Original subtitles

Din sezonul anterior...

- Ce anume am? - Sunt gemeni. Fetițe.

Am văzut căutarea ta despre „custodia în trei”.

Nu asta vrei și tu, iubito? Să fim toți părinți egali?

Dacă ați putea fi o parte din casa voastră,

ce ați fi și de ce?

Tu ești ușa! Ne deschizi viețile

în moduri spectaculoase și uimitoare.

Iată ușa mea, tâmpiților...

„Încălcare a regulilor asociației.”

S-o ia dracu' pe Lala!

Tati și cu mine am petrecut niște timp împreună, e ceva normal.

Pe bune?

Adori să dai indicații. De ce nu vrei s-o faci chiar aici?

- Chiar ai numit barul Therapy? - Da.

- Citește inscripția. - „Tu vei avea mereu cheia.”

Mă faci mai bun, Neen.

E o idee incredibilă!

Sunt sigur că a doua carte

se află pe fundul paharului ăsta de rosé. O simt.

- Vrei să ieși cu alte persoane? - Ce-ar fi să lăsăm vrăjeala?

Să recunoaștem că nu vom mai pleca din cartierul-model,

iar eu n-o să am propriii mei copii.

Dacă nu asta vrei, de ce n-ai spus ceva?

Chiar o faci.

Pleci la graniță, îi ajuți pe copiii ăia. E extraordinar.

Ce naiba crezi că faci, apărând aici din senin?

Am vorbit cu șefa IRC din Otay Mesa.

- A zis să te iau cu mine. - Vom fugi spre graniță?

Când eu trebuie să semnez actele?

Nu pot să fac asta.

Jack? Ai auzit?

- Ce se întâmplă? - Cred că e cineva în apartament.

- Ce facem? - Doamne! Fetele!

Pune mâna pe ceva.

Unde-ți ții crosele de golf?

M-am retras din circuit. Vorbești serios?

O bâtă de baseball? Baseball joci?

- N-am obiecte contondente. - Nu știu!

- N-am nimic. - Nu te-am întrebat dacă joci pelotă!

- M-am întors. - Cum ai intrat?

Nu-ți bate capul cu asta.

N-ai voie să dai buzna, ca și cum încă ai locui aici.

Ascultă-mă, te rog.

Asta. Tu. Hawthorne. Gemenele.

Totul. E ceea ce vreau.

- Plecarea m-a ajutat să-mi dau seama. - Arăți grozav.

- Și tu. - Crezi că-s frumoasă?

Crezi că-s frumoasă?

Știu asta.

Hei, tâmpitule!

Același vis?

E rândul meu.

Ca să nu rămână nespus, de ce arunci cu cactuși în oameni?

Ai noroc că nu joc bowling. Doamne!

- Te-ai întors. - Da.

- Mi-a fost dor de tine. - Și mie de tine.

Nu mă plâng, dar de ce așa brusc?

Mi-au oferit un post permanent de asistent social,

dar nu vreau să mă pripesc.

În regulă. Cum e acolo?

- Cum e acolo? - Trist.

Merge microfonul?

În mare parte trist, cu licăriri de speranță,

dar îi ador pe copii.

Este un copil pe nume Leo.

Era cât pe ce să-l aduc cu mine în valiză.

Ce-ar fi să ne mutăm...

Să-l trimită încoace. Îl creștem împreună.

- S-a făcut! - Bine.

Sunt o ființă palpabilă, nu? Mă vedeți?

- Mă vede cineva? Iz? - Salut, Shaun!

- Bună dimineața! - Salut!

Tatăl tău va fi încântat să te vadă. Nu mergi pe la el?

Doamne! Bine că mi-am amintit! Pot să stau aici câteva zile?

Nu pot să stau la Lala, bine?

Unde stă tata, apropo, cu ea.

- Oricât ai nevoie. - Oricât ai nevoie.

Mulțumesc.

- Dar cam de cât timp ai nevoie? - Nu știu.

Întreb pentru că, nu știu dacă ți-a spus Nina,

nu e oficial, dar locuiesc și eu aici acum...

Din moment ce ai nevoie de ceva de făcut, ce zici de niște cafea?

Da, eu vreau cana care e, de fapt, o halbă de bere!

Mugsy. E cana mea.

Ce-ar fi să vă fac și niște omlete

- ...și să fie complet... - Da!

- Nu vreau să fac lucrurile astea. - Da!

- Mulțumesc. Pa! - Mi-e foame.

- Doamne, mi-a fost dor de tine! - Și mie de tine.

Acum. Mai târziu. Acum.

- Așa. - Mult mai târziu.

Pe asta nici n-am văzut-o, bine? Dacă întreabă cineva.

Trebuie să-mi găsesc de lucru.

- Cu cine te întâlnești azi? - Cu o tipă pe nume Dani Monro.

- Ce? - Da, lucrurile se mișcă

foarte greu.

Ce prostie! Doar pentru că ai copii acum?

Și e o piață mică, cu doar câteva firme serioase.

N-am lucrat de opt luni.

Am plecat de la ultimele două slujbe.

Da. Ar mai fi și asta.

Simt că îndepărtăm norul de nebunie

care ne-a cuprins în ultimul an, nu?

Măcar ne-am ales cu ele două.

- Da, am schimbat puțin cursul. - Puțin?

Bine, poate mai mult.

Am ieșit la cumpărături și am ajuns într-un avion spre Peru.

Am luat calea mai lungă, dar am reușit. Am ajuns.

Planul e pe cursul normal. Familia Amari, noi și Hawthorne Heights pentru totdeauna.

Avem o casă frumoasă. Avem niște copii frumoși.

Avem niște vecini ciudați, dar simpatici. Peru-ul metaforic să se ducă naibii!

Nu-ți face griji, rezolv eu problema financiară.

Am trei teancuri aici.

Dacă reușim să dormim mai mult de trei ore consecutiv,

o să te distrug.

- Cred că are diaree. - Care dintre ele? De unde știi?

Ea. Simt în mână.

- E foarte cald. Plec. - Amândouă miros a rahat.

Hei! Nu vreau să fiu rău...

Spune.

N-ai vrea să faci curat în zona ta?

- E zona mea acum? - Așa se pare, nu?

- Bine. - Nu, n-am atins-o.

Nu, e spatele meu. E...

Ce ai pățit la spate?

Ții minte puștiul despre care ți-am zis? Leo?

Am fost trimisă la un cămin și a venit el. Era cel mai mic.

Era orfan. Era un minor neînsoțit

și era hărțuit de cei mari...

Nu vorbea prea mult de la început, apoi n-a mai vorbit deloc.

A durat ceva timp,

dar a început să aibă încredere în mine și asta a fost.

Vorbea doar cu mine.

M-a pus să jur că stau cu el până adoarme.

- Ce drăguț! - Mi-e dor de el.

Stai... Da, partea despre...

Mă doare spatele de la dormitul pe podea.

- Shaun, te muți pe canapea. - Ce? Nu.

- Nu-ți pasă de copii? - N-are sens ce spui.

Știi ce? Nu pot. Locuiește aici.

Locuiește aici? E provizoriu.

- Ne vedem mai târziu. - La treabă cu voi!

- Salut, tată! - Ce face fata mea?

M-am întors. Am ajuns târziu azi-noapte.

- Alo! - Tu ești!

Eu sunt. Răspund la telefon, fiindcă a sunat.

- Sunt Lala, vecina de peste drum. - Acea Lala.

Te-ai întors? Minunat!

La fix, fiindcă dăm o petrecere diseară.

E o surpriză. Luați-vă haine confortabile.

Pijamale sau pantaloni de yoga, nu poți face o criză îmbrăcat comod, nu?

- De ce am... - Despre ce e vorba?

Ai vorbit cu familia Trakarsky?

Nu. De ce?

- Izzy s-a întors? Când? - Azi-noapte.

Stai puțin. Dă înapoi. Acum petreci timp cu foștii mei?

Nu doar cu ei. Și cu familia Amari.

Cu Marty și Will. Ni se spune Echipa de Șoc.

Deși eu nu sunt de acord cu ierarhizarea cartierului.

Dar o să fii bine, nu? Când o să-i revezi?

Draga mea, sincer, dacă nu te simți în largul tău...

Așteaptă, te rog.

Știi ce? Știi ce, tată? Sunt pregătită.

Ce? Nu, o să fie bine. Evident, noi suntem bine.

Și sigur și ea e bine. Deci totul va fi bine.

Știi de ce? Fiindcă... aceste șase luni la graniță

m-au ajutat să văd lucrurile mai clar.

Eu am făcut ceva semnificativ cu viața mea,

iar ei au vopsit ușa, ca să mă șteargă din viața lor.

Deci cu toții avem felul nostru de a merge înainte.

- E supărată din cauza ușii. - Din cauza ușii?

Eu am dat aprobarea. A fost alegerea lor.

Care ușă? Ușa noastră?

Tată! Nu-s supărată...

Deci...

- La petrecere vor fi doar cupluri? Sau... - Da. Cu excepția ta.

Îi poți invita și pe Shaun și Nina?

Sigur. Au venit să... verifice gazul? Deci...

Vorbești un pic ciudat.

- Trebuie să închid. Pa! - La șase...

Ne vedem atunci!

Nu-s complet sigură că am planificat bine.

Of...

Salut!

Mergem la o petrecere diseară. La Ben și Lala.

S-a întors.

Da.

Vom fi bine. Vom fi bine.

Asta am zis și eu. De mai multe ori.

Covrig. Portocală. Castravete murat. Castravete murat?

Da, știam că va fi castravete murat.

Am fi putut paria pe asta? Da.

Neața, îngerașilor!

Bravo!

- Frate dragă. - Bună dimineața, Sofa!

Mai ții minte? Ți-am spus Sofa

în loc de Sophie un an întreg în care ai stat pe canapea,

iar apoi ne-am dat seama că era o problemă renală?

E... complicat.

Acum e haos. În mod normal nu e așa.

E o minciună. Nu știu de ce am zis asta.

Mă simt vinovat, fiindcă ai venit în vizită,

și acum ești bona noastră.

E bine pentru toată lumea.

- Mi-era dor. - Mă bucur că ești aici.

Dacă erai în altă parte, aș fi venit după tine.

Mersi.

Nu mă așteptam la toate astea. Sfinte Sisoe!

Carmen se întâlnește cu niște moguli de la Hollywood

care vor să cumpere cărțile noastre cu păsări!

Și tocmai mi-am amintit ceva. Sunt bogat!

- Da! - Voi știți ce înseamnă să fii bogat?

- Puteți spune „privilegiați”? - Privilegiați!

Știi ce, Dave? Îmi face bine.

Mira face schi nautic în Missouri și Jeff...

ne-a părăsit. Nu mai e printre noi?

S-a stins? Toate sună groaznic.

„Mort” sună distant. Permanent.

Ceea ce chiar e, deci...

Vino încoace. Îmi pare rău.

Îmi stârniți toate amintirile plăcute.

Știi că noi spuneam că vrem cinci?

- N-am fi făcut-o, dar... - Cinci? Serios?

Cinci?

Jack și Emma au unii noi.

Dacă vrei să le miroși creștetele...

- Abia aștept. - Da.

Vorbind de familia Trakarsky, știm ce să zicem, da?

Da, le spunem că ai vândut drepturile de ecranizare

pentru cărți, iar acum dormi pe mormane de bani

- ...și faci baie doar în apă de ghețar. - Pe aproape, dar...

Bine. Dacă întreabă cineva,

Carmen își vizitează fratele în Boise. Plictisitor!

Jack și Emma trec printr-o perioadă grea,

deci mai așteptăm până să le dăm vestea asta extraordinară.

Apropo de extraordinar...

- Da. - Nu e grozav?

Cui nu-i plac binoclurile? Sunt grozave.

Modelul e lăudat de un ornitolog amator,

- ...deci am spus destul. - Scuze.

Scuze, e folosit de CIA, transfocare 5000...

Bluetooth, lentile subacvatice.

- Nu se poate... - Apasă butonul de deasupra.

Da, bâzâie. Da.

Să nu-i spui lui Carmen. N-am voie să-mi iau jucării până nu se întoarce.

Of...

Ce? Încă mai torni?

Nu poți ține un mic secret?

Informațiile confidențiale trec prin mine ca varza.

Bine, n-o să-i spun lui Carmen.

N-o să-i spun lui Carmen. N-o să...

Intră.

- Bună! - Îți știu secretul, Amari.

- Ești bogat! - V-a zis deja?

- Nici n-o cunosc. - Da.

Asta n-a oprit-o altădată.

- Salut! - Bună!

- Ai auzit? - Ce să aud?

Rahat! Intră.

Ce e? Mă sperii. Ce s-a întâmplat?

E... Leo. Nu-l găsesc.

Cum adică?

Transferul la un centru mai mic a fost aprobat,

dar, când am cerut datele de contact...

- Vorbești serios? - Da, nu te speria.

Chestiile astea se întâmplă des. Se va rezolva în câteva zile.

I-am promis că o să-l sun.

Iz...

Îmi pare rău, Iz.

Ai fost grozavă acolo.

- Mersi. Și tu. - Mersi.

Dacă nu știai de Leo, de ce ai venit...

Acum pare o prostie, dar...

Bine...

tata și Lala dau o petrecere și vin doar cupluri.

Inclusiv familia Trakarsky.

Of...

Fiind cupluri, au un sistem de susținere pentru momentele...

mai grele, cum ar fi să-ți vezi fostul pentru prima oară sau...

- De fapt, doar pentru asta. - Deci...

vrei să te prefaci că suntem un cuplu, ca să arăți că nu suferi?

- Nu, ar fi imatur. - Așa e.

Dar am putea...

să îi lăsăm să creadă ce vor?

Oare cum ar putea deveni ciudat?

Știu că m-ai ajutat să trec peste o multitudine de emoții

în ultimele luni, precum: „mi-e dor de ei”, „îi urăsc”,

„m-au încătușat”, dar am făcut ceea ce trebuia.

Așa că pregătește-te pentru o întâlnire plictisitoare.

Te rog?

- Bine. - Mulțumesc. Ești cel mai bun.

Cu drag.

- Bine. Vin să te iau mai târziu. - Bine.

- Of... - Nu mai spune asta.

N-am zis... Of...

Nu știu de unde ați auzit.

Dar nu suntem bogați.

Cafeaua asta e extraordinară și familiară.

Will e puțin snob în privința cafelei. De fapt, nu puțin.

În așa măsură, încât trebuie să-mi cer scuze des.

- E cafea din caca de maimuță. - Kopi Luwak?

- Da, maimuțele... - Civetele.

Urcă în copaci, culeg boabele la care nu ajunge nimeni

- ...și le mănâncă... - Kopi Luwak costă 100$ suta de grame.

- Cea mai scumpă cafea din lume. - Ce? Carmen! Iisuse!

Și ai un binoclu de 3.000$ pe tejghea.

Știu asta pentru că am un trecut întunecat, David.

Glumesc. Ba nu... Sau da?

Am auzit că ai vizitat case scumpe în ultima vreme.

N-ar fi trebuit să semnez cu numele adevărat.

Ce să fac? Ofereau șampanie și gogoși pe gratis.

Ce vreți de la noi?

Nu e vorba de ce poți face tu pentru mine, David.

S-E STRADA TAYLOR

Uite cine vine spășită înapoi.

Aproape m-ai implorat să te ascult.

Da. Ești terminată, fetițo,

și singura care-ți poate rezolva problema sunt eu.

E drăguț,

deși nu știu de ce mă așteptam la altceva.

- În primul rând, ești o idioată. - Bine.

Stai. În mare parte, ți-ai făcut-o cu mâna ta.

Ai plecat de la două slujbe fără preaviz,

ți-ai transformat viața într-un spectacol,

ai născut o droaie de copii...

Sunt gemene. Înseamnă două.

Dar recunosc că eu te-am împins de pe marginea prăpastiei.

- Pleosc! - Sunt pretențioasă.

Îmi evaluez opțiunile.

Care opțiuni? Nu minți, știu deja răspunsul.

Dacă mă urăști așa mult, de ce mă vrei înapoi?

Nu te urăsc. Nici nu te iubesc. Nu-mi pasă de tine...

doar de talentul tău, care e formidabil.

Mi-ai trimis mesaj?

Doamne, bine...

Ce zici?

Nu e...

Nu e o ofertă rea.

Te voi face să suferi în alte moduri.

De exemplu, care funcție îți displace mai mult, îngrijitoare sau secretară?

- Spune-mi că glumești. - Trebuie să scriem ceva pe ușa biroului.

După ce vor fi scoase produsele de curățenie și azbestul.

E greu? Mai gândește-te.

Să zicem până în zori? Ca o execuție?

Ingenios.

Am primit o ofertă Zillow pe casă?

Nu știu ce înseamnă, dar sunt entuziasmat.

Înseamnă că evaluarea e umflată, dar cumpărătorilor mei nu le pasă.

Fără anunțuri, fără așteptare, preaprobat.

Foștii voștri prieteni nu vor ști ce se întâmplă

până când nu vă mutați.

Și vă puteți gândi mai serios la casele alea de vis. De curiozitate...

- ...aveți una favorită? - Să lăsăm asta un moment.

Ați auzit cumva de o înțelegere

dintre familia Trakarsky și noi? „Planul?”

- Probabil e ceva stupid. - Will.

Am făcut o înțelegere acum mult timp că n-o să plecăm din Hawthorne Heights

și o să ne creștem copiii împreună pentru totdeauna.

E mai mult decât stupid. E de-a dreptul cretin.

Și e în scris, fiindcă eram băuți

și țin minte doar că fredonam o melodie a lui Carole King

despre faptul că nimeni nu mai stă într-un loc.

Doamne, sper că există o filmare.

S-E BULEVARDUL HAWTHORNE S-E STRADA 35

- Domnilor, un pic de ceai. E delicios. - Draga mea.

- Bine, doar un strop. Mulțumesc. - O să-ți placă. Doar un strop.

- Iubitule. Primești mai mult. - Iubitule. Doar eu.

Și un șpriț.

- Salut! - Bună!

- Poftim. - Mulțumesc. Perfect.

O să-ți placă. Și ție...

- Bună! - Bună, draga mea!

Dă-mi un pupic.

- Haide! - Sigur.

Da, o să-ți placă.

- Conține alcool? - Nu.

Nu? Bine.

- Ești bine? - Așa credeam.

Da, și eu.

- S-a întâmplat ce trebuia, nu? - Sigur.

- Deci ești gata? - Da.

Da. Apă în care au fiert crenvurști cu puțin pipi de pisică.

Da, cu note de „e penibil”

și „nu știu ce se întâmplă.”

E ceaiul pe care l-am băut înainte de ceremonia din Sedona.

Are gust de picioare, dar să vedeți după ce-și face efectul!

Să ne relaxăm, oameni buni!

Iz, respiră.

- Salut! - Salut!

Da. Râsul, cel mai bun medicament.

Aș întreba de ce râdem, dar chiar avem nevoie de un motiv?

- Deci te-ai întors. - Da.

Da. Chiar te-ai întors.

Păi, am fost acolo. Și acum...

- Sunt aici. Deci... - Da.

Nu mai e cale de întoarcere. Au intrat în etapele emoționale ale despărțirii.

- Care sunt? - Negarea, furia și acceptarea.

Îmi sună cunoscut.

- În fine... - Bine spus.

- Da. - Asta voiam să spun și eu.

Nicio silabă n-a avut sens până acum.

Păi, va continue-mandando. E în spaniolă.

Ba nu e.

- Ați venit ca amici? - Da.

În inima suburbiilor, ca să nu vină singură.

- Ești un prieten bun, Nathan. - Da.

Izzy și eu nu mai suntem doar prieteni.

Suntem într-o relație romantică, ce bine!

- Credeam că n-o să spunem asta. - Așa e.

- E... Felicitări! - Felicitări!

Mulțumesc.

Da... Haide.

O să se îmbrățișeze? Asta se întâmplă?

Bine! Toată lumea, atenție! Ben și Lala vor să înceapă.

Sincer...

- Ne-ar mai trebui zece... - Acum. Începeți.

- Toată lumea, veniți mai aproape. - Acum!

Bun venit tuturor la reconstituirea ceremonia de compromiso

pe care am făcut-o în deșertul Sedona azi-noapte.

Vezi, asta e spaniolă.

Stai puțin. Tocmai ai zis ceremonie de logodnă?

Da.

Ce dracu'?

Să fugim? Draga mea, cred c-ar trebui să fugim.

Subtitrarea: Ana-Adina Doroftei