Original subtitles

PATUL ÎN FLĂCĂRI

Bazat pe fapte reale

Traducere, adaptare, sincronizare: okid

Era ca şi când mă uitam singură.

Le-am spus copiilor să intre în maşină, le-am spus să aştepte.

Era 9 martie 1977, în Dansville, Michigan.

Ce se întâmplă?

Ce naiba se întâmplă?

Hei!

- Aşteaptă! - Sunt copii acolo.

- Sunt oameni acolo? - Te rog, nu!

Băiatul meu e acolo! Cred că băiatul meu e acolo!

Unde este Fran?

Doamna Hughes, numele meu este Aryon Greydanus.

Curtea m-a desemnat să fiu avocatul tău.

E cumva ironic. Am lucrat într-un birou al procuraturii.

Cu câteva luni în urmă, aş fi fost procuror în acest caz.

Doamna Hughes, mi s-a spus că aţi comis o crimă.

Aşa este?

Mi s-a spus că ai mărturisit că ai comis o crimă.

Aşa este?

Dacă informaţiile pe care le-am primit sunt corecte,

acesta va fi un caz extrem de dificil de apărat.

Va fi imposibil dacă nu mă ajutaţi.

Vă rog, răspundeţi-mi, doamnă Hughes.

Da.

Da? Da, ce? Da, l-ai ucis?

Doamnă Hughes?

Aseară am visat că...

...el a fost aici.

Că a intrat în închisoare, iar cheile au fost încurcate.

A venit în celula mea, s-a aşezat şi a spus:

"Totul va fi în regulă. Îmi pare rău".

L-am iubit.

Chiar l-am iubit.

Cine este tipul de acolo?

- Care? - Cel care fumează.

Este Mickey Hughes. E mai în vârstă.

Nu e drăguţ?

Şi este cu adevărat sălbatic, cred.

Să luăm ceva de băut.

- Haide. - Francine!

Eşti unul dintre băieţii Hughes. Am auzit despre tine.

Ce ai auzit?

De ce nu dansezi?

Nu găsesc pe nimeni cu care să vreau să dansez.

Vrei una?

Nu.

Ce se întâmplă, ţi-e teamă că te va împiedica să creşti?

Nu mi-e teamă de nimic.

- O să ne vedem vineri? - Poate.

Mai repede! Mai repede, Mickey!

Hei! Bine! În regulă!

Bine!

Nu.

Nu, Mickey.

Care este problema?

Haide, nu ai de ce să-ţi fie frică. Ştiu ce fac.

Nu ţi-ar veni să crezi ce se întâmplă în schimbul de noapte al asistentelor la azil.

Mickey.

Au venit două noi asistente medicale, şi...

Hei! Hai, gagiilor, lăsaţi-o mai moale.

Îmi place când îmi spui numele.

Ai încerca să mă convingi de orice.

Da, aş putea, dacă ţi-ai închide ochii.

Mickey, nu! Nu.

Poţi auzi ce se întâmplă pe bancheta din spate, nu-i aşa?

Vreau să o fac cum trebuie, nu pe scaunul din faţă al unei maşini.

Vreau să aştept până mă voi căsători.

Corect. Bine, să ne căsătorim.

- Când? - Imediat.

Ce atâta grabă?

Nu-mi vine să cred!

Cina e gata.

De ce nu veniţi doi şi staţi jos?

Staţi chiar aici.

Mulţumesc.

Mickey spune că şi ai tăi sunt oameni de la munte.

- Cred că ai ceva maniere. - Sper, doamnă.

Ei bine, eu nu eram mai în vârstă ca tine când Berlin şi cu mine ne-am căsătorit.

Păi, cred că am ceva de spus despre asta, nu-i aşa, Mickey?

Ai tăiat friptura, tati?

Francine, chiar nu pot să cred că nu mai vrei să-l vezi.

Nu fi aşa de dură cu el. Ce-ar fi să mai ieşi cu el?

- Fiindcă am nevoie de un timp să văd dacă... - De ce?

Doar că... Nu ştiu.

Nu mă va lăsa în pace. El mereu vorbeşte despre căsătorie.

- Ce culoare e aia? - Roz intens.

Îmi place.

A spus că îl voi distruge dacă îl mai fac să mai aştepte.

Asta n-ar fi aşa de rău, dacă mă întrebi pe mine.

Chiar te iubeşte.

Francine, vino aici şi ajută-mă, hai.

Doar un minut.

- Asta aşa e, nu-i aşa? - Da.

Stă singur acasă, ascultând înregistrări şi plângând.

Aceasta este dragostea.

Da, este real...

Nu ştiu. Cred că ar trebui să termin şcoala, poate să-mi iau un serviciu, să plec de aici.

Tu eşti totul pentru mine.

Nimeni nu mi-a spus asta până acum.

Ei bine, niciodată n-am spus asta cuiva.

I-am tot repetat că vreau să aştept,

dar el nu accepta niciun refuz.

Nu ştiam ce să cred. Adică, nimeni nu mă iubise vreodată astfel.

Era foarte puternic.

Sunt un tip atât de norocos.

Mărită-te cu mine, Fran. Mărită-te cu mine. Fă-mă fericit. Fă-te fericită şi pe tine.

Aş vrea.

Nu mai ştiu.

Este o noapte atât de frumoasă.

♪ Fetele mari nu plâng ♪

♪ Fetele mari nu plâng... ♪ - Hei.

Arăt diferit?

Nu, de ce?

Uită-te la mine. Uită-te în ochii mei. Ce vezi?

Acelaşi lucru pe care îl văd în fiecare zi: elevi.

- Sunt serioasă. - La fel şi eu.

- Despre ce vobeşti? - Vrei o gogoaşă?

Iau o gogoaşă.

- Mă mişc vreun pic diferit? - Nu.

Haide, renunţ. Care este marele lucru?

Am făcut-o.

Tu ce?

Dumnezeul meu, Francine, ăsta e un lucru mare.

- Eşti bine? - Aşa cred.

Crezi că ar putea cineva care mă priveşte să-şi dea seama?

- Nu te uita. - Nu.

Sper că nu.

Sper că nu sunt însărcinată.

El n-a avut...

O, Doamne!

Păi, ţi-a plăcut?

Nu ştiu.

Unde ai fost?

- Unde altundeva? - A, da.

- Cred că te vei căsători cu el, nu? - Cred.

Acesta e 93 dolari.

Mamă, am nevoie de ajutor.

Cât de mult ajutor?

Ajutor în valoare de $ 93.

Puteţi să-l cumpăraţi pe loc dacă faceţi credit. Pur şi simplu plătiţi lunar.

O s-o fac aşa cum trebuie.

La naiba, nu te vei căsători în fiecare zi, nu-i aşa?

Nu în viaţa ta.

♪ Ei bine, când eram tânăr şi niciodată nu mă sărutasem ♪

♪ Mă gândeam legat de asta cât de mult am ratat ♪

♪ Aşa că am făcut rost de o fată şi am tot sărutat-o ♪

♪ Oh, Doamne, şi-am sărutat-o din nou ♪

♪ Pentru că avea sărutări mai dulci decât vinul ♪

♪ Ea avea sărutări mai dulci decât vinul ♪

Sărutări mai dulci decât vinul

♪ Ei bine, i-am cerut să se căsătorească şi să fie soţia mea dulce ♪

- Îţi place să fii căsătorită? - Îmi place mult.

Am ajuns, însurăţeilor!

Haide, fermoarul meu!

Haide, nu pot să aştept până ne vom găsi un loc al nostru.

- Vreau nişte sifon. - Şi eu.

Aduc eu.

Fran, mă ajuţi?

Desigur. Încetează!

Eşti nerăbdător, nu?

Iubăreţule.

Cel mai bine ar trebui să cauţi un loc de muncă stabil.

Sunt în căutări.

Eram căsătoriţi de un an,

dar încă locuiam cu părinţii lui Mickey.

Încercam să mă port cât mai bine. Speram amândoi că Mickey îşi va găsi o slujbă.

Acum, iată-l pe Mickey când avea şase ani.

Un copil mic, liniştit. Niciodată nu făcea gălăgie.

Chiar sper că o să-i placă asta.

- Cred că eşti într-adevăr frumoasă. - Mulţumesc.

Credeam că ai tras dopul din chestia asta.

- Ai obţinut un loc de muncă? - Nu.

Ghinion...

Da, ai înţeles.

E neplăcut să renunţi la căutare încă de la începutul zilei, nu-i aşa?

Tu ce crezi?

- Îmi dai o bere? - Şi mie.

Ei bine, ce crezi?

De unde ai aflat asta?

De la Kmart, se vindea cu un dolar.

Dă-o jos.

- Mickey. - Dă-o jos. Dă-mi o bere.

Îţi aduc eu.

Ia-ţi singur.

Hei!

Ei bine, asta e ceva nou, nu-i aşa? Asta chiar e obrăznicie.

Mă faci să arăt ca un prost, fiind neobrăzată cu mine în faţa familiei mele!

Eşti nebun!

Hei, lasă-mă să intru!

Promite că vei fi cuminte.

Să nu-mi mai închizi niciodată vreo uşă mie! Niciodată!

- Dă-mi aia! - Nu!

Ştii cum să te comporţi!

Fran, haide.

Uite...

Pur şi simplu arăţi prea bine în aceste lucruri. Sunt prea sexy.

Am vrut doar să arăt bine pentru tine.

Da, ştiu.

Înainte să ne căsătorim, nu era nimic greşit să arăt drăguţă.

- Acum de ce-ar fi? - Nu este. Nu este.

Uite, nu-i altceva decât că te iubesc foarte mult,

Nu pot suporta să mă gândesc că te-ai aranja pentru altcineva.

Mick, îmi pare rău.

Asta a venit pentru tine.

Doamnă Hughes, ne pierdem timpul.

Dacă nu puteţi învăţa să aveţi încredere în mine,

atunci probabil că ar fi mai bine să fiţi reprezentată de un alt avocat.

Mi s-a refuzat orice înţelegere legată de proces. Dvs. vi s-a refuzat cauţiunea.

Nu am idee cum să pledăm în acest caz.

Ce trebuie să fac sau să spun ca să vă conving să vă apăraţi?

Îţi place aici? Chiar îţi place?

Atunci, bine.

Ştii ce e asta?

Aceasta este o scrisoare a unei femei care a fost bătută de soţul ei ani de zile.

A citit despre ce ai făcut, despre ce se întâmplă cu tine,

şi şi-a dat seama că trebuie să-şi părăsească soţul.

Doamnă Hughes, nu sunteţi singură.

Întotdeauna am vrut să am o casă în ţară,

VARA – 1964 - ...copii şi, ştii, toate lucrurile.

Mickey şi cu mine visam la asta. Era distractiv.

Când lucra, îmi cumpăra mereu ceva frumos.

Ceva cu-adevărat frumos.

Cum îţi place fata mea?

O, asta e o eşarfă frumoasă. Tu i-ai cumpărat-o, Mickey?

Poţi paria asta.

E o femeie frumoasă, într-adevăr. Eşti un om norocos.

În orice caz, când m-am urcat în vârful clădirii,

era acolo un telescop.

M-am uitat prin el în sus şi nu era un nor în cer,

doar luna plină, la fel de goală ca mine în ziua în care m-am născut.

Nu-mi spune asta! Te-am văzut! Te-ai uitat la el!

Nu vreţi să încetaţi odată?

Ce se întâmplă?

Aşa că am plecat.

Berlin m-a dus la mama, care locuia în Jackson.

O să-mi găsesc o slujbă. Mă gândeam că poate au nevoie...

Ajută-mă cu această rădăcină, vrei? Nu pot s-o scot de tot.

Mă gândeam că poate au nevoie de cineva la magazinul de gogoşi.

Mi-ar plăcea să încerc să-mi termin şcoala.

Întotdeauna te-ai priceput la grădinărit.

Mamă, nu vreau să mă întorc.

Dumnezeule, a trebuit să-ţi vând vechiul tău pat, Francine.

Vreau să stau aici pentru o vreme.

Multe femei trebuie să se împace cu bărbaţii lor.

Mai ales dacă au şi copii.

Şi de cele mai multe ori bărbaţii n-au vrut să fie răi.

Vrei să-mi dai bidonul ăla de acolo, scumpo?

Dacă faci un pat tare, trebuie să dormi pe el.

Ai avut deja greţuri dimineaţa?

Nu este corect.

Acum, ştii şi tu că Mickey va veni după tine.

- Te-a sunat deja... - Nu vreau să vorbesc cu el!

Este şi copilul lui.

Ştiu că este gelos, dar asta e ceva natural.

Este datoria ta să stai alături el.

Francine, te iubeşte.

Nu este chiar aşa de rău, nu-i aşa?

Nu, nu este aşa de rău.

Aici.

Fiica mea!

Christy Marie.

Era atât de mândru când s-a născut Christy.

Când avea şase luni, ne-am mutat în propria noastră casă.

Nu era el cel mai minunat, dar chiar eram fericită.

Vrei să scoţi mai întâi scaunul copilului, dragă?

Am ajuns, în sfârşit, s-avem locşorul nostru.

Te iubesc.

Ştii unde vreau să sădesc grădina? Chiar în faţă.

# Tu eşti raza mea de soare,

# Singura mea rază de soare

Noul loc de muncă va merge chiar bine.

Copilul e atât de mare.

- Ce vârstă are acum? - Şase luni.

Îţi vine să crezi asta?

Mama mea o fi simţit vreodată despre mine ce simt eu acum?

O iubesc atât de mult. Şi Mickey, la fel.

Scoală-te.

Hei, fetelor, intraţi înăuntru. O să punem nişte muzică.

Mă bucur că eşti aici.

Voi, băieţi, sunteţi pregătiţi pentru nişte bere în plus?

Toată lumea este. Vrem ceva mai multă mâncare, dragă.

- Ernie vrea cinci hamburgeri. - Să fie trei.

Hei, când ai făcut asta?

Ieri.

Unde?

Hei, Mick, vrei să schimbi melodia?

În oraş.

De ce?

Am dus-o pe Christy în oraş, Mickey. Fiindcă suntem singuratici aici.

Ţi-am spus să nu te duci în oraş fără mine.

Deci, ce crezi?

- Nu-i rău. - Da, nu e rău.

Eşti bine?

Nu ştiu cum să te descurci cu asta.

Lucrurile au fost foarte bune de când s-a născut Christy.

Este puţin instabil de când şi-a pierdut slujba.

Îmi pare rău, Francine, dar asta nu e corect.

Şi eu sunt la fel de vinovată.

Suntem acum o familie. Trebuie să încerc să fiu o soţie bună.

Trebuie să-mi dau seama ce vrea şi ce gândeşte.

Stai să vezi că va veni aici din clipă în clipă ca să-şi ceară scuze.

O să-l laşi să facă asta?

Nu-i este uşor nici lui, să ştii.

Este greu să fii un soţ bun şi un tată bun.

Îşi dă toată silinţa.

Nu te mai uita la mine. Sunt în regulă.

Într-adevăr.

Toţi au plecat.

- Nu e nevoie să faci asta. - Vreau s-o fac.

Fran,

îmi pare rău.

Să nu vorbim despre asta, bine?

Nu ştiu cum de te împaci cu mine uneori.

Nu mă pot controla.

Nu te merit cu adevărat.

Nu?

Eu, nu?

"Da, da, Mickey, mă meriţi.

Ba bineînţeles că da, Mickey, nu spune asta."

# Singura mea rază de soare

# Tu mă faci fericit

# Când cerul este gri

- Scuzaţi-mă. - Mai tare. Cântaţi mai tare.

# Nu vei şti niciodată, dragă

Mai tare.

# Cât de mult te iubesc

Cântaţi!

# Te rog, nu-mi îndepărta raza de soare

Ţi-am spus să taci. Ai o gură mare, Fran.

Lasă-mă în pace!

- Taci! - Eşti bolnav!

Nu!

Nu!

Nu, nu!

- Te urăsc! - Spune-o din nou!

Nu!

Căţea!

Fran, vino aici.

Nu vreau.

- Vino aici. Vreau să vorbesc cu tine. - Nu.

Vreau să-ţi spun că îmi pare rău.

Te iubesc.

De ce ai făcut asta? De ce?

Nu plânge.

Te rog.

Îmi pare rău, doamnă Hughes, dar nu noi facem regulile.

Capul casei este cel ce trebuie să facă cerere pentru ajutor social.

Dar de ce nu a venit soţul tău cu dvs.?

El doar...

Cred că e prea mândru.

Copii mei sunt înfometaţi.

Problema este că nu puteţi obţine ajutor social decât dacă divorţaţi de soţ.

Acum, tot ce trebuie să faceţi este să semnaţi actele potrivite.

Aş putea să vă dau o cartelă de hrană chiar acum dacă aş avea acele acte.

- Şi tot ce am de făcut e să semnez? - Asta-i tot.

Scumpule...

Soţul meu a spus că mă va ucide dacă-l voi părăsi.

Tribunalele v-ar proteja.

- Unde sunt actele? - Sunt chiar aici.

Acum, vreau să citiţi înainte de a semna,

şi apoi plătiţi doar taxa de depunere la dosar, iar actele intră în vigoare.

Taxa? Cât costă?

7 dolari, doamnă Hughes.

7 dolari?! Credeţi că aş fi aici dacă aş avea 7 dolari? Nu-i am.

Înţeleg.

Ei bine...

Nu vi-i pot înapoia.

Veţi dori să citiţi asta cu atenţie,

iar apoi, în şase luni, veţi merge în instanţă pentru decizia definitivă.

- Acesta este actul de divorţ? - Da.

Poţi fi divorţat aşa, pur şi simplu?

Pur şi simplu.

"Charlotte şi Sally se aflau în casă.

"Ei râdeau.

"Când Willie a ajuns la marginea pădurii,

"el se culcă pe o movilă de muşchi rece, verde.

"Luna se aşeză ca o farfurie mare pe cer.

"A ridicat ochii şi..." Ce crezi că s-a întâmplat?

- L-a prins un urs. - Ah! Un urs.

Nu, nu mai puteau să-l vadă fiindcă venise noaptea.

"Şi când s-au uitat dimineaţa, el dispăruse." Unde a plecat?

Bine, treci pe bancheta din spate. Haide. Fii cuminte. Joacă-te un joc.

Sunt mândră de tine, dragă. Faci un lucru bun.

- Încetează! - Îmi este oarecum frică să renunţ.

Încetaţi! Încetaţi!

- Hai, fiţi cuminţi! - Eu am spus prima!

Am împachetat atât de repede, că nici nu ştiu dacă am luat totul.

Vei fi bine, Francine.

- Eu am zis asta. - Vei fi bine.

Să cântăm o melodie, bine?

- "Tu eşti raza mea de soare"? - Da.

# Tu eşti raza mea de soare - E un cântec tâmpit!

# Singura mea rază de soare

# Tu mă faci fericit

# Când cerul este gri

# Nu vei şti niciodată, dragă

# Cât de mult te iubesc

# Te rog nu-mi îndepărta raza de soare

# Tu eşti raza mea de soare

# Singura mea rază de soare

# Tu mă faci fericit...

IARNA - 1970

Le-ai păstra pe verandă?

Vei avea o soră mică. Care e un nume frumos?

- Shelly. - Shelly?

- Bună. - Uite cine e aici.

- Ce mai faci? - Bună, dragă.

Sunt fericită că eşti aici.

- Tu! Uite ce ţi-a crescut burta. - Da. Intră.

Hei! Ce mai faci, Christy?

- Ghici ce? - Ce?

- Şi eu sunt însărcinată. - Serios?

Încă nu se vede. Sunt doar în două luni.

- Ce mai fac Ernest şi copilul? - Bine.

- Stai pe verandă. - Hei, Jimmy.

Nu-mi vine să cred... Uită-te la toate aceste nume!

Dumnezeule.

Iată-mă: Gaby şi Ernest.

Ştiu.

Aici, Vic şi Lois.

A, iată-i şi pe gemeni: Terry şi Tommy.

Doamne, unde sunt toţi aceşti oameni?

Pare o altă lume, nu-i aşa?

Da.

Am auzit că divorţul merge înainte.

Nu ştiam ce altceva să fac.

Credeam că-i va veni mintea la cap, dar n-a fost aşa. Am auzit că are o altă fată.

Eşti în picioare, Fran.

Ai făcut tot ce poţi.

Mickey are un temperament rău. Întotdeauna a avut.

Dar mă iubeşte.

Poate că asta va fi tot ce-i mai bun deocamdată.

Da.

Francine?

Am văzut-o.

Berlin îmi zise că nu poate să spună care dintre voi două seamănă mai mult una cu alta.

Arăţi bine, Francine.

A fost o naştere destul de uşoară.

Ce nume o să-i dai?

Nu ştiu. Poate Nicole.

Ca cea din telenovelă, îţi aminteşti?

Acelea erau nişte zile bune.

N-ai de gând să întrebi despre Mickey?

Păi, e bine. Şi-a revenit cu totul.

Are un serviciu.

Acum, când o să vă împăcaţi ca să fiţi o familie aşa cum ar trebui?

Suntem divorţaţi.

Tocmai i-ai născut copilul, Francine. Ăsta nu este divorţ.

Copiii au nevoie de tatăl lor.

Am făcut-o pentru copii.

S-a schimbat acum.

Nu-l mai iubeşti, Francine?

Femeia trebuie să guste şi amarul împreună cu dulceaţa, ştii tu.

Mickey te iubeşte, Francine, ceva de speriat.

Vrea să-şi vadă copiii.

Mi-e teamă.

Nu te va răni, iubito.

Acum el stă deoparte pentru că aşa ai vrut tu,

dar este greşit să ţii un tată la distanţă de copiii lui.

Nu este de folos să vorbeşti cu ea.

Ba da, este.

M-a ascultat.

Arăţi minunat.

- E-n regulă dacă intru? - Da.

Tu ai rânduit toate astea?

Ai o gospodărie grozavă.

- Ai făcut pui? - Da.

Mi-a fost dor de mâncarea gătită de tine.

Îmi e dor de tine.

Lucrezi?

M-am îndreptat cu totul.

- Vrei să vezi copilul? - Da.

O! Uită-te la asta!

Seamănă cu Christy, nu?

Hei, iată-l pe tăticul tău.

Gaby va sosi din clipă-n clipă ca să-i aducă acasă pe copii.

Totuşi, nu mai pot sta să-i văd.

Hei, Fran, vreau să ne împăcăm.

Suntem divorţaţi, Mickey.

O mie de divorţuri nu pot schimba nimic. Eşti a mea.

Nu vreau să mă întorc.

Nu vreau să fie iar aşa cum a fost.

Hei!

Nimeni nu mă cunoaşte ca tine.

Hai, spune-mi că nu ţi-a fost dor de mine.

Ba da, mi-a fost dor de tine.

Va fi mult mai bine de data asta.

Îţi promit.

S-a terminat.

Ştii, pot să vin şi să plec oricând vreau eu.

Pleacă, Mickey.

Christy, nu fugi. Christy.

Bunico!

Ştiam că vei veni!

Este rănit rău, Francine.

A trecut la semafor şi a fost lovit de un camion al firmei de telefoane.

O, nu.

Aduc cu avionul un chirurg din Chicago. Un fel de specialist.

- Nu mă vrea nici pe mine, nici pe altcineva. - Trebuie să merg la baie.

Te tot cheamă pe tine.

Cât de rău este?

Este foarte rău. Doctorul spune că-i posibil să nu scape.

- Trebuie să merg la baie repede! - Îl duc eu, îl duc eu.

Haide. Să mergem, băiete.

E-acolo înăuntru, plin de fracturi.

Am venit să te cruţ. Du-te să dormi puţin.

Ceilalţi sunt în sala de aşteptare.

Încă nu mă recunoaşte, firavul.

Este o minune că mai ştie ceva. A fost îngrozitor de aproape de moarte.

Doctorul spune că este un miracol.

Trebuie să-ţi predau asta ţie, Francine.

Sigur că nu ne-am gândit prea mult la divorţul tău de Mick,

dar tu te descurci la nevoie.

Ne bucurăm că te-ai întors.

Mulţumesc.

Voi mai rămâne puţin.

M-am gândit: "Dumnezeule, nu va reuşi niciodată."

Când i-am luat mâna, a început să plângă. Şi eu la fel.

Stăteam acolo gândindu-mă cât de îngrozitor era. Nimeni nu merită asta.

Ce?

Da.

Asta-i bine.

Nu, patul meu nu este prea tare.

Ce se întâmplă, dragă?

Nu te aud.

Te îmbrăţişez prin telefon.

Sper că te văd curând.

Te iubesc.

Gaby îmi tot spunea să nu mă întorc.

Dar simţeam că-i eram datoare lui Mickey să am grijă de el.

Aşadar, când soacră-mea Flossie a zis că era liberă casa vecină cu ei, m-am mutat acolo.

PRIMĂVARA - 1971

Vrei să vorbeşti cu mama?

Am hotărât că, dacă tot e să-l ajut pe Mickey să se înzdrăvenească,

trebuie să fiu cât mai aproape de el.

- Îi datorez asta. - Mamă, e pentru tine.

Nu-i datorezi nimic.

Bună, sunt ocupată. Te sun eu înapoi.

Tu nu l-ai văzut în spital. Era aproape mort.

Mi-aş dori să fi fost.

Doamne, groaznic de spus aşa ceva.

Cu siguranţă mă bucur că Ernest nu m-a auzit.

Ai grijă.

Ştii, Francine,

uneori cred că asta e singura cale prin care vei scăpa de el.

Suntem divorţaţi, Gaby.

Oricum, va trăi acolo cu Flossie.

Imediat cum se face mai bine, plec.

Chiar te păcăleşti singură, Francine.

Mulţumesc că m-ai ajutat să mă mut.

Împotriva bunei mele raţiuni.

Au ajuns! Mami, mami, au ajuns!

Tati! Mi-a fost dor de tine!

Copiii au fost atât de fericiţi să-l vadă pe Mickey când a venit acasă de la spital.

Fran.

Doctorii nu erau siguri dacă va mai fi vreodată la fel.

Stai, Fran nu vine?

Te vei simţi mai bine imediat ce-ţi vom schimba pansamentul.

M-am gândit: "Cum aş putea pleca?"

Ce-ar fi crezut copiii dacă aş fi plecat şi l-aş fi părăsit pe tatăl lor?

Fran!

Fran, vino aici!

Hei, Fran!

Mamă, tata spune că vrea să vii şi vrea să vii imediat.

Ştiu. Îl aud.

Haide, Fran! Vino aici!

Mickey vrea să-i schimbi tu pansamentul.

Poate să şi-l schimbe el singur. Doctorul a spus că trebuie să înveţe.

Fă-o pentru mine, Fran.

Se pare că nimeni nu poate face nimic pentru el, în afară de tine.

Uită-te la el. E acasă de peste o lună, şi încă zace pe aici.

Doctorul a spus că ar trebui să încerce să meargă.

Cum se va face bine dacă îl trataţi ca pe un bebeluş?

Aceasta e casa mea. Nu cred că trebuie să adopţi tonul ăsta cu mine.

Îmi pare rău. Sunt obosită.

Am trei copii de îngrijit acasă, şi pe el aici...

El nu va face nimic pentru el însuşi.

Mă duc acasă. N-o să mai rămân. Nu pot suporta mai mult.

Hei!

Nu poţi rămâne aici.

Dar ce zici de o întâmpinare plăcută?

Tati!

N-o să rămâi aici, Mickey.

Cine mă va opri?

- Suntem divorţaţi. Ajutorul social... - Haide.

Hei, haide, Fran.

E timpul să vin acasă.

Lucrurile nu mai sunt cum erau pe-aici.

- Să-ţi mai aducem? - Nu.

Puneţi-le jos. Vreţi să mă ajutaţi să le împăturesc?

Mi-e foame...

Voi găti cina imediat.

Nu de mâncare mi-e mie foame.

Mickey.

- Acum sunt mai bine. - Copiii.

Să ne căsătorim din nou.

- Nu, nu ar funcţiona. - Ba sigur că da.

Tu eşti a mea, Fran. O mie de divorţuri nu te pot îndepărta de mine.

Nu, Mickey.

Hei, crezi că nu sunt destul de bărbat pentru tine?

Ba cred că o să fii bine.

Sunt bine chiar acum.

Nu mai merge, Mickey.

- Opreşte asta! Încetează! - Nu face asta!

- Du-te şi adu-o pe bunica! - Nimeni nu te va ajuta acum!

Bunico!!

Nu!

Nu mă răni! Încetează!

Nu! Nu!

Nu!

Oricum, cine ar vrea să se căsătorească cu tine?

Băiete, ai o mare problemă.

- Vira din calea mea. - Vino aici!

Fran? Unde eşti?

L-am calmat, doamnă.

Spune că nu te mai deranjează.

Nu o să-l luaţi?

Îmi pare rău, doamnă, dar nu l-am văzut făcând nimic,

aşa că nu ni se permite să facem arestarea.

Ei bine, puteţi merge la biroul procurorului dimineaţa

şi să depuneţi o plângere.

Plângere?

- Vreţi să vă duc la spital? - Nu.

Am băut puţin.

Cred că încă nu sunt bine.

Frannie, mă umilesc.

Scuze. Nu voi mai face asta.

Să nu mă mai loveşti niciodată în faţa copiilor mei sau a oricui altcuiva.

Copiii tăi?

Te voi părăsi. Voi lua copiii şi voi pleca.

N-o să pleci nicăieri.

Scoate-ţi ideea asta din cap.

Oriunde te-ai duce, te-aş găsi. Atunci ştii ce s-ar întâmpla?

Da, vei rămâne chiar aici,

altfel copiii ăştia n-o să mai aibă nicio mamă. Înţelegi?

Da.

Francine, în toate cercetările mele, nu am găsit nici măcar un precedent

care să susţină pledoaria bazată pe autoapărare,

aşa că iată ceea ce recomand...

Să renunţăm la auto-apărare şi să schimbăm pledoaria

cu nevinovăţie motivată de alienare mintală temporară.

Adică nebunie?

Nu, mă refer la faptul că, dacă pot obţine mărturia unui expert

în ceea ce priveşte starea dvs. de spirit în momentul uciderii,

s-ar putea să avem o şansă.

Acum, va trebui să vedeţi câţiva psihiatri.

Sunteţi dispusă să faceţi asta?

Următorii câţiva ani au fost cei mai buni pe care noi i-am avut.

PRIMĂVARA - 1976

Mickey s-a mai calmat puţin, şi chiar m-a lăsat să mă înscriu la facultate.

Iar copiii, făcându-se mai mari, au făcut ca totul să fie mai uşor.

Dă-mi cheia reglabilă.

- O cheie. - Mulţumiri.

Am nevoie de ciocanul cu cap-bilă.

- Uite ciocanul, tati. - Mulţumiri.

- Unde v-aţi dus ieri? - La magazin.

- Ce aţi luat? - Aveam nevoie de lapte şi pâine.

Unde este acel ciocan? Am nevoie de ciocan.

- Este chiar acolo. - Tati!

Bine...

- Tati, eşti murdar. - Aşa, şi?

Mă murdăreşti.

- O iubesc pe mama ta. - Şi eu o iubesc pe mama.

Haide.

- Oh, nu! - Haide.

O să te învăţ.

- Aştepţi ceva? - Nu.

Mickey Hughes, Mickey Hughes.

Francine Hughes.

- Credeam că nu aştepţi nimic. - Dar n-aşteptam.

"Aceasta este confirmarea că dvs..."

Este un cec! De la guvern! Am primit bursă!

Îmi vor da bani ca să merg la şcoala de afaceri.

Ba n-o să mergi la şcoală.

Dacă obţin o diplomă, aş putea să obţin un loc de muncă.

Aş putea s-o frecventez dimineaţa,

şi aş fi acasă până se întorc copiii.

Şi aş putea avea grijă în continuare şi de casă.

Dacă nu mă duc, nu primim banii.

La început, mi-a fost teamă să-mi deschid gura în clasă.

Dar uşor-uşor, m-am simţit mai bine.

Îmi plăcea să mă prefac că cealaltă parte a vieţii mele nici nu există măcar.

Câte una din fiecare, vă rog.

Mulţumesc.

Nu, mulţumesc.

Te implor, Fran, abia mănânci câte ceva.

Asta fiindcă mănânci tu destul pentru noi amândouă.

Vrei să mergi şi tu la cumpărături după cursuri? Mergem la mall.

Nu pot. Soţul meu are nevoie de maşină.

Bună, Henry.

- Îţi aminteşti de Henry. - Da. Bună, Henry.

Henry ne protejează şcoala, nu-i aşa, Henry?

Bună.

- Henry Eckworth. - Bună. Francine Hughes.

Încântat de cunoştinţă.

Mickey a început să se plângă din ce în ce mai mult despre şcoala mea.

Mi-era teamă că va încerca să mă oprească.

S-a îmbătat într-o seară şi a început să se dea la mine şi la copii,

aşa că i-am pus pe copii în maşină.

Cauţi ăsta?

De fiecare dată când încercam să fug, mă prindea,

şi lucrurile se înrăutăţeau.

Mickey, opreşte-te!

Hei!

Stop!

Stop!

O să te omor! O să te omor!

Ia-ţi mâinile de pe el!

- Lasă-l în pace pe băiatul meu! - Stai în spate!

Îl răneşti!

Lasă-l!

Dă-te înapoi!

Ia-ţi mâinile de pe el, ţi-am spus!

Lasă-l! Lasă-l!

- Încetaţi! - Lasă-l în pace!

Lăsaţi-mi băiatul în pace!

Durează aşa de prea mult timp.

Se va întâmpla ceva groaznic.

Sunteţi o familie.

Trebuie să ne ajutaţi.

Are dreptate.

Nu este nici vina lui Mickey, nici cea a lui Francine.

Doar că el nu e-n regulă.

Niciodată nu a mai fost în regulă de la acel accident.

Nu o să stau aici ca să ascult această discuţie.

Este adevărat, Berlin. Am ştiut asta din acea noapte la spital,

din clipa în care mi-a împins mâna.

Este şi în ajutorul lui Mickey.

Trebuie să fie trimis undeva unde poate primi ajutor.

E bine şi pentru copii.

Nu există ca vreun fiu de-al meu să meargă la psihiatrie.

Nu, atâta timp cât trăiesc ca să împiedic aşa ceva.

Stai jos, Berlin. Eu ştiu ce este bine.

Cred că sunteţi cu toţii îngrozitor de duri cu Mickey.

- Plec. - Nu pleci.

Priveşte-mă.

Berlin a stat departe timp de trei săptămâni. Flossie a clacat pur şi simplu.

L-a luat în cameră cu ea şi a stat acolo până ce el şi-a revenit.

N-am mai discutat niciodată despre isprava lui Mickey.

Ştiam că acum sunt cu totul pe cont propriu.

- Deci, cum te pot ajuta, doamnă Hughes? - Noaptea trecută, soţul meu...

...fostul meu soţ a încercat să mă omoare.

A lovit un poliţist.

Haide să mergem. Putem pleca, te rog?

Eu văd în raport că el este în perioada de probă.

Aţi luat legătura cu ofiţerul-supraveghetor pe care-l are, doamnă Hughes?

Nu, domnule.

Ei bine, nu vă faceţi griji. Din moment ce este în stare de probaţiune, automat el...

- Vreau să-l văd pe tati. - ...va fi ridicat.

Pune-l înapoi.

Vino aici. Vino aici. Treci aici.

- Mamă! - Când?

Nu pot spune când.

Aşa cum am spus, a încălcat termenii de probă prin atacarea unui ofiţer de poliţie.

Pentru asta, el va presta un serviciu o anumită perioadă.

Pot să completez o plângere? Ştiţi, pentru tentativă de ucidere?

Mi-e teamă că mă va ucide.

Nu ştiu ce altceva să fac.

Va trebui să las ca regulile probaţiunii să fie aplicate.

Dar reveniţi ca să vedem dacă mai sunt probleme.

Să mergem.

- Mă numesc Francine Hughes. - Încetează.

Sunt la un telefon în Lansing cu copiii mei.

- Încetează. - Încetaţi!

Nu am bani.

Încetează.

- Ex-soţul meu... - Mamă, ai putea s-o iei?

...care este în probaţiune m-a bătut.

A ameninţat că mă va ucide. Am nevoie de o anumită protecţie.

Îmi pare rău. Încetează!

Îmi pare rău. Am nevoie de o anumită protecţie.

Când?

Ia-o. Ia-o.

Mamă!

Păi, el e acasă chiar acum. Mi-e teamă chiar şi numai să mă duc acolo.

- Ridic-o. - Eu vreau să merg acasă!

Eu vreau să merg acasă! Nu vreau!

Eu vreau să merg acasă!

- Două zile? - Eu vreau să merg acasă!

- Încetează! - Lucrez la asta. Nu!

- Încetaţi! - Eu vreau să merg acasă!

Mamă, avem nevoie de ajutor.

- Noapte bună. - Noapte bună.

- Te iubesc. - Te iubesc.

Totul o să fie bine.

- Noapte bună. - Noapte bună.

Vise plăcute.

- Ne vedem mâine. - Bine.

- Te iubesc. - Te iubesc.

Lasă-mă înăuntru! Îmi vreau doar copiii!

Dă-mi copiii! O să-ţi sparg uşa asta în faţă!

E aici chiar acum.

- Vreau acei copii! Lasă-mă înăuntru! - Aţi putea să trimiteţi vreun ajutor?

Poliţia este pe drum. Pleacă de aici!

Şi ce va face poliţia?

- Lasă-mă înăuntru! - Nu!

Îmi vreau doar copiii!

Poate deocamdată ar trebui să-i laşi copiii.

Nu le-ar face rău niciodată.

Dă-mi-i pe copii sau o să-ţi sparg uşa asta în faţă!

Asta-l va calma.

Te rog, Francine, nu mai pot suporta. Pur şi simplu nu mai pot.

Oh, Doamne.

Flossie se va purta foarte frumos cu ei, scumpo.

Şi poţi să-i iei înapoi mai târziu.

Haide, copii, hai să mergem.

Francine, vrei ceva să mănânci, dragă?

Nu pot. Trebuie să plec.

Trebuie să primesc ceva ajutor înainte ca banii mei să se termine.

Trebuie să fac ceva în legătură cu Mickey.

A fost greşit să-l las să ia copiii.

Nu aveam de ales.

Trebuie să fac rost de nişte benzină înainte de a mă duce la Lansing.

Urează-mi noroc.

Sigur, scumpo.

Aţi putea să-mi recuperaţi copiii.

Şi să-l împiedicaţi pe soţul meu să-mi facă neplăceri.

Asta e sarcina poliţiei, doamnă Hughes. Poate ar trebui să angajaţi un avocat,

şi să-l daţi în judecată pe soţul dvs. pentru custodia copiilor.

Custodie? Sunt copiii mei!

Mă gândesc că ar trebui făcut ceva acum, înainte ca să se îmbete şi să mă ucidă.

O mulţime de femei părăsesc statul doar ca să scape.

Nu pot face asta.

Nu am o maşină. Nu am bani. Nu-mi pot părăsi copiii!

Primesc ajutor pentru copii aflaţi în întreţinere,

iar el n-ar trebui să trăiască cu mine, dar nu vrea să mă lase în pace.

Asta este o încălcare a legii, nu-i aşa?

Da, dar tot ce poate face acest departament este să vă anuleze ajutorul social.

Şi cum ar ajunge copiii dvs. fără asta?

Copiii nu-s la mine. Sunt la el.

Tot ce vreau e să-mi iau copiii înapoi.

Îmi pare rău, dar nu pot face nimic pentru dvs.

De ce nu-i aruncaţi afară în stradă toate hainele, iar apoi să închideţi uşa?

Sau aţi putea obţine un ordin de restricţie care să-l ţină la distanţă,

- ...iar apoi, dacă vă bate... - După ce mă bate. După.

Ştiu cum vă simţiţi,

dar vedeţi, doamnă Hughes, dacă luăm măsuri, singura pe care o putem acuza sunteţi dvs.

Nu ştiţi cum mă simt.

Nu vin, Mickey. Nu-mi pasă de promisiunile tale.

Bine. Dă-i drumul.

Nu o voi face.

Bine, trimite-i pe copii la mama ta,

- du-te în baie, şi închide uşa. - El părea că, într-adevăr...

- Ce? - El părea că, într-adevăr, regretă.

Nu mă mai suna!

Oh! Bună, dulceaţă.

Ce mai faci?

Nu, şi pe tine te iubesc.

Bine, e timpul să te culci.

Te iubesc.

Pa.

E aproape timpul să mergem la biserică, dragă.

Numai o secundă, mamă. Tocmai am terminat.

- Mami! - Vino aici!

- Mami! - Mamă!

Oh, Doamne!

- Ce mai faci? - Bine.

Bună, Fran. Copiii au vrut să te vadă.

Nu-ţi fă griji. Nu stăm mult.

Este ok.

Vrei ceva cafea? Tocmai ne pregăteam să mergem la biserică.

Păi, n-o să vă reţinem.

- Fran, vreau să vorbesc cu tine. - Haide, copii.

Vino aici, partenere.

Bine.

Serios, chiar nu trebuie să te întorci. Nici măcar nu-ţi voi cere asta.

Vreau doar să-ţi spun că...

...am renunţat la băutură.

Şi mă duc la biserică.

Ţi-am creat toate necazurile alea din cauza băuturii.

Nu se va mai întâmpla niciodată.

Asta e bine, Mickey. M-am decis deja că nu mă mai întorc.

Copiilor le e dor de tine, ceva de speriat.

Copiii au nevoie şi de mamă şi de tată.

De îndată ce primesc o slujbă şi mă stabilesc undeva, o să vin să iau copiii.

Fran, îi iubesc pe copii. Nu voi renunţa niciodată la ei.

Să renunţi la ei? Eu sunt mama lor. Dacă trebuie, Mickey, o să iau un avocat.

Mamă, să fi văzut ce mic dejun am făcut pentru toată lumea.

Şi am dus rufele la spălătorie.

Ce fată bună.

O mulţime de responsabilităţi pentru un copil.

Chiar îmi pare rău că nu vei veni cu noi.

Cred că te-ai hotărât.

Ai motivele tale, dar este dureros,

fiindcă el îşi dă toate silinţele.

Haide, copii, hai să intrăm în maşină.

Mi-e dor de tine.

- Pa, mamă! - Te iubesc, mamă.

Te iubesc.

Te rog, Fran. Va fi diferit de data asta.

Te iubesc.

Te vreau cu mine şi cu copiii.

Nu voi mai bea niciodată.

Dacă o voi mai face, puteţi pleca.

Pa, dimineaţa!

Pa, mami! Să mă ai în vedere!

La revedere!

Veţi auzi şi mărturia lui Christy Hughes şi a fratelui ei, James Hughes.

Ei vă vor spune că au văzut lupta.

Vă vor spune, de asemenea, că lupta s-a încheiat,

că James Berlin Hughes s-a culcat în dormitor,

şi că într-un interval de timp de după o jumătate de oră

şi până la două ore după ce s-a culcat,

Francine Hughes le-a spus să-şi pună hainele,

şi că, în timp ce mergeau la maşină,

amândoi au văzut o canistră de benzină care era pe veranda din spate

şi pe care nu o văzuseră mai devreme în acea zi.

La puţin timp după aceea, Francine Hughes a ieşit din casă,

a intrat în maşină şi a pornit-o, plecând de acolo.

După ce v-au fost prezentate toate aceste dovezi,

vă solicităm s-o găsiţi pe inculpată ca vinovată cu privire la capul de acuzare.

Vinovată de crimă premeditată.

Acum vă cer să vă puneţi în locul lui Francine Hughes,

şi după ce ea vă va spune ceea ce a trăit,

situaţia inumană în care se găsea,

încercaţi cât mai serios să vă puneţi în locul ei,

pentru a înţelege toate circumstanţele din punctul ei de vedere.

Francine Hughes nu este un criminal cu sânge rece.

După ce veţi auziţi istoria lui Francine Hughes,

după ce veţi auzi condiţia ei umană,

o să daţi verdictul de nevinovăţie la încheierea acestui caz.

Acum, aţi precizat că Mickey Hughes

a ameninţat-o de mai multe ori că o va ucide pe Francine.

El a spus în mod specific – după cum îmi amintesc că aţi depus mărturie –

că "tăbărâse cu totul pe ea"!?

Întrebarea mea, d-le ofiţer, de ce nu l-aţi ridicat?

Pentru că aceleaşi ameninţări mi le-a adresat şi mie, şi nu păreau...

Erau doar cuvinte.

Văd.

Pe ce v-aţi bazat această concluzie?

Pe faptul că el a avut ocazia, în timp ce mă ameninţa,

să o şi materializeze, dar n-a făcut-o.

Vă aflaţi în aceeaşi poziţie cu acuzata, domnule,

cu uniforma şi cu arma dvs. – presupun că purtaţi arma?

Da, este drept. Aveam o armă.

Vă consideraţi în aceeaşi situaţie cu Francine?

Nu v-a fost destul de evident

că el n-avea de gând să facă nimic cât timp eraţi încă acolo?

Nu am presupus asta, nu.

Doamnă Hughes, vedeţi persoana pe care o cunoaşteţi ca Francine Hughes

în sala de şedinţe de astăzi?

Da, domnule.

Doamnă Hughes, a fost măritată cu unul dintre fiii dvs.?

Da, domnule.

Cu care fiu?

Cu fiul meu James.

Noi îi spuneam "Mickey".

Îmi pare rău.

Sunt în regulă. Sunt bine.

În perioada din preajma zilei de 9 martie 1977,

cum aţi spune că se înţelegeau Mickey şi Francine?

Credeam că totul e la fel de normal între ei ca în cazul oricui altcuiva.

Ştiam că au câteva probleme.

Ştiţi, aşa cum are oricine, şi ei au avut dezacorduri

sau poate probleme financiare sau cine ştie ce alte chestii, dar nimic neobişnuit,

nimic care să mă deranjeze sau care să mă privească pe mine.

A fost vreodată o ocazie, doamnă Hughes,

când l-aţi văzut pe fiul dvs. s-o lovească Francine Hughes?

Niciodată.

Niciodată n-am văzut ca vreunul din fiii mei să-şi lovească soţiile.

Doamnă Hughes, vă amintiţi să vă fi spus vreodată copiii

că tatăl lor o bate pe mama lor?

Păi, copiii au venit de câteva ori,

spunând: "Mămica şi tăticul se bat."

Înţeleg, deci, că n-au spus: "Tăticul o bate pe mămica."

Presupun că au spus şi aşa.

Pe 12 august 1972,

la aproximativ 14 minute după ora 7:00,

vă amintiţi de o situaţie în care poliţia a venit la dumneavoastră acasă

pentru că fiul dvs. v-a lovit repetat în faţă?

Cu siguranţă nu!

Nu ştiu de unde vă procuraţi informaţiile.

- Bine. - Cu siguranţă nu ştiu de aşa ceva!

Doamnă Hughes,

vă amintiţi când aţi sunat la departamentul şerifului din ţinutul Ingham,

şi, cu această ocazie, Francine Hughes s-a ascuns în casa dvs.?

Să se ascundă în casa mea? Păi, se ascundea în casa noastră uneori.

Făcea asta chiar şi înainte să se căsătorească.

Nu ştiam dacă se băteau sau se jucau sau altceva.

Şi de cine se ascundea? De copiii ei?

Ei bine, nu ştiu.

Poate că se ascundea de el.

După aceea, spunea: "Mamă, este mai mult vina mea decât a lui."

Doamnă Hughes, nu vă amintiţi de poliţia care venea la dvs. acasă

când Francine se ascundea de Mickey

pentru că, printre altele, o bătea?

Nu-mi amintesc o astfel de ocazie.

Vă amintiţi să-i fi spus poliţistului că Mickey Hughes v-a lovit repetat?

- Nu, domnule. - Vi-l aduceţi aminte spărgând uşa

ca încercare de a intra în casa dvs. ca să pună mâna pe ea?

Nu a spart nici o uşă. N-a făcut aşa ceva!

Doamnă Hughes, n-am făcut decât să vă întreb.

Ei bine, mai bine m-ai întreba altceva, pentru că nu mi-a spart uşile.

- Sigur ai şi nişte informaţii bune. - Scuzaţi-mă.

Mai bine te-ai duce înapoi ca să mai faci rost şi de altele.

Acum, Christy, ce a spus el mamei tale în seara respectivă?

Adică vreţi să ştiţi ce fel de lucruri a spus?

Vreau să ştiu ce a spus, da.

Ei bine, a numit-o o curvă, şi el...

Spune-mi.

Îmi pare rău că trebuie să spui asta, Christy, dar ne vei spune ce i-a spus ei.

El a numit-o târfă şi curvă.

Mama ta părea deprimată, fericită sau normală sau ce?

Deprimată.

Acum, Christy, asta e prima oară

din câte îţi aminteşti, când tatăl tău a bătut-o pe mama ta?

Nu.

- A fost a două oară? - Nu.

- A fost pentru a treia oară? - Nu.

- Dar a patra sau a cincea oară? - Nu.

De câte ori tatăl tău a bătut-o pe mama ta?

De prea multe ori ca să le mai număr.

Ţi-l aminteşti pe tatăl tău prinzând-o pe mama ta de braţe

şi sucindu-i-le la spate?

Îţi aminteşti să-i fi arătat poliţistului cum a făcut?

Da.

Christy, îţi aminteşti să le fi spus poliţiştilor

că tatăl tău a lovit-o în faţă şi a lovit-o în cap?

Da.

- Aşa? - Nu ştiu.

De obicei, cu dosul palmei, cu pumnul sau cu partea din faţă a mâinii.

- În manieră cunoscută, nu? - Da.

Mama ta a încercat vreodată să scape,

să plece cu tine şi cu fraţii tăi?

- De multe ori. - De multe ori?

Şi îţi aminteşti unde vă duceaţi?

De obicei, la bunica Hazel Moran din Jackson. La casa ei.

Şi ce se întâmpla în acele ocazii când plecaţi la Jackson?

El venea şi făcea ameninţări, de genul spargerii uşii şi a lucrurilor, dacă ea nu...

Ce a spus el că ar fi făcut dacă ea ar fi încercat să-l părăsească?

Că o să o omoare.

A spus că dacă ar fi plecat cu tine, ar fi ucis-o?

Da.

De câte ori a spus el asta?

De două sau de trei ori. Nu mai ştiu.

Christy,

ce simţi în legătură cu faptul că tatăl tău nu mai este?

Ţi-e dor de tatăl tău?

Nu.

Te bucuri că s-a dus?

- Obiecţie. - Se aprobă.

Asta-i tot, Onorată Instanţă.

Apărarea o cheamă la bară pe Francine Hughes.

- De ce nu l-aţi părăsit? - La început nu am făcut-o pentru că...

...simţind ceea ce simţeam cu privire la el

– ştiţi, fiind aşa de tânăr şi neputând să lucreze sau ceva de genul ăsta –

ce să-i mai fi luat şi eu?

Puteam oare să-i iau copiii şi să-l părăsesc?

Şi ştiam că dacă aş fi făcut-o, m-ar fi găsit.

Pe 9 martie 1977 nu a fost pentru prima dată când v-a ameninţat că vă va ucide.

Aţi luat în serios aceste ameninţări?

Când a început să le facă, nu am luat în serios,

dar când... a început să mă urmărească

şi să mă fugărească pe drum şi chestii de genul ăsta,

l-am luat în serios.

În ultimul an, am ajuns să cred că mai devreme sau mai târziu ar fi făcut-o.

Eram speriată.

Foarte speriată.

Şi era ca şi cum voia să mă posede.

Francine, aţi spus că copiii dvs. sunt

cel mai important lucru din lume pentru dvs.

În acest context, aş dori să vă întreb

dacă vă aduceţi aminte de un incident care a avut loc acum ceva timp.

Da.

Poţi să ne spui ce s-a întâmplat?

Copiii ne tot rugau să aibă şi ei un căţel, iar nişte cunoştinţe ne-au dat o căţeluşă.

Copiii au numit-o "Lady".

Era foarte frig când am adus-o acasă,

dar Mickey n-a vrut s-o lăse înăuntru.

Aşa că vecinul nostru ne-a oferit o cuşcă de câine veche şi găurită,

şi am fixat-o în spatele garajului

şi am pus paie în ea ca să-i ţină de cald căţeluşei.

A venit momentul când căţeaua avea să aibă pui?

Da, avea să aibă pui înainte de a împlini un an.

Când era aproape să-i aibă, a început să dea semne că-i era foarte rău

şi că ei nu se vor naşte.

L-am întrebat pe Mickey dacă am putea s-o ducem la veterinar, dar nu ne-a lăsat.

Copiii plângeau şi alergau când afară, când înăuntru,

strigând în lacrimi: "A mai ieşit unul, tot mort."

L-au rugat pe Mickey să ne lase să o aducem înăuntru, pentru că era rece,

dar nu a vrut, aşa că am încercat să o strecurăm pe veranda din spate.

El a găsit-o şi a scos-o afară. Ea sângera.

Ce s-a întâmplat cu câinele?

Când am ieşit afară mai târziu, murise.

Era culcată pe pământ.

Când copiii au ieşit şi ei, au spus: "Mamă, e îngheţată."

Deci, câinele a îngheţat la moarte după ce a dat naştere acelor pui?

Da.

Acum, Francine,

vom merge pe 9 martie 1977.

Îmi puteţi spune cum a început acea zi?

Ca orice altă zi.

M-am trezit la ora 5:30 şi am început să mă pregătesc să merg la şcoală.

Când am ajuns la şcoală, m-am simţit foarte bine.

Când am ajuns acasă, eram oarecum obosită.

Ai întârziat!

Cinci minute. A trebuit să conduc o fată acasă.

Şi acum o s-o conduci acasă în fiecare zi?

Nu, o să meargă normal. Nu am de ce s-o mai conduc.

Şi am nevoie de ajutorul tău. Salvează-mă! Salvează-mă! Vă rog!

Te voi salva.

- De ce ai luat ăsta? - Pentru că tot am ieşit împreună cu toţii.

Ce avem la cină? Nu e niciun pic de carne aici. Nu e nimic!

Am câteva semipreparate pentru cină la care le face reclamă la televizor.

Ştii că nu îmi plac.

M-am gândit că, oricum, nu vei mânca aici.

Asta e problema cu tine. Întotdeauna te gândeşti.

Nici măcar nu vreau să simt mirosul de la gătitul chestiilor ălea.

Haide, ieşiţi afară! Haide!

Asta e o altă problemă. Şcoala!

Nu vei mai merge acolo!

Nu voi renunţa.

Ce?

Dă-mi voie să-i hrănesc pe copii, iar apoi o să-ţi gătesc şi ţie altceva mai târziu.

Nu. Nu. Nu.

Fără şcoală.

Nu voi renunţa la şcoală.

Te pot aranja astfel încât să nu te mai duci niciodată.

Dă-i drumul, atunci!

Nu!

Da?

Lasă-mă în pace!

Mă gândeam doar că

poate ar fi trebuit să spun pur şi simplu: "O să renunţ la şcoală",

să-l calmez, şi apoi să-mi imaginez o modalitate cum să mă întorc la şcoală.

Dar nu am putut.

Ceva s-a revoltat în mine şi a spus: "Nu!

"Dacă spui aşa, Mickey va câştiga aşa cum a făcut-o întotdeauna,

şi nu vei mai reveni niciodată la şcoală".

M-am întors înăuntru şi Mickey a început să mă ia la pumni.

Iar Christy s-a dus la Flossie ca să sune la poliţie.

Te lovea când a ajuns poliţia, Francine?

Nu.

Când şi-a dat seama că vor veni, s-a dus în sufragerie şi s-a aşezat.

Şi ce s-a întâmplat după ce au plecat poliţiştii?

I-am spălat pe copii, şi ne-am aşezat la masă.

Îmi amintesc că mă ustura buza de la sare acolo unde mă lovise.

Am încercat să fim liniştiţi, iar el stătea în sufragerie.

Apoi a intrat în bucătărie ca să-şi ia o bere.

Curăţă! Curăţă!

Stai jos!

Aşa! Aşa! Aşa!

Cum rămâne cu şcoala? Cum rămâne cu şcoala, şcoala, şcoala?

Nu. Nu. Nu mă mai duc.

Nu.

Te-ai urcat în dormitor ca să cureţi vasele de la cina lui Mickey.

El era acolo. Ce s-a întâmplat?

Mi-a spus: "Ce zici de una scurtă?"

Ce însemna asta?

Vroia să facă sex.

De ce nu ai refuzat pur şi simplu?

Ştiam că dacă aş fi refuzat, ar fi început din nou.

Nu voiam să trec din nou prin asta.

Copiilor le era foame. Plângeau... Chestii de-astea.

Şi eram îngrijorată pentru ei, aşa că am făcut-o.

Cum te-a făcut să te simţi?

Îmi venea să vomit.

L-am urât mai rău decât l-am urât vreodată mai înainte.

Din cauză că...

...era beat, a durat mult timp.

După ce a dormit, m-am îmbrăcat,

şi... le-am spus copiilor că pot să iasă afară.

Ce vă trecea prin minte, Francine?

Este greu să descriu cum mă simţeam.

Mă gândeam că...

Ei bine, mă gândeam la toate lucrurile care mi s-au întâmplat.

Cât de mult rău mi-a făcut toată viaţa.

Şi m-am gândit la şcoală.

Tot acel efort pentru nimic.

Indiferent ce am realizat în viaţă, Mickey a distrus.

Şi apoi m-am gândit la copiii mei,

şi la cum viaţa lor devenise la fel de îngrozitoare ca a mea.

M-am gândit: "Du-i departe de aici. Pleacă, nu mai sta.

"Iar când Mickey se va trezi, tu şi copiii veţi fi plecaţi.

Când Mickey se va trezi, tu şi copiii veţi fi plecaţi."

Scuze.

Ce se întâmplă?

Ce se întâmplă? Casa arde!

Bine, Francine, să reluăm.

Aţi aşteptat până când Mickey a adormit, corect?

- Corect? - Da.

Atunci aţi luat copiii la maşină, nu?

Aţi luat benzina din garaj şi v-aţi întors în casă, nu?

Apoi, aţi turnat benzina în jurul patului,

apoi aţi aprins un chibrit şi aţi alergat apoi la maşină, corect?

- Corect? - Da.

Bine, copiii erau în maşină, erau speriaţi şi plângeau,

şi aţi pornit maşina îndepărtându-vă.

Francine, ce aţi făcut? Unde v-aţi dus?

Am fugit să-mi scap viaţa... viaţa mea şi a copiilor mei.

Francine, aţi premeditat şi aţi planificat moartea soţului dvs., Mickey Hughes?

Nu.

Apărarea a terminat.

Juriul a revenit.

Sunteţi aşteptată jos.

- Juriul a ajuns la un verdict? - Da, Onorată Instanţă.

Noi o găsim pe inculpată ca nevinovată din motive de nebunie temporară.

Foarte bine, d-nelor şi d-nilor. Vă mulţumesc pentru serviciul dvs. în această chestiune.

Şi îi mulţumesc fiecăruia dintre voi...

D-na Hughes va fi pusă în libertate imediat.

Traducere, adaptare, sincronizare: okid

Subtitrare descarcata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania