Original subtitles

Împăratul mi-a comandat încă o operă.

Pui niște cuvinte pe muzică?

- Dar lucrezi pentru mine. - Mi-a cântat un fragment.

Începând din clipa aceasta, suntem dușmani.

Nu prea mai apare duminica la biserică.

Mi-a furat libretistul!

- Ce zici de Nunta lui Mozart? - Părăsești Viena?

Te-am văzut cântând anul trecut. Mi-a rămas din minte.

- O scrii pentru soția ta? - Da.

- Ai putea vorbi cu ea. - Așa vorbesc eu.

- E mult până în noiembrie. - Da, așa e.

Refuză să dezvăluie despre ce e opera lui.

Ești capelmaistru acum, Salieri.

Dacă publicul e îndemnat să părăsească teatrul

și să vină la palat să-mi ceară capul,

atunci îți permit s-o oprești.

Împăratul nostru merge la război și tu instigi mulțimea?

N-ai auzit, nu-i așa?

Își asigurase măreția.

Cine mi-o fi bătând în ușă la ora asta?

Ți-am pus lacheul să cheme un doctor când veneam încoace.

Un medic cumsecade, care să administreze un tonic?

Sau bărbați duri, cu mâini aspre, care să mă ia cu forța?

Poate că tratamentul va depinde de ce le spun.

Termină-ți povestea, domnule capelmaistru. Mai avem timp.

Știi ce m-a nedumerit mereu?

Că n-am fost pedepsit niciodată în clipele mele de maximă ticăloșie.

Cu cât mă purtam mai oribil,

cu atât așteptam pedeapsa lui Dumnezeu

și nu am primit-o.

Ba chiar dimpotrivă. Am fost răsplătit.

L-am privit pe Bonno murind, am primit postul lui.

Am comis infidelități și nimic.

Nu s-a întâmplat nimic.

Dar totdeauna există consecințe.

Totdeauna există o reglare de conturi.

Figaro a fost oprit.

Îl blocasem cu adevărat pe Mozart pentru întâia dată.

Și am așteptat răspunsul lui Dumnezeu la sfidarea mea...

dar nu părea să își apere creatura.

Amadeus a pierdut mai mulți elevi.

Banii au devenit atât de puțini,

încât și-a restrâns spațiul de locuit...

Chiar și introducerea lui Herr Süssmayr

fusese de mai succes decât bănuiam.

Îmi place muzica lui.

De când am auzit-o prin dușumelele din casa mamei.

Îmi place, dar...

Ce?

Nu e destul.

Wolfgang...

Mă doare piciorul

și doctorul crede că mi-ar face bine să plec.

Îmi recomandă băile din Baden.

Așa crede?

Doar o lună sau două, poate.

Karl poate sta cu mama și surorile mele.

Trimit după el mai târziu.

Și iei una din astea dacă vrei.

Te anunț când ajung acolo.

Karl, înainte să pleci, pot să-ți arăt un truc magic?

Asculți?

Încă o dată.

Vezi?

Acum o ai în cap și diseară, la culcare, s-ar putea să o auzi.

Și te vei gândi la mine.

Da.

Așa.

Poftim.

S-ar putea să o auzi și tu.

Pa, Karl!

Domnule capelmaistru, vă deranjez?

Da. Dar nu mai mult decât soldații.

- Ce vrei, Johan? - Am auzit o știre azi-dimineață.

Din loja masonică. Sunt frate acolo, știți?

Da, auzisem asta.

Ne-ar face mare plăcere să vă avem alături.

Să fii sănătos, dar servesc un singur stăpân.

Da, firește.

Ei bine, în dimineața asta,

am auzit că unul dintre frați a răposat pe neașteptate.

Vai de mine! Cine?

Cine?

Antonio.

Mi s-a spus că aici, în fine...

Mi s-a spus că aici locuiești acum.

Da, cum ți se pare?

- Păi... - Glumesc. E o văgăună. Știu.

Fii pe pace, vom sta într-un loc mai drăguț în curând.

- Constanze e aici? - E la Baden.

Cunoști Baden? E o stațiune simpatică.

Are probleme cu picioarele. Apele ajută, pare-se, nu știu...

Mozart...

A murit tatăl tău.

Am aflat azi-dimineață de la Frăție.

Așa.

Înțeleg.

Când... când a...?

Acum două zile.

Am ținut să-ți spun eu.

M-am gândit că ar putea ajuta

să primești vestea de la un chip prietenos.

Asta ești?

Mozart...

Mulți compozitori văd în capelmaistru un adversar, dar nu sunt.

Chiar nu sunt.

Desigur.

Ei bine... mulțumesc că mi-ai spus.

Aș vrea să rămân singur acum.

Bineînțeles. Categoric.

Dacă îți trebuie ceva...

Orice.

Condoleanțe, Wolfgang.

Aici odihnește un graur, un nătâng micuț cu suflet de aur.

Când încă era în putere fu cuprins de durere.

Și al meu mic prieten iubit află al vieții sfârșit.

Oameni buni.

Păstrați-l în gând, căci a fost blând.

Acum, sunt sigur, e-n a cerului tărie Lăudând acolo sus a mea prietenie

Căci când degrabă a plecat...

nespus de mult m-a îndurerat.

Pentru un tovarăș bun!

E prima dată când particip la funeraliile unei păsări.

A fost o făptură aparte.

Nu e de ascultat când ești mahmur.

- Ce e? - Următoarea noastră operă.

- Următoarea operă? - Da.

Și despre ce e?

DON GIOVANNI, PREMIERA

Dragă doamnă, aceasta e lista

Frumuseților iubite de stăpânul meu

O listă pe care-am întocmit-o

Observă

Citește-o cu mine

Printre ele sunt țărăncuțe

Servitoare, orășence

Contese, baronese

Marchize, prințese

Femei de orice rang, Orice formă și vârstă

În Italia, șase sute patruzeci

În Germania Două sute treizeci și una

O sută în Franța În Turcia, nouăzeci și una

Însă în Spania

Deja o mie trei

O mie trei

Cum o găsești până acum?

Cred că am prins ideea.

Omul e un desfrânat iremediabil.

- O mie de femei în Spania? - O mie trei.

O mie trei, ca să vezi.

Ai reușit să vorbești cu împăratul?

Încă nu.

Mi s-a spus că nu are chef de conversație.

- De când s-a întors de pe front? - De două săptămâni.

N-a vrut să plece, dar avea sănătatea șubredă.

Știe cineva dacă învingem?

- În ce? - În război.

- Normal că învingem. - Da, firește. Cu emfază!

Ce ușurare!

- Ție cum ți s-a părut? - Că era palid.

Mozart... L-ai văzut? Legănându-se pe podium.

- N-arată bine. - Cred că a băut.

Aud că asta face de la o vreme.

Îmi place. O găsesc mai degrabă...

- ...melodioasă. - Melodioasă?

Da, melodioasă.

- Antonio, nu ești de acord? - Nu.

Aș spune că e destul de subțire până acum.

Să sperăm că partea a doua ne dă ceva mai mult...

de digerat.

Don Giovanni

M-ai invitat

Să cinez cu tine

Și am venit

Am văzut spectacolul în seara premierei.

Am auzit cuvintele, am ascultat muzica și am știut.

Se deschisese.

Își arătase părțile cele mai întunecate.

Atunci am văzut-o.

Mintea lui afectată,

urâțenia goală a durerii și vinovăției sale.

Acolo, în silueta demonică de pe scenă era propriul său tată...

și în afemeiatul acela nenorocit era însuși Mozart.

Pedepsit pentru păcatele sale.

Exuberanța sa ștrengară, virilitatea sa insolentă.

- Cine-mi sfâșie sufletul? - Ce privire disperată!

- Cine-mi chinuie trupul? - Gesturile damnaților!

- Ce chin, ce agonie! - Ce plânsete, ce lamentări!

Ce infern! Ce teroare!

Cât mă înspăimântă!

- Cine-mi sfâșie sufletul? - Ce privire disperată!

- Cine-mi chinuie trupul? - Gesturile damnaților!

Ce chin, ce agonie!

Ce plânsete, ce lamentări!

- Ce infern! - Cât mă înspăimântă!

Ce teroare!

I-am văzut rana deschisă

și, prin ea, inima care abia îi mai bătea.

Și am știut exact unde, în timp, voi plasa lama finală.

Bravo, maestre, e...

Ei bine, e un triumf.

Mulțumesc.

Nu arăți bine, domnule, nu te supăra.

Sunt bine.

Nu am văzut-o pe soția ta în public.

Nu.

- E tot plecată. - Lipsește de mult timp.

Sper că ai grijă de tine.

Frăția a avut grijă de mine.

- Francmasonii? - Da.

M-au ținut pe linia de plutire după moartea tatei.

Câteva comenzi. Pomană, de fapt.

Dar mă voi revanșa când voi putea, evident.

Mă bucur să văd că mai ai prieteni vechi care au grijă de tine.

E minunat.

Chiar ți-a plăcut?

Parcă aș fi privit în sufletul tău.

Scrisese o capodoperă, din nou.

Iar eu eram un simplu spectator.

Dar puterea mea era neștirbită.

Influența mea, aceeași.

Și am folosit-o ca Don Giovanni să se joace doar de cinci ori.

Firește, am văzut toate cele cinci reprezentații.

Și nu am fost singurul.

Majestate?

Antonio.

Mă întrebam dacă vii să saluți.

Iertare, Majestate.

Nu știam dacă vreți să fiți deranjat.

Nu-i nimic.

Cum e... cum e războiul?

Cum e războiul?

Toate manuscrisele muzicale mi-au fost trimise pe front.

Toate lucrările noi.

Am...

Am stat și am încercat să citesc și...

și să aud muzica...

cum știu că tu poți, dar...

urechea mea e...

Mi-ar plăcea să am urechea ta.

Să stau și să aud muzica și să o înțeleg cu adevărat.

Da, e marele meu regret.

Ce zici de băiatul ăsta?

Doamne, Antonio, ascultă!

Te minunezi vreodată cât de norocoși suntem...

ca, din toată istoria omenirii, să fi fost...

contemporani cu o asemenea muzică?

Da.

Îmi promiți un lucru?

Că vei continua să comanzi opere noi?

Pentru cei rămași în urmă și pentru cei care se întorc.

Să fie muzică măcar pentru ei!

Firește, Majestate.

Am vrut să fac atâtea, Antonio.

Atunci l-am văzut ultima dată pe împărat.

S-a întors pe front și a murit șase luni mai târziu în patul lui.

Și, odată cu el, a plecat cel mai puternic aliat al soțului tău.

Mozart, trebuie să închidem.

Ne place, credem în ea, am militat pentru ea, însă...

cu bugete atât de restrânse,

mă tem că este mai rentabil să o abandonăm.

Ei bine, următoarea va fi și mai bună.

- Următoarea? - Da.

Wolfgang...

Figaro, Don Giovanni...

Munca ta este solidă, amândoi știm asta.

Dar Opera Imperială nu este pentru oricine.

Sălile acestea mari și vechi pot fi nemiloase.

Nu ești doar tu. Se fac reduceri peste tot.

Îmi pare rău.

De ce n-au urechi să audă?

Sunt vremuri negre, Mozart.

Poate că lumea vrea lumină.

Lumină...

lumină...

Pleacă, te rog!

Pleacă!

Amadeus!

Maestre!

Am dori să te invităm oficial la priveghiul lui Don Giovanni.

Mersi de primire.

Mulțumesc!

Jos, domnilor, vă rog!

Mulțumesc!

Pentru altă dragă moartă!

Pentru altă dragă moartă!

Mă scuzați? Herr Mozart?

Scuze. Îmi cer scuze că vă deranjez.

De ce o faci, atunci?

Sunt admiratorul dv. înfocat.

Nu el scrie cuvintele, știi?

Scuze, cine ești?

Da, scuze. Sunt Gregor, domnule. Sunt Gregor Braun.

Am lucrat în culise. Nu am vorbit niciodată.

Te rog!

Pe care dintre lucrările mele le-ai văzut?

Pe toate.

Am văzut cât de multe am putut.

Și am cumpărat toate piesele pe care le-am găsit.

Am cumpărat cele șase sonate pentru pian publicate la Paris.

Și cele douăsprezece variațiuni La Belle Françoise.

Și Marșul turcesc,

piesa din Sonata în la major...

Chiar ești expert în ce îl privește.

Ce a mâncat la cina de-aseară?

Până unde îi atârnă boașele?

Nu știu totul despre dv., maestre.

Visez să vă egalez.

Aveam zece ani când v-am auzit prima dată opera.

Și am simțit că...

Da?

Am simțit că îmi vorbeau cerurile.

Că Dumnezeu vorbea prin mine.

Da.

Hai să vedem dacă poți să răspunzi, bine?

Ar fi nepoliticos să n-o faci. Cum ziceai că te cheamă?

- Gregor. - Gregor.

Nostim, tata a avut un câine pe nume Gregor.

Știi și tu să faci trucuri?

Haide, simte-te confortabil, arată-ne ce știi.

Adunați-vă, lume!

El e Gregor. Ne va cânta niște melodii.

Te rog, nu fi timid, vino în față! Vino!

Nu te grăbi.

Doamne, ca să vezi! Vouă cum vi s-a părut?

O să-ți spun ce cred eu.

Am recunoscut notele, dar atât.

De parcă sufletul ar fi fost smuls din ea.

Continuă, te rog. Să mai încercăm una. Surprinde-mă!

Bine, eu... Asta chiar e drăguță.

Am făcut un aranjament

al unei serenade a dv. pentru fortepiano.

Te rog.

Nu!

Dacă e s-o cânți pe asta...

Nu e așa. Ci așa.

Auzi diferența? Bun, începe din nou!

- Wolfgang, ce-ar fi... - Începe din nou!

Gregor, spui că vrei să fii muzician?

Și apoi ne faci de râs pe amândoi cu prostia asta nefinisată.

N-am zis să te oprești! Continuă să cânți!

Dar, la naiba, Gregor, fă-o cum trebuie!

Credeam că-ți place muzica mea! De ce o masacrezi?

Nu așa, nu ești atent!

Concentrează-te la muzică!

Vrei sfatul meu, Gregor?

Găsește alt vis. Un lucru pe care chiar poți să-l faci.

Și găsește alt compozitor pe care să-l lingușești.

Poate îi pierzi lui timpul în schimb.

Te-ai simțit bine umilindu-l pe bietul băiat în fața tuturor?

- Când te-ai întors? - În după-amiaza asta.

- Deci ai văzut-o? - Ce?

Don Giovanni, opera mea. Ai văzut-o?

Da.

Și? Cum ți s-a părut?

„O mie trei în Spania”?

Lorenzo scrie textele, deci...

Știu cum îl inspiri.

Piciorul tău pare mai bine.

- Cum a fost la Baden? - Bine.

Și Franz cum a fost?

Deci sunt subiect de bârfă?

Te faci singură subiect de bârfă.

- Zău? - Da.

- Cum? - Purtându-te ca o...

- Ca o ce? - Ca o stricată!

Ca o stricată de două parale.

O stricată de două parale e singurul gen de stricată pe care ți-l permiți.

Mama a spus că n-ai fost deloc să-l vezi pe Karl.

A zis că te-a văzut într-o dimineață și erai prea beat ca să-l recunoști.

Mi-aș vedea mai mult fiul dacă maică-sa n-ar fugi des

să umezească ouăle fiecărui elev muzician de rahat

- ...care se uită la ea. - Da, Franz s-a uitat la mine.

M-a privit. Da, m-a văzut.

A vorbit cu mine, s-a...

s-a obosit să-mi ceară părerea și despre altceva în afară de

„Cum ți s-a părut opera mea?”.

Cum ți s-a părut opera mea?

Mi s-a părut prea lungă!

M-a întristat.

Parcă am dat de ceva ce nu trebuia să văd.

M-a făcut să-mi dau seama că tot ce știu despre tine

am aflat prin personajele tale.

Și m-am întrebat dacă...

dacă te vei deschide vreodată față de mine sau...

voi rămâne blocată sperând...

ca Figaro sau Don Giovanni să-mi spună ce nu-mi spui tu.

Ar trebui să înțelegi.

Ar trebui să înțelegi.

Nu poți rămâne cu mine.

Nu e bine aici.

O să încercăm iar.

- O să scriem altceva. - Tu o să scrii altceva.

N-ar trebui să continui.

- Să lucrezi cu mine, sunt blestemat. - Te rog, nu te martiriza.

Scrie pentru Salieri, pentru Righini sau pentru oricine altcineva.

Ai o perioadă de ghinion, recunosc.

Nu vreau să scriu pentru ei.

Vreau să scriu pentru tine.

Cu tine e altfel. Și știi asta.

Și alt compliment nu mai scoți de la mine,

așa că nu căuta altul.

Detest asta.

Ce?

Sfârșitul petrecerii.

Wolfgang, aș fi încântat să montezi ceva aici.

Credeam că o montezi pe următoarea din nou la Burgtheater.

Nu, e prea sufocant.

Simt că avem nevoie de ceva mai... viu.

Așa suntem noi.

Suntem cât se poate de vii. Avem sala plină în fiecare weekend.

Wolfgang, îți garantez o sală plină de melomani entuziaști,

disperați să fie delectați.

Și nu vor sta ca aristocrații.

Nu, cântă odată cu tine, dansează.

Amice, râd.

Și pot să îți ofer jumătate din încasări.

Dacă atât poți să oferi, ne putem înțelege.

Sunt foarte încântat!

E foarte bucuros. Sigur va fi un succes.

Și, fie vorba între noi,

Frăția deține contractul de închiriere,

deci primește o cotă parte.

Toată lumea profită.

Mozart ar putea să-și plătească datoriile.

Să revină în oraș.

Ești foarte tăcut azi, dragule.

Eram adâncit în gânduri.

Ce te preocupă?

Masonii.

- Wolfgang? - Domnule capelmaistru.

Te-am căutat ca să te felicit pentru noua comandă.

Mulțumesc. Ai avut dreptate.

E grozav să scapi de Burgtheater.

E o veste minunată. Hai să sărbătorim!

Da.

Spune-mi, ce ai până acum?

- Iubirea, Sire. - Poftim?

Mai știi, prima dată când am fost la palatul împăratului,

m-a întrebat care ar putea fi o virtute germană.

Da, ai spus: „Iubirea, Sire.”

Da.

Iubirea. Vreau să scriu despre iubire.

Și lumină.

Îmi pare o idee minunată.

Deși mi se pare că există diferite tipuri de iubire, nu?

E iubirea romantică, cu siguranță.

Dar pare destul de depășită în prezent.

Ce zici de iubirea maternă? Familială? Fraternă?

- Iubire fraternă, frățească? - E o idee, da.

Frăție?

Asta e esența masonilor.

Tata vorbea mereu despre ea.

- Ajutorul primit de la ei. - Poate...

- Nu, e prea mult. - Ce?

- Nu, e o idee proastă. - Ce?

Mă gândeam, de ce nu i-am include?

Să-i includem?

Să le promovăm generozitatea.

Ca lumea să vadă bunătatea masonilor...

Ritualurile Frăției sunt secrete.

Nu trebuie copiate fidel. Pot fi adaptate.

Schimbi detalii, te îndepărtezi puțin,

însă rămân recognoscibili.

Modific câteva detalii, dar păstrez esența.

Îmi place.

O să vorbesc cu Da Ponte.

Antonio? Ce surpriză!

M-ai prins într-un moment nepotrivit.

Păi, e greu să nu o faci.

- Te distrezi? - Mult.

Ia loc, te rog.

Nu, trec direct la subiect, Lorenzo.

Prezența ta i-a deranjat pe unii când ai venit la Viena.

Dar am garantat pentru tine, am văzut ceva în tine

și împăratul a fost emoționat de munca ta.

Toți am fost.

Dar vremurile se schimbă.

- Împăratul bolește. - Nu își va reveni?

Fratele lui e pregătit să îi ia locul.

Va fi o trezire dură pentru mulți dintre noi.

Nu îndrăgește arta ca Iosif.

Mă aștept la tăieri de buget.

Mă aștept la o perspectivă...

mai puțin liberală.

Notificarea oficială că ești revocat din funcția

de poet al Curții și demis din serviciul imperial.

Mă tem că pierderea protectorului și poziției

ridică întrebări legate de continuarea șederii la Viena.

Figaro?

Politică.

Cât timp am?

Nu aș zăbovi.

Atmosfera e schimbătoare.

Ești în criză de timp.

Lorenzo?

Bună, Wolfgang!

- Bună! - Bună!

Mama l-a dus pe Karl la Baden, la Stanze.

Ți-am fi spus, dar n-ai fost pe aici.

- Vrei să iei loc, Wolfgang? - Mulțumesc.

- Ce face Karl? - E bine.

Acum practic vorbește.

Și Sophie i-a dat lecții de pian.

E foarte slab, dar așa sunt și eu.

Știți ceva de Constanze?

Scrie.

E fericită?

Da.

FLAUTUL FERMECAT, SEARA PREMIEREI

- Mozart. - De ce sunt așa de furioși?

Mozart, am vorbit cu Frații.

Nu trebuia să facem doar aluzie la masoni?

Așa am făcut. Am schimbat simbolurile,

i-am spus Ordinul Preoților Eterni și am crezut că e bine!

Ca aluzie, da!

- Unde ți-a fost capul? - Ascultă publicul!

O adoră, ascultă-i! Nu se poate repeta așa ceva!

Vorbesc cu Schikaneder. Încasările...

Masonii dețin contractul de închiriere

și controlează încasările.

Nu e momentul să le ceri mai mulți bani.

- Tu mi-ai zis să fac asta! - Nu.

A fost ideea ta, Mozart. A ta, îți amintești?

Mozart, m-aș grăbi spre casă.

- Îi găsesc eu, îi calmez. - Nu...

- Se va rezolva. - Nu.

Se va rezolva.

Pentru Frăție.

RECVIEM

O comandă.

O misă pentru morți.

Ai șapte zile.

Piesele se potriveau perfect.

Era slab...

distrus și singur.

Clătinându-se la marginea prăpastiei.

Și nu era nevoie decât de mâna mea care să-l împingă în ea.

Așadar, ne îndreptăm spre întuneric...

ȘAPTE ZILE PÂNĂ LA MOARTEA LUI MOZART

Traducerea: Andrei Albu