Original subtitles

Bazat pe o poveste reală

În 1941, spioana poloneză Krystyna Skarbek

s-a oferit să lucreze pentru Serviciul de Operaţiuni Speciale

în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Aceasta este povestea primei şi ultimei sale misiuni...

Cine eşti ?

Îmi vei spune cine eşti.

Te-am întrebat cine eşti.

Câţi ai ucis cu mâna ta ?

Prin faptele tale ?

Spune-mi...

Spune-mi !

Spune-mi !

Cine eşti ? Spune-mi odată cine eşti !

Atunci, îţi voi spune eu.

Al Doilea Război Mondial Budapesta, 1941

Cine este ?

Józef Bednarski.

A luat cianură când am intrat în apartamentul lui.

Şi ce caut eu aici ?

Se pare că e cetăţean englez.

Ce caută amicul nostru de la Gestapo aici ?

Aici, la Budapesta, suntem prieteni cu toţii.

- Şi de ce presupui că e englez ? - Ne-a spus fata.

Ea cine e ?

Cine eşti ?

Sunt o târfă.

Şi încă mi se datorează 20 de pengo.

Stai, stai !

Târfa are tuberculoză. Duceţi-o imediat de aici !

- Isteţ truc, Krystyna ! - Cât pe ce să-mi retez limba.

Dar rămâne valabilă, da ? Înţelegerea noastră...

Urcă !

Majoritatea polonezilor vor să fugă din ţară,

în timp ce tu eşti disperată să te întorci.

- Dă-mi un singur motiv ! - Pentru că îmi iubesc ţara.

Răspunsul standard

al fiecărui voluntar dement pe care îl respingem...

Vorbeşte sentimentul de vină al tatălui tău catolic

sau încăpăţânarea evreiască a mamei tale ?

Oricum ar fi, tot un motiv greşit e.

Atunci, spune-mi-l tu pe cel corect !

Ştii doar că totul e un joc, iar tu tot vrei să-l joci.

Dă-mi documente false

şi mă voi întoarce într-o săptămână, aşa cum am planificat.

Tu o recuperezi pe maică-ta. Noi ce câştigăm din asta ?

Voi face ce nu poate Bednarski, acum că zace mort pe căruciorul ăla.

Le duc polonezilor comunicatul tău şi aduc înapoi microfilmul lor.

- Ai ţinut la Bednarski ? - Nu. Tu ?

Graniţa dintre Cehoslovacia şi Polonia

PARTIZANA

Proasto, ascunde-te ! E încă stare de asediu !

Am venit pentru slujba de fotograf.

De la Londra.

Vreo problemă ?

Nu credeau c-o să ajungi.

Ai livrat o diversiune.

O dezinformare, pentru momentul în care aveai să fii prinsă.

Ai încredere în britanici ?

- Învăţ să nu am încredere în nimeni. - Atunci, vei ajunge departe.

Microfilmul !

Asigură-te că se întoarce la Londra !

Nu ne permitem luxul de a irosi voluntari pe diversiuni

aici, la Varşovia.

- Mai e ceva ? - Am nevoie de ajutor.

E o chestiune personală. Documente false pentru mama.

Găseşte-ţi alt prost !

N-am nevoie de alte nume pe care să mi le smulgă prin tortură

înainte să mă arunce într-o groapă.

Mamă !

Mamă !

Am fost cuminte toată săptămâna.

Mama a fost aşa de mulţumită, încât m-am bucurat şi eu.

Preotul a spus că sunt un diavol.

Mama a spus că, în adâncul sufletului, sunt bună.

Voi muşca, voi zgâria,

mă voi ridica, voi zbura...

Iarăşi am fost neascultătoare,

aşa că mama m-a închis în locul întunecat

şi mi-a spus basmul ei...

A fost odată ca niciodată,

o femeie bună, care a salvat un ursuleţ de vânători.

Dar ştia că singura lui şansă de a supravieţui

era să-l îmblânzească.

Krystyna !

Ce faci aici ?

Am fost evacuat din casa mea,

iar aici nu era un loc sigur pentru mama ta.

Unde s-a dus ?

Am văzut-o la biserica Sf. Paul, cea de pe strada Lwowska.

Cred că L-a găsit pe Iisus.

- Krystyna... - Ce-i ?

Mă sperii...

Bine.

- O s-o găsesc pe mama. - Dar te întorci, nu ?

Toţi eram îndrăgostiţi de tine. Toţi băieţii din clasa noastră.

Şi unele fete...

Nu de mine,

ci de fiorul de a fi dus pe căi greşite.

Trebuie să plec.

Cine eşti ?

Ascunde-te ! Preiau controlul asupra clădirii !

- Cine ? - Nemţii...

Ea ce caută aici ?

Eu conduc echipa de curăţenie... Am venit să văd locul.

E multă treabă de făcut.

Şi tu cine eşti ?

Nimeni.

Am venit imediat ce am auzit că veniţi.

- Ce anume ai auzit ? - Că ar trebui să-mi fie frică.

- Şi îţi e ? - Da.

Sunt eu, cu mama şi cu tata. Au murit la scurt timp după aceea.

Vreau clădirea lună. Pute a şobolani.

Da.

Fugi !

Ţine-o aici !

Cetăţeni ai Varşoviei, fiecare acţiune are consecinţe !

Astăzi aţi ucis un reprezentant al Reich-ului.

Această trădare a iubirii noastre paterne

nu poate rămâne nepedepsită.

Cetăţeni ai Varşoviei, fiecare acţiune are consecinţe !

Ursuleţul meu...

Am venit să te salvez.

Pe mine ?

Am o rută peste munţi. Împreună vom reuşi.

- Şi de asta ai venit ? - Da.

Nu mă minţi !

Ce alt motiv aş avea să mă întorc ?

Ştiu cine eşti, Krystyna.

Copiii pe care i-ai văzut... au nevoie de mine.

- Îi învăţ aici, în secret. - Ce îi înveţi ?

Că nu ai nevoie de bombe sau de arme pentru a lupta...

Nu vii cu mine, nu-i aşa ?

Atunci, ştiu şi eu cine eşti.

Cine ?

Aceeaşi evreică încăpăţânată pe care am părăsit-o acum doi ani.

Îţi aminteşti ultima dată când am făcut asta ?

Da. Băieţii ăia doi...

Ai fost atât de crudă cu ei ! Le-ai frânt inima.

Cel care a sărit de pe pod... Pun pariu că ai uitat cum îl chema.

Bineînţeles că nu.

Atunci, de ce nu plângi ?

Dacă vii cu mine, sunt gata să învăţ...

Te rog, vino cu mine !

Da.

- Pleacă ! - Vino !

Cine eşti ?

Cine eşti ?

Te-am întrebat cine eşti !

Cine eşti ? Spune-mi odată cine eşti !

Atunci, îţi voi spune... Eşti o impostoare.

Ridică-l !

Vă rog...

- Fă-o ! - Vă rog, nu...

Ridică-l ! Ia-l odată !

Acum pune-ţi-l în gură...

Serviciul de Operaţiuni Speciale Londra, 1944

Impulsivă, iresponsabilă, lipsită de obiective realiste...

Bărbaţi... Mulţi bărbaţi.

Am încheiat cu succes 13 misiuni în Polonia...

Şi astea sunt multe.

De ce ? Te mănâncă pielea ? Aminteşte-mi despre prima.

Ţi-am livrat microfilmul.

Căutată 10 000 de mărci germane

Fără să explici vreodată ce a mers prost.

Germania a invadat Polonia, nu ştiai ?

Fiica mea a plecat...

- Au prins-o, nu-i aşa ? - Pe cine ?

Pe mama ta...

Acum o să spui că nu e treaba mea.

A plecat să-şi spele păcatele.

Nu e treaba ta.

Eşti o ratată care a uitat regulile jocului.

- Eşti sănătoasă la cap ? - N-aş mai fi aici dacă aş fi fost.

Aminteşte-mi, câte misiuni ai îndeplinit tu ?

Să cauţi clienţi pe strada Old Compton nu se pune.

Cât timp se gândeşte el,

poate îmi explici şi mie de ce sunt aici.

Bună întrebare !

De ce eşti aici ?

Pentru că eşti cea mai bună candidată pentru orizonturi noi,

aşa cum ştie şi prietenul meu prea bine.

Dă-mi voie să-ţi prezint câteva detalii generale...

Eşti Pauline Granville, profesoară.

Vei fi lăsată în Franţa la următoarea lună plină

şi te întâlneşti cu omul nostru de pe teren, "Roger".

E cel mai bun pe care îl avem, dar e profund implicat în Maquis.

Aşa-numita "Rezistenţă Franceză".

Spre nemulţumirea anumitor membri ai executivului,

am făcut promisiuni pe care trebuie să le respectăm.

Le trimitem maquisarzilor un cadou.

- Ce fel de cadou ? - Obuziere Howitzer. O mulţime.

Aşa că va trebui să faci tu ce nu poate Roger:

să fii plasa noastră de siguranţă pe teren.

Va fi cea mai mare operaţiune

de transport de arme în spatele liniilor inamice

întreprinsă vreodată.

Rezultatul pozitiv stând în mâinile tale nesăbuite...

Krystyna Skarbek...

Vă cer mii de scuze, domnule, dar vă înşelaţi.

Numele meu e Pauline Granville.

Păstrează masca aceea pe faţă !

Imediat ce aterizezi, găseşte-ţi un adăpost sigur.

Apoi află unde e Roger de la tutungerie.

Ţine minte, Krystyna !

La primul semn de probleme, anulezi misiunea.

Masivul Vercors ocupat de nazişti Franţa

Mulţumesc frumos, Dubois !

Crest, vă rog !

- Vrei ? - Mulţumesc.

Mă numesc Pauline.

Dubois.

- Un talisman potrivit. - L-a lăsat un pasager acolo.

Basme...

Garnizoana Digne.

Fereşte-te !

- Nu eşti de prin părţile astea. - E aşa de evident ?

Sunt din oraş. Caut de lucru. Mă bucur că am plecat.

Nu te bucura ! Aici e şi mai rău.

- Mulţumesc. - E suficient ?

- E prea mult... - Şi pentru pâine.

Mulţumesc.

Programul meu. Conduc pe drumurile astea toată ziua.

- Dacă ai nevoie de mine... - Perfect ! Mulţumesc. O zi bună !

O zi bună !

Staţi ! Opriţi-vă, domnişoară !

Aşteaptă să ajungem acasă, răule ce eşti...

Permiteţi-mi, dnă Auphan !

Mulţumesc.

Nu te uita !

- Încă un adăpost distrus ! - Mai degrabă, un cuib de şobolani.

La ce naiba se uită ?

O s-o prindă şeful. Vine acum.

Scuzaţi-mă, domnule... Mă întreb dacă mă puteţi ajuta.

- Cine eşti ? - M-am rătăcit.

Sunt profesoară. Am venit pentru o slujbă.

Caut şcoala...

- De la Lyon ? - Da, domnule.

- Mulţumesc. - E un drum lung.

Ce ai acolo ?

Familia mea...

La gâtul meu.

Sigur.

Destupă-ţi urechile şi urmează sunetul !

Data viitoare zâmbeşte !

Nu vorbi ! Fă doar ce-ţi spun.

Vine un ofiţer din Milice.

Nu te uita ! O să ne omori.

Sunt dra Glanville. Sunt profesoară şi caut o slujbă.

Zâmbeşte şi strânge-mi mâna.

Bravo !

E în spatele meu ?

Nu ?

Când se va întoarce, spune-i că nu ai de lucru pentru mine.

Continuă să zâmbeşti...

Dă din cap că ai înţeles... Dă din cap !

Bun...

Pentru că, dacă spui altceva,

când voi fi prinsă, le voi spune că m-ai ajutat

şi ne vor arunca una lângă alta într-o groapă. Înţelegi ?

Bine. Acum vei suna clopoţelul.

Sună clopoţelul !

- N-ai avut noroc ? - Din păcate, nu.

Să nu spui că nu te-am avertizat în privinţa locului ăstuia.

Plecăm în zece minute. Stai jos !

Mulţumesc.

Mulţumesc. Frumoasă pasăre !

Mulţumesc.

Pentru numele lui Dumnezeu ! O să stea în spate.

Imposibil, domnule.

Valorează mai mult decât noi toţi la un loc.

Mă rog, poate, cu excepţia domnişoarei.

Dar decât noi doi, cu siguranţă.

Îndepărtează-te !

- La o parte ! - Poţi să treci ! E loc destul !

Nu înţeleg.

Nu !

De aici, o luăm în direcţii diferite.

Cine erau bărbaţii aceia ? Cei din camion...

Luptători din Rezistenţă.

În drum spre garnizoana Digne,

ca să moară pentru cauza lor pierdută.

- Poftim ! - Mulţumesc.

Încetişor, domnule.

Sper să-mi aleagă mormântul o fată drăguţă, într-o zi,

dar nu încă...

Roger...

Pauline.

- Tu trebuie să fii Armand. - Probabil.

În dreapta şi în stânga, erau oamenii lui Armand,

trimişi aici să te ia.

Cea din mijloc am crezut că eşti tu.

A fost diversiunea mea.

Câţi ai pierdut ?

Jumătate, morţi, restul, împrăştiaţi.

- Cum ai comunicat aterizarea mea ? - Prin Le Clope.

Un vânzător de tutun. El preia şi livrează mesajele mele.

Atunci, de ce nu e şi el acolo, sus ?

Pentru că... e un informator. Germanii probabil că l-au corupt.

Circuitul tău e distrus.

- Anulez misiunea. - Du-te dracului !

La dracu şi cu decizia ta ! Londra ne-a promis tunuri.

Ai jurat că îi vei face să-şi ţină promisiunea !

Ne-am dat viaţa pentru jurământul acela !

Înapoi !

Înapoi !

- Ştiu unde stai tu. - Unde ?

Acasă. Făcând cu mâna la revedere.

Francez tipic. Întotdeauna victimă.

Englez îngâmfat, în siguranţă pe insuliţa ta de rahat...

Şi, dacă ar fi fost invers, n-ai fi venit niciodată să mă ajuţi.

Mi-aş fi dat viaţa pentru tine, frate !

Cât despre tine...

Nu ştiu din ce mormânt rece te-au dezgropat,

dar ăsta... e pământul meu.

Şi n-ai nici cea mai mică idee cum e să vezi

cum e spălat cu sângele poporului tău.

Blestemaţi fiţi cu toţii !

Londra şi jocurile lor, şi tu, cu secretele tale !

Să mergem !

Armand, ce Dumnezeu ? Unde vă duceţi ?

La un depozit de arme. Étoile Verte.

Tot ce ne-a mai rămas...

În 24 de ore, ne vom regrupa, apoi, vom ieşi la lumină

pentru a pune capăt acestei situaţii, ca nişte soldaţi adevăraţi.

Ce rost are să-mi arăţi ?

Promisiunea mea către Armand... Pista noastră de aterizare.

Obuzierele ar fi schimbat totul.

Ai pune în pericol viaţa piloţilor ?

Prefer să n-o spun... Îl trimitem pe Armand la moarte.

Nu există mântuire pentru noi.

Şi dacă i-am trimite pe nemţi la Armand ?

Îl avem pe informatorul lor.

Când este următoarea livrare a lui Le Clope ?

Mâine, la troiţa Sf. Iuda.

Étoile Verte... Acum Armand are o şansă în luptă.

Acum găseşte-mi un loc

de unde să iau legătura prin radio cu Londra.

Liber !

Gata.

Mesaj recepţionat.

Atunci, s-a terminat, în sfârşit...

Cu armele alea, Armand ar fi recucerit întreaga vale.

Le-am spus că e sigur. Au aprobat aducerea armelor la sol.

Ieşim din umbră şi luptăm.

Te gândeşti vreodată acasă ?

E de ajuns să mă gândesc ce va fi mâine. Unde e "acasă" ?

Credeam că ai renunţat să mai ai secrete.

O casă pe malul Tamisei. O familie care aşteaptă acolo...

Când ai fost ultima oară acolo ?

Mi se pare că au trecut ani.

E mult timp ca să porţi o mască.

Fiul meu crescuse, soţia mea părea şi ea schimbată.

Apoi mi-am dat seama că ei erau la fel.

Eu eram cel care se schimbase.

Acum e rândul tău. Cine eşti ?

Nimeni important. Eram profesoară...

Adică încă sunt profesoară...

Acum sunt aici în căutarea unui loc de muncă...

Mai bine mă duc la Étoile Verte.

Dacă trec camioane germane mâine-dimineaţă

înseamnă că Le Clope a transmis mesajul nostru.

Va trebui să-l omori...

Ai mai făcut asta ? Mă refer la cea de sub mască.

Mă pricep mai bine să fug.

Nu-l privi în ochi !

Cine eşti ?

Pauline Granville...

Mincinoaso ! Spune adevărul !

Chiar sunt...

Mincinoaso ! Cine eşti ?

Pauline Granville, amabilă şi sinceră...

Cine eşti ?

Ce ţi-ar mai plăcea să ştii...

Azi mi-am reparat bicicleta.

Am rotit roata aşa de repede, că bâzâia.

Ca un roi de albine.

Mi-era frică, dar tot am întins mâna

şi mi-am rupt braţul.

Uneori nu ai de ales.

Ştiu cine eşti, Krish.

Mamă... Mamă !

Nu ai nevoie de bombe sau de arme pentru a lupta...

Stai pe loc !

Opriţi-o pe târfă !

Haide !

Hai !

Cine eşti ? Unde putem merge ?

La Étoile Verte.

Sunt camioane germane...

Rămâi aici !

Rămâi aproape... Nu face niciun zgomot !

Vino !

- Nu, nu... - Dubois ! Întoarce-te !

Dubois !

Dubois !

Vino !

Jos !

Acum !

Am numărat 93 de morţi. Luaţi totul !

Trebuie să-ţi ştergi asta din minte.

- Şterge-ţi-o din minte ! - Ce ?

Uciderea lui Le Clope.

Alte fantome mă bântuie pe mine.

Roger a spus că a fost prima ta crimă.

A mea a fost în războiul trecut.

Pe atunci, singurul lucru pe care îl făcuseră aceste mâini

era să lucreze pământul.

După aceea, sergentul meu m-a găsit cufundat în sânge până la gât.

Sergentul acela bătrân m-a îmbrăţişat.

Tot ce a putut să spună a fost "Şterge-ţi asta din minte !".

Ştiam că mai avea multe de spus, dar nu-şi găsea cuvintele.

Oricum, e un sfat prostesc.

Mai ai multe de spus, nu-i aşa ?

Înainte să-ţi spun,

trebuie să-mi promiţi că nu mă vei considera un ticălos.

Desigur. Cum aş putea crede vreodată aşa ceva despre tine ?

Am crezut că eşti marioneta de la London. Îmi pare rău.

Te-am judecat greşit. Şi mă bucur că te-ai răzgândit.

Ştii de ce am făcut-o ?

Ca să-i demonstrez unui ticălos că se înşală.

Eşti curajoasă ca un leu, fato...

Roger, cum stă treaba ?

Patrulele nemţeşti n-au trecut pe acolo.

- Drumurile sunt libere. - E bine.

Tu ! Vino încoace !

Nu fi timid ! Acum eşti de-al nostru.

Să te văd zâmbind !

Du camioanele lor la pista de aterizare !

În câteva zile, vom avea metal greu de transportat.

Apoi, Vercors va fi al nostru !

Ai reuşit, Armand !

Nemaipomenit !

Mulţumesc !

Mulţumesc.

Vino...

Pentru tine.

Încep să se adune...

Toată lumea întreabă de tine.

Le-am găsit la primărie.

Permise de călătorie Vichy.

Cei bogaţi şi puternici le folosesc pentru a fugi prin Spania.

- Pe ea am văzut-o acolo. - Atunci, e pierdută. Ca şi noi.

Ce s-a întâmplat ?

Ce-i ?

Londra a anulat aterizarea.

În schimb, au confirmat o invazie pe scară largă.

Ordinele sunt să continuăm

ca şi cum debarcarea ar fi încă valabilă.

Şi să nu spunem nimănui despre schimbarea planurilor,

pentru siguranţa noastră.

Întregul oraş s-ar putea întoarce împotriva noastră.

Ne-au folosit...

S-au folosit de noi ca să-şi "vândă" minciuna.

E mai bine aşa, nu ?

Putem să plecăm acasă.

E şansa ta de a te regăsi...

Omul acela a dispărut pentru totdeauna.

Amintirea unui laş...

Sunt un pacifist...

Când s-a declarat războiul, am refuzat să lupt.

Ce scandal am provocat... Fratele meu s-a înrolat imediat.

Îl iubeam, bineînţeles,

dar ultimul lucru pe care i l-am spus a fost:

"Sper să nu te mai văd niciodată."

Mi s-a îndeplinit dorinţa. A fost ucis aici, în Franţa.

Aşa că i-ai luat locul.

Şi acum, iată-mă aici,

un om cu mâinile pătate de sânge şi fără convingeri.

Toţi ne ascundem.

- Ce fetiţă fericită erai ! - Nu am fost...

L-am furat, ca să-mi amintesc cine ar trebui să fiu...

Păstrează-ţi pana !

Acum trebuie să faci şi tu la fel ca mine...

Aici, Radio Londra !

Înainte de a începe,

vă rog să ascultaţi câteva mesaje personale.

Mesajul nostru va fi: "Un bănuţ pentru gândurile tale."

Asta va confirma aterizarea.

Un trenci pentru soare.

François mi-a furat lămâile.

Peştele merge pe apă...

Un bănuţ pentru gândurile tale.

Am fost din nou fetiţă cuminte. Ce mulţumită a fost mama !

Spunea că soarele va străluci pentru totdeauna deasupra noastră.

Am aşteptat la fereastră să văd dacă are dreptate.

Mi-a părut rău pentru mama, pentru că noaptea s-a întors,

aşa cum face mereu.

Ai întârziat. Trebuia să fim deja la pista de aterizare.

Da... Îţi voi explica totul de îndată ce vom fi departe.

Dubois, ce naiba e asta ?

Nu te uita la asta !

Uită de ea şi uită şi de pista de aterizare !

Despre ce vorbeşti ?

Nu e nicio aterizare. Nu va fi nicio aterizare.

- De unde ştii ? Opreşte maşina ! - Nu până nu ajungem departe !

Cum ai putut să faci asta ?

Nu ! Urcă în maşină !

Nu, Pauline !

- Nu o atinge ! - Ce e ?

Las-o în maşină ! O să-ţi explic mai târziu.

Te rog ! Pentru tine fac asta ! Nu, nu...

Trebuie să ai încredere în mine. Fac asta pentru tine.

De unde ai luat permisele astea ?

Pauline, te implor, nu face asta !

Totul o să fie mai bine. O să vezi !

Ai încredere în mine ! Te rog !

Uite ce ai făcut...

Mincinosule !

Valiza... Dă-mi-o !

Te rog ! Dă-mi-o, te rog !

Dă-mi-o !

Nu sunt mincinos...

Am luptat pentru Franţa o zi, după care am fost prins.

Am încercat să mă sinucid,

dar un ofiţer german m-a ajutat să scap

cu ajutorul seringii lui.

El era pescarul, iar eu eram plasa lui.

M-a aruncat înapoi în mare,

ştiind că un dependent va trebui să se târască înapoi la el...

Am trecut pe lângă Le Clope luni întregi,

văzându-l pe la troiţele acelea,

înainte să-mi dau seama că erau cutii poştale.

Dar l-am văzut cu ofiţerii.

Ai văzut ce ai vrut să vezi. Îşi juca rolul.

Salariile germanilor. Le-am furat.

Plecasem, dar m-am întors,

chiar dacă ştiu cine eşti cu adevărat.

Cine sunt ?

O impostoare care pretinde că îi pasă de cauza lor.

Şi ce mă interesează pe mine ?

Adrenalina.

Cel mai greu de recunoscut minciună e cea pe care ţi-o spui ţie însuţi.

Atunci, recunoaşte că nu te-ai întors pentru mine,

ci pentru Pauline.

Tu mi-ai dat curaj,

dar ea e motivul pentru care ţi-am cumpărat un bilet de ieşire

din această farsă sinistră.

Tu, eu şi Pauline...

Asta e şansa mea de a ne salva pe toţi

înainte să fie prea târziu.

Pentru ce ?

Nu înţelegi ? Uneori nu ai de ales.

Du-te ! Du-te !

Înapoi !

- Unde e Roger ? - Nu !

Armand !

E vina...

E vina...

Armand... Armand...

Armand...

E vina mea...

Am fost diversiunea Londrei în tot acest timp...

Îmi pare rău...

Îmi pare atât de rău...

Îmi pare nespus de rău...

Te rog... Îmi pare foarte rău.

Nu...

Îmi pare rău...

Tu ne-ai dat Étoile Verte...

Da...

Dacă găsiţi vreun supravieţuitor, omorâţi-l !

Şterge-ţi asta din minte...

Bine...

- Ai găsit ceva ? - O verighetă şi un dinte de aur.

Ţărani nenorociţi !

Nu e suficient ca să trecem graniţa şi să scăpăm din rahatul ăsta.

Or fi ai noştri sau americanii ?

Tu ce crezi ?

Cred că s-a terminat.

Mai întâi, îi ducem pe ticăloşii ăştia la Digne,

apoi am primit ordin să întărim coasta.

Şi eu cred că s-a terminat.

Aş vrea... Aş vrea...

Ce, ursuleţul meu ?

Astăzi am furat cheia mamei şi m-am încuiat în locul întunecat.

Acum înţeleg...

Nu eu am fost închisă aici, ci ea, acolo...

Voi muşca... Voi zgâria...

Trezeşte-te, iubito !

Fiica mea a plecat... A plecat să-şi spele păcatele.

Mă voi ridica şi voi zbura...

Dumnezeu să vă pedepsească !

Nu ascultă...

Îndreaptă arma în altă parte, prostule !

Suntem din aceeaşi tabără.

- Cine eşti ? - Ia vezi !

Am venit la comandantul vostru.

Răniţii voştri vor trece în curând pe aici.

Cu 50 000 de americani însetaţi de sânge pe urmele lor.

Le vei oferi şi lor ţigări ?

Daţi-vă din calea mea !

Zdreanţă franţuzoaică !

Nu ştii nimic. Soarta noastră e deja decisă.

Atunci, acceptă ce-ţi oferă !

Altfel, iadul te mănâncă ! Ne vedem acolo !

Înapoi !

În genunchi !

Uită-te la mine !

Te uiţi într-o oglindă.

Vei elibera prizonierii...

Apoi te voi conduce în siguranţă peste graniţă.

Şi tu cine eşti, mă rog ?

Tu eşti singura care a mai rămas, nu-i aşa, Pauline ?

Ultima dintre luptătorii din Rezistenţă...

Prostul de Dubois mi-a povestit totul despre tine.

Te minţi singură că ai venit aici să-i eliberezi.

Ai venit aici să mori cu ei.

Nu cu ei.

Aţi pierdut războiul, dar tu continui să ucizi.

Ce anume cauţi ?

Motivul pentru care să-mi pese...

Şi eu căutam unul.

Crezi în basme ?

A fost odată ca niciodată, o femeie bună

care a salvat un pui de urs din mâinile vânătorilor.

Neavând copii, şi-a dedicat viaţa să-i îmblânzească natura sălbatică.

Metodele ei erau însă crude.

L-a închis în cuşcă, l-a legat cu lanţuri

şi îl lăsa să iasă doar cu un cârlig înfipt în nas.

- Ai spus că era bună... - Aşa era. Iubea ursul foarte mult.

Dar ştia că singura lui şansă de supravieţuire

era să fie îmblânzit.

Nu sunt animalul de companie al nimănui.

Nu, comandante. Asta e cât se poate de clar.

- Dacă m-ai lăsa să termin... - Da, cum să nu ? Poftim !

Într-o dimineaţă, pierzându-şi orice speranţă,

femeia cea bună s-a dus la cuşcă,

să-l ducă pe ursuleţ înapoi la vânători.

În schimb, a descoperit un miracol. Ursul dispăruse.

O fetiţă drăgălaşă îi luase locul.

Fetiţa se uită la mama ei cu dragoste şi începu să danseze...

Bietul ursuleţ !

Mama plângea când îmi spunea această poveste,

dar eu nu plângeam niciodată,

pentru că îmi născocisem propriul final.

Ia zi !

Tot ce învăţase ursuleţul era cum să-şi ascundă adevărata natură.

Aşa că acum era şi mai periculos.

Pentru că, în sfârşit, era liber să-şi arate colţii,

iar cu masca de om, niciun vânător nu l-ar fi recunoscut.

Gata cu poveştile !

Femeia cea bună ar fi trebuit să-i lase pe vânători

să-şi facă treaba.

Acum nu mai e nevoie.

Nu meritai nici măcar un glonţ la Varşovia,

nu meriţi nici acum.

Jürgen !

Organizează un pluton de execuţie ! Termină cu prizonierii în curte !

Unde sunteţi ? Trădătorilor ! Sunteţi morţi !

Sunteţi morţi !

Ce-i asta ?

Stai pe loc ! O voi ucide.

Încă un pas...

Încă un pas, şi o omor !

Cine eşti ?

Ai vreun obuzier Howitzer la tine ?

- Îţi lipseşte, nu-i aşa ? - Cum ar putea ?

Londra, 1952

Înconjurată de atâta romantism şi aventură ?

În ciuda acestui lucru, sper că vei accepta oferta mea.

O slujbă la birou ? Măcar aici fac puţină mişcare cu mopul.

Se pare că am talent.

Mă promovează să curăţ biroul directorului

săptămâna viitoare.

Iar când va fi nepoliticos,

voi visa că-mi scot vechiul pumnal şi-l înjunghii

în inima aia rece şi mulţumită.

Glumesc, desigur.

Te minţi singură dacă ai impresia că asta eşti tu.

Cel mai greu de recunoscut minciună e cea pe care ţi-o spui ţie însuţi.

Ai ştiut tot timpul că nu e niciun transport de arme, nu-i aşa ?

Oare ?

Dar tu, Krystyna ? Ce ştiai în adâncul sufletului tău ?

La revedere, Krystyna !

Dacă te răzgândeşti în privinţa slujbei...

O să-ţi las un bilet pe o foiţă de ţigară.

Mai ştii când m-am oferit voluntar pentru prima dată la Budapesta ?

Cum aş putea să uit ?

Mi-ai spus că trebuie să învăţ regulile jocului.

Cum altfel ar putea cineva să supravieţuiască sub acoperire ?

În tot acest timp, nu am intrat niciodată în joc.

Ştii de ce ?

Pentru că a fost singura perioadă din viaţa mea

în care nu trebuia s-o fac. Puteam să fiu eu însămi...

Şi am savurat fiecare clipă.

După eliberarea Franţei, Krystyna Skarbek s-a oferit

să sară cu paraşuta în Polonia ocupată de sovietici,

dar a fost concediată pe neaşteptate şi lăsată să se descurce singură.

În 1952, după câţiva ani de pribegie şi slujbe prost plătite,

Krystyna Skarbek a fost ucisă la Londra, de un hărţuitor.

SFÂRŞIT