Original subtitles

Din episoadele anterioare...

- Bună! - Mamă?

Băga-mi-aș!

A venit? E perfect!

- Vom fi o familie mare și fericită. - Suntem condamnați.

Ce faci?

Când sunt tristă, deprimată sau stresată, cânt.

- Haide, cântă cu mine! - Eu nu sunt trist,

sunt îngrozit!

Avem multe de făcut.

Trebuie să terminăm ornamentele, fiindcă, în 28 de minute, facem lumânări!

Asta nu e distracție, e exploatare.

Femeia aia e un geniu malefic.

Aveți probleme mintale care se înrăutățesc

și care vă vor împiedica să duceți o viață normală.

S-a exprimat foarte pasional.

Să revenim la nuntă și la recâștigarea iubitei noastre.

Da!

Gilmore din Ghinionistul, ce crezi că faci?

Nu credeam c-o să spun asta vreodată, dar, vă rog,

luați-vă mâinile una de pe cealaltă.

Cineva ar trebui să-l pună la punct.

Totul e în privire.

Eu am fost la categoria grea.

- Îmi ții asta? - Da.

Cum era privirea de om nebun?

Trebuie să faci așa... ca și cum ai fi sărit de pe fix.

Nu, nu așa, e urât.

Nu, tot urât.

Arăți de parcă te-ai așezat pe ceva și îți place.

Știi ce? Încearcă așa.

Poate o să creadă că faci o criză și i se face milă.

E ăsta... momentul în care iau cea mai proastă decizie

și o să merg șchiopătând tot restul vieții?

- Pot să răspund eu? - Da.

Grozav, mersi.

Da, ăsta e momentul, Jack.

Dar nu ne cunoaște nimeni,

deci am putea

să ne întoarcem brusc și să fugim cu toții în direcția cealaltă.

Stai puțin, nu înțeleg. De ce să fugim și noi?

Da, Duffer McUriaș îl provoacă doar pe Trakarsky.

Adevărat.

Chiar e așa mare? Nu vreau să mă întorc.

- E uriaș. - Bine.

Iubita pe care vrei s-o recâștigi se uită.

Nimic altceva nu mai contează.

Hei, categorie muscă, mă plictisesc. Te-ai răzgândit?

Nu... doar discutam.

- Regret că trebuie să fac asta iar. - Ce?

Jack, nu trebuie să faci asta.

Ții minte ce s-a întâmplat data trecută?

Câte victime ai lăsat în urmă, cât sânge? Groaznic!

Jack, privirea.

- Ce-i asta? - E înfricoșător, nu?

Ești bine? S-a întâmplat ceva?

Nu, așa fac eu. E ceva imprevizibil.

- Ce se întâmplă? - Asta se întâmplă.

N-o pot controla, asta e privirea mea specială.

Bine, și eu am una.

Jack, vino încoace. Ascultă-mă.

Zi-i nenorocitului ăstuia mare

că-ți pare rău și c-ai băut prea mult...

Ai putea să nu mă mai întrerupi? Sunt gata să mă bat.

Mersi pentru grijă. Apreciez.

- Nu pot. - Bine, s-o facem.

A fost mai palpitant la vânzarea de prăjituri,

când am lăsat intenționat prețul pe brioșele mele.

Fără motiv, doar ca să anim atmosfera.

Ești ciudată, dar îmi place.

Ce e?

Sunt sensibil la gluten.

- Ești bine? - E de la bere.

E de la bere, nu trebuia să beau.

Și eu pățesc la fel.

Mulțumesc pentru sprijin.

Scena asta mă întristează.

Pa!

Iz! Așteaptă.

Știu că nu ne-am luptat pentru tine în sensul tradițional.

- Dar... - Ți-am apărat onoarea.

Vrem să te recucerim.

- Îmi pare rău că nu ne pricepem. - Nu mă ascultați, nu?

Ce?

Nu mă auziți.

Spune-ne ce vrei să facem.

Nu contează.

Tocmai ați acaparat petrecerea Lalei.

Mereu, totul se rezumă la voi.

Hei! Roșcatule!

- Ce naiba faceți aici? - Serios?

Știi că va trebui să-i ții piept sălbaticei...

frumoasei tale iubite într-o bună zi.

Deci așa stau lucrurile? Tu...

brunetă mică.

A urmat sfatul, dar nu se pricepe, e în regulă.

Încerci să mă intimidezi? Asta...

Nu mai merge.

Deci n-ar trebui să fiu supărată? Ați terminat tot?

Trabucuri, fripturi, ornamente, lumini...

Sper că glumești,

fiindcă alternativa e îngrozitoare.

De ce, fiindcă te-am păcălit să-mi faci treburile murdare?

Nu e cazul să mimezi ghilimele, Neen.

Chiar m-ai păcălit să-ți fac treburile murdare și a durut.

Pot vorbi?

Sunt copleșită, înțelegi?

Am planificat nunți imaginare toată viața,

credeam că va fi ușor, dar nu e.

Shaun, sunt așa multe de făcut!

Ți-am cerut ajutorul fiindcă știu

că ești genul practic, Shaun Gilmore!

Și îmi pare rău că tu crezi

că am profitat de tine și că te-am făcut să te simți așa.

Îmi pare rău.

Uite cum stă treaba, Neen.

Când plecăm de aici...

ne mutăm împreună...

sau ne despărțim, fiindcă așa spun eu.

Shaun, te rog. Serios...

Da, sunt serios.

Bună!

Cine ești, de pe ce planetă foarte cultivată ai venit

și ce ai făcut cu mama?

Foarte amuzant.

Citeam mult înainte s-o iau pe căi greșite...

Deci...

Ce e? Ce s-a întâmplat?

Ai amuțit din cauză că mama ta a venit la nunta tatălui tău?

Sunt mândră de tine.

De amândoi.

Dar...

Iată-l.

Știi că nu e o idee bună, nu?

Întâi, e...

apoi, rușinea, după aia, whisky-ul,

apoi încep problemele

și ar fi iresponsabil din partea mea

să stau și să mă uit cum îi distrugeți restul vieții.

Ne-am schimbat.

Sigur n-ai mai spus asta de un milion de ori?

Ba da, am mai spus asta,

exact așa, de un milion de ori.

Acum, chiar vorbesc serios.

Nu ne putem vindeca emoțional prin telefon.

Lala a înțeles asta,

de asta n-a acceptat refuzul meu.

După ani întregi în care a învățat să fie

versiunea asta a lui,

de tată, de soț,

acest Ben Silva.

Ea a vrut să fiu aici, să-l văd absolvind.

E termenul folosit de ea.

Și a vrut ca el să se întoarcă și să vadă că și eu sunt bine.

Că putem merge mai departe.

Ciudații ăia doi sunt nebuni după tine.

Ce vrei să spui, c-ar trebui să le dau o șansă?

Nu. E o idee ridicolă,

să te muți într-o casă din suburbii

și să trăiești acolo pe vecie. A fost cam direct, nu?

Nu...

Poate c-ar fi trebuit să fim mai direcți.

Mai sinceri, dar...

Ne-am pierdut.

Așa părinți, așa fiică?

Poate.

Totuși, aș vrea să știu ceva.

Ce?

Jack chiar crede că știe să cânte?

- Da. - Doamne!

E vina noastră, a Emmei și a mea...

I-am tot repetat că e talentat

și că trebuie ca lumea să afle.

Câteodată cred că știe, dar nu vrea să strice distracția.

Ce drăguț!

Dar acum nu-mi mai place trupa Steely Dan.

N-o s-o mai pot asculta niciodată.

El crede că e „Stealing Dan”.

Că e un hoț.

- Nu. - Și îl cheamă Dan.

- Nu se poate. - Și că asta e porecla lui.

E un prostuț.

Da, e.

Amândoi sunt.

Gogoșică.

- Devine mai ușor. - Da?

Cu timpul, devine mai ușor și...

în cele din urmă, o să poți...

să te gândești la el și să zâmbești.

- Ai spus el. - Ba nu.

- Ba da. - Am vrut să spun „ei”.

Familia Trakarthskal. Cum îi...

Mamă, știi că nu așa îi cheamă.

Vino încoace.

- Familia Trakarsky. - Familia Trakarsky.

Îmi pare rău că Duffer McBeat nu m-a supărat mai tare.

Ca să-mi arăt abilitățile de luptă yoga.

Luptă yoga? Ai zis luptă yoga.

Ba nu.

Bine, cred că abilitățile mele de yoga se pot transpune în luptă.

O să revin la asta,

dar acum îți dau niște vești bune, care ne vor înveseli.

Spune.

Întâi, am venit neinvitați la nuntă, și n-a mers.

Apoi, ai iscat o bătaie la petrecerea burlăcițelor

- ...și nici asta n-a mers. - Încă aștept partea bună.

Nu numai că n-am fost dați afară,

ci și era foarte îngrijorată să nu pățesc ceva.

Era doar puțin îngrijorată, dar continuă.

E timpul pentru un gest grandios.

Trebuie să-i spunem că vrem să ne poarte toți copiii în pântec.

Poți lucra la mesaj, iar eu lucrez la asta,

la metodă, care e grozavă.

Ce zici?

- O să fii gol pe dedesubt? - Ce? Nu.

Uite, e...

Eseu.

Gol. Nu știu, ceva legat de sport?

Da, te-ai prins.

Mi-am cumpărat trenci ca să mă fac arbitru,

care e legătura?

Mă străduiesc.

Știi ce? Pot... aici. Uite.

E...

- Ar trebui să fie mai grandios? - Da.

Da, clar. Da.

- Tot n-ai înțeles, nu? - Așa e.

Eu sunt mireasa.

Așa e. Scuze.

Nina mi-a zis să fur toți castraveții,

- ...fiindcă bugetul tău e... - „Sub orice critică”?

Da.

- Scuze, din nou. - Nu-i nimic.

Nu-i nimic.

- Vreau să-ți spun ceva. - Bine.

Nu tu ai inventat lucrurile prin care treci, bine?

Uneori, iubirea găsește calea potrivită.

Depășește toate obstacolele.

Alteori,

sunt prea multe gropi,

cioburi,

prea mulți călători care încearcă să te scoată de pe drum.

Adică renunțăm prea ușor?

Adică e în regulă să renunți.

Orice relație e pusă la încercare,

chiar dacă nu ești conștient de asta.

Iubirea e doar unul dintre aspecte.

Văd că ai comandat clisma cu ciuperci magice.

O alegere excelentă.

O clismă bună nu strică.

Mulțumesc pentru cuvintele înțelepte.

Mai am ceva de zis.

Nu s-a terminat, doar pentru că zici asta.

Bine. Acum vreau și eu să spun ceva.

Ceva ce nu credeam c-o să spun vreodată în viață.

Mă bucur c-ai invitat-o...

Nu te-am auzit.

Mă bucur c-ai invitat-o... pe mama.

Ești mândră de tine?

Da.

N-o să facem asta până devine ciudat, nu?

Cred c-a fost suficient.

Îmi pare rău că noi, familia Silva,

ți-am monopolizat nunta cu foștii noștri.

Cred că nebunii mei au terminat, dar...

nu știu, sper.

- E foarte... - Mă simt ca o gazelă.

Pielea mi-e foarte...

Ce dracu'?

Lexi, pune „In Your Eyes”.

Începe „Spanish Flies” de Nasty Ugly Fucks.

- Nu. - Cred că nu înțeleg piesele moderne.

Nu, stop.

- Resetare. - „In Your Eyes”.

- Piesa de John Cusack. - „In Your Eyes”...

Nu, de Peter Gabriel.

Sunt obsedați de comediile romantice din anii '80.

Da, dar altfel, se pare...

Minunat, acum vin toți încoace...

Am greșit, știm asta, dar, Isabelle Silva...

Vrem să ne porți copilul.

Amândoi vrem, dar eu am...

- Știi... - Oricâți copii vrei.

Mi se pare că monopolizezi gestul, nu crezi?

„Eu produc sperma!” E cam...

- Hei... - Scuze. Ideea e...

că planul e flexibil și vrem să facem o modificare pentru tine.

Ce zici? Ești de acord?

Da sau...

Vouă nu vă e frică de mine cum trebuie!

- Doamne! - Iisuse!

Scena asta ar trebui filmată.

Ține pasul, pisoiaș.

O să pun clipul pe InstaTweet.

Da, InstaTweet. Super, mamă!

Mai am de făcut douăzeci de ornamente,

de mustrat o trupă de folk,

de planificat un final uimitor

și de scris un discurs emoționant,

așa că vreau să plecați, bine?

În regulă.

Acum! Bine? Valea!

Nina, mă lași o clipă?

- Lasă-l jos. - Bine.

- Scuze, asta a fost pentru mine. - Bine.

Te iubim.

Și eu vă iubesc.

Credeam c-am stabilit asta la hotel, nu?

Dar partea cu copilul e nouă.

Nu jucăm teatru fără rost. Suntem...

Dar Nina are dreptate.

Asta nu schimbă nimic.

Vă rog să plecați.

Ben?

Benjamin?

Jess?

E un adevărat spectacol afară.

Jack poartă un trenci

și are o boxă mică din care răsună o piesă.

- Spune orice... - Ți se pare că mă abțin?

Filmul cu John Cusack.

Dacă zici tu. Oricum, cred că pleacă.

- Putem vorbi? - Da, sigur.

- Abia m-am trezit. - Lala are dreptate.

Te iubesc.

- Acum, mai mult ca niciodată. - Jess...

E în regulă. Ben, ascultă-mă.

Nu-s oarbă.

Știu că ești fericit, și asta mă face și pe mine fericită.

Dar îmi vine și să te las inconștient.

Să te învelesc în covor și...

să te duc la o cabană,

să te leg de pat, să-ți rup picioarele.

- Tortura. - Da, e greu.

Nu...

O să aștept aici până... Mamă!

Nu, eu...

- Ea... - Nu! Nu...

veni după mine.

Ca să știi,

n-am planificat asta.

- Stăteam de vorbă și... - Așa este.

- A fost neașteptat. - Știți ce? Nu-mi pasă.

Mereu faceți asta...

Voiam să le urăm lui Ben și Lalei...

- Păreți ocupați, așa că... - O să revenim...

Nu. Intrați.

Acum vrei să rămânem?

Puteți pleca după ce se rezolvă problema pe care ați creat-o.

Ce e cu voi? De ce credeți că soluția e să fugiți?

Nu vă uitați la mine, știu ce am zis.

Nu e evident, Izzy?

Lala e prea bună pentru mine.

N-o merit și nu merit Hawthorne Heights.

- Ben, nu e adevărat. - Te iubește.

- Și noi. - Da.

Ben.

De fapt, am venit să-ți spun

că te iubesc și știu că și tu mă iubești,

nu asta a fost problema.

Am reușit să distrugem totul în afară de asta.

Relația ta cu Lala merge...

și asta îți doresc.

Și mie. Dar asta e irelevant.

Voiam să închei cu:

„Du-te și însoară-te cu femeia aia minunată, altfel, o fac eu.”

E un discurs bun.

Și apoi, Benjamin, voiam...

să-ți dau ăsta.

- E inelul bunicii. - E al Lalei acum.

Încă ceva, vrea să fie găsită...

idiotule... Du-te.

Știu unde e. Rezolv eu.

Nu vreau să dedic următoarea piesă nimănui.

Fiindcă nu merită.

Bravo!

Namaste, nenorociților!

Namaste.

Bravo!

- Îmi dai un autograf? - N-am pix.

Ai nevoie de un fan de vârstă mijlocie?

Sărutul a fost o surpriză.

Aveai dreptate.

Jess și eu eram o poveste fără sfârșit...

dar avem unul acum.

Îmi pare foarte rău că...

Trebuia să te fi gândit la asta înainte să-i deschizi ușa.

Fiindcă acum ies cu tipul ăla beat de acolo

și e extraordinar în pat.

Iubitule, trezește-te.

- E obosit. - Da.

- Ce faci, ce se întâmplă? - Lala...

Sfinte Sisoe!

E al bunicii mele.

Dar îl am deja pe ăsta din Sedona.

Știi ce? Îmi place ăla mai mare.

Doamne, e așa strălucitor!

Abia aștept să-mi petrec

restul vieții cu tine.

Am o idee nebunească,

că tot a venit vorba despre copii.

- Ce-ar fi să adoptăm unul? - Nu.

Sau să mergem o săptămână la snorkeling în Roatán?

- Da! Asta, da. - Minunat.

- Salut! - Salut!

- Scuze. - Bună!

- Îmi pare rău. - N-ai pentru ce.

Se pare că totul a decurs cum trebuia.

- Sunt mândră de voi. - Știu.

- Te iubesc. - Și eu, Gogoșică.

Foarte mult.

- Ne lași un minut? - Doamne...

- Te iubesc. - Da, sigur. Și eu te iubesc.

Deci...

Deci...

Brusc, despărțirea asta pare extrem de reală.

Din cauză că e.

- Iz, pentru tot ce te-a rănit... - Da, ne pare rău.

Și mie.

Bine, atunci...

rămas-bun!

Rămas-bun!

Te iubim.

Rămas-bun!

Subtitrarea: Ana-Adina Doroftei