Original subtitles

Nu uita să-mi aduci pâine.

= ELEVATORUL DE MARFĂ =

regia: Marcel BLUWAL

după romanul lui Frederic DARD

Traducerea și adaptarea: selaflaure (selaflaure@gmail.com)

Sunteți rugat să asistați la cortegiul și înhumarea

Dnei Văduvă Jeanne-Marie HERBIN

miercuri 22 noiembrie 1959 la ora 15:30 fix

la Casa Mortuară.

RTF (RADIO-TELEVIZIUNEA FRANCEZĂ)

Mai întâi, o veste minunată:

Nu voi fi singură până la 7:30 pentru a comenta emisiunile.

Păpușa care vorbește,

păpușa pe care o iubiți atât de mult,

ei bine, păpușa vorbitoare va fi printre noi.

Îți dai seama că-ntr-o seară ca asta, voiau să ne scoată la 5:30? Nu!

Dar la administrație ieși devreme.

Mami, vreau un bomfaier!

Mami, vreau un bomfaier!

Taci sau primești o palmă.

Se pare că prezintă telejurnalul în smoching în această seară.

Cunosc un mic local cu martinichezi. Adio revelion!

- De ce? - Îți dai seama c-am fost precaută.

Dintre negrii pe care-i cunosc, unii sunt foarte drăguți.

Fără să mai punem la socoteală că un aspirator e practic.

29.000 franci, dar tot îl iau.

Îți spun eu, ei i-ar plăcea mai mult banii!

Să n-o vorbești de rău pe mama!

- Doamnelor, domnilor...! - Bună seara, doamnă.

Ăla-i bun.

- Cât costă avionul? - 15 franci noi.

15? Nu te îndupleci, nu?

- Mie împachetați-mi pasărea aia. - Crăciun fericit!

- Cât e? - Pasărea e 2 franci.

Doi...

- Aveți brad de Crăciun? - Da.

- Vă fac un pachet. - N-are rost. O agăț direct în brad.

- Face 17 franci. - 17?

17, domnule.

- Gata. - Mulțumesc, domnule.

- La revedere. - La revedere, domnilor.

- Doamnelor... - Crăciun fericit!

Domnule?

Dați-mi asta.

Atâta tot?

- Păi da. - Bine.

2 franci, domnule.

Ia te uită, parc-ar fi fiul lui Herbin.

Când eram șef de cabinet

al guvernatorului general Vialat Maudray, dragă prietene,

credeți-mă, dacă Parlamentul, urmând avizul președintelui Consiliului,

ar fi vrut să ratifice curajoasele proiecte ale delegației generale,

încă din 1927 am fi avut parte de atentatori cu explozibili.

Nu vreau să vă necăjesc, dle președinte,

doar în 1944 a apărut explozibilul plastic.

- Amintiți-vă ce sabotaje au fost. - Lupta a fost măruntă. Și ce dacă?

Aici sunt doamnele.

Pe aici, mândria paturilor noastre!

Are 82 ani. Politica te păstrează.

Știți că, la vârsta asta, sunt pe cale de a face revelionul la ora 8 seara.

Pentru că toată lumea asta, la vârsta lor, la ora 22.00 nani-nani.

Și tu, puicuța mea,

ce vrei la desert, o budincă de fructe?

Nu vă faceți griji, romul vine de la robinet, nu din Jamaica.

Atunci, puicuțo, vrei o budincă?

Crăciunul are un efect ciudat asupra ei. Sper că nu eu!

Nu.

Aduceți-i o budincă, bine?

Pentru mine, cafea.

Hei, nu plânge.

Moș Crăciun va veni.

L-ai văzut cumva?

Nu?

Două în față, vă rog.

A ucis-o, dle comisar. Laurent mi-a ucis fiica.

E un nebun, un ticălos, o ființă complet amorală!

Trebuie să-l arestați! Cu cât mai repede, cu-atât mai bine!

Liniștiți-vă, doamnă.

Pentru mine totul e clar.

De 3 săptămâni, nu mai locuiește aici cu noi.

Dar aseară a venit, știa că marțea bona nu era acolo.

Voia să-și ia lucrurile.

Când Danielle a văzut că o părăsea, a vrut să-l rețină și s-a agățat de el.

Orice mijloc e bun pentru Laurent

ca să scape de reproșuri, ca să nu mai vadă un chip,

ca să nu mai audă o voce.

Așa c-a tras și a omorât-o. Apoi a fugit.

Vă asigur, așa s-a întâmplat!

Sunteți foarte amabil. Eu locuiesc de cealaltă parte a podului.

Haideți.

Ei bine, îi era somn.

Crăciun fericit!

Hei! Crăciun Fericit!

DRAVET & FIUL

DRAVET & FIUL TIPOGRAFIE - HELIOGRAVURĂ

Da. E uzina soțului meu.

Nu se poate spune că stați prea aproape.

Vreți să urcați să beți un pahar?

Vreau.

Bine.

Așteptați o clipă.

Alarma pentru uși. Veniți.

E mai degrabă un elevator de mărfuri decât un ascensor.

Deservește în același timp apartamentul și uzina.

Aveți grijă, e o treaptă.

Lăsați-o acolo.

Ascultați, nu vreau să vadă bradul de Crăciun.

Înțeleg.

Sunteți obosit?

Îmi pare rău că v-am impus acest traseu.

- Nu-mi purtați pică, sper. - Nu.

E un cartier tare ciudat. Nu-mi place să vin singură acasă.

- Chiar așa? - Mai ales în Ajunul Crăciunului.

Sunt obișnuită între...

Merg să-mi culc fiica. Mă ține 5 minute.

Vreți să beți ceva așteptându-mă? Chartreuse, coniac?

- Un lichior Chartreuse. - Bine.

- Sper că e bun. - Mulțumesc.

Nu vă place muzica braziliană?

Ba da, dar...

Ce, fetița? Asta n-o mai trezește. E obișnuită.

Ascult mereu, știți?

Și aici nu avem vecini. Facem ce vrem.

Îmi pare bine că sunteți aici.

M-ați așteptat?

Ce drăguț...

Foarte drăguț.

Sunt sigură că nu vă place Chartreuse.

N-am băut de mult timp.

Eu nu beau niciodată. Crăciun fericit.

Crăciun fericit.

Mă cheamă Marthe. Marthe Dravet.

Pe mine Robert Herbin.

Soțul dvs e cel din fotografie?

Da.

Micuța doarme bine?

Da.

Îmi place muzica asta. O ascult des.

Nu-mi place liniștea.

- Atunci de ce întrerupeți? - Poftim?

... Liniștea în doi nu e la fel.

V-a plăcut filmul?

Nu prea l-am văzut.

Ce bine joacă și ce frumoasă e...

- Ați remarcat? - Nu.

Și apoi, când ea moare... atunci...

Ce faceți?

Liniște în doi.

Nu!

- Ce e? - Nu se poate!

De ce? Ne simțim bine. Nu vă plac?

Nu, mă simt foarte bine cu dvs.

Dar... înțelegeți...

Ajutați-mă.

Coborâm.

Aș dori să înlătur confuzia

pe care comportamentul meu o poate naște.

Ce confuzie?

Presupun că atunci când un domn se așează la cinema

lângă o femeie pe care n-o cunoaște,

și-i pune mâna pe umăr

fără ca ea să facă nimic pentru a-l împiedica,

și-l invită la un pahar la ea acasă,

domnul și-o fi închipuind că a făcut o cucerire ușoară.

Nu m-ați crede dacă v-aș spune că e pentru prima dată.

Eram foarte nefericită.

Mi-a făcut bine.

Stați puțin.

Sunteți o fată nostimă.

Întotdeauna mi-e un pic teamă când traversez curtea noaptea.

Când bona nu-i aici, nu-i același lucru.

Acum e cu familia ei. E Crăciunul.

Nu vi se pare că toate aceste cărți nu par adevărate?

- Cărți? - Da.

Soțul meu e unul dintre cei mai mari legători de carte din Paris.

- Sunteți italiancă? - Da. Se vede?

Nu. Se aude.

Nici pentru mine n-a fost ușor.

Ce?

Mâna, la cinema.

Aveam nevoie. Aveam amândoi, ce mai!

- Îmi place accentul dvs. - Locuiți în zonă?

Da. Dar am fost plecat mult timp: 7 ani.

Mă credeți sau nu, mă întorc diseară.

- Nu! Chiar așa? - Da.

Nu s-a schimbat Courbevoie. E tot așa de urât.

Eu locuiesc de cealaltă parte a podului Asnières.

Știți, strada Henri Barbusse. O cunoașteți?

Sunteți așteptat la revelion?

Nu.

Locuiam cu mama mea.

A murit acum 4 ani, așa că nu mă așteaptă nimeni.

Soțul dvs nu e aici?

De ce-ați plecat?

Vă interesează?

Am plecat cu soția patronului meu.

Au existat complicații.

A trebuit să plec.

- Până-n seara asta? - Da.

- Și soția patronului dvs? - A murit și ea.

Cum o chema?

De ce?

O chema Anna.

Ce mai revelion! Pompier, asta-i meserie?

Ce e? Nu mai știți râde?

- Unde bem ceva? - în seara asta nu contează unde bem.

Ce?

Nici dvs nu știți râde.

Soțul meu mă înșală.

În seara asta e cu amanta lui.

De aceea nu-mi place nici să fiu singură, nici acasă.

Scuzați-mă.

Veniți.

Locuiesc aici.

Putem urca?

Nu e ca la dvs.

Nu există lift și n-am nimic să vă ofer.

Mi-e totuna. Vreau să văd.

Asta e.

O mulțime de fotografii cu dvs.

Robert, 7 ani, Robert, 9 ani, Robert Robert...

- Primii pantaloni lungi, primul flirt. - Nu. O verișoară.

Robert, Robert... Trebuie să vă fi iubit mult, mama dvs.

Habar n-aveam. Când am plecat, nu erau toate aceste fotografii.

Pot să văd?

Camera dvs?

Marthe!

E frumoasă camera dvs.

Lasă-te în voie.

- Nu. - De ce? Nu ești cuminte.

- Care-i problema? - Nu!

- Ești rău. - Nu, nu spune asta.

Nu, nu!

Îți explic. Nu ne prefacem.

- Rămâi așa. - Nu!

Stai puțin. Fii cuminte.

- Ai văzut ce ai aici? - Ce?

Două mici pete. Și se văd. Stai.

- Ce e? - Nimic.

Aveți apă ca să le curăț?

- Țineți neapărat? - Da, țin.

Au lăsat curentul pornit, dar apa e oprită.

Nu e vreo cafenea pe-aproape? Nu-mi place să rămân cu asta.

Nu-i atât de urgent. Ba da?

Dacă numai pentru asta, nu trebuia să-mi ceri să venim. Au!

Scuze.

Perfect.

Domnilor și doamnelor.,.

- E închis? - Nu. Ce doriți?

Un Chartreuse. Unul fin.

- Unde e toaleta? - În spate și la dreapta.

Mulțumesc.

Am cam băut pe-aici.

Ăsta-i doar aperitivul.

i-am zis lui Georges:

„Poți veni de câte ori dorești. Casa mea ți-e deschisă.”

„Dar pe soția ta nu vreau s-o văd.”

Zi, Raymond, îți amintești la moara din Chanoix problema cu cecul?

Știi, unchiule, că s-a schimbat de când l-a născut pe cel mic.

Cum e, blond?

Da, dar are ceva din Blanchon. Îți faci griji c-am remarcat ceva?

Mai bine-ar fi născut într-o clinică. Au totuși destui bani.

Își plăteau o mașină și năștea la spital. Și la ceas tot albii se pricep.

La ei se mănâncă prost.

Brigitte, du-te după sticla de Dubonnet, de lângă filtrul de cafea.

Nu lângă dopul de turnare, nu!

- Putem să ne cumpărăm o mașină. - Mereu cu aluziile tale!

Da, sticla aia, da!

Vino să te văd! E drăguță, fata dvs.

- De mult timp poartă ochelari? - În orice caz, eu...

Hei!

Eu la spital aș merge, pentru că e sigur.

Georgette!

E ca la război, vorbești de el și nu se întâmplă nimic!

Roger, respect-o pe sora mea!

Mergem?

Nu beți?

Șefu', cât face?

- Cât costă? - 260.

- V-ați supărat pe mine? - Deloc. A fost o seară foarte plăcută.

- Crăciun fericit. - Robert!

Vă rog, urcați cu mine.

Vă bateți joc de mine?

Nu. Deloc!

Ba da, vă bateți joc de mine.

Adineaori nu voiați, la dvs acasă.

Acum, iar acasă, vreți.

Drept cine mă luați?

Vă rog, urcați.

Ascultați... E doar un Crăciun tot anul. N-aș vrea să-l stric.

Fii atent la treaptă.

Scuze.

Nu te teme, doarme.

Habar n-ai cum doarme. Adânc ca noaptea.

Jérôme, ești aici?

Jérôme?

- Ce faceți? - Chem poliția.

Sunteți nebună!

Nu puteți. Nu puteți chema poliția.

Nu puteți chema poliția! Nu vreau să fiu amestecat în povestea asta!

Da. Știu foarte bine ce gândiți. Dar vă înșelați.

E în interesul dvs, Marthe. E în interesul dvs!

- De ce? - Marthe, am interdicție de ședere..

Marthe, am ieșit din închisoare!

Nu v-am spus tot: am ucis-o pe soția patronului meu, înțelegeți?

- Și atunci? - Și atunci mi-au dat 7 ani!

Aseară am ieșit din închisoare. Și am interdicție în zona asta.

Dar dacă mă vor găsi aici, nu vor crede niciodată că a fost sinucidere.

Este soțul dvs?

Plecați.

Plecați.

Îți spun că te-am văzut.

- Ai terminat, da? - Telefonul, vă rog.

Dacă-ți spun că te-am văzut! Aici nu e l'Élysée-Montmartre, nu?

- N-aveți cabină? - Nu.

Dacă zic că te-am văzut, te-am văzut!

- Unde m-ai văzut? - Te-am văzut!

Nu m-ai putut vedea, dacă n-am fost!

Crezi că n-am văzut Solex-ul tău în fața porții?

În fața porții cui, pentru Dumnezeu?

În fața porții cui? Dacă soția ta n-ar fi aici,

ți-aș spune eu în fața porții cui!

Vă pun să discutați pe trotuar dacă nu încetați!

E cearta șefilor! Mă interesează! A cui poartă, pentru Dumnezeu?

Tăceți odată! E Crăciun, la naiba!

Marthe, sunt eu, Robert.

- Da. - I-ați chemat?

- Lăsați-mă. - Ascultați-mă. Marthe.

Am uitat să vă spun: nu atingeți nimic.

Mă auziți? Marthe!

N-aș vrea să credeți că mi-a fost frică.

Puțin îmi pasă dacă omul ți-a luat afacerea din mână!

Aicea pute a tâmpit!

Ai grijă, că-ți zbor una!

Priviți, domnule! E miezul nopții fără un sfert și ei se bat!

Se naște Hristos iar ei se bat!

Se naște Hristos

iar ei se bat!

Se bat!

N-are niciun rost să ne enervăm reciproc!

Sunt obosită, mami.

Sunt obosită. Vreau să merg la culcare.

Haide, haide.

Nu.

Micuța... Vino!

O clipă.

E vreun doctor?

- Aveți o mașină? - Nu.

Mă duc după a mea. Mă așteptați și o vom duce la spital.

Bine.

- Misalul doamnei. - Mulțumesc.

Nu vreau să merg la spital.

Plecați.

Plecați!

Ascultați, Marthe...

Vă rog, plecați.

E Buick-ul..

Merg să deschid.

Are acte?

- Nu cred, nu. - Ar trebui totuși să știm.

Ia zi, păpușă, cum te cheamă?

Nicole.

Nicole și mai cum?

- Nu știu. - „Nu știu”...

Vă dați seama? Nici nu-și știe numele.

Ai mei, la vârsta asta, se descurcau mai bine.

O ducem la Clichy.

La urma urmei, Beaujon e cel mai aproape.

Cred că se trezește.

Vă puteți lăuda că ne-ați speriat bine de tot.

Cum poate cineva leșina așa, în toiul slujbei de la miezul nopții?

Vreți să trecem pe la doctorul de gardă?

Nu. Vă rog, mă simt bine acum. O să mă-ntorc acasă.

Atunci trebuie să-mi spuneți unde locuiți.

Atunci vă simțiți mai bine? Credeți că puteți merge? Stați.

Stați puțin, vă ajut eu.

Ia te uită, v-ați revenit repede!

- Chiar vă e mai bine? - Da.

Ați fost foarte drăguț, domnule. Vă mulţumesc.

Oamenii sunt serviabili, mai ales dacă...

Urcați să beți ceva?

... Credeți?

Mi-ar face plăcere.

Dacă vrea doamna... Veniți și dvs?

Scuze, doamnă, fără a fi indiscret, e chiar tipografia Dravet?

Da. O cunoașteți?

Da. Toate mașinile mele le testez în acest colț, e liniștit.

E important. Aveți 50 muncitori înăuntru.

40.

40? Ușor, nu? Ați văzut...

- Mă numesc dna Dravet. - Îmi pare bine, doamnă.

Temporizatorul e stricat. Nu se aprinde lumina.

- Vă rog. - Scuze.

E mai degrabă un elevator de marfă decât un ascensor.

Deservește în același timp uzina și apartamentul.

Da, o fi fiind practic.

Fiți atent la treaptă.

Stați, vă ajut.

Haide. Și acum ascultă-mă bine: rămâi aici, pe fotoliu, nemișcată.

Știi cine e în camera alăturată? Știi?

E Moș Crăciun, punând jucăriile sub brad.

Așa că rămâi aici, căci dacă te vede, pleacă.

Bine?

E tare dulce la vârsta asta. O fată atât de drăguță...

- Vreți să închideți ușa? - E cochet la dvs.

Doriți ceva de băut? Coniac, Chartreuse?

Dacă nu vă deranjează, ceva aspru, de preferință.

- Atunci coniac? - Da.

- Iar dvs? - Coniac.

- Poftim. - Mulțumesc.

Dar, din respect, să mă prezint: Adolphe Ferry,

vânzător de mașini la Levallois.

Poate știți, în spatele Porte Champeret.

- Nu. - Vând mașini americane.

Permiteți o secundă? Micuța.

Frumoasă bucățică, nu?

Nu-nțeleg de ce soțul nu-i lângă ea.

Mai mult ca sigur italiancă.

Se spune despre franțuzoaică: femeia iubită.

Dar nici italiencele nu-s mai prejos..

Acum 2 ani, eram în vacanță în Italia.

Ei bine...

Nu e genul dvs?

Eu sunt pentru Piața Comună.

Tratatul de la Roma, „Yes, sir.” Dvs în ce domeniu?

- Eram în Algeria. - Da. Și v-ați întors.

Nu cumva e însărcinată?

- Cine? - Păi...

Să leșini așa, din senin, în biserică…

- E destul de delicat s-o întrebi. - Bine-nțeles!

Chestie de tact. În meseria noastră, dacă nu ai așa ceva.,.

Femei ca ele văd în fiecare zi.

Și apoi mașina americană e atât de ușor de condus,

și, în caz de carambol, alții sunt cei care au tabla boțită.

- E o meserie frumoasă. - Să nu credeți că totul e roz.

Știți, la mașinile de ocazie, adesea negustorul e cel păcălit.

Înțelegeți? Sunt îngrozitori. Vor luna de pe cer fără să dea un ban.

Când dezmembram mașini la Aurillac,

pe țărani, puteai să-i păcălești băgându-le rumeguș în diferențial.

Dar la Paris gata cu șmecheriile astea.

Unii întreabă chiar dacă vopseaua e sintetică.

Spun ce le tună prin cap.

Provincia are și părți bune, e adevărat.

S-ar părea că de fapt...

Ce e? Nu vă simțiți bine?

Nu, nu-i nimic. E frumos.

Crăciunul...

Amuzant. Fiul meu era pasionat de mașinile mecanice.

Acum 4 ani, i-am oferit un Citroën Traction la scara 1:25 grozav.

Sunt divorțat. E nasol pentru copii.

A adormit? N-a fost nevoie s-o legănați, nu?

Am văzut adineaori că abia se ținea pe picioare.

- Poșeta mea! - Ce?

Poșeta, am uitat-o la biserică!

- Aveați bani în ea? - Aveam de toate, ce mai!

Tare neplăcut.

Trebuie să ne întoarcem acolo.

Îmi pare rău, eu n-aș vrea...

Glumiți? Pot face asta fără probleme. Nu mă așteaptă nimeni.

- Și ați cerut atât de amabil... - Sunteți drăguț.

Slujba e lungă, dar trebuie să mergem,

La ora asta, se îmbulzesc la ușă.

- Unde vă las? Locuiți pe-aici? - Da. Dincolo de pod.

E în drumul meu. La drum!

Înțelegeți-mă, nu vreau să vă impun să veniți cu noi.

Am ajuns. La revedere, dle Herbin.

Dacă vă doriți o mașină, gândiți-vă la una americană.

Sunați-mă, O să vă fac o ofertă bună. Poftim.

Iată cartea mea de vizită.

Ia uitați puțin la asta.

Bun... Noapte bună.

- Sărutați-mă! - Nu, vă rog!

- De rămas bun! - Lăsați-mă!

Așteptați!

- Urcați să beți ceva? - Asta-i o idee bună.

Nu vom rămâne la șampanie.

O clipă, să închid portiera

mașinii, contactul...

Hai, portieră. Gata, am închis-o..

În orice caz, ideea ta de a veni să bem ceva e o idee grozavă,

pentru că, să fim sinceri, șampania de mai devreme

nu era de calitate.

- Nu credeți? - Dacă spuneți dvs...

În orice caz, vă voi spune: de șampanie nici că-mi pasă!

Nu-ți vine să crezi ce întuneric e aici!

Dacă doamna binevoiește să-și dea osteneala...

BINEVOIȚI SĂ ÎNCHIDEȚI UȘA DUPĂ FOLOSIRE

Jérôme?

Jérôme, ești aici?

Nu atingeți nimic!

E soțul dvs?

Dumnezeule!

Alo? Alo?

La naiba! Alo? Poliția?

Am găsit un decedat.

Da, un decedat!

Da.

Fundătura Glicinelor, în Courbevoie.

Dna Marthe... dna Marthe.

Vă rog, ce număr e aici?

Da. Mulțumesc.

7 bis, Fundătura Glicinelor, în Courbevoie.

Cum?

Da. O sinucidere. Da.

Da? Bine.

Ce să zic, avem noroc.

Aveau o mașină lângă pod. Vor ajunge într-o clipă.

- Pune un gardian la poartă. - Da, domnule.

- V-ați luat lanternele? - Nu.

Atunci găsiți temporizatorul.

Doamna Dravet, nu vă uitați așa la el.

Nu-l priviți așa.

Pe aici, domnilor. Pe aici.

Hai.

E în salon.

- Când l-ați găsit? - Acum 5 minute.

- Erați cu doamna? - Ea nu pare a fi în stare.

Dupuis, o vei ajuta pe doamna.

Dl Ferry. Adolphe Ferry. Sunt mecanic auto.

La revedere, doamnelor și domnilor.

Marthe!

Vreau să mor! Vreau să mor! Vreau să mor!

Vreau să mor! Vreau să mor...

Am mobilat puțin câte puțin această cameră

să arate ca cealaltă.

Cel mai greu a fost ca soțul meu să nu-și dea seama.

Dar nu era niciodată acasă.

Ascundeam cheia. Nu mi-a cerut-o niciodată.

Ieri, la prânz, i-am dat un soporific.

Fenobarbital.

Nu lasă urme.

L-am privit dormind toată după-amiaza.

Părea atât de nevinovat de tot ce-mi făcuse...

Apoi, am ieșit să caut pe cineva.

- Pe mine? - Pe dvs.

Nu, nu. Nu era la întâmplare.

Pregătisem totul dinainte.

Și la cinema?

Da. Și la cinema.

- Și apoi... - Și apoi?

Am scos siguranța de la temporizator.

Ca să nu observați la ce etaj vă duceam.

Am urcat aici.

El dormea cu un etaj mai jos.

V-am servit de băut.

Și ați umplut paharele la etajul de dedesubt.

Da.

Muzica a acoperit bubuitura.

Da.

La dvs acasă, când am văzut petele de sânge, credeam că totul se prăbușea.

Stați. Și când ați pus discul?

M-am dus să culc fetița.

Am luat pistolul și i l-am pus în mâna lui Jérôme.

Și am apăsat pe trăgaci.

N-ați auzit nimic.

Nu.

N-ați observat că am urcat 2 etaje în loc de 3?

Nu. M-ați sărutat.

Intenționat.

Am dat peste singurul bărbat care nu putea face nimic pentru mine.

Și v-ați întors să căutați pe cineva.

Trebuia.

Ferry.

- Da. - De ce-ați stat atât?

De ce?

Pentru a face dificilă determinarea momentului decesului.

Poliția a venit și n-a văzut decât foc de armă.

Acum cadavrul e la autopsie. Nu se va găsi nimic.

Frumoasă treabă.

Ce-aveți de gând să faceți?

- Ce-aveți de gând să faceți? - Dar dvs?

Eu trebuie să ard mobila din camera aia

în centrala termică a fabricii.

Poliția revine la ora 10:00.

Acum cât e ceasul?

6 și jumătate.

Și mobila, cum o veți arde?

Spărgând-o cu toporul.

Marthe. Marthe! Treziți-vă, Marthe!

Dumnezeule!

Robert...

M-ați speriat.

Am adormit.

Sunt atât de obosită...

Gata. Totul s-a terminat.

Am ars chiar și mânerul toporului.

A rămas doar canapeaua. Ce facem?

Nu vă oblig, Robert, știți asta.

Nu voiam să vă implic.

Cum v-ați fi descurcat singură?

M-aș fi descurcat.

De ce l-ați ucis?

Mi-a făcut atâtea...

O ura pe fetiță.

Am avut-o înaintea lui, înainte de a ne căsători.

O bătea.

Ați văzut că aproape nu vorbește?

Îmi pare rău că am dormit.

Bun.

Acum trecem la canapea.

Am pregătit niște huse.

Ajutați-mă, vă rog. Acolo, în spate, sunt niște agrafe.

După aia o vom împinge în colț.

La revedere, Marthe.

De ce-ați făcut toate astea?

Italia e frumoasă.

Bună ziua, Herbin. Ce mai faci?

Deci te-ai întors. Pentru ce?

N-am făcut nimic.

Îl cunoști pe dl Ferry? El mi-a spus că ești aici.

Vino, urcăm să bem ceva la tine.

Cheile tale.

- Alo? - Alo, dna Dravet?

Ferry la aparat.

Ce?

Mă știți, Ferry. Am fost cu dvs azi-noapte.

Da.

N-au venit polițiștii să-mi caute talonul?

Talonul dvs?

- Ca să vă spun tot adevărul... - Ei bine?

Prima dată când v-am condus acasă, eu și celălalt,

mi-am strecurat portcardul

între cele două perne de pe canapea,

în timp ce el se uita în altă parte.

N-a fost prea inteligent din partea mea,

dar a fost pentru a avea ocazia să vă revăd.

Și am uitat să-l iau înapoi. N-aveam de unde să știu.

Căci... am nevoie de talon înainte de prânz.

- Vă puteți uita dacă-i acolo, vă rog? - Da.

E un portcard negru cu fermoare.

Nu închideți.

- Aici e. - Atunci pot veni?

Da. Dar, vă rog, nu chiar acum. Peste o oră, dacă vreți. Tocmai plecam.

Bine, atunci. Sincerele mele condoleanțe, doamnă.

Mulțumesc.

Așadar, ai revenit.

Nu te-ai putut abține să nu faci prostia asta.

- Ce "prostie"? - Păi da, să faci un serviciu, adică!

Soțul dnei Dravet, femeia pe care ai condus-o, s-a sinucis.

- Și atunci? - Atunci e o anchetă.

Atunci ești martor.

Cum ai interdicție de ședere, trebuie să te bag la zdup, înțelegi?

E Crăciunul. N-am mai fost acasă de la moartea mamei.

Asta, prietene, e ghinion.

Când ești pe lista neagră, nu faci pe călugărița.

Hai, dă-mi actele.

- Te cheamă Ferry? - Ce?

Adolphe Ferry, născut pe 26 aprilie 1919, la Perreux.

Tu ești ăsta?

Nu-i adevărat! N-am văzut-o niciodată! Nici n-am atins-o!

- Nu știu de ce! - Da?

Îți spun eu de ce nu vrei să fi atins asta.

Știi ce ne-a spus azi-dimineață Ferry? Portcardul,

când erați amândoi la dna Dravet,

l-a ascuns intenționat pe canapea, ca să poată reveni.

Și acum e la tine!

- Nu-i adevărat! - Taci din gură!

Te-ai întors la apartament.

- Nu. - Ba da!

- Nu, nu! - Ba da!

- Nu, nu, nu! - Te-au lăsat acolo, tu te-ai întors.

Ocazia era prea bună: un apartament gol.

Numai că nu mai era gol. Se întorsese dl Dravet.

- Te-a surprins, iar tu l-ai omorât. - Nu eu.

- N-am fost eu! - Și-apoi i-ai pus pistolul în mână!

N-am fost eu! Nu, nu!

Robert... Robert!

Portcardul...

Robert?

Pe canapea, era un portcard!

Intrați, dnă Dravet.

Dacă înțeleg bine, aveți o grămadă de lucruri să ne spuneți.

Traducerea și adaptarea: selaflaure (selaflaure@gmail.com)