Original subtitles

Hamnet și Hamlet sunt, de fapt, două variante interschimbabile

ale aceluiași prenume în registrele din Stratford de la sfârșitul secolului XVI

și începutul secolului XVII.

Moartea lui Hamnet și nașterea lui Hamlet.

Așa.

Ți-era foame.

Așa.

Repetați.

Bună ziua, domnule.

Bună ziua.

Ce te aduce la conacul Hewland?

Dau lecții băieților.

Profesorul de latină.

Am auzit de tine.

Ce cauți în grădină?

E doar o întrebare, domnule.

Da...

Aerul părea proaspăt aici și...

Te-am văzut cu pasărea.

E un șoim.

Îmi dai voie?

Nu te apropia.

Nu te cunoaște.

Bună, băiete.

Te place.

Cum te cheamă?

Nu-ți spun!

Ba da!

Ba nu.

- Ba da. - Ba nu.

Mi-l vei spune când ne sărutăm.

Ce faci?

Agnes.

Mă cheamă Agnes.

De unde ești?

Am zis ceva?

Nu.

- Nu știi cine sunt. - Stai, vreau să te văd...

Nu mă mai poți vedea.

Unde ai fost?

Pe câmp, cu Bartholomew. Mielul nou-născut e bolnav.

Am fost pe câmp și nu te-am văzut.

Am fost acolo. Zi-i, Bartholomew.

A fost acolo.

L-ai văzut pe noul dascăl de latină?

Fiul mănușarului.

Băiatul a zis că a plecat și nu s-a mai întors.

Trebuia să le dea lecții să achite datoriile tatălui.

Nu l-am văzut.

Trebuia să-mi dau seama.

Așchia nu sare departe de trunchi.

Cred că sunteți cele mai frumoase din parohie.

- Suntem. - Într-o zi...

Trebuie să fiu gata să întâmpin toți pețitorii care vor veni.

Agnes e cea mai mare. Ea se mărită prima.

Nu și dacă tot fuge în pădure ca țiganii.

Pe unde-ai fost? Te așteptăm de ore întregi.

- Am... - Da?

Am muncit.

Stai jos.

Ți se răcește supa.

Băieți! E destul pentru toți.

- Cum merg lecțiile la Hewland? - Băieții ăștia nu sunt elevi.

Mă întreb ce rost are atâta școală.

Latină pentru niște viitori crescători de oi.

- Pierdere de vreme. - Nu, nu, nu!

- Ajunge! - Bine, Gilbert.

Ați auzit-o pe mama. Ajunge pentru toți.

Îi critici pe băieții de la Hewland.

"Că nu-s elevi."

Să știi că vor fi mai bărbați ca tine.

Vor munci cinstit, nu ca tine.

Un inutil, fără meserie și plin de fițe.

Atâta școală și n-ai pic de minte.

Îi învăț ca să-ți plătesc datoriile, nu?

Le ești dator vândut.

- Nu... - Termină!!

Ai cunoscut restul familiei de la Hewland?

Doar pe mamă.

- Pe fata cea mare nu? - Nu.

Se zice că e fiica unei vrăjitoare din pădure.

Am văzut-o umblând singură...

cu un șoim pe braț.

Un șoim la Hewland?

Da.

Lumea zice că-l ia cu ea în pădure.

Ești sigură, Eliza?

Fiica cea mare crește un șoim? Nu e servitoare?

Da.

Agnes.

Bună.

Ce faci aici?

Ți-am adus asta.

Ce e?

Este...

O mănușă nouă pentru pasăre.

Am deja una.

Agnes.

Agnes, stai!

Știu cine ești.

Cine sunt?

Nu te știu, dar am auzit...

Că sunt fiica unei vrăjitoare?

Așa zic unii, dar nu-mi pasă...

Sunt fiica mamei mele.

Am învățat multe de la ea.

La ce te uiți?

- La tine. - De ce?

- Eu... - Te credeam un om al vorbelor, dascăle.

Da.

Nu ești?

Uneori îmi e greu să vorbesc cu oamenii.

Atunci spune-mi o poveste.

- O poveste? - Da.

Ce fel de poveste?

Ceva emoționant.

Bine.

Știi povestea lui Orfeu și a lui Euridice?

Orfeu era un muzician.

Cu o voce fermecătoare.

Cântă la kithara, care e...

ca o liră.

E divin.

Păsările...

fiarele, chiar și pietrele și copacii...

se leagănă pe ritmul muzicii sale.

Orfeu s-a îndrăgostit de frumoasa nimfă Euridice.

La scurt timp după nuntă,

un șarpe a mușcat-o pe Euridice.

Veninul i s-a răspândit în trup și a ucis-o.

Orfeu, copleșit de durere,

a coborât în Infern ca s-o aducă înapoi.

L-a fermecat pe Cerber, câinele cu trei capete,

l-a înduplecat pe Hades, și în cele din urmă,

i s-a permis să-și ia iubita înapoi în lumea celor vii.

Dar cu o singură condiție.

Care?

Ea să-l urmeze și el să nu privească înapoi.

Pe când începeau să urce,

Orfeu nu-i putea auzi pașii, așa că a ascultat...

a tot ascultat...

Dar își auzea doar bătăile inimii.

Restul e tăcere.

Când s-a apropiat de porțile Infernului,

nu s-a mai putut stăpâni.

S-a întors să se uite la ea

și ea a rămas blocată în Infern pentru totdeauna.

Frumoasă poveste.

Ți-a plăcut?

Amintește-ți, Pelinule, ce ai făcut

și pentru ce ai fost menit la Regenmeld.

Numele tău e Una, cea mai veche plantă.

Învingi trei, învingi treizeci.

Învingi veninul, învingi amețeala.

Învingi teroarea care bântuie pământul.

Iar tu, pătlagină, mama plantelor...

Deschisă spre est, dar puternică pe dinăuntru.

Peste tine au trecut carele, te-au călcat femeile.

Ai rezistat la toate și ai ținut piept.

E adevărat că știi totul despre o persoană

dacă o atingi?

Nu chiar totul.

Când m-ai atins aici, ce ai văzut?

Un peisaj.

- Un peisaj? - Da.

Întinderi... peșteri... piscuri...

tuneluri și oceane.

Un vid adânc și întunecat.

Ținuturi nedescoperite.

Ea vorbește...

Și tot vorbește.

Dar, taci! Ce lumină se ivește la acea fereastră?

E Răsăritul, iar Julieta e soarele.

Ucide...

...luna pizmașă.

Bună.

Bună.

Vreau să te pețesc.

Trebuie să te pețesc eu, nimeni altcineva.

Voi vorbi cu mama și fratele tău.

Nu vor fi de acord, dar...

Nu-mi pasă, nu am talentul să aștept.

Nu pot să aștept.

Și părinții tăi?

Părinții tăi nu vor fi de acord!

Vino.

Stai. Stai.

- Nu! - Nu!

Mănușa.

E mănușa mamei.

A crescut în pădure.

Ca mama ei, și mama mamei ei.

Femeile din familia mea văd lucruri...

pe care alții nu le văd.

Agnes.

Amintește-ți, Pelinule, ce ai făcut și pentru ce ai fost menit la Regenmeld.

Numele tău e Una, cea mai veche plantă.

Învingi trei, învingi treizeci.

Învingi veninul, învingi amețeala.

Învingi teroarea care bântuie pământul.

Bartholomew, o să se vindece.

- O să rămână semn? - Poate. Nu e de rău.

Ascultă.

Auzi?

Ia aminte la visele tale, Agnes.

Te vor călăuzi mereu.

- Bună ziua. - Bună ziua.

Da.

Agnes, ce s-a întâmplat?

Maică-sa a dat-o afară.

Nu e mama mea.

Casa e a fratelui meu, Bartholomew.

Am ales să plec.

Așteaptă un copil.

Spune că e al tău.

E... al tău?

Copilul din pântecul ei... e al tău?

Da.

- Suntem legați sufletește. - Nu vom permite niciodată!

- Nu e păcat. - Aveți nevoie de acordul nostru.

- Nu vom accepta! - Nu e păcat!

- Niciodată! - Bine!

Poftim?

- Ești vrăjit. - Nu.

Mai bine marinar decât însurat cu vrăjitoarea asta.

Însurat?

Nu e nevoie.

Sunt sigur că ne putem înțelege.

- John! - Taci, femeie!

Sunt sigur că voiai să-ți vezi sora la altar.

Nu cred că vrei să-ți vezi fiul târât prin tribunale.

Nu e nevoie de așa ceva.

Au spus că sunt logodiți.

Doar dacă accept eu.

De ce să te măriți cu un dascăl palid?

La ce bun?

E mai profund decât toți bărbații pe care i-am cunoscut.

Totul se va schimba.

Tu te vei schimba.

Mă schimb deja.

E prea liniște în casă.

Unde?

În casa aia.

Ce ne spunea mama când eram speriați?

Să trăim cu inima deschisă.

Să n-o închidem în întuneric,

ci s-o îndreptăm spre soare.

Mă iubește pentru ce sunt, nu pentru ce ar trebui să fiu.

Atunci, ia-l de bărbat.

Mulțumesc.

Ține minte, mătrăgună...

Spune-o cu mine.

Ce ai făcut și pentru ce ai fost menit la Regenmeld.

Numele tău e Una, cea mai veche plantă.

Învingi trei, învingi treizeci.

Învingi veninul, învingi amețeala.

Învingi teroarea care bântuie pământul.

Uită-te la mine!

Uită-te la mine.

Agnes.

Hei.

Uită-te la foc!

Ce-i aia?

Câinele a adus ceva.

E ceva.

Vine tata.

Bună.

Cusăturile mai mici.

Mult mai mici.

Da.

Netrebnic.

Așa, și acum...

Mai mici.

- Unde te duci? - Mă duc...

Treci la muncă!

E ultima dată când mă mai lovești, ai înțeles?

- Ai înțeles?! - Da.

Iubitule, treci în pat.

Ce scrii?

Nimic important.

Nu pare a fi nimic.

Nu știu.

Poate, când o fi gata.

Când o fi gata.

De ce nu-mi citești ce-ai scris?

Agnes, nu e... Nu e gata.

Nu e gata.

Stai. Trezești copilul.

E-n regulă.

Nu.

Îmi pare rău.

Am băut prea mult.

Am băut...

Am băut prea mult.

Hei.

Ce e?

Dă-mi mâna.

Te rog... te rog.

- Ce te temi c-o să văd? - Oprește-te.

Că sunt un om violent și periculos.

Nu ești.

- De unde știi? - Ești un om bun.

Ești un om bun.

Ești un om bun.

Regreți că ne-am căsătorit?

Cum poți să zici așa ceva?

Tu și Susanna sunteți viața mea.

Doar pentru voi trăiesc.

Atunci ce e?

- Uită-te la mine. - Termină!

Oprește-te! Te rog. Te rog.

Uită-te la mine.

Ascultă. Ascultă.

Sunt pierdut.

Mi-am pierdut...

Mi-am pierdut calea.

Agnes, am nevoie de muncă.

Nu doarme.

- Și-a pierdut cumpătul cu tine? - Nu.

- Te-a lovit vreodată? - Niciodată.

E furios pe el însuși. Se disprețuiește.

E un om bun, un soț bun, un tată bun.

Dar are nevoie de mai mult.

Ce-i mai trebuie în afară de familia lui și pe tine?

- Te are pe tine. - Trebuie să meargă la Londra.

- La Londra? - Da.

- De ce Londra? - Acolo se adună toată lumea.

Poate extinde afacerea tatălui lui.

- Te grăbești iar! - Cine știe ce mai...

Nu mă grăbesc. Are nevoie de mai mult.

- Are nevoie de muncă. - Nu e de lumea asta.

Are nevoie de muncă.

- Ce face în orășelul ăsta? - Nu poate doar să fugă.

Viața asta...

...îl distruge.

Trebuie să plece de lângă tatăl lui.

Mergi cu el la Londra?

Nu, aștept să se stabilească.

Vom fi mai mulți în curând.

- Încă un copil? - Da. La sfârșitul verii.

Trebuie să fiți împreună.

O să-l pierd.

- Îl pierd deja. - O să-l pierzi dacă pleacă.

Nu. Dragostea noastră ne va ține puternici.

Te rog. Vorbește cu tatăl lui.

O să te-asculte dacă-i sugerezi să meargă la Londra.

Te rog.

Trebuie să găsesc o locuință lângă râu și tăbăcării.

Dar mi s-a spus că curenții sunt periculoși

și trebuie să fii atent de fiecare dată când treci.

O să mă asigur, îți promit.

Mă voi gândi la tine și la Susanna mereu.

Voi găsi o casă în Londra și vom fi împreună.

Încă nu știi dacă e băiat sau fată?

Nu. Nu știu de ce.

Nu ziceai că o să ai doi copii?

Da.

Doi copii la patul meu de moarte.

Păi? Iată-l pe al doilea.

- Nu-ți iei rămas-bun? - Nu!

Du-te.

- Te duci undeva? - Nu.

- Ba da, mă duc la lac... - Nu te duci în pădure!

- Trebuie. - Nu! Gilbert!

Lasă-mă să plec!

- Lasă-mă să plec! - Dră Agnes.

- Lasă-mă să plec! - Râul s-a revărsat.

- Nu poți... - Lasă-mă!

- Nu poți ajunge în pădure! - Lasă-mă! Nu!

- Totul e pregătit aici! - Copilul meu!

Nu, copilul meu.

Nu pot.

Nu nasc în casa asta.

Nu aici.

Nu.

Râul...

- Gata, gata! - Nu, nu, nu.

Vorbea despre râu.

Râul e periculos. Poate l-a luat apa!

Agnes. Agnes. Agnes.

Agnes, e bine.

Nu-ți amintești ultima lui scrisoare?

Nu mai urla. Trezești tot orașul.

Părea...

Părea diferit.

Sunt vești bune.

- Teatrul. - Teatrul.

Are contract cu actorii să facă mănuși.

Mănuși. Mănuși.

Agnes, taci odată!

Apleacă-te. Împinge.

- Așa. - E băiat.

Așa.

Ce frumos!

E băiat.

E băiat.

Băiatul meu!

Mulțumesc.

Ce s-a întâmplat?

Au început iar contracțiile.

- Ai gemeni, fata mea. - Hai, Eliza.

Vino repede.

Ia-l.

Nu, nu.

Doi stând la căpătâiul meu.

Am crezut mereu...

că vor fi copiii mei.

Acum...

Acum văd că voi veți fi.

Trebuie să te mutăm. Copilul vine.

- Nu. - Hai. Ridică-te.

Nu pot...

Nu pot.

- Hai. - N-ar fi trebuit să...

Nu pot...

Nu pot.

Am înțeles greșit.

Acum înțeleg...

El nu e aici.

Nu e aici.

Agnes, poți...

Trebuie.

Nu pot.

Agnes.

Poți.

Și ai s-o faci.

Soțul tău s-a născut aici.

A respirat prima dată acolo, lângă fereastră.

Te rog.

Fă ca să trăiască.

Lasă-l să trăiască. Te rog.

Lasă-l...

Să se întoarcă și să fie cu copilul lui.

Te rog.

Să-și amintească de mine cu drag.

Să-și amintească de mine.

Mamă.

Mamă.

Mamă?

Prea slabă.

Suferea prea mult.

Sărmana.

Era tot mai slăbită.

Se întâmplă.

Știa că e pe ducă.

Mai bine să nu afle copiii.

Vor fi mai bine cu altcineva.

Atât de tânără.

Probabil o s-o uite.

- Mamă! - Agnes. Agnes.

- Mamă, no! - Nu, nu. Agnes.

Copil. Copil.

- Mamă, nu! - Nu, nu!

- Nu! - Nu.

- Lăsați-mă s-o văd! - Nu, nu!

- Lăsați-mă s-o văd! - Nu!

Nu, mamă!

- Agnes. - Nu!

Vreau la mama!

Vreau la...

E fată.

E fată...

E... Stați.

Haide. Haide.

De ce nu plânge?

De ce nu plânge?

Nu mai trăiește.

Dă-mi-o.

Nu te uita la ea. E ghinion.

Dă-mi-o.

- Mă ocup de înmormântare. - Dă-mi copilul!

Copilul meu.

Agnes... ai un băiețel.

Ți-l aduc ca să-l alăptezi.

Fata e în ceruri.

Nu e în ceruri.

Am jurat ceva când a murit mama.

Merg la biserică, dar nu scot o vorbă.

Da. Da.

Vei trăi.

Vei trăi.

Mă voi asigura că nimic nu te va lua de la mine.

N-am găsit-o.

Aici.

Perfect.

Mi-am găsit pălăria.

Bine. Da.

Pe partea aia.

Da.

Și pune-o aici.

Perfect.

- Scuze. - Să te ajut.

E pe față.

- Eu sunt Hamnet. - Eu sunt Hamnet.

- Eu sunt Judith. - Eu sunt Judith.

Nu alergați în casă!

Purtați-vă frumos.

Ca o doamnă și un domn.

Unde vă duceți?

Da. Vine. Vine.

Bună ziua.

Știm că-și schimbă hainele.

Cât mai continuăm farsa?

Cât timp cred că sunt identici.

Bună.

Tată, mă ajuți cu pasajul în greacă din lecția de ieri?

Hamnet, credeam că l-ai învățat deja.

Nu, mi-am uitat caietul la școală.

Hamnet, pune-te cu burta pe carte.

Cum vrei să progresezi dacă...

Hoțomanilor!

- Te-am păcălit? - Normal!

Ați schimbat rolurile ca să mă păcăliți.

Susanna, vino.

Vino.

Vă amintiți farsa pentru mama?

- Da. - Gata?

Ieșiți repede.

Haideți.

- Înaintează... - Stai.

Un pas, la dreapta.

Un pas. Încă unul.

Încă unul.

Când o să ne întâlnim din nou toți trei?

Pe tunet, fulgere sau ploaie?

Când zarva luptei s-o sfârși, Când lupta pierd sau o câștig.

Asta va fi-nainte de apus.

- Unde? - În pustiu.

S-o întâlnim pe Agnes.

Vin, Graymalkin.

Broasca mă cheamă.

Imediat!

Frumosul e urât, urâtul e frumos.

Treci prin...

- Bravo! - Minunat!

Sapă adânc. Dă pământul la o parte și pune-o aici.

Bine? Aduni pământul, îl întorci

și-l mai băbătorești.

Iei bucăți.

O freci între palme.

Și înapoi.

Așa.

Și ne rotim.

Așa!

Gata?

Înainte. Înapoi.

Acum, parează...

Bine. Din nou.

Acum, fac așa.

Și tu te ferești.

Gata? Ne rotim. Rotește sabia.

Nu.

Rotește sabia.

Înaintează.

Retrage-te.

Unu... doi... trei.

Ferește-te!

Foarte bine. Iar.

Judith, ce e asta?

- Cimbru. - Rozmarin.

- Cimbru. Cimbru. - Cimbru. Cimbru.

- Le-am încurcat. - Nu-i nimic.

Asta.

- Rozmarin. - Da.

La ce folosește?

- De pus în mere. - Mere.

Nu. Pentru ce-i rozmarinul?

Aducere aminte.

Frecați-vă palmele.

Puneți-vă o dorință.

Pentru drum.

Bine? Ăsta e secretul vostru.

L-ai văzut?

Nu l-ai văzut pe cer?

Bine. Din nou.

Altă dorință.

Uite. Acolo sus.

Uite, acolo. L-ați văzut?

A luat toate dorințele în inima lui.

Când vreți să vă amintiți de el...

fluierați.

Unde pleci?

O să te prind!

Tată?

E totul bine?

Da.

Ascultă, stai departe de bunicul tău.

Nu le va face rău surorilor tale, dar pentru tine îmi fac griji.

Vreau să știu că ești în siguranță când nu sunt aici.

Te întorci iar la Londra?

Da, mâine.

Mâine?

E în regulă.

Mergem și noi de data asta?

Nu, nu încă.

Ascultă.

O să-mi fie dor de tine.

Dar trebuie să plec. Înțelegi?

Știu.

Înțeleg.

E bine.

Să ai grijă de mama și surorile tale. Poți s-o faci?

Da.

- O să fii curajos? - Da.

Da?

- O să fii curajos? - Da.

O să fii curajos?!

Da! O să fiu curajos!

O să fiu curajos!

Am căutat o casă în Londra.

Vine toamna.

Copiii or să se-mbolnăvească.

Judith încă nu e destul de puternică.

O doare pieptul des.

Și aerul din Londra e...

Nu putem.

Vom veni curând.

Vom veni la Londra cu tine.

Nu veți veni.

Niciodată.

Ai așteptat să treacă arșița verii,

uscăciunea toamnei,

zăpada, și frigul.

Nu crezi că Judith ar supraviețui în Londra.

Ai face orice s-o ții în viață.

Nu asta face o mamă?

Ba da.

Așa că...

...am căutat un teren la marginea Stratfordului.

Să locuiești cu copiii acolo.

Mulțumesc.

Unde e?

Hamnet. Uite-l.

Vino-ncoace.

Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc.

Bine. Te iubesc.

- Hai. - Te iubesc.

Te iubesc.

Vino-ncoace.

- Ține minte ce ți-am spus. - Bine.

Așa te vreau.

- Pa. - Pa.

- Pa. - Pa.

- Pa. - Pa.

Hamnet?

Vino încoace.

Arată-mi mâna.

Ce vezi?

Pe tine.

Mare.

Și foarte puternic.

În Londra, lucrând cu tatăl tău.

- La teatru? - Da.

La teatru.

Ce fac?

Ce vrei să faci, Hamnet?

Ar trebui să fiu una din piesele lui tata.

Sabia?

Da.

Să mă lupt cu celălalt actor.

Arată-mi.

Apoi îl provoc la luptă.

Toți se vor uita îngroziți și el o să se clatine.

Cine câștigă?

Eu, desigur.

Desigur.

Ceva le-a tulburat.

Ce-ar putea fi?

Vremea?

Ceva din aer, poate?

Spune-i lui Joan să țină copiii în casă.

Judith?

Judith?

Unde ești?

Trezește-te!

Brutăreasa mi-a zis că pisica ei are pui.

Trebuie să-i vedem.

E ora opt, Judith. Opt!

Trebuie să ne grăbim. O să plouă.

Judith?

Jude?

Ce e?

Ce e, Judith?

Judith, răspunde-mi.

Judith, trezește-te!

Judith, te rog. Judith.

- Ce e? - Judith.

De când e așa?

De când am venit de la școală.

Doamne.

A luat-o.

Nu-i așa?

Are ciumă.

Nu-i așa, mamă?

Adu-o pe bunica.

Zi-i să vină.

Acum!

Arde toată.

Mai multă apă.

Faceți un foc mai mare și încălziți mai multă apă.

- Ne trebuie apă caldă. - Eliza, adu mai multă apă

Scorțișoară.

Scorțișoara scoate căldura.

Iarbă-de-pin ori virnanț. Cimbișor, da.

Sunt în cămară.

- Mamă. Da. - Cealaltă masă. Cealaltă parte.

Mama e aici, draga mea.

Bea asta. Rozmarin și mentă.

O să fii bine.

Judith, rămâi cu mine.

Sunt aici. Sunt aici.

Avem nevoie de rubarbă, pentru stomac, să scoată ciuma.

Poți să aduci?

Mama e aici. O să fii bine. Judith, suntem toți aici.

Susanna, adu și niște apă.

Hamnet și... Mary și Susanna.

Adu apă cât de repede poți.

El de ce nu-i aici?

Eliza, scrie-i fratelui tău și spune-i să vină.

Judith.

Deschide gura.

Deschide gura. Mama e aici. Așa.

Așa.

Da, o să fii bine.

Deschide gura. Bea.

Înghite tot. Mama e aici. Nu te teme, Judith.

Mama e aici.

Bine.

Agnes.

Agnes.

Ai făcut tot ce-ai putut.

N-o las să plece.

Bunico, ți-au murit trei fete?

Erau...

Ca Judith?

Anne avea șapte ani.

Celelalte erau bebeluși.

Toate au avut umflături

... și febră, ca Judith.

Mama ta încearcă să nu-și piardă copilul.

N-o să meargă.

Ce e dat poate fi luat oricând.

Nu trebuie să lăsăm garda jos.

Să nu luăm de bun...

...faptul că inimile copiilor noștri bat,

că respiră,

că merg, vorbesc...

zâmbesc, se ceartă și se joacă.

Să nu uiți nicio clipă că s-ar putea duce.

Jude.

Jude.

Nu fi trist.

O să fii bine.

Nu.

Nu fără tine.

E aici.

Îl vezi, Jude?

Ne privește.

Îi spun să ne ia pe amândoi.

Plecăm împreună.

Întoarce-te.

O să greșească.

Nu știe care-i cine.

Respiră cu mine, Judith.

Îți dăruiesc viața mea.

O să fii bine.

Îți dau viața mea, Judith.

O să fiu curajos.

O să fiu curajos, tată.

O să fiu curajos.

O să fiu curajos.

O să fiu curajos, tată.

O să fiu curajos.

O să fiu curajos.

Cât mai repede.

Hamnet.

Hamnet, n-ar trebui să fii aici. Trebuie să te duc la culcare.

Hamnet.

Hamnet?

Mamă.

Mamă.

Mamă.

Hamnet.

Deschide gura.

O să fie bine.

Arde.

Arde tot.

Nu e destul!

Piatra! E o piatră sus, cu o gaură în mijloc.

Lângă patul lui, adu-o. Îmi trebuie.

Și sare. Adu sare.

Poți să-mi aduci sare?

Adu sare, câtă poți găsi.

Apă. Ne trebuie apă.

E prea fierbinte.

Arde.

Mama e aici. Vei fi bine.

Totul va fi bine.

Totul va fi bine.

Hamnet, nu te teme.

N-ai de ce să te temi.

Totul va fi bine. Mama e aici.

Mama e aici. Nu te teme.

Mama e aici.

Uită-te la mine. Sunt aici.

N-o să te las niciodată.

Înțelegi?

N-o să te las niciodată!

Te iubesc.

Te iubesc.

Eliza, du-o pe Judith în bucătărie și ține-o acolo.

Te rog!

- Are nevoie de mine! - Stai acolo.

Are nevoie de mine!

Please!

Valerian...

Hamnet. Hamnet. Hamnet.

Hamnet, trebuie să rămâi. Hamnet, te rog.

Hamnet, te rog. Rămâi cu noi.

Mama are nevoie de tine. Noi avem nevoie de tine.

- Ajunge! - Rămâi cu noi.

Te rog, Hamnet. Hamnet, Hamnet, Hamnet.

- Lasă-l! - Hamnet, te rog!

Nu vezi că e prea târziu?

Te rog.

Hamnet?

Hamnet. Hamnet.

Fiul meu s-a dus.

Fiul meu.

Mi-am pierdut...

Am văzut lumina și n-am putut să dorm.

Here.

Nu, copile.

- Nu, nu, nu. Culcă-te. - Nu, las-o să rămână.

E vina mea, Mama.

- E vina mea. - Nu. Nu.

Nu e vina ta, Judith.

Dar a făcut schimb cu mine.

A păcălit-o.

Pe cine?

Moartea.

Judith.

L-a luat pe el în locul meu.

Să nu mai spui asta niciodată.

Febra a venit după el și l-a luat.

Vrei să-l vezi?

Da.

Poți să-l vezi.

Chiar e el?

Da.

Nu seamănă cu el.

Nu.

Nu e el.

Nu e el.

Încă nu e dimineață.

Nu l-am pregătit bine.

Am întârziat?

- Tu ești. - Tată!

Tu ești.

Eu sunt.

Unde e?

Unde e?

Unde...

It's my boy.

E băiatul meu.

N-am văzut.

Trebuia să fiu mai atentă.

Am crezut că ea se va duce, dar s-a dovedit a fi el.

- Sunt nebună. - Nu putea fi salvat.

Ai făcut tot posibilul.

Normal.

N-ai fost aici.

Mi-aș fi dat inima pentru el.

Mi-aș fi dat viața pentru el.

- Știu. - Ca să nu-l ia.

- Dar tu... - Nu, nu știi.

Nu știi. N-ai fost aici.

A murit în chinuri.

Eu...

- Era în chinuri. - Agnes.

A plâns... a plâns...

- A tot plâns. - Agnes, oprește-te.

Trupușorul îi era sfâșiat de durere.

Nu mă reduce la tăcere.

Era atât de speriat.

- Și tu nu erai aici. - Știu.

- Am făcut tot ce-am putut. - Știu.

- Am încercat... - Ai făcut tot ce-ai putut.

Ai făcut tot ce-ai putut.

Totul!

Totul.

Agnes. Agnes.

O să trimit o scrisoare.

O scrisoare?

- Cui? - Ție.

Sunt aici.

Vreau să spun că o să-ți scriu când ajung la Londra.

La Londra?

Trebuie să plec.

Cum poți să pleci?

Lumea nu stă pe loc, Agnes.

Sunt așteptat la Londra.

Stagiunea începe și trupa se întoarce din Kent.

Trebuie să plec acum.

Acum?

Pleacă un grup azi și au un cal în plus.

Ai grijă de fete, o să mă întorc să...

Oprește-te.

Nu.

Pleacă! Pleacă!

"Când număr a ceasului bătaie,

"Și văd cum ziua-n noapte se topește,

"Când văd că viorelele se taie,

"Iar părul negru-n alb se veștejește;

"Când văd copacii despuiați de frunze,

"Ce turmele-apărau de-a verii pară,

"Și snopii verzi legați în legături,

"Cu barbă albă, duși pe năsălie;

"Atunci mă-ntreb de frumusețea ta,

"Că va pieri odată cu a vremii;

"Căci dulceața și frumusețea pier,

"Și mor pe măsură ce altele cresc.

"Și nimic nu stă-n fața coasei vremii,

Doar seminția ta S-o înfrunte atunci când te va lua."

O mai citești o dată?

Nu.

Am citit-o de trei ori.

Ajunge.

- Deschidem cadourile? - De la Londra?

Un pieptăn pentru tine, Jude.

Ai grijă.

Asta e pentru tine, Agnes.

E un rubin, nu?

Cel mai frumos pe care l-am văzut.

Toți vorbesc despre casa nouă.

E cea mai mare din Stratford.

Are multe camere. Te poți rătăci.

Susanna, tu o să ții cheia.

O să te ocupi și de casă.

Poartă-l, mamă.

Ți-a arătat Bartholomew casa nouă?

Da.

Îți place?

De ce nu mi-ai arătat-o tu?

Ți-era teamă că n-o să plec?

Hamnet a murit aici, în casa asta.

Mă întreb mereu unde e.

Unde s-a dus.

Orice fac, mă întreb: "Unde e?"

Nu putea să dispară pur și simplu.

Vrea să-l găsesc.

Trebuie să fie undeva.

Mă tem că înnebunesc. Chiar și după un an.

Un an nu înseamnă nimic.

Un an nu înseamnă nimic.

Fiecare secundă...

fiecare minut, fiecare zi.

O să-l căutăm nencetat.

Îmi pare rău, Agnes.

M-ai auzit? Am zis că-mi pare rău, Agnes.

- Pentru ce? - Pentru tot.

- Ești prizonierul locului ăla. - Pentru...

- Ce loc? - Din capul tău.

Crezi în locul din capul tău acum mai mult decât în orice alt loc.

Nici moartea copilului nostru nu te-a putut ține departe de el.

Hamnet a murit.

O moarte groaznică.

Trebuia să fii cu el.

Ai fi putut să-ți iei adio.

Ce vezi?

Nimic.

Nimic?

Absolut nimic.

Păi...

Trebuie să te întorci la Londra.

Nu-ți face griji pentru noi.

Ne descurcăm și fără tine.

A fost un paradox, dar timpul a dovedit-o.

Te-am iubit cândva...

Alteță, m-ai făcut într-adevăr să cred că da.

Nu trebuia să mă crezi.

Căci virtutea nu ne poate altoi vechiul trunchi...

Nu trebuia să mă crezi.

Căci virtutea nu ne poate altoi vechiul trunchi, încât să nu-i mai simțim gustul.

Nu te-am iubit.

Cu atât mai rău m-am înșelat.

Du-te la mănăstire.

De ce să fii zămislitoare de păcătoși?

Eu sunt întrucâtva cinstit,

și totuși, m-aș putea învinui de-asemenea lucruri,

încât mai bine...

Din nou.

Du-te la mănăstire.

De ce să fii zămislitoare de păcătoși?

Eu sunt întrucâtva cinstit, și totuși...

Din nou. "Eu sunt întrucâtva cinstit." Din nou.

Eu sunt întrucâtva cinstit,

și totuși, m-aș putea învinui de-asemenea lucruri, încât mai bine

- nu m-ar fi născut mama. - Din nou.

Eu...

Din nou.

Eu sunt întrucâtva cinstit...

"Eu."

Eu sunt întrucâtva cinstit...

și totuși, m-aș putea învinui de-asemenea lucruri...

Din nou.

Și totuși, m-aș putea învinui de-asemenea lucruri...

Din nou!

Eu sunt întrucâtva cinstit,

și totuși, m-aș putea învinui...

Doar reciți cuvintele!

Eu sunt întrucâtva cinstit,

și totuși, m-aș putea învinui de-asemenea lucruri...

încât mai bine nu m-ar fi născut mama.

Sunt foarte mândru, răzbunător, ambițios.

Cu mai multe păcate, decât gânduri în care să le-mbrac,

închipuire să le dea formă sau vreme să le săvârșesc.

Pentru ce să se târască între cer și pământ inși ca mine?

Suntem cu toții ticăloși, să nu ne crezi pe niciunul.

Du-te de-aici la mănăstire. Din nou.

A fi...

sau a nu fi.

Aceasta-i întrebarea.

Mai vrednic oare e să rabzi în cuget

a vitregiei praștii și săgeți,

sau arma s-o ridici

asupra unei mări de zbucium

şi să le curmi?

♪ Mă rog ca acei copaci să-mi aducă fiul înapoi ♪

♪ Pentru scumpul meu Robin ♪

♪ E toată bucuria mea ♪

Agnes?

Eram în oraș și am zis să te vizitez.

Condoleanțe pentru moartea lui John.

Cum e soțul tău?

E groaznic să-ți pierzi tatăl.

E bine.

E foarte ocupat. Pregătește o comedie.

Noua lui piesă nu e o comedie.

E o tragedie.

Dar știai asta.

Toți vorbesc despre ea.

Ți-am zis să nu te măriți cu el.

Nu te preface că-ți pasă de mine.

Nu ești mama mea, n-ai fost niciodată.

La revedere, Agnes.

Nu ne-a vorbit de luni de zile.

Cum a putut să nu ne spună?

Nu te întrebi ce e în ea?

În ce?

În piesă.

„TRAGEDIA LUI HAMLET”

Pe cine căutați?

William Shakespeare.

Suntem familia lui din Stratford.

Urcați scările. Locuiește la mansardă.

De ce ar locui aici proprietarul celei mai mari case din Stratford?

Nu înțeleg.

Am crezut...

Am crezut că el...

Ce să fac?

Păstrează-ți inima deschisă.

- Cine-i acolo? - Răspunde-mi!

- Stai și te-arată! - Trăiască regele!

Bernardo?

De-mi vezi tovarășii de strajă, Marcellus și Horatio, zorește-i.

Parcă-i aud. Stai! Cine-i acolo?

S-a mai ivit din nou?

- Eu n-am văzut nimic. - Horatio spune...

Despre ce vorbesc?

Ce legătură are asta cu fiul meu?

Le e frică.

De ce?

De o stafie.

Stafie?

Cum a bătut de unu...

Tăcere! Lasă vorba.

Iată-l iar!

Aidoma cu răposatul rege.

S-a dus!

A fost el.

Era Will.

- Nu e în piesă. - Nu, nu.

Era Will ca stafie.

Răposatul rege, a cărui umbră ne-a apărut,

fu provocat la luptă. Bravul nostru Hamlet...

Hamlet.

Ai auzit?

Da.

I-au rostit numele.

Agnes.

- Agnes, stai. - La o parte!

Fă liniște.

I-au spus numele?

Nu te enerva.

De ce i-a folosit numele?

- Nu-l cunosc. - Liniște.

De m-ascultați, să-i împărtășim ce-am văzut în noaptea asta tânărului Hamlet.

Să nu îndrăznești să pronunți numele fiului meu!

Liniște!

Acest duh, mut cu noi, lui îi va vorbi.

Deși ni-i vie-n amintire moartea iubitului Hamlet, al nostru frate,

în cuget totuși ne-am luptat cu firea atât de mult,

că azi cu o cuminte durere-l pomenim...

și totodată putem a ne-ngriji și de-ale noastre.

Nu mai rămân nicio clipă să iau parte la mascarada asta.

- Stai. - Nu.

- Vreau să merg acasă. - Și Hamlet, vărul meu...

Și fiu-mi.

De ce atârnă încă norii-asupra-ți?

Bunule Hamlet, dezbară-te de portul tău cernit,

nu căta necontenit cu genele plecate pe nobilul tău tată în țărână.

Tot ce trăiește moare, e firesc,

trecând prin fire către veșnicie.

Da, doamnă, e firesc.

Dar eu am înăuntru-mi ceva ce-ntrece orice arătare;

acestea-s doar găteli și straie ale durerii.

Dar să stărui într-un doliu încăpățânat e un semn de orbire nepioasă.

E o durere nebărbătească.

Arată o voie potrivnică cerului.

O, carnea aceasta mult prea închegată de s-ar topi,

s-ar dezgheța și s-ar preface-n rouă!

Sau dacă Cel-de-sus n-ar sta-mpotrivă, cu legea lui, uciderii de sine!

E o grădină neplivită ce dă-n sămânță;

ce e din fire hâd a năpădit-o toată!

Să se ajungă-aici!

Doar două luni de când muri... nici două!

Un rege atât de bun! Ca un luceafăr pe lângă un satir.

Unde mă duci? Vorbește, nu merg mai departe.

Sunt duhul tatălui tău,

osândit pentru-o anume vreme să umblu noaptea și ziua să postesc în flăcări.

Curând îmi bate ceasu-ntoarcerii la chinuri în flăcări și pucioasă...

- Biet suflet! - Nu mă compătimi.

Pleacă-ți urechea cu luare-aminte la ceea ce-ți dezvălui.

Ascultă.

O, ascultă.

Pe tatăl tău de l-ai iubit cândva...

Simt parcă, boarea dimineții...

Dar să fiu scurt. Dormeam în tihnă în grădina mea,

când unchiul tău s-a furișat cu zeama blestemată de cucută într-o sticluță,

și-n pridvorul urechii mi-a turnat veninul ticălos.

Lucrarea lui i-e sângelui atâta de vrăjmașă,

că, iute ca argintul viu, străbate-a trupului zăgazuri.

Și dintr-o dată-ncheagă și brânzește,

cum face oțetul turnat în lapte,

sângele meu curat și sănătos.

Așa pății și eu; și-o coajă spurcată,

ca la leproși, cu solzi scârboși și hâdă, cuprinse trupu-mi neted pân-atunci.

O, groaznic!

Groaznic peste seamă! De ai în tine fire, nu răbda.

A schimbat locul cu fiul nostru.

Uită-te la mine.

Uită-te la mine.

A licuriciului lumină rece

prinde-a păli, vestind sosirea zilei.

Fiule.

Adio.

Adio.

Adio.

Să nu mă uiți.

A fi sau a nu fi.

Aceasta-i întrebarea.

Mai vrednic oare e să rabzi în cuget a vitregiei praștii și săgeți,

sau arma s-o ridici asupra unei mări de zbucium şi să le curmi?

Să mori. Să dormi. Şi-atât!

Și printr-un somn să curmi a inimii durere

și droaia de izbeliști ce-s date cărnii.

E o-ncheiere spre care năzuim.

Să mori. Să dormi. Să dormi și poate să visezi. Aici e greul.

Ce vise mai pot răsări în somnu-acesta-al morții

când ne-am lepădat hoitul muritor? Trebuie să ne dea de gândit.

De-aceea, viața e năpastă.

Altfel cine-ar mai răbda a lumii bice și ocări,

cãlcâiul tiran, disprețul omului trufaș,

chinul iubirii-n van, zăbava legii,

neobrăzarea cârmuirii, scârba ce-o zvârlu

cei nevrednici celor vrednici,

când singur ar putea să-și afle pacea doar c-un pumnal?

Cine-ar răbda poveri, gemând și asudând sub greul vieții,

cât teama a ceva de după moarte,

tărâmul neaflat de unde nimeni nu se-ntoarce, ne tulbură voința

și mai curând răbdăm aceste rele...

En garde!

- Una! - Nu!

Atins. Atins, e drept.

Fiul nostru va învinge!

Să încercăm din nou.

Gertrude, nu bea.

Încă o lovitură, e așa?

Să te văd!

O, nu, e rănit!

Da!

Cum e regina?

A leșinat când i-a văzut însângerați!

Nu, nu! E băutura.

Hamlet, sunt otrăvită.

O, mârșăvie!

Zăvorâți intrarea!

Trădare! Căutați-o peste tot!

Aici e, Hamlet.

Hamlet, ești ucis.

Nici o doctorie nu poate să te scape.

N-ai de trăit mai mult de-un sfert de ceas.

Regele e de vină!

Vârful e otrăvit și el?

Atunci, venin, fă-ți treaba!

Danez incestuos, asasin afurisit,

bea din otrava ta!

Mărgăritarul tău i-aici?

Urmează-mi mama!

Sunt mort.

Tu trăiești.

Arată neştiutorilor cauza-mi dreaptă.

De ți-am fost drag, te leapădă câtva de fericire

și-n lumea asta aspră, trăgându-ți suflul,

rămâi să-mi spui povestea...

Mor!

Otrava-nfrânge duhul.

Restu-i tăcere.

Traducerea și adaptarea: jarvis