Original subtitles

Fir-ar să fie!

Să-i prindă cineva! Prindeți-i!

- Scuze! - Poftim?

Dar dormea, îți jur.

Asta explică totul.

Vreau patru portocale.

Patru portocale.

- Patru mere. - Patru mere. Două…

Și acest ciorchine de struguri.

Și un ciorchine de struguri.

Nouă franci jumătate în total.

Mulțumesc, doamnă.

- O zi bună! - O zi bună!

Dă-mi lenjeria înapoi!

Îmi vreau chiloții.

Îmi vreau…

Hei, de ce nu te uiți pe unde mergi?

Sunt urmărit.

Dragă, ce crezi că pui la cale?

Oprește omul acela! Mi-a furat chiloții.

Ți-a furat chiloții?

Poliția nu se amestecă în relațiile amoroase.

Nu înțelegi. Nu-l cunosc.

Ți-a furat chiloții și nu-l cunoști?

Nu l-am mai văzut niciodată.

Nu-i purtam când i-a furat.

GARSONIERĂ DE ÎNCHIRIAT

Bună dimineața!

Văd că închiriați o garsonieră.

Vă rog, intrați, monsieur.

Mi-au zburat de pe sfoară. Sunt în coșul lui.

Fugi și spune-i mamei tale asta.

Nu există lift?

E o găleată la geam, prinsă de o sfoară,

pentru a sui huila.

Am ajuns, în sfârșit.

Credeam că va fi o scară ce duce pe acoperiș.

Acoperișul nu e suficient de solid pentru greutatea lui monsieur.

Nu există cheie pentru ușă?

Pentru ce? Nu suntem hoți.

Garsoniera.

În care se vor picta opere de artă.

Acompaniată de dormitor.

O iau. Cât costă?

Două sute cincizeci de franci pe lună.

Numerar.

Mulțumesc, monsieur.

- Pot avea un cuțit și o furculiță? - Cu plăcere, monsieur.

Dă-mi chiloții înapoi, hoțule!

Sfinte Sisoe!

Poftim cuțitul și furculița, monsieur.

N-aveți altă garsonieră? Una orientată spre nord

- …sau est sau vest sau… - Dar i-a plăcut lui monsieur.

Da, dar m-am răzgândit. Nu-mi place priveliștea.

Ei bine, nu am altă garsonieră.

Și regula casei nu ne permite să returnăm banii.

Cine e?

- Cum îl cheamă? - Nu știu și nu-mi pasă.

Tot ce știu e că m-a plătit.

- Te-a plătit? Pentru? - Chiria, în avans.

Dar doar ce a sosit.

- A plătit în avans? - Da, pentru o lună.

Cât, 50 de franci?

Două sute cincizeci. Uite.

- Ar trebui să-ți fie rușine. - Bandită bătrână.

Desigur, știu ce e el.

- E doar un credul. - Ce e un credul?

Fraier, în alte cuvinte.

Chiloții mei. Dă-mi-i imediat!

Cum au ajuns în coșul meu?

Ar trebui să știi, hoț de chiloți.

Pune-i pe sfoară.

Ce-i zarva asta?

Spune că i-a furat chiloții.

Rapizi americanii ăștia.

I-a luat fără aprobarea ei?

Posibil pentru a-i da alteia.

E un caz simplu.

Fură de la una pentru a-i da alteia.

Netrebnico!

Așa meriți,

pentru că nu respecți combinațiile de modă veche.

Mă numesc Hippolyte Bernard.

Numele meu e Jones, Paul Jones.

Dacă tot te-ai alăturat comunității, ne permiți o introducere?

Sigur că da.

Prieteni, domnul e de acord.

Monsieur Albert, monsieur Jones.

Rouget, Raymond, Baptiste, Musette.

Îți urăm bun-venit.

Mulțumesc.

Tu…

Vei picta natura moartă?

Excelent.

Ești și tu artist?

Monsieur Hippolyte Bernard.

Ultimul dintre marii impresioniști.

Excelent.

Excelent.

Cu excepția…

Oare te-ar deranja o sugestie?

Dimpotrivă.

Banana contrabalansează.

Da, cred că ai dreptate.

Cu acordul tău.

Părinte Bernard,

nu crezi că portocala aduce o notă discordantă

în paleta de culoare?

Ba da, în mod categoric.

Dar acum…

Acum ai stricat din nou structura.

Am o idee. Înlăturăm strugurii.

Excelent, Musette. Înlătură strugurii!

- Și… - Mărul.

Ei bine, mă bucur că nu pictam un nud.

- Ești încântător. - Îmi place abordarea ta.

- Minunat. - Pe curând.

Ne-am simțit foarte bine.

Ne vom revedea curând.

Poftim? Cum așa?

Dacă mai întâmpini dificultăți, cheamă-ne.

Apropo, pictezi și cârnați?

Vai!

Nu vezi pe unde…

- Tu erai. - Îmi pare rău?

- Bună dimineața, Pierre! - Bună, madame!

- Ciocolată caldă, te rog. - Ciocolată caldă.

Îmi permiteți?

- Sunt schițele mele. - Sunt ale tale?

Cum îndrăznești să te uiți prin geamul meu?

N-ai vrea să vii sub umbrela mea?

Mai bine mă scufund în Sena.

Vrei să împrumuți umbrela mea?

Poate vrei să facem schimb de umbrele?

Nu mă poți lăsa în pace?

Bună! Unde mergi?

La serviciu.

Te însoțesc eu.

Nu dețin spațiul de deasupra capului meu.

Dacă vrei să-l umpli cu umbrela ta, nu te pot opri.

Dar păstrează discuțiile pentru tine.

- Dă-mi umbrela înapoi. - Umbrela ta?

Da, e a mea. Uite, inițialele mele.

Aveam o umbrelă.

Rochia mea cea nouă. E salariul pe o săptămână.

Cu drag ți-aș lua eu alta.

Serios?

Dacă aș avea banii.

O astfel de rochie?

Pommier, cel pentru care lucrez, cere 5.000 de franci pentru o așa rochie.

Ai spus Pommier?

De ce lucrezi într-un ospiciu? Omul e nebun.

Vrei să păstrezi comentariile pentru tine?

- Vai! - Numai puțin.

De unde ai luat umbrela?

Am cumpărat-o.

E rău, foarte rău. Să nu cumperi niciodată o umbrelă.

De unde ai luat umbrela?

Mi-a oferit-o soția de ziua mea.

Drăguță, minunată.

De unde ai luat umbrela?

Mii de scuze, monsieur.

O greșeală regretabilă, te asigur.

Te rog, ia-o înapoi.

Te implor.

Pommier. Bulevardul Marceau.

Taie volanul pe diagonală pentru un efect de picaj.

Oprește zgomotul ăla îngrozitor!

Am spus să tai volanul pe diagonală pentru un efect de picaj.

Scuze, monsieur Pommier, ați spus să tai volanul drept

pentru un efect căzut.

Cum îndrăznești să mă contrazici?

Am spus pe diagonală, dar drept.

Pentru un efect de picaj, căzut.

Nu știu eu, Pommier, de unde-mi vine propria inspirație?

De ce nu ești în costumul tău?

Mi-am uscat părul, monsieur.

Serios? La cât ai ajuns la muncă?

- Am întârziat câteva minute. - Câteva?

Cincisprezece minute întârziere.

Îți voi tăia un franc pentru fiecare minut de întârziere.

Mașina doamnei Renaud e afară.

Mașina doamnei Renaud.

Iar rochia e un dezastru!

Probeaz-o tu, dragă. E una dintre cele mai bune cliente.

Dacă va fi dezamăgită, voi fi ruinat! Ruinat!

Bună dimineața, madame Renaud!

Și monsieur Renaud.

Și gemenilor.

E gata rochia mea?

Am promis că e gata la ora 09:30, v-am dezamăgit vreodată?

- Și? A ieșit bine? - Bine? Ce întrebare.

E cea mai mare realizare obținută vreodată de mine.

Vai!

Mai repede.

Mor de nerăbdare s-o văd.

Da, veți muri când o veți vedea. De fericire, mă refer. Jacqueline.

- Minunată, monsieur Pommier. - Fermecătoare.

Te-ai autodepășit.

Ce v-am spus? Opera mea de artă. Capodopera mea.

Trimite-o de îndată acasă.

Mii de mulțumiri. Veți fi invidiată de toate femeile.

Să mergem, Max.

Mi-ați fost inspirație.

Vai de mine! Pe curând, dragă monsieur Pommier.

Au revoir, madame.

Ai fost o fată foarte cuminte.

Îți voi face un cadou frumos.

Nu te voi taxa un franc

pentru fiecare minut întârziat azi-dimineață.

Așadar, îți ofer 15 franci.

- Bună seara! - Bună, domnule!

- Aș dori un cârnat și niște brânză. - Desigur.

Toată brânza e pe raft.

Hei, unde mi-e cârnatul?

Scuză-mă?

- Din nou tu? - Te rog, păstrează-l.

Nu te obosi. Iau altul.

Scuze, domnișoară, e ultimul.

- Ia-l pe acesta. - Nu-l vreau, mersi.

- Dar îl voiai mai devreme. - Nu-l mai vreau.

Ce are cârnatul?

O jumătate de kilogram de cotlet.

În acest caz, voi lua cârnatul.

Cât îți datorez?

Patru franci jumătate pentru brânză, cinci pentru cârnat.

În total, nouă franci jumătate.

Cred că voi lua doar cârnatul.

Ce are brânza?

Nimic. Pur și simplu, n-o vreau.

Sigur vrei cotletul?

Mulțumesc.

Bună seara, mademoiselle!

E umbrela ta?

- Nu. - Ești sigură?

Bineînțeles că da.

În regulă.

Așa credeam.

Ți-a plăcut cârnatul?

Nu l-am cumpărat să-l mănânc, ci să-l pictez.

De ce ai vrea să pictezi un cârnat?

Cârnații sunt mai îngăduitori decât un model.

Stau pe gratis.

Înțeleg.

Vino. Ajunge pentru doi.

Nu, serios, mersi. Tocmai am mâncat copios.

Condimentele îți vor prii.

Modelele sunt scumpe, nu-i așa?

Prea scumpe pentru mine, din păcate.

- Ți-a plăcut cina? - A fost minunată.

Ar fi costat cel puțin zece franci.

Va fi suficient.

Trebuie să plătesc?

De ce nu?

Mă tem că-ți voi rămâne dator până voi vinde un tablou.

Poți să mă pictezi pe mine pentru datorie.

Pentru zece franci?

Ai primit mai mult pentru altele?

Nu încă, dar într-o zi picturile mele se vor vinde pentru o mie de franci.

E mai mult decât pot cere eu pe mese.

Poftim?

Îmi voi asigura acum cei zece franci.

Foarte bine, atunci.

Așadar?

Noapte bună!

Noapte bună!

Mi-aș dori să plătesc toate datoriile la fel de plăcut.

Și atât de lent.

Ești obosită?

Trebuie să muncesc toată ziua.

Știi, arăți foarte bine în rochia asta.

Verde e culoarea mea favorită.

Eu am creat designul.

Îți place designul rochiilor, nu?

Într-o bună zi voi fi cel mai faimos designer din Paris.

Într-o bună zi.

Monsieur Pommier,

ultima ținută a fost atât de adorabilă, trebuia să vin să-ți spun.

Am atâtea emoții, o să-mi fie rău.

Prostii. Arăți bine.

Se poate, dar arăt ca o contesă?

Dl Knight nu va ști.

Milionarii americani nu-și dau seama.

- A cumpărat vreo rochie? - Nu cât eram acolo.

Acum, nu uita, de îndată ce dă să plece,

- …intri tu. - În regulă.

E printre cele mai bune modele.

Un lucru mărunt numit: „Ia-mă sau mor”.

Arată mai bine de atât.

Iată o altă creație de-ale mele.

Mă veți avea?

În niciun caz.

Iată opera mea de artă.

Pommier, îmi pierd timpul. Sunt prea demodate.

Stați! Asta e adevărata mea capodoperă.

Nu, am plecat.

Dle Knight.

- Monsieur Pommier. - Contesă.

Ultima ținută a fost așa adorabilă, trebuia să vin să-ți spun.

Sunt extrem de recunoscător. Vai!

Cea verde l-a încântat pe Majestatea Sa.

Iar Majestatea Sa are un gust atât de rafinat.

Vreau să-ți văd noile modele.

Scuze, domnul tocmai pleca. Scuzați-mă, dle Knight.

Da, sigur, dar…

aș putea să-ți mai văd o dată colecția, dacă nu deranjez?

Toate femeile au râvnit după rochia mea în Monte Carlo.

De aceea am fost asaltat de comenzi!

Sunteți gata să începem, contesă?

Sunt gata.

Minunată.

Da, o voi lua.

Pommier.

Fă-mi o duzină după modelul acesta.

Vă place aceasta?

Mă gândeam eu.

E creată special pentru dv.

E divină. Foarte frumoasă.

- Ați vrea un exemplar? - Da, desigur.

Pommier, mai fă-mi două duzini.

Încă două duzini, Ernestine.

Cine e?

Contesă.

Acesta consider că este cel mai uimitor design al meu.

L-am intitulat: „Am păcătuit”.

O vreau.

Dar vreau să-i scoți pelerina.

Iar spatele să fie tăiat mult, mult mai adânc.

Și fă-i o crăpătură laterală.

Să-mi amintească de păcat.

Pommier, încă două duzini.

Ernestine, două duzini.

Când le voi explica asta în New York, se va răspândi ca focul.

- Dă-mi trei duzini, mai bine. - Trei duzini, Ernestine.

Ei bine, asta-i tot.

Mii de mulțumiri, madame la comtesse.

Eu trebuie să mulțumesc cerurilor pentru geniul lui Pommier.

Mă flatați.

- Cum o cheamă? - Contesa Eloise d'Faulkenay.

Monsieur o admiră.

Cine n-ar face-o?

- E măritată? - Da. A, nu.

Decât dacă Regele Rudolph al…

Se spune că ea e puterea din spatele tronului.

În fiecare joi, când vine în Paris,

îl vizitează pe Pommier.

În fiecare joi, zici?

În fiecare zi de joi.

Intră.

Mademoiselle Jacqueline.

Am vrut să te văd.

Interpretarea ta a fost excelentă.

- Mă bucur foarte mult. - Mulțumită lecțiilor mele.

Pentru a-mi arăta aprecierea.

Monsieur Pommier, 300 de franci!

Am ajutat la încheierea vânzării?

Ai făcut tot ce ai putut.

Mulțumesc.

VERDE SMARALD

SIMON - VÂNZARE MATERIALE PENTRU PICTORI

Două tuburi de verde smarald, vă rog.

Nu pe datorie. Paul îmi datorează deja 50 de franci.

Două tuburi de verde smarald.

Altceva, mademoiselle?

Restul meu.

Mulțumesc.

Bună!

Ce pui la cale?

Verde.

Două tuburi chiar.

Draga mea.

Cum le-ai luat?

Pe datorie.

Și acum pot termina fata în verde.

Haide. La treabă.

Nu am chef de muncit.

- Hai, domnișoară. Ordinele sunt ordine. - O, nu!

Acum te-am prins.

- Acum vreau să mă pictezi. - Nu am chef de pictat.

Vreau să fiu pictată.

Mi-ai tăiat tot cheful.

Ordinele sunt ordine. Pictează!

Te căsătorești, nu?

- Dă-mi să văd! - Vai!

Nu e rău.

Ești o fată isteață.

Multe alibiuri.

Cât timp mă mai duci cu zăhărelul?

- Nu luați loc? - Ascultă, Pommier.

M-am săturat de asta.

Am venit în fiecare joi, timp de o lună.

Nu vă imaginați plăcerea dată de vizitele dv.

Termină cu asta!

Vreau adresa și numărul de telefon al contesei.

Dar informația mă va costa obiceiul ei.

Ei bine, e al ei sau al meu.

Fie îmi dai informațiile, fie anulez toate comenzile.

Mă puneți într-o dilemă îngrozitoare.

Nu pot suporta nemulțumirea dv., dar…

Nu-mi pot permite să pierd patronajul contesei.

- Cu toate astea… - Da?

Îi voi spune că doriți să o întâlniți într-un cadru social.

Voi stabili eu. Dați-mi timp până mâine.

Bine. Până mâine.

Mademoiselle Ernestine.

Trimite-o imediat pe Jacqueline.

Și tot ce trebuie să fac e să iau cina cu el?

Da, asta-i tot.

Și să fiu amabilă față de el, bineînțeles.

Și să fii fermecătoare.

Și dacă apoi mă va invita la teatru și cină?

Accepți, draga mea, chiar te rog.

Poate vei primi și diamante.

Dacă-ți joci cărțile cum trebuie.

- Și-l las să-mi vadă casa? - Da, la Ritz.

Am rezervat un apartament pentru tine.

Și-ți voi pune la dispoziție cele mai frumoase creații ale mele.

Carte blanche.

Îmi pare rău, monsieur.

- Poftim? - N-o s-o fac.

N-o vei face? Dar nu înțeleg.

E o șansă unică în viață.

Am venit aici ca ucenică, să învăț designul,

nu să fiu manechin sau actriță, sau orice altceva vrei acum.

Ascultă, mademoiselle, dacă ții la locul tău aici…

Tu și situația ta, milionarul și diamantele lui, puteți să vă duceți…

Fii serioasă, mademoiselle.

În plus, pot crea rochii mai frumoase ca ale tale oricând.

Îmi aduci toți banii.

Dar, dle Knight…

Contesă.

Contesă pe naiba, desfrânat bătrân.

Urmărește fata! Vezi unde stă!

Am înțeles, domnule.

Bună ziua, dle Simon! Am un tablou de vânzare.

Doi franci.

- Poftim? - Doi franci jumătate, atunci.

Pânza a costat de patru ori mai mult.

Da, dar ai acoperit-o cu vopsea.

O pot vinde doar la mâna a doua.

Bună, iubito!

- Pari tristă. - Nu sunt. Sunt foarte fericită.

Ei bine, nu pari.

Am demisionat de la Pommier.

Jacqueline, de ce?

Încearcă să-și vândă manechinele la fel ca pe rochiile sale.

Așa face, va să zică?

Îi arăt eu.

Nu, dragule.

Nu trebuie să fii nervos.

Încerca doar să fie amabil.

Toate celelalte fete m-au indiviat.

M-am săturat de asta.

Îți voi face un loc al tău.

Îți voi cumpăra un magazin.

Să fie un magazin frumos, te rog.

Știu că ai vrea să-mi oferi totul, Paul.

Și, într-o zi, când vei fi un pictor renumit, o vei face.

Când îți vei putea permite.

Când îmi voi putea permite.

Nimeni nu-mi cumpără tablourile.

Dar o vor face, dragule.

Hai, acum. La treabă.

Tu curăță cartofii, eu merg să cumpăr pâine.

Cred că mă pricep mai bine la curățat cartofii.

- Monsieur Simon. - Nu.

- Dar… - Nu-ți mai dau vopseluri

pe datorie, nici nu-ți mai cumpăr tablouri.

Folosește banii mei!

Poftim?

Paul nu reușește să vândă niciun tablou.

Ar trebui să încerce altă meserie.

Străzile trebuie curățate

și au nevoie de hamali în piața de pește.

Ascultă.

Vreau să cumperi un tablou de la el.

Prefă-te că sunt banii tăi.

Și să las un artist prost să creadă că e bun, nu?

Nu e un artist prost.

Pictează foarte frumos.

Vei face asta pentru mine?

Nu mă va costa nimic pe mine?

Niciun cent.

- Trei sute de franci. - Ești de acord?

Presupun că da.

Mulțumesc.

Să nu dureze mult.

- Bună dimineața! - Bună!

- Pot încasa ăsta, te rog? - Da, domnule.

4.000 FRANCI - PAUL KNIGHT

- Nu v-am văzut de ceva timp. - Nu.

N-ați demarat afacerea cu tablouri încă?

Păi, am folosit destule de vopseluri.

Ați vândut ceva?

Tocmai am vândut patru.

Pentru 4.000 de franci, presupun.

Paul?

- Paul, dragule. - Paul?

Unde e?

Vine imediat. Cred că a ieșit să ia ceva.

Ascultă.

Vreau să cumperi tabloul acesta.

Fata în verde.

Jacqueline.

Lasă-mă pe mine.

- Știu pentru ce ai venit. - Să-ți văd tablourile.

Nu mi-ai arătat ultimele lucrări.

Cât vrei pe el?

Scuze, dar tabloul acesta nu e de vânzare.

Îmi pierd timpul.

Nu fi ridicol, dragule.

Voi fi modelul tău oricât îți vei dori.

Fă-mi o ofertă.

Pentru un tablou de mărimea asta, pictat de un artist necunoscut,

300 de franci.

Trei sute, pentru două luni de muncă?

Cu vopselurile mele.

Trei sute sau nimic.

Atunci, nimic.

Prețul meu e 400 de franci.

Poți accepta oferta sau nu.

Atunci nu vom face afaceri împreună.

Sun diseară pentru tablou.

Pentru vopseluri.

Asta da, surpriză!

- Nu te bucuri? - Dacă mă bucur?

Normal că da, dar trebuie să mă obișnuiesc.

- Am și eu o surpriză. - Ce e, Paul?

Nu, nu acum. Trebuie să sărbătorim.

- N-avem nevoie de bani? - La naiba cu ei!

- Bine. La naiba cu banii! - Haide.

- Îi vom invita pe toți. - Da, pe toți.

Dăm petrecere diseară.

Adu pe cine vrei și pianul.

- Cum? Să aduc pianul sus? - Fără pian nu va fi petrecere.

Să mergem.

Tu vii la petrecere să sărbătorești.

- Ce sărbătoresc? - Am vândut un tablou

- …unui negustor distins. - Foarte bine.

Doisprezece sticle de șampanie și ești invitat la petrecere.

Doisprezece? Ce e la petrecere?

Fete și muzică…

Soția mea. Bine. Voi veni.

Bine.

Bună ziua, Louis! Vrem…

- Tortul acela. - Brânza aceea.

- Și salamul acesta. - Ești invitat la petrecere.

- Ce e la petrecere? - Muzică, fete…

- Și șampanie! - Voi veni.

Vrem 60 de portocale.

- Mere. - Banane. Și ești invitată la petrecere.

- Ce se întâmplă acolo? - Muzică, dans…

- Șampanie! - Torturi.

- Salam. - Și fructe.

Voi fi acolo.

- Vai! - Uită-te pe unde mergi!

- Paul, ești nebun. - Tu ești nebună.

- Te iubesc, nebunule. - Te ador, nebuno.

Jacqueline.

Nu e acesta noul cântec al lui Baptist?

Ba da, se cheamă „Raiul sigur e așa”.

Cântă-l pentru noi.

Jacqueline îl va cânta.

Da, haide. E o idee bună.

Am mers înainte cu disperare

Iubirea era un lucru-ndepărtat

Când credeam că a încetat să-mi pese

Atunci mi-ai furat inima

Fiecare mic vis la care speram

Am realizat că s-a împlinit

Am găsit dragostea ta dulce

Îi mulțumesc cerului

Tot ce am nevoie ești tu

Să te țin în brațe

Doar să te simt aproape

Dragule, Raiul sigur e așa

Să te aud

Spunându-mi că ești sincer

Dragule, Raiul sigur e așa

Uită-te la ce mi-ai făcut

Ești luna și soarele pentru mine

Ai făcut ca viața mea

Să merite cu adevărat trăită

M-ai sărutat

Cine m-ar fi putut face, dragule

Să cred că Raiul sigur e așa

Să te țin în brațe

Doar să te simt aproape

Dragule, Raiul sigur e așa

Să te aud

Spunându-mi că ești sincer

Dragule, Raiul sigur e așa

Uită-te la ce mi-ai făcut

Ești luna și soarele pentru mine

Ai făcut ca viața mea

Să merite cu adevărat trăită

M-ai sărutat

Cine m-ar fi putut face, dragule

Să cred că Raiul sigur e așa

Deci asta era surpiza ta.

Dragule, câte tablouri ai vândut astăzi?

Pare că cinci. Dar…

Asta e cu adevărat surpriza mea.

Paul!

- Ce colier minunat! - Uitați ce i-a dat Paul lui Jacqueline!

- Dă-mi colierul înapoi. - Prinde-l pe Paul și ți-l dau.

Acesta sigur e un străin.

E prea stimabil să fie prietenul nostru.

Îmi place pălăria lui.

I-ai văzut pantalonii?

Cred că am făcut o greșeală.

Tată, tu ești?

- Tată! - Fiule.

- Ce faci aici? - Aici locuiesc.

- Aici? - Da.

Cum naiba m-ai găsit?

Vorbim mai târziu.

Ei sunt prietenii mei.

- Rouget. - Încântat.

- Raymond. - Încântat.

Și…

prietena mea foarte specială, Jacqueline. El e tatăl meu.

Îmi pare bine să te cunosc.

Și, desigur, monsieur Hippolyte Bernard.

- Vă salut, dle Jones. - Jones?

Knight. John VR Knight.

I-am văzut fața în ziare.

Sunteți acel John VR Knight?

Da, acela.

Atunci tu ești milionar.

Paul, milionarul.

Oamenii buni, o raritate.

Două rarități. Milionari.

Și cei 20 de franci împrumutați pentru țigări?

Paul, aș vrea o haină frumoasă de blană.

Paul, vreau să conduc un Rolls Royce și să am un lacheu rușinos.

Și eu vreau un pian Steinway Grand.

Eu, un costum nou.

Iar eu să plătesc chiria.

Și eu, un sărut de la un milionar.

Jacqueline, ce faci?

Plec.

Pleci? Dar…

Jacqueline, te rog, ascultă.

- Trebuie să înțelegi. - E totul atât de clar.

Am fost un prost. Trebuia să-ți fi spus demult.

Am venit aici să scap de viața pe care o uram.

Voiam să pictez. Voiam să mă zbat și să fiu sărman, ca orice artist.

- Am vrut să uit de banii mei. - Să uiți?

Nu i-ai uitat niciodată.

Dacă lucrurile merg prost, te întorci la ei.

Ai vândut cinci tablouri.

N-ai putut vinde unul.

Simon a cumpărat „Fata în verde” cu economiile mele.

Deci mă mințeai și tu?

Te-am iubit.

Am încercat să-ți dau încredere. M-am înșelat.

Tu voiai doar siguranța contului tău bancar.

A banilor tăi. A banilor!

- Am urât asta. - Te-am iubit pentru curajul tău.

Fiindcă râdeai când erai înfometat și sărac.

Oprește-te, Jacqueline. Îți puteam spune, dar mi-a fost teamă.

De ce? Credeai că n-o să te iubesc pentru ceea ce ești?

Că aș fi vrut banii tăi?

Poate m-aș fi trezit într-o dimineață cu un cec pe șemineu

și fără tine.

- Nu-i corect și știi asta. - Ești doar un prefăcut.

Stai puțin.

Du-te de unde ai venit.

Joacă-te cu banii tatălui tău și bate-ți joc și de asta.

Crezi că sunt un ratat, nu?

Ratat?

Nici măcar n-ai început. Ești doar un bogătan.

Fruntea sus, băiete. Nu erai făcut să fii artist.

Ești un Knight. Suntem căpitani de industrie.

Ia un trabuc.

Iar franțuzoaica aia,

nici nu-ți vei mai aminti numele ei peste un an.

Contesa Eloise d'Faulkenay.

- Poftim? - O vom uita.

- Așa crezi? - Sigur.

Gata cu vechea iubire, continui cu alta.

Nu sunt de acord cu aceste căsătorii internaționale.

Alege orice fată de pe vas.

Fete de rangul nostru.

Mamă.

Vezi cine e acela?

E Paul Knight.

Ia să vezi că pun mâna pe el.

LOGODNA VIITOARE

Nu ți-am dat niciun sfat prost.

În fine, ne vedem la Savoy Plaza la ora patru,

și nu uita să iei inelul.

În regulă.

Mulțumesc, domnule.

Un minunat exemplar din primele lucrări ale artistului, domnule.

Ce artist?

Paul Jones, domnule.

- E o perioadă foarte rară. - Așa este.

Dar nu dragă, având în vedere cât de puține lucrări are artistului.

Zece mii de dolari.

Nu sunt chiar împotriva căsniciei.

Dar, dacă te mulțumește, îl voi lua de soț.

- Dacă mă va cere. - Normal că da.

De când a venit din Paris, nu-i prea pasă ce face.

Mamă, mă faci să mă simt ca ultima speranță a sezonului.

Vai!

Iată-l că vine.

- Bună ziua! - Bună ziua!

Am să vă spun un secret.

- Serios? - Da.

- Spune-ne. - Nu, aveți trei încercări.

- E un… - Inel?

- Paul mă va… - Cere în căsătorie?

- Când? - Azi.

Slavă Cerului!

Mulțumesc, dle Knight.

- Un artist grozav. - Așa este.

I-ai văzut tablourile cu cârnați și fructe?

Da. Nu.

Mă întreb de ce întârzie Paul.

Iată-l că vine acum.

Bună!

Ce faceți, dnă Carstairs? Bună! Bună, tată!

Paul, ai întârziat teribil.

Tatăl tău și cu mine am fost tare îngrijorați.

Am mers pe jos.

Ce naiba ai acolo?

- Un tablou pe care l-am cumpărat. - Vreau să-l văd.

- Nu te-ar interesa. - Știi că îmi place arta.

Te rugăm, lasă-ne să-l vedem.

Te rugăm.

Așa.

- Cine l-a pictat? - Un tip pe nume Jones.

Jones?

Ce frumos. E unul din acelea futuriste?

Nu, îl țineți invers.

- Nu e un clasic. - Nu.

E doar un portret al unei fete foarte dulci.

Aici trebuie să te contrazic.

Nu e nimic frumos la fața aceea.

Fata nu e nici măcar atractivă. Poate doar într-un fel comun.

- Patru ceaiuri, vă rog. - Da.

- Nu, mie un martini, te rog. - Sigur.

Iar verdele… îi lipsește rafinamentul.

E vopsit atât de gros.

O nuanță atât de puternică.

În plus, oricum urăsc verdele. Arăt oribil în culoarea asta.

Mai știi rochia verde oribilă pe care mi-ai cumpărat-o?

Paul, unde pleci?

- Paul? - Undeva unde le place verdele.

Vai de mine!

Scuză-mă, nu este aceasta croitoria lui Pommier?

A lui Pommier? A falimentat acum un an.

- Aici e strada Rue Lepic, nr. 18? - Da.

Unde e Honorine, portarul?

Nu mai e. Sunt nepoata ei.

Mademoiselle Jacqueline Arnaut locuiește aici?

Nu locuiește nimeni cu numele acesta.

Înțeleg.

Monsieur Bernard locuiește aici?

Monsieur Bernard? Da, monsieur.

- Mă conduci la camera lui? - Da, monsieur, pe aici.

Bernard.

Paul!

Sau am vedenii?

Pari mai hrănit.

Ai manichiura făcută. În afară de aceste lucruri

și pantalonii plisați, ești același Paul pe care-l știu.

Părinte Bernard.

- M-ai iertat? - Pentru toate, în afară de pantaloni.

Și Jacqueline? Ai văzut-o?

Nu. Nu de când ai plecat.

- Ai auzit ceva despre ea? - Nimic.

Dar spune-mi, prietene,

ai mai pictat ceva? Nici măcar cu o pensulă, sunt sigur.

Nu. Părinte Bernard,

o iubesc. Trebuie să o găsesc.

Parisul e un oraș mare.

Uită-te la pânzele acestea. Ultimele mele lucrări.

Paul, de unde ai apărut?

Ești surprinsă?

Surprinsă? Nu mă așteptam să te mai văd vreodată.

Dar iată-te, exact la fel ca înainte.

Poate mai curat.

Iar tu ești aceeași nebună.

- Mă bucur să te văd. - Și eu mă bucur să te văd.

Ai mai văzut-o cumva pe Jacqueline de curând?

Jacqueline? Bernard și eu am văzut-o acum mai puțin de o săptămână.

Ce s-a întâmplat?

Nu am văzut-o.

Ai înnebunit? Bineînțeles că am văzut-o.

Și ce crezi?

Intra în Ritz și arăta atât de bine,

n-ai fi putut să o întrebi de unde are hainele.

Și cel mai important,

avea brățări până aici și o diademă.

Eram atât de uluită, mi-am dat seama cine e doar când a intrat.

Nu era Jacqueline. Era doar cineva care îi semăna.

Știi foarte bine că ea era.

Ai zis„Jacqueline”, de parcă era o stafie.

Și m-am înșelat. Nu era ea.

Ieși din camera mea și vezi-ți de treabă.

Paul.

Dacă era Jacqueline, dar nu a fost,

poate are o căsnicie bună.

Te voi mai vizita în curând, Bernard.

Bem un pahar de vin înainte să pleci?

Poate altă dată.

Bună dimineața, dle Knight! Aveți o zi frumoasă?

Minunată. Am vreun mesaj?

Nu, domnule.

Paul, băiat rău.

- În sfârșit, te-am găsit. - Ai înnebunit?

- O, Doamne! - Haide.

NUNTA A DOI AMERICANI RENUMIȚI ÎN PARIS

Intră.

- Pommier. - Da, domnișoară.

Mi-ai respectat indicațiile privind rochia dnei Alan?

Desigur, mademoiselle, îți urmez mereu instrucțiunile.

Și, Pommier,

am auzit că întârzii dimineața în ultimul timp.

Știu, mademoiselle, dar vremea a fost capricioasă,

și una peste alta…

Ține minte, nu întârzia,

altfel îți voi tăia un franc pentru fiecare minut întârziat.

Cu drag, mademoiselle.

Dar, de fapt, am venit să-ți spun

că o americancă bogată vrea o rochie de mireasă. Vrei să o vezi?

O rochie de mireasă.

Numele ei e Patricia Carstairs cumva?

Da, așa mi-a spus.

Foarte bine. Mă văd cu ea imediat.

Și apoi?

Totul, mademoiselle.

Mademoiselle?

Mult mai bine.

Iat-o pe însăși mademoiselle Jacqueline.

Încântată de cunoștință.

Ne-am mai întâlnit înainte?

Nu cred.

Sunt sigură că ți-am văzut fața undeva.

În fine.

Mă voi mărita pe întâi iunie.

Am văzut anunțul în ziar.

E o onoare că ați apelat la mine pentru rochie.

Se zice că ești cea mai bună.

Am un design care cred că v-ar fi pe plac.

- Acesta este. - E superb.

L-am păstrat pentru o ocazie specială.

E fermecătoare.

Aș vrea s-o vadă logodnicul meu. Mă voi întâlni cu el aici la 12:00.

A întârziat jumătate de oră.

Monsieur pare abătut.

- E mâhnit? - Se însoară.

Într-adevăr. Știu.

Ce îmi recomanzi?

Încă un coniac.

Cât timp trebuie să mai stau aici ca un manechin?

Dacă ați fi luat măsurătorile bune de la început, n-ar mai fi fost nevoie.

Mademoiselle, doar o clipă, vă rog.

Spui asta de o oră.

- Și ce are trena? - Trena?

- Nu era așa în schiță. - Dar e minunată, mademoiselle.

Are un efect în picaj, căzut.

A fost ideea mea.

Nu s-a mai pomenit așa ceva.

- Mademoiselle. - Cine a creat josnicia asta?

Mademoiselle Jacqueline.

Și de ce nu e aici să-și termine treaba?

Am trimis după ea, dar… Permiteți-mi.

Nu puteți judeca efectul fără voal. Poftim.

Vă asigur, mademoiselle,

ansamblul va fi extrem de încântător.

Trimite iar după ea!

Ce aștepți?

Balzac 40 30.

Of! Vorbesc eu cu ea.

Dă-mi-o pe mademoiselle Jacqueline.

Sunt Patricia Carstairs.

S-a întâmplat ceva?

Ceva? Totul!

Mi-e teamă că nu ne-ai dat suficiente măsurători.

Deci e vina mea că a fost croită în ultimul moment.

Ar trebui să-i pun la spate eticheta cu prețul.

Altfel, nimeni nu va crede cât a costat.

Mademoiselle e puțin nervoasă, normal,

- …dar promit… - Promisiunile tale nu înseamnă nimic.

Deci asta e rochia pe care ai păstrat-o pentru o ocazie specială.

Într-adevăr.

Lasă-mă să văd ce pot face.

Mai luați în talie.

O clipă, mademoiselle.

Stau aici ca un manechin de ore întregi.

Fii tu manechinul acum, să vezi cum e.

Coafeza mă așteaptă, trebuie să-mi fac manichiura.

Dumnezeule!

Bine. Arată-i acestei barbare cum se poartă o rochie.

Te-ai îmbrăcat deja?

Cât îmi displace acest… acest costum de maimuțoi.

Ei bine, vei fi dna Paul Knight în câteva ore.

Familiile noastre vor fi extrem de fericite.

Patricia.

Trebuie să-ți admit ceva.

N-ar fi altfel onest față de tine.

Am venit în Paris să-mi găsesc iubirea.

Știu că nu mai are nevoie de mine,

că n-o s-o mai văd niciodată,

dar n-o pot uita.

N-o voi face niciodată.

Vreau doar să știi asta.

Continuă.

Jacqueline.

Tu ești fata din tabloul acela hidos.

Deci pentru asta ai dat 10.000$ pe mâzgălitura aceea

și ai plecat din New York.

De asta nu mi se potrivea rochia de mireasă.

Dacă credeți că veți scăpa basma curată, sunteți nebuni.

Nu sunt fraiera nimănui.

Acum ieșiți. Ieșiți! Înainte să-mi pierd cumpătul.

Nu era un tablou oribil.

Cobor.

Hei, așteaptă preotul!

SFÂRȘIT

Subtitrarea: Simona Pătru