Original subtitles

Traducerea: Cristiano Ferocci BlackSeaTeam@gmail.com

Caut noaptea în aşternutul meu...

Iubirea mea.

O caut, dar n-o găsesc.

Mă trezesc şi merg prin oraş...

Pe străzi şi prin pieţe caut iubirea mea

O caut oriunde...

Dar nu o găsesc.

Întâlnesc gardieni ce-şi fac rondul

Aţi văzut iubirea mea ?

După ce găsesc iubirea mea

O ţin strâns şi n-o voi lăsa...

Până nu a intrat în casa mamei mele

În camera ei...

care m-a conceput.

Ţine-mă ca un sigiliu în inima ta.

Ca un sigiliu pe braţul tău.

Pentru că iubirea e puternică precum moartea...

Pasiunea e nemiloasă... ca un mormânt...

- Paolo ! - Ciao, mama.

Draga mea Giulia... Să fii fericită !

La revedere !

Ciao !

Sunt născuţi unul pentru celălalt.

Sunt fericită.

Vreau să îţi fac un copil.

Atenţie...

Paul...

Nu, nu...

GIULIA ŞI GIULIA

Carla ! Ai tu lista grupului american ?

Da, uite-o.

Duminică dau o mică petrecere la mine acasă, o să fie şi Luigi.

Mi-ar plăcea să poţi veni.

Îmi pare rău, Carla, sunt ocupată.

Altădată...

Luigi...

Mulţumesc.

Sunt bucuroasă să te revăd, de mult timp nu te-am văzut.

Trebuia să vă telefonez, îmi pare rău.

Te-ai mai întors în America în timpul ăsta ?

Nu, am rămas aici.

- Arăţi bine. - Şi tu arăţi bine.

Te-am chemat pentru că voiam să vorbim de case.

Prietenii noştri au un fiu care se căsătoreşte anul viitor.

M-au întrebat dacă cumva ai intenţia s-o vinzi.

- Nu, nu vreau s-o vând. - Crezi că te vei răzgândi ?

Nu.

Poate ar trebui să te întorci în America, aici nu e locul cel mai bun pentru tine.

Nu cred că m-aş simţi acasă...

Ce mai face Alfredo ?

Alfredo, Giulia vrea să te salute.

Da, Giulia... Vino.

Bună.

Ia loc.

- Lasă-mă să te privesc puţin. - Citeai ?

Sunt norocos.

Uit totul... când citesc o carte e ca şi cum ar fi prima dată.

Ieri i-am spus lui Paolo când a venit aici...

Ar trebui să citească mai mult, nu numai chestii tehnice pentru munca lui.

- Ce mai face ? - Bine.

L-a adus şi pe ăla mic.

E un copil inteligent. Mi-a recitat o poezie.

Are memorie.

- Unde pun asta ? - Sub cuşetă.

Eşti obosită ?

Când pleci cu barca, munca face parte din distracţie.

- Ţi-e foame ? - Sunt rupt...

Peştele.

De când v-aţi despărţit ?

De mulţi ani.

Cine a hotărât să plece ? El sau tu ?

Nu-i nimic dacă nu îţi place să vorbeşti despre asta.

Cel care te-a lăsat trebuie să fie cam nebun să lase o femeie ca tine.

Scuzaţi-mă, cred că am greşit etajul.

Asta e primul, ce etaj cauţi ?

- Eu locuiesc la primul etaj. - Ăsta e primul etaj.

Ţi-am mai spus.

Trebuie să fie o greşeală, locuiesc aici de trei ani.

- Şi eu locuiesc aici de şase ani. - Aşteptaţi, vă rog.

Pot să ştiu ce faci ?

Ieşi imediat din casa mea.

Giulia ! Tu eşti ?

Mamă...

Vino aici.

Asta e tata, asta sunt eu, asta e Famia, asta eşti tu când ai căzut...

Fac un autobuz.

Ăsta e primul etaj al autobuzului, ăsta e al doilea.

Vino Marco, e târziu.

Ciao, mama !

Bună dimineaţa, doamna Vinci ! Ce mai faceţi ?

- Soţul meu e aici ? - Vreţi să vorbiţi cu el ?

- Vreţi să vorbiţi cu el ? - Da. Vă rog.

Veniţi cu mine.

Paolo.

- Sunt eu. - Giulia !

- Ce faci aici ? - Poţi să cobori ?

Da, desigur. Aşteaptă-mă la lift.

Ce surpriză frumoasă !

Cum te simţi ? Ieri noapte m-ai speriat.

Voiai să îmi spui ceva.

Stai aici. Mă întorc imediat.

- Ieri seară ai fost la cinema cu Sara ? - Da.

- Cum era filmul ? - Aşa şi aşa...

Ieri noapte nu ai dormit bine, te întorceai tot timpul...

Vorbeai în somn...

- Ce spuneam ? - Repetai numele meu.

- Ai un rid ! - Asta ?

Îl am de mulţi ani.

Atinge-mă.

Ce e Giulia ?

Îţi aminteşti ziua în care ne-am căsătorit ?

Bineînţeles că mi-o amintesc. Cum aş putea s-o uit ?!

Ce îţi aminteşti ?

Era o zi frumoasă, însorită...

Tatăl meu citea o poezie. Apoi vântul ţi-a luat voalul...

- Şi când am plecat ? - Am urcat în maşină şi am plecat.

Pe drum ai spus că vrei să ai un copil.

Spuneai că erai fericită, Giulia.

Apoi ce s-a întâmplat ?

- Nimic. - Nimic ?!

Ne-am dus acasă şi am făcut dragoste.

Ne-am dus acasă... şi am făcut dragoste...

Giulia ! Te rog, spune-mi ce e !

Nu ştiu.

Bună seara ! Unde aţi fost ?

Nu trebuia să mergem împreună la teatru ?

Scuze, tată ! E numai vina mea. Nu am reuşit să scap mai devreme.

- Bună, mamă. - Bună, Paolo.

Bună, Giulia.

Ce e ?

Nu arăt bine ?

Arăţi foarte bine.

- Unde e Marco ? - E în pat, doarme.

Mă întorc imediat.

Pot să dorm în camera ta în noaptea asta ?

- Spune, te rog. - Eu...

Ia loc.

Nu, mulţumesc.

De cât timp lucrez aici ?

De aproape cinci ani. Şi doamna de la biroul acela ?

De când s-a deschis biroul.

Mulţumesc.

- Ce doriţi ? - O cafea.

Să vedem cum îţi stă fără asta.

Cine o fi la ora asta ?

- Te duci tu ? - Nu. Du-te tu, te rog.

Bine.

Salut ! Am venit mai devreme.

Mai devreme ?!

- Intraţi. - Totul e în regulă ?

- Nu, nu. Intraţi. - Giulia mi-a spus vineri seara...

Azi e vineri, dacă nu greşim...

Giulia... Au venit Alex şi Sara.

Bună seara !

Cum de nu mi-ai spus că i-ai invitat ?

Îmi pare rău. Am crezut că a rămas pentru săptămâna viitoare.

Ar fi bine să stea în frigider, se topeşte.

Bună.

În fond, e vorba de numai şase luni.

N-aş vrea să refuz un rol mare numai pentru că nu suporţi căldura.

E simplu. Tu te duci, iar eu rămân.

Dacă tu eşti explorator, nu înseamnă că şi soţia ta trebuie să trăiască în acelaşi fel.

Nu fi aşa Sara, doar ştii cât plânge când nu eşti.

Giulia, îţi mai aminteşti ce ţi-am spus la restaurant ?

- Aproape... - Spune-i.

Soţia ta a spus că nu îţi suportă barba...

Dimineaţa când se trezeşte are impresia că se află lângă un străin.

Ce pot să fac ? Trebuie să port barbă.

Nu vrei să înţelegi...

Doamnă ! Telefonul.

- Pentru mine ? - Da.

- Alo... - Giulia. Sunt eu.

Pot să ştiu ce s-a întâmplat cu tine ?

- Cine e ? - Giulia, glumeşti ?

Unde ai fost ?

Vrei să vin acolo să te iau ?

Au greşit numărul.

- Pot să beau puţin vin ? - De când bei tu vin ?

De acum...

- Vii în pat ? - Nu, trebuie să termin asta.

E trecut de ora două, nu eşti obosit ?

Nu, du-te, vin şi eu imediat.

Paolo !

Tu mă iubeşti ca atunci când ne-am cunoscut ?

Cred că da !

Crezi că şi eu te iubesc ca atunci ?

Nu sta până târziu.

Hotel Savoy.

- Camera 12, vă rog. - Un moment.

Alo, alo...

Giulia, tu eşti ?

- Giulia... - Paolo.

Voiam să îţi spun că în seara asta voi termina foarte târziu.

Sunt probleme cu noile proiecte. E o problemă de costuri...

Trebuie să particip la o reuniune. Ştii cât se pot lungi aceste discuţii...

- Te aştept. - Cum vrei.

Scuză-mă, acum trebuie să plec. Ne vedem mai târziu.

Bine. Ciao !

Bărbatul acela care a telefonat aseară...

cel căruia i-ai răspuns tu...

- Îi cunoşti vocea ? - Desigur, a mai sunat.

- Ştii cine e ? - Nu, nu l-am văzut niciodată.

Nu a venit niciodată aici.

- Le scrii alor tăi ? - Îi scriu logodnicului meu.

Lucrează în Germania.

- Îţi place aici ? - Nu. Distanţa dintre case e mare.

Ce se întâmplă după ce monstrul a fost ucis ?

Prinţul se plimba prin lume de mult timp.

Apoi a hotărât să se întoarcă acasă.

Nu era la plimbare, era la război.

Da, făcuse războiul...

De asta când s-a întors acasă, părea un călugăr.

Nici unul dintre ai lui nu-l mai cunoştea.

Însă servitorul l-a recunoscut.

Da. El l-a recunoscut.

Şi calul bătrân.

Acum trebuie să dormi.

Asta nu e povestea adevărată. O vreau pe cea adevărată.

- Mâine, Marco. - Nu, acum.

Nu mi-o amintesc.

Tu nu eşti mama mea.

Marco, nu fii obraznic.

Tu nu eşti mama mea.

- Bună seara, doamnă. - Bună seara.

Să nu mă mai faci niciodată să aştept. Ai înţeles ?

Lasă-mă ! Nu vreau să te mai văd niciodată.

Lasă-mă în pace. Te rog.

Giulia. Am aici biletele pentru zborul 220.

- Care bilete ? - Cum, care ?!

Biletele de avion pentru grupul de germani.

Ieri mi-ai cerut să mă ocup de ele, îţi aminteşti ?

- Ieri, când ? - Ieri după amiază.

Totul e în regulă ?

Trebuie să fi lăsat aici lista cu cele plătite anticipat.

Nu am închis un ochi toată noaptea.

Trebuie să fi fost peştele. Dar m-am distrat, tu nu ?

- Când ? - Ieri seară, la restaurant.

Noi nu ne-am văzut ieri seară.

Cum adică, nu ne-am văzut ? Am cinat împreună.

Nu. Nu e posibil. Eu nu eram ieri seară.

Nu eram...

Hei ! Ce faci aici ?

- Asta e o zonă interzisă. - Bună seara.

- Îl caut pe soţul meu. - Cine e soţul tău ?

Îl cunoşti. Paolo Vinci.

- Sunt soţia lui. - Nu e nici un Vinci aici.

- Ba este. - Ajunge. Vino.

Minţi. Ştiu că îl cunoşti pe soţul meu.

Ţi-am spus că nu e nimeni cu acest nume. Pleacă.

Pleacă.

Giulia ! Ce faci aici ?

Doamne ! Eşti udă toată.

Ce e ?

Mi se pare că înnebunesc. Nu mai ştiu ce mi se întâmplă.

Nu mai ştiu ce fac.

Nu poţi continua aşa, Giulia.

Trebuie să începi să fii tu însuţi.

- Nu e aşa uşor. - Ştiu că nu e uşor.

Nu se poate face altceva.

- Nu, nu se poate. - Trebuie să reîncepi să-ţi trăieşti viaţa.

Nu vreau să-l uit. Nu e drept, nu vreau s-o fac.

- Ce s-a întâmplat ? - Nimic.

S-o fi certat cu Paolo !

Să încercăm să adormim.

- Doar nu s-au despărţit. - Nu, nu...

Nu-ţi face griji.

Ai lista noului grup american ?

Da, uite-o !

Cum te simţi azi, eşti bine ?

Da, mă simt bine.

Scuză-mă pentru comportamentul de ieri.

Nu-ţi face griji.

Dacă ai nevoie de ceva, dacă te pot ajuta cu orice...

Nu uita, eu sunt aici.

Mulţumesc.

- Pot să vă ajut ? - Vreau o rezervare pentru Dubrovnik.

- La tren sau la avion ? - La avion.

Eu mă ocup de rezervări de tren, pentru avion, adresaţi-vă dnei de acolo.

Bună ziua !

Vreau o rezervare pentru Dubrovnik.

- Dvs vă ocupaţi, nu-i aşa ? - Da. Scuzaţi-mă, vă rog !

Mulţumesc.

- Ce doreşti ? - O rezervare pentru Dubrovnik.

- Când ? - Poimâine, dacă e posibil.

- Pentru poimâine ? - Dacă mai e vreun loc.

- Cunoşti Dubrovnikul ? - Nu.

Nici eu.

Poimâine mai e un loc doar la zborul de noapte.

Bine.

- Numele. - Daniel Osler.

E ceva în neregulă ?

Ai un loc cu Alitalia.

Zborul 502. Plecarea 22.05.

Biletul îl iei la aeroport.

Mulţumesc.

Păcat că trebuie să plec.

Aş fi vrut să te cunosc mai înainte.

La revedere.

Bună ziua.

- Îmi pare rău. - Ai măsluit zarurile.

Nu, eu joc curat. Sunt norocos.

Cu siguranţă...

Bine că plec mâine, altfel mă lasai fără o liră...

Vă aşteaptă cineva în salon.

Pe mine ?!

Bună.

Ce surpriză plăcută !

- Mă numesc Giulia. - Bună, Giulia.

- Trebuie să îţi vorbesc. - Pare ceva serios.

M-ai mai văzut până azi ?

Cred că nu.

Tu m-ai văzut ?

- Vorbeşte-mi puţin despre tine. - Despre mine ?

- Cine eşti ? - Un fotograf, fac o carte.

Eşti cu vreo femeie ?

Nu.

Chiar trebuie să pleci mâine ?

Trebuie să am un motiv să rămân...

Rămâi, te rog !

- Vrei să mă revezi, Giulia ? - Nu.

Nu, nu vreau să te mai văd vreodată.

Iar dacă eu vreau să te revăd...

Îmi pare rău, eşti foarte amabil, îmi cer scuze.

Acum trebuie să plec.

Nu, nu. Vrei să mergem în altă parte ?

Nu. Eu nu pot...

Atunci, ce vrei ? Pot să ştiu cine eşti ?

De ce m-ai urmărit ?

Noaptea, pe aşternutul meu îmi caut dragostea...

O caut... dar n-o găsesc.

Mă trezesc şi merg prin oraş...

Pe străzi şi prin pieţe îmi caut iubirea

O caut peste tot... dar n-o găsesc.

Bună dimineaţa.

Cred că n-o să mai plec.

Ai pierdut avionul ?

Nu. Voiam să te revăd.

Nu ştiu dacă îţi pot returna costul.

Era un tarif special.

Nu are importanţă. Sunt obişnuit să pierd.

Îmi pare rău pentru ziua trecută. Cine ştie ce ai crezut despre mine.

Nu am crezut nimic.

Dimineaţă m-am trezit şi am hotărât că vreau să rămân.

- Ne vedem în seara asta ? - Nu sunt liberă.

- Mi-ar place să vorbim. - Acum nu pot.

- Te aştept aici. - Trebuie să lucrez.

Bine. Mă duc să aştept în piaţă.

La cafenea.

- Ce cauţi ? - Nimic.

Nu. Paolo. Aşteaptă.

Te rog.

Marco.

Mamă.

Giulia.

Vino la lumină.

E pentru prima dată când te văd la lumina zilei.

Apropie-te. Eşti foarte frumoasă.

- Am luat o decizie. - În sfârşit o veste bună.

- Nu vreau să te mai văd. - Ce spui, Giulia ?

Nu vreau să te mai văd niciodată.

Glumeşti, nu-i aşa ?

Nu.

- Ai probleme cu soţul tău ? - Paolo nu are nici o legătură.

Eu vreau s-o termin.

- Unde te duci, Giulia ? - Lasă-mă să plec.

- Mă iubeşti ? - Îl iubesc pe Paolo, nu pe tine.

Te iubesc, te-am iubit întotdeauna, chiar şi când nu erai.

Nu închide. Te rog, vreau să-ţi vorbesc.

Vin la tine, acum. Aşteaptă-mă.

Giulia.

- Unde te duci ? - Lasă-mă să plec.

Lasă-mă să plec. Nu te iubesc.

Nu.

Lasă-mă. Te rog.

Nu.

- N-o să mă poţi părăsi niciodată. - Pleacă !

- A ieşit dimineaţa. - N-a lăsat un mesaj pentru mine ?

Nu. Îmi pare rău.

A trebuit să iasă Marco. Îi părea rău că nu ţi-a spus noapte bună.

Unde s-a dus ?

- A ieşit cu o prietenă. - Când se întoarce ?

Curând. Foarte curând.

Dormi.

Eşti sigur că se întoarce ?

Bineînţeles că se întoarce.

Noapte bună.

Bună seara, dle Osler.

- Somn uşor. - Mulţumesc.

Ştiam că ai să te întorci.

M-am întors.

Tremuri.

Strânge-mă.

... după ouă, faină... apoi zahăr...

Şi ciocolată.

- Paolo ! Ai luat ciocolată ? - Ciocolată...

Ştiam că am uitat ceva.

Nu-ţi face griji. Mă duc să iau eu.

- Nu uita să-l speli pe cap. - Nu.

Ba da.

Îmi pare rău că vă deranjez, doamnă.

Am primit un denunţ de la hotel Savoy.

Îl cunoaşteţi pe Daniel Osler ?

- Da, l-am cunoscut. - Când l-aţi văzut ultima dată ?

Nu ştiu... a trecut mult de atunci.

Sunteţi sigură ?

Portarul hotelului susţine că v-a văzut intrând cu dl Osler...

şi intrând în camera lui.

Iar asta nu cu mult timp în urmă, nu mai mult de o săptămână.

Unde eraţi în noaptea zilei de 14 ?

Eram la mine acasă.

O poate confirma cineva ?

Da. Soţul meu. Era şi el.

Scuzaţi-mă ! Poate nu am fost suficient de explicit.

V-am întrebat dacă era cineva cu dvs în acea noapte...

cu o săptămână în urmă.

Da, v-am spus. Soţul meu. Sunt sigură.

Dar soţul dvs a murit cu şase ani în urmă.

Nu, nu e adevărat.

Nu e adevărat.

Lăsaţi-mă. Nu e adevărat.

Lăsaţi-mă să plec.

Ţi-am adus prăjitura cu portocale. Mi-am amintit că îţi place.

Mulţumesc.

I-am spus lui Alfredo că te voi vizita.

Mi-a dat cartea asta pentru tine.

Ce mai face ?

Nu mai iese din casă. Stă tot timpul închis în camera sa.

Scuză-mă.

Nu plâng pentru el.

Noi suntem bătrâni, ne-am trăit viaţa.

- Când mă gândesc la tine... - Nu plânge.

Mă simt bine, cu adevărat. Sunt fericită.

Giulia...

Dragă Alfredo ! Azi e o zi frumoasă şi însorită...

Mi se pare că s-a întors primăvara.

De la fereastra mea pot să văd marea.

Calmă şi liniştită, aproape pare că respiră...

Acum sunt singură acasă,

Paolo s-a dus să ia copilul de la şcoală.

E frumos să aştepţi ştiind că în curând vor fi aici.

Acum ştiu că n-o să ne despărţim niciodată.

Că anii vor trece, zi după zi...

Iar noi vom continua să ne iubim pentru totdeauna.

Viaţa e frumoasă.

Traducerea: Cristiano Ferocci BlackSeaTeam@gmail.com