Original subtitles

ÎNGRIJITOR

Încă am vise legate de acea noapte.

Încă am vise legate de ele.

Pentru că erau acolo.

Făceam totul împreună atunci.

Noi patru.

Separate,

dar inseparabile.

DOUĂZECI DE ANI MAI TÂRZIU

Presupun că e puțin șocant.

După ce primești un asemenea mesaj, te gândești la viață.

La ce ai ales, la ce ai făcut. Sau n-ai făcut.

E un privilegiu să am grijă de mama!

Am noroc că mă pot concentra la asta fără alte distracții.

Dar îmi aduce și satisfacții. Știu că nu voi regreta.

Nimeni nu zice pe patul de moarte: „Mult am mai stat cu mama!”

Sunt câteva excepții.

Dacă mama ta ar fi Rose West, ai vrea să păstrezi distanța.

Aș zice că ar fi indicat.

Dar mama e grozavă. Nu seamănă cu Rose West.

Are ochelari asemănători, dar asta e tot.

Încerc să spun că, deși nu simt ură și n-am resentimente, viața e una.

Iar drumul pe care mă găsesc acum,

care are și părțile lui bune,

e motivul pentru care unele nu-s de mine.

Ar trebui să ne putem deplânge fără remușcări viața neîmplinită.

Așa e!

Deci, doar un Flat White sau…

Oare celelalte știu?

- Mami! - Liniște, Ryan!

Deci manichiură shellac?

- Încetează! - Aș vrea și un machiaj.

- Te duci la nuntă? - Se holbează la mine!

Scuze! Nu te mai holba la el!

- Dar respiră! - Nu mai respira!

- Alo? - Scuze! Ce spuneai?

Dacă e o nuntă, alege un look natural!

- Nu! - Mami!

Vreau să-mi ștergeți trăsăturile actuale și să-mi faceți altele.

- Mai bune. Mă înțelegi? - Dă-mi-o!

- Vreau o față complet diferită. - Încetează!

Regret! Te sun mai târziu.

Sigur.

- Bine. Pa! - Încetează!

Ce naiba se întâmplă acolo?

- Se holba! - Ba nu!

Nici măcar nu clipea!

- Taci! - Mi-a luat tableta!

- Nu e a ta! - Ba da!

Gura!

Vreți să tăceți odată?

Mami?

Ce e?

Sună telefonul.

Saoirse, mulțumim mult!

- Voiam să vă întâlniți, în loc să… - Rahat! Scuze!

Îmi pare rău!

Marnie n-a vrut ca lucrurile să fie răstălmăcite, așa că…

- Urăști scenariile! - Nu!

Sigur că nu! Ține de viziunea artistică.

- De viziune? - Ador rolul.

Emma e o parte importantă din viața mea.

Și din a mea.

Dar nu e timpul să ieșim puțin din tipare?

Nu e timpul să facem ceva cu adevărat revoluționar?

Cum ar fi…

Ce-ar fi dacă în sezonul ăsta n-are loc nicio crimă?

- Nicio crimă? - Niciuna?

Nicio crimă.

Nicio crimă.

Vreau doar să…

Vreau să mă asigur că ne înțelegem. Serialul se numește Codul crimei.

E cu detectivi. Emma e de la Omucideri.

- Nu doar atât. - E principalul lucru.

Dacă ne ocupăm de cum cariera îi afectează viața personală?

De cum i-a afectat familia, relațiile și viața sexuală?

Viața sexuală?

Vreau s-o văd că are și ea un orgasm.

Ceaiul dvs…

O să am nevoie și de o bere.

- Bine. - Sună bine, nu?

- Da? - Da, Harry!

Lasă crimele și se apucă să-i călărească pe unii?

- E feministă. - E despre autodescoperire.

E nebunie! E despre detectivi. De asta se uită lumea.

Nimeni nu știe mai bine decât tine cum se completează serialul cu personajul.

Au devenit un tot.

Pentru a merge mai departe,

e nevoie să asculți.

Bine?

Da.

Emma face tot serialul.

Nici n-aș vrea să scriu scenariul fără Emma.

Mulțumesc. Așa!

Poate n-o voi face.

- Ce? - Ce?

- Poate că renunț. - Nu te mai purta pueril!

Arma pusă la tâmpla cuiva e amenințare doar dacă știi că nu vrea să tragi.

Harry, nu așa se comportă un client!

De ce sunt toți actorii nebuni?

Nici scenariștii nu-s ușor de suportat.

Lasă-mă, Robyn! Sunt foarte ofticată!

Se vede. N-ai așteptat nici mâncarea.

M-a scos! Serialul a ajuns la final.

- Dar are succes. - De ce?

E doar: „Uite! A mai fost ucis cineva.”

Asta fac eu? Cu asta contribui în societate?

Dar îi distrezi pe mulți, Saoirse.

Și clovnii fac asta, Harry!

La început, a fost teatrul. Voiam să scriu piese. Ce s-a întâmplat?

Ai aflat că ai nevoie de bani.

O secundă. Prietena mea e…

moartă.

Prietena mea a murit.

CUM SĂ AJUNGI DIN BELFAST ÎN RAI

Dragă Saoirse, Dara și Robyn,

numele meu e Gaye Hearten

și mă tem că am vești teribil de triste.

Minunata mea cumnată, Greta, a murit ieri.

Știu cât de apropiate ați fost cândva. Vorbea adesea despre voi cu drag.

Dacă ați veni să vă luați rămas-bun,

ar însemna mult pentru noi.

Priveghiul va fi la ea acasă,

Conacul Elm, satul Knockdara, comitatul Donegal.

Separate, dar inseparabile, ca noi.

- Tuturor ne e foarte greu. - Vrem să uităm ce s-a întâmplat.

Nu putem continua așa. Nu putem!

- Dara! E pentru tine! - Vin!

'Neața, Belfast…

Ai aici ce și când trebuie să ia.

Sigur te descurci?

Pot să am grijă de mama mea, Dara!

N-o s-o omor.

Poftim?

Chiar dacă aș face-o, are 96 de ani. A dus o viață bună.

- Are 72 de ani. - Cartof, tomată!

- Barabulă! - Ce e aia?

Nu știu. Jamie, e important! Mami e firavă.

Pentru Dumnezeu! Încă n-a plecat?

- Acum plec, mami. - Păi, du-te!

Valea! M-ai exasperat!

Bine. Dacă nu înțelegi ceva, sună-mă!

Ne descurcăm! Du-te!

Distracție plăcută!

- Mă duc la priveghiul unei prietene. - Ce bucurie!

Și dacă…

Murim, mai nou? Asta e? Așa e acum?

Așa se pare.

N-ar trebui să murim. Avem 34 de ani, ce Dumnezeu?

Avem 38 de ani.

- Ai găsit un hotel? - Da. Are și SPA.

Nu cred că am chef de asta. Se cade acum?

Scuză-mă că am încercat să fac totul un pic mai suportabil!

- N-am vrut să… - Eu nu-s distrusă?

Pentru că sunt, Dara! Sunt distrusă. Sunt făcută bucăți de când m-ai sunat.

Spuneam doar că… Ți-ai făcut șuvițe?

- Da. - Când?

- Nu știu. Recent. - Cât de recent?

- Să mă gândesc! - De când am aflat?

Uite ce e! Poți fi distrusă și cu șuvițe.

- Cele două nu se exclud. - Bine.

- Abia fac față. - Îmi pare rău!

- Doamne! Ascultă! - Ce e?

E cântecul preferat al Gretei.

- Iisuse! - Nu prea…

Cât de ciudat!

Crezi că e un semn?

De parcă ne spune să nu ne facem griji și că e bine?

Da.

Ceva de băut sau o gustare?

- Băuturi sau gustări? - Nu, mersi.

- Băuturi sau gustări? - Nu, mersi.

Băuturi sau gustări?

Îți spun un secret?

Iisuse!

Băuturi sau gustări, dnă?

Un vin alb, vă rog!

AEROPORTUL DIN BELFAST

- De ce întârzie mereu? - Probabil a leșinat de epuizare.

- Nu e așa de departe! - E alt fus orar aici!

Parcarea de la aeroport e jecmăneală!

Aș fi plătit eu.

Nu asta e ideea. E o chestiune de principiu.

Iat-o!

Cu ce naiba e îmbrăcată?

Nu-mi dau seama.

- Murim, mai nou? - Ce coșmar!

- Totul e groaznic! - Era atât de tânără!

Vorbeam despre ținută. Porți pijamale?

- Pantaloni! - Par pijamale.

Nu sunt. E ireal că a murit.

Adică, cred că undeva am sperat mereu să reluăm legătura.

- Da. - Da…

Știu c-am fost indecisă, dar mă bucur că facem asta acum.

E bine să ne luăm rămas-bun cum se cuvine. Și, sincer, mi-ar prinde bine o pauză.

- Robyn! - Uite…

Relația mea cu Patrick a fost dificilă în ultima vreme.

A devenit foarte autoritar și posesiv.

Se joacă cu mintea mea și mă manipulează.

N-are un an?

Are un an și jumătate. Și știe ce face.

BUN-VENIT ÎN DONEGAL

Rahat! Urăsc mașinile astea mari!

E ciudat. Cred că asta e.

Mă așteptam să ne spună ce a pățit.

Mă refer la cumnată.

Era nevoie s-o faci aici?

M-am murdărit de Nutella.

În e-mail, nu ne-a spus dacă Greta era bolnavă.

Sigur e răvășită.

Doar numerar. Bine că am portmoneul cu euro!

Nu aveau felicitări. Am luat una goală, cu efect de acuarelă. E bună.

Poftiți! Aveți grijă să nu vă frigeți!

Ce nebunie!

Ce? I-ați făcut plinul fetei?

Nu face asta! Nu umaniza mașina! Știi că îmi dă fiori.

De fapt, de ce ne-a contactat? Au trecut 20 de ani.

În 20 de ani, noi n-am căutat-o deloc.

S-a mutat și am pierdut legătura.

Și asta ne-a convenit, nu?

Am plătit avansul pentru rochiile alea.

- Fără domnișoare de onoare! Nu le vreau! - Ba le vei avea, Saoirse!

Cine se mărită fără domnișoare de onoare?

Vreau doar o nuntă simplă, nesofisticată, discretă…

De rahat?

N-ar trebui să fie ziua mea?

- Nu. - Nu?

Să lămurim un lucru! Da?

Eu și Dara o să te însoțim spre altar,

purtând rochii asortate, cu sau fără acordul tău.

- Ce-a fost asta? - Nu știu.

Ai umplut rezervorul? N-arată că avem motorină?

Motorină?

Îmi pare rău, Robyn!

Puteam să jur că ai spus benzină!

De ce aș fi spus benzină dacă merge pe motorină?

- E o eroare comună. - Știi tu? Fără nicio lecție de șofat?

- Locuiesc în Londra. - Ba nu!

Vă rog, nu!

Lucrezi în Belfast.

- Filmul tău e făcut în Belfast. - Serial!

Stai în Belfast cam opt luni pe an.

De ce nu recunoști că locuiești în Belfast?

Pentru că aș fi din Belfast!

Nu că ar fi ceva rău în asta.

Iisuse! Unde e tipul ăsta? Se face târziu.

Dacă nu vine? Dacă murim aici?

N-o să murim aici.

Spre binele tău, sper că nu.

Când ne vor descoperi cadavrele, vor spune că purtai pijamale.

- Și asta e îngrozitor. - Nu sunt pijamale…

Slavă Domnului!

Era și timpul!

TRACTĂRI

- Bună seara! - Nu e chiar bună.

Ce s-a întâmplat?

Păi, am ajuns pe mâna Darei.

Ea e Dara.

Trebuia să pună motorină în gaură,

dar a pus benzină, iar mașinii nu i-a plăcut.

Nu. Păi, e normal.

E Jim. De asta aveam nevoie!

Bună, iubire! Da, totul e bine aici.

- Intru în mașină. - Să ne uităm la ea!

Din Belfast, fetelor?

- Nu mai suntem fete de mult timp. - Nu, zău așa!

Dar suntem din Belfast, da.

Da.

- Ce e? - De parcă nu vă place benzina!

M-am prins! O glumă despre revolte. Bravo!

O glumă veche și interesantă, având în vedere că ai 12 ani?

- Am 26 de ani. - Da.

Ce accent grozav!

- Vorbești serios? - Nu ți-a mai spus-o nimeni?

- Păi, e de neconceput. - Mie îmi place. Pari periculoasă.

Și e de bine?

Poate fi.

Nu. Sunt multe lucruri la baza scărilor.

Nu le-am lăsat acolo de decor.

Nu e o operă de artă modernă la care lucrez.

E un morman cu porcării de pus la locul lor.

Pa! Te iubesc.

Deci?

Ai pornit motorul și a fost afectat. Alimentarea trebuie schimbată.

Cât va dura?

Greu de spus.

Doamne, îmi pare rău! Plătesc eu.

Nu plătești tu, Dara.

- Ba da. - Ba nu!

- Ba da. - E în regulă.

- Nu e. - Ba da!

Nu e.

Iisuse! Îngheț!

- Să înțeleg că vă tractez. - Da.

Da.

BUN-VENIT ÎN KNOCKDARA

- Locul ăsta îți cam dă fiori, nu? - Nu și când locuiești aici.

Nu fiori supărători.

Celălalt tip de fiori. Fiori plăcuți.

E o atmosferă ciudată. E sinistru, dar nu neapărat…

- Nu mai vorbi! - Da.

- Poate o știi pe amica noastră. - M-am mutat aici de curând.

Locuia în Knockdara înainte să moară.

A murit, din păcate.

Greta Heaney.

Nu Greta O'Neill?

- Ba da. - Heaney era numele ei de fată.

- Am venit la priveghiul ei. - Soțul ei, Owen, e șeful meu.

Doamne! Îmi pare foarte rău!

Iisuse! A fost groaznic.

Felul în care a murit.

Dar cum a murit?

Nu știți?

Da. A căzut pe scări, săraca!

Dumnezeu s-o odihnească! Băuse, cred.

Poate că avea probleme la capitolul ăsta. Cine știe? Mulți au.

A murit prea devreme.

Mult prea devreme!

Ziarul?

Se poate merge pe jos până la casa lor?

E la câțiva kilometri de sat.

Faceți dreapta la capătul străzii.

La casa de pariuri, faceți stânga, apoi dreapta și stânga, deși pare dreapta.

Chiar vizavi, e un câmp cu o sperietoare cu un braț, îmbrăcată cam…

Ne-ai putea chema un taxi?

Să verific dacă Pat e liber!

Dar nu promit nimic. De regulă, vineri seara e ocupat.

- Pat? - Șoferul de taxi din Knockdara.

Șoferul? E unul singur?

- Da. - Fantastic!

N-ați vrea să vă duceți mâine-dimineață? Vă instalați, mâncați ceva și dormiți.

Poate va fi gata mașina.

- Ce părere ai? - Are sens.

- Minunat! - Să înțeleg că SPA-ul e închis.

Într-adevăr. Din 2016, dacă-mi amintesc bine.

- Ce? - A devenit loc de joacă.

Loc de joacă?

Mamele vor un loc să lase copiii cât se răsfață.

Nu și dacă nu există un SPA.

Sigur. Nu-i așa că-i groaznic? Nu ne-am gândit deloc.

Fiți atente!

Dacă vreți puțină distracție…

Schimbăm tema lunar.

Tinerii vin în grupuri mari din Letterkenny și Donegal.

E nebunie mare!

Grozav!

E bun puțin dans cât ne-o amintim pe prietena moartă.

Așa te vreau!

Nu sunt lipsit de romanticism. Lucrăm împreună.

Sunt presat să dau noile variante.

Seb, având în vedere ce s-a întâmplat…

Ce s-a întâmplat?

Nu mi-ai citit mesajele…

Nici nu le-am trimis.

Ce se întâmplă?

E nasol. Prietena mea a murit.

Cine? Nu Robyn!

- Nu. - Dara?

Sunt aici amândouă și cât se poate de vii.

O fată cu care am fost la școală.

N-am mai văzut-o de mult. Am venit să ne luăm rămas-bun.

- Sunt în Donegal câteva zile. - Da? Puteam să vin și eu.

- Nu-ți plac cadavrele, Seb. - Cui îi plac?

Da, dar lucrez la scenarii.

- Ai vorbit cu Marnie? Cum a fost? - A căzut pe scări.

Marnie? Nu!

Ce? Nu, aș vrea eu! Prietena mea. Așa a murit.

- E groaznic. - Da.

- Chiar dacă nu erați apropiate. - Cine a zis că nu?

Eram foarte apropiate. Odată.

NE PARE RĂU, PAGINA NU E DISPONIBILĂ. PAGINA A FOST ȘTEARSĂ.

Alo?

Alo?

Îți spun un secret?

Doamne! Îmi amintesc când am făcut poza.

Era Ziua Sportului, nu?

- Ei bine? - Nici nu ne-am uitat încă.

Te anunțăm când ne decidem.

Voi fi acolo, cu sufletul la gură.

Ar trebui măcar să comandăm de băut.

Doamne!

Încerc să nu beau bere un an. Cât de plictisitor!

Nu bei? Timp de un an?

Nu beau bere. Beau vin sau altceva.

- O sticlă din asta. - Bine.

Nu erau prietenoși cei din Donegal?

Ai văzut asta?

Vai, Doamne!

- Poate o punem în sicriu. - Bună idee!

- Oare? - Ca să știe că ne gândim la ea.

E moartă.

Să fim sincere! Greta pe care o știam a murit atunci. Ca noi toate.

- Ce tot spui acolo? - Au trecut 20 de ani.

Și ne-au schimbat.

Merge și ăsta!

Cine vrea să-l guste?

E grozav.

Dar Greta asta?

A devenit cu totul altă persoană. O persoană despre care nu știm nimic.

Saoirse, ești bine?

Cine cade pe scări și moare? Cine face asta?

- Cum adică? - Pare atât de ușor de evitat!

- Moartea e nedreaptă la 38 de ani. - Poate fi cumplită.

Căzutul pe scări e în top trei.

- Nu și pentru mine. - Bine.

- Nici în top zece. - Bine de știut!

Ce vrei să spui?

Mă gândesc la căile alese în viață, la schimbările de pe parcurs.

Pentru că apar subtil, treptat.

Cât alcool are?

Dacă nu se întâmpla nimic și nu ne certam?

Dacă eram încă prietene, asta îi influența viața, alegerile?

Asta îi schimba direcția în viață cât să…

- Nu moară? - Da.

Nu. Nu așa merg lucrurile.

Exact.

Nu putem controla planurile Lui.

N-aș spune chiar asta, soră Mary Clarence.

Da, poate aveți dreptate. Poate că n-ar fi contat.

Și, dacă-i punem o poză în sicriu, ne simțim mai bine.

- Era o idee. - Mă duc să fumez.

SEPARATE, DAR INSEPARABILE

Bună!

Erai mecanic mai devreme, iar acum ești polițist.

Și ceilalți membri ai Village People?

Garajul e afacerea familiei. E al unchiului meu.

Nu prea e în formă, așa că-l ajut.

- De asta m-am mutat aici. - Îți stă bine.

S-a rezolvat.

Mulțumesc!

- Cum a fost priveghiul? - Mergem mâine-dimineață.

Da. Ar trebui să trec și eu pe acolo.

Ai spus că șeful tău a fost soțul Gretei. Presupun că e polițist, nu mecanic.

- Nu l-ați cunoscut? - Nu.

Noi și Greta eram cam…

- Ne-am înstrăinat. - Înțeleg.

Cum e?

Owen pare să fie îndrăgit. E tăcut, discret.

O cunoșteai pe Greta?

Da, am întâlnit-o o dată.

Nu te prea deranjează tăcerea asta ciudată, nu?

E o tehnică de interogare?

Nu avem pe cine interoga. Și nu e ciudată.

- Ba e. - Serios?

- Absolut! - Zic altceva?

- Te rog! - Nu porți inelul?

La naiba!

Mereu fac asta.

Nu prea port bijuterii. Trebuie să mă obișnuiesc puțin.

- Ar trebui să plec. - Da.

„Nu prea port bijuterii…”

- Ce e asta? - Factura.

- Nu e moca? - Accentul tău nu e chiar atât de sexy!

Am avut și eu bluză ca aia.

Și blugi ca ăia. Și bandană!

Eu încă port hanoracul ăla. Îl am la mine.

Ne-am putea întoarce în timp oricând.

Mă mai gândesc la petrecerea aia.

A fost o petrecere.

Ții minte nopțile cu tema anilor '70?

Încerc să le uit.

- Odată, eu, ea și Greta… Tu unde erai? - La repetiții cu corul.

- Poate. - Eram mereu acolo.

Ne-am dus la discotecă

și purtam pantaloni evazați mov, strâmți, care erau suflecați mult. Mai știi?

- David Ryan era acolo… - Bunăciunea Belfastului!

Nu mai e, sărmanul!

- Și fumez pe ringul de dans. - Înăuntru. Ce vremuri!

Îl văd pe David privindu-mă.

După câteva Bacardi Breezer, mă simt grozav.

Și îmi arunc țigara în mod teatral,

mă duc spre el și-i spun: „Ești bine, David?”

Și îmi spune: „Te-ai aprins.” Îi răspund: „Mersi!”

El îmi zice: „Nu, iese fum din tine.”

Mă uit în jos și așa era. Îmi luase foc pantalonul.

Ce?

Îmi căzuse țigara în tivul pantalonilor.

Iisuse! Robyn!

Era în patru labe lângă piciorul meu, încercând să stingă focul.

- Ce idioate eram! - Da.

Rahat!

Unde e nesuferita aia? Mă duc eu.

Scuze!

Nu pot să cred că n-am mai auzit asta!

Sigur a mai spus-o. De mai multe ori.

Dar nu așa s-a întâmplat.

Faza cu țigara era a mea. Era să-mi dau foc la blugi.

Robyn era acolo. David Ryan nu era. Tema nu era a anilor '70. Era altă temă.

A încurcat poveștile cumva.

- Și nu i-ai spus? - E mai amuzantă versiunea ei.

Nu-i incredibil cum ne ajustăm amintirile?

Nici nu știm că o facem,

dar construim versiuni care ne convin, care nu ne contestă identitatea.

Îmi e cam greu să înțeleg.

- Nu e adevărat. - Saoirse!

- S-a petrecut! - Nu acum!

S-a întâmplat! Și e adevăratul motiv pentru care suntem aici.

Când am primit e-mailul, primul meu gând a fost:

„După atâția ani, încă vorbește despre noi.”

Și mi-am făcut griji, Dara,

despre ce ar fi putut spune.

Și tu ți-a făcut. Și Robyn.

N-am venit să ne luăm rămas-bun,

ci să ne asigurăm că n-a spus nimănui, ca să ne putem preface în continuare.

Dar s-a întâmplat.

Așa!

Asta e ultima.

Mâine-dimineață mergem la un priveghi.

Sub nicio formă, nu putem să ne îmbătăm în seara asta!

- Futu-i! - Mă doare pielea.

E un dezastru!

- Am ochii uscați. E normal? - Nu pot face asta.

- Trebuie! - Sigur nu e bine.

- Am condus până aici? Nu-mi amintesc. - S-o luăm pas cu pas!

E ditamai casa!

- Cât câștigă polițiștii? - Ce?

Soțul prietenei noastre moarte.

- Greta? - Da, e polițist.

- Cine ți-a spus asta? - Tipul din Village People.

Iisuse! Mi-e greață!

Nu, e în regulă! Mi-a trecut.

Vai, Doamne!

Vine cineva?

De unde să știu?

E deschis.

E cineva?

Locul ăsta e foarte…

Înfiorător!

E cineva?

E cineva acasă?

E cineva?

Scuze! E cineva?

Ce se întâmplă? Unde e toată lumea?

Nu știu.

- Ce facem? - Nu te uita la mine!

Ne întoarcem mai târziu.

Eu nu mă mai întorc.

Locul ăsta mă bagă în sperieți!

Îmi pare rău să aud asta, Robyn.

Iisuse!

Dnă Heaney?

A trecut ceva vreme, fetelor!

Nu v-ați schimbat deloc. Nu-i așa?

Și e un lucru bun? Schimbarea e esențială.

Foarte adevărat, dnă Margo! Dnă Heaney!

O băgau mereu în bucluc pe mama ta.

Da, și tu o pârai mereu.

Nu ăsta-i rolul frățiorilor?

Ne pare foarte rău!

E groaznic.

Mulțumim.

Erați apropiate de soția mea?

Da, când eram mai mici. Am pierdut legătura după școală.

Greta le-a depășit.

Bun!

Nu-mi amintesc

să vă fi pomenit vreodată.

Ei bine, Gaye ne-a contactat.

Gaye?

Sora ta.

Sora mea v-a contactat?

Da, ne-a trimis un e-mail.

Înțeleg.

Deci,

ne-am gândit să venim să ne luăm rămas-bun.

Și să vă spunem cât de rău ne pare…

„Bon Voyage.”

Foarte nobil!

N-am citit-o.

A fost nevoie de un sicriu închis.

Nu știu dacă ați auzit ce s-a întâmplat…

Cum s-a întâmplat? Asta nu înțeleg.

Era somnambulă.

Cel puțin, asta pare cea mai probabilă explicație.

Sigur vă amintiți cât de rău devenise.

În fine!

Vă las singure.

- Sunteți bine? - Nu!

- Evident că nu. - Da.

Uitasem dramatismul mamei ei.

Nici fratele nu e floare la ureche.

- De ce nu e lume? - Nu-s doritori cu capacul pus.

E foarte ciudat. Așa pare. Nu-i așa?

Nu știu dacă e ciudat sau e de la mahmureală.

Nu înțeleg. Eram bine când ne-am trezit.

Eram încă bete.

Eram încă bete!

Ce facem acum?

- Spunem o rugăciune? - Revino-ți!

Vreți un ceai?

Sigur. Mă duc eu.

- Doamne! - Ce e?

- De data asta, o să vomit. - N-o face aici!

Scuze!

Nu e adevărat ce a spus tata.

Poftim?

Vorbea despre voi.

Cel puțin, cu mine.

Vorbea despre voi tot timpul. Despre voi patru și prietenia voastră.

A zis că au fost cei mai frumoși ani.

EU, SAOIRSE, ROBYN, GRETA, 2003 SEPARATE, DAR INSEPARABILE

Nu mai e nevoie. Sunt bine.

Sunt bine.

Iisuse!

Îți spun un secret?

Un secret?

Tatăl meu nu are o soră.

Ce?

Nu am o mătușă pe nume Gaye.

Iisuse!

Drăcia dracului!

La naiba! Futu-i!

Separate, dar inseparabile, ca noi.

Futu-i!

Saoirse?

- Ce naiba faci? - Să ieșim de aici!

- Dar, bunico… - Haide!

Îmi pare rău! Încercam să pun o fotografie în…

Ajută-mă!

L-am deschis puțin. Doar puțin!

Doar cât să pot…

O fotografie?

Ar trebui să plecăm.

Nu.

Așteptați!

- Ce se întâmplă? - Nu știu.

A fost o greșeală.

E în regulă.

Nu trebuie să plecați.

Mersi, dar avem drum lung de făcut…

Iar eu am o pisică.

Nici nu v-ați băut ceaiul.

Am făcut prăjitură cu lămâie.

Nu ne place prăjitura cu lămâie, deci…

Mai rămâneți!

Vă rugăm!

Nu acceptăm un refuz.

Scuze!

E deschisă! Haideți!

Doamne!

Ce naiba?

Hai odată! Pornește mașina!

Iisuse!

Ce face? Ce se întâmplă?

Pornește! Hai!

Ce nebunie! Nici măcar n-ai pisică!

Așa e.

Și ție îți place prăjitura cu lămâie! Te-am văzut mâncând prăjitură cu lămâie!

Nu e preferata mea.

Dacă ar fi să aleg una, aș alege Red Velvet.

Serios? Red Velvet? E scârboasă!

La naiba! De ce ne urmărește?

- Nu e ea. - Ce?

- În sicriu. Nu e Greta. - Cum adică?

Ce nu înțelegi? Nu e ea!

- Atunci, cine e? - Nu știu!

- Unde conduci așa? - În drum spre școală.

Femeia care ne-a scris nu există.

- Ce? - Asta a zis fata.

Mama mă-sii!

Încă am vise legate de acea noapte.

Încă am vise legate de ele.

Pentru că erau acolo.

Făceam totul împreună atunci.

Noi patru.

Separate…

dar inseparabile.

Separate, dar inseparabile.

Subtitrarea: Alexandra Simona Pandelică