Original subtitles

În august 1961,

lumea era deja divizată.

Dar nimeni nu-și imagina că granița se va ridica așa de sus.

Moscova o concepuse și executase,

iar firmele vest-germane livraseră sârma ghimpată.

Regimul nedreptăților a comis o nouă nedreptate.

Vrea să știți că angajamentul pe care și l-a luat

privitor la libertatea Berlinului de Vest…

Occidentul a protestat, a amenințat, s-a lamentat…

Și Zidul creștea.

Toate arterele dintre cele două jumătăți ale orașului au fost tăiate în două.

Și pentru cei din sectorul estic,

cele câteva sute de metri dintre Est și Vest

au devenit cea mai lungă bucată de pământ din lume.

Așa a început unul din cele mai remarcabile experimente din istorie.

Un popor posedat odată de nebunia de a stăpâni lumea

a devenit, treptat, două popoare.

Și, curând, doar Zidul mai întreținea iluzia

că poporul german era divizat doar de o barieră.

BERLINUL DE EST TOAMNA LUI 1961

E timpul.

- Repede! - Tu întâi.

Hai, mai repede!

Konrad! Ce faci, rămâi? Haide!

Mai repede!

Haide!

Mergeți voi!

Eu nu pot, vin mai încolo.

Ești nebună? Vrei să vină după noi?

- Nu plec fără Konrad! - Vine mai încolo!

Ai grijă!

Rahat!

La ce te așteptai când sunt un milion de funduri deasupra noastră?

Măcar rahatul nu pot să-l divizeze.

Chiar era musai? O să ne faci și pe noi să borâm.

- Sigur ăsta e? - Da, foarte sigur.

Trebuie să fie! Mi l-a descris.

Atunci au fugit deja. S-a terminat.

Ne-a distrus pe toți. Am ajuns prea târziu.

Nu-mi vine să cred… S-a terminat.

Știam eu că nu ne-ai face așa ceva!

V-ați pierdut mințile cu toții?

Nu v-ați gândit la părinții voștri? La consecințe?

Unde sunt ceilalți? În canalizare? Crezi că poți să ne ascunzi ceva?

Hai!

Rahat!

Și acum?

Bine. Pe acolo.

E adevărat că mătușa ta stă la vilă?

- Cu patru băi? - Doar două.

Ai și vreun unchi care stă la palatul Charlottenburg?

Sper că nu-l denunți!

O să afle oricum, într-un fel sau altul.

Mai bine decât să vină ei la noi.

- Vino încoace! - Ești și mai rea ca el.

M-a obligat să-i spun! Știi că nu pot să mint.

- Nu… - Ce e?

- Suntem tot în Est. - Nu se poate.

Jur, arată exact ca pe partea noastră.

Uită-te mai atent.

Dar ai grijă!

Ador…

Ador Fordurile Taurus!

Hei, Sophie!

- Aoleu, ce m-ai speriat! - Cum ai ajuns aici?

Uită-te la tine! Ce-i cu ăștia?

Cum Dumnezeu ați trecut?

E un motiv de bucurie, nu?

Sunt singura care are mătușă în Vest.

Asta e invazie, nu glumă! Ți-ai adus toți colegii?

Doar pe cei mai buni.

Ce putoare!

Am venit prin canalizare, ca șobolanii. Acum totul va fi bine.

Sunt niște copii, cu toții!

- Ce-o să fac cu ei? - Te rog, nu te supăra.

Le-am spus că tu poți să faci orice. Poți să ai grijă de noi toți.

Eu, de voi toți?

- El e Konrad? - Nu, e Max.

- Wolfgang, Monika… - Și Konrad?

Vine mai încolo.

Încercare de părăsire a statului și trecere ilegală a graniței…

Pentru astea o să faci cinci ani.

A cui idee a fost?

Așa ai umblat până acum? Leagă-ți șireturile!

Îmi imaginez ce-i umblă prin cap unui tânăr ca tine.

Posturi de control, sârmă ghimpată… Senzația că ești închis aici.

Și când te simți închis undeva, vrei să evadezi.

Poate că ai fost doar prost informat.

Știai că Occidentul plănuiește un război contra noastră? Un atac?

Tatăl tău ne-a spus că ai făcut tot ce-ai putut să-ți oprești prietenii.

Ai luat decizia corectă.

Când granița va fi sigură, germanii nu vor mai împușca germani.

Păcat că nu ți-ai putut convinge iubita.

Dar i-ai putea ajuta pe ea și pe tatăl ei spunând adevărul.

Așa că spune! Cine a făcut rost de harta sistemului de canalizare?

I-am prins pe toți, evident. Te așteptai la altceva?

Vrei să ne spui că a fost doar un joc?

Un joc prostesc, o provocare?

Și cine a găsit drumul?

Ați numărat capacele de canal, nu?

Câte sunt până ajungi în Vest?

Du-te la mama lui Sophie și întreab-o.

Imediat!

Îmi datorezi asta.

Dacă-i prindeau cu adevărat, aflam până acum.

- Adică au scăpat toți? - Exact.

O să vezi, totul e rezolvat.

Și dacă n-o mai văd pe Sophie?

Zidul n-o să reziste mult.

Un palton frapant, cu croială lejeră,

cu buzunare laterale îngropate și mâneci largi.

Pe rochie,

vă rog să observați aplicațiile atrăgătoare de piele întoarsă.

Da, foarte bine, hai.

Te descurci bine.

Modelul Victoria.

Eleganța sa feminină se datorează liniei moderne a gulerului-șal.

Cu nasturi din baga, jacheta accentuează talia înaltă

și, cum vedeți, se subțiază ușor în spate.

Și acum, modelul Picadilly.

Un costum distins prin buzunarele plasate sus,

care accentuează linia șoldurilor…

Mă scuzați o clipă.

Încearcă să nu te amesteci. Am venit s-o duc acasă.

Și ea are un cuvânt de spus.

E minoră. N-are niciun cuvânt de spus.

E exact atitudinea care a îndepărtat-o de tine.

Prostii! A atras-o paradisul modei.

O subestimezi. Așteaptă aici!

Observați gulerul…

Închizi o țară întreagă după un zid și apoi vii la o cafea în Vest.

Nu e momentul pentru obrăzniciile tale.

Mama ta te cheamă înapoi acasă.

Suntem ori eu, ori tu. Și te-a ales pe tine de la început.

Nu ți-am luat tatăl de lângă tine.

- Doar l-ai omorât. - Cine ți-a spus prostiile astea?

Tatăl tău s-a sinucis în închisoare. Știi asta.

Nu sunt prostii, e adevărat. Și nu e singurul pe care l-ai omorât.

Neîncrederea asta bolnavă… Voi, tinerii, sunteți paranoici.

Ce știi tu? Crezi că ce faci tu e rezistență?

Sophie, pot să te duc înapoi cu poliția dacă trebuie.

Ești încă minoră. Și aici există legi.

Da? Dintr-o dată, există legi. Îi spuneai „Vestul Sălbatic”.

Dnă Radtke!

Vă rog să veniți cu mine.

E incredibil. Sunteți un pedagog extraordinar și acum…

- Fiica dv n-a dat semne de viață? - Știți deja că nu.

Trebuie să vă cerem să tăiați orice legătură cu ea.

Nu pot.

Nimeni nu-mi poate cere asta.

Ce vreți de la mine?

E foarte simplu.

Nu-i scrieți și nu-i răspundeți la scrisori.

Fiica dv a trecut dincolo și a devenit dușman de clasă.

S-a dus la mătușa ei. E un copil.

Ar fi mai bine să discutați cu soțul dv.

Uite, mereu te țin pe tine de mână.

Așa este.

Întotdeauna ai fost fetița mea.

Te rog, scrie-i.

Trebuie să-i scrii că o iubesc,

- …chiar dacă am plecat. - Mi-ar plăcea.

Dar nici scrisorile mele nu mai ajung de când ești tu aici.

Nu trageți în frați și surori

când opriți pe cineva care trece ilegal.

Cum poate cineva care trădează republica să fie fratele vostru?

Este un răufăcător!

Voi și armele voastre protejați cel mai uman regim

care a existat vreodată în istoria Germaniei.

Stai! Nu mișca sau trag!

Stai! Nu mișca sau trag!

Stai! Nu mișca…

Dacă-ți ia atât de mult, nemernicul a trecut deja.

Ai ordin să urmărești, să capturezi sau să ucizi.

Mai departe!

Stai! Nu mișca!

Ești inamicul păcii! Liber!

- Continuați! - Stai! Nu mișca sau trag!

Willy Brandt vrea să aducă acest incident monstruos

în discuția ONU.

Volkspolizei a obligat doi bicicliști să se dea jos de pe biciclete…

Aici Studioul de graniță.

Către brigăzile de grăniceri din Est: niciun dezertor nu va fi trimis înapoi.

Încetați cu amenințările!

Germanii nu împușcă alți germani!

Eliberați cetățenii Berlinului de Vest

din ghearele regimului beligerant și revanșard…

Libertatea înseamnă libertatea de a gândi diferit.

Cine poate fi mândru de un zid și de sârmă ghimpată?

Brandt și acoliții săi le-au cerut!

Romanii purtau roșu în bătălie

să nu se vadă dacă sângerau.

Voi de ce aveți pantaloni maronii?

Jos cu Brandt și revanșarzii!

Socialismul va fi victorios!

Nimeni nu e obligat să meargă la graniță și să împuște fugari.

Ar trebui să se bucure că l-au trimis la graniță.

Îl sfătuiesc să ia probațiunea în serios.

Probațiune?

Mi-ai spus că e o cinste, un semn de încredere.

Vrea să facă facultate. Și doar aici poate face, așa că trebuie să rămână.

Cei din Vest nu l-ar lăsa s-o termine. Și el știe asta.

Le-am spus că nu sunt suficient de matur.

Vedem noi care ajunge mai departe în cinci ani.

- Dacă mă trata așa, plecam. - Dar întâi mărturiseai tot.

- E musai în fiecare duminică? - Păi când să se certe?

Are cineva minte în familia asta?

Trebuie să stau după un zid fiindcă trăiesc într-o „țară mai bună”.

Și propriul meu tată mă denunță că am vrut să plec din ea.

- Ți-am denunțat amicii, nu pe tine. - Și pentru că m-a denunțat,

stau la Zid și ameninț cu arma oameni care nu vor să fie prizonieri!

- Nu e un zid. - E un „mijloc de menținere a păcii”.

Hai!

Îmi spune și mie cineva despre ce e vorba?

E vorba de fiul tău!

O să învețe el.

De când cu Zidul, cauza noastră are o șansă.

Uwe…

- Stai! Nu mișca! - Stai! Nu mișca!

Ești nebun? Ne împușcăm între noi?

Lasă pușca! Ce cauți aici?

Am văzut ceva mișcând.

Nu mișcă nimeni în afară de tine. Trebuie să te raportez.

Atunci și eu trebuie să raportez că dormeai în post.

O clipă, mi s-a părut că vrei să treci dincolo.

Mulți dintre voi stați la televizor de cealaltă parte a zidului

și vă gândiți de un an și jumătate să fugiți.

Nu lăsați acest reportaj să vă convingă să faceți ceva nesăbuit.

Să nu credeți că e ușor sau lipsit de riscuri să construiți așa un tunel.

Multe din aceste încercări de a săpa tuneluri au eșuat.

Din cauza trădătorilor, prăbușirilor sau altor dezastre.

Patruzeci și unu de oameni au muncit la construcția acestui tunel.

Patruzeci și unu de oameni de încredere.

Au muncit în trei schimburi de câte opt ore, zi și noapte, non-stop.

- Știi pe cineva care face asta? - Ești nebună?

E mult prea periculos. Mă tem că o să-l prindă pe Max.

- Max? A fost implicat? - Zidul n-o să stea acolo mult.

Germanii nu vor permite.

N-aș fi prea sigură. Au permis și altele mai rele.

Credem că e posibil ca unul dintre vinovați…

Sper că nu-l asculți pe agitatorul ăla!

Nu-i pasă de oamenii de acolo.

Și ție, cu înțelegerea și răbdarea ta, de ce anume îți pasă?

Va veni o vreme când Zidul nu va mai fi.

- Tu ești, Max? - Nici nu pot să mă uit…

E camuflajul meu.

Dar mașina e mișto, nu?

Am auzit că ți-e dor de cineva.

E un detaliu, dar de unde știm că Konrad vrea să plece?

Știu eu. Nu-ți ajunge?

Tot nu știm de ce a închis capacul.

- Putea să intre și el. - A vrut să ne protejeze.

Venea un camion militar. N-ar fi avut timp.

Știu, dar totuși… Mereu l-a ascultat pe tăticu'.

Tu nu vrei să vină.

Cum explici că e gardian la Zid?

Caută cea mai rapidă cale peste Zid.

Da, la fel cum a avut motive să se împiedice!

Termină!

Dragostea trece și prin beton. Ai vreo poză cu el?

Cât vrei?

Pentru copii și femei îndrăgostite, reducere 50%.

Pa-pa!

Mersi.

Sunt un idiot că am umblat prin canalizarea aia cu tine.

Nu înseamnă că ești idiot.

Gândește-te, nu există cale de întoarcere. Acum încă poți să spui nu.

Ai o singură regulă.

Niciun cuvânt, niciun adio, niciun semn nimănui.

O să afli ora exactă și adresa în ziua de dinainte.

RDG, ÎN AVANGARDA INDUSTRIALIZĂRII MONDIALE!

Porcilor!

Doar primii cinci au trecut, restul au fost prinși.

Și Konrad?

A avut noroc. N-a mai venit.

Nu e adevărat.

Nu e adevărat.

Nu e adevărat! Nici nu i-ai spus!

Unde e modelul Opera?

VICTORIE REVOLUȚIEI VIETNAMEZE!

VARA ANULUI 1968

INSTITUTUL DE ASTROFIZICĂ, POTSDAM

Bine! Stai! Dă puțin înapoi.

Bun…

Da.

Felicitări! E la fel de elegantă pe cât e de simplă.

Prin teoria dinamică, dl Richter a reușit

să explice periodicitatea petelor solare.

Ar trebui să-i dăm tânărului nostru talent ocazia

să-și prezinte teoria la conferința IAU de la Praga.

Din câte știu eu, dl Richter nu are permis de călătorie.

Atunci aranjează să i se dea. Nu plec fără dl Richter.

Barbara!

- Ai trac? - E prima mea predică.

Stai acolo!

Nu știu… Ceva nu e în regulă.

E mult prea atrăgătoare.

Trebuie să-ți spun ceva.

E oficial, plec la Praga.

- Felicitări! Și care a fost prețul? - Geniul științific, prietene.

Și te vezi cu Sophie?

Dacă primește scrisoarea asta. Cu ajutorul Domnului…

Eu cer mereu ceva în schimb.

Vreau cele mai noi pliante de la Praga.

- Mă scuzați. Aici e Hradshin, nu? - Tot ce e în jur e Hradčana.

„Pe Hradshin, la felinarul cu trei femei.”

Ce înseamnă asta?

Habar n-am. Nu prea cunosc zona.

- Trei femei din fier? - Fier, ghips, marmură…

Știu două piețe.

Aici e prima și aici e a doua.

Dar în ambele, felinarele au patru statui.

- Și sunt două… - Da, unul în fiecare piață.

- Sunt patru femei, nu trei. - Așa e.

- Și m-ai recunoscut din prima? - Imediat.

- Chiar și de departe? - Întotdeauna te-aș recunoaște.

Dacă nu mă străduiam eu, iar nu ne întâlneam.

- Nu-i adevărat! - Ba da.

Aș fi răscolit toate hotelurile, cameră cu cameră.

Aș fi întors Praga cu susul în jos în căutarea ta.

Cum ai pus capacul peste mine atunci?

Am căzut, ai văzut.

Și când ți-am organizat evadarea? N-ai venit.

Cine ți-a spus prostia asta?

Wolfgang? Și tu l-ai crezut?

Măcar ți-ai putut termina studiile, e cel mai important.

Sunt bun și e nevoie de oameni ca mine.

Trebuie să-mi fie rușine?

Ai avut un mic preț de plătit: pe mine.

Știi că nu-i adevărat.

Puteai să te întorci când ai văzut că eu nu pot veni.

Să mă întorc? Nu voiam amândoi să plecăm?

Viața ta de acolo a fost mai importantă.

Am plecat, e adevărat, dar nu știu dacă am ajuns cu adevărat undeva.

Întotdeauna mi-a lipsit ceva. Tu… Mama…

Sophie…

Acum poate începe o nouă eră.

Sunt exemple foarte frumoase de erupții solare.

Fotografiile au fost făcute cu un filtru Lyot în H-Alpha.

Dinamica maselor gazoase radiante

evidențiază liniile de câmp magnetic din coroana solară.

Acestea sunt fotografii ale fețe vestice a Soarelui,

făcute pe 12 iulie 1967.

Cu câteva zile înainte, am măsurat câmpurile magnetice din fotosferă

și am descoperit că au structuri foarte complexe,

cu gradienți uriași.

Printre ele am găsit și un punct cu configurație delta,

însemnând că mai multe umbre cu câmpuri magnetice de sens opus

pot fi găsite într-o singură penumbră. Structuri precum acestea

cresc probabilitatea erupțiilor solare puternice.

Dânsul e profesorul meu.

Să spunem prietenul lui foarte îngrijorat.

Ewald Lorenz.

- Sophie Sellman. - Am auzit de dumneata. Te rog…

Prietenul d-tale e pe cale să-și distrugă cariera.

Nu sunt singurul care i-a observat absențele.

Sper că nu ni-l furi, nu?

Dimpotrivă. Am hotărât să-l las socialismului.

- Mă mut cu el la Praga. - Vreți să trăiți aici, la Praga?

- Cum? Din ce? - Cu ajutorul dumneavoastră.

De ce nu și-ar scrie un coleg de-al dv teza de doctorat aici?

Kepler a scris aici Astronomia Nova la vârsta mea.

Dacă mă delegați aici…

Și d-ta ai părăsi Vestul de dragul lui Konrad?

Vă surprinde?

- Democrația și socialismul sunt viitorul. - Vorbești ca Rosa Luxemburg.

Va trebui să-mi explici.

Konrad mi-a spus că nici dv nu ați plecat în Vest după război,

deși ați avut oferte. Și dv ați ales atunci.

Poate mai degrabă împotriva a ceva decât pentru ceva.

Când m-am întors din URSS,

foștii mei patroni de la Siemens m-au chemat la München.

Îi știam pe majoritatea din vremea naziștilor.

Și nu-mi plăcea nimic la ei.

Un nazist bătrân chiar mi-a zis:

„Numai un neamț poate rezolva problema fuziunii nucleare.”

Voiau să afle cât am suferit în laboratoarele sovietice.

Câtă ignoranță și aroganță!

Mă voiau ca pe un trofeu și eu nu am vrut să fiu trofeu.

Și tot credeți că ați luat decizia corectă?

Aici, la Praga, în primăvara asta, mi-am regăsit speranța.

„Caut urme ale spiritului Tău în spațiu.

Mă minunez de splendoarea sferelor cerești

și cercetez orbitele pe care le-ai pus Tu acolo. Și în mijloc,

izvor de viață și de fericire, Soarele.”

Institutul e încântat de idee. Dacă Lorenz îți dă voie, nicio problemă!

- Ne place ideea! - Mulțumesc.

Și vii și dumneata, cu cățel și purcel?

- Cu cățel și purcel, da. - A fost ideea lui Sophie.

- Și ai de lucru? - E interpret.

Deocamdată. Am învățat să fac și creație vestimentară. Pot să îmbrac toată Praga.

Fantastic!

Mulțumesc.

Trebuie să-mi spui ceva.

- Ești din Occident, nu? - Am trăit acolo.

- N-o să-ți fie dor de chestii aici? - Mi-ar fi dor de chestii și acolo.

Acum spune-mi, crezi în socialismul cu față umană?

- Dumneata nu? - Ce lume nebună…

Știți Everywhere you are?

O clipă, vă rog! Ocupă-te de dumnealor.

Ar trebui să fie închis, dar nu știu exact.

Uitați! Tancurile voastre sunt iar la Praga!

Aeroportul mai e deschis? Trebuie să știi!

Nu pot să trec, e imposibil!

Sunt și tancuri germane.

Suntem din RFG! N-avem nicio vină!

- Sophie, te căutam! - Ies puțin, vii și tu?

Ai înnebunit? Rămâi aici!

N-ai voie să ieși, așteaptă aici!

Vino înapoi! E o nebunie!

Când s-au tras primele focuri de armă,

situația amintea de 1953 și 1956,

de revoltele din Berlinul de Est și Ungaria.

Aceste scene din Praga anului 1968

sunt o nouă dovadă că toleranța sovieticilor

se termină unde începe realpolitik-ul.

Vă rog pe toți să nu răspundeți la provocări.

Nu lăsați panica să se instaleze printre noi.

Nu putem face altceva în această situație dificilă

decât să fim puternici și solidari

și să gândim limpede pentru a construi viitorul împreună.

Un viitor dincolo de națiuni, în care fiecare să ne urmăm propriul crez.

Ce faceți aici?

- Jelim. - Pe cine? Numele și adresele!

Jelim o mare speranță care a fost îngropată azi.

Dle Richter!

Mai ales în aceste vremuri grele,

prietenii noștri sovietici contează pe solidaritatea noastră.

Prietenul și mentorul dumitale, prof Lorenz, a semnat și el.

Mă gândesc că a avut motive întemeiate.

Nu pot.

Da, da, știu.

Am greșit că am semnat.

- Ce s-a întâmplat la Praga e o crimă. - Nu e vorba doar de tancuri.

Tancurile hotărăsc doar datorită oamenilor ca dv, care semnează și tac.

Nedreptatea e cantitativă. Te înveți cu ea. O să te obișnuiești și tu.

Pur și simplu nu mai am putere. Am talent și nu prea mai am timp.

Trebuie să-mi protejez talentul.

Totuși, a fost nedrept că ați semnat.

Știu, dar fac parte din țara asta nenorocită.

Apropo, sunt mândru de tine.

Permisul de acces?

- Procesul e public. - Cu permis de acces.

Sunt membru de partid.

Îmi pare rău, tovarășe. Vorbește cu judecătorul.

Mă scuzați…

Sunt tatăl inculpatului, mă numesc Richter.

Aș vrea să asist la proces, dar nu mă lasă să intru.

El e fiul meu.

- Dacă e loc, desigur. - Mulțumesc.

- Ați auzit-o. - „Dacă e loc.” Dar nu este.

E o bancă întreagă liberă acolo!

E rezervată pentru o delegație de la o fabrică.

Chiar și în vremea naziștilor, când am fost eu judecat,

mi-au lăsat părinții să asiste.

Nu mai suntem în… Ai zis cumva „în vremea naziștilor”?

Arată-mi urechea!

- Poți trece. - Mulțumesc.

Documentele! Vino cu mine.

O clipă.

IEȘIRE

Intră acolo și așteaptă.

Știi că nu te putem lăsa să intri.

Eu tot încerc.

Azi ai noroc… Facem o excepție.

Cine știe? Poate te întorci acasă.

Până la miezul nopții.

Ea este.

- Și te-au lăsat să intri? - Da, dintr-o dată.

Ceva nu e în regulă. Ce le-ai promis?

Le-am zis că trebuie să ne întâlnim până la urmă.

Că mă gândesc să mă mut aici, cu tine.

Și zici asta acum? După ce s-a întâmplat la Praga?

S-a întâmplat ceva minunat la Praga.

O să am un copil cu tine.

Poți să te întorci și să ceri cetățenia.

Da. Ce e cu ăla?

Vineri, membrii FDJ se vor întâlni cu Armata Poporului.

- Ți se pare. - Uită-te pe fereastră.

Du-te!

Sub îndrumarea clasei muncitoare

și cu ajutorul tovarășilor lor, vor apăra socialismul…

Vrei să-ți crească copilul cu ei?

Prim-secretarul comitetului central al FDJ și adjunctul ministrului Apărării…

Știi ce se va întâmpla dacă te întorci?

Te vor interoga într-un lagăr săptămâni întregi, te vor verifica amănunțit…

Nu am nimic de ascuns.

Lorenz mă trimite vorbitor principal la conferința IAU de la Stockholm.

S-a aprobat. E chestie sigură.

Al cui plan e mai bun? Al tău sau al meu?

Lasă-l… Lasă-l să se ducă.

Vrea să se ducă la copilul lui.

Dacă pleci acum, o să moară. Or s-o bage pe Barbara la pușcărie.

Vrei să nu-și poată lua adio de la el?

Urmează-ți inima.

Și ai grijă de copilul tău.

Da?

Mă scuzi.

Îmi pare foarte rău…

Nu știu de ce trebuie să aduc mereu vești proaste.

- E vorba de tata? - Nu.

Cred că ministrul e îngrijorat din cauza dumitale.

Au anunțat la Stockholm că ești bolnav.

Viza ți-a fost anulată.

Eu și Lorenz am încercat totul, crede-mă.

Ce s-a întâmplat?

S-a aranjat să țin eu discursul dumitale.

Îi țin cu plăcere, evident, ca munca dumitale să fie prezentată.

Doar dacă-mi dai permisiunea, desigur.

Știi că ți-aș face cinste.

E a treia oară când am fost refuzată.

Nu mai pot aștepta și nici nu vreau.

Copilul îmi simte anxietatea.

Cu această permanentă incertitudine, nu-i pot oferi siguranța de care are nevoie.

Te rog să nu-mi mai scrii.

Trebuie să ne trăim fiecare viața lui.

DUPĂ 12 ANI

„Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor

și se bizuiesc pe caii lor și își pun nădejdea în mulțimea carelor

și în animalele puternice care le trag.”

Încă avem gură să vorbim. Avem aer să respirăm.

Avem pâine să mâncăm. Dar nu putem opri rachetele

vorbind și implorând de unii singuri, de o parte sau de alta a graniței.

Mișcarea noastră pentru pace are nevoie de o acțiune care să stea mărturie…

Cum aperi libertatea contra unui atac?

- Cu cartea de rugăciuni în mână? - Cu negocieri?

Nu, cu predici prietenoase, dnă reverend.

- La ce ne trebuie mișcare pentru pace? - Țara noastră e o mișcare pentru pace.

Sunteți în biserică, nu la bar. Pot continua? Pot continua?

- Dar voiam să spun… - Vă rog, lăsați-mă să termin.

- Aș vrea să… - Voiam să…

- Am o scrisoare de protest… - Lăsați-mă…

O scrisoare de protest pentru guvernul de la Bonn. S-o supunem la vot!

- Am scris-o chiar eu. - Vă rog, aveți răbdare.

Mă tem că nu înțelegeți democrația.

Majoritatea vrea să audă scrisoarea de protest. Să votăm!

- Vedeți? Majoritatea. - Aceasta e biserica mea.

Nicio scrisoare nu pleacă de aici fără aprobarea mea.

- Asta e dictatură! - Fascism clerical!

Exact asta vor. Promotori ai mișcării pacifiste certându-se în biserică.

- Cine m-a luat de braț? - Unul de-ai noștri.

Nu mai cred…

- Era să bat pe cineva! - Eu nu mai particip.

Aș bate și eu pe câte cineva.

- Se întâmplă de mult? - De luni de zile.

Cel mai rău e că vin mereu la timp. Sunt plătiți să vină la biserică.

Dar, într-o zi, o să botez măcar unul.

Tu și protestantismul tău…

Aș vrea să se ia și la Harald.

ȚARA TACE

Dar nu multă vreme!

Profesore, tu gândești pe perioade lungi.

Ce zici, cât durează un declin?

Citesc cărți de istorie ca să aflu

cât a durat declinul Imperiului Roman.

Sau al Imperiului Otoman.

Cât mai e până se prăbușește paradisul nostru socialist?

Și ce ai aflat?

Mai mult de o viață de om.

Nu pot să cred! Konrad? Intră, te rog!

Arăți exact cum îmi imaginam.

Am pariat cu Sophie, ea zicea că nu vii.

- Am câștigat, ai venit. Gérard Robleau. - Konrad Richter.

Ia loc! Vrei ceva de băut? Whisky, gin?

E senzațional că ești aici.

Am scris în Le Monde că e prima oară

când o delegație din RDG vine în Berlinul de Vest

la o conferință IAU. Te rog, ia loc.

Ce crezi că înseamnă?

Vor explora cele două Germanii spațiul cosmic împreună?

- Facem doar cercetare fundamentală. - Se știe că fără experții din RDG,

rachetele sovietice n-ar putea decola.

Suntem ori subestimați, ori supraestimați.

Nu vreau să te deranjez cu întrebările. Dar Alexander o s-o facă.

Vrea să știe tot.

Mi-a făcut găuri negre în stomac cu întrebările despre cosmos.

Și nu știu ce să-i spun. N-am strălucit la fizică.

- Bună, Alexander. - Bună.

Hai să terminăm partida de șah!

- Când ai ajuns? - Ieri.

- Și cât stai? - Până poimâine.

Ce face sora ta?

- Bine. - E tot cu Harald?

- Tu ce faci? - Bine.

Ai copii?

Frumos!

Voiam să te întreb… pot să-l iau pe Alexander…

la o plimbare?

Da, sigur.

Vrei să te uiți?

Hai să-ți arăt ceva!

CINE INTRĂ PE AICI?

- Cum se întâmplă asta? - Nu știu, dar se întâmplă întotdeauna.

Îl invidiez pe Alexander.

Am și eu multe întrebări pentru tine. Poate data viitoare.

- S-ar putea să dureze un pic. - Zece ani?

Nu, ce zici de mâine, la conferință?

- Bine. - Hai, Gérard!

Boicotul internațional a eșuat.

Jocurile Olimpice de la Berlin le-au conferit naziștilor

foarte mult prestigiu și strălucire,

așa cum înfățișează opera lui Leni Riefenstahl.

Germania a ieșit victorioasă, cu… Haideți încoace, vă rog.

Germania a ieșit victorioasă, cu 33 de medalii de aur,

și Adolf Hitler, care, de fapt, ura sportul,

a fost perceput ca învingător. Dar un lucru pare sigur.

Fără numeroșii germani care l-au aclamat pe Adolf Hitler,

nu ar fi avut loc Al Doilea Război Mondial.

Europa Centrală și de Est nu ar fi fost ocupată de sovietici și…

Zidul Berlinului n-ar fi existat.

O clipă, vă rog.

Te interesează istoria?

- De unde știai că sunt aici? - Mi-a spus Alex.

Nu te-am auzit niciodată vorbind englezește.

- Păi când să mă auzi? - Sună frumos.

E o meserie.

- Puteți face o poză cu noi, vă rog? - Sigur că da.

- Păsărica! - Păsărica!

Am și eu o întrebare.

Poate o femeie să iubească un bărbat pe care l-a văzut de trei ori în 20 de ani?

Păsărica!

N-am putut să te aștept veșnic.

A trebuit să accept că nu mă mai poți aștepta.

Te-ai adaptat repede.

N-am mai putut pleca, Sophie. N-a mai fost posibil.

Știai de când eram gravidă că n-o să mai vii.

Ai fost departe prea multă vreme. Ai uitat cum e aici.

Nu vorbi prostii.

Nu poți da vina pe un șiret desfăcut pentru 20 de ani de despărțire.

Sau pe Zid sau pe Stasi sau pe altceva.

Mai devreme sau mai târziu, trebuie să accepți că asta e viața ta.

Fals! Complet fals. Exact asta nu trebuie să fac.

Dar exact asta ai făcut!

Ai devenit succesorul lui Lorenz. Treci granița în limuzină.

Ai făcut exact ce voiai să faci. Restul este o iluzie.

Mă visezi vreodată?

Da.

Dar mă enervez de fiecare dată.

A trebuit să învăț să trăiesc cum s-a putut.

Trăiesc bine, am succes. Cercetarea științifică îmi face plăcere.

Am un post pe care îl merit.

Despărțirea noastră nu m-a distrus.

Dar niciodată…

N-am încetat să te iubesc.

Trebuie să accepți că n-a fost vina mea.

Nu slăbiciunea mea ne-a ținut despărțiți.

Bună dimineața!

Ai dat un interviu în Le Monde.

Știi legea privitoare la divulgarea informațiilor confidențiale?

- Mi-am văzut fiul. - Trebuia să ne informezi.

Nu eram sigur că o să vrea să mă vadă.

Sigur, dar acum vrei să-l revezi, nu?

Îți prețuim activitatea, prof Richter.

Și poți să-ți vezi fiul în continuare. Dar aici, la noi.

Consider-o o dovadă de apreciere. Semnează asta, te rog.

E o declarație

cum că așa-zisul d-tale interviu a fost inventat de jurnalist.

Apropo, te-a lăudat foarte tare.

O semnătură pentru un fiu.

Cum poți să faci chestia asta?

Te-ai mira. Când eram de vârsta lui Alexander,

visam să lucrez pentru Stasi. E un vis din copilărie.

Mai știi filmele alea vechi, anti-naziste?

Când le urmăream, îmi trezeau o asemenea ură,

încât am vrut să mă asigur că nu se mai întâmplă niciodată.

Prin orice mijloace, chiar și minciuni?

Noi, dragă profesore, decidem care e adevărul.

Ce tare e chestia aia!

Foarte tare.

GARA BERLIN FRIEDRICHSTRASSE

- Bună! - A fost greu?

Nu, nici nu m-au percheziționat bine.

- Bună! - Bună.

Mă bucur că vii în sfârșit la noi.

Ea e Lena, sora ta. El e Alexander.

Bună! Pentru tine.

Mersi! Știi să călărești?

- Știi să faci trucuri de magie? - Nu.

- Poți să zbori? - Nu.

Atunci ce poți să faci?

Am făcut ruladă pentru tine, îți place?

Care e mâncarea ta preferată? Ce gătește Sophie?

La noi gătește Gérard. Specialitatea lui e bœuf bourguignon.

- Gérard e soțul ei? - Nu e soțul ei, e amantul ei.

Eu știu bancuri!

Doi de zero mergeau prin deșert și văd un opt.

- Și un zero îi spune celuilalt… - Stai!

Și un zero îi spune celuilalt:

„Ce fraier e ăsta! Poartă curea!”

„Ăsta poartă curea pe căldura asta?”

- Nu înțeleg. - Ești prost?

Atenție, e fierbinte!

Știi cum îi spun la pizza?

- „Krusta”. - N-aveam pizza pe vremea mea.

- Și știi cum le spun la hamburgeri? - Nu.

- „Grilleta”. - „Grilleta”?

- Îți place surioara ta? - E de treabă.

Și Elisabeth?

E frumoasă?

Câți ani are?

- Nu mă obliga să-ți scot cu cleștele… - Seamănă cu tine.

Nu cred că e așa frumoasă ca mama ta.

Konrad a zis că și acum ești cea mai frumoasă femeie din lume.

Nu vreau să încep să mă bucur că avem Zidul.

- Lena a desenat niște urși panda azi. - Drăguț!

Și Alexander a promis că data viitoare o duce la zoo.

Cum îi spui că nu se poate?

- Pot merge la zoo aici. - Nu se referă la Tierpark.

Nu sunt panda acolo.

Nu deosebește un panda de un urs brun.

Așa crezi tu.

Și o să-i tot promită lucruri imposibile.

- Atunci îi spunem ce se poate. - Da.

Și cum o să faci asta?

Mai bine te vezi singur cu Alexander data viitoare.

Dar dacă veneai cu mama atunci,

înainte să mă nasc eu, eram împreună acum.

Așa e.

De ce n-ai venit?

- Ți-a fost frică, nu? - Frică?

Așa ți-a spus Sophie?

Faptul că am rămas aici a fost un risc…

o aventură.

- Voiam să construim ceva nou aici. - Da? Ce?

- Îi spuneam „socialism”. - Ce-i aia?

O să-ți explic mai încolo. Eu și mama ta eram diferiți.

Eu mă simțeam acasă aici.

Ce s-ar fi întâmplat dacă plecai și tu?

- Viața mea ar fi fost foarte diferită. - Poate că eu nu m-aș fi născut.

V-ați fi certat și eu n-aș fi aici.

Sau poate ai fi avut 16 ani.

- Ce ți-a mai zis mama despre mine? - Că ești un geniu.

- Și tu ești genial la șah. - Gérard e și mai bun.

- Te înțelegi bine cu el? - Da.

- Și Sophie? - Pui multe întrebări.

Ăsta de aici?

Tu unde erai?

Cum au făcut? Dă-mi cureaua.

Hai să mergem, n-o să se poată.

Așteptăm până se întunecă.

Am o idee. Trecem împreună în seara asta, noi doi.

În prima coloană, unități ale Armatei Poporului,

unități de grăniceri, garda de onoare a Stasi

și unități ale Volkspolizei.

Toate stau mărturie ale parteneriatului dintre clasa muncitoare

și forțele armate ale statului nostru socialist,

sub conducerea partidului clasei muncitoare,

În colaborare cu armata sovietică, prietena poporului RDG,

apără împlinirile societății socialiste.

Apără securitatea granițelor și a patriei noastre,

la fel ca pe 13 august 1961, la fel ca astăzi și ca întotdeauna.

Berlinezii din Est au urmărit de la ferestre astăzi

convoiul de mașini format la orele 15:00 pe strada Bernauer

pentru a demonstra contra Zidului Berlinului,

la inițiativa Asociației internaționale pentru drepturile omului.

Crucile victimelor Zidului de la Reichstag au fost prima destinație.

Flori și un moment de reculegere.

ASOCIAȚIA INTERNAȚIONALĂ PENTRU DREPTURILE OMULUI

Demonstranții care au protestat contra Zidului

și a ordinului de tragere purtau cu ei cruci negre de lemn,

în amintirea celor peste 70 de oameni care au murit la graniță din 1961 încoace.

Festivitățile oficiale din Berlinul de Est au fost umbrite

când un bărbat neidentificat dintr-o fabrică de lângă graniță

s-a legat de o fereastră.

Avea scris pe piept numărul 20, pentru 20 de ani de existență a Zidului.

Bărbatul a fost îndepărtat cu forța de organele securității statului.

Nu mai tuși!

Făceam lucrurile astea împreună.

- Era nevoie să te „crucifici”? - A fost exces de zel, recunosc.

Mi-e dor de tine.

Nu credeam că o să-mi fie așa dor de cineva.

Și mie mi-e dor de tine.

Ești cel mai sexy reverend pe care-l știu.

Episcopul mi-a zis că te scoatem pe cauțiune.

Episcopul lasă Stasi să-l pună capră. E un pion.

- Ești nedrept. - Sunt sincer. Gata cu minciunile.

Aș putea să ies și mâine. Dar nu depinde de mine.

- Dar de cine? - De tine.

Mi-au făcut o ofertă…

la care visează milioane de oameni.

Să emigrez în Vest, dacă vii și tu. Oricând.

- Și ai refuzat. - N-aș putea pleca fără tine.

Vor să ne dăm bătuți. Harald, nu ești singur!

Mii de oameni ne sunt alături. Trebuie să răzbim!

Te rog să nu uiți că eu n-am răbdarea ta.

Deci?

Profesore?

Merge bine cu fiul dumitale?

Aș spune că-mi datorezi ceva în schimb.

Cumnatul tău a cerut permis de emigrare.

Și îl lăsăm să plece dacă sora ta pleacă cu el.

Iar tu, ca frate, ai putea s-o convingi.

- Sora mea e încăpățânată. - Mă rog…

Dar… Cum o să faci față dumneata…

dacă micul Alexander nu-și poate vizita tatăl?

Niciodată.

Cât rahat poate să înghită un om? Eu nu mai pot.

Și nici Harald.

După Praga, eu și Harald am jurat să rămânem aici.

Să schimbăm lucrurile aici.

- Știam că va fi mai greu. - Mai greu nu e neapărat mai bine.

Nu pot să-mi părăsesc enoriașii. I-aș trăda.

Termină cu orga aia!

Atâta milogeală și rugăciune și vorbărie despre pace!

Nu mai suport locul ăsta!

Când văd crucea, lumânările, biserica asta… Trebuie să dispară!

- Tu ai cerut permis de emigrare? - Nu vorbim de mine.

- Nu? - Vorbim de tine și Harald.

E epuizat. Trebuie să plece de aici. Și nu pleacă fără tine.

Poți să cânți cu două mâini?

Azi nu m-ai întrebat nimic!

Ce-i aia „cerere pentru permis de emigrare”?

Cererea pentru permis de emigrare e o scrisoare

în care soliciți autorităților să te lase să pleci din țară.

De ce întrebi?

Konrad vrea să plece. L-am auzit eu.

Nu cred.

- A zis el asta? - Da.

Poate să stea la noi când vine? Gérard e la New York…

- Ți-ar plăcea? - Mi-ar plăcea. Ție nu?

- Nu știu, n-am mai locuit împreună. - Dar vă iubiți.

Da, dar le iubește și pe Lena și Elisabeth.

- Elisabeth vrea să divorțeze. - Cum să nu…

- Inventezi. - Și dacă ar fi adevărat?

Cred că noi doi stăm foarte bine împreună.

Ai cerut permis de emigrare.

Știi în ce condiții, știi cum eram.

Vestul nu poate fi mai rău decât câțiva ani de pușcărie aici.

- Semnează aici. - Nu plec fără soția mea.

Trebuia să te gândești dinainte.

Nu plec! N-am semnat nimic!

Nu plec!

M-ați auzit cu toții!

Vreau să rămân! Nu plec în Vest!

GRĂDINA ZOOLOGICĂ

Ai o marcă?

Du-te dracu' cu mărcile tale din Est!

Stai! Nu mișca!

Stai! Nu mișca!

„Dacă voi lua aripile zorilor

și mă voi duce să locuiesc la marginea mării,

și acolo mâna Ta mă va călăuzi

și dreapta Ta mă va apuca.

De voi zice: «Întunericul mă va acoperi

și se va face noapte lumina dimprejurul meu!»

iată că nici întunericul nu e întunecos pentru Tine,

ci noaptea strălucește ca ziua

și întunericul, ca lumina.”

- Asta e pentru ipocrizia ta! - Ai înnebunit?

De ce nu mi-ai spus că te duci la slujbele Barbarei?

- De ce-a trebuit să aflu de la Müller? - N-am vrut să-ți faci griji.

Ai vrut să mă ții deoparte. Cum m-ai ținut mereu deoparte.

Fie că e vorba de Barbara, de trecutul tău cu Sophie,

- …de Alexander sau orice altceva. - Tu nu l-ai vrut pe Alexander aici.

Pentru că eu și Lena nu mai însemnăm nimic pentru tine de când a apărut el.

Știu ce-ți umblă prin cap când stai acolo și bagi în tine votcă.

Parcă nici nu mai ești aici!

Nu te gândești

decât când și cât timp o să-l mai poți vedea.

Harald e mort. Nu pot să mă fac că nu s-a întâmplat nimic.

Și, cu generozitate, ne pui și pe noi în pericol.

- Știam că o să reacționezi așa. - Te înșeli, nu mi-e frică.

Aș face orice dacă ai ține la mine. Dar tu nu mai trăiești cu mine,

trăiești cu fantomele trecutului tău.

Viața mea e aici și cu tine.

Și asta?

Relicva ta?

GARA BERLIN FRIEDRICHSTRASSE

- Nu ți s-a permis intrarea. - De ce?

Nu suntem obligați să dăm motive pentru vizitele din străinătate.

Nu înțeleg.

- Lasă-mă să-mi văd fiul, Müller. - A, profesorul!

Vestul nu e pentru toată lumea. Ai văzut cu cumnatul tău.

- Lasă-mă să-mi văd fiul. - Ne-ai dezamăgit.

Ai încălcat înțelegerea noastră.

- Dă-mi voie să-mi văd fiul, Müller. - Poftim, încearcă și tu.

Te limpezește la minte, profesore.

NOIEMBRIE 1989

GÂNDIREA NOUĂ

Mamă!

- Vino cu mine, acum. - Nu pot, am de lucru.

- Trebuie să vii! - Ce s-a întâmplat?

N-o să-ți vină să crezi! Hai!

Vino!

- Ce se întâmplă? - Hai, repede!

Ce se întâmplă?

- Zidul e deschis! - Care zid?

Vă dau și vouă după!

Poftim! Hai, beți!

Șampanie pentru toată lumea!

Nu ne-a venit să credem, a trebuit să vedem cu ochii noștri.

- Așa că am venit. - Până și gardienii sunt prietenoși.

- Nu-mi vine să cred. - Nu credeam că o să vină ziua asta!

- Și că o să fie așa ușor! - Poftim, beți și voi!

- Fiica noastră ne așteaptă acasă. - Am vrut să-l vedem și noi o dată!

- Dumneavoastră nu vă bucurați? - Pentru mine e prea târziu.

Dar sigur sunteți bucuroasă.

Când cușca se deschide după 30 de ani, nu mai poți să zbori.

Hai să trecem dincolo!

Eu nu pot, du-te tu. Te aștept aici.

„Te aștept”… Nu mai trebuie să spui așa, niciodată.

Du-te!

Șampanie și lacrimi. Să dăm iar cuvântul publicului!

- Păreți fericit. - Și încă cum! E o zi de mare bucurie!

Ne străduim de ani de zile să ajungem aici.

Tată!

Alex?

Aia nu e Sophie?

Sophie!

Subtitrarea: Raluca Dimitriu