Original subtitles

Opriţi-vă!

- Nu mişca! - Ce cauţi aici?

Nimic, aveţi puţină răbdare. Pot să vă explic totul.

- Valiza lui. O deschidem? - Da.

Cine sunteţi?

Nu vorbeşti prea bine franceza.

Îmi pare rău, am fost nevoiţi să folosim lumina voastră.

Avionul pierdea combustibil.

Trebuia să ajung la 128 km de aici.

- Ai putea să-mi spui unde mă aflu? - Eşti lângă satul

- St. Benois, aproape de Poitiers. - Cred că am uzit de el.

Cum îmi stă?

Sper să nu se uite nimeni atent la tine. E un risc pe care nu ni-l permitem.

Din experienţă, ştiu că cel mai bine e să respecţi regulile.

O să te duc în sat. Apoi te descurci singur.

- De cât timp eşti aici? - De un an.

- Ce fac cei de acasă? - Bine.

- Şi şeful? - E bine.

Mi-a dat nişte butoni la aerodrom. Şi mi-a spus ce şanse am.

- De 50 %? - Da.

E depăşit de evenimente.

- Cum stau lucrurile? - Nemţii sunt încă aici.

Asta e misiunea noastră. Să-i ţinem aci. Să-i împiedicăm să ajungă pe front.

Partea proastă e că cu cât obţii mai multe succese, cu atât eşti mai solicitat.

Un prieten...

Un prieten care a fost aici spunea "Nu-i omorâţi pe nemţi,

Împuşcaţi-i în picior, aşa vor ajunge la spital, unde va trebui să fie îngrijiţi."

"Aşa veţi consuma resursele duşmanului."

"Pe când un soldat mort e uitat şi înlocuit."

- Aţi bătătorit bine pământul? - Da.

La revedere. Noroc!

Cafenelele nu sunt locuri bune de întâlnire. Nu sunt prea sigure.

Nu te apropia de Bourges. Acolo e periculos.

Nu băga nimic în tuburile cu pastă de dinţi. Sunt primele controlate.

Şi să nu râzi prea mult. Englezii râd aştfel.

Vă mai învaţă să trimiteţi mesaje din toaletă? - Da. - Nemojte.

- Da. - Să n-o faci.

E o metodă învechită, Gestapo-ul dă iama prin toalete de vreo două luni.

Să n-o iei prin valea de dincolo de Poitiers. Îţi arăt un drum lăturalnic

Cam asta e tot.

Restul îl ştii sau îl vei învăţa.

Coborâţi!

Mai departe, în pădure!

- Au plecat, să mergem. - Îmi pare rău.

- Mi-e atât de frică. - Să mergem. Grăbeşte-te!

Nu sunt agent, sunt curier. Eu doar duc mesaje dintr-un loc în altul.

În noaptea asta, am participat prima oară la o asemenea acţiune. Nu avea cine să vină.

Nu-ţi pot descrie ce se întâmplă în Poitiers. Prietenul de care ţi-am vorbit

a fost trimis la Buchenwald azi.

El era radiotelegrafistul nostru. Îl chema Toni.

Simt nevoia să vorbesc. Ce rost are să respecţi regulile?

Nu vreau să mor aşa. Nu vreau să mor...

Ce nori învolburaţi!

- Noi cum le spunem? - Vălătuci de nori.

Trebuie să plec. Dar mai rămân, dacă vrei.

- Ai un nume de cod? - Da, Lazăr.

- Vrei un ceai? - Da, te rog.

Am avut dreptate? E prima ta călătorie?

- Bună ziua, doamnă. - Bună ziua.

E foarte bine.

- Bună ziua, Suzanne. - Bună ziua, dle Villon.

Tocmai mă pregăteam să citesc corespondenţa.

"Pleacă îmediat la Toulouse."

Transportul de ieri a sosit fără probleme?

Da.

- La revedere, domnişoară - La revedere.

Da, e mort.

Brock!

- Bună dimineaţa. - Bună dimineaţa.

Din păcate, incidentul e de competenţa secretarului trei.

Un bărbat pe nume Radley a murit pe hil. E englez.

Vrei să te ocupi tu de el?

- Desigur. - Mulţumesc.

- Şi era căsătorit. - Serios?

Ambasada Marii Britanii.

Stop cardiac.

- Şi văduva? - E acolo, domnule.

Dna Radley?

Soţul dumneavoastră a suferit un stop cardiac.

Eram sigură. - Ambasada va face totul să vă ajute.

Poliţiştii vor să ia cadavrul de aici.

Îi voi însoţi şi eu. Puteţi veni şi dumneavoastră.

- Dacă doriţi să mergeţi la morgă. - Nu.

Sunt sigură că vă veţi descurca.

Dle Brock, ne vom mai vedea? Veniţi la ambasadă?

Da, desigur. Nu o să dureze mult.

- Brock, intră, eşti binevenit. - Dle ambasador...

Tocmai i-am transmis dnei Radley condoleanţe din partea guvernului. Ce întâmplare tragică!

- Ce întâmplare tragică! - Aşa e.

- Măcar a avut o moarte uşoară? - Aşa sper, ducea bagajele la maşină.

Voiam să plecăm în dimineaţa asta. Aveam doar două săptămâni la dispoziţie.

Speram să ajungem la lnsbruck, dacă ne-ar fi ajns banii de călătorie.

- Era prima noastră vacanţă după război. - Brock, dă-mi o batistă.

Nu...

Am acceptat să fie îmbălsămat. Asta înseamnă cheltuieli suplimentare.

- Scuzaţi-mă, dar expliicaţi-mi care-i scopul. - Poftim?

Scopul îmbălsămării.

Ei bine, vara există riscul să explodeze cadavrul într-un moment nepotrivit.

Desigur, orice moment e nepotrivit. Dar...

- Poate exploda în avion. - Înţeleg.

În mod normal trupul este spălat... Nu ştiu dacă vreţi să intru în detalii.

- Cred că ar fi mai bine dacă... - Nu, aş vrea să ştiu.

Toni era medic. Ar fi vrut să ştiu.

Sincer să fiu, am fost surprins de cât de puţine sunt de făcut.

Cu o sticlă mică cu alcool incolor, este spălat întregul cadavru.

Apoi se ocupă doar de stomac. Dacă a mâncat înainte să moară...

- Tini a mâncat... - Micul dejun, atât.

Se introduce un tub în stomac ca să elimine gazele.

- Apoi se aude ceva ciudat, ca un oftat... - Cred că...

Procedura nu lasă nici un semn. Când sunt plictisiţi, cei de la morgă,

dau foc gazului, în glumă. Se produce o mică explozie!

Doriţi să beţi ceva?

Sunt sigur că nu au făcut asemenea glumă cu acest cadavru.

- Nu... Vă pot oferi un gin tonic. - Mulţumesc.

Din păcate, trebuie să discutăm amănuntele. Subiectul e foarte neplăcut.

- Doriţi să fie trimis în ţară cu avionul? - Ei bine, nu cred

- că-l pot înghesui în portbagajul maşinii. - Secretarul întreabă dacă doriţi

- doriţi să-l înmormântaţi într-o ţară stăina. - Nu.

Deocamdată guvernul suportă cheltuielile. Vom recupera banii din averea dumneavoastră,

dacă există aşa ceva.

Scuzaţi-mă, nu vreau să fiu nepoliticos.

Cred că am înţeles ce trebuie să facem. Voi suna la agenţia de voiaj

şi voi face o rezervare la cursa de mâine dimineaţă, dacă vă convine.

- Da, desigur. - Veţi însoţi cadavrul?

- Aveţi copii? - Nu.

- Nu te place. - Poftim?

- Ambasadorul... - Da, ştiu..

Nici pe tine nu te prea simpatizează.

N-ar fi trebuit să-ţi spun asta.

Pentru Darwin, dezastrele sunt un test al etichetei.

- Ce furculiţă foloseşti în timpil cutrenurului. - Darwin? Aşa îl cheamă?

Toţi din ambasadă cred că Dumnezeu i-a jucat un renghi.

Dumnezeu a încropit un Darwin modern, care nu se compară cu predecesorul lui.

Scuză-mă!

Seara ne adunăm ca să facem schimb de glume.

Bruxelles e un oraş obositor.

- Nu eşti mulţumit de postul ăsta? - Speram să fiu trimis într-un loc mai plăcut.

Cu aer mai proaspăt. Împeriul mostru încă se întinde

pe un sfert din suprafaţa globului. Aici ne confruntăm cu

- problemele războiului. - Nu eram soţia lui.

Nu...

- Ţi-ai dat seama? - M-am gândit că e posibil.

Şi Darwin...

- Şi-a dat seama? - Nu, nici prin gând nu i-ar trece.

Când ne-am cunoscut, în timpul războiului,

Toni era radiotelegrafist Eu eram curier.

Călătoream împreună şi ne era mai uşor să spunem că suntem căsătoriţi.

Nici măcar iubita lui nu eram.

M-a sunat acum câteva săptămâni...

M-a surprins faptul că oamenii din organizaţie nu se cunoşteau între ei.

Nici acum nu-mi cunosc colegii.

Poate şi tu faci parte din organizaţie. Poate că ne-am întâlnit.

Nu ştiu...

Noi, cei care am participat la război, cred că avem ceva în comun.

Suntem nerăbdători, nu tolerăm proştii.

Cei care au rămas în Anglia ni se par infantili şi ridicoli.

Cred că de aceea voia Toni să plece. Dacă nu ai suferit...

Tot călătorind prin Europa, măcar ştiam că voi putea face ce vreau o vreme.

- Pot să-ţi pun o întrebare? - Da, desigur.

- Dacă nu erai soţia lui, atunci, avea o soţie? - Oh, da.

- Înţeleg... - Şi trei copii.

A trebuit să mint în privinţa lor. Nu-i puteam amesteca.

Locuiesc în orăşelul Crediton, în Devon. Crede că Toni călătorea singur.

I-a spus că are nevoie să fie singur timp de două săptămâni.

- Speram că poţi să mă ajuţi cu asta. - Da...

Sun-o!

Am scris numărul de telefon. L-am scris înainte de a veni aici.

Şi să mint?

Da, aş prefera să minţi. Dar tu hotăreşti.

Bine, nu are importanţă.

- Nu asta am vrut să spun. - Nu are importanţă.

- De ce m-ai ales pe mine? - Poftim?

- Pentru telefon, de ce nu Darwin? - Aş fi putut să-l aleg pe el.

Nu crezi că afişezi prea multă suferinţă?

Faptul că aparţii unui grup de oameni

care au avut de suferit în răboi, te situaează într-o poziţie superioară nouă.

Nu mă poţi face să-mi fie ruşine. Nu mai încerca.

Nu ţineam prea mult la Toni. Dar am trecut prin multe împreună,

de aceea am plecat cu el.

Mi s-a părut o mare nedreptate când l-am văzut aici, prăbuşit în hol.

O mare nedreptate pentru el, dar şi pentru soţia lui.

Nu mi se pare corect să-i dau eu vestea.

Ar fi o cruzime. De aceea am apelat la ambasadă.

Nu are nici o importanţă... dacă minţi sau nu.

Problema e cât de mult îţi pasă.

Am putea... m putea să luăm cina împreună ca să stăm de vorbă?

Nu, dacă ţi-aş povesti despre mine acum, ai crede că-mi pledez cauza.

Eu zic... Uită-te la mine!

Nu te mai ascunde după mobilă. Uită-te la mine şi hotărăşte-te.

- S-a rezolvat, mâine-dimineaţă. - Vă mulţumesc mult.

Mai doriţi ceva? Ambasada are o capelă.

- Dacă doriţi să-l vedeţi înainte. - Mulţumesc.

Scuzaţi-mă...

- Aţi fost deja aici? - Nu, sunt doar de câteva luni.

Înainte de asta, eram la Jakarta.

Am sperat la ceva mai mult soare, dar am ajuns la Bruxelles.

Nu mă plâng, lucrurile importante se întâmplă aici.

- Chiar aşa? - Da, noua Europă.

Reconstrucţia cere multă muncă. Şi mult timp de trăit în Europa.

Nu e un scop în sine. Trebuie să construim drumuri...

Să educăm ducă oamenii, să-i facem să înţeleagă că e nevoie de un nou început.

Mai doriţi un gin?

- Soţia dumneavoastră vrea să vă vadă. - Sigur.

- Are nevoie de sfatul dumneavoastră. - Adio, dnă Radley.

Îmi pare rău pentru această zi nefericită.

- Este şansa noastră pentru dumneata. - Mulţumesc.

Am solicitat un apel în Anglia. Astăzi.

Am decis să mint.

Pentru numele lui Dumnezeu!

- Mă aşteptam la ceva mai mare. - De ce?

Nu ştiu...

Asta se întâmplă cu femeiile. Pierzi noţiunea de cât de greu este acasă.

- E mai rău decât în timpul războiului. - Fără îndoială.

Ei bine... Am să-mi iau liber două zile.

Pot reveni în următorul weekend?

Asta e ceea ce vrei?

- Să călătoreşti cu feribotul? - Ce-i în neregulă cu asta?

Nimic.

Dar în timpul iernii este greu.

- Ajunge. - Mai pune o lopată.

- Bună dimineaţa. - Nu le are de la ajutoare.

Dle Medlicott?

Dle Medlicott!

- Cred că aţi încurcat cele două Guyane. - Poftim?

Cea franceză...

Guyana franceză nu e în Africa.

"Himalaya" soseşte de la Cape Town, dar aţi înregistrat-o că soseşte din Panama.

Ai dreptate. Asta am vrut să scriu şi eu.

- Să modific? - Mai e altceva?

Nu, nu mai e.

Cred că "Mooltan" soseşte la ora 12:00, din Bombay...

- Dnă Park! - Da? Iertaţi-mă, dle Medlikot.

- Am cam întârziat, munca e prea obositoare. - Dnă Park, ai început să lucrezi abia ieri.

E traumatizant... şi solicitant.

- De ce eşti îmbrăcată aşa? - Nu am ajuns acasă.

- Aşa ai sous şi ieri. - Da, fiindcă...

Doamne, ştiţi cum e. Aseară am cunoscut un bărbat frumos.

A fost nemaipomenit Dle Medlicott, dacă aţi fi fost şeful lui...

Aş fi putut să vin cu o fustă foarte scurtă.

- Nu-mi pasă dacă sunt concediată. - Serios?

Bineînţeles, peste câţiva ani, n-o să mai muncescă nimei.

Atunci, din ce vom trăi?

Apropo, poţi să mă primeşti la tine?

Aveam o locuinţă, dar a trebuit să mă mut.

Am fost dezamăgită în iubire. Aşa li se întâmplă fetelor.

Oh, da.

- Macrou, te rog. - Poftim un sfert de kilogram.

Nu suport cozile.

- Dar tu? - Am un prieten care e diplomat.

- Grozav! - Vine aici numai ăn weekend-uri.

Nu mă deranjează, O să mă fac nevăzută.

Eu sunt scriitoare. N-am ce să fac, asta sunt.

Un scriitor trebuie să cunoască toare formele de degradare.

Degradarea m-a atras la slujba asta.

Trebuie s-o simţi ca să poţi scrie despre ea.

Aici este. E grozavă! Dacă vrei să afli ce se întâmplă trebuie să vii aici.

- Nu ai auzit de ea? - Nu, n-am auzit.

Toată lumea vine aici.

- El este? - Da.

Nu e prea arătos.

Nu, dar e foarte bun.

Poftim!.

- Bună, Alice! - Mick, dragul meu, ce mai faci?

E o mare ruşine! O să iasă cu bătaie.

Pur şi simplu, e o provocare!

- Scuză-mă, nu înţeleg de ce-i aşa furios. - E un adept al revival-ului.

- Poftim? - Un adept al revival-ului.

Sunt două curente. Adepţii revival-ului...

susţin că nu mai poţi cânta jazz New Orleans.

Pentru ei nu există nimic după 1919.

- Saxofonul ăla e înfiorător. - Trebuia să cânte la clarinet.

Mie îmi place jazz-ul mainstream. Nu mă interesează conflictul ăsta.

Susan, cred că acela e Alistair. Se spune că are păr pe omoplaţi.

Cel despre care se spune că are păr pe omoplaţi şi sparge nuci la subraţ.

- N-o să ducă lipsă de prieteni niciodată. - Mă duc să aflu mai multe.

Nu ştiu de ce te prefaci entuziasmată. Nu-ţi place jazz-ul.

- Nu, mă atrage tot ce este plin de viaţă. - Spre deosebire de muncă.

Întocmai.

Îmi plac numele lor.

Sigur am comandat acest asta?

Nu există nici o regulă aici.

- Dacă vrei ceva mai tânăr, te pot ajuta. - Nu-mi plac puştii.

- În cel mai scurt timp te lasă. - El e şeful.

Da, am observat la tine interesul pentru tineri.

Cred că da şi am şi tuberculoză.

- Credeţi că e în regulă? - Este minunat!

Au trecut doar trei ore, şi am făcut-o deja.

- Nu-mi place viaţa ta cu Susan. - Nu, de ce spui asta?

Bărbaţii se simt mereu ameninţaţi din cauza femeilor prietene.

Nu-i un secret. Am citit asta într-o carte.

Cred că am putea face ceva cu asta.

- Eşti bogat? - Nu atât de mult.

Am doar un talent pentru piaţa de valori. Bani mi se se agaţă de degetele.

- Am ceva venituri. Ce pot să fac? - Trebuie să fie obositor.

Chiar este.

Curând toţi vor fi mai bogaţi. După achitarea daunele de război, banii nu vor mai fi o problemă.

- Nu crezi? - Sunt absolut sigur.

Savurez aceste week-end-uri. Susan are o viaţă foarte interesantă.

Cărţi, conversaţii, oameni ca tine...

Departamentul de stat ştie cum să te izoleze.

Ne face să ne simţim mici. Vă puteţi imagina?

Da, până când am întâlnit-o pe Susan. Atunci am realizat că...

ce trebuie să faci, e ceea ce vrei. Dacă vrei ceva, fă-o.

- Cred că e un mod minunat de a trăi. Dar tu? - Şi eu.

Bine, draga mea.

- Mergem acasă? - Acum, da.

Alice!

- Alice, îmi pare rău, am vrut să te sun. - De ce?

- Nu pot să merg cu tine cu barca. - Susan!

- Medlikotadok e acolo, pe terenul de golf. - Să mergem acolo a doua zi.

Vreau o călătorie agreabilă.

În fiecare zi stătea acolo şi se holba la mine.

Ştiu că abia aştepta să sară peste masă şi să-ţi atingă trupul de al meu.

Vrea să-mi mozolească urechile

până când vor sângera. Dumnezeule...

Bar bi to bilo nešto. Cel puţin asta ar fi ceva.

Dumnezeule, Alice!

- Ar trebui să plec. - Atunci, du-te! Care-i drama? Du-te!

Eu o fac tot timpul. Problema este, că eu doar plec,

şi chiar nici unul nu observă că am venit.

- Tu vei obţine impactul. - Nu vreau nici un impact.

- Am vrut să-ţi ridic moralul. - Vreau să schimb totul...

Şi nu ştiu cum.

Vreţi să vă spun cum începe cartea mea?

O femeie e implicată într-o poveste de viol. Povestea e adevărată.

Cartea începe în momentul în care trebuie să spună Curţii

ce i-a spus acuzatul în noaptea violului şi-şi dă seama că nu poate rosti cuvintele.

Atunci, judecătorul îi propune să le scrie pe o foaie de hârtie,

care va trece pe la toţi juraţii. Şi ea scrie cuvintele, "Te doresc".

"Te doresc acum."

Foaia ajunge la fiecare jurat, care o citeşte şi o dă mai departe.

La capătul celui de-al doilea rând, o femeie jurat a adormit de plictiseală.

Bărbatul jurat de lângă ea o trezeşte şi îi dă foaia de hârtie.

Ea se trezeşte, citeşte foaia, apoi se uită la el... zâmbeşte...

apoi pune foaia în geantă.

Omletă cu brânză. Făcută din praf de ouă, din păcate.

- Femeia asta e idolul meu! - Măcar e de ajuns pentru trei persoane.

Ce porcărie!

Cum pot să am inspiraţie, dacă nu găsesc nişte droguri bune?

Sunt singura boemă din Londra. De aceea oamenii profită de mine.

Poate că, într-o zi, Raymond va fi trimis în Măroc şi-ţi va aduce el.

- Nu cred că aş putea. - Ziceai că nimeni nu-şi dă seama.

- Nu mai mănâncă nimei? - Nu sunt prea isteţi?

Cei pe care i-am cunoscut eu erau nişte caraghioşi.

- Susan te rog... - Tu ai spus că sunt caraghioşi.

Darwin are nevoie de trei băieţi tineri care să-l pună pe picioare.

A fost o confidenţă.

- Mi-a şoptit la ureche. - Serios?

- Darwin nu e un caraghios. - Chiar tu mi-ai spus că e.

Are doar unele probleme de adaptare la epoca modernă.

Şi tu râzi.

- Nu râd. - Zâmbeşti uşor în colţul gurii.

- Ba nu, nu zâmbesc deloc. - Alice, voi parafraza părerea

lui Raymond despre şeful lui. "Nu aş avea încredere în el

nici cât negru sub unghie."

- Nu-i aşa că e ridicol? - Sigur că e ridicol, dar...

- Mulţumesc. - E ridicol pentru noi, nu şi pentru restul lumii.

- Ar trebui să mă pregătesc de plecare. - Nu mai folosi astfel de cuvintei!

- Ce fel de cuvinte? - Cuvinte ca "să mă pregătesc de plecare".

Mereu spui asta, "o situaţie delicată". "o problemă neplăcută"... nu-şi au rostul.

- Ce vrei să spui? - Nu sunt cuvintele tale!

- Nici mie nu-mi plac cuvintele tale. - Care anume?

Cele pe care le-ai folosit în seara asta.

- Cum ar fi? - Ştii prea bine.

- Nu ştiu, spune-i ce cuvinte am folosit. - Cuvinte ca...

"Nici cât negru sub unghie".

Nu ştiu de ce am acceptat să locuiesc cu tine.

Îmi place...

Mă faci să râd.

Îmi pare rău.

M-am purtat urât. Îmi cer scuze.

Dar munca nu e demnă de dispreţ în întregime.

Oamenii noştri sunt plictisitori, rigizi, lipsiţi de viaţă.

Dar asta e lumea mea.

Mă gândesc la Franţa mai des decât îţi închipui.

- Mă gândesc adesea la ea. - Sunt sigur.

Oameni alături de care am petrecut o oră sau două...

Foarte amabili şi curajoşi...

Îţi petreci cu cineva o oră sau două...

vezi tot ce are mai bun în el... Apoi pleci mai departe.

- Înţelegi? - Susan...

Cred că ar trebui să petrecem iarna departe unul de celălalt. Aşa cred că e mai bine.

E mult prea simplu aşa, să ne întâlnim numai în weekend-uri.

Nu ne putem testa. Ne-ar prinde bine un test.

Ce test ar fi mai bun decât o iarnă petrecută departe unul de celălalt?

O iarnă împreună?

Mi-ar face mare plăcere să vin la Bruxelles, ştii bine...

Dar am o slujbă.

Biroul de transporturi maritime e foarte important pentru mine.

Munca îmi dă satisfacţii. Nu-l pot dezamăgi pe dl Medlicott.

Ştiu că nu-ţi place să traversezi canalul iarna, când marea e agitată.

- Te rog, nu-ţi bate joc de mine, Susan. - Ne putem reîntâlni la primăvatră.

Te rog să nu mă jigneşti. Te cunosc mai bine decât crezi.

Când începi să-ţi aminteşti de război... urmează o perioadă de depresie.

La revedere.

Încoronarea e un eveniment deosebit.

- Îmi cer scuze. - Bună dimineţa.

Am aici mâncarea pentru 600 de persoane. Meniul de mâine.

Am verificat msele din Debrett şi am stabilit ordinea de desfăşurare.

Tocmai discutam despre ordinea toasturilor.

Eu am sugerat ca toastul de loialitat să fie ţinut înainte de budincă.

- Iar celelalte după brânzeturi. - Are cineva o altă sugestie?

- Bună, ce mai faci? - Am pierdut ceva?

- Nimic. - Vreau să vă fac o propunere neobişnuită.

Să împărţim toasturile. Să fie ţinut doar unul, înainte de budincă

- şi restul, la sfârşitul mesei. - Excelentă idee din partea vicontelui Tampan.

- Presupun că sunteţi de acord. - Da.

Acum trebuie să discută despre ruta poliţiei.

- Asta întrece orice măsură! - Nu m-am supărat.

Mă întrebam, Susan...

Ai unde să vezi ceremonia mâine? Speram să vii s-o vezi la mine...

"Mater and Pater" are o clădire chiar pe rută. Vei vedea totul perfect.

Ashley, drăguţ din partea ta! Mi-ar face plăcere.

- Te sun mâine, da? - Excelent!

500 de răzători pentru brânză?

Am 500 de răzători pentru brânză chiar după colţ.

- Te interesează? - Nu ai venit prea târziu.

Am găsit pe altcineva acum câteva săptămâni.

Dar vom folosi lingurile tale, mâine, la banchet.

- Mi-ar plăcea să particip. - Da, şi mie mi-ar plăcea.

- Nu vei mai avea de lucru după aceea? - Da, cam aşa ceva.

- Mă gândeam să mă apuc de publicitate. - Frumos!

Am cunoscut câţiva oameni din comotetul pentru încoronare.

Mă îndoiesc că mă vor ajuta, dar s-ar putea să fie foarte distractiv.

Îmi spui cum te-aş putea ajuta?

Caut un tată. Vreau să am un copil.

E mult mai simplu decât pare. Nu vreau să ne căsătorim...

Nici să ai grijă de copil.

Nici măcar nu e nevoie să fii lângă mine în perioada sarcinii.

După ce rămân însărcinată, nu mai ai nici o obligaţie.

Nu vrei?

Nu...

Aş fi încântat.

- Sunt norocos că mi-ai propus mie. - Nu e mare lucru.

Nu ştiu ce va crede familia ta. Sau prietenii... cred că ai prieteni.

- Da... sunt... - Continuă.

După cum ştii, šunt foarte încăpăţânată.

Pe bărbaţii pe care i-am cunoscut la serviciu, prietenii mei, cum le spui tu...

cu greu mă abţin să nu-i dau, pur şi simplu, afară.

Sunt amabili şi potenţi, dar nu văd de ce trebuie să fac un compromis.

De ce trebuie să fac o nuntă pompoasă şi tristă, ca să am un copil?

Cred că nici o femeie n-ar trebui s-o facă.

Nu trebuie să te căsătoreşti. Te culci cu ei, fără să le spui nimic.

Da, m-am gândit la asta.

Dar mi-am dat seama că n-ar fi cinstit.

Aşa că mi-a venit ideea să propun asta unui bărbat pe care nu-l cunosc.

- Aş vrea să ştiu ceva... - Ce anume?

De ce m-ai ales pe mine? De câte ori ne-am întâlnit?

- Tocmai asta e ideea. - Am ieşit cu Alice de câteva ori.

Ce ţi-a spus ea? Că sunt curat, ascultător... că nu am imbecili în familie...

- Nu sunt atât de calculată. - Nu eşti calculată?

Sute de bărbaţi au primit bilete? Nu-i aşa?

Nu...

"Ne întâlnim la dig, vino neînsoţit. Nu spune nimănui."

Atâta mister mă face să cred că vrei ciorapi.

- Îţi cumpăr eu ciorapi, dacă asta vrei. - De ce nu?

- Îmi placi. - Şi?

Te iubesc... şi te-am ales pe tine fiindcă nu te văd prea des.

Te văd foarte rar.

Locuieşti la un capăt al oraşului, eu... la celălalt, sunt două lumi diferite.

- Suntem din clase diferite. - Şi asta contează.

- 500 de răzători pentru brânză. - Cât costă?

Ceva mai mult decât preţul obişnuit. Dar nu prea mult.

S-a făcut.

Nu-ţi face griji. Va plăti comitetul pentru încoronare.

- Frumos cer! - Da, sunt vălătuci de nori.

Aşa li se spune, vălătuci de nori.

- În adâncul sufletului, nu cred că asta vrei. - Nu.

- Eram sigur. - În adâncul sufletului, aş face tot singură.

Dar tu eşti a doua mea opţiune.

Ora 11 se apropie nu numai la Londra, ci în toate colţurile lumii.

Toate rugăciunile şi gândurile oamenilor se îndreaptă spre tânăra regină a Angliei.

O femeie graţioasă, pe umerii căreia vă apăsa povara atâtor responsabilităţi,

pe care şi le va asuma cu delicateţe.

Regina!

Scuză-mă!

Te simţi bine?

- Te-a părăsit ultimul tău prieten? - Da, toţi mă părăsesc

S-a întors la soţia lui.

Dacă nu m-ar părăsi, nu cred că i-aş mai dori.

Eram convinsă că dorinţa e ceva bun Şi că poate fi redusă la ceva simplu, vesel şi plăcut...

Poate că sunt demodată.

Trebuie să facem ceva. Ce-ar fi să ieşim în oraş?

Ce-i cu tine?

Trebuie să merg mai departe.

Aştepţi pe cineva?

- Nu, el s-a dus acasă. - Mai cunoşti şi alţi oameni, nu?

- Am atâtea de făcut. - Cine era?

Nimeni. A greşit casa.

Ce părere ai?

Mi-ar fi plăcut... să fie mai obişnuită.

- Cine? - Femeia aceea.

- Câinele e obişnuit. - Aşa e, e obişnuit, fără îndoială.

Mă întreb dacă publicul va înţelege.

Depinde de cât de obişnuiţi sunt oamenii.

Castronul câinelui poate fi roz?

- Cinci minute pauză! - Ia asta, al naibii câine!

Nu poţi pleca!

Am pus friptură în castron, dar câinele tot nu vrea să mănânce.

- Mereu pleci. - Ce vrei să spui?

- Poate trebuie să-i dăm ceva de băut. - Ai idee cât de mult am muncit?

Şi cât de greu îmi e să stau aici şi să fac pe proasta?

Roland, uită-te la porcăria aia! Din ce e? Din creier de directori financiari?

Luni de zile am încercat să mă cobor la nivelul acestui proiect.

Las-o baltă! Până şi câinele are gust

Mă duc acasă!

- Bună, Alice. - Mick! Bună...

- Ce mai faci? Nu ne-am văzut de mult. - Bine... eu...

- Voiam să vorbesc cu Susan. - Cu Susan?

Bună, Susan.

Am venit să-ţi spun "La mulţi ani".

O să plătesc mai târziu.

Să mergem.

- Susan, vreau să vorbesc cu tine. - La ce bun?

- L-am rugat pe Mick să mă ajute să fac un copil. - Doamne!

- Am încercat timp de 18 luni, nu-i aşa? - Aşa e.

Şi nu am reuşit. De aceea ne simţim ridicoli, iar eu sunt şi foarte tristă.

Bunul simţ ne îndeamnă să punem capăt acestui experiment.

- Susan... - Trebuia să fie plăcut şi simplu.

- Doi adulţi care se poartă ca doi adulţi. - Nu-mi place să fiu folosit...

Aş fi renunţat din a doua lună.

- Acum te simţi pângărită. - Cum crezi că mă simt?

Stăteam în dormitorul tău strâmt, cu pereţi subţiri.

- Iar mama ta era jos. - N-o amesteca şi pe mama.

Crezi că-mi plăcea să mă plimb printre case dărăpănate?

Da, cred că-ţi plăcea foarte mult.

- Cred că... - Ştiu ce crezi!

Că mi-a plăcut să mă înjosesc.

Atunci, de ce crezi că n-am căutat alt tată?

- Fiindcă încercarea asta mi-a frânt inima. - Crezi că eu sunt de vină?

- Asta te preocupă pe tine? - Crezi că din cauza mea n-am reuşit?

Tocmai asta voiam să evit. O discuţie idioată ca aceasta!

Nu înţelegi? Nu înţelegi ce-i în mintea mea!

- Mick, te rog să pleci. - Sunteţi nemiloase. Amândouă.

- Mick... - Nemiloase şi periculoase.

Tu îţi baţi joc de oameni!

Iar ea se încurcă numai cu bărbaţi însuraţi.

Târfa asta le distruge vieţile! Şi tu...

Tu... Dumnezeule!

Lisuse Cristoase e!

Dacă luăm în considerare vizita delegaţiei comerciale din România...

Una din concesiile pe care le vom face va fi garantarea comerţului...

şi raţe de schimb avantajoase.

Asemănătoare celor adoptate la Mannheim...

- Brock la telefon. - Raymond, sunt Alice.

- Poftim? - Sunt Alice Park.

Au aşteptat pe nave până dimineaţă, când au primit semnalul.

Începuse invazia. Trupele engleze şi franceze au trecut la acţiune.

Scuzaţi-mă, domnule.

- Doriţi să vă pregătesc patul? - Da.

Problema graniţelor a fost disputată încă de la creerea statului israelian.

Iau cina în oraş.

Vecinii Israelului nu s-au împăcat niciodată cu ideea existenţei sale.

Decizia Marii Britanii de a participa la invazia Egiptului,

a generat o divergenţă de opinii în ţară.

Parlamentul e revoltat. Şi nu numai Parlamentul.

Oamenii discută în contradictoriu pe stradă despre înţelepciunea unei politici

care a dus la o asemenea scădere anivelului de trai, cum nu s-a mai întâmplat de generaţii.

Un sentiment de ruşine predomină în toată ţara.

Condamnat în unanimitate de Naţiunile Unite, guvernul britanic insistă să ducă operaţiunea

până la capăt, în pofida protestelor întregii lumii şi a separării de aliaţii săi americani.

În această seară, pe fondul agravării situaţiei...

- Bună seara, domnule. - Bună seara.

- Leonard, mă bucur că ai venit. - Plăcerea e de partea mea.

Nu speram să ne vedem în seara asta. Te rog...

- Leonard, îl cunoşti pe dl Aung. - Dle Darvin!

- Rangun. - Acum e prim secretar al ambasadei Birmaniei.

E un adevărat privilegiu. Sunt onorat să dau mâna cu dumneavoastră.

- Mă bucur. - Leonard, ia loc, te rog.

Mă duc să-i spun soţiei mele că aţi venit.

- Vine imediat. - De ce nu e aici?

Aţi întârziat din cauza problemelor de stat?

- Întocmai. - Nu e nevoie să spuneţi mai mult.

La mine acasă nu aţi fi fost iertat.

În Birmania se spune: "Dacă nu poţi veni la timp, nu mai veni deloc."

Serios?

- Bună seara. - Bună, Alice.

Însă cu englezii e altfel.

La ordinul voştri, leul se face frate cu mielul.

Dacă l-aţi fi cunoscut şi aţi fi putut sta de vorbă cu Darwin în Djakarta...

O să-mi amintesc, multă vreme, despre acea perioadă...

- Cu plăcere. - Aha...

Limba engleză e o amantă pretenţioasă, nu-i aşa e?

Oarecum.

Nimeni nu o stăpâneşte aşa de bine ca dumneavoastră.

O bateţi şi târfa vi se supune. Da, da... e limba întregii lumi.

- Alice, am auzit că eşti profesoară. - E mult spus profesoară.

- Îi învăţ engleză pe studenţii străini. - Foarte interesant.

Nu tocmai. Singura distracţie este încercarea de ai duce în eroare.

Le spun că englezii sunt un popor vesel şi petrecăreţi.

Când te întâlneşti cu un englez, trebuie să-l îmbrăţişezi şi să-l săruţi.

- Serios? - Asta le spun.

- Apoi le dau drumul în lume. - Bună seara.

Leonard, mă bucur că ai reuşit să vii.

- Îmi pare rău că am întârziat. - Brock spune că eşti extenuat.

Am auzit că ai avut o săptămână îngrozitoare.

- Aşa e. - Nu-ţi face griji, aici te vei relaxa.

- L-ai cunoscut pe dl. Aung? - Da.

Poţi să uiţi de toate.

- Cuvintele "canalul de Suez" nu vor fi rostite. - Va fi o mare uşurare.

- Sunt interzise, nu le vei auzi. - Mulţumesc, draga mea.

Nimeni nu va rosti numele lui Nasser.

Nimeni nu va rosti cuvintele "eroare", "nebunie" sau "fiasco".

Nimeni nu va spune "de râsul întregii lumi". Te afli printre prieteni, Leonard.

Vreţi să ne aşezăm la masă? Nimeni nu va spune,.

"Moarte clasei conducătoare."

Ne vom pecetlui buzele cu îngheţată de castane.

Sper că înţelegeţi.

Îmi cer scuze. Am rugat-o să se calmeze.

Am avut probleme cu ea toată săptămâna. Ştie că ai fost implicat.

Am putea schimba subiectul, Brock? Aş vrea să beau ceva.

- Desigur. - Cine e fiinţa aceea îngrozitoare?

- Raymond, ce încerci să-mi faci? - Îmi cer scuze.

Tocmai în săptămâna asta!

Era aşa de ocupat să mă lingă în fund, încât nu se mai putea discuta cu el.

- Iar dna Aung! - Ştiu.

Ne-a vorbit despre dansurile tradiţionale din munţii Birmaniei.

Şi despre intriga operei "Lohengrin".

- Soţia ta e bolnavă psihic? - Nu, numai că e foarte pătimaşă.

- Dar a fost bolnavă psihic. - Nu tocmai, a suferit o depresie.

Da?

A dus o viaţă dezordonată. A trăit la voia întâmplării în Pimlico.

A avut multe slujbe, nu s-a hrănit...

Ne-am logodit când era încă bolnavă. Am încercat s-o ajut să-şi revină.

Foarte bine.

De obicei, a doua căsătorie are un efect benefic.

- Poftim? - Cadavrul din Bruxelles.

- Oh, da. - Să nu-ţi fie ruşine.

Nu-mi e, dar...

În diplomaţie, o soţie nebună nu reprezintă deloc un dezavantaj.

- Dimpotrivă, îţi garantează promovarea. - Da...

Soţiile unora dintre diplomaţii în vârstă sunt isterice.

Pentru mine cuvântul "acuarele" reprezintă un indiciu.

Când se pregătesc să părăsească încăperea şi spun:

- "Mă duc la acuarelele mele", înseamnă cu nu mai au nici o şansă.

Susan nu e nebună.

Nu, nu...

Vrei să-mi spui care este problema?

Da, îţi voi spune. Nu suntem corecţi.

Pretindem că intervenim ca parte neutră în conflictul dintre Israel şi Egipt.

Luni, israelienii au atacat din nou.

Marţi le-am dat un ultimatum, cerând că părţile să revină fiecare pe malurile canalului.

Doar că israelienii nu au fost niciodată pe malul canalului.

- Au trebuit să se retragă 160 km. - Cine a spus asta?

Săptămâna trecută, secretarul de ministerului de externe.

Nu am spus nimic.

Cred că s-a întâlnit cu Franta şi Israel.

El i-a convins pe israelieni să atace.

Cred că asta este tot o fraudă.

Este doar o scuză pentru ca britanici să ocupe şi să păstreze canalul.

Şi nouă nici măcar nu ni se spune, trebuie să punem în aplicare această politică.

- Cu ce schimbă asta lucrurile? - Dragul meu...

- Nu se schimbă nimic. - Eu am fost minţit...

Doar ştii că nici nouă nu ne place. Ministerul nu a aprobat această operaţiune.

- Cu ce schimbă asta acum? - Schimbă totul.

- Ba, deloc. - Guvernul a minţit, eu am avut intenţii cinstite.

Aşa, deci? Nu contează ce prostii fac englezi.

- Atât timp cât aceştia au intenţiile cinstit? - Da.

Nu te superi indiferent cât de prost a fost, am putea chiar şi apărat.

Trebuie doar să fie onest.

Dar de data aceasta suntem cowboy.

Şi cowboy-i britanici, sincer...

Mi-e teamă pentru viitor.

Vrei să demisionezi?

Dna Aung ne-a povestit noul film regitzat de Bergman de la "Everyman".

Se pare că e vorba despre depresie, nu-i aşa, dnă Aung?

Cred că norvegienii se pricep bine la aşa ceva.

Bărbaţii nu par să ne acorde atenţia lor.

- Îmi cer scuze. - Sunt cu mintea în altă parte.

Probabil că au redactat o telegramă. Aşa procedează.

Înainte să arunce o bombă asupra Suezului, trimit o telegramă să comunice ţinta.

Ce vă spune asta dumneavoastră, dle Aung? Vă spun eu ce înseamnă asta.

Mustrări de conştiinţă. Nici măcar nu mai au curajul să poarte un război.

Poate că dna Aung ne va povesti filmul.

- Mi-ar plăcea mult să aflu cum e. - L-am povestit deja celorlalţi.

Povesteşte, ne-a plăcut secvenţa cu salonul de psihiatrie.

- Ah, da... - Lui Raymond i-ar plăcea.

- El m-a scos din spital, nu, dragul meu? - Da, da...

Acolo m-a cerut în căsătorie. Într-un moment de slăbiciune...

- A mea, desigur. - Susan, te rog...

- M-am căsătorit cu el fiindcă-mi amintea de tata. - Adevărat?

În clipa aceea, încă nu-mi dădusem seama cât de josnic era tatăl meu.

Scuze! Dă un recital psihiatric.

- Bună glumă! În legătură cu Suez... - Te rog să taci!

- Ne povestiţi filmul? - O femeie îşi dispreţuieşte soţul...

Nu e cam răcoare aici?

Nopţi de octombrie. Bieţii paraşitişti...

Ştiu ce simţeau. Chiar şi acum.

Oraşe, câmpii, copaci... ferme, spaţii întunecate...

Lumini... Se deschide paraşuta...

Coborâm.

Desigur, noi eram bine primiţi.

Eram paraşutaţi în ţări în care prezenţa noastră era dorită.

Mai ales a bărbaţilor.

Nu pot să vă spun cum erau relaţiile... Ţin minte că un coleg

îmi povestea despre căldura... despre mirosul fierbinte şi umed al unei fete.

Apoi nimic...

Nu mi le pot imagina pe fetele egiptene.

Nu în Egipt, nu acum...

Multe inimi au fost zdrobite când am plecat.

Încă mai sunt fete care îi plâng pe englezii care au murit la Dachau.

Cei care au murit goi la Dachau, şi cu care îşi petrecuseră o singură noapte.

Şi mie îmi place să mă culc cu bărbaţi pe care nu îi cunosc.

După ce ajungi să-i cunoşti, nu mai simţi nevoia să te culci cu ei.

Încetează, te rog! Poţi să nu mai vorbeşti cinci minute?

Nu voi mai vorbi!

O să tac dacă aud pe cineva spunând cevă

pentru care merită să tac!

Îmi cer scuze, dar trebuie să plec.

Dle Aung, la revedere.

Suntem de partea voastră, domnule. Acţiunea voastră e înţeleaptă.

Mulţumesc.

Bandiţii ăia trebuie puşi la punct. Sunteţi persoana ideală pentru asta.

Vă mulţumesc, domnule. Dnă Aung...

- Nu am fost prezentaţi. - Aveţi dreptate.

Totuşi, înainte de a pleca, aş vrea să vă lămuresc asupra unui lucru.

Lngmar Bergman nu e un afurisit de norvegian, ci un afurisit de suedez!

Noapte bună, tuturor.

O să-şi dea demisia.

Ce săptămână interesantă!

Nu crezi? Nu e palpitant?

În sfârşit, se întâmplă ceva, se vor produce schimbări, slavă Domnului!

Pot să vă mai ofer ceva de mâncare. Avem şuncă, pui...

murături, salată, roţii... şi câţiva fazani în frigider.

Iar în pivniţă, nenumărate sticle cu vin. De ce nu? E destul pentru toată lumea!

Mâncăm din nou?

- Bun venit, dră Park! - Bună.

Dna Brock va coborî imediat. La ora asta se odihneşe mereu.

- După-amiaza? - Da, şi dimineaţa.

Se odihneşte în camera ei până la asfinţit. Lumina o deranjează.

- Şi Raymond? - Aşteptaţi, vă rog.

A venit dra Park.

- Spune-i că voi veni imediat. - Bine.

Vă rog... Dl Brock va veni imediat.

Susan! Aici erai!

Alice...

- Alice, mă bucur să te văd. - Ce emoţionant!

Scuză-mă, tocmai sortam cărţile astea.

- Alice... - Raymond, bună!

- Te simţi bine, draga mea? - Da, mulţumesc.

Asta e viaţa lui Susan. Camera ei e plină de cărţi.

Aşteptam cu mare nerăbdare vizita ta. N-am mai văzut pe nimeni de mult.

Nu mă mir. La cât de scump e biletul!

- Dacă ai nevoie de bani, îţi dăm noi. - N-am nevoie. Nu asta am vrut să spun.

Susan, povesteşte-mi! Cum te distrezi aici?

- Mi-e dor de tine. Spune-mi tot! - Sunt foarte fericită.

Dragul meu, dă-mi cartea aia, te rog.

E extraordinar! Un amfiteatru perfect.

Are un stil vechi de 2.000 de ani, care n-a pierit. Într-adevăr extraordinar!

- Putem coborî să aruncăm o privire? - Să coborâm? Desigur.

- Voi nu veniţi? - Eu l-am mai văzut.

Eu prefer să rămân în maşină.

Am căpătat obiceiuri proaste seara. Ne place să jucăm scrabble.

- Doamne, nu! - Ba da, joci şi tu? Susan nu m-ar ierta.

Săptămâna trecută am făcut cuvântul "juxtapus". Nu-i aşa? Incredibil!

Opt litere, între care "J" şi "X". Plus alte patru perechi de litere.

- Foarte rar obţii aşa ceva. - Sigur îşi va lua revanşa într-o zi.

Crezi că aşa e mai bine?

- Ce vrei să spui? - Pentru Susan.

- Nu, las-o să vorbească. - Să o sedezi.

Nu-mi place cum trăiesc oamenii acum la Londra.

Atâţia bani nu fac bine nimănui. Îi strică pe oameni, aduc necazuri, şi o ştii.

Viaţa devine palpitantă, plină de senzaţii, decadentă, ameţitoare, nesănătoasă...

Aici e multă linişte, şi destulă monotonie. Dar vei descoperi că i se potriveşte lui Susan.

- Dacă se poate numi viaţă. - Iar ţara e extrem de fascinantă.

Poţi să-ţi petreci toată viaţa aici şi să nu ajungi s-o cunoşti.

De aceea ne bucurăm să fim aici.

Şederea noastră aici a fost prelungită cu încă doi ani.

- Am renunţat la slijbă. - Serios?

M-am hotărât să nu fiu profesoară.

Voi înfiinţa un adăpost pentru femeile maltratate de soţii lor.

- Serios? - În acest loc vor fi la adăpost de soţii lor.

- Minunată idee. Tu ce vei face? - Îl voi conduce.

Am hotărât că e momentul să fac bine.

Cum spuneai tu: "Trebuie să mergi mai departe"...

Ah, da...

M-am simţit aşa de uşurată că nu mă mai gândesc numai la mine.

Ne întoarcem la maşină?

- Asta vreau să fac! - Susan, te rog, să discutăm despre asta.

Nu, nu acum!

Te rog să stăm de vorbă. Susan! Susan, întoarce-te!

Raymond, ce s-a întâmplat?

- Leonard Darwin a murit. - Nu se poate.

Susan vrea să mearcă la înmormântare, în Anglia.

Blestemato! Numai tu eşti de vină.

Omul născut din femeie are viaţă scurtă.

Vine pe lume şi viaţa îi e curmată ca o floare.

Hoinăreşte şi nu se opreşte niciodată într-un loc.

În vâltoarea vieţii ne pândeşte moartea.

La cine să căutăm ajutor, dacă nu la Tine, Doamne?

Te mâhnesc păcatele noastre.

Lumea nu te iartă nici când eşti mort.

Şi-a spus părerea despre Suez, de aceea nu a venit nimeni la înmormântare.

Ştiam că, dacă voi ajunge aici, nu mă voi mai întoarce.

Draga mea, şoferul e gata. Trebuie să plecăm la Heathrow.

- Trebuie să ajungem într-o oră... - Raymond, m-am hotărât să rămân.

Înainte să spui ceva, te rog să te gândeşti puţin.

- Eram sigur că o să se întâmple ceva rău. - Nicidecum.

Nici nu poate fi vorba...

Pe cine cunoşti? Sunt sigur că vei recunoaşte câteva chipuri.

O clipă! Îţi aduc ceva de băut.

- Tony a murit? - Da.

La Bruxelles? Erai cu el?

- Era cel mai bun prieten al tău? - Era singurul meu prieten.

De fapt, mai aveam unul.

Se pare că nu a venit azi aici.

Eşti una dintre puţinele femei care au fost paraşutate în Franţa?

- Da. - Erai foarte tânără.

- Pe atunci, pentru ce credeaţi că luptaţi? - Cred că luptăm pentru libertate.

Nu luptăm pentru un ideal. O simţeam în noi.

Luptăm din convingere.

- Pentru o lume mai bună. - Presupun că vă e dor de acele zile?

Nu tocmai, nu... Nu ne gândim prea des la ele.

Sir Andrew vă poate primi, dnă Brock.

Din păcate, are doar câteva clipe la dispoziţie.

- Dnă Brock! - Sir Andrew!

Ne-am cunoscut...

- Da, la petrecerea în cinstea reginei. - V-am auzit la radio de curând.

- Cred că a fost extraordinar. - Cererea mea vi se va părea neobişnuită.

- Te rog să ne laşi singuri, Begley. - Sir?

Ocupă-te de nişte documente.

După cum ştiţi, nu mă amestec în munca soţului meu.

- Aşa e. - Dar pentru prima oară, simt nevoia să intervin.

Dar pentru prima oară în cariera sa, simt nevoia să intervin.

- Am primit mesjul dumneavoastră. - Sper că apreciaţi loialitatea mea.

- Da. - Faptul că am venit aici.

Brock a fost alături de mine în nişte clipe foarte grele.

Aşa mi s-a spus.

Dar de data aceasta, trebuie să acţionez fără ştirea lui.

Am impresia că, de când am fost rechemaţi din Iordania, este pedepsit.

Acum înţeleg, Ministerul de Externe...

Ştiu că soţul meu nu vă poate întreba ce perspective are.

Nu primeşti decât semne că eşti apreciat sau că ai căzut în dizgraţie...

Da.

Lui Brock i s-a dat o sarcină destul de neînsemnată.

- Să sprijine echipa de negociatori cu EEC. - Trebuie să pregătească negocierile cu Europa.

Posturile din străinătate care i s-au oferit în ultima vreme nu au fost prea atrăgătoare.

- Vorbeşti de Monrovia? - Da, Monrovia. A luat-o ca pe o insultă.

- S-a înşelat? - Monrovia nu e o insultă.

- Dar? - Monrovia e mai degrabă un test.

Nu test al caracterului. Dacă cineva e atât de idiot să accepte Monrovia,

înseamnă că Monrovia merită. Aşa gândim noi.

- Dar... - Iar Brock a refuzat.

Dacă voiam să-l insultăm, sunt posturi şi mai rele chiar şi în această clădire.

Sarcina de a stabili relaţii între două oraşe reprezintă lovitura de graţie.

Prefer să fiu victima muştei ţeţe, decât să relaţionez Roterdam cu Bergen-op-Zoom.

- Evitaţi răspunsul. - Îmi pare rău, a devenit un obicei.

Soţul dumneavoastră n-a fost niciodată un om dinamic, dnă Brock.

Fiecare urmează un anumit drum. Unii avansează mai lent, alţii mai rapid.

- Soţul meu avansează lent? - Destul de lent.

E prim secretar şi vrea să ajungă consilier. La 41 de ani nu e tocmai o performanţă.

Dar situaţia s-a înrăutăţit. Mai ales în ultimele şase luni.

- Până acum, nu s-a mai simţit exclus. - Aşa se simte?

- Cred că ştiţi ce simte. - Nu am intenţionat să-l pedepsim.

Nu ne-a fost uşor să-i găsim un post.

A fost o decizie nesăbuită să-şi părăsească postul.

- Nu e el de vină. - Am aflat şi am înţeles.

- Aţi avut probleme psihice? - Mă îngrozit ideea de a mă întoarce în Iordania.

Din cauza lumii arabe, vă înspăimântă gândul. Sunt oameni temperamentali, încel mai bun caz.

Aţi avut probleme de familie. Vă compătimim

- Dar vă împotriviţi avansării lui. - Dnă Brock, mi-e cunoscut tonul dumneavoastră.

Au mai venit aici femei care mi-au vorbit pe acest ton.

- Nu vreau să sufere din cauza mea. - V-am citit dosarul.

Nimic din comportarea dumneavoastră nu mă uimeşte,

atunci când v-aţi pus ceva în gând, sau când vreţi neapărat să obţineţi ceva.

Dar, de data aceasta, dnă Brock, sunt sigur că nu veţi reuşi.

Este vorba despre o carieră la cel mai înaşt nivel.

Nimeni nu poate fi avansat pe nedrept.

Nu e suficient să fii inteligent. Toţi cei de aici sunt înteşigenţi şi dotaţi.

Toţi muncesc mult. Acestea sunt cerinţele minime.

Mult mai importantă e atitudinea.

U ovom hodniku hvalio sam kolegu koji je 1945. Vladi În această sală, am lăudat un coleg care a fost în 1945. Guvernului

savetovao da ne prihvati Folkvagen kao ratnu odštetu El a sfătuit să nu accepte un Volkswagen ca despăgubiri de război

jer nije imao buducnost na tržištu. Pentru ca el a avut nici un viitor în piaţă.

Omul a ajuns la partea superioară. Poate începe să înţeleagă?

Ai spune - spun preţul şi alte lucruri pe lângă

Este fie în dreptul său nu, uneori este dificil să se stabilească.

Vă spun că nimeni nu poate spune, nu e de mirare?

- Beat este un preţ foarte ridicat. - Sir Andrew...

Nu te urăsc un loc de muncă în cazul în care nici o spune ceea ce el crede?

Este acest tip de serviciu. Acesta se numeşte diplomaţie.

În Anglia este fără rival în lumea.

Trebuia să gestioneze Imperiului. Existau 600 de noi.

Acum, majoritatea distruse, şi acolo sunt 6.000.

Cum suntem puterea slab, lupta dintre noi pentru participarea în ea

devine mai puternic şi neprijatnija. Cum nostru imperiu se prăbuşeşte,

Nu exista nimic în ce să creadă. Este totul în atitudinea.

- Asta trebuie să învăţaţi amândoi. - Mulţumesc pentru onestitate, sir Andrew.

- Cu plăcere. - Vreau să vă previn asupra intenţiilor mele.

Dacă Brock nu va fi promovat în următoarele şase zile, mă sinucid.

Vă mulţumesc, dar nu mai pot rămâne să beau ceva cu dumneavoastră...

- Poate în Australia... - Begley!

Uneori, eu sunt nepoliticoasă, dar australienii nu vor observa asta.

Astfel încât acesta devine un loc de zen.

- Ajută-mă s-o conduc pe doamnă la ambulanţă. - Australienii abia mă aşteaptă.

Lasă mâinele jos! Nu mă poţi atinge! Te rog!

Nu am venit aici să mă înţelegeţi greşit! Lasă-mă-n pace!

Cred că i-am distrus cariera soţul meu. Nu vedeţi?

Cheltuielule, dnăe Simpson.

- Dă-mi dosarul lui Raymond Brock. - Da.

Te simţi bine, draga mea? - Da

- Ai fost în oraş? - Am fost la film.

- Noapte bună. - Noapte bună.

- Bună dimineaţa, Margaret. - Bună dimineaţa, dle Brock.

Bună dimineaţa.

Ştiu că toţi aşteptaţi cu nerăbdare să înceapă weekend-ul,

dar va trebui să petrecem toată ziua aici.

Politica de tatonări a EEC. Teorie şi practică, bine?

Uită-te la pagina 30.

Raymond...

- G. Brok, domnule. - Ah, Brok!

- Aş vrea să vorbin despre acest incident. - Incident?

Vă pot ajuta planul pentru pensionare.

- Doriţi o băutură? - Ce vrei să spui?

Nu, nu va dura mult timp.

Trebuie să ieşi de aici. Am nevoie temporar de această cameră.

Poţi să te duci oriunde vrei. În curând te vei putea întoarce.

- Ce-ai păţit la mână? - Când am dat jos tapetul.

- Ce-ai făcut? - Eşti supărat pentru bani.

Eşti mereu supărat. Banii, mereu banii sunt de vină!

Acum e timpul pentru un mic gest.

Aşa este cel mai bun mod pentru pune această cameră în ordine, nu?

Susan, te rog... Nu era ora să iei un calmant?

Casa va fi perfectă pentru Alice şi pentru mamele fără case.

E destul de mare.

Şi dacă am pune saltele pe podea. Şi am ţine cont propria noastră voinţă liberă...

Vazele, micul Buddha, cele doisprezece modele de păsări...

Chiar avem nevoie de toate astea? Uite, prin fereastră se vede ploaia.

Tigăi, tacâmuri, cărţi, cărţi, cărţi...

Bani, plasa de ţânţari...

Ce-i cu toate prostiile astea?

Toate prostiile astea oribile?

Trăieşti numai pentru tine! E cea mai bună explicaţie ce-mi trece prin cap.

Susţii apărarea unor idealuri, dar întotdeauna ai făcut rău tuturor!

Eşti egoistă, nepăsătoare şi rea! Geloasă pe fericirea oricărui om.

Reuşeşti să distrugi toate formele de fericire la care poate spera.

Mi-am petrecut 15 ani din viaţa mea încercând să te ajut!

Am încercat doar să fiu atent!

Singura mea consolare a fost aşteptarea unui semn prin care să văd că apreciezi bunătatea mea.

Poate puţină dragoste?

Nebun!

Dar nu am de gând să ă opresc aici. Vreau să mă duc mai departe.

Şi asta înseamnă că pot recunoaşte un singur lucru.

Ţi-am acceptat un mod de viaţă greşit.

Am făcut o greşeală în însăşi esenţa vieţii sale!

Recunosc însă că poate vei fi capabilă să te schimbi.

Ar fi un act de curaj dacă ai reuşi să vezi: poţi sau nu poţi face ceva cu viaţa ta?

Dar e treaba medicilor, draga mea.

Cu permisiunea mea, poţi face asta.

Nu joc murdar şi fără milă ca tine. De data aceasta pot renuţa la tine.

Suntem în week-end. Nu găseşti nici un medic.

Susan...

Susan!

Raymond, uită-te la mine.

- Nu te dezbrăca, orice ai face. - De ce?

- Ai strica totul. - Vreau doar să-mi iau ţigările.

Mi le fac singură.

- Doamne! - Să ştii că nu sunt proastă.

Ştii cum te-am găsit? Prin BBC.

Am ascultat din întâmplare interviul cu tine de acum câteva luni.

Mi s-a spus că eşti căsătorită şi că locuieşti la Londra.

- Mi-au dat adresa ta. - Nu mai locuiesc acolo câteva de săptămâni.

Ştiu. Te-am căutat acolo.

Am vorbit cu un bărbat.

- Era furios? - Furios? Nu...

Dar regretă că nu este alături de tine.

Trebuie să-ţi spun...

Nu m-am simţit mereu bine.

Am o slăbiciune. Îmi place să-mi pierd controlul.

M-am abandonat acestei plăceri de câteva ori.

- Am tras în cineva acum opt ani. - Doamne...

- L-ai rănit? - Din fericire, nu.

Cel puţin, noi aşa spuneam mereu.

Raymond l-a vizitat şi i-a dat nişte bani.

Datorită generozităţii lui, am simţit nevoia să mă logodesc cu el.

- De ce oamenii... - Ce?

Se căsătoresc?

Nu ştiu.

- Tu eşti... - Ce?

- Întreabă-mă orice. - Nu vreau să aflu nimic.

- Te mai întâlneşti cu el? - Doamne fereşte!

Am scăpat de tot ce-mi era cunoscut.

Am găsit demnitatea în singurătate...

În hainele cu care mă îmbrac... în lumea pe care o văd cu ochii mei.

- Ah, Susan... - Te rog, nu.

Vreau să cred în tine. Aşa că nu-mi spune nimic.

Aşa e mai bine.

Mi-a dat cineva marijuana. Vrei şi tu?

Nu.

Nu ştiu la ce mă aşteptam...

ce speram când m-am întors...

Un sfârşit al vieţii pe care o dusesem...

Sentimentul că moartea lor nu a fost zadarnică.

Nu m-am descurcat prea bine.

Am cedat... întotdeauna. În toate privinţele... suburbie... soţie...

- Acum sunt funcţionar la o corporaţie. - Oh, Lazăr, iartă-mă...

Nu mai pot să gândesc limpede.

Nu am mâncat nimic azi.

- Nu-mi place viaţa pe care o ducem. - Doamne, începe!

Sărută-mă...

- Bună ziua, domnişoară. - Bună ziua!

- Admiraţi satul? - Da.

Am urcat pe colină, să-l văd mai bine.

Am urcat pe colină, să-l văd mai bine.

- Luni de zile n-am vorbit decât franceză. - Sunteţi englezoaică? Ce tânără sunteţi!

- Da? - Vă bucuraţi că s-a sfârşit războiul?

Veţi pleca curând acasă?

- Da. - Ca să sărbătoriţi victoria?

Da, sper să plec curând. Îmi doresc foarte mult să plec.

Eu trebuie să muncesc.

Francezul, dacă nu munceşte, moare de foame.

Aţi mai văzut ceva atât de frumos?

- Englezii nu au sentimente, sunt reci. - Şi le ascund.

- Nu le dezvăşui întregii lumi. - E o prostie.

Prostie... da, e o prostie.

Dar lucrurile se vor schimba curând. Ne-am maturizat.

- Ne vom îmbunătăţi lumea. - Bine ar fi...

Vă invit să mâncaţi o supă cu mine şi cu soţia mea.

Bine.

- Trebuie să coborâţi colina. - Prietene...

Vor mai fi multe, multe, multe, zile ca aceasta.