Original subtitles

După ce ai lipsit din viata concertistică aproape trei ani

trebuie să readuci lucrurile la viată.

si la începutul concertelor, nu poti să nu te gândesti:

"Poate nu voi putea reveni, nu voi putea să deschid acea rană".

După ce e deschisă, si se deschide,

nu deodată, trebuie timp,

piesele sunt vii

si esti capabil să exprimi această psihologie

sau să termini această călătorie, drumul către munca asiduă,

nu poate fi ceva mai plăcut, si de acolo vin satisfactiile noastre.

Adică să reîncepi să lucrezi si să te exprimi total.

Numele "Dead Can Dance" vine de la dorinta,

de a avea un limbaj care să descrie procesul natural de creare a muzicii.

De mixare a miscării cu staticul.

În mediul în care alegem noi să lucrăm.

În mediul nostru creativ, am văzut o interactiune între oameni si instrumente.

În esentă, facem ceva imobil, ca o tobă sau o chitară

să rezoneze în asa fel încât să scoată în evidentă

latentul său potential natural,

în armonie cu muzicienii.

Relatia mea cu vocea proprie e una foarte simplă

si a evoluat de-a lungul anilor.

Stiam că atunci când cânt ceva, acel ceva devine absolut.

E ca absolutul în poezie - - citesti versul ăla si stii:

"Oh, acesta-i versul, ăsta e!"

Acelasi lucru si cu cântatul, în sensul ăsta.

Noi am respectat întotdeauna libertatea de exprimare individuală,

ca un lucru necesar în relatia noastră,

pentru că dacă am lucra împreună la modul clasic de a face muzică,

cred că am face prea multe compromisuri

la modul în care celălalt realizează ceea ce vrea celălalt de la el.

Si fiecare avem propria grilă de evaluare a timpului,

în procesele noastre de creatie si ele trebuie să fie individuale.

Deci trebuie să stăm despărtiti să obtinem acea viziune creatoare.

Provenim amândoi din părinti anglo-irlandezi,

deci am avut parte de multă muzică irlandeză.

Multă muzică ciudată, ca cea Psihedelică.

Primul album pe care l-am avut cam pe la nouă ani, a fost

"The Piper at the Gates of Down" al lui Pink Floyd.

Multă muzică de filme, nu prea multă muzică clasică,

dar chestii populare, ca "West Side Story".

Era în casă mult Frank Sinatra, Tony Benett, Scott Walker

din colectia tatălui meu.

Lisa a crescut într-o comunitate greco-turcă,

din suburbiile Melbourn-ului, în Australia,

si acolo a fost expusă unei mai mari influente muzicale orientale.

Sunt multe influente în munca noastră pentru că suntem mari iubitori de muzică,

nu ne mai săturăm,

de modul în care comunicăm cu muzica pe care o auzim.

Trăim ani în care Muzica lumii ne este total accesibilă

iar asta ne motivează total, standardele care pot fi atinse,

combinând aceste muzici, sunt foarte ridicate.

Întelegem asta foarte bine, suntem influentati si păsim

pe scenele muzicale, încercând să interactionăm cu aceste influente.

E o plăcere enormă.

Cânt într-o limbă, care creste din ea însăsi

si am încercat să înteleg de ce fac ceea ce fac.

Poate că sunt nerăbdătoare si grăbită să mă exprim,

si nu am timp sa combin cuvinte.

Acum nu cred că e asta. Mai ales de când am un copil,

am observat că fiind chiar în faza de dinainte să vorbească

atunci când cântă nu cântă cu cuvinte.

Cântecul e liber. Nu e influentat de prezenta cuvintelor.

Poate că m-am îndrăgostit de cântatul din acea perioadă.

Si cântatul a fost mai puternic decât influentele dialogului.

Cele două melodii, pe care le cântăm live:

"The wind that shakes the barley" si "I am streatched on your grave"

provin... din periada de aur, a poeziei barzilor irlandezi,

de la sfârsitul secolului al XVIII-lea.

Se pare că erau teme despre moarte si migratia sufletului,

ce e moartea si ce e după ea, în termeni metafizici.

Sunt cântece de jale dar de asemenea

pline de clarviziune

o incredibilă descriere a conditiei omului,

atunci când se confruntă cu moartea sau pierderea unui apropiat.

De fapt instrumentele au propria lor personalitate,

mai mică sau mai mare.

Si e o căutare continuă de altele noi, unele anume, cu timbre anume,

care să corespundă cu ceea ce ti-ai imaginat,

sau ceea ce auzi acolo.

Acesta este un Yang ch'in, un tambal chinezesc.

Si e cel mai vechi model din cele din familia lui,

se cânta pe el cam cu 2500 de ani Î.C.

Acesta l-a primit Lisa la aniversarea de 17 ani,

iar acesta l-a luat ceva mai târziu pe când era în Hong-Kong,

cu 30 de dolari dintr-un supermarket.

Se cântă la el cu betisoare din bambus

care sunt foarte flexibile,

deci e un instrument de percutie.

Înainte cântam la acordeon

si m-am gândit că trebuie să-mi lărgesc orizonturile

asa că am folosit Yang ch`in, si e foarte usor de cântat la el.

E un instrument minunat pentru că nu e deloc intimidant:

folosesti betigase, si e bine.

Nu trebuie să-ti întăresti buricele degetelor ca să obti un sunet.

Ce e minunat la acest instrument, e că

odată acordat, îsi cântă propria muzică.

Am încercat să dezvoltăm un fel de improvizatie spontană

în jurul nucleului, adică ritmul

începând cu sursa, toba mare.

Si încercăm să dezvoltăm un aranjament de instrumente de percutie

care să dea o gamă largă de tonuri,

de la toba mare militară care să dea basul,

până la timpanele din muzica clasică.

Apoi am inclus percutii orientale:

darbuka, adică toba cupă.

Aceasta este din Turcia,

se foloseste în orientul mijlociu,

în Persia si în nordul africii.

Sunt o familie de astfel de tobe, pe care le folosim,

pentru că au o multime de tonuri,

de la tonuri adânci de bas până la cele ascutite.

Ceea ce e remarcabil la toba asta e designul cupei.

Asta e ca o cameră de compresie în care sunetul rezonează

iar centrul e ca un megafon

asa că basul sună foarte tare la acest instrument

când lovesti în centru.

Si sună uimitor când lovesti marginea.

Să vă demonstrez. Acesta-i centrul.

Momentul culminant al muncii e atunci când publicul devine toba

si pentru că aceasta e activă,

mă atrage spre centru miscării,

rezultatul muncii tale, cel care te atrage înăuntru,

pentru că stii acel moment

când durerea adevărată devine o revelatie

si duce durerea în punctul în care devine revelatie,

în munca pe care o faci.

Pentru că oamenii încercă cu disperare să găsească un mod

de a se elibera din încarcerarea lor trupească,

se uită la tine si te văd

evadând pentru moment

te întreabă "Cum ai reusit să iesi?"

Si e foarte usor,

limbajul care creste singur,

propriul tău limbaj.

Ai abilitatea ca prin artă, sunete, să creezi un dialog,

care te face să mergi în locuri

mult mai frumoase decât ti-ai promis.

Subtitrarea: Tiluc Ž gsarbu@gmail.com