Original subtitles

A vrut să fie

îngropat aici.

E un loc, marcat pe o hartă.

Știu locul.

Nu-mi amintesc chipul lui.

Dacă aș fi în locul tău, n-aș asculta.

Redă-l.

Doamne! La naiba, Paul!

- Rezistă. - Doamne.

Stacy!

Doamne.

L-am auzit cum a murit.

Oricât de mult mi-ar plăcea să stau aici,

doare mai mult decât ai putea crede.

Așadar, dacă te întrebi ce simt pentru tine,

simt suficient de mult încât să stau aici și să îndur.

Abby,

dacă aș fi în locul tău,

aș pune cârligul destul de adânc în ăla.

Nu se mai fac bărbați ca el.

Mă întreb dacă știi cât de fericit l-ar face asta.

I-ar umple inima.

Mâine îi îngropăm.

Acolo e o urmă de elan.

Uite, mai e una.

Nu, ăla e de elan american.

Cum faci diferența?

Dacă petreci suficient timp urmărind urme, doar știi.

Ai vreo întrebare despre azi?

De exemplu?

Nu știu.

Să te întreb pe tine.

Păi, o să-i îngropați.

Da.

Și ce se întâmplă apoi?

Păi, apoi

se întorc în pământ.

Iar trupurile lor devin...

o parte din el,

și sufletele lor, de asemenea,

cred.

Nu merg în rai?

Cred că ăsta e raiul lor.

Raiul este...

Cum să explic asta?

- Păi... - Învățătoarea noastră spune

că nu există rai.

Știi, nu știu dacă ți-ai dat seama până acum,

dar nu crede tot ce spune învățătoarea ta.

Raiul este

locul tău... perfect.

Pentru unii, sunt

oceane de înghețată și munți de bezele.

Și...

alții, acești munți.

Are sens?

Iar raiul bunicului e aici.

Cred că da.

Dar dacă tu crezi că e aici, de ce e toată lumea așa tristă că a plecat?

Păi, raiul lui nu e al meu,

și...

știi, nu-l pot vedea

și nu pot vorbi cu el și nu-l pot îmbrățișa,

și el nu mă poate îmbrățișa, și... îmi lipsește asta.

Da.

Și mie îmi lipsește.

Dar de asta avem amintiri.

Putem retrăi toate acele momente

pe care le-am avut.

Toate discuțiile, toate râsetele,

toate îmbrățișările și...

Știi, e ca un film. Putem...

Putem să-l derulăm iar și iar

de câte ori vrem,

știi, în mintea noastră.

Înțelegi ce vreau să spun?

Da.

Totuși, nu e la fel ca o îmbrățișare adevărată.

Nu, nu e la fel.

Chiar aici, nu?

Ea a marcat pe o hartă.

Bine.

Păi, n-o să aducem un excavator aici jos.

Poate am putea aduce un tractor pe lângă râu, dar...

nu știu ce bine ne-ar ajuta.

Nu, gropile astea se sapă în vechiul stil irlandez.

Da.

Cum naiba aducem sicriele până aici?

Swensonii încă mai cară cu căruța, nu-i așa?

E o idee bună.

Vrei să suni sau să alergi după lopeți?

Tu sună, eu alerg.

Calul meu o să te urmeze.

Dă-i drumul la căpăstru.

Da.

Știu.

Da, știu.

A avut loc o deces în familie.

Sunt destul de sigură că lumea voleiului feminin

va supraviețui săptămânii fără ea.

Da, ai dreptate.

Nu iau în calcul cum afectează asta pe altcineva,

nici măcar puțin.

Fir-ar școala.

O să fie bine?

Va trebui să fie, dragă, asta ai.

Hei.

Suntem doar noi.

Bine? Nu e nimeni să se supere.

Ce a zis școala?

Lipești un turneu de volei.

E în regulă.

Hei.

E în regulă.

- Hei. - Hei.

De unde ai găsit smântână?

Același centru comercial de unde am găsit rochia.

Trebuie să recunosc, Bozeman m-a impresionat.

Nu mă așteptam să găsesc Donna Karan în munți.

Am găsit ceva

- și pentru tine. - Da,

Preston m-ar prefera în blugi.

Cred că ar găsi

o anumită victorie în asta.

Merită o rochie neagră mică,

și exact asta ți-am luat.

Băieții au spus când vor fi gata?

Au spus să venim pe la prânz.

Cum o să-i ducă acolo?

Nu am întrebat, și nici n-au spus.

Au spus doar că s-a rezolvat.

Cam două ore.

Preston a scris un capitol despre...

citirea orei după poziția soarelui.

E... alarmant de precis.

Fetele mi-au cerut să aranjez un avion.

Când?

Diseară.

Bine.

Au nevoie de încheiere, dragă.

Nu o vor găsi aici.

Au viețile lor, și trebuie să le trăiască.

Mi-ar plăcea foarte mult să organizez o slujbă de pomenire.

Are mulți prieteni care merită o modalitate de a-și lua rămas-bun.

Are?

Are. Și tu știi asta.

Am putea s-o facem la Explorers Club.

Bine, doar...

Ce zici de apartament?

Să aducă mâncare de la Carbone.

Iubea locul ăla.

Am sunat deja.

Te întorci și tu cu avionul?

Am un soț foarte îngrijorat.

E convins că vreo verișoară îndepărtată a lui Unabomber

o să mă răpească

și să mă țină în subsolul lui pentru răscumpărare.

Depinde de verișoară, nu sunt complet împotrivă.

- Oprește-te. - Bineînțeles, asta e

versiunea mea denaturată de roman de dragoste a răpirii.

Mă îndoiesc că așa s-ar întâmpla, Lili.

Așa s-ar întâmpla în mintea mea după doi Percocet,

deci...

Credeai că glumesc?

- Nu. - Nu?

Te iubesc.

Nu este loc în care mi-aș dori mai mult să fiu

decât lângă tine când ai nevoie de mine.

Știu.

Am o sticluliță de Kahlúa

dacă vrei puțină tărie în cafea.

Ei, acum vorbești.

Mai puțin, mai.

Bine.

Bineînțeles că ai împachetat rochia perfectă.

Există oare vreun pom de rochii negre mici

lângă râu de care nu știu?

Bine, fetelor.

Și Russell.

- Unde sunt? - Vin.

Bine.

Îmi pare rău.

Mulțumesc.

Îmi pare rău pentru pierderea voastră.

- Îmi pare rău de mucii. - Nu, e în regulă.

Îmi pare mai rău decât ai putea crede.

Mulțumesc.

Bine, băieți.

Ai grijă la mână.

Doamnă Clyburn,

Îmi pare foarte rău pentru pierderea voastră.

Mulțumesc.

Vine un preot?

Am uitat. Nu... n-am...

Păi...

asta va fi fără preot.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că nu avem unul.

Aveți pe cineva să conducă slujba?

Noi...

Asta e prima mea înmormântare aici,

deci cam improvizăm.

Păi, asta e departe de prima mea experiență.

Nu te superi dacă spun ceva primul

și apoi vă dau tuturor șansa să vorbiți?

Nu cred că grupul meu are multe discursuri în ei.

Te superi dacă spun o rugăciune?

Nu mă supăr.

Doamne, stăm înaintea Ta cu inimi grele.

Odată cu gloria iubirii vine durerea pierderii,

și căutăm la Tine alinare.

Adu-ne aminte

că este o durere egoistă

pentru că Tu ai promis un loc numit Rai

unde cei plecați se bucură de strălucirea harului Tău.

Nu mai sunt oameni.

Sunt îngeri

care ne călăuzesc prin întuneric,

ne ridică atunci când suntem slabi

și ne hrănesc sufletele și spiritele.

Durerea noastră este o durere egoistă

pentru că nu cunoaștem acest loc, Raiul.

Ne bazăm pe credința noastră

că există,

și pe îndurarea Ta

că ține un loc pentru noi

unde putem sta în lumina Ta alături de cei dragi

și să cunoaștem numai bucurie pentru totdeauna.

Amin.

Dacă cineva vrea să spună ceva.

Stacy.

Nu e prima dată când ții discursul ăsta.

Nu, doamnă.

E unul bun.

Vrei să spui ceva?

Am multe de spus, dar nu le voi spune azi.

Cred că asta a fost, atunci.

Păi...

Și ce se întâmplă acum?

Noi ne ocupăm de toate.

Stai, asta a fost? Asta a fost?

Dacă ai ceva de spus, spune, Paige.

Nu știu ce să spun.

Ce... ce ești tu în stare să spui?

Cred că asta e ideea ei.

Care e Paul?

Fir-ai tu al dracului că ni l-ai luat.

Te iubesc.

Fiecare face față diferit, nu-i așa, băieți?

Nu cred că își fac deloc față.

Nu încă, oricum.

Cine poate să-i învinovățească?

Mulțumesc.

Destul de șmecher, să încerci să ai o înmormântare și să nu spui nimănui.

Eu...

Nu știam că i-ar păsa cuiva.

Te-am lăsat să ai înmormântarea.

Nu vom fi lipsiți de ospățul nostru.

Când s-au hotărât

să construiască cabanele astea,

au vrut să le facă singuri.

Să taie lemnul, să facă structura,

să tragă instalația electrică, tot tacâmul.

Uită-te jos la ele.

Stau pe niște traverse de cale ferată,

și nu-mi dădeam seama

în numele lui Dumnezeu ce scop ar avea asta.

Și le-am spus că o să fie mai reci decât dracu’ iarna,

și fiecare sconcs și raton și Doamne știe ce altceva

o să se instaleze dedesubt.

Ei bine, Preston doar s-a uitat la mine și a dat din cap.

N-a spus niciun cuvânt.

Cam șase luni mai târziu,

evaluatorul vine pe la mine și spune:

"Ai văzut cabanele astea pe care le-au construit alături?"

Am spus că da.

Și m-a întrebat dacă le-am văzut vreodată mișcându-se.

Am spus: "Mișcându-se? Ce... ce vrei să spui, mișcându-se?"

Evaluatorul spune, când a încercat să le evalueze,

soțul tău a spus că sunt case mobile.

Le ridici cu un stivuitor

și le muți.

Și m-a întrebat dacă le-am văzut vreodată în mișcare.

Ei bine, i-am spus,

"Ei, da, le cară peste tot."

Și dacă te uiți la spatele acelei budinci,

soțul tău a bătut cauciucuri de la un cărucior de cumpărături

și a spus că nenorocita aia e și ea mobilă.

Nu a vrut să plătească niciun fel de taxe.

Mă întrebam la ce sunt alea.

Preston a avut mereu probleme cu autoritatea.

Roți la budincă. N-am mai văzut așa ceva.

Nu.

Tacos indiene. Bune.

Vrei?

Ce zici de niște fursecuri?

Bună alegere.

Mă gândeam la vreo trei.

Ce-o să zică mama ta despre asta?

Mama n-o să zică nimic

pentru că n-o să mă vadă mâncându-le.

Să rămână între noi.

Cred că e o idee bună.

Mulțumesc pentru azi.

Înseamnă mai mult decât crezi.

Cineva a trebuit să facă asta pentru mine. Știu ce înseamnă.

Îmi pare rău că a trebuit să se întâmple.

Zburăm în noaptea asta.

Fetele au lipsit destul de la școală,

și mi-am epuizat garderoba.

Dar...

...mi-ar plăcea să mă întorc.

Sau...

îndrăznesc să te invit la New York?

Păi, singurul mod

în care mă duci tu la New York e dacă s-ar separa de Uniune

și aș fi recrutat în armată să o recuperez.

Bine, trebuie să fii mai blând

- cu orașul meu, amice. - Nu...

Nu-l critic.

Doar că nu merg acolo.

Corect.

Atunci o să vin eu în vizită.

Sigur.

Vorbesc serios.

Bine.

Vorbesc serios.

Sunt adjunct de șerif care câștigă 52.000 de dolari pe an.

Am 12.000 de dolari în bancă, și sunt pe punctul să cheltui șase dintre ei

pe un cal de călărie destul de obișnuit.

De trei ori pe săptămână, o să-l încarc într-o remorcă

și o să-l târăsc prin tot Montana

încercând să câștig înapoi ce am cheltuit pe el.

În octombrie, o să-mi duc băieții în munți

pentru o lună și o să umplem congelatorul cu elan.

N-o să stau niciodată pe vreo plajă.

N-am să ajung niciodată în Europa,

sau San Francisco sau în vreun oraș mai mare decât Billings.

Niciodată.

Ce parte din asta ți se pare atractivă?

- Nimic. - Acum spune-mi cum e viața ta.

Ce nu ai schimba?

N-am genul acela de obstacole.

Doar spune-mi.

Macy are gimnastică în fiecare dimineață.

De acolo, merg la Pilates. De la Pilates,

merg la terapeut. De la terapeut, merg la cafea

cu prietenele mele să vorbim despre toate prostiile

pe care mi le-a spus terapeutul.

Apoi o iau pe Macy și o iau pe Bridgett și mergem la balet.

Avem recitaluri în fiecare vineri seară.

Sâmbătă dimineața, avem competiții.

Iau fetele în St. Barts

de Crăciun, Italia pentru luna iulie,

ceea ce ți-ar plăcea,

voiam să subliniez.

Cine hrănește caii?

Nu există un serviciu pentru asta?

Trebuie să faci asta în fiecare zi?

Bine.

Bine, nu există viitor în asta,

dar ești înalt

și amabil și al naibii de frumos.

Ești înalt și amabil și frumos.

Bine. Putem fi de acord să dăm greș împreună

și să facem sex cât de mult

- posibil până când... - Iisuse.

- până când nu mai putem? - Da,

voi, fetele de oraș, chiar spuneți pe nume, nu?

Da, noi... noi... ajungem la subiect.

- Da, așa e. - Trec

de la a mă întreba când o să ne mai vedem

la a mă întreba când o să pleci. Eu...

Cred că mai degrabă mi-ar fi dor de tine.

- Încă n-am plecat. - Știi ce vreau să spun.

Deci asta e rămas-bun?

Cred că e mai bine.

Lasă-mă să clarific

că te-ai despărțit de mine la înmormântarea tatălui meu.

Noi... nu suntem împreună ca să ne despărțim. Noi...

Nu, nu, nu, păream destul de împreună ieri când

- stăteai întinsă peste mine. - Abby, eu...

Nu mă "Abby" acum.

Vrei să-ți fie dor de mine?

Asta vrei?

Iată șansa ta.

E timpul să mergem acasă, nu-i așa?

A fost timpul, dragă.

Când a murit tatăl tău, Russell?

Păi, o să fie, șase ani în aprilie.

Unde e îngropat?

Mama l-a incinerat.

Da, planul era

să-i împrăștie cenușa la locul nostru din Montauk,

dar... n-am făcut-o niciodată.

Nu știu de ce.

Așa că, stă într-un borcan pe șemineul nostru,

ceea ce e un obicei ciudat.

Să pui cenușa într-un borcan

deasupra unui șemineu plin de cenușă.

Ce îți lipsește cel mai mult

la el?

În fiecare luni mă suna și, îmi spunea o glumă.

Serios?

Îți mai amintești vreuna?

Da.

Spune-mi una.

- Nu, nu, nu. - Haide.

Ele...

Da, tatăl meu avea un,

simț al umorului cam... pervertit.

Da, ei bine, în punctul ăsta, e greu să mă mai ofensezi.

Bine.

Păi...

Bine.

Deci sunt patru maici într-o dubă.

Și duba cade de pe o stâncă, și mor toate.

- Amuzant. - Nu, nu, nu, asta e...

Ajung la poveste. Astea sunt doar introducerea.

- Da, am înțeles, da. - Bine.

Deci stau la porțile raiului,

și Sfântul Petru le privește, și îi spune primei maici:

"Aceasta este ultima ta șansă să te spovedești

înainte de a intra pe porțile Raiului,

iar conștiința ta trebuie să fie curățată înainte de a intra."

Prima maică se gândește și spune:

"Ei bine...

obișnuiam să trag cu ochiul la părintele Riley la duș."

Sfântul Petru spune:

"Ei bine, ești una obraznică, sora mea.

Spală-ți ochii în acest lighean cu apă sfințită

și spune cinci Tatăl Nostru."

Face asta. O trimite în Rai.

Așa că se uită la a doua maică, o întreabă același lucru.

Ea spune: "Ei bine, din când în când,

îl mângâiam pe părintele Riley cu mâna."

Sfântul Petru dă din cap,

îi spune să-și spele mâna în ligheanul cu apă sfințită,

să spună zece Tatăl Nostru.

Așa că face, o lasă să intre în Rai.

Acum a treia maică se apropie,

dar a patra o apucă, o trântește la pământ

și se apropie de ligheanul cu apă sfințită.

Sfântul Petru spune: "Ce naiba faci, sora mea?"

Iar maica spune: "O să-mi spăl gura în ligheanul ăsta

înainte ca nenorocita aia să-și bage fundul în el."

Ai dreptate, Russell.

Mai pot fi ofensată.

A fost foarte prost aleasă.

Îmi pare rău. A fost prima care mi-a venit în minte.

Îmi pare foarte rău. Eu...

- E îngrozitoare. - Numitorul comun

pentru problema lor pare să fie părintele Riley.

Da, el, era cam peste tot.

Ce e în ea?

Vodcă cu sifon, mai puțin sifon.

Să te binecuvânteze Dumnezeu.

Mă întâlnesc cu Stefan la sală

la 9:00, dacă ești dispusă.

Da.

Exercițiile sunt exact ce am nevoie.

Văd că lucrurile nu s-au terminat bine cu cowboy-ul?

Cam așa pare.

Paige a fost tăcută.

Cred că asta o să fie cel mai greu

pentru ea, îmi e teamă.

- În ce sens? - Când ți-ai dedicat

întreaga viață să câștigi atenția unei singure persoane...

...care îți este scopul când acea persoană nu mai este?

Fetele fac față bine, cel puțin.

Da, ei bine, sunt prea mici ca să știe diferența.

Doar un cadou mai puțin de Crăciun.

Cunosc un terapeut excelent, Stacy.

Tu ești terapeutul meu.

Ești cea mai bună prietenă a mea.

Sunt incapabilă să fiu imparțială.

Să vorbești cu cineva care poate privi situația

cu claritate și fără nicio opinie...

De ce am nevoie e de păreri.

Dacă vreau să știu ce spune cartea despre moarte,

cumpăr nenorocita de carte.

Am comandat o tablă de mezeluri de la Eataly.

Și pizza de la Joe's?

Cineva se gândește la colesterolul tău.

Pizza e pentru Paul. Este singurul lucru

care îi lipsește din orașul ăsta.

Uită-te la tine.

- Uită-te la mine, ce? - Bărbații sunt niște copii.

Ei bine, asta o să fie interesant.

Ești. Ai aceeași privire pe față

scoțând acele cizme urâte

ca un copil de 11 ani scoțând ghetele de baseball.

E aceeași privire pe care o ai când Gucci are reduceri.

Asta e diferit. Așa economisesc banii tăi.

Știi,

asta e dovada diferenței genetice

dintre bărbați și femei.

Spune-mi, iubirea vieții mele,

toate modurile în care, atunci când tu cumperi ceva la reducere,

economisește banii mei.

O să cumpăr nenorocitul de lucru oricum.

Așteptând reducerea este cât de mult te iubesc.

- Asta aproape că are sens. - Are perfect sens

odată ce accepți inevitabilitatea achiziției.

Bine.

De ce faci asta?

Ce?

Este mica ta

amantă de la munte geloasă?

Vrei să știi?

Vreau să știu. Chiar vreau să știu.

Pentru că l-am pierdut odată.

Mi-a căzut în râu.

Am stat două zile să-l caut.

Nu mai trec prin rahatul ăla din nou.

Așa că dacă îl pun chiar acolo,

nu-l pot pierde.

Ai fost în panică?

Îngrozit.

E frumos să văd că încă am acest efect.

Vai. Dacă am, iubitule.

Madison Avenue.

Cum crezi că și-a primit numele?

Am presupus mereu James Madison.

- Președintele. - Da.

Bineînțeles. Ar avea sens.

Da.

Presupun că au numit Râul Madison

după el, de asemenea.

Unde este Râul Madison?

Montana.

Unde soțul tău a petrecut timp?

Acolo a murit?

Nu. A murit pe un alt râu.

De fapt, nu, a murit pe un munte.

Niciun râu la mijloc.

Ce simți când îmi spui asta?

Cum crezi că mă simt?

Nu îmi permit să știu. De aceea am întrebat.

Nu asta e treaba ta?

Să-mi spui ce simt?

Treaba mea este să te ajut să înțelegi ce simți.

Mai mult,

treaba mea este să te ajut să înțelegi comportamentele

pe care acele sentimente le provoacă.

Și cum ai descrie comportamentul meu actual?

Ostil.

Ostil?

Neîncrezător.

Ceea ce înțeleg.

Nu mă cunoști.

Și totuși, iată-te, în teorie,

dispusă să expui

cele mai personale gânduri

și sentimente intime.

Ai încredere în interpretarea mea

a acestor sentimente și comportamente...

...să ghideze luarea deciziilor tale în viitor.

Luarea deciziilor mele? Ce...

ce... ce decizii punem la îndoială?

- Nu pun la îndoială nimic. - Nu, tu ești cea

care a spus-o. Soțul meu a murit.

Iubirea vieții mele,

tatăl copiilor mei,

centrul meu, sufletul meu a dispărut.

Dacă tu, din întâmplare, ai

dat peste vreo informație

care m-ar putea ajuta să atenuez dorința

de a-mi scoate ochii cu o nenorocită de lingură

ca să scap de durere,

chiar aș aprecia.

Dar nu am nevoie să te uiți la mine

ca și cum aș fi o casnică plictisită

care încearcă să-și justifice aventura cu nenorocitul ei de antrenor de tenis.

Cunosc femeile acelea, destule dintre ele.

Nu sunt una dintre ele.

Mă doare.

Și aș vrea niște ajutor cu asta.

Dacă poți.

Dacă nu poți...

...atunci o să plec mai devreme.

Iar tu poți să păstrezi nenorocitul de rest.

Vrei ceva de băut?

Mi-ar plăcea.

De obicei nu fac asta.

Îmi petrec cea mai mare parte a timpului

convingându-mi clienții să nu se automedicheze.

Nu te superi pe whiskey?

Nu-mi pasă ce e.

De ce ai nevoie este asta.

Multă din asta.

Nu asta.

Multă vorbă.

Și țipat și plâns.

Mult, și des.

Și în timp...

...acele amintiri vor deveni din nou plăcute.

Nu va mai durea să le amintești.

Și vei...

râde.

Vei mai iubi vreodată?

Poate.

Nu am nicio idee dacă asta e ceva ce îți dorești.

Vei fi vreodată din nou întreagă?

Vei simți ca înainte să moară?

Nu.

Dar știi asta.

Dar te vei vindeca dacă te lași.

Vei avea atâta viață de trăit

câtă îți permiți.

Sau nu vei avea deloc.

Nu vei avea nicio viață.

Are sens?

Da.

Bine.

De ce nu termini băutura și mi-o dai mie?

Serios.

Haide. Dă-i cea mai bună lovitură.

Ești un terapeut îngrozitor, știi asta?

Da. Cu nenorocitul ăla de pulover arogant.

Chiar îți place să spui "fuck", nu-i așa?

Știu.

Mi se pare destul de...

...eliberator, momentan.

Bine.

Mai spune-o.

Du-te dracului.

O să facem căderi de încredere data viitoare, nenorocitule de șarlatan?

E un loc foarte bun de început. Haide.

Continuă. Haide.

Vorbesc serios.

Mă gândesc.

Mă gândesc.

Știu, știu, știu.

Fug,

fug de problemele mele.

Dar problema asta mă urmează, așa că

nu fug de nimic.

Mi-ar lipsi fiicele mele? Păi...

Sincer, nu... nu știu.

Și o parte din mine crede că ar fi mai bine pentru ele.

Știi, să-și trăiască propriile vieți.

Poate s-ar putea muta cu tine.

Adică, nu pare că vreuna dintre ele este legată

- de oraș. - Asta am spus și eu.

Cea mai mare fiică a mea are nevoie de el.

...chiar a amenințat că o va întrerupe financiar dacă nu.

Nu e foarte drăguț.

Ce, se predă sarcasmul

în școlile de terapie zilele astea?

Ei bine, dacă prin "școală de terapie" te referi la Dartmouth,

atunci, da, cam acolo l-au inventat.

Crezi că ar trebui?

Nu e treaba mea să spun, dar...

...cred că ar trebui să iei în considerare,

și o să-ți spun de ce.

Pentru că cântărești activ viitorul tău

și consecințele alegerilor tale în acel viitor,

și asta e sănătos. E bine pentru sufletul tău.

Așa că dacă o faci sau nu este irelevant.

Dar ar trebui să iei în considerare serios.

Ar trebui să iei în considerare

să te muți în Europa,

să petreci un an călătorind.

Ai mijloacele financiare,

nicio responsabilitate aici care să te împiedice.

Ar trebui să iei în considerare totul.

Aș fi vrut să-l fi cunoscut.

Trebuie să fi fost un om nemaipomenit.

Pentru că tu ești o femeie nemaipomenită.

Știi cine ești și nu ți-e rușine.

Iar asta... țipatul, plânsul și gândirea profundă...

asta e ceea ce ar trebui să faci.

Asta înseamnă să jelești.

Asta înseamnă să accepți o pierdere imensă în viața ta

și să-ți frămânți creierii

să încerci să găsești o cale să supraviețuiești.

Și o vei găsi.

Mulțumesc, Phil.

Asta a fost...

...plăcut de catartic.

M-am uitat o dată la puloverul ăla,

și am avut foarte puțină credință în tine, dar tu...

ai depășit asta.

Se pare că nu ești așa de prost la treaba ta.

Ei bine, asta e extrem de ofensator.

Mulțumesc.

La aceeași oră mâine?

Mă gândeam după-amiază.

Mai am cinci clienți, și sunt destul de beat.

Cred că ești un client cu care să închei ziua, nu să încep una.

Bine. Ne vedem la happy hour.

Dincolo de câmpiile nordice și în

vestul mijlociu superior, o masă de aer rece se instalează.

Cine e agentul tău imobiliar?

Da. Orice aș face, nu pot rămâne aici.

Lili, îl pot mirosi.

Stai, stai.

E totul în regulă?

Așa că, Paige e în pat,

și nu vrea să vorbească,

și nu se mai poate opri din plâns, și e...

Păi, hiperventilează, și simt că

ar trebui să sun o ambulanță, dar nu...

Adică, simt că asta ar putea s-o înrăutățească.

Nu, ai dreptate, ai dreptate. Ar fi.

Ajung acolo în 15 minute.

- Sun-o pe Abby. - Bine, bine. O sun acum.

- E în dormitor? - Da.

Păi...

ai ceva dulciuri?

- Dulciuri? - Bine, ia niște înghețată...

...de ciocolată cu alune... și cumpără niște bucăți de ciocolată.

Pune trei scoici într-un pahar cu lapte,

pune bucățile de ciocolată deasupra,

și... și apoi adu-mi-o cu o lingură.

Sună, destul de, scârbos, ca să începem.

Nu ți-am cerut părerea, Russell.

Am luat cu ciocolată și alune.

Vremuri disperate cer măsuri disperate.

- Ai luat bucățile de ciocolată? - Alea proaste, cum îi plac ei.

Ei bine, se pare că tot ce ne trebuie

de la tine e un pahar, Russell.

Dă-i ei.

- Știe ea cum să-l facă. - Am înțeles. Bine.

Hei, hei, hei, hei, hei.

- Hei, e în regulă. E în regulă. - Î... îmi pare rău.

E în regulă. E în regulă. E în regulă. Știi ce este asta?

Ce... Ce?

Asta e cât de mult l-ai iubit.

Iar corpul tău nu știe unde să pună toată dragostea aia acum.

Bine? Dar nu trebuie s-o pui nicăieri.

Și nu trebuie să încetezi să iubești pe cineva

când nu mai este, dragă.

De fapt, s-ar putea spune

că ar trebui să-i iubești mai mult.

Și iată un trist adevăr al vieții.

O să mai simți așa din nou.

- Nu. - Da, când o să mor eu.

Când o să-ți moară soțul și prietenii.

Și... și într-o zi,

copiii tăi o să simtă asta pentru tine.

Mersi, mamă. Mă simt mult mai bine.

Vin cu cadouri.

Nu mi-e foame.

Nu e mâncare. E un drog.

E zahăr și ciocolată într-un amestec

pe care numai metabolismul tău îl poate procesa într-un fel

care nu ajunge pe șoldurile tale.

Și te urăsc pentru asta.

Obișnuiam să mănânc asta când aveam vreo cinci ani.

Ei bine, încă te porți de cinci ani, deci...

Du-te dracului cu rădăcinile tale rele.

A revenit.

Nu înțeleg.

Este crocantul cu recele

și partea moale a înghețatei.

Corect.

Explicația nu o face atractivă, Paige.

Ei bine...

Te ocupi tu de ea?

Mă ocup eu, dar nu pot rămâne peste noapte.

Pot să rămân eu peste noapte.

- Este chestia mea preferată. - Știu.

E bine?

Da, o să fie.

E un bar decent pe aici?

Păi, există un...

există un bar de cartier după colț.

Ei bine, versiunea din SoHo a unui bar de cartier.

Cum se numește locul ăsta?

Nu știu.

Nu... nu sunt sigur că are un nume.

Bună.

Cum se numește locul ăsta?

Nume? Oamenii îi spun doar barul.

Sau barul de pe stradă. Ceva de genul.

- Niciun nume? - Nu că știu eu, nu.

Ce scrie pe fluturașul tău de salariu?

Păi, XT Enterprises LLC

sau ceva de genul.

Bine, deci...

Barul pur și simplu nu are nume.

Niciun nume. Ce pot să-ți aduc?

Doamne. Nu sunt...

Nu sunt în stare să iau nicio decizie.

Martini?

Ăsta e un cocktail,

iar ăsta este cel mai îndepărtat loc de un bar cu cocktailuri, deci...

Adevărat. Ce zici de o car-bombă irlandeză?

Nu am idee ce e aia.

- Ai încredere în mine. - Bine.

Dar pentru tine?

Ce fel de bere ambră aveți?

Vor fi două car-bombe irlandeze.

Hei, îmi place stilul tău. Două car-bombe irlandeze.

Trebuie să muncesc mâine dimineață.

E un singur pahar, Russell.

Nu mă așteptam la asta.

- Păi... - Doamne. Îmi cer scuze, Russell.

O să doară.

Păi, d...

Grozav.

- Trebuie să... Da. - Da.

S-a dus pe gâtul greșit.

Am un reflex de gag slab.

Nu, nu. Nu...

Nu râd de asta.

Atunci de ce?

De viață.

Și de alegerile pe care le fac oamenii.

Nu mă înțelege greșit.

Ea a făcut o alegere bună cu tine.

Care sunt visele tale?

- Visele? - Sau...

știi, "aspirații" ar putea fi un cuvânt mai bun.

Pentru viața ta.

Pentru fiica mea.

Adică, ce... Știi,

tocmai am cumpărat casa de oraș, așa că...

Da, ei bine, asta e o achiziție, nu un vis.

Voi doi

- ați vorbit să întemeiați o familie? - Păi,

o știi pe Paige.

Tocmai a ajuns la un zero,

și a muncit mult pentru asta, așa că...

Bine, Russell, Russell, gânduri independente.

Ai vreunul?

Da, adică, cred că vreau... vreau să am copii.

- Bine. - Și vreau să-i cresc,

și vreau să...

vreau să mă mut din oraș,

știi, unde pot avea o viață normală...

Știi, să meargă de Halloween,

și să joace baseball

și să alerge pe stradă, știi?

Nu, nu știu.

Nu, nu știu. Eu i-am crescut aici.

Corect.

Ei bine, acela ar fi visul meu.

Dar când vor fi mari?

Care e visul atunci?

Nu știu. Nu știu.

N-am ajuns atât de departe.

Da, ei bine, atunci ai nevoie de un vis nou.

Sincer, mereu m-am gândit la tine și la Preston ca fiind visul.

Și eu, Russell.

Dar acel vis s-a terminat.

Atunci cred că avem nevoie amândoi de unul nou.

Da.