Original subtitles

Wombaţii sunt animale foarte puternice şi rapide.

Pot să alerge cu 40 km/h. E fenomenal !

Fii cuminte !

Nu trebuie doar să arătăm cât de impresionante sunt animalele,

ci şi să ajutăm la salvarea acestor specii.

E o zi specială la Australia Zoo,

fiindcă lui Hunter i se face examenul oftalmologic anual.

E bine, nu-i aşa ?

Ditamai tigrul de 126 kg transportat pe o targă. E foarte palpitant.

Dacă e ceva care să mă facă să renunţ la ce fac acum ?

Da, există.

O voi face când copiii mei vor prelua ştafeta protejării faunei

şi vor merge mai departe.

Când vor fi gata să o facă, mă voi da bucuros la o parte.

Va fi cel mai frumos moment din viaţa mea, căci îmi voi fi făcut datoria.

Doar atunci voi şti că mi-am atins scopul final,

că pot să mă dau la o parte şi să-i las pe ei să continue.

Am vorbit des cu Steve despre visul nostru de a face din Australia Zoo

cel mai bun zooparc de pe glob.

E mai mult o staţiune pentru animale, poţi să interacţionezi cu ele,

le vezi, le atingi.

Vrem ca generaţiile viitoare să aibă o faună bogată şi o lume frumoasă.

Încercăm să continuăm ce a început tata.

Ducem mai departe torţa pe care a aprins-o el.

Sunt mândră că particip la ceva mai amplu decât pe vremea lui Steve.

MOŞTENIREA LUI STEVE IRWIN

Mă aflu în Namibia, pe coasta de vest a continentului african.

E un loc plin de contraste, cu relief superb şi faună spectaculoasă.

Haideţi să îl vedem !

Steve voia ca Africa să fie reprezentată la Australia Zoo.

Am fost încântată când am putut să deschid un spaţiu dedicat Africii,

cu multe specii.

Creştem aceste animale superbe, refacem legăturile lor cu oamenii

şi readucem fauna în inimile noastre.

Avem zebre... Americanii le pronunţă numele puţin altfel. Rinoceri, girafe.

Te topeşti când vezi un pui de girafă, sunt incredibil de drăguţi.

Cum să n-o iubeşti pe asta mică ?

Ce mai faceţi, fetelor ?

Ăsta e cel mai mare ţarc de la Australia Zoo.

Vedeţi aceste animale africane ca şi când ar fi în habitatul lor.

E în ordine ! Îmi place când se joacă aşa.

Uitaţi-vă la rinocerii ăştia albi superbi !

Ţi se taie respiraţia văzând în jur animale africane reprezentative.

Mă simt ca în Jurassic Park când vin aici.

Fii cuminte !

Nu vrem doar să arătăm cât sunt de uluitoare animalele,

ci şi să salvăm aceste specii.

Iată-l pe uriaşul Forrest, iar acolo e Rosie.

Sunt părinţii micuţei Scarlett.

Scarlett e una dintre cele nouă girafe pe care le avem la Australia Zoo.

Scarlett e cea mai mică, are 17 luni.

Poftim !

Mănâncă, fetiţo ! Preferaţii tăi.

Lucrez cu girafele de când am venit aici, acum şase ani.

Eram aici când s-a născut.

Scarlett a venit pe lume în martie 2017.

N-ai cum să nu te ataşezi de animalele cu care lucrezi.

Stabileşti o legătură stând cu ele zi de zi, deci Scarlett mi-e dragă.

Bravo !

Observaţi limba lungă prehensilă.

Are o culoare interesantă, e destul de pigmentată.

Asta o apără de arsurile solare.

Stau mult cu limba pe afară în timpul zilei, când pasc.

Salutare, girafelor ! Fiţi cuminţi ! Să mergem !

Girafele sunt o specie vulnerabilă, au rămas sub 100.000 de exemplare,

numărul lor reducându-se cu 40% în ultimii 30 de ani.

Bravo, fetelor !

Programul nostru de reproducere a fost încununat de succes

şi ne combinăm fondul genetic cu acela din alte grădini zoologice,

pentru a ne asigura că avem populaţii sănătoase.

Fiţi cuminţi !

Suntem încântaţi că o mutăm pe Scarlett în alt zooparc

pentru a se împerechea cu girafe cu care nu este înrudită.

Scarlett trebuie urcată într-o remorcă,

apoi o ducem în cealaltă parte a Australiei, la alt zooparc.

O dresăm de luni de zile şi o obişnuim cu procedurile,

pentru a călători cât mai confortabil şi fără stres.

Sunt un pic tristă că pleacă, dar merge acolo pentru reproducere,

o veste excelentă pentru ea.

Recepţie !

Scuze, mai am câteva minute. Merg spre pavilionul cu reptile veninoase.

- Ne vedem imediat. - Bine.

Toată lumea de la Australia Zoo e încântată că vin animale noi.

- Ce faceţi, băieţi ? - Salut, Nick !

Nick e pasionat de reptile şi vrea să aducem specii noi,

ca să expunem cât mai multe.

Mutăm pitonii verzi de aici în noul lor spaţiu.

Azi stricăm tot ce-i aici şi pregătim locul pentru noi specii.

- Asta e imaginea. - Excelent !

Se vor vedea oceanul, munţii şi linia orizontului.

Avem iguane-cu-creastă, o specie pe cale de dispariţie din Fiji,

dar şi broaşte-ţestoase-stelate.

Sunt încă pui, deci sunt adorabile. Punctaj maxim la drăgălăşenie.

Un terariu cu specii diferite e foarte bun pentru animale.

În plus, face publicul să le aprecieze mai mult.

Ţestoasele vor domina partea de jos a terariului,

iar iguanele-cu-creastă sunt animale arboricole.

Se vor vedea animale atât la sol, cât şi în copaci. Va fi frumos.

Iată-le ! Ce zici, au crescut ?

Înainte să expunem ţestoasele, le verific cu Robert starea de sănătate.

- Ce mai fac micuţele ? - Bine. Uite !

- Salut ! - Sunt gata de plecare.

Shelly şi Franklin Broaşte-ţestoase-stelate

Sunt în carantină de vreo două luni.

Carantina durează măcar trei luni, ca să fim siguri că nu au vreo boală

şi că sunt perfect sănătoase înainte să le expunem.

Din păcate, distrugerea habitatelor şi traficul de animale sălbatice

le ameninţă existenţa.

Mergem în cabinet, să le cântărim şi să le măsurăm.

Sperăm ca, într-o bună zi, să se înmulţească.

Sunt, într-un fel, făcliile conservării.

- Să le punem aici. - Bine. Poftim !

Mai întâi le măsurăm.

Să vedem lungimea carapacei.

Franklin are 60,1 mm.

Puţin peste 2 ţoli. Nu e uriaş, clar.

- Cât de mari se fac ? - Ajung la 35-38 cm.

Adică 13-14 ţoli ? Destul de mari !

- Îl cântărim ? - Sigur.

Are 60 grame.

- La sosire, Franklin avea 41 grame. - Cât ?

- A luat 19 grame în greutate. - Excelent !

- Ce mâncăcios ! - Bravo, amice !

Evoluează foarte bine, e încurajator.

Ţestoasele iau în greutate, par foarte sănătoase.

Dacă nu apar probleme de sănătate, vor ajunge la timp în noul terariu.

Minibus are o aniversare specială.

Minibus !

Hunter !

Îl sedăm, îl adormim.

Bag mâna în gură, ca să simt laringele.

Există mereu riscul să li se oprească respiraţia.

Bravo !

Tigrii de Sumatra sunt printre cele mai vulnerabile specii de tigru,

nu mai trăiesc decât vreo 350 de exemplare în libertate.

Programul nostru de reproducere a avut mare succes.

Avem 13 tigri în total.

- Hunter ! - Da, te aude.

Vino !

Iar Hunter este unic.

Mă aude de pe platformă.

Hunter are aproape cinci ani, eram aici când s-a născut.

Pe mama lui o cheamă Kaitlyn, iar tatăl lui e Ramalon.

Îl cunosc foarte bine şi el ne ştie pe noi. E o felină extraordinară.

Lui Hunter îi plac compania şi atingerile.

Bună !

I se trage probabil de la faptul că nu vede.

Tigrii scot nişte sunete specifice, nişte pufăituri, cum le spunem noi.

Sună cam aşa.

Aşa ne salută când sunt mulţumiţi sau tandri.

E important ca îngrijitorii să răspundă la pufăiturile felinelor,

ca să-şi întărească relaţia cu ele.

Fii cuminte !

E o zi specială la Australia Zoo,

fiindcă lui Hunter i se face examenul oftalmologic anual.

Şi-a pierdut vederea din cauza unei boli degenerative rare.

Are acum proteze oculare.

Doar la examenul anual putem să-i analizăm ochii

şi să vedem dacă au intervenit schimbări sau au apărut probleme.

E în interesul lui Hunter să fie relaxat,

aşa că îl sedăm, pentru ca veterinarii să-i poată examina cu atenţie ochii.

Nu vrem să se trezească sub nicio formă.

Îi punem lesa şi îl aducem.

- Îl lăsăm să adulmece puţin. - Sigur.

Folosim lapte, cum am mai procedat cu el.

- Îl aduci aici. - Da, îl aduc aici cu laptele.

Tu stai afară şi îl sedezi.

- Dacă stau aici... - Da, îl poţi injecta de aici.

- Bag acul în crupă. - Îi punem astea după ce adoarme.

- La cine pufneşti ? - La el ?

Treci încoace !

E totuşi un animal sălbatic, are dinţi şi gheare, plus toate instinctele.

Nu e îmblânzit sau domesticit, oricât ar sta în captivitate.

- Seringa. Asta e. - Să nu te înţepi.

- Cât avem aici ? - 2 ml, ca de obicei.

Pare mult, dar te descurci. Baftă !

Ce am aici, Hunter ? Lapte ? Eşti gata ?

Îl aduc spre tine. Ce am aici ? Lapte ? Bravo !

- Eşti gata ? - Spune-mi când !

Fii cuminte !

Ameţeşte în câteva minute, apoi îşi pierde cunoştinţa.

Fii cuminte !

Există riscuri de fiecare dată când te ocupi de un tigru.

Uşurel !

Fiind şi orb, situaţia poate fi şi mai periculoasă.

Se poate stresa din cauză că nu vede, dar mai aude ceva.

Fii cuminte, Hunter !

Riscul cel mai mare e să regurgiteze sau să vomite după ce cade.

Dacă nu a adormit, nu putem să intervenim.

Cum merge ?

Aveţi probleme de familie ?

Avem nouă girafe la Australia Zoo

şi urmează să ducem un exemplar tânăr la altă grădină zoologică.

Acolo, Scarlett va fi inclusă în programul lor de înmulţire.

Bravo, Scarlett ! Hai !

Frumos e că mama micuţei Scarlett a venit de la zooparcul Monarto,

deci Scarlett merge la bunicii ei.

Girafele au probleme în natură, am observat că sunt tot mai puţine.

Facem acest efort colectiv ca să fim siguri că specia lor va dăinui.

Hai, Scarlett !

O dresăm pe Scarlett să intre în remorca similară celei pentru cai,

doar că e mult mai înaltă, ca să încapă o girafă.

Apoi mergem vreo 30 de ore, de la Australia Zoo la zooparcul Monarto.

Hai ! Vino, Scarlett !

Sunt un pic tristă că pleacă, dar se va împerechea cu un mascul acolo,

o veste excelentă pentru ea.

O aducem pe Rosie încoace, poate o facem Scarlett invidioasă.

Rosie e mama lui Scarlett şi îi dă un plus de încredere.

Bravo, Rosie !

Scarlett e o girafă independentă.

Are un an şi jumătate, vârstă la care, în natură, puiul se desparte de mamă.

Durează mult, nu putem să ne pierdem răbdarea. Girafele nu pot fi obligate.

Totul trebuie făcut cu ajutorul recompenselor.

Scarlett !

Scarlett !

Bravo, hai !

Hai !

Intră ! Bravo !

Bravo !

Nu o presăm, îi cerem chiar şi să iasă.

Bravo !

Se obişnuieşte să vină la noi după mâncare.

Aşa, devine un loc plăcut pentru ea şi asta ne ajută.

Bravo !

Ţinem de două luni remorca aici.

I-am dat mâncare în ea, pentru o asociere pozitivă.

Scarlett se descurcă foarte bine.

Deja intră fără probleme în remorcă şi ia mâncare de la noi.

În ziua respectivă, o să închidem uşa şi n-o să fie stresată pe drum.

Bravo !

Bravo ! Uşurel...

Bravo, Hunter !

Au trecut câteva minute de când i-am administrat sedativul.

E destul de bine.

Nu mai e conştient. Ne grăbim, ca să ne iasă totul ca la carte.

Îl stimulez puţin.

Trebuie să ne sincronizăm perfect, fiindcă am sedat un animal mare.

Sedarea are uneori ca efect secundar probleme respiratorii,

deci Hunter trebuie dus la spital imediat după ce adoarme.

- Ochiul se zbate de la ketamină, nu ? - Da.

- Deci cât nu... - Dacă nu mişcă urechea, doarme.

- Mişcă urechea ? - Nu.

Urmează partea palpitantă, îi punem un fel de cătuşe la picioare.

Aşa, dacă se trezeşte, nu poată să facă rău nimănui.

Acum trebuie să fim atenţi la respiraţie. Uneori şi-o ţin.

Tigrii sedaţi fie respiră superficial, fie îşi ţin respiraţia puţin.

E vag conştient, deci putem să-i stimulăm respiraţia

lovindu-l uşor şi frecându-l energic.

Dacă inspiră după stimulare, sunt şanse mari să respire apoi regulat.

Am simţit ceva slab.

E foarte important să fie intubat. Prin tubul din gât primeşte oxigen.

Bag mâna în gură, să simt laringele.

Risc puţin acum.

- Limba ? - Da.

A respirat. Aşa !

Bravo, Hunter !

Are o reacţie slabă.

Trebuie să-i băgăm repede tubul,

ca să-l putem ajuta dacă e nevoie să respire mai profund.

Îl tragem şi-l punem pe targă ?

Totul merge ca uns, dar, la 126 kg, e greu de pus pe targă,

deci e foarte palpitant.

Putem să aducem targa.

- Îl mişc puţin, Sam. Se poate ? - Sigur.

La trei.

Nici nu-l putem urni.

Doamne, ce greu e !

Sunt cei mai mici dintre tigri, dar n-ai zice când îl ridici.

Bravo vouă că aţi reuşit !

Gata, putem să mergem.

- Excelent ! - Atenţie la labe !

Îl ducem la clinica veterinară, care e alături.

Un specialist îi va examina ochii, să vadă dacă protezele sunt în stare bună.

- Doamne ! - Aşa...

- Alunecă ! - Staţi !

Hunter e iubit de toţi îngrijitorii. Ne vom ruga să scape cu bine.

Respiră destul de bine. Putem să mergem.

Vrem să ne spună specialistul că ochii sunt la fel sau mai bine,

fiindcă e una dintre felinele noastre preferate, vrem să fie sănătos.

Wombaţii sunt animale foarte puternice, nu degeaba li se spune "buldozere".

Sunt maeştri la săpat, iar deschizătura marsupiului e orientată spre spate,

ca să nu intre pământ în marsupiu atunci când sapă.

Au nişte cartilaje în partea posterioară.

Când sapă o vizuină şi un prădător încearcă să-i mănânce,

împing cu fundul capul acestuia în peretele vizuinii şi-l ţin la distanţă.

E fenomenal !

Par drăguţi şi jucăuşi, dar sunt foarte rapizi.

Pot să fugă cu 40 km/h.

Când îţi treci degetele prin blana lor, rămâi cu nisip în mână.

Tatei îi plăcea să sape cu wombaţii.

Uitaţi-vă la scumpetea asta. E fetiţa mea şi o cheamă Minibus !

Wombatul e cea mai apropiată rudă a ursului koala.

Vrei să ne tăvălim prin nisip, frumoaso ?

Ţin minte cum săpa cu wombaţii

şi, când ieşeau, părul tatei arăta exact ca acela al wombatului.

Amândoi îl aveau vâlvoi, era foarte amuzant.

Minibus e acum bunică, e bătrânica noastră.

A avut mulţi pui şi e adorabilă.

E o săptămână importantă în familia wombaţilor,

fiindcă Minibus are o aniversare specială.

Doamne, câte cadouri !

Minibus împlineşte 23 de ani şi i-am organizat o petrecere pe cinste.

Are unt de arahide deasupra, morcov, porumb, cartof dulce...

Wombaţii trăiesc peste 20 de ani în captivitate,

dar în natură rezistă în general între opt şi 12 ani.

Recordul îl deţine un wombat de la un zooparc, care a depăşit 30 de ani.

Bus-Bus !

Minibus ne transmite că are o vârstă şi că nu vrea atâta deranj.

Minibus !

A primit un tort de legume delicios şi multă iubire.

Ce-ar mai putea dori un wombat ?

Bună !

Vrem să ne asigurăm că ochii lui Hunter sunt în regulă şi nu-l deranjează.

Chiar dacă nu vede, trebuie să se simtă cât mai bine.

Puneţi-l aici !

- Un pic mai în faţă ? - Da, numai un pic. Aşa !

Să-l stabilizăm din nou, acum, că e în cabinet.

Trebuie să ne asigurăm că e sedat bine, i-am pus iar perfuzia.

Îi monitorizăm temperatura şi ritmul cardiac, apoi îl examinăm.

E bine că nu trebuie să facem prea des asta.

Controalele veterinare obişnuite nu necesită sedare,

dar pentru verificarea protezelor oculare trebuie adormit complet.

Pauline e specialista în oftalmologie care ne ajută foarte mult.

Se ocupă de multe specii, iar azi va examina tigrul.

Stingem lumina pentru examinare chiar acum.

Pauline face un test Schirmer, care măsoară secreţia lacrimală,

să verifice dacă ochii sunt lubrifiaţi cum trebuie.

A secretat mereu o cantitate mai mică de lacrimi, deci continuăm...

- Cu picăturile lubrifiante ? - Da.

Pauline se uită cu lupa cum sunt aşezate protezele,

ca să se asigure că nu provoacă iritaţii sau disconfort.

- Pare intactă, sunt mulţumită. - Excelent !

- Să ne uităm şi dincolo. - Sigur.

E bine.

- Şi ochiul ăla arată bine ? - Da, la fel de bine ca anul trecut.

Fantastic !

Nu sunt deteriorate şi arată bine, deci le păstrăm.

Examenul ocular a decurs bine, din fericire, nu sunt schimbări mari.

Specialiştii şi veterinarii spun să continuăm pe aceeaşi linie.

Din câte îmi dau seama, e sănătos tun.

O să stăm cu ochii pe el şi ne vedem peste 12 luni.

- Bine. Mulţumesc ! - Noi vă mulţumim.

Mi-a plăcut cum ai spus: "o să stăm cu ochii pe el".

Acum îi facem şi examenul medical anual.

Îi tăiem ghearele, recoltăm sânge din vena jugulară

şi-i facem vaccinul anual, acelaşi ca la pisici.

Sarah îi deschide gura şi ne uităm cum arată dinţii la interior.

I-a rămas un tendon de la oasele pe care i le dăm. Îl scoatem.

E un moment cu totul deosebit

să stai atât de aproape de un tigru.

Pentru mine e mai impresionant decât pentru ei,

fiindcă eu nu-l îmbrăţişez pe Hunter, nu mă cunoaşte prea bine.

Acum îl ducem direct la radiografie, fiindcă am întrerupt anestezicul.

Doamne !

Cel mai mult durează radiografiile, din cauza dimensiunilor lui.

- Trebuie dat jos de pe targă ? - Da.

Îl lăsăm să alunece pe masă.

Sprijiniţi un capăt acolo şi îl lăsăm să alunece.

S-o înclinăm puţin, ca să alunece.

Gata !

Trebuie să-i mutăm asta.

Atenţie, facem radiografia !

Fugiţi !

Facem radiografia.

Gata !

E un aparat cu raze X foarte puternic, pentru oameni, avem noroc că-l avem.

- Îi facem şi la coloană ? - Da, îi punem asta la gât.

Îl folosim în multe feluri, inclusiv pentru tot ce ne trebuie de la tigru.

Plăcile sunt destul de mici, deci facem opt-zece radiografii

ca să avem o imagine cât mai clară despre starea muşchilor şi a oaselor.

E pe placă ?

Trebuie să stea frumos.

- Fugiţi ! - Să mergem !

Am făcut ultima radiografie, ca să vedem dacă e totul bine.

Apoi îl punem înapoi pe targă şi-l ducem la loc, să-şi revină.

Va primi antidotul.

Simt deja un miros, aşa că mă dau încoace.

Mă simt brusc somnoroasă.

Putem începe. Întrerup anestezicul.

- O pun aici. - Îl ridicăm.

Gata. Unu, doi, trei !

Trage-i picioarele !

- Scoţi tu aia ? - Bravo, Sarah !

Ai făcut ceva efort azi.

- Ce vrei, pietre ? - Nu contează.

Scoatem ce e vechi şi aducem ceva nou.

Lucrăm de vreo două luni la noul terariu.

- O plantă fericită. - Da.

A fost greu de proiectat, fiindcă nu e doar pentru ţestoasele stelate,

vor sta şi iguane înăuntru.

Frumos locşor !

Dacă aş fi ţestoasă sau iguană, mi-ar plăcea să stau acolo. Arată bine.

Franklin şi Shelly sunt din Sri Lanka şi din India.

Vor sta într-un peisaj arid, nisipos, cu Oceanul Indian pe fundal.

Mai avem iguanele-cu-creastă din Fiji, insule din Oceanul Pacific,

o zonă geografică diferită, deci a fost greu să creăm un habitat similar.

Creăm un ecosistem asemănător celui din natură,

cu temperatura, umiditatea şi vegetaţia naturală potrivite.

Sunt plante pe care ţestoasele le pot mânca.

Mâine, la prima oră, aducem animalele. Cireaşa de pe tort.

Se vor distra explorându-şi noua casă.

Sper.

E ziua cea mare.

O băgăm pe Scarlett în remorca de transport

şi o ducem la mii de kilometri depărtare, în altă grădină zoologică.

Am vorbit cu Matt, de la zooparcul Monarto,

şi mi-a trimis traseul.

Îţi arăt pe hartă. Erau vreo două opţiuni, ruta asta pare mai directă.

Ocolim oraşele mari, nu trecem prin Brisbane.

Mergem pe autostradă, ca să nu dăm peste poduri joase.

Încercăm să anticipăm orice potenţială problemă.

- E un pod jos acolo. - Are 5 metri, deci e bine.

Deci e în regulă acolo.

Trebuie să avem mai mulţi şoferi, ca să nu oprească maşina deloc.

Luăm alt şofer de pe drum.

Nu vrem să ajungă după-amiaza târziu sau seara,

fiindcă va fi stresant pentru ea dacă ajunge noaptea.

Aşa e.

Se face totul şnur.

- Crengile. - Şi morcovi.

Parcă mi-aş lua rămas-bun de la un prieten drag.

E însă foarte important pentru salvarea speciei.

Girafele sunt în pericol ca specie, e important deci să le rotim,

ca să creştem diversitatea genetică a exemplarelor din zooparcuri.

Să mergem !

- Eşti gata ? - O să fiu mulţumită când va intra.

Girafele simt imediat când se schimbă ceva,

deci e important să pară o dimineaţă oarecare.

Folosim echipa care a pregătit-o de drum

şi ne purtăm ca şi când ar fi o dimineaţă obişnuită.

Monica o duce înăuntru. E bine aşa ?

- Da. Pot să spun "acum" când intră ? - Da.

Hai, Scarlett !

Bravo !

Bravo !

- Adu-o înapoi ! - Da, o scoatem.

O scoatem ca de obicei, ca să se simtă în siguranţă.

Când considerăm că e într-o poziţie potrivită, îi dau semnalul lui Kat.

- La mine e bine. La tine ? - Da, e bine.

- Dă-mi semnalul ! - Acum !

Vino încoace !

Sunt încântată.

- Ce bine ! - Ştiu.

Scarlett o să-şi ia la revedere de la ceata ei înainte de plecare.

Nu mai e la vârsta la care să caute alinare la mama ei.

Rosie vrea probabil să vadă ce-i cu toată agitaţia asta,

dar nu va fi stresată pentru că pleacă Scarlett.

- Frumos, nu ? - Nu te ducem pe jos, scumpo.

Avem de parcurs 1.600 km după ce ieşim din zooparc.

E doar începutul unei călătorii foarte lungi spre noua ei casă.

Unu, doi, trei !

E un moment periculos.

Dacă scoatem tubul prea devreme şi nu mai respiră,

va fi greu să-l băgăm la loc.

Bravo, băiete !

- Îl mutăm acum. - Sigur.

- Fă-ţi treaba, Tarzan ! - Am oprit anestezia.

Să mergem !

126 kg, băieţi !

Nu e deloc obişnuit să lucrezi aşa cu un tigru.

Totul e făcut în siguranţă, dar să nu uităm că e un carnivor mare

şi un animal care nu vede,

deci poate reacţiona exagerat în situaţii inedite.

- E bine ? - Da.

Gata ! Unu, doi, trei !

Să vedem care-i treaba.

Trebuie să ne mişcăm repede, am întrerupt anestezicul inhalat.

Îi scoatem perfuzia şi îl dezlegăm.

Îi injectez antidotul în muşchi şi îşi face efectul în câteva minute.

Închid, Geoff.

Fii cuminte !

Cum începe să înghită, Geoff scoate tubul.

Trebuie să-i controlăm căile respiratorii până îi revin reflexele.

Îl stimulez puţin. Bravo !

A inspirat adânc de vreo două ori, îi revin reflexele, aşa cum dorim.

Poţi să-l scoţi acum, Geoff.

Bravo !

Mulţumesc.

Asigură-te că limba e scoasă şi ţine-i gâtul întins.

Nu te teme dacă o trage înapoi.

- Excelent, asta aşteptăm de la el. - Bravo !

Şi-a recăpătat controlul asupra limbii,

deci poate să-şi folosească normal căile respiratorii.

E important ca Geoff să-i vorbească, fiindcă e obişnuit cu oamenii.

Bravo ! Îşi mişcă acum capul.

Bravo, băiete !

Plecăm acum, să nu-l suprasolicităm, dar îşi revine foarte bine.

Bravo, Hunter !

Din fericire, doctoriţa ne-a dat veşti bune despre ochii lui Hunter.

Bravo, Hunter, mâţă mare !

Îi vom pune în continuare picături,

dar e un final minunat la o intervenţie problematică.

Ai adormit pe paie, băiete ?

Sunt foarte norocos. Lucrez de 14 ani cu felinele de aici.

Ai limba uscată. Ştiu.

Stau mai mult cu ele decât cu familia sau cu animalele de companie.

Cam nesigur pe labe. Uşor !

Nu sunt doar nişte animale de la zoo, sunt prietenii noştri.

Dacă se îmbolnăveşte vreunul, parcă ar fi bolnav cineva din familie.

Cam devreme, amice.

Pregăteşte-te să te ridici şi să fugi. Bravo, băiete !

- Intră tu primul. - Mulţumesc.

- E ziua cea mare. - O aşteptam cu nerăbdare.

- Salutare ! - Ce mici sunt !

Eu şi Nick punem azi ţestoasele stelate în noul lor terariu.

- La treabă ! - Ce tare !

Mă bucur că animalele ies din carantină.

O să fie extraordinar să stea cu ele şi iguanele-cu-creastă.

- Interesante colege de cameră ! - Un mic paradis insular.

În sfârşit ! Noua voastră casă !

Poftim, Franklin ! Uite-o pe Shelly ! Perfect !

Shelly Broască-ţestoasă-stelată

Franklin Broască-ţestoasă-stelată

- O să le căutăm de zor dimineaţa. - Clar.

Vă aducem nişte colege de cameră, Franklin şi Shelly.

Iguanele-cu-creastă din Fiji sunt nişte şopârle speciale.

Sunt foarte rare, o specie pe cale de dispariţie.

Avem o experienţă îndelungată cu specia asta la Australia Zoo.

Terri şi Steve au făcut totul ca să aducă specii din regiune.

În sfârşit, au ajuns la noi două perechi bune de prăsilă !

- Hai să vezi şopârlele, Bindi ! - Şi să le mângâi.

- Poftim, vrei să le mângâi ? - Da.

Urcă aici !

Avem acum ceva incredibil de arătat lumii.

E extraordinar că Terri şi Steve s-au străduit atâta să salveze specia asta.

Poftim !

Aceea e Diane, femela, iar el e Teddy, partenerul ei.

Sperăm să ne facă nişte pui de iguană în spaţiul ăsta mai mare.

E o pereche importantă şi contribuie la supravieţuirea acestor animale superbe.

Aşa, amice, să-ţi punem coada aici.

Acum putem primi publicul, ca să se bucure de noul terariu.

Am terminat. Bine lucrat !

- Mulţumesc, echipă ! - Nu e grozav ?

- Arată senzaţional. - Îţi vine să pleci în vacanţă.

La două zile după control

Au trecut două zile de când Hunter a trecut printr-o anestezie generală.

S-a trezit fără probleme, deja şi-a revenit complet.

Nici nu ştie că a fost la spital, la controlul ocular.

Aici, Hunter. Bravo !

Spre marea mea bucurie, totul a decurs excelent.

Am aflat că ochii sunt în stare bună.

O să-l supraveghem şi îi mai facem un control peste 12 luni.

- Ce zici, amice ? - O nouă jucărie.

E impresionant că Geoff are o astfel de relaţie cu tigrii,

care implică multă încredere între el şi aceste animale superbe.

Pune suflet în tot ce face şi iubeşte foarte mult fiecare tigru.

- Bravo ! Ce zici ? - Du-te, amice !

Sper ca Hunter să trăiască mult şi bine la noi în zooparc.

Eu voi face tot ce pot în acest scop.

- E chiar acolo, du-te ! - Bravo !

Ceilalţi îngrijitori simt la fel.

Vreau să se bucure de viaţă alături de noi.

- Îi place. - Da.

Am venit la grădina zoologică Monarto pentru un eveniment special.

Eşti gata, Scarlett ?

Parcă era un copil la marginea trambulinei.

"Acum sar. Sau nu. Ba sar. Poate. Nu !"

Echidnele sunt foarte ciudate.

Au limba lungă de 18 cm.

Fiecare animal redat naturii e un animal liber.

Te iubesc tare mult ! Eşti gata să mergi acasă ?