Original subtitles

Această copie a filmului Cabecas cortadas a fost realizată din matricea

furnizată de Cinemateca Brasileira cu fonduri acordate de FAPESP

pentru proiectul de cercetare al lui Duvaldo Bamonte (PhD: ECA-USP).

La realizarea filmului a contribuit şi fotografa Katia Coelho. Ianuarie, 2002

Traducerea şi subtitrarea: Dappon (dappon1959.wordpress.com)

CLAR

Aud voci de fantome.

Aud voci de fantome. Aud voci de fantome.

Aud voci de fantome. Ucid.

Ucid. Ucid. Ucid. Ucid. Ucid, ucid, ucid, ucid,

Ucid fantome, vampiri...

Ne vedem reflexia

prin realitate, prin vise...

prin minciuni...

Priviţi! Descompunerea civilizaţiei occidentale.

Fostul centru, centrul imperialismului, Augustus Octavian

rezultatul stilului ciumei, al lui Alexandru cel Mare,

rezultatul cuceririlor imperialiste ale Romei, ale lumii a treia.

Augustus Octavian, Cezar Augustus. Imperialismul democratic...

Sediul imperialismului,

fixat aici pe spinarea calului aceluia,

a calului aceluia monstruos...

Această imagine e ultima imagine a Occidentului,

ultima imagine a Occidentului...

Centrul era aici. Noi plecaserăm.

S-a născut în Elveţia. În Elveţia, apoi a plecat în altă parte,

s-a implicat într-un fel de terorism,

apoi mama lui a murit într-un dezastru aerian.

Totul e de necrezut! Am venit aici de două ori.

Dar a mai fost o dată, nu-mi mai amintesc unde a fost...

Unde a fost...

Ce doriţi?

Am venit aici şi era...

O cameră?

Ei bine, el a venit aici. Era o seară ciudată, o seară...

O cameră? O cameră...

Mama lui a murit. Mama lui a murit

într-un accident de maşină în Elveţia.

Întocmai, înţelegi?

El a fost un terorist, apoi celălalt a fost arestat.

Mai exact, aici a fost o poveste despre sinucideri...

Despre muncă... Lupta de clasă e dură.

Ce vrei să...

Ce vrei să faci?

Dar ea a murit.

Într-un accident de maşină în Elveţia. Mama a murit!

Mama a murit aici în centru. Înţelegi?

Clar!

A fost un terorist, un sinucigaş în Marea Mediterană.

Au fost explozii înainte să... să explodeze...

lupta de clasă în Europa.

Tatăl nostru se poate căsători cu regina Fátima din Orientul Mijlociu!

Eşti o canalie!

- De ce? - De ce?

Pentru că vrei să ia banii tatălui nostru!

Clar că vreau banii lui! De ce nu?

Clar că îi vreau!

- Iar el e gelos! - Şi tu nu vrei banii?

- Nu vreau banii, o vreau pe regină! - Vrei şi banii!

Eu o iubesc pe regină. Nu vreau banii.

Atunci, însoară-te cu regina! Însoară-te cu regina!

Nu vreau să mă însor cu regina. O iubesc.

Eu nu sunt gelos, să ştii! Dar şi tu vrei banii!

- Nu vreau banii, fă ce vrei. - Tu vrei banii!

N-am nevoie de ei, am prieteni, n-am nevoie de nimic.

Mulţi prieteni. Mulţi prieteni...

Tu vrei banii, iar eu nu sunt gelos!

- Atunci fă ceva în privinţa asta. - Ce să fac?

Nu ştiu, zici că vreau banii. Fă ceva!

Dar tu vrei banii!

Eu nu vreau nimic. Sunt liber, înţelegi?

Şi eu ar trebui să fiu dependent de tine? Ce vrei să spui cu asta?

Ascultă! Întotdeauna ai fost dependent de mine.

N-am fost niciodată dependent de tine! Niciodată!

N-am fost niciodată dependent de tine!

- Şi eşti şi gelos! - Termină! Mai taci!

Atunci... cu cine să vorbesc?

Tu vrei banii.

- Dar tu... - Eu nu vreau nimic.

Vrei banii. Cum?

Eu n-am nevoie de nimic. Îi cunosc pe toţi şi ştiu cu cine ar trebui să fiu.

Îi cunoaşte pe toţi!

Ei bine?

- Ei bine? - Ei bine, trebuie să plec de aici.

- Du-te, du-te! - Fiindcă... fiindcă nu te mai suport.

Şi ce-ai de gând să faci?

Nimic. Plec şi atâta tot.

Aşa că dacă tu, dacă vrei să faci ceva...

Vreau banii, da? N-ai înţeles?

Dar ce putem face?

Să-l omorâm pe tata! Să-l omorâm pe tata!

- L-am putea omorî. - O să-l omorâm pe tata!

O să-l omorâm pe tata! O să-l omorâm pe tata!

Da, l-ai putea ucide.

Tu nu-ţi aminteşti nimic. Nici măcar de mama.

- De nimeni! - Îmi amintesc foarte bine de mama.

Las-o în pace!

Ştiu foarte bine că tata a ucis-o. Şi o ştii şi tu.

Da, o ştii.

Mama e încă în viaţă, iar eu plec pentru că...

- Mama ta n-are nimic de-a face cu asta. - Nu mai suport! Înţelegi?

Ei bine, ciao!

- Unde te duci? - Plec de aici.

Dacă tu vrei să rămâi, rămâi!

- Rămân. - Foarte bine.

Stai, nu mă lăsa singur aici!

- Hai, grăbeşte-te! - Nu, mi-e frică!

- Nu ţi-e frică! Nu ţi-e frică! - Mi-e frică.

- Să mergem repede. - Mi-e frică să merg!

- Mario, să mergem! - Mi-e frică, Carlos. Mi-e frică!

- Frică de ce? - De comunişti! De comunişti!

- Nu ţi-e frică! - Mi-e frică!

- Nu ţi-e frică, ţi se pare! - Mi-e frică!

- Nu ţi-e frică! - Mi-e frică!

Întotdeauna mor doar cei care-mi sunt foarte apropiaţi.

Într-o zi sunt acolo, vorbind...

Iar a doua zi, nu mai sunt!

Mă umple de atâta spaimă!

Cum e posibil? Cum e posibil?

Mereu acelaşi lucru, în alt sens, vreau să spun.

E un discurs care continuă şi continuă...

Dar e atât de plin de contradicţii încât...

În unele momente chiar...

cred că ar fi mai bine să fiu mort şi nu atât de viu.

Începând cu 28 iulie 1943,

Mussolini a fost închis pe Insula Ponza,

un loc tradiţional de detenţie.

Potrivit soţiei sale, în 1 august,

a primit două cufere cu haine şi o cutie de fructe.

Pentru prima oară din 25 iulie,

a putut să-şi schimbe hainele şi să-şi continue lectura...

Eu sunt ultimul reprezentant al clasei mele.

Un bătăuş mafiot dependent de cocaină!

- Asta eşti tu! - Sunt un nobil!

Sunt un nobil!

- Acum eşti un nobil? - Extrem de nobil!

Acum mafiotul ăsta e un nobil!

Eşti un mafiot dependent de cocaină!

Eu am plecat de aici!

Am venit aici ca să vorbeşti cu el, ca să-i spui ceva.

Eu n-am vrut să spun nimic. Tu ai vorbit?

Nu mă lua cu chestii din astea!

- Iar fratele meu... - Iar fratele meu acasă, mi-a spus:

„Să-l omorâm, să-l omorâm! Să-l omorâm pe tatăl nostru.”

Acum poţi să-mi spui cum vrei să-l omori pe tatăl nostru?

- Eu vreau dragoste! - Acum vrei dragoste!

Şi tu crezi că ar trebui să vă omorâţi tatăl?

- Să-l ucidem... - Clar! Clar!

Trebuie să fim foarte atenţi.

E o chestiune foarte delicată.

- Şi cine ar face asta? - Tu.

Eu nu pot. Nu sunt capabil să fac asta.

- Tu ce crezi? - Eu nu voi ucide pe nimeni.

Şi atunci, cine îl va ucide?

Am un prieten care ne-ar putea da un sfat.

- Cine? - Dacă ne poate da un sfat, întreabă-l!

- Cine e acest prieten? - Colonelul Stefano.

- Cum? - Colonelul Stefano.

- Colonelul? - Da. El înţelege lucrurile astea.

- El e prietenul meu. - Prieten? E complet nebun!

Îi urăşte pe prietenii americani!

E un naţionalist!

Colonelul e un naţionalist! Un naţionalist ca unchiul meu!

E de la CIA. Nu înţelegi?

Ei bine... S-a terminat, domnule Hissen.

S-a terminat cu adevărat.

Responsabilitatea ta s-a terminat. Războiul s-a terminat.

Ai făcut ceea ce trebuia să faci. Poţi merge acasă.

Poţi să te plimbi pe străzi. Eşti liber!

Liber cu adevărat să te plimbi străzi, să-ţi iei o slujbă.

Încearcă să-ţi găseşti una, pentru că nu există!

Iar oamenii, frate, oamenii nu te plac.

Te vor urî pentru că ai ucis,

te vor urî pentru ceea ce ai făcut!

Pentru că sabia e în mâna ta!

S-a terminat totul, războiul s-a sfârşit!

Unde vrei te duci?

Să caut o slujbă. Doar să-mi caut o slujbă.

Ia-ţi slujba aia!

Zborurile pe care le făceai, în fiecare noapte decolai...

Mergeai în misiunile alea,

aruncai bombele alea fără să-ţi pese unde cădeau.

Au căzut peste oameni!

Acum te vei confrunta cu oamenii care sunt acolo!

America are locul ăla minunat pentru tine!

Plin de oameni înfometaţi!

Ei te vor iubi! Te vor iubi repede!

Domnule Hissen, domnule Cetăţean! Vine domnul Erou de Război!

Nu există niciun erou în acest război! Strigăm:

”Nu există eroi, există doar victime, victime!”

„Sute şi sute de mii de victime de înfruntat!”

Plimbă-te pe străzi, încearcă să-ţi găseşti o slujbă, să câştigi bani!

Du-te undeva, cumpără-ţi o casă mare, ceva frumos!

Mergi pe stradă să-ţi găseşti o slujbă,

mergi la magazin în fiecare zi: „Iată că vine eroul de război!”

Nu există niciun erou de război.

Dar a fost distractiv, nu?

Te-ai distrat, nu?

Te-ai distrat bine, vremuri bune.

Fiecare zi a fost frumoasă.

Dar s-a terminat. Războiul s-a terminat.

Eu nu cred în democraţie.

Eu cred în putere.

În forţă!

Sunt un om foarte bun.

M-am născut sărac, fiu de imigranţi.

Născut în Brooklyn.

Tu te-ai născut în Italia.

Mă cheamă Lella.

Sunt fiica celui mai mare sultan din şapte ţări ale Orientului.

În Orient, îmi amintesc că 47 de femei mi-au făcut baie.

M-au dat cu ulei de patchouli. Patchouli!

Sunt bogat, sunt bogat. Sunt bogat de ce?

Doar fiindcă am bani?

Nu! Putere. Interioară.

Am început vânzând ziare.

Voi...

A început vreunul dintre voi aşa? Nimeni?

Eu am vândut ziare. Cu un asociat.

Apoi m-am gândit:

”Dacă am un asociat, jumătate e a mea.”

S-a aprins o lumină... Afară cu asociatul!

Sunetul fluierelor, muzica...

Când soarele ieşea din deşert, sclavii negri fugeau.

Femeile cu voalurile lor rămâneau în spate, îngrozite.

Tatăl meu a fost asasinat.

Sora mea a rămas acolo şi m-a adus aici...

Eroii mei sunt Rockefeller,

un mare om... Ford...

De asemenea, Allan Brook.

Am vrut să fac război cu Mexicul acum mulţi ani.

Am vrut să fiu împăratul Mexicului.

Ăsta bărbat! Un bărbat adevărat!

Cu ambiţie.

Eu am ambiţie.

Cum preiei conducerea într-o ţară, acum?

Printr-o lovitură de stat.

Noaptea, îmi amintesc că mă plimbam singură prin deşert.

Se auzeau sunetele fluierelor

care făceau şerpii să se ridice

ca nişte simboluri falice.

Eu pot să fac ce vreau. De ce?

Am putere, bani...

am ambiţie.

O mare ambiţie. Pot da foc Romei!

Haide! Haide, dă-i drumul! Nu-mi pasă deloc!

Haide, dă-i drumul! Nu-mi pasă!

Nu-mi pasă deloc, dă-i drumul!

Ăsta e infernul...

Trebuie să ai grijă, vor să-l dea afară.

Eşti atât de dramatic!

Stârneşti o furtună într-un pahar!

Vremea se schimbă! Vine furtuna!

Vezi lămâia asta? Azi e aşa, mâine va fi aşa!

- Nu mă crezi? - Această lămâie e mereu rotundă.

Marii duşmani vor să-l vadă plecat.

Comisia Senatului se pregăteşte să-l incrimineze.

Un vechi proverb: „Noi creăm, noi ucidem.”

- La naiba! - Aşa că trecem la fapte!

Eu nu te-aş sfătui să ucizi.

Încearcă să acţionezi, doar! Iar dacă te cheamă comisia...

Vom cumpăra totul şi pe toată lumea!

Vom cumpăra oameni, ziare, reviste,

televizoare, fabrici, ce doreşti.

Nu poţi cumpăra totul. Nu se poate, înţelegi?

Asta e ceea ce vreau să arăt, că ceea ce cumperi te corupe.

Fie că e vorba de aur, bani, petrol...

- Sunt în cârdăşie cu străinii. - Străinii conduc armata comunistă.

Chiar crezi asta? Haide...

Mâine vinzi petrolul. Nu conta pe ei, contează pe forţa acestei ţări!

Dragul meu Roman, eşti un dobitoc...

Adevărat, dar mi-e teamă că ţi s-ar putea întâmpla ceva rău.

Petrol, petrol, petrol!

Am avut un coşmar! Un coşmar, un coşmar!

Era o statuie mare,

o statuie mare din marmură.

- Roşu, sânge, comunism. - Văd un râu de sânge!

Imperialismul mondial! Capitalismul s-a terminat!

- O pisică, o pisică albă. - S-a terminat în Europa!

Albă...

Avea o blană lungă, lungă.

- Un ochi verde, celălalt albastru. - Albastru!

- Adică, nu! Unul era roşu... - Roşu, roşu!

- Roşu, roşu! - Şi celălalt negru.

Roşu! Roşu!

Descompunerea noastră se va accentua.

Vom fi ca această mâncare, devorată în cele din urmă de muşte.

Nu va rămâne nimic din cenuşă!

Nimeni nu va renaşte din această abjecţie.

Ei vor fi terminaţi. El!

El e! Copiii ei.

Şi copiii copiilor lui. Ăsta de aici e tatăl!

Tatăl, bătrânul, capitalistul.

Şi al lui.

Cel care a deţinut totul, care a zdrobit poporul,

cel care încă mai crede că are o putere abstractă,

unde totul e pe cale de dispariţie, de declin.

Regatul vostru nu mai există!

Se bazează pe o descompunere totală!

El crede că are dreptate! Încă mai crede în bine şi rău!

Are moralul eroilor!

Al eroilor capitalei şi ai istoriei din trecutul trecutului.

Se ceartă cu un negustor.

Comercianţii, oportuniştii afacerilor

care şi-au câştigat existenţa exploatându-i pe alţii.

Şi această femeie nebună, această femeie obscenă,

această prostituată venită din Est,

pentru a se culca cu occidentalii!

Cumpărată ieftin!

Vine să dea naştere unor copii degeneraţi.

El, un bărbat care se gândeşte doar la cum să fie un animal,

abuzează de lovituri. Veniţi!

Fiara primară e sălbatică,

şi se gândeşte doar să-şi salveze pielea şi să le ia banii.

Cât despre tineri, tinerii blonzi şi schizofrenici,

sunt nebuni, dezbinaţi şi fără suflet!

Fără suflet!

Iată rezultatul familiei, nucleul convenţional,

nucleul definitiv care urmează să explodeze!

Va exploda, căci părinţii vor fi ucişi de copiii lor!

Fiii se vor culca cu mamele lor, ele se vor culca cu fiii lor!

Şi va fi o distrugere totală, definitivă,

a acestei orori care se află astăzi aici, în oraşul Roma,

oraşul descompus, fabricat pe ruine,

rămăşiţele unei civilizaţii idee,

în care exploatarea omului de către om

a marcat acest pământ cu sânge roşu!

Roşu! Roşu! Roşu!

Roşu va fi noul sânge al omului de mâine.

Roşu. Roşu vor fi viermii născuţi în Saigon.

Şi, astăzi, în Ho Şi Min.

Dar nu mai sunt fiinţe care să vadă,

nu mai sunt urechi care să asculte.

Nu ştiu ce să fac cu ele!

Dar oamenii se vor naşte din acest oraş

unde tot ce există este arătat pe cărţi poştale.

Un oraş al cărţilor poştale, care se învârte şi rătăceşte

printre turişti nebuni după un trecut bolnav.

Bolnav din cauza unui capitalism care explodează,

care degenerează, complet terminat.

Şi văd imaginea acestui biet om palid,

tremurând sub o fereastră care se balansează în mijlocul pieţii

unde vine mulţimea idioată şi proastă,

fără cultură, fără nimic. Fără nicio consistenţă,

complet mistificată de silueta aceea albă, mică, ridicolă,

cu vocea putredă, cu mutra aia fără dinţi,

plină de mâncare, de murdărie, de şerpi bolnavi: e Roma, Roma.

Cărţile poştale, clopotele care sună

cu descompunerea sa totală. Totul va fi anihilat.

Oamenii vor construi mâine pe vechile pietre.

Nimic nu va rămâne din noile lor construcţii.

Nu vor mai exista structuri ca acelea pe care le-au făcut ei,

construcţii sobre pe clădiri vechi, sau pe construcţii noi

pentru a ne face să credem că e diferit, chiar dacă e acelaşi lucru!

Vechii senatori, vechii tribuni

sunt astăzi capitaliştii, asasinii! Iar oamenii mor!

După eliberarea lumii a treia

şi dezvoltarea luptei de clasă în Europa,

a sosit momentul căderii finale a capitalismului.

Lumea îşi începe marşul triumfal spre comunism,

spre o societate fără clase, fără stat,

unde omul va fi realmente liber,

unde omul e liber şi sperma este cosmică!

- Un toast pentru Dumnezeu! - Fac eu un toast pentru Dumnezeu!

- Ce este Dumnezeu? - Dumnezeu este lumină!

- Şi înţelepciune! - Ambiţie, putere, măreţie!

Uitaţi-vă la familia mea!

Copiii, fii de târfe!

Mama, o curvă!

Sunt decadenţi!

Degeneraţi, drogaţi, nebuni!

Paranoia femeii!

- Nevroză? - Naţionalism dialectic!

Picioare, pântece, fund, femeie! Sex!

Peşte! Peşte!

Mie îmi place! Îmi place! Îmi place peştele!

- Îmi place peştele! - Mama! Mama! Mama!

- Îmi place peştele! - Mama! Mama! Mama!

- Îmi place peştele! - Mama! Mama! Mama!

- Iat-o pe mama! - Îmi place peştele!

- Mama! Mama! - Peşte! Peşte!

Mama! Mama! Mama! Mama!

Mama mă iubeşte! Mama mă iubeşte!

SAIGONUL SE PREDĂ

Războiul din Vietnam se termină cu victoria totală a comunismului

Tu nu poţi şti ce simt eu. Nu-ţi dai seama prin ce am trecut?

În fiecare noapte mă gândesc şi simt! Simt!

E un contrast!

Oamenii stăteau acolo Unu, doi, trei...

În fiecare noapte a trebuit să-i împuşc, nu înţelegi?

- Înţeleg. - Nu.

- Înţeleg. - Nu, nu înţelegi! Nu înţelegi cum e!

În fiecare seară ieşeam să caut afecţiune, dragoste,

o femeie care să mă ia şi să mă ţină în braţe!

Sunt aici pentru tine,

Te iubesc, dar nu înţelegi ce mi-ai făcut?

Ai ucis oameni pe care i-am iubit!

- M-ai omorât pe mine! - Nu i-am cunoscut pe niciunul.

Războiul ăsta e oribil.

A ucis pe toată lumea. Iar iubirea s-a pierdut.

Ce ştii tu despre asta? Ce ştii tu?

- Tu stai aici toată ziua. - Stau aici toată ziua?

În frumoasa ta casă, vorbind, în timp ce eu ies în fiecare seară

să caut, să caut, să caut...

Am crezut că fac dragoste cu tine.

Am citit şi ziarele, ştiu şi eu cum a fost în trecut.

Am nevoie de ajutor, am nevoie cu adevărat, o simt!

Fiindcă senzaţia de a ucide Văd crimele alea!

Iar pentru lume nu înseamnă nimic!

Oamenii ăia proşti mi-au spus în fiecare zi “Stai acolo! Stai acolo!”

Nu pot sta acolo! N-o să stau acolo!

Ouça...

Te iubesc!

Dar...

Ai ucis oameni, fiinţe umane.

Nu i-am cunoscut pe oamenii pe care i-am ucis.

- I-ai cunoscut! - Nu, nu i-am cunoscut!

- I-ai cunoscut! - Nu i-am cunoscut!

- Ba da! - Ştiu că în fiecare zi am aruncat...

Eu încerc să te iubesc, te iubesc,

dar m-ai ucis!

- Nu înţelegi? - Ba da.

Nu înţelegi?

Războiul s-a terminat, s-a terminat complet...

- Războiul e pierdut! - Şi eu unde mă duc?

- E pierdut! - Nu poate fi pierdut!

Nu poate fi pierdut! Trebuie să continui!

- E pierdut! - Trebuie să continui!

- Trebuie să continui! - Opreşte-te, opreşte-te, te rog!

Eşti atât de rănit! Ai distrus ceva frumos.

Uite ce-ai făcut!

I-ai ucis pe oamenii mei!

- I-ai ucis pe oamenii mei! - Nu! Nu-i adevărat.

Am luptat cu cei mai mari. Cu cei mai mari din lume.

Suntem mai mari decât Germania.

Mai mari decât Rusia, mai mari decât China!

Nu te pot ajuta.

Cum? De ce?

Sunt obosit. Am călătorit, am fost în Africa.

Am fost în Brazilia, în Congo, în America.

Sunt obosit, nu mai pot.

Da... Înţeleg.

Deci ai devenit un gardian al infernului.

Există plajă, mâncare, dragoste.

Există de toate!

Aici mănânc, dar nu mă distrez.

A, da...

Bine, atunci. Ai fost biciuit îndeajuns.

Aşa că acum te înclini în faţa fiarei.

Ai fost frânt, bătut, ţi-au ucis fraţii...

Ţi-au violat surorile...

Părinţii tăi au fost lichidaţi.

Au tăiat peste tot trestie de zahăr sub un soare arzător.

Tu ai cules bumbac, peste tot.

Trebuie să fii fericit, să cânţi pentru fiară

culegând zi şi noapte bumbac pentru a-ţi face haine, nu?

Fiara era frumoasă cu aurul pe care l-ai scos cu degetele tale,

pe care l-ai scos cu pielea ta, cu oasele tale,

în mica lor mină de aur!

Spune-mi... Eşti foarte fericit pentru toate astea.

Iar acum cânţi. Macumba, amulete...

Şi mari zâmbete pentru fiară.

O mulţime de dansuri. Uite ce fericit e!

Fericit. Fiara e aici! Ce fericit eşti!

Iulius Cezar, după ce a cucerit toată Europa,

s-a dus în Egipt şi aici a găsit-o pe Cleopatra.

Ea l-a sedus ca să se salveze şi să salveze Egiptul,

pentru că armata ei nu era destul de puternică

pentru a-i înfrunta pe romani.

El a adus-o la Roma.

Aici a existat o conspiraţie pentru a-l ucide.

Marc Antoniu se îndrăgostise de ea.

La prima vedere.

Continuă!

O dată ajunşi aici, au început să comploteze împotriva lui...

- Şi să pună la cale moartea lui. - Brutus?

Da, Marc Antoniu era îndrăgostit de Cleopatra.

Aşa că Brutus, fiul său, l-a ucis,

iar Octavius a preluat puterea.

Îl numeşte pe Marc Antoniu un fel de ministru de război,

şi îl trimite în Egipt.

Acolo începe autodistrugerea sa.

Pur şi simplu nu-l mai interesează nimic.

E îndrăgostit de Cleopatra...

Ea încearcă în continuare să-şi apere ţara,

şi ştie foarte bine că nu va fi posibil

să facă o înţelegere ulterioară cu Octavius,

pentru că Octavius, după cum se ştie, era homosexual.

Ea este un pic cam bătrână,

a intrat la menopauză şi nu-l poate seduce pe Octavius,

care în acest moment deţine puterea.

Îl cheamă la Roma pe Marc Antoniu,

îl căsătoreşte cu sora sa şi îl trimite în Grecia.

Marc Antoniu fuge, se revoltă,

încearcă încă o dată să ajungă în Egipt...

În Cipru, îşi pierde armata,

şi este învins pe mare.

Cleopatra se sinucide.

O îngheţată...

Imperiul, draga mea. Imperiul!

Se spune că Septimius Severus a fost un om de familie.

A creat şi a extins armata pretoriană

care înainte era doar garda împăratului.

Septimius Severus o dezvoltă şi formează legiunile.

Astfel, avem un stat în care poliţia este în casa ta.

Dar aceşti pretorieni au început să exagereze.

Împăratul decadenţei...

Decadenţa e frumoasă.

E frumoasă, în parte din cauza împăratului,

dar şi din cauza libertinajului...

şi comportamentului sadic al poliţiei.

Poliţia sadică, poliţia sadică.

Legionarii ăia...

Trebuie să înţelegi că a existat un minister de interne.

Un minister... de interne.

- De interne. - De interne.

De interne.

Nu externe. De interne. De interne.

Poliţia.

Poliţia...

”Doar cu poliţia putem duce istoria mai departe.”

Camus. Albert Camus.

”Doar cu poliţia putem duce istoria mai departe.”

Septimius Severus extinde Ministerul de interne...

Îngheţata asta e dezgustătoare!

Şi transformă acest minister într-o legiune.

Multe legiuni, draga mea! Multe!

Erau atât de multe, atât de multe!

Ai înţeles? Ei bine...

Încăpăţânat, împăratul îl urmează.

Septimius Severus, la fel, apoi...

Un împărat căzut în dizgraţie, Caracalla, obscur, etc.

Un fapt important, până să ajungi la stoici, adică la antonini...

Antoninii care...

cu creştinismul, au dobândit puterea,

au smuls puterea pentru ei.

Dar, în mod voluntar, decăderea este frumoasă.

După aceea, au trebuit să aştepte secole până să...

până să vină un „Duce”, un „Dux”,

„Aezio”. Aetius.

Rivalul lui Attila.

Attila...

Aetius a fost primul Duce.

Istoria se terminase înainte.

Şi cu Aetius s-a terminat mai rău, pentru că...

Pentru că s-a terminat mai rău.

Eu sunt o doamnă

pentru tot dispreţul care mi se datorează,

pentru că las istoria bărbaţilor.

muncitorilor, modei bărbaţilor.

Să mergem!

„Rex Italia”!

Italia e a mea! Italia e a mea!

Italia e a mea!

Italia e a mea! Italia e a mea!

Italia e a mea!

Italia e a mea! Italia e a mea!

Italia! Italia e a mea!

„Rex Italia”!

Italia e a mea!

„Rex Italia”!

Italia e a mea!

Italia e a mea!

Italia e a mea! Italia e a mea!

„Rex Italia”!

Italia e a mea...

Italia e a mea! Italia e a mea!

Italia e a mea! Italia e a mea!

Universul!

Italia este a mea! Italia este a mea!

Regele Universului! Universul Italiei.

Italia e a mea! Italia e a mea!

Cu absenţa

acestei culori

care nu mai există,

şi pe care o căutam

între negru,

între alb,

undeva...

în mişcările uitate,

dar care erau descompuse în geometria spaţiului...

un spaţiu rupt ca nişte versuri lipsă.

Lătratul acestor câini mari şi slabi

care lătrau în deşert

nu mai există.

Chiar şi ecoul a dispărut

în uscăciunea nisipului

schimbându-se în neantul memoriei...

deteriorate.

Şi adâncimea acelei mări abisale

unde mi-am înecat amintirile,

unde s-au împărţit lucrurile care existau înainte să se întâmple

în acele zile trecute prin care treceam,

şi unde ne reduceam la nimic,

ne reduceam la zero,

la o uscăciune, la o uscăciune sălbatică

cu o gură uscată ca...

ca infinitul

acestui deşert,

al acestui deşert în care piramida se ridică

într-o figură care nu mai este piramidală,

ci ceva aproape complet monstruoasă.

Nu mai ştiu, termenul nu mai există.

Există ceva mai mult sau ceva de neant?

Pentru că am intrat în adâncurile neantului

care nu este... care nu este mai mult decât o mişcare,

o mişcare fără început şi fără sfârşit,

o mişcare a raţiunii,

o mişcare...

a ceva care va pleca

fără să poată începe vreodată să sosească,

ceva dintr-o epavă...

Nu mai ştiu.

Nu mai sunt cuvinte de spus,

pentru că limbajul nu mai este limbaj,

iar diferenţa dintre act şi cuvânt

a căzut în ceva unilateral,

unde fiecare culoare, unde toate sunetele,

unde toate formele s-au adunat

într-un haos cosmico-demonic,

în care am uitat ce numeam atunci

luciditate,

pentru că generează...

generează...

ceva cristalin... şi nou...

cu sunete noi, unde parfumurile

care ar putea începe...

Nu, nu e el!

Nu mă mai pot gândi.

E el şi se mişcă din nou.

O umbră grotescă şi ridicolă.

E normal.

Ceea ce era scris

e burta caldă, încă.

A fecundat fiara necurată.

Uită-te la cancerul ăsta care-l roade,

care îi devorează frumosul chip alb!

Părul alb a dispărut cu totul acum.

Nimic nu rezistă timpului.

Tu nu vei rămâne nici măcar în umbrele amintirii.

Apele devin tulburi când le contempli.

Vocea...

Vocea nu se mai aude.

Eşti încă viu şi te mişti.

Pe limba ta se mişcă agonia.

Dar e sfârşitul.

Nu vei rezista istoriei.

Nu vei rezista la nimic.

Faptele tale rele

sunt înfăptuite.

Nu eşti decât o fantomă

palidă.

Poţi să te agiţi şi să ţipi,

dar e doar o umbră albă a nimicului,

a răului pe cale să dispară pentru totdeauna.

Omul încă se mişcă,

dar tabloul este deja redus la praf.

Reduse la nimic,

fantome nesfârşite care se agită

la marginile trecutului.

Tăcerea umple spaţiul.

Nu te mai mişca...

Nu te mai mişca!

Oboseşti pentru totdeauna,

şi vei dispărea în ziua în care capetele

nu se vor mai odihni.

Acasă, toţi suntem muncitori. Suntem toţi muncitori.

L-am văzut pe tatăl meu trezindu-se timp de 40 de ani la aceeaşi oră

şi mergând la fabrică.

Şi eu am făcut la fel.

Dar acum m-am oprit.

Apoi un alt coleg a făcut la fel, şi apoi încă unul...

Am intrat în grevă.

Patronul m-a chemat şi mi-a oferit o grămadă de bani.

Am refuzat.

Atunci a chemat poliţia.

M-au dus la închisoare,

m-au torturat.

Apoi m-au eliberat.

Am plecat.

Am plecat departe, în alt oraş.

Ei bine, spune-mi povestea!

Ei bine, am început să lucrez ca jurnalist,

m-am implicat în politică, crezând că voi salva lumea.

Am sfârşit prin a mă sinucide pentru că nu mai puteam suporta.

Apoi, am fost ales guvernator. Încă sunt implicat în politică.

Am fost înlăturat din funcţie fiindcă voiam să fac o alianţă cu comuniştii.

Voiam ca ei să ia parte la lovitura mea de stat.

După asta am plecat.

Am lucrat pentru poliţie.

Am devenit amantul soţiei unui general.

Şi asta?

Ea l-a omorât, l-a înjunghiat mortal.

- Femeile sunt groaznice. - Groaznice.

Apoi am plecat în Africa.

M-am implicat în traficul de arme.

Am cunoscut o mulţime de oameni.

Am avut un prieten american, un tip teribil, credeam eu.

Era de la CIA.

Acum, sunt aici, în Roma. Fac câte ceva din toate.

- Ce anume? - Fac afaceri.

Fac bani. Lucrez în cinematografie.

- Şi în cinematografie? - Merg pe străzi...

Şi apoi?

Ei bine, întotdeauna am avut acest sentiment interior

de căutare, de incertitudine.

Nu ştiu cum să-l explic, un sentiment care rămâne...

Un sentiment care nu dispare

şi pe care l-am purtat mereu prin toate aceste vieţi.

Am pornit să găsesc Eldorado.

Fiindcă am vrut să găsesc Eldorado.

Apoi, când am ajuns în Caraibe, nu mai aveam bani.

M-am dus să mă întâlnesc cu nişte prieteni care erau în cealaltă barcă.

Am cunoscut o mulţime de oameni disperaţi.

A fost destul de greu să pot merge peste tot.

Nu cunoşteam pe nimeni, dar brusc, toţi mi-au fost prieteni, înţelegi?

- Femeile erau frumoase? - Femeile... Nu erau multe femei.

Dar asta nu era important, fiindcă era revoluţie, înţelegi!

Caracasul era plin de revoluţionari,

chiar şi de avioane, ca aici, cândva.

Nu mi-a fost frică deloc, pentru că indienii...

Erau şi indieni, peste tot era plin de indieni,

în Caracas, în Venezuela.

Se uitau la mine şi spuneau:

”Tipul ăsta arată ca un indian.”

- Când se uitau la mine... - Ai întâlnit vreun indian?

Indienii... Ţi-am spus că arătam ca un indian.

Toţi suntem fraţi.

- Dar nici măcar asta... - Viaţa cum e acolo?

M-am întors încă o dată să găsesc Eldorado.

Dar a fost greu să ajung acolo, deoarece revoluţia a continuat,

iar eu nu mai făceam parte din ea.

Am întârziat fiindcă azi-dimineaţă m-am rătăcit pe un câmp.

Un câmp, o grădină frumoasă.

Am întâlnit cu un copil.

Iar el mi-a cerut să mă joc cu el.

Eu n-am vrut.

Mi-era teamă că... că nu voi putea să mă joc cu el.

El a spus: „Joacă-te, joacă-te!”

Aşa că m-am jucat cu el.

Dar el m-a făcut să văd că...

că...

că îmi lipseşte un fel de spontaneitate

pe care o aveam înainte.

Dar el m-a făcut să văd că n-o mai am.

El era atât de simplu, atât de dulce!

Am văzut toate problemele şi complicaţiile pe care le am.

Apoi...

apoi m-a făcut să văd că pot avea această spontaneitate din nou.

Că e ceva ce pot redescoperi în mine.

Ceva care există încă în mine.

Este ceva care cred că, întorcându-mă aici,

cred că poate fi încă prezent în mine.

Trebuie să plecăm, nu mai putem rămâne aici!

- Ascultă zgomotul ăsta... - Vin, uite!

- Uită-te la culoarea asta! - Hai să plecăm cu un avion!

- Nu face zgomot... - Haide să plecăm de aici!

- Uită-te la culoarea asta. - Să fugim, să mergem!

- Fă linişte... - Să mergem cu toţii! Tată!

- Fă linişte! - Haide! Haide!

- Priveşte! Priveşte! - Să mergem! Haide! Haide!

Să mergem, de ce mai stăm aici? Hai să plecăm!

Să fugim, să evadăm! Să mergem departe de aici!

- Să mergem! - Totul e plin de lumină!

Nu mi-e frică. Nu mi-e frică.

Sunteţi cu toţii soldaţi.

Aveţi arme.

Şi mai aveţi o sculă pentru când vă culcaţi cu femeile.

Omoară-ţi fiul, omoară-ţi prietenul!

Omoară-ţi chiar şi tatăl şi mama!

Şi vedeţi peisajul plin de soldaţi.

Tot e plin de soldaţi!

Cu toate armele lor, cu toate grenadele, cu toate tunurile!

Suntem aici, aici! Vă aşteptăm!

Putem pleca acum. Să mergem de aici! Să mergem de aici!

Voi urmări această mare dorinţă de a face revoluţie!

Priviţi Priviţi!

Uitaţi-vă, priviţi ce minunat!

Ce minunat! Priviţi!

Priviţi acolo, luminile!

Sunete, culori...

Un paradis pierdut.

Am găsit paradisul pierdut! Priviţi!

Priviţi ce frumos e!

- Priviţi! - Linişte, linişte!

La ce te uiţi?

Ce se întâmplă? Ce auzi? Ce spui? Unde te duci?

Negrul ăla idiot! Indianul ăla, scopitul ăla!

Îţi place diversitatea? Gândeşte-te la mare!

Drogatule! Homosexualule! Cretinule! Idiotule!

Priviţi ce frumos e!

Şi sensibil, şi plin de lumină, de culoare!

Priviţi! Priviţi! E lent! Priviţi cum merge pe cer!

Priviţi cum se mişcă! Cum se mişcă! Vreau să fiu acolo!

Vreau să plec, vreau să plec! Vreau să plec departe!

Nu-mi mai pasă de nimic!

Plec în căutarea unei lumi diferite.

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Tatăl lui Dumnezeu!

Mama lui Dumnezeu!

Fiul lui Dumnezeu!

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule Dumnezeule! Dumnezeule!

Ce e? Vreau să ies!

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule!

Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule!

- Dumnezeule! Dumnezeule! - Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule! Dumnezeule!

Agresarea şi rănirea avocatului Diccarelli

reprezintă o acţiune josnică a unor grupuri organizate.

Acţiunile de acest tip trebuie să fie definite ca fasciste

şi întotdeauna condamnate aspru.

Ne exprimăm toată solidaritatea faţă de victimă.

În acelaşi timp, muncitorii umplu piaţa publică din Milano.

Legea regală este neconstituţională,

chiar şi după părerea liderului colegiului electoral.

Corpul de puşcaşi marini desfăşoară un atac în Cambodgia.

La o dezbatere cu sala aproape pustie, se discută Legea Rossi.

Mâine, la Napoli, va avea loc întâlnirea muncitorilor.

Alegeri. Campania electorală începe la Roma.

Mâine, la ora 16:00, la Bazilica Massei,

lansarea campaniei electorale a Democraţiei Proletare din Lazio.

Democraţia proletară.

Liderul partidului, Borotteu, a declarat:

„Ce le rămâne prietenilor noştri de la ţară? Hoţii de găini?”

”Toţi uniţi, toţi împreună să facem ca în '48!”, le-a spus el alegătorilor.

„Noi, partidele de stânga, n-am dus lupta aşa cum ar fi trebuit,”

”deoarece am fost influenţate de ameninţarea unei crize”

”şi de teama de schimbări electorale.”

”Nu am luptat aşa cum ar fi trebuit”.

Poliţia a venit să ocupe sediul facultăţii

susţinând că s-au găsit bombe în interior.

De asemenea, în Torino, dezintegrarea imperialismului american,

rebeliunea avangardiştilor micii burghezii,

care este, de asemenea, proletară.

Revoluţia totală: sex, politică, pe scurt,

tot ceea ce este transformat în consum.

Criză, psihanaliză, schizofrenie, delir...

Transversalitate metaforică, psiholingvistică...

sex, plăcere, artă, estetică.

Pământul este o planetă mică şi săracă.

De la origini până astăzi,

perturbarea sistemului cu revoluţia sovietică,

revoluţia chineză, revoluţia cubaneză,

revoluţia lumii a treia,

distrugerea nazismului, reînvierea fascismului,

în special în ţările lumii a treia...

Cucerirea spaţiului,

dezintegrarea armonioasă a artei burgheze,

demistificarea unei paranoia estetice expresioniste baroce groteşti.

Portugalia descoperă lumea.

Eu sunt un...

Această pădure care nu mai există,

unde erau copaci care scârţâiau, care scârţâiau, care scârţâiau,

era ca orizontul în aer, pe verticală,

ca şi cum am fi fost cu susul în jos.

Şi îmi amintesc foarte bine

de acest spaţiu infinit şi verde.

Şi în mijlocul focului din spate,

tu, pe care te-am adus cu mine,

tu, cel mut, cel mut care e mereu cu mine,

tu, cu privirea ta verde

prin spaţiul transfigurat,

şi eu, vocea care vorbeşte,

vocea care vorbeşte fără oprire, care spune orice,

care spune de toate,

care spune orice şi oricui,

prin lucruri, şi prin timp, prin spaţii...

Şi într-o noapte...

Bărbatul îi aduce soţiei sale

coastele de la degustare.

Femeia exprimă noaptea

şi se face frumoasă

cu nişte pene!

Avem manifeste cinematografice aici. Le vreţi?

Manifestul Majestăţii Sale Eisenstein.

Avem. Şi Straub. Jean-Marie Straub.

Jean-Marie Straub. Şi manifestul, repet...

Da, am manifestul lui Jean-Luc Godard.

- Da? - Da, e Jean-Luc Godard.

Şi al lui Andy Warhol?

Nu, Andy Warhol e prea de dreapta pentru mine.

Nu-l avem pe cel al lui Andy Warhol.

Există un manifest cinematografic al domnului Visconti.

Da, îi avem pe Visconti, Fellini, Antonioni,

chiar şi pe maestrul Rossellini.

Eşti deja obişnuit cu asta.

Când eşti bine, e grozav.

Când te simţi rău, plângi.

Când râzi, e bucurie.

Când eşti printre prieteni, companie.

Când mănânci, plângi.

Când bei, plângi.

Când eşti fericit după toate astea, trăieşti.

Văd toate astea în mare. În mare, în mare.

Pornind de la lupta asta pentru locuinţe,

pe care o susţine întreaga mişcare sindicală a muncitorilor romani,

trebuie să mergem înainte,

astfel încât fiecare muncitor să aibă o casă şi dreptul la o casă.

Apoi putem lega acest lucru de situaţia mai largă din ţara noastră,

o situaţie unde sute şi sute de muncitori

care, ghidaţi de sindicatele lor, luptă pentru ca fabricile să nu fie închise

şi pentru ca criza pe care am importat-o

în parte din străinătate să fie eliminată

şi să se închidă Casa de Integrare

care este una din armele pe care patronatul

o foloseşte împotriva muncitorilor italieni

şi a muncitorilor care lucrează în străinătate.

Este un fapt că în Germania, în industria automobilelor,

imigranţii italieni se confruntă constant cu ameninţări de concediere,

dar şi în Franţa şi în toate ţările din Europa capitalistă.

Noi, aici în Italia, avansăm puternic

în lupta noastră şi încercăm, de asemenea, să creştem

unitatea muncitorilor împreună cu sindicatele,

eliminând toate organizaţiile şi făcând asta...

Este tot acest pătrat, vedeţi.

În această piaţă se întâmplă aproape toată viaţa oraşului.

Cartierul a fost creat în timpul fascismului.

Ei au vrut să cureţe centrul oraşului.

Prin urmare, au decis că cei săraci care deranjau turiştii

şi mai ales Vaticanul, ar trebui să fie duşi

în case confortabile, bine organizate,

dar situate la 20 de kilometri de oraş, într-un ghetou.

Cartierul este mărginit aici şi acolo de câmpie.

Iar acolo de penitenciar.

Şi ce s-a întâmplat? S-a întâmplat că...

prin această marginalizare a fost creată

o structură socială ciudată,

dar şi foarte puternică, foarte combativă.

Imediat după instaurarea fascismului, au început luptele

care în cele din urmă au culminat cu ocuparea caselor, reducerea chiriilor,

reducerea facturilor de electricitate, de apă, înţelegeţi?

Anul trecut am avut o mişcare, în care casele au fost luate şi ocupate,

iar poliţia a decis să vină şi să-i evacueze pe toţi cu forţa.

Asta a dus la un adevărat război.

Un război armat în cartier la care a participat întreaga populaţie locală.

Tineri, femei, copii, camarazi, ocupanţii caselor.

A durat patru zile.

Apoi poliţia a trebuit să plece.

Un tovarăş a fost ucis, iar localnicii au ridicat

o piatră funerară la faţa locului, plătită de ei.

Au făcut o petiţie imensă pentru ca acel tovarăş să fie înmormântat.

A mai fost un tovarăş comunist şi toată lumea s-a unit pentru a face rost de bani

pentru înmormântare.

Şi tinerii au făcut şi ei o petiţie,

împotriva violenţei poliţiei,

pentru că aici poliţia era foarte violentă.

Aruncau cu gaze lacrimogene în case,

intrau şi băteau femeile şi copiii, făceau lucruri absurde.

LUPTA CONTINUĂ

ÎMPOTRIVA FASCISMULUI PRIN UNITATE PROLETARĂ

Muncitorii au demonstrat...

au demonstrat că imperialismul

şi barierele economice

impuse de cea mai puternică ţară din lume pot fi înfrânte.

Şi nu s-au impus în faţa unităţii,

a fermităţii,

a spiritului de libertate

care dus înainte acest mic popor de ţărani în lupta sa.

Eforturile, modestia.

capacitatea şi unitatea acestui popor.

Mă aflu aici în această dimineaţă cu un singur scop:

să anunţ sfârşitul acestor absurdităţi.

Lazio a învins!

Italienii au învins.

Omul a învins! Omul!

Veniţi!

- Patru mii de tineri? - Câţi?

800, 800 de oameni!

Da, muncitori. Toţi muncitori.

Toţi suntem muncitori.

Ocupăm totul aici.

Tu ce lucrezi?

- Lucrezi? - Da, lucrez.

Unde lucrezi?

Ai o casă? Ai o casă aici?

Da, am. Casa mea e aia de acolo.

- Aceea? Casa de acolo. - Casa aia de acolo.

O minoritate a maselor!

Jumătate din oameni sunt revoluţionari.

Munca maselor.

Da.

Zi după zi.

Clar, clar.

Clar.

În fiecare zi.

Acasă, pe străzi...

Poate fi retoric sau poate fi dialectic.

ZIARUL MUNCITORILOR

MUNCITORII OCUPĂ PIAŢA PUBLICĂ DIN MILANO

ATAC TERORIST

CONSILIER DIN MILANO ATACAT ŞI RĂNIT

SFÂRŞITUL AMAR ÎNVINGĂTORUL

Traducerea şi subtitrarea: Dappon (dappon1959.wordpress.com)

CLAR