Original subtitles

Duminică seara m-am culcat pur și simplu.

Și mi-am pregătit somniferul.

Un medicament ușor, pe care-l iau de 20 de ani.

La vârsta mea nu mai adormi așa ușor.

Rose, servitoarea, mi-a pregătit patul.

Pentru că băutura avea un gust mai amar ca de obicei...

i-am spus lui Rose: Probabil am greșit numărul de picături.

Atunci, fără somnifer.

A luat paharul înapoi.

Apoi s-a dus în camera ei.

- Și apoi? - În miezul nopții am auzit gemete.

Era Rose. Când am găsit-o, avea crampe groaznice.

- I-am spus fiicei mele... - Locuiește cu dumneavoastră?

Nu. Venise pentru ziua mea.

Am trimis-o imediat după doctor.

Când a venit, Rose era pe moarte.

A fost otrăvită, comisare.

Cu o băutură cu arsenic.

Dintr-un pahar care era destinat mie.

L-am găsit pe noptiera ei.

Vreți să spuneți că a fost ucisă în locul dumneavoastră?

Exact. Cineva a vrut să mă otrăvească.

Stați așa. De ce ar fi băut poharul dumneavoastră?

Așa sunt servitoarele. Poate nu putea dormi.

Pot vorbi cu dumneavoastră?

Scuzați-mă.

Mă întorc imediat.

La cererea deputatului Besson, ministrul solicită...

Cazul otrăvirii?

Întotdeauna știți totul înaintea altora.

Doamna Besson tocmai mi-a cerut același lucru.

- Nu știe de la fiul ei. - E fiul ei vitreg.

Îi cunoașteți pe Besson? Cei cu cremele Juva?

- Stați puțin. - Cândva erau foarte bogați.

Mă duc să pregătesc actele.

Lucrați cu inspectorul Castaing, care a început ancheta.

Îmi pare rău că insist așa.

Dar vreau tare mult să preluați cazul.

Vă admir enorm.

Urmăresc toate cazurile dumneavoastră în ziar.

Am chiar un dosar cu articole despre dumneavoastră.

Cred că mereu obțineți ce vreți.

De unde ideea asta?

Dar recunosc că rareori mi se refuză ceva.

Comisar Maigret? Sunt inspectorul Castaing.

- Întârziați. - Oh, desigur.

Domnul Besson întreabă dacă puteți fi acolo până la ora două.

Atunci să mergem imediat.

Un caz dificil. Bătrâna a avut musafiri de ziua ei.

- Fiica Arlette... - A rămas peste noapte?

Plus deputatul Besson cu soția și copiii.

Și Theo, fratele lui.

- E a soției tale? - Nu sunt însurat.

Probabil e a lui Arlette.

Era așa grăbită încât am dus-o la tren.

- Așa grăbită? - Aproape că-l pierdea.

Abia a apucat să ia bilet.

- Unde mergea? - La Bordeaux, unde locuiește.

- Cum a venit aici? - Cu trenul de duminică, a zis.

Nu avea bilet dus-întors?

Acolo e casa doamnei Besson.

- Locuiește singură? - Da.

E cam izolată. Nu cred că are mulți vizitatori.

Se pare că e o persoană cam ciudată.

Ne faceți o mare onoare mie și orașului.

Suntem foarte implicați în acest caz tragic.

- Vă cred. - Luați loc, vă rog.

Soția mea e foarte ocupată cu cel mic acum.

Am reușit să țin cazul departe de presă.

Nimic nu va apărea în ziare.

- Vă convine, nu? - A fost greu.

- De ce apelați la mine? - Nu fiți modest.

Vă cunoaștem. Pentru dumneavoastră e floare la ureche.

Vreau să vorbim despre familia dumneavoastră.

Ce părere aveți despre mama vitregă?

O admir din toate punctele de vedere.

Când s-a căsătorit cu tatăl dumneavoastră, aveați 18 ani, iar ea 30.

Așa e.

- Ați avut o mamă vitregă tânără. - Nu e nimic neobișnuit.

Nu ați avut vreodată sentimente pentru ea?

- În afară de afecțiune filială? - Nu. Ce idee.

Dar fratele dumneavoastră?

Theo? De unde până unde?

- Dar era foarte frumoasă, nu? - Sunteți pe o pistă greșită.

- Nu în familie trebuie căutat. - Atunci unde?

Asta trebuie să stabiliți. E specialitatea dumneavoastră.

Totuși, vreau să știu mai multe despre familia dumneavoastră.

În seara crimei erați toți la mama vitregă.

- Am dreptate? - Într-adevăr.

- O vizitați des? - Nu destul de des.

Suntem foarte ocupați.

Dar e tradiție să venim mereu de ziua ei.

- Îmi ia bilele! - Nu-i adevărat.

Serios? Nu mai face asta, auzi?

Altfel se supără comisarul.

Zi: La revedere, domnule comisar.

Și acum, ștergeți-o, băieți.

Când lucrez, nu vreau să fiu deranjat.

- Aveți copii, domnule Maigret? - Nu.

Eu am patru. Cel mic are doar șase luni.

Unde rămăsesem?

Vorbeam despre familia dumneavoastră.

Ce mai e cu sora vitregă, Arlette?

Arlette locuiește în Bordeaux.

E măritată cu un dentist care o duce bine.

- Ce părere aveți de ea? - O admir.

- Ea e soția mea. - V-am auzit vorbind despre Arlette.

Credeți-mă, e subiect de bârfe.

- Astea-s doar bârfe. - Bârfe sau nu, e ciudat.

În noaptea aceea ea a fost singura care a dormit acasă.

- Și ce? - Parcă Arlette e așa atașată de mama ei.

Nu o iubește?

- O urăște. - A spus-o la nervi.

Toate mamele și fiicele se mai ceartă, nu?

Dar tot se iubesc.

Ce părere aveți despre soacra dumneavoastră?

Nu mare lucru.

Soacrele și nurorile se înțeleg greu mereu.

Mai ales în cazul ei. De unde a găsit-o tatăl tău?

Cred că bebelușul plânge.

- Lucra într-o patiserie înainte. - Și ce?

- Ne-a ruinat frumos. - Hai, tata a avut ghinion.

- Din cauza pasiunii ei pentru bijuterii. - Nu-i adevărat.

- Tata a jucat riscant. - Și cine l-a împins?

- Erau bogați? - Foarte.

- Erau putred de bogați. - Nu exagera.

Oricum, când a murit tata, nu mai rămăsese aproape nimic.

Doar casa și o pensie mică pentru mama vitregă.

Veniți, doamnă. Bebelușul nu se liniștește.

Nu luați în seamă ce spune soția mea.

Îi place să bârfească.

Mai ales despre familia mea.

Credeți în fantome?

Recent, un întreg pluton de agenți a fost mobilizat.

Într-o casă, mobila se mișca de la sine.

Nimeni nu putea explica de ce. Așa că au zis că e bântuită.

Astfel de lucruri se întâmplă des. Dar există mereu o explicație.

Pun pariu că și aici va fi la fel.

- Rose e moartă, totuși. - Desigur.

Poate a fost sinucidere.

Mama dumneavoastră vitregă nu crede asta.

Haideți. Cine ar avea interes să ucidă o bătrână săracă?

Nu-mi fac deloc griji.

Sunt sigur că veți găsi o explicație foarte simplă.

Vorbește cu doctorul lui Rose.

Întreabă-l dacă era deprimată sau avea tendințe sinucigașe.

S-a făcut. Vreți acum la hotel?

Da, dar mai întâi treci pe la gară.

Duminică am fost de serviciu, da.

O cunoașteți pe fiica doamnei Besson?

Arlette? Am fost colegi de școală.

- A coborât din trenul de unsprezece? - Nu.

- Sunteți sigur? - Altfel aș fi văzut-o.

- Dar trenul următor? - Nici în ăla nu era.

Mulțumesc.

Nu lua de bun tot ce ți se spune, oricât de frumoase ar fi.

- De unde știi că e frumoasă? - Altfel nu ai fi condus-o.

Află repede cum a ajuns Arlette aici duminică.

Îți mai amintești de mine, comisare?

- Ce mai faci aici, Charlie? - M-am născut aici.

Oriunde ai fi, acasă e cel mai bine. Ești în vacanță?

A, desigur, crima. Caz ciudat, nu crezi?

Eu zic că e familia. Săraca Valentine.

Să fi știut cum ne ajuta când nu era ruinată.

- Și încă mai face ce poate. - Familia nu-i prea drăguță, nu?

Mai ales deputatul. Cum a fost ales ăsta?

Și mai e Theo, celălalt fiu.

Uite, chiar acolo stă.

Îl știu doar din vedere. E aici în vacanță.

Bea mereu, dar nu se îmbată niciodată.

- Stă la Valentine? - Nu, la hotel.

- Se pare că s-au certat. - Dar fiica?

Arlette? Asta-i altă poveste.

Dar ce bei, comisare?

Berea mea obișnuită.

Am aflat tot felul de lucruri.

Arlette a venit cu o mașină sport, cu un bărbat necunoscut.

Ia loc. Ce iei?

- La fel, te rog. - Ți-o recomand.

Tipul stă la hotelul Des Falaises.

Îl cheamă Hervé Peyrot și vinde vin. Apropo, am uitat ceva.

Toate detaliile sunt importante, Castaing.

Am găsit o batistă în casă.

Mai târziu am văzut că avea un H pe ea.

Niciunul dintre cei implicați nu are numele cu H.

H de la Hervé. Unde ai găsit-o?

- În camera de oaspeți. - Camera lui Arlette.

La hotel am aflat că tipul a lipsit între miezul nopții și două.

Fix după ce Rose a început să geamă.

Și asta nu e tot.

După spusele lustragiului, avea pământ roșu pe pantofi.

Ne dați niște unt?

Bună, comisare. Intrați.

- Extraordinar. - Nu-i așa?

Nimic nu se compară cu un coniac bun. Chiar și la micul dejun.

Vă surprinde, nu? Sunt o fată din popor.

Știați că tata era pescar?

Cât mi s-a reproșat asta. Mai ales după căsătorie.

- O căsătorie frumoasă. - Chiar fantastică.

Pot spune ce vor...

dar pentru mine a fost soțul perfect.

L-ați iubit?

Dacă spun că a fost din dragoste, n-o să mă credeți.

Dar el v-a iubit?

Cine știe? Era farmacist cu idei geniale.

Cu crema lui de înfrumusețare a făcut avere.

Totuși, a rămas mereu un farmacist mărunt.

Avea nevoie de o soție nouă pe care s-o împodobească cu bijuterii.

Femeile de clasă îl speriau.

Dar cu o vânzătoare ca mine se simțea în largul lui.

Iar faptul că aveam o fetiță a fost chiar un avantaj.

- O fetiță? - Va trebui să scotociți în trecutul nostru.

Nu e frumos, dar peste tot e câte ceva.

Ce mă roade mereu...

e cine mă urăște atât de mult încât să vrea să mă ucidă.

Dar sunt sigură că veți rezolva acest mister rapid.

Știți cât de mult vă admir.

Mă simt extrem de flatat.

- Aveți chiar și decupaje, nu? - Într-adevăr.

- Le aveți la îndemână? - Desigur. Vreți să le vedeți?

Habar n-am unde sunt. O fi bătrânețea?

- Mi-am luat libertatea... - Bine ați făcut.

Sigur vreți să vedeți toată casa. Cum de nu m-am gândit?

Fiica dumneavoastră a dormit aici în noaptea aceea?

- Recunoașteți batista asta? - N-am văzut-o niciodată.

Inspectorul a găsit-o aici.

- E a unui anume Hervé Peyrot. - Nu-l cunosc.

A fost în casă în noaptea aceea.

- Între miezul nopții și două. - Imposibil.

Deci a adus un bărbat.

A plecat pe fereastră. Sunt urme.

A adus un bărbat în camera ei.

Vedeți o legătură cu moartea lui Rose?

Bineînțeles că nu. Nici nu-l cunosc.

Spuneți-mi mai multe despre fiica dumneavoastră.

Pare un înger. Dar ce mai face.

Fiica mea e un mister pentru mine.

Când avea șapte ani, spunea deja:

Nu vreau o mamă care vinde prăjituri.

Și avea doar șapte ani.

Haideți, vă arăt restul.

- Pe aici. - Căsătoria a schimbat multe.

Sigur. O răsfăța enorm. Când s-a măritat...

ar fi putut primi o zestre. A refuzat, nu întreba de ce.

S-a întâmplat ceva între soțul și fiica dumneavoastră?

Nu știu de așa ceva.

Aici e camera lui Rose.

- Am scos mobila afară. - Singură?

Nu, cu doamna Leroy. Nu le voiam în preajmă.

Îmi e groază să simt moartea în jur.

Înțelegeți de ce am scos mobila...

Unde sunt lucrurile personale ale lui Rose?

Părinții ei au luat tot, în afară de cărți.

Servitoarea mea iubea să citească.

- Cărți grele. - Citea tot ce-i pica în mână.

- Dormitorul dumneavoastră e alături? - Da, vreți să-l vedeți?

Veniți cu mine.

Nu vă așteptați la asta într-o casă modestă, nu?

O cu totul altă lume.

E singurul lucru pe care l-am salvat.

Am fost obscen de bogați.

Cu o vilă în Nisa și un conac în Paris.

Aveam o baie de marmură roz cu robinete aurite.

Asta e falsă, să știți.

De fapt, toate bijuteriile mele sunt. Cele adevărate s-au vândut.

Ferdinand a făcut copii pentru când mai împrumutam.

Aveam și un iaht, dar n-a navigat niciodată.

Ferdinand avea rău de mare.

Ai putea numi asta muzeul meu al gloriei apuse.

Singurul lucru rămas. Dar nu mă plâng.

Cu casa și pensia mea mă descurc bine.

- Ce mai am nevoie la vârsta mea? - Nu sunteți chiar așa bătrână.

Anii încep să se adune.

Aici e baia. Castaing a luat dimineață...

somniferul și paharul.

A găsit ancheta ceva?

- Doar amprentele dumneavoastră și ale lui Rose. - De neînțeles.

Cine m-ar urî atât de mult încât să vrea să mă ucidă?

Ar trebui să-mi fie rușine să vă deranjez cu așa o nimica toată.

A dus la moartea lui Rose.

Așa e. Rose e moartă.

Charles Besson l-a rugat pe ministru să mă pună pe acest caz.

- Deci nu e special pentru mine? - Ba da, desigur.

Vă înțelegeți cu el?

- Mai bine decât cu fratele lui, Theo? - Sunteți bine informat.

Theo nu mă iartă niciodată că m-am măritat cu tatăl lui.

El avea 20 de ani, eu 30.

Cine știe ce i-a trecut prin cap.

- Poate era îndrăgostit de dumneavoastră. - Cine poate ști?

- L-am pierdut din vedere. - Dar a fost la ziua dumneavoastră?

A fost ceva ieșit din comun.

Ce surpriză. Ce mai faci aici?

M-am gândit că ai nevoie de puțin ajutor.

Ce drăguț. Dar n-ai uitat ceva, întâmplător?

O batistă a unui anume... Cum îl cheamă?

Hervé Peyrot.

Permiteți-mi să v-o prezint: fiica mea, Arlette.

Comisarul investighează cazul.

Ne puteți explica ce făcea acest domn...

în camera dumneavoastră în noaptea crimei?

Domnul e un prieten.

Un prieten pe care-l aduci în casa mea? Dar soțul tău ce mai zice?

Urăște reuniunile de familie.

- Nu-i scapă nimic. - Ce vrei să spui?

Poate îi convine așa.

Lasă-l pe el în pace, te rog.

V-a secat paharul. Mai doriți coniac?

- Nu, trebuie s-o iau din loc. - Deja? Ce păcat.

Dacă vreți să vorbim, știți unde mă găsiți.

Bine că te-am prins. Am rapoartele de la criminalistică.

- Spune ce zic. - Nu mare lucru.

Medicul legist a concluzionat otrăvire cu arsenic.

Măcar asta e ceva.

- Și Peyrot? - Confirmă ce a zis Arlette.

Erau ocupați în dormitor. Înțelegi ce vreau să spun.

Fix atunci intră mama.

Penibil. Mai ales că a murit cineva.

E cam speriat, să știi.

Ai vorbit cu doctorul Jolly?

Zice că Rose era în regulă.

Și totuși e moartă. Fără vreun motiv clar.

- Ce facem? - Habar n-am. Nimic.

Du-te acasă.

Știai că Arlette s-a întors?

E înțelept să le lași pe amândouă singure?

Îți e frică să nu moară cineva?

Cineva a încercat s-o otrăvească.

Nu o suspecta pe Arlette doar pentru că a mințit.

Femeile frumoase pot fi și nevinovate.

Îți place ce vezi?

- Mie da. - Pe fund e mai puțin frumos.

Plin de gunoaie. Dezgustător.

Doamna vă așteaptă de o oră.

- Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră. - Chiar acum?

Cred că vă datorez câteva explicații.

Ați mâncat deja?

Spuneți dumneavoastră.

- Ce aveți de gând? - Ce vreți să spuneți?

Cu povestea asta stupidă cu batista.

Încă nu știu.

După cum știți, sunt măritată.

Țin mult la soțul meu. Ce veți face?

Nici în seara aceea n-ați putut sta fără amant?

- Pot foarte bine fără el. - Atunci de ce tocmai la mama?

- A fost mai palpitant. - Pentru că era la ea?

Exact sub dormitorul ei, ce mai.

Pe puțin, aproape că ne-a prins.

- De cât timp sunteți măritată? - Cincisprezece ani.

Sigur nu e prima dată când vă înșelați soțul?

- Se întâmplă des? - Ajută asta ancheta?

Nu trebuie să răspundeți.

De zeci de ori, dacă vreți neapărat să știți.

- Dar el nu știe nimic. - E prea ocupat cu cabinetul.

Când vine acasă, sunt mereu acolo pentru el.

În fiecare duminică ieșim braț la braț.

E fericit. Nu trebuie rănit.

- Să nu afle? - Exact.

Și dacă află?

Doar dacă n-am încotro.

- Mă suspectați? - În acest moment, pe nimeni.

Toată lumea știe că-mi urăsc mama.

Îi purtați pică mamei?

- Sau nu iubiți pe nimeni? - Ba da, pe soțul meu.

- Și Hervé? - Cine?

- Prietenul dumneavoastră, Hervé Peyrot. - A, el.

De mult îi purtați pică mamei?

De când mă știu.

De când mi-a spus că i-am distrus viața.

- Tatăl dumneavoastră a părăsit-o? - Presupun că da.

Nu știu nimic despre el.

Se pare că era foarte bogat.

Ce n-a mers cu el, a mers cu tatăl meu vitreg.

Nu sunteți deloc blândă cu ea.

Ați fost la ea acasă. Ați văzut măcar o poză de familie?

Are doar poze cu ea.

Cu casele și iahtul ei.

Dar și dumneavoastră v-ați bucurat de ele, nu?

Tatăl meu vitreg mă răsfăța enorm.

Dar am înțeles curând de ce.

Vă deranja vreodată?

De la cincisprezece ani mă spiona când mă dezbrăcam.

Stătea cu fața roșie de excitație pe hol.

Într-o zi a intrat pur și simplu.

Nu s-a putut abține. Atunci l-am lovit.

Nu trebuia să-i spun mamei. N-avea s-o mai facă.

- A aflat vreodată? - Nu știu.

Aș fi vrut să afle. Dar mi-era și frică.

Frică de indiferența ei.

Apoi am avut iubit după iubit. Și pe față.

Tatăl vitreg nu îndrăznea să zică nimic.

Iar mama...

În final, am realizat că-mi făceam rău singură.

- V-ați măritat cu primul venit. - Mama a zis asta?

Am respect pentru Julien.

M-a susținut când am refuzat zestrea.

Era o sumă mare?

Curând ați avut iar amanți.

Nu mă pot abține.

O cunoșteați pe Rose?

O vedeam la mama, deci rar.

Eram singura care n-o trata ca pe un câine.

Mama făcea asta?

Poate Rose mă plăcea.

Punea cele mai ciudate întrebări. De parcă eu, ca orășeancă, știam tot.

Ce fel de întrebări?

Lucruri absurde. A întrebat chiar ce înseamnă existențialismul.

Și duminică?

Duminică, ciudat, a vorbit despre Theo.

Fratele dumneavoastră vitreg.

A întrebat dacă-i plac femeile. Dacă are poate o prietenă.

Săraca Rose.

Ce planuri aveți?

Sigur nu vă e somn. Continuăm discuția altundeva?

Nu prea aveți chef să mergeți la mama, nu?

- Ce părere aveți? - Bună.

Sunteți însurat, comisare?

Ce-ar zice soția dumneavoastră dacă v-ar vedea cu mine?

Ar avea de ce să zică ceva?

Uite-l pe Theo. Nu vreau să mă vadă.

Chiar nu s-a schimbat. Acum îl recunosc.

Când l-am văzut la mama, am rămas șocată.

Mi-l imaginasem cu totul altfel după atâția ani.

Mama locuiește cam izolată. Nu-i e niciodată frică?

- De un singur lucru îi e frică. - De ce?

Mai e lumină. Mă așteaptă.

Dacă mama ar considera de datoria ei...

să-l informeze pe soțul dumneavoastră.

O omor. Să stea departe de Julien.

Adineauri m-a luat tare.

M-a înjurat și a amenințat că-i spune soțului meu.

Dar n-o va face.

Știe de ce sunt în stare.

Nu va fi nicio dramă, stați liniștit.

Voiam să iau mâine trenul de opt.

Nicio problemă.

Nu mai aveți întrebări?

Deocamdată nu.

Păcat.

Și nu vă tentează...

să profitați de situație?

De ce faceți asta?

Nu mă găsiți atrăgătoare?

Du-te la culcare.

Evit-o pe mama ta și culcă-te frumos.

Un vin alb sec.

Nu era Theo, fiul lui Valentine?

- Și celălalt? - Henri Trochet.

Fratele fetei ucise. Nu sunteți la curent?

M-am gândit: Asta o să iasă urât. - De ce?

Henri se ceartă cu toți iubiții surorii lui.

- Theo era iubitul ei? - I-am văzut aici de două ori împreună.

Theo și Rose?

Când a intrat Henri, m-am gândit: Gata, începe.

Celălalt n-a suportat ce i-a zis.

Când veneau Theo și Rose aici...

cum se purtau?

Sunteți de la poliție?

Nu știu dacă e corect. Poate greșesc.

Desigur. Doar vorbim.

Ce mai era cu Theo și Rose?

Nu era niciodată prea evident, dacă înțelegeți ce zic.

Uneori el îi ținea mâna. Vorbit și râs mult.

Mai ales ea. După un pahar era cherchelită.

- La fel? - Nu, mulțumesc.

- S-a trezit? - A plecat de mult.

Pasăre matinală, comisarul.

N-ați văzut-o pe Arlette?

- Când e următorul spre Bordeaux? - Diseară la nouă.

Nu așa de aliniat. Nu-s praz în grădină.

Nu pricepeți nimic despre borduri.

- Bună, comisare. - Bună dimineața.

Aș vrea să vorbesc cu Arlette.

A luat trenul de opt.

Dacă e important, o puteți suna.

- Îmi dați numărul ei pentru mai târziu? - Cu drag.

Veniți cu mine. Nu-l știu pe de rost.

- Omul ăsta lucrează de mult pentru dumneavoastră? - Homère? De cel puțin douăzeci de ani.

- Chiar îl cheamă Homère? - Toată lumea îi zice așa.

Homère cu H.

- De ce aflu abia acum de el? - Nu mi s-a părut important.

Vine doar de trei ori pe săptămână. Aici și la domnișoara Seuret.

În restul timpului lucrează la primărie.

Domnișoara Seuret e singura vecină?

A fost șefa mea la patiserie.

Acum e spre nouăzeci de ani.

- De ce aveți nevoie de Arlette? - Câteva întrebări.

Ați văzut-o aseară, nu?

Sigur v-a spus tot felul de răutăți despre mine.

- Nu era dimineață la gară. - Nu?

Ce s-a întâmplat când a venit aseară?

Nimic special.

- Ați vorbit? - Puțin.

Nu v-a atras atenția ceva?

Nu, doar a zis că ia trenul de opt.

- Bună, domnule Homère. - Bună dimineața.

Nu ne-am întâlnit pe promenadă?

Nu știam că faceți grădina la doamna Besson.

- Voiați să-mi spuneți ceva ieri? - Nu.

- O cunoșteați bine pe Rose? - Foarte superficial.

- Dar pe angajatoarea dumneavoastră? - E angajatoarea mea.

Ați venit la lucru a doua zi după crimă?

Da, luni dimineață.

- N-ați observat ceva neobișnuit? - Nu.

Nici printre daliile de acolo?

Astea sunt petunii.

Deci n-ați observat nimic neobișnuit?

Nici urme de pași?

- În casă? - Nu intru niciodată acolo.

Ați văzut-o pe Arlette azi?

Nu știți unde e?

N-ați pierdut cumva o batistă?

Mai întâi pilula verde, apoi cele două albe și apoi roșia.

- Deci mai întâi roșia. - Invers.

Mai întâi verdea, apoi albele.

Mai întâi verdea.

- Vine des doamna Besson aici? - Regulart.

Mai ales când nu sunt. Se poartă ca acasă. Doamna e surdă oricum.

Folosește telefonul. Am prins-o de multe ori.

- O cunoșteați pe Rose? - Nu chiar bine.

Era cam aiurită.

Puțin ciudată. Dar foarte drăguță, ce-i drept.

Ce părere aveți de grădinar?

Un tip tăcut. Nu scoate un cuvânt.

- Se înțelege cu doamna Besson? - Nu știu.

Dar când lucrează aici... Mă rog, dacă se poate numi lucru.

Tot timpul pândește spre partea cealaltă.

M-am gândit uneori că era îndrăgostit de Rose.

- Bătrânul ăla libidinos. - Atenție.

Nu, alea sunt pentru diseară cu picăturile dumneavoastră.

Da. Cu picăturile mele.

Poftă bună.

Te caut de dimineață. Ai aflat ceva nou?

E mai complicat decât pare.

- Am nevoie de tine. - Am terminat.

Trebuie să merg la un anume Homère. Locuiește spre Ichères.

- Nu mănânci? - Mai târziu. Omul e acum acasă.

Ia tu lucrurile lui Rose de la familia Trochet.

Poate găsești un jurnal sau scrisori.

- Tu cum te întorci acasă? - Pe jos.

- Mâncați? - Tocmai am terminat.

- Ați avut musafiri? - Un prieten. A plecat.

Chiar când am sosit eu?

Vă pot pune câteva întrebări?

N-am nimic de ascuns.

- Lucrați la Besson de douăzeci de ani. - Douăzeci și trei.

- Vin des aici? - Din când în când.

- Împreună? - Doamna venea de obicei singură.

Cu fiica ei?

Deci o cunoașteți de când era mică.

Și ce dacă?

Cum era pe vremuri?

- O fată drăguță? - Da.

Sigur avea un colțișor de grădină al ei.

- Ce cultiva acolo? - Legume.

- Nu trandafiri? - Nu.

- De ce nu? - Nu-mi plac florile.

- Dar Rose? - Care trandafir?

- Rose care a murit. - Îi spuneam doar bună.

- Nu vă băga în seamă? - Nu. De ce ar fi făcut-o?

Vă las undeva?

Nu, mulțumesc. Merg pe jos.

- Pot merge un pic cu dumneavoastră? - Desigur.

Așteptați la monumentul de război.

Frumoasă vreme, nu?

N-ați mai fost pe aici?

Încercăm să atragem mai mulți turiști.

- Aici e viitorul nostru. - Ce voiați să-mi spuneți?

Discuția de ieri m-a pus pe gânduri.

Sper că nu-l suspectați pe fratele meu.

- Ar trebui s-o fac? - Dimpotrivă.

Nu vreau să vă faceți o părere greșită despre el.

- L-ați cunoscut deja? - Încă nu.

O să vi-l prezint.

Nu vă luați după ce spun alții despre el.

La ora asta e probabil într-un bar.

E un om aparte, să știți. Îl admir enorm.

Doar că bea cam mult.

Dar așa e viața.

Fiecare familie are oaia ei neagră.

- Theo e ăsta la voi? - Hai, Theo e băiat bun.

Doar că ar trebui să bea mai puțin.

Din ce trăiește?

Are multe relații. E foarte inteligent.

- Prin relații face ceva afaceri. - Afaceri, zici.

Crezi că e aici pentru afaceri?

Nu, cred că e în vacanță.

De ce aici și acum?

Cred că scrie și caută locurile copilăriei.

Știai că mama ta vitregă m-a contactat?

Ciudat că nu mi-a spus.

- Nici nu știam că te cunoaște. - Din ziar, a zis ea.

N-aș fi zis că citește ziare. Oamenii sunt mereu altfel.

Uite-l pe Theo. Ți-am zis că e aici.

- Ce mai faci, bătrâne? - Tu ce mai faci?

Trebuie să-l cunoști pe celebrul comisar Maigret.

L-am convins să ancheteze cazul mamei.

- Ce bei? - O bere.

Pot să pun câteva întrebări?

- Nu-ți place de mama vitregă, nu? - Nu tocmai.

E o mare neînțelegere.

Dar lucrurile se îndreaptă.

Theo a fost chiar la ziua ei.

- Mai bine nu mergeam. - Era în al nouălea cer.

A trecut atâta timp.

Când ai văzut-o ultima oară pe Rose?

Nu mai știu exact. Vreți data precisă?

Umbli acum după servitoare?

- Aproximativ. - Cam acum o săptămână.

Vă întâlneați des?

Din când în când.

Aveai o relație cu Rose?

Ce găseai la ea?

Era o fată de la țară drăguță. Cam ciudată, ce-i drept.

Citea prea mult. Asta o făcea amuzantă.

Te-am văzut ieri cu fratele ei.

Despre ce vorbeați?

Credea că m-am culcat cu sora lui.

Avea dreptate?

N-am spus asta. Avea un cuțit la el.

Îți mai vedeai sora vitregă după ce s-a măritat?

Nu, niciodată.

Nici măcar la înmormântarea tatălui tău?

Nu era acolo.

Și în ultima vreme? Ce vreți să spuneți?

Ai văzut-o la ziua mamei tale vitrege, nu?

Și încă o dată după aceea. Probabil că da.

De ce nu recunoști?

Da, de ce nu? Bine, am văzut-o azi-dimineață.

Mai exact: Ea a venit la mine.

N-am invitat-o. Cu cât o văd mai puțin, cu atât mai bine.

De ce a venit la tine? Din același motiv ca tine.

Voia să afle câteva lucruri. Ce fel de lucruri?

Aceleași ca tine. Și ce i-ai spus?

Cam același lucru.

Asta a fost tot?

Știu unde bați.

Da, asta a fost tot. Femeia aia a luat-o razna.

Nici nu-i de mirare, cu o mamă ca a ei.

Plec. Trebuie să fiu la deschiderea unei școli.

El te-a adus aici?

Tipul e nebun.

Mai ai întrebări? Nu.

Ești deștept, dar oare destul de deștept pentru ea?

Pentru cine?

Mulțumesc și o zi plăcută. Ipocrit.

Bacșișurile n-au partid.

Nici el. Se descurcă singur.

Nu trebuia să iei trenul de opt?

Da, dar l-am pierdut.

Mama ta a spus că ai plecat.

N-ai altceva mai bun de făcut decât să mă urmărești?

Comportamentul tău ridică niște întrebări.

Ce ai făcut azi-dimineață? Nu e treaba ta.

Atunci îți spun eu: Ai fost la fratele tău vitreg, Theo.

Și ce? E interzis?

Apoi ai luat masa la Homère, grădinarul mamei tale.

Grozav. Din păcate, ți-am stricat prânzul.

Dar mai era ruj pe paharul tău.

Îți scapă ceva?

O să-l bagi în belele pe bietul Homère.

Homère e singurul meu prieten adevărat. Ar merge prin foc pentru tine.

Și o urăște pe mama ta la fel de mult ca tine. Nu, mai puțin.

Ce voiai să afli de la Theo? Ce mai pune la cale aici.

Dacă o cunoștea pe Rose. Și alte câteva lucruri.

Cum ar fi de unde are banii. Ce ți-a spus?

Întreabă-l tu. Nu-ți fac eu treaba.

Știi mult mai multe decât vrei să spui.

Probabil ți-e teamă să nu pui în pericol pe cineva drag.

Cineva a vrut s-o omoare pe mama mea.

Acea persoană ar putea lovi din nou. Ești îngrijorată?

Puțin. Dar am încredere în tine.

Uite-l pe inspectorul tău.

Un băiat drăguț. Cum de abia acum observ?

Ce mai faci aici? Te căutam.

O femeie fascinantă, nu?

Și familia Trochet? Fără speranță.

N-ai găsit nimic? E și mai rău.

Fără mandat de percheziție, nu mă lasă să intru.

Mai ai nevoie de mine? Nu, poți merge acasă.

Dar fii mâine la 8 dimineața în fața hotelului lui Theo.

Să nu-l scapi din ochi nicio clipă.

Notează toate conversațiile și apelurile. Vrei să te duc acasă?

Nu, merg pe jos.

Ei, domnule Maigret, ce mai faci cu ancheta?

Avansează.

Știai că Rose și Theo aveau o relație?

De unde ai scos asta?

Theo mi-a spus chiar el.

Dar nu se poate.

Au fost văzuți des împreună. Ținându-se de mână.

Ținându-se de mână? Rose și Theo? Dacă n-ai fi spus tu, n-aș fi crezut...

Ce e așa amuzant? Nu-l cunoști pe Theo.

E un snob îngrozitor. Și să fie cu Rose?

Dacă ai fi văzut cum se îmbrăca. Era de neprivit.

Rose și Theo, chiar nu se poate.

Și totuși, așa e.

Era ceva serios? Aveau o relație?

Nu știu mai mult decât tine. Tu ce crezi?

Mi se pare foarte ciudat. Rose era o fată atât de cuminte.

Nu ieșea niciodată și, cum era certată cu părinții...

Certată cu părinții? Nu-i mai vedea deloc.

În zilele libere, stătea în cameră și citea.

Și fuma. Țigară după țigară.

Fuma mult? Ca să-și dea curaj.

O pipă e altceva.

Nu ieșea niciodată? Ba da, uneori.

Întotdeauna cu cărțile și țigările ei.

Așa l-a întâlnit, poate, pe Theo. Presupun că da.

Doar nu crezi...

că Theo are vreo legătură cu moartea lui Rose?

Nu cred nimic.

Cu cât afli mai multe, cu atât înțelegi mai puțin.

N-ai o meserie ușoară, nu?

Soția ta probabil are și ea probleme cu asta.

S-a obișnuit.

Inspectorul tău a fost deja aici.

Vreau să mai întreb ceva. În legătură cu Rose?

O vedeai des? Săptămânal.

Nu era sănătoasă? Ba da.

Inventa cele mai ciudate boli ca să poată pune întrebări.

Voia să știe ce înseamnă cuvintele pe care le citise.

Și îi explicai? Oricum n-ar fi înțeles.

Era doar o servitoare, nu? Mai am și altceva de făcut, știi.

Acum întrebarea mea: Era însărcinată când ai consultat-o ultima dată?

Rose însărcinată? Exclus.

La ultimul control, era cu siguranță virgină.

Când a fost asta? Foarte recent.

Vino să mă iei peste o oră.

Ce mai vrei? Vreau să vorbesc cu tatăl tău.

Despre ce? Îi spun lui.

E ocupat. Spune-i totuși că vreau să-l văd.

Lasă-l să intre, Henri.

Îmi cer scuze. N-am știut că sunteți la masă.

Nu te scoli la patru dimineața.

Conduc ancheta privind moartea fiicei tale.

Aici n-o să-l găsești pe vinovat. Știu asta.

Atunci ce cauți aici?

La poliție nu putem face minuni.

Ca să găsim vinovați, avem nevoie de indicii.

De aceea vreau să văd lucrurile fiicei tale.

Poate sunt scrisori sau notițe printre ele.

De ce nu-mi spune nimeni ce s-a întâmplat exact?

Ce mai vrei cu lucrurile ei?

De ce ne deranjezi pe noi și îi lași pe ceilalți în pace?

Pentru că suntem săraci, de-aia.

Deloc. Sunt aici să-ți aflu părerea.

Contează la fel de mult pentru mine.

E de partea lor. Nu sunt de partea nimănui.

Știm cine te-a chemat. Nu contează.

Când anchetez un caz, vreau doar să-l găsesc pe vinovat.

Cine m-a chemat s-ar putea să regrete.

N-am vrut niciodată să fie servitoare.

Și cu siguranță nu la femeia aia oribilă.

Pare blândă, dar e și mai rea decât bogații adevărați.

Înainte, Rose venea acasă cu cele mai frumoase povești.

Asta era la început. Mai târziu nu mai spunea nimic.

Și în cele din urmă nu mai venea deloc acasă.

Nu mai eram destul de buni pentru ea, înțelegi?

Femeia aia e de vină.

Crezi că Rose a fost otrăvită în locul stăpânei ei?

Cineva a vrut s-o omoare. Dar de ce?

Știu foarte bine cine a făcut-o.

Încetează cu acuzațiile.

Comisarul va decide cine e vinovatul.

Îl voi găsi. Puteți conta pe asta.

Dar trebuie să mă ajutați. Arătați-mi lucrurile lui Rose.

Poate găsesc vreun punct de plecare.

Fiica mea cea mare i-a luat deja rochiile.

Arată-mi ce a mai rămas.

De unde avea bijuteriile? Broșa era de la mine.

Brățara și cerceii de la nașa ei.

Asta e tot?

Ești sigur?

Dacă vrei ca ucigașul fiicei tale să fie găsit...

trebuie să mă ajuți. Orice poate fi important.

Arată-i, Henri.

Era ascuns într-unul din pantofii ei.

Nu înțeleg. N-a avut niciodată un astfel de inel.

N-am mai văzut așa ceva.

Pot să-l iau? Nu e al nostru.

Ia-l. Dar semnează o chitanță.

Vreți să beți ceva?

Pot merge cu tine, domnule Maigret? Bine.

Ce vei face cu inelul?

Vorbeai cu Theo despre inel?

Voiam să știu dacă e de la el.

Și ce a spus? A zis că nu e.

L-ai crezut? De ce nu? Nu era nimic între ei.

Ești sigur? Mi-ar fi spus.

Vorbeați mult?

Eram singura cu care putea vorbi. Rose era o fată minunată.

Prea bună să fie soție de pescar. Părinții mei n-au văzut asta.

Voia să studieze. Voia să fie învățătoare.

Vinovatul să se păzească.

Dacă pun mâna pe el, îl omor.

Îți era teamă că aș crede că a furat inelul?

Exact. Dar sora mea nu era hoață.

Ciudat. Am mai văzut inelul ăsta.

Când? Acum vreo trei săptămâni.

Îți amintești cine l-a adus? De obicei mă uit mai mult la pietre.

Sunt mai frumoase decât oamenii și nu te dezamăgesc.

Era bărbat sau femeie? Cred că bărbat.

Inelul are vreo valoare?

Valoare? Uită-te cât e de pur.

Un smarald atât de strălucitor nu vezi des.

S-a culcat cu ea. Altfel cum l-ar fi avut?

Capitalist murdar. Calmează-te. Poate te înșeli.

Dacă nu-mi spune adevărul, îl tai.

Nu face prostii. Mă păcălește.

Vom găsi vinovatul. Du-te acasă.

Și lasă-ne să ne facem treaba. Bine?

Am câteva mesaje pentru tine.

Inspectorul Castaing a sunat toată după-amiaza.

Era în fața Hotelului des Anglais.

Poți forma acest număr pentru mine? Îți fac legătura.

Soția mea n-a sunat? Era să uit.

Aș vrea să vorbesc cu Arlette Sudre.

Nu, vreau doar să întreb ceva.

E despre un inel pe care Rose îl avea.

Un smarald dreptunghiular cu opt briliante.

Nu, un inel de mare valoare.

E în camera lui de trei sferturi de oră.

Ce a făcut după-amiază?

A băut ceva, a cumpărat un ziar, a mai băut ceva.

N-a vorbit cu nimeni? N-a primit vreun mesaj?

Exclus.

Nu există o altă ieșire?

Nu ești obosit? Mă descurc.

Atunci mai stai puțin.

Cine e? Maigret.

Stai puțin, deschid.

La naiba, mereu apăs pe întrerupătorul greșit.

Ce surpriză așa târziu.

Am vrut să văd dacă totul e în regulă.

M-ai speriat.

La fel de bine ai putea fi vreun vagabond.

Sau cineva care vrea să te omoare. Nici tu nu crezi asta, nici eu.

Nu putem exclude nimic. Nu risc.

N-ai pus un agent la ușă, nu?

Poate dormi în bucătărie, nicio problemă.

Te pregăteai de culcare? E timpul.

Noi, bătrânii, ne culcăm odată cu găinile.

Dar ne trezim noaptea. De aici somniferul?

Nu mai îndrăznesc să-l iau.

Un coniac? Nu, mulțumesc.

Un păhărel, pentru atmosferă. Nu stau.

Acum realizez cât de singură sunt aici.

Domnișoara Seuret nu mai poate. În rest, nu e nimeni.

Nu ți-a fost niciodată frică aici?

Nu credeam că cineva mi-ar vrea răul.

Fii totuși atentă.

E foarte drăguț că ai trecut să vezi ce mai fac.

Îmi fac datoria. Noapte bună.

Încă niciun semn de viață.

Chiar n-a fost sunat? Absolut sigur.

Dacă se întâmplă ceva, mă găsești la barul cazinoului.

Nu, nu e vacanță. Cum aș putea fără tine?

La mine totul e bine.

De unde ți-a venit asta? Sun și când totul merge bine.

O nimica toată. Nimic grav.

Te sun curând.

Bine, încerc să scriu felicitarea aia.

Merge ancheta? Bestia e mai deșteaptă decât credeam.

Vinovatul? Așa e la țară.

Pare totul liniștit și pașnic...

A mai trecut Theo? Da, cu Castaing pe urmele lui.

Unde era? Inspectorul? Pe terasă.

Deci nu vedea telefonul. A fost sunat Theo?

Eu l-am conectat.

Ai recunoscut vocea? Nu, dar era o femeie.

Tot nimic?

Sus.

S-ar putea, dar clienții mei sunt deranjați.

Dacă nu deschide, e treaba lui.

Vezi că nu vrea să deschidă?

Există o ieșire pe spate? Garajul, dar e închis.

Haide, mergem. Nu atingeți nimic.

Mașina lui nu mai e aici.

Asta e mașina lui Theo.

Gata, ajunge. N-am făcut nimic.

Chiar voiam să te sun. Cine e rănit?

E îngrozitor, domnule comisar.

N-am putut face nimic. Artera a fost lovită.

Doar pentru că am uitat să aprind lumina.

Ce s-a întâmplat?

Pe la ora unu, am auzit pe cineva intrând în casă.

Atunci am luat revolverul. Ce revolver?

Cel din noptieră. Nu ți-am spus?

Nu știu nimic. Pe bune, domnule comisar.

Am întrebat cine e. De ce n-a răspuns?

Îți dau ceva să te liniștești.

Fii rezonabilă.

L-am împușcat pe bietul băiat.

Dar ce căuta el aici?

L-ai recunoscut imediat? Nu.

Când a pornit împușcătura, eram complet amețită.

Apoi am fost la domnișoara Seuret să chem doctorul.

Când ai văzut că era Henri? Nu mai știu.

Când am trecut pe lângă el spre ieșire, cred.

Și Theo?

Ce caută aici?

Era înăuntru când m-am întors.

Ce făcea aici? Nu știu.

Poți merge acasă, doctore.

Las niște calmante pentru mai târziu.

Nu va fi nevoie.

Sună la secție și cere-le să trimită o mașină.

De ce sunt necesare cătușele?

Le punem de amuzament.

Mai degrabă ți-aș trage o bătaie.

Domnule Maigret. Taci.

Stai jos și notează ce se spune.

Taci.

Să începem cu tine.

Cum ai descoperit că bijuteriile nu erau false, ci autentice?

N-am crezut niciodată altceva.

O cunosc pe ea și îl cunoșteam pe tata.

Era înnebunită după bijuteriile ei. Iar el era ca ceara în mâinile ei.

Ai vorbit vreodată cu fratele tău despre asta?

De ce nu? Voiam dovezi.

Nu preferai să intri în jocul ei?

Știai că e mai deșteaptă decât toți. Și capabilă de orice.

Cum ai obținut dovada?

Am cules informații de la prieteni din comerțul cu diamante.

Despre astfel de bijuterii se vorbește.

Dar se pare că nu fuseseră scoase la vânzare nicăieri în Europa.

Ai așteptat până când ai fost cu apa la gură. Apoi ai venit aici.

Mai întâi ai atras-o pe Rose de partea ta.

Apoi ai convins-o să fure inelul.

N-am făcut asta deloc.

Voiam moștenirea care mi-a fost luată.

Bijuteriile alea nu valorează nimic, dar sunt ale mele.

Deci Rose a furat inelul?

N-a fost nevoie s-o conving.

Dacă ai ști cât de mult își ura stăpâna.

A fost ideea ta. Făcuse o gaură în perete.

Când Valentine nu era acasă.

O vedea scoțând bijuteriile seara.

Și stând cu ele în fața oglinzii.

Sunt copii, fac ce vreau cu ele.

Continuă.

Într-o zi, Rose mi-a adus inelul pe care-l furase.

Am întrebat dacă pot să-l împrumut. Ca să-l evaluez?

Dar i l-am dat înapoi.

La urma urmei, ea îl furase.

Cunoști legea foarte bine.

Ești prea deștept ca să faci ceva interzis.

Asta n-are niciun sens. N-ai nicio dovadă.

Ce s-a întâmplat?

L-ai ucis. Greșești.

Ce cauți aici?

Nu te așteptam încă.

Imediat după telefonul tău, am sărit în mașină.

Atunci ai gonit zdravăn. De ce atâta grabă?

Dacă inelul e autentic, probabil și restul e, m-am gândit.

Brusc am înțeles ce vedea Theo la Rose.

Voiai bijuteriile. Prostii.

Atunci ce cauți aici?

Mi-era teamă. Las-o moartă.

Nu-ți face griji pentru mama ta. Se descurcă singură.

Din păcate pentru băiatul din camera alăturată.

E Henri, fratele lui Rose.

Mama ta l-a împușcat, după ce i-a ucis sora.

Ia te uită. Acum am omorât-o și pe Rose.

Acum două săptămâni ai observat că inelul dispăruse.

Ai suspectat-o imediat pe Rose.

Tocmai aflaseși că îl cunoștea pe Theo.

Erai convinsă că el e în spatele poveștii.

Ai pedepsit-o pe Rose pentru că umblase la bijuteriile tale.

Și ca avertisment pentru Theo.

A avut efect, nu?

Toate sunt invenții.

Cum ai putut s-o omori fără să fii suspectată?

Știai totul despre Rose.

Inclusiv că îți va bea paharul când întorci spatele.

Ai pretins că a fost o greșeală.

Nu întâmplător s-a petrecut de ziua ta.

Și când întreaga ta familie era acolo.

Așa părea că tu erai ținta.

Astfel, suspiciunea ar fi căzut pe altcineva.

Pe fiica ta, de exemplu.

Ai orchestrat totul foarte inteligent. Aproape că m-am lăsat păcălit.

Ce viclenie. Când ai aflat că Charles m-a chemat...

ai venit la Paris să-mi ceri, chipurile, ajutor.

Îți merge imaginația peste limite.

Ar trebui să scrii romane polițiste. Negi?

Bineînțeles. N-ai nicio dovadă.

Ba da, bijuteriile. Sunt copii.

Asta va stabili ancheta. Atunci trebuie să le găsești.

Dar ce să vezi, le-am aruncat azi după-amiază.

M-am gândit brusc: Oricum nu valorează nimic.

Ce să fac cu vechiturile alea?

Acum despre a doua crimă.

Înțelegi că ți-am spus despre Rose și Theo intenționat.

Ai intrat în panică. Prin Theo aș fi putut afla adevărul.

Imediat ce am plecat, l-ai sunat de la domnișoara Seuret.

Vecina ta surdă și țintuită la pat.

Mâine îi percheziționăm casa. N-ai dreptul.

Nu poți deranja o bătrână nevinovată.

De parcă ți-ar păsa de nevinovați, ca bietul Henri.

A fost o greșeală. Credeai că e Theo, nu?

Ți-a spus să fii aici la miezul nopții, nu?

Ai scăpat ca prin urechile acului.

Ce s-a întâmplat exact?

Când am ajuns...

Henri a năvălit furios în casă.

Când s-a tras, eram chiar în spatele lui.

Ce căuta Henri aici?

M-a sunat pe la zece la hotel.

I-am spus: Ia-o pe intrarea din spate. Din cauza inspectorului tău.

Era cherchelit și zicea că eu am ucis-o pe Rose.

Ce i-ai spus? Adevărul.

Exact ce ai spus tu adineauri.

I-am cerut să vină cu mine.

De ce? Să-mi dovedesc nevinovăția.

Și s-o forțez să vă dea bijuteriile.

De unde să știu că așa se va termina?

Bijuteriile sunt ale mele. Nimeni nu mi le poate lua.

Îți dai seama că ești nebună?

Ai ucis doi tineri.

Pentru bijuterii care nu-ți folosesc. Totuși, sunt ale mele.

Unde le-ai ascuns? Caută-le.

Dacă aș fi în locul tău, aș coopera.

Sunt nevinovată. Nu poți dovedi nimic.

Castaing, adu familia Trochet.

Ce să caute aici la ora asta?

Trebuie să identifice cadavrul.

Ar putea fi dureros.

Doi dintre copiii lor au murit aici.

Vor fi disperați. Asta nu se poate.

De ce ți-e frică? Nu ești nevinovată?

Nu știi cum reacționează oamenii ăștia. Poliția...

Suntem aici să-i protejăm pe cei ca tine.

Ești un monstru. Dar tu ce mai ești?

Sunt nevinovată. Îți menții poziția?

Du-te după ei, Castaing.

Restul îi spui judecătorului.

Îmbracă-te. Duba vine imediat.

Ar fi bine să pleci înainte să vină familia Trochet.

Și eu?

Știi bine că nu avem nimic împotriva ta.

N-am făcut nimic. Nu, ești prea șmecher pentru asta.

Scoate-ți cătușele.

Le păstrezi până ești liber. Ca să înveți.

Nu-mi pui cătușe? Ți-ar plăcea prea mult.

Nu m-a privit nici măcar o dată.

Va fi confiscat imediat.

Du-te acasă.

Și încearcă să uiți.

Când le pui cap la cap, reusesti.