All language subtitles for The.Playboy.Murders.S02E03.720p.WEB.h264-JFF

Laurie era genul de femeie frumoasă
care nu are nevoie de machiaj.

Era înaltă şi subţire.

Cineva a spus
că seamănă cu o căprioară.

Iepuraşii Playboy erau
mascota Playboy neoficială.

Era de-a dreptul perfectă.

Frumuseţea a fost pentru Laurie
o binecuvântare, dar şi un blestem,

care a deschis multe uşi,
dar a şi închis.

Clubul Playboy pare un loc sigur
datorită sistemului de pază,

dar în afara clubului, Iepuraşii
nu mai sunt protejaţi de nimeni.

Poliţiştii au spus că s-a iscat
o altercaţie şi s-a tras cu arma.

Crima a făcut mare vâlvă.

La fel ca mulţi alţii,
cred că e o greşeală cumplită.

Multă lume crede că a fost
o muşamalizare masivă.

Întrebarea e cine e făptaşul ?

CRIMELE DIN LUMEA PLAYBOY

28 MAI 1981
MILWAUKEE, WISCONSIN

Era primăvară, o noapte
obişnuită în Milwaukee.

Vremea începea să se schimbe.

Pe atunci, Milwaukee era
un oraş foarte liniştit.

Ştiu că a intrat cineva în casă.

Intrusul s-a dus în dormitor,
unde a avut loc o altercaţie.

S-a tras un foc de armă.

Au venit poliţişti de peste tot
şi au împânzit casa.

Locul faptei a fost asaltat.

Crima a făcut mare vâlvă rapid.

Laurie Bembenek era
Iepuraş Playboy.

Era poliţistă,

era tânără, înaltă, frumoasă,

iar lucrul acesta e periculos uneori.

Frumuseţea poate fi periculoasă.

Pe de o parte, te atrage,
dar pe de alta, stârneşte gelozie.

Fiind Iepuraş, lucrezi alături
de multe femei, apare competiţia,

mai ales într-un mediu
unde frumuseţea e apreciată.

E ca în filme, nu-i aşa ?

Mă numesc Joanne Shields.

Am fost prietena cea mai bună
a lui Laurie Bembenek.

Eu şi Laurie am copilărit
într-un cartier muncitoresc.

Taţii lucrau,
iar multe mame stăteau acasă.

Era o fată foarte drăguţă.

Era bună, generoasă, iubitoare.

Îi plăcea să te îmbrăţişeze, să dea
mâna cu tine, să te bată pe spate.

Te ajuta cum putea.

Sărea oricând în ajutor.
Era o prietenă bună.

Era frumoasă.

Toţi întorceau capul după Laurie.

Era foarte înaltă.

Avea o claie de păr blond.

Era slabă, atletică.

Era genul de femeie frumoasă
care nu are nevoie de machiaj.

Când eram la liceu, Laurie mergea
la şcoala de modelling.

Îmi amintesc
că a apărut în ziarul local.

M–am bucurat să deschid
ziarul de Milwaukee

şi s-o văd într-o reclamă.

A pozat pentru calendarul
fabricii de bere Schlitz.

Au pus-o să stea pe o canapea
şi i-au făcut câteva poze.

Apărea într-o poză frumoasă,

stând pe burtă,
sprijinindu-se în mâini,

cu perle la gât şi ceva decoltat.

Avea o rochie albă, de satin,
stătea întinsă pe canapea.

Era o poză superbă,
ca din vechiul Hollywood.

Celor de la Playboy
le-ar plăcea poza asta.

Muncea mult.
A făcut puţin parada modei.

Dar nu îi plăcea să apară pe podium,
prefera reclamele.

Deşi Laurie câştiga bine
din modelling,

îşi dorea mai mult de la viaţă.

Laurie era conştientă
de frumuseţea ei.

Se folosea de ea sau nu, în funcţie
de ce obţinea din aşa ceva.

Când alegi dacă să faci modelling
sau să apari în Playboy,

înseamnă că eşti conştientă de
cum arăţi şi de cum eşti apreciată.

Lui Laurie îi plăcea să vadă
şi să fie văzută.

Laurie a văzut o reclamă

în care femeile erau încurajate
să se facă poliţiste.

Tatăl ei era poliţist.

Pe vremea aceea,
puţine femei alegeau această meserie.

Voia să fie printre primele femei
care îşi asumă acest rol.

Cred că întreaga ei poveste
e legată de feminism.

Laurie era foarte apropiată
de tatăl ei.

El plecase din poliţie din cauza
corupţiei mari, după spusele lui.

A vrut să se facă poliţistă,
ca tatăl ei să fie mândru de ea.

"O să îi arăt că nu e coruptă total."

"Mă voi strădui să fiu
un poliţist bun"

"şi o să-i arăt că nu sunt toţi aşa."

Departamentul de poliţie
din Milwaukee

era format în principal din bărbaţi.

Prima femeie a intrat în poliţie
în 1976, apoi au intrat şi altele.

Dar femeile reprezentau doar 1 sau 2%
din angajaţii departamentului.

Laurie s-a hotărât să intre
în poliţie în 1979.

Aveam 20 şi ceva de ani.

Era foarte mândră că merge
la academia de poliţie.

Am remarcat-o prima oară
când a venit la ora de sport.

Era o femeie foarte atrăgătoare.

Mi s-a părut sigură pe ea.

Asta a fost prima mea impresie
despre ea.

Era o carieră impresionantă.

Când eşti tânăr, auzi mereu:

"Dacă ai probleme,
apelează la poliţie."

Laurie voia să ajute
victimele violurilor,

care nu erau tratate cu
condescendenţă, după părerea ei.

În departamentul de poliţie
din Milwaukee erau numai bărbaţi.

Dar când a făcut Laurie cerere
să intre în poliţie,

erau obligaţi să angajeze
mai multe femei.

Când s-a înscris Laurie în academie,
mai erau femei în grupa ei.

Judy Zess a fost şi ea colegă
cu Laurie la academie.

Judy Zess era o petrecăreaţă,
voia să se distreze.

Era o femeie dinamică
şi carismatică.

S-au împrietenit.

Îmi amintesc că la ora de sport
stăteau una lângă alta.

Stăteau de vorbă. Păreau
să se înţeleagă foarte bine.

Cred că lui Judy îi plăcea
să stea cu Laurie,

fiindcă Laurie primea multă atenţie.

Cui nu-i place să stea lângă o femeie
frumoasă care îi atrage pe bărbaţi ?

Poate îi mai scăpa vreun bărbat
necucerit şi îl lua ea.

În academia de poliţie
viaţa femeilor era foarte grea.

Trebuiau să depună un efort
mult mai mare decât bărbaţii.

Bărbaţii se simţeau ameninţaţi de ea.
Era înaltă, musculoasă şi în formă.

Se putea compara cu bărbaţii
din punct de vedere fizic.

Putea să facă tot ce făceau şi ei,
poate chiar mai bine decât ei.

Imaginaţi-v-o pe Laurie, care era
într-o formă fizică foarte bună,

cum alerga mai repede
şi mai mult decât toţi.

Era o foarte bună alergătoare,

dar alerga ca o căprioară
cu picioare lungi.

A zis cineva: "Uitaţi-vă la ea,
parcă ar fi o căprioară frumoasă,"

"prinsă în lumina farurilor."

Au poreclit-o Bambi.

Nu-i plăcea deloc porecla asta.

Cred că frumuseţea poate fi
periculoasă.

Nu contează ce spui,
fiindcă arăţi într-un anume fel.

Lumea consideră că frumuseţea
te împiedică să avansezi în carieră.

A învăţat foarte bine,
a terminat a şasea din promoţia ei.

Îmi amintesc că mi-a arătat
poza de la absolvire.

A fost plăcut.
Era foarte mândră de ea.

După ce Laurie a absolvit academia
de poliţie şi a început ucenicia,

când însoţeşti alt agent ca să înveţi
cum să te descurci pe teren,

bărbaţii nu voiau să lucreze cu ea,
era "clubul" lor.

În vremea aceea,
în poliţia din Milwaukee,

dacă erai femeie, erai înjosită.

Bărbaţii se simţeau ameninţaţi
nu doar de prezenţa ei,

ci şi de inteligenţa, de forţa
şi de personalitatea ei.

Laurie era tânără, înaltă
şi frumoasă.

Era printre puţinele femei
din poliţie,

iar acest lucrul poate fi periculos.

MAI 1980

Laurie mi-a spus
că s-a dus cu Judy la un concert

pe stadionul din Milwaukee.

Laurie s-a dus până la toaletă.

Când s-a întors, Judy era arestată
fiindcă fumase "iarbă".

Nişte poliţişti îmbrăcaţi civil
au arestat-o pe Judy.

Două zile mai târziu,
Laurie s-a prezentat la datorie.

Aşa cum ştim cu toţii, viaţa
nu decurge mereu aşa cum ne dorim.

Când a întrebat unde e repartizată,
i s-a spus

că a fost concediată.

MAI 1980

După incidentul cu Judy Zess,

Laurie a fost
dată afară din poliţie.

Poliţiştii au spus
că Laurie nu a raportat-o pe Judy

că a fumat marijuana Ia concert,
prin urmare, a încălcat regulamentul.

E greu să fii dat afară
din orice serviciu,

mai ales când ai 20 de ani şi ceva
şi eşti la început de drum.

A muncit mult
să termine academia

şi să lucreze într-un domeniu
dominat de bărbaţi.

Dar a fost suficient ca să mai scape
de o femeie din poliţie.

Departamentul de poliţie din
Milwaukee era un "club" exclusivist,

condus doar bărbaţi.

În anii '70, bărbaţii nu suportau

ca o femeie să lucreze
în acest domeniu.

Nu le plăcea.

Cred că soţiile lor
se simţeau ameninţate

fiindcă bărbaţii lor ar fi comentat
despre cât de frumoasă era Laurie.

Când a rămas fără serviciu,
Laurie a suferit,

deoarece credea
că asta va face toată viaţa.

Cred că a fost foarte frustrant
pentru Laurie că a trecut prin atâtea

ca să ajungă agent de poliţie,
la o vârstă atât de tânără,

şi să renunţe, fiindcă prietena ei
a făcut ceva rău.

Laurie avea nevoie de bani

pe atunci,
fiind într-o situaţie dificilă.

Ieşea cu Judy şi discutau
despre cum să facă rost de bani,

întrucât fuseseră amândouă
date afară din poliţie.

S-au dus la clubul Playboy şi au vrut
să se angajeze ca Iepuraşi.

Iepuraşii Playboy erau mascota
neoficială a clubului Playboy.

Era un serviciu aparte.

Era mare lucru, în cultura pop,
să fii Iepuraş Playboy.

În anii 1970, revista Playboy avea
un impact cultural enorm.

Revista Playboy avea lunar
circa şase milioane de cititori.

Era interesant să lucrezi
în cadrul acestui brand.

Existau chiar şi staţiuni Playboy,
pe Lake Geneva, în Wisconsin.

Primul sediu al firmei Playboy
a fost în Chicago.

Lake Geneva din Wisconsin
era foarte aproape,

ajungeai imediat cu avionul,
pe propria pistă de aterizare.

Era un lucru obişnuit
în lumea Playboy.

Mă numesc Sherry Goodman.

Am fost Iepuraş la clubul din
Lake Geneva între 1971 şi 1981.

Am fost norocoasă că am fost
Iepuraş timp de zece ani,

a fost cea mai frumoasă
experienţă a mea.

După ce treceai de o curbă,

îţi apărea în faţă o proprietate
frumoasă, enormă,

cu un logo Playboy uriaş la intrare.

Iepuraşii lucrau
la cafeneaua de la şosea,

iar Iepuraşii de la piscină purtau
costume cu codiţă

şi serveau lumea.

Playmate şi Iepuraş Playboy
erau două lucruri diferite.

Playmate erau fetele
care apăreau în reviste,

iar Iepuraşii Playboy lucrau
în cluburile Playboy.

Serveau mâncare, cocktailuri,

şi purtau cunoscutul costum
de Iepuraş Playboy.

Hugh Hefner voia ca acest club
al lui să aibă o imagine anume,

aşa că Iepuraşii
erau mereu fete tinere.

Calităţile unui Iepuraş Playboy erau
asemănătoare cu ale unei Playmate.

Fetele trebuiau să aibă corp frumos,
să fie frumoase la faţă,

să aibă o personalitate deosebită
şi să fie muncitoare.

Faţa trebuia să fie proporţională
cu restul corpului,

să fie feminine

şi să ştie să se poarte.

Iepuraşii Playboy nu aveau treabă
cu nuditatea.

Puteau să pozeze în revistă,
dacă aveau ocazia şi dacă voiau,

dar unui Iepuraş Playboy
nu i se cerea să se dezbrace.

Aveam papion, guler şi manşete.

La manşete aveam butoni,
cu logoul iepure pe ele.

Ni-i puneam în aşa fel încât iepurii
să se "pupe", aşa spuneam noi.

Arătam perfect.

Tot felul de femei lucrau
ca iepuraşi Playboy.

Studente, femei care urmau să înceapă
o carieră, investitori imobiliari,

modele sau actriţe aspirante.

Pentru femeile care lucrau
ca Iepuraşi Playboy în anii '70

era o meserie profitabilă.

Playboy susţinea
emanciparea femeilor.

Meseria de Iepuraş
îţi dădea putere

şi învăţai să o foloseşti.

Chiar dacă lucrase în poliţie,

lui Laurie i se potrivea
rolul de Iepuraş,

fiindcă fiecare Iepuraş avea de gând
să o ia pe alt drum în viaţă.

Din câte îmi amintesc, Judy nu a fost
angajată, dar Laurie a fost.

Laurie avea ţinuta clasică
de iepuraş Playboy.

Era foarte înaltă, se legăna
pe tocuri, deşi era foarte înaltă,

avea un păr lung blond.

Erai un fel de chelneriţă.

Ea mergea ca un manechin,
era foarte bună.

Laurie era Iepuraşul perfect.

Iepuraşii aveau o anumită imagine,
pe care eram obligate s-o respectăm.

Era o anumită mişcare,
numită coborârea Iepuraşului,

prin care puneai băutura pe masă
fără să îţi iasă ceva din costum.

Stăteai cu codiţa spre client,
nu ocoleai toată masa.

Aşa nu era nevoie să te apleci.

Serveai clienţii frumos,
elegant, ca un Iepuraş.

E greu să serveşti clienţii la masă
când îţi expui mult corpul.

Dar lui Laurie îi plăceau banii.

Mi-a spus că le-a dus cafea
unor bărbaţi la masă

şi a primit o sută de dolari bacşiş.

Lui Laurie îi plăcea să se distreze.

Se angajase ca Iepuraş Playboy.

Îi plăcea să iasă în oraş,
să meargă prin baruri

şi să se distreze cu poliţiştii
pe care îi mai ştia.

Era un bar în Milwaukee
care se numea Tracks,

unde veneau mulţi poliţişti.

Mergeau la picnic o dată pe an.

În acel parc public...

La acel picnic, câţiva poliţişti s-au
dezbrăcat şi au început să danseze

şi să bea mult.

Cineva a făcut poze.

În poze erau nişte tineri
de 20-30 de ani,

ţipând şi benchetuind.

Unii dintre ei erau dezbrăcaţi.

Chiar şi acum pare ridicol.

Te gândeşti că oamenii aceia erau
poliţişti şi apăreau în poze

dansând dezbrăcaţi pe mese.

Laurie a văzut pozele şi s-a gândit:

"Ăştia dansează dezbrăcaţi pe mese,
iar eu n-am raportat-o pe Judy ?"

"Îi dau în judecată
pentru discriminare."

În plângere scria:

"Aceşti poliţişti n-au fost pedepsiţi
pentru această infracţiune,"

"dar eu am fost concediată"

"că nu am raportat-o pe Judy Zess
că a fumat marijuana."

A considerat că a fost dată afară
pe motiv de discriminare sexuală.

A încercat să sensibilizeze
departamentul de poliţie.

Primea mesaje
şi scrisori de ameninţare.

Mereu se uita în urma ei
şi se întreba dacă o va ataca cineva.

Cineva i-a pus un şobolan mort
în maşină,

fiindcă turnase în legătură
cu picnicurile de la Tracks.

Mi-a spus că e foarte speriată.

Clubul Playboy părea un loc sigur
datorită sistemului de pază,

dar Iepuraşii nu erau deloc protejaţi
în afara clubului.

Era periculos.

MAI 1980

Laurie lucra ca Iepuraş Playboy,
dar se mai vedea şi cu poliţişti.

L-a cunoscut pe Fred Schultz
acasă la o prietenă.

Era detectiv şi îi făcea curte.

Fred arăta foarte bine.

Era blond, chipeş,
cu ochi albaştri.

Îl ştiam pe Fred
din clădirea administrativă,

când era detectiv.

Fred se îmbrăca mereu elegant,
cu vestă, costum şi cravată.

Era foarte dezinvolt,
mereu sigur pe el.

Era amabil cu Laurie,
se purta frumos,

făceau jogging împreună.

A invitat-o în oraş,
la un restaurant elegant.

M-am mirat
cât de repede a evoluat relaţia lor.

Cred că Laurie se bucura de atenţia
pe care i-o acorda Fred.

Schultz şi Bembenek s-au căsătorit
la trei luni după divorţul lui.

Fred Schultz a divorţat de prima lui
soţie, Christine Schultz.

Christine Schultz era o femeie
frumoasă, foarte plăcută.

Era atrăgătoare,
avea grijă de ea.

Căsnicia lor eşuase
înainte să o cunoască el pe Laurie,

când ea aflase
de aventurile lui amoroase.

Christine a obţinut
tutela exclusivă a copiilor.

Au avut certuri nenumărate.

Până la urmă, a obţinut ea casa.

Când s-a mutat cu Fred,

Laurie plecase de la clubul Playboy

şi nu mai lucra ca Iepuraş.

Deşi Laurie câştiga bine ca Iepuraş,

voia să lucreze iar
ca poliţist.

Nu era fericită
la clubul Playboy.

Laurie a dat în judecată
departamentul de poliţie

pentru discriminare sexuală,
fiindcă a fost concediată.

Spera să îşi recapete postul.

Nu stăteau bine cu banii.

Laurie şi Fred stăteau
într-un apartament sărăcăcios

cu prietena ei de la academie,
Judy Zess.

Situaţia nu era prea plăcută.

Judy nu câştiga prea bine,
nici Laurie.

Niciuna nu lucra.

Fred dădea 300 de dolari şi ceva
pentru întreţinerea copilului.

Locuiau într-un apartament
sărăcăcios.

În plus, mai plătea 367 de dolari
ipoteca pentru casă.

Treaba asta îl irita.

Pentru că el construise o casă
în care acum stătea fosta lui soţie.

28 MAI 1980

Era la primele ore ale dimineţii.

Pe la ora 2:00, cred.

Îmi amintesc că m-a trezit telefonul.

Mi-a zis: "Eu sunt."
Era foarte speriată.

Pe jumătate adormită,
am întrebat-o ce s-a întâmplat.

Era Laurie,

care mi-a spus că fosta soţie
a lui Fred, Christine,

fusese împuşcată şi murise.

Au venit poliţişti de peste tot,
au împânzit casa.

Locul faptei era înţesat de oameni,

fiindcă era vorba
de fosta soţie a unui poliţist.

Fiul victimei i-a spus detectivului
că a venit un bărbat

purtând un trening verde
şi o perucă pe cap.

Cartierul a fost cercetat,
dar nu s-a găsit nimic.

Nu se intrase prin efracţie.

Cine a intrat fie avea cheie,
fie uşa fusese lăsată descuiată.

Când s-a aflat despre crimă, Fred
a ştiut că s-a întâmplat la el acasă.

Era de serviciu în noaptea aceea.

A sunat-o pe Laurie şi i-a spus
că Christine fusese omorâtă.

I-a zis că vine puţin acasă.

A apărut cu colegul
cu care era de serviciu.

Fred i-a zis:
"Am o armă neînregistrată acasă."

"Sigur mă vor întreba de ea şi vreau
să verific dacă s-a tras cu ea."

Colegul lui s-a uitat la pistol
şi a zis:

"Pistolul acesta nu a fost folosit,
nu poate fi arma crimei."

În timpul anchetei,

Fred a zis că n-a omorât-o el,
era de serviciu.

Ancheta s-a încheiat aici,

nu a mai verificat nimeni,
fiindcă erau membri ai "clubului".

Apoi, a apărut întrebarea
cine a omorât-o.

Au mai apărut nişte mărturii,
din câte îmi amintesc.

Au apărut nişte nelămuriri
cu privire la ancheta iniţială.

Nu se intrase prin efracţie.

Fred avea o cheie
de la casa Christinei.

Nu era normal,

dar a vrut să aibă o cheie,
deoarece el construise casa.

Interesant e că i-au luat
pistolul personal al lui Fred,

deşi el şi partenerul lui stabiliseră
că nu se trăsese cu acea armă.

A fost încă o dată testată arma
personală a lui Fred Schultz.

Glonţul recuperat din cadavrul
Christinei la autopsie

fusese tras cu arma aceea.

Nu există nicio explicaţie
pentru cele întâmplate,

cum a fost posibil ca doi poliţişti
să spună că nu s-a tras cu acea armă,

apoi să se spună
ca aceea e arma crimei.

Fred era cu un coleg
în noaptea crimei.

A lucrat în noaptea aceea.
Ştim că nu el a fost făptaşul.

După ce l-au scos repede
din calcul pe Fred,

şi-au îndreptat atenţia
asupra lui Laurie Bembenek.

Motivul pe care l-au găsit a fost
că era geloasă,

că nu-i plăcea că Fred plătea 700 de
dolari pensie alimentară pe lună

şi că stăteau într-un apartament
sărăcăcios.

În seara crimei, Laurie trebuia
să iasă în oraş cu o prietenă,

dar n-a ieşit, s-a culcat.

Spunea mereu: "Mai bine mergeam
la bar în noaptea aceea."

Pe cadavru s-au găsit fire de păr
dintr-o perucă, la autopsie.

Cei de la departament s-au gândit
că făptaşul şi-a pus perucă

ca să se deghizeze în femeie.

Nimeni nu ştia sigur,
aşa că a apărut întrebarea:

"Dacă făptaşul purta perucă,
unde e peruca ?"

Să nu uităm că Laurie şi Fred
locuiau împreună cu Judy Zess.

La scurtă vreme după crimă,
vecinul lor a venit la ei

şi le-a spus că a găsit o perucă
în toaletă.

S-a pus întrebarea
cine putea să facă aşa ceva.

Numai Laurie putea să arunce peruca
la closet, ca să scape de dovezi.

Totodată, avea un trening verde,

asemănător celui purtat de făptaş,
după spusele fiului Christinei.

În momentul acela,
cred că i s-a părut total absurd.

A spus că ea nu a omorât pe nimeni.

Laurie a refuzat
să dea testul poligraf

fiindcă s-a gândit
că i se vor pune multe întrebări

despre acuzaţiile
de discriminare sexuală.

Aici a greşit, fiindcă au folosit
acest lucru împotriva ei.

În anii '80, când s-au petrecut
evenimentele,

detectoarele de minciuni
erau în mare vogă.

Se foloseau la procese
şi la multe alte lucruri.

Erau o descoperire de ultimă oră.

Acum, nu mai sunt aşa în vogă,

fiindcă poligraful măsoară neliniştea
mai mult decât orice altceva.

Dacă eşti la poliţie
şi eşti anchetat pentru crimă,

cum să nu fii în pragul
unei crize de nervi ?

Se făceau multe teste
cu poligraful pe atunci.

Se mai fac şi acum,
într-o oarecare măsură.

Poligraful era un instrument,

şi ca orice instrument folosit
de un poliţist,

îţi arată în ce direcţie să o iei.

Poligraful,
în funcţie de cum e folosit,

poate acţiona în avantajul
sau în dezavantajul cuiva.

Devii suspicios când îţi spune cineva

că nu are încredere în aşa ceva
sau când vine cu alt argument.

Testul poligraf nu e admis în
instanţă, e un instrument în anchetă.

Cred că Laurie era speriată.

Ştia că avea să fie supusă testului
poligraf de cei din poliţie.

Conform poliţiştilor, Fred era
de serviciu în noaptea aceea,

ancheta un jaf,
aşa că nu o omorâse el.

Laurie era singura
care avea acces la armă.

Tot ea era singura
care avea acces la cheia

cu care s-ar fi putut intra în casa
Christinei, dacă era încuiată.

În cele din urmă,

Laurie a fost arestată
pentru uciderea Christinei Schultz.

24 IUNIE 1981
MILWAUKEE, WISCONSIN

Laurie lucra ca agent de pază
la universitatea Marquette.

A fost arestată la sfârşitul turei.

M-a sunat şi mi-a zis
că ştirea a apărut deja în ziar,

înainte să-mi fi spus.

Cazul lui Laurie
a atras atenţia presei.

Lumea vorbea de cât de frumoasă e

şi că lucrase la clubul Playboy.

Arestarea lui Laurie pentru crimă
a făcut mare vâlvă rapid.

Cazul lui Laurie Bembenek a şocat
Wisconsinul şi toată ţara.

S-a trecut de la uciderea unei femei,

fosta soţie a unui poliţist,

la: "Doamne, femeia asta frumoasă
a fost arestată pentru crimă !"

"Bineînţeles că e vinovată,
fiindcă e frumoasă."

Oamenii etichetează oricum
o femeie care a lucrat la Playboy.

Laurie a lucrat la Playboy
doar trei săptămâni,

dar după spusele presei,
ajunsese ceva definitoriu pentru ea.

A fost numită Iepuraşul ucigaş.

Era considerată
genul de femeie fatală.

Procesul a început pe 22 februarie.

Nu voi uita niciodată,
fiindcă atunci e ziua mea.

Ziariştii au menţionat cum era
îmbrăcată, cum mergea.

"Uitaţi, e seducătoare,
e un Iepuraş Playboy."

Erau prezentate doar pozele
lui Laurie din calendar,

sau în costum de Iepuraş Playboy.

Nimeni n-a prezentat o poză cu ea
în uniformă de poliţist.

Procesul, care a avut loc
în centrul oraşului Milwaukee,

a fost un circ mediatic.

Erau o mulţime de oameni.
Simpli spectatori, gură-cască.

Să fie omorâtă o femeie
nevinovată în propriul pat

era un nonsens pentru comunitate.

Comunitatea era divizată,

unii spuneau că e vinovată,
alţii că e nevinovată.

Dar cine o cunoştea ştia
că Laurie era nevinovată.

Deşi era un caz cu probe indirecte,
era un caz foarte bine instrumentat.

Apoi, deşi erau prietene,

Judy Zess a depus mărturie
împotriva lui Laurie.

Cred că era invidioasă pe Laurie.

Judy s-a folosit de prietenia
cu Laurie, ca să atragă bărbaţii.

Judy a depus mărturie şi a spus

că Laurie era
aşa cum o portretizase presa,

o femeie geloasă, care voia
să o scoată pe Christine din casă,

că era mercantilă

şi că ea aruncase peruca în closet.

PE 9 MARTIE 1982,
LAURIE BEMBENEK A FOST GĂSITĂ

VINOVATĂ DE CRIMĂ CU PREMEDITARE
ŞI CONDAMNATĂ LA ÎNCHISOARE PE VIAŢĂ.

Nu mi-a venit să cred că a fost
găsită vinovată, în primul rând,

apoi că a primit pedeapsa maximă,

între 25 de ani
şi închisoare pe viaţă.

La fel ca mulţi alţii,
am considerat că e o mare greşeală.

A fost dusă la închisoarea
Taycheedah,

o închisoare de femei
din Fond du Lac, pe malul lacului.

Opinia publică n-a fost de partea
lui Laurie când a fost condamnată.

N-a protestat nimeni,
n-a spus nimeni că e nevinovată.

Portretul făcut de presă
şi-a atins scopul.

Lumea o considera
genul de femeie fatală.

Eu şi Laurie am rămas
prietene foarte bune.

Luam legătura cât de des puteam.
Eram pe lista vizitatorilor.

Era la 160 km de mine,
făceam o oră cu maşina.

Când mă duceam la ea,
o dată la două luni,

îmi luam o zi liberă
şi treceam s-o văd.

A fost greu la început,
după ce au dus-o acolo.

Fred o susţinea şi a organizat
o strângere de fonduri.

Ştiu că a alergat kilometri întregi
ca să strângă bani pentru proces.

Din păcate, într-o zi,
a renunţat s-o mai sprijine.

Laurie mi-a spus
că a intentat divorţ.

Nu ştiu care a fost motivul.

A făcut recurs, i-a fost respins, a
făcut iar, i-a fost respins din nou.

Le spunea tuturor care voiau
s-o asculte

că e o demenţă, că nu e vinovată,
că n-avea motiv s-o omoare.

Nu se ascundea de nimeni.

Bineînţeles că 99% dintre cei
arestaţi susţin că sunt nevinovaţi,

iar 99% dintre condamnaţi susţin
că n-au făcut nimic.

Acum ştim că unii
dintre oamenii aceia nu mint,

fiindcă zilnic e achitat cineva.

Asemeni multor deţinuţi, la început,
Laurie a fost complet şocată.

Nu înţelegea de ce a ajuns,
aşa de tânără,

într-o închisoare de femei
pentru toată viaţa.

Apoi, treptat, când a înţeles
că nu are de ales,

a devenit un deţinut model,
s-a autoeducat.

A muncit alături de alte femei.

S-a străduit
să îi inspire pe ceilalţi.

A obţinut o diplomă de studii
de doi ani, făcea obiecte de artă,

muncea în închisoare,
dar era foarte singură.

Laurie avea o prietenă bună
la Taycheedah,

al cărei frate venea s-o viziteze.

Când l-a văzut, lui Laurie
i s-a părut foarte atrăgător.

Prietena ei a zis că e divorţat
de curând. "Vrei să ţi-l prezint ?"

Cei doi au început să corespondeze,

iar Laurie şi-a făcut un iubit
din închisoare...

Dominic.

N-o mai asculta nimeni şi trebuia
să facă ceva să se salveze,

cred că era într-o depresie profundă.

Ştia ce trebuie să facă.

15 IULIE 1990

Într-o zi, era la spălătorie
şi a văzut o fereastră deschisă.

Atunci s-a gândit
că poate să iasă pe acolo.

Nu era o închisoare
de maximă securitate.

A luat-o la fugă pe câmp

şi s-a suit pe gardul
de sârmă ghimpată.

A sărit peste el şi s-a întâlnit
cu Dominic, aflat într-o maşină.

Au pornit în viteză spre Canada.

S-au dat drept proaspăt căsătoriţi.

Au trecut uşor graniţa,
au spus că abia s-au căsătorit.

Am aflat din presă, la fel
ca toată lumea, că a evadat,

iar conducerea închisorii a fost
foarte stânjenită de cele întâmplate.

N-am ştiut dinainte,

Laurie
nu m-ar fi pus niciodată în pericol.

La început, mi-am spus că e ceva
tipic lui Laurie, a găsit o soluţie.

A făcut atâtea scenarii
fiindcă era nevinovată,

se ştia nevinovată.

Bembenek are capacitatea
de a-şi schimba înfăţişarea.

Aceasta e cea mai recentă poză a ei,
conform gardianului închisorii.

La început, mi-am zis:
"Doamne, Laurie, ce te-a apucat ?"

Apoi, am înţeles că nu avea de ales.

Societatea ajunsese
la sfârşitul anilor '80,

nu mai era aşa de conservatoare,

lumea a început să accepte ideea
că a fost condamnată pe nedrept.

Era cu totul altă situaţie faţă de
momentul când a fost judecată.

Procesul nu a fost corect.

Cred că e nevinovată.

Laurie a fost arestată rapid, la trei
săptămâni şi jumătate după crimă.

Te întrebai: "Cum aşa de repede ?"

După ce au stabilit că e vinovată,

că vor scăpa de procesul
pentru discriminare,

şi poate şi de alte femei,
li s-a părut o variantă uşoară.

Unora li s-a părut dubios, s-au
gândit că e nevinovată, totuşi.

Nu există nicio dovadă
a unui comportament infracţional.

E interesant cum s-a schimbat opinia
publică după evadarea lui Laurie.

Brusc, toată lumea era de partea ei.

Celor mai mulţi
li se făcuse milă de ea.

Lumea spunea:
"Fugi, Bambi, fugi !"

Ea şi partenerul ei se asemănau
cu fugarii Bonnie şi Clyde.

Lumea o susţinea.

O mare parte din populaţie credea
că e nevinovată

şi că a fost muşamalizat cazul.

Când a evadat din închisoare,
multă lume s-a bucurat.

FUGI, BAMBI, FUGI !

EVADAREA FRUMOASEI UCIGAŞE
CAPTIVEAZĂ IMAGINAŢIA PUBLICULUI

Laurie şi Dominic s-au dus în Canada,
într-un orăşel numit Thunder Bay,

unde Laurie s-a angajat chelneriţă.

Au stat acolo trei luni şi ceva
şi totul era bine până când...

La emisiunea "America's Most Wanted"
a apărut cazul Bembenek.

A recunoscut-o cineva care venise
acolo în vacanţă.

Mi-a zis că a văzut-o cineva
din Oregon când servea la restaurant

şi că au fost arestaţi.

Condiţiile întoarcerii ei din Canada
au fost negociate

de un avocat din Chicago.

Iepuraşul Playboy evadat s-a întors
şi toată lumea a răsuflat uşurată.

Clubul Playboy ar sta deoparte
de un asemenea caz.

Nu voiau să atragă atenţia asupra lor
cu aşa ceva.

Cred că lumea şi-a dat seama
cum e un Iepuraş Playboy

şi s-a creat în jurul lui
şi mai mult mister.

9 DECEMBRIE 1992

Au dus-o pe Laurie direct
de la aeroport în sala de judecată

şi a acceptat înţelegerea.

N-a mai trebuit
să se întoarcă la închisoare.

Din câte îmi amintesc, condamnarea
era de crimă de gradul doi

cu ispăşirea pedepsei,
deoarece părinţii ei erau bolnavi.

Voia să le fie alături părinţilor,
care erau în vârstă.

Laurie nu s-a măritat niciodată
cu Dominic.

A primit câteva amenzi şi condamnări
pentru că a fost complice la evadare.

Până la urmă, ea a stat zece ani
şi ceva în închisoare.

Laurie a susţinut că au fost oameni
care nu au spus adevărul în instanţă.

Asta a spus mereu.

Laurie era considerată în continuare
o criminală din cauza verdictului.

Lumea a sărbătorit
când Laurie a fost eliberată.

Toţi o susţineau, povestea părea
să aibă un final fericit.

Toată lumea se aştepta să se încheie
coşmarul lui Laurie.

Să nu uităm că a intrat la închisoare
la 21 de ani,

când era tânără şi foarte naivă.

A stat până la 30 de ani şi ceva
în închisoare.

Când a ieşit, arăta foarte bine
şi mai era şi vestită.

E cea mai frumoasă zi din viaţa mea,

atât pot să spun.
Vă mulţumesc tuturor.

Fiindcă era o femeie tânără încă,
notorietatea i s-a cam urcat la cap.

Îi era greu să treacă de la vedeta
de pe canapeaua lui Oprah

la banala Laurie Bembenek dinainte.

N-a putut face asta.

În tot acest timp, a încercat
să se reabiliteze, dar nu a reuşit.

Cred că n-a putut depăşi momentul.

Din păcate, suferinţa
că a fost la închisoare

şi consolarea cu alcool şi droguri
au omorât-o.

A murit la 50 de ani.

Povestea s-a încheiat, dar cine a
omorât-o pe Christine Schultz ?

Mulţi vor să afle treaba asta.

E foarte complicat.

Mai sunt oameni care cred
şi acum că e vinovată.

Cred că Laurie a fost omorâtă.

Am rămas fără acest om
care era frumoasă nu numai fizic,

dar care avea atâta de oferit.

Laurie şi-a dorit toată viaţa
să fie poliţist,

dar pentru felul
cum a prezentat-o presa,

Laurie va rămâne cunoscută
drept Iepuraşul Playboy ucigaş.

Lumea crede că, atunci când
cineva are un avantaj,

fie că e vorba de faimă, de bani
sau de frumuseţe,

viaţa acelui om e perfectă.

Dar Laurie e exemplul unui om
a cărui viaţă a avut multe faţete,

a fost plină de evenimente.

Concluzia poveştii lui Laurie e
că viaţa unui om e mult mai complexă

decât scrie în ziare.