Original subtitles

Nu, nu așa. - Te șochează? E ceva nou.

Îmi faci rău. Te rog, oprește-te.

Dar mai am chef. Stai, lasă-mă să-mi fac de cap.

Pentru asta e biroul, domnule.

Domnule? Aici nu trebuie să fim politicoși, micul meu greiere.

Pot să-ți spun „tu” doar când suntem în pat. Altfel, ești domnul René.

Încă nu suntem complet îmbrăcați.

Bine, fie.

Din păcate, nu mai am timp. Așteaptă tu un pic.

Ce părere ai despre mine? - Ce vreți să cred?

Mă iubești? Hai, recunoaște că nu mă iubești.

Ce înțelegeți prin a iubi? Când mă simt bine, nu stau să analizez.

Și ce spun colegele tale despre mine? - Nimic. Le cunoașteți mai bine decât mine.

Scoală-te repede dacă vrei să vii cu mine. - Nu aștepta. Iau metroul.

O să întârzii.

Nu mai sunt o fetiță. - Și eu știu asta.

Ai pe altcineva?

Un băiat romantic cu care te întâlnești pe o bancă?

Unde mergem săptămâna viitoare? La Istanbul?

Nici măcar nu te culci cu el. - Nu e treaba dumneavoastră, nu-i așa?

Tu vii cu mine.

Știi ce ai de făcut.

Bună, Blanche.

Comisar Maigret.

Încă mai e activ?

Și discret?

Asta era înainte de tine, dar doamna Blanche era faimoasă pe atunci.

Urmele tocurilor ei trebuie să fie încă în asfaltul de pe Rue Gaudot de Mauroy.

Arată elegant. Se pare că afacerile merg bine.

Hotelul ăsta e al dumneavoastră sau sunteți doar managera?

E al meu. - Minunat.

Explicați-mi ce s-a întâmplat. - Aici nu s-a întâmplat absolut nimic.

Cine e acum aici? - Nu prea multă lume. De ce?

Tu rămâi aici, Lorenzi. Nimeni nu iese pe ușă.

Și René Chabut? - Cine?

Cel care zace afară, pe trotuar.

Era un mare negustor de vinuri. Vin des Moines, nu vă spune nimic?

A plecat de aici.

De ce credeți asta? Nu se vede pe cineva de unde vine, mai ales la el.

Duceți-o la secție. Poate va vorbi mai mult acolo.

Lambert să păzească intrarea?

N-am avut niciodată probleme cu poliția. - Acum aveți.

Duceți-o. - Veniți, doamnă?

Lăsați. Dacă mă lăsați în pace, vă spun ce știu.

Chabut, dacă așa îl cheamă, era unul dintre clienții mei fideli.

Le știu doar prenumele clienților mei.

Tocmai ați privit prin vizor când a plecat.

Deci l-ați văzut căzând. Dar ați văzut cine a tras în el?

Nu, era prea departe și cețos. Am văzut doar contururile.

Înalt? - Mai degrabă scund.

Poate cu un impermeabil. Ar fi putut fi un bărbat sau o femeie.

Chabut venea des la dumneavoastră? - Cam o dată pe săptămână.

Întotdeauna cu aceeași femeie? - Nu mereu.

Și fata care era cu el acum? - Era Greierele.

Așa o numea el. Chiar nu știu cum o cheamă cu adevărat.

Au venit împreună, ca de obicei.

Și unde e Greierele acum? - A plecat mai devreme decât el.

Arată-mi camera lor.

Vedeți, nu e nimeni.

Mai sunt și alte camere, nu? - Dar sunt goale.

Să vedem.

Nimeni la Istanbul.

Nimeni la Londra.

Și nimeni la Roma. Călătorim prin toată Europa, dar vom da de capăt.

Și acolo? - Camere goale. Nu vine nimeni acolo.

Ce încăpățânat sunteți.

Cine e asta? - Așteaptă un client.

Dar nu mai vine cu tot tărăboiul de aici.

E de la poliție? - Comisar Maigret.

Vă ocupați personal de caz? - După cum vedeți.

Deci e mort?

Cine sunteți?

Anne-Marie Boutin. Sunt secretara domnului Chabut.

Mi-a spus că e doar rănit.

Nu m-a lăsat să plec. - Atunci probabil a dat peste colega ta.

Am vrut s-o țin deoparte. E rău pentru reputația noastră.

Și n-ai văzut nimic?

Nu, nimic. Am auzit doar împușcăturile.

Atunci doamna Blanche a spus că cineva a fost rănit.

Acum te întorci la muncă? - Cred că da. Va trebui.

Atunci ne vedem acolo.

Îl iubeai? - Ce vreți să spuneți?

De cât timp erai amanta lui? - Ce spuneți? Eram amanta lui?

Eu... Nu, deloc.

Îmi spunea când avea chef de mine. Nu vorbea despre iubire.

Dar nu-l vedeam ca pe un iubit.

Totuși, era într-adevăr amantul meu.

Sărmanul René. Era singur în mașină? Nu a fost un accident de mașină?

A fost ucis.

Unde s-a întâmplat?

O, la doamna Blanche? Cu cine era acolo?

Spuneți-mi direct. René îmi povestea mereu totul.

Nu mai eram amanți de mult, nici măcar soț și soție.

Era acolo cu secretara lui. - Atunci ai văzut-o pe Greiere.

Da, e miercuri. E ziua ei.

Îi plăcea să poată avea orice femeie și să le domine.

Uneori cam prea mult.

Deci știți de aventurile lui. Știți cine l-ar fi putut ucide?

Oricine. Mai există așa ceva numit gelozie.

Nu a primit niciodată scrisori de amenințare? - Nu.

Cunosc femeile pe care le lua la doamna Blanche și pe soții lor.

Nu sunt violenți.

Ați fost mereu de acord? - La început o făcea pe ascuns.

Abia după ani am aflat că se culca cu prietenele mele.

L-am prins. Apoi am vorbit mult. De atunci am fost prieteni.

Așa stăteau lucrurile între noi, comisar:

Prieteni vechi care trăiau sub același acoperiș.

Era gelos pe dumneavoastră? - Îmi dădea libertate, dar nu voia să știe.

Vă mulțumesc, doamna Chabut.

Puteți face o listă cu toate prietenele dumneavoastră și amantele lui?

Soțul dumneavoastră avea rude în Paris?

Tatăl lui are o cârciumioară pe Marne, Le Petit Sancerre.

Nu știu exact, dar ne obișnuisem unul cu altul.

Când pot să-l aduc aici? - Mâine.

Ce văduvă ciudată.

Îi credeți povestea? - Da.

Măcar nicio femeie nu plânge. - Fata da. Se culca și cu ea.

Era un fel de maniac, nu? - Da și nu.

Unii bărbați au nevoie de asta pentru liniște. Și soția lui a zis asta.

Bună seara, comisar.

Se știe ceva de la Balistică?

Un 6.35. O armă pentru femei sau amatori, pentru distanță mică.

S-a tras din hotel? - Nu, tuburile erau la 5 metri de cadavru.

Asta e tot pentru diseară. Puteți merge la culcare, copii.

Lambert, mă iei mâine la opt?

Doamna Maigret? Sunt acasă într-o jumătate de oră, maxim o oră.

Pune și niște ghimbir.

Trebuie să merg la șeful mare? - Da, înainte să plecați.

Lachenal mai e în camera de alături? - Da, cu Jolivet.

Nu e ăla de la Narcotice? - Îl interesează și pe Stiernet.

Nu ne pasă de Stiernet, pe niciunul dintre noi.

Nu iei o armă când mergi la bunica. - Era o jucărie.

Știai bine că avea bani în casă. - Păi nu știam câți.

De câte ori i-ai cerut bani? De trei, șase, zece ori?

Știa bine de ce veneam. Era, totuși, bunica mea.

Exact, bunica ta.

Îți dădea mereu câte ceva.

Cât era asta? - Nu știu. Sunt obosit.

Și eu. Cât, mai exact? - Cinci franci.

Ce să faci cu ăia? De parcă aș fi un puști. Cinci franci pentru bomboane.

N-am job. Ce să fac cu ei? - Să-ți iei bomboane, cum ai zis.

Știai unde își ținea banii? - Nu chiar.

Nu avea încredere în nimeni și nimic. Nici în bancă, nici în mine.

Oare de ce?

Nu voiam să-i fur banii, voiam doar să împrumut câțiva.

Pot să mă duc la culcare? Ai noroc. Ai voie să iei o pauză.

Du-l înapoi în celulă.

Nu a fost un accident de mașină. Fiul dumneavoastră a fost ucis.

Nu a reușit să termine liceul. A devenit vânzător de vinuri.

Mergea din ușă în ușă.

Nu i-a fost întotdeauna ușor. A muncit mult.

Când s-a căsătorit, abia aveau bani să trăiască împreună.

Își iubea soția? Desigur că o iubea.

În cele din urmă, a devenit propriul lui șef.

Micii comercianți au dat faliment din cauza succesului său.

Nu a fost vina lui, dar, desigur, l-au învinuit.

Vreți să spuneți că l-ar fi ucis pentru asta?

A suferit? Nu cred. A murit pe loc.

Cum vă pot ajuta? E de la criminalistică.

E secretara lui M. Chabut aici? Tocmai în spate.

Nu arată prea grozav. Chiar îi mergeau bine afacerile?

Așa e cu oamenii cu adevărat bogați. Nu se laudă cu bogăția lor.

Sunt inspectorul Lambert. Mă așteptam la un alt fel de birou.

Avem și birouri mai moderne. Nu le-ați văzut pe chei?

Acolo avem fotocopiatoare și totul e electronic.

Acolo fac afaceri cu cele 150.000 de puncte de vânzare.

Și dumneavoastră ce faceți aici? Aceasta este vechea casă de vinuri.

Aici miroase încă a vin, iar asta îi liniștește pe comercianții din provincie.

Dar unde este biroul șefului dumneavoastră?

Aici îi plăcea să lucreze cel mai mult.

Cine mai era la conducere? Nimeni.

Domnul Noblet era consilierul lui financiar, dar nu avea încredere în nimeni altcineva.

Ați fost acolo? Ați văzut-o?

Pe cine vă referiți? Pe soția lui.

A, ea. O cunoașteți? Am lucrat acolo când a avut gripă.

E o femeie frumoasă și inteligentă, care știe bine ce vrea.

Spunea des: Trebuie să o întreb pe Jeanne.

Era destul de enervant, mai ales în pat.

Ești geloasă? Eu? Le-ai văzut pe fetele de-acolo?

Sunt doar pentru frumusețe sau chiar lucrează? Ambele.

Munca noastră era să-l facem pe domnul Chabut fericit.

Știi de ce te-a ales pe tine ca secretară personală?

Nu știu. Nu sunt cea mai frumoasă, dar m-a considerat amuzantă.

Acum un an căuta o începătoare.

M-a întrebat dacă sunt necăsătorită și apoi m-a angajat.

A început să-ți facă curte imediat? Nu a făcut asta.

A doua zi m-a chemat la el și a început să mă mângâie. Făcea parte din job.

Celelalte nu erau geloase? Oh, toate veneau aici.

Aici? - Da, sau altundeva.

Îi venea atât de natural, încât îi era greu să i-o iei în nume de rău.

Se dădea mare șef, dar, de fapt, era un pic naiv.

Doar una a plecat trântind ușile.

Cine lucra pentru dumneavoastră aici? - Aline, o brunetă.

Nu era geloasă când ați venit? - Credea că mă va înlocui și pe mine.

A păstrat legătura cu el? - Cred că da.

Făcea des ore suplimentare. Știm ce înseamnă asta.

Ar fi atât de supărată încât să vrea să se răzbune?

Nu, avea și alți bărbați. Nu e pasională.

Dumneavoastră aveți un iubit?

Îmi ajungea el.

Chabut nu era gelos? - Pe cine? Pe noi?

Dar pe ceilalți bărbați? - Cei care lucrează aici?

Jacques Riolle e contabilul. Mă rog, casierul.

Se ocupă doar de mica casă. Are puține responsabilități.

E însurat? - Nu, e celibatar.

E îndrăgostit de vreuna dintre voi? - Nu se prea vede.

Pare un burlac convins. Are fel de fel de apucături.

La secția de expediții sunt câțiva, dar nu-i cunosc prea bine.

Cel mai în vârstă, cu mustață, e dl. Leprêtre. A fost patron, dar a dat faliment.

Dacă l-ați fi cunoscut pe șef, aţi fi înțeles.

O să-i simțiți lipsa? - Recunosc.

Vă făcea cadouri? - Nu-mi dădea niciodată bani.

Dar o dată a văzut o eșarfă într-un magazin.

A vrut să mi-o dea, pur și simplu. Nici măcar nu era Crăciunul.

Acolo sus e dl. Noblet.

Mulțumesc, și la revedere.

Nu mă ocupam de viața lui privată.

Doar de veniturile lui, de acțiunile și finanțele firmei.

Eraţi mâna lui dreaptă.

Lucrați pentru el de mult? - Cu mult înainte de a exista aceste birouri.

Și o să-l înlocuiți?

E o întrebare dificilă. Eu conduc punctele de vânzare și depozitele.

Am 40 de oameni în subordine și vreo douăzeci de reprezentanți.

Compania nu este o SA. Dl. Chabut era proprietarul.

Nu există testament. Compania trece la soția lui, Jeanne Chabut.

Aveți o relație bună cu ea? - Nu o cunosc cu adevărat.

Câte femei lucrează pentru dumneavoastră? - Vă rog?

Câte femei aveți angajate? - Nu știu.

Dl. Noblet, totuși, presupun...

că doriți să îl prindem pe făptuitor. - Bineînțeles.

Vreți să ne asigurați atunci...

că vom primi numele, adresa și vârsta tuturor celor care lucrează aici.

Nu mi-ați spus încă ce părere aveți despre doamna Chabut.

E o femeie inteligentă. Nimic mai mult.

Mă simt incomod în preajma unor astfel de femei.

Te analizează așa cum evaluezi un diamant...

ca să vadă dacă merită investiția. - Înțeleg.

Câte carate crede că aveți, după părerea ei? - Probabil că mă consideră o imitație.

Ai văzut pe cineva plecând? - Nu, abia am ajuns.

Greierașul nu s-a întors? - Ba da, am văzut-o la dactilografe.

Ai aflat ceva nou? - Nu, nimic.

Sunt cam cochete, destul de plăcute. - Dar nu suntem aici ca să ne distrăm.

Casierul lucrează aici doar de 5 luni. Înainte lucra la o marochinărie.

Dar celălalt? - Leprêtre? Nu e prea vorbăreț.

Lucrează aici de 13 ani. Chabut nu avea încredere în nimeni.

L-a ruinat Chabut? - Posibil. Sau nu era un bun om de afaceri.

În preajma unor astfel de bărbați, toată lumea are un motiv să-i ucidă.

Oameni ciudați aici.

Nimeni nu a spus adevărul.

Toți par să ascundă ceva, în afară de Greieraș. Dar chiar și așa...

Ce părere ai despre ea? - Simpatică, directă.

Am impresia că sunt urmărit de când am fost în depozit. Tu nu?

O admiratoare? Le plac bărbații mari, cu autoritate.

Așa o fi. Hai să mergem.

Trebuie să vii cu mine, Stiernet.

Scoală-te.

Am dormit bine. Mai puțin frig decât în gară.

Așază-te acolo.

Cafea? - Cu plăcere.

Asta a trimis doamna Chabut pentru comisar.

Poate că îl mai prinde.

Atunci mergem mai departe, Stiernet.

Am o veste bună. Bunica ta nu a fost omorâtă cu calibrul tău. Jucăria ta.

Ce e cu foarfeca ta? - O armă tipică de narcoman.

Îmi tai unghiile cu ea. - Și ataci bătrâne.

N-am folosit foarfeca. - Atunci vătraiul?

Câți oameni ați fost la fapta?

Câți? De ce? De ce credeți...

Îți lipsește o mână ca să ții pistolul, foarfeca și vătraiul.

Deodată nu mai te aud.

Ai lista?

Ai și o copie? - O are Lorenzi.

Verifică unde era fiecare când a fost ucis Chabut.

Tu te întorci la birou să-l ajuți.

Fii puțin mai tacticos.

Ia uite.

Ce surpriză. - Eh, viața merge înainte.

Nu mai sta acolo.

Povestește-mi. - Cunosc vreo doi, trei.

Cine anume? - Aubin, bancherul. E foarte discret.

Vine des?

De două, trei ori pe lună, mereu cu aceeași femeie.

S-au întâlnit vreodată cu Chabut? - Nici vorbă, mă asigur că nu se întâmplă.

Poate l-a văzut pe stradă sau i-a recunoscut mașina.

Și soția lui venea aici? - Da, cu dl. René.

Cine mai?

Antoinette Legendre, soția industriașului. De vreo patru, cinci ori.

Tot cu Chabut? - Da.

Nu-l cunosc pe soțul ei, dar cine știe ce nume folosește.

Și ministrul face la fel. Își zice dl. Louis, dar toată lumea îl recunoaște.

Și i-ați văzut vreodată soția împreună cu dl. Chabut?

Cu el și cu alți bărbați. Femeia asta trebuie să seducă toată lumea.

Cine mai venea miercurea, ca și Chabut?

Nimeni n-are o zi fixă. Sună cu puțin înainte.

Dar cineva știa că el e acolo și l-a așteptat afară.

Interesant.

Domnul Noblet a avut cumva o întâlnire cu doamna Chabut?

Nici măcar nu știa că ea e acolo. Nici ea.

Vine aici o dată pe lună cu un fotomodel.

Doamna Chabut vine des? - Nu, nu chiar.

Amuzant, arătați exact ca o profesoară cu ochelarii ăia.

Probabil îi liniștește pe clienți, sau pe elevi, nu?

Poftiți. - Mulțumesc. Unde trebuie să ajungă asta?

Nu vă deranjez, nu? - E ciudat să vă văd acolo.

Parcă ați vrea să-mi dictați o scrisoare. - Mi-a venit cheful să trec pe aici.

Ați descoperit ceva nou? - Da și nu.

Am câteva întrebări pentru dumneavoastră. Una e mai importantă.

Cine știa miercuri că mergeți împreună la doamna Blanche?

Când René avea o amantă, voia ca toată lumea să știe.

Deci plecați mereu împreună? - Da, și toți îi recunoșteau mașina.

Așadar, domnul Noblet știa și el? - Fără îndoială.

E prieten cu domnul și doamna Chabut? - Noblet nu e prieten cu nimeni.

Când se întâlneau, se purtau rece. Ea nu avea încredere în el.

De ce? - Pentru că voia să-i ia locul?

Și invers: Ea l-ar fi putut scoate din schemă.

Care era mai exact rolul dumneavoastră?

Depindea. În unele zile, șeful nici nu mă băga în seamă.

Dar uneori îmi ridica fusta și făceam dragoste pe birou.

Eram plătită să fiu disponibilă.

Îți ajungea asta?

L-ai văzut vreodată pe domnul Noblet la doamna Blanche?

Îți imaginezi că ar veni acolo?

Domnul Noblet nu vă poate primi, din păcate. - Spune-i că e comisarul Maigret.

V-am recunoscut, dar nu știu unde e domnul Noblet.

Găsește-l și spune-i că vreau să-l interoghez la secție, la ora 18.

Cine ți-a dat ideea? - N-am vrut s-o omor.

În primul rând, ți-ai îndreptat pistolul de jucărie spre ea.

N-o să capeți nimic, să știi.

Răspunde.

Pot să fumez? - Poate să fumeze?

Zice că nu. Ți-ai îndreptat arma spre ea.

Dar n-a impresionat-o. A văzut că era un pistol de jucărie.

Apoi a mers să-și ia foarfeca.

Gata, am lămurit. Ai urmărit-o și ai împușcat-o în spate.

Am tras în aer. - Dar ai tras, deci.

Încet-încet ajungem undeva. Piciul ăsta e destul de rezonabil.

E aici de mult? - Trei sferturi de oră.

Ar trebui să fie de ajuns.

Domnule Noblet. Îmi pare rău că ați așteptat. Nu știam că sunteți deja aici.

Mergem imediat. E mai rapid.

Așa puteți vedea ce se întâmplă în culise.

Nu mi-ați spus totul data trecută.

Nu înțeleg ce vreți să spuneți. - Ba da, știți foarte bine.

Întâlnirile dumneavoastră la doamna Blanche. - N-au nicio legătură cu munca mea.

Vreți un sandviș? Probabil n-ați mâncat și s-ar putea să dureze.

Nu mi-e foame, mulțumesc.

Atunci reluăm discuția pe stomacul gol, dacă se poate spune așa.

Ce relație aveți cu Jeanne Chabut?

Cum am spus: pur profesională. De altfel, ne întâlneam rar.

Dar totuși la bordel. Ciudat, nu?

A fost ideea ei. Voia un loc discret.

E logic.

Acasă la ea, când soțul ei e abia pus în coșciug, n-ar fi prea elegant.

Nu înțelegeți. A fost o întâlnire de afaceri, nu pentru...

A fost strict profesional. - Explicați.

Trebuia să ajungem la o înțelegere financiară.

Nu ne plăceam prea mult și eram îngrijorați de viitor.

Trebuia să vă cunoașteți mai bine. - Exact.

Dar n-a fost niciodată ceva necurat sau sexual între noi.

A fost o apropiere diplomatică.

Cât timp trăia Chabut, nu era nicio luptă pentru putere.

Acum că e mort, așa ceva poate fi periculos.

Întâlnirea a decurs spre satisfacția ambelor părți?

Am încheiat un acord.

Întrebarea e de când datează acest acord.

După uciderea lui Chabut sau cu mult înainte?

Ce vreți să spuneți?

Portretul Negustorului de Vin.

L-a nimerit destul de bine. - La fel și ucigașul.

Negrul vă prinde bine. - Un compliment sau o amenințare?

O consolare.

Mă bucur că ați venit la înmormântare.

Soțul meu nu se recunoștea în el. Mie mi se pare foarte frumos.

Și un pic mai puțin prezent. - Și mai puțin vulgar.

Ar arăta bine în noile birouri: Portretul Fondatorului.

A fost aglomerat la înmormântare. Îi cunoșteați pe toți?

Pe bărbați, da. Pe femei, nu pe toate.

Ai lista? Nu putem identifica pe toată lumea.

Lucette Poupard. E a treia soție a domnului Poupard.

Doamna Boitel, sau mai degrabă soțul ei. - E un mare croitor.

Săraca Simone joacă rolul de mamă pentru toți prietenii lui.

Și Noblet?

Părea abătut. Sau mai degrabă ca și cum s-ar fi simțit stânjenit.

Dar la el nu știi niciodată. Are o față indescifrabilă.

E cu sânge rece.

Nu sună a compliment.

Îmi permiteți?

Ce mai e între dumneavoastră și Noblet?

N-a mers niciodată bine, dar acum e mai rău. - Vă întâlniți în locuri ciudate.

De ce credeți că eram cu el? - L-am văzut și a recunoscut.

Totul foarte corect. Erați acolo ca să stabiliți o înțelegere financiară.

Dar în afară de asta:

După spusele lui Noblet, nu are niciun interes pentru dumneavoastră.

Omul ăsta are tupeu.

M-am întâlnit cu el de două-trei ori la doamna Blanche.

Nu se distra prea des. Ar trebui să-mi fie recunoscător pentru efort.

Ca să-l faceți amantul dumneavoastră? - Deși nu-l suport.

Atunci de ce o faceți? - Pentru că mi-e frică de el.

Așa îmi înving teama.

A făcut mulți bani pentru soțul meu și s-a făcut indispensabil.

Dar René putea să-i țină piept.

Dumneavoastră nu? - Acum poate că da.

În pat, eu domin. Vreau să rămână așa. În companie, adică.

Înțeleg că vreți să preluați conducerea. - Da, cu ajutorul lui, la început.

Nu doar bărbații iubesc puterea. Semăn destul de mult cu René.

Asta s-ar putea să nu-i pice bine lui Noblet. Știți ce i s-a întâmplat soțului dumneavoastră.

Îl bănuiți pe Noblet? - De ce nu?

Nu, n-ar fi fost în stare să-l ucidă.

L-ar fi ruinat, i-ar fi delapidat banii, l-ar fi distrus.

Dar nu e capabil de crimă.

Sau poate că da.

Acum unde mergem? - La depozitele din Bercy.

Merg pe jos. Ne vedem acolo. - Atunci n-aș fi așteptat.

Domnișoară, vreți să veniți un pic?

Acolo, lângă butoaie. Vedeți?

Vagabondul ăla? - Nu cred că e vagabond.

Îl cunoașteți? - Nu l-am văzut niciodată.

Sunteți sigură? - Da, pe bune.

Doamnelor, puteți veni repede aici?

Îl cunoașteți pe omul ăla?

Nu, eu nu. Tu, Louise? - Nu-l cunosc.

De ce nu spuneți nimic? - Nu-i vezi bine fața.

Nu-l recunosc de la distanța asta.

Mergi acolo. Dacă vezi un om cu impermeabil, oprește-l.

Eu iau cealaltă parte.

Pe cine urmărim acum? - O fantomă.

Uite omul ăla. Oprește. E tipul cu impermeabilul.

Unde e acum?

Era acolo. L-am văzut cu ochii mei. - N-am văzut pe nimeni.

M-a privit direct.

Cred că visez.

Dă-te la o parte cu umbrela aia.

Cine era ăla? Notez.

Aveți un vizitator: Jean Luc Caucasson. A vrut să vorbească personal cu dumneavoastră.

Editorul de artă. E pe lista lui Blanche.

Ai aflat ceva despre el? - I-am cerut lui Lambert să verifice.

Poftim, proaspăt.

O cunoașteți pe doamna Blanche? - Da, am fost pe la ea.

Cu cine? - Cu Jeanne. Jeanne Chabut.

Soțul ei era client fidel acolo. Ea a vrut să vadă cum e.

Îi sunteți amant? - Am fost, acum ceva timp.

De ce ați venit la mine?

Voiam să vă întreb dacă ați găsit cumva niște scrisori.

Meg, soția mea, notează tot ce-i trece prin cap.

A avut o aventură destul de lungă cu René.

Să înțeleg corect?

Soția dumneavoastră avea o aventură cu Chabut, iar dumneavoastră cu doamna Chabut.

Și ați scris și dumneavoastră scrisori? - Trei sau patru.

Către Jeanne? - Nu, către René.

Ca să vă plângeți de aventura lui cu Meg.

Nu. Ca editor de artă, ai o clientelă foarte specială.

Costul unei cărți e foarte mare.

O ediție reprezintă o sumă considerabilă.

De asta avem nevoie de mecena. Iubirea pentru artă e rară.

Vă înțeleg perfect. Chabut era unul dintre mecena dumneavoastră?

Era bogat. M-am gândit că m-ar putea ajuta.

I-ați scris asta?

Și era amantul soției dumneavoastră. - N-are nicio legătură.

Stați jos, domnule Caucasson, îmi dați amețeli.

Știam că n-o să înțelegeți. Întotdeauna te lovești de morala asta burgheză.

Dacă era nevoie, m-aș fi adresat unui bancher.

Era ceva în scrisori de care acum vă pare rău?

Ar putea fi interpretat greșit.

De oameni din afara cercului dumneavoastră, care sunt mai puțin deschiși la minte.

Care ar putea crede că e șantaj. Asta e, nu? Și a plătit?

Nu, m-a refuzat. Nu mă așteptam la asta din partea lui.

A fost dur? - Și disprețuitor, mai ales în public.

O spun cu toată sinceritatea.

L-ați mai văzut după asta?

De două ori. Eu și Meg încă mai eram invitați.

Și ați mers? Îi iertați ușor pe datornici.

Ați găsit scrisorile alea?

Dețineți un pistol automat, un 6.35?

Am un pistol în sertar de ani de zile, nu știu ce calibru.

Nici măcar nu știu cum funcționează. - Fiecare cu meseria lui.

E despre cazul Chabut, domnilor.

Paul a terminat? - Nu, dar e cam complicat.

Ce-o să fie când o să stea față în față cu un cap al mafiei?

Ce mai e cu alibiurile? - Toți au câte unul.

Ministrul era la o premieră. A scris în ziar, și soția lui era cu el.

Doctorul Roux, Caucasson și Boitel erau și ei acolo, cu soțiile lor.

Asta face patru. - Restul erau la velodrom.

Acolo a fost alegerea domnișoarei Piele.

Ce legătură are ciclismul cu pielea? - Șaua? Trebuie să faci reclamă.

După doamna Chabut, lista ar putea fi mult mai lungă.

Bine, o luăm de la capăt.

Căutăm și analizăm scrisori. - Ce scrisori?

Cele primite de Chabut, evident.

De la prieteni, de la dușmani. Habar n-am.

De la soți înșelați. Ar putea fi amuzant.

Caucasson i-a scris? - Ca să-l șantajeze.

E scris mai elegant, dar intenția e clară.

De ce nu m-am gândit la asta? Și voi n-ați zis nimic.

Dar unde sunt scrisorile alea? - Într-un seif, presupun.

Dar să nu sunați. Mâine mergem la el acasă, fără să anunțăm.

Grăbiți-vă.

Cu cine vorbesc?

Era un ticălos.

Un nemernic.

De ce nu scriu ziarele despre asta?

Îl cunoșteați bine?

Îi punea pe oameni la zid, îi distrugea. Știți cum trata femeile?

Nimeni n-o să-l jelească. Ucigașul lui merită o medalie.

Nu vreți să veniți aici?

N-ai uitat ceva? - Grăbește-te.

Când a luat foarfeca aia, mi s-a făcut frică și am lovit-o.

Nu știu de câte ori. Voiam doar să dea drumul foarfecii.

Nu mai eram eu.

Foarfeca a căzut, iar tu ai luat vătraiul.

Atunci ți-ai revenit. - N-am folosit vătraiul.

Atunci cine? Fantomele?

Doamna încă doarme. - Trezește-o.

Ce se întâmplă? - Vreau să văd seiful soțului dumneavoastră.

Aveți unul, nu-i așa? - Da, în spatele portretului, tabloul ăla.

Vino.

Aveți cheia?

Am găsit-o asta în unul dintre buzunarele hainei pe care o purta miercuri.

Combinația n-o știu. - Aveți vreo idee?

Ziua dumneavoastră de naștere, nunta? - Prea sentimental.

Nu-mi spuneți că n-ați încercat să deschideți seiful.

Când ați schimbat tablourile. - Nu, voiam s-o fac după înmormântare.

Bine, excelent.

Sună un lăcătuș, Lorenzi.

10, 70, 90.

E gol de mult? - Nu știu ce căutați.

Corespondența lui privată. Îmbrăcați-vă, veniți cu mine.

Mă arestați sau mă acuzați? - Pentru ascunderea probelor.

Dar mai întâi mergem la Bercy. Am nevoie de dumneavoastră ca moștenitoare.

Bani gheață, carnete de cecuri, facturi, timbre, nimic altceva.

Unde și-a ținut actele personale? Mai ales scrisorile.

Își băga scrisorile în buzunar sau le rupea.

Cine avea o cheie?

Supraveghetorul, domnul Leprêtre, băiatul de la pivniță și eu. Nimeni altcineva.

Nici măcar nu știu dacă șeful avea una.

Contabilul care lucra aici înainte a păstrat o cheie.

I-am spus domnului Chabut, dar au schimbat doar combinația.

A fost concediat?

Din ce motiv?

De cât timp?

Eram acolo când l-a concediat. Aș fi preferat să nu văd asta.

René a ieșit din biroul lui Noblet și l-a chemat pe contabil.

Descoperise Noblet o problemă cu contabilitatea?

Și apoi?

Când a venit contabilul...

René i-a spus:

„Stai acolo, la lumină. Vreau să văd bine oamenii.

Ce mai faci?”

Contabilul era foarte stânjenit. Se simțea incomod.

A zis că e bine.

René l-a întrebat ce mai face soția lui. Dacă îi place munca.

O cunoștea? Doar nu se interesa de toți angajații lui.

Își amintea că lucra într-un magazin de haine pentru bărbați.

Contabilul a spus că nu mai lucrează acolo. René a zis că e păcat.

Căci ești concediat și nu primești nicio adeverință. N-o să mai găsești de lucru.

Cum a primit asta?

Săracul om stătea pe marginea scaunului.

Îi era atât de frică, încât nu mai știa ce să facă.

Credeam că o să plângă.

Lucrase mult timp aici? - 15 ani.

Fură mult?

3845 de franci în 3 ani. Sume mici lunar.

Era complet neajutorat. René nu dădea doi bani pe el.

Era plin de dispreț.

L-a numit o figură jalnică.

Astea au fost cuvintele lui.

Și apoi...

Da?

René i-a zis să se ridice. Aproape că am țipat.

Contabilul s-a supus, iar René s-a dus la el.

„Asta-i pentru că m-ai tras pe sfoară, jeg ordinar ce ești.

Dar ce-i și mai rău: Ești un prostovan.”

Liniștește-te.

Iertați-mă. Mi-a scăpat în focul poveștii.

Ați înțeles că René l-a lovit.

Și apoi? Contabilul a plecat?

Ce altceva putea să facă?

De ce nu-i spui numele? Tot zici „contabilul”.

Gilbert Pigou.

El e omul pe care vi l-am arătat dumneavoastră și prietenelor dumneavoastră.

Mulțumesc pentru încredere.

Ați întâlnit-o vreodată pe soția lui Pigou?

A fost aici acum o lună. Nu mă așteptam să fie atât de fermecătoare.

Pigou e atât de... nu știu. Plictisitor.

Chabut a primit-o?

Era în biroul lui. Voia să știe dacă soțul ei mai lucrează aici.

Nu i-a spus că fusese concediat?

Pleca dimineața de acasă ca de obicei.

Timp de trei luni, a predat salariul ca și cum.

Într-o zi, n-a mai venit acasă. Dispăruse deja de o lună.

Cum a fost între doamna Pigou și Chabut?

A măsurat-o din cap până-n picioare și i-a spus:

„Soțul dumneavoastră e un hoț mizerabil.”

Nu știu de unde a făcut rost de bani în cele trei luni.

René și-a scos portofelul din buzunar.

A trebuit să-i las singuri.

Bănuiam ce urmează să se întâmple.

Am ieșit să iau aer.

O jumătate de oră mai târziu, am văzut-o plecând.

Atunci arăta așa.

Cine e acolo? - O caut pe Liliane Pigou.

Un moment.

Ce vindeți? - Nimic, sunt comisarul Maigret.

Nu vă uitați la dezordine. Nu m-am simțit bine și mă odihneam.

E despre soțul meu? - Da și nu.

Ați aflat ceva de el? - Absolut nimic.

Luați loc.

Când a plecat mai exact?

Acum două luni, în ziua când trebuia să predea salariul.

Sunteți căsătoriți de mult?

Opt ani.

A intrat întâmplător în magazinul unde lucram, să-și cumpere o cravată.

A stat mult să aleagă, pentru că era impresionat.

Când am plecat seara, m-a urmărit.

M-a urmărit de patru-cinci ori până să îndrăznească să-mi vorbească.

Așa e el.

Erați îndrăgostită de el? - Există așa ceva? Nu prea cred în asta.

Era drăguț, dar nu se agita niciodată.

Voiam să mă mărit, așa că mi-a convenit.

Nu v-ați îngrijorat când n-a mai venit? Doar n-ar fi înșelat.

Nu, deloc. Am sunat la el la serviciu.

Cineva mi-a spus că nu l-a mai văzut de ceva timp. Atunci am sunat la poliție.

Nu știți unde e? - Nu, speram să mă ajutați dumneavoastră.

Chiar n-aveți nicio idee unde s-ar putea ascunde?

Nu știu.

N-are prieteni în Paris.

Dar cum a rezistat să vă dea bani?

Aveați economii? - Suntem plini de datorii.

Nici frigiderul nu l-am plătit încă.

Dar pot să-l ia oricând. Oricum e gol.

Aveți telefon? - Da, dar e deconectat.

Păcat.

Soțul dumneavoastră are bicicletă?

Nu-l văd pedalând. - Eu da.

Știți de ce a fost concediat?

Cred că a umblat în contabilitate.

Avea o amantă? - Nu.

În ultimii trei ani, lua în fiecare lună 50 de franci, pentru dumneavoastră.

Asta era „majorarea” lui de salariu. - Exact.

Și de Crăciun... - Cei 500 de franci primă de Crăciun.

Ce prost. I-a ajutat mult, nu?

Sper că a găsit altă slujbă.

M-ar mira.

De ce?

L-am văzut pe stradă. - Cum arăta?

Ca un om obosit care n-a dormit în pat noaptea aia.

Dar de ce-l căutați? Șeful lui n-ar fi depus plângere.

S-a răzgândit? - Nu, René Chabut a fost ucis.

Miercurea trecută, în fața unui bordel.

Soțul dumneavoastră are pistol?

Da, i l-a dat un văr când era în armată.

Dar n-a tras niciodată cu el.

E cumva încă aici?

Nu, probabil l-a luat cu el.

După părerea mea, n-avea gloanțe.

Ar fi fost în stare să-și ucidă șeful?

Chabut a fost foarte dur. - Nu mă miră.

V-a dat René Chabut bani?

De ce întrebați asta? - Îmi imaginez ce s-a întâmplat.

Atunci aveți multă imaginație. - Știu cum se purta cu femeile.

Vreți să spuneți că trata toate femeile la fel?

A mai stabilit o altă întâlnire? - Mi-a notat numărul.

Dar nu v-a mai sunat? - Poate că da.

Dar telefonul nu sună doar pentru el. Doar dacă poate face vrăji.

N-ați spus nimic despre bani. - Mi-a dat 1000 de franci.

Cum v-ați descurcat de atunci? - Fac ce pot.

Răspund la anunțuri, dar n-am găsit nimic.

Mulțumesc pentru primire. - Mă țineți la curent?

Dacă a omorât pe cineva, probabil pot divorța de el.

Probabil. La revedere.

Ne concentrăm pe altceva.

Lăsați alibiurile și scrisorile.

Știți că cineva are un interes special pentru cazul ăsta.

E deștept. Știe mereu unde mă duc.

Îl întâlnesc peste tot, dar îmi scapă mereu printre degete.

De azi după-amiază știu cine e și care-i povestea lui.

Se numește Gilbert Pigou și e fostul contabil al negustorului de vinuri.

Sunt foarte nerăbdător să pun mâna pe el.

Vrea să știe cum decurge ancheta.

Căutăm în toate locurile unde ar putea apărea.

Dar atenție: n-am nicio dovadă că și-a ucis șeful.

E înarmat, dar nu cred că va trage.

Notează adresa soției lui, Bornic.

Strada Froidevaux 57, în arondismentul 14.

Ia doi oameni cu tine și stați ascunși la ușa ei.

Feret, tu mergi cu oamenii tăi la locuința lui Chabut.

Am nevoie de cineva la sediul central.

Lorenzi, ia și tu doi oameni care să se schimbe între ei.

Pigou m-a văzut de multe ori în fața sediului și chiar m-a sunat.

Să merg la depozite? - Da, ia și tu doi oameni.

Nu vreau să-mi scape iar.

Și o echipă la ușa mea? - Ai dreptate.

De asta te ocupi tu, Torrente.

Iată semnalmentele lui: Destul de scund, maxim 1,70 metri...

față rotundă, îmbrăcat într-un impermeabil uzat și cu o pălărie la fel.

Fumează țigări. E roșcat și poartă ochelari.

Rămân aici să coordonez toate informațiile.

Încă un lucru: orice s-ar întâmpla, nu vreau să trageți în el.

Și dacă trage el primul? - Am zis: orice s-ar întâmpla.

Nu va trage. Vreau să-l prind viu și în stare bună.

Aici Simoni. Avem o urmă de-a lui Pigou.

Acum două săptămâni, avea o cameră pe strada Grande Truanderie.

La un proprietar de imobile? - Da, descărca noaptea camioane.

Continuă să cauți.

Aici se întreabă de ce nu facem o razie.

Le-ai spus să lucreze discret, nu?

Sună-mă înapoi.

E al naibii de complicat.

Îți era frică să nu-ți scoată ochii.

Voiai să te aperi și atunci te-ai gândit la vătrai.

Atunci am văzut vătraiul.

A fost legitimă apărare. - Da. Nu știu.

Ai luat vătraiul de acasă? - Nu, era lângă șemineu.

Când l-ai luat, te luptai cu bunica ta. - Ești peste tot.

Ai lăsat ușa deschisă pentru prietenul tău?

Ce prieten? - Ăla care stă alături.

René Grangier, conștiința ta murdară. - El n-a fost acolo.

Probabil e de acord cu tine.

Ți-e frică de el? El a pus totul la cale?

Atunci tu n-ai făcut nimic bunicii tale. - N-are nicio legătură.

Atunci o să-l întrebăm pe el.

El e?

Îl cunoașteți? - Da, îl cunoaștem foarte bine.

Nu consumă. Vinde și-i lasă pe alții să crape.

Ai fost cu Stiernet? - Nu știam că are o bunică.

Normal, ea nu consumă droguri.

Aranjează o confruntare, dar ai grijă să nu se ia la bătaie.

Lui Lachenal i-ar plăcea să se întâmple asta.

Comisare.

L-am prins. E în capcană. - Nu-l scăpa din ochi.

Te-a văzut? - Nu. Vă sun înapoi.

Sângera și n-ai vrut s-o lași să sufere. Atunci ai terminat-o.

Așa ai zis, nu, Stiernet? - Te fac praf.

Nu-ți murdări mâinile cu el.

Unde e? În fața casei mele?

Lasă-l să vină. Sigur urcă.

Intră? Rămâi unde ești.

Se aude o bătaie? Nu deschide ușa. O să plece.

Nu-ți face griji. Întoarce-te în pat și dormi.

Mă caută. Merge repede acum.

Îl vezi? O să-l sun pe Lorenzi.

Am înțeles. Om scund într-un impermeabil.

Te-a avertizat Lorenzi? - Îl lăsăm să treacă?

Toată lumea să-l lase în pace. Pleacă de acolo, o să-l sperii.

E jos. - Ce face?

Ezită. Acum a intrat. Urcă.

Rămâi acolo. O să găsească el drumul.

Mă așteptam la tine.

Ia loc, domnule Pigou.

Nu ți-e frig?

Noaptea nu e cald. Mai ales vântul ăsta.

Dă-ți jos impermeabilul.

Uite.

Asta o să te încălzească. Ia loc.

Dă-ți pălăria jos. E udă leoarcă.

Ai fost la soția mea? Te-am urmărit.

Nu o duce rău? - Nu cred.

Din ce trăiește?

A fost la Chabut. I-a dat 1000 de franci.

Încă o lovitură.

Nu s-a mai întâmplat asta când erați împreună?

Ba da. O dată am văzut-o la brațul unui bărbat.

Când am întrebat-o, mi-a reproșat tot felul.

Nu i-am oferit viața pe care și-o dorea.

Era tânără, iar eu veneam acasă obosit de la muncă în fiecare zi.

Seara, mă întorceam imediat pe o parte.

Trebuia să mă tragă după ea la cinema.

Chiar și în pat era dezamăgită. Și așa mai departe.

Am început să umblu în contabilitate.

Nu ți-era frică să nu te prindă?

Stăteam liniștit în colțul meu și am început să cred în propriile minciuni.

Și apoi, în ziua aia din iunie... - A trebuit să te duci la Chabut.

Nu fusesem bătut niciodată, nici măcar când eram copil.

Am rămas înțepenit.

Mai bine chema poliția.

Ce-ai făcut după asta? - Am umblat, am băut.

Îmi pierdusem mințile.

Cum ai reușit să faci rost de bani în lunile următoare?

Încă aveam cheia de la seif. Duminica luam din casă.

Nu îndrăzneam să-i spun soției. Speram să găsesc de lucru.

Dar fără adeverință, chiar n-a mers.

Îl urai? - Da.

Dacă nu mai erau bani, Liliane m-ar fi părăsit.

Mai conta asta? - Cred că da.

Eram foarte îndrăgostit de ea.

Acum nu mai știu. A devenit o străină pentru mine.

Și ai continuat să-l urmărești pe René Chabut.

Erai înarmat?

În caz că voiam să mă sinucid.

Ai fost tentat? - De câteva ori, mai ales seara.

Dar mi-era frică. Mi-a fost mereu frică de împușcături și de durere.

Chabut avea dreptate. Sunt un laș.

Îmi permiți?

E în regulă, Lorenzi. Poți să-i avertizezi pe ceilalți.

Urcă, da.

Știi că pot folosi povestea ta împotriva ta.

O să ai nevoie de un avocat. - Nu cunosc avocați.

Îți dau eu câteva nume. - Mulțumesc.

În sănătatea ta. - Noroc.

Coniac n-o să mai beau o vreme. Probabil o să iau o pedeapsă grea.

Nu știu.

Când ți-a venit ideea? - Niciodată și tot timpul.

Îmi spuneam mereu: „Îl omor”. Dar nu însemna nimic.

Dar când îl vedeam cu viața lui bună...

Și mie mi-era frică de razii sau de spital.

Trebuia să se întâmple ceva. Am tras fără să ochesc.

Voiam să aștept poliția, dar mi-era frică de bătaie.

Inspectorii mei nu sunt așa duri. Nu bat.

Lasă-l să doarmă câteva ore mai întâi.

Mulțumesc pentru coniac și pentru tot.

Vreți să ne urmați?

A mers? Au mărturisit?

Știam de la început că nu era singur.

Vezi că merită să rămâi calm.

Ați gustat Vin des Moines? Ce gust are?

Foarte mediocru. Am gustat în depozit. Mai bine un beaujolais.