceva, sparg ceva, se bagă în bucluc.

Iar ei erau doi adulţi.
Şi intrau întotdeauna în bucluc.

Stan și Ollie au fost amândoi
interpreți grozavi,

dar Stan era geniul creativ
care a scris și a regizat glumele.

El a fost adevăratul regizor de pe platou.

Stan s-a asigurat că filmele
cu Laurel și Hardy

respectă una dintre regulile de aur
ale comediei lui Roach.

O escaladare constantă a haosului amuzant.

În această întrecere comică de demolare,
totul era un joc corect.

Ca echipa numărul unu a lui Roach,

Laurel și Hardy și-au perfecționat
sincronizarea și comedia fizică nebună.

Cel mai bine, au făcut cu ușurință
tranziția la filmele cu sunet.

Oliver, ţi-am dat sau nu banii pentru mobilă?

- Cu siguranţă.
- Atunci de ce nu ai plătit-o?

Păi, i-am dat lui să plătească pentru mine.

- Atunci, tu ce ai făcut cu ei?
- I-am dat înapoi lui.

Mi i-ai dat mie?

Da, ți i-am dat ca să-mi plătești
camera și masa.

Apoi tu i-ai dat ei.

Recunoşti asta?

Adică banii pe care el ți i-a dat ţie,
pe care tu i-ai dat lui,

pe care el mi i-a dat mie,

au fost aceiași bani pe care eu i-am dat lui
ca să-l plătească pe el?

Păi, dacă aceia au fost banii pe care
tu i-ai dat lui

ca să mi-i dea mie, ca eu să-i plătesc lui,

trebuie să fi fost banii pe care
eu i-am dat lui

ca să ți-i dea ție ca să-mi plătesc chiria,
nu-i așa?

Erau naturali, obișnuiau să lucreze
unul cu celălalt.

Aveau sincronizarea perfectă.

Și poziția lor, modul în care
se uitau unul la celălalt,

modul în care își dădeau replicile
unul altuia și erau atenți.

Și să fii atent este foarte important
când ai doi comedianți.

Ridică-te şi du copilul la culcare.

Ce încerci să faci?

Laurel și Hardy au fost un succes răsunător.

Au realizat un film amuzant după altul.

Habar n-aveau cât de populare
au devenit în întreaga lume.

Își primeau scrisorile de la fani
și așa mai departe.

Când am mers Anglia prima dată și am acostat,

a spus: "Am văzut toată această mulțime."

Și îmi amintesc că mi-a spus: "Am crezut
că era vreo alteţă regală la bord."

Nu mi-am dat seama până când
nu am început să coborâm pe pasarelă

că mulțimea rupsese cordonul
și venea spre noi.

Iar el a spus:
"Am fost ridicat pe umerii oamenilor."

Și eram aduşi jos iar eu mă uitam la Babe
şi el la mine şi am început să plângem.

Peşte proaspăt!

Hal Roach credea cu tărie că poveștile bune
fac ca filmele sale

să fie mai bune decât comediile obișnuite
de tip "slapstick".

Așadar, un film cu Laurel și Hardy
începea de obicei

atunci când băieții și un grup de scenariști
se adunau și lansau câteva idei de scenariu.

Să luăm spre exemplu o schemă tipică
de îmbogățire rapidă.

- Știi, Ollie, m-am gândit.
- La ce?

Ştiu cum putem face mai mulţi bani.

Cum?

Putem prinde noi peştele,
în loc să plătim pentru el.

Apoi îl putem vinde
şi obţinem întregul profit.

Asta e o idee inteligentă.

Aici facem bănuţi în loc să facem dolari.

Cu siguranţă.
Ne trebuiesc doar câteva undiţe.

Câteva undiţe!

Cu o astfel de idee de un milion de dolari,
ceea ce vom face este să ne luăm o barcă.

Desigur, orice barcă Laurel și Hardy
are nevoie de o micuţă reparație.

Şi de un nou strat de vopsea.

Când Ollie se satură de ajutorul lui Stan,

îl trimite jos, unde nu poate cauza
prea multe probleme.

Corect?

Dar îl ştiţi pe Stan!

Povestea se încheie când băieții reușesc
în cele din urmă să își pună barca la punct

și se pregătesc să o ducă la doc.

De ce nu ridici vela?

Deci au ridicat vela.
Vezi cum este umflată de vânt.

Şi barca începe să se mişte.

De aici, nu mai arată ce se întâmplă.
Doar auzi.

Barca trece prin fața lor
și amândoi stau acolo.

Și auzi o prăbușire îngrozitoare.

Apoi ei privesc înapoi
spre aparatul de filmat.

O fac în mod constant în filmele lor.

Acolo unde au organizat ceva,
nu l-ai văzut, dar ți-au arătat rezultatul.

Te-a trezit vreodată dimineața un ceas
deşteptător pe care nu-l puteai opri?

Un ibric de cafea care a explodat.

Sau o mașină care pornise...

Şi încerci s-o reporneşti.

Ei bine, așa este viața băieților tot timpul.

Laurel și Hardy au reușit cumva să transforme
fiecare experiență din viața de zi cu zi

într-o situație amuzantă.

Adică tipii ăștia par să fie în război
cu secolul XX.

Să luăm de exemplu ceva simplu,
cum ar fi să suni la ușă.

Încântat să vă cunosc.
Suntem domnii cu care mergeţi în est.

- Intraţi, vă rog.
- Vă mulţumim!

Flori pentru dumneavoastră.

Eu sunt domnul Hardy şi...

Obiectele neînsufleţite
se luptă cu ei tot timpul.

Știi, dar până la urmă totul iese bine
și devin prieteni la final.

Așa cum am spus,
ei dau la fel de mult pe cât iau.

O casă Laurel și Hardy era întotdeauna
aranjată într-un vitraliu impunător.

Nici măcar o cafea nu poţi să faci
în linişte?

Când acești băieți se apucă să gătească ceva
în bucătărie,

știi că te aștepţi la o ameninţare.

- Ollie?
- Ce este?

- Ai un chibrit?
- Ce vrei să faci cu el?

- Vreau să aprind aragazul.
- Du-te şi aşează-te. Mă calci pe nervi.

Îl aprind eu.

De fiecare dată dacă vreau să fac ceva,
trebuie să o fac chiar eu.

Un radio bun, are nevoie de o antenă, corect?

Când Ollie decide să ridice una,
Stan îi dă o mână de ajutor.

Leagă aia la borna A.

Ascultă!
Cred că mai bine laşi radioul ăla în pace.

Ar trebui să spun că nu.

O să fac să meargă chestia aia,
chiar dacă e ultimul lucru pe care îl fac.

Vino!

Ascultă!

Dacă nu eşti atent, o să-ţi rup gâtul.

Nu știu cum au supraviețuit.

Adică, fizic, cum au...

Adică, bietul Hardy, el era cel care părea
să încaseze cele mai multe lovituri,

mai multe decât Stan.

Doamne, nu știu dacă au petrecut
mult timp în spital sau nu.

Nu te deranjează zgomotul ăsta?

Nu, pur şi simplu intră pe o ureche
şi iese pe cealaltă.

Nu mă deranjează deloc.

- Nu le-ai reparat încă?
- Nu, încă nu le-am reparat.

Şi mi-a ajuns!
Nu le repar!

Claxoane în dreapta!
Claxoane în stânga!

Claxoane peste tot!

Opreşte zgomotul ăla!

Nimic nu îi înnebunește mai tare pe băieți
decât mașinile.

Du-te şi spune-i tipului să mute camionul.

Du-te odată.

- Tipul nu e acolo.
- Atunci, mută-l tu.

- Cine a deschis uşa?
- Nimeni.

- Se deschide automat.
- Cum adică?

Vezi placa aia?

Doar treci peste ea când conduci
şi se deschide uşa.

N-am mai văzut aşa ceva.

- Te superi dacă încerc?
- Nu, fă-o.

Doar dă direct în spate acum.

Şi acum condu în faţă.

Pe cât de neîndemânatici, pe cât de nebuni
sunt, pe cât de mult soarta le dictează

că nu vor reuși niciodată,

că aceste catastrofe teribile li se vor
întâmpla mereu, ei merg înainte.

Băieţii erau destul de răi
cu maşinile la sol.

Ridicaţi-i în aer și veți avea parte
de ceva turbulențe.

Mai bine vă puneţi rapid
centura de siguranţă.

Uneori, băieților li se pare mai sigur
să ia trenul.

Haide!

Nu e uşor.

Aşteaptă-mă, Ollie.

Femei!

Pentru Stan și Ollie, femeile au fost
o sursă constantă de uimire, confuzie

și, mai presus de toate, durere.

Apropo de bătălia sexelor,

nimic nu părea să meargă pentru tipii ăștia
când venea vorba de femei.

Ca de obicei, lucrurile au început
destul de bine.

Ollie, romanticul suprem, face primul pas,

iar Romeo cei timizi încep să curteze,
plini de entuziasm și așteptări sincere.

Numele meu este domnul Hardy iar acesta
este bunul meu prieten, domnul Laurel.

Încântată să vă cunosc!

Aceasta este cea mai bună prietenă
a mea, Lilly.

- Încântat să te cunosc, Lilly!
- Asemenea!

- Iar numele meu este Alice.
- Alice!?

Pe mama o chema Alice.

Pe mama ta nu o chema Alice.

Era al doilea ei prenume
din partea tatălui meu.

♪ Te iubesc! ♪

♪ Te iubesc! ♪

♪ Te iubesc! ♪

De ce ești atât de sentimental?

Mă bucur că m-ai întrebat.

Nu ţi-aş mai fi putut ascunde mult timp.

- Ce?
- Cel mai important moment al vieţii.

Mă căsătoresc.

Cine este norocosul?

Uite.

Fiica mea, ăsta e cel mai mândru moment
al vieţii mele..

- Nu!
- Dar, tată...

Nu! Categoric nu!
De o mie de ori, nu!

Domnişoară, vei rămâne în această cameră
sub lacăt și cheie

până când îți vei veni în fire.

Dar dragostea învinge totul.

Aruncă-mi valiza!

Ollie și mireasa lui timidă fug împreună.

Acum!

O iei pe această femeie de soție?

Cine, eu?

Nu tu.
La mine se referă.

Păi, se uita la mine.

Da!

Îl iei pe acest bărbat
drept soțul tău legitim?

Da!

Acum vă declar soț și soție.

Felicitări, băiete!

Te-ai căsătorit cu cea mai dulce fetiță
din lume.

Cu permisiunea ta, o să sărut mireasa.

După luna de miere...

Deci trebuie să te întorci într-o oră.

Băieții se acomodează cu viața de familie.

- Asta e soţia?
- Da.

- Parcă ai spus că era...
- Doar face pe clovnul.

Vino, vreau să o cunoşti.

E cea mai grozavă din lume.

Dragă! Scumpo!
Vreau să ţi-l prezint pe prietenul meu.

Nu mă lua pe mine cu scumpo!

Şi de câte ori ţi-am spus să nu-ţi aduci
prietenii vagabonzi aici?

Dar, dragă, nu l-am văzut pe Stan
de 20 de ani.

N-aş fi putut să-l văd
nici încă sută de ani!

Dragă, nu este momentul pentru glume.

- I-am spus cât de minunat găteşti.
- I-ai spus?!

Da, de ce nu gătești una dintre
acele fripturi mari și suculente,

știi tu, în șapte straturi?

- Cine ţi-a băgat asta în tărtăcuţă?
- El. Nu-i aşa?

Dacă crezi că voi sta lângă o plită fierbinte

și voi găti pentru fiecare fitecine
pe care îl aduci aici, ești nebun!

Mă scuzaţi!

- Dar, dragă, Stan e altfel.
- Văd şi eu.

Obișnuiau să vadă bărbați care se certau
cu soțiile lor.

Au văzut partea amuzantă a acesteia.

Au luat-o și au făcut o temă.

Asta a fost tema pentru unele
dintre comediile lor.

Soția suporta întotdeauna abuzul.

Și, în cele din urmă, ei erau cei abuzaţi.

Și întotdeauna a funcționat.
Întotdeauna este amuzant.

Cică un tip își ia soția la cină.

Și întreabă: "Soția ta e cea de la ușă?
Ea ne-a lăsat să intrăm?"

Tipul spune:
"Aș fi luat-o dacă era atât de urâtă?"

Ei bine, trebuie să plecăm.
Să mergem, Stanley.

- La revedere, dragă!
- La revedere!

- Unde crezi că te duci?
- Mergem la o bilă.

- Te duci la o bilă?
- Bineînţeles.

Noi, oamenii de afaceri, trebuie să ne
relaxăm câteodată, nu-i așa, Stanley?

Cu siguranţă.

Dacă vrei să te relaxezi, poți să stai acasă
și să speli aceste vase.

- Cum adică, să spăl vase?
- Da, ce ar crede prietenii?

Nu te băga în asta.

Tu stai acasă!
Haide, vasele!

- Ei bine, o să spun asta...
- O, nu, nu o vei face.

Băieții încercau mereu să-și înșele soțiile.

Am crezut că te întâlneşti cu mine diseară.

Am încercat, dar nu găsesc o scuză ca să ies.

De ce nu-ţi trimiţi o telegramă?

- O afacere importantă.
- Grozav!

Ea e atât de proastă
încât nu o să-şi dea seama.

Da.

Ia zi, unde mergem?

Am o masă rezervată la "Rainbow Club".
Se deschide în seara asta.

Grozav.

Ia zi, ştii de unde putem lua
o sticlă cu băutură?

Da.

Nevastă-mea are una
oprită de la prohibiţie.

N-o să-şi dea seama?

O să dau vina pe cel care aduce gheaţa.

Și în timp ce acești tipi erau
probabil greu de suportat,

soțiile erau întotdeauna un pic
mai greu de suportat.

Dacă află nevastă-mea
că nu mai este lichiorul?

Care-i gluma?

Ţi-am băut lichiorul.

Nu era lichior.
Era ceai rece.

Şofer, du-ne unde vrei tu!

Adică, ce s-a întâmplat cu făcăleţul?

Băieții păreau întotdeauna
să ajungă cu femei care purtau puști.

Aoleu, ce s-a întâmplat?

Filmul preferat al multor oameni

care îi prezintă pe Stan și Ollie
împotriva nevestelor este "Fiii deşertului".

Juraţi cu toţii solemn să fiţi prezenţi la
a 87-a ediţie a Convenţiei de la Chicago?

Jur!

Şi eu.

Votat în unanimitate!

- De ce nu ai vrut să depui jurãmântul?
- Mi-a fost frică.

Frică de ce?

Mi-a fost frică că dacã depun
jurământul şi plec la Convenţie...

poate că soţia mea nu mă va lăsa să merg.

Bineînţeles că te va lăsa să mergi.
Va fi nevoită să te lase să mergi.

- Ai fãcut un legământ.
- Ştiu, de asta îmi fac griji.

Regula este că dacă faci un legământ...

care va trebui sã fie încălcat...

după generaţii, şi secole de...
şi sute de ani.

Iar soția mea...

Chiar trebuie s-o întrebi
pe soţia ta despre orice?

Păi, dacã nu aş întreba-o
nu aş ştii ce vrea ea să fac.

Nu am vrut să...

Niciodată nu mi-am dat seama ce condiţie
deplorabilă este la tine în casă.

De ce nu încerci să mă iei ca exemplu?

Plec şi fac anumite lucruri
şi doar apoi îi spun nevestei.

Fiecare bărbat trebuie să
fie rege în propriul castel.

- Asta pentru ce a fost?
- Doar atât: nu mergi nicăieri.

Cum adică nu o să merg?

O să mergi la Convenţie peste cadavrul meu!

Mai bine te bag în închisoare, mai întâi.
Şi pe tine la fel!

Şi pe toţi restul de fiii...
Fiii deşertului!

Hei, care e treaba?
Nu m-am prins.

Să-i spunem?

Soţiile noastre cred că suntem
în Honolulu pentru sănătatea mea.

Le-aţi păcălit, aşa-i?

Sunt atât de proști
încât râdem de ei din exterior.

Pentru că noi nu suntem atât de proști.

Și nevestele, și vom merge la Convenție,
și nimeni nu va fi mai înțelept.

Nu pot să cred!

Așteaptă numai să te întorci acasă,
mormoloc umflat.

- Stai jos!
- Mai tacă-ţi fleanca!

Ziceai că Stanley nu ar îndrăzni să te mintă.

Nu-ţi face griji pentru asta.

- Oliver.
- Ce e, scumpo?

Oliver, vreau să fi bărbat.

Mai bărbat decât ai fost vreodată.

Îmi spui adevărul?

Cum adică dacă-ţi spun adevărul?

Crezi că o asemenea poveste
putea să vinã din imaginaţia mea?

Dacă nu era adevărată?

- Stanley.
- Ce e?

Stanley.

Spovedaniile cinstite fac bine sufletului.

Oliver spune adevărul?

Hai, spune-i.

Îl spune?

Nu, am fost la Convenţie...
Nu am mers în Honolulu...

Mi-a zis să...
vă zic că e bolnav dar nu era...

Şi apoi a fost incredibil.

Mi-a zis să venim dimineaţa
şi să ne urcăm în pod...

- Vino, Stanley.
- Aoleu, are o puşcă...

Vrei să muţi vesela, dragă?

De ce nu aştepţi până dimineaţă
şi o s-o aranjam pe toatã.

Vezi Stanley?
Cinstea e cea mai bunã politică.

Îţi arăt eu ţie "Fiu al deşertului"!
Ţi-a trebuit Convenţie, da?

Unul dintre lucrurile pe care
le iubesc la băieți

e că, atunci când pleacă într-o aventură
sălbatică, te iau și pe tine cu ei.

Sunt doar doi tipi obișnuiți care se trezesc
în cele mai scandaloase situații,

cum ar fi atunci când au mers la Oxford,

"Rămas bun",
și tot felul de chestii de genul ăsta.

Sau ca atunci când au fost în armată.

- Ce se întâmplă?
- E un raid.

- Trimite un raid să ia prizonieri.
- Da, domnule.

Ei bine, cine vrea să meargă?

Nu!

- O sã încerc eu, sergent.
- Lasă.

Felicitări, băieți.
Aşa vă vreau.

Hai odată.
Haide, mişcă!

- Un moment...
- Haide, las-o baltă.

- Nu-mi dai nicio şansă, aşa-i?
- Hai, pleacă!

- La revedere, Ollie!
- Haide, şi tu!

Hai, plecaţi de aici.

Hai, mişcă!

Şi să nu vă întoarceţi fără prizonier.

Caporal, adu doi înlocuitori.

Cred că o să avem nevoie.

Repede. Să intrăm.
Aici o să fim în siguranţă.

Fă ceva.
Opreşte-l.

Să mergi la facultate cu Stan și Ollie
se poate dovedi a fi foarte educativ.

- Mă întreb, despre ce este vorba?
- Este imnul răzbunării, dle.

E clar că vreun domn a încălcat
etica studențească

şi când se întâmplă asta, nu se potolesc
până ce nu-l dau afară de la Oxford.

O să le tãiem beregata...

"Studenţi la Oxford" este minunat,

Stan Laurel, așa cum am mai spus,
devine un personaj serios.

Este lovit în cap, redevine Lord,
unul absolvent de Oxford,

și joacă frumos ca un gentleman englez.

Iar oamenii care nu-l văzuseră pe Stan Laurel
în acel rol au spus:

"Doamne, ce bun actor este."

Apoi inversează rolurile, iar el revine
la sinele său original.

- Arată spre noi.
- Nu-ţi face griji e doar o altă glumă.

Nu, domnule.
Nu se glumeşte cu asta!

Băieţi, mergem şi-i facem să sară pe geam.
Dacă nu sar, îi aruncăm în stradă.

Gata, întindeţi pătura, băieţi.

La noi se referă!

- Ce facem?
- Mai bine am pleca de aici!

Unde ne putem ascunde?

Ieşiţi pe fereastră
şi treceţi în biroul de alături!

Şi fugiţi de acolo.

- Ollie, şi ce facem cu cufărul?
- Lasă-l!

Dumnezeule, Meredith, de ce n-ai
reparat fereastra asta?

- M-a lovit în cap!
- Milord, v-aţi recăpătat memoria!

Mă recunoaşteţi!

Ce tot spui? Sigur că te ştiu!
Unde mi-e ceaiul? Grăbeşte-te!

E un miracol!

- Ai băut ceva?
- Nu.

Vezi cine este.

- Nu nu te mai agita, Meredith.
- Da, milord!

Cred că-şi pierde memoria!

Bătrân ramolit!

Ăsta e unul dintre ei!

Ce vrea să însemne
această intruziune vulgară?

Ştii foarte bine!

O să te lăsăm fără nădragi
şi o să te dăm afară de la Oxford.

- Meredith, ţine-mi batista...
- Da, milord.

Vreau să-mi cereţi scuze imediat.

Scuze?
Îţi arătăm noi scuze.

Erau amuzanți, doar intrând într-o cameră,
apărând pe ecran, erau amuzanți.

Așa că nu conta pentru mine dacă erau
la Universitatea Oxford din Anglia,

sau în Legiunea Străină Franceză
în deșertul Sahara,

sau, știi tu, în Northwoods, oriunde erau,
nu conta.

Legiunea Străină transformă
recruții neîndemânatici

în războinici feroce ai deșertului.

Hei!

De ce ți-ai întors cascheta așa?

Aşa îmi ține soarele departe de ochi.

- Încearcă, e grozav.
- Ce idee grozavă.

Companie, stai!

Companie, stai!

Pe ziduri, băieţi!
Folosiţi grenadele.

E singura noastră şansă.

Trebuie să râzi la fiecare dintre ele.

Nu pentru că sunt intrinsec amuzante,
dar ce altceva poți face cu așa ceva?

Adică, e pur și simplu de râs.

Poliţia! Ajutor!
Hoţii!

Mă scuzaţi.
Vino, Agnes.

- Ajutor! Ajutor!
- Haideţi, băieţi! Aici înăuntru.

- Ce se întâmplă?
- Hoţii sunt acolo în casă.

- Hoţi?
- Da.

Să intrăm, băieţi.

Opriţi-i!

Opriţi-i!

Stai!

Se făceau filme la Studiourile Metro.

Și dacă Metro ar fi făcut un film precum
The Big House

cu Wallace Beery și Chester Morris,

imediat ce ar fi terminat acolo,

Stan și Ollie ar fi venit și ar fi făcut
un film despre închisoare.

Când ajung în închisoare pentru că
au vândut bere în timpul prohibiției,

un dinte problematic le oferă băieților
șansa de a-și face noi prieteni.

Bună, micuţule!

Bună.

Gata, treceţi înăuntru..

Haide, înăuntru!

Ţi-am spus bună ziua, micuţule!

Bună.

- Îmi pare rău, domnule, dar asta a fost...
- Gura!

Ce faci acolo?
Te-ai aşezat pe capul meu.

Mă iertaţi, eu nu sunt de pe aici.

Bate palma.

Ești primul tip care a avut vreodată curajul
să râdă de Tigru.

Îmi plac tipii care fac aşa ceva.

Pentru ce sunteţi închişi?

Am fãcut comerţ cu bere.

Durerea făcea parte din viețile lor
și este frumos prezentată în Laurel și Hardy.

E ca și cum, bum, m-ai lovit,
te lovesc înapoi, și totul trece.

Nu e mare lucru.

Aventurile lui Stan și Ollie
îi duc din deșert în vest,

unde încearcă să recupereze
un act de proprietate pentru o mină de aur

pe care l-au livrat fetei greșite.

Asta e, Stan!

Hai Stan.
Ia-l!

Dă-mi-l mie!

Hai, fugi Stan!

Dă-mi actul ăla.

- Fă loc. Hai!
- De ce nu...?

Dă-te de lângă uşă!
Du-te acolo.

Opreşte-te, acum.
Opreşte-te.

Ollie, ajută-mă...

N-o atinge!

Nu încă! Nu încă!

Stai unde eşti.
Nu mişca!

- Uite-i cum pleacă!
- Nici nu se văd din cauza prafului.

Să faci filme de comedie
e o afacere nebunească.

Te îmbraci în haine amuzante
şi te prefaci că eşti altcineva.

Stan şi Ollie au jucat roluri de
poliţişti, tâlhari,

aventurieri, afacerişti,
muncitori de toate felurile.

Au jucat rolul propriilor copii.

Rolul soţiei celuilalt.

Apropo de arta cuplului.
Priviţi şi delectaţi-vă.

- Fanny.
- Ce este?

Vrei să te duci în bucătărie
să aduci nişte ridichi?

Du-te şi ia-ţi singur!

Auzi, ridichi!

Dar care e problema?
De ce nu-l laşi în pace?

Întotdeauna te iei de el.

Te iei! Te iei! Te iei!

Nu te mai amesteca, gurã mare!

Ai auzit ce-a spus?

N-am gura mare, nu?

Dacă nu aş fi o doamnă,
te-aş pocni peste nas!

Termină!
Şi tu!

- Scoate-o pe caraghioasa asta de aici!
- Nu mă face caraghioasă!

Stai jos!

- Nu sunt o caraghioasă, nu?
- Nu!

Pleacă din casa mea
până nu înnebunesc!

- Nu e casa ta!
- Ba e!

- Ba nu!
- Ba da, ba da!

Hai să plecăm de aici, să mergem undeva
unde putem mânca liniştiţi.

Ce idee minunată!

Plecaţi de aici
şi să nu vă mai întoarceţi!

- O să mă întorc dacă vreau!
- Ba n-o să te întorci!

Ba da!
Ba da! Ba da! Ba da!

Hai să plecăm de aici!

Haide!

Vino, Ollie, dragul meu!

Hai să mergem la "Ambasador"
să mâncăm ceva bun.

- Sper să-ţi stea în gât!
- Asemenea, umflato!

Nu-i băga în seamă!

- Doamna Laurel locuieşte aici?
- Da.

Iată tortul comandat azi-dimineaţă.
I-l daţi dumneavoastră?

Cu siguranţă!

Cel care l-a adus a zis să-ţi dau ăsta.

Mulţumesc.

Vino, Ollie!

Și îmi amintesc când erau copii
în pătuțuri și mobila uriașă.

Toate aceste lucruri!

Adică chiar au încercat multe lucruri.

Cu adevărat, multe lucruri
inovatoare de personaj.

Nu știu dacă erau conștienți
de ceea ce investigau cu adevărat.

Dar cu siguranță investigau.
Era grozav!

Ți-ar plăcea să fii propria bonă?

În "Ştrengarii", Stan și Ollie petrec o seară
liniștită acasă cu băiețeii.

Destul!
Treceţi la culcare!

Oliver, vrei să nu mai arunci lucruri?

Dacă voi, ştrengarilor, nu vă băgaţi
la culcare, vă rup gâtul!

Nu vorbi aşa cu ei.

Tratează-i cu blândeţe.
Vei obţine mai multe în felul acesta.

Adu-ţi aminte ce spunea tata.

Poţi să-i speli cu apă de plumb,
dar tot ca argintul viu vor fi.

Cred că ai dreptate.

Ascultaţi.

Primul care se schimbă şi ajunge în pat,
primeşte moneda asta.

Vezi ce poate face puţină blândeţe?

Ai dreptate.
Vorba dulce mult aduce.

Știi, Laurel și Hardy ar fi putut
să se prezinte drept cuplul ciudat.

Și asta ar fi fost perfect.

Domnule Laurel, regret să vă anunţ,
dar domnul Hardy are o recidivă.

Şi trebuie sã-i facem o transfuzie.

Dl Hardy a spus cã, fiind
cel mai bun prieten al lui,

să luăm sânge de la dvs.

- Cum adică?
- E simplu.

Luăm sânge de la dvs si i-l dãm
domnului Hardy ca să se facă bine.

- Dar ce credeţi că sunt eu?
- Soră, du-l pe dl Laurel sus.

- Pregăteşte-l pentru operaţie.
- Da, domnule.

- Un moment...
- Pe aici, dle Laurel !

Trebuie să-mi luaţi sânge?

Băieții s-au cunoscut foarte bine.

Vă puteți imagina cum ar fi dacă Stan l-ar
juca pe Ollie și Ollie l-ar juca pe Stan?

Domnul Laurel a leşinat, domnule.
Mă tem că i-am luat prea mult sânge.

Păi, inversaţi operaţiunea.

Luați puțin sânge de la domnul Hardy
și dați-l domnului Laurel.

- Dar o să se amestece, domnule.
- Ce contează? Fă ce-ţi spun!

Da, domnule.

Vino odată!

Iar m-ai băgat în încurcătură!

Doctorul m-a chemat sus
sã-mi facă transfuzie

şi acum tu arăţi ca mine,
iar eu arăt ca tine şi...

Taci şi vino!

La revedere, domnule Hardy.

La revedere!

La revedere, domnule Laurel.

La revedere, dragă doamnă!

Aşteaptă puţin.
Am uitat ceva.

Mai presus de toate, Laurel și Hardy
erau prieteni cu "P" mare.

La bine și la rău, prin vremuri
bune și rele, au rămas împreună.

Se băteau unul pe altul.
Se înnebuneau reciproc.

Dar prietenia lor, prietenia lor dă artei lor
o profunzime emoțională

pe care puține echipe de comedie o ating.

Laurel şi Hardy.

Hai să strângem aici.

- Bună dimineaţa, scumpo!
- Nu mă lua cu "bună dimineaţa"!

Unde ai fost azi-noapte?

Stan m-a luat să văd spectacolul
"Punch şi Judy".

M-am săturat de asta.

Stan în sus, Stan în jos!

Stan vrea să merg acolo,
Stan vrea să merg dincolo!

Îţi spun, începe să mă calce pe nervi.

Ar trebui să-ţi fie ruşine
să fii văzut pe stradă cu el.

Când îţi spun, înţeleg...
De ce nu răspunzi la telefon?

Bine.

Alo?

- Tu eşti, Ollie?
- Da.

Ascultă, tocmai am luat câteva bilete
pentru diseară la Bazarul Cimentiștilor.

Poţi să vii?
Am putea câştiga un premiu.

Se dă un escavator.

Da, domnule Jones.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule Jones.

Cu siguranţă apreciez asta.
La revedere, domnule Jones!

Cine era?

Domnul Jones, noul meu şef.

Diseară are o mare întâlnire de afaceri
şi vrea să particip şi eu.

Oliver!

Toţi băieţii din afara oraşului vor fi acolo.

Oameni foarte influenţi.

În sfârşit, începi să ajungi undeva!

Intră.

Ce doreşti?

Am vrut doar să-i spun lui Ollie
că eu eram la telefon.

Domnul Jones, da?!

Dragă, dacă aştepţi puţin...
Nu am vrut să...

Domnul Jones, da?

Ai întrebat-o dacă vrea să te lase
să ieșim în seara asta?

Ce a spus?

Ai auzit ce a spus.

- Oricum, care-i treaba cu ea?
- Nu ştiu.

Spune că petrec mai mult timp cu tine
decât cu ea.

Păi, aşa faci, nu?

Nu vreau să intrăm în asta.

Și cred că motivul pentru care oamenii
îi plac atât de mult pe Laurel și Hardy

este că au găsit această legătură
de afecțiune,

chiar dacă se tachinau constant
unul pe celălalt.

Au dat la fel de mult pe cât au luat.

Dacă era rău cu Stan,
Stan se răzbuna pe el.

Dar cu toate acestea,
știai că exista o legătură autentică,

aproape o poveste de dragoste
între acești doi oameni.

Apropo, Grăsanule!

Am observat că te-ai cam delăsat.

Ce vreţi sã spuneţi, domnule ?

Nu mai ai demnitatea unui lacheu.

Nu ai echilibru.
Nu mergi corect sau ceva de genul ăsta.

Să te văd.
Trage-ţi burta.

E mai bine.
Acum, trage umerii în spate.

E bine.
Acum sus bărbia!

Ridică bărbia.

Nu, nu, nu.
Ambele!

E mai bine acum!
Mergi puţin să te văd...

Păşeşte.

Mai apăsat!
Mai apăsat!

Bărbia sus!

Uite ce-ai făcut, neîndemânaticule!

Ascultă, m-am săturat de asta!

Când ne-am cunoscut, aveam mai mult
creier în degetul meu mic

decât ai tu în toată căpăţâna ta,
chiar și cu paltonul pe tine.

Eşti o mare pacoste, nu, Grãsanule?

Fii sigur că sunt.
Şi nu-mi mai spune Grăsan.

- Nu te mai agita!
- Cine se agitã? M-am săturat!

Poţi face ce vrei cu Oxfordul tău
şi cu toate!

- Sunt surprins, Grăsanule...
- Nu am mai fost atât de umilit...

E clar că încerc să te ajut, serios, dragă.

Nimic nu se poate schimba,
știi tu, cu adevărat.

Şi încă un lucru!
Nu mi-a plăcut poanta cu bărbia dublă!

Dumnezeule...

Şi mai e ceva!
Găseşte-ţi pe altcineva!

La revedere!

- Hei, Ollie.
- Ce e?

- Unde te duci?
- Înapoi în America!

Hei, Ollie.

Ollie.

Mă iei şi pe mine?

Stan, mă recunoşti?

Sigur că te recunosc!
Ce, ai vreo ameţeală?

O mulțime de material tematic în filmele lor,
care indică această prietenie, acest...

nespus devotament unul față de celălalt,

chiar dacă este exprimat uneori
cu o palmă sau...

Ei sunt inexorabil unul cu celălalt.

Intră.

- Cum te simţi?
- Bine.

Nu mă aşteptam să te văd azi.

Ei bine, nu aveam nimic altceva de făcut,
așa că m-am gândit să trec pe aici să te văd.

- Mulţumesc.
- Cu plăcere.

Bună dimineața, bună dimineața,
bună dimineața.

Cu se simte micuţul meu pacient azi?

Cât o să stau aici, doctore?

Cel puţin două luni.

Doamne, e grozav!

Este prima dată în viața mea când am avut
parte de o odihnă atât de minunată.

Tu, mizerabilule!

Pune asta jos!

Stan, ajută-mă!

Ajutor!
Dă-mă jos de aici!

Aoleu, piciorul!
Ajutor!

Stan fă ceva şi ajută-mă!

Nu ar avea cum ca acești doi oameni...

aceste două personaje să se poată
înțelege în lume departe unul de celălalt.

Ei depind pur şi simplu unul de celălalt.

Este o adevărată relație simbiotică.

Dacă îndepărtezi unul de celălalt,
celălalt moare.

Și când mi-am dat seama de asta pentru
prima dată, am zâmbit foarte mult.

Asta e picătura care a umplut paharul!

- Care este problema?
- Care este problema?

Din cauza ta mă aflu în această
stare deplorabilă.

Mă ții pe loc de ani de zile
şi m-am săturat de asta.

O scrisoare pentru tine.

"Prin aceasta te informăm că ești singurul
moștenitor al averii unchiului tău.

Cu condiția să rupi toate legăturile
cu Oliver Hardy,

pe care unchiul tău l-a considerat
responsabil pentru starea ta deplorabilă.

Încasează acest cec de o mie de dolari."

- Dă-mi să văd scrisoarea.
- Nu!

- De ce?
- E personală.

Dacă așa simți, nu mai aduc
niciodată vorba despre asta.

E personală!

Păi, dacă e personală, e personală.

Slavă Domnului că nu e în firea mea
să ascund ceva de un prieten.

Ăsta e un lucru pe care nu-l pot spune
niciodată despre mine,

că am ascuns vreodată ceva de un prieten.

E foarte dureros să vezi pe cineva spunând:
"Nu vreau să fiu prietenul tău".

Adică, pentru că au stabilit cumva asta,
ca aproape orice altceva au făcut

într-un mod perfect,
așa că nu te-ai gândit la asta.

Dar apoi, când au spus nu, știi, să nu fie
împreună, a fost oarecum de neconceput.

Ce?
Să-ţi citesc scrisoarea?

Mă văd obligat să te refuz.

- Dar, Ollie...
- Nu mă îndupleca.

Niciun Hardy nu ar citi vreodată
corespondența personală a cuiva.

Categoric nu!

Bine.

Dă-mi scrisoarea aia.

Îl ţii departe de mine, nu?

Așa a fost mereu.

Acum știu de ce nu ai vrut să o citesc.

Îmi pare rău pentru tot.

Și eu am crezut tot timpul
că tu mă ții pe loc.

Nu e ciudat?

Nu ne vedem niciodată așa
cum ne văd ceilalți.

Păi, ar fi bine să pleci.

Ce se va alege de tine?

Nu-ţi face griji pentru mine.
Voi fi bine.

- La revedere.
- La revedere.

Şi succes!

Prietenul meu!

Și când mă gândesc că renunți
la toate astea pentru mine.

Pentru tine?

Nu am vrut să-l părăsesc pe "Potăiţă".

Când Oliver Norville Hardy a murit în spital
în 1957, Stan Laurel îl ținea de mână.

Și pentru prima dată, Stan a vărsat lacrimi
care nu erau menite să facă oamenii să râdă.

Stan a continuat să scrie scenete cu Laurel
și Hardy ani de zile.

Dar nu a mai apărut niciodată pe ecran
pentru că simțea că fără Oliver Hardy,

Stan Laurel era doar o mică parte
din fostul său sine.

Titrare manuală şi traducere după sonor
Virgil G.N.

(Traducere după sonor Nr.134/1208 - 2025)