Original subtitles

Ştii ce înseamnă pentru mine o zi rea ? Cea de pregătire.

Nici brânză topită pentru sandviş nu este.

Ai dreptate.

- Şefu' ! - Aşa-i !

Aşa cum nu mă poate motiva...

... nu ştiu, un câine care mănâncă un os.

Începi să fii cârcotaş, omule. Nu ştiu cum te vei descurca aşa.

Asta-i o zi proastă pentru mine !

Eu nu sunt soldat,

dar cei doi fraţi ai mei sunt.

În ultimii doi ani, ambii au luptat în Orientul Mijlociu, Divizia 82 Aeropurtate.

Isaac a fost comandant de pluton în Afganistan şi căpitan în Irak.

Joe a luptat în Irak împreună cu el, ca lunetist.

Isaac va fi trimis astăzi, pentru a treia oară, în Irak.

Fort Bragg, sediul Forţelor Aeropurtate şi al Operaţiunilor Speciale.

Tată Ceresc, Îţi mulţumim !

Eşti Dumnezeul care ştie tot ce se întâmplă chiar în acest moment.

Ştii tot ce este în jurul nostru,

tot ce se întâmplă fiecărui membru al familiilor noastre,

toate temerile şi simţirile lor. Ne rugăm Ţie să ne dai tărie !

Când iei în braţe copila asta, fie adoarme,

fie începe să râdă.

Stă aşa de zece minute, parcă ar ştii că urmează să plec.

Dar înainte nu a mai făcut aşa ceva.

Voia să-şi ia rămas bun.

Aşa ceva îţi cauzează cea mai mare strângere de inimă.

Nu ştiu cum să descriu aşa ceva.

Speri doar să mai poţi revedea acea fiinţă dragă.

Poate că merg pentru ultima dată spre uşă,

părăsindu-i pe aceia pe care îi iubesc cel mai mult.

Şi pentru ce ? Pentru o cauză !

Mereu ţi-am zis că eu cred în ceea ce fac.

Dar, la naiba, mă întrebi mereu dacă e posibil să nu mă mai întorc.

Doamne, ai grijă de noi cât vom fi plecaţi !

Ne rugăm în numele Tău ! Amin !

Traducerea şi adaptarea: Mihai Dumitraşcu - Klaxxy

FRAŢI LA RĂZBOI

Chiar dacă aceasta este a treia plecare a lui Isaac,

tot mă mai simt ciudat să-l ştiu că pleacă la luptă.

Dar nu simt acelaşi lucru pentru fratele meu mai mic, Joe.

Deja a fost şi el odată, în Irak, în unitatea lui Isaac.

Este amuzant. Să dărâmi o uşă cu piciorul,

să intri şi să cureţi clădirea, e mişto. E distracţie, ce mai...

Din cauza surplusului de adrenalină ? De asta este amuzant ?

Înţelegi ce zic eu ? Este aşa, precum o viaţă...

Chiar şi la instrucţie, sau real, când dărâmi uşa aia cu piciorul,

este ceva deosebit. Este grozav !

Trebuie să deţii puterea.

Trebuie să ai un câine ciobănesc ca să îţi aperi oile de lupi.

Oile sunt nevinovate, doar ştii asta.

Câinii ciobăneşti, ei fac ordine în haos. Trebuie să pui ordine în haos

dacă vrei să ai o viaţă liberă şi organizată.

Imaginează-ţi ! Intri într-o casă plină de nebuni.

De sus până jos.

Trebuie să vezi şi să faci aşa ceva.

Discuţia cu Joe m-a făcut să-mi dau seama

cât de mult s-a schimbat în ultimii doi ani,

şi cât de apropiat a devenit de Isaac.

Pentru prima dată am început să simt distanţa apărută între mine şi fraţii mei.

De ce ai pornit camera video ?

Salut, Thad !

Aici suntem toţi cei cinci fraţi Rademacher.

Isaac, Claus,

Thad, Joe şi eu, Jake.

Eu sunt fratele cel mai mare, Joe este cel mai mic.

În urma noastră au venit cele două surori,

Hannah şi Jane.

Am crescut în Decatur, Illinois.

Copilăria noastră a fost una obişnuită. Jocurile copilăriei...

Nu-mi trage pantalonii !

Cercetaşi, jocuri de fotbal, vacanţe cu familia.

Cred că asta înseamnă "viaţă americană".

Crescând, inevitabil unele din treburile părinţilor mi-au revenit mie.

Mă bucuram privindu-i pe cei mai mici,

şi curând mi-am intrat în rol.

Dar, pe măsură ce băieţii au devenit bărbaţi, lucrurile s-au schimbat.

Fiecare a ales un drum diferit.

Isaac a absolvit primul pe clasă, în anul 2000, Tactici Militare, la West Point.

Acolo a cunoscut-o şi s-a căsătorit cu soţia sa, Jenny.

Joe l-a urmat pe Isaac pe calea milităriei.

A intrat în armată în 2003.

A avut rara şansă de a lupta împreună cu fratele său

la prima lui detaşare.

Ulterior a absolvit Şcoala de cercetaşi

fiind şef se promoţie al Şcolii de lunetişti, în 2004.

Devenit căpitan, Isaac pleacă acum ca voluntar, pentru a treia oară, în Irak,

unde va lucra ca ofiţer de operaţii

într-un grup de elită, o companie de cercetare la distanţă.

El este !

Tată, nu mă mai necăji ! Mulţumesc, Isaac !

Tu şi Isaac aţi devenit, cred, liderii grupului.

Tu, pentru că erai cel mai mare,

şi uneori erai cel care domina,

Alteori domina el. Depindea de ce făceaţi voi atunci

şi de felul cum vă jucaţi împreună.

Dă-i drumul, fiule !

Aici se poartă frumos, ştie că este filmat.

Cred că ambii băieţi erau interesaţi de viaţa militară,

măcar ca idee.

Oricum, Jacob nu putea merge la West Point,

dar fratele lui mai mic, Isaac,

s-a ataşat de această idee.

După insistenţe, a reuşit să meargă la Academia militară West Point.

Tu erai cel mai analitic dintre voi,

şi ai început să analizezi schimbările de personalitate

şi motivaţiile lor, cauzate de drumul pe care au plecat.

Lua parţi din jocurile de construcţii şi împreună cu ceilalţi copii

zicea: "Hai să le facem !"

Au fost vremuri bune. Creşteam alături de cei cinci fraţi mai mari.

Nu erau durităţi, voi, băieţi, nu m-aţi bătut niciodată,

nici nu m-aţi legat de vreun copac sau altceva asemănător.

Spuneaţi: "Nu-i putem face rău, este prima fată din lume !"

Jacob devenise finanţist principal,

şi spunea că va deveni finanţist senior peste un an.

I-am zis: "Poate ceva în finanţele internaţionale,

sau în domeniul afacerilor internaţionale ?"

Dar nu, el voia să devină actor.

După aceea am avut câteva convorbiri transatlantice interesante.

Atunci a avut loc marea schimbare.

Eu am fost cel care şi-a dorit să meargă la West Point.

Isaac voia să devină actor profesionist.

A câştigat premiul pentru actorie la liceu. Era un bun atlet.

Eu m-am pregătit încă din liceu pentru a merge la West Point.

Apoi n-am mai mers.

Îţi voi trimite un SMS când vom ajunge.

Să mergem !

Nu doar că am dorit să devin soldat, dar am făcut totul pentru asta,

pentru că mereu mi-am dorit să merg la război, să văd cum este acolo.

M-am descurcat greu în viaţă,

pentru că nu mi-a ieşit nimic din ce plănuiam când aveam 20 de ani.

Este foarte interesant. Rolurile s-au inversat.

Isaac şi-a luat viaţa mult mai în serios iar eu am început să mă gândesc la mine.

Unde pleci ? Pleci în Kuweit.

Aş vrea să ştiu ce se întâmplă în Irak, pentru că am doi fraţi în armata de acolo.

Cinci ore până în Kuweit.

Băieţii ăştia şi-au pus vieţile în joc.

De ce au făcut asta ? Trebuie să aflu !

Este important. Este de interes personal să o fac.

De asta am decolat împreună cu o trupă de pifani,

ca să-mi găsesc fraţii la război, în Irak.

- La revedere ! - La revedere !

- La revedere ! Toate cele bune ! - Mulţumesc mult !

Sunt obosit, mă doare capul, ochii mi-s răniţi din cauza tratamentului.

Este aproape 11:00. Chiar acum am ajuns în Kuweit.

Trebuie să ajungem la hotelul Hilton,

să-i telefonez maiorului şi mâine să plecăm spre Irak.

- Vreau să simt aerul din Kuweit ! - Este fierbinte.

Bună, mamă ! Sunt Jake.

Te sun din Kuweit.

Da, sunt în Kuweit. Sunt Jake. Da.

Doar puţin. Am ceva greţuri, sunt puţin cam obosit.

Mai am câteva. Nu le arunca, lasă-le aici !

Pentru schimbarea de climat ? Sunt medicamente pentru malarie.

După sosirea la Hilton,

am aflat că poliţa de asigurare a echipei mele a fost anulată.

Fără această asigurare

puteam să-mi pierd echipa şi lucrătorii de acasă,

şi urma să rămân fără asigurare medicală într-o zonă de război.

Atâta muncă pierdută din cauza asta.

Am decis că trebuie să merg mai departe, cu orice preţ.

Chiar în ultimul minut, când a sosit autobuzul,

cineva a strigat: "Aveţi asigurări ?"

Şi a continuat: "Acum vestea rea, costă 50 de dinari nenorociţi".

Este mult mai mult decât mi-era teamă că ar putea costa.

Suntem în autobuz, ne îndreptăm spre aeroportul de lângă Kuweit.

Toate perdelele sunt trase, toate luminile sunt stinse.

- Bănuiesc că sunt măsuri de siguranţă. - Nu, este aşa doar ca să putem dormi.

Deci putem să ne culcăm ?

Aşa cum am zis, sunt măsuri de siguranţă. Unii încearcă să ne omoare chiar acum.

Uite ce vreau să faceţi când veţi ieşi din autobuz:

luaţi tot ce aveţi, cască, vestă, bagaje

şi le puneţi în rândul acela de jos.

Dacă mergeţi spre Bagdad, puneţi-le în rândul de acolo.

Sunt patru rânduri acolo, la stânga.

Când veţi ieşi de aici vor fi în stânga voastră.

Acolo sunt containere pentru bagaje.

Dacă bagajele nu intră în container, vor fi puse pe palet.

Bagajele nu vor merge în acelaşi avion cu voi, ne-am înţeles ?

Deci, dacă nu intră în container, nu discutaţi cu mine, le puneţi pe palet.

Frate, omule ! Nu mai forţa ! Este prea mare.

- Bine ! - Bine ?

Dacă nu intră nici în picioare, nici culcat, este prea mare.

- Cred că dacă aş scoate asta... - Domnule !...

Daca nu intră nici culcat, nici în picioare, este prea mare, înţelegi ?

- Vezi chestia asta culcată, da ? - Domnule, tot este prea mare.

Uită-te puţin la asta !

Nu va intra aici. Este prea mare.

- Bine. - Este mai lung decât containerul.

Bun ! Are cineva arme sau muniţii

în bagajele de pe pământ ?

Bun, să-i dăm drumul !

Astăzi ruta noastră este: mergem de aici până la Bagdad,

apoi vom merge spre Mosul.

Oare de câţi ani zboară chestia asta ?

Au zburat cu el şi în Vietnam.

- Serios ? - Aşa este.

Este cel mai de nădejde avion, cunoscut sub numele C-130 - Hercules.

"Calul de povară".

- Ai fost în Vietnam ? - Da.

Armata este tot ce ştiu. În armată am crescut.

Prima dată când am aflat că pot învăţa ceva

a fost în armată.

Dacă vrei să iei nişte imagini, stai dincolo de hărţile acelea.

Ar trebui să ai o privelişte superbă.

Poţi fotografia afară, să priveşti, ce vrei tu...

Când pilotul a aflat planul meu, de a filma unitatea fratelui meu din Mosul,

m-a invitat în faţă, să călătoresc în cabina de pilotaj.

Actuala misiune a lui C-130 este să zboare jos,

sub sub vizibilitatea radarelor sau a altor arme,

să-i descarce pe băieţii care vin aici, aşa cum este fratele tău,

şi să o şteargă de aici.

Pentru aşa ceva a fost construit.

Ce facem noi aici seamănă mai mult cu treaba făcută de liniile aeriene.

Suntem cei care duc trupele în teatrul de operaţiuni.

După un zbor de peste 12.000 km,

mă aşteptam ca Isaac să mă întâmpine la aeroport.

Jake Rademacher ! Bucuros să te cunosc, soldat !

- Abia a întrebat de tine. - Chiar ?

Curând am aflat că mersul dintr-o parte a Mosulului în alta

era puţin mai dificilă decât prinderea unui taxi liber.

Bun ! Acţionaţi când aveţi contact !

Dacă suntem loviţi de arme de calibru mic şi nu sunt pagube, continuăm să rulăm.

A aranjat să mergem cu el după-amiază în turul de aprovizionare.

De-a lungul drumului, dacă lovim o bombă improvizată, dar vehiculul nu este distrus,

trebuie să rulăm mai departe până la baza Courage.

Dacă avem un apel pentru curăţarea unui drum, pornim într-acolo. Întrebări ?

Rahat !

49 grade Celsius.

O să vă placă acolo, la Mosul. Este destul de drăguţ.

Clar, nu mi-aş lua o casă de vacanţă acolo,

dar cred că am să-l mai vizitez cândva.

Oricum, nu mai suntem în Kansas, nu ?

În zona asta, dacă vă uitaţi pe marginea drumului,

veţi vedea că unele parapete de protecţie sunt distruse.

Astfel vedeţi locurile unde Dispozitive Explozive Improvizate (DEI)

au fost detonate în trecut.

- De ce merge în zig-zag ? - Le place să arunce cu diverse chestii.

Grenade şi alte lucruri. Vin pe pod şi le aruncă.

Dacă ieşi de sub pod pe aceeaşi direcţie pe care o ai la intrare,

îţi reduci şansele de supravieţuire,

iar lor le dai ocazia să arunce o grenadă, sau altceva similar, în spatele tău.

Ţi-am zis că Mosul e un oraş frumos.

La naiba !

- Ce faci, omule ? - Cum o duci ?

- I-ai adus pe toţi ? - Da.

Ai venit repede. La naiba ! Nu ştiam că deja aţi venit.

- O îmbrăţişare frăţească. - Da.

Dăm drumul la aerul condiţionat cât se poate de repede. Ce zici ?

- Zic să o faci imediat. - Nu-i de glumă, aşa-i ?

- Taman la ţanc ! - Cum a fost ?

- Nu ştii cât mi-a luat până să ajung aici. - Ba ştiu. Ţi-am urmărit drumul.

- N-ai idee ! Dar sunt aici, şi e mişto. - Am auzit de necazurile tale.

De fapt, de 12 ore am altă asigurare.

- Asta este o treabă bună. - Aşa ar trebui să fie.

Da.

Pune-ţi ochelarii ăştia ! Mai ales pentru condiţiile mizerabile de aici.

Arăţi ca o vedetă de cinema. Mai să zic că eşti Brad Pitt.

Mai taci !

Ce-ai fi zis dacă săream din Humvee şi mergeam pe jos până...

Cred că a fost mai interesant pentru tine decât a fost pentru mine.

Anul trecut am stat şase luni în Irak, cu Joe,

aşa că ştiu cum e să ai un frate lângă tine când mergi la război.

- Ce crezi că a fost asta ? - O împuşcătură.

- Ăsta a fost un foc de armă ? - Da, a fost un foc de AK-47.

Ăsta este cunoscut ca "Palatul bombardat".

Peste drum este "Palatul", cartierul nostru general.

Ăsta este mai mare, ornat cu...

Isaac nu a pierdut timpul şi m-a dus prin toată baza,

prezentându-mă bărbaţilor şi femeilor cu care lucrează.

Era nerăbdător să-mi arate cum e viaţa în Baza Înaintată de Operaţii (BIO) "Courage".

Vă mulţumesc, băieţi !

Asupra BIO Courage şi în împrejurimile Mosulului au avut loc atacuri frecvente.

Oraşul devenise un fief al insurgenţilor.

Aceştia foloseau, de multe ori, trageri directe

pentru a hărţui sau pentru a încerca să ucidă forţele coaliţiei.

"Parcul de rulote", aşa cum îl numim noi,

spaţiul în care trăiesc soldaţii, este înconjurat, la BIO Courage,

cu acest zid înalt. Ei îi spun "Bariera texană".

Este făcut din beton de 23 cm grosime şi aproape 4 m înălţime.

Gaura asta a fost făcută pe 30 decembrie.

A fost întoarsă invers, dar încă ne este de folos.

Îmi amintesc că soldaţii stăteau aici, sângerând.

Mi-i amintesc cu stăteau aici, ghemuiţi, aproape ca într-o poziţie fetală.

A fost adevărata trezire pentru noi, pentru că s-a întâmplat

la câteva zile după ce am sosit aici pentru a ne începe misiunea.

De fapt, noi am fost trimişi aici

ca să asigurăm cercetarea înaintată de-a lungul frontierei cu Siria.

Una din marile probleme din Irak, astăzi, este afluxul de luptători străini, bani,

resurse care menţin insurgenţii în luptă, şi...

A început în Vietnam ca LRP (patrulare îndepărtată).

După plecarea din Vietnam, am devenit LRD (supraveghere îndepărtată).

Avem capabilitatea să mergem adânc în spatele liniilor inamice,

să efectuăm recunoaşterea sau supravegherea operaţiilor inamice.

Contrabandiştii au drumuri doar de ei ştiute şi traversează des frontiera.

Ni se raportează des că o mulţime de poliţişti sirieni de frontieră din zonă

fac parte, de fapt, din spionajul sirian.

Toţi luptătorii străini pe care i-am prins,

proveniţi din Arabia Saudită şi din Iordania,

vin la Qamishli, în Siria, de acolo ajung la graniţa siriană

şi îşi urmează drumul către Irak.

Îi poţi urmări cum sosesc peste culmile muntoase de acolo.

Băieţii mei trebuie să stea la pândă împreună cu mine.

Le spun: "Pe aici credem că se trece graniţa.

Credem că o vor face şi acum, de asta suntem aici".

Ne luăm oamenii, îi aşezăm acolo

iar aceştia trebuie să confirme, sau nu, ceea ce se petrece.

Dar nu se ştiu locaţiile sigure prin care trec insurgenţii ?

Ei trebuie doar să confirme: "Da, pe acolo sunt oameni care trec frontiera".

Confirmă dacă există trafic de vehicule sau pedestru,

sau contestă: "Nu, am stat îm ascunziş timp de trei zile şi nu am văzut nimic".

Doamne !

Se face actualizarea. "În acest moment nu există activitate vizibilă".

Fiind ofiţerul de informaţii din compania asta de infanterie,

trebuie să ştiu că, atunci când băieţii pleacă în misiune,

dacă le furnizez informaţii false s-ar putea să nu mai revină.

Dacă furnizez cuiva informaţii greşite şi cineva moare din cauza asta,

eu port toată vina. Eu trebuie să trăiesc cu vina asta pe suflet.

Dar nu voiam ca numai centrul de comandă al lui Isaac

să fie locul din care aflu despre misiuni.

L-am convins pe fratele meu să facă ceea ce trebuie

ca să mă ia în următoarea misiune de la graniţa cu Siria.

Până am avut confirmarea că vei merge în misiunea asta,

a trebuit să...

Am început împachetarea şi l-am pus pe Marotta să te ajute.

El îţi va spune: "Ai nevoie de asta, n-ai nevoie de asta",

ca să te ajute să iei ce trebuie şi să fii sigur că ai tot ce ai nevoie.

Da, domnule !

- Pe cât plecaţi ? Pe 18 ? - Da.

Trebuie să luaţi multă apă potabilă la voi.

- Chiar şi acum ? - Tot timpul.

Zici că aici este cald ? Aşteaptă până ajungi acolo !

Probabil mâine vei îmbrăca astea, în vehiculul de transport.

Asta o iei pe deasupra, şi îţi mai pui nişte pantaloni scurţi şi tricouri,

să le îmbraci după ce vei ajunge acolo.

- Bine. - Relaxează-te, plimbă-te sau fă ceva !

Ăştia de la spălătorie nu pun preţ pe culori, aşa-i ?

Nu, chiar nu le pasă.

Ce naiba este asta ?

M-a îngrijorat văzând afară sârmă ghimpată. Misiunea asta era importantă pentru mine.

Plutonul cu care urma să merg avea baza la Fort Marez,

cam la 40 km de Fort Courage.

Isaac a dorit să mă prezinte personal soldaţilor

care urmau să participe la această misiune de recunoaştere.

Dimineaţă am traversat Mosulul la bordul unui vehicul Stryker.

Stryker nu este cea mai confortabilă soluţie pentru deplasare,

iar la interior s-a încălzit ca un cuptor. Este important să bei cât mai multă apă.

Aş putea să fac pipi ?

- Ţi-e bine ? - Aproape că fac pe mine.

- Ţine-te ! - Mă doare !

Cred că ai învăţat în armată cum să-ţi măreşti vezica urinară.

- Aşa-i ? - Învaţă să o faci unde şi când trebuie.

Aşa scapi de presiune.

- Ar trebui să ajungem cât de curând. - La naiba !

Eu îi dau drumul.

Vrei să faci pipi în sticla ta de apă ?

Nu, nu vreau să fac pipi într-o blestemată de sticlă. Vreau să merg la baie !

Fac pe mine de peste o oră.

- Suntem aproape ? - Mai avem ceva...

Bagă mare, băiete !

Dă-i drumul !

Amuzant este că, de la 10 ani, n-a mai crescut prea mult.

- De aici mai avem cam şase minute. - Aşa este.

Omule, chiar ai probleme ? Cât de mult poate face pipi un bărbat ?

Şi-a băgat-o cu totul în sticla de apă.

Ce mama dracului ? I-aţi labele de pe mine !

- Asta e casca mea, asta e mâna mea. - Aşa mai merge !

Gatorade !

Mă bucur că mergem astăzi.

Da, va fi o experienţă frumoasă. Vei vedea o grămadă de lucruri.

Să sperăm că vom avea parte şi de distracţie în misiunea asta.

- Distracţie ? - Da.

Nu atât de nebunească încât să mori.

Vom face peste 200 km pe drumuri desfundate.

- E un drum greu cel pe care îl facem. - Da.

Când îţi dai cu unguentul de protecţie la soare ?

- Înainte să intri în vehicul, sau... - Nu-mi dau niciodată cu aşa ceva.

Pe bune ?

Pe mine nu mă deranjează, doar vezi...

Nu cred că ai mai văzut aşa ceva.

Du-te în vehicul !

M-am gândit la asta. Mama şi tata nu ştiu ce fac eu aici.

Tata citeşte toate prostiile, dar...

I-aş putea povesti tot, dar el...

Ştii... el ascultă, citeşte, dar de fapt nu ştie nimic.

Trebuie să vezi porcăria de aici cu ochii tăi.

Dacă loviţi un DEI,

şi nu sunt pagube sau răniţi, continuăm să mergem până la Higher.

Dacă vehiculul începe să se răstoarne, amintiţi-vă un lucru:

trebuie să-l înşfăcaţi pe tunar, pentru că eu n-am să o pot face.

Ce vrei să spui prin "înşfăcat"? Adică să-l tragem înăuntru ?

Da, trageţi-l jos, trageţi-l înăuntru, trageţi-l peste voi !

Ţineţi-l oricum puteţi, numai să nu cadă în afară,

astfel încât vehiculul, în rostogolire, să nu îl zdrobească.

Vom fi înghesuiţi toţi aici, vor zbura lucruri în toate părţile.

Să nu vă preocupe nimic.

Lăsaţi camera video, orice altceva, nu vă gândiţi la ele.

Doar să ieşiţi mai repede din blestematul ăsta de vehicul.

Tunarule, stai jos, în turelă. Nu face pe generalul Patton în luptă cu Afrika Korps.

Eşti cu un grup de doi până la şase tipi

care sunt pe cont propriu.

Singura lor legătură cu ceilalţi este un radio.

Sper că cinci zile nu vă mai văd.

Trebuie să se cunoască unul pe celălalt.

Trebuie să fie împreună tot timpul.

O mulţime de bărbaţi s-ar simţi frustraţi,

pentru că este nevoie de un anumit tip de om

care să reziste stând cinci zile ascuns într-o gaură, fără să observe nimic.

Trebuie să ai o preocupare ca să stai acolo, în căldura infernală,

privind printr-un binoclu.

Fotografiatul poate fi una din aceste preocupări.

Hei, Smith, trebuie să oprim pentru o secundă.

Un vehicul şi-a pierdut direcţia asistată şi frânele.

Ambele sunt pe acelaşi sistem hidraulic, aşa că...

- Cine are trusa de chei ? - Direcţia asistată ?

- Da. - Da.

Ar putea fi răniţi dacă vor continua misiunea.

Fără direcţie asistată, orice bolovan pe care îl loveşti

transmite şocul în volan şi acesta îţi poate rupe mâinile.

Unde dracu suntem ?

Eşti în mijlocul unui blestemat de "nicăieri", omule.

Dacă vrei să-ţi mişti hoitul afară ca să ţi-l desprăfuieşti,

acum ar trebui să o faci. Vom sta pe aici ceva timp.

- Bine. - Vom rămâne aici până se întunecă.

Apoi vom merge să facem o recunoaştere

a locului ăsta blestemat.

Te simţi mai bine dacă îţi dai jos mizeria asta de pe faţă.

M-am uitat după un Lexus Hybrid, sau după un Ford Escape,

sau ceva similar, o Toyota,

dar pe aici sunt liste de aşteptare pentru a cumpăra un Lexus sau o Toyota Hybrid.

Probabil vor fi înlocuite de maşinile cu hidrogen.

N-am de gând să aştept o maşină cu hidrogen.

Infiltrarea primei echipe. La 2 km de ascunzătoarea din deşert.

Băieţi, aveţi grijă, da ?

Împinge asta ! Când vă veţi înapoia ?

Gata, băieţi ? Să-i dăm drumul !

Avem o mulţime de sisteme de spionaj.

De toate, de la avioane până la sateliţi.

Probabil unele sunt pe undeva, pe sus.

Dar nimic nu-i mai eficient decât doi ochi care observă obiectivele cheie de pe teren.

Ideea este să găsim locul potrivit şi să-l supraveghem câteva zile la rând.

Ai făcut tot ce trebuie, Jake ?

- Da. - Rămâi treaz ?

În noaptea asta vor săpa.

Îşi vor lua şi hrana cu ei.

Interesant !

Jake va avea, probabil, aventura vieţii lui. Unde este plutonul ?

S-a poziţionat acolo, în dreapta.

Misiunile astea sunt pacostea oamenilor.

De regulă stăm în misiune doar cinci zile,

din cauza condiţiilor extreme de mediu.

Este foarte cald, este extrem de mult praf şi asta îl termină pe oricine.

Ştiindu-l pe Jake, cred că-i va plăcea.

Pe el nu l-a deranjat niciodată praful, ca pe mine.

Când eram la cercetaşi şi plecam în expediţii,

ne umpleam de praf.

Acolo sunt oameni buni care au grijă de el,

aşa că nu-mi fac griji în ce îl priveşte.

Nu va uita curând cât de proaste pot fi condiţiile.

Se va întoarce spunând:

"Am mers unde trebuie, cu cine trebuie, să văd ceea ce am dorit,

mai precis să descopăr inima soldatului american."

Se pune mare preţ pe Biserica Scientologică în Los Angeles ?

Nu-i pentru mine aşa ceva.

Este cu adevărat ciudat

că restul lumii este interesat de prostiile astea,

dar de vieţile noastre nu le pasă.

Viaţa mea nu are nicio asemănare cu cea a lui Tom Cruise sau a altuia.

Nu am citit prea multe despre el sau despre chestiile astea.

Nu ştiu ce este atât de fascinant. Nici soţia mea nu ştie.

O întreb: "De ce citeşti prostiile astea ?" E răspunde: "Nu ştiu !"

Poţi merge la Şcoala de Cercetare timp de două luni

iar când te întorci, puicuţa ta a plecat cu altul, din cine ştie ce motiv.

Am plecat să fac instrucţia de bază. În ziua în care am plecat la instrucţie,

ea şi-a tras-o cu vecinul ei.

- Credeam că-i o glumă. -Un tolomac mi-a lăsat nevasta gravidă,

iar acum vierul ăla se foloseşte de micuţa mea coafeză.

- N-ai luat-o înapoi ? - Ce folos ?...

Nu mai putea fi la fel ca înainte.

Nimeni, din cartierul în care am crescut, nu a fost pe aici,

O mulţime din cei cu care am crescut locuiesc tot acolo,

beau bere în aceleaşi baruri în care au intrat când au împlinit 21 de ani,

Eu nu vreau să trăiesc aşa.

Deci vom sta afară, în soare, încă trei zile ?

Da.

Pentru asta am semnat eu ?

Ai venit să vezi ce înseamnă o misiune aici.

Nu suntem aici ca să aruncăm în aer tot felul de chestii.

Suntem aici ca să confirmăm sau nu ce se întâmplă în zona asta.

Asta este mica noastră breşă, din fâşia de graniţă.

poţi să vezi uşor unde este întreruptă fâşia.

Drumul urcă şi intră în Siria.

Misiunea este să verificăm datele şi să le trimitem celor mari.

Cei mari decid ce vor face cu ele.

Au fost două explozii înspre oraş.

Pe acolo trece cea mai mare parte a traficului nostru.

Mamei îi plăcea slujba dinainte.

Îi plăcea mai mult decât orice aş face eu în armată.

Familia este tot ce am mai drag.

Îmi plăcea să lucrez, dar sunt şi alte lucruri care îmi plac.

Nu sunt sigur că ar fi posibil acum, mereu te aştepţi să pleci.

Pleci un an, altul stai acasă, altul plecat, iar acasă...

Aşa că este destul de confuz.

Acum eşti un pachet de adrenalină, îţi place excesul de adrenalină,

dar îţi place şi familia.

Băieţi, aţi auzit focuri de armă ? Eu am auzit doar...

Negativ, 1-4. Am auzit doar ceva care ar putea fi o explozie de mortier.

Înţeles ! A trecut ceva prin breşă ?

Hei, aţi văzut un vehicul cu farurile aprinse ?

Te-am auzit, 1-6. Chiar acum suntem cu ochii pe acea zonă.

Spre ce direcţie mergea vehiculul ?

Tally 1-3 a văzut un vehicul pe partea siriană a fâşiei.

Acum pare să se îndrepte spre sud.

Înţeles ! De la noi până acolo sunt, probabil, cam 5-6 km,

dar vom fi cu ochii pe ei.

Am înţeles !

La naiba, nu am văzut nimic astăzi, absolut nimic.

Este duminică, omule, doar ţi-am zis.

Este ziua de mers la biserică.

Mai întâi crezi că este cumplit.

Eşti într-o furtună de nisip şi te scremi într-o budă de plastic.

Toate îţi par din topor, dar cu timpul te înveţi cu ele.

Aşa merge treaba...

Cred că oricine se poate adapta la orice mediu, ţine de natura umană,

dar este incredibil cum lucrurile pe care la început le crezi oribile

ajungi să le foloseşti, apoi încetezi să te mai gândeşti la ele.

După ce am intrat în armată,

am făcut tot ce am putut, doar să nu-mi fac nevoile pe câmp.

Odată m-am ţinut câteva zile. După o vreme mi-am zis: "La naiba !"

Sapi o groapă de vreo 30 cm adâncime.

Pui mâinile pe pietrele din spate şi îi dai drumul.

- Cam aşa ? - Da, cam aşa ceva.

- Vrei mereu să înveţi câte ceva. - Aşa faceţi voi ?

Da. Îţi trebuie ceva putere ca să te ţii, să nu cazi în groapă.

După o vreme devine ceva firesc. Sper că termini repede, mie îmi ia mult.

Vezi ? De asta vrei să te tot duci. Ăştia fac poze pe aici.

Nu-i niciun fel de intimitate.

Doamne, am strâns 1.877 dolari.

Cu sporuri şi altele ?

Nu, asta este doar solda de bază.

Solda de bază ? Nu-i rău !

- Dar nu-i nici bine. - Nu-i rău !

Este ca un purgatoriu.

- Nu-i rău... - Nu-i rău, dar cu siguranţă nu-i bine.

Dar tot nu este aşa de rău.

Da, bine, pe de o parte nu-ţi faci griji pentru îmbrăcăminte,

pentru că porţi zilnic aceleaşi haine.

Nu-i rău.

Dar dacă faci treaba asta pentru bani, trebuie că-ţi lipseşte o doagă.

Nu poţi face aşa ceva pentru bani. Nu ai cum.

Atunci de de o faceţi ?

Încerc să-mi dau seama de ce o fac

pentru că aş putea să mă reînrolez sau aş putea pleca din armată,

de aceea încerc să-mi dau seama de ce fac eu treaba asta.

Este amuzant, când te întorci acasă,

revenind după un an de misiune,

să mergi la Mall şi să-i vezi pe toţi grăsanii ăia

umplîndu-şi gura cu hotdogs.

Sunt mulţumit să văd aşa ceva. Ăia se omoară cu nitraţii din mâncare,

aşa vor ei. Noi luptăm pentru ca ei să facă ce doresc, şi asta ne mulţumeşte.

Nepoata mea, de fapt ambele nepoate,

îşi desăvârşesc educaţia, se pregătesc să-şi facă un drum în viaţă.

Pentru asta sunt eu aici,

ca ele să-şi poată continua viaţa.

Unii din camarazii mei au copii, şi mulţi alţii au copii,

iar noi suntem aici pentru ei.

Ne facem treaba pentru ei.

Dar preţul nu ar putea fi viaţa ta ?

Ba da, ar putea fi.

De asta sunt aici. Mi-aş da viaţa pentru America oricând.

Nu m-aş gândi de două ori.

Bine, pune-i siguranţa !

Băieţii ăştia de aici, încep să-i înţeleg, mi-i apropii pentru toată viaţa.

Petrecând atât de mult timp aici, împreună cu ei,

ajungi să îi cunoşti, devenindu-ţi aproape ca nişte fraţi.

Este ceva deosebit, ai o nouă familie.

De când eram mic am încercat să fac totul ca tata să fie mândru de mine.

Era greu de văzut dacă reuşeam sau nu.

Puşti fiind, intram tot timpul în belele.

- Acum crezi că tatăl tău e mândru de tine? - Acum da.

Ne ducem toată viaţa încercând să-i facem pe taţii noştri să fie mândri de noi, nu ?

Da, aşa facem. Cu siguranţă aşa facem.

Tata mi-a pus o întrebare, cândva: "Eşti gata să mergi la armată ?"

I-am zis: "Nu ştiu. Nu ştiu dacă aş putea să o fac".

El mi-a răspuns: "Oamenii cu care îţi vei duce viaţa în armată

sunt mai buni decât cei cu care te întâlneşti în 90 % din viaţă,

în orice alt loc din lumea asta."

Sunt nişte oameni diferiţi. Treci cu ei prin tot felul de întâmplări,

prietenii de aici îmi sunt mai apropiaţi decât orice alţi prieteni de până acum.

Spunându-ţi de ce o fac, te fac să şi înţelegi.

E al naibii de cald.

Este ultima zi aici. Frumos !

La ce oră ne vor lua de aici ?

- La ora 2:00. - Deci mai avem zece ore de stat ?

- Cam aşa ceva. - Dar cine stă să le numere ?

Eu.

Băieţii ăstia nu par să se simtă prea rău.

Dacă ar fi după mine, aş pleca chiar acum.

Chiar îmi este rău.

- Deci voi, băieţi, staţi doar trei zile ? - Da.

Norocoşilor !

Cum te simţi acum ?

Acum mă simt excelent, cu toţi băieţii ăştia aici.

Montgomery aterizează la 1-6.

Anunţaţi Plutonul 1 că misiunea se încheie, toate echipele sunt extrase

şi ne pregătim să ne întoarcem la Marez la ora indicată.

- Fericit să fii iar la bază ? - A fost un drum de iad.

- Opt ore şi jumătate. - Iubito, sunt acasă !

Alerg să fac pipi !

Ăştia chiar au nevoie de noi.

La naiba !

Arăţi ca un găgăuţă !

Da, dar aşa îmi place.

Nu ştiam că îţi creşte barba.

La naiba !

- Tu ? Ziceai că... - La naiba, omule, eşti chiar jegos.

Isaac a fost chemat înapoi, în SUA pentru instrucţie suplimentară.

Dar nu a vrut să plece înaintea soldaţilor din compania lui,

şi nici înainte de a-mi arăta încă o operaţiune a unităţii sale.

Dar în armată ordinul e ordin, aşa că a trebuit să plece.

- Ai grijă de tine ! - Da. Şi tu !

Fereşte-te de necazuri !

Mereu mă feresc de necazuri.

Ne revedem acasă ! Toate cele bune !

Distracţie plăcută !

Băieţi, mai vreţi snacks-uri sau altceva ?

Azi am primit poşta, aşa că avem chips-uri şi altele.

Pot să văd doar primele 5 minute din Sezonul 2 ?

Am văzut aproape tot sezonul 2 la TV,

dar numai sfârşitul primului episod. Nu am reuşit să văd primele două minute.

Spectacolul ăsta este impresionant !

Este bun ?

Acasă am un prieten care râde de mine fiindcă îl urmăresc.

Zice: "Asta-i o prostie !

Oameni maturi, stau grămadă să vadă serialul O.C. !"

E mişto ! Omule, nici nu ai idee

cât îmi place să-i aud pe băieţi zicând: "Da, ne place O.C. !"

Sunt ca un...

La naiba cu Cercetaşii şi alte prostii !

Aşa este, îmi place !

Nu contează ce crede el că este bine. Putea să moară acolo, afară.

Cine este fata cu părul purpuriu ?

Femeia asta este straşnică.

Este perfectă, pentru că are ochii daţi cu negru.

De asta are privirea aceea misterioasă.

Cele mai grozave femei din filmul ăsta au fost mereu...

- Anna, - Anna, din primul sezon.

Este perfectă ! Şi fata de la bar.

Tolomacule, episodul 4 !

L-am pus acolo, sus, lângă episodul cu Thanksgiving.

Micul dejun este pregătit. Mama a plecat devreme, aşa că este mult...

Este impresionant !

Ce posibilitate am avea să urmărim sezonul 2 din O.C. ?

Instrucţie de tragere.

Fisch, MacKay şi Lackey au vrut să împart cu ei o plăcere,

aşa că au aranjat să merg cu ei la o şedinţă de tragere.

Bun, aşează-ţi patul armei pe umăr.

De obicei eu o înclin puţin.

Nu trebuie să faci asta, poţi folosi asta pentru echilibrare.

Bun. Şi o ţin de acolo ?

Da. Tragi trei serii, doar apasă pe trăgaci.

Cum m-am descurcat ?

Să vedem !

Destul de bine.

Unde sunt celelalte gloanţe ?

De regulă, cu înălţătorul ridicat, lovitura nimereşte undeva, jos,

dacă ţinteşti de la 25 m.

La o asemenea distanţă, glonţul se ridică puţin peste ţintă,

din cauza balistiicii, merge pe sus cam 150 m, apoi coboară iar.

De aceea acum ai lovit mai jos,

la fel ca mine. Fără supărare !

Cum ai tras ?

- Nu prea rău. Voiam să lovesc aici. - La naiba, nu e rău deloc.

- Dar trebuie să-ţi aminteşti... - Unde sunt celelalte gloanţe trase ?

Băieţii te tratează ca pe un frate,

şi te instruiesc din greu, îţi spun o mulţime de lucruri,

dar au grijă de tine şi se preocupă de instrucţia ta.

Când viaţa îţi este în joc,

este greu de explicat, dar este vorba de viaţa ta.

Te îngrijeşti de propria persoană,

dar este mai important să ai grijă de prietenii tăi,

să te asiguri că pe oamenii ăştia îi instruieşti să devină fraţi între ei

şi împreună cu tine să aibă succes în luptă.

Uneori mă uit pe pozele fiicei mele,

ale soţiei mele,

dar mai des ale fiicei,

doar pentru că vreau să fiu o părticică din viaţa ei, dar din păcate nu sunt.

Pe fiica mea nu mi-o reamintesc atât de bine pe cât aş vrea.

Jenny ? Bună !

Azi voi pleca spre casă. Voi ajunge pe aeroportul din Fayetteville.

Sperăm să ajungem acolo la ora 18:28, ora locală.

Bine, poate veni şi Joe, normal, dacă vrei şi tu asta.

Ne vedem curând, cu tine şi cu copilul.

Merg acasă, şi singurul lucru pe care vreau să-l fac

este să o ridic şi să o îmbrăţişez.

Este posibil să nu mă lase, pentru că nu-şi mai aminteşte cine sunt.

Trebuie să ajung acasă şi să mă refamiliarizez cu propria mea fiică.

Să-i dovedesc că o iubesc.

Eşti sigur că n-au apărut încă ?

O ştii pe Jenny.

Vrei să te întorci şi să ieşi prin spate ?

- Nu. - Dacă vrei, putem face şi aşa.

O ştiu foarte bine, de asta mă mir că nu este aici.

Este surprinzător.

Merg un minut afară, să verific.

- Jake se simte bine acolo ? - Da, are parte de momente frumoase.

De asta zic că Jenny, probabil, are probleme de trafic.

- Ai vorbit cu el ? - Am vorbit cu Joe.

Vin toţi. Sper să aibă două maşini.

Cred că este important ca cei înrolaţi în armată să aibă familii.

Asta îi face să-şi amintească mereu de ce fac ceea ce fac,

mai ales când dau de necaz.

- Acţiuni de luptă ? Ce faceţi voi acolo ? - Nu, nu.

Acum, când fratele meu este acasă, nu-mi place să-l ştiu acolo,

nu-mi place să îl ştiu plecat de aici.

Îl înţeleg, dar oricât l-aş înţelege încă mă nedumereşte.

Asta pentru că văd lucrurile atât de diferit faţă de el.

Altfel spus, vreau să fiu acolo, cu el.

- Bună, dragă !... - Salut !...

Mi-ai lipsit !

Hunter, priveşte !

- Bună ! - Tata ?

"Nu ştiu cine este tipul ăsta.

Nu ştiu ce face tipul ăsta. Nu pot face asta. Nu plec din braţele ei.

Nici nu mă gândesc".

Hunter este la vârsta la care nu ştie prea multe.

Nu ştie că el este plecat. Eu îi reamintesc de el tot timpul,

dar cred că cel mai afectat este Isaac.

Mergem să te încălzeşti, Hunter.

El a sacrificat totul.

Îi plac ochelarii de soare.

Ei, nu-i chiar aşa.

Pentru că el vrea să facă lumea un loc mai bun, unde să crească ea.

Hunter, serios, mi-e frig.

Pentru asta facem totul, pentru copiii noştri.

Ştie cât este de important.

Este alegerea lui: să-şi servească patria în felul acesta.

Nu poţi alege drumul în viaţă în locul copiilor tăi.

Nu poţi alege circumstanţele în care vor trăi.

Trebuie doar să crezi că i-ai educat cât de bine ai putut, pentru viaţă.

Nu ştiu nimic despre ce face el acolo.

Ăsta este Isaac !... Isaac este ca un Superman.

Acolo mânuieşte arme grele şi o mulţime de alte chestii.

Nu am fost prea îngrijorată că Isaac ar putea fi rănit.

Nu poţi explica cum este când te reintegrezi în societate.

Te simţi de parcă nici nu-i aparţii.

Mai mult, te simţi de parcă nimeni nu te înţelege.

Când am revenit din Irak, nu am putut merge prin supermarket

fără a fi extrem de iritat.

Eram înconjurat de oameni mulţi

care se plângeau de facturile la telefonia mobilă,

că nimic nu era în regulă, că alimentele nu sunt destul de proaspete şi câte altele.

Oameni buni, toate astea nu au importanţă !

Să dai piept cu moartea, sau să te uiţi cum îţi moare prietenul cel mai bun,

sau să fii înspăimântat de moarte...

Când se termină toate astea, îţi vei trăi viaţa ca niciodată înainte.

Pot doar să mă uit la el şi să spun cum îi este,

fără vorbe, îl pot simţi mai bine decât o mulţime de alţi oameni,

tot ce gândeşte sau simte la un moment dat.

Vrea să simtă pământul sub picioare, doar îl cunosc.

Nu vrea să stea la un birou.

Poţi spune că ar vrea să fie omul care le face pe toate,

aruncă un bunker în aer, sau dărâmă o uşă cu piciorul.

Ăsta este Isaac cel adevărat.

Şi eu sunt ca el, nici eu nu vreau să stau la un birou.

Aş vrea să fiu tipul din teren, să apăs pe trăgaci.

Este o lume total diferită, mai ales când eşti în Irak, împreună cu el.

Ca soldat, nu ca civil.

Copiii ăştia nu erau nimic înainte, dar au impresionat de când sunt în armată.

A fost detaşat şase luni în Irak, împreună cu mine.

Îi place de mine, acolo şi-a găsit locul.

Am fost îngrozit la un moment dat, mi-era teamă de ascensiunea lui.

Nu voiam să fie ucis.

Odată l-au lovit. Eram într-o discuţie,

ascultam cum se succed apelurile la radio.

Au specificat un număr de identificare. Eram sigur că Joe nu este unul dintre ei.

Despre Joe era vorba. Am luat patru maşini cu poliţişti. Haide !

Dărâmăm uşile alea nenorocite !

Nu ar trebui să te laşi pradă emoţiilor, dar uneori nu poţi evita asta.

Astea au fost cele bune şi cele rele referitoare la Joe.

L-am putut proteja când s-a aflat în necaz.

Mai bine îl ţineam aproape decât să îl ştiu departe de mine.

Ce s-a întâmplat ?

Mergeam pe drum. 0-7 a trecut şi el,

apoi a încept trecerea 8.

... Şi Bum !!!

Am condus mai departe prin nisip.

Am auzit o explozie mare, omule.

Am trecut, mi-am zis că este o lovitură puternică, a fost gata să ne răstoarne.

Când m-au doborât, urechile au început să îmi urle rău.

Cu urechea stângă nu mai auzeam nimic.

M-am controlat, să mă asigur

că nu sângerez pe undeva, şi nu mi-am dat seama,

încercând să văd dacă am fost lovit, dacă sunt sau nu lovit.

Asta din cauza excesului imens de adrenalină din acel moment.

Este posibil să nu-mi fi dat seama de ce se întâmpla în faţă.

Conduceam, eram atent la ce se întâmplă în faţă,

şi am văzut ceva cu coada ochiului.

Aveam ochelarii de soare la ochi.

Deodată mi-a apărut pe parbriz un nor cenuşiu.

Apoi parbrizul s-a spart în două bucăţi.

Dacă parbrizul nu ar fi fost atât de gros,

capul meu ar fi ajuns, probabil, în poala sergentului Beaudecker.

Cam asta a fost distanţa.

După ce am revenit la bază, mi-am luat casca de pe cap.

Am văzut ceva pe îmbrăcămintea exterioară a căştii.

M-am uitat mai atent. Îmbrăcămintea căştii avea o gaură.

Uitându-mă în interior, am văzut cum casca are un loc bombat.

Doar casca a oprit schija să nu-mi străpungă capul.

- Şi-a făcut datoria. - Da, aşa este.

Grundy făcuse pe el, n-a putut împuşca pe nimeni.

Uneori sunt focuri de arme uşoare, alteori nu.

Dacă cineva trage în mine, eu trebuie să te iau pe tine de acolo.

Nu există comentarii în privinţa asta. Vrem să scăpăm întregi cu toţii.

Ăia nu ne dau o a doua şansă.

Ne dau doar DEI (Dispozitive Explozive Improvizate).

Ei ştiu că nu pot lupta

faţă în faţă cu noi.

Este posibil să fie un DEI. Este o cutie în mijlocul străzii.

Mergem să vedem ce este.

Încă ne mai gândim la ce s-a întâmplat în dimineaţa asta.

Mă uitam ca la un cal care cade.

Ştiu că, dacă n-am fi plecat de acolo imediat,

exista şansa să vedem şi nişte împuşcături.

Aveam nevoie urgentă să mă întorc

ca să mă simt iar în siguranţă.

Cât este până acolo ?

Este acolo, jos, unde a fost explozia.

Este spre nord, sau spre sud ? Ştii cumva ?

Face parte din munca noastră.

Nu putem spune: "S-a întâmplat ceva rău în dimineaţa asta,

ne luăm liber în restul zilei".

Avem multe de făcut, aşa că mergem mai departe.

Îl ştiu pe Joe de trei ani şi jumătate.

Cred că s-a schimbat.

Este mai independent,

mai curajos...

Era curajos şi înainte, dar nu te lăsa să o vezi, aşa cum o face acum.

Cred că este aşa doar din cauză că a mers în Irak.

Cred că asta l-a schimbat mult.

Lui Joe îi era teamă să ridice tonul la mine, sau altceva similar.

Acum, de câte ori este nervos, începe să strige.

Acum lucrurile stau altfel decât înainte,

dar cred că oricum ar fi fost diferite, doar au trecut trei ani.

Toate se schimbă cu timpul,

dar cred că el s-a schimbat din cauza războiului. Şi a armatei.

... până să apuci să zici ceva,

îmi amintesc că obişnuiai să comunici cu mine.

Se aşteaptă ca eu să fiu tare,

şi să nu plâng niciodată.

Să nu arăt nicio emoţie, aşa cum face el.

Dar nu pot, cred că-l apucă năbădăile când mă vede că plâng.

Aşa că...

Este destul de greu, pentru că eu plâng pentru o mulţime de motive.

- Nu vreau să fiu singurul tip de aici. - De ce ?

Sunt sensibilă. Şi el era... Dar poţi ştii ce va fi mai departe ?

El trebuie să fie mai dur. Şi eu trebuie să fiu mai dură.

Nu dau mereu dovadă de duritate, aşa că...

Dar ştiu că asta înseamnă "cât trebuie"...

Suntem aici, în Marez. Kurzii sunt acolo, sus.

Luăm o Toyota RAV, sau un Saab, sau un Lexus până la Dahuk, da ?

De regulă mergem la cumpărături.

Cumpărăm lucruri pe care le-am putea cumpăra uşor

sau le-am putea comanda prin sistemul de aprovizionare.

Însă Dahuk este unul din locurile

unde se poate face o plimbare prin piaţă

fiind în destulă siguranţă.

Imediat ce am ajuns la Dahuk am fost uluit de diferenţa de atmosferă.

Se luaseră măsuri de precauţie, dar teama era mai mică aici, în nord,

aşa cum m-a asigurat translatorul nostru de limbă sunită, Ali.

În piaţă sunt oameni prietenoşi, chiar vin să îţi strângă mâna.

Să păşeşti împreună este ceva bun, nu ceva rău.

Da ?

Doar... Voiam doar să ştii.

Uneori nu doar te priveşte, chiar te sărută. Este în regulă.

În regulă... Adică ştii ce am vrut să zic.

Din nefericire este într-o zonă unde nu se poate zbura.

Asta l-a ţinut pe Saddam departe de zona de nord a Irakului.

Mai întâi, asta le-a asigurat kurzilor protecţia,

apoi i-a ajutat să-şi creeze o economie proprie,

un sistem juridic propriu. Permanent.

Mergând prin oraş, vezi că te poţi plimba,

şi că nimeni nu trage în tine, şi nici nu aruncă cu explozivi.

Este una din puţinele situaţii în care putem interacţiona cu localnicii.

În Mosul nu te poţi plimba pe stradă,

să vorbeşti cu oamenii sau ceva de genul ăsta.

La Dahuk, datorită relaţiilor noastre cu kurzii,

ne este permis să interacţionăm cu ei.

- Unde ai învăţat să vorbeşti englezeşte ? - La şcoală.

Ai fost la şcoală ?

Mă gândesc că aici este una dintre şansele Irakului.

Aici, sus, toate merg bine.

Sunt creştini şi musulmani, toţi merg pe stradă împreună, nu sunt probleme.

Este chiar interesant.

Bun ! Gata ?

La mulţi ani !

- La mulţi ani ! - La mulţi ani !

La mulţi ani, dragă Joe ! La mulţi ani, Hunter şi Joe !

Joe...

- La mulţi ani ! - La mulţi ani !

Soldatul american îşi părăseşte mama, tatăl, copiii, soţia

şi vine aici, în Irak să ajute poporul irakian.

Unii spun că mor degeaba, dar nu-i corect.

Ei fac o treabă deosebită pentru poporul irakian.

Sunt cu soldaţii americani de doi ani.

Ştiu ce fac pentru poporul irakian.

Teroriştii mi-au atacat casa, l-au ucis pe fratele meu,

l-au împuşcat pe alt frate, au dat foc casei.

Au facut toate relele astea pentru că ştiu că eu lucrez împreună cu americanii.

Chiar dacă, în viitor, îi vor ucide pe fratele meu şi pe tatăl meu,

voi rămâne tot cu soldaţii pentru că eu cred în ei.

Orice ar fi !

Vrei ca ţara ta să fie liberă ?

Da,

vreau libertate pentru ţara mea.

Uită-te la compania mea, toţi de acolo sunt fraţii mei,

pentru că muncim împreună.

Stăm împreună.

Cândva mi-am pierdut un frate...

- Şi eu ! - Şi tu !

Da.

- Asta te-a înebunit ? - Dar nu degeaba.

Nu degeaba.

Pentru o cauză măreaţă.

Vizitând Kurdistanul, am văzut potenţialul imens pe care l-ar putea avea Irakul.

Gândindu-mă la pierderea fratelui lui Ali,

mi-am amintit o perioadă neagră din viaţa mea.

- Cine este aici ? - Este Thad.

- Thad Rademacher ? - Da.

Unicul şi inimitabilul ?

- Fratele meu. - Predecesorul ?

Nu mă aşteptam ca Thad să moară.

Nu mă aşteptam ca cineva din familia rămasă acasă să fie rănit.

Aici, când moare cineva, toţi sunt afectaţi.

Acum am parte de haos atât în Orientul Mijlociu, cât şi acasă.

Este ceva destul de naşpa. Un fel de război pe două fronturi.

Aşa ceva l-a înfrânt pe Napoleon. Nu este drept.

Multe forme de suferinţă sunt asociate cu treaba asta.

Mai întâi sentimentul că trebuia să-l protejez.

Nu am făcut-o. Nu l-am putut feri de droguri

şi nici de felul cum şi-a bătut joc de viaţa lui.

Nu l-am putut convinge că tot ce făcea era împotriva propriilor interese.

Pe de altă parte, ce m-a făcut să sufăr cel mai mult

a fost tristeţea adâncă a mamei.

Mereu a dat semne de duplicitate, chiar de când era foarte mic.

Îmi amintea de un erou dintr-o tragedie greacă,

cu un destin pe care nu l-a putut schimba.

A fost cu adevărat...

... tragic. În adevăratul sens al cuvântului.

După aceasta,

am fost cu adevărat îngrijorată pentru restul familiei,

deoarece eram sigură că unii dintre voi vor avea de luptat

cu aceleaşi lucruri ca mine.

De ce n-am reuşit să ajungem la inima lui ?

De ce n-am putut să-l ajutăm ? Ce ar fi trebuit să facem ?

A fost decizia lui. Faptele lui l-au dus acolo unde este acum.

O lungă perioadă din copilăria mea rebelă

a fost la fel de rebel ca şi mine.

Puteam să vorbim unul cu altul

despre tot ce făceam, şi... Nu ştiu...

Rar m-a privit cu aversiune.

Când a murit Thad,

nu ştiam ce vom face mai departe.

N-aş fi putut face nimic altceva pentru el. Nici n-aş fi putut...

Aşa apare credinţa câteodată.

Poate că Domnul are gânduri mai bune pentru noi, pentru că eu nu mai aveam gânduri.

Eu nu vorbesc cu Dumnezeu, eu vorbesc cu Thad.

Se pare că ştie ceva mai bine ce vreau eu să spun,

şi îi va spune el Domnului ce trebuie.

Claus a simţit destul de tare lovitura, dar la fel a simţit şi Joe.

Joe începuse să-şi piardă direcţia.

Cred că unele evenimente chiar îţi pot schimba viaţa.

Schimbările din jurul tău te fac ceea ce eşti.

Şi cred că asta se întâmplă şi aici,

pentru că niciodată nu ştii când te vei duce.

Ce crezi că trebuie să termini înainte de a muri ?

A fost un moment foarte traumatizant pentru mine,

să îl văd fără suflare pe canapea, făcându-i-se manevre de resuscitare.

Probabil a fost cel mai traumatizant moment din întreaga mea viaţă.

Nimic de genul acesta

nu am simţit nicăieri în Irak.

Am crescut cu Thad. Am petrecut o grămadă de timp împreună cu el.

Te doare mult când pierzi un soldat apropiat,

dar nimic nu doare aşa de rău ca atunci când îţi vezi fratele murind.

- Ai nevoie de o tunsoare. - Aşa cred şi eu.

Reunirea cu familia mi-a arătat

cât au pierdut Isaac şi Joe în timpul plecării din ţară.

Cât timp am fost în Irak, Claus a devenit tată.

Uită-te la copilaşul ăsta !

I-am zis să mi-o dea şi mie.

Dar cel mai mult m-a neliniştit vederea lui Joe.

Jacob !

Joe ?

Care-i treaba ? Ne putem îmbrăţişa ?

Putem să ne hârjonim ?

Şi mie-mi pare bine că te văd ! Nu te-am văzut de atâta timp.

Ticălos mic ! Vino aici !

Nu a fost doar moartea lui Thad, a fost şi drumul către ea.

De la un anumit moment ceva s-a schimbat.

Fratele nu mai este omul cu care ai luptat, înţelegi ?

Începe să devină mai mult un prieten bun.

Dar mereu a fost mai mult de atât, pentru că este frate.

Ei, nu-ţi mai arăta muşchii, sunt om bătrân.

Tu eşti cel tânăr.

Tu eşti războinicul cel tânăr al armatei.

Ai devenit sergent ?

Oficial încă nu eşti sergent,

dar vei fi curând, sau...

Mişto !

Când este ceremonia pentru asta ? Când îţi vor da...

- Pe 1 noiembrie. - Pe 1 noiembrie ?

- Aici ? - Nu.

Până atunci te întorci.

Îţi vor da gradele acolo ?

Da, acolo.

Unde vei merge acum ?

Undeva, în nordul Irakului.

În nord ? Nu ţi-au spus exact unde ?

Ştiu unde voi merge. Dar este un oraş căruia nu-i pot pronunţa numele.

Voi merge într-o misiune de cinci zile, una dintre grupele lui Isaac, Connor şi eu.

Armata i-a maturizat mult prin evenimentele la care au luat parte

pe Isaac şi pe Joe.

Mai ales pe Joe. Joe era doar un mucos,

iar după trei ani, iată, este acum un bărbat.

S-a maturizat mult mai mult decât dacă ar fi făcut orice altceva

şi nu ar fi fost în armată.

Pentru el a fost experienţa potrivită la vremea potrivită,

mai ales după ce l-a pierdut pe Thad.

Ca să-ţi spun adevărul, cred că dacă ar mai fi trăit,

n-aş mai fi acum aici.

Cred că a schimbat cursul multor vieţi după ce a murit.

Ştiu că moartea lui mi-a schimbat viaţa, dar tot nu pot înţelege.

Mă întreb mereu: "De ce ? De ce ? De ce s-a întâmplat asta, Doamne ? De ce ?

De ce l-ai luat pe fratele meu de lângă mine ?

Avea doar 20 de ani. de ce mi-ai luat cel mai bun prieten din lume ?

De ce ai făcut asta ?"

Este trist să spui asta, dar nu cred că îi venise vremea să se ducă.

Cred că aşa a putut să-i ajute pe ceilalţi.

Din cauza asta ai plecat iar la luptă ?

Acolo este ceva foarte diferit.

Dacă fiecare s-ar păzi doar pe el,

tu te-ai păzi doar pe tine, şi asta ar fi tot...

Dar, dacă am grijă de toţi cei cinci soldaţi ai mei,

iar ei au grijă de fiecare din cei cinci, incluzându-mă şi pe mine,

întreaga echipă va avea grijă de fiecare din noi,

deci ai cinci băieţi care te păzesc.

Trebuie să ai grijă de toată lumea. Doar aşa se supravieţuieşte acolo.

Nu este vorba doar de pielea ta. Aşa nu te mai gândeşti la propria moarte.

Dacă moartea vine, asta este...

De ce crezi că experienţa avută de mine acolo diferă de a ta ?

Spui: "Nu vei înţelege care-i adevărul, eşti doar un civil acolo."

Ai fost acolo... cât ? Două, trei săptămâni ?

- Trei şi jumătate. - Trei şi jumătate, nu contează.

Am stat acolo şapte luni, având misiuni în fiecare zi.

Este total diferit faţă de a merge într-o singură misiune.

Nu ştiu ce doreşte Joe.

Joe mi-a cerut să ieşim şi să omorâm nişte oameni.

Vrea să omoare câţiva oameni,

apoi, probabil, să ne aşezăm liniştiţi la masa de seară.

- Tu ce sarcini ai ? - Să caut necazuri. Îi caut pe cei răi.

Aştept să se întâmple ceva.

Aştept pe cel care este la loc nepotrivit, la timp nepotrivit şi face ceva greşit.

- Şi când apare ? - Moare !

N-am să fiu niciodată destul de dur pentru Joe, şi aşa mă simt bine.

Când aveam 20 de ani, eram dur, puteam să-i trag şuturi în fund.

Practicam boxul. Intram în ring cu Joe, aşa dur, cum este el.

Acum am 30 de ani, nu mai sunt dur, m-am cam înmuiat. Mi-e bine aşa.

Bine ?

Dă-i !

M-am întors, să caut războiul care îmi lipsise la prima deplasare,

faţa dură, urâtă a războiului pe care fraţii mei, soldaţii o cunosc atât de bine.

Te uiţi mai ales după oameni,

după materiale pentru DEI, după orice pare suspect.

A doua deplasare m-a dus în inima triunghiului sunit,

în provincia Al-Anbar unde Joe şi Isaac au avut prima misiune în Irak.

M-am folosit de fiecare şansă.

În timpul zilei de patrulare şi de misiuni civile...

... un DEI la colţul intersecţiei de acolo.

L-au văzut soldaţii irakieni şi au chemat geniştii

să îl vadă şi să îl dezamorseze.

2155, l-au găsit ! Acum cercetează de unde provine.

Joacă fotbal.

Le pasăm problema piloţilor...

Pe timpul nopţii am mers la cordonul celor care efectuau raidul.

Am numărat cel puţin trei receptoare pentru DEI...

Aşa am început să înţeleg cum este cu adrenalina provocată de război.

Când ţinteşti la genunchi, silueta este mai joasă.

Această viziune personală a Irakului, avută la faţa locului,

a creat în mine o empatie adâncă pentru poporul irakian şi lupta lui.

Când m-am înapoiat dintr-o misiune desfăşurată printre civili,

am auzit la radio despre o tragedie.

La naiba ! Este ceva cumplit !

Au cerut evacuare aeriană medicală. Nu poate să fie bine.

Pe parcursul ultimelor trei luni,

Trupele din zona taberei Habbania au fost ţinta lunetiştilor străini.

Ştiai că lunetiştii au lovit iar ?

- Zău ? Unde ? - Chiar pe pod.

- Pe bune ? - Da. Am auzit acum, la radio.

- Pe cine au lovit ? - Unde este asta ?

Pe pod.

La naiba !

- Lunetistul a murit, sau... ? - A murit cineva ?

Au solicitat evacuare medicală cu elicopterul.

Păstraţi discreţia în privinţa asta ! Ne-am înţeles ?

Îl ştiu încă din colegiu.

Băiatul care a fost ucis acum ? Îl ştii din colegiu ?

Da. Eu i-am sugerat să intre în armată.

Suntem prieteni încă de acasă.

Era de gardă ?

Da. Nu ştiu. Omule, chiar nu vreau să vorbesc despre asta.

Oricum, nu acum.

Voiam să ies afară din casa de la nr. 611,

să le-o plătesc nemernicilor ăia.

Apoi, aţi văzut... Nu ştiam unde este tipul ăla.

Am tras în tot ce mişca pe partea cealaltă.

Nici nu ştiam dacă a venit de acolo. Nu ştiam nimic.

Ştiam doar că unul dintre noi a fost împuşcat. Altceva nimic.

Cui naiba îi pasă ?

Stând aici şi discutând despre porcăria asta,

nu-i ca acolo, afară, nu suntem în pericol să fim ucişi.

Ştiu asta cu certitudine.

Mergi undeva, şi nu ştii absolut nimic despre locul acela,

este posibil să ucizi şi nişte oameni.

Acum poţi doar să te grăbeşti, şi...

Ieşirea pe teren este precum a-ţi căuta singur moartea.

Să mai aşteptăm o zi, să vedem ce se mai petrece acolo unde este el.

Dacă nu a fost în partea de nord şi a fost în partea de sud,

atunci staţi în casa aia degeaba.

Acum încerc să trag un pui de somn,

căci mâine trebuie să ies cu nişte lunetişti.

Ăsta este momentul când începi să-ţi zici: "La ce naiba mi-o fi fost mintea ?"

Dar e mişto să vezi ce fac lunetiştii.

Să sperăm că asta îl va face pe Joe să mai tacă puţin din gură.

Normal, el a făcut-o de 120 de ori mai mult decât mine,

dar la final voi putea spune că am făcut o zi ce face el mereu.

Bun, vom merge la barajul 636.

Va fi casa de acolo.

Acolo au mai fost maiorul Cooper, Mongo şi Parson.

Va fi ceva nou doar pentru Hollywood şi pentru cei doi sergenţi.

McCann m-a poreclit Hollywood.

V-am arătat puţin mai devreme.

Primul urcă Parson, apoi urcă Mongo,

apoi ne căţărăm noi pe coardă, în şir.

El se caţără primul. Eu voi fi al doilea.

Voi, băieţi, urmaţi după Frank.

Eu am să merg imediat pe balcon şi încep să-mi fac treaba.

Fiecare ştie ce urmează să facem.

Ştii, Hollywood ! Ţi-am spus, nu ?

Da, merg sus.

Este o gaură prin care trebuie să vă târâţi.

Când vă târâţi pe acolo...

Să nu atingeţi nimic când treceţi prin gaură.

Nu ştim cât de solide sunt zidurile.

Când îmi zice Mongo să plec, nu mai am de ales.

M-am căţărat 9 m pe scara de frânghie, într-un întuneric total.

Punem aici un trăgător.

- E bine aşa ! - Apoi aruncăm o privire.

Asta este o cameră blindată.

Acolo puteţi stabili încă o poziţie de tragere.

- Am început supravegherea. - Atârnat ?

Cărămizile sunt stivuite în gaură.

Dacă se strecoară pe aici, l-am ucis.

Dacă vine înapoi, îl împuşcăm.

Eu şi Frank semănăm destul de mult,

poate de aceea nu mi-a plăcut de el la început.

Este un singuratic. Nu are nevastă, nici copii.

Cred că se apropie de 30 de ani.

Este unul dintre puţinii oameni pe care...

Eu iau în seamă fiecare opinie de aici,

dar pe el l-aş urma oriunde.

Am foarte mare încredere în el.

Oamenii ăştia... Ridică zilnic aceleaşi gunoaie.

Oare ce găsesc nou ?

Probabil că plantează un DEI. Eşti atent ?

Da, sunt atent. Este o tipă.

E o prostie. Deja este 9:15 şi nimeni nu a făcut ceva rău.

Doar aşa îi poţi pândi pe băieţii răi şi doar aşa îi poţi omorî.

Ca să-i învingi pe ăstia, trebuie să acţionezi la fel ca ei.

Te simţi ciudat când îi împuşti.

Mai ales când urmăreşti cum li se albesc ochii.

Este destul de sinistru,

dar este ca atunci când îţi faci un tatuaj. Îţi faci unul, şi curând mai vrei unul.

- Vrei şi tu ? - Da, te rog !

Dă-mi înapoi M & M, omule ! Dă-mi-le ! Pune asta...

- Dă-mi bomboanele ! - Nu.

Nu atinge punga mea cu degetele tale.

Cei de acasă nu ştiu că avem şi bomboane M & M.

Le dai mai multă importanţă decât merită. Nu-mi vor mai trimite aşa ceva.

Nu avem bomboane M & M.

Într-o noapte, în misiune, am discutat cu Ashley.

Acum cei de acasă sunt în vacanţa de Crăciun.

Aveam nevoie de adresa Melissei, să-i trimit un cadou de Crăciun.

Ce i-ai trimis ?

Un ursuleţ ca pentru homosexuali. Cumpărat online.

Ştii câte cadouri de Crăciun

am cumpărat pentru fete în ultimii trei ani ?

Niciunul. Am terminat cu aşa ceva din octombrie.

Am trimis doar flori.

- Nu poţi cumpăra flori pentru Crăciun. - Pe naiba !

Nu-i poţi da unei fete flori de Crăciun.

Cu florile poţi face orice vrei.

Nu-i poţi cumpăra unei fete flori de Crăciun.

Dacă ai opţiuni limitate, da, poţi.

- Frank ? - Tolomacule, doar ţi-am zis !

- E o mişcare bună, pe care n-ai făcut-o. - Ei bine, n-am făcut-o.

Aşa este.

I-ai cumpărat un ursuleţ. Un ursuleţ este ceva drăguţ.

Iar ea joacă fotbal.

Deci i-ai putea lua nişte lucruri potrivite.

I-aş lua un echipament de joc,

cu numele ei scris în faţă şi cu numărul de joc pe spate.

- Acum... asta este ! - Cât a costat ursuleţul ?

Mai mult decât mi-aş fi dorit să coste un nenorocit de ursuleţ.

Cred că sub înfăţişarea acestor duri, a acestor barbaţi aparent brutali,

se ascunde, în realitate, câte un ursuleţ de pluş.

Probabil. Se poate.

Supravegherea, chem traficul !

Da, sunt pe fază.

Este un Ford mic aici.

Aveţi trei maşini parcate pe partea aia...

Este ciudat, pentru că, dacă un lunetist ucide pe cineva,

şi ceilalti, care nu au împuşcat pe nimeni, vor să omoare pe cineva.

Asta pentru că nu poţi fii un lunetist adevărat până nu omori pe cineva.

Vreau să omor unu şi după ce am făcut-o vreau să omor încă unu.

Într-un fel, te simţi prost.

Nu te simţi prost faţă de cineva, nu este ceva ce se întâmplă zilnic,

nu elimini mereu pe cineva, nu împuşti zilnic pe cineva.

A fost vreo ţintă pe care ţi-a venit greu să o loveşti ?

Am avut o problemă cu nişte copii.

Au dat colţul străzii.

Unul dintre cei mai mari părea, din spate, să aibă cam 18 ani.

Aş zice că era de vârsta cătăniei.

Şi avea un AK-47.

Imediat mi-am luat arma.

Când s-au întors, unul dintre cei mai mici avea un AK-47.

Mi-am zis: "Pui de căţea,

Au dat arma unui puşti să o aducă înapoi".

Sunt nişte oameni acolo, jos.

Nu văd ca vreunul să poarte vreo armă.

Sunt atâţia copii care merg pe aici !

Foc de precizie, amice ! Precizie !

Am început să apăs pe trăgaci

şi, în ultima clipă, Lacker a zis: "Tolomacule, arma aia este de jucărie !"

Am verificat rapid încă odată, şi era vorba de o jucărie.

Am văzut un tip jos, la moschee. Avea un AK-47.

Tovarăşul lui l-a tras după colţ.

L-ai împuşcat ?

Afirmativ !

Care este cea mai puternică amintire a ta din Irak ?

În acest moment este, probabil, copilul ăla pe care nu l-am împuşcat.

Aveţi ceva de mâncat pentru miez de noapte ?

La naiba, nu !

Vorbiţi serios ?

Rămâi flămând, omule.

Încă te mai gândeşti să ieşi, Jake ?

Da, la naiba ! Da.

Când începe misiunea ?

Băieţii ziceau: "Uite cât de repede se întâmplă câteodată.

Apare un tip la colţ cu un AK-47, identificare confirmată...

...şi "Bum !!!""

Vreau să zic că ar fi interesant să vorbesc cu Joe,

şi el să zică: "Eu am cam 120 de misiuni, tu doar una."

Iar eu să zic: "Am cam 15 sau 16 misiuni. Încă nu am 120, dar oricum... "

Înţelegi tu...

Crăciun fericit şi vouă !

Crăciunul viitor îl vom petrece împreună.

Nu vor fi şase ani.

Dimineaţă, în zori, plec în altă misiune.

Dacă vreţi să decolăm, trebuie să ne mişcăm.

De data asta merg împreună cu şefii armatei irakiene.

Ne deplasăm la Jazirah împreună cu consilieri ai puşcaşilor marini.

Sunt hotărât să acumulez cât mai multă experienţă de luptă

în cele cinci săptămâni de stat aici.

Am văzut trei focuri de armă în faţa mea.

Soldaţii irakieni aleargă spre focurile de armă. Şi eu alerg cu ei.

Între timp, atingem poziţiile inamice plasate dincolo de râu.

Domnule, sunt de cealaltă parte a râului. Sunt trei tipi.

Pe malul celălalt al râului. Aleargă. Sunt trei tipi cu arme.

Unitatea noastră aleargă în patrulă împreună cu soldaţii irakieni,

sub comanda sg Edward Allier, pe care l-am întâlnit săptămâna asta, mai devreme.

Cea de colo este casa informatorului.

Vorbeşte bine engleza. Am un pont.

Ştii ce mi-a zis ? "Nu sunt militanţi aici. Nici Wahabi."

Este acelaşi lucru.

Era cu adevărat preocupat privind durata şederii noastre aici.

Ţi-am spus că vom vedea cum lucrează "Partea neagră a Forţei".

- Este periculos ! - Ştiu că este. Te-am auzit.

Este periculos. Ţi-ai luat viaţa în propriile mâini.

Nu sunt responsabil pentru nimic.

După ce ai spus asta, am alergat după armata irakiană.

- Întotdeauna ăsta este un semn bun. - Da.

- Merg în direcţia cea bună. - Merg exact împotriva gloanţelor.

Ceea ce este, de asemenea, un lucru pozitiv.

Ştiam că ar putea fi o misiune periculoasă.

Sg Allier şi compania asta de soldaţi irakieni neexperimentaţi

conducea asaltul la nord de râul Eufrat înspre Jazirah.

Cândva o redută a partidului Baas,

acum sediul insurgenţei civile din triunghiul sunit.

Ca element înaintat al operaţiunii de şapte batalioane,

întrebarea nu era dacă vor avea necazuri, ci când.

629005 ! Încercăm să găsim un drum pe lângă canal. Schimbat !

Înşfacă piatra aia !

Nu tăia acolo. Of, Doamne !

Decât să vă uitaţi, mai bine aţi lua şi voi câte ceva şi aţi pune acolo.

Mustafa, zi-le să ia şi ei câte ceva. Ne mişcăm al dracului de încet.

Foarte drăguţ !

Decât să fumezi, mai bine ai ridica mizeria aia.

Isuse ! Să-i dăm drumul, prostovanilor !

- Am reuşit ! - Am reuşit ! Asta este !

Curba de pe drum este aici. Aici suntem acum.

GPS-ul tău nici nu este pornit. Asta-i grozav !

Tipul nici nu s-a uitat la hartă. Abia şi-a deschis GPS-ul.

Şi-mi zice mie că nu ştiu unde suntem.

Am încercat să-l orientez spre drumul ăla blestemat.

I-am zis: "Aici este curba de pe drum ".

I-am arătat blestemata de curbă pe harta la care se uită.

Nu este acolo.

Nu suntem unde trebuie. La naiba ! Suntem cam cu 300 m mai la sud.

Aici trebuia să fim.

Iar acum suntem aici.

Imediat ce Wahabi, sau ce-or fi ei, terorişti, insurgenţi,

vor începe să apară de acolo şi vor prelua controlul drumului...

Sunt fericit că am avut şansa să fac treaba asta,

deoarece, când am plecat prima dată,

am avut o impresie negativă despre poporul de aici.

Când am văzut soldaţii irakieni pe care i-am instruit, cu care am mâncat şi dormit,

sângerând, trăgând în stânga şi în dreapta mea,

făcând ce fac şi soldaţii mei din infanteria marină,

asta m-a făcut să încep să-i văd cu alţi ochi.

Maşina asta nu aparţine nimănui din casa asta.

Bun ! Nimeni n-a mai văzut până acum maşina asta ?

Nu vreau poveşti, răspundeţi doar la întrebare, da sau nu !

- El n-a mai văzut-o până acum. - Bine ! Daţi foc maşinii !

Ce dracu... ?

Nişte băieţi răi trag în noi.

Vrea să ştie câţi sunt.

La naiba !

Sunt în contact chiar acum.

- Îi văd chiar acum. - Da, da, îi văd.

- Soldaţii îi văd chiar acum. - Da.

Atunci de ce nu trag în ei ?

- Ştii ceva ? Nu trage ! - Trag în ei. Trag !

Bine, în regulă ! Veniţi cu mine !

- Au văzut un camion mergând ? - Da.

Deci au văzut nişte tipi coborând şi trăgând în ei.

- Da. - Daţi foc camionului !

Baza Castan, aici este Castan trei !

Da, vă confirm, mă uit chiar acum la vehicul.

Controlez dacă există ceva interesant.

Mă uit la numerele de înmatriculare. Numerele au fost şterse.

Nu pot identifica vehiculul,

aşa că îi dăm foc şi mergem mai departe.

Allier îi învaţă pe soldaţii irakieni cum să interacţioneze cu localnicii,

şi cum să asigure securitatea prin prezenţa lor în stradă.

Cei precum sg Allier vor reveni de câteva ori la casa asta.

Înainte să-ţi dai seama,

vor ieşi şi vor vorbi cu el când îl vor vedea.

Dezvoltă relaţiile între oameni. Exact asta face.

Vrea să mai lucreze aici o perioadă.

El, pe jumătate, joacă un rol aici. Încearcă să-i facă pe irakieni,

mai ales pe locotenent, să facă acelaşi lucru. Ei o fac, dar rar de tot.

Irakienii, mai ales aici, în regiunea sunită,

sunt înspăimântaţi de moarte când merg în arealul sunit.

Mai ales soldaţii şiiţi. Ei cred că toţi suniţii sunt răi.

Le va lua ceva timp.

Îl văd pe sg Allier făcând asta şi după un timp realizează:

"Şi eu pot face aşa ceva, iar ei vor vorbi şi cu mine."

În treacăt fie spus, Baza Castan:

Am întrebat mai mulţi oameni care trăiesc în Jazirah

unde operează luptătorii Wahabi.

Ei ne-au spus că nu este niciunul în Jazirah...

Că nu sunt probleme în Jazirah. "Jazirah bun-bun."

Ne-au sugerat că ne putem întoarce în America.

Aşa că nu-mi despachetez bagajele. Sunt gata să plec cu următorul avion.

Am ieşit din joc !

Aici nu sunt Wahabi, nu sunt insurgenţi, nu sunt terorişti.

Să mergem !

De ce mor unii oameni ?

Localnicii nu vor să spună nimic

pentru că, pe aici, par să fie cuiburile unor mici găşti.

Acestea îi ameninţă pe civili.

Aceştia le spun: "Dacă zici ceva, te vom ucide !"

Oamenii nu vorbesc, pentru că nu vor să fie implicaţi.

Dacă eşti implicat, îţi pierzi viaţa.

Cu aşa ceva am de-a face.

Aici, asta este treaba .

Cum arată o zi rea pentru tine ?

Ai auzit ? Castan şase au o captură mare.

- Au reuşit ? Frumos ! - Chiar la sud de noi.

Chiar lângă locul unde ai pus GPS-ul, era ascunzătoarea armelor găsite de Jones.

Au mai mers pe drum încă puţin şi le-au găsit.

63200 ! În tot timpul ăsta am vorbit.

Totul era îngropat acolo.

Odată ce am început să mergem,

am început să găsim saci de orez şi de grâu.

Ne-au atras atenţia.

Când am început să tragem de ei, am văzut tot felul de chestii.

Vezi armele găsite de noi în gaura asta mare ?

Nu te cred.

Cred că le-ai adus cu tine.

- Chiar aici ! - Iar !

- Ai idee câte sunt ? - Cam 80 de bombe.

- Da ? - 80 !

Ar fi trebuit ca noi să ajungem primii aici.

Dar, din nefericire, el n-a putut traduce destul de rapid, şi ne-aţi învins.

Dacă n-ar fi fost el, noi am fi găsit toate astea.

Da, data viitoare ! Dar am auzit că aţi dat foc la două maşini.

Da, aşa este.

- Trage ! - Aprinde !

- Mişcă ! - În regulă !

Să mergem !

La naiba, am încercat să te iau cu mine.

Ce ?

Am cerut să mergi cu mine.

Nu, ai cerut să-mi iei toată compania.

Un fel de: "Ce-ai zice să rămâi acasă iar eu să-ţi iau compania ?"

Cum ţi-ai imaginat că... N-aş putea să privesc după soldaţi

cum pleacă cu tine fără să fiu şi eu cu ei.

- Mă urăşti. - Şi ştii de ce ?

Pentru că n-ai fost acolo.

- Bine, eu am zis ! - Ai de gând să laşi focul aprins ?

Exact, domnule !

Ai luat câteva imagini bune când au aruncat chestiile alea în aer, aşa-i ?

Am luat ceva imagini bune, dar am rămas fără bandă, aşa că...

Le-a luat de la distanţă.

Ai avut şansa să iei imagini cu obuzele şi tot ce au mai găsit ei acolo ?

- Da, am filmat toate astea. - Impresionant !

Dl Johnny-Arde-Tot, jurnalist,

a prins nişte imagini mişto.

Johnny-Arde-Tot le-a luat !

Placa asta cu numărul de înmatriculare !

Da, corect, erai pe fază. Aşa este, erai atent.

A fost. A fost pe fază.

A fost pe fază. A fost atent.

- Înapoi, ia tot camionul... - Da, aşa este.

Ai fost pe fază. Erai atent la mine.

- Îţi va aduce aminte. - Aşa este.

Avem ceva care seamănă cu un jurnalist onest.

- Îţi dai în petic. - Nu, serios !

- 6-3-9-4... - 6-3-9-4...

În ziua următoare, la centrul de comunicaţii, vin veşti

că soldaţii irakieni din compania lui Allier,

conduşi astăzi de trăgătorul din infanteria marină Kensington,

au fost prinşi într-un schimb de focuri cu insurgenţii.

Sg Allier a preluat o grupă pentru sprijin, iar eu am plecat cu el.

Să mergem, băieţi !

De data asta nu a fost nevoie să cer.

Am mers la Humvee, iar Allier mi-a dat un loc pe rezerva de muniţii.

Vei merge cu al doilea Humvee.

Marea problemă de astăzi este că nu s-au mai întâlnit cu aşa ceva

la o asemenea distanţă.

- Hei, băiatul cu camera ? - Da ?

Stai în spatele meu. Pune-ţi fundul acolo !

Au aruncătoare de grenade antitanc (AG), domnule. Ar trebui...

- Să fii atent la ele ! - Am înţeles !

Vor trage în noi imediat ce vom ajunge acolo.

Din casele alea pe care abia le-am părăsit

şi din breşa de acolo...

Erau în ruinele de acolo, dar au stârnit doar praful.

Nu au nimerit pe nimeni.

Bun ! Mushtaq, treci în cadru !

Facem o poză cu Mushtaq. Aşa !

- Acum e bine. - Mushtaq, Sharif !

Salut ! Salut !

- Ali ! - Ali !

Bun, acum atenţie la băieţii cei răi ! Uitaţi-vă după Wahabi !

- Nu mai este niciun Wahabi ! - Uitaţi-vă după Wahabi !

Acum condu !

Urma să mergem mult înapoi, către bază,

aşa că am decis să merg în faţa coloanei ca să prind un Humvee.

La dracu !

Cred că a fost un DEI.

- Ce ? - Cred că a fost un DEI.

Of, Doamne !

Evacuarea medicală, sunt 110, ridicaţi un mort sau un rănit de către un DEI !

Are nevoie să respire.

În patrularea de astăzi, când am căzut în ambuscadă,

toţi soldaţii Companiei a 2-a s-au purtat ca nişte profesionişti.

Aţi dat dovadă de disciplină când aţi răspuns cu foc.

Nu aţi tras în aer.

Aţi tras în terorişti.

Mă aştept ca voi toţi... Dacă voi cădea rănit sau ucis,

mă aştept ca voi să luptaţi,

şi să nu daţi dovadă de emoţii. Continuaţi lupta şi vă păstraţi cumpătul.

Am fost mândru să vă privesc în momentele acelea.

Este ceva care te mişcă...

Un frate ţine îndeajuns de mult la ceilalţi fraţi pentru a încerca să facă un film

ca să înţeleagă ce fac ei, să înţeleagă...

... sacrificiul lor, dăruirea lor...

Ceva care este deasupra lor înşişi.

Ce s-a întâmplat ?

Unele motive pentru care am plecat sunt de ordin strict personal.

Voiam să văd dacă şi eu pot face ce fac ei.

De asta voiam să fiu soldat încă de când eram copil.

Acum am putut să văd.

Eu nu am nimic care să mă reţină acolo.

De asta spun că tu te sacrifici.

Eu nu am o familie, aşa cum ai tu.

- Gata ? - Gata !

Bun venit la Compania "Vulpile", divizia 51 infanterie, Cercetare îndepărtată.

Ceremonia de schimbare a comenzii la batalionul 519 - Informaţii militare.

Suntem onoraţi că aţi venit la ceremonia de astăzi,

unde veţi fi martorii ceremoniei formale ţi simbolice de transfer al comenzii

de la cpt Thomas M. Hough la cpt Isaac J. Rademacher.

În adâncul inimii mele nu am dorit să părăsesc vreodată armata.

Ei îi aparţin.

Deci...

Asta fac eu.

Nu o fac pentru bani, sau doar de dragul unei cariere,

ci pentru că simt că am chemare pentru aşa ceva.

Dacă vreţi, este chemarea mea către datorie.

Exact ăsta sunt.

Ce a zis ?

Păpuşica ! Hai !

Înainte, când eram doar noi două,

nu zicea decât: "Mami ! Mami !"

Acum, cam jumătate din timp, aud doar: "Tati !"

Este tare bine.

Hunter şi mai cum ? Hunter Rademacher ?

Cred că atunci când el va pleca, pentru ea va fi foarte greu să înţeleagă

de ce a plecat tatăl ei.

Va fi de datoria mea să îi explic cât de bine am să pot

că nu a plecat din cauză că nu o iubeşte.

A plecat pentru că trebuie să facă ce are el de făcut, şi...

Că el o iubeşte, şi se va întoarce mereu la ea...

Ridică mâna dreaptă şi repetă după mine:

- Eu - numele tău... - Eu, Joseph Edward Rademacher...

Aşa cum ştiţi toţi, el este fratele meu mai mic.

Chiar azi am preluat comanda companiei de cercetare îndepărtată.

Acum el s-a reînrolat. Deci azi este o zi foarte mare pentru familia noastră.

Toţi mă întreabă cum mă simt ştiind că fratele meu mai mic merge pe această cale.

Mereu le răspund acelaşi lucru.

Întâi, că Joe are umerii tari, nu-mi fac griji pentru el.

Doi, că este în cel mai bun batalion al Armatei Statelor Unite.

Eu cred că... Ştiu, sunt părtinitor...

Cred că va fi un exemplu pentru mulţi din tinerii soldaţi de acolo.

Deci i-am dat o mână de ajutor ca să se reînroleze.

Nu cred că lucrurile vor fi aşa dificile ca ultima dată,

pentru că ştie ce are de făcut.

Este acolo cu toţi prietenii lui, şi...

Nu cred că se va schimba prea mult, chiar dacă sunt departe de el...

Ultima dată, totuşi, s-a întâmplat.

Dar până la urmă a fost bine.

Am fost deprimată mult timp...

A văzut şi el. Îmi zicea: "Sunt aici, care-i necazul ?"

"Nu ştiu !"

Acum sunt iar fericită.

Pe urmă pleacă.

Lunetişti, să mergem !

Nu-mi pare rău de el că pleacă. Nu poate face nimic în privinţa asta.

Trebuie să plece. Aşa că...

Nu ştiu dacă mi-am câştigat dreptul să stau la aceeaşi masă cu Joe.

Dar ştiu că am mers 2 km în bocancii fraţilor mei,

şi acum îi înţeleg mai bine pe fiecare din ei.

Ştiu că tuturor ne lipsesc fraţii noştri.

Dar, poate, dacă îi vom înţelege mai bine, nu vor mai pleca vreodată de lângă noi.

Dedicat memoriei lui Thadeus Michael Rademacher

Mulţumesc celor peste 1,5 milioane de soldaţi americani care au luptat în Irak şi în Afganistan...

şi familiilor care i-au susţinut !

Traducerea şi adaptarea: Mihai Dumitraşcu - Klaxxy

Timpul nu înseamnă mare lucru

Când soarele îţi face cu mâna,

Şi tot ce ai sunt amintirile.

Viaţa nu este niciodată ceea ce pare.

Până nu o priveşti în faţă

Nimeni altcineva nu poate ştii.

Nu ştiu cum am ajuns aici,

Nu ştiu ce este înainte,

Dar oriunde mergem,

Mergem la un frate,

Un frate...

Vom fi fraţi de arme.

Ce-i desenul acela de pe zid ?

Erai aşa de mic că mergeai de-a buşilea.

Eram în spatele tău.

Cine sunt aceşti bărbaţi în care ne-am transformat ?

Sau suntem încă băieţei ?

Pentru ei luptăm ?

Nu ştiu cum am ajuns aici.

Nu ştiu ce este înainte,

Dar oriunde mergem,

Mergem la un frate,

Un frate...

Vom fi fraţi de arme.

Frate,

Frate,

Frate.