Original subtitles

BERLINUL RĂMÂNE GERMAN

1945. Regimul nazist își trăiește ultimele ore.

În mintea și în sufletul lor, toți conducătorii naziști știau asta.

Dar nu o puteau spune public.

Mulți din cercul intim al lui Hitler se îndepărtează.

În ultima clipă, șobolanii părăsesc corabia, iar el este furios.

În nebunia finalului războiului,

șeful SS, Heinrich Himmler face înțelegeri clandestine.

Himmler nu mai era loial.

L-a înșelat. E trădare!

Iar umbra Martin Bormann are de luat o decizie imposibilă.

E un amestec de „vreau să supraviețuiesc, să scap”,

și „trebuie să fiu loial”.

Prima doamnă ascunsă a celui de-al Treilea Reich,

Eva Braun, e răsplătită pentru loialitatea ei.

Relația lor a fost ținută în secret.

Iar adjunctul flamboiant al lui Hitler, Hermann Göring, vrea să preia puterea.

Dacă nu-i iese, va fi asasinat.

Aceasta este povestea lacheilor lui Hitler.

Gelozia, lupta pentru putere și lingușeala

care vor crea un monstru

și vor alimenta cele mai brutale orori din Al Treilea Reich.

PRĂBUȘIREA

Aprilie 1945.

Armata Roșie se apropie de Berlin.

Iar forțele Aliate au trecut Rinul

și înaintează spre inima Germaniei naziste.

Ultimul și cel mai umilitor capitol pentru al Treilea Reich a început.

Germania e pe cale să fie învinsă.

Odată venerat de milioane,

Hitler și cercul său din ce în ce mai mic de lachei

se ascund într-un buncăr urât mirositor, înconjurați de trupe inamice.

În ultimele săptămâni ale Reich-ului, cercul intim s-a dezintegrat.

COLEGIUL UNIVERSITĂȚII DUBLIN

Se terminase.

UNIVERSITATEA POTSDAM

Ultimele momente brutale ale unui imperiu pe moarte.

Al Treilea Reich era distrus.

ISTORIC ȘI AUTOR

Adolf Hitler, o epavă dependentă de droguri,

s-a retras în fortăreața sa subterană de sub grădinile Reichstagului.

Hitler era disperat, dar mai erau momente

în care instinctul lui fantezist mai revenea uneori și spunea:

„Sigur putem străpunge prin sud-est

ISTORIC ȘI AUTOR

ca să rupem încercuirea.

Brusc, devenea agitat. Spunea că e speranță că are un plan.

Desigur, era înconjurat de oameni care nu îndrăzneau să-l contrazică.

Din cercul inițial,

doar Martin Bormann, secretarul particular al lui Hitler

și Joseph Goebbels, ministrul propagandei,

sunt alături de Hitler în această lume subterană de coșmar.

Dar azi e o dată importantă în calendarul Reichului.

Führerul împlinește 56 de ani.

Și așteaptă vizitatori.

Ziua lui Hitler a fost mereu ceva important.

Poporul german îi trimitea multe cadouri,

iar cercul intim îl sărbătorea.

Toți cei din cercul intim au venit în Berlinul bombardat.

Șeful SS, Heinrich Himmler, fusese unul dintre cei mai loiali.

Dar în ultimele luni

nu s-a apropiat de nebunia din subteran

și s-a mutat într-un sanatoriu la 100 km nord de Berlin.

Încerca să stea departe de toată dezintegrarea

care știa că are loc în buncăr.

De acolo, Himmler a încercat să facă înțelegeri cu Aliații.

Voia să conducă Germania după ce se întâmpla inevitabilul.

În ciuda actelor sale de trădare,

Himmler a plecat din sanatoriu ca să-l viziteze pe Hitler.

Heinrich cel loial, cum îi zicea Hitler,

îi va mai fi loial o ultimă oară.

Va merge la Berlin, la ziua lui Hitler.

Călătoria spre Berlinul bombardat implica 100 km de drum periculos.

Nu poți subestima pericolele

asociate cu participarea la ziua lui Hitler.

Cadoul pentru Hitler de la sovietici

e un baraj de artilerie chiar în inima orașului.

Și nu trebuie să se ferească doar de inamici.

În propria sa organizație, SS, sunt dezertori asasini.

SS și mai multe formațiuni de poliție militară

arestau oameni de peste tot pentru trădare.

Într-un fel, în momentul în care Germania a pierdut războiul…

UNIVERSITATEA ABERDEEN

…regimul a devenit periculos.

A decis că e mai bine să-și arate loialitatea.

Chiar și pentru șeful SS, în aceste clipe dificile,

e important să vină și să păstreze iluzia loialității.

Călătoria pe drum e periculoasă, dar prin aer e de-a dreptul sinucigașă.

Totuși, ministerul armamentelor, Albert Speer,

riscă și zboară până la Berlin.

Trebuie să zbori peste un teritoriu ocupat de Armata Roșie

sau chiar de aliații veniți dinspre vest.

Chiar dacă reușeai să eviți să fii doborât,

nu aterizai pe un aerodrom.

Aterizai pe o stradă din Berlin,

plină de cratere de la bombardamente,

cu incendii peste tot.

Și motivul pentru care Speer vine la Berlin este uimitor.

Conform memoriilor lui, cu câteva luni înainte plănuise asasinarea lui Hitler.

Planul lui, a susținut mai târziu, a fost să elibereze gaz otrăvitor în buncăr.

Dar un nou horn, instalat ca precauție împotriva gazului,

i-a dat planul peste cap.

Nu mă îndoiesc că s-a gândit la asta…

UNIVERSITATEA EXETER

…și că a vorbit cu oamenii lui despre asta.

Dar cred că, mai degrabă, a folosit povestea asta

ca să-i convingă pe Aliați

că nu era un nazist atât de rău cum erau ceilalți.

Oricare ar fi adevărul, Speer știe că sfârșitul e aproape.

Știe că războiul s-a terminat.

Știe că a slujit un regim care a căzut.

Atunci, de ce a mers la Berlin?

Avea și Speer ambiții secrete?

Cred că Speer avea speranța

că Hitler îi va lăsa lui regatul.

O parte a regatului

e și cea mai prestigioasă clădire din statul nazist,

Cancelaria Reichului.

Acum, e o ruină bombardată.

E un decor potrivit pentru cercul intim

care vine să-l felicite pe dictatorul nebun de ziua sa.

S-au întâlnit într-o cameră din Cancelaria Reichului,

ceea ce este extraordinar.

Bombardamentele erau atât de puternice,

că nimeni nu urca în camerele de la etaj ale Cancelariei Reichului,

iar mobila fusese înlăturată.

După ce au supraviețuit călătoriei periculoase,

cei din cercul intim așteaptă acum ca führerul să-și facă apariția.

La opt metri sub ei, în buncărul impenetrabil,

Hitler își urma ritualul zilnic.

După micul-dejun și picăturile de ochi cu cocaină,

Hitler s-a simțit suficient de revigorat ca să-și vadă cercul intim

și să primească felicitările.

Petrecerea de ziua lui este o descriere perfectă

a unui microcosmos al absurdului și al ruperii de realitate…

UNIVERSITATEA LEICESTER

…a vieții în buncărul în care stătea din ianuarie.

Era o lume a fantomelor.

Alt jucător important, care crede că merită să riște să vină la Berlin,

este șeful Luftwaffe, Hermann Göring.

Göring încă mai credea

că el este cel de-al doilea om din Reich.

În ultimele patru luni,

cel care a intrat în partidul nazist ca un erou de război

și-a făcut planuri pentru viața după führer.

Era clar că acum dădea târcoale, ca un rechin mare și gras,

ca să vadă dacă acum e momentul oportun să preia puterea.

Hitler sosește într-un sfârșit.

Alături de el e Prima Doamnă ascunsă a Reichului,

amanta lui, Eva Braun.

Relația dintre Eva Braun și Hitler era una complexă.

Când erau împreună, Hitler era un alt om.

Deși erau împreună de 12 ani,

naziștii păstrau iluzia unui Hitler celibatar,

devotat doar națiunii germane.

Ea nu fusese niciodată prezentată publicului,

iar relația lor fusese un secret pentru germani.

Pentru cercul intim, imaginea führerului alături de amantă

e un semn clar că sfârșitul lui Hitler e aproape.

Dar și mai alarmantă e starea sa fizică.

Mulți dintre cei din cercul intim au fost șocați

de cât de dărâmat fizic era.

Erau obișnuiți ca la petreceri

Hitler să țină un discurs, să se felicite singur

și să-i îndemne să realizeze lucruri mărețe.

Dar acum e cu totul altceva.

E ciudat și deprimant. Și în tot timpul ăsta se aude artileria

care le reamintește că sfârșitul e aproape.

Ca de obicei, Martin Bormann,

secretarul particular al lui Hitler și umbra sa,

e aproape chiar și când führerul face un anunț important.

Va rămâne în Berlin și, la nevoie, va muri în buncăr.

Fiecare dintre ei a reacționat diferit.

Toți sunt încordați și se poartă ciudat.

Pentru Bormann, vestea că führerul va rămâne în buncăr e devastatoare.

Spera că toată conducerea

să se mute la Berghof, la cabana de la munte a lui Hitler.

Cu zece ani înainte, Bormann supraveghease construcția,

inclusiv o rețea de buncăre impenetrabile săpate în munții Alpi,

create pentru a-i proteja pe führer și pe Bormann de orice pericol.

Dar n-a fost să fie.

Asta își dorea el, iar Hitler încă mai are suficientă minte

încât să știe că e complet inutil.

Planul lui Bormann este dat peste cap, pentru moment.

Parcă ar fi ceva scris de Wagner.

Așa se termină operele lui Wagner.

Și știu cu toții.

Dar Göring urmărește cu interes.

Interpretează declarația lui Hitler ca o demisie

și vede ocazia să preia conducerea.

Era cât se poate de clar că Hitler mersese la Berlin

pentru că nu avea de gând să se predea

și că prefera să moară în capitala sa

decât să fie văzut fugind.

Göring nu avea nicio problemă să fugă.

De fapt, se pregătea de mult.

Servitorii lui evacuaseră deja toate prăzile de război,

cam 5.000 de opere de artă.

Și-a mutat comorile, picturile…

Și-a mutat toți banii din băncile germane.

În acea dimineață, în casa de la țară a lui Göring, Carinhall,

fuseseră puse 20 de tone de explozibil.

Dacă e nu se poate bucura de palatul său, îl va distruge.

Toți au remarcat că Göring a plecat primul.

Era clar că e fiecare pentru el.

Loialul șef al SS-ului, Heinrich Himmler

simte că și-a făcut datoria față de partid.

Acum îl poate urma pe Göring într-o retragere tactică,

pentru a-și vedea de planurile sale.

Încearcă să-și asigure poziția de lider într-un Reich post-naziști.

E fantastic, e o iluzie și, în final, e inutil,

dar ne arată cât de detașat de realitate ajunsese să fie Himmler.

Când pleacă de la petrecere, Göring îl încolțește pe Himmler.

Nu doar Himmler se gândise să ia legătura cu Aliații.

Göring se întreba dacă poate merge la vestici

și să le spună: „Am greșit, dar rușii sunt o amenințare.

Hai să-i înfruntăm împreună pe ruși.”

El chiar avea impresia

că ei îl vor trata ca pe un mare lider.

Dar Himmler i-o luase deja înainte.

Cu cinci zile înainte, eliberase 1.200 de evrei către Aliați,

monedă de schimb într-o înțelegere făcută la sanatoriul său.

A schimbat mesaje cu Crucea Roșie prin intermediul maseurului său.

Aroganța lui Himmler a depășit

teama lui naturală de a comite trădare.

Și asta făcut.

Dacă Hitler ar fi aflat că voia să negocieze pacea pe la spatele lui,

sau că făcea afaceri cu evreii…

Astea sunt acte de trădare pentru Hitler.

L-ar fi spânzurat cu o coardă de pian.

Himmler îi spune lui Göring că i-a luat-o înainte

și că se vede cu contele Folke Bernadotte,

vicepreședintele Crucii Roșii suedeze, în seara aceea.

Simte că sfârșitul e aproape

și nu vrea ca alții să se ofere să conducă negocierile.

Himmler spune că Bernadotte a fost trimis de Eisenhower să negocieze.

Știe că Göring are oficial titlul de al doilea om în stat,

dar el vrea să fie în frunte.

Dar Himmler observă brusc că sunt observați

de cel mai periculos rival.

Martin Bormann.

Sicofantul Bormann ajunsese la putere prin manipulare nemiloasă

și șoptindu-i minciuni lui Hitler.

Himmler știe că, dacă Bormann i-a auzit,

zilele lui sunt numărate.

În acest moment,

Himmler e cuprins de o stare de anxietate intensă.

Pentru că știe…

că atunci când a încercat să negocieze pacea,

a comis trădare.

Himmler știe că nu mai are timp.

Merge toată noaptea până pe coasta Mării Baltice

pentru două întâlniri importante.

Prima e cu un reprezentat al Congresului Mondial Evreiesc.

Himmler a luat legătura cu Congresul Mondial Evreiesc

și cu puterile occidentale prin Suedia.

Iar motivul este evident.

Voia să scape. Voia să aibă o viață după cel de-al Treilea Reich.

În acest moment, numărul evreilor morți ajunsese la șase milioane.

Totul fusese pus la cale de Himmler.

Dar, cu câteva luni înainte, a încercat să-și acopere urmele.

Din ianuarie 1945,

Himmler, cu intenția clară de a câștiga niște favoruri

în ochii Aliaților, la sfârșitul războiului,

a început un program de închidere a lagărelor de concentrare,

să acopere cu pământ părțile cele mai rele

și încercând să le prezinte ceva mai uman Aliaților, când soseau.

Dar Himmler nu se putea distanța complet de aceste atrocități.

Schimbarea de imagine, ca să poată conduce Germania după căderea Reichului,

se baza pe întâlniri între oameni cu ideologii radical diferite.

Timp de 45 de minute,

Himmler a încercat să justifice pe larg acțiunile germanilor asupra evreilor.

A promis că vor înceta crimele

și că lagărele vor fi predate intacte Aliaților.

Până la a doua întâlnire din acea seară, cu diplomatul suedez, contele Bernadotte,

devenise deja paranoic.

Era aproape isteric,

avea un pistol în buzunar

și se temea în tot timpul ăsta

că oamenii lui Bormann vor da buzna.

Extenuat, Himmler pleacă, încrezător că e pe cale să se vadă cu Eisenhower.

Dar se temea în continuare.

A fost urmărit? Bormann știe?

Un lucru e sigur. Himmler juca un joc foarte periculos.

22 APRILIE 1945 BERLIN

A doua zi, în buncărul führerului, la conferința zilnică a lui Hitler,

generalii îi dau raportul situației militare.

Pe 22 aprilie a avut loc o întâlnire importantă

între Hitler și membrii seniori ai cercului intim, mai mulți generali,

dar și Bormann și Goebbels.

Și acum își dă în sfârșit seama

că situația militară este disperată.

Au pierdut războiul. Nu mai exista îndoială.

E un moment important. Până atunci,

el a spus mereu că vor câștiga, că el va fi ca Frederick cel Mare,

că va respinge dușmanul de la porți.

S-a uitat la situația militară

și chiar și cel mai slab comandant suprem din istorie

a înțeles că războiul s-a terminat.

Goebbels, care îi fusese loial încă de la început, era distrus.

Fără Hitler, nu exista viitor pentru el sau pentru familia sa.

Hitler izbucnește într-o tiradă care se aude în tot complexul.

Iar generalii și cercul intim tremură

la auzul acestui acces de furie.

E finalul acestei odisee uriașe

care i-a dus dintr-o berărie până în acest buncăr.

Și totul s-a terminat într-o catastrofă.

Ultimele rute de scăpare dispar, iar Armata Roșie se apropie.

Într-un fel, am putea spune că realiștii

sunt cei care au rămas în buncăr,

pentru că au înțeles că nu mai pot scăpa.

Tot personalul lui Hitler a primit capsule cu cianură.

Bormann realizează brusc că va trebui să moară pentru cauză.

Deși mai au doar câteva zile de trăit,

Bormann nu juca în echipă.

Bormann nu s-a întrebat niciodată ce pot realiza împreună.

Spre deosebire de alții care au rămas acolo până la sfârșit,

el nu avea de gând să moară. Își dorea foarte mult să trăiască.

Avea o dilemă. Rămâne cu Hitler sau pleacă naibii de acolo?

Le-ar face pe ambele, dar nu poate.

Pentru moment, Bormann e încolțit.

Poate doar să viseze la fortăreața pe care a construit-o în Alpi, acum mult timp.

Dar Göring se bucura deja de aerul proaspăt de munte.

A aflat că Hitler a acceptat înfrângerea și, în ciuda planului lui Himmler,

Göring decide să-și asume postul de conducător.

Dar, până când Hitler nu moare, e o mutare foarte periculoasă.

E datoria lui oficială ca, în cazul morții führerului

sau în cazul în care führerul nu-și mai poate îndeplini atribuțiile,

să preia el frâiele Germaniei.

Dictează cu atenție un mesaj diplomat pentru Hitler,

în care cere autorizația să preia conducerea, ca succesor.

„Mein Führer, presiunea este mare.

Dacă nu primesc altă veste în 24 de ore,

voi presupune că nu veți mai putea guverna și voi deveni eu führer.”

Și-a dat imediat seama că e o situație delicată și foarte dificilă.

Dacă a înțeles greșit, va fi asasinat.

Așa cum era protocolul,

Bormann este primul care primește telegrama de la Göring.

Tot ce venea pentru Hitler, trecea prin mâinile lui Bormann.

Pentru Bormann era important să se asigure că nu preia nimeni puterea.

În niciun caz nu voia ca Göring să fie noul lider al Germaniei.

Dacă Martin Bormann supraviețuia,

nu avea o relație bună cu Göring.

Așa că i-a spus lui Hitler

că telegrama este un act de trădare.

Bormann îl convinge pe Hitler

să vadă în telegramă o trădare oribilă.

Arată că totul eșuase.

Dacă nu-l putea păstra pe Göring, nu mai putea păstra pe nimeni.

Chiar și telegrama atent compusă e un dezastru pentru Göring.

Iar Bormann merge mai departe.

Îi trimite un mesaj lui Göring în care spune:

„Îți interzic să faci vreun pas în direcția indicată de tine.

Semnat, Adolf Hitler.”

Göring înțelege imediat.

Trimite o telegramă în care spune că va demisiona.

Publicului german i se spune că Göring a avut un infarct major

și că va demisiona din toate posturile.

Dar demisia lui Göring nu e suficientă pentru Bormann.

El ordonă arestarea și execuția lui Göring.

Este arestat de SS.

Din fericire, o unitate de soldați Luftwaffe trece pe acolo,

iar Göring strigă: „M-a arestat SS-ul! Faceți ceva!”

I-au gonit pe soldați, iar Göring a fost salvat.

Norocul era de partea lui Göring. Scăpase cu viață.

Altă țintă a lui Bormann era Heinrich Himmler.

După întâlnirile secrete de negociere a păcii cu Aliații,

Himmler aștepta nervos un răspuns.

Putea doar să spere că trădarea lui va rămâne secretă.

Bormann simțise ceva,

dar nu găsise nimic concludent împotriva lui Himmler.

Dar Aliații i-au oferit o soluție.

RADIO NAZIST: „ADIO!”

Știrea înțelegerilor ale lui Himmler e transmisă lumii întregi.

Secretul lui Himmler s-a aflat, iar el știe cum va reacționa Hitler.

Știrile inamice dezvăluie că Heinrich cel loial, cum îi spunea el,

a uneltit pe ascuns și l-a trădat încercând să negocieze pacea.

E o diferență între Göring și Himmler.

Telegrama lui Göring

a fost o neînțelegere pentru Göring.

Himmler chiar negocia cu inamicul.

Hitler a spus despre Himmler că e singurul om adevărat din Germania,

adică era singurul pe care se baza. Nu-i venea să creadă că l-a trădat.

Dar îl trădase.

Încurajat de Bormann,

führerul l-a concediat pe Himmler din toate funcțiile și a cerut arestarea lui.

Pentru Hitler, Himmler a comis trădarea supremă.

Hitler a fost devastat,

pentru că el credea că singura calitate a lui Himmler era loialitatea.

Chiar credea că își poate pune viața în mâinile lui.

În câteva zile, Bormann își eliminase cei mai mari rivali.

Secundul lui Hitler, Hermann Göring și șeful SS, Heinrich Himmler.

E o victorie goală. E clar că regimul era defunct,

dar Bormann se gândește că în sfârșit a reușit.

Aceste ultime zile au fost foarte satisfăcătoare pentru Bormann,

pentru că rivalii săi au fost înlăturați rând pe rând.

În final, mai rămăseseră doar el și Goebbels.

Acum, în mijlocul nebuniei subterane,

Hitler își întoarce atenția spre sarcina inutilă

de a găsi un succesor pentru nava nazistă care se scufunda rapid.

Cei doi bărbați, umbra tăcută Bormann

și loialul Goebbels

sunt singurii doi candidați din cercul intim al lui Hitler.

Dar Hitler nu-l alege pe niciunul.

Unde se duce puterea? Se duce la marele amiral Karl Dönitz.

Dönitz nu se află în buncăr.

E în nordul Germaniei, în portul Flensburg.

El nu făcea parte din cercul intim al lui Hitler.

Dönitz era singurul în care Hitler mai avea încredere,

când toți apropiații lui dispăruseră și îl trădaseră.

Dönitz câștigase încrederea lui Hitler

în parte pentru că și-a ținut promisiunea de a revoluționa marea

cu ajutorul noilor U-boat, care puteau rămâne în submersiune perioade lungi.

De la începutul lui 1945, cei doi se apropiaseră.

Dönitz reprezenta o figură, cineva din afara cercului,

un om care ar putea face treabă bună cu noua Germanie.

Nu a luat parte la luptele interne

și la această telenovelă care dura de 20 de ani.

Pentru consolare,

Goebbels primește titlul de cancelar al Germaniei,

iar Bormann e numit șef peste rămășițele partidului nazist.

Pentru el, e o mare onoare.

Lui Bormann îi plăcea să creadă că este extrem de loial.

Va fi acolo, indiferent de situație.

Știe că puterea lui a stat mereu în apropierea de Hitler.

Pentru Bormann nu mai exista scăpare.

Bormann nu reușește să-l convingă pe Hitler să plece,

așa că știe că va muri, iar asta nu-i place deloc.

Loialitatea lui Goebbels e mai fanatică.

Pentru el, nu exista un viitor fără führer.

Din buncăr, Goebbels îi scrie o scrisoare fiului său adoptiv,

deci știm care era starea lui mintală.

Scrie: „Tot ce am i se datorează lui Hitler.

Tot ce sunt i se datorează numai lui Hitler.

Și ar fi un act oribil de neloialitate

să nu-i stau alături până la moarte.”

Devotamentul său față de Hitler este atât de mare,

că o aduce pe soția lui, Magda, în buncăr.

Soția lui, Magda Goebbels e la fel de obsedată și devotată lui Hitler.

Ea a insistat să aducă și copiii.

Le spun copiilor că se duc în buncăr

ca să fie în miezul acțiunii

pentru victoria ce se apropia rapid.

Goebbels e un om inteligent.

Dar toată inteligența lui

este depășită de această loialitate față de cel mai malefic om.

Mai este un membru ascuns, dar foarte devotat

al cercului intim al lui Hitler în acel buncăr.

Cea care i-a fost alături în ultimii 12 ani

și unul dintre cel mai bine păstrate secrete ale Germaniei Naziste.

Eva Braun era o femeie veselă. O vedem în excursii, o vedem înotând.

O vedem practicând yoga. Era o persoană foarte deschisă.

Se cunoscuseră în München, când Eva avea 17 ani.

Era asistenta fotografului oficial al lui Hitler.

Acum, după mai bine de un deceniu de relație clandestină,

în sfârșit își câștigase bărbatul.

La puțin după miezul nopții pe 29 aprilie,

are loc una dintre cele mai deprimante, mai ireale și mai ciudate nunți,

desigur, între Hitler

și amanta și iubita lui de mulți ani, Eva Braun.

Se căsătoresc în sala de conferințe din buncăr.

I-a spus Evei să plece.

Ea a refuzat, așa că s-a însurat cu ea.

E o turnură drăguță a istoriei.

Ea a spus că nu poate trăi fără el și că preferă să moară.

A purtat o rochie neagră,

culoarea tradițională pentru rochii de mireasă.

Și-a ales bijuteriile și și-a aranjat părul.

Au luat niște verighete de aur

de la închisoarea Gestapoului din Berlin,

confiscate de la evrei.

Imediat după aceea, au început să sărbătorească,

dar Hitler a plecat rapid de la petrecere.

Eva Braun a rămas să bea șampanie cu secretarele.

Deasupra, fără să știe de drama care se petrecea în buncăr,

oamenii din Berlin trăiau consecințele acțiunilor regimului.

Suferințele erau uriașe.

Mulți erau aproape morți de foame și trăiau constant în pericol.

Toți își doreau cu disperare pacea.

Au început să distrugă dovezile unor legături cu naziștii.

Fotografii ale unor oameni dragi, îmbrăcați în uniformă, sunt rupte.

Berlinul este o ruină.

Apărarea Berlinului depindea în mare măsură de Tineretul Hitlerist.

Băieți de 15 ani care încercau să-l apere cu foarte puține arme.

Iar rușii se apropiau tot mai mult, din toate părțile.

Naziștii cei mai convinși

erau în buncăr deja de trei luni, iar disciplina începuse să lase de dorit.

Ultimele 24 de ore din buncăr sunt ca o viziune a iadului.

Oamenii erau beți sau pe jumătate beți,

discutând despre cum se vor sinucide

sau cum vor încerca să fugă.

Era un beci mai mare,

iar ei duceau o viață ruptă de realitate.

Ceea ce nu-mi pot scoate din minte

e zgomotul și mirosul din buncăr.

Aerul condiționat funcționa cu motorină. Era zgomotos.

Și mirosul… Se spune că mirosea a urină, a corpuri murdare

și a varză.

Ofițerii SS rămași sunt beți în permanență și, împreună cu femeile din buncăr,

sunt deciși să profite din plin de ultimele ore.

Buncărul devenea din ce în ce mai sordid,

mai mirositor și mai plin de fum.

O cloacă în care curgea alcoolul.

Fără îndoială, viața în buncăr era claustrofobă.

E o zonă mică. Toți stau împreună.

Și știu că soarta lor era deja scrisă.

Sovieticii sunt la numai un kilometru.

Pentru cei din buncăr, timpul se scurge.

Acesta este sfârșitul Reich-ului.

În ziua aceea, în buncăr sosesc vești de la Milano.

Fascistul și fostul aliat al lui Hitler, Benito Mussolini,

fusese prins de partizanii italieni.

Hitler este îngrozit când află de soarta lui Mussolini,

care nu numai că a fost executat,

dar a fost spânzurat împreună cu amanta lui în piața din Milano.

Este o umilință pe care Hitler e hotărât să n-o îndure.

E hotărât că nu vrea ca rușii să pună mâna pe cadavrul lui.

Probabil că Hitler și-ar fi dorit să moară nobil, în fruntea trupelor sale,

dar e un sfârșit meschin.

30 APRILIE 1945 BERLIN

Hitler și noua lui soție, Eva,

se retrag în salon cu două capsule de cianură și un pistol.

Hitler ia pistolul și se împușcă în față,

iar soția se otrăvește.

Probabil, au făcut-o simultan.

Bormann, deschide nervos ușa,

ca să se asigure că s-a întâmplat ceea ce credeau ei.

După ce Hitler și Eva Braun se sinucid,

o atmosferă ciudată se așterne în tot buncărul.

Cei care au intrat în buncăr

pentru că și-au urmat liderul,

acum trebuiau să decidă și să acționeze singuri.

Gândindu-se la cum a fost expus cadavrul lui Mussolini,

prima sarcină a lui Bormann e să distrugă cadavrele lui Hitler și Eva Braun.

Când cadavrele lui Hitler și Eva Braun

sunt scoase în grădină pentru a fi arse,

cred că a fost un moment extraordinar.

Și-au legat viața de acest om timp de 20 de ani, iar acum era mort.

Germania era distrusă. Probabil, vor muri și ei.

A însumat oarecum falimentul sistemului pe care îl serviseră.

Hitler era ars. Era în sfârșit distrus.

Hitler și Eva sunt doar o flacără, dar mai aveau o sarcină și mai dificilă.

Să anunțe lumea.

Cum se întâmplă de obicei, când moare un dictator,

durează mult până când cei din jurul său

reușesc să se împace cu ceea ce s-a întâmplat

și recunosc public.

Ei se prefac că Hitler e în viață.

Goebbels, cel care s-a ocupat de comunicatele partidului zece ani,

păstrează tăcerea.

Această întârziere îi dă lui Bormann șansa

să încerce să se predea Armatei Roșii

fără să-l consulte pe noul șef al statului, Dönitz.

Dar pentru Goebbels, noul cancelar,

singura încercare de a negocia sfârșește într-un eșec abject.

Abia la 10:53 a doua zi,

Bormann îi trimite o telegramă lui Dönitz, iar vestea se împrăștie rapid.

HITLER E MORT

Hitler s-a sinucis, iar ultima sa dorință a fost aplicată.

Vestea ajunge și la fostul prieten al lui Hitler,

ministrul armamentului, Albert Speer.

Când a aflat de sinucidere,

a luat fotografia primită de la Hitler și a plâns.

Apoi a scris în memoriile sale

că legătura se terminase și că vraja se rupsese.

Pentru Bormann, moartea lui Hitler nu a rupt nicio vrajă,

dar el începea să-și piardă puterea.

Telegrama lui a fost o încercare de a o păstra.

Bormann îi trimite o telegramă penibilă lui Dönitz,

în care îl informează că el este noul președinte,

dar îi scrie că îi va aduce autorizația scrisă.

Eu cred că asta e acțiunea unui om

care se agață cu disperare de putere.

„Eu, Martin Bormann, o să-ți aduc autorizația. Doar eu pot face asta.”

E o prostie. Telegrama era suficientă. Ordinul de la Hitler era suficient.

Dar Bormann are un motiv să plece din buncăr.

Fanaticii Goebbels și soția lui, Magda,

nici măcar nu se gândesc să fugă.

Nu mai pot face decât un singur lucru. Să-l urmeze pe Hitler până la capăt.

După moartea lui Hitler, noul cancelar al Germaniei, deși pentru puțin timp,

Joseph Goebbels și soția lui știu că ei urmează.

Sunt îngroziți. Vor muri. Și se vor ucide între ei.

Dar mai întâi, trebuie să se ocupe de copii.

Magda își sedează copiii și îi otrăvește cu cianură.

Nu putea trăi într-o lume fără național-socialism.

Iar asta este cea mai bună descriere făcută de cineva din interior

despre cum regimul nazist punea stăpânire peste rațiune și peste normalitate.

La o oră după ce și-a otrăvit copiii, Magda e văzută jucând cărți,

palidă, cu ochii roșii, cu fața împietrită și sudând țigările.

Și-a dat o pasiență.

Pare inuman, dar ce mai putea face?

Ce să faci, după ce-ți ucizi copii?

Mai târziu, Magda a mușcat din capsula de cianură,

iar Goebbels i-a dat lovitura de grație, împușcând-o în ceafă.

Apoi, a mușcat și el din capsulă și s-a împușcat în tâmplă.

E dovada loialității lui Goebbels și a Magdei.

L-au urmat pe Hitler, liderul cercului intim, chiar și în moarte.

Gărzile SS toarnă benzină pe cadavre,

dar nu e de ajuns ca să-i ardă complet.

Chiar și în moarte, Goebbels a fost vioara a doua pentru Hitler.

Nu era suficientă benzină pentru el.

Desigur, ce-a mai rămas din Goebbels,

un cadavru ars și contorsionat, extrem de hidos,

nu este consumat complet de flăcări, ca stăpânul lui.

Toți ceilalți au fugit sau sunt morți.

Din cercul intim a mai rămas un singur om. Martin Bormann.

Timp de zeci de ani, a spionat, a manipulat

și a făcut tot ce putea ca să-și mărească puterea.

Bormann se gândea numai la interesul său în acest moment.

Nu-și putea imagina că va muri.

Triumful lui Bormann la sfârșitul războiului este dulce-amar.

În ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich,

devenise numărul doi, dar știa că partidul e terminat.

Realitatea este că Bormann conduce un partid inexistent.

Puterea lui a ars împreună cu cadavrul lui Hitler.

Singura cale de a o recăpăta este să meargă 400 de kilometri

până în Flensburg, la Dönitz.

E o călătorie incredibil de ambițioasă.

Mai ales că mergea spre nord.

El spera că se va dovedi indispensabil pentru Dönitz,

așa cum fusese pentru Hitler. Spera că-l va putea controla.

Îmi imaginez că asta își imagina în timp ce încerca să fugă.

Bormann e disperat să fugă, să ajungă în nord

și să intre în noul guvern.

Bormann ia testamentul lui Hitler în servietă.

Vrea să simtă în continuare că poartă cu el autoritatea führerului,

deși omul murise deja.

Adolf Hitler nu mai exista.

Ca să ajungă în Flensburg,

trebuie să treacă mai întâi de liniile rusești.

Vedem cum, chiar și în fața morții führerului,

el vrea cu disperare să supraviețuiască.

Vrea să își apere pielea. Încearcă să fugă.

Cinci zile mai târziu vine capitularea completă și necondiționată.

Deși Hitler nu voia să capituleze,

nu exista altă variantă, iar Dönitz, proaspăt numit președinte al Germaniei,

a trimis un emisar la cartierul general al lui Eisenhower pe 7 mai

cu o scrisoare în care scria că va capitula necondiționat.

Cât despre Martin Bormann…

N-a ajuns nici măcar aproape de Dönitz.

După ce a ieșit din buncăr în miez de noapte,

martorii spun că era îngrozit, tăcut și dezorientat.

Rușii erau acolo,

iar el știa că, dacă îl prind rușii, îl vor tortura

și nu va mai vedea lumina zilei.

Se crede că, atunci când a văzut trupele sovietice apropiindu-se,

și-a luat singur viața.

Trei săptămâni mai târziu, când Aliații ocupă Germania,

Heinrich Himmler fuge.

În mod interesant, ca lider al SS-ului,

Himmler ar fi trebuit să lupte printre ruinele Cancelariei din Berlin,

dar n-a fost așa.

În mai 1945, Himmler a fost în sfârșit capturat de britanici în nordul Germaniei.

23 MAI 2045 BREMERVÖRDE, GERMANIA

În timpul examinării medicale, a mușcat din capsula cu cianură.

Omul care omorâse cu lașitate milioane de evrei, a ales scăparea ușoară.

Hermann Göring, flamboiantul fost as al aerului,

a fost și el capturat de Aliați.

S-a simțit ofensat când i-au spus că trebuie să-l percheziționeze.

L-a supărat foarte tare.

A spus că e soldat și comandant de forțe aeriene,

așa că trebuie tratat cu respect.

Göring este închis într-un fost hotel de lux.

Cu aroganța caracteristică,

el crede că poate scăpa cu vorba.

Göring crede că, pentru că fusese atât de sus în ierarhia nazistă,

poate face o înțelegere cu Aliații

și se poartă cu ei de parcă ar fi niște diplomați, iar el este ca ei.

Dar Göring se înșală.

20 NOIEMBRIE 1945

Șase luni mai târziu începe procesul de la Nürnberg,

care va dura aproape un an.

Alături de Göring stă fostul lui coleg din cercul intim,

fostul adjunct al führerului și discipolul lui Hitler, Rudolf Hess.

Hess fusese închis în Marea Britanie

de când mersese în Scoția, cu patru ani înainte,

într-o misiune nebunească și solitară de a face pace cu Marea Britanie.

Acum era din nou lângă Göring. Ziua judecății lor a sosit.

Dându-se în spectacol, Hermann Göring neagă cu vehemență

că știa ce se întâmpla în lagărele de concentrare.

Pledau nevinovat.

De descrie ca un diplomat pașnic

și insistă că tot ce a făcut, făcuse din patriotism.

Apărarea lui Göring a fost: „Sunt aici pentru că am pierdut.

Dacă îl câștigam, voi ați fi fost aici.”

În ciuda discursurilor sale,

Göring e condamnat la moarte pentru crime de război.

Dar, cu doar două ore înainte ca sentința să fie executată,

o fiolă de cianură, probabil adusă de un gardian,

îi permite să scape de ștreang.

Albert Speer a negat că știa despre Holocaust

și a condamnat crimele lui Hitler și ale regimului nazist.

A fost condamnat la 20 de ani.

La eliberare, s-a descris ca un nazist bun.

Abia după moartea lui, la 75 de ani, s-a aflat adevărul.

Ultimul în viață a fost Rudolf Hess,

închis pe viață la închisoarea Spandau, în Berlin.

În 1987, la 93 de ani,

s-a spânzurat în sera din grădina închisorii.

Cercul intim al lui Hitler se formase din cenușa Primului Război Mondial.

Inadaptați și eroi de război, uniți de un sentiment de trădare,

de o ideologie contorsionată și de setea de răzbunare.

Doar circumstanțele puteau crea condițiile pentru ca ei să facă ce au făcut.

Hotărâți și vicleni,

ei s-au bazat pe nemulțumirea poporului

și și-au amăgit conaționalii pentru a prelua puterea supremă.

Dar ambițiile personale și gelozia

i-au întors pe unii împotriva celorlalți, în trădare sângeroasă.

Toate astea aveau un gust amar. Dacă mai adaugi și rivalitatea,

totul se va sfârși printr-o explozie puternică.

A fost un regim în care un singur om avea toată puterea.

Totul era pentru Hitler. El era inima cercului intim.

Fără inimă, totul s-a năruit.

În final, singura moștenire a cercului intim al lui Hitler

e o lecție îngrozitoare despre cum câțiva oameni bolnavi

pot arunca lumea într-un conflict

și ce orori sunt în stare să le facă oamenii altor oameni.

Subtitrarea: Mihai Crăciun