Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
English
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
French
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Greek
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Italian
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Persian
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkish
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Download Episode: https://userload.co/f/b836ba84f117
IUBIRE FĂRĂ VÂRSTĂ
- Bună dimineaţa, plutonier ! - Veniţi, veniţi !
- Ce s-a întâmplat ? - Au găsit acest mort azi-noapte.
Cine ?
Un client al azilului Villa Margherita.
- Cum îl chema ? - Ferrini Libero, 72 de ani.
În numele tuturor, doresc să mulţumesc familiei Compelli-Lastrander
pentru redeschiderea cinematografului nostru.
Mulţumiri, contesă, şi mulţumiri şi fiului său, Ottavio.
- E al meu ! Dă-mi-l, îmi trebuie ! - Lasă-mă !
Linişte...
Am aruncat un ochi peste program. Sigur că nu mă aşteptam să văd
într-o sală parohială un film ca cel de azi.
Nu e vorba de gusturi, dar părinte, sunt unele scene...
Ştiţi sărutul celor doi bătrâni ?
Îmi e şi ruşine că vă atenţionez de aceste lucruri.
Mie mi se pare un film cu multă sensibilitate.
Este o poveste frumoasă de iubire între două persoane în vârstă.
Cât despre sărut, e un gest natural între două persoane care se iubesc.
Da, dar regizorul e unul care a regizat filme controversate.
Niciunul dintre noi nu e fără pată.
- Dă-mi-l ! Ce vrei să faci ? - Stai un pic... Asta...
E culmea...
- Dă-mi-l ! Tu... E al meu - Ţi-l dau.
Cerule ! Câtă răbdare trebuie să ai cu asta ! Eşti un diavol !
Ce faci, bunico ?
Un moment, fiule, uite că nu reuşesc...
Sf. Francisc n-are nicio haină de schimb.
Ce-o să spună lumea ? Trebuie neapărat să-i iau măsurile.
Uite că e scrisă măsura mai jos: XL. Sf. Francisc poartă XL.
Se vede chiar şi cu ochiul liber.
- Cât credeţi că poartă la picior ? - Cred că 45.
- 45 ? - Bunico, gata, coboară !
Gata. Nu mai rezist. Să o ducem la un azil, să mă pot odihni şi eu.
- E nevoie de răbdare şi compasiune. - Da, eu am răbdare.
Să văd cine mai are aşa ca mine. Asta aş vreau să ştiu. Vreau să ştiu.
Am găsit corpul unuia dintre clienţii azilului Villa Margherita
şi părinte, ar trebui să vă gândiţi la înmormântare...
- Desigur. Cine este ? - Îl cheamă Libero Ferrini.
Directorul azilului a spus că Libero Ferrini era un tip vivace.
Deşi avea 72 de ani, încă... scuzaţi expresia... avea aventuri.
Ieri-noapte a scăpat, a ieşit pe ascuns,
a alunecat pe o scară de marmură, s-a lovit la cap şi pa, a murit.
- Avea pe cineva ? - O fiică. Am găsit-o.
Îmi zice: "Regret...", dar nu mi se părea deloc că regretă,
"dar cum sunt în Noua Zeelandă, nu pot să vin."
În Noua Zeelandă ?
Libero Ferrini a trăit cincizeci de ani în Noua Zeelandă.
Fiica i s-a căsătorit, are familie, acolo în Noua Zeelandă.
- Bună ziua ! - Bună ziua !
- Bună ziua, părinte, spuneţi. - Doresc să vorbesc cu dr. Alberti.
- E sus. - Mulţumesc !
AZILUL VILLA MARGHERITA
De cât timp este Libero Ferrini client al azilului vostru ?
Mai puţin de şase luni, părinte.
Mâine este înmormântarea lui şi vreau să ştiu câte ceva despre el.
Ce să vă spun ?
Era un tip aşa... impulsiv,
şi de multe ori mi se punea contra,
căci nu înţelegea câte greutăţi sunt ca să conduci un centru ca acesta.
Dar era un om bun şi mi-a plăcut de el.
Cred că dumneavoastră v-ar fi plăcut un pic mai puţin.
De ce ?
Pentru că lui Libero nu-i plăceau oamenii religioşi.
Odată, când au venit maicile din apropiere să ne ajute într-o zi,
a devenit cunoscut ca un... urâtor înrăit de preoţi.
Vă compătimesc. Nu va fi deloc simplu să îi aduceţi elogii.
Nu e aşa, cu toţii avem părţi bune şi la acelea trebuie să ne uităm.
- Da, Libero era unul liber ! - Nu vă pregătiţi de fizioterapie ?
Mai sunt douăzeci de minute.
Exact ! La cât de repede te mişti, e mai bine să mergi, altfel n-ajungi.
Haide, mergi !
Uneori trebuie să-i tratezi ca pe copiii mici.
Adevărat ! Copiii trebuie trataţi bine...
De ce ai faţa asta ? Încetează !
- Nu vreau să te vadă aşa menajerele. - Lasă-mă în pace !
Trebuie să fie don Matteo.
- Bună ziua ! - Bună ziua, părinte !
Ottavio, ne laşi puţin singuri, te rog ? Mulţumesc !
Părinte...
Vă rog !
Am aflat că mâine dv. veţi oficia ritualurile lui Libero Ferrini.
Doresc să fie o ceremonie frumoasă, fără economii.
Mă voi ocupa eu de tot.
Sunt sigură că ştiţi la cine să apelaţi.
Desigur, în parohie ştim la cine să apelăm.
Mă scuzaţi, îl cunoşteaţi pe Ferrini ?
Părinte, aş prefera să nu vorbim despre asta, dacă nu vă deranjează.
De asemenea, aş vrea să nu se afle de implicarea mea.
Staţi liniştită, nu va fi niciun nume pe flori.
Mulţumesc, părinte !
- Se poate ? - Iată-te, Matteo ! Intră, ia loc.
Înainte de toate, felicitări pentru redeschiderea sălii parohiale.
- Bravo ! - Mulţumesc, Excelenţă !
Cel puţin când suntem singuri nu-mi mai spune "Excelenţă" !
- Spune-mi Guido. - Da, Excelenţă !
Întocmai...
Ştii că cineva s-a simţit responsabil să aducă plângeri
pentru titlurile din programul noii tale săli.
- N-ai pus şi lumini roşii, nu ? - Ba desigur I
Nu, eu am încredere în alegerile tale.
În plus, ştiu toţi că Ottavio Lombardi-Satriani e un pic...
... obtuz, deci dă-i înainte cu programul tău.
Deci nu m-ai chemat pentru asta.
Da, de fapt voiam să-ţi spun altceva. Mâine ai slujbă de înmormântare, nu ?
Da, un bărbat care a fost găsit i
Ştiu. Era de pe aici.
Ştiu că a trăit în străinătate mult timp.
- A plecat... - Imediat după război, da.
Îl cunoşteai ?
Într-o noapte, după opt septembrie,
a încercat să dezerteze un soldat tânăr. Sub acea colină.
Dar, dintr-odată, un soldat inamic a apărut în faţa lui cu mitraliera.
Era pe punctul de a-l ucide
când Libero Ferrini a ieşit din întuneric,
s-a năpustit asupra lui, l-a muşcat şi l-a dezarmat.
Cu o muşcătură.
De atunci tovarăşii l-au numit "Lupul".
Un nume binemeritat !
Tânărul soldat a fost ascuns în mănăstire
şi nici până acum nu a părăsit zona.
Deşi a refuzat mereu violenţa, nu a încetat niciodată
să simtă recunoştinţă pentru omul care i-a salvat viaţa.
Iar acum, acel tânăr vrea să-şi arate recunoştinţa ?
Nu ştiam că s-a întors după atâta timp.
Dacă aş fi ştiut, m-aş fi ocupat de el înainte.
Ultima dată când l-am văzut a fost după uciderea lui don Marini,
un preot generos, curajos,
care nu a revelat ascunzătoarea partizanilor, chiar sub tortură.
Când a auzit că l-au ucis, Libero avea o poezie pe care a citit-o.
Atunci am înţeles că nu avea doar mult curaj,
ci şi un suflet sensibil şi o conştiinţă înaltă.
- Mai ai acea poezie ? - Da.
Şi vine ziua morţii şi a libertăţii.
Lumea chinuită Se descoperă nouă in lumină.
Acea lumină e speranţa dreptăţii.
Nu ştiam care.. Dreptatea...
Lumina e întotdeauna la fel Ca alte lumini.
La final, scrisoarea episcopului...
Părinte, mă scuzaţi,
dar cum se face că s-a deranjat episcopul
pentru înmormântarea acestui bătrân ?
Avea puţini prieteni, dar foarte afectuoşi.
Da, afectuoşi, judecând după înmormântarea somptuoasă.
Bănuiesc că dumneavoastră ştiţi cine a plătit totul, nu ?
Da, însă această persoană doreşte să rămână anonimă.
- Părinte, e necesar să ştim. - E gravă situaţia.
Libero Ferrini a fost omorât. L-au ucis.
Am descoperit pe corp semne de luptă.
Se vede că înainte să moară, s-a luptat cu cineva.
Ne-ar putea ajuta orice indiciu pentru anchetă.
Părinte, dacă nu sunteţi legat de secretul profesional,
sau cum se zice, de ce nu ne daţi un pont...
Plutonier...
Uitaţi cum facem, don Matteo, nu spuneţi nimic.
Spun eu numele. Contesa Compelli-Lastrander ?
Bine.
Ce v-am spus, plutonier ? Mulţumesc, părinte !
De ce această...
Acum nu putem adăuga nimic. Vorbim apoi. La revedere !
- Situaţia este foarte delicată. - De ce ?
Văduva Compelli-Lastrander se vedea cu Libero Ferrini. Aveau o relaţie.
Doar nu vă gândiţi la un delict pasional la acea vârstă.
Nu, normal, dar fiul, Ottavio, cel cu faţa albă, ca de mort,
el nu aproba această relaţie. Tatăl e mort de câţiva ani,
de aceea pentru el era ruşinea familiei.
Se certa de dimineaţa până seara cu mama lui din cauza lui Ferrini.
Ottavio l-a ameninţat pe Libero Ferrini, spunându-i
că-l face să dispară.
Judecătorul San Filippo i-a trimis Iui Ottavio avizul de garanţie.
Acum a fost înscris pe lista suspecţilor, sub acuza de omor.
Nu mai spune !
- Credeţi că putea fi el ? - Ce pot să vă spun, părinte ?
Mie nu-mi pare capabil să facă aşa ceva.
L-am cunoscut recent, i-am şi vorbit. Da, poate are un caracter mai rigid...
Omul, când are asemenea caracter rigid, ajunge...
- Nebun. - Bine, îmi daţi dreptate.
Deloc, doar voiam sa spun ca ţi-am dat şah-mat.
Părinte, mă faceţi să vorbesc, sunt distras şi pierd.
Aveam multe piese. Mi se părea frumos că am multe piese.
Mă scuzi.
- Bunico, unde mergi, la naiba ? - Lasă-mă în pace !
- Bună ziua, bunico. Ce se întâmplă ? - Nu vezi că s-a îmbrăcat cu sutana ?
Natalina, nu e nimic.
Cum să nu fie nimic când e îmbrăcată în preot ? Nu înţeleg !
Jur că data viitoare când îmi face una ca asta, o duc la azil.
La azil ? Piei, Satană !
Hai să facem o plimbare frumoasă. Vrei un cappuccino ?
- Don Matteo... - Eu te trimit la azil.
Trebuie să vă vorbesc în confesional,
ca să fiu sigură că nu-mi trădaţi încrederea ?
Era o informaţie pe care nu puteam să nu o dau poliţiei,
Când v-am promis că nu vă divulg numele,
nu ştiam că Libero a fost ucis.
Mă iertaţi, părinte ! Putem vorbi şi în altă parte.
Credeţi că fiul meu a putut face asemenea lucru ?
Nu, dar dacă vreţi să vă ajut să îi dovediţi nevinovăţia,
trebuie să mă ajutaţi.
Cum ?
De exemplu prin deschiderea unor sertare închise prea mult timp.
Cred că trebuie să aveţi din nou încredere în mine.
De ce era Ottavio atât de pornit împotriva lui Libero ?
Pentru că-l iubeam.
Când m-am căsătorit eram foarte tânără.
A fost o căsătorie dorită de familia mea.
El avea cu cincisprezece ani mai mult decât mine.
Era nobil, era bogat... Pentru familia mea asta era suficient.
Era un om bun. Toată lumea ţinea la el, dar era legat de regim,
iar eu primeam doar nişte cine plictisitoare.
Când a izbucnit războiul, situaţia s-a precipitat.
Eu am simţit că trebuie să fac ceva.
Şi am început să-i ajut pe oamenii care luptau pentru ţara noastră.
Aşa l-aţi cunoscut pe Libero ?
M-am îndrăgostit repede de el, de curajul lui,
de energia cu care lupta pentru idealurile sale.
A fost o iubire copleşitoare pentru amândoi.
Când pleca în misiune mă rugam nopţi întregi ca să se întoarcă.
Era omul pe care mi l-aş fi dorit mereu alături,
dar aveam soţ.
Înţeleg.
Iubirea noastră s-a născut în situaţii excepţionale.
Nu a supravieţuit normalităţii.
Aşa, când s-a terminat războiul, m-am gândit să s-a sfârşit totul.
Mi-am reluat viaţa alături de soţul meu.
De atunci i-am fost fidelă mereu.
Simţeam pentru el multă afecţiune,
dar nu am reuşit niciodată în atâţia ani să-l iubesc ca pe...
Ca pe Libero.
Când l-am revăzut după atâţia ani
am înţeles că nu s-a terminat niciodată.
Chiar voiam să vă rugăm să ne căsătoriţi.
Poate
şi dv. vi se pare absurd, ca şi fiului meu.
Nu, eu cred că absurd este să crezi că iubirea are limită de vârstă.
Când l-am găsit acolo mort, eu am sunat la poliţie,
dar am lăsat să treacă un timp. Un timp lunguţ...
- De ce ? - Voiam să mă uit în jur.
Eram sigură că fiul meu l-a ucis pe Libero.
Însă nu am găsit nimic.
- Nu. Nu putea fi fiul tău. - Sper că aveţi dreptate.
Dar ştiţi... Bună ziua, don Matteo ! Luaţi loc.
Destul, pa !
Spuneţi-mi, don Matteo !
Treceam prin zonă şi m-am gândit că poate plutonierul
are noutăţi despre cazul Ferrini.
Nicio noutate.
V-am abordat ca să aflăm cine a plătit înmormântarea lui Ferrini,
aţi fost abordat ca o persoană informată şi atât.
Ştiţi, Ottavio Compelli-Lastrander e un om credincios.
Eu nu reuşesc să cred că poate ucide logodnicul mamei sale
pentru a evita o căsnicie pe care el o considera scandaloasă.
Ce spuneţi, părinte ?
Ştiu, aveţi nevoie de dovezi, însă eu voiam să vă spun asta.
Înţeleg că vă interesează de acest tânăr, dar ştiţi ce este asta ?
E ultima scrisoare pe care Libero Ferrini a expediat-o
contesei Elena Compelli-Lastrander. Citiţi-o ! Nu, vreau eu s-o citiţi.
"Ottavio m-a ameninţat cu moartea."
Ottavio l-a aşteptat de multe ori în faţa institutului, înţelegi ?
Mai există şi mobilul.
În această dimineaţă am verbalizat o declaraţie a notarului Morselli.
"Contesa a dispus să lase moştenire lui Libero Ferrini cea mai mare parte"
"din moştenirea familiei sale. Ottavio nu e nevinovat."
Dacă Ottavio crede într-un Dumnezeu, acela e Dumnezeul Banilor.
Plutonier...
Părinte, credeţi în nevinovăţia mea ?
Desigur, însă există dovezi puternice împotriva ta.
E incredibil ! Omul acela reuşeşte să-mi ruineze viaţa mort fiind.
Totuşi, sunt liniştit. Dumnezeu ştie cum stau lucrurile şi nu mă va lăsa.
Sunt în situaţia asta doar din cauza mamei mele.
Părinte, vă daţi seama,
să se căsătorească la vârsta lor ? E scandalos !
- Iubirea nu are vârstă, Ottavio ! - Iubirea, părinte ? Fiţi serios.
Ferrini o făcea doar din interes.
Nu i-a spus nici măcar mamei mele că locuia într-un azil.
Era un ticălos, iar Dumnezeu l-a pedepsit, cum merita.
Poate e mai bine să nu-l implicăm pe Dumnezeu în aceste lucruri.
În schimb, tu ar trebui să reflectezi puţin la greşelile tale.
Mai ales în ceea ce o priveşte pe mama ta.
Ai putea descoperi ceva ce să-ţi reproşezi.
Părinte, sunteţi binevenit mereu. Puteţi veni când vreţi. Desigur.
Chiar şi dimineaţa dacă vreţi.
Am văzut că nu a venit nimeni să ceară lucrurile personale
ale lui Ferrini. Dacă le-aţi putea lua dv., ar fi mai bine pentru mine.
- Vă mulţumesc ! - Ne vedem mai târziu.
Nerino, mi-ai văzut fularul de lână ?
- Nu. Care, cel negru ? - Da.
Atunci ştiu unde este.
Iată ce sfârşit şi-a găsit fularul dumneavoastră.
Bine. Natalina, merg până la azil şi mă întorc.
- Ai văzut fularul ? Merge la azil. - La azil ? Dumnezeule !
Ce o să facă la azil ?
Don Matteo ! Don Matteo ! Staţi puţin !
Rezolv eu cu fularul, nu vă faceţi griji. Să nu meargă la azil...
Natalina, nu-ţi face griji. Nu merg pentru ea la azil.
Trebuie să iau nişte lucruri care mă interesează.
Nu mergi la azil, nu-ţi face griji.
Iată !
Cu lâna asta ar merge şi mai bine. E frumoasă şi culoarea.
Şi lâna !
Termină cu mâinile alea ! Şi termină cu lâna !
Intraţi, don Matteo ! lată ! După cum vedeţi,
încercăm să îi tratăm de bătrânii noştri dragi cât se poate de bine.
Acesta era patul lui Libero. Desigur, nu suntem Hotel Grand.
Să obţii fondurile de asistenţă sanitară e mereu o luptă.
Însă noi încercăm oricum să facem ce putem mai bine.
Acolo cred că este el cu fiica.
- Pot s-o iau ? - Desigur. Vă rog.
Mă scuzaţi că nu aţi găsit pregătite toate lucrurile lui Libero,
dar azi a fost o zi infernală pentru angajaţi, pe cuvânt.
Vă ajut.
Iată, aici e ceva.
Cum spuneam, niciodată nu ai suficient personal.
Trebuie să facem salturi mortale.
Din fericire am găsit oameni extraordinari.
Aici nu mai e nimic.
V-a trecut încheietura ? Încheietura. A trecut ?
V-aţi amintit. Da... era doar o zgârietură.
- Poftiţi ! - Mulţumesc !
Veniţi la noi oricând doriţi, părinte. Suntem mereu la dispoziţia dv.
- Doctor Alberti ? - Da.
Ce s-a întâmplat cu încuietoarea ?
V-am mai spus. Libero era un pic în felul său. Nu ştiu.
Poate era stricată încuietoarea, poate nu se deschidea bine.
Pe el nu-l ţinea nici unul, nici două. Zbang, un umăr, şi ieşea.
- Părinte, sunteţi curios. - Da, foarte.
Da, am înţeles. Bine.
Oricum, vom anunţa familia.
Părinte, vă salut. Oricum dv. cunoaşteţi drumul, nu ?
Mă scuzaţi, dar am o problemă cu un pacient.
Ceva grav ?
Nu, staţi liniştit. Doar încă unul care refuză medicamentele.
Mă scuzaţi, la revedere ! Să mergem !
- O zi frumoasă ! - Părinte, bună ziua !
Noi ne-am mai văzut. Vă amintiţi de mine ?
Cum să nu ? Cum sunt picioarele dumneavoastră ?
Tremură puţin...
- Aţi venit la cineva ? - Da, dar trebuie să plec.
- Trebuie să plecaţi ? - Da.
- Pot să vă însoţesc ? - Cu drag.
- Da ? Să mergem. - Să mergem.
- Deci tremuraţi sau dansaţi ? - Dansez !
Don Matteo, trebuie să mergem un pic mai încet,
pentru că viteza mea este un pic scăzută.
Nicio problemă !
- Simţiţi ? - Ce anume ?
Cum să nu ? Nu simţiţi acest miros de bujori ?
De fapt...
Nu sunt bujori, dar e nevoie de răbdare. Trebuie răbdare.
Cât gunoi !
Da, un sac cu saci de gunoaie. Nu le-au ridicat de ceva vreme.
E grevă ?
Da. De fapt, ar trebui să facem noi grevă.
- De ce ? - Pentru că...
Pentru că...
Părinte, nu mă faceţi să vorbesc.
- Frumos. - Bună ziua !
Aveţi talent, serios !
Însă trebuie să aveţi grijă cum daţi culoarea,
pentru că dacă pentru corectare daţi peste altceva, se fac bule.
Este şi critic de artă...
Se întâmplă. Am observat acelaşi lucru la tăblia patului lui Ferrini.
Staţi, părinte ! Duminica este o dată pe săptămână.
Din coincidenţă, am venit aici azi ca să mă relaxez, dar veniţi dv.
şi criticaţi culoarea, bulele şi apoi vorbeşte şi de muncă.
Mă scuzaţi...
Îmi pare rău, căpitane ! Am fost să-i ridic lucrurile personale
şi am observat, deşi cu siguranţă aţi făcut-o şi voi,
că totul a fost proaspăt vopsit şi e plin de aceste bule de aer.
Se întâmplă la grabă, când dai cu vopsea nouă
peste cea veche, fără să o cureţi.
Da, de fapt am fost informaţi că Villa Margherita
a fost rearanjată în mare grabă.
Desigur. Şi mai sunt sigur că şi voi aţi observat
că încuietoarea uşii lui Ferrini a fost forţată din interior.
- Încuietoarea, desigur. - Bănuiam eu că nu v-a scăpat.
- Şi mai este şi treaba cu gunoiul. - Adevărat.
Am observat accidental
că erau toate acele cutii de alimente, mai puţin deşeurile cele mai recente.
Le-au dat să mănânce alimente proaspete doar în ultimele zile.
Ca şi cum...
Or fi dorit să aibă o imagine bună la institut, mai ales acum că,
după moartea lui Libero Ferrini ar putea fi obiectul
unor controale nedorite şi neaşteptate.
- Exact aşa este. - Da.
Trebuie să plec. Faceţi bine că vă relaxaţi. Aveţi nevoie.
- La revedere ! - Duminică frumoasă, părinte !
Plutonier ? Sunt Anceschi. Plutonier, cine strigă ?
Mă bucur că a înscris Messina, dar dă mai încet radioul totuşi.
Trimite imediat o patrulă la Villa Margherita.
Trebuie să controleze tot ce se întâmplă.
Dar să nu sară în ochi, ai înţeles ?
Plutonier, scuze, dar... ce face Roma ?
Bine, ne auzim după. O duminică plăcută, da.
Aveau dreptate căpitanul şi plutonierul.
Uite, pozează !
- Măicuţă, cum îi tratează ! - Pozează !
Cum să faci asta ? Nu, uită-te la fereastră. Acolo !
Ce s-a întâmplat ?
Se întâmplă că avem un mandat de arestare pentru dumneavoastră,
doctore Alberti ! Duceţi-l la secţie !
De ce ? Ce am făcut ?
De ce ţipi aşa ? Asta este o figură care nu mi-a plăcut niciodată.
Repede ! Voi mergeţi acolo, voi acolo, voi, în grădină.
Mişcaţi-vă, mergeţi acolo !
Haideţi sus. Repede ! Tu, în bucătărie. Repede !
Doamnă, calmaţi-vă !
- Nu mă răniţi ! Nu mă răniţi ! - Calmaţi-vă, s-a terminat!
- Un pahar bun de apă proaspătă. - Unde sunt medicamentele mele ?
- Ce medicamente.? - Cele pe care le iau cu apă.
- Ghisoni, unde sunt medicamentele ? - I-am trimis deja să le aducă.
Vin, nu vă faceţi griji !
lată, pentru dumneavoastră. Doamnă, vreţi puţin ceai cald ?
Mulţumesc, dle comisar !
Nu, doamnă, eu sunt de fapt căpitanul poliţiştilor.
- Mulţumesc, comisare ! - Exact...
Mă scuzaţi, domnule căpitan, sunteţi cerut la telefon.
Mă scuzaţi, doamnă.
Mă scuzaţi, dar nu este nimic de mâncare ?
- Imediat. Plutonier, împarte pâinea. - La ordin, dle comisar !
Plutonier... Vezi să nu te trimit pe tine la azil, da ?
Pâinici ! Vin acum !
- Dle plutonier ! - Don Matteo !
Mă scuzaţi că v-am chemat la ora asta.
I-am adus de la azil. Nu puteau să rămână acolo.
l-am adus aici şi nu ştiu să-i gestionez pe săracii bătrâni.
Nu-ţi face griji, plutonier. Cunosc voluntari de la Caritas,
care lucrează la un centru pentru bătrâni. Îi vor trata bine.
- Antonini, bună seara ! - Bună seara, don Matteo !
Eu nu am probleme, din fericire, pentru că încă am toţi dinţii.
dar el şi-a uitat din grabă proteza în... "lagăr".
Părinte, aceşti bătrâni au fost maltrataţi continuu
de acel nenoro... mă scuzaţi că vorbesc aşa.
Căpitanul Anceschi a avut o intuiţie bună.
A observat că zăvorul lui Libero Ferrini a fost reparat recent
pentru a evita să se descopere că era bruscată ca să scape.
Serios ?
Oricum, problema lui Ferrini e legată de maltratări,
însă mai lipseşte un element.
Plutonier, pregăteşte actele de arest pentru acest domn.
Infracţiunile sunt următoarele: abuzarea seniorilor,
sechestru de persoane şi maltratare continuă.
Este absurd ! Voi nu vă daţi seama ce înseamnă să gestionezi
persoane puse pe tratamente, unele dintre care sunt dependente
şi cu personal atât de puţin.
Pentru a vă apăra, folosiţi argumente care vă incriminează.
De ce ?
La azil e personal puţin pentru că voiai să speculezi totul.
Vrei să vorbim despre traficul pe care îl faci cu medicamentele,
sau de masă ? Prostiile pe care nici pisicile nu le mănâncă.
Căpitane, vă asigur că greşiţi grav.
Nu folosi acel ton cu mine ! Ghisoni, cătuşele !
Nu !
Uşor !
Staţi puţin !
Îmi permiteţi ?
- Ce-aţi păţit la mână ? - M-a muşcat un câine.
Mai mare decât un câine, e lupul.
Plutonier, în acest moment mi se pare totul destul de clar.
Ferrini, înainte să fie ucis de Alberti, l-a muşcat de mână.
Da, pentru că Libero Ferrini, la ce caracter avea,
nu putea suferi maltratările. Cu siguranţă l-ar fi denunţat.
Da, dar Alberti l-a lovit, a fost o luptă, iar Ferrini,
înainte de a muri, a folosit cea mai bună armă a sa: muşcatul.
Din păcate, nu cu acelaşi noroc ca şi data trecută.
Dar cum facem acum să dovedim ?
Pot să spun ceva ? L-a muşcat, nu ?
Dacă găsim în gura lui Ferrini vreo bucăţică de piele,
facem un test ADN. Poate rezult că pielea e a ticălosului de Alberti.
A fost incinerat !
- Don Matteo, mulţumim pentru tot ! - Antonini ?
- Mulţumim şi vouă ! - A fost o plăcere.
- Să vă binecuvânteze Dumnezeu. - Mulţumesc.
Ce bătrânel simpatic !
Poate la vârsta aceea şi Ferrini purta proteză.
Desigur ! Corect.
Era scris pe raportul autopsiei că purta proteză.
Plutonier, recuperează proteza şi du-o la analize la laboratorul nostru.
- Dar nu rapizi să fie, ci mai mult ! - Repede... Fac şi ei ce pot !
Plutonier, vrei să pun o vorbă pentru promovarea ta ?
Am zburat !
Câţia dinţi avea în total Libero Ferrini ?
Nici măcar unul. Purta proteză.
Priviţi, domnule Alberti, vine de la laboratorul nostru.
Am analizat proteza lui Libero Ferrini.
Muşcătura v-a făcut-o înainte de a muri.
Vă spun eu cum s-a întâmplat. V-aţi luptat în parc.
Ferrini era în vârstă, dar încă ştia să se apere, adevărat ?
Priveşte-mă când îţi vorbesc !
V-a muşcat de braţ, n-aţi mai putut îndura şi l-aţi omorât.
- Aşa-i ? - Nu. Vă jur că n-a fost aşa !
Ferrini m-a muşcat în acea seară, dar eram la institut.
Ne-am contrat, ca de obicei, el a ridicat vocea,
şi-a pierdut capul. Am fost nevoit să ridic...
"A fost nevoit" Îi lovea mereu pe bătrânei acest ticălos !
Plutonier, te rog, după aceea. Alberti, continuă !
Eu am ridicat mâinile, dar el m-a muşcat şi a reuşit să scape.
Atunci de ce ai negat circumstanţele până acum ?
Au trecut 30 de zile de la plecarea lui Libero Ferrini,
şi dorim să-l comemorăm cu această sărbătoare.
Ce ocazie e mai bună ca să vi-i prezint pe prietenii lui,
persoane singure şi fără afecţiune,
care fac acum parte din comunitatea noastră ?
Locuiau la Villa Margherita, unde, cum ştim cu toţii,
au fost maltrataţi mult timp.
Eu cred că a fost posibil
nu doar din cauza cruzimii persoanelor avide şi iresponsabile,
ci şi din cauza indiferenţei noastre.
Prin urmare, să încercăm să le fim aproape
şi să le dăm acea afecţiune şi serenitate care le-a lipsit.
Astfel vom putea trăi cu toţii iubirea Domnului nostru.
Am reuşit. Am reuşit...
Îţi pun şi astea. Aşa îţi va fi mai cald.
Chiar şi tu ai ajuns la o vârstă frumoasă.
Iată ce am adus: pozele de la cinema.
Astea sunt făcute de tine şi sunt rele.
Uitaţi aici. Uitaţi ce bine le-am făcut !
- Bune ? - Da.
Aceasta de aici e o floare pe care am luat-o.
Aceasta este preferata mea.
Nu, sunt frumoase ! Uite aici ce frumoasă este !
Da.
Uite-o pe asta. Uite ce figură ! Şi aceasta ! Şi aceasta e frumoasă !
Şi apoi aceasta. Aceasta e superbă !
- Uite ce frumuseţe ! - Stai puţin...
- De ce ? Nu sunt frumoase ? - Sunt superbe ! Am făcut o greşeală.
De ce ?
Doamne, tu ai spus
că e mai simplu ca o cămilă să treacă prin urechile acului,
decât un bogat în cer,
iar eu m-am comportat ca un bogat,
pentru că bogăţii de care vorbeşti Tu nu sunt cei înstăriţi,
ci sunt cei care se consideră atât de bogaţi în spirit şi inteligenţă,
încât cred că nu mai au nevoie de Tine şi de milostivirea Ta.
Eu am fost bogat în prezumţii
şi am încălcat astfel dreptatea legii umane.
Am apărat un vinovat condus de convingerea mea.
Însă acum am nevoie de mila şi de ajutorul Tău.
Te rog, dă-i acestei inimi suferinde curaj să-ţi ceară iertare.
- Tu l-ai ucis pe Libero Ferrini ? - Da, părinte.
Însă a fost o greşeală, vă jur.
De fapt, a început el,
mi-a dat o palmă, eu am reacţionat şi din păcate...
Vei vedea. Dreptatea va ţine cont de circumstanţele atenuante.
Care dreptate, a oamenilor ?
Părinte, doar nu vreţi să mă predau şi să mânjesc onoarea familiei.
Nu vă gândiţi la durerea mamei ?
Da, dar mă gândesc şi că un om nevinovat e acuzat pe nedrept.
Au făcut un test care-l condamnă definitiv.
Testul confirmă că Libero a fost cel care l-a muşcat.
Voia să iasă cu mama ta cu orice preţ.
Am auzit acel apel şi de întâlnirea lor.
Aşa l-am întâmpinat.
Eram dispus să negociez, i-am oferit mulţi bani,
mai mulţi de cât a văzut în toată viaţa lui, ca să plece.
Iar el, ca răspuns, m-a lovit. A fost o greşeală, vă jur!
Vă cred, era ca un lup...
Dar tot este un nevinovat care va fi judecat
pentru omor de gradul întâi.
Nevinovat ? îl numiţi nevinovat pe nemernicul care tortura bătrâni ?
Aceea este vina lui, nu un omor.
Părinte, pe mine mă interesează mai mult dreptatea lui Dumnezeu.
Vreau să fiu iertat de Dumnezeu, nu de oameni.
Părinte, vă implor, iertaţi-mă !
Îmi pare rău, Ottavio, nu pot.
Tu ai o idee greşită despre dreptatea lui Dumnezeu.
Ţi-aş face doar rău.
Iată-mă, Matteo !
Îmi pare rău că te-am trezit la ora aceasta, dar trebuie să-ţi vorbesc.
Sunt aici pentru tine. Ce s-a întâmplat ?
Cu calm, nu e grabă, ia loc !
Mai întâi se cere un medicament.
- Nu, mulţumesc ! - Bea-l !
Bea-l tot, am zis !
Ţi s-a mai întâmplat să nu poţi da iertarea ?
Da. Mi s-a întâmplat.
Şi m-am simţit rău, ca tine. Chiar mai rău, poate...
Dar am şi avut satisfacţiile mele frumoase.
Şi anume ?
Nici nu-mi mai amintesc cine a fost, un bărbat, o femeie...
Acea persoană spunea că regretă, dar nu voia să remedieze răul făcut.
E semn că pocăinţa nu era adevărată.
Şi eu mă aflu în aceeaşi situaţie.
În acel caz, neprimirea iertării a întors inima acelei persoane,
care s-a predat şi a făcut dreptate celui arestat în loc.
Paradoxul...
Paradoxul a fost că doar înfruntându-se pe sine,
a cunoscut până la urmă mila lui Dumnezeu.
Doresc mult ca acest lucru să i se întâmple şi enoriaşului meu.
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.