Original subtitles

Ce bine că ai sunat, tată!

Vine Crăciunul și ți se va simți lipsa.

Și tu-mi lipsești.

Atârnam niște ornamente.

Am găsit un desen al tău de când erai mică.

SPECIALITĂȚI DE CRĂCIUN

Ce face artista mea preferată?

În drum spre o întâlnire cu agenta mea.

Poate o să am propria expoziție.

Îți țin pumnii.

Dar nu te stresa.

Am ajuns.

- Urează-mi succes! - Succes!

Alături de multă dragoste.

Și eu te iubesc, tată. Pa!

Ce mai face Kelly?

S-ar putea să aibă propria expoziție, pe care și-o dorește mult.

Speram să vină de Crăciun.

Nu știu tată mai bun ca tine.

Poți să-i duci dorul cât vrei.

Kelly, ce mă bucur să te văd!

- Da, ca întotdeauna. - Bună, Sylvia!

Sper că nu te-a deranjat să ne vedem aici.

Ador galeria asta micuță. E încântătoare și mă inspiră.

Voiai să-mi spui ceva?

Îmi pare rău.

- Nu-mi acordă expoziția. - Poate data viitoare.

Nu e o înfrângere, ci doar o amânare.

Lasă, nu-i nimic.

Galeria Kinsey a fost impresionată de lucrările tale.

Ei nu te cred pregătită pentru propria expoziție.

Îmi pare rău.

Mersi că ai încercat.

Știi că cred în tine.

Eu mă cam îndoiesc de mine.

Mă holbez la o pânză și...

n-am nicio idee.

M-am mutat la Chicago cu acest vis, dar...

nu pare să se împlinească.

Când te străfulgeră inspirația,

știu că vei fi pregătită.

BRASERIA LUI FRANK

- Arată superb. - E aceeași brânză la grătar.

O fi din cauza prezentării.

Uite cine e!

Bună!

Salut!

De ce nu mi-ai zis că vii?

Voiam să îți fac o surpriză.

E cel mai frumos cadou de Crăciun!

Tema de anul ăsta e „Obiceiurile familiei”

și familia tocmai mi-a intrat pe ușă.

Și expoziția ta?

Acum nu e, dar poate într-o zi...

- Salut, verișoară! - Mikey!

Încă mai știi!

Ce mă bucur să te văd!

Dă-i vestea lui Kelly.

Am fost avansat.

Îl privești pe noul manager desemnat al cabanei.

Felicitări!

Vestea rea e că mi-aș putea pierde slujba.

Cabana s-ar putea închide.

Nu.

- Ce-ai zis? - E sub așteptări.

Sterry Resorts trimite un VIP să vadă dacă merită să ne salveze.

Nu-mi imaginez Grand Valley fără cabană.

Nici eu. Nimeni nu-și imaginează.

N-avem personal și trebuie

să funcționeze ca o unsă.

- Bănuiesc că tu nu... - De ce ai nevoie?

Nancy se ocupă de tabăra copiilor de Crăciun

și a plecat la St. Louis fiindcă sora ei a născut prematur.

Nu știu. Mike, a trecut ceva timp.

Erai instructor în tabără.

- Da, în adolescență. - Poate îi ții locul.

Las-o să se instaleze înainte să-i ceri favoruri.

Uite, vreau să ajut.

- Lasă. - Dar nu mai știu ce făceam.

Stai liniștită, Kelly.

Scuze, nici nu trebuia să te rog.

Acum vei fi nemaipomenit de amabil și n-o să am încotro.

Bine, o fac.

Da! Mersi!

Ești cea mai bună!

Bun! Când vine VIP-ul ăsta aici?

Nu știu, dar oricum va fi mult prea devreme.

Bun-venit acasă!

Complexul Sterry Resort din Miami le depășește pe celelalte din țară.

Nu vreau să mă felicit singur, dar...

Atunci, mai departe.

La capătul opus este cabana din Grand Valley, Wyoming.

- Cifrele sunt tot mai mici... - Scuze că te întrerup, Jarrod.

O știu.

Ai mei mă duceau acolo când eram mic.

Îmi amintesc că era un Crăciun plăcut.

Ai vrea să te întorci?

- La complexul acela? - Scade procentul de ocupare.

- L-ai evalua. - Darren, imediat e Crăciunul.

Mereu te grăbești acasă la copii.

Așa, vei putea lucra și să fii cu ei totodată.

Nu știu, pare...

- Consideră-l concediu plătit. - Luat din scurt.

Oare vreți să mă trimiteți pe mine la Miami?

Am aruncat o idee.

- Aruncă următorul diapozitiv. - Bine, merg.

Copiii n-au mai plecat în vacanțe de mult.

Cred că o să le placă.

Bine, că ți-am făcut rezervare.

Nu mă mir.

Știam că te prind dacă zic de copii.

Cu siguranță vor fi încântați.

- Continuă, Jarrod. - Bine.

- Salutare, copii! Salut, soră! - La fix!

- Ca întotdeauna. - Chiar așa previzibil sunt?

Îmbrățișare!

- Vii acasă și mi se face foame. - Serios?

O să facem ceva ieșit din comun.

Cât de ieșit din comun?

Ne luăm un câine?

- Unde bați? - Nu știu.

- Poate la Wyoming? - Ne luăm un cal?

- Mergem în concediu de Crăciun. - Pe bune?

Merg cu treabă, rețineți.

Dar o să ne distrăm de minune.

E aproape la fel de tare ca un cal.

Vă e foame?

Fiindcă mătușa Toni a gătit ceva delicios.

Copiii sunt încântați.

Chiar de asta aveau nevoie.

Le e dor de mama lor.

Și tu ai nevoie de asta.

Ai copiii, munca, fiecare minut programat.

Rupe programul și trăiește un pic.

Am înțeles ideea, soră.

Știi că programul e intern? E cu mine peste tot.

Apropo, cabana e în Grand Valley.

- Unde mergeam când eram mici? - Da, acolo.

Sterry vrea s-o închidă.

Ei cred că generează pierderi.

Am căutat online.

Cabana are tabără de Crăciun pentru copii cu activități distractive.

Chiar? Ce anume?

Ce mă fac cu copiii ăștia?

Îți vine ție vreo idee.

Sper, înainte să ajungă aici tipul de la Sterry.

Vreau să vadă cabana la cota maximă.

Nu mă ajuți.

Ar merge chestii obișnuite,

om de zăpadă, la patinoar...

Ai putea face lucru manual. Cu accent pe arte.

Ești pictoriță, până la urmă.

Pictoriță în tranziție,

care preferă să se concentreze să-i distreze pe copii.

Eu nu-s prea cunoscător al artelor.

Ce înseamnă „în tranziție”?

Că m-am blocat.

Pană de inspirație.

N-am idee ce să pictez,

și nici de ce contează.

Contează, desigur.

Pentru mine contează.

Mi-a fost dor de casă, să văd un chip cunoscut.

Atunci, cred că ai venit la țanc exact unde trebuia.

Da.

Crăciunul e mereu special aici.

Hai să le oferim copiilor amintiri de neuitat.

Da.

Avem... Ia uite!

- Periuțe de curățat pipe! - Le adoram în copilărie.

Locul ăsta nu s-a schimbat mult de ultima dată.

- Câți ani aveai? - Eram cam de vârsta ta.

- Dl Williams. - Da.

- Mi s-a spus că ați ajuns. - Spune-mi Leo.

Mike Duncan, managerul, dar cred că știai deja.

- Mă bucur să te cunosc. - Încântat!

Și ei cine or fi?

- Eu sunt Max. - Iar eu, Emma.

Bun-venit la cabană!

Îmi dai cheia de la cabana dlui Williams?

- Avem cabana noastră? - Bineînțeles.

Are toate dotările. Televizor, wi-fi...

- Super! - Îmi pot juca jocurile?

Nu. Ce am vorbit?

Va fi un concediu real, nu virtual, amice.

- Mă bucur că suntem aici! - Știu.

Bun! Urmați-mă!

Sper să vă fie pe plac.

Are paturi suprapuse!

- Da? - Și șemineu pentru ciorapi!

Dacă le place, îmi convine.

- Îmi place. - Și mie.

Biroul meu e la capătul holului. Când ești pregătit,

am scos niște rapoarte

- ...din ultimii ani. - Bine.

- Când începe tabăra? - Abia mâine.

Puteți sta în camera de joacă.

E vizavi de sala de mese.

Aveți grijă! Nu stau mult.

- Bine, tată! - Bine, tată!

- Hai să vedem rapoartele. - Da.

GRAND VALLEY TABĂRA DE CRĂCIUN

Salutare!

- Eu sunt Max. - Eu, Emma.

Venim în tabăra de Crăciun.

Eu sunt Kelly.

Mă bucur că veți fi alături de noi.

O să facem un om de zăpadă?

Da, mergem la patinoar, și cu trăsura...

- Cu cai? - Exact.

Vreau să port pălărie de cowboy.

De Crăciun?

Uite cum facem.

Primești pălăria

- ...și o decorăm împreună. - Bine.

Măi, stați ușor!

- Tati n-a terminat cumpărăturile. - Salutare!

- Bună! - Îți place pălăria mea?

- Cred că ai făcut alegerea perfectă. - Și eu cred.

- Îți lipsește doar calul. - Asta-i tot zic lui tata.

Mda, nu. Adică mie.

- Bună! - Salut!

Nu știam că ți-ai făcut atâția prieteni în Grand Valley.

- Ea e Kelly. - Ea se ocupă de tabără.

O să facem toate chestiile cool.

- „Cool” e noul cuvânt preferat. - Cool!

Cum de brazii au așa ornamente speciale?

Ne place să împărtășim obiceiurile familiei.

Bradul fiecăruia e despre familia lor și cum serbează ei Crăciunul.

- Deci e ca o poveste. - Da, așa e.

Am o idee.

Ce-ar fi să ne luăm și noi brad la cabană?

- Da! - Da.

Imediat începe serbarea aprinderii bradului.

- Cool! - Măi, așteptați-mă!

Hai, tată, nu putem întârzia!

- Haide, Kelly! - Vor fi încântați.

NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ PÂNĂ LA CRĂCIUN

- Îl vezi, scumpete? - Cool!

E primul nostru concediu după mult timp.

Mama lor a murit acum câțiva ani.

- Îmi pare rău. - Da.

Când vor aprinde luminițele?

- Imediat. - E evenimentul preferat al fiicei mele.

Cine aprinde luminițele?

Primarul neoficial al Crăciunului.

- Cunoscut și ca tatăl meu. - Vreți să mă ajutați?

- Desigur! - Eu stau deoparte.

Bine, stai deoparte. Hai! Îmi place pălăria ta.

Grand Valley e mereu așa festiv, de Crăciun?

Abia am început.

În Ajun de Crăciun, venim cu toții în piață

- ...și ne punem ornamentele în brad. - Max, când zic,

să tragi de manetă.

După obiceiurile familiei tale.

Până plecați, vă va fi dor de acest loc.

Doamnelor și domnilor, vă rog să fiți atenți!

Vom face acest Crăciun de neuitat.

Împărtășindu-ne obiceiurile și bucuria ce-o aduc.

Toată lumea e pregătită?

Da!

Trei, doi, unu, da!

Recunoaște că e minunat.

Da, este.

Vă doresc Crăciun fericit!

Crăciun fericit, Emma!

Crăciunul nu e la fel fără tine.

Nu vreau să te simți obligată. Doar că ești compania mea preferată.

Și eu simt la fel.

N-aș vrea să fiu în altă parte astă-seară.

Asta mi-a lipsit cel mai mult.

Să mă cuprinzi cu brațul.

Ajung departe cu el.

Până la Chicago, dacă e nevoie.

- Salut! - Ce facem azi în tabără?

Multe lucruri distractive.

Facem oameni de zăpadă și niște proiecte artistice.

Îmi place să desenez.

Da, îi plăcea să deseneze de mică. Nu-i așa, scumpete?

- La fel ca lui Picasso. - Vine și el în tabără?

Nu, e un pictor vestit.

Asta îți dorești să fii?

Poate.

Într-o bună zi.

Să începem!

Pa, dragilor!

- O zi bună! - La fel și ție.

- Bună, Kelly! - Bună, Mike!

Am adus câteva registre pe care le căutai.

Super, mersi!

Voi avea nevoie și de ultimele date despre cazare.

- Bine. - Mulțumesc.

Despre ce a fost vorba?

De nimic. Am de făcut o revizie financiară

ca să înțeleg despre ce e vorba.

Ce s-a întâmplat?

Tu ești tipul de la Sterry Resorts.

Așa este.

Am presupus că angajații știau, nu țineam secret.

Dar eu nu știam că tu ești acela.

Trebuie să plec. Mă așteaptă copiii.

Sunt personaj negativ?

Da, ești.

Dacă concluzia ta va fi că această cabană se închide.

- Bună! - Bună!

Copiii se uită la un film, așa că...

Da. Emma și Max au năvălit în birou ca să-mi spună

ce mult le place tabăra.

Da, mi-au cerut voie să facă asta.

Sunt minunați.

Da, deși tatăl lor a venit aici cu o treabă...

Sunt copii minunați.

Știi, ai mei mă aduceau la cabana asta

de Crăciun, când eram mic.

Înseamnă că știi cât de minunată e.

Aveam nouă ani. Lumea s-a schimbat.

Crăciunul nu s-a schimbat.

Dar afacerile hoteliere, da.

Mai bine mă întorc la copii.

Ca să știi,

locul acesta, orașul acesta e foarte special.

E magic și nu știu cum să scriu asta într-o broșură.

Mereu faci așa?

- Cum? - Păi...

pleci și apoi te întorci cu o remarcă?

Cred că îmi ia un minut, uneori.

Sunt mai vizuală, nu mă pricep la cuvinte.

- M-ai fi păcălit. - Ce vrei să spui?

Când o să-mi dau seama, mă întorc și îți zic.

Salut! Vrei să vorbim ceva?

- Da, avem o problemă. - Da?

Vino după mine!

Mike, sunt foarte minuțios.

La venituri și cheltuieli am nevoie de detalii.

Nu pot identifica problema fără să am toate informațiile.

Lucrez aici de când mă știu, dar n-am fost șef.

Dacă balanțele nu sunt clare sau afacerea e în declin...

Nu e vina ta.

Nu e vina ta, nu e vina nimănui.

Da.

Fii serios, Mike.

Competiția e acerbă.

E greu pentru un loc ca acesta să atragă clienți destui.

Așa că noi doi va trebui

să verificăm și să refacem toate calculele,

fiindcă nu pot să scot cifre din burtă.

Te ajut cu orice pot. Adică îți dau laptopul meu,

și îți voi fi recunoscător dacă vei găsi o cale să ținem cabana.

Nu depinde de mine, Mike.

Se rezumă la cifre.

Bine?

Arată minunat. Cred că puteți să-i puneți nasul.

Da!

Drăguț!

Parcă îi e cam frig.

Rezolvăm asta.

- E bine? - E perfect.

Voila! Și e și elegant, nu?

Unde sunt copiii?

Mike i-a dus înăuntru să se încălzească.

Eu luam o mică pauză.

Pot să mă uit?

E doar o schiță,

nici pe jumătate terminată.

Pot să închid un ochi.

Nu-i rău.

Nu-i nevoie să pari surprins.

Păi...

Sunt pictoriță.

Acum sunt cam sensibilă la ce e legat de munca mea.

Da, te înțeleg. La fel și eu.

Sunt aici făcându-mi treaba.

Înțeleg.

Nu s-ar zice, după atitudine.

Și atitudinea ta?

Este neutră.

- Pari că intri în defensivă. - N-am de ce.

Atunci, de ce-ți tot aperi îndatoririle?

- Nu fac asta. - N-aș fi zis.

Nu părem de acord.

Ar trebui să merg la copii.

Ce urmează?

Lucru manual.

Lasă.

Amintiți-vă cum arăta omul vostru de zăpadă,

dar mai ales cum v-a făcut să vă simțiți.

Al meu poate să zâmbească?

Da, poate să fie cum vrei.

Da, Barry?

Nu vreau ca omul meu de zăpadă să se topească.

De asta pictura e atât de specială.

Mereu vă puteți aminti cum arăta azi.

Va fi fericit și înzăpezit mereu.

Bine.

Bun, tabăra pe azi s-a încheiat.

Încă puțin.

Așa zic copiii mereu.

N-ai observat că eu n-am crescut?

Bine.

Vreau să-i dau tabloul mamei mele.

Știi ceva? Ar fi un cadou de Crăciun minunat.

Da!

Max, cred că am făcut cea mai reușită pălărie de Crăciun.

Da.

Emma, de câte ori mă uit, e tot mai bun.

Mersi!

Cred că ar fi drăguț să punem câteva tablouri

- ...în hol. Ce părere aveți? - Da!

Cred că exact asta lipsește din hol.

- Tată! - Salut, copii!

- Bună, tată! - Bună, scumpete.

Acum ce mai facem?

Am făcut un mic program.

Dar suntem în vacanță.

Bine, și dacă asta include o bătaie cu bulgări?

Ai planificat o bătaie cu bulgări?

Nu i-am alocat o oră anume, dar da, e pe listă.

Sunteți gata?

- Da. Pa, Kelly! - Bine, să mergem!

- Pa, Kelly! - Pa!

Azi m-am distrat foarte bine.

Și eu.

Pa!

- Salut! - Salut!

Chiar îmi place desenul ăla.

- Da? - Da.

Încă nu e terminat.

Copiii, fac arta să fie iar distractivă.

E vorba de bucurie.

Nu de a fi judecat.

Cred că așa ceva mi-ar plăcea să pictez.

Poate că-ți priește tabăra de Crăciun.

E și un „ți-am zis eu” printre rânduri?

Ar putea fi,

Cred că-mi priește să fiu acasă.

Printre oameni care mă cunosc.

Da, uneori mai bine decât mă cunosc eu.

Nu pentru asta e familia?

Ba da.

Mai ales de Crăciun.

Scumpo, nu trebuie să faci aia.

Din obișnuință.

Dar îmi și place.

Parcă e ca pe vremuri.

Da, așa e.

Auzi, Frank!

Nu cred că mai suport atâtea zâmbete.

Ești zâmbăreț de când a venit Kelly.

Nu fi afurisită, ca să-mi strici clipa, Vera.

Sunt afurisită comparativ cu tine. L-ai face și pe Moșul să pară deprimat.

Kelly și Crăciunul

sunt o combinație grozavă.

Dar plăcinta cu mere și pacea mondială care te fac să te simți mai sănătos?

- M-ar tenta o felie. - Nu-i așa?

Ia până poți.

Mâine avem program special de sărbători.

Avem deschis doar la micul-dejun.

Are nevoie de timp ca să mai răspândească voie-bună.

Cui nu i-ar prinde bine?

Mie mi-ar prinde bine mai multă plăcintă.

Voie-bună și ketchup. Niciodată nu sunt prea mult.

- Mă însoțești ca pe vremuri? - Da.

Ce este?

Mă bucur să te văd.

Și?

Da, mereu e un „și”.

Mi-am luat mașină nouă.

Am pus ochii pe ea de mult,

așa că mi-am făcut cadou de Crăciun.

Bravo ție!

Singura problemă e...

că e prea scumpă.

Am nevoie să mai câștig ceva de sărbători.

Mi-ar folosi un ajutor la tabără când ieșim afară.

Să vorbesc cu Mike.

Am sta mai mult împreună și copiii sunt minunați.

Nu-i nevoie să mă convingi.

E chestia perfectă.

Da!

Kelly-salvatoarea din nou.

Ce e cu tine?

Faptul că n-am expus la galeria Kinsey

m-a descurajat.

La trei lovituri ești dat afară.

Nu cred că mă vom mai lua în considerare.

Au înțeles greșit de trei ori.

O să ai ocazia în altă parte.

Am avut multe joburi de când m-am mutat la Chicago,

de la vânzătoare de artizanat la telefonistă la un muzeu,

doar ca să pot picta.

Dar a meritat, nu?

Nu mai sunt sigură.

Cum merge partea distractivă?

Te vezi cu... cum îl chema?

Nu.

Un sfat. Nu ieși cu artiști.

Dar tu și Mike?

Nu mai e cazul încă din liceu.

Și, dacă vrei să știi,

nu mă invită niciodată undeva.

E mereu aici, dar nimic mai mult decât...

„brânză la grătar nemaipomenită” sau ceva.

De ce nu faci tu prima mutare?

Nu mai am nicio mutare.

- Mă gândeam eu că e aici. - Știu.

Te-a văzut prin ușă.

Mă bucur că v-ați oprit aici.

Da, bucătăria e închisă, dar vă fac repede ceva.

- Ce ați vrea? - Lasă, Frank.

De fapt, abia am mâncat, nu?

Încă mi-e foame.

Chiar?

Nu vrei să cresc?

- Ce ziceți de clătite? - Clătite seara?

De ce nu? Foarte speciale. Ați mâncat clătite de Crăciun?

Ți-am vedea talentul culinar.

Am crescut cu clătitele astea.

- Și eu aș vrea. - Super!

Clătite speciale de Crăciun, imediat!

Ai crescut într-o braserie?

Nu toți au crescut așa?

Kelly stătea chiar pe scaunul ăla și desena cât era ziua de lungă.

Îmi amintesc fiecare clătită și fiecare drum spre școală.

Până și predicile.

Dacă ai noroc, o să ajungi ca ea.

Așadar, Leo,

pare foarte de treabă.

Ce am zis?

Leo e tipul de la Sterry Resorts.

El îl va lăsa pe Mike și pe mulți fără slujbe.

Nu știam.

E destul de drăguț, dar...

nu înțelege cabana și cât înseamnă pentru comunitatea asta.

- Poate că... - Ador locul ăla.

- Ca noi toți. - E concentrat pe profit

și nu vede că se nasc amintiri fericite.

Cred că i-ai zis câteva.

Ar trebui să-i zic.

Sunt cele mai bune clătite din viața mea.

Pe bune, așa sunt.

Treceți oricând, chiar dacă e închis.

- Vă fac repede o porție. - Frank, îți mulțumesc.

Auzi...

Bagă-i la loc. E din partea casei.

Prietenii lui Kelly sunt și ai mei.

Serios, e în regulă.

Mulțumesc.

- Unde mergeți? - Înapoi la cabană.

La ce oră ajungi acasă?

E femeie în toată firea, Frank. Nu-i da oră de stingere.

Nu stau mult, doar pregătesc tabăra pentru mâine.

Da, și știți ceva? E târziu.

Să mergem, copii!

Putem merge împreună.

Cum aș putea refuza?

Ne vedem acasă.

Știți ceva? Am un magazin mic mai jos,

care cred că v-ar plăcea.

Treceți și pe la mine cândva, bine?

Ador asta.

- Seară bună! - Bună seara!

O seară bună, dragilor!

Seară faină!

Leo pare de treabă.

Nu i-aș zice asta lui Kelly.

De ce, ce-i cu el?

El e tipul de la Sterry Resorts.

Da, nu-i așa?

Cum de toată lumea e așa fericită?

Fiindcă e Crăciun oriunde te uiți.

Uite!

- Bună! Crăciun fericit! - Bună!

Vă pot ajuta?

Tatăl tău a zis că stai în Chicago.

Da.

Nu e multă artă prin Grand Valley.

Da, am făcut Facultatea de Arte în Illinois și...

mi-am urmat visul.

Da, eu am stat în Chicago toată viața.

M-am angajat la Sterry Resorts când am absolvit.

Nu cred că m-am adaptat la viața din oraș.

- Chiar? - Dar acolo sunt galeriile!

Trăim în Chicago

și a trebuit să venim aici ca să ne întâlnim.

Îmi place aici.

Orașul e precum cabana.

Nu e doar un loc.

E un sentiment.

La fel e și cu oamenii.

Toată lumea de la cabană e mulțumită.

Clienții, cei care lucrează acolo,

inclusiv Mike,

care își adoră jobul.

Înțeleg că sunteți apropiați.

E vărul meu.

Suntem împreună de mici.

E un tip nemaipomenit.

Da, dar e omul potrivit ca să conducă cabana?

Nimeni nu cunoaște locul mai bine ca el.

Ar putea fi irelevant,

pentru că nu știu dacă cabana are potența financiară

pe care o caută Sterry.

Bine. Atunci o să rezolvăm asta.

Nu putem renunța la ea.

Ai idee câte familii au stat acolo?

Câte amintiri minunate s-au creat?

Inclusiv a ta. Și uite-i pe copiii tăi!

Uite ce bine se distrează!

Kelly, n-are legătură cu mine și cu copiii mei.

M-au trimis aici fiindcă e în pierdere.

Nu te uita doar la cifre.

Privește în ansamblu.

Sunt plătit ca să țin cont de cifre.

Cu asta mă ocup.

Și eu mă ocup de tabără.

Și să ofer copiilor un Crăciun fericit.

Și începe.

Noi vedem lucrurile diferit.

- Ai terminat? - Nu.

Cred că oamenii și Crăciunul

și bucuria pe care o aduce cabana contează mai mult decât profitul!

Bun, acum am terminat.

Salut!

Niște copii și-au uitat mănușile.

Îi ducem la ferma de brazi.

Mă bucur că faci parte din echipa taberei de Crăciun.

Și eu.

Am de întâmpinat oaspeți.

Și eu am de dus mănuși.

Atunci, bine.

Cine știa că Wyoming e așa drăguț?

Măcar cu asta suntem de acord.

Ce ușurare!

- Hai, tată, avem de ales un brad. - Bine.

Stai puțin, da?

Salut, Darren!

- Alo, Darren? - Da, încă sunt la Aspen.

Abia te aud, omule.

Cum stăm cu cabana? Ce-ți spune instinctul?

Instinctul îmi spune că mai vrea informații.

O să te sun înapoi, da?

Bine, dar vreau să încheiem.

Da.

- Pa! - Pa!

Priviți în jur și amintiți-vă ce vedeți,

pentru că vom picta ferma de brazi.

Îți dau o idee.

Prefă-te că te distrezi cât de mult se distrează copiii.

Nu-i nevoie să mă prefac.

Atunci, hai să alegem un brad.

Nu mâncați toată turta dulce!

Nu mă mai pot uita la cifre așa că am luat o pauză.

Să mă uit la copiii mei!

- Bradul din mijloc e al nostru. - Mi-am dat seama imediat.

- Drăguț! - Îl putem împodobi diseară.

Ne ajuți să facem bradul?

Da, aș putea... să comand pizza.

Atunci trebuie să vii.

Cred că da.

Fac o listă. Mergem la cumpărat decorațiuni și chestii.

- Bun! - Ce cool o să fie!

Crăciunul e cât de cool se poate.

Incredibil că mi-ați luat un ciorap.

Ce atenți ați fost.

Îți trebuie ciorap. Așa e obiceiul.

Eu le-am făcut.

Vrei să știi ce sunt?

- Moș Crăciun? - Clătite de Crăciun.

Desigur.

Le vreau săptămânal.

Am luat ornamentul ăsta și am adăugat poza.

Sunt eu și Max,

iar ea e mama mea.

Ar fi cel mai drăguț ornament din brad.

Aș vrea să stau mereu aici.

Și eu.

Unde ești, Darren?

Am aterizat la Lacul Tahoe. Sunt multe proprietăți și puțin timp.

Vreau să-ți știu părerea despre cabană.

Jarrod vrea s-o prezinte unor dezvoltatori.

Ce fac cu cabana dacă o cumpără?

Malluri, apartamente, fac ce vor ei.

Un mall?

Merg la o cină. Vorbim mâine.

Un mall?

Pe bune?

Pare ceva din Dickens.

Încă nu s-a hotărât nimic.

Trebuie s-o vindem și depinde de cumpărător.

Mulțumesc pentru seara minunată.

Bună, Sylvia!

Voiam să-ți urez Crăciun fericit.

- Și să văd cum te simți. - Ce amabilă ești!

De fapt, mă simt chiar bine.

Am venit acasă de sărbători.

Te-ai mai gândit ce faci cu pictura?

Am făcut o schiță cu un om de zăpadă.

Contează?

- Kelly și Lucy ne-au dus la săniuș. - Pare că v-ați distrat.

Fuga în camera de joacă!

- Facem prăjituri de Crăciun! - Da!

Mike, o să am de lucru după ce copiii se culcă.

Vreau și calculatorul tău ca să văd bilanțul.

- Nicio problemă. - S-ar putea

să iau o bonă ca să stea la cabană?

- Aș putea sta eu. - Chiar?

Ești sigură? Lucy, ar fi...

de mare ajutor. Mersi! Ar fi grozav.

Ca să știi,

mă străduiesc să găsesc o cale de a ține cabana deschisă.

Mă bucur să aud asta.

Bun. Bine.

Cred că se plac.

Se plac?

Uneori, cineva pe care-l placi stă chiar în fața ta

și tu habar n-ai.

Vorbim de Leo și Kelly? Că eu zău că nu mi-am dat seama.

Nici acum nu-ți dai seama.

Scuze, nu te-am văzut.

Îmi permiți?

Încă nu e gata.

Mereu zic așa.

N-ar trebui.

În ultimul timp am fost în pană de inspirație.

Există așa ceva?

Pentru mine, da.

Cunosc locul acela.

L-ai redat fidel.

Mersi.

Cred că așa încerc eu să-l...

păstrez.

Orașul nu va mai fi la fel fără cabană.

Și nici Crăciunul.

Da, îmi dau seama.

Suntem de aceeași parte?

Da, suntem.

Da, suntem.

Am uitat ce mult îmi plăcea.

Nu mergi la patinaj în Chicago?

Se pare că nu-mi fac timp.

Bate palma!

Mă întorc la cabană să pregătesc sala de lucru manual.

Dar tu nu te grăbi.

Se distrează așa de bine.

- Bună! - Bună!

M-am gândit să iau o pauză de la salvarea cabanei.

O să-ți placă.

Max învață să patineze și n-am văzut ceva mai adorabil.

Să-l vezi cum joacă fotbal.

Deși are tendința să-și inventeze reguli.

Max!

- Ești teafăr? - Da, n-am nimic.

Ești bine, teafăr?

Da, sunt bine. Tu?

Da, și eu. De ce?

Nu cred că ai voie să patinezi în teniși, tată.

Ba da. Se numește „tenisaj”.

Da, bine!

Da. Hai să ieșim de pe gheață

- ...înainte să mai cazi. - Bine.

Te-ai prins?

Te pricepi binișor.

- V-ați distrat? Da... - Mersi! Da, chiar...

Cred că ar trebui să facă „tenisajul” sport olimpic.

E foarte distractiv.

Da, cred că instinctele paterne preiau conducerea

când copiii mei se lovesc.

Mă simt obligat să le sar în ajutor.

Și tata e la fel.

Se pare că preiau ritmul vieții orașului.

Uit să mă grăbesc.

E bine.

Nu poți programa mulțumirea.

Dacă vorbești așa o să treci drept localnic.

Pot să-ți duc eu patinele?

Într-un oraș așa mic, e un angajament important.

M-ai cucerit de la „tenisaj”.

Tu, de când ți-am văzut tabloul.

Ești mai bună decât lași să se vadă.

Crăciun fericit!

Crăciun fericit, Vera.

Crăciun fericit!

- Da. - Da.

Mă bucur să te văd.

Foarte fericit, se pare.

- Mi-am zis să fac o pauză. - Bună!

Îmi ții companie?

Ți-am adus ciocolată caldă.

E important precum căratul patinelor.

E foarte fermecător.

- Îmi dai voie? - Doar că...

Nu e gata.

Nu pricep de ce eziți mereu.

Ăsta e foarte bun.

Mă bucur că-ți place.

Nu cred că e de vânzare.

Ți-l dau cadou.

- După ce-l termin. - Nu.

Să-ți dau și eu ceva în schimb.

În afară de salvarea cabanei?

Crede-mă, mă străduiesc.

Îți place slujba ta?

Nu mă simt în largul meu.

Tata se ocupa de hoteluri, pe partea de management.

Pe atunci contau serviciile,

acum contează profitul.

Dar era mândru de... oriunde a lucrat.

Cred că e important să crezi în ce faci.

Interesant e că am crezut că-i voi călca pe urme

și voi fi la conducere.

Apoi m-am angajat la Sterry Resorts și...

n-am mai privit în urmă.

Uneori te inspiră să privești în urmă.

Îmi amintesc că mama ne aducea pe mine și pe mama, în fiecare duminică,

la masă la hotelul acela.

Își lua munca foarte personal.

Ar trebui să simți asta legat de tot.

Nu-i așa?

Altminteri, ce rost are?

Ai o clipă?

Da, sigur.

- Mai sunt câteva zile până la Crăciun. - Dacă nu ne grăbim, va fi târziu.

Emma și Max ar vrea să expună bradul vostru în oraș.

Ca să facă parte din comunitate.

A fost ideea voastră. Explicați-o.

Bradul nostru e prea drăguț ca să nu-l vadă și alții.

- Bine. - Și pare singuratic

proptit în cabană toată ziua.

Unde i-ar plăcea să meargă?

Kelly l-a sunat pe Frank și a zis că are loc în fața restaurantului.

Ba chiar ne ajută cu transportul.

După ce mutăm bradul, Frank a zis că putem face clătite de Crăciun.

Cine ar putea refuza așa o ofertă?

- Da! - Da!

Copiii se bucură aproape cât tatăl meu.

Ăsta e locul perfect.

Bun-venit acasă!

Cred că sunteți clienții mei preferați.

Iar acesta, restaurantul meu preferat.

Stelele sunt uimitoare.

Sunt incredibile.

Știu când văd ceva incredibil.

Mi-e cam foame.

La asta mă gândeam și eu. Haideți!

Știi, aveai dreptate.

Cu ce?

O să-mi lipsească locul ăsta.

Și mie.

Max,

- ...ai talent înnăscut. - Mersi, amice.

Cred că știu ce vreau să fiu. Bucătar.

Ai putea prelua restaurantul după ce mă pensionez.

Și tu, Emma, ce vrei să fii?

Cred că vreau să fiu pictoriță.

Ești deja.

Pot să-ți văd desenul?

- Emma, e minunat. - Așa e, draga mea.

Un tablou face cât o mie de cuvinte.

Mă gândeam să-l atârnăm în braserie.

Chiar lângă cel desenat de Kelly, da?

Mi-ați dăruit un Crăciun de neuitat.

- Bună! - Bună! Pot să termin eu aici.

Tu zahărul, eu sarea. Terminăm imediat.

Mama ta spunea așa.

O moștenești pe mama cu partea artistică.

Decorațiunile pictate ea le-a făcut.

Voiam să fiu chiar ca ea.

Așa o mai ținem în preajmă.

Ar fi foarte mândră de tine.

Nu știu. Sper că da.

Ce se întâmplă?

Asta încerc să-mi dau seama.

Nu e ușor în lumea artei.

Iartă-mă, dar sunt tatăl tău. Îmi pasă mai mult de sufletul tău.

Sufletul meu e debusolat.

Mereu te dă de gol zâmbetul acela trecător.

Ce vrei să spui?

E mai mult ca să mă liniștești pe mine, decât cum te simți de fapt.

Sufletul meu e sigur de un singur lucru.

Da.

Și eu te iubesc.

Ia loc!

Mike a zis că vrei să vorbim.

Da, în primul rând, mă bucur că ești aici.

Copiii dorm duși.

Nu sunt obișnuiți să stea în natură.

Uite, mă gândeam,

ca să le fie ușor copiilor să reia viața în oraș, și eu la fel,

oare am putea să...

ne vedem în Chicago.

Mi-ar plăcea și mie.

Treaba e că...

Nu vreau să o iei ca pe o obligație.

Nu e vorba de asta.

Bine, și despre ce e vorba?

Nu cred că locul meu e în oraș.

Mereu m-am simțit nelalocul meu

și s-a reflectat în munca mea.

Dar fiind acasă,

fiind cu copiii,

a fost atât de eliberator.

Pictez din nou.

Și o fac din suflet.

Nu vreau să par siropoasă, dar...

aici mă simt inspirată.

Înțeleg. Realmente.

Cred că s-ar putea să vreau să mă mut înapoi în Grand Valley.

Și să predau arte plastice copiilor.

E ceva aici, parcă mă cunosc din nou.

Merită să te cunoască cineva.

Cred că ai un dar.

Și dacă așa simți,

dacă simți că Grand Valley e muza ta,

aici ar trebui să fii.

Nu puteai să-mi spui ceva mai drăguț.

Vreau să-ți mulțumesc

că ai fost așa amabilă cu copiii.

A fost ușor.

Eu...

o să le duc dorul.

- Da. - Și de tine îmi va fi dor.

Hai să profităm de timpul pe care-l mai avem, da?

Mă gândeam eu că aici te găsesc.

Nu te-am văzut la braserie dimineață.

Am să-ți spun ceva,

și e destul de important.

Se vede.

Orice ar fi, de bine sau de rău, va fi în regulă.

Mereu mă susții.

Deci e de rău?

Mă mut înapoi în Grand Valley.

Veste mai bună nici că se putea.

MAGAZINUL DE SUVENIRURI AL VEREI

Ador la nebunie Crăciunul.

Colecționez de când mă știu din astea.

Locul ăsta e ticsit cu amintiri pentru mine.

De aici ai prima pereche de patine.

Da.

Am mai fost aici.

Da, când eram mic și am stat la cabană.

Mi se părea mie că te știu.

Eu am fost mereu aici.

Poate că ne știm de mai demult.

- Ăsta e cel mai cool elf. - Da, nu-i așa?

Max a jucat rol de elf la școală. Se identifică cu rolul.

Eu am jucat-o pe dna Crăciun.

Parcă nu mi se potrivea.

Uite ce glob cu zăpadă!

Și un brăduț argintiu!

Uite cum sclipește!

Poți pune un brad în alt brad?

Da, de fapt, dacă nu e tradițional, ar trebui să fie.

Am mai văzut ăsta. Era aici când eram mic.

Da, acordeoanele nu se vând prea rapid.

Da. Bunicul avea unul.

M-a învățat să cânt când eram de vârsta ta, Max.

Să vedem dacă tata mai știe.

Trebuie să recunosc, nu te vedeam cântând la acordeon.

Nici acum nu-l văd.

V-am zis că e la preț redus?

Mă înveți?

Desigur, Max. Ține de tradiția familiei.

E destul de bun.

Nu trebuie să fie perfect.

Ține mai mult de...

Asta vrei să surprinzi, felul în care te simți.

Bine.

Atârn astea în hol.

- Bine. - Vin imediat.

Mai încercăm?

Lucy, ai putea să stai diseară cu copiii?

Da, până la cât lucrezi?

Nu lucrez. Ies să iau masa în oraș.

- Bine. - Cred că ies la restaurant.

Sper. Depinde de ea. Mersi!

Mi-ar plăcea...

să te invit la masă în oraș.

- Da? - Nu la obișnuitele clătite.

Trec la nivelul următor.

Care e cel mai bun restaurant din Grand Valley?

Moretti, cred.

Atunci la Moretti să fie. Ieșim la o întâlnire.

Mi-ai cărat patinele, așa că...

- Da, normal. - Adică...

Vă duc la film.

Ce-o să vedem?

Crăciun alb.

Ador filmul acela.

Cred că l-am văzut de cel puțin 100 de ori.

Ai vrea să vii cu noi?

Da, de fapt, mi-ar plăcea. Ar fi super.

Chiar vrei să-l mai vezi o dată?

Mai mult decât credeam.

Și eu la fel.

Sper că nu facem o greșeală.

Ce, nu-ți place cabernetul?

Nu mă refer la vin.

La întâlnire.

Cred că merge bine.

Știu. Asta e problema.

Eu voi fi aici, iar tu te întorci în Chicago.

Nu plec astă-seară.

Hai să scăpăm de stres,

și să ne considerăm prieteni.

Mi-am făcut părul 30 de minute.

- Pentru amici, cinci. - Bine.

Părul îți stă minunat.

La fel și rochia.

La fel și ochii.

Ce faci?

Noi...

reținem clipa.

Ce se va întâmpla când se termină?

Vom avea o amintire.

În Grand Valley parcă iei pauză de la restul lumii.

Da.

Cred că de asta îmi place.

Asta e partea magică.

Eu nici măcar nu stau aici și simt un fel de responsabilitate.

Mă străduiesc din răsputeri să nu fac ce mi s-a spus să fac.

Știu.

Ești așa frumoasă!

Mai e ceva ce m-am străduit să nu fac.

Ce anume?

Să te sărut.

Ce faci mâine seară?

Îmi spui despre întâlnirea ta?

A fost minunată.

Mă bucur să aud.

La fel și a mea.

Întâlnirea ta?

Am dus copiii la film cu Mike.

Și apoi am stat de vorbă.

Se pare că simțim la fel.

Tu și Mike, în sfârșit!

Darren va trebui să priceapă

că orașul și cabana vin la pachet.

Se vând reciproc. Ascultă,

eu nu știu cum să prezint asta cuiva rigid ca Darren.

- În comparație, eu par relaxat. - Ești relaxat.

Comparativ cu Darren.

Comparativ cu tine când ai venit aici.

Da, așa e. Am febra Grand Valley.

O să-mi treacă.

În mare parte, cauza e Kelly.

- Chiar o placi, nu? - Da.

Cred doar că suntem în contratimp.

- Ca mine cu Lucy. - Poftim?

- Nu știam că sunteți împreună. - Am fost, acum mult timp.

Ne-am îndepărtat și acum se pare că ne apropiem din nou.

E bine.

- Măcar sunteți în aceeași etapă. - Da.

Mi-ar prinde bine o cafea.

- Nu cred că braseria e deschisă. - Pare-se că aici nu contează.

Haide!

Ce brad frumos!

Da, este.

Haide!

Vă spun, băieți,

n-am ocazia să fac asta în Chicago.

Să bei cafea?

Nu, doar asta. Să stau cu băieții.

De ce nu?

Pentru că de câte ori ies cu cineva în Chicago, e o ședință,

am un plan, trebuie să fii la cravată și e...

Eu nu port cravată. Nu merge cu șorț.

Eu ar trebui să port, acum că-s manager.

Cravatele sunt ciudate, dacă stai să te gândești.

Niște mătase înnodată la gât,

diferențiind muncitorii de funcționari.

Asta-i profundă, Frank.

Înțelepciunea mea de braserie se adună cu anii.

Unchiul Frank știe să povestească.

E ca un barman, dar în loc de gin tonic

- ...ai chiftele și cartofi prăjiți. - Vă zic ceva.

Dacă ar fi să-mi descarc sufletul ție, ca barman,

probabil că aș vorbi de fiica ta.

Mă tem că n-am o părere obiectivă, în afară de faptul că,

oricare ar fi problema, merită.

Povestește-mi.

Tocmai ți-am zis.

Copiii nu s-au întors.

Da, de fapt,

la tine am venit.

Știi, aseară a fost...

Da, a fost.

Emma și-a terminat tabloul. Vrei să-l vezi?

Mi-ar plăcea.

- Știi, aveai dreptate. - Cu ce anume?

Cu predat arte plastice.

I-ai oferit un cadou fiicei mele.

Și mie mi-ai dat unul.

Mulțumesc.

Ce avem noi aici?

E al meu. Încă nu e gata.

Ce părere ai?

Ce părere am? Este...

E splendid, Kelly.

Și mie îmi place.

Nu știu dacă e pictorul

sau orașul,

dar l-aș putea privi mereu.

Când crești în el, poți uita

cât de special e.

Apoi luminile și metropola îți obturează vederea.

Dar chiar e special.

Cabana e sufletul acestui oraș.

Aș vrea să-i pot transmite asta șefului meu.

În afaceri el e atât de la obiect.

Îl poți face să vină aici?

Nu, n-am nicio șansă.

Dar am o idee.

Aș vrea să-ți postez tablourile pe site-ul cabanei,

pe site-ul Sterry Resorts și pe site-uri de călătorie.

Ce părere ai?

Când? De obicei am timp să mă pregătesc.

Parcă arta se face pentru că-ți dă bucurie.

Asta îi înveți pe copii, nu?

Bine zis.

Bun!

- Orice pentru cauza noastră. - În regulă.

Ăsta va fi postat, cu siguranță.

E splendid.

Da.

De când eram mici, mereu avea un creion în mână.

- Și uite-o acum. - Da.

Trebuie să fac asta.

Mike, trebuie să le postez online cât mai repede.

- Ca să crească afacerea? - Sper, până la urmă.

Nu cred că va mai conta acum, dar ar fi de ajutor.

Să-l încânt pe Darren până se termină vacanța.

Dacă intră în ședință,

n-am nicio șansă.

Kelly, salut!

Nepoata mea vine în vizită cu familia,

și i-am zis să stea la cabană.

A intrat pe site și ți-a văzut picturile.

Chiar?

- Da. - Ce repede!

A fost impresionată, la fel ca mine. O să stea aici.

Îți mulțumesc. Și mulțumește-i și ei.

O să-i spun.

Te simți bine?

Sunt puțin emoționată, cred.

Ca lumea să-mi vadă picturile.

Când termini cu emoțiile, încearcă să fii mândră. Eu una, sunt.

E minunat, Kelly. Într-adevăr minunat.

În fine, e frig. Mă întorc la treabă.

- Ne vedem mai târziu. - Bine. Mersi!

Salut, Darren.

Ce bine că te-am prins înainte să plec acasă.

Am ajuns în oraș la țanc pentru febra Crăciunului.

Acordă-mi câteva clipe, ca să-ți prezint situația.

Chiar cred că merită să păstrăm cabana.

Credeam că am stabilit.

Nu e ca alte proprietăți.

- N-o poți prezenta în mod obișnuit. - Merge modul obișnuit.

Nu e vorba doar de cabană,

ci de oraș și cum te face să te simți.

Sentimentele nu rezonează cu bilanțul trimestrial.

Am postat niște picturi pe website.

Privește-le. Spune-mi ce crezi.

Nu știu cum să-ți spun la ce mă refer.

Apreciez efortul suplimentar, dar am decis să vând.

Mi-am întins antenele și am câțiva doritori.

Cred că faceți o mare greșeală.

Du-te acasă și bucură-te de Crăciun cu copiii.

Ne vedem când te întorci.

Ce l-o fi apucat?

Nici măcar nu l-am convins să se uite.

Ai făcut ce ai putut.

M-a sunat un cumpărător care pleca în concediu.

Le-a văzut pe un site de călătorii.

De ce nu mi-a zis Kelly de astea?

Sunt cele mai bune lucrări ale ei.

Îmi place cea cu copilul și omul e zăpadă.

Și brazii de Crăciun și orașul.

Acela îi place cumpărătorului.

Trebuie să vorbesc cu ea.

Ar putea fi ceva important.

Nu vreau să ratez nimic.

Caii și Moș Crăciun în același timp. Ăsta da Crăciun.

Cine vrea să meargă cu trăsura?

Pete seamănă tot mai mult cu Moș Crăciun.

Ce face în restul anului?

În afară că așteaptă luna decembrie? E medic.

El a moșit jumătate din copiii din oraș, inclusiv pe Kelly.

Și când mama ei a murit,

orașul s-a unit și m-a ajutat s-o cresc.

Ai făcut treabă bună.

Cred că dă mai departe.

Uite-i cum pleacă!

Polul Nord e după colț!

A fost cel mai fain drum cu trăsura.

E singurul tău drum cu trăsura.

De până acum.

- Ne putem întoarce anul viitor? - Și eu vreau să venim înapoi!

Știți ceva?

Asta o să desenăm azi la arte plastice.

- Dorințe de Crăciun. - Da!

- Da! - De ce nu?

Îmi doresc ca toate Crăciunurile să fie așa.

Spune și tu, de nu-i predestinat.

- Așa simt și eu. - Da.

- Salut! - Salut!

Ne schițăm dorințele de Crăciun.

Ce își doresc ei.

N-am rezistat să nu trag cu ochiul.

Ora de arte plastice e cea mai tare.

Ești tu, eu, Max și tata în Grand Valley, Crăciunul viitor.

E foarte frumos, Emma.

Ești chiar bună la asta.

Sper să ți se împlinească.

Și eu.

Toate bune?

Nu, deloc.

- Ce e? - Copiii mei sunt foarte fericiți, Mike.

Și de ce asta e o problemă?

Fiindcă plecăm acasă în câteva zile și...

în Chicago cred că mă voi simți singur.

Și mai e și Kelly.

Da.

Vrea să se mute înapoi aici,

iar eu plec acasă.

- E doar geografie. - Geografie și jobul meu.

Poți să-ți găsești alt job.

Ai perfectă dreptate.

Cred c-o să am nevoie curând de alt job.

Nu, nu.

Nu neapărat.

- Ce știi tu și eu nu știu? - Îți zic când aflu, amice.

Vreau să vorbesc cu tine despre cabană.

Leo, dă-i pace. E Crăciunul imediat.

Nu, nu poate aștepta. Jarrod a găsit cumpărător?

Da, are o ofertă de la un dezvoltator din Denver.

- Spune-i să n-o accepte. - De ce aș face asta?

Uite, știu că o să-ți pară ciudat,

dar vreau să mă asculți.

Bună, Sylvia!

- Ce bine că te-am prins. - Asta e o surpriză neașteptată.

Crăciun fericit!

Nu atât de fericit cum urmează să fie.

- Ce vrei să spui? - Ți-am văzut lucrările online.

Da?

Da și am fost impresionată.

Le-am arătat galeriei Kinsey.

Vor să-ți ofere propria ta expoziție.

Kelly!

Da, sunt aici.

Dar trebuie să fii aici! Cât mai curând.

Bine, înțeleg.

E clipa ta de succes

și vreau să creez cât mai multă vâlvă.

În sfârșit ți se împlinește visul pentru care ai venit la Chicago.

Leo, am niște vești.

Spun eu primul.

- Îmi spuneți ce se întâmplă? - De fapt, vă spun tuturor.

- Putem merge în piața orașului? - Vom putea merge zilnic

când vrei tu. Știi de ce?

Fiindcă ne mutăm în Grand Valley.

Am cumpărat cabana.

- O să stăm aici? - Exact.

Eu și Darren suntem parteneri financiari iar tu

- ...vei fi la conducerea cabanei. - Da!

Mi s-a îndeplinit dorința de Crăciun.

- Felicitări! - Mulțumesc.

O să locuim în cabană

și o să mergem zilnic la patinaj?

Și o să mâncăm clătite seara când vrem?

- Pare un plan bun? - Grozav.

Vă iubesc.

Mă bucur mult pentru voi.

Mersi!

Salut!

A fost minunat ce ai făcut.

Cred că așa e drept.

E noua mea concluzie.

Nemaipomenit!

Ce voiai să-mi spui?

Eu...

Nu vreau să-ți stric cheful sau Crăciunul.

Kelly, fiindcă locuiesc aici

nu înseamnă că presupun mai mult decât amiciție.

Dacă devine mai mult, super, dar...

nu vreau să te presez la mai mult.

Nu, aș vrea mai mult.

Aș vrea să fie așa simplu.

Îmi poți spune orice.

Bine?

Pot să expun la galeria Kinsey,

care e în Chicago.

E între una dintre cele mai prestigioase galerii din țară.

E nemaipomenit!

E minunat. Cât timp crezi că vei fi plecată?

Nu, eu...

mă mut înapoi acolo.

Trebuie.

E o șansă extraordinară și agenta mea spune

că trebuie să profit de ea.

Ar însemna alte galerii și mai multe expoziții.

Pentru asta am muncit toată viața.

Kelly, meriți asta.

Îmi pare foarte rău.

Eu mă mut aici și tu te muți înapoi în orașul din care plec eu.

O să-mi fie dor de voi.

Știi, nouă ne va fi dor de tine.

Sylvia zice că sunt foarte interesați de lucrările mele.

A vorbit cu dealeri proeminenți.

Așa o expoziție te pune pe alt nivel în lumea artei.

- Sunt foarte mândru de tine. - Mersi.

Nu ești dezamăgit că mă întorc în Chicago?

Îmi pasă doar de fericirea ta.

Ce e?

N-am zis nimic.

Ceea ce e foarte sugestiv.

- Dacă chiar vrei părerea mea... - Lucy, pășește atent.

Lasă, spune-o.

Să văd dacă am înțeles.

Leo se mută în Grand Valley, unde credea că vei fi tu.

Pentru copii și fiindcă nu-i plăcea slujba.

Predai arte plastice copiilor și brusc nu te mai poți opri din pictat.

Așa reușești să te întorci în Chicago,

unde ei nu mai locuiesc.

E o situație complicată.

Ar trebui să încerci cu tipul ăsta.

Lucy vrea ce e bine pentru tine

și doar tu știi în ce constă.

Așa cum zice el.

Mersi!

Avem ocazia să punem cabana pe hartă. Îi păstrăm trecutul

în timp ce îi clădim viitorul.

Aici am ocazia să fac management, ca tatăl meu.

Știi că mergea la treabă zâmbind

și venea acasă mândru de ziua avută?

- Așa mă simt eu. - Știu, și eu...

- Bună! - Bună!

Incredibil că e ultima oră de arte plastice.

Vreau să o fac specială.

Kelly, toate orele au fost speciale.

Adică eu m-am simțit foarte bine.

Da, tu...

- Ai făcut să însemne mult. - Și pentru mine a însemnat mult.

Le-ai zis că mă mut înapoi în Chicago?

Încă nu.

Să așteptăm până după Crăciun.

Desigur.

Bună!

Am fost în piața din centru și Frank m-a lăsat să dau zăpada.

Piața e minunată.

E plină de tradiții ale familiilor.

Peste două zile decorăm bradul cel mare.

Cool! Bine, mergeți în sala de joacă.

- Să începem! - Distracție plăcută.

O să-mi lipsească asta.

- Mai vorbim. - Da.

- Bună! - Bună!

Ca să știi,

cred că Kelly face o greșeală.

Da, dar va trebui să-și dea seama singură.

Tradițiile de Crăciun pot fi orice.

Vechi,

noi.

E braseria și eu cu Frank, făcând clătite de Crăciun.

E obiceiul meu preferat de familie.

Dar e familia ta. E în regulă?

Puteți împrumuta oricând familia mea.

Ce o să pictezi?

Vai de mine!

Pe voi, ora de artă plastică...

e un obicei preferat al meu.

Și al meu.

Pictez același lucru.

E minunat, Emma.

Mersi.

Bună, Kelly.

Voiam să văd ce mai faci.

Asta spune tot.

O să-mi lipsească locul ăsta.

Înțeleg de ce.

Dar sunt bucuroasă de Chicago.

Ce-i cu privirea aia?

Lasă-mă pe mine. Ce e cu privirea?

Mereu am visat asta.

Bine, atunci care e problema?

Mă tem că dacă mă întorc acolo,

iar o să mă rătăcesc.

Și ce-ți spune asta?

Nu e concurs cu întrebări, e viața mea.

Știu, dar doar tu știi răspunsurile.

Da, așa e.

Mersi, dar mi-ar prinde bine un pont.

Ce fac?

Asta e viața mea.

Știi ceva? Vreau să fiu aici.

Aș putea trăi aici, aș picta aici, unde am inspirație.

M-aș duce la Chicago când e nevoie.

Poate voi rata câteva ocazii, dar asta e.

Bună discuție.

Leo!

Am să-ți spun ceva.

Ce este?

Cât de fericită sunt.

Spui că...

Spui că vei sta în Grand Valley?

- Da. - Ești sigură că asta vrei?

Toți artiștii pe care-i cunosc au ceva în comun.

își sunt loiali lor.

De asta au ceva de zis.

Ăsta e adevărul meu,

să fiu aici, cu tine și cu copiii

și cu ai mei, în orașul pe care-l iubesc.

Inima mea...

e chiar aici.

La fel și a mea.

Crăciun fericit tuturor!

E cam exagerat, chiar și pentru tine, Frank.

- Încep un nou obicei. - Să îndrăznesc să întreb?

Da, pun clătite de Crăciun în meniu.

„Specialități din Grand Valley. ”

Și nu-i o lozincă. Învață să trăiești cu bucurie.

O să mă străduiesc, Frank.

E o zi perfectă pentru aranjat un brad.

Și pentru mai multe amintiri.

De păstrat, categoric.

Mărturisesc că...

orașul ăsta știe să facă Crăciunul.

Grand Valley n-a mai fost așa mândru.

Îmi văd elful!

Câte familii și câte obiceiuri!

Vreau să nu se mai termine Crăciunul.

Atunci, pictează-l.

Subtitrarea: Bogdan DeLia