Original subtitles

Toată lumea o considera protejată, naivă.

Nu credea că va pleca din orăşelul ăla.

A văzut, ca şi noi, o făptură magică, generoasă.

Era în genul lui Marilyn Monroe.

Avea nevoie de protecţie.

I-a făcut fotografii profesioniste, a trimis-o la vilă.

I-au spus lui Hefner: "Fata e superbă."

"S-o aducem la o şedinţă foto."

Când Hugh Hefner are un plan pentru tine, faci ce-ţi spune.

Vila e misterioasă.

Dacă se uită la tine cine nu trebuie,

poate să te găsească şi să păţeşti ceva oribil.

Hefner se considera şeful cel mare, nu voia să împartă nimic.

Îi spuneam "blestemul Playboy".

Când erai asociat cu lumea asta, totul mergea oribil.

M-a sunat acasă. Plângea întruna.

Nu se aştepta.

CRIMELE DIN LUMEA PLAYBOY

14 AUGUST 1980 LOS ANGELES, CALIFORNIA

Tocmai venisem de la lucru.

Am primit un telefon. Nu era ceva neobişnuit.

Imediat ce ajungi acasă, eşti chemat înapoi.

Abia începuse să se însereze, încă era lumină.

Perimetrul infracţional era limitat la dormitorul de la parter.

Nu erau semne de intrare forţată.

Evit să fac presupuneri până înţeleg

ce s-a întâmplat.

Când am deschis uşa dormitorului,

era Iepuraşul Anului de la "Playboy".

Dorothy Stratten zăcea acolo.

Anii '70 au fost perioada de aur pentru "Playboy", în multe sensuri.

Vila Playboy era celebră pentru petreceri.

Veneau actori şi vedete mereu.

Sunt Stella Tetenbaum.

Am lucrat la vila Playboy pentru Hugh Hefner.

La sfârşitul anilor '70, în lumea Playboy totul era imens.

Tirajul era imens, cluburile erau mari,

se învârteau sume nebuneşti.

Mulţi scriitori celebri, precum Kurt Vonnegut şi Hunter S. Thompson,

au scris pentru revistă, era respectată.

"Playboy" era o revistă celebră pentru nuditate.

Toată lumea ştia cine e playmate-ul lunii sau al anului.

Era foarte important.

Sunt Jeana Keough.

Am fost fata din afiş în noiembrie 1980.

Aveam 20 şi ceva de ani când am venit în California.

Vila Playboy era distractivă.

Erau actori şi actriţe, am cunoscut bine playmate-urile.

Aveam petreceri vinerea.

Hef aducea mereu cele mai bune filme.

Luam cina, vedeam un film, unii se duceau la jacuzzi.

Pe atunci, "Playboy" era cea mai citită revistă.

Era un stil de viaţă.

Eleganţă, mâncare fină, muzică.

Publicul "Playboy" de atunci avea 35 de ani.

Bob Guccione a scos "Penthouse".

Era mai vulgar decât "Playboy". Era un "Playboy" pentru tineri.

Şi "Penthouse" avea femei dezbrăcate, dar erau mai expuse.

Pe atunci, "Playboy" nu prezenta nuditate totală.

Erau cadre nefocalizate, de budoar.

Fără nuditate frontală.

La început, "Playboy" nu prezenta nuditate frontală.

Arătau sânii, fundul...

În urma succesului "Penthouse",

"Playboy" a început să arate mai mult, ca să ţină pasul.

Hefner era obsedat.

Încerca mereu să concureze fără să-şi compromită imaginea.

Se apropia a 25-a aniversare "Playboy",

iar Hugh a hotărât să caute în toată ţara

un playmate special pentru numărul aniversar.

- Câte fete putem intervieva ? - Avem 3.500.

Criteriile pentru playmate-ul aniversar erau aceleaşi

ca pentru orice alt număr.

O americancă tipică, frumoasă,

dar voiau ceva în plus.

Cineva superb, cu o poveste specială.

Căutau o Dorothy Stratten.

Dar nu ştiau de ea încă.

Dorothy Stratten s-a născut în Vancouver, Columbia Britanică,

în 1962, într-o familie de origine scandinavă.

Era prima generaţie în Canada.

Era isteaţă, era o elevă silitoare.

Era protejată şi naivă.

Locuia într-o comunitate micuţă.

Părinţii ei erau oameni obişnuiţi. Avea o soră mai mică.

Am întâlnit-o de mai multe ori.

Avea o personalitate minunată.

Era drăgălaşă, adorabilă.

Părinţii ei s-au despărţit când era mică.

A suferit ca toţi copiii cu părinţi despărţiţi.

Nu înţelegea ce se întâmplă,

căuta un sistem de susţinere.

Nu credea că o să plece din acel orăşel.

Până l-a cunoscut pe Paul Snider.

În vara lui 1977,

ea lucra la Dairy Queen, în Vancouver.

A intrat Paul Snider, îmbrăcat elegant. Au intrat în vorbă.

Paul Snider reprezenta genul de bărbat

pe care Dorothy nu-l cunoscuse.

Era sofisticat, avea o maşină rapidă.

Era dispus s-o scoată la cină, să-i cumpere haine.

Paul era un visător, avea multe idei şi ambiţii.

S-a uitat la Dorothy şi a zis: "O să te fac vedetă."

Paul Snider era promotor de cluburi.

Era cel mai interesant şi mai strălucitor bărbat din viaţa ei.

Făcea mereu ceva.

Ei îi plăcea asta şi-i sorbea cuvintele.

Paul era un tip inteligent.

Căuta diverse afaceri care să ducă la ceva promiţător.

Părea genul de om care se agăţa de un proiect

şi muncea mult pentru a-şi atinge obiectivul.

Dorothy îl plăcea pe Paul, dar şi el o plăcea.

Nu doar pentru că era frumoasă. Putea să poarte o discuţie.

Lui îi plăcea asta.

Ea era vrăjită, nu se mai sătura de atenţia lui.

În vara lui '78, Paul Snider a rugat-o pe Dorothy să pozeze nud.

A încercat s-o fotografieze el, dar apoi a apelat la un profesionist.

"Vreau să fii descoperită."

Dorothy trăia într-un orăşel, când apare Paul Snider:

"Poţi ajunge departe. Ai putea să apari în 'Playboy'."

Era încântată.

Presiunea era mare. Nu era obişnuită să pozeze nud.

Nu fusese pregătită pentru aşa ceva, era timidă.

Trebuie să fi fost înfricoşător pentru Dorothy să pozeze prima oară.

Când e vorba de corpul tău, simţi că ai putea da greş.

Dacă fotografiile nu sunt publicate ?

Era înfricoşător.

Paul i-a făcut fotografii profesioniste şi le-a trimis la vilă.

Mary O'Connor le-a văzut şi i-a spus lui Hefner:

"Fata asta e superbă. S-o aducem la o şedinţă foto !"

Sunt Stefan Tetenbaum.

Am lucrat pentru Hugh Hefner la vila Playboy West

timp de patru ani şi jumătate ca majordom.

Mary administra casa pentru el.

Ea analiza fotografiile.

Ea alegea care sunt aruncate şi pe care i le duceam dlui Hefner.

Hef alegea fetele.

Li se ofereau slujbe la Playboy Club, în Century City,

sau programau şedinţe foto.

Am venit la "Playboy" în 1979.

Eram model la o agenţie mare.

Am fost invitate la emisiunea pentru a 25-a aniversare.

Petrecerea a avut loc la vilă,

palatul care a fost cândva un simbol în Chicago.

A fost o emisiune măreaţă, cu modele, playmate-uri, Iepuraşi.

Era o clădire frumoasă, în centrul oraşului.

Dorothy a venit la petrecere.

Era doar în lenjerie, fiindcă trebuia să fii provocatoare, seducătoare.

Au fost invitaţi oameni frumoşi. Imaginile şi sunetele sunt autentice.

Sigur, speram să fim descoperite.

În vara lui 1978 au anunţat cine e playmate-ul aniversar,

ales personal de Hef.

Dorothy a fost finalistă.

În mod surprinzător, n-a câştigat.

Când cineva e ales playmate aniversar sau playmate-ul anului,

are multe întâlniri cu presa, iar ea n-avea încă încrederea necesară.

Deşi n-a câştigat, a ajuns în atenţia "Playboy".

Paul urma să devină managerul vedetei.

Ăsta era planul lui.

"O duc la destinaţia asta şi mă duc şi eu cu ea."

Dorothy locuia în "Cuştile Iepuraşilor",

nişte căsuţe de pe proprietate

unde stăteau fetele care încă nu ajunseseră în vilă,

dar ăsta era ţelul lor.

Dorothy nu ştia că, la vila Playboy,

n-ai voie să ai iubit şi să aduci bărbaţi.

Niciun bărbat nu era invitat.

Paul şi-a luat un apartament.

Ea i-a spus lui Hefner: "E iubitul meu, vreau să vină la petreceri."

Hefner nu l-a plăcut deloc pe Paul Snider.

Hefner se considera şeful cel mare.

Nu voia să împartă nimic.

Dorothy încă nu locuia în vilă.

I-au spus: "O să lucrezi la Playboy Club, în Century City, Los Angeles."

Aveau cluburi în Londra, Jamaica, Chicago, New York şi Los Angeles.

La Playboy Club te duceai pentru o cină elegantă de afaceri,

aveau divertisment,

Iepuraşii serveau... Era un mediu deosebit.

Un Iepuraş Playboy e o chelneriţă costumată în iepuraş.

Nu apăreau în revistă, deşi se mai întâmpla uneori.

Puteai să crezi că era un pas înapoi pentru ea,

fiindcă nu era playmate în acel moment.

Eu şi Dorothy ne-am cunoscut în circumstanţe neobişnuite.

Nişte prieteni au vrut să meargă la Playboy Club.

La uşă era chiar Dorothy.

Era genul de om care te făcea să simţi

că eşti singura persoană cu care discută.

Ne-am împrietenit.

Era o femeie absolut superbă.

Avea multe calităţi, pe lângă frumuseţe.

Alegeau fete de la Playboy Club.

Spuneau: "Ea e bună pentru un pictorial. O folosim."

Nu cred că a fost Iepuraş mai mult de o lună.

Era prea ocupată

ca să fie chelneriţă patru-cinci zile pe săptămână.

Avea ceva magic, au ştiut asta de la primele probe.

Dorothy avea 18-19 ani.

Ochii îi străluceau.

Vorbeam despre asta cu ceilalţi angajaţi.

Era emoţionată.

Era plăcut să vezi pe cineva atât de sincer.

Când am cunoscut-o,

mi s-a părut că seamănă mult cu Marilyn Monroe.

Când intra într-o încăpere, punea stăpânire pe ea.

Nu-ţi puteai lua ochii de la ea. Avea ceva magic.

Dorothy Stratten a fost aleasă playmate-ul lunii august 1979.

Să fii playmate-ul lunii e mare lucru.

Sunt 12 playmate-uri pe an. E ceva prestigios.

Multe fete candidează pentru cele 12 locuri.

Paul a convins-o că, dacă îi împărtăşeşte visurile şi planurile,

vor avea o carieră strălucitoare şi profitabilă.

Hef nu era încântat de relaţia lor.

Hef văzuse ceva în ea. Avea un plan.

Când Hugh Hefner are un plan pentru tine, faci ce-ţi spune.

La vilă, Hef spunea: "Prefer să nu-l văd pe aici."

Dorothy îl aprecia pe Paul fiindcă el a adus-o la "Playboy".

Voia să aibă grijă de el.

Trebuie spus că a făcut-o în ciuda opoziţiei lui Hugh Hefner.

Dacă-l întrebai pe Paul,

îţi spunea că el şi Dorothy veniseră în Los Angeles ca o echipă.

Ştia că tot ce-şi dorea putea obţine doar prin intermediul lui Dorothy.

Hefner îl ura.

Paul Snider reprezenta tot ce nu era "Playboy".

Era abject.

Nu era imaginea pe care o voiau în vilă.

Ieşea în evidenţă la vilă. Locul lui nu era acolo.

Era un mare admirator al vilei, totul îl încânta.

Voia să-i cunoască pe toţi, să se poarte frumos.

Dar era un escroc.

Ea îşi putea găsi unul mai bun.

Dacă Hef nu te place, n-ai voie în vilă, în club,

nicăieri unde există sigla Playboy.

Hefner a zis: "Trebuie să scapi de iubitul ăsta."

Era evident că are şanse mari să fie playmate-ul anului.

Când a avut afişul, a fost clar. Avea ceva magic.

Playmate-ul anului primeşte 100.000 de dolari,

o maşină, bijuterii, roluri în filme.

Sau măcar probe.

Cariera ei la "Playboy" evolua după ce devenise playmate-ul anului.

Eram sigur că o să ajungă un nume mare.

Atunci Dorothy a fost mutată în vilă şi avea camera ei acolo.

VARA LUI 1978

Hef locuia permanent la vila Playboy în California la mijlocul anilor '70.

Vila era misterioasă.

Toată lumea ştia că au loc petreceri nebuneşti.

E o revistă cu nuduri, lumea crede că e ceva extrem,

dar nimeni nu ştia amănuntele.

Când fetele ajungeau la vilă, li se spunea:

"Asta se aşteaptă de la voi."

"Dacă vreţi să rămâneţi aici, să faceţi parte din familie,"

"asta trebuie să faceţi."

Era vorba de sex în grup, orgii, droguri, tot.

Totul era gratis.

Când vii în Los Angeles şi ţi se spune:

"Drogurile, băutura, femeile, totul e gratis..."

Cum să refuzi ? E o lume de vis.

Dădeai lovitura.

Până ajungeai să trăieşti viaţa aia

şi înţelegeai că îţi fură toată inocenţa.

Totul a luat-o la vale pentru Dorothy.

Era singură. Paul Snider era în Vancouver.

Era depresivă.

Trăia viaţa pe care şi-o dorea, dar nu ştia cum s-o controleze.

Îi dădeau bani, droguri, îi spuneau că va fi celebră.

Era derutată, agresată.

M-a sunat acasă. Plângea întruna.

Îi aranjau machiajul la şedinţele foto.

Avea ochii roşii.

Era greu să-i fii prieten.

Vila Playboy e intimidantă.

E ceva extrem.

Dacă o femeie vine la vilă şi nu e interesată de sex sau droguri,

poate fi înfricoşător.

Paul stătea într-un apartament mic

din Westwood, lângă UCLA.

Chiria era exorbitantă.

Dorothy mi-a vorbit despre o casă în West LA

unde să stăm toţi trei.

Ca să plece din vilă, dar să rămână la "Playboy",

i-a spus lui Hefner că se mărită cu Paul.

Voia să plece de la vilă pentru că nu mai rezista violurilor, orgiilor.

Îşi pierdea minţile.

Dl Hefner a descurajat-o să se mărite cu Paul.

Foarte rar existau playmate-uri măritate.

Hef voia tinere care să pară disponibile.

Era prinsă într-o postură complicată pentru o femeie atât de tânără.

Dorothy avea 18-19 ani, voia să le facă tuturor pe plac.

Asta nu se limita la cei pe care-i întâlnea,

ci îl includea şi pe Paul.

Cred că de asta a acceptat să se mărite.

Dorothy s-a măritat cu Paul pentru că se simţea datoare.

El îi oferise viaţa asta magică,

ea considera că e meritul lui.

S-au dus în Vegas, exact cum îşi dorea Paul Snider.

Avea nevoie de o hârtie care să arate că sunt parteneri.

Majoritatea femeilor care veneau la "Playboy" voiau să fie actriţe.

Să ajungă mai departe.

Dorothy voia celebritate, voia să fie actriţă.

Voia să fie vedetă.

Hef iubea Hollywoodul. Filmele, industria...

Voia să fie implicat.

Ideea unui playmate care devenea o actriţă adevărată îl încânta.

Hefner voia să fie un producător celebru.

De asta invita mereu actori, regizori, producători.

La vilă veneau regizori, producători, actori.

Încercau să ne obţină roluri.

Am jucat în trei filme datorită vilei.

Nu toate fetele din afişe puteau fi actriţe.

Hef a văzut că Dorothy avea acea capacitate.

Avea visuri măreţe pentru ea.

Peter Bogdanovich venea des la vilă.

Era un regizor celebru.

Fii pregătit ! Şi Hef e mereu.

Hef şi-a transformat terenul de tenis în patinoar.

Dorothy şi Peter s-au cunoscut când filmam pe role.

Era ceva lejer, relaxant.

Era uşor să cunoşti lume.

Peter Bogdanovich era celebru.

Tot ce atingea se transforma în aur.

Era bogat, celebru, avea succes şi o arăta.

Ce diferenţă era pentru cineva ca Dorothy !

A fost cucerit.

A văzut şi el ce vedeam toţi.

O făptură magică, generoasă.

Era în genul lui Marilyn Monroe, avea nevoie de protecţie.

Peter era îndrăgostit nebuneşte de ea.

Ea a spus: "Vreau să fiu vedetă de film."

El i-a zis că scrie un scenariu.

Pe scurt, i-a scris un rol.

"Mă duc să filmez la New York. Vreau să vii cu mine."

În 1980, Dorothy lucra la "Au râs cu toţii"

cu Peter Bogdanovich, la New York.

Toată lumea se bucura că a primit rolul.

Era bucuroasă ca un copil.

Două fete s-au dus cu ea la cumpărături,

să-i ia haine pentru New York.

Ea n-avea nimic şi nu ştia ce se poartă acolo.

Încercam s-o liniştesc că are acea calitate specială

căutată la Hollywood.

Avusese roluri mici în alte filme, cu buget mic.

Ăsta era un film mare.

Filma şi se îndrăgostea de regizor.

Peter şi Dorothy au păstrat relaţia secretă o vreme.

Dorothy era măritată cu Paul Snider,

Peter avusese o viaţă personală agitată.

Nu cred că voia să se afle că umblă cu o femeie măritată.

Dorothy era totul pentru Paul.

Identitatea lui era legată de ea.

Renunţase la alte proiecte.

Când Paul n-a putut să meargă s-o vadă la New York,

a fost o lovitură, el considera că trebuie să fie acolo.

Sunt Patti Laurman.

Când Dorothy filma la New York, petreceam mult timp cu Paul.

Stăteam de vorbă.

El spunea că e trist pentru ce se întâmplă cu Dorothy.

Plângea: "O iubesc mult, nu vreau să profite nimeni de ea."

Îi spuneam "blestemul Playboy".

Când erai asociat cu lumea asta, totul mergea oribil.

Un playmate e în centrul atenţiei

şi oamenii se ataşează în mod nesănătos de aceste fete.

Dacă te remarcă cine nu trebuie,

e posibil să te caute.

Iar consecinţele pot fi groaznice.

Dorothy era naivă, nu vedea lucrurile rele.

Nu se aştepta.

Paul putea pierde tot.

La doi ani de la mutarea în Los Angeles,

Dorothy îşi vedea de viaţă.

Lui îi era greu.

Când Paul a înţeles că nu mai scoate bani cu Dorothy,

i-au venit alte idei, lucra cu altă tânără ca să fie playmate.

Eram model la Long Beach Complex Arena,

când a venit Paul şi m-a întrebat dacă am mai făcut modelling.

Dacă voiam să apar în "Playboy"...

Mi-a spus că soţia lui e playmate-ul anului.

O chema Dorothy... Am stat de vorbă.

Multă lumea mi-a spus că poate face diverse lucruri.

Dar mi-am dat seama că soţia lui e acolo şi poate să mi-o prezinte.

Ea dădea autografe. Am înţeles că e pe bune.

A întrebat dacă m-am gândit să pozez pentru revistă.

Am spus că nu. Nu aveam nici vârsta necesară.

Nu mă gândisem să fac aşa ceva.

Dar eram interesată s-o cunosc pe Dorothy,

să aflu părerea ei.

Paul mi-a spus că au o cameră în plus, pe care o puteam închiria.

Asta am făcut.

Dorothy filma la New York, era mai mult plecată.

Când un playmate are o relaţie,

tipul poate fi încântat că ea e în revistă,

sau poate fi gelos şi posesiv.

Paul devenea tot mai emotiv.

A compus o melodie pentru Dorothy. O cânta des.

I-am spus:

"Ştiu că o iubeşti, dar nu poţi forţa pe cineva să fie cu tine."

Paul bănuia că Bogdanovich e îndrăgostit de ea.

Se gândea: "Eu am adus-o aici. Îmi e datoare."

"E aici datorită mie. Şi acum e la New York, cu Peter Bogdanovich ?"

Frustrarea era copleşitoare.

Fără Dorothy, Paul Snider nu însemna nimic şi ştia asta.

În vara lui 1980, Dorothy apărea peste tot.

A fost invitată la Johnny Carson şi la alte talkshow-uri,

îşi promova filmul.

Era grozav. Ne bucuram pentru ea.

Îl aşteptam la Dairy Queen cu două codiţe şi o fustiţă roşie.

"Pot să te ajut ?" M-a întrebat: "Cum te cheamă ?"

Era o încurajare pentru celelalte fete.

Tot ce făceau părea să aibă un scop.

- Eşti o tânără adorabilă. - Mulţumesc.

Paul nu ştia ce se petrece, a sunat-o, n-a dat de ea.

Era frustrat.

"Cum poate să-mi facă asta ?"

"Îmi spune că stă la un hotel."

"Eu ştiu că stă la The Pierre cu el."

Paul a angajat un detectiv particular.

Nu ştiam de ce.

Mi-a explicat că îl îngrijorează situaţia cu Dorothy.

L-a angajat ca să afle ce se întâmplă, să se asigure că e bine.

Probabil că voia să afle dacă are o relaţie cu altcineva.

Dorothy era în oraş, dar Paul nu ştia.

Stătea acasă la Bogdanovich.

Detectivul i-a văzut maşina acolo.

Atunci a aflat Paul de relaţia cu Bogdanovich.

La începutul verii lui 1980, Dorothy s-a întors din New York încântată,

plină de viaţă.

Începea să fie stăpână pe ea.

Peter era nebun după ea, voia să se însoare cu ea.

Dorothy şi-a dat seama că nu se poate întoarce la Paul.

Deşi ţinea la el şi-i era loială fiindcă o ajutase în carieră.

Paul mă lua mereu după cursurile de actorie.

Într-o zi, mi-a spus că a văzut un anunţ de care e interesat.

Iniţial, mi-a spus că e pentru o puşcă.

Nu înţelegeam la ce-i trebuie.

"Vreau să văd."

Nu mi s-a părut ceva neobişnuit.

În Los Angeles e bine să ai o armă de foc.

Ne-am dus să căutăm.

Am avut o discuţie serioasă. Era frustrat.

Eşti căsătorit cu cineva, nu poţi vorbi cu ea.

Nu ştii ce se întâmplă, ţi se închid uşile în nas.

"Dacă nu pot fi cu ea..."

I-am spus: "Nu vrei să fii cu ea dacă trebuie s-o obligi."

"Îţi doreşti să vrea asta."

14 AUGUST 1980 LOS ANGELES, CALIFORNIA

Dorothy şi Paul stabiliseră să se vadă în fosta lor casă.

Am spus: "Bine, mă duc cu o prietenă în Venice Beach, cu rolele."

Patti a ajuns acasă înaintea mea, dar nu ştiu la ce oră.

Ne uitam la televizor şi stăteam de vorbă.

Ne-a sunat detectivul particular al lui Paul.

"Am încercat să-l sun pe Paul. Nu răspunde. Nu e în regulă."

Am coborât la parter, urmat de Patti.

Am văzut uşa dormitorului lor.

Am bătut la uşă. N-a răspuns nimeni.

Am mai bătut de două-trei ori.

Îmi spuneam: "Steve, deschide uşa, să vezi ce se întâmplă."

"Uşa e descuiată. Deschide-o !"

Era descuiată, aşa că am deschis-o.

Am văzut-o pe Dorothy. Cel mai urât moment din viaţa mea.

Când mi-am dat seama ce se întâmplă,

după o veşnicie,

mintea mi s-a golit.

Pur şi simplu...

Nu ştiu ce am făcut.

Cel mai urât moment din viaţă.

Au trecut 43 de ani.

Asta e viaţa.

Eram în stare de şoc.

E o imagine pe care n-o s-o uit niciodată.

Straniu şi oribil !

Stephen mi-a spus să-l anunţ pe detectiv şi să sun la poliţie.

Când am deschis uşa,

Dorothy era prăbuşită în faţa patului.

Cadavrul lui Paul era cu faţa în jos,

în mijlocul camerei.

Arma folosită a fost o puşcă de calibru 0.729.

Amândoi aveau răni produse prin împuşcare.

Dorothy, în faţă, Paul Snider, în tâmplă.

În timpul anchetei, am vorbit cu Patti Laurman

şi a spus că s-a întors acasă

şi a văzut uşa dormitorului închisă.

A rămas închisă.

A presupus că cei doi s-au împăcat şi fac dragoste.

Nu ştia nimic.

În acea zi, Dorothy a acceptat să-l viziteze pe Paul.

A sosit pe la prânz.

Paul era singur în casă.

A invitat-o în casă.

Paul a dus-o în dormitorul aflat lângă living.

Apoi, Paul a luat puşca şi a împuşcat-o în faţă,

după care s-a împuşcat.

Cred că şi-a dat seama că n-o să mai aibă aşa ceva.

Tot ce putea era s-o omoare şi să se omoare.

Toate probele corespundeau ideii de crimă-sinucidere.

Ea a ridicat mâna dreaptă când Paul a îndreptat arma spre ea.

Vârful degetului arătător fusese retezat.

A privit spre armă, apoi şi-a ferit privirea.

El a tras când ea ridicase mâna.

Paul a pus puşca la tâmpla stângă şi a tras.

Glonţul a ieşit prin dreapta.

A căzut în faţă, iar puşca a căzut sub el.

Când l-am întors, se vedea urma puştii pe el.

Nu pot... Detaliile sunt în ceaţă.

Sunt încă în stare de şoc.

Nu plângeam. Nu acceptasem realitatea.

Erau mulţi poliţişti.

Protocolul cerea să caute praf de puşcă pe mine.

Le-am spus ce ştiam şi n-am mai stat acolo.

Asta i-a fost soarta. Aşa s-a încheiat viaţa ei.

Avea 20 de ani.

Sunt şocat că o tânără a murit la vârsta asta.

Toate fetele şi toate cunoştinţele mele au fost îngrozite.

Erau oripilaţi.

De ce a făcut asta ? De ce a ucis-o ?

Presa e cucerită de o blondă frumoasă care e ucisă.

Aveam sex, violenţe, intrigă.

S-a aflat că Dorothy Stratten, Iepuraşul Anului, fusese ucisă.

Când am terminat ancheta,

mă sunau din toată lumea.

Din Canada, din Anglia, de peste tot.

Atunci nu exista televiziune prin cablu 24 din 24 sau internet.

Dar existau ziare, ştiri de ultimă oră la televizor.

Era o ştire importantă.

După ce Dorothy a fost ucisă, Hef a fost foarte supărat.

Hefner a devenit depresiv.

Nu cred că a mai fost şocat de aşa ceva.

Hef suferea. Voia să fie înconjurat de oameni, avea multe de procesat.

Era sfâşietor, toată lumea a fost afectată.

Toţi o iubeau pe Dorothy.

Toţi se regăseau în ea.

Toţi au simţit grozăvia.

Tragedia a fost atât de mare,

încât "Playboy" nu se putea distanţa.

Au publicat un număr memorial pentru Dorothy.

A afectat compania mulţi ani.

Bogdanovich a dat vina pe aşa-zisul stil de viaţă Playboy.

Era extrem de furios,

ataca pe toată lumea.

Se acuzau reciproc. "E vina ta." "Tu umblai cu o femeie măritată."

A fost decisiv când Bogdanovich a scris o carte

despre ce a păţit Dorothy.

Stilul de viaţă, ce se întâmpla... Şi a dat vina pe Hefner.

Hefner a făcut infarct. Trecuseră cinci ani.

I-a spus lui Bogdanovich: "Mi-ai provocat un infarct."

Ştia că era adevărul, dar cine vrea să audă asta ?

Nu e vina nimănui, doar a soţului nebun.

Nu mi-aş fi imaginat că Paul e în stare de aşa ceva.

Am văzut multe crime-sinucideri sau duble sinucideri.

Snider era interesat doar de bani.

Bani şi ocazii.

Voia totul, dar îi fusese refuzat.

Era un înger pe pământ,

era o bucurie să-i fii în preajmă.

Încerc să-i onorez amintirea, pentru că era un om extraordinar.

N-o să mai vedem aşa ceva.

Când mă gândesc la Dorothy, sunt foarte tristă

că un spirit frumos a fost strivit de un soţ malefic.

Au avut loc decese tragice legate de playmate-uri.

Dar acest caz a fost mai profund.

Toată lumea o iubea pe Dorothy.

Nimeni n-ar fi putut face nimic,

dar îţi spui: "Trebuia să fac ceva."