Original subtitles

Eşti moartă?

De acolo păreai ceva adus de valuri la mal.

Cécile.

Cécile.

BONJOUR TRISTESSE

Cécile, cântă-ne ceva.

Dar nu ceva trist. Un cântec adevărat, plin de viaţă.

Doamne. Bine.

În regulă. Bine, bine.

- Elsa? - Ce e?

Vrei să-ţi citesc ceva?

- Nu? - Nu, mersi.

De ce nu vrei?

Întotdeauna pare o idee plăcută să ţi se citească,

dar nu funcţionează niciodată, nu-i aşa?

Nu ştiu.

Cel care citeşte cu voce tare se bucură mai mult

decât cel care ascultă.

E ciudat când cineva pronunţă greşit un cuvânt.

N-ar trebui să fie, dar este.

Da, ei bine, mie îmi place să mi se citească.

- Da? - Da.

Da.

Chiar asculţi atunci când ţi se citeşte?

Desigur. Sau cel puţin încerc.

De fapt, nu e vorba despre a asculta, nu?

Raymond, totul e despre a asculta.

Ce faceţi voi aici?

Jucăm solitaire.

Amândoi jucaţi solitaire?

Întotdeauna am jucat solitaire împreună.

Şi de ce nu jucaţi un joc pentru doi?

Şi ăsta pare că e tot în doi.

Îmi place momentul ăsta al zilei.

Sunt multe posibilităţi înainte de prânz.

Simt că pot face orice.

De exemplu, să gătesc cina pentru zece persoane.

- Sună bine. - Da?

Cécile... arunc-o pur şi simplu.

Haide, poţi s-o faci.

Îşi imaginează cum arată în ochii noştri.

- Ce vrei să spui? - Ei bine, ca exerciţiu.

Exerciţiu pentru ce?

Pentru când va dori să fie văzută.

Nu, nu vreau să mă gândesc la fiica mea ca fiind privită.

Nu, am spus "văzută", nu "privită".

Este...

E un sentiment, Raymond.

E ca o putere.

- De la distanţă... - Nu!

... curând va putea decide...

- Nu, nu, nu. - ... da, cine o observă.

Nu vreau să ştiu nimic din toate astea.

Ei bine, aşteaptă.

Când mama ei a murit, am devenit foarte apropiat de ea,

într-un mod la care nu m-aş fi aşteptat niciodată.

- Câţi ani ai spus? - 12 acum.

Da, sau poate înţelegerea mea despre apropiere s-a schimbat.

Totul s-a schimbat.

Dintr-odată, nu mai ştiam nimic.

Şi apoi am devenit foarte buni la a nu şti nimic.

Doar petreceam timp împreună.

Sunteţi amândoi foarte buni la a petrece timp.

Nu vom mai fi doar noi trei.

Vine Anne.

- Anne? - Anne Larsen.

- Creatoarea de modă. - Da

E o veche prietenă.

Nu ai pomenit niciodată de ea.

Nu?

Anne are gusturi bune.

Întotdeauna a avut un punct de vedere puternic.

Pariez că niciun scaun din casa noastră nu e comod.

Hainele atât de frumoase pot însemna doar că adoră scaunele incomode.

Cât stă?

Abia aştept să am prieteni vechi.

Ne-am distrat.

Noi trei, ne-am distrat de minune.

Zâmbeşte rar în poze.

Anne nu a fost niciodată genul să spună sau să arate

ce simte, asta e sigur.

Evident.

Aşa se poartă oamenii care cred că ştiu toate răspunsurile.

Dar e clar o lipsă de carismă.

Poate că sunt nedreaptă.

Mă simt un pic prost. Nici măcar nu o cunosc.

Fac asta tot timpul.

Las imaginaţia să mă ducă departe...

... când vorbesc despre femei pe care nu le-am întâlnit.

Mama ta era una dintre puţinii oameni

care reuşeau să scoată la iveală latura mai relaxată a lui Anne.

Aveau propriul lor limbaj secret.

Se strecurau într-o altă cameră

şi vorbeau ore întregi.

Şi le găseam întinse pe un pat plin de paltoane,

ascunzându-se de ceilalţi invitaţi...

... complet absorbite una de cealaltă.

Şi eram... foarte gelos.

Nu sunt obosită, dar...

am chef să stau în pat.

Ar fi drăguţ să mai fie o a patra persoană aici.

Nu crezi?

Dar Elsa?

Ei bine, Elsei îi place compania.

Eşti enervant.

De ce eşti supărată?

Mă mir că Anne a vrut să vină.

Când ai invitat-o?

Am mai vorbit puţin prin e-mail.

Ştii cum e uneori:

un schimb scurt de mesaje,

şi apoi nimic luni întregi.

O să vezi când vei fi mai mare: să-ţi faci o mică geantă,

să vizitezi un vechi prieten la mare e... spectaculos.

E plăcut să nu ai nevoie de prea multe...

şi să te trezeşti în alt loc.

Spectaculos?

E un cuvânt amuzant.

Crezi?

Ai emoţii?

Emoţii?

De ce?

- Lasă. - Nu, spune-mi.

Vreau să ştiu.

Spune-mi.

Nu contează.

Nu...

Am stricat complet vara invitând-o?

Să ne facem bagajele şi să ne întoarcem la Paris?

Poate ai dreptate. A fost o idee groaznică.

A fost teribilă. Hai să fugim.

Vrei să dispărem noaptea, ca nişte hoţi?

N-are rost să mai discut cu tine.

Complicea mea.

Ce m-aş face fără tine?

Câte poze cu Luna ai salvat pe telefonul ăla?

Brad de Crăciun.

Da.

Italia?

E o girafă.

Nu ştiu de ce am spus asta.

Nici măcar nu urmăream conturul.

Fac unul uşor acum.

- E numele meu. - Da.

Prea repede. Îl faci din nou?

Numele tău?

Al doilea nume.

Care e?

Miroşi foarte bine.

Ai condus din Paris?

Aproape şase ore.

Prea repede?

Cu trenul ajungi în trei.

Ei bine...

Uneori ai nevoie de şase.

Fata mea preferată de la studio mi-a făcut un playlist pentru drum.

Pot să ţi-l dau şi ţie.

Voi doi sunteţi răsfăţaţi, bucurându-vă singure de tot acest decor.

Elsa McInberg?

A invitat-o aici?

De cât timp se văd?

Ultima dată când am văzut-o pe Elsa,

se rostogolea pe jos acasă la Sophie,

era o petrecere pentru cineva, nu mai ştiu pentru cine...

se juca cu cei doi copii ai Sophiei.

Părea cumva stingheră, dar în largul ei.

S-a descălţat.

Toată lumea pare vulnerabilă în şosete.

Chiar şi Elsa?

Raymond a fost mereu impulsiv.

Ar trebui să te las să despachetezi şi să te odihneşti.

Se vor întoarce în curând.

Mulţumesc.

Am văzut una dintre creaţiile tale în Le Monde.

Ar arăta foarte bine pe Cécile.

Desigur.

Ei bine, ei îi stă bine cu orice.

Vorbeam despre tine.

Poftim.

Recuperează. Bea un pahar.

Credeam că o să dormi toată noaptea, până dimineaţă.

- Ar trebui să mă schimb? - Nu, eşti perfectă.

Noroc.

Noroc.

Mi se pare că...

Ţi se pare că Charles Webb e... fermecător.

- ... un idiot. - Fii serioasă!

- Te rog! - Serios.

Charles Webb e...

E ce?

- Neadecvat. - Neadecvat?

Doamne, mie chiar îmi place tipul.

Am mai lucrat cu el, din când în când, de ani buni.

E un om de afaceri, şi nu e pentru tine.

Un om de afaceri?

În ce an trăieşti?

Bine, ştiu: artă şi comerţ, da, cunosc tema.

La fel şi eu.

Şi deci e cam simplu, mare lucru.

Mă simt stânjenită lângă adulţi care nu se cunosc pe ei înşişi.

Îmi amintesc că te-ai mai certat cu el.

Despre ce, mai exact?

Uite.

Chiar te scoate din sărite, nu-i aşa?

Mă ia prin surprindere focul ăsta brusc din tine.

- Te-ai înroşit. Sunt impresionat. - Pot să-l văd?

Mulţumesc.

Mie Charles mi se pare amuzant.

Vezi?

Deci nu se pricepe la artă sau la ce se întâmplă în lume.

Mare lucru.

Şi e scârbos.

Toată lumea ştie asta.

Dar oamenii scârboşi sunt mai amuzanţi.

Exact.

Aş putea adormi chiar aici, la masă, cu voi toţi.

E ceva atât de reconfortant

în exact acest nivel de agitaţie, ştiţi?

Ca în familiile gălăgioase.

De unde e familia ta, Elsa?

Din Grecia, din Italia...

Ţara Bascilor, Côte Basque, de fapt,

Biarritz, Spania

Algeria, o mică insulă...

Nu ştiu cum să spun în engleză...

dar o mică regiune numită La Kabylie.

Argentina, Belgia, Nordul Franţei, Egipt...

Câţi oameni sunt în familia ta?

"S-o porţi sănătoasă."

Aşa ar fi spus mama mea.

O să se fac foarte cald dacă laşi draperiile trase.

Soarele bate tare pe partea asta.

Mă trezesc devreme. Va fi încă răcoare.

Te gândeşti la ea.

Se vede pe faţa ta.

Pot să te întreb ceva?

Mama mea şi cu tine... cine l-a cunoscut prima pe Raymond?

Totul e cam în ceaţă.

Îmi amintesc că el captiva atenţia tuturor

după o petrecere, purtând un pulover pe gât.

Ţi-a captat şi ţie atenţia?

Nu stătea niciodată locului.

Mamei tale i se părea asta atrăgător.

Dar ţie?

Noapte bună, Cécile.

- 'Neaţa, Elsa. - Bună dimineaţa.

Ai dormit bine?

Nu prea, de fapt.

Păreai genul de persoană care n-are probleme cu somnul.

Îţi fac puţin loc.

Ce secţiune vrei?

O felie de pâine prăjită ca să-ţi începi ziua?

Bună dimineaţa.

Bună dimineaţa.

'Neaţa.

Ai dormit bine?

Mor de foame!

Dă-mi ceaiul, te rog.

Ţi se pare Elsa frumoasă?

Elsa? De ce?

Ştiu că ţi se pare frumoasă.

Orice faci, o faci singură.

Adică, da, obiectiv, e frumoasă. Da.

Da, e destul de evident să crezi că o dansatoare e frumoasă.

Eşti foarte enervantă.

Eşti... eşti deopotrivă imprudentă şi atentă...

ceea ce, de obicei, înseamnă că imprudenţa nu-ţi vine natural.

Anne a sosit aseară.

Cine e Anne?

Anne Larsen.

E o prietenă a mamei mele.

Şi a lui Raymond, de demult.

Deodată, simt că vara s-a terminat deja.

Eşti obsedată de ideea că lucrurile se termină.

Şi cred că ştiu ce-ţi trebuie.

Cât de departe ai fost?

O să ne duc departe, de tot.

Totul pare mai puţin intens când nu mai vezi pământul,

indiferent în ce direcţie te uiţi.

Nu ştiu.

Sună... destul de intens pentru mine.

Bună.

Cine vrea să intre în apă cu mine?

Vin imediat.

Cécile, voiam să te întreb...

Cum te-ai descurcat la examene?

Nu prea bine.

Le mai dai o dată în toamnă?

Câte trebuie să repeţi?

E în regulă.

Ce vrei să spui?

Nu e mare lucru.

De ce vorbim despre asta?

Şi cum crezi că o să treci în octombrie?

Cu noroc?

N-am înţeles niciodată de ce norocul e respins atât de uşor.

Mereu mi s-a părut că e...

ceva pe care te poţi baza.

A fost impresionant

cât de repede ai reuşit s-o superi pe Cécile.

O să-i treacă.

Dar de ce şi-ar strica vara cu învăţatul?

Şi cum o să afle ce o pasionează cu adevărat?

Fii serioasă.

Nici tu nu crezi asta.

Apa e minunată. Ar trebui să intraţi şi voi.

După ce termin capitolul ăsta.

Anne iubeşte sistemul cu recompense.

Cécile, înainte să pleci...

Încă mai faci asta de mână?

Nu prea.

Hai, vino şi stai jos. Vreau părerea ta.

Ce părere ai despre rochia asta?

- Sunt trandafiri? - Da.

Nu?

E surprinzător.

Ce e rău la trandafiri?

Asta e foarte frumoasă.

Sunt cam obsedată de ea.

Nu-mi amintesc să o fi desenat.

- Are ceva... - Liber.

... instinctiv.

Mă bazez pe aceste gesturi instinctive,

altfel munca devine foarte plictisitoare.

Foarte proastă.

În clipa în care lucrurile devin forţate, încep să pun totul sub semnul întrebării.

Uneori cred că scopul, în cele din urmă,

este să ştii din ce în ce mai puţin.

Dacă încep să creez claritate sau sens,

îmi pierd interesul.

Trebuie să existe mereu un al treilea lucru.

Ce vrei să spui?

Nu ştiu cum să vorbesc despre asta.

Dispare înainte să pot pune mâna pe el.

E ca... atunci când apare soarele.

Chiar înainte să apună.

Dar nici măcar nu e asta.

Este...

mai puternic decât orice am simţit vreodată, chiar şi iubirea.

Uneori mă sperie ceea ce gândesc.

Şi asta?

Îmi aminteşte de seminţele de păpădie.

Seminţele de păpădie sunt miracole de design.

Paraşute care zboară într-un mod în care formează un vortex.

Le ajută să rămână în aer cât mai mult timp.

Pot parcurge distanţe remarcabile.

Sunt concepute să se autodistrugă la aterizare.

Ei bine, cred că asta a fost.

Nu sunt supărată. Lasă-le să se joace.

Cécile ce?

Nu înţeleg.

- Nu mai conduci niciodată. - Ştii că o voi face, până la urmă.

Aproape că ne-ai izbit de copac.

E o nebunie...

Linişte! Linişte!

Nu ştiu.

Ce a fost asta?

Aveam un cerc comun de prieteni.

De fapt, era mai degrabă ca şi cum ne-am fi împărţit unii pe alţii.

Nimeni nu vrea să audă asta.

Vorbim prea mult despre trecut.

Toată lumea vrea să audă asta. Cyril, te plictisesc? Cécile?

Ce mai face Elsa?

Prietena ei e în oraş.

A pomenit ceva de bilete la un spectacol.

Ies la cină,

şi poate o aduce pe la vilă după aceea.

Îmi place să cunosc oameni din lumea Elsei.

Niciodată nu ştiu cu ce se ocupă vreunul dintre ei.

E foarte fascinant.

Ei bine, nu putem conta pe voi doi să ne distraţi.

Nu?

Nimeni din generaţia voastră nu mai ştie să spună o poveste bună.

Am eşuat cu tine în privinţa asta, Cyril.

Nu te pricepi la suspans,

nici la energie, nici la tensiune.

N-am zis nimic.

Te tachinez.

Măcar ştii să cânţi.

E foarte important să ţii linia melodică.

Arată că eşti capabil să-ţi linişteşti interiorul,

să respiri şi să asculţi.

Îţi cântă, Cécile?

Mamă!

- E adorabilă. - O faci de râs!

- Tot ce spuneam era că... - Iar începe.

... să depene amintiri e modul tatălui tău

de a aduce conversaţia înapoi la el.

Da, că îmi place să vorbesc

doar despre mine, despre mine în trecut,

şi despre mine, în general, şi...

- Să dormi. - Da, desigur.

Nu mă pot abţine, pe căldura asta.

Am mereu coşmaruri groaznice,

dar doar când dorm ziua, niciodată noaptea.

Sindromul acela de paralizie în somn, ştii?

Da.

Anne păţeşte asta.

Nu-şi poate mişca picioarele.

Dacă Anne e de acord, aş vrea să aud mai mult.

Îmi place să aud despre vieţile trecute.

Viaţa curgea.

Am imagini cu noi trei stând pe podeaua din bucătărie,

toţi trei.

Eram obsedaţi unii de alţii.

Dimineaţa, la prânz şi noaptea.

Eram la Paris şi la New York.

Mama ta era la revistă,

iar eu, la creaţie,

coasem lucruri ici şi colo,

făceam topuri din fuste, fuste din topuri.

Economiseam şi cheltuiam toţi banii.

Nu mâncam nimic.

Eram pur şi simplu nebuni după modă...

într-un fel pe care abia îl mai recunosc acum...

chiar dacă încă e lumea mea.

Ciudat, nu-i aşa?

Cum pasiunile noastre cele mai mari devin lumea noastră,

iar apoi, din senin...

lumea noastră încetează să mai pară o viaţă.

Arată-mi, Cyril. Vreau să văd creaţiile lui Anne.

- Da. - Nu.

- Te rog, da! - Da!

Mulţumesc.

Superb.

Iubeşti femeile, Anne.

- Pe ale tale? - Da.

Ce e?

Mi-am amintit visul de azi-noapte.

Te rog, povesteşte-ne.

Râd pentru că...

era o femeie în visul meu, pe care n-o cunoşteam.

Şi acum... sunt sigură că erai tu, Anne.

Ştiam că mi se părea că te cunosc.

Dar ce făcea ea, totuşi?

Nu aş putea spune.

Ştii cum e în vise?

O persoană misterioasă se arată,

dar niciodată suficient de clar ca să-i înţelegi dorinţele.

Du-te la ea!

Haide. Haide.

Da.

Ce-i asta?

Împart tortul meu de ziua mea cu tine.

Stai, stai. E ziua ta?

A fost ieri.

- Nu am ştiut. - Dumnezeule...

- N-ai spus nimic. - Poftim.

Mulţumesc.

Aşteaptă.

Trebuie să-ţi pui o dorinţă.

Gata?

Da.

- Gata? - Da.

- Pentru Nathalie. - La mulţi ani, Nathalie.

- Mulţumesc. - La mulţi ani.

La mulţi ani, mamă!

Mulţumesc, dragă.

E foarte bun când stă de o zi.

Spune-mi ceva.

Am desenat mult.

Mai mult ca de obicei.

Crezi că voi două o să fiţi prietene?

Elsa?

Nu?

E greu de explicat.

E aşa plăcut să fii aproape de o femeie

care pare complet în largul ei.

- Ce, ca o muză? - E mai mult decât atât.

Înţeleg.

Serios?

Femeile ca tine, şi ca Elsa, bănuiesc...

... amintirea bărbaţilor nu e niciodată la fel de vie şi strălucitoare

şi incandescentă ca amintirea altor femei.

Ai citit asta într-o carte?

Cred că ştii foarte bine de unde am învăţat asta.

E ciudat, nu-i aşa?

Să iubeşti pe cineva...

... parcă te înstrăinează de lume.

Raymond.

Pot să-mi păstrez singurătatea şi totuşi să iubesc enorm.

Sunt foarte bună la ambele în acelaşi timp.

Anne!

Nu mi-am dat seama că plaja e aşa privată.

Nu trebuie să pleci.

N-ar trebui să stai toată ziua într-un costum de baie ud.

Nu o să întrebi?

Cyril, bănuiesc.

L-am văzut şi eu la Nathalie. S-au apropiat.

Am încredere în Cécile.

Şi în el?

Nu-mi fac griji pentru Cyril.

E slab, ca un băiat de demult, din alte veri.

E mult pentru ea.

Să ai atâta încredere în ea.

Suni aşa de... fermecător de demodată,

chiar dacă nu vrei să fii.

Ce se întâmplă de fapt aici?

Nu va rămâne aproape doar pentru că i-ai oferit atâta libertate.

Mai greşeşte şi tu uneori.

E mai puţin singuratic aşa.

Nu?

Da.

Un mare da.

Mulţumesc.

Roşul e o reuşită.

Poftim.

Semeni mult cu ea.

E mereu o voce mică în capul meu care spune:

"Îndreaptă-ţi umerii."

Eşti norocoasă dacă doar asta îţi spune.

"Urâtă."

"Neoriginală."

"Plictisitoare."

"Fără haz."

"Neelegantă."

"Cele mai mari mâini ţărăneşti."

Sunt groaznice.

Eşti sigură?

Îmi plac mâinile tale.

Venele sunt foarte frumoase.

Vă distraţi?

Tocmai veneam şi noi.

Te caută Elsa.

E un tip.

Un tip?

Vorbeşte cu Elsa.

Desigur că e.

Uite, Anne şi cu mine am vorbit,

şi ni s-a părut că asta e mai potrivit pentru seara asta.

E prea gălăgie acolo.

Şi ne-am gândit să stăm în maşina mea şi să vorbim puţin.

Ştii, pur şi simplu nu am chef în seara asta.

Nu te simţi bine? De când?

Poţi să-i spui Elsei că a trebuit s-o duc pe Anne acasă?

De ce nu o cauţi tu şi-i spui personal?

Amândoi mă credeţi idioată?

Din momentul în care ai sosit.

I-am spus lui Cyril.

Am ştiut eu.

Ce legătură are Cyril cu toate astea?

Cu mine.

Are legătură cu mine.

Ca tine, înainte să vină ea.

N-am plănuit asta, Cécile.

Ai mai fost nechibzuit şi înainte, Raymond.

Şi foarte egoist.

Cu ce e asta diferit?

Ne cunoaştem de mult timp.

Şi avem un trecut.

Un trecut adevărat.

Totul e foarte jenant.

Cécile...

Putem vorbi despre asta, te rog? Poţi să vii înapoi?

Cum puteţi fi siguri?

Cum vă puteţi decide peste noapte că vă căsătoriţi?

Nu mai vrem să pierdem timpul.

Elsa mi-a spus aseară că o să treacă pe aici

să-şi ia lucrurile, dacă te întrebai,

sau dacă măcar îţi pasă.

Nu vrem să crezi că nu ţinem cont de sentimentele Elsei.

Mă duc să aduc paharele.

Mulţumesc.

Mă înspăimânţi.

"Şi nu ar mai fi avut timp să întâlnească pe altcineva,

căci totul era foarte misterios şi nu aducea niciun mijloc..."

Deja devine cam înfricoşător.

Da, aşa e.

"Chiar înainte să plec, toţi..."

"Şi au spus într-un ton foarte isteric..."

Am intrat singură.

Ce e?

Nu sunt acasă.

Îmi plac pantofii tăi, geanta, părul.

Mă simt sportivă.

Îţi stă bine.

Crezi că mă cunosc destul ca să mă tund scurt?

Pe asta o păstrez.

Eşti supărată pe el?

E important să prevezi lucrurile, Cécile.

Toată lumea îţi va spune să fii prezentă,

să trăieşti clipa,

dar eu nu am fost niciodată de acord cu asta.

Îmi place să fiu prevăzătoare.

Cred că ştiu ce vrei să spui.

De obicei îmi dau seama când cineva pe care-l întâlnesc o dată

va fi important în viaţa mea.

Asta mă face clarvăzătoare?

Ai o energie în jurul tău.

Dai viaţă chiar şi celor mai mici lucruri.

Îmi lipseşti în lumea asta.

Mă pune să învăţ toată vara.

Nu vrea să mă văd cu Cyril.

De parcă ar avea ceva de spus.

Îi pasă de tine. Te iubeşte.

Crede că sunt pierdută.

Crede că toată lumea e pierdută.

Elsa?

Tu eşti pierdută?

Nu m-am gândit niciodată la asta.

Nici nu cred că aş şti cum să mă gândesc la aşa ceva.

Se căsătoresc.

Atât de curând?

În Paris.

E foarte organizată...

chiar şi fără inimă.

Să fii organizată e...

ceva foarte emoţional pentru unele femei.

Nu ştiu.

Ce?

Dacă asta îşi doreşte Raymond.

Raymond nu face niciodată ceva ce nu vrea.

O iubeşte.

Şi ea îl iubeşte pe el.

Au un trecut împreună, iar trecutul e foarte puternic.

Trecutul e convenţional.

Raymond nu e fericit.

E singur.

Ştii, uneori iubirea, adică iubirea adevărată, pare singură.

N-am înţeles niciodată de ce.

Părea foarte fericit cu tine.

Exact.

E foarte atrăgător când e fericit.

Ce încerci să spui?

Nu ştiu.

Dar o mă ajuţi?

Doar...

Ştiu că poate sună puţin nebunesc.

Dar cred că poate există ceva ce am putea face.

Împreună. Aş avea nevoie de tine.

Poate am putea vorbi şi cu Cyril, şi...

el m-ar ajuta cu orice.

Poţi să te întorci,

şi totul va fi fericit şi perfect.

Te-a rugat ea să vorbeşti cu mine, nu-i aşa?

De ce spui asta?

Tăcerea ta e diferită.

Nu fac parte din plan.

Nu am de gând să nu-l mai văd.

Crezi că asta îşi doreşte Anne?

Nu e?

Dacă ea vrea, şi tu vrei?

Aşa o să meargă lucrurile de acum înainte?

Ar trebui să petreci mai mult timp cu ea.

O cunosc pe Anne de destul timp ca să-mi dau seama

când spune exact opusul a ceea ce gândeşte.

Îşi stă singură în cale.

Eu îi stau în cale.

Spune-mi.

Şi tu crezi că ar trebui să încetez să mă mai văd pe Cyril.

Cécile...

dragostea mea...

oricât m-ai forţa,

nu o să-ţi spun ce să faci

sau ce să nu faci.

Bine.

"Bine", ce?

Ce se întâmplă?

De ce, la unii oameni, căsnicia pare ceva permanent,

iar la alţii, pare exact opusul?

Când mă voi căsători,

nu cred că vreau să pară ceva permanent.

Ţi-a spus Elsa despre ce am vorbit?

Cécile, vreau doar să ştiu dacă putem fi împreună.

Uneori, mă gândesc la "pentru totdeauna".

Tu?

Pari mai tânăr când începi să vorbeşti despre "pentru totdeauna".

Te rog, nu face chestia aia.

Ce chestie?

Chestia aia când nu ştii ce să spui

şi devii răutăcioasă.

Să fii în locul pe care ţi l-am arătat, bine?

Bine.

Cécile?

Hai pe aici.

Am nevoie de puţină umbră.

- Eşti bine? - Da.

Mă simt foarte, foarte ciudat.

Ştiu.

Adică, şi eu la fel.

Gândeşte-te la Anne.

Da, doar la Anne.

Doar la Anne.

Probabil te supără.

Ea şi Cyril.

Reacţionezi atât de calm... De ce oare?

Încerc să nu mă gândesc la asta.

Şi cum merge?

La ce te gândeşti

când încerci să nu te gândeşti la ceva?

- Întrebare capcană. - Da.

Cumpăr lucruri... care nu mi se potrivesc.

Cum ar fi?

Am o grămadă de rujuri roşii cu care m-am dat o singură dată.

Îmi place asta.

- Tu? - E chiar în faţa ta.

Egoist vorbind, mi-ar plăcea să fii puţin mai...

Eşti agitat doar pentru că trebuie să cumpărăm legume.

Bine, repetă după mine.

- Eşti gata? - Nu.

Nu?

Mă numesc Cécile

Mă numesc Cécile

Da.

Viaţa mea nu e uşoară

Viaţa mea nu e uşoară

Dar am mult stil

Dar am mult stil

Lăsaţi-mă în pace

Lăsaţi-mă în pace... Cum?

- Pe mine. Lăsaţi-mă. - Lăsaţi-mă.

- În pace. - În pace.

Ăsta e foarte important.

- Lăsaţi-mă în pace. - Da.

Lăsa...

Lăsaţi-mă în pace

Lăsaţi-mă în pace

Lăsaţi-mă în pace

Lăsaţi-mă în pace

Cu Cyril.

Cu Cyril.

Cécile.

Da?

Cu cărţile... poate am fost cam ostilă.

Începi să pari disperată.

- Scuză-mă? - De ce îţi pasă atât de mult?

Expresia asta a ta... parcă ai crede

că nu ţi s-a întâmplat niciodată nimic bun.

Bună.

I know things Ştiu că lucrurile au fost tensionate.

Voiam să-ţi spun cum trebuie, în privat...

... cât de mult aştept să te cunosc mai bine.

Îl iubesc foarte mult pe Raymond.

Iar dragostea pe care o am pentru el nu o va exclude niciodată mama ta...

sau pe tine.

Ai făcut vreodată ceva răutăcios?

Adică...

cu adevărat crud...

intenţionat?

Ţi s-a întâmplat vreodată să nu te opreşti?

Da.

Am rănit oameni pe care-i iubesc, chiar în ziua lor cea mai importantă.

Uneori îmi amintesc, când merg undeva,

şi aproape mă împiedic sau trebuie să mă opresc...

pentru că ruşinea asta revine ca o fantomă.

Sunt doar foarte obosită.

E vorba de Cyril?

Iubirea de sezon te poate înghiţi cu totul.

Pare fără margini...

ca un cântec.

Chiar e ca un cântec.

Crezi că încă se mai vede cu el?

Acum e cu Elsa.

Urăşti când devin nerăbdătoare cu vinilurile.

Unul dintre farmecul lor e că nu trebuie

să te gândeşti ce urmează.

Ce e?

să te gândeşti ce urmează.

Eram pe cale să te acuz că încerci să trăieşti clipa.

Unde te duci?

Mă aşteaptă.

E o idee bună, pe cuvânt.

Sper să meargă.

Deja merge.

Bine. Ne vedem diseară.

Noroc.

Diseară.

Bar du soleil.

- Cine era? - Nu te supăra pe mine.

Charles Webb.

Ne întâlnim acolo cu el şi cu Frances.

- Soţia lui? - Da.

Abia acum îmi dau seama

cât de mult îmi doream o seară în oraş.

Ador sentimentul ăsta.

Şi cum e?

Ameţitor.

Şi o să-ţi faci singură rochia?

Mă gândesc la un costum cu fustă.

Elegant. Îmi place.

- 5 octombrie? - Da.

Dar e foarte curând, Raymond.

Ei bine, toamna la Paris ni s-a părut potrivit.

Şi nu te-ai gândit să mai aştepţi un an?

Nicio secundă.

De ce aş face-o?

E romantic să faci lucrurile repede.

Sau poate le facem repede ca să păstrăm romantismul viu.

Va fi ceva mic, nimic elaborat.

Mă ocup eu de toate detaliile.

Felicitări! Şi aşa mai departe!

Era să uit!

Ţi-am zis eu că e prea bătrân pentru asta.

Imposibil!

Doamne, ce e asta?

- E foarte tare. - Minunat, nu-i aşa?

- De unde l-ai luat? - Ăsta e grozav.

Din colecţia mea personală.

Elsa?

Elsa McInberg?

Ea e, nu-i aşa?

Elsa?

Nu o cunosc.

Arată ca o statuie romană.

Un heruvim.

Un heruvim înalt şi foarte frumos.

- Mă îmbrăcam şi eu aşa. - Serios?

Ca el sau ca ea?

Deci, doar o să vorbim despre cuplul ăsta superb

sau îi invităm să ni se alăture?

- Pentru toamna la Paris. - Pentru toamna la Paris.

Pentru toamna la Paris.

Complicea ta.

Te iubesc, Anne.

Intră.

M-am gândit că ai nevoie de asta.

Cum te simţi?

Te-ai distrat aseară?

Da, m-am cam plictisit.

Uneori confund plictiseala cu tristeţea.

Ambele te pot face să te laşi dus de val.

Nu şi tu.

Tu nu te laşi dusă de val niciodată.

Ba mă las.

Şi apoi nu o mai fac multă vreme.

Abia aştepţi, probabil, să-ţi revezi prietenii la şcoală.

Cred că abia aştept să vină toamna.

Nunta.

Şi schimbarea de anotimp.

E mereu mai uşor să ieşi din casă cu o jachetă, nu-i aşa?

Încearcă să te mai odihneşti, bine?

Cum m-am descurcat?

Ai fost geloasă?

Am fost.

Încep să mă urăsc.

E ceva nou?

Urăsc altfel acum.

Se simte ca o otravă în mine.

Asta e vinovăţie.

Nu face asta.

Nu încerca să defineşti ce simt.

De ce o faci?

Când mă gândesc la asta, nici eu nu ştiu.

Dar când nu mă gândesc,

pare că n-am de ales.

Dar ai.

Ştii ce nu-mi place deloc?

Când zic că n-am de ales,

şi cineva insistă că am.

Dacă nu mi-e foame, nu mi-e foame.

Da.

Dar de fiecare dată când îmi spui că nu ţi-e foame,

ajungi să mănânci din farfuria mea.

Am un cadou pentru tine.

Nu, nu, nu!

Nu, nu, nu!

Ea devine persoana...

Nu poate fi rănită.

Foarte drăguţ.

Pa.

Trebuie să iau câteva lucruri din oraş.

Ar trebui să mergem înainte să se închidă magazinele.

Dă-mi lista, te rog.

Unt. Am terminat ce mai aveam.

Mai erau şi alte lucruri.

Ştii ceva? Le iau mâine.

Mă duc să înot.

Ar trebui să merg puţin pe jos.

- Foarte frumos. - Da, foarte frumos.

Foarte frumos.

Elsa, nu înţeleg.

Îmi place asta.

Foarte tare.

Amuzant.

Cécile... te rog, dă-te din drum.

Ce s-a întâmplat?

Nu pleca!

- A fost frumos o vreme, nu? - Pot repara asta.

- Dă-mi doar o şansă s-o repar. - Nu, am greşit.

Am greşit mai mult ca oricând.

Nu, Anne, avem nevoie de tine.

Aşteaptă!

Bună.

Eşti bine?

Aş putea să nu mă mai ridic niciodată, şi ar fi perfect aşa.

Aş putea trăi chiar aici, pe gresia asta.

Spune-mi ceva, te rog.

Despre ce?

Orice.

Simt că mi se umple gâtul.

Îmbrăţişările ei erau calde şi reci în acelaşi timp.

Niciodată mai lungi de câteva secunde, dar te simţeai foarte bine.

Da.

Poate asta înseamnă eleganţă.

Să fii cald şi rece în acelaşi timp.

Se simte ca un secret al nostru, sau a fost un lucru crud de spus?

Totul va părea crud pentru o vreme.

Când a murit mama ta...

am fost la pământ.

Eram mai tânăr şi... tu erai mică.

Şi... nu ştiu ce ai înţeles atunci.

Probabil destul de mult.

Ştii, atunci viaţa era încă despre bucurii noi, nu vechi.

Şi durerea...

durerea pur şi simplu nu-şi găsea locul.

A urmat o perioadă în care nu m-am refăcut

nici nu-mi aminteam, nici...

nici nu mergeam mai departe.

Aveam nevoie ca totul să fie aproape,

pentru că era cea mai directă formă de a trăi şi...

cu Anne...

în sfârşit, după atâta timp...

eram bine.

Bine?

Da.

Bine.

Îmi plăcea să o aud în camera alăturată.

Nu voi mai lua niciodată pe nimeni şi nimic de bun.

Dar o vom face.

Hai, gustă!

- Foarte lipicioase. - Spune-mi dacă sunt bune.

Nu e ideal, dar nu e rău.

Toată lumea va fi foarte fericită cu asta, nu?

Ai grijă, să nu te arzi!

În seara asta îţi va face declaraţia.

Nici vorbă!

Perfect.

- Adăugăm sosul. - Mai mult, mai mult!

Unde e Denis?

Degustătorul nostru profesionist!

- Prima înghiţitură e a ta, Denis! - Sigur o să-ţi placă.

Doamna şi Vagabondul!

Superb!

Acum, pentru tine.

- Ai venit! - Bună.

Intră.

Salut. Ce mai faci?

Pe aici.

Ori aduceam ceva, ori întârziam,

şi acum am întârziat şi am venit cu mâna goală.

Mă bucur că ai venit, aşa că nu-ţi face griji.

Haina ta? Acolo.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

- Vin să te caut imediat. - Nu te grăbi.

Unde a plecat?

Îşi lasă haina.

- Cine? - Cécile!

- Cécile, a venit? - Da.

De ce mai stai de vorbă cu noi, Denis? Du-te la ea!

Calmează-te.

Mă duc s-o aduc.

- Stai! - Eşti stresat, Denis. Ce drăguţ.

- Nu eşti amuzant. - Tu nu eşti amuzant!

Îmi place melodia asta. Hai să dansăm.

Nu prea am chef să dansez.

Ei bine, eu o să dansez înainte să se termine.

Denis, du-te la ea.

Va ieşi imediat.

Când va fi pregătită.

SubRip & Sync: LEONTIN subs.ro TEAM (c) www.subs.ro

Bazat pe romanul "BONJOUR TRISTESSE" de FRANÇOISE SAGAN

În amintirea RANEI BOSE

Subtitrare descarcata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania