Original subtitles

TĂRÂMURI ASCUNSE

Becky? Luck? Haideţi jos să mâncaţi.

O să întârziaţi la şcoală.

Frank, eşti bine?

Aproape că nu-mi mai simt mâna de-atâta muncă.

O cafea îmi va face bine.

De ce nu intri şi tu să iei micul dejun împreună cu copiii!?

Să te odihneşti şi tu puţin.

Munca nu se va face singură. Asigură-te că copiii vin curând

să de-a o mână de-ajutor. Am nevoie de ei de-acum încolo.

Frank, au lipsit deja prea mult de la şcoală anul ăsta.

Nu pot vorbi de fiecare dată despre asta când am nevoie de ajutorul lor, Eliza.

- Sunt doar nişte copii, Frank. - Sunt nepoţii mei.

Şi copiii ăştia trebuie să se maturizeze mai devreme sau mai târziu.

Cel mai bine o fac prin a-şi ajuta familia.

Mama, ne duci tu astăzi la şcoală?

Aş vrea să nu o faci. Toţi băieţii îmi spun bebeluş când vii.

Bunicul vostru şi cu mine am vorbit şi vom avea nevoie de ajutorul vostru pe-aici.

- Dar mamă... - Nici un "dar" Becky.

Nu va fi permanent.

E ok mamă, sunt oarecum doar câţiva copiii la şcoală.

Oricum. Mâncaţi şi apoi mergeţi şi schimbaţi-vă hainele de casă.

Nu va fi întotdeauna aşa Becky, promit.

Majoritatea fetelor merg la şcoală. Băieţii sunt cei care rămân acasă.

Familiile alea sunt binecuvântate cu mulţi băieţi aşa că fetele să poată sta la şcoală.

Noi nu ne descurcăm fără tine.

Ar trebui să mă duc să mă schimb şi eu în hainele mele de casă.

Becky, mai pe seară putem lucra poate la acea rochie de duminică despre care am tot vorbit.

Mulţumesc, mamă.

Hei, domnule! Te-ai pierdut?

Ar trebui să ştiu încotro merg, ca să mă pot pierde, d-le.

Omule, eu caut doar ceva de lucru.

Atunci ai face bine să mergi mai departe, că nu prea ai ce lucra prin locul ăsta.

Trebuie să fie ceva treabă ca şi culegător prin gospodăriile astea.

Oamenii de-aici nu-şi permit să angajeze culegători. Ţara asta ar fi ruinată cu oameni ca şi tine.

Înţeleg, domnule. Cred că-mi voi continua drumul.

Aşteaptă! Ai slujit în armată?

Am fost în Paris, armata marină, sub comanda generalului Pershing, 1917.

Prima divizie, servind până la armistiţiu.

Am avut un frate tânăr care a fost în marină. A căzut şi a murit pentru marină.

Îmi pare rău să aud asta.

- Numele meu este John Dokins. - Gabe Harper.

Mă bucur să te cunosc.

- Ai mâncat ceva în ultima vreme? - Nimic consistent.

Dar găsesc eu ceva pe-aici.

Te duc până în oraş, poate putem aranja ceva.

- E greu să călătoreşti cu stomacul gol. - Apreciez.

Haide, te duc să-l vezi pe d-l Walker, poate are el ceva pentru tine.

Deci, cât de mult va lua de data asta până să se întoarcă copiii la şcoală?

Nu mai repede de sfârşitul recoltei.

Nici măcar aşa nu ştiu cum îi vom scuti.

Ne chinuim să o ducem aşa cum e.

Nu-ţi fă griji pentru copii.

Voi parcurge eu cu ei lecţiile seara, ca să ţină pasul.

Nu ştiu, eu nu pot fi atât de fericită şi optimistă.

E o ocazie minunată pentru mine.

Nu mă pot ascunde în grădină cu găinile pentru totdeauna.

Nu contează ce crede fratele meu despre mine.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

Cum s-a ajuns la asta?

Lucrurile vor deveni mai grele înainte de-a deveni mai bune.

Dar trebuie să-ţi aminteşti că credinţa ta nu este ceva ce alungă

greutăţile timpului, depresiile sau toate luptele care vor mai apărea.

Tu ai lăsat tot răul înăuntru.

Credinţa ta în Domnul te va ajuta să treci prin asta.

Te dor mâinile, ha? Poate că vei învăţa ceva.

Ai ascuţit uneltele, cum ţi-am arătat? Altfel nu vei fi în stare să le foloseşti.

- Da domnule. - Becky!

Ştiţi ce aveţi de făcut. Ne mutăm la trandafiri şi luăm ce-i mai copt.

Şi apoi ne-ntoarcem să luăm restul.

Bunicule? Ce-ai păţit?

- Bunicule? - Mă duc după mama!

Mamă!

Mamă! Mamă!

Mamă, vino repede. E bunicul.

Frank! Frank!

Mergeţi acasă, copii, mergeţi acasă.

Rămâi cu Frank. Aduc căruţa ca să-l duc la doctor.

Trebuie să fim îngeri unii pentru ceilalţi, să ne dăm unii altora putere şi consolare.

Căci doar atunci realizăm cu adevărat că cupa vieţii nu e doar o cupă a durerii,

ci şi o cupă a bucuriei pe care o bem.

Mamă! Mătuşa Batty?

N-am văzut niciodată magazinul să fie aşa de aranjat.

- Ai totul pe listă? - Da, domnule.

Te rog, sunt Tom.

Spunându-mi domnule, mă face să mă simt mai bătrân cu 20 ani.

Gabe.

Îmi pare rău că nu am bani să te plătesc, Gabe.

Cu asta mă plăteşti de-ajuns. N-am mai avut de mult un prânz atât de bun.

Mă bucur s-aud asta.

Ce sa-ntâmplat, şerifule?

Frank Wyatt e mort. A avut un atac de cord.

Nu mai spune. La oricine m-aş fi gândit, dar numa' la Frank nu.

Mă tot gândesc la Eliza şi copiii ăia.

Va fi cam imposibil ca să ţină ordine-n toate. Şi să-şi strângă recolta.

Da, este.

- Cum s-a descurcat Gabe, astăzi? - Tocmai îi spuneam.

- Păcat că nu-mi pot permite să-l păstrez. - Nu mai spune?!

Domnule, eu doar trebuie să-mi iau lucrurile şi putem pleca.

Stai puţin, cred că mai am o slujbă pentru tine.

Doamna Wyatt trebuie să-şi înmormânteze socrul cât de curând posibil.

Nu e chiar o muncă curată, dar trebuie să sapi groapă.

Nici nu cred că plată va fi foarte mare. - Sunt sigur că va fi mai mult decât corect.

Mai bine-i spun soţiei despre pierderea Elizei. Poate va face ceva pentru ei.

- Mi-a părut bine să te cunosc, Gabe. - Şi mie.

Nu ştiu ce se va alege de ea. Soţul ei a murit acum 5 ani, acum socrul ei.

Săraca, are 2 copii acasă. O proprietate de lucrat şi nu are pe nimeni ca s-o ajute.

- Eliza. - Şerifule.

- Ăsta-i omul despre care-ţi povesteam ieri. - Doamnă Wyatt, Gabriel Harper.

Dacă-mi daţi un minut, vă arăt amândurora locul unde va fi înmormântat

Cine e acela cu şeriful?

Un om numit Gabe Harper. Nu l-am mai văzut înainte.

Nici eu.

Le voi arăta unde e înmormântată familia.

- Te poţi asigura tu ca copiii să fie îmbrăcaţi? - Sigur.

Pastorul va fi aici în câteva ore şi mai am multe de făcut înainte să apară lumea.

Fii puternică, Eliza!

Fiecare firicel de iarbă are un înger asupra-i care-i şopteşte: "Creşti!"

Cu ajutorul Domnului, vom reuşi să trecem şi prin asta.

Mă crezi, nu-i aşa?

Mă tem că nu prea am multe moduri de a putea să te plătesc, d-le Harper.

O masă bună şi un acoperiş asupra capului în noaptea asta e mai mult decât aş putea cere.

Prea bine.

Ăsta-i locul unde vrem să fie înmormântat Frank. Lângă fiul lui.

- Da, doamnă. - Ne va lua câteva ore să terminăm.

- Nouă? - Da, doamnă.

Munceşte mult, dar nu m-aştept să termine singur.

Adu-mi te rog o ceaşcă cu cafea, bine?

Mulţumesc, şerifule!

Am nevoie de exerciţiu, oricum.

"Lui îi datorăm faptul că prin credinţă am intrat în această stare

de har în care suntem: şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare.

Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.

Însă nădejdea aceasta nu înşală pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată

în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat!"

- Amin! - Amin!

- Dorţi o prăjitură, d-le Wigfield? - O, nu, sunt bine, mulţumesc!

Mulţumesc, doamnă,

Vino-aici!

- Mamă, bunicul este în cer cu tata? - Bine-nţeles! De ce întrebi?

E doar că... el mereu ţipa la noi toţi.

Şi ieri, a fost atât de supărat pe Luck, încât îmi fac griji că nu va ajunge în cer.

O, dragă!

Un temperament din acesta nu-l ţine pe om departe de cer.

Probabil că jumătate din sfinţi stau afară şi se uită-năuntru.

Inclusiv Sfântul Petru.

Bunicul v-a iubit pe amândoi foarte mult. Dar şi-a exprimat-o-n felul lui.

A ţipat la voi, deoarece a vrut să creşteţi bine, deştepţi, puternici.

Acum Domnul nu îl va ţine departe de cer, pentru că vrut ce-i mai bun pentru nepoţii săi.

Mai ales că i-a iubit atât de mult.

Dar mi-e dor de el!

Ştiu! Dar porbabil nici pe jumătate cât îi e lui dor de tine!

- Mamă, vom putea sta aici? - Bine-nţeles! Asta-i casa noastră!

Mulţumesc că aţi venit!

- Dacă e ceva ce putem face?! - Apreciem!

O, d-le reverend, vă mulţumesc!

A fost voia Domnului! Totul va fi bine!

- Da, voia Domnului! - Voia Domnului!

Mult noroc!

- La revedere, domnule Wigfield. - La revedere!

Te rog, transmite condoleanţele mele.

Ştiu că Eliza a avut un o perioadă grea, dar va trebui să vorbesc curând cu ea despre fermă.

Spune-i că o voi vizita aici, dacă va fi prea mult pentru ea să vină până la bancă.

- Îi voi transmite! - La revedere!

Lasă aia afară, dragă! Domnul Harper mănâncă încă!

- Am uitat complet de el! - Nu te-ngrijora! I-am dus eu o farfurie.

- De fapt, e deja la a doua! - Nu îl văd în sufragerie.

N-a vrut să intre. Spunea că nu e potrivit să intre în casa noastră

Părinţii l-au crescut bine.

Mi se pare ciudat ca un om atât de politicios şi atent în vorbire să rătăcească prin ţară.

Eu cred că mai bine ne-am vedea de treaba noastră.

Oh.. eu cred doar că e puţin ciudat. Asta-i tot.

- Mă duc să-i pregătesc patul! - Nu pot să am un străin în casa asta.

- Dar unde va dormi? - Poate să stea în hambar.

Îi vom da nişte pături. Nu cred că îl va deranja.

Bine, eu iau păturile!

- Sper că e bine... - Mai mult decât bine!

Îmi pare rău pentru pierdere. Apreciez bunătatea pe care mi-o oferi!

- Voi veni dimineaţa să-ţi aduc micul dejun. - Şeriful va veni de dimineaţă să mă ia.

Nu fără micul dejun. Insist!

Doamne, ce mă fac?

N-am nicio idee cum voi face faţă.

Nu ştiu cum vom reuşi să trecem prin asta.

Va fi bine.

Aş vrea doar să fug. Vreau să-mi iau copiii şi să plec.

Nu spune asta, dragă.

Locul ăsta a devenit o închisoare.

Ferma e tot ce avem.

Trebuie să-ţi păstrezi credinţă, dragă.

Pe mine mă ajută mereu să trec prin vremuri grele.

Am fost pe aici doar câţiva ani.

Locul acesta moare de ceva timp.

N-am crezut niciodată că vei vrea să te întorci aici.

Mai ales în felul în care te-a tratat Frank.

Eu şi copiii nu am avut de ales, dar tu...

A trebuit să ajung la concluzia că dacă vreau dragostea şi ajutorul lui

va trebui să fie potrivit condiţiilor puse de el, nu cum vreau eu.

Iar acum, sunt unde-ar trebui să fiu.

- La casa mea, cu familia mea. - Frumoasă familie suntem.

La fel şi casa...

Ştii, îmi place că scârţâie puţin casa noastră.

Te face să te simţi că e locuită.

Şi la fel şi cu familia.

Îmi pare rău că v-am trezit.

Nu! Dacă trăieşti la o fermă te trezeşti înainte de răsăritul soarelui.

N-am putut să nu observ că în hambar nu prea mai erau lemne.

La cât de rece a fost azi noapte

nu vreau să-mi imaginez cum va fi la iarnă!

M-am gândit că n-ar strica să fie câteva lemne-n plus.

Scuză-mă dacă sunt puţin cam îndrăzneaţă, dar ce face un om decent aşa că tine

trăind în felul ăsta? - Cum adică?

Păi ştii, hoinărind prin lume, fără casă... rătăcind din loc în loc.

Aş vrea să am un răspuns la asta, dar nu am.

Deci nu eşti reţinut nicăieri? Nu e nimeni undeva, care te aşteaptă?

Nu, doamnă.

Poate aş putea să te conving să-ţi întrerupi călătoria pentru o vreme şi să rămâi aici.

Nu avem multe, dar putem să-ţi dăm un loc şi de mâncare dacă ne-ajuti pe-aici.

Eliza e încăpăţânată şi nu cred că ar cere ajutor nimănui.

Câteodată o femeie nebună ca mine trebuie să vorbească pentru oamenii ca tine şi ca Eliza.

Mi-ar prinde bine un loc în care să stau. Sunt pe drum de mult timp.

Bine! De ce nu mergi să te speli şi dup-aia intră să iei micul dejun.

O, nu, doamnă.

D-le Harper, dacă crezi că nu eşti demn să stai la masa noastră, atunci spală-te.

Nu vreau să mai mănânci afară. - Da, d-nă.

- Oamenii de pe-aici îmi spun mătuşa Betty. - Betty?

M-ai auzit. Acum spală-te.

Mă duc înăuntru să vorbesc cu Eliza şi să termin micul dejun.

L-ai rugat să stea? Cum îl vom plăti?

Cu o cameră şi cu mâncare. O gură-n plus de hrănit şi o cameră

e o afacere bună pentru un bărbat care să ajute la recoltă, zic eu.

Cu siguranţă că ţi-a spus Betty.

Cate-odata trebuie să faci ceva liber, cum fac eu, ca să treci prin lucruri.

Nu pot să permit unui bărbat străin să locuiasca-n casa asta!

Dragă, ce altceva vei face? Nu ne descurcăm singure!

Totul este foarte spontan, dar dacă nu vom avea pe cineva prin preajmă

să ne ajute, vom pierde tot ce ne-a rămas.

Intră.

Bună dimineaţa.

Îmi pare rău. Să plec?

Nu. Ai venit la timp pentru micul dejun! Stai jos.

Mulţumesc!

Tată, îţi mulţumim că în împărăţia Ta nu va fi nevoie de mâncare sau de apă.

Doar pace şi bucurie pentru totdeauna.

- Amin! - Amin!

- Eşti un vagabont? - Luke, ai grijă cum vorbeşti!

Nu, domnule. Dar cred că arăt ca unul!

- Nu vorbeşti ca şi un vagabont. - Bine, ajunge!

Lăsaţi-l pe domnul Harper să mănânce liniştit.

- Care-i primul tău nume? - Gabriel.

Gabriel, dar familia şi prietenii îmi spun Gabe.

- Ca şi îngerul. - Mama şi bunica obişnuiau să spună asta.

- Mătuşa mea spune că suntem îngerii ei. - Chiar aşa?

- Atunci îngerilor, cum vă numiţi? - Eu sunt Becky şi el e Luke.

Încântat să vă cunosc pe amândoi.

Mamă, Luke tocmai la înţepat pe Gabe cu furculiţa lui.

- L-ai înţepat? - Da! Fără niciun motiv.

Ba am avut un motiv. Am vrut să văd dacă chiar e un înger.

Luke, spune că-ţi pare rău. Acum!

- Îmi pare rău. - Nicio problemă.

Cred că lui Gabe i-a ajuns până acum, aşa că terminaţi de mâncat şi mişcaţi-vă.

Avem multe de făcut astăzi.

Ştiu că nu mă priveşte, dar poate tu şi copiii, ar trebui să vă luaţi o zi pentru voi,

iar eu pot munci. Arătaţi-mi doar de unde să încep.

- Domnule Harper - Gabe, te rog.

Gabe, ştii în ce te implici aici?

Nu prea avem şanse să facem faţă până la recoltă.

N-am bani să te plătesc.

Şi n-am nimic de preţ ca să-ţi ofer.

Scuzaţi-mă doamnă, vă înţeleg îngrijorarea

Dar în schimbul ofertei de a-mi oferi mâncare şi un pat eu vă voi ajuta pe aici.

Asta este pentru mine o ofertă foarte generoasă.

Pune-o aici, jos

Oh, o iau mai târziu.

Asta-i ultima.

- Bună ziua, oameni buni. - Şerifule?

Gabe, pot să vorbesc un minut cu tine?

Da, domnule?

Ştii, am fost destul de surprins când am vorbit cu Betty, în dimineaţa asta.

Pari un om decent, dar vreau să ştii exact în ceea ce te bagi.

Betty are intenţii bune, dar nu vreau să le dau oamenilor ăştia speranţe deşarte.

Majoritatea oamenilor de pe-aici le este greu să supravieţuiască zilele astea.

Dacă tu le-ai promis că vei sta pe-aici până la sfârşitul recoltei, aşa să faci.

Am spus că voi ajuta şi intenţionez să o fac.

Bine. Dar când le-ai făcut acestor oameni o promisiune,

aceaşi promisiune mi-o faci şi mie.

Şi eu aştept de la tine să-ţi-o ţii.

Nu-i voi dezamăgi. Nici pe tine.

Bine.

Mai bine te-ntorci la lucru.

Domnule.

Mă voi întoarce în câteva zile, să văd cum vă descurcaţi.

- Mamă, putem citi în seara asta? - Sigur.

Luke, dacă nu exersezi cu cititul, nu vei fi niciodată bun la asta.

- Dar mamă... - Nici un "dar mamă", ai înţeles?

Acum du-te te rog în hambar şi adu-l pe Gabe ca să ia micul dejun.

Mamă, mamă!

Va muri?

Nu. E doar o febră, atâta tot.

Vreau să vă duceţi la pomii la care am rămas ieri şi să culegeţi de-acolo.

Mergeţi!

- Fugiţi! Munca nu ne va aştepta. - Da, mamă.

Te lupţi cu febra? Cât de greu poate să fie!

Nu trebuie să te îngrijorezi prea mult. Supa mea de pui poate învia morţii!

Haide, ăsta nu-i un loc pentru un om bolnav. Să-l ducem înăuntru.

- Înăuntru? - Da, înăuntru.

Haide, Gabe, haide.

Haide.

24 decembrie, 1930 Ajunul Crăciunului.

Jack şi l-a petrecut într-o dubă, hoinărind fără niciun ţel.

A călătorit singur în acea noapte. Nu e prima călătorie fără familia lui,

dar cu siguranţă prima fără prietenii şi fără familia lui de la război încoace.

Şi la ultima oprire putea auzi colindătorii cântând prin apropierea unei pieţii.

Voicle erau purtate de vânt.

Cântau " O noapte prea sfinţită". Jack s-a alăturat cântatului la un vers.

M-a făcut să zâmbesc pentru un moment.

Îmi aduc aminte de Crăciunul din trecut, când viaţa era simplă şi bună.

Simţeam că el nu mai era aşa sigur dacă va mai simţi asta vreodată.

Acum după 12 ani, Jack îşi aduce aminte de parc-ar fi fost ieri.

- Ce mai face Gabe? - Febra a mai scăzut.

Bine.

- I-am găsit jurnalul în sacoşa lui. - Şi?

Cred că scrie o ficţiune despre un bagabont pe nume Jack.

Şi?

E foarte bine scrisă, foarte tristă.

Cum aşa?

- Gabe, adică Jack e foarte singur pe lume. - Continuă.

N-am citit prea mult. Începuse să se foiască şi m-a cam speriat.

Cel puţin acum ştim că vagabontul nostru nu e doar manierat şi politicos

ci şi un bun scriitor.

Aici sunt brioşele mele faimoase.

- De ce sunt atât de faimoase? - Pentru că eu le spun aşa. Nu-i de-ajuns?

- Gabe s-a trezit? - Nu încă.

- Poftim, ia o brioşă. - Eu nu mă supăr dacă iau una.

- Cred că nu va strica puţină companie. - Bună dimineaţa, Gabe.

- Ne-am făcut grijuri ieri! - Îmi pare rău.

Ultimul lucru ce mi-l amintesc e că tăiam lemne înainte de somn

iar pe urmă totul a devenit înceţoşat.

Ai ajuns în hambar. După care te-am adus aici.

Mulţumesc. Mulţumesc pentru grijă!

Îmi voi strânge lucrurile din cameră şi mă pot întoarce în hambar.

Gabe, aşteaptă. Camera de oaspeţi e a ta.

Nu te putem lăsa să stai afară ca un animal.

Plus că dacă vei dormi acolo, te poţi îmbolnăvi din nou. Poate şi mai rău!

Haide, mănâncă! Sunt sigură că ai flămânzit.

Haide.

Mulţumesc.

Mulţumim Tată, pentru această hrană ce o primim. Amin.

Amin!

- Bună dimineaţa Eliza, Gabe! - Şerifule.

D-le Wigfield, îmi pare rău că nu am ajuns pe la d-voastră, după înmormântare.

Ai ceva timp ca să putem vorbi?

Sigur, să mergem înăuntru.

- Se pare c-aţi fost ocupaţi. - Da, din plin!

- Asta-i o vizită oficială? - Pentru mine? Nu! Pentru el este.

A vrut să vină aici să vorbească cu Eliza, aşa că eu m-am oferit să-l aduc.

Am vrut să găsesc o scuză ca să văd cum va mai descurcaţi.

- Vă rog, luaţi loc. - Bine.

Mă îndoiesc că Frank a vorbit cu voi despre finanţe de familie.

A fost felul lui de a vorbi cu mine în cazul în care...

Cum Frank nu a avut urmaşi, nepoţii lui moştenesc ferma.

Asta înseamnă că vei atea de plătit o sumă substanţială pentru o ipotecă.

Ştiu că ar fi trebuit să aştept până la sfârşitul recoltei,

dar din cauza sistemului bancar, un număr de institutiii a trebuit să-şi numească

decedaţii înainte de timp.

- Cât timp am? - Mai puţin de 30 de zile.

- Nu e destul timp pentru a strânge recolta. - Îmi pare rău Eliza. Nu mai ţine de mine.

În ultimii ani, salvând atâtea familii şi să-i susţinem a trebuit să vând părţi şi extind banca.

- Dar trebuie să fie o cale. - Eliza, lasă-mă să fiu sincer.

Banca din San Francisco ar putea încerca să-nchidă această proprietate.

Aş putea să-ţi găsesc un cumpărător pentru-ntreaga extensiune.

Ţi-am da un preţ bun. Ai vinde?

Cât aş putea primi?

Îndeajuns cât să acoperi cheltuielile pe care le datorezi băncii mele

şi băncii din San Francisco şi poate rămân puţini bani în plus

pentru tine şi pentru copii.

Vă puteţi stabili într-o nouă casă în apropiere de oraş.

Şi după aceea ce facem?

Oamenii acestui oraş nu l-au plăcut niciodată pe Frank,

dar ar face orice ca să te-ajute pe tine şi pe copiii tăi.

Oamenii de pe-aici abia îşi permit să-şi păstreze proprile case şi propriul pământ.

Cine-mi va da o slujbă care să ne permită să stăm în orice loc în care ne-am stabili?

Dacă reuşesc să duc o parte din recolta? Să fac o plată parţială.

Te rog, pentru binele familiei tale, lasă-mă să încerc să găsesc un cumpărător.

Mulţumesc domnule Wigfield.

Pentru tot ce puteţi face.

Şeriful mi-a spus despre banca din San Francisco.

Pot face ceva ca să ajut?

Faci mai multe decât îţi pot cere.

Nu fac nimic din ceea ce tu sau familia ta n-aţi face singuri.

Cred că e timpul să-ţi fac rost de nişte haine noi. Haide.

- Când am fost un copil, am vorbit ca... - Citeşte un pic mai tare, Luke.

... ca un copil. Am înţeles ca un copil.

Căci acum vedem na-ntr-o oglindă...

E puţin mai respectabil?

E un fel diferit de a judeca.

Cred că asta-i tot pentru astă seară. Mergeţi şi pregătiţi-vă de culcare.

Voi veni curând la voi.

- Noapte bună, Luke! - Noapte bună!

Ai o familie minunată, Eliza. O viaţă bună.

Ar fi o ruşina să laşi totul să dispară.

Eu o văd aşa: dacă dublăm efortul mâine, luptăm să ducem recolta,

strângem banii şi îi dăm băncii.

Nu ştiu.

Eu poate nu am luptat pentru o vreme pentru ceva anume,

dar pentru mine acest loc, tu, copiii...

aş face orice pentru asta.

Putem cel puţin să încercăm.

Deci, ce facem acum?

Avem majoritatea recoltei de strâns, îi voi suna pe vânzătorii cu care lucra de obicei Frank.

Ei vor veni şi vor vedea marfa... Şi ne vor face o ofertă.

Atunci, mai avem o grămadă de lucru de făcut.

Vei avea nevoie de prânzurile acestea. Copiii şi Gabe sunt acolo de la răsăritul soarelui.

- Am fost pe un vas numit Troop Carrior. - Ai fost un soldat?

Da, am fost şi eu şi fratele meu. Am plecat la război să ne luptăm cu germanii.

Noi nu mai fuseserăm înainte pe ocean.

Hei, Gabe, prinde.

Voi da tare.

O, a lovit, s-a dus departe!

Trebuie să prind mingea... se întoarce... trebuie să ajungă înapoi!

Ai ieşit.

- Suzzie si sce-na... ac-ci-den-tu-lui... - Să reţii asta.

George Herman Roof a avut doar 19 ani, când a fost descoperit de un antrenor de ligă mică.

Era atât de tânăr, încât antrenorul l-a numit "Bebeluşul".

Va fi cu siguranţă cel mai mare jucător de baseball din toate timpurile.

Când oamenii se vor gândi la baseball, se vor gândi cu toţii la un sigur nume: "Bebeluşul".

A fost minunat! Sunt foarte mândră de tine!

Gabe m-a ajutat să citesc mai bine.

Ar trebui să te ajute în pauze, în loc să stai numai jos.

Aşa deci?!

Şti ceva mamă, când voi creşte, vreau să fiu jucător de baseball, ca şi "Bebeluşul".

Acum trebuie să mergi să mănânci cu mătuşa Betty.

Îi citeam lui Gabe. Nu pot să mai rămân?

Am multă treabă de făcut, Luke.

De ce nu te duci, după aia ne terminăm treaba şi la urmă poate mai aruncăm cu mingtea.

Ok. Haide Becky. Să mergem.

Ne vom întoarce curând.

- E un băiat bun. - Mulţumesc că l-ai ajutat.

Luke are probleme cu cititul.

Am fost ca el când am fost de vârsta lui. Am avut note groaznice.

Am avut o bucătăreasă, care lucra pentru familia noastră.

Mă lua cu ea, când pregătea cina.

Mă punea să stau pe canapea şi să-i recit poezii.

Kates, Thenesson, Shally...

Când tatăl meu a aflat despre asta, a concediat-o.

E oribil.

Da, a fost, dar cred că tatăl meu a făcut ceea ce a făcut din ruşine.

Nu putea să se obişinuiască cu ideea că oamenii pot fi şi buni cu el.

- Seamănă cu Frank. - Aşa sunt mulţi bărbaţi.

- Mai ţii legătura cu tatăl tău? - Nu, de ceva timp numai.

- Uită-te la Gabe. - Mulţumesc, e un înger.

Şi deasemenea şi foarte chipeş.

Ai făcut o treabă bună, Gabe.

Nu pot să cred că fac asta. Ar putea intra aici în orice minut.

- Atunci începe să citeşti. - Ok.

Jack a fost în război şi a văzut lucruri pe care nu trebuie să le menţionez.

A călătorit prin lume şi a trăit o viaţă pe care a considerat-o stupidă.

Dar când mergea seara să se culce, mintea lui se întorcea mereu la acel moment,

când a ajuns acasă de la război fără fratele său.

Puteau vedea durerea de pe faţa părinţilor lui că le părea rău,

că el s-a întors din război şi nu fratele lui.

- Nu cred că ar fi prea greu... - Da...

Da... hey Luke... Luke, vrei să pui tu asta în colţ pentru noi?

Bine.

- Încă îţi faci griji pentru copiii ăştia? - Nu ştiu...

- Pentru prima dată după mult timp mă simt... - Plină de speranţă?

Poate ar trebui să-l cunoşti pe bărbatul ăsta puţin mai bine.

Să-ţi răspundă la unele întrebări care se învârt prin capul tău.

Intră.

Eliza...

- Te superi dacă vorbim puţin? - Oh, nu!

Te rog.

- Vreau să te întreb ceva. - Spune.

De ce fugi de familia ta?

Mi-ai citit jurnalul...

Ştiu... am greşit, dar era atât de bine scris.

Am vrut să ştiu ce a inspirat poveştile.

Asta este treaba mea.

Gabe, nu este greu să îţi dai seama că tu eşti Jack.

De fiecare dată când te întreb de trecutul tău, tu schimbi subiectul.

- E greşit... - Am avut ceva.

Cu toţi avem lucuri în trecut cu care nu ne mândrim.

Nici eu nu trebuia să fiu aici.

Am fugit de acasă când am avut 18 ani.

M-am alăturat unu grup de teatru care călătorea. Ne muam din oraş în oraş tot la câteva zile.

La început a fost interesant.

Şi apoi, fiind mereu pe drum, mi-am dorit să nu fi plecat de acasă.

Dar nici nu am vrut să mă întorc. Într-o zi am ajuns în Deer Springs

şi la-m întâlnit pe soţul meu în timpul unui spectacol.

El a fost singurul bărbat care chiar m-a ascultat.

Tot ce ştiu e că ne-am dus să cinăm după spectacol.

Am decis atunci că nu mă voi mai întoarce pe drum.

Că voi rămâne aici şi voi face tot ce-i posibil pentru a-mi face propriul cămin,

propria-mi familie.

Am doi copii, pe care-i iubesc cu toată inima mea.

Dar este greu să continui când vezi că lucrurile merg din rău în mai rău.

Asta nu este cu siguranţă viaţa pe care mi-am imaginat-o eu.

Şi tu?

Cred că ştii deja destule despre viaţa mea.

Tu şi Gabe nu aţi schimbat nici un cuvânt la micul dejun.

I-am spus că i-am citit jurnalul. Am sfârşit prin a-i spune totul.

Iar el nu a făcut la fel?!

Nu te poţi aştepta de la un bărbat să ţi se deschidă şi să-ţi spună totul.

Trebuie să vorbeşti cu un bărbat.

Fă-l să se simtă confortabil în ceea ce priveşte deschiderea lui faţă de tine.

Este un lucru mare pentru orice bărbat să-şi arate adevăratele lui sentimente.

Şi cred că la ce probleme a avut, asta o face şi mai dificil pentru el.

- Hei, Becky, prinede... - Am prins-o... continuaţi..

Aşa... vă descurcaţi de minune.

Bun domnilor, e timpul să vă dezmorţiţi.

De obicei nu se comportă aşa cu străinii, cum s-au comportat cu tine.

Da, dar ne cunoaştem de o vreme, nu de puţin timp.

Animalele au un simţ special de a ştii în cine să aibă încredere şi în cine nu.

Mai ales bătrânii, ca aceştia doi. Nu-i aşa băieţi?

Mulţi ştiu că ei judecă mai bine oamenii, decât noi doi.

Atunci eu sunt un judecător bun la oameni, Gabe.

Şi eu cred că ai un suflet sensibil şi cu mult potenţial.

Şi Eliza crede la fel. Altfel nu ar fi venit la tine, cum a făcut-o.

Nu mă înţelegeţi greşit, îmi place foarte mult aici, toţi mi-aţi devenit foarte dragi

într-un timp scurt dar nu vreau să fie neclarităţi cu privire la cine sau ce sunt.

Aste este destul de greu de ocolit. Nu îţi deschizi inima în faţa noastră.

Nu văd la ce rost să-i bag şi pe alţii în necazurile mele.

Nimeni nu îţi cere să îi dai raportul, Gabe. Vorbeşte cu ea.

Fă-o să simtă că înţelegi şi că apreciezi faptul că s-a deschis faţă de tine.

Ce vei decide şi când vei decide că îi vei spune, ţine numai de tine.

- Bine, mă voi gândi la asta. - Aşa să faci.

Cred că mă duc să ascult radioul cu copiii.

Scuză-mă.

Vreau să ştii că îmi pare foarte rău pentru ce am făcut.

Vreau doar să te cunosc mai bine, să ştiu cine eşti în interior.

Eliza, îţi dau orice motiv să te îndoieşti de mine cu privire la intenţiile mele.

Nu.

Ne-ai fost trimis de Dumnezeu. Nu ştiu ce ne-am fi făcut acum fără tine.

Vreau să şti că apreciez că ai venit să vorbeşti cu mine.

Chiar apreciez.

... şi ne putem aştepta ca o presiune să fie în atmosferă în această noapte

făcând astfel ca temperaturile să scadă şi să dea gerul.

Toţi fiermierii ar trebui să ia orice măsuri de protecţie pentru a-şi proteja recoltele.

Nu avem mult timp. În hambar avem paruri şi ulei.

- E grea... - Pune-o aici...

Pune-o în mijloc.

Sper că va ajunge uleiul.

Faina din oală nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina- 1 Împăraţi 17.

Pune-l deaspura.

Tot ce putem face acum, este să aşteptăm până mâine.

Betty spune să avem credinţă.

E greu să crezi că cineva se îngrijeşte de noi.

Trecem de la o problemă la alta.

Nu ţi-ai pierdut credinţa, nu-i aşa?

Nu am spus asta.

Am făcut tot ce am putut.

Să avem credinţă în asta.

Aerul proaspăt mă face să mă simt din nou tânără.

Noaptea ăsta a fost un miracol.

Cred că vom mai avea de-aface cu gerul.

Cred că e timpul să-i sun pe vânzători şi să le fac o ofertă.

- Nu mai avem timp pentru a amâna. - Avem destulă marfă?

Trebuie să facem ceva... e şansa noastră.

- Doamnă Whyle, e cam devreme să vin pe acolo. - Înţeleg.

- Poate voi veni cam în 4 zile. - 4 zile?

- Recolta va fi în hambar, nu în copaci. - Înţeleg, domnule. Vom fi pregătiţi.

Bine, ne vedem în 4 zile.

Nu e nicio şansă să fim gata.

- Deci? - Am putut să iau legătura cu un singur vânzător.

Va fi aici în 4 zile. Să vedem ce comandă va face.

4 zile? Avem mult lucru de făcut.

Vine şeriful.

Văd că fructele nu au fost afectate de ger.

Eliza, am vorbit astăzi cu Preston.

M-a pus în legătură cu d-l Cornhouse, care lucrează pentru banca din San Francisco.

- Au spus că vor veni mâine. - Nu pot vinde până mâine.

Ce? Câteva mâini în plus nu strică.

Bine atunci, să ne-apucam de muncă.

Nu vreau să mai existe secrete între noi.

Am fost aşa de disperat să-l fac pe tatăl meu mândru de mine.

Când a început războiul, m-am decis să mă înrolez.

Acesta este Paul, fratele meu.

Nu a vrut să mă lase să merg singur, aşa că s-a înrolat şi el.

Câţiva ani mai târziu, eu mă întorceam acasă cu barca, iar el era într-un mormânt în Franţa.

Îmi pare rău.

Ştiu că familia mea nu m-a iertat niciodată pentru moartea fratelui meu.

N-au zis nimic despre asta.

Şi acea tăcere e cea care ne-a lovit nu numai pe mine, ci pe toţi.

După asta, casa, familia, nimic nu mai arăta ca şi acasă.

Nu am putut să mă mai uit la feţele lor, la răceala din inimile lor.

Am văzut în inima ta un suflet bun.

Asta trebuie să ţii minte, nu nişte amintiri neplăcute sau sentimente care te-au rănit.

Vreau să îmi fac amintiri noi.

Unele bune... cu tine.

Ce vreme "bună" am avut.

Mai aveam puţin şi îngheţam de vii.

Şi bate şi vântul ăsta tăios în timpul zilei.

Uite că vine.

Domnilor, acesta este d-l Cornhouse, din San Francisco.

- Ce faceţi, domnule? - Mai vorbeam şi noi.

Şerifule, mă întrebam dacă l-ai putea escorta pe dl. Cornhouse în locul meu pentru câteva zile.

Din nefericire trebuie să discut câteva probleme cu unii membrii din comunitatea noastră.

Iar d-l. Cornhose are nevoie de un reprezentant al legii pe măsură.

Majoritatea oamenilor urmează obiceiurile, dar unii refuză să coopereze.

Bine, voi merge cu tine. Dar vreau să fac un lucru clar:

voi acţiona după lege şi nu voi fi un colector de datorii pentru banca din San Francisco.

Dacă înţelegeţi asta, vom merge.

D-nă Whyat, am putea vorbi cu d-voastră?

Vino cu mine.

El este domnul Cornhouse de la banca din San Francisco.

- Domnule Cornhouse. - Doamnă.

Acesta este managerul proprietăţii mele, domnul Gabriel Harper.

- Domnule. - Domnule Harper.

Eliza, cu toţii ştim că ai de plătit o ipotecă.

Ţi-am spus, din cauza unor urgenţe, banca d-lui Cornhouse cere banii.

Am spus de-asemenea că mă ofer să-ţi găsesc un cumpărător al proprietăţii.

Cineva ţi-a făcut o ofertă, care ar acoperi toate datorile şi să rămâi cu destul,

ca să te poţi stabili altundeva.

E o ofertă corectă, de la o fermele unite din San Antonio, Texas.

Ei ajuta pe mulţi oameni care sunt în aceeaşi situaţi ca şi tine.

Încearcă doar să ajute pe toţi.

- Nu sunt mulţi. - E corect... dar e singura ofertă.

Eliza, dacă nu vinzi proprietatea, banca d-lui Cornhouse o va ipoteca în 48 ore.

Asta doar dacă nu reuşiţi să plătiţi băncii toată suma până atunci.

Poimâine va veni un vânzător care-mi va face o ofertă.

Aşa că va trebui să refuz oferta.

D-nă Whyat, ţin să vă spun că această ofertă a fost făcută într-un mod generos.

Apreciez oferta, dar ne vom descurca.

Gabe.

- Unde e Gabe? - A plecat pentru o vreme.

- Unde s-a dus? - Nu ştiu.

- Când se va întoarce? - Haideţi să nu ne facem griji pentru Gabe.

Avem o zi lungă în faţa noastră.

O, ce bine! A ajuns ajutorul.

Şeriful şi oamenii lui sunt aici.

Copii, haideţi şi duceţi-le micul dejun.

Vom veni şi noi curând.

Ştiam că se va întâmpla asta.

Cum le voi spune copiiilor că a plecat şi că nu se va mai întoarce?

- Haide să nu tragem concluzii pripite. - Concluzii? La ce ar trebui să mă gândesc?

Ştiu că nu putea să plece doar aşa, Eliza.

Îi pasă de tine şi de copiii ăştia. Îi făceau ziua mai bună.

Mda... pentru mine a plecat.

Nu-ţi pierde credinţa, dragă. Ne vom descurca.

Îmi pare rău! Am încercat. Nu am vrut să vă dezamăgesc.

Am crezut că puteam ţine locul acesta pentru încă puţin timp, de dragul copiiilor.

Ce voi face acum?

Domnul de la bancă va veni mâine, aşa că trebuie să fim pregătiţi.

Cred că ar trebui să împachetăm tot ce putem.

Nu vreau să părăsesc casa, mamă.

- Vom merge şi vom împacheta împreună. - Nu am nici măcar o valiză.

O putem împărţi pe a mea.

Betty, poţi suna familia Walker, să le spui să vină mâine?

- Penny pentru gândurile tale? - Nu merită nici măcar un penny.

Îţi este dor de Gabe, nu-i aşa?

Şi mie.

Nici măcar nu şi-a luat la revedere.

E mai simplu aşa pentru unii oameni. Despărţirile sunt grele.

Credeam că îi pasă de noi.

Mamă, mi-e frică să plec.

Vom fi bine, atâta timp cât suntem împreună.

- Mamă, mamă. - Ce este?

Sunt oameni afară.

Trezeşte-o pe mătuşa Betty.

Orcine ar fi acolo... arătaţi-vă feţele.

Ieşiţi toţi, să vă pot vedea.

Ce faceţi aici? Ce vreţi?

Credeam că nu ne-ar strica puţin ajutor. O să terminăm cât ai zice peşte.

Gabe!

Am crezut că ai plecat.

Am fugit de multe lucruri în viaţa mea.

Dacă nu pot sta aici, unde oamenii ţin la mine, voi fugi toată viaţa.

Gabe!

Bună copii! Ce mai faceţi?

Mătuşă Betty.

Am adus nişte prieteni cu mine.

- Vă este foame, băieţi? - Da! Da!

Vă voi face cel mai bun mic dejun pe care l-aţi avut vreodată.

Culesul portocalelor e o muca grea. Trebuie să aveţi putere.

Mergeţi în hambar, vi-l aduc acolo. Haideţi copii.

Cum ai găsit pe toţi oamenii ăştia?

Dacă călătoreşti aşa de mult şi mine, ştii unde locuiesc.

Doamnă Wyatt, suntem aici pentru a închide oficial proprietatea.

Stai d-le şerif, d-le Cornhouse, acesta este d-l Jenings, de la vânzările Gilber.

D-l Jenings tocmai ne spunea că e dispus să scrie un cec pentru întreaga recoltă,

în afară de taxe şi de chirii.

Dar aş fi mai mult decât fericit să vă dau d-voastră cecul, domnule.

Ar fi destul pentru a ne acoperi datoriile.

Cum ai reuşit să faci asta?

Am găsit câţiva oameni muncitor care au fost gata să dea o mână de ajutor,

ca şi mine când am ajuns aici.

D-lui Jenings i-a plăcut ce a văzut în hambar şi chiar mai mult ceea ce era afară.

E bine când credinţa ta în cineva te ajută.

- Mulţumim, domnule Jenings. - Nu-mi mulţumi, doar băgaţi înăuntru totul.

- A fost o plăcere. - Da, dl-e. Sper să ne mai vedem şi anotimpul viitor.

Mult noroc.

Eliza, vrei să-l iei pe omul acesta de bărbat, să trăiţi împreună,

după porunca lui Dumnezeu, să-l iubeşti, să-l sprijini,

să-l onorezi şi să fi cu el în suferinţă şi în sănătate, atât timp cât veţi trăi?

Aşa voi face.

Repetă după mine: Cu acest inel, mărturisesc...

Cu acest inel, mărturisesc...

Cu trupul meu voi lăuda...

Cu trupul meu voi lăuda...

Şi toate bunurile mele pământeşti îţi vor aparţine.

Şi toate bunurile mele pământeşti îţi vor aparţine.

Amin.

Vă declar soţ şi soţie.

Poţi săruta mireasa.

Traducerea: Damaris www.torentcrestin.net