Original subtitles

Hei, e doar un interviu.

Cum te simți?

Nu atât de bine pe cât arăţi tu.

Dumnezeule.

Arăţi ca Lex Luthor.

Cât e ceasul?

E 11:45.

Johnny, avem o ţintă de atins astăzi.

Care e aia?

Înainte ca această călătorie să se încheie.

Da.

Trebuie să găsim un titlu pentru filmul ăsta cu tine.

Wow, asta va fi greu.

Va fi chiar distractiv.

Ei bine, eu n-am nici o idée, la dracu.

Nici cea mai mică idee.

Poţi spune din nou asta?

„Fără perdea şi ascunzişuri. “Nu asta e titlul potrivit?

"Johnny Winter: Fără perdea şi ascunzişuri?"

Da. Ăsta-i un titlu bun.

Hei, Billy!

- Plecăm în curând? - Da.

În cam cât timp... o jumătate de oră?

ți-am spus deja. Ştiu asta. Mi-a spus să ţi-a spus.

Eu am spus 12:30.

Corect. El a spus că în aproximativ 20 de minute, nu?

Ce mai faceţi, rocker-ilor?

Hei.

Bună, Johnny, ce mai faci?

Care a fost una dintre sugestiile pentru titlul filmului?

M-am gândit că „Fără perdea şi ascunzişuri “, părea un titlu bun.

„Fără perdea şi ascunzişuri: Povestea lui Johnny Winter. “

- Da. - Poate fi chiar mişto.

Descrie viața ta.

Da, bine. Vezi să nu.

- E destul de mişto. - „Fără perdea şi ascunzişuri “..

Da, “Fără perdea şi ascunzişuri”.

Să auzim versiunea ta.

Fără perdea şi ascunzişuri.

Fără perdea şi ascunzişuri!

Un film “Fără perdea şi ascunzişuri” de Greg Oliver

Johnny Winter: Fără perdea şi ascunzişuri

Merge?

Da, merge.

Cât de bun era.

Nu-mi venea să cred când l-am auzit prima oară pe Robert Johnson.

Nimeni nu putea să facă slide la chitara atât de bine.

Am învățat o mulțime de lucruri ascultând discurile lui.

♪ Save poor Bob if you please ♪

♪ Tried to flag a râde

Creăm a făcut o versiune a piesei ăsteia, dar nu a fost la fel de bună.

Nici măcar nu s-a apropiat.

Fiecare cântăreţ de blues din lume a cântat cântecele lui Robert Johnson.

Dar el a rămas cel mai bun.

Eric Clapton îl divinizează.

Nici nu se poate să nu-l idolizezei pe Robert Johnson.

Dacă îţi place blues-ul, o să-ți placă Robert.

Vino încoace. Vreau să-ți arăt ceva.

Vin imediat!

Oh, nu-i aşa că e frumos?

Mike avea unul şi pentru tine.

Nu mi-a dat nimic. Am cumpărat un sac întreg..

Oh! Oh, minunat.

Salut.

Salut, ce faci?

- Aici. - Da.

Și semnează şi asta.

Și asta.

Este posibil sau...

- Da, sigur. - Da?

- Da. - Şi asta.

Şi aici, și asta.

Și face acest lucru.

- Zâmbiţi! - Zâmbim.

- Poate o să ne vedem din nou. - Bine.

Grozav.

Crezi că, uneori, oamenii îţi aduc prea multe lucruri la semnat?

Ai dreptate, aşa fac.

Ok, Johnny, şi pentru mâna asta, poți face...

Ok.

Um, cu o singură mână sau cu ambele mâini, cum...

ţi-ar fi mai bine?

Bine, poți te poţi ridica în picioare te rog și să faci genoflexiuni?

Bine, te număr eu.

Unu...

Doi...

Trei...

Patru...

Cinci...

Bine.

Perfect.

Trebuie să stai în poziție verticală cât de mult că poţi.

Bine.

Perfect.

Foarte bine.

Asta n-a fost prea rău.

Dacă o să încerci în fiecare zi, va fi mai bine de zi de zi.

Mușchii tăi sunt acum prea scurţi

din cauza c-ai stat pre mult...

într-o poziție greșită.

De asemenea, va fi mult mai bine pentru plămâni,

pentru că va trage mai mult aer în interior.

Brațele tale sunt déjà mai mari. Vezi?

Uită-te la mușchi. Uită-te la braț, la brațul drept.

E minunat.

E evident că meseria de chitarist e mult mai dificilă decât multe altele,

pentru că există probleme legate de sănătate, dar

și problema vârstei, și toate celelalte, știi.

Dacă aş fi avut un glob de cristal în care să văd viitorul tuturor,

şi ceea ce vor face în viață,

i-aş fi sfătuit ce să facă ca să-şi păstreze sănătatea

Pentru mine a devenit ceva foarte educativ.

Rezultatele ajutorului dat cuiva care ţi-a dat atât de mult muzica

sunt de nepreţuit.

Să cânţi cu cineva pe care le-ai admirat e de asemenea de nepreţuit.

Şi mai e şi dorinţa de a ajuta, oricât de ciudat ar suna,

de a ajuta... un prieten.

Vrei să te ajut să rezolvi problema asta?

Da, bine, vino încoace, amice.

Uite, ține cleștii ăştia.

Bine, uite apuca asta cu cleștele.

Bine.

Stai aşa. Nu pot să-l prind.

Uite, gata. Bine, ține-l aşa.

În regulă.

Rămâi în poziţia aia.

Nu am de gând să stau aşa prea mult timp cu chestia asta asta în mână.

N-am fost niciodată manager şi n-aş putea niciodată să-l manageriez pe Johnny

Chiar nu pot. Nu o pot face deoarece,

nu am avut, uh, mijloacele necesare

sau răbdarea, atunci la început, pentru a porni

lucrurile altfel şi să ajungem tot în stadiul în care suntem acum.

Bine, gata cred că s-a rezolvat.

- Urcă înapoi în autobuz. - În regulă.

Mulțumesc.

Ăla e șeful meu.

Când l-am văzut prima oară pe Johnny, când am început să cânt cu Johnny,

bateristul a vrut să știe dacă el era în stare să plece într-un turneu.

Dacă ar fi OK să iasă pe scenași şi să dea un concert. Pentru că...

El nu arata prea bine.

Johnny cantarea pe atunci, aș spune cam 90 de pounds.

Știi, el era... nu era într-o stare bună.

Uh, încă fuma, încă bea.

Trăia cu medicamente legale, și toate lucrurile aferente.

Îmi era greu să-l văd în starea aia pentru că mie îmi plăcea tipul.

Dar toţi speram să-l putem scoate din starea aia,

și încet, încet să-l scoatem de sub tratamentul ăla medical,

ar putea redeveni tipul care fusese odată.

Putem să-l revedem pe Archie înapoi?

Oh, dar ce mai vrei să mai urmăreşti show-ul cu Archie Bunker?

Da.

Îmi plăcea show-ul ăla atât de mult,

încât în cazul în care trebuia că intru pe scenă,

nu cantam până nu se termina show-ul la TV.

L-am cunoscut pe Johnny în 1996, când inc alucra cu managerul lui vechi,

și a fost... a fost sfâșietor.

Johnny era un schelet umblător, era... incoerent, nu putea vorbi.

Aşa ca să începi un turneu cu Johnny acum...

regret enorm o mulțime de lucruri rele petrecute

înainte. Eu am apărut la momentul potrivit.

♪ Far across The deep blue water ♪

♪ Lived an old German's daughter ♪

♪ On the banks Of the old River Rhine ♪

♪ Where I loved her And left her But I can't forget her ♪

♪ She îs my pretty Fraulein

O mulțime de oameni se întreabă: “Ce e blues-ul? “

Şi multă lume spune: “Păi, blues-ul, blues-ul... “

dar am să vă spun eu ce e blues-ul.

Când nu ai nici un ban,

atunci ai blues-ul.

Când nu ai nici un ban pentru a-ţi plăti chiria casei, încă ai blues-ul.

O mulțime de oameni urlă: “Nu-mi place de nici un fel blues-ul, “

dar atunci când nu ai nici un ban,

și nu pot plăti chiria casei, și nu-ţi poți cumpăra nici de mâncare,

poţi fi al naibii de sigur că ai parte de blues.

Bunica mea, avea un tip care avea grijă de curtea ei

și o servitoare care a lucra în bucătăria ei

și care ascultau postul de radio cu muzica neagră din Beaumont,

KJAT.

Așa că am ajuns să ascult şi eu KJAT tot timpul.

Cum suna postul ăla de radio?

Dădeau o muzică grozavă. Nu mai auzisem ceva asemănător mmai înainte.

Îmi plăcea muzica aia.

Şi, ce crezi că te-a atras la ea?

Nu știu ce a fost. Era plină de sentimente. De emoții.

A fost o muzică grozva.

Mă făcea să mă simt bine când o ascultăm.

Nu-mi pot imagina cum era să auzi piesele alea

înainte ca muzica rock pe care am crescut eu să existe, știi.

De multe ori m-am gândit cum ar fi

să-l auzi pe Smokestack Lighting ieşind din radio,

sau vocea lui Howlin' Wolf care speria pe toată lumea, știi?

[Smokestack Lighting]

Edgar: Oamenii au tendința să se uite la blues

ca la ceva vechi, arhaic, ceva care, știi, a început mult timp în urmă,

și s-a întâmplat deja, știi, uitând că blues-ul întotdeauna,

și continuă să exercite această influență profundă,

în toată muzică pop pe care o auzim astăzi.

Joe Perry: Cea mai mare parte din muzica noastră se bazează pe blues

unde poţi auzi influențele reale.

Apoi, mai există şi acele melodii la care nu auzi acordurile familiare.

Um, dar știi de unde provin, știi.

Știu de la cine au fost furate.

[Son House - Death Letter Blues]

Billy: Blues-ul a fost catalogat în diferite tipuri de expresii.

E Country Blues-ul,

Chicago Blues-ul care a apărut atunci când toți cei din Mississippi

şi Louisiana, şi Texas, au ajuns cu toţii în Chicago.

Texas Blues-ul nu era neapărat electric.

Aşa au fost Mance Lipscomb, Lightnin' Hopkins,

care au fost ceea ce erau menestrelii de odinioară.

Și apoi, desigur, când aveai posibilitatea de a te conecta la amplificare

nu era decât ceva mai “fierbinte”.

[Let’s Boogie]

Susan Tedeschi: Când am ajuns la colegiu,

începusem să merg la un magazin de discuri, pe nume „The Stereo Jacks “

şi cheltuiam chiar şi 200 $, câteodată, când mergeam acolo.

Veneam cu braţele pline cu discuri cu, cum ar fi,

T-Bone Walker, Big Mama Thornton și Koko Taylor,

și Etta James, și Freddie King și Otis Rush.

Eram foarte mirată: “Cum de ce n-am auzit de toţi ăştia,

și de ce nu sunt canatati la radio zi de zi? “

Pentru că pentru mine, aia era o muzică puternică.

Aici parchează Johnny Winter!

La naiba, asta e greu de acordat.

La dracu!

Acum e destul de bine.

Oh, asta nu atât de greu pe cât se părea că o să fie.

- Oh, o să fie ca un junghi în fund... - Oh, chiar că va fi greu.

Bine, în cazul în care este...

OK, unde sunt... lucrurile mele?

Uite-ţi degetarul şi manşonul pentru slide.

Bine.

Hai, fă-ţi treaba.

[Death Letter]

Edgar: Johnny şi cu mine am început de când eram copii,

să cântăm la ukulele cântece d-ale lui Everly Brothers,

cum ar fi, Wake Up Little Susie și Hey, Bird Dog.

Johnny: Tatăl meu a fost un tip foarte muzical. Cânta la banjo și saxofon

M-a învățat cântece din anii 20 și '30.

Edgar: Ei au dat seama repede că Johnny și cu mine eram deosebiţi.

Și ne-au încurajat.

Johnny: Am făcut parte din corul bisericii.

M-au dat afară pentru că eu cântam prea tare,

Le-am spus: „Eu nu cânt prea tare, nenorociții ăştia cântă atât de încet

încât nu se nu pot auzi nici măcar între ei. “

Aşa că am plecat.

Cum ţi-ai descrie nivelul vederii pe când erai copil?

Ce... Ce anume vedeai?

Ei bine, legal eu eram de fapt orb.

Aveam 2400 la un ochi și 2600 la celălalt.

Asta însemna 20/20.

Ai simţit ca muzica era ceva în care vederea nu conta?

Sigur că nu. De fapt chiar ajută.

Auzul e mai bun.

Edgar: Cred că, dacă în cazul în care oricare dintre noi,

am fi fost în stare să vedem,

și apoi dintr-o dată să fim lipsiți de vedere,

ar fi fost un lucru mai greu la care să ne adaptăm,

dar atunci când te naști într-un mod deosebit,

înveţi cum să vezi ceea ce nu se poate vedea.

Când a fost prima oară când ţi-ai dat seama că ești diferit?

Ei bine, cred că, probabil când aveam șapte sau opt ani.

Cineva din cartier mi-a spus:” Eşti cumva orb? “și eu am spus:” Nu, nu sunt “

Apoi m-am dus acasă și am întrebat-o pe mama mea: “Hei, mamă, sunt orb? “

Şi ea a spus: „Da. Da, ești. “

N-am mai auzisem cuvântul ăsta până atunci.

Ştiam că arătam altfel decât ceilalţi.

Pur și simplu nu știam că există un cuvânt pentru aşa ceva.

Cum ai fost tratat?

Unor copii nu le plăcea. Unora nu le plăcea că eram diferit.

Şi aşa am ajuns să mă şi bat din cauza asta.

În școala primară, am fost implicat într-o mulțime de bătăi.

Dacă cineva mă șicana eu îl loveam imediat.

Ce crezi că-i făcea să se ia de tine?

Ah, erau doar tembeli. Era o prostie.

Doar pentru că aveam o culoare diferită, ei nu mă plăceau.

Nu mă plăceau nici negrii.

Nu mă plăceau pentru că eram prea alb.

Era o prostie.

Niciodată nu mi-am putut da seama de ce erau aşa.

Bine, haideţi să ne întoarcem la povestea noastră.

Unde rămăsesem?

Deci erai într-un club pentru negri, unde anume?

În Beaumont, Texas.

- Beaumont, Texas. - Club Raven.

Johnny și câțiva dintre prietenii de-ai lui au intrat

și au zis: “Lăsaţi-mă să cânt, lăsaţi-mă să cânt. “

E adevărat. Johnny, a trimis pe cineva pe scenă și...

Deci, el era cam timid, el a rămas undeva în spate, şi un tip a spus:

“Johnny ar vrea să cânte şi el “şi eu mi-am zis:” Nu, nu mi-aş dori asta. “

Și apoi am început să mai mă gândesc la asta.

Aşa că mai întâi l-am întrebat:” Ştie să cânte? “

Şi el a spus:” Oh, da, ştie să cânte. “

Și am început să mă gândesc la asta şi mi-am

spus: “Eu chiar n-aş vrea ca el urce pe scena “

pentru că în mod normal, nu las pe nimeni să stea lângă mine

dacă nu-i cunosc bine și nu știu bine de ce sunt în stare.

Apoi am început să mă gândesc la mine: "Uite, aici e un tip alb.

Dacă aş fi într-un club de albi și aş vrea să

urc pe scenă, și nu m-ar lăsa să stau între ei,

„s-ar putea crede că o fac pentru că sunt negru. “

Și mi-am spus: Acum, el va crede că fac asta pentru că e alb. “

Deci, m-am tot gândit,

și le-am spus băieților:

„OK, e aici un tip pe care îl voi lăsa să stea lângă

noi “, dar lui i-am spus: “Poți juca doar o piesă “

Şi cum s-a descurcat?

Fantastic. A cântat, iar oamenii l-au ovaționat în picioare.

- Ovaționat în picioare? - Pe mine nu mă ovaţionaseră.

Cu atât mai mult să nu-l mai laşi să cânte.

Şi i-am spus: “Hai, mai cânta ceva. “

- Câţi ani aveai? - Aproximativ 17 ani.

- În fapt, chiar am o poză de atunci. - Iat-o.

BB King: Iată-ne! - Îţi vine să crezi asta?

Billy Gibbons: Mi-amintesc când i se spunea Johnny "Daddy Cool" Winter

Unele din primele discuri au fost hit-uri regionale în zona golfului...

Johnny a fost un uriaş artist.

[Hey Hey Hey Hey]

Billy: Pentru cei care nu cunosc,

perioada înregistrărilor pre-Columbia,

Johnny a scos un șir de piese foarte populare,

pe care le mai puteți găsi, uh...

dar trebuie să scotociţi adânc în lăzile cu discuri vechi din magazine,

și veți găsi acolo cu siguranţă vreun disc cu Johnny „Daddy Cool “Winter.

[That’s What Love Does]

Radio DJ: OK, Johnny, de ce nu-mi dai nişte titluri de discuri să aleg?

Să ascultăm o piesă, şi apoi putem începe să şi vorbim.

Johnny: Alege dintre Tu Le Ton Son Ton cu Clifton Chenier.

Groaning The Blues cu Otis Rush.

Loving Man cu Muddy Waters.

Got Thid Time I’m Through cu Memphis Slim.

Uh... sau Travelin' Mood cu Wee Willie Wayne.

Johnny, ai câștigat cu propunerea cu Wee Willie Wayne. Se scrie WEE?

- Da. - Da. Ai câştigat.

Nu, Wee Willie.

Nu, Wee Willie Wayne.

Nu sunt sigur că am auzit vreodată de Wee Willie.

Trebuie să fi fost una dintre acele muzici din Texas.

♪ Feelin' kinda sad And lonely

♪ Lost my sweet One and only ♪

Oh, dar știu piesa asta.

Bine, hai s-o înregistram. Să vedem dacă putem

face ca această magie se întâmple, frate.

În regulă.

Salut. Mă numesc Bill Wax,

și invitatul meu de astăzi, este fabulosul Johnny Winter.

Johnny, ce mai faci?

Foarte bine, Bill.

Mă bucur să te văd din nou.

Da, e minunat să fiu din nou în DC.

Și pari... De fiecare dată când apari,

se pare că întinereşti și arăţi tot mai bine.

Nu înțeleg cum faci asta.

Toți ceilalți pe câte îi știu, ca cât înaintam în

vârstă, arătam de parcă am fi nişte prune uscate.

- Cum de faci asta? - Am o poză în dulapul meu.

Poza aia îmbătrâneşte, iar eu devin din ce în ce mai tânăr.

Înţeleg. Ei bine, asta, atâta vreme cât nimeni nu pune mâna pe poza aia.

Ei bine, arăţi bine, vocea îţi sună excelent.

Deci, avem o grămadă de piese pregătite, unele sunt favoritele tale.

Ești un mare fan al lui Lazy Lester.

L-am ascultat şi eu. L-ai cunoscut pe Lazy?

Da, am să-ți spun povestea cu ce ni s-a întâmplat în Crawley,

în Studioul Jay Miller, unde au mai înregistrat Lightnin' Slim,

Slim Harpo, Lonesome Sundown și alţii ca ei.

Și Lester trebuia să cânte pe unul dintre discurile mele. Aveam pe atunci cam 17 ani.

Și el era în închisoare pentru că a fost găsit în stare de ebrietate.

A trebuit să-i plătesc cauţiunea ca să-l scot din închisoare.

Și de îndată ce a intrat în studio mi-a spus:” Vrei să vezi un truc?

„Dă-mi 25 de cenţi. “

I-am dat moneda. El a băgat-o în automat şi și-a cumpărat o Coca - Cola.

Șmecheria era să mă păcălească ca să-şi cumpere o Coca - Cola.

A fost distractiv să cânţi cu el?

A fost foarte distractiv. Mi-a plăcut întotdeauna Lester.

Și apoi ai înregistrat o piesă cu Otis Rush? Vrei să pun Double Trouble?

- Asta a fost... - Ai cântat vreodată cu Otis?

Cred că am cântat cu el o dată.

Am vrut să produc un disc cu Otis,

dar când am vorbit cu el, a fost foarte necooperant.

El a spus:” Nu-mi pasă cum vă suna, eu îmi vreau doar banii. “

Ah bine, să sărim de asta.

Bill: Primul interviu pew care l-am făcut vreodată cu Johnny,

a fost în urmă cu șase ani... șapte ani,

când Johnny tocmai terminase cu vechiul lui manager.

Paul tocami preluase într-un fel managmentul lui.

Deci, îl luase pe Johnny sub managment

şi Johnny era încă destul de îndopat cu medicamente şi altele,

și am făcut acel interviu la care fiecare răspuns a fost un singur cuvânt.

Da. Nu. Da. Nu.

M-am dus acasă și i-am zis soției mele,

„Doamne, nu mai știu. A fost un pic înfricoșător,

acel interviu cu Johnny Winter, pentru că,

nici nu puteam spune dacă a Johnny înțeles

cevea din ce îi spusesem, sau aşa ceva.

Deci, l-am sunat pe Paul și i-am spus: „Paul, m-am simţit

bine. Johnny e întotdeauna binevenit, dar nu pot difuza

interviul, pentru că Johnny părea prea departe de ce s-a întâmplat. “

Anul următor când Johnny a venit pentru un nou interviu,

a răspuns de data asta prin propoziții.

Al treilea an când venit Johnny răspundea cu paragrafe.

În al patrulea an Johnny spunea povești întregi,

și părea că avea memoria vie, spunea şi minciuni dar se vedea că se distra

Și este uimitor cum arata Johnny azi.

[Double Trouble]

Îi dăm drumul.

De ce teai apucat de chitară? Ce-ai auzit de te-ai apucat de ea?

Chuck Berry.

Destul de multe piese cu el. El m-a făcut să vreau să cânt la chitară.

Cum crezi că ai devenit atât de al naibii de bun?

Mult exerciţiu.

Exersam până la șase ore pe zi, uneori, când am început.

Era ceva ceva ce vroiam cu adevart să fac.

Eram cu adevărat obsedat de chitară, atunci când am început.

Cum de ai ales să începi să cânţi cu degetarul? De unde ţi-a venit ideea?

Păi, Luther Nallie m-a învățat cum să cânt cu degetarul pe degetul mare.

El cântă de mult cu degetarul pe degetul mare.

Deci, el m-a învățat cum să cânt cu degetarul.

De aia eu nu pot cânta cu un degetar fără ac.

Luther: Când uh...

Johnny luă lecţii de la mine, eu îi arătam arăta chestii ca astea...

Știi, piese Honky-Tonk și alte chestii de genul ăsta.

Ei foloseau un degetar plat pe degetul mare, uh,...

Poţi ţine ritmul și cânta melodia în același timp.

Johnny putea face asta.

Johnny: Şi Edgar cânta la chitară.

Și, pentru un timp, cântam împreună, în același timp.

Și eu îi arătam lucrurile pe care le puteam cânta împreună.

Muzica era totul... pentru Johnny, știi.

El doar a trăia și respira prin chitara lui.

De fapt, la un moment dat, n-am mai avut ce să-l învăţ, ce să-i arăt.

Pentru că, știi, el ar pur și simplu mi-a supt totul.

La fel ca un burete.

Aşa că ajunsesem la stadiul în care să-mi spun:” Doamne, ce mă fac...

Ce să mai fac cu el azi? “

De unde ţi-a apărut chitara Firebird?

Ah, păi de la Ed Seelig în Saint Louis.

Nu, de fapt vroiam să spun, la tine cum de-a apărut.

În general, cum de-ai fost fascinat de Firebird?

Ei bine, din cauza lui Ed Seelig în Saint Louis.

El mi-a adus una și mi-am zis că părea mişto, sa sună mişto, că era bună.

Așa că am cumpărat-o. Cu 225 de dolari.

Care din ele a fost?

Asta.

- Ai cumpărat asta cu 225 de dolari? - Da.

Sigur că da.

Atât m-a costat pe atunci.

La prima mână. În 1970.

Încă mi se pare cea mai tare chitara pe care am văzut-o vreodată.

[Murdering]

Îmi place să cânt la chitară.

E singurul lucru la care într-adevăr am fost mare.

[Tribute lui Muddy]

Am mai găsit altă acolo, cu The Cohen.

Am compus aia în 1976.

Atunci când am cumpărat acele monede pentru Edwina.

Și am plătit 6.650 de dolari pentru ele.

După ce mama lor Edwina a murit, Johnny şi Edgar s-au dus în Beaumont

Texas să intre în posesia valorilor din cutia ei privată din banca

Astăzi, valoareza în jur de 87.000 de dolari.

Johnny: Whoa! Asta reprezintă un profit chiar bun.

Chiar foarte bun.

Ce mai faci?

E la fel cum îţi mai aminteşti că era?

Nu.

Nu, nu este.

Se pare că e una dintre acele comunități care încep să dispară.

Aici a fost întotdeauna un loc frumos unde să-ţi găseşti un loc de muncă.

Asta e casa ta?

- Wow. - Care?

Chiar acolo. Pridvorul încă mai are scaunul leagăn balansor pe ea.

- Oh, dar acum arata altfel. - O să bat la ușă.

Stai aşa. Nu vreau să intru.

Johnny: Chiar arată altfel. N-aș fi recunoscut-o.

Ce culoare avea odată?

Johnny: Alba. Culoarea era albă.

Aproape că îmi vine să plâng.

Ți se pare prea mult să-ţi cer să n-o fac.

Mă întristează asta foarte mult.

Mi-am petrecut întreaga mea prima jumătate de viaţă aici.

Şi nici măcar nu mai arată la fel.

Da, gardul nu exista, acum totul e deschis.

Proprietara vrea să te salute. Moare de curiozitate să te cunoască.

- Vine încoace chiar acum. - OK, sigur.

Pare să fie o doamnă drăguţă.

- Bună, ce mai faci? - Hei, tu ce mai faci?

- Încântata de cunoștință. - Și eu mă bucur să te cunosc.

Încântata de cunoștință.

Ești mai mult decât binevenit dacă doreşti să intri.

Cred că ar fi prea trist pentru mine.

Crezi că aşa e? Te înţeleg perfect.

- Nu, pur și simplu nu pot... - Aww.

Ei bine, vă mulțumesc că v-aţi oferit să mă lăsaţi să intru.

Nici o problemă. Sunt într - adevăr doar încântata să te cunosc.

Am doi copii. Am un fiu în vârstă de 12 ani,

şi o fiică de 9 ani,

și avem o sală de jocuri, iar lucrurile pe care le avem la etaj.

- Dar noi nu... - Acolo obişnuiam să exersez să cânt.

Acolo deci cantai, şi chiar am spus, dacă acele ziduri ar putea vorbi,

câte ne-ar putea spune despre tine și fratele tău și toată muzica voastră.

Deci...

Am trăit multe moment minunate în acea casă.

Ei bine, eu sunt încântată că te-am cunoscut și mi-ar place să fac o poză.

- Sigur. - E în regulă să folosesc camera mea?

Intorceti-vă.

Sunt atât de emoționată. De-abia aștept să-i spun şi soțului meu.

Priveşte încoace, Johnny.

Da!

Perfect.

A fost minunat să vă întâlnesc pe toţi. Mulțumesc.

Johnny: Asta a fost atât de trist, am urât asta. La dracu cât am urât asta

Ei bine, ştii...

Oh, doamne asta a fost atât de trist.

Nici măcar nu ai intrat înăuntru.

Nu, a fost atât de trist doar să mă uita la casa aia.

Hei, dar e frumos să știi că sunt niște oameni drăguți care stau acolo.

Oh, da. Este frumos.

Cel puțin se pare că le place acolo.

M-a făcut să plâng apraope. Aproape m-a făcut să plâng.

E în regulă.

Câteodată asta ajută.

- La ce liceu ai fost? - La Beaumont High.

- Central High? - Aşa se numește acum Central High.

Nu se mai numeşte Beaumont High School?

Se numește Central High.

Ciudat.

Acolo se ţineau serbările. Acolo am cântat Cherry Pie.

Am cântat: "Gimme, Gimme, Gimme some, I want some cherry pie."

și au tras cortina.

Ne-au tras Cortina în faţă.

Johnny: Cred că era luna decembrie '68,

când a apărut articolul în Rolling Stone.

Și dintr-o dată, totul s-a schimbat complet.

Cred că l-am citit de o mie de ori.

Toţi artiştii câştigau cam 50 de dolari pe săptămână în acel moment.

Eu câştigăm 150, 200 dolari pe săptămână când cântam în cluburi de noapte

Dar când am început să cântăm doar blues,

nu mai facueam la fel de mulţi bani ca înainte.

Tommy: Uncle John și cu mine am dormit pe jos,

și nu făceam nici un ban.

Îmi amintesc Că Uncle John și cu mine mergeam la o rotiserie,

să ne dea nişte covrigei prăjiţi.

Îi puneau în nişte pungi de hârtie pentru noi.

Luăm pungile acasă și asta era tot ce mâncăm.

Asta era tot ce aveam de mâncare.

Dar a apărut articolul, și totul s-a schimbat complet.

Oamenii de pe ambele coaste mă tot sunau acum,

Steve Paul m-a sunat din New York,

și a vrut să vină în sud să ne întâlnim.

Și eu am spus:” Sigur. “

Electric vroiau să semnăm cu ei, la fel Atlantic şi Columbia.

Steve a decis că Columbia ar fi cea mai bună alegere.

Clive: Aș spune că Johnny a primit o propunere foarte bună,

mai mare decât era normal la acel moment. Asta în mod sigur.

Categoric credeam că nu va fi genul de un singur hit.

Desigur nu era vorba de vreun hit în sensul cunoscut de toţi.

Formula hit-ului... Criteriul de hit nu era aplicabil în cazul ăsta.

Ceea ce am aveam aici era un virtuoz al chitarei,

cu o poveste unică de spus.

Şi desigur, şi cu un aspect fizic unic.

Am fost foarte mândru, îmi amintesc de asta, când am semnat cu Johnny.

El mi-a spus că eu eram cea mai mare înţelegere de până atunci,

pe care cineva o avusese.

Nu mi-a plăcut să fie făcuta publică asta,

pentru că ăsta punea mai multă presiune asupra mea de a vinde discuri.

Uncle John și cu mine am îndesat totul într-o cutie pentru pantofi.

Adică tot ce aveam atunci.

Și ne-am mutat în New York.

Într-o zi dormeam pe jos, iar a doua zi dormeam într-o casă imensă în

nordul statului New York. Şi asta s-a întâmplat literalmente peste noapte.

Ai avut vreodată șansa să-i întâlneşti mai târziu

pe acei care au scris articolul?

Chiar nu știu dacă l-am întâlnit vreodată pe Larry sau nu. Sper că am făcut-o.

Sper că i-am mulțumit pentru articol.

Te simţi ca şi cum i-ai datora ceva de băut.

Îi datorez o ladă întreagă.

[Mean Town Blues]

Edgar: Atunci când Johnny a devenit celebru,

deși ne petrecusem aproape toată viața pregătindu-ne pentru aşa ceva,

ni s-a părut că totul s-a întâmplat aproape instantaneu.

[Mean Town Blues]

Edgar: Dacă nu ar fi fost Johnny,

probabil aș fi ajuns să fiu vreun profesor,

sau un om de știință.

Woodstock-ul a fost ceea ce mi-a schimbat viața cu adevărat.

Și, desigur, n-aș fi ajuns acolo, dacă nu ar fi fost Johnny.

Johnny: Woodstock-ul într-adevăr a fost un eveniment

bun, dar era prea mult noroi și totu; l era urât.

Nimeni nu știa ce se întâmplă şi când anume.

M-am dus la culcare pe un sac de gunoi.

Și m-am trezit la miezul nopții să văd ce se întâmpla,

și cineva a spus:” Ei bine, dacă tot sunteți toți aici, cântaţi. “

De abia mă trezisem.

Sunt surprins că am fost atât de bun cum am fost atunci.

[Mean Town Blues]

E încă unul cele mai tari lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Asta e modul în care îl îngrășam pe Johnny.

Ceea ce facem când nu servesc croissant gigantice

cu care încercam să punem ceva carne pe oasele lui Johnny,

e să luăm aceste cornuri mai mici.

Rupem partea stângă a unui croissant mic,

şi împingem...

înăuntru cu partea dreaptă înainte încă un mic croissant întreg,

şi aşa creem un croasant gigant

pe care el îl consumă.

Johnny mănâncă doar un singur lucru la o masă.

Deci, atunci când legi două, obţii un croissant mai mare.

Ceea ce înseamnă un câștig în greutate pentru Johnny.

Și cu asta octii un Johnny mai sănătos.

[Tema sonoră a postului WKRP din Cincinnati]

Cânta!

♪ Wondered whatever Became of me ♪

♪ The air în Cincinnati

♪ WKRP

Nick: În zilele când erai copil

în Beaumont,

ţi-ai imaginat vreodată că iubind muzica pe care o iubeşti,

ca, cantând la chitară și cântând vocal vei ajunge să străbaţi lumea...

Oh, am fost întotdeauna aproape sigur că aşa va fi. = Chiar aşa?

Eram sigur că o să mă bucur de succes.

Ai avut multă încredere.

Da am avut. Întotdeauna am avut.

Și asta s-a întâmplat într-un oraș dur, în care se făcea

mişto pe seama ta și unde ai avut parte de o perioadă grea.

Și totuşi ai avut atât de multă încredere în tine?

Încrederea în mine m-a făcut să trag şi mai tare.

Da.

A fost un lucru bun.

M-a făcut să şi încerc mai tare. Am vrut să arăt oamenilor ce pot să fac.

În peeioada în care ai folosit heroina,

ţi-au fost afectate abilitățile muzicale?

Nu, nu, eram la fel de bun.

În primul rând, am crezut că eu eram cel care se folosea de ea,

dar apoi mi-am dat seama că devenisem dependent.

Nu mai puteam funcționa fără ea.

Am vrut să mă opresc.

Mi-a fost rău de tot.

M-am dus la dezintoxicare.

Aici, în New Orleans.

Ce te-a făcut să devii capabil să faci asta?

Cum ai putut face asta, cum de-ai avut puterea de a face asta?

Aș fi murit dacă nu aş fi avut puterea s-o fac.

- Şi ai știut asta? - Am ştiut asta.

Unii o pot lua ani de zile.

Dr. John a făcut-o, Ray Charles a făcut-o. Eu n-am putut.

Nu cred că Dr. John ar mai pleda acum în favoarea heroinei, totuși.

Nu, nu ar mai face-o. Dar a folosit-o totuşi timp de 35 de ani.

Se pare că lui nu i-a afectat creativitatea. Mie mi-a afectat-o pe a mea.

Îţi mai aminteşti când ai încercat-o întâia oară?

Da.

Da, am luat întâia oară la o petrecere a presei, uh,

în Los Angeles.

A venit la mine un tip şi m-a întrebat: Iei droguri? “ și eu am spus:” Sigur că da. “

„Ai încercat vreodată heroina? “I-am spus: "Nu, nu am încercat-o."

El a spus: „la puţin din asta. “A fost singura

dată când cineva mi-a dat heroină fără bani.

Am păstrat punga trei sau patru luni.

Apoi, trebuia să dăm un concert în New Jersey.

Nu am putut ajunge... nu am reuşit să ajungem acolo. Eram foarte deprimaţi.

Și mi-am spus:” Se pare că un moment bun să încercam heroina. “

Şi am tras-o toţi pe nas.

Atunci nu puteam să cred ce simţeam.

Pur și simplu nu mai trebuia să-ţi faci griji despre nimic.

Nimic nu te mai deranjează.

Ei bine, într-adevăr am crezut că o puteam folosi,

ca o puteam folosi doar atunci când doream și că n-o să devin dependent

Am crezut că doar oameni proşti devin dependenţi.

Mi-am zis că sunt suficient de tare s-o folosesc fără să devin dependent.

Acum ce-o să facem?

Johnny: Ei bine, sper că o să bem ceva.

- Aveţi Stoli? - Da

Vreau 4 shot-uri cu gheaţă.

Patru shot-uri cu gheaţă.

Staţi puţin. Ce vreţi?

Patru shot-uri cu gheaţă.

Oh, ce bine!

[Leland Mississippi Blues]

- Poftim! - Ajunge!

Seamănă cu vodka.

- Cred că e mai mult decât pot bea. - Nu, nu e adevărat.

E cam mult alcool.

Ce beţi aici, e cumva kamikaze?

- Johnny, cum te simţi? - Mă simt bine de tot!

E bine aşa!

Nu-mi mai place.

Nu-mi place.

Ce-ai spus?

Ce naiba e cu mine?

Unde naibii mă duceţi?

- Ce naiba e cu mine! - Atenţie la treaptă.

Acum, piciorul sus.

Piciorul sus.

Oh, Dumnezeule.

Oh, Dumnezeule mare!

Oh, Dumnezeule mare!

Sunt atât de beat.

Oh, la naiba, sunt chiar foarte beat.

Sunt foarte beat.

Oh, la naiba.

Vreau să merg acasă.

Chiar vreau să merg acasă.

Vreau să merg acasă.

Chiar vreau să merg acasă.

Sunt terminat.

Oh, sunt cu adevărat...

Paul: Staţi aşa, mai vrea cineva să meargă la o băuta?

Eu am fost deja.

Paul: Ei bine, şi iată cum eşti!

Eu am băut deja.

♪ I just wanna go home

♪ I'm tired and I want To go to bed ♪

♪ I hâd a little drink About an hour ago ♪

♪ And it went Right to my head ♪

♪ Everywhere that I roam Over land or şea or foam ♪

♪ You can always hear me Singing this song God, I wanna go home ♪

Încă o dată!

♪ I wanna go home!

♪ I'm tired and I want To go to bed ♪

♪ I hâd a little drink About an hour ago ♪

♪ And it went Right to my head ♪

♪ No matter where I go Over land or şea or foam ♪

♪ You can always hear me Singing this song God, I just wanna go home ♪

Susan: Eram o hippie pe când stăteam în Miami și am cunoscut o fată Barbara

care mi-a spus că tocmai pleca spre nord,

în New York și că se va căsători cu Edgar Winter și eu i-am spus:

„Păi, dă-mi un telefon când vei ajunge pe aici din nou. “

Deci, un an mai târziu, ea m-a sunat.

Edgar și Johnny veneau să cânte în oraș.

De-a lungul a doi ani, am...

Am fost la câteva spectacole d-ale lor.

Şi apoi am venit la New York și am început să lucrez pentru Steve Paul.

Și apoi a... el a venit...

și asta e... şi de atunci suntem împreună.

Nu e cumva perioada când foloseai heroina?

Uh, da.

Tu ştiai în ce te bagasei?

Nu într-adevăr, nu ştiam.

Vroiam doar să fiu, într-un fel, pe același plan cu el.

Deci, dacă el făcea ceva, vroiam şi eu s-o fac.

Dar devenise totul prea copleșitor, și eu n-am mai putut...

De câteva ori, mă duceam în baie baie plângeam de-mi

săreau ochii din cap din cauză că era că era prea mult,

și că nu mai vroiam s-o fac...

Ce altceva mai era în afară de heroină și de băutura?

Iarba și cocaină, cred.

Downs. Seconal.

Nu-mi amintesc să fi luat din astea împreună cu tine.

Am luat o grămadă de Seconal. Somnifere.

Am luat o mulțime de astea.

Îmi plăceau la nebunie Downers-urile.

Era ca şi cum ai fi băut fără să fi băut un strop.

Luăm atât de mult cocaina, încât tipul care o aducea spunea:

„Trebuie să știi că vei muri dacă mai exagerezi aşa. “

„Vei muri, dacă continui să faci asta. “

Opreşte-te, a spus el doar știi că iei prea multă.

El pur și simplu nu era obişnuit cu noi.

Tommy: Pe atunci, ne drogam cam tot timpul.

Eu obişnuiam să iau mult LSD,

Speed-uri, și Downers-uri și orice altceva la ce ne putem gândi.

Ca trupa...

scopul părea a fi de a ingera cât mai multe

diferite... substanțe pe cât era posibil.

Și apoi urmă să vedem dacă mai puteam urca pe scenă și să cântăm.

Îmi amintesc de o cântare la Spectrum, Philadelphia,

și toți trei eram plini de acid.

Eram atât de drogaţi încât ceea ce făceam nu mai sună a muzica.

Sună mai mult a...

sunete dezlânate.

Și, la sfârșit, când ajunsesem la sfârșitul spectacolului şi am ieşit

de pe scenă, am avut impresia că mergeam spre altarul unei biserici,

iar oamenii din culise păreau aliniaţi şi cu ochii pe noi.

Eram pe cale să ieşim din clădire şi era clar că ne luasem zborul şi...

băieţii din echipa tehnică au trebuit să vină

după noi, și să ne întoarcă înapoi în culise.

Eram ca cei trei Stooges (Comedianţi care fac glume idioate).

Clubul se numea The Scene, iar Steve Pauls, managerul nostru de atunci

era patronul clubului. Îmi amintesc prima noapte când am intrat acolo.

Jimi Hendrix era acolo, John Bonham, Jerry Lee Lewis erau acolo.

Asta era un idiot total.

Johnny, știi, Johnny și cu mine, cântam.

Cineva m-a bătut pe umăr.

M-am întors și era Jimi Hendrix.

M-a întrebat dacă ar putea cânta şi el pe basul meu.

Mi l-am dat jos de pe umăr în mijlocul unei piese şi i l-am dat.

Când a fost primul moment

în care ai simţit cu adevărat că erai în locul în care chiar doreai să fi?

Când am înregistrat primul album a fost minunat

pentru că a ieşit exact așa cum am dorit.

De asta e încă unul dintre discurile mele favorite.

Am știut că asta era exact ceea ce vroiam să fac.

[I’m Yours and I’m Hers]

E adevărat că l-ai cunoscut pe Salvador Dali?

Johnny: Da, mi-a spus că ar trebui să-mi bag un microfon în fund,

ca să fie auzite turbulentele mele interioare.

Era un tip foarte ciudat.

Când a apărut Janis Joplin în viața ta?

Johnny: Cantam într-un concert în Florida şi eram în perioada mea de acid.

Și ea mi-a dat să beau nişte Southern Comfort.

Și avea un gust ca de băutură răcoritoare, nu era deloc tare.

Dar mi s-a făcut rău când ne întorceam cu un elicopter

după acel concert și am vomitat pe ea.

Nu cred că chiar și-ar fi amintit de asta. Şi ea era foarte beată.

Nu aveam nici măcar un șervețel să șterg voma de pe ea.

[I’m Yours and I’m Hers]

Johnny: Cam toți au murit cam în aceeaşi perioadă, Jimi Hendrix, ea,

Jim Morrison.

Ce ţi-a sugerat asta?

A fost înfricoşător. Mă întrebam dacă eu eram următorul.

Toţi aveam litera J în numele noastre.

Jim, Janice, Jimi.

Am crezut că dacă mă cheamă Johnny, înseamnă că eu eram la rând.

Cum ai reușit să treci de asta?

Cred c-am fost norocos. Foarte norocos.

Am fost atât de norocos încât să mă pot controla.

Dar nu știam dacă pot controla heroina.

Eram odată în Austin și...

De obicei, lăsam pe altcineva să-şi facă primul injecţia ca să văd efectul

Dar eu vroiam să mă droghez chiar în momentul acela.

Şi mi-am făcut o supradoză. M-au aruncat într-o cadă cu apă rece.

Începusem să mă învineţesc albastru. Ed m-a lovit,

m-a pălmuit încercând să mă trezească.

Aia a fost singura dată când mi-am făcut o supradoză.

Dar lui Ed i-a fost teamă că voi muri.

Nici măcar n-am simţit că mi-a fost... atât de rău.

Când m-am trezit, eram foarte supărat

pentru că îmi udase jeaca mea de catifea.

Am spus că sunt bine și el a spus: “Nu, nu ești bine, omule. Era cât pe ce să mori.”

Și asta m-a speriat rău de tot.

Asta e al dracului de enervant.

Termină cu prostia asta.

- Nu termină, e distractiv. - Nu e amuzant de loc.

Bine, hai, vino încoace.

Vreau să vă pozez aşa.

Bravo.

Degetul mare sus, băieți.

[Who Do You Love]

Prima dată concertând în Hong Kong

Cum stăm cu publicul acolo în sală?

Primele două rânduri sunt pline

Ei bine, asta înseamnă că nu va fi distractiv de cântat.

Dă din tine tot ce poţi!

Oh, dar ZZ Top au cântat şi pentru o singură persoană.

Păi, vezi.

Dacă ei au cântat pentru o persoană şi eu pot juca pentru două rânduri

Se întâmplă destul de des atunci când un artist apărea în oraşul lor şi ei

nu veneau... pentru că ei ştiau că vor mai concerta şi că e inevitabil...

e inevitabil să nu apară din nou, aşa încât așteptai să-i vezi anul viitor

și...

şi apoi artiştii plecau. Și deabia atunci toţi îi ridicau în slăvi,

și spuneau: “Ce artişti mari au trecut pe aici”. Și tu

spuneai:” Știi, au fost intradevar nişte artişti mari,

„acum un an, când au cântat într-un club pe strada asta, mai încolo. “

Bine, băieți, haideţi să mergem.

Să mergem. Pe bune.

Derek: Am auzit oameni spunând:” BB King vorbește prea mult pe scena”

Eu le spuneam: “Nu dau doi bani pe ce spui. Du-te tu. Plăteşte biletul,

„și bucură-te de muzica lui și taci dracului din gură. “

Da, căci e BB King, la naiba.

Iar acum e Johnny Winter.

Aşa că du-te.

Hong Kong, salut!

Sunteți gata?

Doamnelor și domnilor, faceţi ceva zgomot

pentru Johnny Winter!

[Mojo Boogie]

Da, asta e piesa lui Muddy Waters.

12...

2... 3... 4...

[Dust My Broom]

Derek: Când îl vezi pe Johnny cu Firebird-ul

în mână, atunci ceea ce iese din chitara aia,

te duce cu gândul la Goldtop-ul lui Duane Allman,

sau la o anumită de la Hendrix.

Este o imagine iconică.

[Dust My Broom]

Modul în care arată și cum suna chitara, îţi arată spiritul lui muzical.

Ca fel de palma dată peste fața ta și e ceva urât, dar la modul frumos

Mulțumim!

Mulți oameni s-au enervate atunci când

mulţi au năvălit spre scenă pentru că nu îi mai puteau vedea nimic.

Nu, dar mie mi-a plăcut.

- Da, ştiu. - A fost chiar foarte mişto.

A meritat să vii până aici, într-o ţară total necunoscută ţie?

Nici nu m-am prins că se termina concertul până la ultimele 2-3 cântece.

Ei... Înainte spusesem: “Ei bine, chestia asta nu va fi deloc distractivă “

- Şi totuşi până la urma parcă înnebuniseră. - Da.

Paul: Asta e tare de tot.

Cât mai durează până să plecăm de aici?

Oh, cu asta am terminat.

Acum că am terminat de cântat, hai să mergem acasă să vedem un film.

Ai putea întreba:” Care e scopul muzicii?”

Și eu pot răspunde: “Pentru a bucura oamenii și de-ai face fericiţi. “

[Prodigal Son]

Steve credea că blues-ul fusese mare, în anii '60, şi că dacă n-aş

fi început să cânt şi rock and roll,

cariera mea ar fi fost...

cu siguranţă terminată.

Dar nu asta era ceea ce vroiam eu să fac cu adevărat.

Nu vroiam să cânt mai mult rock and roll decât înainte.

Dar... mi-am zis că poate are, probabil, dreptate.

Şi încă mai cred că probabil avea dreptate, așa că...

am decis să merg mai departe și s-o fac cum am făcut.

Și asta cu mă durut pentru că ţineam mult la Tommy şi Ed. Ei m-au...

m-au ajutat să am succes.

Dar... uh...

A fostt trist să merg mai departe și să fac echipa cu McCoys.

Tommy: Locuiau într-o casă, în nordul statului New York,

cred că la aproximativ 100 de yards de noi.

Aşa că a trebuit să ne împrietenim cu ei.

Într-o zi ne-am dus să facem nişte repetiţii, știi,

și nu am reuşit să cântăm nimic.

Și Johnny a început să-şi cam piardă cumpătul.

Și McCoys aveau nişte piesee.

Și aşa că s-a întâmplat, treptat, știi, el...

El a zis că se va cupla cu ei.

Johnny: Dumnezeule, cinstit mă simțeam nasol că îi abandonasem.

Am început să-mi trag şi mai multă heroină, nu mă plăceam prea tare atunci

Nu-mi plăcea ceea ce făceam.

Am început să mă droghez mai tare decât ar fi trebuit.

Asta chiar... chiar m-a dat peste cap.

Johnny: Oh, suntem live?

- Da, suntem live, da. - Suntem live?

- Suntem pe TV? - Da, uite. Da.

- Adică, chiar suntem acum pe post? - Da.

Oh, nu.

Știu că îți place să cânţi cu noua trupa.

Care crezi că e una dintre cele mai mari schimbări pe care le-ai observat

de când ai lăsat vechea trupa. Cât ai cântat cu ceilalţi, cam 2 ani?

Da, aproximativ doi ani. Aşa e. Îmi place să cânt cu noua trupa.

- Dar, ţi-a plăcut şi trupa veche. - Am iubit-o.

Îmi plăcea trupa veche, dar când nu a mai fost... la fel de mişto,

ne-am săturat de a o mai face şi am decis să schimbăm.

Începusem să stagnăm. Nu mai ştiam în ce parte s-o luăm.

Am cântat tot timpul şi de toate timp de doi ani,

dar eu... nu vroiam să renunţ la blues,

sau să-i trădez, am vrut doar să mai fac şi altceva.

Johnny: Asta a fost cel vândut album al meu. "Johnny Winter &... live"

Asta e discul care mi-a plăcut cel mai puțin.

Tommy: El a vândut o mulțime de discuri făcând asta.

Dar asta l-a făcut şi să devină din ce în ce mai depresiv.

Atunci în cele din urmă s-a întors la blues.

Pentru că asta era ceea ce el a iubit dintodeauna.

Cu adevart m-am întors la blues atunci când am ajuns să cânt cu Muddy.

Cu Muddy în sfârşit simţeam că făceam ceea ce am vrut dintodeauna să fac.

Mike: Împreună pentru prima dată pe acest nou album, voi doi.

Da, dar nu cu adevart pentru prima dată, însă prima oară pe acest album.

Ne cunoaștem de ani de zile.

Și vă admiraţi reciproc, în mod evident.

Ei bine, Muddy a fost idolul meu de pe când eram...

Și eu chiar îl admir. Când l-am auzit prima dată am spus:

“E unul dintre cele mai mari artişti de blues de pe piaţă. “

Oh, wow.

Johnny: Noi am scos primul album împreună în 1977.

Cum s-a întâmplat asta?

Johnny: Managerul lui l-a sunat pe managerul meu,

și l-a întrebat dacă aș fi dispus să cânt și să produc nişte înregistrări cu Muddy,

și i-am spus că mi-ar plăcea să fac asta.

Că nu e nimic ce m-ar încânta mai mult decât să fac asta.

A fost foarte distractiv.

Muddy a spus: “Muzica asta e atât de bună, încât iar mi se scoală.”

De aceea am numit albumul Hard Again (Tare din nou).

Derek: Astea erau discurile mele favorite cu Muddy Wares de pe când eram copil.

Era ceva legat de

sound-ul și modul în care au fost înregistrate.

Îmi amintesc că atunci când am început construirea studioului nostru,

astea erau discurile pe care le-am avut în cap.

Era ceva ca... şi încă e o ţintă pentru mine să încerc și să fac un disc

care să sune ca asta sau care să te facă să simţi ca asta.

Ascultându-l pe piesa Mannish Boy vocalizând în fundal...

am simțit, da...

Woo!

Joe: Se simţea ceva din atmosfera electrică prezenta în studio,

când cântau, lucru care natural ieşea la suprafaţă când ascultai discul.

Și asta e unul dintre lucrurile care m-au marcat de pe acel album.

Derek: Johnny era acel pod de legătură. Era pe deplin conectat atunci,

dar știa pe deplin istoria pieselor.

Și avea vârsta potrivită şi era suficient de calificat,

avea cunoștințele necesare dar şi smerenia necesară.

Curajul îndreptăţit.

E în continuare cel mai distractiv moment pe care l-am

avut vreodată cântând. Doamnme cât îmi plăcea Muddy.

Ţineam la el. Mi-a plăcut muzica lui.

Faptul... că a apărut albumul ăla... a ajutat blues-ul

mult de tot. Era ca un fel de revigorare a blues-ului.

Cam atunci a murit Leonard Chess

Şi Muddy era între două contracte de înregistrări

Aşa că a avut o perioadă de un an sau doi când nu avea programat nimic

şi nu avea nimic de făcut

şi a apărut oportunitatea asta

care l-a pus înapoi pe locul lui binemeritat.

[Got My Mojo Working]

Johnny: A fost minunat. N-o să uit perioada înregistrărilor alea.

La naiba, ar fi trebuit să mai trăiască încă 10-20 de ani.

Da. A fost o mare pierdere pentru tine, moartea lui?

Am urât ziua aia. Am fost rănit cu adevărat atunci.

Ajunsesem să fim foarte apropiaţi.

M-am dus la casa lui, de câteva ori, şi el...

mi-a făcut gumbo să mănânc.

Mi se adresa ca şi cum aş fi fost fiul său.

Da, eram intradevar foarte apropiaţi.

[Got My Mojo]

Îmi amintesc că undeva prin '90 sau '91, toţi am

participat la concertul tribut John Lee Hooker la Madison Square Garden.

Și, uh...

am avut cam două zile pentru repetiţii.

Și îmi amintesc... uh...

ca Johnny era un pic cam absent.

În anii '90, încă mai putea sta drept în picioare,

dar începuse să se cam bălăngăne, nu mai putea sta drept.

Paul: Și, în cele din urmă, a căzut și şi-a fracturat șoldul prima oară.

Și apoi a cântat doar aşezat pe scaun.

El mai cânta, dar vocea lui începuse să sune tot mai nazal şi foarte slab

Ne-am dus să-l vedem la Antone, și...

mi s-a cam rupt inima mea, știi, pentru că

deabia părea că mai era present acolo.

Și era... într-o de formă atât de proastă încât...

ştii, eram foarte îngrijorat că ar putea muri.

Eram foarte îngrijorat.

Pentru că, știi, eu ţineam mult la Johnny.

A fost prietenul meu pentru o lungă perioadă de timp.

Johnny: Anii ‘90 au constituit un deceniu rău pentru mine.

Știam că nu mai cântăm bine.

Asta era foarte jenant pentru mine.

Eram în perioada când luăm antidepresive.

Pe atunci luăm mai multe antidepresive decât metadona.

Bine, poți să-mi spui care erau efectele medicamentelor asupra ta?

Pur și simplu mă făceau să dorm.

Ajunsesem să dorm cam 14 ore pe zi.

Eram pur şi simplu ameţit toată ziua. Nici nu mai știam unde eram,

Cu greu îmi amintesc de acele zile.

Am luat mult prea multe pentru prea mult timp.

Johnny, aș spune, a fost pe heroina timp de doi ani, cel mult.

Dar pe metadonă a stat cam 30, 35 de ani. E o nebunie.

Ar fi trebuit s-o folosească doar pe ăsta şi doar în doze mici

Când am început să cânt cu Johnny,

Teddy Slatus era managerul lui,

și eu îl știam pe Teddy din trecut.

Din perioada Edgar, dar nu ne-am dat seama până n-am ajuns la Johnny,

cât de rău ajunsese cu adevărat să se comporte.

Îl manipula pe Johnny ținându-l sub influenţa... medicamentelor.

Cred că asta ar fi expresia nimerită.

Îl adusese în faza în care dacă Johnny ar fi pus întrebări de genul:

„Ce se întâmplă? “«Unde sunt banii?» «Ce se întâmplă...»

Teddy era asigurat că Johnny era atât de burduşit cu medicamente

încât era adus la punctul în care nu mai putea pune vreo întrebare.

Și el fusese foarte bun cu mine în trecut.

Dar în ultimii patru, cinci ani a fost pur și simplu oribil.

Și Paul...

dar şi toată lumea îmi spunea cât de rău era Teddy.

Pur și simplu nu vroiam să-i cred.

Toată lumea știa că stricase toate lucrurile.

Managerul lui chiar a vrut să mă managerieze pe mine individual ca artist

Și am fost... am fost flatat,

dar în același timp... mă întrebam:

“Dar care e treaba cu Johnny? Păi, nu-l are pe Johnny Winter! “

Dar apoi am ascultat cum cântă, i-am ascultat vocea, cum cântă la chitara

și am realizat că... „Ceva nu e în regulă. “

Am făcut un pas în fata riscând tot ce aveam şi i-am spus lui Johnny

asta în timp ce celălalt manager al lui încă mai era în viață:

“E ceva putred ce se întâmplă aici și e ceva chiar de rahat. “

Şi el a spus: “Vrei să mă mamageriezi tu? “

Dintr-o dată mi-am dat seama că toţi aveau dreptate.

Și aşa i-am scris...

o scrisoare lui Teddy în care îl anunţam: “Eşti concediat. “

Apoi am aflat peste câteva luni că a murit.

Ca căzut pe scări și şi-a rupt gâtul.

Nu mai avea nici un motiv să trăiască.

Nimeni altcineva nu l-ar fi mai angajat vreodată.

Era prea rău pentru a fi managerul cuiva.

Deci, murind a fost cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face.

A fost îngrozitor pentru mine să-l am ca manager.

Cariera mea ar fi fost murit în câteva luni.

Edgar: Cred că de aceea Paul a fost atât de eficient.

A fost acolo și aşa a putut vedea întreaga situație.

Și... Și el l-a adus înapoi cu adevărat pe Johnny.

El l-a ajutat, uh, să se lase de droguri.

Și, știi, asta a fost un lucru uimitor în sine.

Trebuie să înţelegeţi, stăm în autobuz în turnee de 100-140 de ori pe an.

Deci suntem ca o familie.

Unul din membrii familiei noastre adormea cu piureul de cartofi în fata

Şi-a aprins o țigară și pălăria lui a luat foc și apoi nu-şi mai amintea.

Vroiam să-l scap şi de metadonă, dar citisem că...

cei care se lăsau erau în pericol să-şi piardă minţile.

Aşa că a trebuit să elaborez o modalitate de a-l

scoate de pe metadona, fără să-şi dea seama,

şi în același timp, fără a-l ucide.

Deci, timp de trei ani am stat și i-am tot micşorat pastilele.

Puţin câte puţin, în fiecare zi, timp de trei ani.

El am remarcat schimbarea care se produce la el și am vorbit cu medicii.

“Bine, dacă nu îi se dernjeaza stomacul,

nu e nici o problemă, nu se va întâmpla nimic. “

El nu remarcă ce se întâmpla.

Dar la un moment dat tabletele deveniseră atât de mici,

încât nu mai puteam ascunde ce se întâmplă.

Cum să-i spun: “Ei bine, înainte erau atât de mari, acum sunt aşa.. “

Aşa că am comndat on line, nişte capsule goale.

Şi timp de un an a luat capsule goale. Soția lui știa.

Și schimbările au fost astronomice.

Alcoolul fusese deja abandonat,

antidepresivele au dispărut, iar metadona dispăruse şi ea.

Aşa am dus-o cam un an, iar apoi de Crăciun

când am făcut schimbul de cadouri,

i-am dat o cutie, iar în cutie era o cutie şi mai mică,

cu mica pastila... Asta era gluma pe care i-am servit-o.

Și el a deschis pastila aia mică și a zis:

"Ce e asta?"

Susan: Se pare că e metadonă. Deschide-o.

Paul: hai, deschide pastila.

Paul: Deschide pastila.

Cum se deschide pastila asta?

Paul: Trage-i capătul în afară și spune-ne ce e acolo înăuntru?

Susan: Dragă, nu ţi s-a mai dat metadonă de doi ani.

Asta-i... ce-ai spus?

Susan: Ţi-a fost oprită folosirea metadonei de doi ani.

Ce?

Susan: Da. N-ai mai primit metadona de 2 ani.

Nu se poate...

Paul: Ba da.

Şi atunci ce-am luat?

Paul: Nimic. Capsulele erau goale sau aveau puţin orez.

Paul: N-ai mai luat metadonă.

Deci, nu mai trebuie să mai iau?

Nu!

- Am luat capsule goale? - Da. Capsule goale.

Ce mişto. Nu mai iau metadona şi eu nici măcar nu am ştiut asta.

Dar cum te simțeai atunci?

Mă simțeam atât de bine.

Acum nu mai trebuie să merg la clinica să-mi iau reţetă de metadonă.

Nu o mai folosisem de luni de zile.

Pur și simplu n-au vrut să-mi spună până când nu a fost sigur că e bine

Trebuie să recunosc că cel mai frumos cadou primit vreodată de mine,

a fost ajutorul lui să scap de metadonă.

El nu doar că a încercat să mă ajute. A şi făcut-o.

A făcut-o de unul singur.

El s-a schimbat complet de atunci. Şi...

câștigase în greutate, în cantare, în concentrare,

şi... acum mănâncă... şi aşa şi-a revenit.

[Long Tall Sally]

Johnny Winter!

Îmi place enorm, Johnny Winter.

Îmi place Johnny!

Johnny, ești mare!

Te ador, Johnny!

Johnny Winter Bând!

Mulțumesc!

[Can’t You Feel It]

Paul: pune şi ceapă, arunca totul acolo.

Acum roteşte-le.

Paul: Chef Boy Winter.

Johnny: Mai am nevoie de ceva vodcă.

Paul: Nu pune mâna pe paharul ăla.

- Am pus mâna pe el. - Dă-mi-l! Dă-l încoace!

Chiar mă distrez de minune.

Adori microfonul ăla.

♪ If I knew If I knew

♪ Yes I could If I knew ♪

[Johnny: Ţi l-aş da, dar tu n-ai nevoie de el.

Nu știi ce să faci cu el.

Dar am s-o fac oricum.

Oh, o să mor înainte de a ajunge acasă.

Oh, la naiba.

Bine, haide dă-l încoace.

Paul: L-ai luat, da?

Iubesc Georgia.

Acum chiar că-mi place totul.

♪ I'm say Georgia

♪ Georgia

♪ A song of you A song of you

♪ Just an old sweet song

♪ Keeps Georgia On my mind

♪ On my mind

♪ Whoa, Georgia

♪ Whoa, Georgia

♪ The whole day through

♪ Just oh, şo sweet and clear

♪ Like moonlight Through the pines

Da, merge.

♪ Whoa, Georgia

♪ Georgia

♪ No, no peace

♪ No peace I find

♪ Just an old sweet song

♪ Keeps Georgia On my mind

♪ Georgia on my mind

Da!

Da, sunt bun de tot.

Sunt al naibii de bun.

Paul: Ce ai spus?

Johnny: Am spus că mă simt al naibii de bine!

Oh, omule.

- Băieţi sunteţi gata de plecare? - Da.

Sunteţi gata de plecare, nu-i aşa?

La naiba, eu credeam că suntem gata să cântăm.

La ce dracu m-am mai pregătit?

Va începe totul ceva mai târziu cam cu o jumătate de oră.

Oh, nu.

Mai curând 15-20 de minute, probabil, înainte de a începe să cântăm.

Paul a spus cinci sau 10 minute. Au trecut deja cinci minute.

Doamne, hai să cântăm odată!

Au trecut deja trei sau patru minute.

Ei bine, au trecut deja 10 minute, și încă n-am intrat să cântăm.

Ce dracu mai așteptăm? Dumnezeule!

Eu spun că déjà au trecut cinci minute.

Ansgar: De ce nu încerci să te simţi bine?

Pentru că nu pot. Nu-mi place să stau aşa şi să tot aştept.

Ce motiv aş avea să mă simt bine?

Niciunul.

Întotdeauna am avut probleme cu controlul nervilor.

Nicholas: De când asta?

Nici nu-mi mai amintesc de când.

Ei bine, dă-mi o idee de când ţii minte că ai problem cu nervii.

Ei bine, de când cineva la dracu a spus despre mine c-aş fi diferit.

Da?

Aia m-a supărat foarte tare.

Care e cea mai veche amintire de-a ta, când cineva s-a luat de tine?

Ei bine, au fost o mulțime de momente diferite.

A spus: “De ce te uiți așa ciudat la mine? “

"Ce este în neregulă cu tine?"

I-am răspuns:” Pentru că eu nu mă pot abţine. Nu știu. “

Crezi că e ceva în neregulă cu tine acum?

Nu.

Ei bine, controlul obsesiei mele compulsive, cred că nu e tocmai bun.

Aș fi vrut să n-am treabă cu aşa ceva.

Ţi-ai fi dorit să nu fi fost suferind de atâtea lucruri?

Nu.

Nu.

Nu, mi-am dorit niciodatasă să arăt ca toți ceilalți.

Mă simţeam mulţumit de modul cum arătăm.

Paul: Aşa a reacţionat imediat după ce dispăruseră drogurile

Pentru că drogurile le folosea pentru a masca această problemă.

Și răsucirea degetelor a fost primul lucru cu care a început.

Aceste mici ritualuri mici au apărut și apoi...

ştii, chestia aia cu sticla cu apă,

sau controlul ceasului, asta făcea când era nervos și neliniștit

Că şi cum ar fi spus: “Ceva nasol se întâmplă aici. “

Chug, chug, chug...

Când avea ceasul la mână, el sorbea apa, se uita la ceas,

lua o gură de apă, se uita la ceas. Şi asta la fiecare 10 secunde.

Sorbit, sorbit, sorbit... pentru că un doctor

i-a spus că e cam deshidratat sau aşa ceva.

De obicei e un lucru bun să stai hidratat, dar el ducea asta la extrem.

Am nevoie de o sticlă nouă.

Puteam observa că el bea jumătate din sticla doar cu mici înghiţituri,

și apoi, de la jumătate o termina dintr-o sorbitură şi-şi luă altă sticlă

Deci, am conceput un plan.

“Ca să nu poată vedea cât se golise sticla, am pus niște bandă pe ea

și atunci el se putea relaxa și era capabil să se concentreze la altele.

Și aşa i-am rupt un alt lanț de ticuri.

Apoi problema cu timpul. Cum ar fi, trebuie să fim la hotel la 2:00.

2:00, 2:00, 2:00.

Și apoi, dacă am fi ajuns acolo la 01:59,

spunea că îl minţi.

Cât e ceasul?

E 11:45.

Acum, să fim corecţi,

o mulțime de oameni suferă de mânia asta a timpului.

Mai ales oamenii care au succes, căci asta e ceva ce te incită.

Deci, asta e un lucru bun sau un lucru rău?

E la fel ca ceea ce mulțime de oameni spun,

că dacă iei heroină, vei fi un muzician mai bun.

Miles Davis și mulţi alţii, au experimentat cu ea și au devenit mari.

Ce s-a întâmplat după aceea?

Cum te-ai adaptat cu controlul compulsivo posesiv?

Ei bine, e doar o problemă cu care a trebuit să mă obişnuiesc.

Se spune că drogurile pot ajuta în problema asta.

Iar când te laşi de droguri începi să ai halucinaţii.

Eşti conștient de ceea ce suferi în momentul în care se întâmplă?

Da.

Dar nu e ceva ce poţi controla, sau cum ai spune...

Încerc s-o controlez.

Da.

Nu știu dacă mă descurc bine cu controlul,

dar eu încă mai au temeri că enervez oamenii când fac asta.

Asta totuşi e-n regulă. Ești o vedetă rock, nu-i aşa?

David Letterman: Următoarul nostru invitat e un chitarist legendar,

al cărui cel mai recent album nominalizat la premiile Grammy

aduce un omagiu marilor cântăreţi de blues ai secolului trecut.

Vă rog să uraţi bun venit lui Johnny Winter.

1, 2... 1, 2, 3, 4.

[Dust My Broom]

Jay Sieleman: În 1988,

Fundația Blues l-a nominlizat pe Johnny Winter pentru Hall of Fame Blues

Nici Johnny, nici The Blues Foundation

nu știau exact unde eram în acel moment.

Este o mare plăcere, o mare onoare, și o dovadă de mare respect

să-ţi prezent ţie, Johnny,

placa comemorativa din 1988,

cu nominalizarea pentru Hall of Fame Blues.

[Dust My Broom]

Dumnezeule atotputernic!

Mulțumesc!

Wow!

Asta a fost fantastic. Foarte frumos.

Johnny, mă bucur să te văd.

Știi, iată ceea ce vom face.

- Paul, adu-ne o dubă. - Bine.

Uh, și vă voi da niște pastile ieftine...

Bine.

- Nişte cafea și niște gogoși... - Da.

Și vom merge toată noaptea.

Ce spui de asta?

Dumnezeule, hai s-o facem!

Mulțumesc mult și noapte bună, tuturor.

Ce-a fost cu gluma aia? Ce-a zis Letterman?

Să luăm un van şi nişte pastile ieftine,

cafea și gogoși și să mergem toată noaptea.

Am auzit partea cu gogoșile și cu condusul toată noaptea.

Ultimul lucru pe care la dracu l-aş face e să iau vreo pastilă.

Poate nişte heroină ar fi mai potrivită.

Bine, bine.

Fără pastile.

Edgar: Cred că acum Johnny s-a reîntoars să fie el însuși.

Trebuie să văd din nou.

Asta e atât de mişto.

Paul: 1988, în cele din urmă ai primit-o.

Era şi timpul.

Hei, asta e atât de mişto.

Edgar: Sper că el îşi va găsi fericirea și împlinirea

în viața sa personală.

Și să fie în măsură să continue să cânte muzica

pe care a iubit-o și de care mereu i-a păsat.

Și cateia i-a rămas întotdeauna fidel, știi, de-a lungul carierei sale.

1988.

Mi-au dat lacrimile. Pe bune

Omule, îmi place asta.

Hai, fă o poză cu asta.

Vrei să faci o poză cu ea sau ce?

Ține-o sus și zâmbeşte, frate.

Oh, zâmbesc.

Chiar zâmbesc.

Vei face în curând 70 de ani, nu-i aşa?

Johnny: Da.

De cât timp faci asta? Mai exact,

de cât timp cânţi și faci turnee...

De pe când aveam 15 ani.

Am început să cânt și am făcut primul disc când aveam 15 ani.

Am început să cânt în cluburi, de când aveam 15 ani.

Am început să beau și să fumez de când aveam 15 ani.

Sex de când aveam 15 ani.

15 a fost un număr magic pentru mine.

Dar a fost distractiv. Nu regret nimic, cu excepția heroină.

Nu aș mai lua aşa ceva dacă aș lua de la început.

Dar...

toată băutura și sexul, ar fi ceva la care n-aş renunţa.

Am vrut să fac asta încă de când aveam 12 ani,

Am fost destul de sigur...

ca asta e ceea aş vrea să fac.

N-am vrut să fac nimic altceva. Nu am avut şi un plan B,

adică:” Dacă nu reuşesc în muzică, voi face asta. “

Ştiam. Întotdeauna am știut că o să reuşesc în muzică.

Intodeauna am fost sigur de asta.

Crezi că te face norocos faptul că ai știut ce ai vrea să faci?

Oh, foarte norocos.

Am avut una dintre cele mai bune vieți pe care oricine ar putea avea.

Am fost în stare să fac exact ceea ce am vrut să fac.

Să fiu plătit s-o fac și oamenii să mă iubesc pentru asta.

E minunat. Am avut o viață minunată.

Cum crezi c-ar fi fost viaţa ta dacă n-ar fi

existat heroina?

Ar fi fost mai bună. Categoric, ar fi fost mai bună.

Dar a trebuit s-o încerc. Era toată ideea aia mistica legată de ea

şi chiar şi Janis Joplin a spus că:

“Lucrul care te face să te simţi atât de bine, nu poate fi atât de rău “

Ea a greșit.

Chiar poate fi atât de rău.

E un drog teribil.

De ce ar trebui oamenii să vadă acest film?

Am trecut prin multe rahaturi.

Știi, sunt interesante, toate aceste povești de viață despre oameni care

au băut și au avut probleme cu drogurile și...

probleme cu femeile. Sunt chiar interesante.

Dar de obicei, poveştile astea nu se termină bine.

Da, dar a mea s-a terminat bine.

1, 2... 1, 2, 3.

[Highway 61 Revisited]