Original subtitles

Mozart, a murit tatăl tău.

M-am gândit că ar ajuta să primești vestea de la un chip prietenos.

Asta ești?

Acolo, în silueta demonică de pe scenă era propriul său tată

și în afemeiatul acela nenorocit era însuși Mozart.

Și am știut exact unde, în timp, voi plasa lama finală.

- Cât timp am? - Nu aș zăbovi.

Atmosfera e schimbătoare. Ești în criză de timp.

Îmi place. O găsesc mai degrabă...

melodioasă.

Aș spune că e destul de subțire până acum.

Nu ești atent. Concentrează-te la muzică!

M-a făcut să-mi dau seama că tot ce știu despre tine

am aflat prin personajele tale.

Și m-am întrebat dacă... te vei deschide față de mine.

Nu poți rămâne cu mine. Nu e bine aici.

Totdeauna există o reglare de conturi.

- Tu mi-ai zis să fac asta! - Nu se poate repeta!

A fost ideea ta, Mozart!

Era slab, distrus și singur.

Așadar, ne îndreptăm spre întuneric...

ȘASE LUNI DUPĂ MOARTEA LUI SALIERI

Frau Mozart?

Da?

Slavă Cerului! Mă numesc Aleksandr Pușkin.

V-am căutat.

Am întrebat peste tot.

Cafenele, baruri, săli de concerte. Ultima dată, la poștă.

Nu știu de ce n-am început de acolo. Însă iată-ne.

Ce vreți, domnule Pușkin?

Ce vreau, da.

Ei bine...

Sunt scriitor. Poate ați auzit de mine?

Nu? Sau poate că n-ați auzit. În fine, scriu o piesă.

Sau sper să o scriu.

Mergeți din casă în casă să anunțați lumea?

Nu.

Am venit la dumneavoastră

pentru că sper să scriu despre soțul dv.

Care dintre ei?

Cred că știți care.

Și ce sperați să scrieți despre el?

Vreau să scriu despre moartea lui.

A murit de febră.

Lumea crede că muzica lui ar fi trebuit să-i fie scut.

Dar era din carne și oase, ca noi toți.

A căzut bolnav.

- Am auzit altceva. - Ce ați auzit?

Că a fost asasinat.

- Asta ați auzit? - Da.

De la cine?

Fostul capelmaistru, Salieri.

A ajuns la azil, a înnebunit. Știați?

Da.

Ați auzit că a murit anul trecut?

Da.

Și se spune că vocifera și se agita.

Că țipa ca un bebeluș spre sfârșit.

Și că, în săptămânile de dinaintea morții, vorbea în dodii.

Cu excepția unui lucru.

Pe care îl tot repeta.

Le-a spus...

că l-a ucis pe soțul dv.

Pare-se că a mărturisit.

Și pare-se că v-a mărturisit dv.

Ce credeți despre asta?

Vă pot spune ce cred eu. Cred...

că ar fi un subiect destul de bun.

Declar faptul că eu,

în ziua de cinci decembrie a anului 1791,

l-am ucis pe Wolfgang Amadeus Mozart.

Ce să înțeleg eu din asta, Antonio?

Tot nu crezi?

- Nu, îi lipsește ceva. - Ce?

Specificitatea.

Cum ai făcut-o?

- Otravă, strangulare? - Vrei detalii.

Mi-ai dat detalii ale întregii tale vieți până acum.

Îmi cer scuze. Credeam că am oferit contextul.

Să începem, atunci. Mărturisirea ta.

Vrei să spun lumii că mi-ai ucis soțul?

Vreau să știu cum.

Și vreau să fiu convinsă.

ȘASE ZILE PÂNĂ LA MOARTEA LUI MOZART

Unde te duci?

Eram mai sigură de indiscrețiile tale.

Oare dorințele carnale și le hrănește la noapte?

Îmi provocai răni, însă erau suportabile.

Dar acest spectru care îmi bântuie casa,

ce să înțeleg din asta?

Am știut, Antonio.

Am știut totul.

De fiecare dată când te priveam, vedeam un bărbat failibil, distrus,

iar asta mă întrista.

Acum nu văd niciun bărbat.

Păcatele trupești sunt măcar omenești.

Dar ce păcate cauți când ieși pe furiș de aici?

O să încui dormitorul la noapte.

Și sper să nu mă cauți când te întorci.

O febră se răspândea în Viena.

Îi ucidea pe toți cei care nu puteau să lupte cu ea.

Și astfel, seară de seară,

m-am întors și l-am slăbit și mai mult...

spiritul...

trupul...

și mintea lui.

Jucasem un mic joc, inspirat de Don Giovanni.

Am stat sub fereastra lui seară de seară, timp de o săptămână.

Bărbatul mascat, venit să-l târască în iad.

E remarcabil...

cât de fragilă e mintea.

Cât de repede se destramă.

Da, așa era el...

destrămat...

nesigur...

și singur.

CINCI ZILE PÂNĂ LA MOARTEA LUI MOZART

Mozart?

Pot să intru?

Te rog.

Scuze pentru ora târzie.

Mi-am făcut griji.

Ai o comandă nouă?

Ai vorbit cu masonii despre Flautul Fermecat?

Da.

Mă tem că au reacționat destul de rău.

Simbolurile erau un omagiu.

Știu. Le-am explicat.

Recunosc că m-a surprins vehemența lor în privința asta.

Fii pe pace. Se vor liniști cu timpul.

Nu știu dacă am așa ceva.

Nu arăți bine, maestre.

Nu am dormit.

- Încerc, dar nu pot. - De ce?

Crezi în iad, Antonio?

Da, cred. Tu?

Mi-amintesc...

când stăteam la Londra în copilărie...

tata s-a îmbolnăvit, a căzut la pat câteva săptămâni.

Într-o noapte, febra i s-a agravat.

Și am auzit ceva pe stradă, afară,

un fel de cântat.

M-am gândit că au venit îngerii să îl ia.

Sau, dacă nu îngerii, ceva mai rău.

Atunci am avut prima dată acest sentiment.

Parcă mi se arăta...

Moartea?

Îmi simt sfârșitul aproape, Antonio.

Scriu un recviem.

Trebuie să mănânci, Mozart.

Să nu te hrănești numai cu vin.

Îți aduc ceva de mâncare. Mă întorc repede.

Vasul tău e slab.

Se apropie liniștea.

Să vedem dacă poți vorbi fără limbă.

Pot să-i pun capăt. Pot, pot să-i pun capăt. Dă-mi voie!

Renunță la încăpățânare! Doamne, dă-mi...

dă-mi un semn și termin totul!

Prea bine.

Asta vrei?

Cedează, te rog.

Te rog.

Vorbește prin mine încă o dată!

Lasă-mă să opresc...

lasă-mă să opresc.

Lasă-mă să opresc...

Alo?

Te rog...

Tată, te rog...

Dă-mi pace!

Ce vreți de la mine?

Vreau să știu. Adevărul.

Dacă într-adevăr a existat o mărturisire.

Dacă o să o scriu...

dacă o să condamn un om, chiar mort,

vreau să știu că e vinovat de crima pe care i-o atribui.

Să nu fiu dat în judecată.

Mulțumesc.

Capelmaistrul v-a vorbit despre moartea soțului dv.?

Nu.

Când l-ați văzut ultima dată?

Pe Salieri? După decesul soțului meu.

A dirijat un concert memorial pentru el.

Ce sunt astea?

Scrisori vechi.

- De la Amadeus? Pot să...? - Nu.

Drăguț apartament!

- Și locuiți singură? - Nu.

Locuiesc cu surorile mele, Sophie și Aloysia.

- E o viață confortabilă. - Așa pare.

Dar soțul dv. n-a câștigat mult în timpul vieții.

O vreme aproape a câștigat cât a cheltuit. Dar apoi a secat.

Don Giovanni, Nunta lui Figaro, Flautul fermecat.

Cum ajunge sărac omul care scrie toate astea?

Sabotaj?

Cel alt motiv ar putea fi?

Wolfgang! Unde ești?

Te simți mai bine? Ai primit coșul de la mine?

Coșul?

- Coșul? - Pâine, ouă și lapte.

L-am lăsat la ușă. Nu l-ai luat?

Am fost distras...

Bună ziua, Frau Cavalieri.

Da, Katerina. Ți-o amintești pe Katerina.

Am adus-o să îl revadă pe marele maestru.

De fapt, mergem să îți vedem opera.

- Opera mea? - Flautul fermecat.

Katerina nu a văzut-o, nu?

Nu. Am auzit lucruri minunate.

E minunată...

Credeam că masonii o opresc?

Nu, dimpotrivă. Când au văzut ce lucrativă e,

și-au găsit loc în inimă să o lase să continue.

De ce nu mi s-a spus?

De fapt, ar trebui... Unde ți-e haina? Vino cu noi!

- Nu, nu pot. - Ei, hai!

Trei vechi prieteni și colegi care să se bucure de muzica ta.

Când vom mai avea ocazia?

Violoncelele au întârziat.

Vreau să plec, Antonio.

Vreau să plec.

Nu, maestre.

Nu, n-ai voie să dormi. Încă nu.

Opera trebuie desăvârșită.

Îl voi minimiza și pe om, și pe Dumnezeu.

Poftim.

M-ai dus acolo ca să se vadă ce am ajuns.

Te-am dus acolo crezând că o să-ți ridice moralul...

să-ți vezi marele succes.

Îmi dai voie?

Bunule Dumnezeu...

M-am întrebat mereu...

dacă Figaro...

Don Giovanni...

masonii...

am simțit mereu ca și cum...

o mână invizibilă mă conducea spre stânci.

Atât de mult te-am jignit?

Atât de mult te-a jignit muzica?

Da, m-ai jignit.

Ești obscen.

Firea ta e obscenă.

Muzica ta însă...

Nu.

Și să izvorască dintr-o asemenea creatură...

Cum să nu o iau ca pe o insultă?

Cum să nu văd provocarea?

Și, în tot acest timp, pur și simplu îți vine.

Îți vine, se revarsă din tine ca un...

ca un pârâu de pe un munte.

Și nu dai nimic în schimb! Nu sacrifici nimic!

Nu sacrific?

Privește-mă, Antonio.

Ți-amintești...

când stăteam pe acea scenă...

și m-ai întrebat dacă cred că muzica vine de la Dumnezeu?

Da, și ai spus că nu scrii ca să captezi vocile îngerilor,

sunt doar instrucțiuni...

Pentru un oboist sau ceva, da.

Dar aveai dreptate.

Știam...

că lucrul acesta...

e mai presus de noi.

E inimaginabil.

Știam asta atunci, dar mă temeam...

De ce? De ce te temeai?

Că nu îl înțeleg.

Trebuie să-l înțelegi! Trebuie să știi cum îl faci!

- Vreau să știu! - Aș vrea să-ți pot spune.

- Măcar ca să mă eliberez... - Să te eliberezi?

Da. De muzică.

Pentru puțină liniște.

- Nu se oprește... - Doamne!

Dacă te auzi, ești insuportabil.

Mă mir că nu o auzi în odaia asta.

Mă mir că zidurile nu se cutremură...

Vreau să o aud!

Un moment, o clipă, o secundă! Aș face orice ca să am darul tău.

Nu l-ai vrea. Nu știi cum te face să te simți.

Nu ai ști ce face cu el.

N-aș ști ce face cu el?

Mă urmărești ca pe o pradă.

Dar ce ai face cu lucrul pe care îl râvnești atât?

Te-ar ucide, așa cum mă ucide pe mine.

Ce ai face cu liniștea de care am suferit?

Te-ar înnebuni!

Nu mi te pot scoate din cap.

Nu mi te pot scoate din cap cum ți-ai scris Recviemul...

așa că am îngenuncheat...

și m-am rugat unui Dumnezeu cu care nu vorbisem de ani buni

să vorbească prin mine o ultimă dată.

Iar în schimb,

i-aș oferi propriul meu Recviem pentru propria mea moarte.

Mai întâi, i-am oferit dragostea mea. Apoi i-am oferit ura mea.

În cele din urmă, i-am oferit întreaga mea viață

și știi ce am auzit?

Nimic.

N-am auzit nimic.

Doamne!

Doamne...

Vino.

Vino, Antonio.

Vino...

Vino.

Ține-mă de mână.

Închide ochii.

Introitus.

Do minor.

Requiem aeternam dona eis, Domine.

Începe grav.

Dă-le odihnă veșnică, Doamne...

Recviemul tău, maestre.

Oferă-i-l lui Dumnezeu și vezi ce spune.

Ai nevoie de doctor, Mozart.

E prea târziu.

Ce am făcut?

De ce nu m-ai lăsat să mă opresc?

Nu ne ascultă, Antonio.

Preț de o clipă, am fost singurul om de pe Pământ care a știut...

Care a știut că îl pierduserăm pe cel mai bun compozitor

care a existat vreodată.

Limba lui Dumnezeu, tăiată din propria-i gură

și doar Salieri invidiosul prezent să îl jelească.

Mărturisirea mea recunoaște crima și, în esență, este adevărată.

Sunt răspunzător de moartea lui.

Fără mine, ar fi trăit mai mult.

Dar l-am iubit. Am scris împreună.

Ai vrut detaliile.

Ai vrut informații specifice.

Ei bine, iată-le.

Restul îl știi.

Wolfgang?

Wolfgang!

Wolfgang, nu. Te rog, nu. Wolfgang?

Wolfgang...

Wolfgang!

Ei bine, asta este.

Ce poveste...

Ce faci?

- Mă duc acasă, la culcare. - Nu, nu poți!

E târziu și sunt bătrână. Sunt obosită.

Dar mărturisirea mea?

Ce vrei să fac cu ea, Antonio?

Să alerg pe străzi proclamându-ți minciunile?

Nu l-ai ucis, nu ai compus cu el

și cu siguranță nu l-ai iubit.

Te las în pace acum.

Mă lași în pace... toți m-au lăsat în pace!

Știi cum este să mă văd dispărând?

Să-mi văd numele și reputația pălind pe când ale soțului tău au crescut?

Dar asta este.

Întreaga poveste a fost o încercare penibilă

de a-ți lega numele de soțul meu.

Cer să fiu ținut minte!

Doar ținut minte.

Am stat în umbra soțului tău și e rece și e întuneric!

Am trăit destul cât să mă văd dispărut.

Uitat.

Salieri, viața lui, muzica lui, toate s-au dus!

Nu își vor aminti muzica ta.

Dacă această mărturisire se află, vei trăi, nemuritor,

captiv într-o poveste pe care nu o controlezi.

Spusă de oameni care nu țin la adevăr.

Chiar îmi ceri să fac asta?

Te implor.

Să fii uitat... e un dar.

Am căutat actele de înhumare ale lui Wolfgang. Înmormântarea sa.

A fost o ceremonie modestă. Puțini participanți.

Nu ați fost?

Era decembrie, Herr Pușkin. A fost furtună.

I-am spus adio lui Wolfgang mai târziu. În felul meu.

Dar unii au fost la înhumare. Știați?

- Da. Niște prieteni. - Da, Herr Sussmayr a fost.

Și v-a spus cine a mai participat?

Nu.

Reiese că șase persoane au participat la înmormântarea soțului dv.

Sussmayr, Von Strack, trei membri juniori ai Operei din Viena.

Și un anume Antonio Salieri.

Nu știați?

Ce credeți că l-a înnebunit? Dragostea?

Ura?

- Vinovăția? - Doamne, nu știu.

Și funeraliile lui Salieri?

Nu am fost invitată.

Nu, cred că au fost puțini.

Nu mulți prieteni, în final.

Dar o ceremonie mult mai fastuoasă.

Bătrânul Hofkapellmeister încă cere o plecare grandioasă.

Chiar își pregătise propria compoziție...

propriul său Recviem, pentru a fi interpretat.

Am luat-o de la dirijorul de la funeraliile lui Salieri.

A fost interpretat o singură dată. La cererea sa.

Aruncați o privire!

RECVIEM DE ANTONIO SALIERI

De ce mi-o arătați?

Priviți în continuare!

Vedeți?

Mâinile amândurora.

I-ați cunoscut pe cei doi mai bine decât oricine, Frau Mozart.

Care e adevărul?

Spuneți-vă povestea.

Cum Salieri l-a ucis pe Mozart.

Dar adevărul? Adevărul real?

Va muri odată cu mine.

Sper să-i placă publicului dv.

MOZART ȘI SALIERI DE ALEKSANDR PUȘKIN

AMADEUS DE PETER SHAFFER

Au venit zorii...

și trebuie să te eliberez și pe tine, și pe mine.

O clipă de violență, iar apoi se termină.

Vezi tu, nu pot accepta asta.

N-am trăit pe acest pământ ca să fiu gluma Lui pe vecie.

Voi fi ținut minte!

Dacă nu în faimă, atunci în infamie.

Încă o clipă...

și am câștigat lupta cu El.

Voi fi nemuritor până la urmă.

Pentru totdeauna, când se va spune Mozart cu dragoste...

se va spune Salieri cu dezgust.

Acum plec să devin și eu o fantomă.

Dar voi rămâne în umbră

când veți veni aici pe pământ la rându-vă.

Și când veți simți mușcătura cumplită a eșecurilor voastre...

și veți auzi batjocura unui Dumnezeu nepăsător...

vă voi șopti numele meu...

Salieri, Sfântul patron al mediocrităților!

Și, în adâncul deznădejdii voastre...

puteți să vă rugați la mine.

Vă voi ierta.

Vi saluto.

Traducerea: Andrei Albu