Original subtitles

Traducere şi subtitrare Meoţian

Acesta e un televizor RCA Victor de 16 inci

E ca cel cumpărat de tatăl meu

la sfârşitul anilor '40

Primele filme italiene de care-mi amintesc,

le-am văzut pe acest mic ecran

cu familia în jurul meu,

într-o cameră ca asta

Acum sunt american, aşa că atunci când am decis

să fac filme, m-am gândit fireşte

că locul meu e în Hollywood

Dacă eşti regizor în America,

acolo faci filme

Dar cu cât făceam mai multe filme,

cu atât mai mult îmi dădeam seama cât de mult m-a marcat

cinematografia italiană

Ca cineast, sunt oarecum captiv

Nu m-am simţit niciodată regizor Hollywood-ian,

sau cel puţin ceea ce cred eu

că un regizor Hollywood-ian ar trebui să fie

Şi, evident, nici cineast italian nu sunt,

deci cred că sunt undeva la mijloc

Cred că numai aşa mă simt confortabil

În zilele noastre, se pare că numai cinematografia americană există

Celelalte sunt secundare, inclusiv cinematografia italiană

Asta mă îngrijorează

De fapt, ăsta e motivul pentru care fac acest documentar

Ştiu că dacă n-aş fi văzut niciodată filmele

despre care voi vorbi aici, aş fi fost o persoană diferită

şi, desigur, un cineast foarte diferit

Cred că întotdeauna am asociat vizionarea filmelor

cu familia mea

Îmi amintesc foarte bine că tatăl meu

mă ducea la cinema,

şi amândoi împărtăşeam acele imagini

şi emoţia extraordinară de pe ecran

A lăsat o impresie atât de puternică asupra mea

încât azi, o mare parte din dorinţa

şi nevoia de a mă exprima prin film,

vine din acea experienţă cu tatăl meu

Tatăl meu a fost muncitor

A fost călcător de îmbrăcăminte în New York

Îi plăceau filmele, iar prin filme

noi am putut comunica

Când priveam filme la televizor

toată familia era acolo,

bunicii mei, mama şi tata şi uneori fratele meu Frank

Televiziunea era foarte diferită pe atunci

Nu exista cablu, nici televizor color

şi nici sateliţi

Erau doar câteva canale disponibile, 3 sau 4 canale,

şi aceste canale

aveau mereu o nevoie disperată de programe

Francisco !

Francisco !

Francisco, nemţii, fasciştii !

Seara de vineri era diferită

pentru că erau atât de mulţi italo-americani în New York

încât un post difuza filme italiene cu subtitrare

Nu erau multe televizoare în cartier,

aşa că prietenii şi rudele veneau

şi se uitau la aceste filme cu noi

Fiul meu ! Fiul meu !

Italia abia ieşea din dezastrul celui de-al Doilea Război Mondial,

iar filmele pe care le vedeam

aveau imagini foarte puternice

ROMA, ORAŞ DESCHIS

Francisco ! Francisco !

Nina ! Nina !

Francisco ! Nenorocitule !

Lasă-mă să trec ! Francisco !

Lasă-mă să trec !

Lasă-mă să trec ! Francisco !

Francisco !

Opriţi-o !

Mamă ! Mamă !

Unele imagini erau atât de emoţionante,

atât de mişcătoare,

încât bunicii mei începeau să plângă

Au părăsit Sicilia în 1909, 1910

şi au venit în America,

iar acum vedeau la televizor

ceea ce lăsaseră în urmă

ce se întâmplase cu ţara lor, ce devenise ea

Uitându-mă la feţele lor,

am aflat cum erau bunicii mei cu adevărat

şi că asta era ţara pe care o numeau acasă

A fost copleşitor,

fiindcă pentru prima dată,

am devenit conştient că de aici veneam eu

I-am văzut suferind alături de oamenii din film

Se simţeau protejaţi aici în America

Am putut vedea că simţeau uşurare

şi vinovăţie în acelaşi timp

Ar fi putut fi ei acolo sus, pe ecran

Doamne. Iartă-mă, şi pe ei...

ROMA, ORAŞ DESCHIS

Lumea mea se compunea din apartamentul nostru, biserica,

şcoala la un bloc distanţă, magazinul de dulciuri de după colţ

Dintr-o dată, a devenit mult mai mare

Bunicii mei erau imigranţi sicilieni, care vorbeau doar siciliana

Nu au devenit niciodată cetăţeni americani

Cu greu puteau vorbi sau scrie în engleză,

deşi aveau o cultură italiană rezonabilă

Familia tatălui meu era din Polizzi Generosa,

provincia Palermo,

iar familia mamei din Cimina,

care e tot în provincia Palermo

Oamenii din aceste 2 oraşe

locuiau unii vizavi de ceilalţi,

pe Elizabeth Street din New York,

dar păstrau distanţa

Acesta era doar unul dintre multele obiceiuri

moştenite din lumea veche

Bunicii mei nu prea au avut de-a face cu America

Părinţii mei, copiii lor,

mergeau la muncă în fiecare dimineaţă

ca şi cum s-ar fi aventurat pe un teritoriu necunoscut,

care era chiar după colţ

Apoi, în fiecare seară, se întorceau acasă

pe strada Elizabeth, care e chiar aici

De fapt clădirea pe care stau

e cea în care am crescut, 253 Elizabeth

Strada Elizabeth era Sicilia, iar fiecare clădire era un alt sat

Abia după câţiva ani au apărut căsătorii

între oameni din clădiri diferite

De-a lungul anilor, am încercat

să aflu cât mai mult despre

istoria familiei mele şi de unde venim

Am aflat că Polizzi, oraşul tatălui meu,

a fost un centru pentru călugării benedictini

care se întorceau din cruciade

şi că oraşul a fost numit Gennaroza de către Frederick al II-lea,

care era Împăratul Sfântului Imperiu Roman

La un moment dat în Cimina, oraşul natal al mamei mele,

erau tot atâtea biserici câţi oameni erau

Prin aceste sate au trecut greci,

fenicieni, romani, bizantini, sarazini, normanzi,

francezi, spanioli, iar în secolul XX naziştii

şi apoi americanii

Au supravieţuit tuturor

Bunicii mei au luat capacitatea de supravieţuire cu ei

atunci când au părăsit Sicilia, şi nu s-au mai întors niciodată

Acesta e un festival de stradă sicilian

Festivalul San Ciro, sfântul patron al oraşului Cimina

Numai că aici nu e Cimina

E strada Elizabeth din New York

Acesta e un film pe care l-am văzut

pentru prima dată recent

Mi l-a dat vărul meu

A fost filmat acum 60 de ani de unchiul meu,

tatăl lui, înainte să mă nasc eu

Văzând aceste imagini, ceea ce era lumea atunci,

lumea mea, o lume dispărută acum,

mi-a revenit în minte într-o clipă

Aceste imagini au fost filmate în apartamentul bunicilor mei,

părinţii tatălui meu

Aşa mi-l amintesc

oamenii înghesuiţi,

camere mici

E un eveniment special,

trebuie să fie o nuntă sau un botez, nu sunt sigur

Aceasta e mama tatălui meu,

iar aici e tatăl tatălui meu,

şi mama mamei mele

Acesta e tatăl meu care cântă la mandolină

Trebuie să spun că nu mi-l amintesc

să fi arătat vreodată aşa

Mi-l amintesc puţin mai bătrân, mai gras şi mai chel

Aici e din nou mama tatălui meu,

în faţa magazinului pe care îl aveau atunci

Aici e tatăl tatălui meu

Mereu am auzit de acest magazin,

dar e prima dată când văd imagini cu el

Femeia cu punga de cumpărături

e mama mamei mele

Urmează să intre în clădirea ei

Asta e clădirea în care s-a născut mama mea

Nu credeam că voi mai vedea aceşti oameni mişcându-se

Asta e lumea copilăriei mele,

lumea făcută de oameni ca bunicii mei,

în căutarea unei vieţi mai bune

Nu m-au învăţat niciodată despre locul de unde am venit,

iar eu nu i-am întrebat niciodată

Am învăţat privindu-i pe ei

şi filmele despre ţara lor natală

şi astfel, ei au fost prima mea legătură

cu acel străvechi ţinut, Sicilia

Dacă eşti sărac în Sicilia,

iar bunicii mei şi familiile lor erau foarte săraci,

viaţa poate fi foarte dură

Ăsta e motivul pentru care atât de mulţi sicilieni au venit în America

Lecţia de supravieţuire transmisă de secole,

care a fost adusă în lumea nouă,

e una destul de brutală

Aceasta e:

Gândeşte-te de două ori înainte să ai încredere

în cineva din afara familiei tale

Gândeşte-te la asta

Ţara ta, patria ta, îşi schimbă stăpânul

din nou şi din nou, timp de mii de ani

Deci în cine poţi avea încredere ?

În guvern ?

În poliţie ?

În biserică ?

Nu

Doar în familia ta, doar în sângele tău

Aşadar, alături de familia mea

am început să vizionez şi să iubesc cinematografia italiană,

cu o predilecţie specială

pentru filmele plasate în Sicilia

Pe măsură ce creşteam

vedeam filme italiene de câte ori puteam

De obicei, copiile erau destul de proaste, zgâriate, lipite

Sau le vedeam la TV,

dublate în engleză, întrerupte de reclame

şi tăiate pentru a economisi timp

Dar filmele aveau un efect atât de puternic asupra mea,

încât nu mai conta

În timp, am văzut majoritatea acestor filme

de multe ori, iar impactul lor asupra mea

nu a slăbit niciodată

Primul film italian pe care l-am văzut în copilărie,

a fost la televizor

şi a fost Paisa

Asta se întâmpla în 1948, deci aveam vreo 6 ani

Paisa are 6 episoade

despre armata aliată, americanii şi britanicii

în timp ce îşi croiau drum prin Italia,

de la sud la nord, alungându-i pe germani

Episoadele care ne-au impresionat cel mai mult

când urmăream filmul,

au fost cele despre sacrificii

Aceste sacrificii au fost pentru ceva

ce nu am înţeles atunci,

la o vârstă atât de fragedă

Erau pentru libertate

Partizan

În episodul Napoli din Paisa,

am văzut ceva ce m-a şocat foarte tare

Am înţeles că dacă familia mea n-ar fi plecat din Italia,

aş fi putut fi unul dintre acei copii de pe ecran,

redus la a fura pantofi şi a-i vinde pe piaţa neagră

- Vrei să faci 50 de lire ? - Nu. Vreau 200

- Ce trebuie să fac ? - Urmăreşte strada

Fii atent la poliţie

Vom jefui un negru

Chiar şi cumpărarea şi vânzarea dreptului

de a jefui soldaţi americani

Uită-te la dinţii ăştia frumoşi M-a costat 220 lire

Nişte dinţi, nu ? Dar are haina ruptă

- I-ai văzut cizmele ? - E ruptă

Aceşti copii erau deja înăspriţi

de război şi de consecinţele lui,

Poliţia ! Fugiţi, poliţia !

dar au învăţat toate şmecheriile

Ca acesta

Au creat panică pentru a îndepărta soldatul,

victima lor, de concurenţă

Acest lucru trebuie văzut în context

Pe atunci mă uitam la toate filmele de la Hollywood

Aşa am fost obişnuit

Îmi plăceau western-urile

Costumele, decorurile

Locuri cât se poate de îndepărtate de New York

Îmi plăcea în special Roy Rogers

Acele filme şi imagini erau foarte simple

Poveştile lor erau foarte simple

Chiar dacă mă captivau,

ştiam că nu sunt reale

De fapt, de aceea îmi plăceau, erau fantezii

E uimitor să mă gândesc acum şi să realizez

că în aceeaşi zi în care puteam vedea un film cu Roy Rogers,

mă duceam acasă şi vedeam Paisa la televizor

Adică Paisa nu era o fantezie,

mai ales episodul Napoli

Du-te, Joe. Du-te înainte. Du-te

Nu mă sperii, tu maur uriaş...

pentru că eu sunt alb şi tu eşti negru

Ca această scenă, în care copilul

duce soldatul beat pe nume Joe,

la un teatru de păpuşi pentru a-l ascunde de ceilalţi copii

Joe se simte bine,

dar când îşi dă seama că mulţimea aplaudă

povestea unui cavaler alb care bate un maur, un cavaler negru,

ceva se declanşează în el

E prea asemănător cu prejudecăţile

cu care trebuie să trăiască în fiecare zi, acasă

Ieşi afară ! Strici spectacolul !

A fost primul film văzut de mine

despre tensiunile rasiale ?

Nu sunt sigur

Dar sigur a fost primul

în care locurile păreau reale

Nu arătau ca nişte decoruri

Desigur, nu ştiam că aceste filme

făceau parte din mişcarea numită

Neorealism

care răscolea cinefilii din toată lumea

Nu vreau să mă întorc acasă

Casa mea e o cocioabă

cu uşi de tablă

N-are nevoie de cheie

Nu mai vreau să mă joc

Nu vreau să merg acasă

Dacă adormi, îţi voi fura cizmele

Punctul culminant al episodului Napoli

a fost partea cea mai tulburătoare din el

Câteva zile mai târziu, după ce Joe se trezise,

Hei, tu !

îl vede pe puşti pe stradă

Îşi vrea cizmele înapoi

Mi-ai furat cizmele !

- Ţi-am spus că o voi face dacă adormi ! - Unde locuieşti ?

Du-mă la tine acasă

- Unde este casa ta ? - Nu am !

- Haide, du-mă !

Se duc în suburbiile din Napoli

Du-te şi adu-mi cizmele !

Copilul îi dă lui Joe o pereche de cizme vechi, oarecare

Cizmele sale au dispărut de mult

Astea nu sunt cizmele mele ! Du-mă la părinţii tăi

Câte cizme ai ?

Băiatul îl duce la locul

în care locuieşte acum, peştera Mergelina,

unde victimele bombardamentelor aliaţilor

ajungeau după ce casele lor erau distruse

Joe a văzut multe, dar nu a văzut niciodată aşa ceva

Şi nici eu

Unde sunt mama şi tatăl tău ?

Nu te înţeleg

Unde sunt mama şi tata ?

Mama şi tata nu mai sunt aici Sunt morţi. Bombele. Bum-bum !

Înţelegi ? Bombe Bum ! Bum !

Emoţia acestui film a fost atât de puternică

încât o puteai simţi

chiar şi în cele mai proaste copii văzute vreodată

Aşa am văzut eu Paisa la TV în 1948

Copia era atât de întunecată,

încât abia puteam vedea ce se întâmplă

Totuşi, tot ce era important se vedea

În versiunea lansată în America,

singura pe care am văzut-o,

au folosit o hartă pentru a prezenta fiecare episod

Episodul Sicilia e primul din film,

iar pentru familia mea a fost evident cel mai important

Când a început, toată lumea din cameră

a devenit foarte atentă

Du-te !

Nicuzzo !

Nicuzzo !

Ce vreţi ? Cine sunteţi ?

Îmi amintesc că vocea acelei femei care ţipa în fundal

a emoţionat puternic bătrânii din cameră

Era dialectul lor,

era limba pe care o vorbeau

- Sunteţi americani ? - Da, americani !

Soldaţii sosesc pregătiţi de luptă,

dar germanii tocmai au plecat

În schimb, îi găsesc pe localnici

Fiul meu a fost în Licata acum 10 zile

Când soldaţii americani încep să vorbească italiană,

dialectul lor semănă cu cel al unchiului meu,

pentru că el era americano-sicilian

Nu vă temeţi, doamnă Nimeni nu-i va face rău

Dar unchiul meu vorbea mai bine decât el

Tu vorbeşti italiană !

Şi tu eşti italian ?

Da. Tatăl meu e sicilian S-a născut în Gela

Gela ? Şi eu sunt de acolo

- Cum îl cheamă ? - Tony Mascovi

- El nu este din Gela - El chiar e de acolo,

apoi s-a mutat în America.

Nu există Mascovis în Gela El nu este din Gela

Ei vin aici, spun o grămadă de minciuni şi tu le crezi

Adio libertate

- Unde au pus minele ? - De-a lungul coastei...

Singura care îi poate duce pe americani dincolo de minele germane

e o fată pe nume Carmela,

pentru că urcă pe stânci în fiecare zi în căutarea tatălui şi fratelui ei,

care sunt dispăruţi pe mare

Am încercat să părăsesc biserica pentru a-i căuta

Se tem să mă lase să plec singură

Vă duc eu. Cunosc drumul foarte bine Voi veni cu voi

Nu poţi pleca cu aceşti oameni pe care nu-i cunoşti !

Unde te duci ?

După ce a condus plutonul în siguranţă prin câmpul minat,

Carmela trebuie să rămână în urmă ca observator,

cu unul dintre soldaţi, pe nume Joe

Ce-i, ţi-e frică ?

Erau mulţi Joe în Paisa

El nu vorbeşte italiană,

Eşti fascistă ?

Sigur că eşti

iar ea nu vorbeşte engleza

Nu fi idiot !

Fată bună

Atunci nu eşti fascistă

Ea se asigură că Joe îşi acoperă flacăra brichetei

pentru că ea ştie că nemţii ar putea fi încă în apropiere

Te simţi puternic pentru că ai o armă Sunteţi toţi la fel !

Haide, avem câteva ore aici împreună

N-am chef de ceartă

Haide, Carmela, zâmbeşte

Uite: Paisa, Spaghetti, Bambini, Mangiari, Mussolini

Dar tu ?

Engleza ta e mai bună decât italiana mea ?

Hai să te încercăm

- Uite, eu Joe, înţelegi ? - Joe

Bine, bine

Eşti prima din clasă

Bine, acum încearcă asta

Eu Joe, băiat

- Tu Carmela, fată - Fată

Bine, bine, te descurci bine

Suntem prieteni, înţelegi ?

Prieteni

Fată bună, fată bună

În cele din urmă, ei se relaxează

Noi avem o grădină

Mama mea cultivă roşii

Eu şi sora mea am legat o frânghie între 2 peri,

ca să ne legănăm

Aici, uite

Ei se relaxează...

Vezi ?

Nu, ea arată mult mai bine în realitate

încât Joe lasă garda jos

Surioara

- De ce ai tras ? - Am văzut o lumină

Am văzut o lumină

Joe e grav rănit, iar Carmela închide oblonul

de deasupra sa pentru a-l ascunde de nemţi

Ăsta ar putea fi un loc romantic

Dacă americanii n-ar fi aici !

Am avut dreptate O adevărată vizuină a piraţilor

Uite ! E cineva acolo

Ce faci aici ?

- De ce ai fugit din sat ? - Pentru că mi-era frică

Ea încearcă să le distragă atenţia

Se preface că îi e frică

şi se bucură că nemţii au venit să o protejeze

Ai avut întâlnire cu iubitul tău, nu ?

Jos mâinile !

Trebuie să fie nebun să nu apară

Am dreptate, nu-i aşa ?

Când Carmela reuşeşte în sfârşit să se furişeze

ca să vadă ce face,

noul ei prieten Joe e mort

Nu există retragere pentru noi

Mâine vom contraataca Vor fugi ca iepurii

Sună ca o carabină

Poate că Joe are probleme

Când americanii se întorc, găsesc cadavrul lui Joe

Ei presupun că el a fost ucis de Carmela

Ce nemernică, nu ?

Ei nu ştiu că şi ea e moartă

Împuşcată de nemţi şi aruncată

de pe marginea unei stânci

Ei nu vor înţelege niciodată

Niciodată

că şi-a sacrificat viaţa pentru a o salva pe a lor

Dar noi ştim

Îmi amintesc un alt film italian

pe care l-am văzut atunci

Fabiola mi-a captat imaginaţia

A fost prima epopee italiană pe care am văzut-o

Avea o intrigă foarte complicată

Ia-mă de aici

Cred că a devenit şi mai confuz

prin reeditare şi dublaj pentru versiunea americană

Ca majoritatea epopeilor de atunci,

Fabiola a fost despre conflictul

dintre Imperiul Roman şi Creştinism

Ceea ce m-a frapat cel mai mult, a fost aspectul filmului

Era diferit de epopeile americane color

pe care tatăl meu mă ducea să le văd pe atunci

Fabiola avea decoruri minunat de detaliate şi somptuoase,

cu texturi magice,

pe care nu le vedeam în filmele americane

Nu e greu de înţeles de ce

Cultura italiană e veche de câteva mii de ani,

în timp ce cultura americană are doar câteva secole

Mitologia noastră e formată din împuşcăturile din OK Corral

Iar a lor,

din lupta gladiatorilor în Colosseum

Pentru artiştii americani, acest tip de imagini

ar fi un efort

Dar pentru italieni,

e la fel de natural ca respiraţia

Îmi amintesc că am văzut un alt film la TV

cam în aceeaşi vreme

Era plasat în Evul Mediu,

şi se numea La Corona di Ferro

Eram prea tânăr pentru a observa numele regizorilor,

dar mulţi ani mai târziu am aflat că ambele filme au fost realizate

de acelaşi regizor, Alessandro Blasetti

COROANA DE FIER

Intriga din La Corona di Ferro

era şi mai complicată decât cea din Fabiola

Dar chiar nu conta,

pentru că eram captivat de acest film

Era o lume de vis a unui copil,

scoasă direct din folclorul italian

Pentru că decorurile şi costumele

erau atât de frumos lucrate,

visul era foarte puternic

Paisa era lumea reală

dar La Corona di Ferro era o lume

în care mă puteam refugia

Era plină de viaţă, într-un mod în care

epopeile pe care eram obişnuit să le văd, nu erau

În copilăria mea, ambele tipuri

de filme mi s-au părut la fel de realiste

Dar La Corona di Ferro a mai avut ceva surprinzător

Puterea şi teroarea unui basm

de fraţii Grimm

Ce de drăguţ. Le putem lua la palat, tată ?

Ştii cum poţi să le faci să cânte mai bine ?

- Cum ? - Cu un ac. Uite

- Ce faci ? - Le înţep în ochi

- Atunci vor cânta mai bine ? - Eu nu vreau !

Linişte ! O să vezi ce bine vor cânta

Cum îţi poate face plăcere să răneşti o păsărică ? Eşti rău. Bestial !

Nu mai vreau să fiu fiul tău Eşti rău ! Pleacă de aici !

Nu !

Ce vrei ?

Tu eşti mama copilului, sau ea ?

Lumea antică îmi capta imaginaţia,

şi mai ales Roma antică

Asta s-a transformat într-o fascinaţie

pentru istoria bisericii şi a creştinismului timpuriu

Am început să colecţionez benzi desenate

cu poveşti despre Imperiul Roman

Am adunat poze decupate

din cărţile de gramatică latină de la şcoală

Dar nu era suficient

Voiam să fac propriile mele filme,

propriile mele epopei

Am început să desenez storyboard-uri

Pe atunci, nu ştiam că există storyboard-uri

Dar numai aşa puteam face asta

Aşa că am făcut storyboard-uri pentru unele filme imaginare

Ani mai târziu, am văzut unele dintre primele

filme mute italiene

A fost o revelaţie

Asta e o scenă din Cabiria

E o epopee despre Cartagina

scrisă de poetul italian Gabriele D'Annunzio

Cabiria a avut o mare influenţă asupra lui David W. Griffith

şi a fost o inspiraţie majoră pentru filmul său Intolerance

Am fost uimit de acest film,

de cât de expresiv era

A fost aceeaşi uimire

atunci când am văzut prima dată Paisa în aer liber,

doar că diferită

A fost ca şi cum aş fi găsit o uşă secretă

care ducea direct în inima lumii antice

Imaginile puternice din Cabiria nu puteau proveni decât

dintr-o ţară a cărei imaginaţie istorică se întindea cu mii de ani în urmă

Aveam impresia că mă uit

la un jurnal de ştiri din Roma antică

Încă din copilărie, am descoperit ambele extreme

ale cinematografiei italiene,

care în mintea mea au fost întotdeauna asociate:

Epicul

şi Neorealismul

Fiecare film e produsul timpului său,

dar filmele neorealiste au fost mult mai mult decât atât

După neorealism, nimic nu va mai fi la fel

La sfârşitul războiului, în 1945,

industria cinematografică italiană era un dezastru

Germanii au confiscat toate echipamentele de filmare

şi au transformat studioul Cinecitta în depozite

Desigur, acestea au fost imediat bombardate de aliaţi

Iar după ce germanii s-au retras din Roma,

studioul a devenit tabără de refugiaţi

Cineaştii italieni erau pe cont propriu,

cu foarte puţine resurse

Naţiunea italiană însăşi trebuia să renască

Cum a ajuns industria filmului

aflată într-o completă dezordine,

să joace un rol atât de important în această renaştere ?

PĂMÂNTUL SE CUTREMURĂ

Cum a ajuns să reprezinte un popor întreg,

disperat să se redefinească după 20 de ani de fascism

şi devastarea războiului ?

Când clopotul sună alarma în Trezza,

celor care îi au pe cei dragi pe mare, le sângerează inimile

Dacă v-ați îndoit de puterea cinematografiei

de a transforma lumea,

de a interacţiona cu viaţa şi de a întări spiritul,

atunci studiaţi exemplul neorealismului

Ce a fost neorealismul ?

A fost un gen ?

A fost un stil ?

A fost un set de reguli ?

Mai mult decât orice altceva, a fost o reacţie

la momentul istoric teribil prin care trecea Italia

Neorealiştii trebuiau să spună lumii

prin ce trecuse ţara lor

Ei trebuiau să spargă bariera dintre documentar şi ficţiune

În acest proces, au schimbat definitiv

regulile de realizare a filmelor

Fiul meu, fiul meu, fiul meu...

Fiule, fiul meu...

Mamă, vezi ? M-am întors. Fii fericită

În ansamblu, aceste filme exprimau rugămintea

ca restul lumii să se uite cu atenţie la poporul italian

şi să vadă umanitatea sa fundamentală

De aceea trebuiau să fie sinceri

Nu aveau de ales

HOŢII DE BICICLETE

Neorealismul nu se rezuma doar

la a scoate ce e mai bun dintr-o situaţie proastă,

deşi era unul dintre obiectivele sale

Fără decoruri ?

Foloseşte locaţii reale

Nu poţi plăti actori adevăraţi ?

Foloseşte amatori

Dacă oamenii şi decorurile

vin direct din lumea reală, la fel şi poveştile

Au existat decoruri şi actori

în multe dintre aceste filme,

dar pentru prima dată,

iluzia a trecut în plan secund faţă de realitate

Luaţi acest personaj, de exemplu

E şomer de mult timp

Când îşi găseşte în sfârşit o slujbă,

are nevoie de un singur lucru pentru a o căpăta

O bicicletă

În prima sa zi de muncă cineva i-o fură,

aşa că îşi petrece tot filmul căutând-o pe străzile Romei

împreună cu fiul său

Pietro, ia tramvaiul la Monte Sacro şi aşteaptă-mă acolo

Ce faci ? Mişcă !

Vremurile disperate, necesită măsuri disperate

Hoţul ! Opriţi-l !

Hoţul !

Opriţi hoţul !

Regizorii neorealişti nu doar doreau să facă aceste filme

Ei trebuiau să le facă

Dincolo de orice altceva, neorealismul a apărut

dintr-o necesitate morală şi spirituală

Te învăţ eu să mai furi biciclete !

- Tată ! Tată ! - Trebuie băgat la puşcărie !

- Tată ! - Criminalule !

Ticălosule !

Tată !

Tată !

Impulsul neorealismului de a face dreptate în viaţă,

e cu noi chiar şi astăzi

Îmi place să mă gândesc la neorealism

ca la sămânţă din care a crescut un copac frumos, solid

Ramurile acelui copac reprezintă

toţi marii cineaşti italieni din perioada postbelică

Pentru mine, e cel mai preţios moment din istoria filmului

Roberto Rossellini, Vittorio De Sica, Lucchino Visconti,

împreună cu scenariştii lor, printre care: Sergio Amidei, Federico Felini,

Suso Cecchi D'Amico şi Cesare Zavattini

au făcut filmele care definesc neorealismul:

Roma oraş deschis, Paisa, Hoţii de biciclete, Pământul se cutremură

Aceste filme continuă să fie sursă de inspiraţie

pentru regizorii din toată lumea

În trecut, Nouvelle Vague în Franţa,

Cinema Novo în Brazilia,

iar azi noii regizori din Iran şi Taiwan,

ca să nu mai vorbim de noii regizori americani

în special din cinematografia independentă

S-ar putea spune că neorealismul

a început cu Roberto Rossellini

S-a născut la Roma în 1906

Tatăl său a construit şi a deţinut primul cinematograf modern din Roma,

Cinema Corso

Când era tânăr, a început să meargă

la film acolo în fiecare zi

Dintre multele filme pe care le-a văzut la Corso,

2 filme ale regizorului american King Vidor,

The Crowd, şi Hallelujah,

au fost deosebit de semnificative pentru el

Nu e surprinzător

Amândouă sunt filme grozave, de fapt puncte de reper,

au fost semnificative pentru mulţi cineaşti, inclusiv pentru mine

Tatăl lui Rossellini a murit când el avea 26 de ani,

aşa că a fost forţat să facă ceva ce nu mai făcuse,

să-şi ia o slujbă

Aşa a intrat în film

A început prin a face efecte sonore, editare şi dublaj

A fost atras de documentare

chiar de la început

Primele sale filme au fost documentare scurte despre animale

Acest subiect a continuat să-l intereseze tot restul vieţii sale

În unele dintre aceste filme,

cameramanul a fost Mario Bava,

care mai târziu a devenit un mare regizor de filme horror

Pentru mine e amuzant, pentru că nu-mi pot imagina

doi oameni mai diferiţi, lucrând împreună

Rossellini a avut ocazia să facă

primul său lungmetraj în 1940, La Nave Bianca

A mai făcut doar 3 filme în perioada fascistă:

Un Pilota Ritona,

L'Uomo Dalla Croce

şi Desiderio,

care a fost terminat de prietenul său Marcello Pagliaro

şi lansat după război

Aceste filme au fost produse de studiourile italiene

toate melodrame puternice,

dar şi foarte convenţionale

În timpul ocupaţiei, Rossellini începuse deja

să imagineze un nou tip de film

Când eşti regizor, mai întâi trebuie să faci rost de bani

Aşa merge afacerea asta

După cum a spus odată De Sica:

Nu ca şi cum Rossellini, Visconti şi cu mine

am fi stat odată pe Via Veneto

şi am fi spus: Hai să creăm neorealismul

A început cu regizorii

care încercau să-şi facă filmele

Căutăm bani

Nu avem bani să ne terminăm filmul

Asta De Sica îşi aminteşte că i-a spus Rossellini

când s-au întâlnit pe stradă

într-o zi din 1945

Ce film ? a întrebat De Sica

Rossellini i-a răspuns:

E povestea preotului Don Morricini, cel care a fost executat de fascişti

Filmul despre care vorbea Rossellini,

atunci când a fost terminat, s-a numit: Roma, Citta Aperta

ROMA, ORAŞ DESCHIS

Aici în America, s-a numit: Open City

Priveşte, părinte. Priveşte !

Eşti mulţumit ?

Asta e mila ta creştină, dragostea ta pentru semeni ?

Nu-ţi poţi salva complicii Vei muri ca un trădător

Vă vom distruge pe toţi, pe toţi ! Până la ultimul !

Nu ai vorbit

Dacă neorealismul a început cu un singur film,

acesta ar trebui să fie Roma, oraş deschis

Fellini l-a numit pe Rossellini: Un mare tată, ca Adam,

care ne-a creat pe toţi

Cu Roma, oraş deschis şi Paisa,

el a influenţat cinematografia la fel de mult

ca Griffith sau Eisenstein

Toată lumea pare să fie de acord cu asta

Dar în afară de aceste jaloane timpurii,

munca sa nu e bine cunoscută

şi mulţi oameni care îi cunosc filmele mai târzii,

nu le apreciază la justa lor valoare

De exemplu: Viaggio in Italia (1953),

care e unul dintre preferatele mele

CĂLĂTORIE ÎN ITALIA

L-am văzut prima dată când eram student la film

şi eram oarecum pregătit să-l văd,

aşa că m-a emoţionat imediat

De-a lungul anilor însă, am aflat

că alţi oameni nu mi-au împărtăşit entuziasmul pentru film

Ca multe dintre filmele lui Rossellini, nu e uşor de înţeles la prima vizionare

Dar dacă te dedici filmului,

îi acorzi timp,

descoperi că poate fi o experienţă bogată, emoţionantă

Cred că Rossellini a fost

unul dintre puţinii regizori care a devenit

mai aventuros pe măsură ce îmbătrânea,

iar asta e un lucru rar

Lucrările sale din anii '50, '60 şi '70

sunt la fel de pasionale ca filmele sale neorealiste,

E pur şi simplu diferit

La vârsta de 60 de ani, el a realizat

unul dintre cele mai bune filme ale sale: La prise de pouvoir par Louis XIV

care a marcat începutul unei direcţii noi şi interesante

La fel ca Orson Welles cu Citizen Kane,

Rossellini a ajuns să respingă filmul Roma, oraş deschis

ceea ce nu e foarte surprinzător

În mijlocul carierei,

de fiecare dată când faci un film nou,

acesta e comparat cu unul făcut cu mult timp în urmă,

iar noua lucrare nu se ridică la nivelul acesteia

Asta poate fi foarte frustrant, chiar enervant

Asta nu schimbă faptul că Roma, oraş deschis

e un film unic

în care istoria şi cinematografia se întâlnesc pentru a crea ceva deosebit

Roma, oraş deschis a fost un succes mondial, un fenomen

Dar a început încet Întâi a avut succes în Franţa,

apoi în America, şi abia apoi în Italia

Ce faci ?

- Îi voi omorî pe toţi ! Pleacă de aici ! - Pe noi toţi ne vei omorî. Nebunule !

La acea vreme, revista Life a scris

că filmul a ajutat Italia să recâştige nobleţea

pierdută sub Mussolini

E neobişnuit să citeşti asta despre un film

Roma, oraş deschis a devenit

ambasadorul noii Italii în lume

E un film despre oameni obişnuiţi:

un preot, o femeie însărcinată, un grup de partizani comunişti

câţiva copii care devin toţi eroi

în circumstanţe extraordinare

E de asemenea, un film despre ocupaţie şi preţul ei,

în timp ce Paisa e un film despre eliberare şi preţul ei

Unii critici şi istorici au considerat că episodul final din Paisa

plasat în valea Po,

e cea mai pură formă de neorealism

Lipsit de orice artificiu dramatic, lucrurile se întâmplă pur şi simplu

Suntem atraşi tot mai mult

în situaţia disperată a unor oameni cu adevărat curajoşi

Fellini, care a fost unul dintre asistenţii de la Paisa,

a spus că Rossellini refuza să se lase constrâns de scenariu

Căuta să se menţină

deschis tuturor posibilităţilor

Uite încă un partizan mort Ar trebui să mergem după el ?

Ar trebui să te fereşti de turela aia germană, Tudesco

Nu-mi pasă. Mă duc

Voi ocoli plaja şi voi exploda mina aia

Unii partizani şi soldaţi americani şi englezi

sunt complet izolaţi în pustietate

înconjuraţi de germani

Ei află că nu vor primi

sprijin din partea aliaţilor

Ai veşti de la cartierul general al Armatei a 15-a ?

Comandamentul generalului Alexander a confirmat ordinul

de încetare a operaţiunilor Partizanii trebuie să se întoarcă acasă

Mai e un partizan în Po

Oamenii ăştia nu luptă pentru Imperiul Britanic,

ci pentru viaţa lor

Ce mai spune Cartierul General ?

Le-am spus că vom rămâne izolaţi în orice moment

Şi ce naiba se aşteaptă să facem ?

Ei ştiu că nu avem muniţie, hrană,

mijloace de apărare ? - Le-am explicat situaţia noastră

Răspunsul a fost tot: Încetaţi orice activitate

Ce cred ei că vom face ? Suntem înconjuraţi de germani

Casa Madalenei e acolo

Să mergem

Sunt atât de înfometaţi, încât sunt forţaţi să iasă în câmp deschis

Să vedem cine e

E Cigolani. Intră, Cigolani

- Intră, te rog - Bună ziua, prieteni

- Ce este ? - Ieri a fost aici un neamţ

Lasă-l să vină. Nu mi-e frică

Ei ştiu că sunt americani ascunşi

Da

De trei zile n-am aprins focul

pentru că nemţii văd fumul

- Da, sunt peste tot - Ne vânează !

- Ai ceva de mâncare ? - Avem numai puţină mămăligă

- Se poate găti aici - Afară e un tip de treabă, un american

- Pot să-l chem ? - Cheamă-l, cheamă-l

Te-au ciupit ţânţarii, băiete

Am ceva pentru asta

Soldatul american găseşte o cale de a răsplăti familia

pentru amabilitatea lor

Pentru faţă

Dar atenţie, trebuie să o întindeţi, să o întindeţi

Familia pregăteşte o masă pentru bărbaţi

Polenta şi anghile

Pescuitul anghilelor pare simplu,

să le alegi şi apoi să omori una

chiar în faţa camerei

Doar un act de brutalitate cotidiană

E de asemenea, un mod de a ne pregăti

pentru ceea ce urmează să se întâmple

Alan ! Alan !

La naiba. Germanii mitraliază casa Maddalenei

Casa Maddalenei ?

Ei ştiu că am fost acolo

- Germanii ne-au descoperit - Fugiţi la bărci, grăbiţi-vă !

Această familie a fost compromisă de propria ospitalitate,

Alan, vino cu mine !

iar germanii îi măcelăresc

Mama ! Mama !

Fellini a spus că Rossellini ştia exact ce voia

în timpul filmării acestui episod

Era hotărât să găsească o nouă cale

de a spune o poveste prin intermediul filmului,

fără a fi înfrumuseţată sau îmbunătăţită artistic,

unde totul se desfăşoară ca în realitate

Pentru mine, această claritate a viziunii

are un impact aproape religios

Aşa cum spunea criticul de film francez Andre Bazin:

Rossellini regiza realitatea

Germanii câştigă încăierarea

şi îi separă pe soldaţii aliaţi de partizani

Ei tratează partizanii ca pe nişte trădători

nedemni de respectul datorat prizonierilor de război

Ce o să faci cu partizanii ăştia

legaţi ca nişte animale ?

Nici o lege internaţională nu protejează partizanii

Nu sunt consideraţi soldaţi,

sunt doar proscrişi

Dar cei doi din San Marco ?

Sunt din armata italiană

Nu, noi nu recunoaştem guvernul lui Badoglio

Ce ai de gând să faci cu ei ?

Aştept ordine de la cartierul general

Familia mea nu va şti niciodată ce s-a întâmplat cu mine

E la fel pentru toată lumea.

Asta se întâmpla în iarna anului 1944

La începutul primăverii, războiul s-a terminat

Sfârşit

Acest film, turnat în Berlin în vara anului 1947,

vrea să fie doar un portret obiectiv al unui mare oraş

acum aproape distrus,

unde 3,5 milioane de oameni au o viaţă disperată

În 1947, Rossellini a mers la Berlin pentru a face filmul:

Germania, anul zero

ultimul din trilogia sa postbelică

E vorba despre un băieţel numit Edmund,

care încearcă să supravieţuiască

într-o lume complet distrusă de război

Edmund nu are nimic, nici măcar speranţă

În această lume a corupţiei şi a groazei nesfârşite,

singura regulă e supravieţuirea

Toate forţele conflictuale din jurul său,

îl determină pe Edmund să facă ceva de neconceput,

să-şi omoare tatăl bolnav

care şi-a pierdut dorinţa de a trăi

Pentru el, e un act de milă

Odată ce a făcut-o, nu-i mai rămâne decât disperarea

În comparaţie cu filmele anterioare,

Germania Anno Zero e uşor neimplicat

Dar cred că Rossellini trebuia să rămână obiectiv,

pentru că el ne prezintă

o realitate teribilă

Încercaţi să vă imaginaţi

cum era în Germania după război, după ce întreaga lor cultură

s-a autodistrus

Cum ar fi să fii un nevinovat

într-o lume vinovată ?

Pentru mine, Germania Anno Zero e un film al compasiunii reale

Moartea lui Edmund e un sacrificiu solitar,

la fel ca cel al Carmillei

De fapt, sacrificiul e ceea ce leagă

cele 3 filme din trilogie

Cred că Rossellini implora naţiunile Europei postbelice

să găsească simpatie şi toleranţă pentru fostul lor inamic,

pentru a putea merge mai departe împreună

Nu cred că altcineva a avut curajul

să facă un astfel de film în 1947

După Germania Anno Zero, Rossellini a făcut ceva diferit

o poveste numită Miracolul

Federico Fellini a scris scenariul, iar acesta e chiar Fellini,

jucând rolul unui vagabond

Il Miracolo e o vitrină pentru Anna Magnani

Filmul e de neconceput fără ea

Joacă rolul unei păstoriţe, o femeie cu inteligenţă limitată,

dar cu o credinţă infinită

Iisus, Iosif şi Maria

De ce pleci ? Nu pleca, nu

Pot să-ţi vorbesc ?

Doamne, ce mângâiere !

Ce frumos, sfântul meu frumos ! Sunt atât de fericită. Ce bucurie !

Mă faci să vreau să mor, şi gata

Apoi ia-mă cu tine în Rai, pentru a-l contempla pe Dumnezeu

Il Miracolo e despre credinţă,

o temă curentă în opera lui Rossellini, în acea vreme

Cred că încerca să întrebe:

Cum poate supravieţui credinţa războiului mondial

şi ororilor holocaustului ?

Ai trecut prin sat, şi nu te-a văzut nimeni ?

Sigur. Ei sunt nevrednici Nu sunt demni ca mine

Ştii ce mi se spune mereu ? Că nebunii nu merg în rai

Pentru mine ?

Ea e convinsă că el e Sf. Iosif,

dar el nu e sfânt şi profită la maximum de situaţie

Ăsta e raiul

E raiul pe pământ

Femeia nebună a primit har

Mă simt rău

Îi ia ceva timp să realizeze ce i s-a întâmplat de fapt

Nanni, ştii că eşti însărcinată ?

- Cum ? - Da, eşti însărcinată

Când îşi dă seama,

crede că va naşte Pruncul Iisus

Lasă-mă să plec, nu mă atinge !

E harul lui Dumnezeu

Oamenii fără adăpost cu care stă, o dau afară

Oamenii din oraş nu au absolut nicio simpatie pentru ea

Ştii cine se crede ea ?

Pentru ei, ea e doar o nebună

Toată lumea se amuză pe seama miracolului

care e pe cale să se întâmple

Dar apoi, chiar se întâmplă un miracol

Se naşte un copil

Miracolul e viaţa

Il Miracolo pare un film atât de simplu,

dar e deosebit pentru că, fără a atrage atenţia asupra lui,

Rossellini comunică ceva esenţial despre natura păcatului

E o parte a ceea ce suntem,

şi nu poate fi eliminat niciodată

Pentru el, creştinismul e lipsit de sens dacă nu poate accepta păcatul

şi nu permite răscumpărarea

El a încercat să ne arate că păcatul acestei femei,

ca şi nebunia ei, e nimic în comparaţie

cu umanitatea ei

Acest film a fost cauza

unuia dintre cele mai mari scandaluri din istoria cinematografiei americane

Când Il Miracolo a avut premiera la cinematograful Paris din Manhattan,

cardinalul Spellman, care era cardinalul New York-ului pe atunci,

şi Legiunea Decenţei, care era organizaţia catolică de supraveghere,

au numit filmul o parodie blasfemiatoare

şi au organizat o campanie pentru a fi retras din cinematografe

Joseph Burstyn, distribuitorul filmului în SUA,

a dus cazul până la Curtea Supremă

La 26 mai 1952, instanţa a decis în favoarea sa

Au afirmat că filmele au dreptul

la aceeaşi libertate de exprimare ca şi presa,

şi au eliminat complet ideea de blasfemie

ca motiv de cenzură

Am avut şi eu probleme cu cenzura,

aşa că ştiu din proprie experienţă

ce decizie epocală a fost aceasta

Il Miracolo a provocat un scandal,

dar a fost nimic faţă de ce s-a întâmplat un an mai târziu,

cu Stromboli

Stromboli a fost primul film italian

pe care l-am văzut pe un ecran mare, la cinema

Stromboli Ţara lui Dumnezeu

Chiar şi la vârsta de 7 ani,

am putut simţi atmosfera de scandal din jurul filmului

Aproape că îi puteai simţi gustul

chiar acolo în cinema

Desigur, îi auzisem pe părinţii mei vorbind despre el

Rossellini şi vedeta sa Ingrid Bergman

au avut o aventură şi apoi un copil în afara căsătoriei

Azi nu pare a fi mare lucru,

dar atunci a fost

Au fost condamnaţi în toată America

şi nu doar de biserică

Ei au fost condamnaţi în Senatul american

La fel ca Il Miracolo, Stromboli a fost centrat

în jurul unei femei şi a poveştii ei

Asta a fost o problemă pentru criticii

care au considerat că Rossellini se îndepărtase prea mult

de neorealismul pur

Faptul că femeia a fost interpretată

de Ingrid Bergman, una dintre marile vedete din Hollywood,

a înrăutăţit lucrurile

Rossellini trădase mişcarea pe care o ajutase să apară

Evoluase şi se maturizase ca artist,

dar lumea s-a supărat foarte tare pe el

aşa că Stromboli i-a adus probleme pe ambele maluri ale Atlanticului

De ce râzi ?

Eşti atât de nebun

Nu ştii nimic despre mine

Am vorbit de câteva ori peste sârma ghimpată,

iar acum vrei să te căsătoreşti cu mine ?

Sigur

Acum, 50 de ani mai târziu

controversele şi criticile au dispărut,

iar noi putem privi obiectiv filmul

În film, Ingrid Bergman e o refugiată lituaniană

pe nume Karen

Ea e blocată într-un lagăr de prizonieri italian

şi nu se poate întoarce acasă

fiindcă a avut o relaţie romantică cu un soldat german

Cererea sa de viză pentru Argentina a fost respinsă

Italia nu vrea să o primească, aşa că nu are unde să se ducă

Ocupaţia ta ?

Niciuna

Unul dintre prizonierii italieni, care e pescar sicilian

îi oferă o soluţie

Dar apoi, ea vede unde vor locui

Vulcanul

În Stromboli, o insulă izolată de pe coasta Siciliei

- E mereu activ ? - Da

Uite, pietrele cad în mare

Îşi dă seama că tocmai a intrat într-un alt fel de închisoare

E o insulă fantomă

Pământul meu

Vezi ?

Rossellini a descris-o pe Karen astfel:

Lasă-mă în pace

O femeie a trecut prin încercările războiului

A ieşit din el rănită şi împietrită,

nu mai ştie ce e un sentiment uman

Nu-mi pasă de orzul vostru,

sau de viile tale, sau de noul tău pământ

Vreau să părăsesc insula asta şi să plec departe,

ca toţi cei care au trăit aici

S-au născut aici şi au plecat departe

Dar ce-i cu tine ?

Ce-i ?

Ascultă, asta e casa mea ! Tu eşti soţia mea !

Tu stai aici pentru că aşa vreau eu

În fiecare dimineaţă, soţul ei pleacă pe mare

cu ceilalţi pescari

Într-o zi, ea merge pe plajă

Vine un bărbat

şi îi arată cum caută peştii

Deşi totul e inocent,

asta se întâmplă în văzul insularilor

Pentru ei e de neconceput

E de neiertat

Ea nu ştie că şi-a dezonorat soţul

Încornoratule !

Când eram copil, nu înţelegeam multe

din ceea ce se întâmpla pe ecran

Dar partea asta am înţeles-o

Încornoratule !

De fapt, fratele meu mi-a explicat

Nu uitaţi, asta e o societate foarte mică, închisă

Sunt izolaţi pe această insulă

E mâncare pe masă

Eu nu vreau să mănânc

Ce-i cu tine ?

În această lume, când îţi pierzi respectul ca bărbat,

e o adevărată tragedie

Ea devine atât de disperată, încât va face absolut orice

pentru a pleca de pe insulă

Eşti un om bun

Aşa că îi face o vizită preotului,

care se oferă să o ajute pe ea şi pe soţul ei să emigreze

Dar vrea să fie sigură că el o va ajuta

Tu eşti...

eşti un om sensibil, cu experienţă

Eu sunt doar un biet preot

Urmărind scena, deşi eram foarte tânăr,

mi-am dat seama după limbajul trupului

că se întâmplă ceva interzis

Eşti singurul care mă poate consola

Sunt doar preotul paroh

al unui sat de pescari

Dar calităţile tale umane, le pot vedea

Eu sunt preot

şi te pot ajuta doar prin spovedanie

sau prin rugăciune

Tu...

Tot ce am pentru tine

e un profund sentiment de milă

Domnul să te călăuzească

Adună-te

Meditează

Gândeşte

Scena prinderii tonului e centrul întregului film,

inima lui

Intri lent în miezul existenţei acestor oameni

Rugăciunea

Aşteptarea

Stai, avem un peşte

E ca şi cum camera ar fi fost acolo cu mii de ani în urmă,

pentru a înregistra un vechi ritual de obţinerea hranei,

cu mult înainte ca istoria să fie scrisă

când încă se transmitea

de la o generaţie la alta

E vorba despre sacralitatea hrănirii ca act comunitar

şi procurarea hranei împreună cu oamenii tăi

Mâncarea e sfântă, un dar de la Dumnezeu

Scena e destul de lungă

Se construieşte lent, ca o piesă muzicală

Iisus şi Maria

Iisus şi Maria

Mulţumesc Isus, mulţumesc Maria

Dumnezeu e cu noi

Ţi-a plăcut pescuitul ?

Nu, a fost groaznic

Ce s-a întâmplat ?

Nu mă simt bine

De ce ?

Crezi că... ?

Poate... ?

Da, au trecut 3 luni

Cred că sunt însărcinată

Karen, Doamne, sunt atât de fericit

Când vulcanul ameninţă să erupă,

insularii ies cu bărcile şi aşteaptă să treacă

- Sf. Jerome - Roagă-te pentru noi

- Sf. Maarten - Roagă-te pentru noi

- Sf. Nicolas - Roagă-te pentru noi

Pentru ei, acest lucru e normal

Dar Karen a ajuns la limită,

nu mai poate suporta

Antonio !

Deschide !

Antonio !

Singura modalitate de a părăsi insula

e să meargă pe jos peste vulcan

pentru a ajunge la un vas din partea cealaltă

Datorită prezenţei lui Ingrid Bergman în film,

Stromboli a fost produs de RKO,

deţinută pe atunci de Howard Hughes,

care nu ştia ce să facă cu filmul,

aşa că a tăiat 25 de minute

şi a introdus o voce din off la final, pentru a lega lucrurile

asigurându-ne că se întoarce la soţului ei

Dar în versiunea lui Rossellini, e un final deschis

Ce se întâmplă cu Karen sus pe vulcan ?

Rossellini a spus odată că important era să aflăm

dacă această femeie mai poate plânge

O să mă sinucid

Nu am curaj

Dar mai e ceva

Nu pot

E o femeie care a trecut prin încercări groaznice

şi care acum are un copil, care creşte în ea

La marginea vulcanului,

ea se trezeşte într-o nouă realitate spirituală

O, Doamne !

Nu contează dacă se mai întoarce la soţul ei

Filmul e despre călătoria ei,

una pe care mulţi dintre noi am fi putut-o face

în diferite momente ale vieţii noastre

Ce mister

Suferinţă, acceptare, transcendenţă

Ce frumuseţe

şi în cele din urmă, pace

Germania Anno Zero e despre pierderea sau absenţa credinţei

Stromboli e despre o femeie care descoperă credinţa

Rossellini a făcut un film despre credinţă,

despre îmbrăţişarea credinţei

Împreună cu Fellini, a adaptat Francisco, trubadurul lui Dumnezeu,

o carte scrisă în secolul al XIV-lea

În urma tragediei mondiale,

exemplul Sf. Francisc de iubire necondiţionată pentru orice fiinţă vie

a devenit o urgenţă reală

Nu mai văzusem niciodată viaţa unui sfânt

tratată atât de neserios într-un film

şi cu atât de multă afecţiune

E cineva aici ?

Ce-ţi trebuie, frate ?

Eşti atât de chipeş !

Ce-ţi trebuie ?

- Unde ţi-e şeful ? - Poţi vorbi cu mine, e acelaşi lucru

Vreau să stau cu Francisco

- Ce vrei să faci cu vaca ? - Vreau să o dau fraţilor

- Vaca e a noastră ! - Bunicul a înnebunit !

- Bine, bine, care-i problema ? - Nu putem da vaca aşa

Păstraţi-vă vaca Nu avem nevoie de ea

- Duceţi-vă - Păstrează-l tu pe bătrân

Aici trebuie să munceşti mai mult decât înainte

Da, vreau să lucrez

Pentru tine, rudele tale sunt ca şi moarte

Moarte

Iar tu va trebui să fii umil, să predici, să munceşti

Să predic, să lucrez, de toate

Îţi va fi greu să-ţi părăseşti familia ?

Greu

Ce vrei de la Francisco ?

Vreau să fiu un sfânt, ca Francisco

Eu sunt Francisco

Francisco !

- Să mergem

Francisco, trubadurul lui Dumnezeu a fost filmat la începutul anilor '50

în munţii din jurul Romei

- El e noul nostru frate - Cum îl cheamă ?

- Giovanni - Îl cheamă Giovanni

Rossellini a folosit călugări adevăraţi pentru rolurile principale

Filmul e o serie de episoade

despre viaţa Sf. Francisc şi a fraţilor săi

- Ce-i cu tine ? - Bietul de el, îi e frig

Acoperă-l

Aceste episoade servesc drept parabole