Original subtitles

E 1810...

legiunile franceze ale lui Napoleon distrug Spania.

Zdrobită şi sângerând...

armata spaniolă se retrage în cea mai neagră pagină de istorie a unei naţiuni...

Film descarcat de pe www.goldies.in

- Deci? - E iarăşi marele tun.

- Scapă-te de el. - Să-l las francezilor?

- Scapă-te de el. - Da, dle.

Da, dle?

Dle maior, ai realizat imposibilul.

Cum poate să-ţi scape un tun de 7 tone şi 13 metri?

Probabil că l-au distrus. Era prea mare.

Nu deosebeşti gloanţele de praful de puşcă. Generalul Jouvet vrea tunul.

Ordinele tale sunt să-l recuperezi, nu să-l evaluezi.

Şi Vidal?

Englezii vor acel tun atât de mult că trimit un agent în Spania. Să nu dai greş.

Generalul e tipul de om care ne va găsi de lucru la amândoi la grajduri.

Afară.

Englez?

Du-mă la cartierul general.

Englez.

Caut personalul generalului Larena.

- S-au mutat? - S-au retras.

Unde?

- Voi cine sunteţi? - Suntem spaniolii care nu se retrag.

Dacă e vorba de provincia asta, discutaţi cu mine.

Ordinele mele sunt pentru Generalul Larena.

Îmi pare rău.

Juana.

Citeşte ordinele astea.

Se numeşte Anthony Trumbell, căpitan de vas.

Generalul Larena îi va da

un tun imens şi oamenii care să-l ducă la Santander.

Pentru ce?

Ca să-l ţină departe de Napoleon.

- Şi englezii se luptă împotriva lui. - De ce au trimis un marinar?

Pentru că vorbesc spaniolă şi am studiat artilerie.

Arme.

Vrei să vezi arma asta?

Da, vreau să o văd.

Mulţumesc.

- Englezii au aşa un tun? - Nimeni din lume nu are.

- E serios? - Se poate repara.

- Poţi să o faci? - Dacă aş avea oameni.

Am eu oameni.

Fierari? Tâmplari?

Ascultaţi-l pe căpitan.

Am nevoie de şase bârne de lemn grele. Luaţi trăgacele de la armele lăsate de ei.

Aduceţi-le. Adunaţi-i pe toţi în drum.

Am nevoie de toate frânghiile pe care le găsiţi.

- Altceva? - Asta e tot pentru moment.

Da, dle căpitan.

Pune-i la treabă pe măgarii ăia.

Lăsaţi-l să balanseze.

Mai la stânga.

Miguel.

- Cavaleria franceză. - Cât de departe?

- Peste vale. - Vor fi aici într-o oră.

Lasă tunul unde e. E mai uşor să ascunzi totul aici.

Spune-i lui Jose să se dea jos de pe tun. Repede.

la nişte oameni de la frânghii şi tăiaţi copacii. Ajută-i.

- Adu oamenii. - Asigură frânghiile.

Înhamă măgarii. Leagă-le strâns. Pornim.

Cred că ăsta e drumul cel mai bun spre Santander.

Da, dle căpitan.

Tunul ăsta merge la Avila.

Poftim?

- Aţi spus... - N-am spus nimic.

Îmi cunoşti ordinele. Generalul Larena a fost de acord să ne dea tunul.

Dar Generalul Larena nu e aici.

Nu poţi să traversezi jumătate din Spania cu 200 de oameni.

Tunul îmi va aduce destui oameni.

- Nu ai praf de tun. - O să îl obţin.

Lumea se luptă împotriva lui Napoleon. În comparaţie, Avila e un amănunt.

Nu mă interesează restul lumii. Avila e cartierul general francez din Spania.

E la 1000 de km. Ţara e plină de francezi. N-o să ajungeţi acolo niciodată.

Ba o să ajungem. Avila are un zid, şi tunul ăsta a fost făcut ca să distrugă ziduri.

O să ajungem acolo cu orice preţ.

Chiar dacă ne costă viaţa, o să cucerim Avila.

Şi francezii vor înţelege atunci că zilele lor în Spania s-au terminat.

Trebuie să fii nebun. Cu toţii.

Dle Căpitan, d-ta vrei tunul în Santander, iar eu îl vreau în Avila.

Vino cu noi. Arată-ne cum să-l folosim şi cum să-l mutăm.

După asta te ajutăm să duci tunul în Santander.

Cum ştiu că vă veţi ţine promisiunea?

Nu ştii.

- Adu calul dlui căpitan. - Prefer să merg pe jos pe lângă tun.

S-ar putea să oboseşti.

Adu calul.

Ai faţa murdară.

E târziu.

Ce faci?

Îi duc nişte mâncare englezului. Nu a mâncat cu ceilalţi.

Atunci să nu mănânce. Eu am mâncat. Tu ai mâncat. Nu e mai deosebit de noi.

- Ba e mai deosebit. - Cum?

Ştie despre tunuri. Ai nevoie de el. Chiar tu ai spus.

N-am spus nimic. Nu îmi place de el.

- Eşti gelos. - Nu pe el.

Pe oricine care se uită la mine.

Şi mai mult pe el, pentru că el poate să tragă cu tunul, iar tu nu.

- Poate pot şi eu. - Ştii că nu poţi.

Spui lucruri aiurea şi apoi îţi pare rău. Avem nevoie de el. Recunoaşte.

Nu-mi place cum se uită la tine.

Şi nu îmi place cum te uiţi tu la el.

Ăsta e încă privilegiul meu.

Îl ştiţi pe Miguel bine.

Ştiţi că are tunul şi unde e.

Aştept să-mi spuneţi.

Vorbesc cu voi ca duşman al vostru, şi o să fiu călăul vostru.

Foarte bine. Trebuie să dăm un exemplu.

O să încep prin a vă spânzura pe toţi zece.

Pentru fiecare zi în plus, o să mai spânzur zece. Şi încă zece.

Dacă trebuie, pe toţi copiii şi pe toate femeile din Avila,

până dezlegăm câteva limbi şi mi se spune unde e tunul ăsta.

Scoate-i afară.

Îndeplineşte ordinul.

Mă îndoiesc că aceste spânzurări...

Ştiu.

N-ai crede că înseamnă ceva pentru ei. Cât de mare poate fi un tun?

Jumătate din mărimea care le-ar stârni imaginaţia.

Oamenii dintr-o ţară ocupată încep ca martiri.

Dă-le ceva pentru care să lupte şi să moară, şi vor forma o nouă armată.

Acesta e pericolul adevărat al acestui tun.

Nu sunt prost, Sermaine. Ştiu că trebuie să-l găsim.

Trebuie să construim această plută în trei zile. Vor fi 100 de butuci.

O să punem tunul pe platforma asta. Cred că o să putem să-l trecem peste râu.

Se va scufunda.

Nu. Dar oricum e singurul mod. Doar dacă te aştepţi ca râul să sece.

Mă aştept să ducem tunul ăsta la Avila. În felul ăsta, am putea să-l pierdem.

Nu dacă cooperăm. Repet, avem nevoie de 100 de butuci.

Bine. la oamenii, începe să tai copacii.

Facem cum vrei tu. Dar dacă tunul se scufundă...

- Nu. M-am săturat de ameninţările tale. - Nu îmi place.

- Oricum vom reuşi. - Nu ajunge doar să-ţi dai cuvântul.

Atunci nu o face. Cheamă oamenii.

Staţi. Şi eu şi voi ştim motivul pentru această ceartă tâmpită.

Dacă vreţi să treceţi râul, pierdem timpul.

Lăsaţi-l uşor.

Trageţi. Trageţi.

Mergeţi la cealaltă frânghie.

la uite. Plin de noroi până la butoi.

Mai bine nu-l vedeam.

- Putem să-l scoatem? - Cum? Cu ce?

- Avem oamenii şi măgarii. - Nu îl vor mişca nici un centimetru.

- De câţi oameni e nevoie? - 1000. 2000.

Sunt mai mulţi decât atât în Algado.

Cetăţeni ai oraşului Algado,

vă scuip în faţă.

Sunt Miguel tunarul, de Avila.

În Avila, nu stăm în arena de coride împreună cu francezii.

Şi nu arborăm steagul Spaniei lângă steagul duşmanului.

Ce fel de oameni sunteţi, când staţi aici şi vă simţiţi bine?

La 300 de km de aici,

duşmanul se distrează, trăgând bebeluşi spanioli în baionetă.

Nu simţiţi nimic în inimi? Nu simţiţi ruşine?

Dincolo de râu, un tun e îngropat în noroi.

Avem nevoie să ne ajutaţi.

Nu vă cer să muriţi,

nici măcar să sângeraţi, doar să transpiraţi puţin.

Ca să puteţi să le spuneţi copiilor că Algado a transpirat pentru Rezistenţă.

Şi voi cei care încă sunteţi spanioli, urmaţi-mă.

Ai faţa murdară.

Nu poţi risca.

Trebuie.

Sunt mai mulţi ca voi, şi fiecare om are câte o armă.

- Va dura trei săptămâni ca să ocolim. - Bine, trei săptămâni.

În Avila e un general în armata lui Napoleon - Generalul Henri Jouvet.

Are uniforme frumoase.

Vinul îl aduce din Franţa, şi femeile din Maroc.

În fiecare zi, ca să oprească Rezistenţa şi de plăcere, spânzură zece spanioli.

În trei săptămâni, va spânzura 210 Spanioli.

Rişti tunul din cauza spânzurărilor.

Te-ai gândit câţi va mai spânzura dacă nu ajungem niciodată la Avila?

Sunt mii care aşteaptă tunul. Nu pot aştepta.

Nu vreau să mă implic.

Dacă dăm greş, vei trage tunul până la Santander de unul singur.

Ducele de Wellington.

Sunt unele lucruri pe care nu le poţi schimba. Miguel e unul.

E un ghinion pentru noi toţi.

- Nu vrei să participi. - Nu vreau să mă sinucid.

Ştiu că Miguel e dificil. E încăpăţânat...

Puţin spus.

Nimeni nu-l ştie mai bine ca mine.

Dar tu te comporţi de parcă ai fi pe puntea unui vas.

Miguel nu a văzut un vas niciodată.

Luptă în singurul fel pe care îl ştie, ca "guerrillo."

- Crezi că are dreptate, nu? - Toţi credem asta.

Dar şi dacă n-are dreptate, vom merge cu el.

Sper că şi tu vei veni.

De ce?

Cred că vrei să te comporţi ca un bărbat şi nu ca o bucată de oaie englezească rece.

Suntem gata. Stai aici cu Maria şi cu el.

Am nevoie de şase oameni.

- Pentru ce? - Ca să aducem praful de tun.

Dă-i oamenii.

Duceţi butoiaşele cu pulbere de aici. Repede.

Mână.

Mergeţi. Săriţi.

E ofiţer de câmp, nu un angajat în birou. Nu ştie.

Spune-i să caute repede în memorie.

- Ce ai spus? - Că încerc să te opresc să-l ucizi.

I-am spus să vorbească.

Jură că nu e nimic de aici până la Avila. Nu vrea să moară.

Au minţit.

Mă mir că te sinchiseşti să te speli pe mâini. Sângele ăsta nu se va spăla.

- Deci? - Refuz să asist la o crimă cu sânge rece.

Atunci nu asista. Te bagi prea mult.

- Dacă nu era pentru tunul ăla, eu... - Tu ce?

- Te-aş lăsa să tragi chiar tu. - Atunci pleacă. Nu avem nevoie de tine.

- Am ordine. - Ăsta e ordinul de la mine.

Pleacă, sau următoarea crimă cu sânge rece va fi a ta.

Eşti nebun.

E un vas britanic în portul de la Las Cruces. Urcă-te în el. Du-te.

Bine, mă duc deseară.

Du-te acum, dle Căpitan.

Sper că te simţi satisfăcută.

Britanicii nu primesc tunul, el nu-l poate folosi, ăsta e sfârşitul Avilei.

- Tot se duce acolo. - E un prost.

Şi eu o să merg cu el. Nu poţi să înţelegi asta, nu?

Nu mai e treaba mea acum.

N-o să înţelegi nici asta.

Tatăl şi fratele meu au fost condamnaţi de Generalul Jouvet la spânzurătoare.

Generalul m-a admirat.

M-am dus la el.

Dar el tot i-a spânzurat.

Pe deal, cu ceilalţi, am făcut o rugăciune - să mor.

Nu mai aveam nici o speranţă, nici un ţel.

Până când a venit un om care era fiul cizmarului.

Ne-a dat un motiv pentru a trăi, a lupta. Era Miguel.

- Cred că ai fost recunoscătoare destul. - Rămân cu el.

Adică trăieşti cu el. Dar nu-l iubeşti.

Asta e partea din tine care e ieftină.

Căpitanul britanic şi femeia "guerrillero" - nu e o pereche foarte bună.

Sunt gata să risc.

Destul ca să tragi cu tunul?

A spus că o să o facă el.

Miguel nu vorbeşte totdeauna serios.

N-o să-mi cer scuze de la el.

Nici nu trebuie.

Am făcut-o eu deja pentru tine.

Cât carton franţuzesc poate să mănânce un om?

Trei zile, asta şi apă.

Ca să tragă tunul ăsta, unui bărbat îi trebuie mâncare.

Încă nu eşti bărbat.

Te urmează peste tot, iar tu râzi de el.

Jose, doar te tachinează.

Pot să fac la fel de mult ca oricare dintre ei. Ştii asta.

Chiar mai mult.

Eşti tânăr, curajos, puternic şi frumos.

Tot ce-şi poate dori o femeie. Şi apoi, eşti inteligent. Şi...

Bine, Juana. Ajunge. Cedez.

Te rog. Te rog.

Sunt copii în sat. Daţi-ne înapoi mâncarea. Vom muri de foame.

Cel puţin pâinea. Lăsaţi-ne ceva.

Şi coniacul.

- Care e problema? - Mă îndoiesc că vei asculta.

Ce e?

- Ne trebuie mâncarea. - Avem şi mai multă nevoie de ţărani.

- Ce ştii despre ţărani? - Clar că foarte puţin.

Dar ştiu că aştepţi să te întâlneşti cu mii de ţărani la Avila.

Lasă-mă pe mine să mă ocup de ţărani. M-au obosit ideile tale.

Fiecare sat îşi va ascunde mâncarea.

Şi când avem nevoie de ajutor, vor dispărea.

Tu comanzi. Îţi dau permisiunea. Tu te ocupi de ţărani.

Fă rost de bani şi plăteşte-i. În lire sterline.

Greşeşte. Mai bine i-ai spune.

Cunosc ţăranii. Trăiesc cu ei. Nu am nevoie să mi se spună nimic despre ei.

- Sigur că nu. - Crezi că are dreptate?

- Poate... - Gândeşti prea mult pentru o femeie.

Cred că ai dreptate.

Spune-i că îţi pare rău pentru ce ai făcut.

Şterge-ţi nasul.

Un întreg campament ras.

O imagine drăguţă - armata franceză invincibilă fugind în pijamalele noastre.

Şi totuşi ne scapă.

Suntem străini în casa lor. Ştiu unde să lupte, când să se ascundă.

Chiar acum sunt ascunşi undeva.

Se vor muta din nou. Cred că ştiu unde.

- Au ajutoare. - Ţăranii.

Nu numai ţăranii. E şi un ofiţer britanic de marină.

Şi un războinic britanic în portul de la Las Cruces. Aici.

Foarte bine.

Vreau să blocaţi fiecare drum sau potecă spre Las Cruces, cu patrule zi şi noapte.

Vom vedea dacă ai dreptate.

Căruţele.

Unde sunt căruţele?

Nu ştiu. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele.

Sunt în sat. Le-am trimis înapoi.

Le-ai trimis înapoi?

Carlos îl va omorî.

O să-l las să-l omoare doar puţin.

Destul.

Nu e foarte grav. În câteva zile...

Îmi amintesc că l-am ucis pe omul acela cu un cuţit.

- Miguel nu a vrut să meargă aşa departe. - Bineînţeles că nu.

A fost o simplă distracţie.

Îmi pare rău. Serios.

Nu trebuie. Nu are nimic a face cu căruţele alea.

E gelos, şi are motiv.

Ţi-am spus că mă duc la Avila să trag cu tunul, şi orice ar face el, eu mă duc.

Dar nu pentru el. Şi nu pentru ordine.

El ştie de ce, şi tu ştii.

Am văzut infanterie pe cealaltă parte a râului.

E câmp deschis. Nu trebuie să fim prinşi aici.

Nu vom fi. Râul Cano e prea greu de trecut.

- E un pod. - Nu e. Cunosc râul Cano.

Francezii au făcut unul, din bărci.

- Câte bărci sunt? - 15, 16.

Am nevoie de cel puţin 225 kg de praf.

Ai nevoie...?

Descărcaţi căruţele cu praf.

Ia-l pe Jose. A lucrat în mine. Ştie praful.

Ia-l. Îi spun eu lui Miguel.

Câţi ani ai?

Ei cred că am 20.

De fapt am 18.

Ţi-e frică?

Nu.

Mie da.

Ştii de ce m-a trimis Juana cu tine?

- Ca să ajuţi. - Sigur.

Dar îi şi place de tine.

Am minţit.

Mi-e frică.

Dar nu îţi fă griji. Pot să fac asta.

Cred că e timpul să ne udăm picioarele.

Te-am căutat, să-ţi spun că îmi pare rău de Jose.

N-ai avut ce să faci.

Mi-a fost frică toată viaţa. Nimic nu durează.

Mi-e teamă că seara asta e doar un vis şi nu va dura.

Ba da. Îţi promit.

Într-un alt moment, într-un alt loc, nici măcar nu te-ai uita la mine.

Bine. Vrei să mă auzi spunând-o? Eu...

Nu.

Adică s-ar putea să fie altfel în Anglia.

În Anglia te-aş închide într-un turn de fildeş păzit de servitori de încredere,

şi doar eu aş avea cheia. Una de aur.

Nu îţi permiţi asta cu salariul de căpitan.

Până atunci aş ajunge amiral. Am avea propria noastră trăsură.

Şi când o cere regele, ne-am duce la marele bal.

Aş avea nevoie de o rochie foarte specială.

Şi o pălărie albastră care să meargă cu uniforma mea.

Ar trebuie să am grijă când fac reverenţa. Pantalonii sunt strâmţi şi pot pocni.

Mi s-a întâmplat odată.

- Cu cine erai? - Când?

Când ţi-au pocnit pantalonii.

Cum spuneam, regele va vrea să te întâlnească.

Şi vei putea să-i spui cum, odată, demult în Spania, ai întâlnit un căpitan englez

şi l-ai făcut să se simtă cel mai mândru om din lume.

Te iubesc.

Toţi de aici suntem spanioli,

şi ştim ce vrem şi ce trebuie să plătim ca să mergem la Avila.

Înţeleg.

Dar tu vrei mai mult. Te gândeşti la perioada de după Avila.

Da.

Nu ştiu despre partea aia.

Dar suntem împreună de mult timp.

Ai trăit cu mine, şi eu nici măcar nu pot să-mi scriu sau să-mi citesc numele.

Şi când n-am putut spune ceea ce voiam să spun, tu ai vorbit pentru mine,

şi m-am simţit egal cu oricare bărbat.

Dar în sinea mea ştiu că sunt inferior.

Crezi că nu ştiu în inima mea că o femeie vrea mai mult?

Pot să te plătesc numai cu ceea ce am început - Avila.

Dacă nu ajunge, spune-mi.

Încercarea acestei echipe de a găsi nişte nenorociţi

va rămâne în istoria militară ca un monument de prostie.

Ambiţiile şi carierele voastre dispar în urmele lăsate de acest tun prin Spania.

Ne-a costat un pod şi o companie de oameni ca să aflăm unde e tunul.

Aici.

Mult mai departe de Las Cruces şi de mare, dle Colonel.

Da, dle.

Sunt în aceşti munţi. Există o trecătoare. Aici.

Vor veni prin ea. Aşa vreau să facă.

Nu cred că vor ieşi de data asta.

Ei bine?

Toţi ştiu că e un tun francez acolo.

- Şi eu ştiu. - Cum te gândeşti să treci pe acolo?

- Ştii un alt drum? - Am promis ajutor, nu să ne sinucidem.

Vă vor prinde într-un schimb de focuri.

Poate nu ne vor auzi. O să înăbuşim totul.

Garantezi că toţi francezii sunt surzi?

Dacă ajungem la jumătate, avem o şansă.

Crezi că dacă eşti cărăuş asta e tot ce trebuie să faci?

Ne-am lăsat prăvăliile şi fermele.

Dacă vă deschid venele ştiţi ce ar ieşi? Nu ar fi sânge.

Trebuie să mergem spre sud ca să ajungem la Avila.

Ca să mergem spre sud, trebuie să mergem pe aici. Înţelegeţi?

Înţelegem perfect.

Poate că ne e puţin urşine,

dar toţi avem neveste şi copii, şi nu vrem să murim pentru tunul ăsta.

- Avem nevoie de ajutorul vostru. - Mergem fără ei.

Şarmul lui extraordinar a câştigat din nou.

- Vrei să cad în genunchi? - Dacă ajută.

- Avem nevoie de ei. - Nu aşa de mult.

50 de greci au apărat o trecătoare împotriva a 1000.

Noi vrem să încercăm invers.

Nu cunosc istorie.

Dar ştiu ceva sigur -

că voi sta în faţa statuii Santa Teresa din Avila.

Încetează focul.

Nu sunt în bătaia noastră, dar toate drumurile sunt blocate.

Gata.

Nu sunt la nici un capăt, şi trecătoarea e goală.

Menţineţi poziţia până la noi ordine.

Butucul.

Trage.

Ai spus că ştii dealurile astea. Nu putem să mergem în jos, acolo.

- Ce merge sus, vine şi jos. - O să prindem viteză prea mare.

Există un raport între viteză şi greutate.

Dacă cântăreşte 5 tone urcând încet, când coboară rapid, poate cântări între 10-15.

N-o să reuşim să-l ţinem.

În sus ori în jos, cântăreşte cât cântăreşte.

Întoarceţi măgarii.

Întoarceţi-i. Mişcaţi, repede.

Aduceţi butucul.

Butucul.

La o parte.

Daţi drumul măgarilor.

Săriţi.

Butoiul s-a rupt de pe pivot.

Nu putem să mergem în sus, trebuie să mergem în jos.

Grozav.

Era mai greu când a coborât.

E un sat în apropiere numit Maneciras.

Propun să mergem în Maneciras şi să găsim un loc unde să reparăm tunul.

Avem nevoie de unelte, o forjă, un loc unde să nu ne găsească francezii.

Dacă sunt francezi acolo, nu poate purta uniforma aia.

Nu.

Pe cine propui de data asta?

Alege.

Tu, din păcate.

Purici spanioli. Nu îndrăznesc să pişte un englez.

- Ai permisiunea noastră. - Mai e ceva.

- Da? - Tunul.

Fiule, puterea Biroului Sfânt e mare,

dar nu putem transforma tunul într-un pocăit.

Dacă l-am ascunde, şi l-am aduce la catedrală şi l-am demonta...

- Înăuntrul catedralei? - Numai o noapte.

E Săptămâna Sfântă. Nu poţi pângări un sanctuar.

Soldaţii şi armele trebuie să stea afară.

Asta e Casa Domnului, nu un arsenal.

Ceri prea mult.

Milostivia voastră.

Nu puteţi să-i refuzaţi.

"Nu pot"?

Nu are sens să purtaţi haina autorităţii şi să le citaţi regulile.

Nu ajunge doar să spuneţi că un tun nu trebuie să fie aici înăuntru.

Nu e orice tun. E singurul simbol al rezistenţei rămas în Spania.

Ştiţi câţi şi-au pierdut viaţa doar ca să-l aducă până aici?

Trebuia să vă uitaţi înapoi şi să vedeţi o trecătoare de muntea plină de cadavre.

Pentru ce?

Dacă nu ştiţi motivul, sunteţi spaniol şi om al bisericii,

puteţi să-l simţiţi.

Nu puteţi să-i refuzaţi.

Foarte bine.

Procesiunea pentru Săptămâna Sfântă începe deseară.

Aduceţi tunul aici.

Sfântă Fecioară, mulţumesc că mi-ai ascultat rugăciunea.

Acum înţelege.

Şi îl iubesc şi mai mult.

Ştiu că am păcătuit în ochii tăi.

Singura dată de când am fost copil am îndrăznit să visez.

Dar e şi Miguel.

E şi visul lui - Avila.

Şi sunt parte din asta pentru totdeauna.

E prea mult să-ţi cer să-mi îndeplineşti ambele dorinţe.

Doar ascultă-mă,

şi găseşte iertare în inima ta când voi face alegerea.

Pentru Miguel şi Avila.

Şi pentru dragostea pe care am găsit-o pentru altcineva.

Înăuntrul catedralei?

Tunul e acolo.

- Ori eşti nebun, ori eşti beat. - Ambele.

Jur că l-am văzut.

Bine. Ne uităm.

Deci vizitatorul nostru a ajuns în sfârşit.

E mai mare decât credeam.

Într-adevăr.

Crezi că poate sparge zidul?

Da.

Dacă nu le explodează în faţă. Câţi sunt acolo?

Cam 10.000. Şi mai vin.

E un risc prea mare pentru cavalerie.

Totul e prea mare în ziua de azi.

Cum iubesc spaniolii momentul adevărului,

această nevoie de a muri, de a îneca pământul cu sângele lor.

De ce?

Probabil pentru că e pământul lor.

Bine. Vrei să-ţi spun cum vom face?

Vrei un miracol?

Nu există miracole. Numai tunul.

Spune-le adevărul.

Dimineaţă tunul va trage spre zid de la o distanţă de 1.500 de metri.

Ghiulelele cântăresc 50 kg fiecare.

În momentul impactului vor avea o viteză destul de mare să cântărească 4.000 kg.

Cred că pot sparge zidul.

Şi tunurile franceze?

Nu veţi fi în bătaia lor până nu ajungeţi la 1.000 m de ele.

Atunci va începe.

Am numărat 80 de tunuri pe ziduri.

Când ajungeţi la 1.000 m, vor arunca grenade.

Vor exploda în aer şi ghiulele dinăuntru vă vor ajunge.

La 500 m, va fi mitralie - bucăţi de metal şi zale.

Când sunteţi mai aproape, foc de infanterie în masă.

Când ajungeţi la zid, pierderile voastre vor fi de cel puţin 50 la sută.

Înţelegeţi?

Înţelegem.

Oamenii ăştia au mai murit.

Noapte bună.

Ce le-am spus că va fi, e adevărat.

Vreau să stai cu mine la tun.

- Dar ceilalţi nu vor fi în stare. - Ştiu.

Dacă mă iubeşti, promiţi.

Te iubesc.

Atunci promite.

Promit.

Cred că ar trebui să-i spui lui Miguel.

Nu va trebui.

Va şti.

E atât de liniştit acum.

Toţi oamenii ăia, în spate, aşteptând.

Mulţumesc că i-ai ajutat.

Ăsta e motivul pentru care ai venit?

Mi-e atât de frică.

Mi-e frică şi pentru ei şi pentru noi.

Zidurile sunt aşa de departe.

Nu avem de ce să ne fie frică.

Asta mă frământă.

Sunt la fel ca noi.

Şi ei vor să trăiască şi să fie iubiţi, şi totuşi mâine vor risca totul.

Nu poţi schimba asta.

Nu-mi pot ţine promisiunea.

- Nu vei merge cu ei. - Ba da.

Nu poţi face asta. Nu te las.

M-am rugat să pot rămâne cu tine. Vreau asta.

Trebuie. Nu trebuie să mergi cu ei.

O fată printre alte 10.000, ce diferenţă e? De ce?

Pentru că tot ce însemni pentru mine, şi însemni mult, nu e destul.

Sunt spanioloaică.

Sunt parte din Avila.

Eşti şi parte din mine.

Pentru totdeauna.

Dar să-mi ajute Dumnezeu, dragul meu, eu mă duc cu Miguel.

Ţine-mă.

Spune-mi că ştii că nu pot să schimb nimic.

Spune-mi că mă iubeşti.

Nu credeam că te vei mai întoarce.

Sunt aici.

E păcat că nu reuşesc niciodată să spun în cuvinte ce însemni tu pentru mine.

Iartă-mă.

Tunurile trag prea încet. Grăbeşte-le.

Retragerea. Adunaţi puştile în piaţă.

Retragerea.

Dle General.

- Adunaţi puştile în piaţă. - Dar...

Repede.

Îmi pare rău.

Am cerut prea mult.

Nu ai cerut.

Am vrut să-l văd pe Miguel în Avila.

Şi să te iubesc pe tine.

Film descarcat de pe www.goldies.in

Subtitluri Visiontext: Ramona Gonczol-Davies

RO