Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
English
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
French
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Italian
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Persian
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkish
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Peronul doi. Expresul 125,
de la Caen,
Lille, Roubaix, Tourcoing,
sosește în gară.
Vă rugăm să vă îndepărtați de marginea peronului.
Gara Cournai.
Trenul staționează zece minute.
René, vino să vezi!
Păstrează-ți cumpătul.
Un pachet de Marlboro, vă rog.
Gunoiule! Criminalule! Ticălosule!
- Cât vă datorez? - 10,70 de franci.
Nu te-a recunoscut.
Hôtel du Commerce mai e deschis? Pe strada Moncet.
Sigur că da.
Pe strada Moncet, atunci.
Moncet sau încet?
Foarte tare.
E o trăsătură de familie.
- Poftim? - Să facem bancuri.
Fratele meu locuiește la Paris. Când se plictisește,
sună la o firmă de asigurări.
Întreabă: „Asigurați?” I se răspunde: „Da, sigur.”
„Atunci reparați-mi siguranța”, spune glumețul.
SPORTING CONTRA BAYERN
Aveți un pronostic pentru Munchen?
N-o să fie ușor.
Ascultați-mă!
Nu trebuie să-i subestimăm pe germani pe teren propriu.
Uneori, nici măcar la noi acasă.
SPITALUL A. BEAUMONT LIÉGARD
Ăsta e nou?
„Nou…” N-ați mai fost de mult pe aici?
De șapte ani.
Îmi pare rău că nu ești sub control judiciar.
O spun spre binele tău.
Nu vrei să te întorci acolo
și nici n-ar trebui.
Sunt două variante către Hôtel du Commerce.
Putem s-o luăm prin centru
sau putem alege varianta mai pitorească.
Ce preferați?
Ia-o pe unde vrei. Eu cobor aici.
Du-mi bagajul la hotel și rezervă-mi o cameră.
E suficient?
Îi spuse balena cașalotului. Tare, nu?
E prea mult.
Nu-i nimic, păstrează restul.
Pe ce nume să fac rezervarea?
Leclercq!
Nu mă așteptam să te văd.
- Te deranjez? - Deloc.
Intră!
E extraordinar.
Acum trei zile vorbeam cu soția despre tine.
Da, m-am căsătorit.
- Ni se întâmplă tuturor, nu? - Nu.
Ia loc!
- Ai luat micul dejun? - Da, a fost ultima mea rație.
Sigur că da.
Când ai ieșit?
Imediat după ultima rație. N-avea sens să mai stau.
Evident.
Soția mea încă doarme.
Mă duc s-o chem.
O să fie încântată.
Doarme.
E încă devreme. Are probleme cu somnul.
Trebuie să ia somnifere.
Da, e agitată.
Așa că dimineața…
Fac o cafea.
- Nu e nevoie. - Nu durează mult.
Tâmpitul ăsta a fost la procesul meu?
Ridicați-vă!
Tribunalul își începe ședința.
François Leclercq,
o să-ți verific identitatea.
François Leclercq, născut pe 18 noiembrie 1933, în Cournai.
Ți-ai ras mustața?
Da, cum îmi stă?
De ce îi pasă că mi-am ras mustața?
El nu s-a schimbat deloc. Nemernicul!
Chiar arată mai bine decât înainte.
Cui îi pasă?
Nici măcar nu suntem prieteni. Doar colegi de liceu.
Aceeași clasă, dar găști diferite.
Am râs când l-am văzut agățat de dra Remington.
Așa îi spuneam dactilografei cu care s-a însurat tatăl lui.
Fiul și mama vitregă, îmbrățișați ca doi îndrăgostiți,
la umbra dlui director-adjunct
al Litigiilor privind Fondul de Depozite și Consignații.
A venit să mă ucidă.
Dar de ce pe mine?
Nu eram prieteni buni.
Pot să-l conving să mă ierte cu…
Dă-o naibii! Cred că 25 ajung.
E gata. O să-ți placă.
O cumpăr de la Maison du Café. O prăjesc chiar ei.
Spune-mi, François…
Nu fi timid cu un prieten vechi.
Dacă vrei să mă întrebi ceva…
Da.
Te-ai culcat cu ea?
Asta ai venit să mă întrebi?
Da.
Și tu…
Ei bine, nu.
Nu eram tâmpit. Știam că râdeți de mine.
Nu, te invidiam.
Era o femeie frumoasă.
Într-un stil mai vechi.
Ce vrei să spun?
Sună aiurea, dar ea își dorea asta.
Să-i arăt că o accept.
Că eu, fiul, o primesc cu brațele deschise. Că suntem… nu știu.
- Că sunteți fericiți. - Exact.
N-o să spun că, după moartea tatălui meu,
când eram doar noi,
în unele nopți,
în spatele ușilor închise…
Nu ne putem controla întotdeauna.
Exact.
Doar nu crezi că… Nu, în niciun caz.
Apoi a început să îmbătrânească,
încetul cu încetul.
Dar tot se îngrijea.
Într-o dimineață,
când uda plantele…
Bum!
Totul s-a schimbat.
Expansiunea, prietene. Trăim în epoca americană.
Nu doar orașul s-a schimbat, ci și oamenii.
N-o să mai recunoști nimic, bietul meu François.
Eu, de exemplu.
Dacă nu merg deseori într-un cartier, mă rătăcesc.
Se schimbă în fiecare zi. Populația aproape s-a dublat.
De două ori mai mulți idioți. Pare imposibil.
Dar asta nu schimbă nimic, fiindcă nimic nu se schimbă în oraș.
Nici măcar nu e oraș,
ci un templu în onoarea bogăției industriei textile.
În alte părți au zahăr, vin, anvelope, nuga, mașini.
Aici sunt textile.
Nimeni nu le scapă.
Trăim și respirăm textile, de când ne naștem și până murim.
Textile pentru totdeauna.
NEGUSTORII DE LÂNĂ DIN COURNAI
J. BEAUMONT-LIÉGARD ȘI FIII
STADION
Textilele și fotbalul.
Mai întâi, uzina, apoi, fotbalul.
Uzina pentru bani,
stadionul pentru onoare.
Câtă vreme puștii flutură steaguri,
nu agită pancarte.
Hai, Cojac!
Serge Cojac,
campionul maghiar selecționat de 16 ori în națională,
transferat la Sporting pentru 500 de milioane.
Mai puțin decât costul unei greve.
Am învățat din Uruguay
cât valorează un jucător pentru alegători.
Așa că-l plătim pe Cojac.
Nu puteam fi ticăloși, doar suntem campionii Franței.
La întrebarea
„e acuzatul vinovat de uciderea lui Karine Lechard?”,
răspunsul e „da”.
La întrebarea „e acuzatul vinovat de uciderea lui Serge Cojac?”,
răspunsul e „da”. La întrebarea
„au fost uciși Lechard și Cojac
cu premeditare?”,
răspunsul e „nu”. La întrebarea
„ar trebui acuzatul să beneficieze de circumstanțe atenuante?”,
răspunsul e „da”.
Instanța te condamnă
la zece ani de închisoare.
REDUCERI
Provincia dispare. Strada Du Commerce a devenit
o vitrină uriașă, care dă pe dinafară,
ocupând întreaga stradă.
Un oraș nebun, sălbatic.
O piață larg deschisă,
din oțel și plexiglas,
cu sloganuri agresive.
„De vânzare!”, „Lichidare de stoc!”,
„Cele mai mici prețuri!”
O lume care vinde, face negoț,
scapă de obiecte bune doar pentru vânzare.
MII DE OBIECTE!
CELE MAI MARI REDUCERI!
CUMPERI DE 1.200, AI O ORĂ DE CONDUS GRATUIT
MAI IEFTIN
Ca dintr-o lume dispărută,
îmi amintesc magazinele
în care trebuia să intri și să explorezi ca să cumperi ceva.
LIBRĂRIE - PAPETĂRIE
Bună ziua, domnule!
Cu ce pot să te ajut?
Vreau un caiet de 50 de centime.
Trei caiete cartonate, un caiet de desen și creioane colorate.
Sigur, domnișoară.
- Și o ascuțitoare. - Foarte bine.
- Vi le trec în cont, domnișoară? - Da, vă rog.
- La revedere, domnișoară! - La revedere!
Iartă-mă, băiete, era fiica familiei Liégard.
Cred că atunci s-a născut ura mea.
Din cauza acelui „băiete”,
din cauză că a fost servită prima, din cauză că eram tutuit.
Pentru mine, „tu”. Pentru ea, „sigur, domnișoară”.
„Să vi le trec în cont, domnișoară?”
Cu un sentiment profund de dreptate, mai târziu,
mult mai târziu, m-am culcat cu ea.
E ciudat.
Îmi amintesc lebedele pe lac,
peluza în pantă, umezeala de la umbra salciei,
totul, mai puțin pe mine.
Nu m-am mai gândit la asta de 12 ani,
dar, în colecția asta de amintiri,
de fiecare dată când încerci să ți-l amintești pe tânărul care ai fost,
te vezi așa cum ești acum.
- Aici locuiește dra Liégard? - Da.
- E acasă? - Despre ce e vorba?
Am aflat că vinde casa. Dacă se poate…
- Cine e? - E vorba de casă.
- Dacă sunteți agent imobiliar… - Nu, deloc.
Niște prieteni caută o proprietate.
Am înțeles că o vindeți…
Poate. Mereu vreau s-o vând în sezonul ploios.
Dar primăvara îmi trece.
Să vă arăt casa? Am nevoie de o ocupație.
- Începem la etaj sau la parter? - Unde e mai interesant.
Cine v-a spus că e de vânzare?
- Un amic olandez homosexual. - Nu cunosc niciunul.
Olandezi?
E camera dv. Nu negați. Se simte influența dv.
Ați putea să folosiți rochia pe post de perdea,
nici nu mi-aș da seama.
- Care-i treaba cu amicul ăsta? - N-am niciun amic.
- Poftim? - Am venit să vă văd.
M-ați văzut.
- N-are rost să continuăm vizita. - Ba e crucial.
Ce o să spună angajații când coborâți?
Cine era? Un nebun. Ce voia? Să mă vadă.
Chemați poliția! Și îi chemăm.
Mâine, presa o să vă numească o virgină strictă.
Prea bine. Să continuăm.
Poftiți!
Exact. Să ne prefacem!
Vechiul dv. truc. Prefăcătoria.
E și al meu.
„Al tău sau al meu, e totuna când îți pui sufletul pe tavă.”
Nu vă amintiți campania caritabilă?
Opera se numea Sufletul pe tavă.
Se prefăceau că sunt o organizație caritabilă.
Președintele lor lucra în domeniul textil.
N-a învățat ca să facă fapte bune. A învățat ca să fie președinte.
Nu dădeau bani, fiindcă: „Atunci când dăm
- …bani săracilor…” - „Îi beau.”
- V-ați amintit. - „Le dăm lucruri.”
Textile.
Vreți să vedeți bucătăria?
Excelentă idee! Desigur.
Dacă aș cumpăra casa asta, aici aș sta.
Plita cu cărbuni trebuie să fie de pe vremea bunicii.
Da.
Făcea dulceață în oale mari de cupru.
Și dv. lipeați etichetele pe borcane.
Prune, coacăze…
Da.
La ora 23.00, o să fiu la ușă.
Și credeți că o să vă aștept? Nu vă bazați pe asta.
Vizita s-a sfârșit. Mi-a părut bine.
Îmi dați voie?
Să ne sincronizăm ceasurile.
Dacă întârzii trei minute, o să vă faceți griji.
Încăpățânat?
Ca un catâr.
E amuzant că tu crezi că am coborât să-ți deschid.
Ce vrei?
Un ceai?
Dacă n-aveți altceva…
Încăpățânat și nesimțit.
Nu sunt nesimțit, ci atent.
Îmi cunosc locul. Am urcat pe scările de serviciu.
Da, dar ai greșit camera.
Cea a menajerei e la capătul holului.
Bine, domnișoară.
S-o trecem în contul dv.?
Poftim?
- Vi le trec în cont, domnișoară? - Vă rog.
Trebuia neapărat să mă culc cu ea.
Cu fata de pe vremuri.
Cu fata aia înțepată.
Cu „domnișoara”.
Trebuie să pleci.
Hei!
Ai auzit? Trebuie să pleci.
E ora 5.00. Se trezește grădinarul.
E nebun.
Ieși prin spate. Dacă nu ești prea mândru, mergi pe malul iazului.
Fără gălăgie, discret.
Ca un monstru.
Unde locuiești? Mâine-seară…
Nu se întâmplă nimic mâine.
Serios?
Nu înțeleg.
Nu-i nimic de înțeles.
Ne-am culcat împreună.
E ora 5.00. Se trezește grădinarul.
Plec. Și gata.
Treaba cu grădinarul te-a supărat?
Totul m-a supărat.
Mâine-seară…
Între tenis și cină,
dra Gilberte Liégard are un pic de timp liber
în care dl Leclercq poate
să se culce cu ea.
Din păcate, mâine, între orele 17.00 și 19.00,
dl Leclercq are alte obligații.
Și în toate celelalte zile.
François, spune-mi tu ziua și ora.
O să vin.
Ești surprins?
Da.
Încă nu mă cunoști.
N-am pic de respect de sine.
Locuiesc pe Rue de la République, numărul 25.
Etajul patru, pe stânga.
O să fie o schimbare față de casa asta.
Crezi că nu e o schimbare când dorm la ai mei?
E stilul Ludovic al XIII-lea.
În tinerețe, tatăl tău semăna mai mult cu Ludovic al XIV-lea.
Tată? El e François Leclercq.
Bine ați venit! E o plăcere să-i cunosc pe prietenii fiicei mele.
- Îmi pare bine. - Vin imediat.
Președintele Kelfer.
Procurorul general Torillon.
Anul ăsta, Gérard a executat trei oameni.
Fără nicio dificultate.
Perseverența e mai importantă decât succesul.
Dna Kelfer.
Dna Torillon.
Dna Verbruck.
Victor Verbruck, primarul. Sigur îl cunoașteți.
Bunul meu prieten, La Roche-Bernard,
care se pregătește de alegeri.
Strângerea de mână înseamnă că se bazează pe sprijinul dv.
Sprijin care m-ar surprinde, având în vedere descendența lui.
Înainte să schimbăm subiectul, ți-am cunoscut tatăl.
Un luptător pe care îl admir. Să-i spui asta.
Așa o să fac.
- Jucați golf? - Nu.
- E pierderea dv. - Da.
E o lecție de disciplină, concentrare și control.
Trei calități cu care JBL s-a născut.
Cu siguranță.
Veniți cu noi într-o zi! Pentru mine a devenit o obsesie.
Joc nouă găuri în fiecare dimineață, iar seara
joc o partidă în sufragerie.
Am cumpărat aparatul ăsta din SUA.
Există doar două în Europa. Priviți! E fascinant.
În funcție de forța
imprimată mingii
și de impactul cu ecranul, computerul reproduce
lovitura și traseul către gaură.
Dacă următorul model are umidificator,
nu mai am nevoie să merg la Deauville.
Excelent!
Foarte bine!
Vine regina-mamă.
Care dintre ele? Cea cu macaroane sau cea cu șarpele cu pene?
Ghicește!
Dl François Leclercq, dna La Roche-Bernard.
Mama.
Gilberte v-a descris și v-am recunoscut imediat.
E amuzant.
Cina e servită.
Ești amuzant!
Nu mi-ai spus că prietenul tău e așa haios.
Am spus ceva amuzant?
Că preferi Bretania în locul Sudului.
Și e amuzant?
Nu-ți face griji.
Dacă spune că ceva e amuzant, n-a fost atentă.
Stai să vezi!
Navele spațiale distrug timpul,
de asta nu mai există anotimpuri.
De ce spui asta?
Da, de ce spui asta?
Pentru că e un subiect excelent.
Dar pot să propun altceva.
Ce spuneți despre poluare?
Sau despre masacrarea balenelor în Antarctica?
Pentru că, doamnelor și domnilor, balenele o să dispară.
Franța a respectat mereu convenția de la Oslo.
Crezi că norvegienii o respectă?
Dar sovieticii?
Cu vapoarele lor imense? Să vorbim despre asta.
- Vezi? - Bravo!
Cine e?
Cine anume?
Tipul cu balenele.
Louis, zis și Lolo. Conte de Saint-Prix, fiul ambasadorului.
Acum trei ani, mi-a oferit numele, iubirea și averea lui.
Să-mi fac griji?
Nu mai mult decât ar trebui să-mi fac eu griji pentru ea.
Îți dau una dacă mă întrebi cine e.
Nu te întreb.
Pentru că știi deja.
Da. A zis că e cea mai bună prietenă a lui Gilberte. E încurajator.
Doar dacă e adevărat.
Marie-Adélaïde de Chanteloup.
Strămoșul ei le-a spus englezilor să tragă primii la Fontenoy.
Doi strămoși executați, un altul în armata indiană,
o bunică marchiză.
E de vis.
Dar limitează-te la visuri.
Ți-o spun ca să nu-ți irosești timpul.
Îmi cunosc limitele.
Ne faceți curioși. Despre ce vorbiți?
Suntem cam bădărani.
Așa e.
Dacă nu era maghiar Cojac, îl foloseam în campania mea.
Dragă JBL, data viitoare cumpără un francez.
Cu tot respectul, fiecare gol înscris de țiganul ăla
valorează la urne mai mult decât discursurile tale. Leclercq!
- Obiectiv? - Coco! Îl plictisești.
Fotbalul îi interesează pe politicieni, copii și fabricanți de mingi.
Sunteți amuzantă!
Ei știu că vii la mine în fiecare după-amiază?
Da.
Și?
Și ce?
Nu le pasă?
Deloc.
Leclercq?
Joci prima ta partidă de golf mâine, la 8.00?
Poimâine. Mâine plec la Paris.
Ce interesant! Și eu. Cu trenul sau cu mașina?
Cu trenul.
Putem merge împreună, dacă nu te deranjează.
- Doamnă! - Nu-ți bate capul cu biletul.
Pierre, rezervă două locuri la trenul de 9.26, în loc de unul.
Prea bine, doamnă.
- Unde să vă trimit biletul? - Vin eu să-l iau.
Ce faci?
Ți-o interzic!
Faci o scenă pentru trei franci?
Nu costa doar trei franci, dar, în lumea asta,
tot ce nu valorează trei milioane e trei franci.
Nemernica mi-a întins o capcană. Dar care?
Vrei să știi cum să te revanșezi?
Da.
Trimite-i două duzini de trandafiri.
Biletul e de patru ori mai ieftin.
O să-i umplu brațele cu ei.
Aș vrea să am și eu brațele pline de trandafiri.
Atunci, poți să i-i duci.
Dle Leclercq! Vino încoace!
Vreau să-ți prezint niște doamne care abia așteaptă să te cunoască.
Spune-mi, călărești?
De la François al trandafirilor, am ajuns François al tinerelor.
François iubit de mame, François cu cești de ceai.
Nu, ne relaxăm! Joacă-te în altă parte.
Textilele deschid uși de multe ori. De multe ori recrutează.
Deși nu sunt prinț ca obârșie,
am devenit un tânăr rafinat, integrat, convertit.
Posibilul viitor ginere.
François!
Procurorul general vrea să știe pe cine încerci să impresionezi.
Pe soția sau pe fiica mea?
Pe dv., domnule.
E evident.
Asta înseamnă să ai tact.
Am o idee pentru tine.
Vino la mine în timpul săptămânii, dacă ai timp.
De exemplu, mâine-dimineață, între 11 și 12.
La 11.45 e bine?
Ai făcut primul pas, Leclercq.
L-am ajutat să facă primul pas. L-am primit printre noi.
Dar imediat a folosit ce considera că e un privilegiu,
poate chiar o imunitate, ca să deschidă un stabiliment
cu un nume care a dezonorat orașul.
Din acea zi,
soarta i-a fost pecetluită lui François Leclercq.
Spectacole vulgare, proxenetism, prostituție.
Se cobora tot mai mult, până când a ajuns la crimă!
Leclercq l-a ucis pe Serge Cojac și a fost surprins de amanta lui, Karine Lechard.
Tânăra Lechard.
Nu suportai, dacă pot spune asta,
că tânăra Lechard nu era amanta ta.
În asemenea clipe îmi dau seama cât de departe am ajuns,
câte porți și bariere am depășit.
Am pătruns în altă lume.
François Leclercq,
ți-am pus o întrebare.
A fost Karine Lechard amanta ta? Da sau nu?
Amanta mea.
Sigur, m-am culcat cu ea de câteva ori.
În ce lume ai spune
că femeia cu care te-ai culcat de câteva ori îți e amantă?
Să se consemneze că, la întrebarea „a fost Lechard amanta ta?”,
François Leclercq n-a răspuns.
Dl Leclercq.
Leclercq…
Dl Leclercq. Camera șase, etajul unu.
V-am dus bagajele înăuntru.
Cheia lipsește.
Probabil că iar a uitat-o Eusébio în ușă.
Acum avem angajați portughezi.
- O să avem probleme. - Totul se schimbă.
Leclercq?
Dl Leclercq.
Mulțumesc că mi-ați amintit.
Tonul potrivit e întotdeauna de preferat.
Am primit o sarcină plăcută.
Douăzeci de mii de franci.
O să primiți suma asta în fiecare lună, la ce adresă doriți.
Timp de șase luni.
Care-i șmecheria?
Trebuie să plecați din oraș.
E un tren către Paris la ora 14.30.
Biletul nu e așa scump. E prea mult.
Cui trebuie să-i mulțumesc?
Nu exagerați!
Adică să nu forțez nota.
Exact.
Mă bucur că a fost o discuție amicală.
Mă temeam că o să refuzați banii.
Nu se știe niciodată. Un pic de romantism, un impuls…
Nu e niciodată o soluție bună.
Nu.
Dar e o idee.
E un tânăr în lift. A suferit un accident.
Mă ocup eu de el.
Ar fi bine să-l scoți pe la subsol.
Pe la subsol. Foarte bine.
Doriți să luați masa?
Nu, mulțumesc. Dă-mi un sandviș.
Hai să împărțim un sandviș.
Sper că n-ai mâncat.
Ia loc!
Anul trecut, prânzurile de afaceri au însumat fix 600 de ore.
O lună din viața mea. Acum mănânc doar un sandviș.
Cea mai bună umplutură pentru sandviș e aripioara.
Vrei castraveți murați?
Servește-te, prietene!
Ce am auzit?
Tatăl tău candidează la alegeri?
- Absurd, nu? - De ce?
- N-o să câștige. - De ce?
Nu răspunde cu „de ce?” la toate întrebările.
De ce nu?
Credeți că tata n-are nicio șansă. Foarte bine.
N-are rost să mai discutăm.
La Roche-Bernard e deranjat de legătura noastră personală.
Știe cât de crudă poate fi o campanie electorală.
Oamenii ăștia, deși sunt educați, apelează la mizerii.
L-ar mânji pe tatăl tău.
Pe tata n-o să-l deranjeze.
Știm asta. Am avut deja ocazia
să studiem câteva aspecte ale stilului său.
„Independența e admirabilă.” Ce prostie!
Ăsta e farmecul independenței.
Ascultă, François.
Tatăl tău are caracter. Dar și noi avem.
Însă nu și La Roche-Bernard.
Mă bazez pe tine să-l oprești pe tatăl tău.
Nu.
Știu ce înseamnă alegerile astea pentru el.
N-o să-i spun nimic.
Ne bazăm pe tine, François.
Nu e cazul.
VOTAȚI-L PE PIERRE LECLERCQ M-AM NĂSCUT ÎN ORAȘUL ĂSTA
Nu sunt candidatul nimănui.
Nu sunt legat de niciun partid, de nicio promisiune.
M-am născut în orașul ăsta,
îl cunosc bine.
Un poet și filozof a spus cândva:
„Cele două mari pericole pentru societate
sunt ordinea și dezordinea.”
Eu nu reprezint niciuna.
Vreau să vă spun azi ce consider eu
inadmisibil și intolerabil!
E inadmisibil
și intolerabil în orașul nostru
că șefii noștri ne-au devenit proprietari.
Proprietari în sensul propriu al cuvântului.
Le aparțineți!
Construiesc locuințe sociale pentru voi. Foarte multe.
Pentru binele vostru?
Nu doar al vostru.
Pământul aparține firmei Agruma,
filiala unei firme de textile,
a fost declarat „teren de construcții” de firma dlui La Roche-Bernard
și vândut companiei imobiliare Renova,
o altă filială a unei firme de textile.
Toată lumea știe că Sofalex, compania de creditare,
a fost creată tot de textile!
Confortul a devenit închisoarea voastră.
O închisoare care poartă nume pe care le cunoaștem prea bine.
Grupul Loteur,
grupul Milavolt,
grupul Véolienne…
Toate aceste mici state în stat
care sunt doar filiale ale grupului Liégard.
Nu mă las redus la tăcere!
Susțin că aceste grupuri îl slujesc pe dl Liégard
și că el e șeful cel mare!
Iar dl La Roche-Bernard își permite libertăți cu președințiile,
pentru a-i face pe plac șefului său.
Președintele Comisiei Reunite a Nordului,
o președinție aici, una acolo. Se pare că pe durata
mandatului său, mereu în industria textilă,
dl La Roche-Bernard a ocupat un singur post de președinte:
cel al Societății Servitorilor!
- Soluția pe care o sugerez… - Ai văzut asta?
…nu implică demagogie
și nici ambiții personale.
- Vândut! - Ambiția ta e să fii ales!
- Ticălosule! - Sunteți niște ticăloși!
N-am avere și ar fi onoarea mea
să lupt pentru binele general!
Adversarul meu generos nu e obligat să slujească grupul Liégard,
pentru că face parte din familie
sau o să facă în curând.
Fiul lui e deja la dreapta șefului,
unde câștigă bani frumoși.
Iată fluturașul său de salariu!
Dl François Leclercq, cu binecuvântarea tatălui său,
s-a dat bine pe lângă familie,
fiind foarte prost plătit, după spusele tatălui său.
Nu e așa de rău!
- Las-o baltă! - Bravo!
Am spus s-o lași baltă.
- Dă-mi drumul! - Nenorocitule!
Nu m-am atins de Gilberte.
Dl ginerică împarte pumni acolo.
Viitoarea mână dreaptă se pregătește de următoarele greve.
Intră!
Ce faci, tată?
Mi-e frig.
Mama m-a întrebat de tine.
Contele de Saint-Prix a fost în centrul atenției.
Lolo. Îl știi?
- L-am cunoscut la ai tăi. - Exact.
Vorbeam despre el și despre diverse planuri.
Mama a zis:
„De fapt, François ce face?”
Sunt bine.
De ce „de fapt”?
Vorbeați despre Lolo și ea a zis: „De fapt, ce face François?”
Care-i legătura?
Uită-te în geanta mea. E o telegramă.
Ar fi frumos dacă ai putea s-o trimiți.
Nu trimit nimic. O să sun.
Aș vrea s-o citești mai întâi.
„Dlui Saint-Prix, atașat al ambasadei franceze de la Bonn.
Răspunsul e «da». Gilberte.”
Care e întrebarea?
M-a cerut în căsătorie. I-am răspuns. Așa e politicos.
Nu crezi?
Te-am rugat să trimiți telegrama, dar
asta poate să însemne și că nu vreau să fie trimisă.
Tu hotărăști.
Să fii sau nu cu Lolo.
Întoarcerea la Liégard și Fiii.
Alo? La telegrame, vă rog.
Da, exact.
De fapt, așa cum spui acasă,
n-am cerut vești despre tatăl tău.
Al meu moare.
Lent.
Alo? Vreau să trimit o telegramă.
Destinatarul e dl Saint-Prix, la ambasada franceză de la Bonn.
Republica Federală Germană, da.
„Răspunsul e «da».
Semnat, Gilberte.”
Spune-mi, François, nu că mi-ar păsa,
dar aș vrea să știu.
A fost vreun moment în care am contat pentru tine?
Domnișoară, mai trimit o telegramă.
Destinatarul e dra Gilberte Liégard,
Place des Drapiers.
Da, în frumosul nostru oraș.
Mesajul e:
„Răspunsul
e «nu».
Semnat, François.”
Numărul solicitat nu poate fi contactat.
Ne pare rău, nu vă putem face legătura.
Un foc, dle François?
Ce cauți aici? Ai fost avansat?
Se poate spune și așa.
Sunt foarte bucuros după tot ce s-a petrecut.
- Ce s-a întâmplat cu Oscar? - Cu el e altă poveste.
I-au tăiat telefonul?
Locuiește într-un cartier de lux. În Turnul Victoria.
E șocant, vă zic.
Asta înseamnă progresul.
Progres! Se poate spune și așa.
TURNUL VICTORIA
NU DERANJAȚI
Cine e?
Deschide!
N-ai citit anunțul? Vino mai târziu.
Nu sunt îmbrăcat.
Cine e?
Căpitanul.
Poftim?
Dle căpitan, dv.? La naiba!
Scuze. M-ați surprins. Intrați!
Mă gândesc deseori la dv.
Mi-ați lipsit. Ce viață!
O petrecere de 600 de nopți!
Și apoi…
Dimineața de după petrecere, Oscar.
Șapte ani,
2.635 de dimineți de după petrecere.
- Ce decorațiuni! - Păi…
Nu, e în regulă.
E plăcut.
Da, n-a fost construită într-o zi.
Să aleg fiecare obiect în parte, să mă ocup de detalii…
Să asortezi culorile.
Mai ales când alegi culori pastel.
Bravo!
Are gusturi bune.
Cine?
Iubita ta.
N-am iubită.
Ce-i asta?
Glumești?
Nu pot să cred!
Da.
Nu vă faceți griji, dle căpitan.
Atitudinea mea nu s-a schimbat. Pe cuvânt.
Travestit!
Cu bici și lanțuri.
O femeiușcă drăguță.
Scuze, dle căpitan, dar nu asta mi-e meseria.
Nu. Mă mai ocup uneori cu dominarea.
Am clienți timizi. Oameni adevărați.
Cine e?
Janine, eu sunt!
Janine!
Nu știi să citești? Nu deranja!
Ce cretini sunt!
Sau nu vorbesc engleză.
Trebuie să vă amintiți, dle căpitan.
După ce s-a întâmplat, a trebuit s-o luăm rapid de la zero.
Ce să fac?
Să fiu paznic la bar? Nu e o carieră.
La început, am vrut să mă duc acasă.
Sunt din Charentes.
Apoi m-am întâlnit cu un fost client.
Micuțul Marcel, de la agenția de voiaj.
M-am dus la el crezând că-mi poate face
o reducere la bilet.
Jur.
Iubitul meu…
ce pasiune extremă!
El a aranjat tot. Nu era Bolivia, dar…
Peru.
Poftim?
Peru.
Mă rog… Un gin martini, ca pe vremuri?
- Dacă vrei. - Așa a început.
Încetul cu încetul, mi-am schimbat numele,
sexul și chiar și adresa.
Nu ești singurul.
Cum adică?
Treaba asta cu mutarea e ciudată.
Și Di Massa și-a schimbat adresa.
Pare că ești la curent.
Nu știu unde locuia înainte…
Nu e chiar așa.
Îmi pare rău, trebuie să mă îmbrac.
Am un client la ora 14.00. Ne uităm la meci.
Ce rochie să port?
Eu aș pune-o pe aia turcoaz.
Cu o pălărie albă.
Culorile lui Sporting.
Excelentă idee! Super!
Farmec, bun gust, tot.
Pot să vă ajut cu Di Massa, dacă vreți.
Unde vreți să caut? Nu prea vorbeam noi.
La Number One, nici nu se uita la mine.
Eram doar o gorilă pentru el.
Dv. erați partenerul lui.
Două mii de metri pătrați, instalație de sunet de 20 de milioane,
catifea peste tot.
Ca să nu mai zic de echipamente.
Niciun stabiliment parizian,
absolut niciunul n-o să se ridice la nivelul ăsta.
O să vină clienți din Belgia, Germania, Olanda.
Avem prețuri ridicate,
dar raportul calitate-preț e extraordinar.
Dacă-i spunem „Number One”, trebuie să fie numărul unu.
Mâncarea, atracțiile, fetele…
- Directorul. - Mai ales directorul.
Aveți acces la oameni care nici nu mă băgau în seamă,
deși lucram la Crucea Roșie.
La Number One, dv. o să-i întâmpinați.
Sunt în elementul lor.
Chelnerițele o să fie atent alese.
Bilingve și așa mai departe.
Chelnerițele?
Vorbeai despre atracții, nu despre chelnerițe.
E inevitabil, dle Leclercq.
Inevitabil.
- Rolul chelneriței începe… - Spune-mi unde se termină.
Nu putem împiedica un client să fie atras de o femeie.
Asta e inevitabil.
Nu putem împiedica un om îndrăgostit
să întrebe care sunt nevoile materiale ale unei femei.
- E… - Inevitabil.
Dle Di Massa,
dacă numești genul ăsta de femei „chelnerițe”,
cum numești o târfă?
Interesant!
Eram sigur că n-o să fie o problemă. Le-am zis.
Te-ai înșelat.
E o problemă.
A apărut la momentul ideal.
Orașul ăsta o să ajungă o glumă proastă.
Oferim vicii la comandă.
Intrați, bisericoșilor,
nobili preoți, nedemni fii și unchi!
Vreau să văd orașul ăsta infect acoperit de mizerie.
Gata. Sunt gata să intru în teren.
Pe teren.
Cum ziceți dv.
Dle căpitan, dacă n-ați ști că sunt eu,
ce ați spune?
M-aș însura cu tine.
Vineri, ora 14.00, Savonnette. Cine e?
Un cultivator de sfeclă din Somme.
„Chestia unu, chestia doi.” Chestia mică?
Farmacistul de pe strada Hamelin.
- Eugene? - Da.
- Îi cunoașteți soția. - Păi…
Vine și ea uneori.
Nu mai pierdeți timpul! Doar Iepurele Alb vă poate recunoaște.
- Vine aici mâine, la 11.30. - Dimineața?
Nopțile tale nebunești încep devreme.
Serile și le petrec cu familia.
Cea mai solicitată ora e 15.00, dar 11.30 e o oră șic.
Îl cunosc pe Iepurele Alb?
Nu vreau să vă supăr, dar trebuie să plecați.
Îl cunosc?
Veniți mâine, la 11.00.
- Am întrebat dacă-l cunosc. - Foarte bine.
- Dacă promit că nu-i fac nimic? - Vă cunosc, o să-l loviți.
De asta trebuie să fiu de față, să-l consolez după aceea.
Dacă pățește ceva, am dat de naiba.
…marcatorul.
Germanii sunt favoriți, dar tinerii francezi au șansa lor.
Pentru Bayern Munchen, în poartă…
…Pratt, Messine, Dukatchevich, fostul iugoslav.
La Bayern Munchen…
Minutul zece, e încă zero la zero
între Munchen și Sporting Club Cournai.
Pratt îl depășește pe Wendland pe dreapta, îi centrează lui Lucas…
E oprit de Hoffman. Portarul german nu e ușor de învins.
O dispută între N'Gobah și Kleist…
Germanii au mingea.
Hölderlin e la 35 de metri de poarta franceză. Kiki Perin atacă…
Pasă la Richter, care-l evită pe Gruchet.
Richter șutează în stânga. Parinot e învins.
Gol! Unu la zero pentru Bayern Munchen.
Gol înscris împotriva cursului jocului…
Încă nu s-a terminat, Cournai poate să domine.
Arbitrul italian le acordă lovitură liberă francezilor,
la 20 de metri de poarta lui Hoffman.
Publicul german nu e de acord, dar arbitrul își menține decizia.
Francezii au mingea.
Kiki Perin, Bostelle, cu stângul până la Lucas.
O fază foarte bună! Lucas îi driblează pe Rilke și pe Wendland.
Ajunge la Hoffman, șutează!
Ce ghinion! La câțiva centimetri de poarta germanilor.
Campionii francezi…
…cel puțin să egaleze.
Hoffman nu se retrage.
Încă patru minute până la pauză.
O asemenea partidă e o dispută reușită.
Kleist calmează jocul, îi pasează lui Keller.
Keller, înapoi la Kleist.
Vor să țină de minge. Winkel, Hölderlin, Eichendorff.
O pasă proastă a lui Eichendorff pentru Winkel.
Bostelle interceptează
și-i pasează lui Pratt, extrema rapidă.
Centrează. Messine, cu capul, până la Dukatchevich. Șutează!
Hoffman e bătut. Egalitate!
- Pentru cine e? - Pentru dl Blome.
Schimb-o.
VICTORIE PENTRU COJAC
TRĂIASCĂ DOMINGUEZ
Prezint-o pe Frida. Asta o să-i liniștească.
Number One are plăcerea
să v-o prezinte, pentru prima oară în Franța,
pe divina,
incomparabilă vedetă internațională
Frida, din Dusseldorf!
Cum ți se pare?
Super!
Cred că sentimentul e reciproc.
François, ești magician.
Unde ai găsit-o pe Frida din Dusseldorf?
N-o să vă vină să credeți. La Dusseldorf.
Uimitoare!
O adevărată sirenă.
Din păcate, e inaccesibilă. E o artistă pură.
Doctorul e beat. Nu știu ce vrea.
Ceva mexican. „Mescla”?
- Mescal? - Poate.
Scoate-l la aer. Se crede în Mexic.
Leclercq, să-i oferim ceva de băut frumoasei artiste?
Sigur. Vine imediat.
Avertizeaz-o pe Frida în privința dlui Blome.
E mic, cu mustață, miroase a formol.
Îl cunosc. Să-i spun și că…
Nu, n-o încuraja.
- Dle profesor! - Bună seara! Am auzit multe zvonuri.
Ai pus mâna pe un giuvaer din Westfalia?
Nu doar un giuvaer. O comoară.
Cojac!
Ascultă!
Nu crezi că sunt un pic prea entuziaști?
Speră să-l vadă pe Cojac.
E în camera lui Karine.
- Vrei să-i deranjezi? - Nu-l deranjezi pe Cojac.
- Nu, dar o putem deranja pe Karine. - Mă duc.
Te caută dl Lombreux.
François, am nevoie de un sfat. Am probleme.
- Veniți aici ca să uitați de ele. - Nu pot.
Mâine e ziua lui Arlette.
Nu știu ce să-i ofer.
Trandafiri. Și câteva rânduri scrise.
Hélène mi-a spus că aveți harul vorbelor.
Fac doar niște rime slabe.
În privința duzinii de trandafiri, nu-i așa ușor.
Ronsard s-a descurcat cu unul singur.
Un trandafir căruia Arlette o să-i simtă valoarea.
Trandafirul va trece de la Arlette la Clarisse, apoi la Tamara,
de la Corisandre de Brazzaville la domnița din Nantes,
apoi o să sfârșească la Daisy.
Un trandafir cumpărat dimineață cu trei franci.
Până diseară o să îmi aducă 1.500.
Toate personalitățile sociale și profesionale,
toate aceste somități sunt doar niște copii.
Noaptea le aparține copiilor.
Ziua muncim și discutăm. Noaptea visăm.
Imperiul clubului meu de noapte era un regat al visurilor,
plin de fete de vis.
Apoi, într-o noapte,
visurile s-au năruit.
Da?
Vino repede! E oribil.
Meciul s-a reluat, au trecut cinci minute din a doua repriză…
- Ce faceți aici? - Nimic.
N-ați văzut panoul?
E destul de mare. „Accesul interzis pe șantier.” E limpede!
Probabil că sunteți inginer.
- Sau viitorul proprietar. - Nu, fostul.
Dv. ați avut supermarketul?
Înainte să fie supermarket.
Înainte a fost un…
Am avut un…
- Era al dv.? - Îmi cunoști stabilimentul?
Credeți că aveam asemenea bani?
Dar nu acolo v-am văzut.
Nenorocitule! Gunoiule! Te jupuim de viu!
Te jupuim de viu!
Ce nenorociri urlam!
Ați făcut un lucru oribil.
Mai ales înaintea finalei. Lumea n-a fost încântată.
Mie nu-mi pasă de fotbal.
Venisem fiindcă eram liber.
„Gunoiule! Nemernicule! Mori!”
N-au dat banii degeaba.
La cine te referi?
Tipii ăia. Ne-au dat câte o sută de franci.
Zece mii, în bani vechi, ca să strigăm „mori”.
Probabil ne-ați crezut sălbatici.
N-a fost foarte plăcut atunci.
E ciudat, pentru că nu sunt obișnuit cu protestele.
Am carnet de sindicat, dar politica…
Credeam că se dau bani la toate demonstrațiile.
M-am dus și la cea de 1 mai.
Parinot e învins. Prea târziu.
Gol.
Sigur au marcat nemții.
Richter a înscris al doilea gol al serii.
- Vreți să ascultăm? - Nu, mulțumesc.
Am o întrebare legată de fotbal.
Îmi amintesc că l-ați împușcat pe Cojac
în seara meciului cu Spania.
Dar de ce?
Pariasem pe spanioli.
Nu-mi place să pierd.
Cournai are speranțe. Vrea să egaleze din nou.
Francezii atacă. Kiki Perin pătrunde printre fundași.
O pasă inteligentă pe stânga.
Nu se știe niciodată.
Dacă rezistă psihic, Sporting poate egala, ajungând în prelungiri.
Francezii forțează.
Jucătorii de la Cournai sunt de admirat.
N'Gobah îi pasează lui Bostelle, toate mingile trec pe la el…
Nu avem așa ceva, îmi pare rău.
Pleacă, te rog! Dacă te vede, iese urât.
Nu te-a iertat.
Nu te duce la ea.
E măritată și fericită.
Stă pe strada Félix Faure, la numărul 24.
Dna Duquesne.
Doamne…
François.
„François, vino repede, e oribil!”
Dl Leclercq era în birou de ceva vreme
când i-am spus că am descoperit cadavrele
lui Cojac și Karine.
De când era în birou?
Nu știu.
Nu știu. Jumătate de oră, 20 de minute.
Poate zece minute, poate cinci. Poate niciunul.
Juriul să țină cont de imprecizia mărturiei,
care oricum pare inadmisibilă.
Hélène Mauve era iubita acuzatului.
Sigur, una dintre ele.
Nu e adevărat! N-am fost niciodată iubita lui.
Scuze, termenul potrivit e „amantă”.
De când îl cunoașteți pe dl Leclercq?
Intră!
Mă bucur să te văd.
Știi asta.
- Când ai… - Azi-dimineață.
De ce n-ai venit încoace imediat?
- N-am vrut să te deranjez. - Cum să mă deranjezi tu?
Câți ani are fetița ta?
Doi și jumătate.
Mama ta mi-a spus că te-ai măritat.
Ce nebunie, Germaine!
O adevărată nebunie.
Mi-a zis că ești fericită.
Sper că are dreptate.
Da.
Ați fost colegi de școală.
André Duquesne. Ți-l amintești?
Un bărbat extraordinar.
Normal.
La proces am declarat
că nu a fost nimic între noi… Ei bine…
Asta i-a amuzat.
Doar André m-a crezut…
A crezut incredibilul.
A crezut incredibilul.
Mă bucur că te-am văzut.
Te las.
Pleci deja?
Nu stau mult în oraș.
Am niște lucruri de rezolvat.
N-ai nevoie de nimic?
Nu.
Am venit doar să te sărut.
Ai uitat s-o faci.
Gândiți-vă, fraților!
Sunt oameni care riscă osânda veșnică
pentru plăcerile carnale.
Care, mi s-a spus,
deseori nu durează decât 30-40 de secunde.
Ne-am distrat. Poate doar câteva secunde,
dar în secundele alea uitam de deznădejde.
Câteva secunde
în care ce făceam avea un scop.
Datorită acestor secunde mi-am descoperit viața.
Tinere, nu te cunosc, dar, dacă tot ești aici, dă-mi o mână de ajutor.
Cu plăcere, doamnă.
Am fost prieten cu Marie-Adélaïde.
Veneam deseori să o văd.
Vocea ta îmi e cunoscută, dar n-am mai auzit-o de mult.
Șapte ani.
Tu erai!
Marie-Adélaïde a murit acum trei ani.
Un accident la călărie.
Nu vrei să te însori?
Sunt prea bătrân pentru tine.
Mă înveți să fac dragoste?
Bărbații mai în vârstă sunt grozavi.
Învață să înoți. Mai vedem după aia.
François,
nu-mi da drumul, o să mă înec.
Mai ești cu Gilberte?
Nu.
Deci ești liber?
Reverul! Fii atentă!
François, sărută-mă!
Spunea: „Când vine François, o să explorăm orașul
și o să-l sărut în fața tuturor…”
- Ca să-i enerveze. - Da.
Mereu mi-au plăcut înjurăturile. Dar, la vârsta mea…
La vârsta dv., cu numele dv.,
înjurăturile pot fi folosite doar în citate.
Rămâi să iei masa cu mine?
Mi-ar plăcea, dar, din păcate, nu pot.
- Nu? - Nu pot.
Ce parfum e ăsta?
Asphodel.
Da, Asphodel.
E un flacon frumos, de la parfumeria Mauve.
Îmi amintesc.
Îți plăcea casa asta.
Nu?
Da, mi-a plăcut foarte mult.
Căutați pe cineva, domnișoară?
Terenul ăsta vă aparține?
Dacă era așa, vă întrebam ce căutați aici.
Pierd vremea.
Ce altceva e de făcut aici?
Am tot pierdut vremea.
Am văzut catedrala, biblioteca publică,
parcul dendrologic, expoziția de ceramică, acum am ajuns la grădini.
Și dv. pierdeți timpul?
Oarecum. Se poate spune și așa.
- O faceți de multă vreme? - Nu.
Aveți noroc.
Eu stau în sat șase săptămâni, pentru un stagiu de pregătire.
Număr zilele.
Ca la pușcărie. N-aveți cum să știți cum e.
Nu, dar pot să-mi imaginez.
Cum vă numiți?
Samantha.
Am un nume idiot. Charlotte.
Ce moale e! Ce e?
Cașmir.
Glumiți? Cred că a costat…
Când l-am cumpărat, nu costa atât.
Unii cumpără aur, eu cumpăr cașmir.
Îl pun deoparte și aștept să-i crească valoarea.
Uneori, trebuie scos la aer.
Îl scot o dată la șapte ani.
Cred că e distractiv să locuiești cu dv.
Să mergem, Charlotte!
Încep la 11.00. Am timp.
Nu, să plecăm!
Să plecăm din orașul ăsta.
Te iau cu mine.
Sunteți nebun. Nu pierdeți timpul.
Am pierdut prea mult.
Mai am niște lucruri de rezolvat și te sun. Unde dau de tine?
20-82-10.
DRAGOSTE
Ridică-te și promite-mi că nu mai faci!
Promit, Janine.
Janine și mai cum?
Janine, draga mea.
Ce-i asta?
Vă puteți imagina o uniune mai potrivită?
Ce pot spune, copila mea,
ca să-ți omagiez familia?
Sărbătoresc meritele spectaculoase ale familiei tale,
dle conte de Saint-Prix.
Tatăl dv., care reprezintă Franța cu onoare
în marile capitale ale lumii,
bunicul dv., care a avut un rol important în victorie.
Fiecare ramură a arborelui dv. genealogic
poartă un nume celebru.
Al unui mare francez,
un bărbat sufletist sau un mare soldat.
Vorbesc în numele întregului oraș când spun
câtă bucurie și mândrie
ne aduc această căsătorie,
sărbătorită de toți concetățenii.
Ce faci?
Ce mai aștepți? Dă-mi drumul!
Sigur, iepurașule. Nu te agita.
Am pus anunțul. „Nu deranjați.”
Dar n-ai încuiat.
N-ai încuiat?
Când ești aici, nu mai știu de mine.
Vorbim noi mai târziu.
Da, țâțe mari.
Să discutăm despre altceva. O să vezi tu!
Căpitane, nu-l răniți.
Tu ai făcut asta?
Nu vreau să-ți distrug visurile,
dar, după atâta destrăbălare,
pozele astea sunt la fel de bune ca niște medalii comemorative.
Dacă ies bine, vreau și eu o duzină.
Ai fost plecat multă vreme, tânărul meu prieten.
Ai plecat în '68. Lucrurile s-au schimbat.
Crezi că sperii consiliul cu așa ceva?
Mă faci să râd!
Toată lumea știe.
Înainte, mergeam la Paris. Acum vin aici.
Până și nevastă-mea știe.
Așa e, lucrurile s-au schimbat.
Cei absenți se înșală mereu.
Domnule, doamnă…
Stai puțin!
M-ați strigat?
Recunosc, treaba asta mă irită un pic.
Doar un pic.
Vreau să te ajut, dar doar un pic.
Ce vrei de la mine?
Un nume. Cine i-a ucis pe Cojac și pe Karine?
Am spus „un pic”.
E singura întrebare.
Dar pot s-o formulez și altfel.
De ce au fost uciși?
Vezi tu, dragul meu,
când ești jos…
Nu te întinzi către sertarul de sus.
Mulțumesc.
Karine, cât costă cinci trabucuri?
Cincizeci de mii, șefu'.
Ești generoasă cu trabucurile.
Suntem generoși cu whisky-ul și șampania,
cu tot.
Facem treabă serioasă aici.
Ai dreptate.
Dă-mi și mie unul.
E prima oară când vă văd fumând.
Să fumez? La cât costă, îl pun în seif.
Karine, țigări!
Imediat!
- Hélène! - Da.
Trimite-o pe Karine la mine.
Bine. Unde sunteți?
În biroul meu.
M-ați chemat, șefu'?
Cu ce pot să vă ajut?
Fir-ar al naibii! Grozav… Cum explici asta?
Tu să-mi explici.
Ce te-a apucat?
Ești nebună? Ce-i cu tine?
Mă iei drept prost?
Stai puțin, François.
Cine ia pe cine drept prost?
Nu te preface că nu știai. Facem asta de când am deschis.
Clubul există doar pentru asta.
Mi se spusese că știi.
Evident!
Di Massa mi-a spus că sunteți parteneri.
Și mie.
Fii pe fază, altfel, ți-o iei.
Ce?
Dl Blome m-a învățat asta. E o expresie.
Ai pierdut comisionul.
Ce comision?
Nu pricepi…
Ești proastă.
Mai rău. Ești idioată.
Probabil că asta o să fie salvarea ta!
Spune-i dlui Di Massa
că tutungeria a intrat în inventar!
Mai sus.
Da. Mai jos.
Ușor! Ridică-te.
Întoarce-te lent.
Rămâi cu spatele.
Așa.
Ce surpriză plăcută, dle Leclercq!
Și pentru mine, dle Di Massa.
Și eu sunt surprins, dar într-un mod neplăcut.
Karine trebuie să continue să vândă. E un ordin.
Mi se rupe de ordinele tale. Nu mai vinde.
Mișcări mai ample!
Bine.
Recunosc, ar fi trebuit să te implic.
Îți cer scuze, dacă insiști.
Nu poți să-mi ceri mai mult de atât.
Hai să fim sinceri! Vrei un procentaj?
Nu-mi pasă de procentajele tale.
Nu vreau așa ceva în clubul meu.
Te avertizez, n-o să le placă. Absolut deloc.
Despre cine vorbești?
Despre ei.
Nu e treaba mea.
Nu ți-ar veni să crezi, dacă ți-aș spune ce știu.
E oribil.
Îmi pare rău. Dacă te pot ajuta cu ceva…
Nu știi în ce te bagi.
Number One e o piață și funcționează.
Și piața…
Se bazează pe ramura asta.
Atunci, taie ramura, pentru că e putredă.
Am fost crescut cu idei simple.
Dacă-ți plac ideile simple, pleacă la gară imediat.
Am altă idee simplă:
drumul către gară trece pe lângă casa lui Di Massa. Unde e?
În cartea de telefon. Vrei să-ți spun ce cred…
Știam că aici o să se ajungă.
Nu ți-am cerut părerea, doar adresa lui.
N-o știu. Ai putea să mă ajuți!
Sigur, iepuraș.
Am putea să ne batem. Spargem tot. Ajungem vai de capul nostru.
- Dar mă gândesc la reputația ta. - Lasă-mă!
Mă ataci pe mine, când sunt singurul care te-a avertizat.
Singurul care a încercat să te salveze!
Ai uitat, dar voiam să te împiedic să-l primești pe Cojac.
Și nu s-ar fi întâmplat nimic!
Nu-mi pasă de ordinele dv., dle primar.
Nici de meci. Îl primesc pe Cojac.
Pentru că e meseria mea și e clubul meu.
Cojac!
Vine campionul.
- Salut! - Te-au anunțat că o să facă poze?
Simte-te ca acasă.
Ce bărbat frumos!
Primarul nu voia să-l primim. Se teme că o să fie obosit.
Dacă n-o face cu mine, o face cu soția.
Cine se culcă cu soția nu obosește.
O să stea aici toată noaptea?
Fotografii care roiesc în jurul lui Cojac o să-l enerveze pe Dominguez.
- Știi a cui a fost ideea asta genială? - Nu a primarului.
A dlui Liégard.
- Nu mă aștepți în seara asta? - Nu.
Ai putea să vii să mă saluți.
Bine, dar repede.
Dacă e bine…
Number One are plăcerea
să v-o prezinte, pentru prima oară în Franța,
pe incomparabila vedetă internațională
Frida din Dusseldorf!
Oscar!
Da, căpitane?
- Mi-ai luat tu revolverul? - Ce să fac cu el? Am mușchi.
Karine.
Da?
- Vino, e oribil! - Ce?
Te rog, vino!
Când dra Lechard mi-a spus că Leclercq a obligat-o să vândă droguri,
era plină de vânătăi.
Am fost scandalizat,
dar trebuia să mă gândesc și la mine.
Investisem în stabiliment,
nu puteam tolera abuzul de droguri fără să fiu implicat.
Onorată instanță, e ciudat
că, de fiecare dată când a vrut să-și extindă investiția,
martorul a avut ghinion.
Nu erați deja implicat
într-o problemă la un laborator farmaceutic?
A fost închis la inițiativa mea.
În 1962. Continuați!
L-am căutat pe Leclercq.
M-a întâmpinat foarte agitat.
Era drogat? Nu știu.
Oricum, m-a dat afară cu brutalitate.
Am hotărât să apelez la autorități.
Karine acceptase să depună mărturie a doua zi,
la Înalta Curte.
Dar, până atunci…
Doamne!
- Ce gunoi! - Te miri?
Nu.
E ceea ce judecătorul a numit „obscenitatea situației”.
Am refuzat să mă bag în vânzarea de droguri,
știam că o să mă elimine.
Dar mai rămânea Karine.
Au ucis-o
cu revolverul meu,
ca și pe Cojac, pentru că fusese de față.
Și a mers bine.
Ucizi idolul cu o seară înaintea finalei.
Nu mai sunt doar criminal, sunt monstru.
Și tu, dle primar,
ce rol ai avut, în afară de cel de parazit politic și public?
Eu am încercat să împiedic răul cel mare.
Dar știai.
Nu.
Știam că pun ceva la cale, dar nu voiam să se întâmple asta.
De asta te-am sunat.
Să-ți interzic să-l primești pe Cojac.
Voiai bani, nu voiai sânge.
„N-o să le placă.”
„Puneau ceva la cale.”
Ei, noi, lor. Cine?
Nu agita apele.
Nu uita de tatăl tău.
O cauți cu lumânarea?
De ce-l pomenești pe tata?
Și el a fost atacat de un rechin
mult mai mare.
Poate că era același.
I-am văzut. Voiau să te omoare. Sunt martor!
E în regulă.
Tata o să fie bine, dar îl văd foarte rar.
Mama stă pe capul lui, ca de obicei.
Și eu trăiesc cum trăiesc.
Mâine, dacă vrei, da.
Iartă-mă…
Te sun mai târziu.
Ești singură?
Da, François. Sunt singură.
Vino!
Sentimentul acela când auzi un vals
căruia i-ai uitat versurile.
Ne-am despărțit fără să ne spunem bun-rămas,
apoi am spus-o regăsindu-ne.
O știam.
Ultima noastră șansă
de a ne găsi liniștea.
Lucrurile sunt mult mai simple când nu le complică dragostea.
Plăceri scurte, sălbatice.
Dar asta înseamnă să faci dragoste sau să desfaci dragoste?
Unde-i soțul tău?
A fost trimis la Buenos Aires.
L-am părăsit la nouă zile de la nuntă.
Mi-a luat nouă zile ca să-mi dau seama ce fel de om e. Toată lumea știa.
Ar trebui…
- Nu, în lumea ta nu se divorțează. - Ba da.
Dar nu în a lui.
Și Lolo ne e util.
În ce sens?
Cu numele, titlul și averea lui.
E util în toate.
Ne-au păcălit, François.
Nu știu dacă și pe tine.
Ba da, cu siguranță.
Eram de-ai lor. Puteau să fie cinstiți cu mine.
Când am aflat că m-au sacrificat în interesul tribului,
am încasat-o rău de tot.
Am mai încasat-o și eu uneori,
dar am avut șapte ani să-mi revin.
Capcana.
Una pentru mine, una pentru tine.
Știi,
în luna de miere, Lobo îmi explica arta peruviană,
iar eu mă gândeam la tine.
Mă întrebam dacă aș renunța la aurul conchistadorilor ca să fiu cu tine.
Cu luminile tale,
cu muzica ta,
cu fetele tale.
Așa, banii ar fi rămas în familie.
Interesant! Continuă!
Îmi dai voie?
Da, continuă.
În închisoarea mea, cum ziceai tu,
eram eu.
Deasupra mea era Di Massa.
Hai, mută-ți pionii!
Nu te opri.
Deasupra lui Di Massa, primarul.
Stai!
Trebuie să ajung la tatăl tău,
dar mă tem că-mi scapă cineva.
Nu pot să-i omor pe toți.
Ocupă-te de Di Massa.
Ai putea spune că ai fost cu mine toată ziua.
Și noaptea, dacă vrei.
Asta i-ar enerva și mai rău.
Ai dreptate. Lolo e util.
Un martor din industria textilă e aur curat,
dar unul de la Externe…
Da, dar avem o problemă.
Di Massa n-o să vină.
Ba da.
Când o să-l cheme stăpânul.
Sună-l pe tatăl tău!
Ești nebună. Ce te-a apucată?
Ne inviți la cină la ora 19.00?
Nu pot!
Iau cina în altă parte. E important!
- Ce zice? - Fiică-ta e nebună. În niciun caz!
Poftim?
Bine.
În regulă.
Luăm masa cu Gilberte.
Te rog! Ajunge!
Trei martori falși, cei mai buni din oraș.
Poți să-mi mulțumești.
Jeanne!
- Jeanne! - Doamnă?
O să fim patru la cină.
Și acum îmi spuneți?
Ce pot să fac? Niciodată nu mă avertizați…
Ai auzit?
Nu mai găsești angajați buni.
I-am spus ieri directorului: „Supa e bună, dar servirea…”
Între noi fie vorba, îmi spui de ce fac toate astea?
Ca s-o enervezi pe menajeră.
Mă bucur să te văd, băiete!
Berthe?
Sun-o pe dna Després și spune-i că nu ajungem.
Am încercat să dau de ea, dar n-am reușit. Sun-o tu.
- Ai remarcat schimbările? - După vizita în Japonia, a schimbat tot.
- Are talent la grădinărit… - Mă refer la oraș.
Ce explozie demografică! E o schimbare serioasă.
O fac intenționat? Dacă o mai țin așa, îi iau la bătaie.
François, ce noutăți ai?
Cine a avut dreptate? Știam că o să te întorci.
Mereu te întorci unde ai crescut.
Da…
Începem cu cina.
Stăm o vreme la masă.
După care jucăm
o partidă de Monopoly.
Monopoly?
Sau canastă, dacă preferi.
Am o mie de lucruri de făcut, iar tu mă pui…
Eu o să plec în mijlocul jocului.
N-o să remarcați asta.
Dacă întreabă cineva, spuneți
că am fost aici până…
Până la unu noaptea.
Bine?
Mai întâi îmi spui în ce ne bagi.
Prietenul nostru vrea să viziteze pe cineva.
Dar n-am putut să-l văd,
pentru că n-am putut pleca de aici.
Ce aberație!
Tată, tradu tu.
Dacă-mi explicați și mie. Despre cine e vorba?
Ne-am gândit mai bine
și l-am ales pe Di Massa.
Imposibil!
A trebuit să alegem.
Gilberte m-a convins să mă mulțumesc cu Di Massa.
O vreme, înclina către tine.
De ce eu?
Pentru că era distractiv.
E o nebunie! Nu-l cunosc pe omul ăsta!
Cum îl cheamă?
Di Massa.
Raphaël Di Massa.
Spune-mi unde e.
Nu văd de ce faci atâta caz de treaba asta.
Nu crezi că o compensație generoasă, luând în calcul…
Inflația și variațiile prețului aurului?
Nu, mulțumesc.
A fost un gest elegant.
De ce credeți că-l iubim?
Bună seara! Eu sunt.
Unde-l găsesc pe Di Massa?
Da, în seara asta.
Trebuie să știu.
Mulțumesc.
Strada Alsace, 42.
Etajul patru, prima ușă. Sună de trei ori.
Ce te-a apucat?
Nu mă așteptam să-mi aduci flori, dar oricum…
- De ce te ascunzi? - Bună întrebare!
Vreau un răspuns bun.
Nu te-ai întors de dragul orașului.
La pușcărie îți imaginezi tot felul de lucruri, iar când ieși
vezi că erau prostii.
Chiar crezi
că asta e o prostie, Raphaël?
Cu ce te ajută să scapi de mine? O să mă înlocuiască.
Dacă vrei părerea mea, au făcut-o deja.
Nu te-ar înlocui fără un plan de rezervă.
Despre cine vorbești?
Să vedem… Despre ei. Îți amintești?
Nu te întrebi cum te-am găsit?
Cine mi-a dat adresa ta?
Dl Jean-Baptiste Liégard.
Te-ai dus acolo.
Acum te interesează.
Da, mă interesează. Dar…
Mă interesează foarte mult.
Ce porcărie!
De ce nu-i suni?
Pe cine să sun?
Nu știu.
Pe cei care m-au urmărit cu mașina, de exemplu.
Ai destui oameni.
Incredibil!
Ce porcărie!
Ce te împiedică să mă omori după aia?
Preferi s-o fac înainte?
Eu sunt.
Eu.
Șeful cel mare ne-a trădat.
Tupeu, ai dreptate. Nu.
O să ne toarne unul câte unul.
Nici nu se pune problema. Mâine-dimineață.
Da, la ora 8.00. O să joace golf.
Care ajutor?
Nu mai e cazul. Acum își cară singuri crosele.
Știi cărarea aia paralelă cu traseul?
Exact.
După plopi, traseul e la zece metri distanță.
Exact.
- Gata. - Bine.
Mamă, e rândul tău. Joacă!
Da. Am făcut un tur degeaba, am uitat…
Samantha? Dă-mi-o pe Charlotte.
Tu erai.
Te-am trezit?
Nu. Eram cu nasul într-o carte.
Vrei să mă faci fericit?
Începe.
Nu spune „cu nasul într-o carte”. Spune „citesc”.
Bine, citesc.
Altceva?
Nu lua micul dejun. Mâncăm în tren.
Rapidul de la ora 8.10, peronul doi.
Nu-ți lua haine groase. Mergem la soare.
Tu!
COURNAI PERONUL 2
Peronul doi. Rapidul
numărul 125,
către Paris, pleacă.
Închideți ușile, vă rugăm!
Tu!
Unde căutăm soarele?
În Guadelupa sau în Zanzibar?
La Paris. Cică e vreme frumoasă.
DIMINEAȚA MĂ BUCUR SĂ VĂD CĂ DUȘMANUL MEU ZACE SUB COPAC.
Subtitrarea: Robert Ciubotaru
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.