Original subtitles

Iarna lui 1923.

După un puci eșuat, discipolii lui Hitler s-au împrăștiat.

Puciul a fost un dezastru.

Au murit 16 naziști.

Împreună cu führerul său, naționalistul Ernst Röhm

și devotatul discipol Rudof Hess sunt închiși.

Deveniseră proscriși politic, teroriști.

O mare parte a opiniei publice germane

credea că Hitler e terminat.

Ascuns și grav rănit,

fostul as al aerului, Hermann Göring apelează la droguri.

Iar tânărul Heinrich Himmler se adăpostește la părinții lui.

Dar din haos, o nouă voce va galvaniza partidul

și va ajuta la fondarea unui imperiu al răului.

Aceasta este povestea lacheilor lui Hitler.

Gelozia, lupta pentru putere și lingușeala

care vor crea un monstru

și vor alimenta cele mai brutale orori din Al Treilea Reich.

REGRUPARE

Noiembrie 1923, micul partid nazist intră în istorie.

E o încercare îndrăzneață de a prelua puterea în München

și să pornească o revoluție națională.

Dar planul nu le reușește.

Puciul a fost un dezastru. Sunt uciși 16 naziști.

Istoria ar fi fost diferită

ISTORIC ȘI AUTOR

dacă un glonț ar fi ajuns mai la dreapta și l-ar fi nimerit pe Hitler.

Eșecul îi lasă pe discipolii lui Hitler dezorganizați.

Rănit grav la șold și în vintre,

Herman Göring, eroul de război și idolul claselor superioare, fuge.

După puci, Göring a avut probleme.

ISTORIC ȘI AUTOR

Era rănit grav și a fost dus în grabă în Austria,

unde poliția germană nu-l putea atinge.

A devenit dependent de morfină.

Alt membru fondator, loialul Rudolf Hess,

este forțat să fugă în Alpii bavarezi.

Puciul s-a sfârșit în haos,

dar Hess era încântat că a luptat alături de idolul său, Hitler.

Hess e un individ fascinant. O personalitate fascinantă.

E singurul dintre ei care nu avea ambiții.

UNIVERSITATEA LEICESTER

Era atras de mișcare, dar mai ales de Hitler, ca figură.

Nu era doar judecată politică.

Pentru alții e mai rău.

Bătăușul partidului, paramilitarul Ernst Röhm, este închis

și așteaptă procesul în închisoarea Stadelheim.

Poziția lui Ernst Röhm după puci e ciudată.

UNIVERSITATEA EXETER

Era ofițer în armată, iar acum era terorist.

Heinrich Himmler ratase războiul,

așa că se mândrea că a fluturat steagul în coada unui marș.

Reacția lui Himmler e interesantă.

Era dezamăgit că n-a luptat în Primul Război Mondial.

Și visa la onoruri militare.

Puciul a fost o oportunitate.

Himmler crede că e momentul lui.

Așa că puciul este prima oară când participă la acțiune.

Iar în această acțiune și el, și partidul, dau greș.

Disperat să păstreze visul viu,

Himmler își vizitează fostul șef, Ernst Röhm.

Dar, pentru moment, partidul este terminat.

Umilința este atât de mare,

încât se mută înapoi în München, la părinți.

Departe de dramă, în casa părinților săi din Köln

e un tânăr aspirant autor și absolvent de doctorat,

necunoscut încă pentru naziști, Joseph Goebbels.

Neimpresionat de puciul ratat, scrie în jurnal:

„Alt puci al naționaliștilor din München.”

Puciul ratat e un dezastru pentru Hitler și pentru mișcarea național-socialistă.

Au devenit proscriși politic.

Sperau că e începutul a ceva mai mare

decât o mișcare din München, Bavaria.

Trebuia să fie primul pas pentru o mișcare națională.

După două zile în care a stat ascuns, Adolf Hitler e prins și închis,

putând fi condamnat chiar la moarte.

Înfocatul revoluționar este distrus.

Comportamentul lui Hitler imediat după puci

nu e cel pe care l-ai fi așteptat de la cineva decorat cu Crucea de Fier.

Își vede cel puțin viața politică distrusă complet.

A devenit foarte retras

și mai mulți colegi de-ai săi au spus că se gândea la sinucidere.

26 FEBRUARIE 1924 LANDSBERG, BAVARIA

Dar în cele zece săptămâni până la proces s-a întâmplat ceva remarcabil.

Hitler suferă o transformare.

După ce și-a revenit din disperare,

i-a revenit simțul politic.

Și-a dat seama că, deși va fi judecat,

va avea o platformă pentru a-și răspândi ideile.

În loc să implore milă, Hitler atacă.

Și-a dat seama că e o scenă.

Și Hitler se simțea foarte bine când era pe o scenă.

Așa că a întors totul în avantajul său.

În mod remarcabil, demonstrează o capacitate uimitoare

de a transforma un dezastru într-un triumf.

Transformă o umilință pentru naziști într-un triumf,

prezentându-se drept un martir și un mântuitor.

Ținea tirade și discursuri în loc să răspundă la întrebări.

Se lansa într-un discurs politic

care era aplaudat de asistență.

Tot ce am făcut a fost pentru Germania. Pentru poporul german.

Sunt judecat, dar soarta nu mă va judeca greșit.

Hitler a fost mereu considerat un scandalagiu din sud.

Dar procesul l-a transformat într-o figură națională.

Discursurile lui Hitler nu atrag doar aplauze în sală.

Ajunge pe prima pagină a ziarelor din lumea întreagă.

Pentru acte de terorism,

Hitler ar fi putut fi închis pentru multă vreme.

Pedeapsa a fost de cinci ani.

Cred că e clar că autoritățile bavareze și judecătorii bavarezi

simpatizau cu poziția lui Hitler.

Deși a fost găsit vinovat, pedeapsa a fost mică.

Mai important, discursurile sale au galvanizat dreapta.

L-a cucerit chiar și pe scepticul jurnalist aspirant Joseph Goebbels.

Primul contact al lui Goebbels cu Hitler…

UNIVERSITATEA CARDIFF

…a fost prin transcrierile procesului din 1924,

publicate în multe ziare germane.

Un scriitor genial, Goebbels e un personaj complex.

Un tânăr care are multe de dovedit.

Joseph Goebbels a fost descris cu asprime

ca fiind schilodit fizic și emoțional.

Deși e o descriere aspră, e destul de realistă.

Aș putea spune că suferea de un complex de inferioritate.

Ca Hitler, îi ura pe evrei,

crezând că proza lui e blocată de publiciștii evrei.

Deși cei doi se vor întâlni peste mult luni,

Goebbels și Hitler au pornit pe un drum

care va defini destinul țării lor.

Goebbels s-a simțit inspirat.

Vedem în jurnalele lui din martie 1924

o fascinație tot mai mare

față de acest personaj necunoscut, față de această idee.

Desigur, în câteva săptămâni,

și-a creat o imagine idealizată a acestui om și a ideilor sale.

ÎNCHISOAREA LANDSBERG

Împreună cu Hitler, colegul său, Ernst Röhm, e găsit vinovat.

Dar Röhm primește o pedeapsă cu suspendare.

E eliberat în ziua în care Hitler ajunge la închisoare.

Cred că Röhm s-a gândit:

„Puciul a eșuat, Hitler va fi închis.

Poate că acum voi putea juca un rol mai important,

să fiu mai mare decât eram.”

Hitler îl roagă să dezvolte SA,

soldații cu cămăși brune ai partidului nazist.

Căzut în dizgrație,

Röhm se bucură la gândul că își va crea o armată proprie.

Hitler era hotărât să facă din SA o armată politică.

Să-l aștepte până se întoarce.

Dar în calea lui Röhm stătea un om.

Göring era în continuare liderul oficial al SA.

Așa că Röhm a mers în Austria să-l convingă să-i predea controlul.

La găsit pe Göring sărac și dependent de morfină.

Realizând că Göring nu poate să se lupte,

Röhm se întoarce în Bavaria, unde abordează prima mare problemă.

SA fuseseră interziși în Bavaria.

Așa că Röhm trebuie să inventeze o organizație ca acoperire.

Așa că Röhm a schimbat numele.

SA a devenit Frontbann. Cu contactele sale în armată,

Röhm nu are probleme să găsească recruți pentru organizația paramilitară.

Între timp, în închisoarea Landsberg,

Hitler descoperă că are admiratori sus-puși.

Celula lui seamănă mai degrabă cu popota ofițerilor.

Are parte de multe privilegii.

Avea propria celulă, plină cu cărți. Avea cam 200 de cărți.

A organizat și petrecerea de ziua lui acolo.

A fost o sărbătoare. A fost o zi a bucuriei.

Și a primit vizite, ca într-o curte regală.

Oamenii îi prezentau omagiile.

A fost un moment foarte fericit pentru cineva care era închis.

Hitler are și un secretar personal.

Pe devotatul Rudof Hess.

Inteligentul veteran Rudolf Hess

fusese un pierde-vară până să-l cunoască pe Hitler.

Dar acum, condamnat la 18 luni pentru participarea la puci,

e încântat să afle că va fi închis alături de idolul său.

Lui Hess nu i-a venit să creadă

că a fost închis la Landsberg, alături de Hitler,

cel pe care îl idolatriza.

Dar în aceste zile

devotatul discipol e cel care îl inspiră pe Hitler.

Era inteligent.

A scris un eseu, ca elev al lui Hitler,

în care îl încuraja să se gândească la națiune,

la cum o poate ajuta și la suferințele Germaniei.

Închiși împreună în închisoarea Landsberg,

Hess încurajează ambițiile lui Hitler și încearcă să îl convingă

să preia rolul nou de lider autoritar, de salvator al Germaniei.

Era exact ce voia Hitler să audă.

Condamnarea alături de eroul său, Hitler,

e o ocazie perfectă pentru Hess.

Erau obligați să stea împreună.

Asta însemna că putea fi cu Hitler toată ziua.

Ca urmare, relația dintre cei doi a devenit una foarte apropiată.

Hess profită și îl seduce pe Hitler

cu o viziune agresivă a unei Germanii extinse.

O filosofie propusă de fostul lui profesor, dr. Karl Haushofer.

Hess fusese studentul lui Haushofer

și a preluat aceste concepte geopolitice ciudate, ezoterice,

foarte greu de definit,

dar se rezumau la ideea că Germaniei

îi era scris și avea dreptul să se extindă.

Prin Hess și Haushofer a ajuns Hitler la ideea de Lebensraum.

Teoria Lebensraum, sau spațiu vital,

a devenit o motivație puternică.

A plantat sămânța unui superstat germanic care se extindea spre est.

De aceea, Hess a influențat mult gândirea lui Hitler.

Probabil cea mai mare contribuție a lui Hess la mișcarea nazistă

a fost că l-a încurajat pe Hitler să-și scrie viziunea pentru viitorul Germaniei.

Lui Hitler i s-a sugerat că s-ar putea folosi de timpul în închisoare

ca să-și aștearnă pe hârtie ideile care aveau să devină

un manifest al mișcării și o autobiografie însuflețită.

Hitler își intitulează cartea Mein Kampf, Lupta mea.

În realitate, Hess este coautorul.

Are două influențe majore.

Una e cea emoțională, iar cealaltă, intelectuală, ideologică.

El era mediul prin care Hitler își trăgea idele.

Împreună, Hess și Hitler creează o biblie a rasismului.

Visează la imperii pierdute

și pune eșecul actual al țării pe seama evreilor și a comuniștilor.

Dacă citiți Mein Kampf, vedeți cuvintele unui nebun.

Dă vina pe evrei, pe „evreism” pentru toate problemele lumii,

ale capitalismului și ale comunismului.

I-a acuzat pe Aliați pentru pedeapsa prea aspră după Primul Război Mondial.

Sugerează că anumite rase biologice sunt mai bune decât altele.

Este o hazna a urii.

Și totul este amestecat de mintea febrilă și naționalistă a lui Hitler.

Este ca un cazan plin cu otravă.

Deși mândri de realizarea lor, Hess nu-și asumă meritele,

punându-se cu bucurie în slujba liderului său.

Hess reușea să-l calmeze pe Hitler, să-l facă să se simtă bine în pielea lui.

Dintre toți prietenii lui Hitler, Hess era cel mai apropiat.

Hess și-a asigurat locul

ca primul și cel mai loial membru al cercului intim al lui Hitler.

Dar alți veterani ai puciului eșuat nu o duc la fel de bine.

Pentru Göring, anii de după puci au fost foarte dificili.

S-a repetat experiența de după Primul Război Mondial.

Era pierdut. Nu mai știa unde merge sau ce face.

Era în Austria, era căutat în Germania,

trăia practic din pomană.

Nu era ceea ce-și imaginase Göring.

Până la urmă este erou de război, poartă Blue Max la gât.

Iar acum este incredibil de marginalizat.

Durerea constantă provocată de rănile suferite la puci,

își caută alinarea în narcotice și devine dependent de morfină.

Neputând să-l ajute pe Hitler sau pe sine,

e scos din joc, iar golul lăsat de el este folosit de alții.

Ernst Röhm vrea să se facă remarcat.

Röhm are idei foarte ambițioase cu SA.

Vrea să recruteze milioane de oameni și să rivalizeze cu armata,

dacă ajung la putere.

Rebotezată Frontbann, ajunsese la 30.000 de membri.

Ofițerul căzut în dizgrație își crease propria armată,

o forță de mercenari gata să preia puterea pentru naziști la momentul oportun.

Dar în închisoarea Landsberg, Hitler începe să se răzgândească.

După eșecul încercării de preluare cu forța,

poate că era timpul pentru o abordare diferită.

Cel mai important lucru petrecut la Landsberg nu este Mein Kampf.

Desigur, este vital.

Dar acolo a realizat Hitler, a avut un moment de iluminare,

că drumul către putere nu e croit cu pistoalele sau cu mitralierele,

ci cu voturile.

31 MAI 1924 LANDSBERG, BAVARIA

Röhm îl vizitează pe Hitler.

Cu o armată mare în spate, e pregătit pentru un nou puci.

Crede că e suficient ca să-l pună pe Hitler la putere.

Dar nu știa de noile idei ale lui Hitler.

Desigur, planurile lui Röhm erau total opuse celor ale lui Hitler.

Röhm e șocat când Hitler îi respinge planul

și pleacă fără să înțeleagă nimic.

Armata lui Röhm e un pericol.

Bătăușii din Frontbann îi puteau distruge șansa eliberării condiționate.

Frontbann, sub Ernst Röhm comite acte din ce în ce mai violente.

Iar Hitler știe că trebuie să se distanțeze de violența de stradă,

de acel comportament violent.

7 IULIE 1924 LANDSBERG, BAVARIA

Dacă Hitler vrea să pară un politician serios,

nu-și permite să fie asociat cu violențele.

În mai, face un anunț șocant.

Hitler e obligat să demisioneze din fruntea partidului nazist în iulie 1924.

E închis. Iar partidul nazist este oficial interzis.

Știe că, pentru a reveni în frunte și a-și impune noua viziune,

trebuie să fie răbdător.

E un gest prin care spune că național-socialismul nu e așa.

Când va fi eliberat, o va lua de la capăt.

Susținut și încurajat de Rudolf Hess,

se distanțează de politică și nu mai primește vizitatori.

Urmează să fie eliberat în Octombrie și nimic nu poate compromite asta.

Fără Hitler, partidul nazist se fragmentează.

Hess a spus că Hitler e partidul, iar partidul e Hitler.

E o expresie bună, un laitmotiv.

Cât a fost el închis, partidul a continuat, dar s-a fracturat,

iar diversele elemente se luptau pentru dominație în partid.

Dar mișcarea nu dispare complet.

Iar în haosul politic,

după ce a ieșit din depresie și a simțit că are ocazia să se facă remarcat,

Heinrich Himmler începe să acționeze.

O vreme, s-a retras din viața politică,

deși era în continuare interesat de politica de dreapta…

COLEGIUL UNIVERSITĂȚII DUBLIN

…căuta o cale să se reintegreze în mișcare cât mai repede cu putință.

Atuul lui Himmler este că e muncitor și inteligent.

Într-un partid de ideologi certăreți, Himmler e cel care face treaba.

E foarte conștiincios și greu de mulțumit.

Într-o mișcare politică, oricât de radicală,

e nevoie de un om de culise capabil.

Himmler își asumă roluri. Are o atitudine pozitivă în partid.

I-a convins pe toți că el poate face orice.

După demisia lui Hitler, șeful filialei bavareze, Gregor Strasser,

își asumă rolul de lider.

Nu peste mult timp, Himmler devine adjunctul său.

Cu Strasser, ca și cu alții,

el reușește să păstreze piciorul în ușă,

dar își face și conexiuni noi,

care să-i fie folositoare mai târziu.

Deși partidul nazist nu este forța redutabilă care va fi mai târziu,

el se dovedește a fi foarte valoros.

Deși oficial e adjunctul lui Strasser,

la 24 de ani, Himmler devine liderul de facto al naziștilor din Bavaria de jos.

Și nu e singurul tânăr care se ridică din haos.

Joseph Goebbels se născuse în 1897

într-o familie din partea de jos a clasei de mijloc,

în orășelul Rheydt, în Rhineland.

Ca Hitler, Goebbels este un copil răsfățat.

Îi era greu să-și facă prieteni.

În copilărie,

Goebbels a suferit mai multe operații la un picior

și avea o dizabilitate permanentă.

Toată viața lui a avut un șchiopătat pronunțat.

Așa că era singuratic. Era un personaj solitar.

Ca Hitler, Goebbels crede că merită mai mult.

A găsit un vinovat pentru eșecul lui în Germania postbelică.

Goebbels era un tânăr cu un ego foarte mare.

Are un doctorat,

are cărți și piese care n-au fost publicate sau n-au fost jucate

și este cuprins de o formă virulentă de antisemitism.

Inspirat de discursurile lui Hitler,

entuziasmul politic al lui Goebbels e însuflețit

când, în 1924, merge în cealaltă parte a Germaniei, la Weimar,

la primul său miting de dreapta.

Tot ceea ce a fost asociat mai târziu cu ceremonialul partidului nazist

și cu ritualurile de la întâlnirile partidului nazist, era acolo.

Steaguri, steme, uniforme,

marșuri, lozinci, cântece,

discursuri lungi ținute în fața unui public entuziast…

Violența,

atacurile asupra trecătorilor,

oamenii bătuți în gară,

băutura și distracția de seara…

Erau toate acolo.

Deși nu era membru de partid,

s-a aruncat în politica de dreapta.

Dar, ca evanghelist cu dizabilități, arma lui Goebbels va fi vorba.

Se angajează la un mic ziar politic.

A trebuit să scrie totul. Brusc, în mintea lui,

era jurnalist și avea o slujbă adevărată.

După puțin timp, își duce ideile mai departe

și află că mai are ceva în comun cu Hitler.

Are priză la public.

Iar acum începem să vedem etica extraordinară de muncă

de care s-a folosit tot restul vieții.

A combinat munca de jurnalist

cu oratoria.

La început, în fața unui public foarte restrâns.

Dar așa a descoperită

că este foarte talentat la asta.

În doar câteva săptămâni,

și-a câștigat reputația de bun orator.

Zvonul despre el s-a răspândit în interiorul partidului nazist.

Pe 20 decembrie 1924, la ora 12:15,

după doar nouă luni executate dintr-o pedeapsă de cinci ani,

Hitler îl lasă pe Hess în închisoare și este eliberat.

După senzaționala încarcerare și recenta demisie,

ar fi trebuit să fie ceva important.

Dar nu-l așteptau mulțimile. Doar o mașină.

Situația se schimbase. Țara nu mai căuta cu disperare un Mesia.

Germania se schimbase mult.

Economi repornise.

Republica de la Weimar începea să pară puternică.

Era mai multă stabilitate. Încrederea plutea în aer.

Germania se învățase cu criza

și decisese că vrea să se liniștească.

Căuta o cale să trăiască împăcată cu termenii dictați de alte puteri.

În acest climat, și fără conducerea lui Hitler,

în alegerile din 1924, naziștii primesc doar 3% din voturi.

Păreau terminați.

În 1923 aveau 35.000 de membri. Acum mai aveau jumătate.

Criticile aduse împrumuturilor americane

par ridicole într-o perioadă de prosperitate.

Starea de spirit se schimbase. Nu mai putea să țipe la colț de stradă

sau să mitralieze oamenii. Nu mai mergea.

Cu partidul îngenuncheat,

Hitler e liber să îl reconstruiască după noua lui viziune politică,

plămădită împreună cu Hess.

Naziștii nu mai trebuie să fie un partid revoluționar violent.

Trebuie să intre în legalitate, trebuie să participe la alegeri,

trebuie să intre în parlament, în Reichstag,

trebuie să facă tot ce face un partid parlamentar democratic.

Hitler e hotărât să recâștige controlul partidului,

dar descoperă rapid că nu poate scăpa de fantomele trecutului.

Ernst Röhm aștepta nu nerăbdare eliberarea lui Hitler,

convins că mai pot colabora.

Hitler voia să aibă un partid politic adevărat

și că vor ajunge pe căi legale la putere.

Dar cei ca Ernst Röhm

au o abordare mai revoluționară.

Ei cred că revoluția națională chiar înseamnă revoluție.

După ce i-a permis să dezvolte SA, chiar și într-o formă ascunsă,

descoperă că Röhm are mii de adepți.

Hitler trebuie să remedieze situația.

Pe 16 aprilie 1925, în casa lui din München,

îi explică lui Röhm viziunea sa politică.

Trebuie să funcționeze în cadrul sistemului politic,

să arate ca un partid politic credibil și real

și nu doar o gloată de nebuni care atacă berării din München.

Dar războinicul de modă veche Röhm crede că o revoluție începe cu un puci.

Röhm vorbește despre revoluție, iar Hitler îi răspunde:

„Revoluțiile vin după preluarea puterii, nu înainte.

Luăm puterea. Apoi facem revoluția.”

Relația dintre Röhm și Hitler se destramă.

Hitler îi pune lui Röhm:

„Ai făcut o armată politică uriașă ești un pericol.

Nu vreau asta. Nu asta aștept de la tine.”

Röhm este foarte supărat să audă asta.

Hitler știe cât de puternic este Röhm.

Are o armată la dispoziție. E foarte periculos.

Dar, în mod remarcabil, Röhm dă înapoi.

Röhm nu poate câștiga lupta.

Puterea lui Hitler în partid, deși nu cum urma să fie,

era incredibil de mare.

Într-o scrisoare trimisă a doua zi,

Röhm demisionează de la conducerea Frontbann și SA,

dar îl imploră să nu abandoneze prietenia lor.

Hitler nu-i răspunde.

Röhm se supără

și decide să plece în Bolivia,

în celălalt capăt al lumii.

Decide că nu poate câștiga,

așa că renunță și pleacă.

Izgonit din cercul intim,

Röhm pleacă în America de Sud, dar șansa lui se va ivi din nou.

Cu Röhm scos din joc și cu Hess eliberat,

campania pentru câștigarea partidului și inimile germanilor reîncepe.

Dacă naziștii vor să fie o forță politică serioasă,

procesul trebuie să înceapă cu liderul.

Hitler se transformă.

Poate să fie o figură tradițional germană,

cu Lederhosen, cu ciorapi lungi și cu pantofi,

ca să atragă o anumită parte a comunității.

Dar poate părea mai tehnocrat, îmbrăcat într-un costum elegant.

Și, dacă e la o întrunire nazistă, poartă uniforma.

Alege imaginea de tehnocrat.

Arată ca un lider pregătit și încrezător,

gata să recupereze controlul partidului nazist și să-i schimbe direcția.

La începutul lui 1925,

interdicția asupra partidului și a ziarului său e ridicată.

Dar vestea proastă este că noul lider

nu poate apărea în fața publicului.

Ca parte a eliberării condiționate,

Hitler a fost de acord să nu vorbească în public fără permisiune.

Nu se ține de cuvânt, nu respectă termenii,

pentru că ține discursuri.

Și i se interzice iarăși să vorbească până în 1927.

Vor avea nevoie de cineva nou care să-l ajute.

Când partidul redevine legal,

Joseph Goebbels e printre primii care se înscriu.

Goebbels era atras de nazism de elementul socialist.

El credea în dialectica marxistă,

în ideea de luptă de clasă,

așa că putea să aducă nazismului

acea idee de conflict,

pe care n-o obții decât dacă ești într-un conflict.

Goebbels se alătură partidului în zona industrială Rhineland,

departe de capitala nazismului din München.

Reputația lui de orator spectaculos crește rapid.

E plin de energie, plin de idei, plin de caracter.

Oarecum, partidul a crescut și datorită lui Goebbels.

Programul lui era plin de discursuri în public.

Călătorea neobosit dintr-o parte în alta a Germaniei.

Vorbea în berării, la întâlniri, la mitinguri.

Ținea foarte multe discursuri.

A ținut 189 de discursuri în 12 luni.

E o cifră mare.

Reputația lui s-a răspândit rapid în partidul nazist,

iar oameni din toată Germania vorbeau despre un tânăr din Rhineland

care reușea să țină niște discursuri foarte eficiente.

Sâmbătă, pe 12 iulie 1925,

Hitler încalcă interdicția și reprezintă naziștii la o întâlnire de dreapta.

Tânărul orator Goebbels e în public.

Când Goebbels îl vede pentru prima oară pe Hitler la o întâlnire,

se îndrăgostește pur și simplu de el.

Pare că folosesc un cuvânt foarte ciudat.

Dar e o formă de iubire. Iar cuvântul „iubire”, când e vorba de Hitler,

apare de mai multe ori în jurnalele lui Hitler.

Goebbels e convins că Hitler e viitorul.

Acest moment îi schimbă viața.

Îi strânge mâna lui Hitler

și știe că vrea să lucreze îndeaproape cu el.

Goebbels era nerăbdător, dornic și disperat

să facă parte din cercul de prieteni ai lui Hitler.

Dar cum să facă asta?

Așa că s-a gândit să devină folositor, să devină vital

Esențial pentru mișcare.

Planul lui funcționează.

Poate că autoritățile închid ochii dacă Hitler vine la evenimente locale,

dar dacă se adresează națiunii, știe că va fi arestat.

Naziștii au nevoie de o figură publică, iar Goebbels ar putea fi omul potrivit.

Hitler decisese deja să-l aducă pe Goebbels de partea sa.

Auzise de reputația de orator a lui Goebbels

și vede în el un potențial beneficiu.

Hitler încearcă să-l aducă pe tânăr în cercul său intim.

Hitler înțelege talentul lui Goebbels,

vrea să se folosească de el și, ca urmare, îl vrea în sistem.

Iar Goebbels e dornic să intre în sistem.

Hitler îl păcălește pe Goebbels și îl flatează, încercând să-l farmece.

Odată ce a fost prins în vrajă,

aproape că s-a îndrăgostit ca o școlăriță de el.

Cu Goebbels de partea sa, Hitler va să vadă de ce e în stare.

Goebbels n-a fost doar invitat să viziteze sediul partidului.

A fost invitat să vorbească în berăria

care fusese în centrul puciului din 1923.

Iar Goebbels nu-l dezamăgește pe Hitler.

Întâlnirea a avut un succes uriaș.

Goebbels a vorbit bine.

A scris după aceea că Hitler l-a îmbrățișat cu lacrimi în ochi.

Începând cu acel moment,

între cei doi se formează o legătură foarte puternică.

Goebbels devine noul recrut din cercul intim,

iar Hitler îl pune imediat la treabă.

Fără o voce puternică în capitală,

naziștii nu puteau ajunge la putere.

Goebbels e trimis la Berlin.

Berlinul e important pentru ei din mai multe motive.

E capitala Germaniei, e centrul administrativ,

are cea mai numeroasă populație,

e centrul presei și al mass-media

adăpostește guvernul și e o fortăreață a stângii.

Cu doar câteva sute de membri,

partidul nazist e aproape nereprezentat în Berlin.

Conducerea este slabă, iar partidul e paralizat de lupte interne.

Dacă vor să devină un partid național, un partid de guvernământ,

trebuie să fie puternici în capitală.

Odată ajuns, Goebbels începe să refacă biroul regional disfuncțional.

Goebbels înțelegea intuitiv metodele moderne de propagandă.

Transforma o înmormântare în nuntă și o întâlnire într-un eveniment nazist.

Trimitea camioane pe străzi care să împrăștie fluturași.

Lipea afișe roșii,

avea ziarul de scandal Der Angriff, Atacul.

Asta spune multe despre agresiunea și violența lor.

Dar Goebbels știe că cea mai bună armă a sa este oratoria.

A început să fie foarte sarcastic,

să-și certe și să-și ia peste picior oponenții și inamicii.

Și știa să-și controleze criticii.

Goebbels își dezvăluie și o latură nemiloasă.

Într-u Berlin dominat de comuniști,

Goebbels își susține discursurile atent create

cu bătăi de modă veche.

Goebbels nu era un mascul puternic.

Cred că încerca să compenseze asta cu violența.

KING'S COLLEGE, LONDRA

Deși naziștii voiau să rămână în legalitate

vor forța mereu limita.

Goebbels a declanșat violențe de stradă împotriva comuniștilor.

Organizează bătăi de stradă.

Nasuri sparte, geamuri sparte, sticle sparte, scaune rupte.

Cam asta era coloana sonoră a Berlinului lui Goebbels.

Sub Goebbels, bătăușii partidului, Cămășile Brune SA,

provocau încontinuu partidele adversare.

Eu cred că reputația lui creștea.

Știai că dacă Goebbels ține un discurs, o să fie o seară distractivă.

Dar în 1926, la doi ani după ce eliberare,

Hess și liderul său iubit, Hitler, avansaseră mult politic.

Dar nu tot partidul era de acord cu noua viziune.

Era timpul să distrugă facțiunile rivale și să recapete controlul.

Au început să se teamă că, pe mă sură ce așteaptă

să obțină rezultatele pe care le doreau în alegeri,

cu atât va fi mai dificil.

A început să se întrebe

dacă partidul e structurat în așa fel încât să fie eficient.

Au relansat partidul după noile linii,

creând un guvern în așteptare.

Hitler conducea, iar loialul Hess era marele chelar,

controlând toate întâlnirile.

Orice amenințare este eliminată rapid.

Împreună cu noile departamente, vine și o forță de protecție nouă.

Pentru soldatul aspirant Heinrich Himmler, este o ocazie unică.

Acum vrea să conducă acest grup de elită numit Schultzstaffel, sau SS.

El vede în SS

o potențială unitate de elită, un fel de samurai.

Nu sunt doar protecția locală pentru Hitler.

Ei vor fi cei mai buni dintre cei buni în viziunea nazistă,

iar Himmler vrea să fie în fruntea lor.

În timp ce majoritatea regiunilor recrutează bătăuși din SA în SS,

Himmler are alte planuri.

În sudul Bavariei, el va alege mai degrabă bodyguarzi de elită.

Trupele sale vor fi emblema supremației rasiale

și vor reflecta idealul masculin german.

În primii ani de construcție a SS-ului,

Himmler investește mult timp

în alegerea noilor membri ai organizației.

De exemplu, el chiar crede

că aparențele fizice reflectă calitățile rasiale.

Studiază fotografii

și elimină candidații care nu se potrivesc cu stereotipul arian.

Chiar și apoi, ca să fii luat în considerare,

trebuia să-ți dovedești descendența germană până în secolul 18.

Viziunea lui Himmler evoluează lent în anii 1920.

E atras de ideea aproape mistică

a unor cavaleri ai mișcării,

oameni care vor fi niște național-socialiști mai puri.

Deși, tehnic, SS fac încă parte din SA,

Himmler se asigură că oamenii lui ies în evidență.

O forță de elită de cavaleri naziști.

Himmler își îmbracă elita ariană în uniforme diferite,

create de creatorul de modă și membru al partidului nazist, Hugo Boss.

Trebuia să ai cizme negre, pantaloni negri

și emblema cu craniul și oasele, totenkopf.

Simbolizând forța și hotărârea, loialitatea și dedicarea până la moarte,

e o imagine puternică.

SS ar putea fi comparați cu gărzile imperiale din Roma antică.

Cavalerii lui Himmler vor apăra și vor sluji un singur om. Adolf Hitler.

Își dă seama că nu poate avansa

decât dacă demonstrează loialitatea SS-ului pentru führer.

Îi sunt loiali și sunt mereu de partea lui,

când apar dispute în partid.

Și apără cu hotărâre deciziile führerului.

Bazele cercului intim al lui Hitler sunt puse.

Hess se ocupă de treburile zilnice ale partidului.

Goebbels e purtătorul de cuvânt.

Iar Himmler și SS, forța polițienească.

Pentru moment nu sunt animozități

între cei doi mari ai partidului, Himmler și Goebbels.

Himmler și Goebbels sunt încă relativ tineri.

Nu au încă 30 de ani.

Deci, sunt încă mici, dar au ambiții foarte mari.

Fiecare e conștient de celălalt.

Fiecare recunoaște talentele celuilalt.

Se respectau

și cred că vedeau unul în celălalt

competență, eficiență, eficacitate, hotărâre și atenție la detalii.

Și amândoi admirau toate astea.

Lucrând în sfere diferite,

cei doi aspiranți își canalizează toată energia și efortul

înspre succesul partidului.

5 MARTIE 1927

În 1927 e ridicată interdicția asupra discursurilor lui Hitler,

iar partidul nazist poate dezlănțui cea mai puternică armă a sa.

Mesajul său: Germania trebuie să recapete controlul asupra finanțelor

de la învingătorii din Războiul Mondial.

Când i se permite să lucrează, alege o temă destul de importantă.

Germania, aflată în refacere, nu trebuie să fie controlată de forțe externe.

Hitler a reușit să iasă în evidență

și a devenit o figură proeminentă când e vorba de interesele germane.

Discursurile populiste ale lui Hitler atrag masele,

dar naziștii au nevoie și de puterile Germaniei.

În trecut, Hermann Göring era această legătură.

Dar era în exil, inamic al statului.

În ultimii patru ani, se luptase cu durerea și cu dependența de morfină.

În final, lui Göring i se deschide o ușă.

Când președintele Hindenburg a împlinit 80 de ani,

parlamentul a dat o amnistie pentru exilații politic.

Göring profită in plin.

În 1927, el se întoarce crezând că va fi primit cu brațele deschise de naziști.

Hitler o să-l ia în brațe, ca pe un prieten vechi.

În schimb, vede că e întâmpinat cu o oarecare răceală.

Dar știe că talentul lui Göring este neprețuit.

Un atu pe care îl are Göring

e că e o mare personalitate, e sociabil și are contacte.

Cu statutul său de erou și cu popularitatea sa,

devine rapid ambasadorul partidului.

Devine rapid legătura

dintre naziști și conservatorii germani.

Ei nu-l văd ca un terorist politic periculos.

Nu e ca Himmler sau ca Goebbels.

Va fi folositor pentru partid.

Va construi multe poduri cu forțele conservatoare.

Cercul intim e reunit. Acum, trebuie să fie la înălțime

și să riște totul în alegerile din 1928.

Discursurile, fluturașii, înțelegerile din culise.

Fiecare are un rol.

E timpul să culeagă roadele anilor de reconstrucție.

Pentru Hitler e un test.

E încrezător că 1928 va fi un punct de cotitură.

Ca să ia legal puterea, trebuie să câștige voturi și locuri în parlament.

Dar, deși mașinăria nazistă funcționează,

mesajul unei crize iminente strică starea generală de spirit.

Alegerile din 1928 au fost un dezastru pentru partidul nazist.

Naziștii au încercat să arate că sunt un partid legitim.

Că această viziune naționalistă și socialistă pentru Germania

era o cale viabilă.

Oamenii nu l-au crezut pe Hitler.

Obținând doar 2.6% din voturi,

au cu 100.000 de voturi mai puțin decât în 1924.

După patru ani de campanie dură, e o catastrofă.

Chiar și în Berlin, unde Goebbels a făcut o campanie acerbă

și a iscat tot felul de probleme ca să atragă notorietatea și publicitatea,

pentru această mișcare mică, aveau nevoie de mai multă susținere,

dar au fost departe de a fi partidul majoritar.

Câtă vreme Germania prospera,

nimeni nu voia să audă poveștile lor triste.

Partidele extremiste din ambele părți

au nevoie de o criză ca să ia puterea.

În 1928, publicul German se simțea bine

și nu voia ca Adolf Hitler să-l scoată din zona de confort.

Naziștii au câștigat numai 12 din cele 500 de locuri în Reichstag.

Din anturajul lui Hitler,

doar Goebbels și Göring devin membri ai parlamentului.

O consolare slabă.

La sfârșitul lui 1928, criza din Partidul Național-Socialist este evidentă.

Unde va merge? Nu are destule voturi. Numărul membrilor crește lent.

E clar că au nevoie de o criză.

Partidul nu va deveni un jucător politic major dacă nu e o criză.

Nimeni nu asculta previziunile lor despre o catastrofă financiară,

iar partidul nazist e pe cale să dispară ca forță politică.

Au nevoie de un miracol și acesta vine.

Pe 29 octombrie 1929, bursa americană de pe Wall Street se prăbușește,

iar finanțatorii americani cer recuperarea împrumuturilor către Germania.

Peste noapte, țara revine la anarhia șomajului și a falimentului.

Un singur om prezisese asta. Adolf Hitler.

Dintr-o notă de subsol politică, devine brusc profet.

În timp ce țara se afundă în haos, bărbații ambițioși din jurul lui Hitler

văd o ocazie extraordinară.

Și o primesc cu brațele deschise.

Subtitrarea: Mihai Crăciun