Original subtitles

- Taxi! - Aici sunt, vin acum.

Unde mergem, doamnă?

La cimitir.

Îmi pare rău.

Scuze, sunt în întârziere.

Dobitocule.

La dracu!

Îmi pare atât de rău, doamnă!

- Îmi pare rău. Vă ajut eu acum. - Nu-i nimic.

Nu vă văzusem.

Stați pe eșarfa mea.

Eșarfa.

Cum?

Da, eșarfa.

Îmi cer scuze.

Îmi pare foarte rău.

Îmi pare rău.

- Nu-ți face griji... - Chiar îmi pare rău.

Nu face nimic...

Bună ziua.

Această profesoară

pe care o comemorăm astăzi face parte din disciplina străveche.

A pus mai presus de toate misiunea sa.

Și această virtute a luminat figura strălucitoare a viselor.

- Bună... - Bună...

Care a știut să inițieze falange de tineri în arta sublimă a muzicii.

Chiar dacă era o mare dobitoacă...

Acea muzică care este artă

numai atunci când este profesoară de viață,

de cumpătare, de modestie, de dedicație tenace?

Și nu numai asta, dar infinite altele.

Virtuți pe care noi azi...

le plângem în ea, care rămâne veșnică, în amintirea noastră.

Mai mult ca oricând.

Astăzi suntem martori.

Între zidurile școlii noastre, în întregime demni, de lunga tradiție.

Cine este doamna aceea?

Cred că este noua profesoară de pian.

Și învățăturile sale de neuitat,

să ne rugăm...

Asta face 100 de lire.

Mulțumesc. O zi bună.

Anul ăsta căldura a venit devreme.

Nici anotimpurile nu mai sunt ce au fost odată.

Cine știe unde vom ajunge cu experimentele astea?

Ce este?

Doamne Sfinte!

Imediat. Fugi!

Fugi!

Vino imediat aici...

Lasă-mă odată în pace!

Ai adus ce ți-am spus?

Asta e bună.

Da.

O voi face pentru tine.

Ascultă, Alice!

Nu am vrut să ți-o spun până acum.

Dar ai un efect asupra mea.

Nu mai rezist.

Așadar?

De ce râdem?

Așa este, copii, eu cântam un allegretto,

dar nu am crezut că interpretarea mea a fost atât de convingătoare.

Totuși mi-ar face plăcere dacă ați fi mai atenți.

Dacă aveți cu adevărat o pasiune pentru muzică, ar trebui să începeți

să fiți puțin mai implicați.

Trăim într-un mic centru de provincie,

dar cu muzica putem lărgi acest orizont.

Desigur, pentru a avea acest privilegiu trebuie să fim pregătiți

să înfruntăm și niște sacrificii, dedicându-ne într-un mod aproape fanatic.

Până și viața noastră privată trece pe locul doi.

Așa că asta înseamnă inclusiv glumele,

dacă nu sunt semnate de o notă muzicală,

ar trebui excluse.

Haide, vino!

În opinia mea, ceea ce spune este corect,

chiar dacă trebuie să fie un pic fanatică.

Dragă Alessandro, micul nostru grup s-ar simți mai confortabil dacă

tu nu ai avea mutra aia de mătușă bătrână.

Nu-mi plac glumele stupide. Mare scofală

să-ți bați joc de Alice.

Bineînțeles că în dimineața asta măcar nu a leșinat.

Tu ce părere ai?

Adevărul este că de când a sosit această Laura Formenti,

nu te-am văzut niciodată urmărind așa de atent lecția de pian.

Dragostea clasică la prima vedere.

Cred că sunteți cu toții nebuni.

Ar putea fi mama mea!

Și ce treabă are una cu alta? Iubirii nu-i poți ordona.

Adevăratele pasiuni sunt oarbe și incontrolabile.

Sărută-mă și trupul meu te va încălzi.

Hei, ești nebun?

E sora ta!

Și ce-i cu asta? Trebuie s-o consolez și eu cumva, având în vedere că Alessandro...

este ocupat cu alte interese.

Atunci să știi că mă simt și eu îndreptățit să o consolez pe Paola.

Asta va însemna pentru toți că aceste consolări vor trebui amânate.

- Ciao, Paola... - Ciao... Ciao...

Ar trebui să mănânci mai multe fructe, Alessandro.

Mai ales acum că vine vara.

Luigi, spune-i și tu, nu?

Acum ce pregătești pentru examen?

Spune-i mamei tale.

Încă nu am ales.

Ți-am spus deja ieri, cred.

Scumpul meu, ce e cu tine?

Nu te simți bine? Ești obosit?

Dacă ai ceva, ar trebui să le spui părinților tăi, nu?

Vrei să vorbesc cu noua profesoară?

Poate că ea nu știe că ai fost întotdeauna cel mai bun dintre toți.

Mamă...

După părerea mea, cred că e mai bine dacă o să afle asta.

Dacă așteptăm ca cineva să-și dea seama de calitățile noastre...

Nu facem deloc bine.

Mănâncă, ca un băiat bun!

Uite, Luigi.

Luigi...

Ce părere ai dacă facem un tratament reparator pentru fiul nostru?

Poate că primăvara aceea

nu i-a făcut suficient de bine.

Luigi, vorbesc cu tine.

Da, da, Giselle, cum să nu.

Îmi dați voie?

Cred că nu am întârziat la cafea.

Dumneavoastră nu întârziați niciodată, dragă domnule contabil.

Mi-aș fi permis...

Cafeaua...

Termină odată cu ziarul ăsta, Luigi!

Să știi că Sandrino mi se pare puțin obosit, dar nici asta nu e bine.

La fereastră!

Dar nu, contabile, unde te duci?

- Vorbesc cu băiatul. - Îmi dați voie?

Bravo, bravo!

Doamne, cât ai crescut!

- Câți ani ai? - Am 18 ani...

Stângaci, nu-i așa?

Să știi, Gisella, că băiatul se simte foarte bine.

Oricum... eu o să am grijă, da?

La revedere.

Bună ziua.

Ascultă, te vor la telefon. E idiotul ăla de Alessandro.

Haide, mișcă-te!

Alo?

Tu ești Alessandro?

Da, bine...

Nu știu...

Bine! Termină odată...

Nu, vorbeam cu Gabriele.

Da, e un idiot, ca de obicei.

Bine, ne vedem mai târziu.

Ciao, acum ți-l dau pe el...

Alo?

Ciao, Don Giovanni.

Ascultă, am să-ți arăt ceva important.

Așadar, ce trebuia să ne arăți?

Pedalăm de o jumătate de oră...

Ai putea să ne spui odată.

Chestia este că nu trebuie să mă desfac numai eu la cămașă.

Uitați!

- Ia să văd, să văd, să văd... - Pentru igiena voastră, comoditatea...

Ca prieten adevărat, am adus câte unul

pentru fiecare.

Termină, idiotule!

Este cu adevărat ca și cum am arunca mărgăritare porcilor.

Să ne gândim la asta!

Dacă îl scoți mai întâi, atunci cum îl aplici?

Dar eu nu am avut niciunul. L-am scos doar ca să-l privim.

L-ai văzut deja.

- Știi cum să-l folosești? - Da, da...

Cu cât o face mai devreme, cu atât face o impresie mai bună,

pentru că nu se poate aștepta

ca o fată frumoasă să stea acolo

o jumătate de oră privind stelele, așteptând.

Când o să plecăm?

Toată lumea începe: "Plecăm!"

Trei chibrituri, unul după altul, aprinse în noapte.

Primul pentru a vedea în jur.

Al doilea ca să-ți văd ochii...

Ultimul ca să-ți văd gura.

Și întunericul complet,

ca să nu uit aceste imagini,

în timp ce te țin strâns în brațe.

E frumoasă, nu-i așa?

Așa este.

Dar acum trebuie să plec și ne vedem mâine, atunci.

Ciao.

Bine, la revedere.

Știi ce-ți spun?

Număr până la trei și, dacă nu deschizi ușa, te dau afară.

Ai înțeles?

Sandro...

Haide, grăbește-te că trebuie să merg la clinică. Haide!

Ai făcut-o, Alessandro, nu-i așa?

De data asta ți-a luat două ore.

Mama își face mereu griji când petreci mult timp în baie.

Spune că ești bolnav.

Dar, pentru Dumnezeu, ce rău!

Știi ce-ți spun?

În opinia mea, nu ai nevoie de nicio injecție.

Și lăsați baia acolo!

Nu, stai, hai să profităm, hai să vorbim un pic, de la om la om.

- Nu înțeleg... - Dar trebuie să ies afară.

Ceea ce am vrut să te fac să înțelegi este că am avut și eu vârsta ta.

Așa că, în anumite probleme...

- Încerc să spun, nu știu dacă ați înțeles. - Nu prea.

Sandrino, nu fi așa!

Mai ales că e un fapt firesc, natura însăși este cea care te duce acolo.

Când eram tânăr, era cu totul altceva.

Vremurile erau diferite.

Apoi am fost în Africa, în Africa!

Femeile, la doisprezece ani, sunt deja frumoase, formate, pregătite și coapte.

Uită-te, cu toate lucrurile lor

frumoase și ordonate, cu ceva chestii așa, în față, sau chiar așa.

Depinde de rasă.

Bărbații au niște chestii ce nu-ți pot spune.

Îmi amintesc de o fetiță de zece ani, o fetiță.

Încă am urmele dentare și habar n-am cum, dar o luase pe toată.

Dar ce, îți este rușine de tatăl tău?

Am vrut să-ți povestesc o mică anecdotă. Dar ce te învață la școală?

Sandrino, de ce ești atât de timid?

Suntem în anii '70.

Trebuie să fii puțin mai dezinvolt.

Chiar dacă trebuie să rămâi mereu atent, te rog.

Bine, voi fi atent! Pa! Pa!

Bravo! Bravo!

Câți ani ai tu acum?

- 18, tată. - Bravo, bravo!

Exact.

Scuze...

Scuzați-mă, domnișoară.

Nu este prima dată când ne întâlnim, nu-i așa?

Doamne sfinte!

Îmi pare rău, domnișoară.

Sunt un adevărat dezastru.

Ești mereu atât de aiurit?

Da, nu, de fapt... nu știu.

Dar nu era nevoie să fugi așa de mult.

- Cursul începe peste o oră. - Vedeți dumneavoastră...

Eu, de fapt...

- Aveai o întâlnire, poate? - Nu aș vrea să te fac să pierzi vremea.

Nu, nu, dimpotrivă.

Am crezut că este mai târziu.

Dacă vreți, pot să vă însoțesc.

Ești foarte amabil, dar nu vreau ca directorul să mă vadă

cu un elev de-al meu în afara școlii.

E un bărbat atât de strict.

Astea sunt probleme care mă preocupă mai mult pe mine, care sunt mai în vârstă.

Dar nu sunteți bătrână.

Sunteți foarte frumoasă.

Ascultă...

hai să facem un pact...

Eu îți voi da voie să te îndrăgostești de mine,

dar dacă îmi promiți că te gândești să-ți faci o prietenă de vârsta ta.

În felul ăsta, nu vom mai crea complicații și vom respecta regulile.

Ce reguli?

Toți studenții se îndrăgostesc de profesoara lor.

Este o regulă fixă.

Alessandro... Alessandro...

Înseamnă că era adevărat că aveai întâlnire.

La vârsta ta ar trebui să ai mai multă minte.

Da, așa este.

Bună ziua, Corsini.

Bună ziua, doamnă.

Și nu uita de lecție!

Emanuela.

Emanuela, așteaptă!

Până la urmă, întâlnirea o aveai cu mine sau cu aia?

Cu aia de acolo?

Să știi că aia de acolo e și profesoara ta.

Da, dar pentru mine e doar o profesoară.

- Pentru tine, în schimb... - Pentru mine, ce?

Pentru tine, în schimb... e un fel de personificare a feminismului?

Pentru tine, povestea asta cu sexul devine o adevărată obsesie.

O vezi peste tot.

Cred că cea care are complexe, până la urmă, ești chiar tu.

În muzica ecleziastică a secolului al XVI-lea,

două genuri s-au impus.

Un adevărat spectacol cu șapte balerine...

Popularul Papă ține celebra sa liturghie.

Bună ziua, părinte...

Băieți!

- Bună ziua, doamnă profesoară! - Bună ziua.

Așa-numita tehnică "la patru mâini",

care este subiectul lecției de astăzi,

nu este o parte fundamentală în pregătirea unui pianist.

Ai observat că nici măcar nu poartă ciorapi?

Eu zic că îi are.

Cu toate acestea, este importantă, pentru că dă

elevului posibilitatea de a participa la expresii muzicale

altfel prea dificile pentru pregătirea sa actuală.

- Invenția acestei teze... - Îi are, dar sunt făcuți din carne...

- Eu zic că nu are. - Când găsim primele exemple de compunere

la patru mâini pentru clavecin?

Astfel încât există și în acest domeniu

compoziții de mare interes muzical, cum ar fi dansurile maghiare ale lui Brahms.

Brahms le-a compus, ar trebui să știți, ca să le cânte cu prietenii lui.

Aceste dansuri au o aromă folcloristică,

bogată în viață și culori.

Corsini!

Vino tu la pian!

Corsini!

Poftim.

Ai văzut ce roșu este Alessandro?

- Taci, idioato! - Idiot ești tu!

Bună dimineața, domnule profesor!

- Bună dimineața, părinte! - Așadar, cum vă simțiți?

- Foarte bine, mulțumesc. - Suntem mulțumiți de dumneavoastră.

Trebuie să vă spun că, imediat ce v-am văzut,

am avut câteva îndoieli asupra posibilității dumneavoastră reale

de acomodare într-un conservator episcopal.

Noi nu am avut niciodată profesori atât de tineri.

În schimb, acum cred cu adevărat că nimic din conduita dumneavoastră,

atât profesional, cât și moral, nu poate fi pusă la îndoială.

Fiți sigură că veți avea tot

sprijinul nostru pentru activitatea dumneavoastră.

Mulțumesc.

Știm, pe de altă parte,

cât de mult aveți nevoie de aceste referințe.

La revedere, părinte, și mulțumesc!

Uite, încă puțin.

Mama mea își acoperă toate buzele, poate pentru că are nasul mare.

Dacă nu are nasul mare, este mai bine dacă trece dincolo de contururi.

Am citit undeva. Încearcă tu acum!

Simt că buzele mele sunt mai mari.

Poate că pun ceva acolo, intenționat.

Așa este.

Altfel, cum se face că actrițele au buzele alea?

La fel ca și cu sânii.

După părerea mea, pun ceva în ele.

Îmi împrumuți sutienul?

Vreau să încerc umplutura,

dar nu voi face.

Aș avea nevoie de mai mult.

Tu ce număr porți?

Uite...

Dar cele mai mari sunt acolo.

Desigur, că un sân mare nu este elegant,

dar un pic mai mari mi-ar plăcea să-i am și eu.

Să aibă și băieții pe ce pune mâna.

- Vrei să spui, în schimb... - Da.

Nu l-ai auzit când dansează?

Uneori se simte mai mare.

Uneori, eu.

Eu, când simt ceva mai tare, mă deranjează.

Mi-e puțin rușine.

Știți că cele din reclame, multe, nu mai sunt fecioare?

Asta mie nu-mi place.

Ție nu ți se pare?

Și cu James Dean ai face-o?

Cu el mi-ar plăcea.

- Hai, hai, vino! - Așteaptă!

Mai este încă puțină vreme. Te voi duce înapoi.

Ne-am distrat grozav azi.

Mai ales tu, mai mult decât oricine altcineva.

Nu pot face mult mai mult decât atât.

- Aș spune că ai o tehnică perfectă. - Ai văzut cum arăta?

Tehnica sa e perfectă, cum ține mâinile.

Are un calm uriaș, un joc excepțional al încheieturii mâinii.

- Pentru mine, tu ești mai bun. - Glumești acum!

Ai văzut cum faci anumite lucruri cu stânga?

La lucrurile astea ești mai bun tu decât mine.

Eu știu că este ceva dificil.

Mă emoționez și mă păcălesc.

N-aș spune că te aud cântând.

Acum ar fi bine să merg acasă.

Bine, vin și eu.

Apropo de Laura Formenti, dar ești sigur că îți place cum cântă?

- Cred că ți-ar plăcea. - Văd că râzi acum.

Hai, recunoaște! Și ești ridicol cu mine.

- Recunoaște că mi-ai recunoscut-o. - Este evident că ești nebun.

Eu, nebun?

Nu eu mă îndrăgostesc de profesoarele de pian.

- Pa! - Pa!

- Ascultă... - Taci din gură!

Ne mai vedem...

Pa! Pa, eu plec!

Unde te duci acum?

Scuzați-mă!

Doamne... cântărețule!

Sunt două ore de când se cacă aici.

Iată injecția pentru Sandrino.

Mamă...

Fii cuminte, că mama ta știe cum să te ajute!

Dar te asigur că nu am nicio nevoie.

Sandro, știi că nu poți rezista atâtea ore întregi cu apă și cu aer.

Nu suntem într-un mediu steril. Haide!

Azi dimineață am întâlnit-o pe mama lui Alice și mi-a spus

că profesoara de pian i-a făcut multe complimente.

S-a supărat.

Eu nu am putut spune nimic despre tine.

Și, când te gândești că, sigur, ești mult mai talentat decât oricine altcineva!

Să nu-mi spui că te doare!

Deranjez?

Nu, domnule contabil, poftiți, poftiți!

Frumosul contabil Tempesta, cu pas catifelat.

Imediat termin masajul

și vă stau la dispoziție. Mă descurc eu, mamă, haide!

O clipă!

Am să vă arăt niște facturi.

Roberto este un contabil care nu are copii.

Dacă ai ști de cât efort și dragoste este nevoie!

Am uitat, tatăl tău și cu mine am hotărât să iei lecții private.

Am vorbit cu domnișoara Laura Formenti și am obținut asta, în mod excepțional,

să vină de trei ori pe săptămână să-ți ofere lecții private.

Nu e prea bine, nu-i așa?

Vezi tu că lectura este corectă, dar, poate, puțin mecanică.

Nu există încă niciun sentiment.

Și ești și cam prea rigid, trebuie să te confunzi cu instrumentul.

Ascultă.

Ascultă, acest pasaj

ar trebui să înveți să te distanțezi de tot, ca și cum ai fi somnambul.

Și vei vedea că mâinile se vor mișca singure.

Este adevărat că

vă interesează mai mult să fiți pianistă concertistă și că nu vă interesează

prea mult predarea?

Cine ți-a spus? Ce te face să crezi asta?

Totul...

Ceea ce se spune la Conservator este că ai venit să predai doar anul acesta,

pentru că veți avea nevoie de asta pentru promovare.

Este ceva adevăr în asta, dar nu total adevărat.

Cu toate acestea, nu este adevărat că predarea nu mă interesează.

Pianul ăsta are ceva?

Da, are pedala care se blochează.

Nu trebuie decât să o miști...

Dacă instrumentul nu este în ordine, nu poți judeca persoana care cântă la el.

Ar trebui reparat.

Ai înțeles, Alessandro?

Da, ai dreptate, s-a mai întâmplat deja o dată.

Scuză-mă o clipă, îl repar imediat.

Ai reușit să faci ceva?

Minunat.

Ascultă, Alessandro!

Da, domnișoară.

Cred că, pentru azi, pedala poate să rămână așa cum e ea.

Domnișoară Formenti...

V-am pregătit o ceașcă de ceai în sufragerie și a venit și contabilul Tempesti.

Mulțumesc! Venim imediat.

O, cât ești de neglijent!

Te doare?

Cine, eu? Nu, nu am nimic, nimic.

Dar pot să știu și eu unde te duci în fiecare zi cu camera mea foto?

- Știi măcar cum să-l folosești? - Desigur.

Mi l-ai împrumutat pentru excursia la țară.

Ai uitat deja?

Vezi că, pentru început, ai greșit filmul.

Ăsta de aici e prea sensibil.

Poate fi folosit doar când este puțină lumină, altfel va ieși o porcărie.

Ascultă, dacă nu ai încredere în mine, nu are rost să mi-o dai.

Ce caracter urât ai!

Vreau doar să-ți dau un sfat.

Ăsta este un model nou. Uite aici!

Uite, vezi, aici poți regla sincronizarea și aici se reglează diafragma.

- Bine... - Știu, este un model grozav.

Bine, mulțumesc, unchiule!

Ciao.

Am auzit de la Gabriele că Formenti o să-ți dea lecții private.

- Cum merge treaba? - Bine...

Dar mie nu mi se pare

că ai mare nevoie de ele, numai dacă nu este vorba de alt gen de lecții.

Atunci chiar cred că ai nevoie de ele.

Te doare?

Nu, nu am nimic, e doar o zgârietură.

Au!

Și cu sânul e tot la fel?

Da, așa mi se pare.

E puțin ruginită, ar fi bine să te dezinfectezi cu ceva.

Nu, nu-ți face griji, nu e nimic.

Au...

Au...

Au... au...

Au, au!

Gata. Hai să ne întoarcem acasă.

Dacă vrei tu.

Ești sigură că ești bine?

Da, nu mi s-a întâmplat nimic.

Nu-ți îndoi genunchiul!

Nu trebuie să-l miști.

Ce s-a întâmplat?

S-a întâmplat ceva?

Îmi pare rău, dar nu te pot primi acum.

Am treabă.

Dacă trebuie să vorbești cu mine, o vei putea face mâine, la școală.

Ascultă, Finzi, mă asculți ce-ți spun?

Să știi că asta e casa mea!

Asta mi se pare partea bună a lucrurilor.

Dar este...

monstruos, dezgustător!

- Cum ai îndrăznit? - Rupe-le...

Poți să le rupi, dacă vrei.

Dar negativele sunt numai la mine.

Ce vrei de la mine?

Nimic. Sunt aici să te ajut.

Să mă ajuți?

Cum adică?

Eu nu am nevoie de nimic.

Nu este adevărat?

Gândește-te cât de rău s-ar simți

directorul nostru, reverendul Don Virginio,

dacă ar cădea în mâinile lui aceste imagini ale păcatului.

Nu, nu se poate! Asta m-ar distruge!

Exact. Scoate-ți halatul!

Știam eu că ești o femeie deșteaptă.

Noi doi trebuie să facem

în așa fel încât fotografiile să nu ajungă niciodată acolo.

Scumpă profesoară, cred că nu aveți încotro.

Dacă încerci asta, să vedem cum îți stă în ea.

Ar trebui să-ți dai jos neglijeul.

Trebuie să-ți dai jos și sutienul.

Copilași!

Mai mare!

Hai să tragem în el!

Pasiunea ta pentru Laura Formenti cum mai este?

Nu există.

Desigur, că nu ar trebui să fie ceva foarte greu de atins.

În ce sens? Aș vrea să te văd și pe tine.

Înseamnă că ești atât de îndrăgostit încât nu-ți dai seama de nimic.

Să știi că aia este ca toate celelalte, dacă nu și mai rău.

Nu cred că te-ai uitat la ea prea bine.

Dar cum să nu mă uit la ea? M-am uitat, m-am uitat!

Vreau să spun că nu trebuie să o privești în ochi,

trebuie să o privești cum se mișcă, cum își încrucișează picioarele, cum se îmbracă.

Urmărește-o mâine mai bine, nu?

Bună ziua.

Bună ziua! Bună ziua!

Să reluăm exercițiul de unde l-am întrerupt ieri.

Nu are nimic sub cămașă, ai văzut?

Asta nu înseamnă nimic.

Ar putea fi o coincidență.

Azi te văd puțin agitat, Finzi.

Îmi pare rău. Mi-au căzut cărțile.

De fapt, mă simt puțin ciudat,

ca și cum aș avea niște viziuni ciudate.

Am înțeles, având în vedere că ești atât de dornic să te miști astăzi,

de ce nu vii aici să cânți puțin?

Poți începe de la numărul cinci.

Bravo, doamnă profesoară!

Pentru mâine am altă idee.

Un lucru atât de ciudat...

Nu văd nimic ciudat la asta, doar să aibă mai puțină rigoare.

Când eram copil, obișnuiam să stau acolo jumătate de oră.

Am cerut părerea celor mici,

de la prima până la ultima pagină, dar nimic și deja începeam când venea acolo...

- Mănâncă, mănâncă, se răcește totul! - Sandrino!

Vino aici și lasă-l în pace pe Sandrino!

Ce vrei?

Te simți bine?

De ce?

Ești acolo de un sfert de oră.

Pot să știu și eu ce faci?

Nimic.

Ești sigur că te simți bine?

Da, mamă, nu-ți face griji.

Vino și mănâncă!

Sandrino...

Ia, spune-i tu tatălui tău...

Segovia.

- Ai adus negativele? - De ce?

Ascultă, Gabriele, o înțelegere este o înțelegere!

Și este pentru ambele părți.

Dar dacă ți-am cerut un lucru atât de stupid, atunci de ce l-ai acceptat imediat?

Nu este adevărat.

Nu am mai suportat o astfel de umilință toată viața mea.

Ei, nu mai minți, nu mai adăuga păcat la păcat!

Ascultă-mă...

Voi fi foarte sinceră cu tine.

Bine, dar să fie scurt.

Majoritatea colegelor mele de clasă s-au căsătorit la Conservator,

iar astăzi fac treburi casnice și erau concertiste promițătoare.

Nu te poți realiza în viață fără un sacrificiu.

Așa că eu, ca femeie, a trebuit să-mi sacrific viața privată

pentru a obține unele rezultate.

Ai devenit plictisitoare, precum mediul pe care l-ai descris.

Noi deja ne plictisim atât de mult pe aici!

Dar nu înțelegi că, dacă mă obligi să mă expun în felul ăsta,

mă distrugi?

Nu mai pot continua în felul ăsta.

Nu mai poți continua așa, biată martiră?

Îi poți dărui lui Dumnezeu suferința ta și el te va răsplăti.

Eu nu am nimic de-a face cu sentimentele tale,

pentru că fiecare are responsabilitatea sa, numai că tu m-ai amuzat din nou.

Va fi mai ușor să continui.

Trebuie să fii rezonabil.

Tu trebuie să fii rezonabilă și să încerci să faci ce-ți spun eu!

Vei vedea. Va fi o prostioară.

Lasă-te ghidată!

Voi fi Pigmalionul tău.

Atenție la schimbarea accentului, peste puțină vreme!

E bine așa?

Bine.

Fii atent aici!

Andante adagio, puțin mai expresiv.

Continuă și reia ca de obicei!

Accente, accente, mai ușor!

Lent!

Doamne, îmi pare rău!

Puteai să fii și tu mai atent, nu?

Te-ai speriat?

Ce mai stăpân al casei!

Nu sta așa acolo! Fă ceva!

Nu vezi că domnișoara e udă toată?

Da, bine.

Poate că e mai bine dacă o faci chiar tu.

Domnișoara îți va fi, cu siguranță, recunoscătoare dacă o faci tu.

Dacă nu te deranjează prea mult.

Haide...

- E bine? - Nu... nu...

Chiar că ești neîndemânatic, așa nu vei ajunge nicăieri!

Trebuie să ridici puțin materialul, altfel nu se va usca niciodată.

Dacă ești atât de bun, de ce nu o faci tu?

Haide, nu fi copil!

Scuză-mă.

Este suficient.

Dar ce crezi, că putem rămâne aici până mâine dimineață?

Atunci se va usca de la sine.

Bine.

Atunci hai să reluăm de aici.

Ascultă, fă-mă să înțeleg!

Îți aduc ceva de-al meu?

Sau îți amintesc doar de mătușa ta, Carmelina?

Ce naiba vrei?

M-am sărutat de trei ori.

Dar nu există doar săruturi pe lumea asta.

Este posibil să-ți placă numai negresele pe lumea asta?

- Care negrese? - Africanele...

Vreau să mă distrez, e firesc!

Nu sunt călugăriță.

Dacă spui tu asta...

Ce faci, pleci?

Arată-mi de ce ești în stare!

Ce fac?

Ei bine, aș începe cu scosul chiloților.

Aștept.

Ce?

Aștept să-mi dai jos chiloții.

Da...

Dar nu ai chiloți...

Bravo, ai observat?

Un pas înainte, nu-i așa?

Atunci o să-ți scot rochia.

Sunt false.

Sunt automate.

Trebuie doar să tragi.

Ciudat...

Iată sutienul!

Și ăsta nu te strânge?

Puțin...

Amândouă?

Alessandro...

Doamne, ce s-a întâmplat?

Nu vreți să faceți pe Romeo și Julieta în altă parte?

Plecam imediat...

E o doamnă respectabilă!

Ia uitați-vă ce panoramă!

Ai văzut?

- E bine așa, doamnă profesoară? - Bine.

Da, foarte bine.

Așadar, ți se pare a fi ca Maria Goretti, domnișoara noastră Fornetti?

- Ce vrei să spui? - Hai, ai înțeles foarte bine!

Doar, după părerea mea, ar trebui să o iei mai ușor

și să uiți restul.

Suntem prieteni, nu-i așa? Atunci?

- Dar da, bine, haide... - Atunci lasă-mă pe mine!

De data asta ne distrăm.

A trecut mult timp de când așteptam clipa asta, să-mi deschid sufletul.

Doamnă!

Scuză-mă că sunt atât de îndrăzneț, dar lasă-mă să vorbesc!

Din adâncul inimii mele îmi vine curajul ăsta.

Controlați-vă, domnule contabil!

Te rog, nu mă refuza, nu mă respinge încă o dată!

- Te iubesc... - Nu mai sta în genunchi!

- Ar putea să intre cineva... - Nu, rămân aici, în fața dumneavoastră.

Acum îți voi oferi un cordial.

- Nu știu cât de mult vreau să o fac. - Contabile, nu la fund...

- Nu vă permit să știți... - Suntem împreună. Eu vă permit.

Dar eu nu vă permit...

Vreau să vorbesc din sufletul artistului!

Știu că nu vreți să mă respingeți, să-mi ucideți aspirațiile,

că sunteți sufocată de un soț care nu vă iubește, nu... nu, vă rog!

Nu mă refuzați!

Știu că lucrurile pot fi...

Controlați-vă, domnule contabil, să încercăm să fim rezonabili!

Spuneți-mi pe nume, vă rog!

Vreau să aud, vă simt buzele!

Suflarea...

Ajunge acum...

Eu am viața mea și viața asta mă costă, dar am acceptat-o.

Nu încerca să mă faci să o iau razna!

Dar eu vă ofer clipa trecătoare!

Nu vă permiteți nimic altceva!

Doamne, te implor!

Inima mea nu mai rezistă la atacurile astea fără sfârșit!

Liniștiți-vă, domnule contabil, beți-vă cordialul!

Tu ești, Alessandro?

- Da, eu sunt. - Cum a mers lecția?

Bine, bine.

Ascultă, Alessandro, eu am o dilemă.

Te păcălesc de fiecare dată, nu-i așa?

Am o dilemă pe care trebuie să o rezolvi pentru mine.

- Ce dilemă? - Așadar...

Există două posibilități aici, așa cum s-ar spune.

Tu ori fuți prea des și, din cauza asta, ești atât de obosit, ori nu fuți deloc.

Așadar, care dintre cele două?

Ascultă, tată, nu văd de ce trebuie să-ți pui aceste probleme.

Asta nu mi se pare chiar atât de important.

E foarte important, foarte important!

Ascultă-l pe tatăl tău!

Doamne, desigur, aici nu suntem în Africa, știu bine asta!

Dar, vezi tu, problema femeilor trebuie rezolvată, să știi!

Ascultă, eu trebuie să plec!

Eu vorbesc cu tine pentru binele tău, să știi, îți vorbesc ca unui prieten!

Nu mi-aș dori să te păcălești...

Doar știi cum sunt făcute femeile...

Ia spune-mi tu mie...

Știi cum sunt femeile?

Plec, tată! La revedere!

Stai așa, stai așa! Stai să vin și eu!

Așadar, Augustino, știi sau nu știi cum sunt femeile?

Ba da, știu, ți-am spus!

Slavă Domnului, ia spune-mi, cum sunt fetele astea cu care ieși?

Bună, Luigi, serviciu ușor!

Ai grijă ce faci!

Bine, mă duc la firmă și mă întorc. Ciao, la revedere!

Așadar, ia spune, cum sunt femeile?

Pentru numele lui Dumnezeu, îmi spui acum! Sunt tatăl tău, am dreptul să știu!

Haide, descrie-mi cum arată aceste fetițe!

Păi, au două lucruri în față și, apoi, depinde și ce au,

alea nu sunt sâni. Ai văzut cum arată doi sâni cu adevărat?

Și cum sunt făcuți sânii ăștia? Au un sfârcuri, adică două.

Cum așa? Au două mameloane.

Țâțele știm cu toții cum arată.

Le vedem aproape în fiecare zi, la cinema. În Franța, nici nu mai vorbim.

Atunci hai să vorbim și despre păsărică!

Dragă domnule inginer, bună ziua!

Este incredibil de cald, aici!

Chiar nu putem deschide puțin ferestrele?

Ți-am spus că nu.

Domnișoara spune că vecinii se plâng dacă aud pianul.

Nu ești la tine acasă.

Chiar așa să fie?

Da, e adevărat, dacă vrei, ne putem opri.

O, da, asta ne-ar mai lipsi!

Pentru puțină căldură.

Până atunci, dacă îți este atât de cald, ai putea să-ți dai jos asta.

Nu, nu mă deranjează deloc.

Doar nu îți este rușine de noi?

Sau îi este frică că Alessandro sare pe tine?

Ascultă...

Dar este incredibil!

Trebuie să-ți spun, că nu prea ți se potrivește.

Ce s-a întâmplat?

Nu ai aflat că numai spălătoresele nu se epilează sub axile?

Îmi pare rău, Gabriele, dar nu mi se pare că asta e treaba ta.

Mă lași să termin lecția?

Înseamnă că nu-ți pasă deloc de profesoara ta.

Poate că ești mulțumit dacă face o impresie proastă.

Ascultă, Finzi...

Greșești dacă te neglijezi.

Nu-i așa că nu te epilezi pentru că nu ești în stare?

- Este adevărat, da sau nu? - Da, este adevărat.

A văzut că tu chiar aveai nevoie să fii rasă?

Ce faci?

Mi se pare că ești cam aiurit în perioada asta.

Nu, nu... am terminat.

Chiar trebuie să stau aici?

Spectacolul este pentru tine.

Alessandro...

Alessandro...

Unde te duci?

Nu face asta!

Hai, ce e cu tine?

E mai bine ca tine.

Ar fi bine să-ți reîmprospătezi puțin gândurile.

Pari puțin încins.

Ești nebun?

Lasă-mă în pace!

Ai înțeles?

Da, da, ajunge... ajunge...

Te simți mai bine acum?

Sandrino...

Ce mai e, mamă?

Știi cât e ceasul?

Doamne, ce s-a întâmplat?

Nimic. Puțină apă.

Mă usuc imediat.

Ești ud leoarcă.

Măicuță, iar...

Alo?

Domnișoara Fermenti?

Bună dimineața! Sunt eu, Dorsini.

Trebuie să vă vorbesc urgent.

Un pic incitant, nu-i așa?

Pare o întâlnire clandestină.

Am hotărât să nu mai iau lecții private cu dumneavoastră, domnișoară.

Mi-am închipuit, Alessandro.

Îmi pare rău pentru mama ta, pentru că știu că ținea mult la asta, dar...

Mama mea este mai puternică decât pare.

- Și tu? - Eu nu...

Nu vă înțeleg comportamentul.

Această situație mă face să sufăr mult.

- Crezi că ești singurul care suferă? - Da.

Pentru dumneavoastră, poate că este și un joc distractiv,

dar nu mi se pare corect.

Crezi că asta e amuzant pentru mine?

Cum poți să te gândești la așa ceva?

Ce este, îmi faci morală?

Vezi tu, Alessandro, în această lume a noastră reprimată, mai ales în

provinciile noastre, uneori poate fi atractiv să fii imorală.

Suntem atât de firavi, de bolnavi, nevolnici în toate,

încât, uneori, chiar o mângâiere dată rău ni se pare ceva.

Și așa ne târâm.

Poți încerca să vezi puțin mai mult în cine știe cine...

dar, apoi, realitatea,

morala ne cheamă la ordine, ne spune cât ar costa

să ne schimbăm, mai ales pentru o femeie care a luptat

ca să aibă, cu orice preț, autonomia sa.

Ce se poate face?

În aceste condiții

se nasc cele mai absurde lucruri.

Și se acceptă așa, pentru că nu există nicio cale de ieșire.

Înțelegi, Alessandro?

Hai să așteptăm sfârșitul școlii

și totul se va termina într-un balon de săpun, fără să folosim

metode drastice, șocante, mai ales pentru mine,

care, chiar dacă aș avea dreptate, aș ieși mereu învinsă.

Acum eu sunt cea care dă lecții de morală, dar sunt o profesoară, nu-i așa?

Eu nu vreau să se termine totul.

Aș vrea...

Vreau doar să înțeleg.

Nu te grăbi prea mult să înțelegi!

Eu voi rămâne mereu cea care sunt, în dimensiunea mea:

visul unui adolescent.

Încearcă să nu vezi și altceva în mine.

Dar, mai presus de toate, încearcă să nu judeci.

Laura, stai... Laura...

Chiar acum.

Luigi...

Nu vreau să-ți spun nimic.

- Dar acum, înainte de examene. - Exact...

- Luigi, intervino și tu, haide! - Ce este?

Vrea să plece.

Bine, bine, du-te, o să vorbesc eu cu el...

Așadar, Sandrino, ce este? O aventură?

Bravo, bravo! Era și timpul! În sfârșit!

Câți ani ai?

- 18... - 18, eu, la vârsta ta, eram deja în Africa.

Am făcut tot felul de chestii...

Bine, să ai grijă să folosești mereu prezervativul!

Îți spun asta ca tată și ca medic. Igiena înainte de toate!

Apropo de igienă, hotelul să fie curat, decent,

un hotel de primă clasă.

Du-te, bucură-te de viață, ține, ca să vezi cum o vede tatăl tău.

- Poftim, 2000 de lire... - Nu am nevoie...

Dar de ce o lași pe ea să te întrețină?

Plătește ea cumva?

Mă duc la unchiul meu.

Atunci să-i dai unchiului tău.

Unde? La unchiul Giulio? La fratele meu?!

Da, am hotărât să stau câteva zile la țară, liniștit.

Dar ăla e nebun! Unde mergi?

Dar ce țară? Știi că acolo nu găsești femei?!

- Exact... - Dar ăsta chiar că nu fute niciodată!

Ce-o avea în cap?

Cum vrei să fie?

E bine, e foarte bine și calm. Da, se joacă cu câinele...

Este mereu sub control, mereu sub privirea mea.

Da, pare născut să stea la țară.

Lăsați-l odată în pace, că s-a terminat școala!

Ascultă, Luigi, dacă nevastă-ta e atât de agitată, e și din vina ta!

Nu, nu insinuez absolut nimic.

Eu chiar susțin asta!

Luigi, ascultă aici!

Du-te dracului, sunt ocupat!

Ciao.

Iată supa!

- Supă cu bruschete, îți place, nu-i așa? - Îmi place mult.

Dar Rosina mea îți place?

Desigur...

- Natural. - Cum adică, sigur, natural?

Îți place foarte mult, sau...

- Nu, nu... chiar îmi place. - Ia ascultă, atinge!

Nu mușcă, să știi...

- E tare ca piatra! - Mai vreți?

Haide...

Ce marfă, ca de la țară!

Ia spune tu, Alessandro, doar nu-i fi ca tatăl tău, nu-i așa?

De ce, cum era tatăl meu?

Părinții tăi sunt două catastrofe: o mamă terminată și un tată la fel.

Cu femeile a fost tot timpul rezervat.

Vrei să spui că nu e adevărat că el...

Pun pariu că ți-a povestit și ție poveștile alea cu piscina...

De ce, nu este adevărat?

Închipuie-ți că prima femeie în pat

i-am băgat-o eu și era pe cale să se căsătorească!

Poate că acum s-a schimbat, dar să știi că tot tatăl tău rămâne.

Dar Luigi a fost tot timpul puțin tâmpit.

Te simți ofensat?

O, nu, nu, numai că să descoperi așa, din senin,

că tatăl tău este mai tâmpit decât tine...

- Decât tine. - Da, bine, decât mine, decât mine.

Așa, bine.

Vreau ca lucrurile să fie clare.

Îți place puiul?

- Ce marfă... - Îți place, nu-i așa?

Și tu de ce râzi?

Hei, Rosa...

Dar știi că noi avem aici un artist?

Un artist, un adevărat... Un muzician!

O, asta înseamnă că dansează bine.

Doamne, pentru tine muzica înseamnă numai dans?

Ăsta este un artist! Cântă la pian.

Vezi tu, Rosina, eu...

- Eu nu știu să dansez. - Nu știi să dansezi?

- Ce păcat, domnișorule... - Chiar nu știi să dansezi?

Dar știi că dansul este un ritual foarte vechi, un ritual politic, social,

un ritual sexual? Înainte un tango frumos și apoi...

Nu știe să danseze. Du-te și adu fonograful, du-te să-l aduci!

Ce nevastă am! E ropot...

Ce faci? De ce dansezi așa?

Trebuie să-l învățăm să danseze...

Dar era foarte frumos cântecul.

Cum să fie frumos? Haide, schimbă-l odată!

Este o chestiune de moliciune a brațului.

Imediat ce începe cântecul...

O să-ți arăt un doi, trei, unu, doi, trei...

Unu, doi, trei... Unu, doi, trei... Unu, doi, trei... Unu, doi, trei...

Desigur, ca muzician este o mișcare aiurea: unu, doi, trei, unu, doi, trei.

Scuze, așteaptă o clipă...

Acum o să fac eu pe femeia.

Mișcă-ți picioarele.

Dacă nu, o să-ți rup femurul, scumpul meu, asta nu este o întâlnire

de lupte libere, este un ritual sexual, nu vrei să înțelegi? Nu înțelegi că...?

Vino tu aici, Rosa, încearcă cu sânii tăi.

Uite... uite... privește cu atenție!

Mâna aici, dar să fie moale: unu, doi, trei, unu, doi, trei.

Unu, doi, trei este un ritual sexual, o afișare a sexului.

Să nu uiți asta, uită-te la mână, uită-te la mână.

Uite așa, unu, doi, trei... Acum încearcă tu.

Pentru că pe mine mă doare aici. Am hernie de disc.

Haide, continuă tu!

Așa... așa... așa... Ai văzut că am avut dreptate.

Sânii funcționează.

O să-ți arăt eu.

Așa.

Cine ești, faimoasă gangsteriță?

Ce bună ești!

Trebuie doar să aduc puțin vin.

Dar știi ce vreau când beau vin?

Nu, în noaptea asta nu vreau.

Vino aici că mă superi.

Bravo...

Domnișorul e aici...

Aude totul.

Lasă-l în pace, să-și formeze și el

o cultură adevărată despre sex, nu ca tatăl lui.

Care e un pămpălău.

Ai un cur pe cinste.

Mă rușinez.

Ingrato!

Noapte bună.

După cât vin am băut, nici măcar cizmele nu vrei să mă ajuți să le dau jos...

Bine.

Voi dormi singur.

Iată recunoștința mea...

Când se face seară...

Voi dormi doar...

Îmi place.

Doamne...

O, Doamne, ce mutră ai!

Ce ai?

Cu siguranță că ți s-a întâmplat ceva.

Sandrino, ce ți s-a întâmplat?

Spune-mi, spune-mi, dragul meu. Poți să-i spui mamei tale.

În primul rând, de acum înainte să-mi spui Alessandro.

În al doilea rând, te-aș ruga să nu mă mai bați la cap

și să nu te mai bagi în treburile mele.

Aoleu, Luigi!

Ești nebun?

Așa se răspunde mamei tale?

Frumoasă lovitură, fiul meu, frumoasă lovitură!

Bravo! Bravo, șmechere!

Cere-ți scuze imediat.

Vino cu mine.

- L-ai auzit? - Da, l-am auzit.

Atunci aș spune că poate e mai bine, dragă, să nu-i mai spui niciodată Sandrino.

Ascultă, cred că e mai bine pentru mine

să nu-l mai bat la cap, sărăcuțul.

Acum e și el om mare.

Sigur, dar câți ani are acum?

- 18 ani. - Are 18 ani?

Nu-mi amintesc să fi futut niciodată la vârsta aia o fată.

De ce ești singură?

Unchiul meu a mers la șantier,

iar Gabriele a plecat acum o oră.

Și tu, te-ai distrat la unchiul tău?

Da, destul de mult.

Mai presus de toate, m-am odihnit.

Este un tip drăguț.

Știi? Că nu ți-am văzut niciodată camera ta.

Uite.

Nimic special.

Dacă ți-ar fi cerut să te duci la culcare,

ce ai spune?

Depinde cine-mi cere asta.

Nu știu, să zicem că ți-aș cere eu asta.

Aș spune...

Aș zice că e în regulă.

Să știi că...

aș putea să-ți cer asta.

Cere-mi-o.

Dar ești sigur că n-o să mă doară?

De unde să știu eu?

Dar nu ai mai făcut-o deja de multe ori?

Ca s-o spun pe-a dreaptă...

nu am făcut-o de prea multe ori.

Când?

De câte ori?

Niciodată.

Niciodată.

Repede! Du-te în camera lui Gabriele!

Grăbește-te!

Pantofii...

Eu sunt... M-am dus să iau niște facturi.

Ce faci? Studiezi?

Credeam că ești pe șantier.

Îți mai aduci aminte de spectacolul de acum câteva zile?

A trebuit să-l întrerupem din lipsă de audiență.

Nu-ți amintești? Îmi pare rău, dar nu va exista niciun spectacol.

Ascultă, doamnă profesoară, poate că încă nu ai înțeles prea bine.

Am înțeles foarte bine.

Atunci ai face bine să te pregătești.

Nu...

- Cum adică nu? - Nu!

Ai devenit timidă.

Ți-ai pierdut obiceiul.

Trebuie să te încurajăm puțin.

Hai să o ajutăm să-și dea jos rochia.

Ești nebună?

Ce-i cu tine?

Ce faci? Oprește-te!

De ce să mă dezbrac numai eu?

Și tu...

O să te distrug.

O să te zdrobesc pentru totdeauna.

O să afle toată lumea ce curvă ești.

- Ești terminată! - Asta căutai?

Nu mai conta pe asta.

- Încă mai am negativele. - Le-ai avut.

Nu am mai primit niciodată un cadou atât de frumos.

Sperai că mă poți șantaja toată viața.

Asta ai vrut, nu-i așa?

Ai făcut-o cu un motiv pe care numai eu l-am înțeles.

Ce vrea asta?

Spune-i că a fost doar o glumă. Spune-i să mă lase să plec.

Doar nu ți-o fi frică, nu-i așa?

Ai înscenat toată șarada asta ca să mă faci să arăt dezgustător.

Voiai să faci dragoste, dar nu cu mine. Pe el îl voiai.

Doar nu crezi așa ceva, nu-i așa?

Aia e nebună de legat.

Mulțumesc, Alessandro.

A fost mai greu decât credeam.

Este ciudat totuși.

Ce anume?

Ei bine, în adâncul sufletului îmi pare rău.

Îmi pare rău să aud ce ți s-a întâmplat. Ceea ce făcea...

A fost doar în scop de șantaj.

Ai fi preferat să o fi făcut pentru că-i plăcea?

Da.

Știu ce vrei să spui.

I-am simțit de atâtea ori în ultimele zile respirația aproape.

Sigur, ar fi frumos să ne putem abandona uneori.

Să nu te gândești.

Alessandro, eu nu sunt o femeie puternică.

Nu e ușor să trăiești singură.

Dar tu ești atât de tânăr.

Dar nu mai sunt atât de tânăr.

Am aproape 18 ani.

Da, așa este, dar totuși ești tânăr.

Uită-te la tine.

Desigur că...

Gabriele, cu cererile lui absurde, chiar a reușit să mă pună într-o mare încurcătură.

- Nu aș putea să rămân aici în noaptea asta? - Și mâine?

Te rog.

Bine, poți să rămâi aici, dar nu uita... Doar în noaptea asta.

Bine, promit.

Hai să ne dezbrăcăm.

Domnișoară Laura...

Da, dragul meu.

Ești atât de emoționat.

Mă bucur că ești aici.

Să nu-ți fie teamă, Alessandro!

- Alessandro... - Domnișoară Laura.

Vei vedea că totul va fi bine.

Am spus...

Că ne vedem săptămâna trecută.

Vă ajut eu, domnișoară...

Mulțumesc.

- Nu a fost chiar atât de greu? - Nu.

Acum totul e pe cale să înceapă.

- Totuși e ciudat. - Ce e ciudat?

Îți aduci aminte de ziua aceea la mine acasă?

Când a venit unchiul tău?

Cred că și dacă nu ar fi ajuns,

- nu am fi reușit niciodată să facem nimic. - De ce?

Păreai atât de stânjenit.

Dacă trebuie să spun adevărul,

am avut impresia că nu știai de unde să începi.

Iar azi, în schimb...

Dar astăzi totul este diferit.

Au trecut 15 ani de la acea zi.

Emanuela s-a căsătorit cu un industriaș

și locuiește într-o vilă mică la marginea orașului.

Fratele său, Gabriele, a plecat să-și dea examenele

și nu a mai fost văzut niciodată în acest oraș.

Se spune că este anticar în Amsterdam.

Alessandro a renunțat la studiile muzicale

și a devenit constructor de case. A făcut afaceri grozave.

S-a căsătorit cu o fată de familie foarte bună și are doi copii.