Original subtitles

Nu-i rău, nu? - Chiar foarte bine.

Pentru un comisar?

Comisar? - Cine a zis că sunt aici?

Toată lumea știe. E secret? - În principiu, da.

Am pariat. De-asta trebuie să mai exersez.

Ce mai faci?

Un tată model, patru copii.

Genul care merge o dată pe lună la cinema.

Contabil? - Expert contabil.

Un glonț în inimă.

Mergem?

Cadou. - Mulțumesc, comisare.

Apasă.

Apasă.

Începe bine.

Comisar Blanc. Îți las martorul în grijă.

Crimele în acest mediu sunt o pacoste.

În acea seară, a văzut ușa din stânga deschizându-se, apoi cea din dreapta.

Am terminat. Deocamdată, nimic interesant.

Rana e foarte mică și nu s-a găsit arma.

Îl putem lua? - Poftiți.

Unde e tata?

Olmetta...

Aștepți un pic în mașină? Vin imediat.

Doamna Evelyne Tremblet?

Sunt însărcinat cu ancheta privind soțul dumneavoastră.

Știu că e un moment nepotrivit, dar copiii sunt la școală.

Cum le spui copiilor că tatăl lor a murit?

Așa, dintr-odată, fără zgomot?

În timp ce se dezbrăca. Ce să le spun? Știți?

Nimeni nu știe exact. Se dezbrăca?

Ca în fiecare seară după lucru. Își descheia cămașa și a căzut.

Am alergat la el, nu mai respira.

Am crezut că i s-a făcut rău. Nu, nu am înțeles imediat.

Erați în cameră?

L-am văzut în oglindă din baie.

Ciudat era că stătea lângă fereastra deschisă. Nu-i plăcea.

Am sunat la spital. A durat mult să răspundă.

Apoi au venit. Și după aceea ați apărut dumneavoastră.

Cum era soțul? Își făcea dușmani?

Nu, era așa absent. Munca lui, casa, pasărea lui...

Nu-și vedea copiii crescând.

Îi auzea doar când făceau gălăgie.

La fel cu munca. La început îl interesa.

Contabil, apoi expert contabil, șef contabil... Și acum?

Nu mai știu ce spun.

Șef contabil? Unde? - Couvreur și Bauchard, sanitare.

Îi plăcea slujba. Firma aia plătește cash, spunea el.

Mai târziu nu-l mai interesa. Mergea acolo, atâta tot.

Avea alte femei? - Maurice? De ce ar fi avut?

Nici pe mine nu mă vedea. De ce alta?

Poate nu una, ci mai multe.

Vă înțeleg, un bărbat de vârstă mijlocie.

Soția e prima care devine suspicioasă și speriată.

Eu n-am fost niciodată.

Singura de care-i păsa. Era nebun după animalul ăla.

Ce mai făcea pentru el. Nu suport ciripitul ăla.

Seara scotea pânza și închidea fereastra.

Când pleca dimineața, făceam invers.

Cum ai împușca pe cineva neobservat la etajul patru?

Aș aștepta să iasă. - Nu, la el acasă.

De vizavi, cu o carabină. - Vino atunci.

Camerele astea erau ocupate ieri? - Ar trebui să verific.

Olmetta, vino să vezi.

Ciudat. Camera 33 era rezervată ieri pe numele cui?

Tremblet.

L-ați înregistrat? - Da, dar e la etajul trei.

Tremblet de vizavi? Îl cunoșteați?

Vag. Doar un vecin care iese zilnic pe ușă.

Rezervată pentru două nopți. Pentru o rudă.

Ați văzut-o? - Nu, doar recepționerul de noapte.

A plecat aseară. - De la ce oră începe recepționerul de noapte?

Când plec eu. Opt, opt și jumătate.

Pe curând.

Comisar Maigret. Pot vorbi cu domnul Couvreur sau Bauchard?

Domnul Couvreur n-o să vină. - De ce?

A murit acum cinci ani.

Dar domnul Mauvre, procuristul nostru, e aici.

Atunci cu el o să vorbesc.

Maurice Tremblet? Îl știu bine.

N-ați observat că lipsește?

Lipsește? Cum adică? - Definitiv.

Vai, a trecut atâta timp. - Mult timp?

De când a plecat de aici.

Cred că sunt patru ani de atunci.

Deci nu mai lucrează aici de patru ani?

Exact.

Aveați ceva de reproșat? - Absolut nu.

Era serios și punctual.

A demisionat din motive familiale, cred.

Da, spunea că se mută în regiunea natală. Auvergne sau Cantal.

Nu ați găsit nereguli în registrele lui?

Nu, comisare, astfel de lucruri nu se întâmplă la noi.

Curios.

A rămas, de fapt, în Paris.

Și ieșea zilnic din casă ca să vină la acest birou.

Imposibil.

Îi dădea soției salariul în fiecare lună.

Complet imposibil.

Magine, poți veni un pic?

Complet imposibil.

Intră.

Magine, cât timp ai lucrat cu Tremblet?

Doi ani și ceva.

Când a fost asta? - Acum patru ani.

Și i-ai luat locul? - Da.

Cu acordul lui? - Și al dumneavoastră.

L-ai mai văzut vreodată? - Niciodată. Locuiește în Cantal.

Mulțumesc, Magine.

Dacă venea zilnic la birou, atunci venea ca o fantomă.

Așa e, a murit aseară.

Imposibil. Aș fi observat. Mi-ar fi spus.

Uite, ultimul lui fluturaș de salariu.

De la 1 la 30 septembrie. E ultimul.

Ce făcea atunci toată ziua? - Asta voiam să vă întreb.

Habar n-am. Pleca dimineața și se întorcea seara.

Nu mai vorbea despre muncă, dar mergea.

Și totuși... - V-au tras pe sfoară.

Soțul meu era conștiincios, discret. Un tată liniștit.

Prea liniștit.

Dar n-a murit liniștit. De-asta căutăm.

Ce căutați?

Cum trăia. De ce a murit.

Întrebați-l pe el. Cu el vorbea. Sigur știe.

Tu știi tot, nu? Ai auzit tot.

Urăsc canarul ăla.

De atâtea ori am vrut să-l omor.

Pe cine? - Pasărea.

O s-o fac iar.

Nu te mai lăuda. N-ai fi în stare.

Tu ești Francine? - Da.

Spune-i ce mi-ai zis mie. - Lasă, am auzit.

Nu pari surprinsă. - Ba da.

Îl însoțeam în fiecare dimineață până la metrou.

În fiecare dimineață? - Da. Ei bine, aproape.

Și îl vedeai coborând scările? - Da, spre metrou.

Nu mergeam cu el, pentru că banca unde lucrez e acolo.

Poate urca scările înapoi după aceea.

Ce pot face? Trebuie să plec...

Merg un pic cu tine.

Dacă insiști. - Insist.

Asta numești tu un pic? - Urmează.

Ai spus că nu par surprinsă. - Da, exact.

Știam că nu merge la muncă.

L-am văzut de câteva ori ieșind din metrou și plecând.

L-ai urmărit? - Asta e mai degrabă treaba ta.

Într-o zi mi-a dat cerceii ăștia.

Foarte frumoși. Par adevărați. - Sunt adevărați.

Am fost surprinsă. A zis că a câștigat la loterie.

Și l-ai crezut? - Da, patru milioane de franci.

Eu însămi am procesat cecul pe contul lui.

Frumoas câștig. Nu l-ai întrebat ce făcea peste zi?

A zis că profită. Că o merită.

Unde?

Nu știu.

Nu era treaba mea. Și oricum nu ți-aș spune.

Și mama ta?

Mi-a cerut să nu-i spun.

Mi-era milă de el.

Aici lucrez. Liniștit? Acum plec, am întârziat.

Erai aici când a fost ucis tatăl tău?

Nu, lucrez până la 5:30. Eram acasă, în camera mea.

Îl iubeam mult pe tata. Foarte mult.

Nu se mai oprește din plâns.

Raportul preliminar al autopsiei. Destul de surprinzător.

Împușcătura a fost trasă de la 8 la 12 metri.

E așa ciudat? - Era o pușcă cu aer comprimat.

Ca cele de la bâlci. E un miracol că a murit.

Un miracol?

Că glonțul a nimerit exact în inimă de la distanța asta.

Poate era de fapt pentru canar. Lucru de amator.

De amator bun. - Un norocos, vrei să spui.

Trebuie să iau copiii de la școală. Cea mare iese mai târziu.

Bine, atunci mergem. - Ai luat prânzul cu Francine?

Am vorbit. - Vorbește cu tine?

Nu prea. Am mers cu ea până la muncă.

A primit două zile libere. - Azi?

Și mâine. Niciodată nu știi când vine sau pleacă.

Înțeleg. - Atunci ai noroc.

Sunt într-o belea.

Dacă un client pleacă noaptea fără să plătească, eu sunt responsabil.

Dormeai? - Nu, un recepționer de noapte nu doarme.

A sunat telefonul și a trebuit să fac ceai pentru camera 43.

Cu toată agitația și poliția vizavi, nici n-aș fi putut dormi.

Cine era în 43? - Asta-i problema.

Când am urcat, a fugit. Și am trezit camera 43.

Doamna aia nu voia ceai. Și tot eu am fost certat.

L-ai văzut în seara precedentă? - I-am dat doar cheia.

Nu era nici mare, nici mic. - Nici gras, nici slab.

L-ai văzut cu adevărat?

Ațipisem un pic. M-a trezit când a deschis ușa.

L-ai recunoaște? - Da.

Purta o haină de ploaie șifonată.

Bine. Mulțumesc.

Ați rezervat o cameră? Numărul 33?

Într-adevăr, 33. - Atunci o pregătesc.

Are multe responsabilități. - Da. Rămâneți aici peste noapte?

Da, și mănânc. Probabil rece.

Deci nu mergeți acasă? - Nu.

Nu vreau să plec încă. Vreau să-i supraveghez, mai ales pe fiică.

Cum ar spune soția mea, mă joc de-a cucul...

și mă cuibăresc în cuibul altuia.

Pot da un telefon? - Acolo, dacă doriți.

Se poate și din cameră. - Nu, aici e bine.

Trebuie să rămân și eu? - Nu. Ucigașul a venit singur.

Doamna Maigret? Vești bune, ai mână liberă diseară.

Da, du-te la cinema.

Răspunzi noaptea la telefon? Pot avea Diderot 5807?

Deranjez? - Deloc.

Stai bine acolo? - Foarte luxos.

Vreau mâine datele rudei lui...

și ale doamnei Tremblet, născută Lapointe.

Mai sunt și în Cantal.

O dramă familială? Ai văzut ceva? - Nu, dar simt ceva.

Familia asta mă interesează. Pe mâine.

De ce atâta grabă? - Dă-mi drumul.

S-a terminat cu minciunile?

Îți dai seama că e vorba de o crimă? Crima tatălui tău.

Numele lui e acolo.

Liniștește-te, apoi mergem să vedem împreună.

Vin acum.

Pe cine căutați? - Tremblet.

Jos în stânga, nu e aici. - Vine în fiecare zi?

Fie ploaie, fie soare, la ora 9.

Acum e vreme bună, dar nu mai vine.

Aveți o cheie de rezervă? Aș vrea-o.

Ce mai e și asta. Atunci eu sunt regina Angliei.

Și acum?

Ce mai e asta?

E ca acasă. Aceiași pereți, aceleași perdele.

Același birou.

Aceeași lampă.

Același covor. E nebun.

Vedem și restul? - Nu îndrăznesc.

Ba da, totul e la fel.

Patul, noptierele, o doamnă goală...

Doar că e invers.

Aceleași medicamente. Parcă văd dublu.

N-ai fost niciodată aici? - Nu, niciodată.

Totuși, aici locuiește și o femeie. - Ce vreți să spuneți?

Am găsit cosmetice și două periuțe de dinți.

O amantă, vreți să spuneți? - Avea un al doilea apartament.

De ce ar fi avut? O avea pe mama și pe noi.

Restul nu-l interesa.

Avea doar o pasăre. - Bine, dar nicio femeie.

Și toate astea ce mai sunt? - Nici eu nu înțeleg.

Mă tem că încep să înțeleg.

Nu trebuie să-l ponegriți. N-avea nevoie de asta.

Măcar voi sunteți împreună. Cealaltă nu prea se distrează.

Păstrez cheile. Voi sigila locuința.

Ce s-a întâmplat cu el? - A murit.

Doamne, bietul domn Tremblet.

Ciudat, nu părea că o să moară.

Primea vizite? - De la femei, vreți să spuneți?

De exemplu. - Sunteți insistent.

O doamnă. Nu prea înaltă, cam rezervată.

A fost frumoasă cândva. - Blond închis?

Da, blond închis.

Venea des? - Regulată.

O dată pe săptămână, miercuri seara.

Ce zi e astăzi?

Ce are ea?

Nimic.

Comisare, am noutăți. - Stai. Mai întâi cafea.

Zi.

Am găsit familia ei în Moulins.

Frate, cumnată, verișor și verișoară.

Din partea lui, doar o mătușă bătrână în Cagnes-sur-Mer.

Am sunat-o, dar nu știe nimic. Să-i chem?

Nu, încă nu.

Ai dormit prost?

Știi de ce a putut Tremblet să nu mai lucreze?

Economisise?

Loterie națională, patru milioane. - Nu-i rău. Dacă aș avea patru milioane...

N-ai.

Între timp, verifică la invalizii de război.

Comisar Vaimber, vă rog.

Vaimber, poți face ceva pentru mine?

Tânărul inspector, Paul Lachenal. Pot să-l împrumut trei, patru zile?

Spune-i că unchiul lui are nevoie de el. La Marcel, la 12:45.

Am cerut întăriri. Familia Tremblet e prea mare.

Era foarte ordonat. Aproape maniac.

Nu-i plăceau datoriile. Facturile le plătea în aceeași zi.

Exagerat de cinstit.

Era un om dintr-o bucată. Totul la timpul lui.

Muncă, familie, patrie. Ca mareșalul.

Și eu am picat pe unul ca el.

E naivă, oarbă sau minte? - Poate toate trei.

Asta trebuie dată unui contabil. Poate succesorului lui.

Magine, nu-i așa?

Acum? - Înainte sau după prânz. Vezi tu.

Înainte, atunci.

Sunt aici după-amiază. - Pe curând.

Aș vrea să vă ofer ceva, dar nu sunt prea pregatită.

Sunt la dietă. - Nu sunteți chiar așa de gras.

Pe vremuri, Maurice mă putea ține cu două mâini de talie.

În rest, totul era la locul lui. - Sigur că da.

Ha, familie. Ia loc.

Ezit între tocană și picioare de porc.

Pentru mine tocană. - Atunci iau picioarele.

Ce mai fac părinții tăi? - Bine.

Și Vaimber? - Foarte bine.

De ce sunt aici?

Ai vreo prietenă acum? - Nu, nimic.

Poate am ceva pentru tine. 19 ani, drăguță...

cam iute la fire, mamă disperată...

trei frați enervanți și un tată ucis.

Împușcat ca un porumbel. - Și ce să fac cu asta?

Să n-o scapi din ochi. Ascunde ceva.

De ce eu? - Pentru că nu are încredere în mine.

Nu spun că sunt inspector? - Ba da. Joci rolul de bodyguard.

Trebuie s-o faci să uite asta.

Unde o găsesc?

În principiu, iese la 5:30 de la muncă, de la bancă.

Dar astăzi ar trebui să fie ziua ei liberă.

Totuși, verifică. Altfel, la ea acasă.

Și despre ce vorbesc? - Despre orice.

Loteria, Couvreur și Bauchard, canari...

Stai, unchiule. Mai întâi povestește-mi totul.

V-ați decis? - Da, picioare de porc și tocană.

Dar invers. - Spune direct că am greșit.

Mulțumesc. Jucați șah?

El juca șah. Întotdeauna termina partida.

Singur?

Da, așa putea decide cine câștigă sau pierde.

Să încerc? - Lasă, e inspectorul meu.

E comisarul aici? - Da.

Ai vorbit cu Magine? - Nu, e bolnav.

E la părinți, în provincie. Mă duc acolo? E lângă Meaux.

Meaux, în Brie.

Mergem mâine. Ia-mă la 8.

De la tine acasă? - Nu, Impasse des Deux Couteaux.

Dormi iar acolo? - Da.

Dar mai întâi o să-i amintesc soției că e încă măritată.

N-ai uitat de invalizi? - E urgent?

Nu chiar. Dar cum Tremblet n-a fost așa norocos...

vreau să fiu sigura că a câștigat cu adevărat la loterie.

Unde o pot găsi pe domnișoara Tremblet? - E liberă.

Păi, tocmai pleacă.

Domnișoară Tremblet? - Ce vreți?

Pot merge un pic cu tine? - Nu, n-am chef.

Lasă-mă să-ți explic. - Nu e nevoie, nu ești genul meu.

Așteaptă. - Încetează, sau chem poliția.

Sunt de la poliție. - Tu? Nu pari.

Cu atât mai bine. Comisarul Maigret m-a trimis.

Ce vrea? - Trebuie să te protejez.

Împotriva cui? - E o poveste lungă.

Ascult. - Trebuie să mărturisesc ceva.

Când eram mic, mereu îmi era frică să nu-mi ia mingea.

Eram timid și slab. - Grozav bodyguard, ce mai.

M-am schimbat. - Îmi tragi clapa?

9,60 la tir, centură neagră judo...

și cel mai bun la sânge rece și improvizație.

Deci nu-ți mai e frică să-ți ia mingea?

Exact despre asta voiam să vorbim.

Mai bine port negru. Asta așteaptă lumea.

N-ai nimic împotrivă dacă las asta aici? - Deloc.

Acum mâncăm în bucătărie cu copiii.

Ați găsit ceva?

Lucruri obișnuite. Facturi, extrase de cont.

Obișnuite, ca viața noastră. Cu Maurice, aventurile nu existau.

Cum așa? Nu avea fantezie?

Nici nu cunoștea cuvântul. În afară de pasărea aia...

Duceți-vă să vă spălați pe mâini.

Bine, v-am deranjat destul. - Nu, dimpotrivă, îmi face bine.

Am vorbit în două zile mai mult decât într-un an cu el.

Unde ai fost? - Inspector Paul Lachenal.

Mă schimb. Nu mănânc acasă. - Am invitat-o.

E și vărul meu.

Acum că Maurice nu mai e, toată lumea parcă s-a trezit.

Mamă, apa e rece. - Vin acum.

Asta a fost rapid.

Pentru muncă e mai ușor. Mergem să mâncăm.

E martoră, și tu ești responsabil.

Fără griji. Nu-mi cad în brațe din prima seară.

Vreau să știu tot despre relația ei cu tatăl.

Cred că știe mai multe despre el decât soția lui.

Ce anume? Amante, jafuri, bani falși, droguri?

Ceva foarte simplu și complicat în același timp.

Îmi reproșez mai ales mamei. - De ce?

Îl sufoca pe tata. Se înăbușeau unul pe altul din plictiseală.

Ani de zile nu s-a întâmplat nimic...

și dintr-odată au început să facă copii. Fără plăcere, fără dorință.

În afară de tine.

Da, dar asta a fost când abia se cunoșteau.

Am fost un accident. Un fel de pedeapsă.

Dar măcar a fost dorință. - Și la frații tăi nu?

Nu, la fiecare doi ani câte unul...

pe întuneric, când nu mai ai ce să-ți spui. Din plictiseală.

Frații mei sunt copii ai plictiselii.

Dar tot îi iubesc.

Dar tu? - Ce, eu?

Nu te plictisești niciodată?

Dacă mi se întâmplă, ceea ce e rar...

încerc să împart ceva cu cineva. - O bucățică de cer?

Da, o bucățică de paradis. Dar încă n-am găsit-o.

O să vină. - Da, sunt sigur de asta.

Dar n-o să vină pentru că am câștigat la loterie.

Tatăl tău juca des?

Nu, niciodată. Și să fii ucis când închizi fereastra...

pentru că nu suporți zgomotul. Cam prost accident.

Un glonț în inimă, îi spui accident?

Atunci ce?

Un soț gelos? Mama nu iese niciodată.

Un dușman? N-avea nici prieteni.

Și cine să fie gelos? Nimeni nu știa de bani.

În afară de tine.

În afară de mine, într-adevăr, domnule inspector.

Continuăm să mâncăm, sau mă arestezi acum?

N-am mărimea ta. Va trebui să așteptăm.

Nu vezi des încheieturi așa fine.

Treci rapid de la amenințări la complimente, Paul.

Trebuie. Caleașca mea se transformă în dovleac peste două ore.

Ai grijă la nebun, domnule Tremblet.

În acea seară, a văzut ușa din stânga deschizându-se, apoi cea din dreapta.

Cineva simțise nevoia să intre...

dar a găsit întreprinderea prea riscantă.

Ai fost în acel apartament? - Nu, eu nu.

E comic și tulburător. Am plâns.

Totul e la fel. Tapetul, mobilierul.

Până la detalii. Tabla de șah, tabloul cu o femeie goală.

De ce să plângi pentru asta? - Așa crezi? Atunci de ce?

Să te plictisești de moarte, să minți ani între copii care țipă...

ca apoi să creezi același lucru într-un mediu la fel?

Ai dreptate. Nu e de plâns, ci de râs în hohote.

Acum are liniște, a zis Maigret.

Cu o volieră cu o sută de canari? Ce liniște.

Ce făcea toată ziua? - Nimic.

Poate se întâlnea cu prieteni.

Tata și prieteni? Nu avea talent la asta.

Ai nevoie de talent pentru asta? - Un pic, da.

Îi ajungeau colegii. Mauvre, șeful lui.

Magine, asistentul lui.

Îi vedea des în afara muncii? - Da, o dată...

O dată au venit la noi la masă. A fost un dezastru.

Carnea s-a ars și s-au certat pe politică.

Mauvre, susținător al lui Pétain, Magine, al lui Troțki...

iar tata la mijloc. Nicăieri, ca de obicei.

Și o prietenă? O altă femeie?

O altă femeie?

Tata iubea doar păsările.

Poate o fată de moravuri ușoare?

Liniștește-te, e o rudă de pe insula voastră.

O să vă spună totul.

Sigur are multe de povestit. - M-ați speriat.

Comisar Maigret, brigada criminală. - Poliția? De ce?

Sunteți prieten cu Maurice?

Dar dumneavoastră? - Da.

S-a întâmplat ceva?

Când l-ați văzut ultima oară? - Pe Maurice? Miercurea trecută.

De obicei vin înainte să plece, dar astăzi n-am putut.

Înainte să plece unde? - Acasă.

Și asta ce mai e? - E și casa lui.

E cam complicat. Dar s-a întâmplat ceva?

Ceva grav?

Mulțumesc. Chiar dacă a fost pentru muncă, mi-a făcut bine.

Și mie. E rar în meseria noastră. Bucățica ta de paradis.

Ar trebui să existe o etapă a paradisului. - Un astfel de bloc e greu de găsit.

Pentru mine, e la etajul patru. - Ne vedem mâine? La aceeași oră?

Aceeași pedeapsă.

Îl cunoșteam din magazin. - Pot?

Amândoi iubeam animalele. Eu îi aduceam păsările.

De când locuia aici, îi aduceam câte una în fiecare lună.

Cum vă numiți? - Keller, Josette Keller.

Erați amanta lui?

Da și nu.

Da sau nu?

La început am crezut în asta. Am dormit aici trei, patru nopți.

Dar dragostea nu era pentru el. Și sexul și mai puțin.

Venea aici să se ascundă. - De ce?

De tot. De lume, de zgomot, de familie, de responsabilități. De tot.

Îl descrii cam sumbru. - Obiectiv.

Totuși, îl iubeam. Toți avem săracii noștri.

Când îi aduceam o pasăre, părea un copil.

De ce îți era milă de el?

Ce mă deranjează e că a avut o moarte așa de opacă...

după o viață atât de transparentă, atât de obișnuită.

Nu se poate. Cineva trebuie să fi greșit.

Atunci a greșit rău de tot. Doar dacă nu e vorba de bani.

Loteria? - Ți-a spus?

A mărturisit, de parcă îi era rușine.

Era generos? - Ca un contabil.

Nu vreau să-l ponegresc...

Și te-a șocat asta?

Te interesează banii? - Nu prea. Pe tine?

Deloc.

Dar un pic, totuși. - N-aș ucide pentru ei.

Nu văd cum ar fi putut Tremblet să fie genul tău.

Și care ar fi genul meu?

Nu știu. Nu ca el.

Un pic ca tine?

Ia-ți timp.

Ce părere ai despre doamna Keller?

Femeile devin din ce în ce mai enigmatice.

E Josette drăguță? Merită o noapte nedormită?

Beati pauperes spiritu... - Fericiți cei săraci cu duhul.

Nu mai e mult.

Ați găsit ușor?

Am avut timp să studiez harta. Au avut pană de cauciuc.

Inspectorii mei, Olmetta, Lachenal. - Situație groaznică.

Nu vă invit înăuntru. Părinții mei sunt foarte bătrâni.

Mergem acolo?

Putem sta acolo.

Ai actele?

Ai grijă, s-ar putea să fie ude.

Nu, e în regulă.

Vă spune ceva asta?

Fluturașii de salariu ai lui Tremblet? - Uitați-vă la date.

Nu sunt corecte. Și n-am mai folosit astfel de fluturași de trei ani.

Nu i-ați emis dumneavoastră? - Nu, e scrisul lui.

Și e o greșeală. Contribuțiile sociale s-au schimbat.

Nu sunteți surprins?

De luni, nimic nu mă mai surprinde. - Ce s-a întâmplat atunci?

Nu-l mai văzusem pe Tremblet de patru ani. M-a sunat la birou.

Totuși, tu și șeful tău ați luat masa la el.

Adevărat. A fost chiar înainte să plece. O seară oribilă.

Și de ce v-a sunat Tremblet? - Voia să vorbim.

L-ați întâlnit? - Da.

La birou ați spus că nu. - Nu voiam ca Mauvre să știe.

Ați fi putut spune de la bun început. Doar fusese ucis.

Într-adevăr, era vorba de crimă. Asta vrea să spună inspectorul meu.

L-ați văzut la el acasă? - Nu chiar.

Impasse des Deux Couteaux? - Exact.

Semăna incredibil cu celălalt apartament al lui.

Personal, îi eram recunoscător. Mă recomandase ca succesor.

Nu v-a surprins plecarea lui bruscă?

Lucra acolo de peste zece ani. Uneori omul vrea altceva.

Mai ales la Couvreur și Bauchard.

Mai ales când câștigi o sumă mare la loterie.

Așa e.

V-a spus asta?

Luni. Credeam că e în Cantal.

Ce voia de la dumneavoastră?

Mi-a cerut niște fluturași de salariu. Îi datoram asta.

Nu era ilegal. Era pentru soția lui.

Ea nu știa de loterie.

Ați întâlnit-o? - Bineînțeles.

Ce credeți? Naivă sau se preface?

Că a crezut ce nu i-a spus. Înțelegeți ce vreau să spun?

Nu prea.

E o femeie care controlează totul. Cred că știa.

I-ați dat fluturașii? - N-am avut timp.

Dar aș fi vrut să-l ajut.

Nu impresiona mult, dar la muncă era foarte serios.

Deci nu era un sărman. - La birou, nu.

Nu pare bolnav. Ce are?

Puteai să întrebi.

Gripă diplomatică. S-a săturat de șefi.

Trebuia să studiezi medicina.

Plec. - Duci copiii mai târziu?

Nu diseară. - Nu mănânci aici?

Viața noastră s-a schimbat de marți.

Normal. Și tu te vei schimba.

Crezi că copiii încetează să crească?

Că nu vei vrea într-o zi să te simți frumoasă?

Că nu vei avea un ginere? - E polițist.

Și ce? Are și el două brațe și două picioare.

N-am spus că el va fi. Ne vedem mai târziu.

Bună și la revedere. - Tot fără chef de vorbă?

Cu vărul tău mă mai destăinui. Mulțumit?

E privilegiul tinereții. - Absolut.

Josette Keller?

Nu, n-am văzut-o niciodată. Cine e?

O specialistă în canari. - Specialistă pentru o pasăre amărâtă?

Avea o mulțime. Impasse des Deux Couteaux.

Nu vă spune nimic? - Nu.

Să mergem acolo împreună. - Și ea? Mai avea o femeie?

În patru ani n-ați auzit nimic despre ea și adresa asta?

Nu. - Nu prea vă cred.

Ce ați fi făcut dacă v-ar fi spus totul dintr-odată?

Ce poți face în astfel de cazuri? - Să nu spui nimic, să pleci...

Să nu spun nimic n-aș putea. Și unde să mă duc?

Sau să-l ucizi.

Roata mare? - Am rău de înălțime.

N-o să te las să cazi. - Nu un pumn, ci un tărâm întreg.

Din fericire. - Așa e viața, inspectore.

Și dacă ceilalți nu-mi plac? - Unchiul tău va găsi altul.

Domnișoara vrea să tragă. - Țineți asta un pic?

Ia te uită. Ce câștigi cu asta? - Un iepure.

E exact ca aici? - Aproape.

Și scaunele?

Da, același stil. Dacă se poate vorbi de stil.

Și dormitorul? - Da, exact la fel.

Tabloul, noptierele, medicamentele?

La fel. - Era nebun.

Astea nu mai sunt minciuni, e o viață dublă.

Când ești acolo, parcă vezi dublu.

Nu mă duc acolo. Știu deja cum e.

Am cunoscut astfel de bărbați. Liniștiți, nici fericiți, nici nefericiți.

Apoi abandonează totul.

Soțiile, copiii, casa, munca, biroul sau fabrica...

uneori chiar țara.

Îi regăseam în Panama, Bolivia, Ecuador.

După un an, își reconstruiau biroul, fabrica...

întâlneau o femeie, luau o casă, câțiva copii.

După câțiva ani, își reconstruiseră viața.

Diferită, dar cu aceleași piese.

Visau, dar nu făceau față visului lor.

De fapt, își iubeau viața obișnuită.

De îndată ce plecau, începeau cu același lucru.

Soțul dumneavoastră era poate un visător...

dar rareori cineva este ucis pentru un vis atât de modest.

V-am spus tot.

Nu aveți ce să-mi spuneți?

Nu.

Păcat.

Ne vedem mâine.

Tremblet, aici locuiește?

Da. Cu cine am onoarea? Comisar Maigret, brigada criminală.

Sunt fratele doamnei Tremblet, Mathieu Lanzeac.

Din Moulins? - Da, Lanzeac fierărie.

Am venit pentru sora mea. - Am câteva întrebări. Veniți?

Sunt pe drum de azi-dimineață. - Doar cinci minute.

Ce părere aveți despre cumnatul dumneavoastră? - Niciuna.

Dacă vă spun că avea o amantă, era plin de bani...

și avea o sută de canari, ce faceți?

Sar de pe scări râzând în hohote. - Poftiți.

Ducea o viață dublă. Una oficială și una ascunsă.

Ați simțit vreodată nevoia asta? - Nu, mulțumesc.

Sunt mulțumit cu soția mea și cu ce câștig.

Cât va dura moștenirea asta?

Până se termină ancheta. - Și corpul?

Ce vreți cu el?

Înmormântarea. Nu pot lăsa fierăria singură mult timp.

Sora dumneavoastră se înțelegea cu soțul?

De mult nu mai era nimic. Nici nu mai vorbeau.

Ce credeți despre moartea lui? - E prima dată când mă surprinde.

Ce vreți să spuneți?

Parcă a vrut să ne facă de râs.

Totuși, e logic: a trăit ca un gândac și a murit ca un gândac.

Deci îl considerați un sărman. - Absolut.

Nu prea vă plăcea, nu? - Nu chiar.

Bine, urcați sus. Mulțumesc.

De unde vii? - Loteria națională.

Ce au spus? - Ghicește.

N-a câștigat niciodată. - Știai?

Oficial, nu, dar fata lui zice că nu juca niciodată.

Niciun Tremblet n-a câștigat în ultimii zece ani.

Și sigur nu patru milioane.

O bere? - Da, de la butoi.

Asta merită un pahar. De unde a avut banii?

Posibilitățile sunt aproape nelimitate. Nouă ne revine alegerea.

La academie se numea deducție prin eliminare.

Unu: moștenire de la o rudă necunoscută.

Doi: bursa, poker sau cai. - Un bogătaș recunoscător.

Cine, de exemplu? - Regele Faisal al Irakului.

Galbeni? - Într-un ulcior?

Nu, o comoară ascunsă. - Într-o ruină.

La țară, se mai întâmplă.

Gata, visați. Era obișnuit, aproape banal.

O viață dublă nu e.

Dacă ambele vieți sunt la fel de fade, e de două ori mai banal.

Ceva concret, deci.

Ce lucra? - Cifre.

Contabil-șef.

Fals în acte, delapidare, escrocherie...

complicitate, rivalitate, crimă.

O mai vezi pe fată? - Da, cina la ea acasă.

Unchiul ei din Moulins e acolo. - Știu. O să te distreze.

Vorbește despre afaceri. Ale lui și ale lui Tremblet.

Tu mergi la Quai de la Mégisserie...

și o rogi pe Josette Keller, cea care vinde păsări...

să hrănească mâine canarii din Impasse des Deux Couteaux.

O să înțeleagă.

Și tu? - Merg acasă.

Am stat destule nopți plecat de acasă.

Asta e tot? - Nu.

Ai fost cu ea la bâlci? Încă mai poți.

Biletul e de la ea.

La ce te gândești? - La ea.

Trage al naibii de bine.

La fel de bine pe cât minte.

Te deranjează asta? - Un pic.

Ai grijă, e fierbinte.

Poate a economisit ani de zile.

Ar fi posibil, Mathieu? - Ridicol.

Patru milioane cu ce câștiga?

Poftă bună.

N-a lucrat niciodată pentru tine? - Cum adică?

Declarații fiscale, contabilitate. Un cumnat e util.

Cum să mă ajute? - Dacă era vreo problemă.

Nu se plăceau. - De ce spui asta?

Întotdeauna ai zis că am făcut o greșeală.

Vorbim de contabil, nu de soț.

A fost bun gratinul meu?

Acolo trebuie să fie.

V-am trezit?

Da, visam în timp ce mă bărbieream.

Ce bine, sunt și eu bine dispus. Comisar Maigret.

Asta e a dumneavoastră?

S-ar putea. Frumos foc.

Unde vă țin armele? - Acolo, sub cheie.

Lipsește una. - Furată. De un client.

Când? - Luni.

Știți cine a fost? - Văd clienții doar vag.

Am pus un bilet pe perete. Când m-am întors, dispăruse.

Arma era încărcată? - Da, gata de tras.

Femeie sau bărbat? - Habar n-am. Vin și pleacă.

Dar rapid a fost. Sub haină și dus.

Pot continua?

Stați. Ați raportat? - Nu.

Așa ceva e periculos. - Sunt gloanțe mici.

Un accident și omori pe cineva.

Ia te uită. - Ce mai zici.

Vino să vezi.

Ia te uită. - Ce mai zici.

Banque Nador & Vercel, 4300 de franci. 3400, 7120, 3940...

Couvreur și Bauchard i-au dat lui Tremblet o groază de bani.

I-au împrumutat chiar și ștampila lor. - Mauvre o să fie încântat.

Patru milioane în patru ani. Jos pălăria. - Și pe ăsta îl numesc sărman.

Doamna Josette Keller e aici.

Am văzut.

Dacă ai nevoie de mine, sunt la birou.

Vă cer să-mi răspundeți cu toată sinceritatea.

Ați crezut povestea cu loteria? - La început, da.

Și mai târziu?

Într-o zi... într-o noapte, a spus că a inventat-o pentru familie.

Ca să nu dea explicații. - Despre ce?

De unde veneau banii.

Ca bonus, primea de la muncă dividende grase.

Și asta ați crezut? - Puțin. Nu mă pricep.

Ați încercat să aflați mai multe?

Nu prea.

Îți dai seama ce riscuri îți asumi cu astfel de prietenii?

Acum, stând în fața ta, da.

Fă puțină ordine.

Nu pierde extrasele și sigilează totul cât mai repede.

Dar las-o pe doamna Keller să-și ia păsările mai întâi.

La tine sunt mai bine. E în regulă?

Desigur, comisare.

O să vin să le văd. - Cum dorești.

Eu sunt.

Mathieu s-a întors la Moulins? - Da.

Ce faci? - Mă gândeam la el.

Trebuie să te oprești.

De atâtea ori aproape că l-am ucis. Mă gândeam la tot felul.

Otravă, un accident, fereastra deschisă...

Dar ar fi trebuit să-l ating.

Despre ce vorbești? - Nu suport penele alea.

Când le atingi, aproape se rup. De aia se zbat mereu.

L-ai ucis? - N-a fost nevoie.

Nu l-ai hrănit. - Îl uram.

Nimeni nu s-a gândit, nici măcar tu. Și totuși îl iubeai.

Poate a murit de tristețe.

O, dumneavoastră sunteți? - Pot intra?

Dacă zic nu? - Tot intru.

Bună, doamna Tremblet. - Vă las singuri.

Îi e greu.

De asta o deranjez cât mai puțin.

Ce vreți astăzi?

Vreau ca tu, mama ta și frații tăi să nu ieșiți mâine din casă.

Dar școala? Ce spun la muncă?

Ai o scuză. Facem o reconstituire.

Ce înseamnă asta?

Vom face aceleași acțiuni la aceeași oră ca în acea zi.

Fiecare își joacă rolul.

Nu e de ajuns o dată? - Așa vom face.

Și omul cu pușca de vizavi, vine și el?

Bărbat sau femeie...

va fi acolo dacă avem noroc.

Am încercat să-mi imaginez fața...

celui care a tras cu sânge rece.

N-a tras cu sânge rece. Nu era profesionist.

Șansa de a-l ucide era prea mică cu jucăria aia.

Răzbunare? Cine? De ce?

Mama n-ar fi făcut asta niciodată.

Iar tatăl tău n-ar fi furat niciodată.

A început ca un joc, cred. Câte puțin.

Tot mai mulți bani.

A descoperit că avea o putere pe care n-o avusese niciodată.

Când a devenit prea mult, a închis robinetul.

A demisionat și și-a inventat o nouă singurătate...

plină de păsări.

Deci tata era un ticălos.

Nu-mi place cuvântul. Să zicem că avea degete lungi.

Nu s-a observat nimic la muncă? - Asta mă miră și pe mine.

Bună. Fumezi? - Nu, niciodată.

Apartamentul e în ordine. - Vino atunci.

A plecat?

Fumezi?

Ce-i asta?

Extrase?

Uită-te la beneficiar.

Maurice Tremblet? - Vezi sumele?

4300, 5800...

6200, 12.000...

Destul de mult. Acum înțeleg de ce a demisionat.

Chiar așa. Și jocul ăsta a durat din '46 până în '49.

Vrei să știi de unde veneau? - De ce nu.

De la tine. - De la mine?

De la Couvreur și Bauchard, unde ești mandatar.

Imposibil. Nu la noi. Totul se verifică de două ori.

Tu faci a doua verificare? - Depinde de perioadă.

Se poate întâmpla, dar nu e chiar treaba mea.

Nu, imposibil.

Magine? Îți merge mai bine? Perfect, trebuie să vii imediat.

Trebuie să verificăm '46, '47, '48 și '49. Toate tranzacțiile.

Mulțumesc.

Ajunge într-o oră. - Cât timp îți trebuie?

O noapte.

Tu ești?

Fals prost.

Și asta?

Imposibil.

Mă suni când termini?

E încă devreme. - Am serviciu de noapte la telefon.

Așa nu prea ai viață personală. - Ba da, dar la ore ciudate.

Poate ne mai întâlnim cândva în același fus orar.

Cine știe.

Încă una. Câte ai tu în '48?

Unsprezece. - Tot anul, în fiecare lună.

La naiba, la naiba.

Rămâi aici să supraveghezi.

Absolut imposibil. - Totul e posibil.

Patru milioane în facturi false în patru ani.

Un milion pe an. '46, '47, '48 și '49.

Tremblet s-a umflat de bani.

În ciuda celei de-a doua verificări. Cine o făcea, de fapt?

Magine. - Și unde e domnul Magine?

La el în pat, cred. N-a venit.

A spus de ce? - Are febră.

Îl înțeleg, are ceva temperatură.

Magine a aprobat tot? - Asta se cheamă complice.

Și poate chiar un ucigaș.

Domnule Magine?

Știu foarte bine de ce ați venit.

Pentru că nu l-am denunțat pe Tremblet.

Printre altele, da. - Era un prieten.

Îi apăr pe cei asupriți.

A nu denunța poate fi e uneori lăudabil.

Complicitatea nu e. Cât ai câștigat din asta?

Nimic, nici un ban. - Ce devotament.

Nu m-am simțit înșelat.

Nu și-a respectat promisiunile, de-asta m-am dus.

Impasse des Deux Couteaux? - Exact. Am cerut ce mi se cuvine.

Două milioane, fifty-fifty. - Nu, 500.000.

Am fost foarte rezonabil. Întotdeauna am fost rezonabil.

Voiam recunoaștere.

Îmi plăcea de Tremblet și i-am dat încrederea mea. Iar el m-a trădat.

Atunci l-ați fi putut denunța? - I-am spus asta.

S-a speriat și m-a chemat înapoi.

Mi-a luat o cameră la hotel. Ca să stau cuminte.

Și iar nu s-a ținut de cuvânt. - Da, asta m-a durut.

Voiam să merg acasă.

Pe drum am trecut pe la bâlci. Puștile mi-au dat o idee.

Am furat una și m-am dus la camera de hotel.

I-am văzut fereastra deschisă. Am zărit-o chiar și pe soția lui.

Apoi l-am văzut pe el în cămașă, calm și mulțumit.

Avea două vieți, iar eu niciuna.

Am ochit spre el, ca la bâlci, și am tras.

După asta, nu mai știu.

Am decis să uit totul și să iert.

Mă duc să mă îmbrac. - Stai.

Ce ai făcut cu pușca?

Uite-o aici.

Dă-o încoace. Nu se știe niciodată.

Poți face multe cu ea.

S-a făcut deja. Nu începe iar.

Ar fi trebuit să se țină de cuvânt. Doar mințea.

Ca și păsările alea. Pentru libertatea lui, le-a închis.

Ne-a tratat ca pe niște sărmani. De-asta l-am împușcat.

N-am avut dreptate?

Ce-or să creadă părinții tăi despre asta?

Nu, lasă-mă. Îl iert. Îl iert pe Tremblet.

Nu, n-am făcut nimic. Îl iert pe Tremblet.

La ce te gândești?

Că e chiar un sărman.

Aproape la fel. - Un caz îndoielnic la tine.

Nu știu unde.

Să chemăm expertul?

Tu ce zici?

A comisarului. Dar nu e mare diferență.

O să fiu și eu comisar într-o zi.

Când o să fiu campion olimpic. E a mea, nu?

Depinde din ce unghi numări găurile.

Din ce unghi numări găurile?