All language subtitles for The.Playboy.Murders.s02e05.720p.MAX.WEB-DL.x264.AC3-BULTOR

Toată lumea o considera
protejată, naivă.

Nu credea că va pleca
din orăşelul ăla.

A văzut, ca şi noi,
o făptură magică, generoasă.

Era în genul lui Marilyn Monroe.

Avea nevoie de protecţie.

I-a făcut fotografii profesioniste,
a trimis-o la vilă.

I-au spus lui Hefner:
"Fata e superbă."

"S-o aducem la o şedinţă foto."

Când Hugh Hefner are un plan
pentru tine, faci ce-ţi spune.

Vila e misterioasă.

Dacă se uită la tine
cine nu trebuie,

poate să te găsească
şi să păţeşti ceva oribil.

Hefner se considera şeful cel mare,
nu voia să împartă nimic.

Îi spuneam "blestemul Playboy".

Când erai asociat cu lumea asta,
totul mergea oribil.

M-a sunat acasă. Plângea întruna.

Nu se aştepta.

CRIMELE DIN LUMEA PLAYBOY

14 AUGUST 1980
LOS ANGELES, CALIFORNIA

Tocmai venisem de la lucru.

Am primit un telefon.
Nu era ceva neobişnuit.

Imediat ce ajungi acasă,
eşti chemat înapoi.

Abia începuse să se însereze,
încă era lumină.

Perimetrul infracţional era limitat
la dormitorul de la parter.

Nu erau semne de intrare forţată.

Evit să fac presupuneri
până înţeleg

ce s-a întâmplat.

Când am deschis uşa dormitorului,

era Iepuraşul Anului
de la "Playboy".

Dorothy Stratten zăcea acolo.

Anii '70 au fost perioada de aur
pentru "Playboy", în multe sensuri.

Vila Playboy era celebră
pentru petreceri.

Veneau actori şi vedete mereu.

Sunt Stella Tetenbaum.

Am lucrat la vila Playboy
pentru Hugh Hefner.

La sfârşitul anilor '70,
în lumea Playboy totul era imens.

Tirajul era imens,
cluburile erau mari,

se învârteau sume nebuneşti.

Mulţi scriitori celebri, precum
Kurt Vonnegut şi Hunter S. Thompson,

au scris pentru revistă,
era respectată.

"Playboy" era o revistă
celebră pentru nuditate.

Toată lumea ştia cine e
playmate-ul lunii sau al anului.

Era foarte important.

Sunt Jeana Keough.

Am fost fata din afiş
în noiembrie 1980.

Aveam 20 şi ceva de ani
când am venit în California.

Vila Playboy era distractivă.

Erau actori şi actriţe,
am cunoscut bine playmate-urile.

Aveam petreceri vinerea.

Hef aducea mereu
cele mai bune filme.

Luam cina, vedeam un film,
unii se duceau la jacuzzi.

Pe atunci,
"Playboy" era cea mai citită revistă.

Era un stil de viaţă.

Eleganţă, mâncare fină,
muzică.

Publicul "Playboy" de atunci
avea 35 de ani.

Bob Guccione a scos "Penthouse".

Era mai vulgar decât "Playboy".
Era un "Playboy" pentru tineri.

Şi "Penthouse" avea femei dezbrăcate,
dar erau mai expuse.

Pe atunci, "Playboy" nu prezenta
nuditate totală.

Erau cadre nefocalizate,
de budoar.

Fără nuditate frontală.

La început, "Playboy" nu prezenta
nuditate frontală.

Arătau sânii, fundul...

În urma succesului "Penthouse",

"Playboy" a început să arate
mai mult, ca să ţină pasul.

Hefner era obsedat.

Încerca mereu să concureze
fără să-şi compromită imaginea.

Se apropia
a 25-a aniversare "Playboy",

iar Hugh a hotărât
să caute în toată ţara

un playmate special
pentru numărul aniversar.

- Câte fete putem intervieva ?
- Avem 3.500.

Criteriile pentru playmate-ul
aniversar erau aceleaşi

ca pentru orice alt număr.

O americancă tipică,
frumoasă,

dar voiau ceva în plus.

Cineva superb,
cu o poveste specială.

Căutau o Dorothy Stratten.

Dar nu ştiau de ea încă.

Dorothy Stratten s-a născut
în Vancouver, Columbia Britanică,

în 1962,
într-o familie de origine scandinavă.

Era prima generaţie în Canada.

Era isteaţă, era o elevă silitoare.

Era protejată şi naivă.

Locuia într-o comunitate micuţă.

Părinţii ei erau oameni obişnuiţi.
Avea o soră mai mică.

Am întâlnit-o de mai multe ori.

Avea o personalitate minunată.

Era drăgălaşă, adorabilă.

Părinţii ei s-au despărţit
când era mică.

A suferit ca toţi copiii
cu părinţi despărţiţi.

Nu înţelegea ce se întâmplă,

căuta un sistem de susţinere.

Nu credea că o să plece
din acel orăşel.

Până l-a cunoscut pe Paul Snider.

În vara lui 1977,

ea lucra
la Dairy Queen, în Vancouver.

A intrat Paul Snider, îmbrăcat
elegant. Au intrat în vorbă.

Paul Snider reprezenta
genul de bărbat

pe care Dorothy nu-l cunoscuse.

Era sofisticat, avea o maşină rapidă.

Era dispus s-o scoată la cină,
să-i cumpere haine.

Paul era un visător,
avea multe idei şi ambiţii.

S-a uitat la Dorothy şi a zis:
"O să te fac vedetă."

Paul Snider era promotor de cluburi.

Era cel mai interesant şi
mai strălucitor bărbat din viaţa ei.

Făcea mereu ceva.

Ei îi plăcea asta
şi-i sorbea cuvintele.

Paul era un tip inteligent.

Căuta diverse afaceri
care să ducă la ceva promiţător.

Părea genul de om
care se agăţa de un proiect

şi muncea mult
pentru a-şi atinge obiectivul.

Dorothy îl plăcea pe Paul,
dar şi el o plăcea.

Nu doar pentru că era frumoasă.
Putea să poarte o discuţie.

Lui îi plăcea asta.

Ea era vrăjită,
nu se mai sătura de atenţia lui.

În vara lui '78, Paul Snider
a rugat-o pe Dorothy să pozeze nud.

A încercat s-o fotografieze el,
dar apoi a apelat la un profesionist.

"Vreau să fii descoperită."

Dorothy trăia într-un orăşel,
când apare Paul Snider:

"Poţi ajunge departe.
Ai putea să apari în 'Playboy'."

Era încântată.

Presiunea era mare.
Nu era obişnuită să pozeze nud.

Nu fusese pregătită pentru aşa ceva,
era timidă.

Trebuie să fi fost înfricoşător
pentru Dorothy să pozeze prima oară.

Când e vorba de corpul tău,
simţi că ai putea da greş.

Dacă fotografiile nu sunt publicate ?

Era înfricoşător.

Paul i-a făcut fotografii
profesioniste şi le-a trimis la vilă.

Mary O'Connor le-a văzut
şi i-a spus lui Hefner:

"Fata asta e superbă.
S-o aducem la o şedinţă foto !"

Sunt Stefan Tetenbaum.

Am lucrat pentru Hugh Hefner
la vila Playboy West

timp de patru ani şi jumătate
ca majordom.

Mary administra casa pentru el.

Ea analiza fotografiile.

Ea alegea care sunt aruncate
şi pe care i le duceam dlui Hefner.

Hef alegea fetele.

Li se ofereau slujbe
la Playboy Club, în Century City,

sau programau şedinţe foto.

Am venit la "Playboy" în 1979.

Eram model la o agenţie mare.

Am fost invitate la emisiunea
pentru a 25-a aniversare.

Petrecerea a avut loc la vilă,

palatul care a fost cândva
un simbol în Chicago.

A fost o emisiune măreaţă,
cu modele, playmate-uri, Iepuraşi.

Era o clădire frumoasă,
în centrul oraşului.

Dorothy a venit la petrecere.

Era doar în lenjerie, fiindcă trebuia
să fii provocatoare, seducătoare.

Au fost invitaţi oameni frumoşi.
Imaginile şi sunetele sunt autentice.

Sigur, speram să fim descoperite.

În vara lui 1978 au anunţat
cine e playmate-ul aniversar,

ales personal de Hef.

Dorothy a fost finalistă.

În mod surprinzător, n-a câştigat.

Când cineva e ales playmate
aniversar sau playmate-ul anului,

are multe întâlniri cu presa, iar ea
n-avea încă încrederea necesară.

Deşi n-a câştigat,
a ajuns în atenţia "Playboy".

Paul urma să devină
managerul vedetei.

Ăsta era planul lui.

"O duc la destinaţia asta
şi mă duc şi eu cu ea."

Dorothy locuia
în "Cuştile Iepuraşilor",

nişte căsuţe de pe proprietate

unde stăteau fetele
care încă nu ajunseseră în vilă,

dar ăsta era ţelul lor.

Dorothy nu ştia
că, la vila Playboy,

n-ai voie să ai iubit
şi să aduci bărbaţi.

Niciun bărbat nu era invitat.

Paul şi-a luat un apartament.

Ea i-a spus lui Hefner: "E iubitul
meu, vreau să vină la petreceri."

Hefner nu l-a plăcut deloc
pe Paul Snider.

Hefner se considera şeful cel mare.

Nu voia să împartă nimic.

Dorothy încă nu locuia în vilă.

I-au spus: "O să lucrezi la Playboy
Club, în Century City, Los Angeles."

Aveau cluburi în Londra, Jamaica,
Chicago, New York şi Los Angeles.

La Playboy Club te duceai
pentru o cină elegantă de afaceri,

aveau divertisment,

Iepuraşii serveau...
Era un mediu deosebit.

Un Iepuraş Playboy
e o chelneriţă costumată în iepuraş.

Nu apăreau în revistă,
deşi se mai întâmpla uneori.

Puteai să crezi
că era un pas înapoi pentru ea,

fiindcă nu era playmate
în acel moment.

Eu şi Dorothy ne-am cunoscut
în circumstanţe neobişnuite.

Nişte prieteni au vrut să meargă
la Playboy Club.

La uşă era chiar Dorothy.

Era genul de om
care te făcea să simţi

că eşti singura persoană
cu care discută.

Ne-am împrietenit.

Era o femeie absolut superbă.

Avea multe calităţi,
pe lângă frumuseţe.

Alegeau fete de la Playboy Club.

Spuneau: "Ea e bună
pentru un pictorial. O folosim."

Nu cred că a fost Iepuraş
mai mult de o lună.

Era prea ocupată

ca să fie chelneriţă
patru-cinci zile pe săptămână.

Avea ceva magic,
au ştiut asta de la primele probe.

Dorothy avea 18-19 ani.

Ochii îi străluceau.

Vorbeam despre asta
cu ceilalţi angajaţi.

Era emoţionată.

Era plăcut să vezi pe cineva
atât de sincer.

Când am cunoscut-o,

mi s-a părut că seamănă mult
cu Marilyn Monroe.

Când intra într-o încăpere,
punea stăpânire pe ea.

Nu-ţi puteai lua ochii de la ea.
Avea ceva magic.

Dorothy Stratten a fost aleasă
playmate-ul lunii august 1979.

Să fii playmate-ul lunii
e mare lucru.

Sunt 12 playmate-uri pe an.
E ceva prestigios.

Multe fete candidează
pentru cele 12 locuri.

Paul a convins-o că, dacă îi
împărtăşeşte visurile şi planurile,

vor avea o carieră strălucitoare
şi profitabilă.

Hef nu era încântat de relaţia lor.

Hef văzuse ceva în ea.
Avea un plan.

Când Hugh Hefner are un plan
pentru tine, faci ce-ţi spune.

La vilă, Hef spunea:
"Prefer să nu-l văd pe aici."

Dorothy îl aprecia pe Paul
fiindcă el a adus-o la "Playboy".

Voia să aibă grijă de el.

Trebuie spus că a făcut-o
în ciuda opoziţiei lui Hugh Hefner.

Dacă-l întrebai pe Paul,

îţi spunea că el şi Dorothy veniseră
în Los Angeles ca o echipă.

Ştia că tot ce-şi dorea putea obţine
doar prin intermediul lui Dorothy.

Hefner îl ura.

Paul Snider reprezenta
tot ce nu era "Playboy".

Era abject.

Nu era imaginea
pe care o voiau în vilă.

Ieşea în evidenţă la vilă.
Locul lui nu era acolo.

Era un mare admirator al vilei,
totul îl încânta.

Voia să-i cunoască pe toţi,
să se poarte frumos.

Dar era un escroc.

Ea îşi putea găsi unul mai bun.

Dacă Hef nu te place,
n-ai voie în vilă, în club,

nicăieri unde există
sigla Playboy.

Hefner a zis:
"Trebuie să scapi de iubitul ăsta."

Era evident că are şanse mari
să fie playmate-ul anului.

Când a avut afişul, a fost clar.
Avea ceva magic.

Playmate-ul anului
primeşte 100.000 de dolari,

o maşină, bijuterii,
roluri în filme.

Sau măcar probe.

Cariera ei la "Playboy" evolua
după ce devenise playmate-ul anului.

Eram sigur
că o să ajungă un nume mare.

Atunci Dorothy a fost mutată în vilă
şi avea camera ei acolo.

VARA LUI 1978

Hef locuia permanent la vila Playboy
în California la mijlocul anilor '70.

Vila era misterioasă.

Toată lumea ştia
că au loc petreceri nebuneşti.

E o revistă cu nuduri,
lumea crede că e ceva extrem,

dar nimeni nu ştia amănuntele.

Când fetele ajungeau la vilă,
li se spunea:

"Asta se aşteaptă de la voi."

"Dacă vreţi să rămâneţi aici,
să faceţi parte din familie,"

"asta trebuie să faceţi."

Era vorba de sex în grup,
orgii, droguri, tot.

Totul era gratis.

Când vii în Los Angeles şi ţi se
spune:

"Drogurile, băutura, femeile,
totul e gratis..."

Cum să refuzi ?
E o lume de vis.

Dădeai lovitura.

Până ajungeai să trăieşti viaţa aia

şi înţelegeai că îţi fură
toată inocenţa.

Totul a luat-o la vale
pentru Dorothy.

Era singură.
Paul Snider era în Vancouver.

Era depresivă.

Trăia viaţa pe care şi-o dorea,
dar nu ştia cum s-o controleze.

Îi dădeau bani, droguri,
îi spuneau că va fi celebră.

Era derutată, agresată.

M-a sunat acasă. Plângea întruna.

Îi aranjau machiajul
la şedinţele foto.

Avea ochii roşii.

Era greu să-i fii prieten.

Vila Playboy
e intimidantă.

E ceva extrem.

Dacă o femeie vine la vilă şi nu e
interesată de sex sau droguri,

poate fi înfricoşător.

Paul stătea într-un apartament mic

din Westwood, lângă UCLA.

Chiria era exorbitantă.

Dorothy mi-a vorbit
despre o casă în West LA

unde să stăm toţi trei.

Ca să plece din vilă,
dar să rămână la "Playboy",

i-a spus lui Hefner
că se mărită cu Paul.

Voia să plece de la vilă pentru că
nu mai rezista violurilor, orgiilor.

Îşi pierdea minţile.

Dl Hefner a descurajat-o
să se mărite cu Paul.

Foarte rar existau playmate-uri
măritate.

Hef voia tinere
care să pară disponibile.

Era prinsă într-o postură complicată
pentru o femeie atât de tânără.

Dorothy avea 18-19 ani,
voia să le facă tuturor pe plac.

Asta nu se limita
la cei pe care-i întâlnea,

ci îl includea şi pe Paul.

Cred că de asta a acceptat
să se mărite.

Dorothy s-a măritat cu Paul
pentru că se simţea datoare.

El îi oferise viaţa asta magică,

ea considera că e meritul lui.

S-au dus în Vegas,
exact cum îşi dorea Paul Snider.

Avea nevoie de o hârtie
care să arate că sunt parteneri.

Majoritatea femeilor care veneau
la "Playboy" voiau să fie actriţe.

Să ajungă mai departe.

Dorothy voia celebritate,
voia să fie actriţă.

Voia să fie vedetă.

Hef iubea Hollywoodul.
Filmele, industria...

Voia să fie implicat.

Ideea unui playmate care devenea
o actriţă adevărată îl încânta.

Hefner voia să fie
un producător celebru.

De asta invita mereu actori,
regizori, producători.

La vilă veneau regizori,
producători, actori.

Încercau să ne obţină roluri.

Am jucat în trei filme
datorită vilei.

Nu toate fetele din afişe
puteau fi actriţe.

Hef a văzut că Dorothy avea
acea capacitate.

Avea visuri măreţe pentru ea.

Peter Bogdanovich venea des la vilă.

Era un regizor celebru.

Fii pregătit !
Şi Hef e mereu.

Hef şi-a transformat terenul
de tenis în patinoar.

Dorothy şi Peter s-au cunoscut
când filmam pe role.

Era ceva lejer, relaxant.

Era uşor să cunoşti lume.

Peter Bogdanovich era celebru.

Tot ce atingea
se transforma în aur.

Era bogat, celebru,
avea succes şi o arăta.

Ce diferenţă era
pentru cineva ca Dorothy !

A fost cucerit.

A văzut şi el ce vedeam toţi.

O făptură magică,
generoasă.

Era în genul lui Marilyn Monroe,
avea nevoie de protecţie.

Peter era îndrăgostit nebuneşte
de ea.

Ea a spus:
"Vreau să fiu vedetă de film."

El i-a zis că scrie un scenariu.

Pe scurt, i-a scris un rol.

"Mă duc să filmez la New York.
Vreau să vii cu mine."

În 1980, Dorothy lucra
la "Au râs cu toţii"

cu Peter Bogdanovich, la New York.

Toată lumea se bucura
că a primit rolul.

Era bucuroasă ca un copil.

Două fete s-au dus
cu ea la cumpărături,

să-i ia haine pentru New York.

Ea n-avea nimic
şi nu ştia ce se poartă acolo.

Încercam s-o liniştesc
că are acea calitate specială

căutată la Hollywood.

Avusese roluri mici
în alte filme, cu buget mic.

Ăsta era un film mare.

Filma şi se îndrăgostea
de regizor.

Peter şi Dorothy au păstrat
relaţia secretă o vreme.

Dorothy era măritată cu Paul Snider,

Peter avusese o viaţă personală
agitată.

Nu cred că voia să se afle
că umblă cu o femeie măritată.

Dorothy era totul pentru Paul.

Identitatea lui era legată de ea.

Renunţase la alte proiecte.

Când Paul n-a putut să meargă
s-o vadă la New York,

a fost o lovitură,
el considera că trebuie să fie acolo.

Sunt Patti Laurman.

Când Dorothy filma la New York,
petreceam mult timp cu Paul.

Stăteam de vorbă.

El spunea că e trist
pentru ce se întâmplă cu Dorothy.

Plângea: "O iubesc mult,
nu vreau să profite nimeni de ea."

Îi spuneam "blestemul Playboy".

Când erai asociat cu lumea asta,
totul mergea oribil.

Un playmate e în centrul atenţiei

şi oamenii se ataşează
în mod nesănătos de aceste fete.

Dacă te remarcă
cine nu trebuie,

e posibil să te caute.

Iar consecinţele pot fi groaznice.

Dorothy era naivă,
nu vedea lucrurile rele.

Nu se aştepta.

Paul putea pierde tot.

La doi ani de la mutarea
în Los Angeles,

Dorothy îşi vedea de viaţă.

Lui îi era greu.

Când Paul a înţeles
că nu mai scoate bani cu Dorothy,

i-au venit alte idei, lucra
cu altă tânără ca să fie playmate.

Eram model
la Long Beach Complex Arena,

când a venit Paul şi m-a întrebat
dacă am mai făcut modelling.

Dacă voiam să apar în "Playboy"...

Mi-a spus
că soţia lui e playmate-ul anului.

O chema Dorothy...
Am stat de vorbă.

Multă lumea mi-a spus
că poate face diverse lucruri.

Dar mi-am dat seama că soţia lui
e acolo şi poate să mi-o prezinte.

Ea dădea autografe.
Am înţeles că e pe bune.

A întrebat dacă m-am gândit
să pozez pentru revistă.

Am spus că nu.
Nu aveam nici vârsta necesară.

Nu mă gândisem să fac
aşa ceva.

Dar eram interesată
s-o cunosc pe Dorothy,

să aflu părerea ei.

Paul mi-a spus că au o cameră
în plus, pe care o puteam închiria.

Asta am făcut.

Dorothy filma la New York,
era mai mult plecată.

Când un playmate are o relaţie,

tipul poate fi încântat
că ea e în revistă,

sau poate fi gelos şi posesiv.

Paul devenea tot mai emotiv.

A compus o melodie pentru Dorothy.
O cânta des.

I-am spus:

"Ştiu că o iubeşti, dar nu poţi forţa
pe cineva să fie cu tine."

Paul bănuia
că Bogdanovich e îndrăgostit de ea.

Se gândea:
"Eu am adus-o aici. Îmi e datoare."

"E aici datorită mie. Şi acum e
la New York, cu Peter Bogdanovich ?"

Frustrarea era copleşitoare.

Fără Dorothy, Paul Snider
nu însemna nimic şi ştia asta.

În vara lui 1980,
Dorothy apărea peste tot.

A fost invitată la Johnny Carson
şi la alte talkshow-uri,

îşi promova filmul.

Era grozav.
Ne bucuram pentru ea.

Îl aşteptam la Dairy Queen
cu două codiţe şi o fustiţă roşie.

"Pot să te ajut ?"
M-a întrebat: "Cum te cheamă ?"

Era o încurajare
pentru celelalte fete.

Tot ce făceau părea să aibă un scop.

- Eşti o tânără adorabilă.
- Mulţumesc.

Paul nu ştia ce se petrece,
a sunat-o, n-a dat de ea.

Era frustrat.

"Cum poate să-mi facă asta ?"

"Îmi spune că stă la un hotel."

"Eu ştiu că stă la The Pierre cu el."

Paul a angajat
un detectiv particular.

Nu ştiam de ce.

Mi-a explicat că
îl îngrijorează situaţia cu Dorothy.

L-a angajat ca să afle ce se
întâmplă, să se asigure că e bine.

Probabil că voia să afle
dacă are o relaţie cu altcineva.

Dorothy era în oraş,
dar Paul nu ştia.

Stătea acasă la Bogdanovich.

Detectivul i-a văzut maşina acolo.

Atunci a aflat Paul
de relaţia cu Bogdanovich.

La începutul verii lui 1980, Dorothy
s-a întors din New York încântată,

plină de viaţă.

Începea să fie stăpână pe ea.

Peter era nebun după ea,
voia să se însoare cu ea.

Dorothy şi-a dat seama
că nu se poate întoarce la Paul.

Deşi ţinea la el şi-i era loială
fiindcă o ajutase în carieră.

Paul mă lua mereu
după cursurile de actorie.

Într-o zi, mi-a spus că a văzut
un anunţ de care e interesat.

Iniţial, mi-a spus
că e pentru o puşcă.

Nu înţelegeam la ce-i trebuie.

"Vreau să văd."

Nu mi s-a părut ceva neobişnuit.

În Los Angeles e bine
să ai o armă de foc.

Ne-am dus să căutăm.

Am avut o discuţie serioasă.
Era frustrat.

Eşti căsătorit cu cineva,
nu poţi vorbi cu ea.

Nu ştii ce se întâmplă,
ţi se închid uşile în nas.

"Dacă nu pot fi cu ea..."

I-am spus: "Nu vrei să fii cu ea
dacă trebuie s-o obligi."

"Îţi doreşti să vrea asta."

14 AUGUST 1980
LOS ANGELES, CALIFORNIA

Dorothy şi Paul stabiliseră
să se vadă în fosta lor casă.

Am spus: "Bine, mă duc cu o prietenă
în Venice Beach, cu rolele."

Patti a ajuns acasă înaintea mea,
dar nu ştiu la ce oră.

Ne uitam la televizor
şi stăteam de vorbă.

Ne-a sunat detectivul particular
al lui Paul.

"Am încercat să-l sun pe Paul.
Nu răspunde. Nu e în regulă."

Am coborât la parter,
urmat de Patti.

Am văzut uşa dormitorului lor.

Am bătut la uşă.
N-a răspuns nimeni.

Am mai bătut de două-trei ori.

Îmi spuneam: "Steve, deschide uşa,
să vezi ce se întâmplă."

"Uşa e descuiată. Deschide-o !"

Era descuiată, aşa că am deschis-o.

Am văzut-o pe Dorothy.
Cel mai urât moment din viaţa mea.

Când mi-am dat seama ce se întâmplă,

după o veşnicie,

mintea mi s-a golit.

Pur şi simplu...

Nu ştiu ce am făcut.

Cel mai urât moment din viaţă.

Au trecut 43 de ani.

Asta e viaţa.

Eram în stare de şoc.

E o imagine
pe care n-o s-o uit niciodată.

Straniu şi oribil !

Stephen mi-a spus să-l anunţ
pe detectiv şi să sun la poliţie.

Când am deschis uşa,

Dorothy era prăbuşită
în faţa patului.

Cadavrul lui Paul
era cu faţa în jos,

în mijlocul camerei.

Arma folosită a fost
o puşcă de calibru 0.729.

Amândoi aveau răni
produse prin împuşcare.

Dorothy, în faţă,
Paul Snider, în tâmplă.

În timpul anchetei, am vorbit
cu Patti Laurman

şi a spus că s-a întors acasă

şi a văzut uşa dormitorului închisă.

A rămas închisă.

A presupus că cei doi s-au împăcat
şi fac dragoste.

Nu ştia nimic.

În acea zi, Dorothy a acceptat
să-l viziteze pe Paul.

A sosit pe la prânz.

Paul era singur în casă.

A invitat-o în casă.

Paul a dus-o în dormitorul
aflat lângă living.

Apoi, Paul a luat puşca
şi a împuşcat-o în faţă,

după care s-a împuşcat.

Cred că şi-a dat seama
că n-o să mai aibă aşa ceva.

Tot ce putea era s-o omoare
şi să se omoare.

Toate probele corespundeau
ideii de crimă-sinucidere.

Ea a ridicat mâna dreaptă
când Paul a îndreptat arma spre ea.

Vârful degetului arătător
fusese retezat.

A privit spre armă,
apoi şi-a ferit privirea.

El a tras
când ea ridicase mâna.

Paul a pus puşca
la tâmpla stângă şi a tras.

Glonţul a ieşit prin dreapta.

A căzut în faţă,
iar puşca a căzut sub el.

Când l-am întors,
se vedea urma puştii pe el.

Nu pot...
Detaliile sunt în ceaţă.

Sunt încă în stare de şoc.

Nu plângeam.
Nu acceptasem realitatea.

Erau mulţi poliţişti.

Protocolul cerea să caute
praf de puşcă pe mine.

Le-am spus ce ştiam
şi n-am mai stat acolo.

Asta i-a fost soarta.
Aşa s-a încheiat viaţa ei.

Avea 20 de ani.

Sunt şocat că o tânără a murit
la vârsta asta.

Toate fetele şi toate cunoştinţele
mele au fost îngrozite.

Erau oripilaţi.

De ce a făcut asta ?
De ce a ucis-o ?

Presa e cucerită de o blondă frumoasă
care e ucisă.

Aveam sex, violenţe, intrigă.

S-a aflat că Dorothy Stratten,
Iepuraşul Anului, fusese ucisă.

Când am terminat ancheta,

mă sunau din toată lumea.

Din Canada, din Anglia, de peste tot.

Atunci nu exista televiziune
prin cablu 24 din 24 sau internet.

Dar existau ziare,
ştiri de ultimă oră la televizor.

Era o ştire importantă.

După ce Dorothy a fost ucisă,
Hef a fost foarte supărat.

Hefner a devenit depresiv.

Nu cred că a mai fost şocat
de aşa ceva.

Hef suferea. Voia să fie înconjurat
de oameni, avea multe de procesat.

Era sfâşietor,
toată lumea a fost afectată.

Toţi o iubeau pe Dorothy.

Toţi se regăseau în ea.

Toţi au simţit grozăvia.

Tragedia a fost atât de mare,

încât "Playboy"
nu se putea distanţa.

Au publicat un număr memorial
pentru Dorothy.

A afectat compania mulţi ani.

Bogdanovich a dat vina
pe aşa-zisul stil de viaţă Playboy.

Era extrem de furios,

ataca pe toată lumea.

Se acuzau reciproc. "E vina ta."
"Tu umblai cu o femeie măritată."

A fost decisiv
când Bogdanovich a scris o carte

despre ce a păţit Dorothy.

Stilul de viaţă, ce se întâmpla...
Şi a dat vina pe Hefner.

Hefner a făcut infarct.
Trecuseră cinci ani.

I-a spus lui Bogdanovich:
"Mi-ai provocat un infarct."

Ştia că era adevărul,
dar cine vrea să audă asta ?

Nu e vina nimănui,
doar a soţului nebun.

Nu mi-aş fi imaginat
că Paul e în stare de aşa ceva.

Am văzut multe crime-sinucideri
sau duble sinucideri.

Snider era interesat doar de bani.

Bani şi ocazii.

Voia totul,
dar îi fusese refuzat.

Era un înger pe pământ,

era o bucurie să-i fii în preajmă.

Încerc să-i onorez amintirea,
pentru că era un om extraordinar.

N-o să mai vedem aşa ceva.

Când mă gândesc la Dorothy,
sunt foarte tristă

că un spirit frumos
a fost strivit de un soţ malefic.

Au avut loc decese tragice
legate de playmate-uri.

Dar acest caz a fost mai profund.

Toată lumea o iubea pe Dorothy.

Nimeni n-ar fi putut face nimic,

dar îţi spui:
"Trebuia să fac ceva."