Original subtitles

Din episoadele anterioare...

Tocmai ai zis ceremonie de logodnă?

- Da. - Ce dracu'?

Toată lumea are destul ceai?

„Coaja de Ibanga este un canabioid african rar folosit la interogatorii.”

- Adică... - Țineți-vă bine.

Vom fi sub influența unui ser al adevărului.

Barul ăla stupid îmi scoate sufletul.

Renunț.

Te rog, vino la cină mâine-seară.

E o cerere rezonabilă a mamei mele.

Frate-meu e bogat. Și nevastă-sa.

Ei au o grămadă de bani, și voi, nu.

Ori eu, ori ea în pat.

Haide... N-o să...

Ea sau eu.

Izzy e încă pe abonamentul nostru comun?

Nu!

Mi-au închis abonamentul. N-am semnal!

Dintre etapele emoționale ale despărțirii,

în asta găsești un motiv să apari la ușa lor.

Oprește.

Nu-i destul că mi-ați stricat ușa și mi-ați anulat abonamentul?

Vreau whisky-ul meu cu scorțișoară și...

Vai! Ce penibil...

Scuze.

Se schimbă multe, sunt stresată.

Nu-s genul care dă buzna și își cere lucrurile înapoi, scuze.

E un clișeu al despărțirilor.

„Dați-mi înapoi discurile pe care oricum nu le ascult.”

- Atunci, ce faci aici? - Nu știu.

Jizzy și Jemma m-au bulversat un pic.

Deci ai făcut-o?

- Ai născut. - Da.

Cum ziceați că le cheamă?

- Lucy și Rose. - Lucy și Rose.

Deși, momentan, amândouă

răspund la ambele, ceea ce e frumos din partea lor.

Fiindcă nu le deosebiți încă. Înțeleg. E bine.

Da.

N-ar fi aiurea dacă ați aștepta un telefon de la Lucy și Rose

și cineva v-ar anula abonamentul?

Cum v-ați simți?

Derutați.

Dar și impresionați, fiindcă niște bebeluși...

pot da telefoane.

Copilul meu, adică un copil cu care am lucrat în Otay Mesa...

e pierdut în sistem...

și faptul că n-am telefon a făcut experiența și mai stresantă.

Asta e.

Cineva ar trebui să-și facă propriul abonament.

Touché, Jack Trakarsky.

Atunci, îmi iau lucrurile și plec.

Whisky-ul cu scorțișoară,

țigara mea electronică preferată,

- ...și blugii negri... - Sunt puse toate într-o cutie.

Sigur nu vrei să ții una în brațe?

Da, nu. Sunt sigură. Foarte sigură.

- Poftim. - Mersi.

Astea-s toate lucrurile.

Bine, sunt în întârziere. Trebuie să merg la o cină...

Cu Nathan?

Și noi ne gândim să ieșim din nou la întâlniri.

Da. Ne-am instalat o aplicație faină

pentru întâlniri poli. Da.

Cum se numește?

Se numește... Nu știu, tu ai găsit-o.

- Da? Poli... - Poli...

Anna? Nu, asta era...

PolyNate.

Polynate.

Ca albinele, fiindcă ele fac mult sex.

Bine. N-are niciun sens ce ziceți.

Dar... mă bucur pentru voi.

Ieșiți din zona voastră de confort din nou.

Da.

Mergeți la întâlniri poli. E bine.

Te rog să ne dai cheia înapoi.

Am vrea să evităm confruntările astea stânjenitoare.

Bine. Da, bineînțeles.

E bine și pentru mine,

vreau să las totul în urmă.

Să-mi ușurez sarcina cosmică.

Să revin la eul meu primordial.

Bine, atunci.

După cum spuneam, sunt în întârziere.

„PolyNate”?

Nu știu. Sper că există.

Surprinzător, nu.

Există o mulțime de aplicații pentru întâlniri poli.

O mulțime.

Nathan? Ești acasă?

Ai niște vin?

Nu cred că e bine să duc whisky cu scorțișoară la o cină în familie

cu un adolescent și tata, fost alcoolic.

De ce?

- Salut! - Bună!

Ai intrat direct?

Tu mi-ai dat cheia, ții minte?

În caz că situația cu Nina și Shaun devine dubioasă?

E foarte dubioasă acum, așa că am folosit cheia.

Am înțeles. „Dubios” înseamnă rău.

Da. Era devreme, așa că m-am gândit că putem merge împreună.

Ai lăsat dușul pornit.

Da, în legătură cu asta...

Sunt ocupat, așa că...

Da, e încărcată.

Pot să aștept, până o să fii gata.

Ce-ar fi să mergem la o cafea mâine

și să vorbim despre asta, bine?

Fiindcă acum sunt ocupat, Iz.

Te simți transformat...

de experiența noastră?

Credeam că mă voi simți altfel.

Știi franceză?

- Da. - Scuze, e...

MENȚINEȚI PORTLANDUL CIUDAT

CARIERA DV. E MAI APROAPE DECÂT CREDEȚI

Să văd dacă înțeleg bine.

Am studiat opt ani ca să devin psiholog licențiat,

tu ai fost...

la Institutul pentru Sănătate Emoțională Betsy Kempler cam un minut,

și ai tariful mai mare decât îl aveam eu?

Mă întreb ce dracu' caut aici?

În acei opt ani ai urmat calea tradițională,

către un scop tradițional, dar iată-te aici,

în biroul meu de la parter, pierdută și lipsită de inspirație.

Poate că inspirația de care ai nevoie

trebuie să vină dintr-o sursă neașteptată și neconvențională.

ROLAND R. REMI CONSILIERE PROFESIONALĂ

De la mine.

E o prezentare ciudată, dar fie.

Sunt aici, ești aici, să începem.

Minunat! Nina... Îți pot spune Nina?

Așa mă cheamă, deci, da.

Mulțumesc, Nina. Nina.

Nina. Ninarino. Neener. Sun-o pe Neener...

Nici chiar așa.

- Bine. - Da.

Scuze, îmi place să inventez diminutive. Uite cum stă treaba, Nina.

Diferența dintre un consilier de orientare profesională și un terapeut e că aici

ne concentrăm pe scop,

pe rezultatul final, croirea unei căi spre viitorul tău ideal.

Ca la terapie, dar fără poveștile despre unchi perverși?

Da, în principiu. Bine spus.

Dar să revenim la întrebarea ta inițială,

care a fost bună.

Ce dracu' cauți aici?

Folosesc un cupon de reducere?

Nu știu. Am încercat să lucrez ca terapeut,

nu mi-a plăcut, apoi am încercat să lucrez într-un bar,

mi-a plăcut și mai puțin, așa că...

Trebuie să-ți stabilești niște obiective noi,

să devii mai responsabilă pentru aspirațiile tale,

ca să poți excela în cariera aleasă.

Te-ai gândit vreodată dacă are sens ce spui?

E cineva?

Te-ai blocat sau...

Nu, scuze.

Câteodată mă gândesc la ce spunea marele Wayne Dryer.

- Spunea să nu... - E Dyer.

Ăsta e momentul în care mi-am dat seama

că aș fi putut merge la o oră de masaj de banii ăștia.

Da.

E și momentul în care mi-am dat seama că sunt un impostor!

Ce zici despre asta?

O compilație de clișee corporatiste,

interpretate de o trupă locală de cover-uri!

Scuze pentru criza emoțională.

Probabil ar trebui să nu te taxez.

Tot o să te taxez, dar...

Ești încă aici, de ce?

Sincer?

Ești foarte ciudat... dar îmi place.

Poate ne putem ajuta reciproc?

Iz?

Mai ești aici?

Izzy?

Bună! Ăsta e numele meu.

Ce faceți?

Ea cine e?

Izzy, ea e Zoe. Zoe, ea e Izzy.

Am fost la graniță împreună.

Da?

Nu te-am văzut pe acolo.

Fiindcă e...

E o graniță lungă... Scuze.

Chloe? Bowie?

Da. Părinții mei erau fani Ziggy Stardust.

Nu cred! Și ai mei.

Bine. Sunt doar în prosop, așa că...

Da. Așa este.

- O cheamă Zoe. - E o poveste faină.

E prea frumoasă pentru tine. O plătești?

- Ești geloasă? - Nu.

Doar complet singură în univers.

Scuze, vorbesc ciudat.

Nu-s eu însămi. Sau, mai rău, poate că sunt.

Sincer, sper ca tu și Brigitte Bardot

să fiți fericiți pentru totdeauna...

Iz, știu că treci prin multe...

Nu e nevoie să fii siropos, e în regulă. Sunt adultă.

Voiam să-ți cer cheia înapoi.

Bine.

Da, mi se spune des asta în ultima vreme.

După ce seminarele poli au eșuat,

m-am gândit că tranziția spre consilierea profesională e firească.

O perioadă scurtă am vândut ornamente de Crăciun pornografice,

- ...care au fost... - Ai spus: „seminare poli”?

- Da. - Nu se poate...

- Da. - Tu ești tipul ăla?

- Păi... - Prietena mea Izzy mi-a zis despre tine.

Izzy.

Tatăl ei se însoară

cu ceva pe nume „Lala”.

Habar nu are.

Irosește complet ocazia, dar...

Stai puțin. Ai spus Izzy?

Îi țin minte.

Dacă există vreo relație poli cu ușile închise care să reziste,

probabil a lor e.

S-au despărțit. Ea doarme pe canapeaua mea.

Înțeleg.

Zice că e bine, dar nu o cred,

fiindcă inima ei zdrăngănește

precum un milion de cioburi dureroase.

Bine. Majoritatea lucrurilor pe care le-ai spus nu prea au sens.

Ar trebui să lucrezi la asta. Să lucrăm împreună la asta.

Poate cu asta trebuie să începem!

Cu lipsa ta de sens.

Văd că totuși nu e bine să începem cu asta.

Vom reveni, poate.

Nu înțeleg de ce poliamorul e văzut ca ceva radical.

Toți bărbații importanți din Biblie aveau multe soții.

Avraam, Iacov, David.

Toți, niște destrăbălați.

Nu știu voi,

dar eu simt puterea Domnului trecând prin mine acum.

Nu știu... cum să răspund la asta.

Vrei să spui că ai o revelație sau ai chef de sex, sau...

Ambele.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a făcut să ne întâlnim.

Da. De fapt, a fost o aplicație.

Vrei să spui că ar trebui să ne rugăm pentru sex?

O rugăciune pentru sex? Pare cam...

Pentru că a creat această planetă frumoasă

și toate ființele ei minunate.

Și, în timpul ăsta,

ne-a creat și pe noi după imaginea Lui, ca să ne putem bucura

de plăcerile Lui trupești.

Amin.

Apoi, am plecat din Colorado Springs ca să-mi iau doctoratul în sociologie.

Acum lucrez într-o asociație pentru adolescenți vulnerabili.

Am spus ceva greșit?

- Nu. - Nu, doar că...

Ne sună cunoscut.

Ellie, ce părere ai despre pizza și marijuana?

Merg bine împreună.

Uneori, când nu vreau să mă dau jos din pat,

îmi amintesc că există.

- Ne lași un minut? - Da.

- Ne vom... - Consulta un pic.

- Da, sigur. - Nu e...

- Un minut. - O secundă.

- E ca o clonă. - Știu.

E super fain sau super ciudat?

Nu e posibil

să ne combinăm cu sosia fostei noastre și să fie „super fain”.

Deci?

Deci, nu... evident.

- Bună! - Bună!

Nu va merge. Îmi pare rău.

- Nu e vina ta. - Nu.

- Doar că semeni foarte mult cu... - Cineva.

...verișoara mea.

Foarte ciudat, mersi.

- Minunat, facem sex cu vara noastră. - Da. Poftă bună la pizza!

Pa!

Facem sex cu vara noastră. Mersi, dragă.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum doi ani, când încă eram căsătorită,

că voi sta într-un bar și voi discuta despre poliamor,

întâi, aș fi întrebat:

„Ce naiba e poliamorul?”

Și, apoi, aș fi fost mirată.

Dar voi păreți a fi grozavi.

În general, atrag perverșii.

Ăsta e publicul meu.

Mă opresc din vorbit, beau ceva și vă las pe voi să vorbiți.

- Păi... - Bine.

Și tu pari să fii grozavă.

- Da. - Dacă nu e evident,

noi nu prea suntem.

Trecem printr-o perioadă cam grea.

Nu vrem să intrăm în detalii, doar...

Întâi, vrem să ne asigurăm

că nu-ți plac jocurile erotice cu mâncare.

Din greșeală, am inclus niște cuvinte-cheie în profilul nostru,

precum: „apetit,” „gust...”

De atunci l-am corectat...

- Da. - ...dar unii încă

își fac o impresie greșită despre ce căutăm.

Apropo de impresii, pot să vă întreb ceva?

Sigur.

Apartamentul meu e la două străzi de aici.

Ce părere aveți despre asta?

Good Will Hunting.

Bine jucat.

Uită-te la noi.

Prima cină în familie.

Tradiția e importantă, nu, Izzy?

Sigur. Da, de ce nu?

Da, și, poate, pe viitor,

am putea să ne creăm propriile noastre tradiții,

care nu includ o sticlă de whisky la masă

cu un adolescent și un fost alcoolic. Ce zici?

Am impresia că ar trebui să te plătesc.

- De ce? - Ești un așa mare dezastru,

încât reflectorul e mereu asupra ta, nu a mea.

În aduc aminte de expresia asta în oglindă.

Aroganță nejustificată și terci în loc de creier.

Mulțumesc!

Ben și eu speram

că vom deveni o familie mare și unită.

Așa e, Ben?

Să bem pentru asta...

Iubito, mâncarea asta e o capodoperă culinară.

Mulțumesc, dragule.

De obicei, îmi place

mai mult ton în tocana mea cu ton.

Așa se cheamă, dar nu văd să fie în farfurie.

Nu e cu ton, e vegană. Suntem vegani.

Sunteți vegani?

Asta îmi amintește de o vorbă a lui tata.

Cum era, tată?

Vei renunța la carne „când ți-o vor scoate din colon, mort fiind”?

Așa era?

Ce scârbos...

Uitasem ce amuzantă ești.

Nu glumeam, chiar a zis asta.

Mă bucur că te-ai întors.

N-ai idee ce mult i-ai lipsit lui Ben.

A fost așa ocupat să se infiltreze în Hawthorne Heights,

încât mă mir că-și mai aducea aminte de mine.

Nu. Știu că sunai când puteai

și a încercat să nu te bombardeze, dar îl înnebunea câteodată.

Scuze.

Aveai copii de salvat.

Izzy, la nuntă,

Ben și eu speram ca tu și Alex să aveți roluri importante,

asta ne va apropia.

Va fi ceva informal,

la cabana bunicului meu.

Are sens.

Să fie la cabana familiei tale.

Ne scuzați un minut, vă rog?

- Eu iau cina. - Da.

- Surioara mea a încurcat-o. - Las-o jos.

Care e problema ta?

Se pare că totul și toată lumea te enervează.

Încă încerc să-mi fac o părere mai clară,

am ales „generic nasoală...”

până reușesc.

Ce-ar fi să-ți clarific eu?

Te porți ca un copil.

Da? Păi...

sincer, așa mă simt.

Asta mă enervează, fiindcă mi-am luat doctoratul,

am lucrat în prima linie, am aproape 30 de ani, când devin adultă?

Ai idee?

Niciodată.

Nu te pricepi la asta.

De câte ori trec pe lângă o oglindă...

urlu un pic în sinea mea,

fiindcă mă simt de 34 de ani, dar nu atâția am.

În anul ăla mi-a stat cel mai bine părul.

- Tată... - Da...

Dacă aștepți să te lovească un val de maturitate

sau un moment transformator,

în care se deschid cerurile și te plouă cu înțelepciune...

n-o să se întâmple.

Crești și te transformi în fiecare zi,

chiar dacă tu nu vezi, eu văd.

Și sunt foarte mândru de tine.

E mai bine. Mulțumesc.

Și, ca să știi...

o iubesc mult pe femeia aia.

Așa că te rog să nu te mai porți urât.

Cred că pot să fac asta.

- Sunteți bine? - Da. Scuze.

Da.

E neobișnuit să ai ezitări lucide

când termini paharul dinainte de culcare, dar...

Pentru noi, să devenim „poli” e o schimbare importantă.

- Da. - Nu, înțeleg.

Mi-e din ce în ce mai greu să mă stăpânesc.

În liniște, politicos, simt că o iau razna.

S-a întâmplat ceva?

Oarecum. Da.

Vreau să vă spun ceva, trebuie s-o fac.

- Spune, nu e nicio problemă. - Da.

Îmi pare foarte rău.

Pentru ce?

Cu toții știm că a fost indecent.

- Nu. - Nu.

Da, am fost nepoliticoasă,

vulgară și de-a dreptul insolentă.

- N-am observat, tu? - Nu fi așa dură cu tine.

- Nu e... - Mereu sunt ciudate...

- Sunt stânjenitoare. - Primele întâlniri.

N-o să-mi știu locul,

dacă nu devin conștientă că există

consecințe grave pentru comportamentul meu.

„Locul.” Ai auzit? „N-o să-și știe locul.”

Ca să fie clar, vorbim despre...

Pedepse corporale, da.

Cred că știm ce trebuie să se întâmple în continuare.

Da? Chiar știm?

Când ajungem în apartamentul meu...

o să mă aplec pe canapea

și voi o să mă bateți la fund.

Mă duc la baie.

Deci, Izzy?

Mă gândeam c-ar fi frumos să mergem să ne cumpărăm rochii pentru nuntă.

Izzy, ce zici?

Bem niște cafea și petrecem o zi distractivă împreună?

Da, adică...

Sună...

Da, sună...

Sună a zi de cumpărături cu logodnica tatălui meu.

Să știi că n-o să încerc s-o înlocuiesc pe mama ta.

Nu.

Vreau să începem

acest nou capitol din viață fără resentimente.

Doar vibrații pozitive în această uniune.

Sper să mă ajuți să-l conving pe tatăl tău s-o invite pe Jess la nuntă.

- Pe mama? - Nici vorbă.

Nu, nu se poate.

- Nu, e o idee groaznică. - Asta n-o să se întâmple.

Nu, Jess și eu ne-am împăcat la telefon

și totul e bine.

Ar fi un dezastru, înțelegi?

Sincer, e de coșmar.

Da. Nu.

Ben, dragule, am vorbit despre asta.

Și așa trebuie să se încheie conversația.

Mama va rămâne

în Colorado, acasă la ea.

Să revenim la cerințele mele familiale.

Cum zice ea.

Stai puțin. Ai „cerințe familiale”?

Da. Fără familia Trakarsky.

E neplăcut pentru mine că petreceți timp cu ei, e ciudat.

De ce ați spus „aha” în grup?

Fără motiv.

Tată, ce e?

N-am știut că încă mai ai sentimente pentru ei.

Cine, eu?

Nu. N-am.

Da, nu, e o prostie.

Nu. Sunteți prostuți.

E o mare prostie. Nu-mi pasă dacă petreceți timp cu ei.

Acum un minut, ai zis că îți pasă.

Ați înțeles greșit.

Iz, am 16 ani, și până și eu știu că opusul iubirii nu e ura.

E indiferența.

Iar ție nu ți-e indiferentă familia Trakarsky.

- Ba da. - Isabelle...

Nu-mi spune Isabelle. Doar părinții mei îmi zic așa.

Scuze.

Nu, eu îmi cer scuze. Scuze.

N-am... N-ar fi trebuit... A...

A fost frumos, mulțumesc pentru invitație.

O să plec.

Izzy...

Mi-au oferit un post permanent în Otay Mesa.

Așa că nu mai trebuie să-mi porți de grijă.

E minunat.

Scuze. Mulțumesc.

Neen.

Neen!

La naiba!

Am visat că ne-am luat un câine mare.

Sper că ești de acord că trebuie să vorbim.

Partea mea e scurtă.

Fata trebuie să plece.

Hei, trezește-te.

Avem nevoie de cheie înapoi.

Ce?

Subtitrarea: Ana-Adina Doroftei