Original subtitles

În 1928, partidul nazist se regrupa după dezastrul din alegeri

și căuta legitimitate.

Orice observator ar fi spus că mișcarea e terminată.

Dar evenimentele globale le-au aruncat un colac de salvare.

Acum chiar aveau șansa să ia puterea,

ceea ce nici lor nu li se păruse posibil.

Omul cu propaganda, Joseph Goebbels,

se devotează unei campanii neobosite.

Iar fostul erou de război, Hermann Göring, intră în parlament.

Soldatul aspirant și birocratul Heinrich Himmler,

aduce un aliat periculos în cercul intim.

El își crește loialitatea

oferindu-le oamenilor o a doua șansă în cariera lor.

În lupta lor pentru putere politică și personală,

jucătorii cheie se întorc unul împotriva celuilalt, iar unul va fi distrus.

Are loc unul dintre cele mai crunte acte de violență politică din istorie.

Aceasta este povestea lacheilor lui Hitler.

Gelozia, lupta pentru putere și lingușeala

care vor crea un monstru

și vor alimenta cele mai brutale orori din Al Treilea Reich.

CĂDEREA LUI RÖHM

Mai 1928.

La alegerile federale, naziștii au încercat primul asalt major

asupra electoratului.

Combinând organizarea obsesivă a lui Himmler,

farmecul lui Göring și propaganda neobosită a lui Goebbels,

cercul intim speră să obțină succesul politic.

Dar n-a fost să fie.

Alegerile din 1927 au fost un dezastru.

ISTORIC ȘI AUTOR

Oamenii n-au fost convinși de politicile lui Hitler.

Orice observator normal i-ar fi ignorat, și mulți au făcut asta, pe naziști.

Deși au investit totul într-o campanie profesională, bine definită,

mesajul lor, unul al decăderii economice, n-a fost auzit.

În Germania, totul era bine.

După anii de criză financiară,

țara își revenise mulțumită împrumuturilor americane.

Lucrurile mergeau foarte bine.

În 1928, germanii se simțeau bine

și nu voiau ca Adolf Hitler să-i scoată din zona de confort.

Partidele extremiste din ambele părți au nevoie de o criză ca să ia puterea.

Cercul are nevoie de o minune.

Dar America oferă acestui grup hotărât

calamitatea națională pe care o prezisese.

29 octombrie 1929 va fi cunoscută ca Joia Neagră.

Bursa americană de pe Wall Street se prăbușește.

Germania prosperase în anii 1920 mulțumită împrumuturilor americane.

UNIVERSITATEA EXETER

Exporturile depindeau de o economie în expansiune. Crahul…

A oprit complet economia mondială.

Peste noapte, împrumuturi de milioane de dolari sunt revocate.

Germania și economia sa sunt în cădere liberă.

Crahul de pe Wall Street și Marea Criză au fost un dezastru pentru Germania.

Germania nu are stabilitatea și structura

care să reziste la asemenea presiuni.

E o șansă uriașă pentru naziști.

După ce păreau irelevanți, acum par profeți.

În acest haos,

părea că au o șansă reală să preia puterea.

Când coaliția guvernamentală cade,

sunt anunțate alegeri naționale în 193.

Doi tineri din partid au acum ocazia să strălucească.

Propagandistul și oratorul Joseph Goebbels

se aruncă în campanie.

E o ocazie uriașă pentru Goebbels, devenit șeful propagandei naziste.

Acum e pe o scenă națională.

Poate… nu defilează, dar măcar merge șchiopătat.

Omul din culise, meticulosul Heinrich Himmler

își arată talentul organizațional.

Vor să fie văzuți. Vor să fie peste tot.

Prioritatea e să dea bani ca să fie reprezentați peste tot.

Împreună, ei conduc o campanie menită să crească expunerea partidului.

Un blitzkrieg politic.

Fiecare berărie, fiecare han, tavernă, restaurant

fiecare sală din de la sat sau oraș, fiecare colibă,

urma să organizeze o întrunire electorală nazistă.

S-au folosit de moduri inovatoare ca să transmită mesajul maselor.

Mergeau cu o dubă sau cu o mașină, cu difuzoare mari,

distribuiau ziare și fluturași.

Dar, în principal, energia și pasiunea lor sunt nețărmurite.

În ultimele patru săptămâni de campanie,

partidul nazist a organizat 34.000 de întruniri.

În era dinaintea mass-mediei,

câtă energie investită ca să răspândească mesajul!

Iar tactica s-a dovedit a fi devastator de eficientă.

Pe 14 septembrie 1930 sosesc rezultatele.

Voturile pentru naziști au fost extrem de multe.

De patru ori mai mult decât în urmă cu 24 de luni.

Au câștigat 6,5 milioane de voturi,

adică 107 locuri în Reichstag, de la 12.

E un cutremur politic.

Pentru Goebbels e un triumf incredibil.

Lui Goebbels nu-i venea să creadă.

Spera să aibă succes, dar nu atât de mare.

În acest moment, partidul nazist devine o forță națională.

UNIVERSITATEA CARDIFF

Chiar o forță de temut.

Nu au ajuns încă la putere și mai au multe de făcut.

Dar sunt acolo. Fiind al doilea cel mai mare partid din parlament,

lumea îi observă.

Pentru jucătorii mari, rezultatul alegerilor schimbă totul.

Alegerile din 1930 sunt un punct de cotitură.

Acum se pot gândi la posibilitatea să ajungă la putere într-o zi.

Ar putea ave ministere, răspunderi politice.

Pentru prima oară în șase ani,

planul de a prelua puterea prin mijloace legitime pare posibil.

Dar pentru un membru al cercului intim, ambițiosul erou de război Hermann Göring,

rezultatul înseamnă mai mult.

Alegerile l-au adus înapoi pe adevăratul Göring.

Era în parlament din '28,

dar acum avea un loc sigur în parlament

și acum putea să înceapă să-și umple buzunarele.

E un industriaș. Are propriile companii.

Și reușește să se folosească de promisiunile naziștilor…

UNIVERSITATEA LEICESTER

…ca să atragă susținerea unor industriași importanți.

Dar în cercul intim al lui Hitler, nu e bine să-ți iei ochii de la rivali.

Partidul nazist avansa cu succes.

Dar, în ciuda câștigului politic, persista o problemă de pe vremea revoluției lor.

Cămășile brune SA, bătăușii partidului,

nu mai erau utili și îi făceau de râs.

SA arătau ca o gloată, cum erau de fapt.

Da, purtau uniforme, dar erau niște bătăuși.

Făceau multe probleme și acum prinseseră curaj,

pentru că nazismul era acum o forță politică mare.

Înainte de alegeri au fost cazuri în care și-au abandonat datoria.

În unele cazuri, au atacat ofițeri ai partidului nazist.

La începutul anilor 1930, SA deveniseră o problemă pentru Hitler.

Uneori se luau la bătaie cu membrii partidului.

Aveau nevoie de un lider care să-o controleze.

Cu trecutul său în armată, Hermann Göring era alegerea evidentă.

Göring fusese comandantul SA înainte de puciul din 1923.

Și mulți credeau că ar dori să se ocupe el.

Dar Göring avea să fie dezamăgit.

Heinrich Himmler avea alte planuri.

Nu voia să conducă el SA,

dar vedea în amenințarea lor o șansă de a-și consolida poziția.

Trupele SS, bine antrenate, îi oferă lui Hitler o alternativă.

Una pe care Himmler a făurit-o

cu gândul la ideile străbunilor cavaleri arieni mitici.

Himmler voia ca SS să fie întruchiparea unui ideal.

Nu voia doar o bandă de bătăuși.

Voia să fie foarte disciplinați,

o forță de elită politizată la maximum.

Dar SA, în concurență directă cu SS, sunt un obstacol major pentru planurile sale.

Cel care va prelua conducerea SA trebuie să-i înțeleagă viziunea.

Crede că știe pe cineva potrivit.

Un membru uitat al cercului intim. Ernst Röhm.

Cu cinci ani în urmă, veteranul din Primul Război Mondial și bătăușul de stradă,

fusese o lumină călăuzitoare pentru SA,

înainte ca o neînțelegere cu Hitler legată de rolul SA

a dus la excluderea lui din partid.

Imediat după aceea s-a mutat în Bolivia.

În toți acești ani de exil autoimpus,

un nazist a păstrat legătura cu Röhm.

Acesta este vicleanul Heinrich Himmler.

Himmler fusese recrutat în mișcarea nazistă de Röhm.

Acum îl vede ca o alternativă viabilă pentru Göring.

Acționând din umbră,

Himmler încearcă să-l împace pe Hitler cu vechiul său prieten Röhm. Și merge.

În 1930, Hitler îi cere lui Röhm să se întoarcă din Bolivia și să preia comanda.

KING'S COLLEGE, LONDRA

Hitler nu avea încredere în Röhm, dar știa că poate fi util.

Röhm s-a întors.

Pentru Himmler, sosirea lui Röhm

a reînviat relația pe care o avuseseră în 1923.

Himmler chiar crede că poate colabora cu Röhm.

Poate că așa își va consolida poziția.

Pentru moment, era slăbită.

Mutarea pare una de geniu.

Röhm va consolida poziția lui Himmler și îl va submina pe Göring.

Hermann Göring voia cu disperare să conducă SA.

Așa că Göring se simțea oarecum marginalizat.

E un alt exemplu că forma cercului intim se schimba iarăși.

Inițial, Röhm a fost primit cu bucurie de propagandistul Goebbels,

dar lucrurile au luat-o razna.

În perioada de după 1930,

relația dintre Goebbels și Röhm nu era una prea călduroasă.

Lui Goebbels nu-i plăcea formalismul militar al lui Röhm.

Lui Goebbels îi plăcea că SA erau neciopliți

și că băteau și ucideau comuniști.

Goebbels își pierdea influența în SA.

Göring vede cum Röhm primește mai multe funcții importante.

Ascensiunea lui Röhm le erodează puterea,

așa că între cei doi se formează o alianță.

Röhm primise o poziție

care afecta ambițiile celor doi de a-și consolida puterea.

Röhm e un pericol pentru interesele celor doi.

Revenit în cercul intim, Röhm își face prieteni puternici.

Dar fostul bătăuș de stradă se bucură de încrederea lui Hitler,

așa că așteaptă răbdători.

Deși fostul erou de război Hermann Göring nu mai primește sarcini militare,

Hitler are nevoie de talentul lui.

Göring se simțea cel mai bine când socializa,

când vorbea cu oamenii și crea contacte, ca să atragă fonduri.

Göring e un supraviețuitor, un om care făcea multe afaceri.

Dar n-ar fi fost nimic fără soția lui iubită și o gazdă perfectă, Carin.

Carin e o figură importantă.

Încerca să-l transforme pe Göring într-o figură politică.

Trecuseră prin multe,

iar sănătatea ei fusese afectată.

Din ce în ce mai slăbită, în octombrie 1931, Carin moare.

Göring e devastat.

Dar cercul intim se va folosi de orice ocazie în folosul propriu.

Moartea lui Carin i-a oferit o șansă neașteptată lui Goebbels.

În această perioadă,

Goebbels, un orator înflăcărat, începe să se liniștească.

Și era afemeiat.

În mod ciudat, dacă ne gândim la cum arăta, dar este.

Are mult farmec și se hotărăște să se însoare cu Magda.

Goebbels și Magda s-au căsătorit în zăpadă,

cu o gardă a Tineretului Hitlerist și cu Hitler cavaler de onoare.

A fost un moment foarte fericit.

Odată cu moartea soției lui Göring,

o amfitrioană ambițioasă vede o ocazie.

A fost mereu o competiție între elitele naziste

legată de relații și de socializare.

Joseph și Magda Goebbels

după moartea lui Carin Göring, s-au considerat succesori.

Amândoi profită de ocazie

ca să-și asigure locul în cercul intim.

Dl și dna Goebbels formează cel mai fermecător cuplu al naziștilor.

Când iubitul lor Hitler vine în vizită la ei,

Magda face prăjituri,

iar Goebbels intră într-o transă de lacheu

și pune la gramofon cele mai mari hituri ale lui Hitler, discursurile lui.

Dar Göring va riposta.

Reușește să treacă peste durere.

Acum, nu mai vrea decât bani și putere

așa că se pune permanent la dispoziția lui Hitler.

Noi credem că Göring era un grăsan

cu o figură jovială, în uniformele lui caraghioase.

Se îmbrăca mult prea țipător.

Dar asta ne arată că era un om foarte calculat,

de-a dreptul nemilos, care va juca acest joc.

Acum, că e văduv,

își poate dedica viața propriilor sale ambiții.

Pe acest fundal al alegerilor și al rivalităților interne,

un om avansează pe tăcute.

Heinrich Himmler.

Între timp, Himmler, omul tăcut din culise, pune ceva la cale.

Își construiește propria bază de putere.

SS și SA au atras mulți membri în timpul Marii Crize.

Șomajul a atras mulți oameni în mișcare.

SS-ul devenea din ce în ce mai mult o forță polițienească internă.

Dar, deși SS-ul lui Himmler prindea putere,

nu totul mergea așa cum sperase el.

Planul de a-l aduce înapoi pe Ernst Röhm s-a întors împotriva lui.

SA deveneau și mai puternici,

iar bătăușul Röhm nu avea de gând să asculte de Himmler.

Himmler se simțea respins.

Simțea că Röhm era cel care avea mai multă influență.

Realizând greșeala, Himmler se concentrează pe întărirea forțelor SS.

Dacă reușește să obțină paza partidului,

le va consolida rolul și își va întări poziția.

Himmler se gândește serios…

COLEGIUL UNIVERSITĂȚII DUBLIN

…să deschidă un serviciu de spionaj în SS,

independent de cel al SA sau de alte organizații ale partidului.

Are nevoie de un aparat din interiorul SS

care nu numai că va spiona dușmanii partidului,

dar va spiona și oameni din partid,

sub pretextul că ar trăda.

Așa că formează Sicherheitsdiens,

serviciul de securitate, SD.

Himmler avea nevoie de cineva care să conducă această forță.

Un membru nou al cercului intim care îi înțelege viziunea și ambiția,

fără să-i compromită puterea.

În iunie 1931, Himmler întâlnește un tânăr șomer.

Acest interviu va afecta soarta a milioane de oameni.

Cel care a bătut la ușa lui Himmler

ca să se angajeze ca șef al SD e un tânăr pe nume Reinhard Heydrich.

Figura sa de arian îl impresionează imediat pe Himmler.

E o imagine care ar trebui să reprezinte SD-ul.

Iar Himmler, soldatul aspirant,

e impresionat și de trecutul militar al lui Heydrich.

E foarte impresionat că Heydrich îi vorbește în limbaj militar

și îi explică ce planuri are pentru crearea unui serviciu de spionaj în SS:

Educatul Heydrich avusese un post foarte bun

în Marina germană de după război.

Dar a fost implicat într-o afacere sordidă.

S-a logodit simultan cu două femei,

iar tatăl uneia dintre ele,

era un om foarte influent, cu multe contacte.

Dar când s-a aflat,

Heydrich l-a tratat disprețuitor pe tatăl fetei.

Această atitudine a șocat Marina.

A păstrat o logodnică, dar și-a pierdut postul.

Nu era un om de onoare, așa că l-au dat afară.

Pe atunci era logodit,

așa că era un om disperat.

Dornic să impresioneze,

inventivul Heydrich îi spune lui Himmler tot ce vrea acesta să audă.

De fapt, el citise în copilărie cărți cu detectivi și cu spioni.

S-a folosit de ce știa din acele cărți

ca să-l impresioneze pe Himmler cu noul său serviciu.

E limita experienței sale. Dar e de ajuns.

Heydrich a învățat din mers ca nimeni altul.

Ambițiosul Himmler și noul său secund

controlează un serviciu de spionaj

care poate spiona membrii propriului partid.

E o unealtă pe care o vor exploata la maximum.

Membrii cercului intim se luptă pentru poziții,

dar Germania se afundă într-o criză politică și economică adâncă.

Iar Hitler continuă să profite de nemulțumiri.

Ce a reușit Hitler în perioada de după alegerile din 1930

a fost să facă partidul să pară din ce în ce mai valid,

o mișcare politică respectabilă.

O serie de alegeri le aduc câștiguri politice constante.

În 1932, naziștii erau cel mai mare partid din parlament.

Dar un șir de coaliții guvernamentale și alianțe politice

nu le permit accesul la putere.

Acum, 30% din forța de muncă a Germaniei e în șomaj.

Când sunt convocate noi alegeri în noiembrie,

cei din cercul intim se tem că, dacă nu profită, ratează ocazia.

Pentru un scriitor ratat și un profesor frustrat,

naziștii au fost buni cu Joseph Goebbels.

La doar 35 de ani conduce o campanie electorală națională.

E cea mai mare oportunitate pentru el.

Abordarea lui Goebbels a fost inovatoare și complet nouă.

S-a folosit de tot ce avea la dispoziție

ca să-l prezinte pe Hitler așa cum niciun lider politici nu mai fusese prezentat.

Goebbels a gândit o campanie numită Hitler în toată Germania,

în care Hitler zbura dintr-un oraș în altul, într-un avion, totul filmat,

iar trupele erau la sol

așteptând să-l vadă pe führer coborând din ceruri ca un înger al răzbunării.

ISTORIC ȘI AUTOR

A avut un impact uriaș asupra oamenilor care duceau o viață grea.

Joseph Goebbels l-a făcut pe Hitler să pară un om de stat serios,

un lider adevărat, o opțiune viabilă.

Hitler arăta ca un politician din secolul 20,

în timp ce rivalii lui erau blocați în secolul trecut.

Dar în ciuda eforturilor, alegerile nu le aduc victoria.

Împărțind 50% din voturi,

naziștii și comuniștii sunt într-un impas politic.

Dacă membrii cercului vor să încline balanța,

au nevoie de susținerea establishmentului.

Ușor de spus, greu de făcut.

Președintele german, feldmareșalul Hindenburg

nu avea încredere în Hitler.

Nu înțelegea politica de masă, nu înțelegea ce vrea.

Lui Hindenburg nu-i venea să creadă

că trebuia să colaboreze cu fostul lui caporal.

Numai președintele Hindenburg îi poate da lui Hitler ce-și dorește,

funcția de cancelar.

Știind asta, un membru important al cercului

profită de ocazie ca să-și consolideze poziția.

Göring a urmărit cu atenție ce s-a întâmplat în '32 și '33.

E președintele Reichstag-ului.

Poți vedea mai bine toate posibilitățile.

Folosindu-se de reputație și contacte,

Göring vrea să arate că e singurul

care îl poate aduce pe Hitler la putere.

Göring are un moment de glorie în 1933.

Göring aranjează întâlnirea.

El îi aduce împreună pe cei doi. Nimeni altcineva n-ar fi reușit.

Göring îl convinge pe Hindenburg să aibă încredere în Hitler.

Această întâlnire este, dacă vreți, un moment cheie pentru Göring,

unul care-l readuce în centrul cercului intim.

Göring îi salvase.

Pe 30 ianuarie 1933,

președintele Hindenburg îl numește în sfârșit pe Hitler cancelar al Germaniei.

Pentru cercul intim e un moment incredibil.

În zece ani, s-au transformat dintr-o bandă de bătăuși

în politicieni care participau la coaliția de guvernare.

Când Hitler a fost numit cancelar,

trupele SA au defilat prin Berlin, pe sub poarta Brandenburg.

Fiecare purta câte o torță. Asta a atras foarte mult masele.

Sărbătorile, organizate desigur de Goebbels, sunt spectaculoase

și arată lumii ceea ce va urma.

Dar mai era până acolo.

Liderul lor e cancelar,

dar naziștii au puține posturi în cabinetul unei coaliții fragile.

Și sub imaginea unui partid nazist unit,

concurența pentru acele posturi intensifică rivalitățile din cercul intim.

Când Hitler a devenit cancelar,

a apărut o nouă competiție între oameni

care aspirau la un post important.

Unii dintre ei ar fi rămas fără muncă,

în timp ce alții ar fi căpătat o putere politică foarte mare.

Printre cei care așteptau ascensiunea la succes era Goebbels.

Se aștepta să primească prestigiu și privilegii,

poate chiar și un post ministerial în noul cabinet.

Când se formează un guvern nou, toți liderii partidului din frunte

așteaptă lângă telefon

ca liderul lor să le ofere un post sau altul.

Deși i se mulțumise pentru eforturile sale,

anii de tactici teroriste și campanii agresive ale lui Goebbels

nu-l făcuseră popular în Berlin.

Goebbels și-a dat seama că telefonul nu va suna.

Hitler nu-și permitea să fie asociat cu cineva

care îi putea afecta noua poziție de politician legitim.

Își dă seama că nu va primi nimic,

că nu este printre naziștii care vor fi numiți în cabinet.

Asta l-a aruncat în depresie.

Dar, când steaua cuiva apune, răsare steaua altcuiva.

Recompensa lui Göring pentru că a obținut numirea lui Hitler

este postul de ministru de interne în cel mai mare stat al Germaniei,

Prusia.

Ascensiunea lui Göring la postul de ministru de interne

îi oferă o voce puternică

în toate afacerile interne ale Germaniei.

Prusia e baza lui, fortăreața.

Göring se folosește de resursele

noului său imperiu birocratic și administrativ

pentru scopurile naziștilor.

Înseamnă că poate transforma poliția din Prusia într-o alt fel de poliție.

O forță polițienească nemaivăzută.

Göring a numit-o Poliția Secretă de Stat.

Noi o știm drept Gestapo.

Iar Gestapo, după cum știm,

devine întruchiparea îngrozitoare a terorii de stat.

Inițial, Gestapo se ocupă de spionaj politic,

dar cu puterile lor de reținere și arestare,

în Prusia, sub Göring, ei distrug statul de drept.

S-a folosit de rolul său ca ministru de interne al Prusiei

ca să impună revoluția nazistă

în tot nordul Germaniei.

Poliția sa impune viziunea partidului, îi atacă pe comuniști

și închide ochii la agresiunile naziștilor.

Göring e obișnuit cu această formă de control.

E agresiv în politică, iar ca ministru de interne,

are mijloacele să aplice complet această agresiune.

Controlul prin poliție al Prusiei

e aprobat cu entuziasm de Hitler.

Dar stârnește resentimentele altora.

Sunt doi membri ai cercului intim

care privesc cu multă invidie succesul lui Göring.

Unul e Goebbels,

care privește cu multă gelozie succesul celorlalți.

E de-a dreptul furios.

Iar celălalt e Himmler.

Himmler se consideră omul cu paza și poliția.

El adună informații. El se pricepe la asta.

„Ce naiba caută pilotul ăla gras

în fruntea Gestapo?

Eu ar trebui să fiu.”

Dar, deși Göring simte această animozitate,

se simte în siguranță și are câțiva ași în mânecă.

Deschide un birou care investighează alți membri ai partidului

și are dosare pentru fiecare, pentru mai târziu.

Dă dovadă de istețime politică.

Iar avantajul pe care îl are Göring

e că Gestapo are toate dosarele poliției prusace

despre colegii naziști ai lui Göring.

Asta îi oferă multă putere.

Mai mult, la câteva săptămâni după ce preia controlul,

pune mâna pe pocalul sfânt al spionajului.

Ascultarea telefoanelor, un dispozitiv modern în acele vremuri,

devine o sursă importantă de informație pentru Göring.

Îi surprinde pe mulți când repetă ce spuseseră ei la telefon.

Dacă Göring va fi atacat de ceilalți, va fi pregătit.

Acum, naziștii își pregătesc următoarea mutare.

Încă fac parte dintr-o coaliție fragilă și au doar câteva ministere.

Nu au puterea absolută.

Deși naziștii sunt la putere, vor să o consolideze.

Cercul intim decide să crească miza.

Susțin că această coaliție va eșua și cer alegeri noi.

Au două luni să-și asigure majoritatea.

Planul lor: un atac total asupra rivalilor politici,

comuniștii.

Amenințarea reală sau imaginară pe care comuniștii o reprezentau

a fost o parte importantă a discursului naziștilor,

iar Goebbels n-a ratat ocazia să capitalizeze asta.

Goebbels pornește campania cu sloganul „Atac asupra marxismului”.

Dar ei știu că propaganda nu va fi suficientă.

În acest moment, nu încape îndoială

că au nevoie de o criză de orice fel.

Ceva care să-i doboare pe comuniști

care sunt cel mai mare partid din Reichstag.

Oricât de mult ar încerca naziștii să provoace un scandal major,

comuniștii refuză să intre în joc.

27 FEBRUARIE 1933 BERLIN

În februarie 1933, Joseph și Magda Goebbels

primesc vizita lui Hitler și a altor membri de partid,

când se întâmplă miracolul.

Reichstag-ul e în flăcări.

Incendiul izbucnește în februarie, la o lună după ce a preluat puterea.

Toate dovezile circumstanțiale arătau că a fost pus de naziști.

Pe atunci, au negat.

Iar reacția lui Hitler când Himmler și Goebbels îi spun de incendiu,

arată că nu știa nimic.

Conspirație nazistă sau nu, situația poate fi manipulată.

Un tânăr comunist olandez e arestat la locul incendiului.

Hitler spusese mereu că era forța providenței.

Era realmente indignat de atacul comuniștilor, cum credea el,

asupra simbolului puterii, Reichstag-ul.

Hitler profită de ocazie.

În câteva ore îl convinge pe Hindenburg

să semneze Decretul Incendiului de la Reichstag.

Sub pretextul că protejează publicul,

libertățile civile sunt suspendate,

iar naziștii primesc autoritatea legală să suprime orice opoziție.

Incendiul de la Reichstag le-a oferit naziștilor muniția necesară

ca să susțină că partidul comunist punea la cale o revoltă națională.

Incendiul de la Reichstag a fost semnalul, semnalul aprins

pentru violențe fără restricții ale naziștilor în toată Germania.

SA-ul lui Röhm, Gestapoul lui Göring și SS-ul lui Himmler trec la treabă.

Distrug sistematic cu brutalitate orice opoziție politică.

Poliția prusacă a mers în toată Germania

pregătită cu liste ale activiștilor de stânga.

În același timp, SA și SS se dezlănțuie.

SA, cu rolul de poliție auxiliară,

poate răpi orice oponent comunist, pe care să-l arunce într-o celulă

și să-l supună violențelor, terorii și șantajului.

Marxismul a fost strivit în acel moment.

După toată propaganda nazistă,

această represiune sălbatică a fost privită cu ochi buni de public,

iar popularitatea partidului a crescut.

Două săptămâni mai târziu, la alegerile din martie 1933,

munca lui Goebbels și a lui Göring dă roade.

Naziștii primesc aproape 44% din voturi.

Nu au o majoritate clară, dar sunt forța dominantă în coaliție.

Naziștii au acum frâiele.

Încă o dată, membrii cercului intim își așteaptă răsplata.

Göring cel însetat de putere are mai multe poziții politice,

dar este creat un minister special pentru el.

I se cere să dezvolte în secret

și să construiască prima forță aeriană modernă din lume

Din acest moment, Göring nu mai e doar un ministru în Prusia,

e un om cu responsabilități naționale.

Era alegerea perfectă pentru un minister al aviației.

Iar acest minister va fi un mod mascat de a reface aviația Germaniei.

Independent de armată și de marină

și cu un buget substanțial și o uniformă dichisită,

Göring e în elementul său.

Joseph Goebbels primește în sfârșit recunoașterea dorită.

A fost împlinirea ambiției de o viață a lui Goebbels

să fie numit ministru al propagandei, un minister complet nou.

Era foarte mândru că era cel mai mândru german din istorie

care fusese numit ministru

și era încântat

de posibilitățile oferite de acest nou rol.

E un rol pe care îl savurează și pe care îl extinde rapid.

După mai multe luni de pregătire,

aduce toți artiștii germani,

scriitori, muzicieni, pictori și sculptori,

într-o organizație unică.

Cu numai zece ani înainte, era doar un jurnalist ursuz și frustrat.

Acum e la cârma vieții culturale a Germaniei.

E primul pas semnificativ pe drumul controlului absolut asupra mass-media.

Va deveni imperiul lui și îl va face incredibil de puternic.

Cu naziștii la putere,

legea și ordinea trebuie să le reflecte viziunea și să le impună valorile.

Poliția națională este centralizată

și adusă sub controlul cuiva din cercul intim.

E un post puternic și foarte căutat.

Göring crede că el e omul potrivit.

A înființat Gestapoul

și a avut un rol important în aducerea poliției de partea regimului.

Dar Göring are un rival neașteptat pentru acest post.

Șeful securității și birocratul meticulos Heinrich Himmler.

Relația dintre Göring și Hitler în 1933 și 1934

e una dezechilibrată.

Göring este în vârful ierarhiei politice,

iar Himmler încă mai manevrează,

încercând să-și găsească rolul.

Dar e foarte atent să pună fundația acestei puteri viitoare.

E marea șansă a lui Himmler.

Vrea să fie la conducerea unei poliții unificate,

condusă după aceleași principii ca SS-ul său.

Merge la Hitler ca să-i explice de ce e omul potrivit.

Îi spune că e un om capabil și un organizator foarte bun.

E cineva care poate conduce eficient

o poliție națională.

Himmler are succes și primește controlul asupra poliției naționale,

cu o excepție, Prusia lui Göring.

Göring își păstrează Gestapoul.

Deși pierde premiul în fața lui Hitler,

își dă seama că tânărul birocrat i-ar putea fi de folos.

Îl recrutează ca adjunctul său în Prusia.

Își dă seama că Himmler i-ar putea fi folositor.

Așa că decide să colaboreze cu el.

Desigur, Göring este cel care decide în această relație.

Încă o dată, îl subestimează pe Himmler,

ambițiile lui și capacitatea lui de a construi o organizație.

Göring mai are un motiv pentru care îl recrutează.

Vrea ca forțele combinate ale Gestapoului, al SS-ului și al poliției secrete

să distrugă o persoană care reprezintă o amenințare majoră.

Ernst Röhm, de la SA.

La începutul lui 1934,

numărul Cămășilor Brune crescuse la aproape patru milioane.

Cred că lui Röhm i s-a urcat la cap.

Röhm ținea discursuri în care cerea ca SA să devină armata poporului.

Era o încercare de a prelua puterea din interiorul partidului,

de la Cămășile Brune care, cu puțină justificare,

se considerau berbecul care a deschis porțile puterii pentru naziști.

SA rămăsese blocat pe ideea unei a doua revoluții.

O juntă militară, cu ei la vârf.

Deși Hitler și Röhm păreau apropiați,

erau la poli ideologici opuși.

Hitler începe să se maturizeze politic și încearcă să se distanțeze

de ceea ce e descris ca toboșarul care chema oamenii la luptă.

Röhm începuse să devină o rușine pentru Hitler.

Cine e acest homosexual corpulent care stă agățat de el?

Homosexualitatea lui Röhm nu fusese niciodată secretă,

dar acum, ca lideri legitimi,

era o ceva ce putea fi exploatat

de rivalul său, Göring și de noul său recrut, Himmler.

Himmler, pe vremuri cel mai apropiat aliat al lui Röhm,

se găsește în concurență directă cu el.

Mereu a fost o relație fascinantă de dragoste și ură între SS și SA

și între Himmler și Röhm.

În 1934, Himmler vrea ca nobilul său ordin SS să fie independent

și să nu fie pângărit de asocierea cu niște bătăuși

și niște depravați ca SA.

Himmler decide că fostul lui camarad, Röhm, trebuie redus la tăcere.

Himmler, liderul SS, era un maestru birocrat

și un manipulator genial.

Împreună cu Göring, a pus la cale un complot împotriva lui Röhm.

Amândoi considerau că Röhm nu le respecta dorințele.

În plus, dacă Röhm cădea,

Himmler și Göring ar fi avut de profitat.

Trebuie să-și concentreze toate resursele.

Așa că e cooptat asistentul lui Himmler, Reinhard Heydrich.

Cu sarcina de a găsi probe,

el își pune SD-ul la treabă.

Au început un program de supraveghere

ca să afle ce pune la cale SA-ul.

Voiau să pună totul cap la cap

și să meargă la Hitler.

Deși s-au bazat pe homosexualitatea lui Röhm, Hitler n-a fost receptiv.

Ca vechi coleg, știa despre asta și o ignorase.

Dar cei doi știu pe ce butoane să apese.

Când Göring și Himmler l-au abordat pe Hitler, n-au ascuns

că în cadrul SA exista un element decadent.

Nu era nicio îndoială că Hitler e homofob

și gândul că Röhm și conducerea SA

erau implicați în orgii homosexuale era prea mult pentru el.

Hitler află că influența lui Röhm

nu corupe doar ierarhia SA, ci și Tineretul Hitlerist.

Dezgustat, Hitler le dă undă verde conspiratorilor.

Röhm și SA pot fi vânați.

Himmler îi ordonă lui Heydrich să afle „informații” despre el.

Informații contrafăcute, dar e suficient.

Naziștii inventau chestii, acuzau persoana

și o găseau vinovată. Așa făceau și cu Röhm.

În iunie 1934, Hitler pregătește o curățenie în SA.

Le anulează exercițiile militare anuale și le ordonă să plece în permisie.

Împrăștiați prin toată țara, în grupuri mici, sunt mai ușor de controlat.

Un lucru frapant la epurarea lui Röhm

a fost naivitatea lui Röhm.

Părea că nu știe că e perceput ca o amenințare.

El chiar credea că îl ajută pe Hitler

și că SA va ghida revoluția în sensul dorit de Hitler.

În iunie 1934,

Röhm nu e alarmat de zvonurile care circulau că se punea ceva la cale.

A mers la Bad Wiessee, un lac din Bavaria, în vacanță.

A fost o eroare fatală.

Göring, Himmler și Heydrich

lucrau non-stop să-l discrediteze

și au găsit în sfârșit ceva.

În iunie 1934,

au găsit dovezi șocante că Röhm era un trădător.

Erau mai multe documente care arătau

că primise milioane de mărci de la guvernul Franței

ca să-l răstoarne pe Hitler.

Desigur, erau dovezi fabricate.

Înarmați cu aceste dovezi aparent că Röhm e și trădător, și degenerat,

cei doi îl conving pe Hitler că trebuie să acționeze rapid.

Soarta lui Röhm era pecetluită.

Are loc unul dintre cele mai crunte acte de violență politică din istorie.

E supranumită Noaptea cuțitelor lungi. Și erau foarte ascuțite.

Cu probele falsificate în mână, într-o mutare extraordinară,

Hitler, cancelarul Germaniei, ia totul în propriile mâini.

Pornește cu un convoi de mașini ale SS-ului care îl escorta

în stațiunea Bad Wiessee.

În jur de 6:30, Hitler dă buzna în hotel cu pistolul în mână.

Ajunge la camera lui Röhm,

deschide ușa și spune:

„Ridică-te! Ești arestat pentru înaltă trădare!”

Röhm, adormit și amețit,

nu înțelege ce se întâmplă și se ridică.

Hitler și grupul lui arestează și alți membri SA care dormeau împreună.

Naziștii se vor folosi de asta după aceea,

ca să arate că voiau să scape de această depravare morală

din cadrul SA, pe care îi vedeau ca o forță homosexuală.

Dovedind că sunt într-adevăr cavaleri ai ordinului nazist,

SS-ul lui Himmler arestează 200 de ofițeri superiori SA

ca să elimine decadența.

În următoarele 24 de ore, mulți sunt împușcați.

Într-un fel,

aceasta este ocazia pentru care Himmler pregătise organizația atâta timp.

Au demonstrat foarte clar

că sunt cele mai loiale instrumente ale führerului.

Alții, printre care și Röhm, sunt închiși.

Dintr-un sentimentalism personal pentru Röhm,

Hitler vrea să-i cruțe viața,

dar este convins de Göring și de Himmler, care spun: „Nu se poate, mein Führer.

Nu-i poți ucide pe supușii lui Röhm, dacă îl cruți pe porcul șef.

Acum nu mai puteau da înapoi.

Hitler dă o petrecere pentru membrii cabinetului și familiile lor,

în grădinile Cancelariei din Berlin.

În timpul acestei petreceri,

finalul Nopții cuțitelor lungi pare copiat din Nașul II.

E ca un film cu gangsteri.

Oamenii sunt masacrați. Măcelăriți, împușcați, uciși…

Dar mai e o moarte pe care Göring și Himmler și-o doresc.

Îl presează toată ziua pe Hitler, care cedează în final.

Hitler nu voia să-l împuște pe Röhm,

așa că a trimis vorbă că Röhm ar trebui să-și ia viața cu un revolver.

Gărzile SS îi dau lui Röhm un pistol cu un singur glonț.

Îi spun că știe ce are de făcut.

Dacă nu aud împușcătura în zece minute, vin ei.

Ar putea fi șah-mat, dar Röhm nu e un trădător.

Trec zece minute, niciun sunet.

Luptător până la capăt, nu le va da satisfacție.

Cei doi deschid ușa.

El spune:

„Împușcați-mă voi! Să mă împuște Adolf Hitler!”

Ei îi trag trei gloanțe în piept și unul în cap.

Moartea lui Röhm e finalul sângeros

al epurării criminale ale lui Göring și Himmler.

Tot nu știm câți au murit în acel weekend sângeros.

Dar sigur au fost câteva sute.

A fost un avertisment, nu doar pentru Germania, ci pentru lume

că dacă te opui regimului nazist, îți pui viața în pericol.

După câteva săptămâni, puternica SA a rămas o organizație ceremonială.

Fără Röhm, principalii jucători din cercul intim au un rival mai puțin.

După epurarea lui Röhm, cei din anturajul lui Hitler

și-au consolidat propria putere, propriile interese.

Dar Hitler era mereu în centru.

Dacă nu îi erai loial, dacă erai un Röhm,

urma să suferi consecințele.

Două săptămâni mai târziu, președintele Hindenburg moare,

iar Hitler unește postul de cancelar cu cel de președinte

și se declară liderul suprem al Germaniei.

Führerul.

Cercul intim este acum de neoprit.

Subtitrarea: Mihai Crăciun