Original subtitles

Hei, tâmpitule!

Din episoadele anterioare...

- M-am întors. - S-a întors.

- Izzy s-a întors? - Pot să stau aici câteva zile?

Nu pot să stau la Lala.

M-am întors.

La fix, fiindcă dăm o petrecere diseară.

Acum petreci timp cu foștii mei?

O să fii bine? Când o să-i revezi?

O să fie bine. Evident, noi suntem bine. Totul va fi bine.

Nu-s complet sigură că am planificat bine.

Carmen se întâlnește cu niște moguli de la Hollywood

care vor să cumpere cărțile noastre cu păsări!

Sunt bogat!

Este un copil pe nume Leo.

Era cât pe ce să-l aduc cu mine în valiză.

Da.

Nu-l găsesc.

I-am promis că o să-l sun.

- Salut! - Salut!

Stai puțin. Tocmai ai zis ceremonie de logodnă?

Da.

Ce dracu'?

Hei, Gogoșică...

Hei, Gogoșică.

- Chiar te-ai logodit? - Da.

La miezul nopții, în deșertul de lângă Sedona.

Sună minunat. Nu te-ai gândit să discuți cu mine?

La 54 de ani, ar fi trebuit să mă consult cu fiica mea adultă

înainte să mă logodesc spontan cu iubita mea de peste 50 de ani?

Îmi asum riscul să aleg nu.

„Nu.” Pur și simplu nu? Așa procedăm?

Încă nu-mi vine să cred că s-a întâmplat.

Da, chiar ați făcut-o!

- Am făcut-o! - Da.

Felicitări.

Știi ce? Du-te. Veselește-te.

- Ai putea să te bucuri pentru mine. - Sigur.

- Hai să... - Nu.

Hai să stăm jos.

Bine.

Ești bine?

- Bun venit, dragi tovarăși de drum! - Namaste.

Aseară, Ben și eu am parcurs

o călătorie transformatoare și revelatoare,

o călătorie care s-a încheiat cu logodna noastră.

Și asta ne-a făcut să ne dăm seama ce contează cu adevărat în viață.

Oamenii cu care o petreci.

Apropo de petrecutul timpului cu cei apropiați și de sărbătorit,

am vrut să aducem cu noi această parte

- ...din compromiso ceremonia... - Da.

...care ne-a trezit și ne-a unit sufletele.

Cine vorbește așa? Vrei să știi cine?

Nimeni nu vorbește așa.

Toată lumea are destul ceai?

Vă simțiți învăluiți de lumină caldă?

Nu trișez, sunt în continuare abstinent. E doar ceai.

Da, e o poțiune calmantă, relaxantă, care îți deschide sufletul,

ca să poți împărtăși adevărul cu cei dragi.

Acum, că noi am împărtășit adevărul nostru,

adevărul logodnei, cu voi,

vă rugăm să vă deschideți și voi ferestrele... către ceilalți.

- Stăm jos? - Da.

- Hei... - Ce faci?

Da, Nathan.

Nu vreau să fiu pămpălău, dar am alergii, așa că...

- Pămpălău! - Pămpălău!

Amuzant. Ne distrăm, dar aș putea muri, deci...

- Tot ești pămpălău. - Îmi poate spune cineva

ce conține ceaiul magic?

Da, păi, are mușețel.

Da, și rădăcină de valeriană, și sunătoare, cred.

Da, și coajă de Ibanga.

Ce? Ce e coaja de Ibanga?

„Coaja de Ibanga este un canabioid african rar folosit la interogatorii.”

Scrie aici că e o substanță interzisă.

E grav.

- Ce? Nu... - Nu, e ceai de plante.

Da, nu...

Conform legii, ar trebui să ne spună dacă...

- Nu, e în regulă. - Stai puțin.

- Adică... - Țineți-vă bine.

În curând vom fi sub influența unui ser al adevărului.

Știți că nu ne-am droga prietenii, nu?

- Nu intenționat. - Nu.

Hopa...

De fapt, Marie nu e la o școală de moașe în Dakota de Sud,

acum, că o spun cu voce tare, îmi pare o minciună

inutil de amănunțită și ciudată.

Divorțăm, asta e.

- Îmi pare rău. - Da.

Barul ăla stupid îmi scoate sufletul.

Renunț. Da.

Altcineva? Alte adevăruri...

Am eu ceva de spus.

Iz?

E în regulă. Poți să pleci.

Trebuie să afle ce simt.

- Ce dracu'? - Ce naiba?

- Prostii! - Ce mama dracului?

Acordați-mi un moment, bine?

Trebuie să spun asta repede, înainte să fac infarct,

fiindcă altfel n-o s-o auziți niciodată. Și trebuie s-o auziți.

Vreau să am copii cu voi.

Vreau să construim o casă și o viață împreună.

Și noi vrem asta, prostuțo! Nu?

Altfel, de ce te-am lăsa să ne plătești jumătate din ipotecă?

- Nu e evident? - Vă rog.

Alegeți-mă pe mine. Pe noi. Nu asta!

Te referi la plan?

- Insulți planul? - Doamne!

Acum vrea să renunțăm la plan?

- Ce dracu', Iz? - Nu insulta planul!

Am încercat să fiu ce vreți.

Nu prea.

Ai încercat dând o petrecere pentru noi

și dându-ne papucii în fața familiei și prietenilor?

Jack, Emma, sunt doar o fată,

care stă în fața unui cuplu căsătorit și...

Despre ce vorbești? N-am spus așa ceva.

Nu vă pierdeți în detalii. Exprim ce simt.

Mersi pentru povestea subiectivă de la focul de tabără.

Țineți minte, chiar și o sămânță de adevăr

ascunsă într-o grămadă de aberații poate deveni un copac...

de... adevăr mai mare.

- Am dat-o în bară. - Nu, iubitule. Rezolv eu.

Tatăl tău e grozav.

Fițosul ăla care citează prăjituri cu răvașe nu e tata.

- Mai este ceai? - Poftim.

E distractiv. Știți care a fost partea mea preferată?

Când iubita mea a spus

că urăște să lucreze în barul pe care l-am numit după ea.

Nu e vorba despre noi.

Noi n-avem dreptul la replică? Nu-i corect!

- Cum rămâne cu adevărul nostru? - Da.

Te rog, Iz, spune-ne ce trebuie să facem.

Nu m-ai auzit, Mucoaso?

Nu puteți băga acest om fantastic și minunat

în cutia voastră rece și cu miros de dovleac.

M-aș sufoca de la mediocritate, monotonie

și alte cuvinte negative care încep cu M.

Te rog, nu ne face asta!

Vă este așa frică de necunoscut,

încât v-ați închis în planul vostru stupid,

ademenind unicorni naivi,

ca să le măcinați coarnele și să le inspirați magia.

Dar știți ceva?

Pe mine, nu, fiindcă sunt o ființă magnifică

și trebuie să zburd liberă până la graniță,

două cuvinte pe care o să le repet până o să înnebunesc pe toată lumea.

Copiii! Salvează copiii!

- Copiii... - N-are nimic.

Salvează copiii...

Privește pentru ultima oară, Izzy Silva.

Fiindcă e ultima ta felie din acest delicios desert.

Desert.

A fost foarte sexy. Chiar...

Ce? Nu... Eu...

Nu așa s-a întâmplat!

- S-a întâmplat exact așa. - Exact așa a fost.

- Bine. - Oameni buni, vă rog. Bine?

Da, sinceritatea e o parte importantă din compromiso,

dar adevărul ține de perspectivă, deci...

Doamne! Este un singur adevăr, tâmpiților. Și eu l-am văzut.

Ce ți-a spus Nathan?

Nu e vorba de el. Ci... de noi.

Credeam că asta vrei.

Știu. Dar...

Nu vreau asta.

Fiindcă asta... vă aparține vouă și am încercat s-o fac să fie și a mea.

Fiindcă vă iubesc și vă voi iubi mereu.

Dar, dacă rămân, ar trebui să renunț la tot ce-mi doream înainte să vă cunosc.

La toate deciziile importante care-mi fac viața să fie a mea.

M-ați lăsat să vopsesc ușa, ca să nu observați

că mă puneați într-un colț.

- Em, ești bine? - Sunt bine.

- Ești... - Nu.

Nu mai putem face asta.

S-a terminat. Definitiv.

Da. Trebuie să pleci. Acum.

Bine.

Te rog, pleacă!

Îmi pare rău.

Îmi pare rău.

Ben, Lala, se scrie Ibanga, cu I?

- Da. - Da, așa e? Da.

Ibanga nu e un ser al adevărului, oameni buni.

E un somnifer ușor din familia melatoninei, Will.

Vă dați seama ce plictisitoare ar fi fost compromiso ceremonia

fără farsa mea genială?

Cu plăcere.

Minunat, mulțumim! Acum să revenim la petrecere.

Să trecem peste aberațiile de la Ibanga și să ne îmbrățișăm!

Da, nu vreau.

Gogoșică...

Ben, ce-ar fi să-mi trimiți un mesaj data viitoare când te logodești?

Izzy!

Gogoșică!

Fii adultă un pic.

- Ești bine? - Izzy? Of... Bine.

- A fost intens. - Sunt bine.

În legătură cu logodna,

am vrut să te anunț înainte de petrecere.

Dar îl știi pe tatăl tău, are înclinație spre dramatism.

Eu știam că avea înclinație spre dormitul afară și disparițiile subite,

dar cred că tu-l știi mai bine decât mine.

În regulă. Nu, e în regulă. Hai să vorbim despre asta. Despre tot.

- Spune-i. - Salut, Ne-Sora-Mea,

te rog, vino la cină mâine-seară.

Putem să ne facem unghiile și să vorbim despre băieți,

și să fim cei mai buni prieteni.

E o cerere rezonabilă a mamei mele.

Am nevoie de părerea ta în privința nunții.

O vom face la casa bunicului, de pe malul lacului.

Prietenul tău poate veni și el la cină. Și la nuntă.

Vrei să vii la nuntă?

Nu... Nu pot.

Mulțumesc, Lala. Vom fi acolo.

Care te stresează așa mult?

Plată ipotecă. Da? Nu?

Ai primit oferta de la Dani?

Și nu merită?

- Nu știu cum să răspund. - Cât?

- Știu. - Uau!

- E pe bune? - Da.

Știu că va fi greu să te desparți de fete, dar...

Știu. Înțeleg.

Da? Bine, fiindcă eu, nu.

Am fost avertizată,

dar e uimitor.

M-am schimbat.

Nimic nu mai e la fel.

Voi face plata.

Și acum trebuie să accept slujba.

Ba nu trebuie. Nu pentru mine...

Jack, e în regulă. Trebuie s-o fac.

Vreau s-o fac.

- Te iubesc. - Eu, mai mult.

- Mulțumesc. - Cu plăcere.

Și nu doar din cauză că ai bani. Deși ajută.

Știai că Izzy e încă pe abonamentul nostru comun?

Da? E...

Nu e bine, așa e?

Nu e vorba de cheltuială, ci de principiu.

S-o fac?

Cred că e timpul pentru un mic act de răzbunare.

Da.

Vorbește încet, bine?

După tot prin ce a trecut, e o pasăre rănită.

E fragilă și înfometată, bine?

Bine. Dar o să discutăm despre ce ai zis aseară.

Dacă nu aici, în altă parte.

Frate...

Chiar credeai că doctoranda va fi barmanița ta pentru totdeauna?

Și poți vorbi mai încet până ce bem cafeaua?

Și ar merge niște clătite. Știi să faci?

- Încetează. Nu. Iz? - Da.

E 2.00 după-amiaza.

- Sufăr din cauza fusului orar. - E același.

Se cheamă „Sindromul Epuizării Latitudinale”.

Nu există. L-a inventat.

- Nina? Ascultă-mă. - Da.

Ce vrei să faci cu viața ta?

Cred că ar fi trebuit s-o întreb eu asta.

Crezi?

Nu știu.

O să-ți povestesc ceva și cred c-o să ajute.

Odată, când eram tânăr, aveam un amic drogat

și părinții lui... îi tot ziceau:

„N-o să-ți găsești de lucru cu o licență în Literatură Feministă Islandeză!”

Așteptați partea interesantă.

Ești gata? Asta e.

Acum e consilier de orientare profesională...

în Islanda!

- N-a ajutat deloc. - Genial.

A fost o anecdotă care să înveselească atmosfera.

Aveați nevoie de asta.

Ar trebui să merg la un consilier.

Baftă, tâmpiților!

Nu voi, ceilalți tâmpiți. Familia Trakarsky.

Spun că le datorez 102$.

Nu!

Mi-au închis abonamentul. N-am semnal!

LIPSĂ SEMNAL

Și astfel trecem de la negare la furie,

a doua etapă emoțională, mai distractivă, a despărțirii.

Nu, nu înțelegi. Nu se poate.

IRC nu știe care agenție de plasament a procesat dosarul lui Leo.

L-am căutat toată noaptea, de asta dormeam.

Și acum nu mai are cum să mă contacteze.

Fă-ți alt abonament.

Bine. Imediat ce am bani în cont

și/sau o carte de credit care n-are limita depășită.

Ca să vezi, când faci fapte bune, nu ești recompensat, nătărăule.

Nu meritam asta.

- Știi ce? - Draga mea...

- Ce faci? - Nemernicii!

Le arăt eu lor.

Nu, mă duc să încui ușa. Shaun, adu cloroformul.

La o parte!

Dintre etapele emoționale ale despărțirii,

asta e cea în găsești un motiv să apari la ușa lor,

pentru că ți-ai uitat chiloții sau albumul preferat.

Dar tu n-ai făcut-o încă, așa că te-au provocat.

Uită-te la mine. E o capcană.

- Fir-ar! - Da.

Sunt în carantină sub supravegherea ta, dr. Martone.

Nu. Să nu ne grăbim.

Ai putea merge să trăiești cu lupii,

dacă ne luăm după cum trăiești aici, sau să-l vizitezi... Bine.

Ce drăguț! Foarte drăguț.

Mă bucur că ești aici, Soph.

Mersi, Em. Și eu.

- Cum merge căutarea unei slujbe? - Am obținut una.

- Felicitări! - Da.

Bravo mie, reușesc în viață!

Ești tristă că trebuie să te desparți de fete?

Tristă? Tristețea te face să plângi mult? Atunci, da, sunt tristă.

Asta e viața. Planul nu e ieftin.

- Suntem... - Frate-meu e bogat. Și nevastă-sa.

S-a întâmplat asta. Ei au o grămadă de bani, și voi, nu.

Își cumpără multe lucruri, le vor trimite pe fete

la o școală de elită, tot tacâmul.

Cred că Marty i-a zis „încălcarea contractului social”,

prin care rămâneați la același nivel socio-economic.

Nu mai sunteți egali. Nici pe departe. N-ai idee.

Mă simt mult mai bine.

Mi s-a ridicat o povară de pe umeri.

Mi-ar prinde bine un cocktail. Vrei și tu unul? Ce oră e?

Ne pasă? Cred că ție îți pasă.

E de treabă,

dar gândul că tata împarte patul cu o femeie

care se dă cu deodorant natural...

Pute? Prea evident?

Mi-e teamă că face ca data trecută.

Se pliază pe viața altcuiva.

Ca data trecută?

Da. A venit în Colorado pentru o slujbă în construcții,

apoi a cunoscut-o pe mama și a fost absorbit în lumea ei.

Prietenii și familia ei, casa părinților ei,

echipa ei de bowling.

Îi era așa teamă că n-o să se integreze

și că n-o să fie destul de bun pentru ea și pentru ei, încât...

s-a apucat de băut.

- Așa a început. - Da.

Abia l-am regăsit, știi? Nu vreau să dispară iar.

Dar, mai ales, ți-e teamă să nu fie genetic, nu?

După cum s-a demonstrat prin scurta ta carieră de escortă.

Urmată de integrarea în familia perfectă?

A: du-te dracului! Și B: 100%.

Am căutat un loc căruia să-i aparțin.

Dar acum ai asta, nu? Cu Leo și ceilalți copii?

Așa cred.

Venind vorba de nunta Lalei.

- Nu vorbeam despre asta. - Vrea s-o facă la cabana bunicului,

- ...în pădure. - Da, am auzit.

Ea și Ben vor recita poezii pe malul apei,

- ...iar noi vom mânca vreascuri. - Ca în Jonestown.

După descrierea ei, sinuciderea în masă nu e exclusă.

Neen, ce se întâmplă?

De ce-ți pasă așa mult de nunta lui Ben și a Lalei?

Da?

Iisuse!

Ce dracu'? De când ești acolo?

Izzy a pus o întrebare bună. De ce-ți pasă așa mult de nunta lor?

Nu-mi pasă. Doar că...

Va trebui să tăiem copaci și să ne cioplim singuri scaunele?

Să mergem în pădure și să așteptăm să iasă o nuntă ca lumea?

E nevoie de viziune și planificare,

de o mână fermă care supune inimi, minți și voințe,

ca să iasă o capodoperă nupțială!

Dar cui îi pasă, nu?

Nu mă doare capul pe mine, nu e problema mea...

Trebuie să merg la o cină. Te las pe tine să afli despre ce e vorba.

Nu e vorba despre nimic...

Sigur.

Ai găsit un alt unicorn?

E un cadou de la mama.

Suferă de obrăznicie întârziată.

Sforăie mai puțin decât ultimul.

Știai că familia Amari e bogată?

Am încercat să nu observ,

dar două cuvinte: „Dave” și „bani”.

- Da, e greu să ții un astfel de secret. - Da.

- Știai că vizitează case? - Ce?

Dar despre școala super exclusivistă privată pentru Callie și Lily?

- Deja? - Nu, e târziu.

Majoritatea copiilor se înscriu din pântec.

E dezamăgitor, nu?

Școlile astea de lux la care se predă aceeași materie cu ce?

- Holograme? - Da, la asta mă gândeam și eu.

E stilul noilor îmbogățiți, nu?

- Prostii. N-avem nevoie de așa ceva. - Da.

Suntem răi? N-ar trebui să ne bucurăm pentru ei?

Nu le port pică fiindcă au bani, dacă la asta te gândești.

- Da. - Ne port nouă pică fiindcă n-avem.

N-am vorbit serios, bine? Nu-i dau lui Izzy locul tău din pat.

Da, bine de știut.

O să doarmă între noi?

Nu se poate!

E mică. Nici n-o să observi că e acolo.

Până aici! Ori eu, ori ea în pat.

Haide... N-o să...

Ea sau eu în pat?

E simplu, Neen. Tot ce trebuie să zici e:

„Te aleg pe tine, Shaun.” Atât.

Shaun, îmi pare rău că vizita lui Izzy

te-a făcut să te simți aiurea nejustificat...

O să întrerup scuzele astea nereușite.

Îmi spui ce dracu' se întâmplă?

Ai renunțat la slujba de terapeut,

te obsedează nunta unei străine

și acum nici măcar nu-i spui lui Izzy că locuim împreună?

Tu ai un apartament, am și eu unul,

nu văd cum din asta reiese că „locuim împreună”.

Nu există ghilimele. Nu îndrepta ghilimelele spre mine.

Neen, am 36 de ani.

Nu-s în relația asta pentru distracție.

Am început o afacere și acum vreau să încep o viață.

Știu asta. Știu.

Bine, fiindcă trenul ăsta pleacă din stație, Neen.

Trebuie doar să spui: „Vin cu tine.”

Doamne! Ce...

Vrei să vin după tine acum?

Tu alegi.

Serios?

Bine!

Hai, oameni ai suburbiilor, nu fiți zgârciți cu internetul.

Haide...

Oprește.

Ce ușă urâtă și banală!

Ăia sunt șlapii mei aruncați pe verandă?

Îmi pare rău.

- Pentru ce? - Pentru că am zis

că sunt dezamăgit de noi. Sunt doar obosit.

Și eu.

Obosită și săracă.

Ne vom descurca.

E important să ne amintim cum am ajuns aici.

Am cumpărat casa crezând că vom avea trei venituri.

Va trebui să trecem peste asta.

Peste ranchiună... peste tot.

Nu-i destul că mi-ați stricat ușa și mi-ați anulat abonamentul?

Acum îmi aruncați șlapii ca pe un gunoi?

Știți ce? La dracu'!

Nu-mi pasă dacă e un clișeu din etapele emoționale ale despărțirii,

dar îmi vreau lucrurile faine înapoi.

Vreau whisky-ul meu cu scorțișoară și...

Iz?

Jizzy și Jemma.

Le cheamă Lucy și Rose.

Lucy și Rose.

Vrei să ții una în brațe?

Subtitrarea: Ana-Adina Doroftei