Original subtitles

FEMEIA DISPĂRUTĂ

Traducerea şi adaptarea: Florin Lemnaru

Redactarea: Dana Olaru

Sincronizarea: Masterblaster Team

Haide, haide ! Mişcaţi-vă mai repede !

Voi doi, veniţi încoace !

Faceţi loc !

- E interzis accesul civililor. - Trenul de noapte către Basel vine la timp ?

- Doar pentru armată. - Nu vorbeşti engleză ?

- Du-i de aici pe ăştia doi. - Tipul nu vorbeşte engleză.

Tipic. Îi îmbracă în uniforme şi nu pot să răspundă la nişte întrebări simple.

Nu există niciun tren pentru civili până mâine.

Nu e niciun tren până mâine.

Niciun tren ?

Dar avem locuri rezervate, dragul meu.

Ce sugerezi să facem, Charters ?

- Să căutăm un hotel şi mâncare bună. - La asta mă gândeam şi eu.

Ştii, manierele şi ineficienţa acestei rase sunt abominabile.

N-ar putea administra nici măcar o tarabă cu melci de mare.

- Hotel. Ho-tel. - Da, bine.

- Hotel. - În regulă.

Mutaţi echipamentele mai repede.

BAVARIA August 1939

Adu bagajele, te rog.

- O s-o ţină aşa toată noaptea ? - Sper sincer că nu.

Bună seara ! Am dori o cameră pentru două persoane cu baie, te rog.

- Cu vedere spre munţi. - Şi cu paturi separate dacă se poate.

Îmi pare rău, domnilor, dar nu mai avem camere libere.

- Nu mai aveţi camere libere ? - Imposibil.

Hotelul e plin. Mersul trenurilor e perturbat de manevrele armatei.

Puteţi, bineînţeles, să dormiţi pe canapelele din holul de la etaj.

- Să dormim pe canapele ? - În holul de la etaj ?

Şi unde ne schimbam pentru cină ? Ştii dumneata, ca să servim o supă şi nişte peşte.

- Nu cred că tipul a înţeles. - Poate că bavarezii nu se schimbă pentru cină.

Nu e timpul să fii amuzant.

Scuzaţi-mă. Îmi puteţi spune dacă trenul de noapte către Basel e încă întârziat ?

Va pleca mâine la prânz, d-nă.

Ce ghinion !

- E o ţară de mâna a treia, la ce te aşteptai ? - Tipic.

Nu e un an bun. O s-o trimitem înapoi !

Haide, Amanda, nu mai fi nepăsătoare.

Crezi că aceştia sunt unii dintre acei tineri străluciţi

despre care am citit în presă ?

Mie nu mi se par prea străluciţi. Mai degrabă, aş spune prea tineri !

- E totul în regulă, domnilor ? - Cine sunt ăştia ?

- Sper că nu sunt englezi. - Probabil americani.

Mai adu şampanie !

Doamnelor şi domnilor !

Am plăcerea şi onoarea...

să v-o prezint...

pe d-na Amanda...

Metcalfe...

Madvani...

Von Hoffstetter Kelly !

Care în această seară ne va face favoarea de a ne prezenta...

una din imitaţiile ei faimoase.

Amanda ! Amanda !

- O vrem pe Amanda ! - Amanda, dragostea mea !

- O vrem pe Amanda ! - Amanda, Amanda !

O vrem pe Amanda !

Scuzaţi-mă. Mă lăsaţi să trec ? Sunt doctor.

Nu arată prea bine. Poate că ar trebui să-i desfac rochia.

Nu, nu e nevoie.

S-ar putea să aveţi o durere de cap o zi sau două.

Acum aveţi nevoie de odihnă. Şi fără băutură.

Alo !

Alo !

Autobuzul pleacă spre gara peste 15 minute.

Aici scrie că pleacă un tren de aici spre Basel la 21:20.

- De la ora 20:00 la ora 24:00... - Înseamnă 20:09. Nu e bine.

Nu, nu e nimic recent, totul e de luna trecută.

Nu cred că există vreun radio prin aceste locuri.

E îngrozitor să fi lăsat pe întuneric cum suntem noi, Caldicott.

Comunicaţiile noastre sunt tăiate în timp de criză. Ultimele veşti de acasă erau sumbre.

- "Anglia pe marginea prăpastiei". - Sunt doar ştiri de senzaţie.

Bătrâna patrie a mai fost la strâmtoare şi înainte.

Londra ? O convorbire pentru d-l Salter din Londra ?

Da, aşteptaţi. O să-l chem imediat.

D-le Salter. D-le Salter !

D-le Salter !

Haide, riscă. Încearcă.

Alo ? Am înţeles că sunteţi în Londra.

Nu, nu, nu sunt Salter. Mă cheamă Charters. Da, am trimis pe cineva după Salter.

Ce se întâmplă în Anglia ?

S-a stârnit furtuna ?

Nu, nu, nu m-aţi înţeles deloc ce-am vrut să spun, d-le.

Întrebam de meciul test.

Mă refer la turneul de crichet, d-le.

Nu puteţi fi în Anglia şi să nu ştiţi care e scorul meciului.

- Individul spune că nu ştie. - Ce prostănac !

Alo ! Mai sunteţi pe fir ?

Aţi putea să vă interesaţi pentru noi ?

Prostii. Nu durează decât un minut.

Foarte bine. Dacă nu vrei, nu vrei.

Îmi pierd vremea degeaba. Tipul e un ignorant.

Să mergem la spatele autobuzului înainte să mă recunoască cineva.

Dragule, nu-ţi face griji. Nu ştie nimeni de pe aici cine eşti.

S-ar putea să ştie, aşa că urcă. Haide, dragă, urcă mai repede.

Autobuzul pleacă la gară peste opt minute.

Doamne Dumnezeule !

Tipic.

Bună dimineaţa, d-nă Kelly ! Arăţi foarte bine. Foarte atrăgătoare.

De fapt, mă simt în formă.

Al naibii de bine.

- Vrei să iei loc ? - Mulţumesc. Poate că am s-o fac.

Doar un minut.

- Unde îţi sunt prietenii ? - Nu ştiu. Cred că dorm.

Mai rămân aici o săptămână. Eu trebuie să plec la Londra. Vineri mă căsătoresc.

Te căsătoreşti ? Ce drăguţ ! Felicitări !

- Am mai fost măritată de câteva ori. - Ştiu.

M-am dat în spectacol seara trecută ?

- Se poate spune că da. - Şi ai fost de faţă ?

- Am fost. - Şi nu crezi că a fost ceva amuzant.

Ca să-ţi spun adevărul,

cred că a fost cea mai uimitoare manifestare de prostie veritabilă

pe care am văzut-o vreodată în viaţa mea.

Acest continent e gata să explodeze în 20 de minute

şi cred că ar fi fost o mare prostie dacă ar fi fost declanşată

de o moştenitoare americană bogată nebunatică.

Nu sunt diferită de celelalte moştenitoare nebunatice care apar prin presă.

- Te cunosc cumva ? Ne-am mai întâlnit ? - Sunt Robert Condon.

- Fotograf la revista "Life". - Revista "Life" ? Ce amuzant.

Mi-au organizat petrecerea de ieşire în societate la Plaza.

Nu erai unul din acei fotografi care încercau să facă poze

în toaleta doamnelor, nu-i aşa ?

Îmi pare rău să spun, dar am fost în imposibilitate de a participa.

Eram izgonit din Spania la acea dată.

Ce impresionant.

Ultimul apel ! Autobuzul pleacă spre gara îndată. Grăbiţi-vă, d-nă !

Doamne, sper că menajera să fi terminat de împachetat. Trebuie să mă duc să văd.

- Doamnă Kelly... - Da ?

Nu e treaba mea, dar ai de gând să pleci la Londra îmbrăcată aşa ?

Aşa ? O să mă schimb în tren.

Doamna Kelly !

Autobuzul pleacă spre gară îndată !

Trebuie să veniţi acum !

D-nă Kelly, nu mai poate aştepta ! O să pierdeţi trenul !

Doamnă Kelly !

Spune-le să trimită bagajele pe adresa

d-nei Amanda Metcalfe Madvani von Hoffstetter Kelly.

Nu, mai bine pe cea a d-nei Amanda Ogilvie-Gore.

Ştii cât de mult le plac titlurile celor de la hotelul "Claridge's".

Sau era hotelul "Connaught" ?

Ce mai zăboviţi, d-ră Kelly ? O să pierdeţi trenul !

Autobuzul !

"Pasagerii sunt rugaţi să urce în tren cât timp acesta e staţionat".

- D-ră Froy ! - Da ?

- Sunteţi d-ra Froy ? - Da.

Am biletul dvs la mine.

E cu loc rezervat.

Ce frumos din partea lor ! Îţi mulţumesc foarte mult.

Dacă am calculat eu bine, dacă trenul ăsta ajunge la timp în Basel.

- Încă mai putem prinde ultima zi a turneului. - Să sperăm că e vremea la fel şi pe stadion.

O să ducă hamalul bagajele dvs în tren.

Aş vrea să iau eu geanta cu pălăria, te rog.

- Daţi-mi voie să v-o duc eu. - Mulţumesc frumos.

Doamne, locul ăsta e înţesat de englezi.

Trebuie să vă grăbiţi, pleacă trenul.

"Pasagerii către Elveţia sunt rugaţi să urce în tren.

"Acesta va opri la Innsbruck, Bregenz..."

"Mullenbach, St. Gallen şi Basel".

"Vă rugăm să închideţi uşile. Trenul e gata de plecare".

Scuzaţi-mă, acest compartiment e rezervat pentru baroneasa von Kisling. Toate locurile sunt rezervate.

Ce-ar fi să taci şi să-ţi vezi de treabă ?

Cred că acesta e locul meu.

Daţi-mi voie să iau eu asta.

E în regulă. Am s-o împăturesc şi am s-o pun sus pe poliţa de bagaje.

Vă mulţumesc mult.

- Pot să vă dau o mână de ajutor ? - Nu, mulţumesc. Mă descurc.

Hei, tu, vino încoace !

Mişcă-te mai repede !

Avem nevoie de tine.

Unde este această persoană acum ?

În drum spre gară.

Pot să te ajut cu ceva ?

Arăţi de parcă te-ai jucat într-o ladă cu cărbuni.

Nu-mi spuneţi că încă mai am...

Ce-ar fi să mergem să vedem dacă e deschis vagonul restaurant ?

O ceaşcă cu ceai ţi-ar face bine la stomac.

Iar pe drum ne oprim la toaletă şi curăţăm pata !

Neapărat.

Le-am spus: "Să nu vă mai jucaţi în lada cu cărbuni".

Mulţumesc.

Îmi cer scuze.

Iertaţi-mă, vă rog. Sunt tare neîndemânatică.

E în regulă. Tocmai îl aşteptam pe ospătar să ne aducă ceva de băut.

- Dacă îl văd, să-i spun să vină aici ? - Mulţumim. Mulţumim foarte mult.

Ce cuplu drăguţ ! Ea îmi aminteşte de o actriţă.

Sunt mai mulţi englezi în trenul ăsta decât în Piccadilly Circus.

Dragule, încep să cred că suferi de mânia persecuţiei.

Ultima zi în hotel a fost un coşmar.

Furişatul pe holuri...

- Cina în cameră... - Nu sunt un necunoscut.

Am pierdut toată distracţia. Se pare că, americanca aia l-a imitat pe Hitler.

- Serios ? Ce drăguţ ! - Aş fi vrut să fi fost şi noi acolo.

L-aş fi imitat pe Mussolini. Îl imit perfect pe Mussolini.

Dragule...

Nu te mai îngrijora.

Îţi promit că femeia aceea habar n-are cine eşti.

- Dragă, e mai bine să fi precaut decât să-ţi pară rău. - Da, aşa e.

Oricum, nu e mai drăguţ să fim singuri ?

Nu doriţi să luaţi loc aici ?

Sunt foarte prietenoşi germanii după ce ajungi să-i cunoşti. Mi-am petrecut patru ani aici.

- Bună ziua ! - Cred că o să iau o ceaşcă de ceai.

Ce doreşti, ceai sau nişte Bovril fierbinte ?

Whisky. Un pahar mare cu whisky şi un suc, te rog.

- Whisky şi suc ? - Pahar mare.

- Şi o ceaşcă de ceai ? - Da. O clipă, te rog.

Ai putea să pui din ăsta ?

"Harriman's Herbal", un ceai băut de milioane de mexicani.

"Un compus ce vă linişteşte garantat stomacul şi sistemul nervos".

- Eşti sigură că nu vrei să-l încerci ? - N-am fost niciodată mai sigură.

E stomacul tău. Tu ştii cel mai bine ce să bagi în el.

O clipă...

Turtă dulce. Vrei să pui astea pe o farfurie, te rog ?

Şi ai grijă, te rog, ca apa să fie fiartă pentru ceai.

- Bineînţeles, doamnă. - Bine.

Nu sunt sigură că e băut de milioane de mexicani

dar e un ceai minunat.

- Apropo, numele meu e Froy. - Ai spus cumva Freud ?

Nu Freud, ci Froy.

Îmi pare rău, nu te aud.

Froy. Rimează cu "joy" !

Oh, Froy. Froy !

Sunt guvernantă şi profesoară de muzică.

Am petrecut patru ani incredibili aici în Bavaria.

Acum mă întorc în Anglia.

În Brighton, unde e căminul meu.

De fapt, în Hove, un orăşel situat pe coastă.

Am lucrat pentru generalul von Reider.

Foarte atrăgător.

Un bărbat deosebit şi nişte copii adorabili.

Îmi pare rău că a trebuit să-i părăsesc.

Dar cum stau lucrurile cu ei, mi s-a părut că e mai bine pentru mine să plec acasă.

Păcat. Am petrecut nişte momente minunate împreună la castel.

Servicii non-stop 24 de ore, plus cinci grădinari.

- Serios ? - Am avut o cameră încântătoare.

- Vrei să vezi o poză cu ea ? - Cu plăcere.

Uite-o aici. Aici stăteam eu, exact în turnul din partea de nord.

Tavanul era pictat tot în albastru, ca penele de păun, cu linii aurite.

Şi cu oglinzi în cele mai neobişnuite locuri.

Mulţumesc.

Ai vrea să-mi rezervi două locuri pentru prânz, te rog ?

- Asta dacă ai plăcerea să-l iei cu mine. - Dacă mai sunt în viaţă.

Ei bine, să-i dăm drumul. Să trecem peste greutăţi.

- Încearcă să fie în prima serie. - Desigur, doamnă.

- Mulţumesc. - E un subiect discutabil.

Nu e nimic discutabil. Individul era pur şi simplu afară din teren.

Dacă n-ar fi fost arbitrii, ar mai fi stat la bătaie.

- Sincer, nu înţeleg. Dacă... - Am să-ţi explic.

Am văzut întreaga secvenţă. Priveşte.

Aici e Hutton la portiţă, aici e arbitrul, aici e Constantine cu mingea.

Stollmeyer, Headley, Sealy...

Doamne, a uitat să ne aducă zahărul.

Se afla pe linia de fund, aşa că soarele îi venea din dreapta.

Constantine aruncă mingea...

- Vreţi să-mi daţi zahărul, vă rog ? - Poftim ?

Puteţi să-mi daţi zahărul ?

Sunteţi drăguţ să ne daţi zahărul ?

Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult.

Cu plăcere.

Haide, trebuie să ne grăbim. Dă-i drumul !

- Cred că o să trag şi eu un pui de somn. - E o idee foarte bună.

Să te acopăr cu blana ta. E frumoasă şi moale.

E moale, nu-i aşa ?

Am avut şi eu o haină din blană de veveriţă dată de o femeie la care am lucrat

dar mereu se prindea în spiţele de la bicicletă.

Acum, dormi puţin

iar apoi o să te trezesc la timp pentru un prânz cald şi bun.

Mulţumesc.

Scuzaţi-mă. Ştiţi cumva unde a plecat

doamna englezoaică care stătea aici ?

N-a fost nicio doamnă englezoaică aici.

- Poftim ? - N-a fost nicio doamnă englezoaică aici.

Poate că ai visat.

N-am visat. Vorbesc de doamna care stătea chiar aici.

Am fost împreună la vagonul restaurant, apoi ne-am întors. I-ai dat o ciocolată, ţi-aminteşti ?

- Nu înţeleg ce spuneţi. - Cred că eşti încă buimacă de somn.

Ai plecat şi te-ai întors singură.

Nu mă înţelegeţi. Vorbesc despre o doamnă.

O doamnă englezoaică cu o pălărie maro.

Mă simţeam rău iar ea m-a ajutat. Am plecat amândouă spre vagonul restaurant.

- Ea a un băut un ceai, iar eu un whisky. - Ai băut whisky ?

Fără îndoială, ăsta e lucrul care te-a făcut confuză.

Dacă asta e cumva vreo glumă, n-o găsesc deloc amuzantă.

- Chelner ? - Da, doamnă ?

- Tu m-ai servit la masă, aşa e ? - Da, doamnă.

Ţi-aminteşti de doamna cu pălărie maro cu care eram ? Ai m-ai văzut-o ?

Dar aţi fost singură.

Nu fii absurd. Bineînţeles că n-am fost singură.

Ţi-a dat o pungă cu ceai. Ceva oribil cu numele de "Harriman's Herbal".

- Trebuie să-ţi aminteşti acest lucru. - Dar n-am servit ceai, doamnă.

Doar un whisky şi un suc.

Un pahar mare de whisky şi un suc.

În afară de asta, ea a plătit consumaţia.

Îmi pare rău, doamnă, dar dvs aţi fost cea care a plătit.

Am la mine nota de plată dacă doriţi s-o vedeţi.

Las-o baltă. Am s-o găsesc singură.

Scuzaţi-mă, îmi pare teribil de rău că vă deranjez...

Doamnă Kelly ! Bănuiesc că ăsta e încă numele tău,

dacă nu cumva te-ai măritat din nou în tren.

- Eşti un porc. - O ştii pe d-na Rose Flood Porter şi d-na Barnes...

- Un porc ordinar. - Şi cu siguranţă îl ştii pe dr. Hartz, cel care te-a salvat aseară.

De ce nu mi-ai spus că încă mai aveam pe faţă mustaţa aceea ?

Fiindcă întotdeauna mama m-a învăţat că nu e manierat să fac remarci personale,

doar dacă: "Doamnă, vi se vede mustaţa" nu e o remarcă personală

de care n-am auzit eu ! Îl rog pe dr. Hartz să...

Te rog ! Sunt încântat să văd că te simţi mai bine. N-ai nicio problemă la cap ?

E limpede ca de obicei.

O femeie lipseşte din acest tren. Am văzut-o.

Iar acum, oamenii îmi spun că n-au văzut-o niciodată !

- Drăguţă vreme avem în această călătorie, nu-i aşa ? - Cu siguranţă.

Foarte drăguţă.

- Călduţă chiar. - Chiar plăcută.

- Şi mie mi se pare plăcută. - Foarte plăcută.

Uite ce e ! Dacă aveţi de gând să vorbiţi despre vreme

ca nişte nesuferiţi, n-aveţi decât s-o faceţi !

Mă întreb dacă nu cumva lovitura de aseară la cap a afectat-o mai serios.

- E "îmbibată" cu alcool, nu-i aşa ? - Precum un peşte.

Oarbă ca o bufniţă, beată ca un sconcs.

E ruşinos !

- D-ră Kelly... - Lasă-mă în pace !

- Linişteşte-te. - Vrei să-mi dai drumul, te rog ?

Eşti absolut isterică !

D-nă Kelly... Pot să vă întreb ce anume v-a deranjat...

- E vorba de d-ra Froy. - Cine ?

O englezoaică foarte drăguţă care era în compartiment cu mine.

- Da... - Am fost şi-am băut ceai.

Mă rog, ea a băut. "Harriman's Herbal", un ceai băut de milioane de mexicani.

Iar eu un whisky mare şi un suc.

În fine, ne-am întors în compartiment, eu am adormit...

- Dusă. - Tacă-ţi gura, porcule.

Apoi, când m-am trezit, ea dispăruse.

Iar acum, toată lumea îmi spune că n-a fost acolo, că n-a existat niciodată.

Până şi ospătarul care ne-a servit ceaiul, spune că n-a văzut-o niciodată.

Spuneţi-mi, sunt nebuni cu toţii, am înnebunit eu sau ce ?

Ce-ar fi să mergem să mai vorbim o dată cu ei ?

Poate că e vorba de o neînţelegere, ceva legat de diferenţele de limbă.

Vino cu mine.

E cea de colo.

Ea vorbeşte engleza la fel de bine ca şi mine,

aşa că intră acolo, spune-i că eşti doctor şi că eu nu cred o iotă din ce mi-a spus.

Vă rog să mă scuzaţi. Se pare că că a avut loc o neînţelegere.

O neînţelegere ?

Permiteţi să mă prezint. Eu sunt dr. Hartz. Dr. Egon Hartz.

Dr. Hartz ? Eu sunt baroneasa Kisling.

Sunt onorat, d-nă baroneasă.

Daţi-mi voie să vi-i prezint şi pe prietenii mei americani. D-na Kelly

şi d-l Condon, un faimos ziarist american.

Dânsa e baroneasa Kisling.

Încântată de cunoştinţă. D-na Kelly şi cu mine călătorim împreună,

deşi n-am făcut cunoştinţă în mod oficial.

Acum spuneţi-mi despre ce neînţelegere e vorba.

D-na englezoaică ce stătea aici, cea despre care spuneai că n-ai văzut-o niciodată.

Am spus că n-am văzut-o fiindcă n-am văzut-o.

Şi n-am văzut-o fiindcă n-a fost aici niciodată.

Dar aceste persoane încântătoare ce ne pot spune ?

Ele sunt servitoarea mea şi fiica ei. Întrebaţi-le dacă doriţi.

Dar nu vorbesc engleza.

Îmi puteţi spune dacă s-a aflat o doamnă englezoaică aici ?

D-na Kelly spune că pe locul din faţa ei stătea o doamnă englezoaică.

- Care apoi a dispărut brusc. - Nu.

D-ra asta Froy a ta avea vreo geantă sau altceva ?

Da ! O geantă mare din piele. Şi-a pus-o chiar...

acolo.

În regulă.

O mulţime de oameni au văzut-o.

Erau doi englezi morocănoşi în vagonul restaurant şi încă doi puţin mai încolo.

Vă rog să ne iertaţi.

Îmi cer scuze că vă deranjez. Vă amintiţi de englezoaica care a căzut aici cu ceva timp în urmă ?

O d-nă englezoaică ? Care a căzut în compartimentul meu ? Nu, mă tem că nu.

- Haide ! Ştiu că aţi văzut-o amândoi. - Situaţia e un pic absurdă.

Răspunsul e nu. Vreţi să mă scuzaţi ?

Ce şobolan ! Am s-o găsesc pe d-ra Froy chiar dacă ar fi să opresc acest tren !

Dar ceilalţi doi bărbaţi englezi din vagonul restaurant ?

Englezul acela !

Eşti înăuntru, Caldicott ? Sunt eu Charters. Pot să intru ?

- Ce e, bătrâne ? - E vorba iar de americanca aia.

- Se tot agită. Spune că şi-a pierdut prietena. - Păi, nu e aici cu mine.

Nu, nu. Ameninţă că o să oprească acest tren !

- Oh, Doamne ! - Dacă opreşte trenul o să pierdem legătura din Basel.

- E ceva serios, Charters. - El e, el e.

Stai puţin, vă rog. Mă întrebam dacă aţi putea să ne ajutaţi.

- Să vă ajutăm ? - În urmă cu o oră am servit ceaiul cu o d-nă englezoaică.

- Aţi văzut-o şi dvs, nu-i aşa ? - Nu ştiu, discutam cu prietenul meu.

Bineînţeles.

Eraţi amândoi la masa alăturată şi jucaţi un un fel de joc. V-a cerut să-i împrumutaţi zahărul. Trebuie să vă amintiţi asta.

- Că am împrumutat zahărul mi-amintesc. - Atunci înseamnă că aţi văzut-o.

Repet. Eram în mijlocul unei conversaţii. Discutam despre crichet.

Nu înţeleg cum un joc stupid cum e crichetul să te facă să uiţi că ai văzut pe cineva.

Pentru o asemenea atitudine, nu mai am nimic de spus. Scuzaţi-mă.

- Scuzaţi-mă. - "Un joc stupid cum e crichetul !"

Tipic !

Aţi văzut-o ! Ştiu bine că aţi văzut-o !

- D-nă Kelly... - Dar au văzut-o ! Trebuie să existe o explicaţie.

D-nă Kelly, vă rog să nu mă înţelegeţi greşit.

Nu mă consider un abstinent. De fapt, şi eu ador să beau ocazional şampanie, chiar şi la micul dejun.

Dar ai putea să-mi spui cât...

Mă crezi beată ! Nu sunt câtuşi de puţin ameţită !

Vrei să vezi dacă merg în linie dreaptă ? Priveşte !

Vezi ?

- Sunteţi în regulă ? - Da.

- De ce încetinim ? - Nu ştiu.

- Ce este ? - Un accident sau ceva de genul ăsta.

În fiecare vacanţă se întâmplă asta.

În aprilie, anul trecut, eram la schi în Klosters.

În prima zi, o fată s-a lovit cu capul de un copac. Am petrecut trei săptămâni ca s-o operez.

Până la urmă, i-am salvat faţa, dar mi-am stricat vacanţa.

Sper că era foarte bogată şi i-ai cerut o grămadă de bani.

Aşa am făcut, dar s-a dovedit că avusese o aventură cu instructorul de schi,

iar soţul ei a aflat de asta şi mi-a refuzat nota de plată. E o poveste teribilă.

Ne oprim. Tu uită-te pe partea cealaltă, eu mă uit pe partea asta. Asigură-te că nu coboară din tren.

Ce se întâmplă ?

- Ce s-a întâmplat ? - Se duce şeful de tren să vadă ce e.

Curând vor începe să strige dacă e vreun doctor în tren.

Avem nevoie de un doctor.

Mi-aş dori s-o fi imitat pe d-ra Froy şi să dispar şi eu.

- Cineva ar putea fi rănit grav. - Da, desigur, ai dreptate.

Scuză-mă. Mă duc să văd despre ce e vorba.

- Vezi ceva ? - Nimic.

Dr. Hartz ăsta e un tip drăguţ. Chiar dacă aproape că m-a făcut o alcoolică.

- De ce nu te măriţi cu el ? - Tacă-ţi gura.

- Fiecare fată ar trebui să se mărite cu un doctor măcar o dată. - Ai grijă ! Porcule !

Am avut dreptate. Un accident de maşină. Ranită la faţă.

Din fericire, există un spital excelent în Mullenbach.

O pot opera acolo.

Te rog, Doamne, de data asta fă să fie vorba de un de un soţ foarte bogat, şi nu un instructor de schi.

Cu grijă. Manevraţi-o foarte încet.

N-am văzut nicio doamnă în vârstă.

Nici eu. Asta înseamnă că mai e încă în acest tren.

Nu renunţi, nu-i aşa ?

De ce i-ai minţit pe oamenii aceia ?

Minţit ? Pur şi simplu n-am vrut să fiu implicat în vreo anchetă, atâta tot.

- Anchetă ?! - Americanca aia e capabilă de orice.

Dacă vreo femeie idioată a dispărut, iar eu am văzut-o,

am fi chemaţi amândoi ca martori, nu crezi ?

Şi ?

Ar putea fi cam dificil de explicat despre năzbâtiile noastre prin Bavaria,

în timp ce soţul tău crede că eşti într-o croazieră cu verişoarele tale,

iar soţia mea trăieşte cu impresia

că sunt într-o călătorie de afaceri confidenţială la Paris pentru primul ministru.

Năzbâtii ? Asta făceam noi ?

Sub improbabilul nume de Todhunter. Mi s-a părut ceva caraghios.

Todhunter e un nume drăguţ. Am avut un căţel cu numele Todhunter.

Sunt sigur de asta. Uite, ultimul lucru pe care îl dorim e să stârnim vreun scandal.

- Ăsta e singurul lucru pe care îl vrem ? - Da. Asta e.

Nu mă crezi fiindcă sunt femeie. Dacă n-aş fi eu, d-ra Froy ar putea fi printr-un lagăr, pe undeva.

Măi să fie ! Am "auzit şi noi" de lagăre, nu-i aşa ?

- Bineînţeles că am auzit ! - Slavă Domnului, e un moment istoric.

Conştiinţa socială s-a întâlnit cu registrul social.

Scuzaţi-mă. Femeia aceea pe care o căutaţi...

- Da... - Eu am văzut-o.

- Purta un costum verde ? - Da.

- Şi o pălărie maro. - Cu o pană.

- Exact. Am văzut-o cu dumneata în compartimentul nostru. - Soţul dvs spunea că n-a văzut-o.

El n-a remarcat dar după ce aţi plecat mi-am adus eu aminte clar.

- Chiar aţi văzut-o pe acea femeie ? - Da.

Aţi fi dispusă să faceţi o declaraţie ?

- Da. - Vezi, prostănacule ? Am avut dreptate !

Acum, hai să-l căutăm pe ciudatul ăla nazist şi să-i spunem să scotocească prin tren !

Soseşte la timp trenul ?

Şi le-am spus că am văzut-o amândoi pe doamna aceea care s-a împiedicat de bagajul nostru.

Ţi-ai pierdut cumva minţile ?

Dragule, uite care e treaba.

Dacă o să aibă loc vreun scandal, fie. O să-i facem faţă împreună.

Iar după aceea, după divorţuri...

Divorţ ?!

Nu ai înţeles ideea. Dacă porneşte un scandal,

primarul o să divorţeze de tine, nu mă îndoiesc de acest lucru.

Dar Iris nu va divorţa niciodată de mine. Nu şi-ar dori aşa ceva.

Şi nici eu nu mi-aş dori.

Când sunt implicate două averi considerabile,

căsnicia devine un lucru foarte sacru. Extrem de sacru.

Tu eşti soţia primarului. E tip sărac şi e tot ce ai.

Şi sincer vorbind, fără el, viaţa ar putea fi foarte dificilă pentru tine.

- Nimeni nu dispare... - Ce spune ? De ce nu vorbeşte engleza ca toţi ceilalţi ?

Spune că e imposibil pentru o femeie să dispară dintr-un tren aflat în mişcare.

Nu-mi pasă dacă e posibil sau nu. Vreau ca acest tren să fie percheziţionat.

- Bună ! - V-am căutat peste tot.

- Ce e ? Ce spune ? - Spune că te caută cu toţii,

şi că prietena ta s-a întors.

S-a întors ? D-ra Froy s-a întors ?

De ce ar vrea să te mintă ?

Mulţumesc.

- Vezi ? D-ra Froy n-a dispărut. - Poate că a încercat să scape.

- De ce ? - De tine.

- De mine ? De ce ? - O moştenitoare nebună ca tine poate fi o pacoste !

Iat-o !

Crezi că s-ar supăra dacă i-aş cere un autograf ?

Asta nu e d-ra Froy.

Scuzaţi-mă.

Scuzaţi-mă.

Ştiu că sună aiurea, dar dvs sunteţi d-ra Froy ?

D-ra Froy ? Nu. Eu sunt d-na Kummer.

N-am văzut-o pe femeia asta în viaţa mea.

Te-am ajutat când ţi-a fost rău,

apoi când ai adormit, am plecat în alt compartiment.

Când d-na Kelly s-a trezit, a început să întrebe repetat de o anumită englezoaică.

N-am făcut legătura că ar putea fi vorba de prietena mea d-na Kummer.

E un costum verde, nu-i aşa ?

Da.

Iar pălăria are o pană prinsă cu un ac în formă de potcoavă ?

Totul e la fel. Dar nu e ea.

Biata copilă e cu siguranţă surmenată.

Poate că prietenul dumitale, doctorul, i-ar putea da un sedativ.

Nu sunt surmenată şi n-am nevoie de niciun sedativ.

Pot rezolva această situaţie.

E o femeie englezoaică în acest tren care pretinde că v-a văzut ceva mai devreme.

Drept favoare, aţi putea veni cu noi pentru un minut, doamnă ?

Vin.

Scuzaţi-mă că vă deranjez din nou, dar aş vrea să o întreb ceva pe soţia dvs...

Bună ziua ! Îmi cer scuze, dar aţi putea să ne spuneţi, vă rog,

dacă aceasta e femeia pe care aţi văzut-o căzând în compartimentul dvs.

Nu seamănă nici de departe cu ea, nu-i aşa ?

Da, aceasta e femeia.

Sunteţi absolut sigură ?

Da. Perfect sigură.

Nu e ea. Nu e ea !

Asta e tot ?

Da. Vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să ne iertaţi pentru deranj.

Îmi daţi voie ?

Minte. Mint cu toţii.

Dar de ce ?

De ce ? De ce ?

Ştii, şi eu m-am lovit la cap de câteva ori.

Odată în Spania, am fost atât de aproape de o grenadă, încât când m-am trezit,

Ernest Hemingway şi cu mine jucăm poker cu Karl Marx şi Jean Harlow.

Nu mă mai trata ca pe un copil ! Dacă vrei într-adevăr să mă ajuţi, mi-ai cumpăra ceva de băut.

- Nu crezi că... - Nu. Şi nu am nevoie de altă dădacă.

Serios ? Atunci de ce ai născocit visul ăsta ?

- Nu l-am născocit ! - Ba da, asta ai făcut.

Dintr-o dată, prietenii tăi nu mai sunt lângă tine.

Te afli într-o ţară în care nu cunoşti limba.

Eşti singură... un pic speriată...

Aşa că adormi în compartiment şi visezi o dădacă englezoaică drăguţă

care are grijă de tine.

Acum aş vrea...

un whisky dublu urmat de încă un whisky dublu.

- Chelner ! - Imediat, d-le.

- Patru whisky duble, te rog. - La fel şi pentru mine, te rog.

Prea bine, doamnă.

Ce-ai vrut să spui cu "speriată" ?

- Speriată ? - Adineauri, mi-ai spus că sunt speriată.

Mă gândeam probabil la toate chestiile astea legate de moştenitoarea nebunatică.

Poate că ai dreptate. Poate că sunt.

Dar nu şi speriată.

Un pic nervoasă, poate. Voi împlini curând 30 de ani. Trebuie să mă mărit şi să mă aşez la casa mea.

Parcă spuneai că te măriţi vineri la Londra.

Aşa e, dar e vorba de Rupert. Îl ştii pe Rupert.

- De fapt, nu-l cunosc. - Nu pierzi mare lucru.

- De ce te măriţi cu el ? - Pentru bani. Întotdeauna mă mărit pentru bani.

Vrei să-mi spui că te-ai măritat cu toţi acei bărbaţi sordizi doar pentru bani ?

Cum ai putut să faci aşa ceva ?

Când vine vorba de un testament, există o cale.

Iar în acest caz, testamentul a aparţinut bunicului meu.

Când am fost dată afară de la Brearley fiindcă fumasem în toaletă,

şi fiindcă scrisesem obscenităţi pe tablă... de fapt,

nu ştiam vreo obscenitate ca s-o fi scris pe vremea aia.

Tot ce-mi venise în minte a fost: "d-ra Farnham a fost o mare brânză".

"D-ra Farnham e o mare brânză".

Pentru d-na Farnham.

Bunicul începuse să devină nervos. Ca să mă încurajeze să mă liniştesc

şi-a schimbat testamentul astfel încât să primesc un milion de dolari când mă căsătoresc.

Mama şi tata au divorţat, iar mie mi-au dat o sumă mică de bani.

Aşadar, când l-am cunoscut în Maroc pe Madvani, într-o seară i-am spus: "hai să ne căsătorim şi să împărţim milionul".

Aceasta e cea mai proastă şi sfâşietoare poveste pe care am auzit-o vreodată.

De fapt, povestea a avut un final fericit.

Favorabil pentru mine, nu şi pentru Madvani. Trebuia să împartă jumătatea lui cu iubitul lui.

- Cu iubitul lui ?! - Da. Căsătoria a fost anulată o lună mai târziu.

Dar lucrul cel mai grozav a fost că,

bunicul n-a spus niciodată că mă pot căsători doar o singură dată.

Milionul a rămas neatins.

De fapt, vrei să spui că n-ai avut niciodată vreo...

relaţie cu Madvani ?

Relaţie ? Nu m-a lăsat nici să aleg materialul pentru camera servitoarei !

- Dar cu von Hoffstetter cum a fost ? - Am fost mai înţeleaptă.

De fapt, chiar am gândit că un matur. Hoffy a primit doar 100.000.

- Vrei să spui că niciodată n-ai... - L-ai văzut vreodată pe von Hoffstetter ?

Nu. Dar Kelly ?

Era şoferul tatălui meu. El a fost un pic diferit.

În ce fel diferit ?

Nu ştiu.

Mi-am zis: "La naiba, e ridicol"

"să fiu măritată de trei ori şi să fiu în continuare..."

Aşa că i te-ai dăruit lui.

Trup şi suflet. Mi-a plăcut fiecare minut. Toate trei.

Dar ce n-am ştiut e că avea deja o soţie în Perth Amboy, New Jersey.

- Serios ? - A avut noroc că n-a intrat la închisoare.

Se pare că se face mare tam-tam legat de bigamie,

în special în locuri precum Perth Amboy, New Jersey.

În cele din urmă, a fost un tip drăguţ. N-a dorit niciun cent.

Interesant. Urmează Rupert vineri. El cu cât va fi plătit ?

Rupert şi-a dorit jumătate din sumă.

Dar, desigur, el e englez şi sărac, iar eu îmi păstrez titlul chiar şi după divorţ,

aşa că mi-am zis: "La naiba, sunt doar bani".

La naiba, sunt doar bani.

Dumnezeule, uite ! Aici !

Ce e ?

Aici, pe geam.

- Nu văd nimic. - Aici ! D-ra Froy !

E scris Froy, pe geam. D-ra Froy !

A dispărut.

- Dar trebuie să fi văzut şi tu ! - Să văd ce ?

Numele ei ! Şi-a scris numele pe geam după ce i-a dat chelnerului cutia ei cu ceai.

"Harriman's Herbal", ceaiul băut de milioane de mexicani.

Crezi că aş putea visa şi aşa ceva ?!

Am ştiut eu că e o idee rea să-ţi comand alcool după ce ai suferit acea comoţie. Doar...

Niciun "doar". D-ra Froy e încă în acest tren.

Nu sta acolo ca un prostănac. Fă ceva !

Dacă nu faci tu, voi face eu.

Am să opresc acest tren.

Ascultaţi-mă ! O femeie a dispărut în acest tren ! D-ra Froy.

E ascunsă undeva în acest tren. Dumnezeu ştie ce îi fac. Ajutaţi-mă s-o găsesc, vă rog !

E nevroză. Nu trebuie să-ţi fie ruşine, toată lumea suferă de nevroză.

Din fericire pentru noi, Sigmund Freund tocmai s-a mutat la Londra.

Taci !

- Am să vă dau jos ! - La fel e şi taică-tău !

- La următoarea oprire, jos, jos ! - Bine, bine !

Cred că vor să te dea jos la următoarea oprire.

D-le Condon, vom ajunge la Mullenbach peste jumătate de oră.

Am să mă dau jos acolo cu pacienta mea.

Dacă o poţi convinge pe d-na Kelly, ar putea petrece noaptea într-un salon privat.

Las-o baltă, doctore. Nimeni nu mă poate convinge să fac nimic.

Acum, vreau să plecaţi cu toţii şi să mă lăsaţi în pace.

Ce-ar fi să vii cu mine în compartimentul meu ?

Vrei să dispari, te rog ?

Dacă nu se potoleşte, am s-o dau jos din tren !

- E în regulă. - O să fie bine.

Prea bine, herr doktor.

Du-te şi ia-ţi un ştrudel.

Biata copilă e obosită. De ce n-o lăsaţi să se odihnească ?

O să mă asigur personal că e în regulă.

Ce părere ai, doctore ?

- Cred că am să-mi iau rămas-bun acum. - Rămas-bun ?

La revedere, d-le Condon, şi succes în continuare !

Şi eu tot în Londra merg, aşa că o să am grijă să ajungă în braţele mirelui întreagă.

- Foarte bine. - Şi îţi mulţumesc pentru tot.

Cu plăcere.

- La revedere, d-nă Kelly ! - La revedere !

- Sunteţi sigură că nu vă deranjează ? - Sunt sigură.

Ai grijă de tine, amice. Ai grijă.

- În regulă, baroneasă. Acum putem să discutăm. - Să discutăm ?

E evident că eşti o persoană foarte inteligentă, aşa e ?

Şi ştii bine că am văzut-o amândouă pe d-ra Froy, nu-i aşa ?

Ceea ce înseamnă că ai un motiv foarte inteligent

ca să spui că n-ai văzut-o.

Nu înţeleg însă de ce eşti atât de misterioasă.

În regulă.

Nu vrei să vorbeşti.

Zece minute întârziere mulţumită nebuniei fetei ăleia.

Dacă te-ai pune în situaţia ei ?

- Ce ? - Oamenii nu dispar aşa din senin.

- Dar ea, da. - Ce anume ?

- A dispărut. - Cine ?

Dădaca aia.

Mă rog.

- Aşadar ? - Cum e posibil s-o facă ?

- Ce anume ? - Să dispară.

- Nu ştiu. - Exact. Oamenii nu dispar pur şi simplu.

- Prostii. În India se întâmplă în fiecare zi. - Ce anume ?

- Trucul cu frânghia. - Oh, ăla...

Hans, deschide fereastra.

Prea bine, d-nă baronesa.

Înainte, erau momente când puteam să rabd.

Am comandat file de somon şi un mic picior de miel.

Şi cu mazăre dacă e posibil.

Cum e vremea acum.

Cel puţin nu o să mai cadă frunze. Urăsc frunzele.

Cu toate că atunci când le dai foc, miros frumos.

Slavă Domnului ! Ştiu că o să crezi că am înnebunit, dar oamenii ăia au încercat să mă omoare !

- Poate că am înnebunit... - Nu ai înnebunit deloc !

- ... trăind dincolo de limitele mele emoţionale. - "Dincolo de limitele tale emoţionale" ? Ce frumos !

Eram în compartimentul, când, deodată, s-a întâmplat cel mai trăznit lucru.

- Ce anume ? - Nişte gunoaie au lovit geamul

iar pe geam era lipit în faţa mea o etichetă... o etichetă de la un ambalaj de ceai...

"Harriman's Herbal".

- "Harriman's Herbal" ! - Cu un design ţipător în patru-cinci culori.

În acel moment, mi-a trecut prin minte un gând ciudat.

Ţi-a trecut prin minte un gând Ce fel de gând ? Spune-mi !

"Dumnezeule", m-am zis eu, "poate că fata aia nebună şi frumoasă"

"cu trupul ăla sexy şi fără sutien pe ea, are dreptate !"

Poate că există o d-ră Froy, şi dacă există am face bine s-o căutăm !

- Asta, da, gând bun. - Aşa mi-am zis şi eu.

Desigur, ar fi fost frumos dacă ţi-ar fi trecut prin minte acum câteva ore. Haide, să mergem !

D-ră Froy !

D-ră Froy ?

D-ră Froy !

D-ră Froy... D-ră Froy ?

Drăguţ, drăguţ. Acum, culcaţi-vă la loc.

Bănuiesc că asta e tot. Ne-am uitat pretutindeni.

Priveşte !

Sunt ai d-rei Froy şi sunt sparţi. Trebuie să fi avut loc o luptă.

Biata femeie.

Ochelarii aceştia... Sunt probabil ai baronesei. Am să-i iau eu, vă rog.

Bine, în regulă, amice.

- E în germană, nu-i aşa ? - Ai priceput greşit.

S-o lăsăm baltă. Poţi să...

Pocneşte-l !

A fost o prostie. L-am lovit cât am putut de tare, dar tipul nici măcar n-a clipit.

În filme, o lovitură ca asta...

Doboară-l ! Fă-i un "masaj olandez" !

Îţi strângi pumnul şi îi freci căpăţâna cât poţi tu de tare !

Am învăţat asta în internat la şcoală.

Aplică-i "procedeul indian" !

Îi apuci încheietura mâinii aşa

şi i-o răsuceşti cât de tare poţi, apoi...

ar trebui să-i paralizeze mâna.

Se pare că tu ştii mai bine ce să faci. Luptă-te tu cu el, iar eu o o să ţopăi pe aici dând sfaturi.

Asta a fost ceva cu adevărat minunat !

Mulţumesc mult.

Dar, desigur, ce te-ai fi făcut fără "masajul olandez" şi "procedeul indian" ?

Şi asta e adevărat.

- Ştii ceva ? - Ce ?

Ai nişte picioare foarte frumoase.

Poftim ?

Tocmai am remarcat acest lucru. Ai nişte picioare foarte frumoase.

În ce sens ?

În sensul că sunt foarte bine conturate ca formă.

- Ca formă ? - Nu le-am observat din cauza rochiei lungi.

Deci într-adevăr există o d-ră Froy, nu ?

De aceea tipul ăla drăguţ a încercat să te ucidă.

Aşa s-ar părea.

De aceea oamenii ăia "drăguţi" din compartiment au încercat să mă azvârle pe fereastră.

Dar de ce fac asta ? Ce vor ?

De unde să ştiu eu ce vor ? Dragoste, bani, putere, nemurire, ce-şi doreşte toată lumea.

- Vrei să fii serios, te rog ? - Serios ?

Uită-te la mâinile mele cum tremură. Literalmente, tremur de frică.

În regulă. E timpul să vedem cum stau lucrurile.

Dacă există o conspiraţie, trebuie să ne dăm seama cine e implicat şi cine nu.

În ceea ce mă priveşte, sunt implicaţi toţi din trenul ăsta, exceptându-te pe tine şi pe dr. Hartz.

Dr. Hartz. Exact...

Haide. Să mergem să ne mărim forţele.

Dr. Hartz e norocos că n-am ajuns la spitalul lui.

Eu nu l-aş fi plătit, iar dacă i-ar fi trimis nota de plată lui Kelly, ar fi avut ghinion. Nu are un şfant.

Nu e aici. Mă întreb dacă ar trebui să...

Stai puţin. Mi-a venit o idee năstruşnică.

Dacă pacienta de acolo e d-ra Froy ?

E imposibil. Pacienta a apărut în tren după ce a dispărut ea, prostănacule.

Nu, stai puţin. Refuz să fiu retrogradat iar la termenul de "prostănac".

- Ascultă. Ai observat ceva la călugăriţă ? - Nu.

Nu cred că e o călugăriţă.

Călugăriţele n-ar trebui să poarte pantofi cu toc, nu-i aşa ?

Pantofi cu toc ?

Pantofi cu toc. Ai dreptate.

- De fapt, are nişte picioare grozave. - Picioare, din nou. Ai un fetiş.

Încearcă să te gândeşti un pic. Ai văzut-o pe d-na Kummer că a urcat în acest tren ?

- Nu. - Bine. Să presupunem, doar să presupunem,

că au atras-o pe d-ra Froy în vagonul de bagaje

şi că pacientul urcat în tren la prima oprire e de fapt d-na Kummer.

În felul ăsta, d-na Kummer devine d-ra Froy

iar d-ra Froy devine chestia aia de acolo.

Dar de ce să-şi fi dorit să răpească o dădacă englezoaică drăguţă şi inofensivă ?

Poate că nu e o o dădacă englezoaică drăguţă şi inofensivă.

Asta e Germania nazistă, ar putea începe războiul în următoarele 20 de minute.

Poate că e o spioană englezoaică drăguţă şi inofensivă.

O spioană ?

Ce incitant.

Scuzaţi-mă. Vorbiţi engleză ?

Putem să aruncăm o privire la pacientul dvs ? Credem că e o englezoaică pe nume Froy.

Sora, stai jos, relaxează-te. Relaxează-te.

- Ascultă, doctore... - Bună !

Acum avem dovada sigură că d-ra Froy se află în acest tren.

D-ra Froy ? Oh, englezoaica dispărută.

Doctor, n-o să-ţi vină să crezi asta, dar zăpăcita asta de aici are dreptate.

Iar Albert Einstein ăsta de aici crede că pacienta dumitale e d-ra Froy a noastră.

Copii, ce încercaţi să-mi faceţi ? Nu puteţi vorbi serios.

Nu ştiu ce să zic. Pare a fi o posibilitate.

Doctore, ce zici de asta ? Lasă-ne să aruncăm o privire.

Dacă nu e d-ra Froy, plecăm şi n-o să te mai batem la cap.

- Îmi cereţi să îndepărtez toate bandajele ? - Nu toate, doar cât să tragem un pic cu ochiul.

- Doar cât să-i putem vedea faţa. - Dar nu are faţă. Vă rog.

Nu are faţă, motiv pentru care o duc la Mullenbach.

Trebuie s-o operez cât de curând posibil. Vreau să-i mai iau o dată tensiunea, te rog.

- Dumneata te-ai uitat sub bandaje, doctore ? - Bineînţeles că nu.

Bandajele pot fi îndepărtate doar într-un spital.

- Da, dar o mică... - Vă rog.

Dacă există mister de vreun fel, vreau să aflu şi eu care e adevărul la fel ca voi.

E un compartiment gol alături. Puteţi să mă aşteptaţi acolo ? Vin şi eu imediat.

- Bine. Dar, te rog, grăbeşte-te. - Bineînţeles.

- Uşa alăturată ? - Exact aici.

Crezi că ai putea să te abţii să fumezi până coborâm din trenul ăsta în siguranţă ?

- Îmi pare rău, sunt foarte nervoasă. - Şi eu la fel.

Dar nu are rost să fim nervoşi amândoi în acelaşi timp.

E un efort dublu prostesc.

Cred că a sosit vremea...

să folosim asta.

Comandă nişte băuturi.

Pentru siguranţa amândorura, sper că tu şi Catherine ştiţi ce faceţi.

Da, încearcă să te linişteşti.

Peste 15 minute se va termina totul.

- Ai o ţigară ? - Vrei să fumezi din pipa mea ?

Acum, ia spuneţi-mi...

Ce-i asta ? E un fel de glumă sau ce ?

- Sunteţi amândoi foarte tineri, atrăgători... - Putem vorbi despre călugăriţă, doctore ?

Cea care are grijă de pacienta dumitale. Ce ştii despre ea ?

Dacă ştiu ceva despre ea ? Păi, nimic.

Mi s-a spus că e de la o mănăstire din apropierea locului accidentului.

Nu ţi se pare ciudat că poartă pantofi sexy cu toc înalt ?

- Într-adevăr ? - Într-adevăr.

Cred că am îmbătrânit, n-am observat acest lucru.

Nu poate fi o călugăriţă adevărată.

E o conspiraţie, fără îndoială.

Toţi aceşti oameni din tren spun că n-au văzut-o pe d-ra Froy.

Noi ştim că da. I-am găsit ochelarii în vagonul de bagaje. Erau sparţi.

Nu-mi vine să... Totul e prea fantastic.

- Vreţi să beţi ceva ? Eu, unul, da. - Dar, doctore...

Vă rog, rămâneţi pe loc. Am o sticlă alături.

Nu întârzii mult.

Dr. Hartz e cel alcoolic.

Ăsta e al tău.

Când am văzut călugăriţa, am avut impresia că e prietena lui şi că încearcă să fugă împreună.

Da, probabil că şi ea e vreo moştenitoare nemţoaică nebunatică...

În ciuda celor spuse de voi...

Noroc !

Am aruncat o privire la pantofii călugăriţei.

Mie mi se par a fi obişnuiţi.

Deşi, trebuie să recunosc, amândoi aţi adus o anumită stare de agitaţie

la ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie plictisitoare.

La început am presupus că a fost vorba de imaginaţia d-nei Kelly

dar acum, chiar şi dumneata pari să crezi într-o conspiraţie ?

Doctore, împotriva cuvântului unei posibile tinere americance nebune,

avem un ospătar care neagă că a servit ceai. Chelnerii pot fi mituiţi.

- Apoi mai e baroneasa. - O nazistă cum n-am mai văzut.

A încercat să mă arunce pe fereastră.

- Iar tipul care lucrează pentru ea a încercat să mă ucidă. - Ne crezi, nu-i aşa ?

Îmi pare foarte rău să spun asta... dar da.

Da, vă cred.

Pacienta e d-ra Froy.

De unde ştii ?

Ce se petrece aici ?

Într-o lume ordonată, astfel de lucruri n-ar fi fost necesare

dar lumea încă care trăim nu e un loc ordonat.

Despre ce vorbeşti ?

D-ra Froy va părăsi acest tren la Mullenbach şi... o să dispară.

Ba nu o să dispară. Am să fac un tărăboi cum nu s-a mai văzut.

Cu tot respectul, d-ră Kelly, în acest moment, nu te crede nimeni.

Şi nimeni nu te va crede nici mai târziu.

- Eu o cred. - Ai văzut-o în realitate pe d-ra Froy ?

Cum e posibil ca cineva care părea atât de drăguţ...

dintr-odată să devină atât de îngrozitor ?

În acest moment, fac ceea ce trebuie să fac, dar cu mare regret, credeţi-mă.

Îţi sugerez să iei loc.

Stai jos !

Băuturile pe care tocmai le-aţi consumat ar trebui să-şi facă efectul dintr-un moment în altul.

- Ce ? - Conţin hydracină.

E un drog nou care îşi face efectul în cantităţi mici,

paralizând creierul şi lăsând victima inconştientă

pentru o perioadă considerabilă de timp.

Nu vă mişcaţi.

Şefului de tren i s-a spus că încercaţi să interferaţi cu pacienta mea

şi sub nicio circumstanţă nu veţi părăsi acest compartiment.

O să vă ucidă fără nici cea mai mică ezitare.

Trebuie să-mi iau rămas bun.

Dacă ne vom mai întâlni, sper să fie sub nişte circumstanţe mai fericite.

O să murim !

- Nu, nu ! Suntem doar drogaţi. - O să murim ! O să murim !

O femeie în compartimentul de alături e pe cale să fie ucisă. Trebuie să facem ceva.

- Îmi pare rău ! - Să continuăm să ne mişcăm.

- Fă exerciţii, atinge-ţi degetele de la degetele de la picioare până mă întorc eu. - Nu eşti porc şi nici prostovan.

Nu eşti nici... Nu mă părăsi ! Nu vreau să mor !

Ascultă ! Nu o să mori, eşti doar drogată. Trage un pui de somn. Mă întorc imediat.

Nu am stofă pentru astfel de acte de eroism.

Mulţumesc mult. Mulţumesc.

Mulţumesc. Minunat !

A fost cât pe ce !

Mulţumesc mult.

Mulţumesc foarte mult. N-ai cumva o... am uitat cuvântul... aspirină ?

Mă doare capul. Îmi tremură mâinile de groază. Priveşte !

Am să sufăr un stop cardiac major. Oh, da, am fost drogat !

- De fapt, las-o baltă. Uită de aspirină. - Nu eşti drogat. N-am pus nimic în băuturile voastre.

Vorbeşti engleză ? Îmi cer scuze, desigur că ştii, tocmai te-am auzit.

Doar dacă nu cumva ai memorat fraza: "Nu eşti drogat. N-am pus nimic în băuturile voastre".

Eşti aici şi vorbeşti fără noimă !

Ai dreptate, vorbesc fără noimă. După ce m-am luptat cu tip uriaş,

şi am stat atârnat în afara trenului în tunel, am tot dreptul să vorbesc fără noimă !

Nu mai e timp de pierdut dacă vrei ca această femeie să fie salvată.

D-ră Froy ! Eşti în regulă ? Unde e dr. Hartz ?

Bănuiesc că e în compartimentul mătuşii sale, baroneasa, făcând ultimele pregătiri.

- Baroneasa e mătuşa lui ? - Da, iar eu sunt soţia lui.

Sunt sigur că există o explicaţie logică foarte simplă pentru toate astea.

- Sunteţi cu toţii o grămadă de nazişti ! - Nu e adevărat !

Familia lui Egon e îngrozită. Dacă se descoperă că există un anti-nazist în familia lor...

- Lagărele de concentrare sunt pentru toţi. - Nu !

Da. Nu ştiu.

Vrei să mă laşi pe mine, te rog ?

D-ră Froy ! D-ră Froy, sunteţi teafără ?

Da, sunt în regulă.

Ce mă bucur să văd o faţă prietenoasă.

- Ridicaţi-vă. Ridicaţi-vă ! - Femeia asta poartă hainele mele.

E un nazist ticălos acolo afară, dar aş putea să-l dobor.

- Ce faci ? - Îmi iau pulsul.

Foloseşte asta.

Veniţi repede aici, trebuie să vorbesc ceva cu dvs.

Ce doriţi ?

Devine enervantă situaţia. Tot lovesc oamenii în cap cu toată puterea, iar ei nici măcar nu clipesc.

Îl ţin eu.

Bine gândit.

În regulă. Să plecăm cât mai repede de aici.

N-am crezut că o să reuşim.

Eu nu vin cu tine.

- Despre ce vorbeşti ? - Am fost de acord să te ajut cu asta fiindcă te-am iubit.

Şi încă te mai iubesc. Dar, Egon, de ce facem asta ?

Ştii foarte bine de ce.

Toată povestea asta legată de generalul care trădează onoarea familiei.

Sunteţi îngroziţi că naziştii vă vor confisca proprietăţile şi banii.

L-aţi susţine chiar şi pe Hitler ca să vă protejaţi aceste lucruri, dar eu nu pot să fac asta !

- Eşti ridicolă. - Vino cu mine ! Vom fi împreună fericiţi.

M-am măritat cu un doctor minunat şi curajos, nu cu un criminal.

Te rog, Egon !

Egon, cred că e timpul să...

Ce este ?

Staţia Mullenbach !

Trenul face o scurtă oprire.

Trenul expres către Basel

pleacă în scurt timp de la linia 2.

Staţia Mullenbach !

Egon !

Cu grijă.

Cu atenţie, vă rog.

Au dat jos targa din tren.

Uite-o şi pe baroneasă...

drăguţul de doctor...

călugăriţa...

Se pare că vom scăpa uşor.

Care e problema ? Ce este ?

Trebuie să plecăm îndată. Trebuie să plecăm !

Desfă bandajele.

Desfă bandajele.

Ce mai aşteptăm ? De ce nu dau drumul la tren ?

Îi ştii doar pe germani. Nu poţi pleca din gară, până când cineva nu pune pe altcineva

să semneze ceva care oricum nu înseamnă nimic, în trei exemplare.

Unde e ?! Unde e ? Nebunule !

Ageamiule !

Trebuie să vorbesc neapărat cu şeful gării.

Veniţi cu mine, vă rog.

- E interzis accesul aici. - Heil Hitler !

Ce se întâmplă ?

- Berger, decuplează vagoanele. - Am înţeles.

Ajută-l şi tu.

Vreau să fie mutat trenul pe o linie moartă cât mai discret.

Nu mai comenta, fă ce-ţi spun !

- Cabina acarului ? Muţi vagoanele pe linia 3. - Pe linia 3 ?

S-a pus în mişcare. Un ofiţer SS la telefon.

Vei face exact ce ţi-am ordonat.

- Dar e un lucru periculos. - Imediat.

Da. Am înţeles.

La naiba !

Ce se întâmplă ?

A plecat şi ambulanţa.

Iat-o că pleacă !

- D-ră Froy ? - D-ră Froy ! Eşti în regulă ?

- Eşti în regulă ? - Da ! Oh, iertaţi-mă.

Asta îmi aminteşte de o petrecere dată la Staffordshire House în Gloucestershire.

Ne jucam de-a sardinele.

Majordomul şi cu mine eram ascunşi în garderoba lui Lady Beddington

şi găsisem o sticlă de whisky "Haig & Haig" printre pantofi.

- D-ră Froy, am reuşit ! - Da.

- Am reuşit ! - Aşa e ! Ştiţi cum se spune.

"Cu răbdare şi curaj"

"a ajuns melcul la Ierusalim".

- Cine-i cel mai tare ? - D-na Kelly !

- Am o mărturisire de făcut. - Serios ?

În ciuda părului tău ridicol, te găsesc ciudat de atrăgător.

Nu sta degeaba, prostănacule.

Un mic sărut de îmi vei da,

Eu ţi-l voi înapoia...

Vă rog să mă scuzaţi.

Mă duc să-mi pudrez nasul.

Mă întorc repede.

Scuzaţi-mă.

Scuzaţi-mă, dar s-a întâmplat ceva extrem de interesant.

- Se pare că am pierdut restul vagoanelor. - Poftim ?

Nu prea ştiu cum să descriu.

Restul vagoanelor nu mai sunt la locul lor.

Dumnezeule ! Ne-au decuplat de restul trenului.

D-ră Froy, e timpul să ne spui cine eşti cu adevărat şi de ce te urmăresc.

Condon crede că eşti spion. Dacă eşti, poţi avea încredere în noi. N-o să divulgăm.

Spion ? Nu fiţi prostuţi. Sunt în drum spre casă, în Brighton.

De fapt, Hove, un orăşel de coastă. Asta înseamnă că încă suntem în Germania ?

Cred că da.

Credeţi că a mai rămas cineva în tren ?

E vagonul ăsta...

şi vagonul restaurant, dar n-ar trebui să fie nimeni acolo în acest moment.

E ora pentru ceai. Cred că vom găsi toţi englezii adunaţi acolo.

Priveşte.

A apărut în cele din urmă.

- S-a spart norocul. - Furtună într-un pahar cu apă.

Doamnelor şi domnilor, vă rog să mă ascultaţi.

S-a încercat prin forţă răpirea acestei femei.

- Despre ce bombăneşte tipul ? - Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă afară

să vedeţi că ne-au decuplat de restul trenului.

- Decuplat ? - În ţara asta nu se răpesc oameni

şi nu se decuplează trenurile. Îmi pare rău, dar aţi făcut această călătorie de nesuportat.

- Aşa e ! Aşa e ! - Ce e cu prostia asta ?

- Nu fi atât de insipid ! Aruncă o privire ! - Insipid ?!

Dacă aceasta e o farsă, vă avertizez că nu am s-o găsesc a fi foarte amuzantă.

Dumnezeule, are dreptate, Charters.

Ne-au decuplat ? Şi cu bagajele noastre ce-au făcut ?

- Vine cineva. - Dumnezeule, e Helmut.

Dar se pare că e nazist.

Este.

Nu ne pot face nimic. Suntem englezi.

De unde îl cunoşti ?

E fiul cel mare al familiei pentru care am muncit.

Doamnelor şi domnilor...

aş vrea să-mi cer scuze pentru această întârziere.

Vă pot doar asigura că e vorba de o chestiune de o gravitate extremă

şi că e implicată securitatea ţării mele.

- Vorbeşte ! - Aveţi în acest tren,

o femeie ce călătoreşte cu paşaport britanic, sub numele de Froy.

Este dorită de urgenţă pentru a fi interogată...

de către autorităţi.

Dacă domnişoara Froy...

va veni acum cu mine,

trenul va fi redirecţionat

iar dvs vei ajunge la graniţa cu Elveţia în câteva minute.

Ce se întâmplă, d-ră Froy ?

Trebuie să fie vreo greşeală. Helmut se prosteşte doar.

Servea ceaiul cu noi la grădiniţă tot timpul.

D-ră Froy, ar trebui să părăsiţi trenul fără întârziere.

Doamnelor şi domnilor, vă aflaţi pe teritoriu german.

Fac o cerere perfect legală.

Predaţi-mi femeia imediat,

altfel, cu mare părere de rău,

vom urca în tren

şi o vom lua cu forţa.

Părerea mea e că ar trebui să mergeţi cu el. E evident o neînţelegere.

Îndată ce îşi vor da seama, vă vor urca în următorul tren alături de scuzele lor,

probabil şi cu binecuvântarea lor.

Poate că pare el ca un plasator la un teatru de vodevil dar aia de pe el e o uniformă SS.

D-ra Froy rămâne aici.

Evelyn, cum de am ajuns să fim implicate noi în ceva de genul ăsta ?

- Ce naiba crezi că faci ? - Scuze.

Sunt prea emoţionat. N-am mai ţinut unul din ăsta în mână până acum.

- Parcă spuneai că ai fost un erou în Spania ! - Sunt un fotograf.

Eu nu trag cu arma în oameni, ci fac poze celor care fac acest lucru.

Aveţi exact un minut ca să ne-o predaţi pe d-na Froy.

Dacă n-o veţi face, nu voi fi responsabil pentru ce se va întâmpla mai departe.

Oricine doreşte să părăsească trenul, ar trebui s-o facă acum.

Ei bine...

Ascundeţi-vă în pădure.

E simplu. Vor doar să discute cu dumneata.

Pare destul de raţional să cooperezi cu autorităţile.

Sunt perfect de acord cu asta. Suntem oaspeţi în această ţară.

Iar locuitorii sunt foarte ciudaţi.

Am o idee grozavă.

De ce să n-o predăm pe d-ra Froy naziştilor ?

La naiba, ne va scuti pe toţi de o mulţime de probleme.

D-na Kelly se mărită la Londra vineri, doamnele de aici şi-au programat cina la 19:30 la restaurant,

voi, băieţi, veţi ajunge la timp la meci, iar eu voi face un pictorial fabulos pentru revista "Life".

Probabil voi primi un bonus substanţial.

Am avut odată o dădacă, pe nume Smithers.

Obişnuia să-mi atârne de gât un cartonaş

pe care scria "Jeremy bătăuşul".

Minunată femeie, să ştiţi. Minunată.

Ar fi mai bine să mă duc să-i dau acestui tip răspunsul nostru.

Suntem nişte domni, până la urmă.

Ascultaţi-mă. Nu avem nicio intenţie

să vă predăm pe d-ra "Cum-o-cheamă",

aşa că fiţi băieţi de treabă şi dispăreţi de aici.

- Îmi dai voie, bătrâne ? - Bineînţeles, bătrâne.

Se pare că sunt foarte hotărâţi.

Asta a fost picătura care a umplut paharul. N-o să mai ajungem la timp la meci.

Atacaţi !

- Mai ai muniţie ? - Doar ce e în pistol şi astea.

Strângeţi...

Strângeţi scaunele alea şi faceţi o baricadă. Adăpostiţi-vă în spatele lor.

Vă purtaţi ca nişte proşti !

Ce şansă credeţi că avem împotriva unor oameni înarmaţi ?

Eşti pacifist, nu-i aşa ? Nu merge, bătrâne.

Au încercat şi primii creştini asta, şi au fost aruncaţi la lei.

Aş prefera să...

- Dă-l încoace ! - Încetează !

- Ce se întâmplă ? - Are un pistol !

Nu voi lua parte la aşa ceva. Nu cred în violenţă !

Mai bine mi l-ai da mie. Am câştigat odată o cutie cu trabucuri la un concurs de tir.

Am fost al naibii de bun.

Scuză-mă, d-le Condon. Pot să vorbesc cu dumneata un minut ?

Nu mai poate aştepta ? Tipii ăştia încearcă să ne împuşte.

Nu, mă tem că nu mai poate aştepta.

Mă ocup eu de aici.

- Chiar trebuie să plec acum. - Să pleci ?! Unde ?

Către Elveţia, e chiar acolo. Mulţumesc că aţi încercat să mă ajutaţi.

Am un mesaj pentru d-l Callender de la Whitehall.

- Chiar este spion ! - Nu sunt !

Urmez instrucţiunile generalului von Reider, bunicul lui Helmut.

Generalul mi-a spus că e vital că acest mesaj să ajungă la destinaţie.

În caz că se întâmplă ceva, vreţi să-l transmiteţi voi în locul meu ?

- Care este mesajul ? - Habar n-am.

Tot ce ştiu e că trebuie să mă duc la d-l Callender la Whitehall şi să-i fredonez această melodie.

E plecată cu sorcova.

Nu e timpul potrivit pentru repetiţii de cor.

Vezi ? Am prins ritmul.

Dacă trecem peste întâmplarea asta, vom merge împreună la vodevil.

Mulţumesc. N-am să uit asta.

- Nu poţi ieşi afară ! - C'est la guerre !

- Crezi că e teafără ? - Sper că da.

E o dădacă englezoaică. E indestructibilă.

Trebuie să pornim trenul, să ne întoarcem pe linia principală şi apoi să trecem în forţă graniţa.

E o misiune cam pretenţioasă, nu crezi ? Mecanicii nu vor face ce o să le spunem noi.

- O să folosesc asta. Cine vine cu mine ? - Vin eu !

Nu, iubito, tu rămâi aici. Fi o fată bună şi pune nişte bandaje.

Cu puţin noroc, o să ducem trenul înapoi în gară,

tu o să sari afară şi o să schimbi macazul înspre Elveţia ca să trecem graniţa.

- Prea bine. - Haide, să mergem.

Am să pun capăt situaţiei ăsteia !

Nu trageţi !

Vă rog ! Cu puţină raţiune, am putea să...

Atenţie, băieţi, preluăm noi de aici comanda !

Trebuie să fi fugit împreună cu ceilalţi. Nu pot să-i învinovăţesc.

- Ai mai condus aşa ceva ? - Nu de când eram copil.

Dumnezeule...

Am reuşit !

Au pus în mişcare trenul !

Plecăm acasă !

Ai vreo idee cum să opreşti invenţia asta ?

Îmi imaginez că e vorba de exact opusul a ceea ce am făcut pentru a pleca de pe loc.

Bănuiesc că ai dreptate.

Macazul e în faţa noastră.

Unde naiba e Charters ?

- E timpul să schimb macazul. - Nu fi ridicol, eşti rănit !

Ce se întâmplă acum ? S-a întors trenul.

Sfinte Sisoe ! E fata aia !

Aşteaptă !

- Nu încă ! - Aşteaptă până trecem !

Aşteaptă !

- Aşa. Bună fată. - Pregăteşte-te !

Trage !

Înspre tine !

Trage-o înspre tine !

Haide, puştoaico ! Haide, vino !

Vino, te prind eu !

Haide, iubito, poţi s-o faci !

Haide, mai repede !

Mai repede ! Haide ! Haide !

Bună treabă, bătrâne ! Bună treabă !

- Unde mergem, d-le ? - La stadion.

- Cu puţin noroc, ar trebui să ajungem la timp. - Da.

"Mesajul lui Hitler". Citiţi totul în ziar.

Ziarul "News, Star & Standard".

Ziarul "News, Star & Standard".

Anul viitor, bătrâne. Întotdeauna există anul viitor.

- Dacă va mai fi un an viitor. - Ai dreptate.

Îmi iau rămas-bun, atunci.

La revedere ! Îmi pare rău de batista ta. Am s-o spăl şi ţi-o expediez.

Mai am una.

Taxi !

N-ar trebui să vorbim cu şeful gării de bagajele noastre ?

Dă-le încolo de bagaje ! N-o să mai plec niciodată din Anglia !

E Rupert !

Asta înseamnă că nu te mai măriţi cu el ?

- Cum rămâne cu milionul de dolari ? - Asta chiar e o problemă.

Trebuie neapărat să mă mărit cu cineva.

Amanda, sunt dornic să mă însor cu tine

dar acceptarea milionului de dolari, e împotriva principiilor mele. Voi deveni milionar.

Dacă vrei să te însori cu mine, mi-e teamă că va trebui să accepţi şi milionul !

- Încotro, domnule ? - La Whitehall.

Uite ce e, dacă accept milionul de dolari de la tine, o s-o faci pe şefa cu mine tot timpul.

Cred cu tărie că niciun bărbat n-ar trebui să ia bani de la soţia lui.

Soţii ar trebui să împartă ceea ce câştigă. Nu cred în zestre sau...

- Cu cine ar trebui să ne întâlnim ? - Cu d-l Callender.

- Cu d-l Callender, vă rog. - Vreţi să aşteptaţi puţin ?

- E foarte urgent. - Poate că poţi să modifici testamentul bunicului

deşi au încercat şi mama şi tatăl meu şi nu au reuşit.

- O să accepţi banii fie că vrei sau nu. - Bine ! Nu vreau !

- Nu vrei ? - Nu vreau !

- Atunci, pleacă de lângă mine. - Nu pot. Mă ţii de cot.

Dumnezeule ! Am mintea goală. Am uitat melodia d-rei Froy !

Melodia...

Nu, nu, nu !

Ce drăguţ !

- Îmi ieşise complet din minte. - Nu credeam că o să te mai vedem !

SFÂRŞIT