Original subtitles

"VALETUL DE CARO"

Traducerea şi adaptarea, Raiser.

Hm...

Da, accept convorbirea.

Fă-mi legătura.

Alo, Peters ?

Unde eşti ?

În California ?

Cât este ceasul ?

Nu e nimic în California.

Tu ştii doar...

Bine, dragule, aşteaptă o clipă, trebuie să-l caut în agenda mea.

Am văzut ultimul tău film, nu mi-a plăcut.

Pe tine te-am iubit.

Da, Peters, da, încă sunt aici.

Peters, spune-mi, de ce trebuie să suni cu taxă inversă ?

Acum ai succes, cu adevărat ai mare succes.

Chestiile astea se întâmplă...

Este un obicei prost.

Nu mi-a plăcut filmul...

Pe tine te-am iubit.

Oh, nu.

Peters, iarăşi am fost jefuită.

- Ce s-a întâmplat, domnule poliţist ? - Nimic domnule, chiar nimic.

Continuă-ţi drumul, amice.

Îmi pare rău că s-a întâmplat una ca asta...

Totul s-a întâmplat când a sunat telefonul.

- Sau, în timpul ăsta... - Şi ce oră era ?

În regulă, oameni buni, spectacolul s-a terminat. Mergeţi la culcare, bine ?

Menton, Reagan...

Patrulaţi tot etajul.

Menton, ia trei oameni şi cercetează clădirea. Reagan, verifică lifturile.

Am înţeles, domnule.

Băieţi, ce aţi spune de un pahar de scotch ?

- Da. - Uite aici.

Cum se face că poliţia a fost sunată din California ?

Vorbeam cu agentul meu.

Şi i-aţi cerut să anunţe poliţia ?

Da, Peters a făcut toate notificările.

Este un notificator foarte bun.

E a doua oară când bijuteriile sunt furate, nu-i aşa ?

Acelea au fost furate prima dată, probabil că acum a venit după celelalte.

Doamnă Gabor, locotenentul ar vrea să vorbească cu dumneata.

Un locotenent ?

Îmi pare rău, dar asta e tot ce vă putem livra la această oră.

Doar încă o fotografie, vă rog.

Doamnă Gabor...

- L-aţi văzut pe hoț ? - Nu, nu l-am văzut.

Oh, dar dacă e să mă gândesc la asta, el trebuie să mă fi văzut pe mine.

Şi a plecat ?

Nu a mai rămas nici măcar un singur bărbat "adevărat" în întreaga lume.

Locotenente...

- Doamnă Gabor, ce mai faceţi ? - Bună, locotenente.

Sergent, vezi dacă poţi face puţină liniște în cealaltă cameră.

Este ora două dimineaţa.

- Da, domnule. - Mulţumesc.

În regulă, oameni buni, să facem puţină liniște aici.

Sunt locotenentul Gilder, doamnă Gabor.

- Locotenent Gilder, ne-am întâlnit... - Aşa este.

- Anul trecut. - Da, la primul jaf.

Sper că o să te descurci puțin mai bine de data aceasta.

Doamnă Gabor, nu ne putem descurca mai rău.

Asta cu siguranţă.

Oh, domnule Von Schenk.

Mă bucur că ai putut ajunge aici atât de repede.

Doamnă Gabor, domnul Von Schenk de la alianța internaționala de securitate.

Mă bucur să te cunosc. Te-am văzut deja în multe filme.

Mulțumesc. Dar poate că şi mie mi-ar plăcea să văd ce faci.

Nimic încă, dar...

Sper să ajut poliția să-ți recupereze bijuteriile.

Deci, lucrezi pentru asigurări.

Un fel de unitate de detectivi privaţi.

Spune-mi, prinzi mulți hoți ?

O cotă echitabilă.

Dar asta este în primul rând o responsabilitate a poliției.

Și tu, locotenente, prinzi mulţi hoţi ?

Prinderea unei muște umane e o treabă uşoară, doamnă Gabor.

Băieţii tăi nu mă fac să cred,

că-mi voi mai vedea vreodată frumoasele mele bijuterii.

Există o șansă de treizeci la sută, ca să fim mai exacţi.

Spune-mi, eşti absolut sigură că nu l-ai văzut pe hoţ ?

Sunt absolut sigură.

La ce oră ai ajuns acasă ?

Pe la ora unsprezece şi jumătate.

- Şi ai mers la culcare ? - O jumătate de oră mai târziu.

Eram epuizată, am fost chemată la studio la ora şase.

Ceea ce îmi amintește că am acelaşi program şi mâine.

Domnilor, îmi cer scuze, trebuie să vă spun noapte bună.

Este perfect de înțeles, doamnă Gabor.

Spune-mi te deranjează să vii mâine la sediul central ?

Mă tem că nu pot. Filmăm undeva pe strada 57 şi First Avenue.

- Dar tu ai putea... - De fapt...

Bineînţeles că nu ne deranjează.

Nu-i aşa, locotenente ?

Suntem foarte interesaţi să vedem cum se întâmplă totul.

Sper că o să vă placă.

Oh, ceea ce îmi amintește că doar în două ore,

această faţă trebuie să intre în pielea personajului.

Permite-mi să nu fiu de acord.

Permisiunea acordată.

Uite aici, biletele de avion...

Pașaportul. Dovada de vaccinare.

Cecuri de călătorie, bani şi mărunţiş.

Helmut, eşti minunat. Dacă nu te aveam trebuia să te inventez.

Mulţumesc.

Am să transfer bagajele înainte să ajungi la poarta de îmbarcare.

- A rivederci. - Ciao.

Tehnica este prea identică pentru a fi doar o coincidență,

aşa că ne-am răspândit toţi asociaţii în diferite medii.

Nu a fost niciodată prins, dar totuşi noi am putut să-l identificăm.

Nu există nici o garanţie că compania de asigurări,

simte în esenţă sentimentul de parteneriat cu "Ace".

Credem că s-a pensionat în urmă cu cinci ani, fără să lase o urmă.

Dar nu fără să lase în urmă un ucenic strălucit, "Valetul de Caro".

Ai recuperat vreodată bijuteriile furate ?

Răspunsul, îmi pare rău să o spun, este nu.

Cu siguranță are un complice,

un expert bijutier.

Un tăietor de diamante ca să fiu mai precis,

care îl ajută să plaseze pietrele prețioase.

Ei bine, trebuie că este o echipă pe cinste oriunde ar fi.

Ar putea fi oriunde, vorbește fluent majoritatea limbilor europene,

dar preferă franceza atunci când este deghizat,

aşa că este de fapt american sau canadian.

Noi credem că este originar din Canada,

de unde este şi "Asul de Caro".

- Ai găsit ceva, Digger ? - Nimic.

Incinerarea a şters toate urmele.

Scuzați-mă domnule, aici sunt restul fotografiilor.

În regulă, mulțumesc sergent.

Poftim.

Uite acolo.

Ce zici de mesajul din oglindă, sergent ?

Mi-e teamă că nu am decriptat asta, domnule.

- Ceea ce vrea să spună sergentul... - Ştiu ce vrea să spună.

Am trecut prin asta de multe ori și eu.

Sunt zgârieturi pe fereastă, domnule.

- Mă întreb ce le-ar fi putut produce. - Pot să văd şi eu ?

Arată ca niște solzi de pește.

Par a fi urme de la vârfurile degetelor lui de la mâna stânga.

Bineînțeles, aşa a deschis încuietoarea.

Nu este tocmai un set de amprente.

Doamnelor și domnilor,

căpitanul a cerut ca acei pasageri,

care au urcat la bord la Napoli,

să se prezinte la recepție în "Camera lui Neptun",

în decurs de zece minute.

Vă mulţumim.

Doamnelor şi domnilor,

căpitanul a cerut ca acei pasageri,

care au urcat la bord la Napoli,

să se prezinte la recepție în "Camera lui Neptun",

în decurs de zece minute.

Vă mulţumim.

Urmăreşte barca aceia.

Intră.

Am adus-o pe doamna Baker, domnule.

Mulțumesc, sergent.

Doamnă Baker, ce bine îmi pare să te revăd.

Domnul Von Schenk, bineînțeles, te-am cunoscut când au fost furate bijuteriile.

În urmă cu opt luni.

- Le-ai găsit ? - Din păcate, nu.

Oh. De ce ai vrut să mă vezi atunci ?

Deoarece, doamnă Baker, au existat o serie de alte victime,

care cred că au întrezărit ceva din chipul "Valetului de Caro".

Din descrierile lor am făcut câteva compoziţii

și m-am gândit că s-ar putea să-l recunoști pe unul dintre ei.

Ar putea fi unul dintre cei o sută de tineri cărora le-am fost prezentată.

- Următorul ? - Nu...

Acesta aparține subiectului unui implant.

Poate, asta o să te ajute.

- Deci ? - Nu, încă nu-mi spune nimic.

Nu...

Acesta este intact.

- Îl cunoşti ? - Nu.

Nici nu credeam.

Acesta este predecesorul lui "Asul de Caro".

"Asul de Caro", oh, probabil că glumeşti.

Mi-aş fi dorit să fie aşa.

Domnule Von Schenk, media ta de victorii este îngrozitoare.

Este inexistentă.

Îmi pare rău, nu par să îţi fiu de mare ajutor.

Dar, de fapt nu l-am văzut niciodată.

De fapt, probabil l-ai văzut chiar de mai multe ori.

- Chiar aşa ? - Da.

La petreceri, la premiere, la cluburi de noapte.

Poți să fii sigură că te-a observat de ceva timp, înainte de jaf.

- Oh ! - Nu ai de ce să îţi faci griji.

Nu ar face niciodată o mişcare improprie.

Cu excepția faptului, desigur, să-mi fure bijuteriile.

- Asta ar face. - Dar a făcut-o.

- Scuză-mă. - Desigur.

Mă scuzaţi, domnule.

Locotenentul Gilder a crezut că v-ar plăcea să vedeţi asta imediat.

Spune-i locotenentului că fac rezervare la următorul zbor spre Paris.

În regulă, am să-i spun.

Presupun că este vorba despre bărbatul pe care-l cauți.

De fapt, aşa este.

Se pare că s-ar fi reprofilat de la acoperișuri la nave de lux.

Un alt jaf, atât de repede ?

Este un adevărat profesionist, doamnă Baker.

Și încă o sută de mii de dolari în pietre prețioase.

Aoleu.

Ei bine, îţi doresc noroc, domnule Von Schenk.

- Cred că ai nevoie. - Da.

Aşa este.

Am descoperit un alt jaf.

Din păcate, nava a stat câteva ore în larg.

În timp ce Contesa se afla în căutarea celui de-al cincilea soț,

în cabina căpitanului,

hoțul îi fura pietrele prețioase.

Îmi pare rău că am întârziat, domnilor, dar am fost reţinut la München.

- Ai găsit ceva ? - Am o pistă bună, aşa cred.

Domnilor...

După cum știți în urmă cu trei săptămâni, la München,

am arestat sindicatul care se ocupă exclusiv de bijuterii.

Condus de Herr Lebowski.

Când a cercetat planul unul dintre oamenii noștri

a descoperit un set de diamante proaspăt tăiate.

Departamentul nostru de cercetare a ajuns la o concluzie uimitoare.

Vă rog să observați fotografia numărul unu.

- Este colierul Chromebook. - Corect.

Observaţi a doua fotografie.

Acesta este setul de diamante nou tăiate recuperate de la Lebowski.

Sunt similare.

Veţi remarca că sunt aceleași pietre, doar mai mici.

Vrei să spui, că acesta a fost tăiat din colierul Chromebook ?

Exact.

Departamentul nostru de cercetare a luat bijuteriile lui Lebowski

și cu ajutorul unor chipsuri de plastic,

imaginație și lipici,

puteți vedea rezultatul.

Este colierul Chromebook.

Uimitor.

Cel puțin uimitor, de vreme ce colierul a fost scos

din evidenţele noastre în urmă cu un an.

L-aţi interogat pe Herr Lebowski ?

Da, ne-a spus că a primit pietrele prețioase prin poştă,

prin trei expedieri anterioare.

- De la Poşta Centrală ? - Ultimele două din München.

Dacă livrarea se face prin poștă, cum au plătit ?

Cu numerar lăsat în plicuri obișnuite, în locații diferite de fiecare dată.

- Ai încercat să-i întinzi o cursă ? - Imposibil.

Totuși, ai stabilit Munchenul ca bază pentru ei.

Domnule Von Schenk, München este un oraș mare și în ciuda clişeelor, domnilor,

ar fi ca și cum ai căuta un ac într-o căpiţă de fân.

Pun pariu că nici măcar, domnilor.

Acum... avem căpiţa de fân.

Bine, este destul.

Am spus, că nu vreau să exagerezi.

Nu exagerez, doar mă încălzesc.

- Nu te simţi atât de bine. - Ce e greșit în a te simți bine ?

Conduce la un exces de încredere.

De altfel, ai un oaspete.

- De ce mi-ai spus ? - Nimic nu întrerupe asta, nimic.

- Și acest om ar fi de acord. - Cine este, Helmut ?

- Ace. - Ace ?

Este aici în München ?

Chiar aici.

Ace !

- Ace... - Jeffrey, mă bucur să te văd.

- Helmut spune că munceşti din greu. - Aşa este.

Ei bine, uită-te la tine, nu te schimbi niciodată, este aproape indecent.

Poate doar un pic, dar totul este spre bine.

Nimeni nu crede că să îmbătrâneşti este bine.

Ce părere ai ?

Da...

- Pare confortabil. - Ei bine, nu am terminat încă.

Nu ai terminat ? Ce vrei mai mult ?

Mai mult.

- Ai chestia aia. - Dar şi tu.

Stilul ăsta de viaţă.

Ești cu adevărat tu, Ace ?

Fotografia mea nu atârnă pe peretele unui oficiu poştal.

Cinci ani de pensionare pare să-i fi relaxat

pe toți acei tineri dornici, care caută o recompensă grasă.

De unde ai venit ?

Din New York, înainte de asta din Montreal.

Apropo, ţi-am văzut echipa de lacrosse în acțiune.

- Tu și probabil, alte șapte oameni. - Ceva mai mult decât atât.

- Ambele echipe sunt neînvinse. - Ai văzut vreun jucător bun ?

Rău sau bun...

Nici unul din liga ta, nici măcar pe aproape.

- Tu eşti cel mai bun. - Prânzul este servit, domnule.

Mi te vei alătura ?

Oh, nu, mulţumesc.

Stomacul meu este încă pe ora New York-ului.

Mergem ?

Detectez o grimasă sau două.

Un nod în gât poate.

O criză a vârstei mijlocii ?

Să-i dăm drumul.

Fiţi gata...

Start !

Nu e prea rău pentru un bătrân.

Superb, o victorie uşoară.

- Aşa este, Ace. - Încetează, e timpul să mănânci.

Sigur nu vrei o ceașcă de cafea ?

Nu, mulţumesc, nu vreau nimic.

- Oh. - E un lucru bun că eşti aici.

Da, e un lucru bun.

Masa de prânz.

Suc de portocale.

Ceai. Pâine prăjită.

Aş putea la fel de bine să mănânc iarbă.

Iarba îngraşă.

Eu mi-am terminat treaba aici.

Helmut spune că l-ai urmărit înapoi până în port.

Mă feresc doar de necazuri.

Ți-ai făcut o carieră pe cinste de când ai început să lucrezi pe cont propriu.

Trebuie să recunosc că sunt cel mai bun datorită ție.

Uneori vine o vreme când trebuie să te retragi.

- Să mă retrag ? - Să supravieţuieşti.

Nu înțeleg.

O altă față furioasă de care nu am nevoie.

- Multe scăpa şi celor mai buni. - Deci nu ai observat ?

- Doar m-am distrat puțin. - Distracţia are un preţ.

Te-ai distrat ?

De câte ori trebuie să-ţi spun că nu există

un astfel de drept în afacerea noastră.

Genul ăsta de delincvența te va duce în puşcărie, Jeffrey.

Ai putea deveni un bătrân zbârcit în închisoare.

Nu mă vor duce niciodată acolo.

Compania actuală a acceptat că sunt încă cel mai bun.

De aceea Von Schenk te vrea mai mult decât mă vrea pe mine.

Ești în fruntea listei lui.

El se gândește la tine tot timpul, băiete.

- Tot timpul. - De ce, mai mult decât de obicei ?

Compania de asigurări i-a oferit cincizeci de mii de dolari ca bonus,

pentru a face din "Valetul de Caro" doar un alt număr la dosar.

Cincizeci de mii.

- Asta este tot ? - Este suficient.

Jeffrey...

Te simți singur acolo sus.

Cunosc acele acoperișuri.

Bine, bine, recunosc că sunt precoce,

dar tu ai stat mult mai mult timp, acolo sus.

Asta a fost înainte ca poliția să aibă computere. Sunt buni, Jeffrey, prea buni.

Știi de ce avem nevoie ?

Avem nevoie de un avans rapid.

La cel mai mic pericol, evident, trebuie să schimbi decorul.

Asta este ideea, să ieşim mai mult în lume.

- În căutarea doamnelor. - Tu eşti grozav mai în interior.

În primul rând, vreau să îţi arăt rezultatele de la New York.

Am citit despre asta, mi-ar place să văd.

- Ai fost la schiat ? - Nu.

Dar, am auzit că prima ninsoare a căzut în weekendul trecut şi sunt gata.

- Te ţine cureaua ? - Te temi ?

Este totul stabilit pentru weekend.

Cu o condiție, tinere.

Ultima dată când am fost plecați...

Nu cred că am avut vreo reclamație.

- Asta a fost în urmă cu șase ani. - Cine vrea o viață bună ?

- Noi vrem... - Noi vrem.

Foarte frumos.

- Ca o frumoasă pivniţă de vinuri. - Pivniţă de vinuri ?

Tu chiar vrei să mă retrag. Uite, răsfaţă-ţi ochii.

- O tăietură minunată. - Ăsta este doar începutul.

- Albastru cașmir. - Da.

- Incluziuni... - Nici una.

- Claritatea este bună. - Cea mai bună...

- A fost tăiată ? - Helmut.

Trebuie să fac analiza cu raze X, dar aş spune că da.

- Foarte profitabil. - Adevărat.

Mergem la schi în weekendul acesta.

- Vrei să vii ? - Trebuie să termin asta.

Ai grijă de încheieturile tale.

- Dacă își rupe un picior... - Nu îţi face griji.

Îl voi împuşca.

Aoleu.

Uită-te la asta.

Nu obișnuiai niciodată să dai vina pe echipament.

Nu dau vina pe nimic.

Aş face mai bine să mă întorc în pat.

Ne vedem în aproximativ o jumătate de oră.

Ei bine, spune ceva.

Ce ai spune de, îmi pare rău că aproape te-am omorât.

Aproape că te-am omorât,

dar oricum îmi pare rău că pari atât de rușinat.

Eu nu arăt niciodată rușinat.

- Eşti rănit ? - Sunt indestructibil.

- Aşa deci. - Aşa deci ?

E doar o expresie.

- Ce înseamnă ? - Înseamnă că nu știu ce să spun.

Oh, ei bine, atunci...

Repetă după mine.

- Eu, care este numele tău ? - Olga.

Eu, Olga sunt de acord să iau cina cu tine, Jeffrey Hill,

la ora şapte și jumătate în seara asta.

- Sunt de acord. - Da ?

- Eşti uimit ? - Da.

Ar fi trebuit să ştiu.

Deci, cina în seara asta la ora şapte şi jumătate, la un grătar.

- Nu. - Nu ?

Primul cocktail la mine în apartament, la ora cinci și jumătate.

- Nu ? - Da.

Nicolai...

Vino aici.

Uite...

El este ?

Şi așteaptă să vină aici pentru o băutură.

- Da. - Ce bine.

Adu-mi binoclul.

Mulţumesc.

Dumnezeule !

Desigur !

- Desigur, ce ? - Draga mea...

Cred că ai tras lozul cel mare.

Nu înțeleg, pur și simplu nu înţeleg.

- Ce ? - Pe mine.

Ultima dată când am fost aici împreună,

te-am lăsat la petrecerea în grădină şi am plecat la cumpărături ca un idiot.

Nu fii prost, lucrurile se mișcă în direcția corectă.

Accidentul a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat.

Ce ar trebui să spun ?

- Ce zici de noapte bună, Ace ? - Pe curând.

Bună, din nou.

- Pot să ţi-l prezint pe... - Ace !

Bună.

- Te cunosc ? - Sigur, că da.

Uită-te la ea, nu o recunoști ?

Nicolai.

O surpriză încântătoare, vechiul meu prieten.

Ar fi trebuit să ştiu.

Arăți exact ca mama ta.

Cred că te putem ierta, Ace,

era foarte tânără, când ai văzut-o ultima dată.

- Pe plajă... - ... la Saint Tropez.

Îţi mai aduci aminte, Olga ?

Îmi aduc aminte de Ace.

- Eram îndrăgostită nebunește de el. - Îndrăgostită de Ace ?

S-a întâmplat pe când avea doar opt ani.

Şi tu aveai tot cam atât.

Mereu m-am întrebat cum o să arăţi când vei creşte mare

şi ai să fii femeie în toată firea..

Întotdeauna ţi-ai dorit asta.

Poate cineva să-mi dea vă rog, distribuția personajelor.

Eşti îndreptăţit.

Prinţesa Olga Vodkine, acesta e domnul Jeffrey Hill...

- Bună, din nou. - Ce mai faci ?

... şi prinţul Nicolai Vodkine.

Îmi face mare plăcere, băiatul meu.

Când vechii prieteni se întâlnesc din nou așa,

cred că este timpul pentru o sărbătoare.

Nicolai, când te aud vorbind de vreo sărbătoare,

încep mă întreb dacă portofelul meu mai este încă acolo.

Care este problema ta ?

Dragul meu, întotdeauna eşti aşa grăbit, nu este nevoie de asta.

Nu uita că suntem cu toții în vacanță.

- În vacanţă ? - Ei bine, aşa în parte.

Presupun că vă întrebați cu toții, de ce v-am chemat aici.

Foarte bine.

Este foarte bun, Ace, foarte bun, este iute la minte, îmi place.

Deci, ilustrul Ace, a dat naștere unui și mai ilustru "Valet".

"Valetul de Caro" ?

Exact.

Pentru gloriosul nostru trecut, promiţătorul prezent

şi un viitor plin de satisfacții.

Să stăm jos, vino tânărul meu prieten.

Am înțeles că ai cunoscut-o deja pe fiica mea vitregă.

Ştie să cunoască bine oamenii.

Foarte bine.

Acum trebuie să ne cunoaștem mai bine,

de vreme ce suntem pe cale să devenim parteneri.

- Parteneri ? - Dragul meu, Ace.

Știi, când am citit ziarele, m-am gândit că ai început să lucrezi din nou.

Vezi tu, te-am ținut sub observaţie în toți acești ani, fiecare lovitură.

Nicolai, te rog, nu mai vorbi și spune ceva.

Foarte bine, Ace.

Când Olga l-a descoperit pe protejatului tău, am fost încântat.

- Am fost descoperit, cum aşa ? - Asta nu este important.

Ceea ce este important este că am găsit un nou talent.

- Nu am știut că... - Ştie acum.

- Încă o băutură ? - Nu, nu mai vreau.

Doar spune mai departe.

Oricum...

Ace, nu crezi că la vârsta noastră este mai bine să ne folosim doar creierul

și să lăsăm tinerii să facă treaba ?

- Mă scuzați, puteţi trece la subiect ? - Desigur.

Vă deranjează să faceţi asta ?

Subiectul este evaluat la aproximativ un milion de dolari.

O colecție din cele mai rare pietre prețioase, indescriptibil de frumoase.

Ace, în întreaga ta carieră ai văzut vreodată

o colecție de diamante roșii sângerii ?

- Ai văzut ? - Nu.

Nu, nu și mai mult, nu intenționez să văd.

- Dar tu, băiatul meu ? - Diamante roșii sângerii ?

Cum ţi s-ar părea să ţii două dintre ele în mâinile tale,

să priveşti în focul lor, în inima lor roșie însângerată ?

Este o experiență pe care nu o vei uita niciodată.

- Cui aparţin ? - Sunt bijuteriile regale.

Am petrecut ani de zile, planificând cum să pun mâna pe ele

și acum cred că știu cum doi experți pot face treaba asta.

- Doi ? - Tu şi Olga.

Olga ?

Nicolai, mie mi-a ajuns.

Îmi pare rău, dar chiar mi-a ajuns.

Dar, Ace, ea e perfectă.

Este antrenată la fel de bine, poate chiar mai bine decât băiatul tău.

Noi nu lucrăm niciodată cu parteneri.

- Mai ales cu parteneri amatori. - Amatori ?

Îmi pare rău, draga mea, în curând o să vadă lucrurile altfel.

Arată ca un bărbat suficient de amabil încât să se răzgândească.

Nicolai, farmecul tău e irezistibil.

- Mi-e foame. - Ai vorbit ca un gentleman.

Acum, pietrele nu vor fi niciodată luate de la locul lor.

Eu le voi păstra și am să-ţi dau un sfert de milion de dolari în numerar.

- Bani gheaţă ? - Bani gheaţă.

- Ai spus că ai un plan. - Un plan magnific.

Dar vei afla detaliile pas cu pas,

pentru a evita tentaţia,

să spunem, să mergi singur după ele.

Și va fi mai bine cu ajutorul tău, vechi prieten.

Cât din acest plan este ideea ei ?

Olga a fost foarte inventivă.

Ei bine ?

Nu.

"Nu" este o expresie de laşitate.

Tot spui nu ?

"Zaraha".

Este de clasă mondială.

Se uită la tine, băiatul meu, nu-i așa ?

- O imitaţie al naibii de bună. - Cea mai bună.

Așteptați până o vedeți pe cea adevărată.

Da...

Ei bine, cred că o să luăm cina.

Plecăm spre München dimineața.

Cred că pot spune că mica noastră vacanță s-a terminat.

De acord ?

De acord.

Herr Von Schenk.

- Herr Brugger... - Suntem gata.

Vino...

Domnilor, sunt sigur că îl cunoaşteţi cu toţii pe Von Schenk.

Vă rog, să luaţi loc. Mulţumesc.

Domnilor...

Este de dorit ca departamentele de poliție din München

să-l identifice şi să-l localizeze pe "Valetul de Caro",

care dincolo de orice îndoială locuieşte cu siguranţă în această zonă.

Acuratețea compoziţiilor pe care urmează să le vedeți

este îndoielnică, dar au fost modelată cu grijă

după declaraţiile a trei victime nefericite.

Lumina...

Filmul.

"Valetul de Caro" vorbește fluent germană,

precum și franceză și spaniolă

și poate pretinde că este oricine din aceste naţionalităţi.

Dacă luăm în considerare acest aspect,

trebuie să aflăm unde se antrenează, sau unde călătoreşte,

dacă a fost la New York în ultimele luni, fiecare detaliu.

Fiecare suspect trebuie să fie fotografiat, pentru identificarea ulterioară.

Și ţineţi minte, "Valetul de Caro" nu urmează niciun model.

Prin urmare, recomand cu tărie, ca şi voi să faceţi la fel.

- Ce crezi ? - Este bună.

- Este competentă. - Vrei să spui că este excelentă.

Putem fi mândri de protejata noastră...

Te rog, Nicolai, fără discursuri.

Bine, Ace, vino. Avem multe de revizuit.

Lucrezi mereu cu ăsta ?

Important este sentimentul de siguranţă.

- Asta te deranjează ? - Desigur că nu.

Te face să decolezi prea repede.

- Poate pentru că ești prea încet. - Poate...

Uite, dacă ai ceva de criticat...

- Jucăm la siguranţă. - Ştiu asta.

- De aceea sunt împotriva aducerii tale. - De ce ?

- Trebuie doar să citești ziarele. - Înţeleg...

Nu am absolut nicio intenție să-mi petrec următorii douăzeci de ani din viață

în închisoare, pentru că tu vrei să te dai în spectacol.

Acesta este un jaf, nu o aventură.

Când Nicolai îmi va spune detaliile, aș putea să fiu de acord cu tine.

Dacă ești de acord cu mine, nu m-ar face decât să mă enervez.

Ești o fată supărată, foarte supărată, te trezești supărată ?

Natural.

Aceasta este faza unu.

Vezi tu, de obicei nu am fost inactiv.

Este nevoie de serviciile unui singur om.

- "Valetul de Caro". - Eşti nebun.

Nu am fost niciodată într-o mai mare deplinătate a simţurilor.

Asta este absurd.

Ce este absurd ?

Dă-mi voie să explic.

Dacă vrem să "achiziționăm" Zaraha,

mai întâi trebuie să obținem combinaţia unui anumit seif.

Combinația aceea, este în dosarul de securitate din această clădire.

- Este o slujbă pentru un singur om. - Este sinucidere.

Dimpotrivă, acesta e ultimul loc din lume, care cineva s-ar aștepta să fie spart.

Ştie despre ce vorbește, nu-i așa ?

Sediul poliției din Paris.

Am vrut să-i spun eu.

Trebuie să spun că ideea de a pătrunde în sediul poliției din Paris mă intrigă.

În orice sediu de poliție.

Şi nu vei lăsa niciuna din remarcile tale inteligente.

Nu, este imperativ ca nimeni să nu afle că ai fost acolo.

Cum poate cineva să ajungă în sediul poliției din Paris ?

- Bineînțeles. - Bineînţeles, ce ?

- Trebuie să fie arestat. - Aşa crezi ?

Ca de obicei, trebuie să joace teatru. Şi are nevoie de audienţă.

- Vine şi ea ? - Nu, mergi doar tu.

Ai restul zilei şi toată noaptea pentru a te pregăti.

Pleci la Paris de dimineața.

Ce părere ai, Ace ?

Cred că te-ai hotărât deja.

În regulă.

În primul rând, avem nevoie de mult mai multă inventivitate ca până acum.

- Eşti mult prea precaut. - Tu eşti primitiv.

- Să trecem la treabă. - Dar eu am făcut planul.

- Vrei ca el să renunţe ? - Nu fii prost.

- Taci din gură şi ascultă. - Olga !

- Taci din gură şi ascultă. - Nu e cinstit.

Ai auzit ce ţi-a spus, acum fă linişte.

Acum...

Merci.

Nu înţeleg. Uşa nu se deschide.

Să vedem...

Lasă-mă să văd.

Ce se întâmplă aici ?

Nu pot să văd nimic în interior.

E cineva acolo ?

Ce faci ?

Deschide uşa imediat.

Haide, lasă-mă să intru.

Unde este ?

A urcat pe pasarelă.

Alarma, sunaţi alarma.

Cineva să sune la sediul central.

Repede, urmăreşte-l. Să punem mâna pe el.

Poate a fugit pe scara de incendiu.

Nu este aici.

Nu este nici aici.

Să ne răspândim. Nu are unde să se ascundă.

Nu este nicăieri.

Fotografie...

Bernard Frank, american.

Inițial a fost angajat la comisariatul armatei din Arkansas.

Acum lucrează pentru o companie germană.

S-a întors recent dintr-o călătorie de afaceri de șase săptămâni la New York.

Cu siguranță este suspect.

- Următorul. - Fotografie...

De asemenea, un american David Winter.

S-a întors de la Paris la ora zece dimineața.

Petrece patru până la șase luni pe an în Europa, are aici un mic apartament.

Este redactor sportiv pentru o revistă americană de evenimente şi știri.

- Are condamnări anterioare ? - Nici una.

Ai reușit să-l plasezi în New York ?

Da, dar încă nu am aflat prea multe în afară de faptul,

că a fost în echipa SUA la Jocurile Olimpice din 1956.

- Ce crezi ? - Poate...

Ai spus...

- A fost un surfer ? - Da, domnule.

Fotografie...

Jeffrey Hill, un canadian.

A sosit cu același avion de la Paris, ca şi Winter.

Știm puține despre el, cu excepția faptului

că are o casă mare și este aparent bogat.

În regulă, vreau tot ce poţi găsi despre el până la ora trei.

Da, domnule.

Acum, dacă v-am atras atenția,

acesta reprezintă un plan de acțiune din zona seifului

şi a subsolului care se află acolo.

Tu, Jeffrey, vei intra prin această gură de ventilaţie

şi vei merge în acea direcţie.

În spatele acestor uşi se află instalaţia de gaz.

Oh ! Nu tuși...

- Acum ai făcut prima greşeală. - Ce am făcut ?

Tocmai ai declanșat fiecare alarmă din clădire.

Cum am făcut asta ?

Tocmai ai intrat într-o serie de ochi electrici, patru pentru a fi mai exacţi.

Fotocelulele din acest perete trebuie să fie blocate cu raze luminoase potrivite.

- Ar putea să se târască pe dedesubt. - Nu este suficient timp.

Cu această lanternă de buzunar,

el doar mută fasciculul pe această parte a corpului său,

făcând ca acea parte a coridorului să fie în siguranță.

Desigur, fiecare celulă trebuie atacată individual.

Odată trecut de acest obstacol,

te îndrepţi direct spre această uşă şi intri.

Cum ?

- Am cheia. - De unde ai luat-o ?

Un mic secret comercial.

Eu zic că ai plătit pentru asta.

Odată trecut de ușă, nu ești cu adevărat în siguranță,

pentru că ușa e numai pe jumătate mată.

Îţi spun asta, pentru că aici, pe acest perete, este un ceas al gardienilor.

Ceasul gardienilor se declanşează exact la ora unsprezece.

Ar trebui să ajungi în acest punct cam la cinci, zece minute după aceea oră.

Asta înseamnă că trebuie să ajung în acest punct după verificare.

Nu, nu, nu prea cred.

Vezi tu, la această oră gardienii se bucură de o mică cină.

Laxitatea unui om plin de mâncare și vin,

ar putea să îţi ofere avantajul acelei preţioase secunde.

Întrebare...

În timpul rondului, cum fac gardienii să treacă de acești ochi electrici.

Ei nu trec.

Vezi tu, în acest colţ,

o scară circulară duce spre un pasaj,

care duce direct spre camera gardienilor.

Și acum, dacă mi se permite să continui,

suntem acum în coridorul seifurilor.

Acesta este seiful numărul trei

şi aici este seiful nostru,

seiful numărul patru.

Această uşă este deschisă deasemenea...

- De o cheie care... - ... se întâmplă să o ai.

Se întâmplă să o am.

Natural.

Această cameră nu este altceva decât o cameră goală care duce spre seif.

Totuşi, este inspectată la fiecare cincisprezece minute de unul din gardieni.

- Timpul este vital. - Da.

Veniţi cu mine.

Aceasta este camera goală despre care am vorbit.

Și acesta este uşa seifului.

Ai memorat combinația ?

- Da... - Desigur că ai memorat-o.

Deci ușa seifului este deschisă.

Acum dacă veniţi cu mine, aici este seiful în sine.

Acum veți observa că podeaua a fost acoperită cu benzi metalice subțiri,

așezate la trei centimetri una de cealaltă.

O jumătate de kilogram de presiune pe oricare dintre acestea

și cel mai ingenios sistem de alarmă o să se declanşeze.

Renunți ?

Nu. Nu încă.

Am rezolvat această problemă matematic.

Piciorul unui bărbat exercită o presiune

de aproximativ cinci kilograme pe centimetru pătrat.

Purtând aceste cizme,

un bărbat cântărind nouăzeci de kilograme

va exercita o presiune mai mică de jumătate de kilogram pe centimetru pătrat.

Cu greutatea astfel distribuită, întregul sistem este învins.

Ah, da...

Aceasta este o cameră TV care este monitorizată în camera gardienilor.

Înainte de a ajunge la bijuterii,

imaginea trebuie să fie bruiată pentru privitor.

Alte întrebări ?

Când ridic acea sticlă care acoperă bijuteriile,

ce se întâmplă cu greutatea ?

Nu trebuie să o miști.

Greutatea adăugată va fi suficientă pentru a declanşa alarma.

Oh, da, dacă declanşezi alarma, trebuie să ţii minte două lucruri.

Primul, să plec naibii de acolo.

Nu cred că va trebui să-ți amintești asta.

Nu, primul e că toată sticla din această clădire

este antiglonț, ceea ce îţi poate salva accidental viața.

Al doilea, să atingi totul cât mai puțin posibil, orice poate fi o capcană.

De exemplu.

Ei bine, ai putea fi electrocutat

și ar putea chiar să-ți arunce capul în aer.

Ei bine, asta este.

Trebuie să spun că eu cred că este al naibii de bine.

Îţi mulțumesc, Ace.

Alte întrebări ?

Din tot ce ai spus, cred că mă pot descurca singur cu treaba asta.

Aproape singur.

Dacă cumva aluneci, dacă ceva nu merge bine, Olga îți va lua locul.

Dacă alarma se declanşează după ce ai bijuteriile,

Olga va acționa ca un curier.

Nu ne pierde timpul Nicolai, ce vrea să spună respirația lui șuierătoare

este că nu are încredere în noi, vrea doar un partener viu și dispensabil.

- Exact. - De ce nu ai spus asta ?

Am o adevărată problemă cu sinceritatea.

Acum este destul cu obiceiurile personale, să ne întoarcem la chestiunea banilor.

Bijuteriile trebuie să fie transferate de la la bancă la muzeu, sâmbătă,

așa că vineri este ziua cea mare.

- Asta ne oferă trei zile. - Aranjamente vor fi făcute la Paris.

Am închiriat o mansardă goală la doar o clădire de bancă.

La ultimul etaj ?

Mica noastră aventură începe la al şaptelea etaj.

Al șaptelea etaj ?

- Te deranjează ceva, prințesă ? - Ce s-a întâmplat, Olga ?

Nu este nimic care să te îngrijoreze.

- O să se blocheze, Ace. - Nu-i adevărat.

Ba da, uită-te la ea.

Doar a auzit de al şaptelea etaj şi deja tremură.

- Nu-i adevărat. - Nu e nevoie să mă aperi Nicolai.

Voi merge acolo și voi fi bine.

Nu-ți face griji pentru mine, fă-ţi griji pentru tine.

- Este terminată, Ace. - Înseamnă că s-a mai întâmplat.

Nu o să se întâmple de data aceasta, are să fie bine.

Totul are să fie bine.

Bine, Ace, vreau să mă sprijini, te rog, cred că am dreptul.

Mama ei a alunecat şi a căzut de la etajul șapte.

Asta a fost acum doisprezece ani.

Eram îndrăgostit de ea.

Nicolai și cu mine am fost parteneri.

Mereu a încercat să mă facă să mă retrag, dar am tot amânat.

Ne-am certat şi eu am părăsit-o.

S-a căsătorit cu Nicolai.

A fost mereu obsedat de acest "Zaraha".

Maria a murit încercând să pună mâna pe el.

Nicolai a adoptat-o ​​pe Olga.

Nu i-am mai văzut niciodată.

Nu mi-ai spus niciodată asta, Ace.

De fapt nu mi-ai spus nimic despre ceva care te doare.

Jeffrey, chiar vrei să faci asta ?

Trebuie...

În plus, este o poliță de asigurare pentru bătrânețea mea.

Dacă aș fi în locul tău, băiete, aş vorbi cu ea.

- De ce ? - Trebuie să mergi acolo sus cu ea.

Vorbeşte cu ea.

Nu urca niciodată pe acoperișuri cu un inamic.

Următorul, te rog.

Nu.

Nu, mi-e teamă că nu l-am mai văzut niciodată.

Următorul, te rog.

Oh, cred că îl cunosc pe el.

Nu ești sigură ?

Ba da, sunt sigură.

- Cu siguranţă a venit la petrecerea mea. - Mulțumesc, doamnă Palmer.

Oh, permiteți-mi să vă prezint superiorilor mei.

- Herr Brugger. - Bună.

- Herr Von Schenk. - Încântat să te cunosc.

Doamnă Palmer, ai spus că l-ai văzut pe suspect la petrecerea dumitale.

La care petrecere te referi ?

Cea pe care am dat-o cu aproximativ o săptămână în urmă,

înainte să-mi fie furat colierul.

Poţi să ne spui tot ce știi despre acest bărbat ?

Ei bine...

A fost o petrecere destul de mare, aproximativ trei sute de invitaţi.

Știi cum este, inviți o sută şi apar trei sute.

Te simţi adesea ca un străin la propria petrecere.

Nu găsiţi că este adevărat ?

Să ne întoarcem la afaceri.

Cu toate acestea, îţi aminteşti în mod special că l-ai văzut printre acei oameni.

Da, îmi amintesc.

S-a tot uitat la mine.

La acel moment, nu mi s-a părut atât de ciudat,

pentru că femeile din afacerea mea se așteaptă ca oamenii să le privească.

Ai putea fi orice altă afacere, doamnă şi ei tot s-ar uita la tine.

Mulţumesc.

Te rog, continuă.

Am fost prezentaţi puțin mai târziu și...

Era încântător, foarte atractiv.

Nu-mi amintesc numele, dar niciodată nu pot să-mi amintesc.

- Și apoi ? - Oh...

A trebuit să dea un telefon urgent.

A întrebat unde ar putea vorbi în privat,

așa că i-am sugerat să folosească dormitorul meu,

unde poate să încuie ușile...

Și unde nimeni nu putea să-l deranjeze.

Nu putea să-l deranjeze...

Dacă eşti amabil, condu-o pe doamna Caroll la hotelul ei.

Ce prostie...

- Vă suntem foarte recunoscători. - Mulțumesc mult, a fost foarte interesant.

Dar am mai jucat acest rol.

Spune-mi, a mai ajuns vreodată în fața genţii tale de bijuterii ?

Niciodată.

Se pare că am găsit acul în căpiţa de fân.

Da, dar a-i cunoaște identitatea este un lucru,

să faci dovada este altceva.

Să-l aducem la interogatoriu ?

Desigur că nu, el nu trebuie să știe că noi ştim.

- Cine îl urmărește în acest moment ? - Krauss.

- Este la casa lui ? - Da.

Dacă nu te superi, am să merg și eu.

Sunt cu adevărat uşurat.

Bună seara.

Nu ar trebui să bei.

Este o solicitare maternă, sau doar încerci să faci conversație ?

Niciuna din astea.

Pur și simplu nu-mi place să lucrez cu oameni care beau.

Ai dreptate.

Ești atât de înfumurat.

Totul este aici sus.

Eşti îngrijorat pentru mine.

Crezi că trebuie să fii ?

Să-ţi faci griji pentru toate în această afacere, este fundamental.

Tot ce îmi spui îmi arată că te-ai maturizat.

Asta arată că m-ai ascultat.

- Eşti foarte deştept. - Mulţumesc.

Oh, este o observaţie, nu un compliment.

Şi când am să primesc şi un compliment ?

- Când programul mi-o poate permite. - Şi când e asta ?

Când o să ne luăm la revedere.

În siguranță, fericiţi...

E ciudat să ne luăm la revedere.

Ciudat ?

Olga.

Să plecăm de aici.

E atât de frumos că ai comandat șampanie la masă.

Este frumos să faci orice la masă.

Nu m-am mai distrat atât de când am fost la Veneţia.

Cu cinci ani în urmă.

La Veneţia, în urmă cu cinci ani, am fost cu Ace la festivalul de film.

"La Novicii".

Bijuteriile "Caravaggio".

Este minunat.

Ace, a pregătit jaful luni de zile, avea să fie ultimul pentru el.

- Şi tu l-ai bătut. - Mm...

Eu am fost furios.

Îmi amintesc că Ace era foarte amuzant.

A fost jefuit.

Asta face scorul egal.

Da ?

Am fost pe coasta de est,

apoi am plecat la Napoli...

- Am fost în aceiaşi cameră ? - Da.

Tu ai fost cea cu care m-am luptat pentru bijuterii ?

Trebuia să-mi dau seama..

Și nu am mai fost niciodată atât de aproape de tine de atunci.

Aşteaptă numai să-i spun lui Ace.

Într-un mod ciudat, Ace, îmi trezeşte atâtea amintiri.

Mama mea, Ace şi cu mine.

A fost mereu atât de amabil.

Nu l-am uitat niciodată.

Ace este un tip original.

Original şi autentic.

Chiar și după ce lucram deja pe cont propriu la Chicago,

nu pe acoperiş, dar acolo jos pe undeva,

aştepta să creeze o diversiune, dacă aş fi avut nevoie.

- Şi ai avut ? - Ce ?

Ai avut nevoie de ajutor ?

O dată, sau de două ori la început.

Ţin minte că o dată când poliția se apropia,

Ace și-a izbit mașina chiar de faţada clădirii, când am fost prins.

Exact în acel moment de care aveam nevoie ca să evadez.

Așa cum ai spus, el este un tip original.

Acum sugerează pur şi simplu, să ies din afacere.

- Îţi vine să crezi ? - Dar ţie ?

Nu sunt sigur, prinţesă.

Dar tu ?

Nu pot să găsesc o soluţie mai bună.

Vrei să spui din punct de vedere monetar ?

Sigur că da.

Mai vrei şampanie ?

L-ai văzut vreodată pe Von Schenk ?

O dată sau de două ori, Nicolai mi l-a arătat.

Stă acolo la bar şi ne urmăreşte.

Ace are dreptate, l-am subestimat.

Ar putea fi o coincidență.

Nu există coincidențe în afacerea noastră, numai în timp.

E şi cincisprezece minute... Zborul de la miezul nopții spre New York.

- Spre New York ? - Nu e nimic de făcut legat de asta.

Întotdeauna țin o valiză şi un pașaport în portbagajul mașinii.

Asta este pentru masă.

Ne vedem săptămâna viitoare.

A fost o seară foarte specială pentru mine, prinţesă.

Cred că avem public.

- Sărută-mă. - Ce ?

- Sărută-mă. - Oh...

Asta ar trebui să mă poarte trei mii de mile ?

Asta nici măcar nu mă va duce la Paris.

Rămâi ascunsă.

New York, la clasa întâi.

- Aveţi rezervare ? - Nu.

Clasa economică este tot ce a mai rămas.

- Numele dumitale, te rog. - Jeffrey Hill.

Pot să văd paşaportul, vă rog ?

- Veţi rămâne doar o zi ? - Da, asta este tot.

Uitaţi aici. Trebuie să vă grăbiţi, domnule, se face îmbarcarea.

- Să aveţi un zbor plăcut. - Mulţumesc.

Ce zbor a luat domnul acela ?

Mi-e teamă, domnilor...

Zborul numărul 17, spre New York.

- Un bilet la același zbor. - Paşaportul, vă rog.

- Te rog, anunţă-l pe domnul Brugger. - Da, domnule.

Și contactează-l pe locotenentul Gilder la New York.

Spune-i că mi-ar plăcea să mă întâmpine pe aeroportul Kennedy.

A fost o călătorie plăcută, dar puţin prea rapidă.

Uite cine s-a întors.

Nu mă săruţi de bun venit ?

Este bine că m-am întors.

Nu e posibil să fi coborât din avion fără să-l vezi ?

Nu știu...

- Nu ştii ? - Nu, domnule.

Te rog să nu îţi subestimezi geniul.

- Dar cum rămâne cu casa ? - Era goală.

Nu au lăsat nicio urmă, au plecat înainte de a ajunge noi acolo.

Mă scuzaţi, domnule.

Am aflat că domnul Von Schenk revine din New York mâine dimineață.

- Bine, mă voi întâlni cu el. - Merge direct la Paris, domnule.

Spre Paris. Interpol...

- Anunţaţi la punctul de întâlnire. - Da, domnule.

Intriga se îngroașă acum, nu-i așa domnule.

Geisling...

Da, domnule.

Mai întâi vă vom lăsa pe voi trei pe această clădire de aici,

apoi noi vom merge prin partea din spate, până aici.

Din păcate, nu vă putem oferi altceva decât transport, dar...

- ... vom fi acolo. - Acum, doar o mică ajustare.

Asta este ceva nou.

Există o zonă mică care conduce la coridorul seifului,

aici, între seifurile trei și patru.

Introduci această frânghie în gura de ventilare,

până ajunge la acest semn.

Apoi, când vrei să dispară, ataşează frânghia de acest cârlig

și Olga are să o recupereze.

Încă ceva...

Dacă ceva nu merge bine,

smuceşte de frânghie de trei ori şi Olga are să plece de acolo.

Şi asta cât mai repede, domnișoară.

- Nu-i aşa, prinţesă ? - În regulă.

Ai memorat căile de evacuare, nu-i aşa ?

Nicolai, ai o înțelegere superbă a ceea ce este evident.

Helmut, ești sigur că nu ai lăsat nicio informație, în interiorul casei ?

- Nu o să găsească nimic. - Te poți baza pe Helmut.

- Eu nu mă bazez pe nimeni. - Bine...

Ce facem acum ?

Ne bazăm pe Helmut.

Ei bine, de ce ai închis uşa ?

Orice mişcare poate declanşa alarma.

Oh, asta era...

Vrei să te odihneşti puţin ?

Nu trebuie să mă rogi.

- Lucrezi şi mâine ? - Da.

La un spectacol de cabaret.

Ai grijă, este fierbinte.

Las-o câteva minute.

Stai jos.

Aşteaptă, nu am terminat.

Ai de gând să pregăteşti asta, sau aştepţi să-ţi spun eu ?

Poţi să aştepţi puţin, nu trebuie să te enervezi aşa.

Uite ca să te împac, ţi-am adus nişte vin.

Nu e deloc rău. Este foarte bun.

Este atât de delicat, îmi place mult.

Este dificil să lucrezi la bucătărie.

Nu mai vorbiţi atâta.

Mâncaţi odată !

Lasă-mi şi mie puţin vin, merg să mă odihnesc.

- Uite aici. - Mulţumesc, foarte mult.

Dă-mi şi mie puţin, te rog.

Vrei să fumezi o ţigară, acum că ai mâncat ?

- Nu mai vrei nimic ? - Oh, nu.

- Te-ai săturat, nu ? - Simt că plesnesc.

Asta e bine.

Eu mănânc aşa în fiecare zi.

În fiecare zi, dar nu atât de mult.

Nu atât de mult, dar ceva bun.

- Asta o lăsam pe altă dată. - Cum spui tu.

Credeam că o să te bucuri, nu ?

Mă bucur.

Nici nu credeam altceva.

Fata asta e cu adevărat mare.

Oh, ai vorbit cu ea la telefon ?

O mică aventură, nu ?

Nu, nu e nimic serios.

Aşa spui tu...

- În sănătatea ta. - Şi a ta.

Ce este cu tine, este deja trecut de ora unsprezece.

- Lasă-mă să termin. - Oh, la, la...

- Trebuie să-mi fac rondul acum. - Pe curând.

Sunt obosiţi de muncă tinerii ăştia.

Oh, ce vrei să spui ?

Ai terminat rondul deja ?

Totul e în regulă, după cum vezi. Ca de obicei.

- Ce faci ? - Hei...

Dă-mi o ţigară, te rog.

- Uite aici. - Mulţumesc.

- Ce se întâmpla cu aparatul ăsta ? - Este bruiat.

- Aşa crezi ? - Da.

Vezi dacă nu poţi să-l repari.

Crezi că eu nu ştiu că trebuie să fac asta ?

Nu înţeleg de unde au putut să apară paraziţii ăştia.

Uite, este bine, merge acum.

Repede, dă-mi cheile. Repede, repede...

Haide, să mergem repede în camera tezaurului. Deschide uşa.

Nu, Ace, nu.

Ştii ce trebuie să faci, acum pleacă de aici.

A ieşit prin gura de aerisire.

Să-l urmărim, anunţă poliţia, repede.

Nu este aici, urmează-mă repede.

- Să mergem mai departe. - Bine.

Închideţi toate porţile.

Pas alergător.

Căutaţi peste tot, nu are unde să se ascundă.

Lumina...

La stânga, la stânga.

Mai mult, mai mult...

Mai mult, la dreapta.

La dreapta, la dreapta.

La dreapta...

Opreşte-te.

Uite, îl văd.

Este acolo, vino cu mine.

Nimic nu putea merge prost.

- Ce a mers prost ? - Nu ştiu.

- Bijuteriile ? - Nu le am.

- Le-ai pierdut ? - Nu fii prost, Jeff are probleme.

Nu mişca !

Olga, Olga, te rog, vino cu mine.

Vom ajunge cu toții la închisoare.

Te rog.

Trebuia să mă aşteptaţi.

Dragul meu băiat, nu voiam să plecăm fără tine, credeam că eşti incă acolo.

Ai bijuteriile ?

Bravo, mi-ai restabilit credința. Să ne uităm la ele.

Dacă ţi-ai restabilit credinţa, să plecăm repede de aici.

- Doar să arunc o scurtă privire. - Mai târziu.

- Unde este Ace ? - Când a pornit alarma, a plecat.

- L-ai lăsat să plece ? - Ce puteam face, doar îl ştii pe Ace.

Nu îl ajutăm cu nimic, doar stând aici.

Oh, dragul meu prieten.

- Cat mă bucur să te văd, cât mă bucur. - Ne-am cunoscut ?

Nu până acum, dar sunt sigur că ne cunoaștem din curtea misterelor.

Numele meu este Wilhelm Von Schenk.

Von Schenk, desigur. Ai căutat să mă întâlneşti de ani de zile.

Îmi pare rău că am fost nepoliticos atâta vreme, dar...

- Cred că ai înţeles. - Sigur că da.

Sunt un admirator al dumitale de ceva vreme.

- Mulţumesc. - Domnule, eşti un artist.

Şi dumneata, domnule, eşti un adevărat cunoscător.

Este ironic că ajungem în sfârşit, să te prindem fără să ai nicio vină.

Totuși, trebuie să fim recunoscători că te avem.

- Un trabuc, domnul meu ? - Mulţumesc.

- Permite-mi... - Am unul chiar aici, mulţumesc.

Bine...

Acum, în legătură cu "Valetul de Caro"...

Cine ?

Protejatul dumitale, "Valetul de Caro".

Cine ?

Oh, am înţeles.

- Faci o mică alegere. - Este inevitabil.

- Mi-ar plăcea, chiar mi-ar plăcea să... - Nu ţi-ai putea permite.

- Nu pot în acest moment, dar... - Glumesc oricum.

Spune-mi, domnule Von Shenck...

Interpolul a fost vreodată jefuit ?

Râzi, nu-i aşa ?

Ce glumă bună.

Ace ne-a dat șansa să scăpam și tu nu știi ?

Ace ar fi primul care ar înțelege, știi că îmi place de acel om,

dar după toate prin care am trecut, nu te poţi aștepta să contribui la cauza ta.

Nu mai sunt tânăr.

Știu că nu-mi arăt vârsta, mă simt remarcabil de bine conservat,

dar procesul de îmbătrânire funcționează în interior tot timpul.

Am nevoie de acest ultim aranjament și nu este doar pentru mine.

Sunt nenumărați prieteni, oameni sărmani care așteaptă sprijin.

Jeff, cum poți fi sigur că Von Schenk, sau poliția îţi va accepta propunerea ?

Nu pot, dar trebuie să încercăm.

Ți-am admirat gusturile de ceva timp, domnule Hill.

Casa reflectă personalitatea ta până la ultimele detalii.

- Mulțumesc. - Eu îţi mulțumesc.

Dar acum, presupun că suntem forțați să trecem la treabă.

Acesta este numele jocului.

- Ştii că am cea mai mare carte. - "Asul".

Cred că ar fi potrivit dacă tu ai face primul pariu.

Bine, dar pot să sugerez să începem cu un pachet nou de cărţi ?

Orice ar înseamnă asta...

Ăsta este colierul Chromebook ?

Brăţara "Segnete".

Ai o adevărată colecţie capitală.

Dar, aceste bijuterii nici măcar nu au fost raportate ca fiind furate şi...

Doar nu vrei să spui...

Ai duplicat toate aceste bijuterii ?

Schimbarea a fost făcută pentru toate.

Noi avem bijuteriile adevărate, companiile de asigurări au falsurile,

inclusiv cele de la "Casa Sarah".

Îți dai seama că dacă toți acești oameni află că bijuteriile lor sunt false,

orice companie de asigurări...

Îți dai seama de repercusiuni ?

Am o mână destul de bună, domnule Von Schenk.

Este rândul dumitale.

Da...

Dacă propui ceea ce cred eu că propui...

Oh, asta este groaznic.

Nu pot garanta că te pot ține departe de închisoare.

Cumva aș vrea să cred că ai putea.

Am să încerc, am să încerc.

Poate...

Poate că vei scăpa cu o pedeapsă mai uşoară.

Dar, am să încerc, am să încerc.

Cumva cred că vei face asta, domnule Von Schenk.

Sunt nevoit.

Dar, după ce îți termini treaba...

Voi toți și vreau să spun toţi, vă veți pensiona.

- Pentru totdeauna ? - Pentru totdeauna.

Încă un lucru...

Nimeni nu trebuie să afle.

Nu îţi face griji, domnule Von Schenk.

Ne vom folosi fiecare fărâmă de cunoștințe și de tehnică,

pentru a vă împiedica să ne găsiţi.

Trebuie să-l returnez.

Oh, da.

Jeffrey, am mai fost săraci şi înainte.

Știu, dar să găsesc o altă casă ca aceasta, în mod cinstit...

Ar fi trebuit să o păstrezi.

Am să mă asigur eu că face asta.

Între timp din ce o să trăim ?

Asta îmi aduce aminte...

Am ceva pentru tine.

Nicolai...

- De unde ai luat asta ? - De unde crezi ?

Asta nu înseamnă aproape nimic.

Haideţi, vă rog, veniţi. Presa este aici.

Cred că probabil doar a alunecat în buzunar.

Aşa este, ai dreptate.

- Nici măcar nu a remarcat. - Desigur.

- Eşti un excroc. - Da, sunt, sunt...

- Nu te vei îndrepta niciodată. - Ba da, ba da...

- Nimeni nu i-a observat lipsa ? - E posibil să le fi scăpat.

- Te simţi bine ? - Da.

- Nu mi-l dai mie ? - Este zestrea ta, draga mea.

SFÂRŞIT