Original subtitles

Din cenușa Primului Război Mondial, Germania căuta un salvator,

iar un ocultist bogat, Dietrich Eckart,

crede că l-a găsit.

Avea ideea unei Germanii renăscute,

dar cum o putea atinge?

Ne trebuie un Mesia!

Tânărul idealist Rudolf Hess a fost primul lui discipol.

E începutul a ceea ce aproape că devine o poveste de dragoste.

Un soldățel adolescent, Heinrich Himmler,

află cum poate lupta pentru ideile sale nebunești.

Idei din mitologie, idei rasiste, idei biologice…

Îl atrag foarte mult.

Și nu va înceta niciodată să le adore.

Iar îndrăznețul erou de război, Herman Göring,

descoperă o cauză care să-i alimenteze ambițiile.

Voia ca Germania să fie ca el.

Acești neadaptați și eroi au fost uniți de violență

și nemulțumirea față de țara lor distrusă.

Iar setea lor de răzbunare

îi va împinge să comită cele mai crunte crime din istorie.

Acești oameni au ajuns de la bătăi pe la colțuri

să conducă aproape toată Europa în doar 15 ani.

Aceasta este povestea lacheilor lui Hitler.

Gelozia, lupta pentru putere și lingușeala

care vor crea un monstru

și vor alimenta cele mai brutale orori din Al Treilea Reich.

EROI ȘI INADAPTAȚI

Povestea cercului lui Hitler

începe în ultimele zile ale Primului Război Mondial.

Pe un aerodrom din estul Franței…

9 NOIEMBRIE 1918 TELLANCOURT, FRANȚA

cea mai faimoasă escadrilă germană,

Circul Zburător al lui Richthofen, așteaptă o nouă misiune.

Cu șapte luni în urmă și-au pierdut legendarul lider,

pe Manfred Von Richthofen, Baronul Roșu.

Dar un nou erou venise să umple golul rămas.

Un pilot de vânătoare pe nume Hermann Göring.

Göring era un erou național.

ISTORIC ȘI AUTOR

În Primul Război Mondial fusese infanterist.

Apoi s-a făcut pilot. Și a fost un pilot excelent.

A doborât 22 de avioane.

Pentru asta a câștigat pe merit cea mai importantă medalie germană,

supranumită Max Albastru.

La început, Göring avea o siluetă frumoasă

și era foarte manierat.

Avea principii, curaj și tenacitate.

Era uriaș. Era impresionant. Era amuzant, inteligent…

UNIVERSITATEA JOHN MOORES, LIVERPOOL

E un lider înnăscut.

E genul de tipi care, dacă sunt 20 de oameni într-o cameră,

după câteva clipe, le spune celorlalți ce să facă.

Dar Göring avea o problemă.

Se zvonea că împăratul german e pe cale să arunce prosopul.

Dar Göring era sfidător.

Războiul mergea prost, iar escadronul lui era înjumătățit,

dar nu voia să se predea.

Göring și-a adunat oamenii

și le-a spus să ignore zvonurile defetiste

că vor fi abandonați de kaizer.

Le-a spus că n-ar face asta.

Kaizerul le va fi loial, așa cum și ei îi sunt loiali lui

și vor lupta pentru gloria și onoarea țării-mamă.

Göring și-a pregătit oamenii pentru o moarte glorioasă în luptă.

Aproape imediat ce s-au stins uralele,

a sosit ordinul de oprire a operațiunilor aeriene pe frontul de vest.

Ordinul l-a afectat pe Göring.

Însemna că tot ce făcuse în ultimii patru ani,

toate bătăliile, toate luptele aeriene, erau în van.

Pierduseră camarazi,

trecuseră prin situații extraordinare…

Părea că fusese de pomană.

UNIVERSITATEA EXETER

Totul s-a năruit în 1918.

Kaizerul îi abandonase și fugise în Olanda.

Germania era pe cale să se predea.

Britanicii, americanii și francezi urmau să învingă Germania

fără să calce pe teritoriul german.

Pentru Göring, ca pentru mulți alți germani mândri, vestea e devastatoare.

Se simțea trădat. Cum s-a putut întâmpla?

ISTORIC ȘI AUTOR

Și căuta pe disperare un vinovat.

Göring credea că războiul nu fusese pierdut de bravii soldați de pe front,

ci de politicienii de stânga, cu manevrele lor de culise.

Göring începea să simtă,

ca multe alte milioane de germani,

că a fost înjunghiat pe la spate.

Lui Göring i se ordonase să predea avionul Aliaților,

dar nu voia să urmeze ordinele celor care îl trădaseră.

Ca să nu cadă în mâna inamicului,

Göring și-a instruit oamenii să-și prăbușească avioanele pe sol german.

Această escapadă a demonstrat că el se credea mai presus.

UNIVERSITATEA LEICESTER

Credea că poate ignora regulile.

Că nu i se aplică lui.

Poate că Germania se predase, dar nu și Göring.

Dar Germania în care s-a întors Göring era o națiune în criză.

Țara era în haos total.

UNIVERSITATEA POTSDAM

Erau milioane de șomeri.

Erau tulburări politice, dar și economice.

Sărăcia și foametea erau peste tot.

Legea și ordinea dispăruseră,

iar o revoluție socialistă mătura țara.

Intelectualii germani sunt împărțiți

între extrema stângă și extrema dreaptă.

În sudul Germaniei,

capitala Bavariei, München, era un cuib de extremiști.

Printre cei mai vocali intelectuali de dreapta

se numără poetul și dramaturgul bavarez de 50 de ani Dietrich Eckart.

Dietrich Eckart nu e o figură care e asociată azi cu mișcarea nazistă.

Dar este una dintre cele mai importante figuri ale ei.

El a pus în mișcare această forță politică.

Eckart era cunoscut pentru că bea mult.

Dar, pentru că își făcuse averea ca dramaturg, înainte de război,

era bogat și avea conexiuni.

Era un om cultivat, un binecunoscut poet…

Putea să-și exprime bine opiniile.

Dar opiniile lui erau de extremă dreapta.

În pas cu vremurile,

ziarul său, Auf Gut Deutsch, sau În germană bună,

era o fițuică rasistă și antisemită.

Eckart avea conexiuni

și cu un grup ocultist de dreapta,

numit Societatea Thule.

Societatea Thule era un grup foarte extravagant.

Credeau, printre altele, în Atlantida.

Exista o rasă, numită arienii,

niște supraoameni frumoși și puternici, care veneau de acolo.

Se bazau pe ideea că arienii sau teutonii

au fost o forță civilizatoare de-a lungul istoriei.

Și au devenit germanici.

Germanii, teutonii arieni, erau cei mai buni

pentru că așa a vrut soarta, providența sau natura.

Oricât de bizare ar fi părut credințele, în mintea germanilor,

ideea unui trecut glorios

oferea o evadare din realitatea umilitoare.

Era important să le ofere o formă germanilor,

o idee de identitate istorică.

Germania, ca stat, avea doar 40 de ani.

Ce i-a unit a fost dorința de a descoperi rădăcinile țării.

Ce însemna să fii german?

Dar mitul Societății Thule avea și o parte întunecată.

Ei credeau că rasa ariană fusese slăbită

prin împerecherea cu rase inferioare corupte moral.

Aceste rase inferioare controlau totul,

iar haosul pe care Eckart îl vedea în Germania era rezultatul.

E teoria țapului ispășitor.

El susținea că a descoperit o conspirație mondială

Eckart credea cu ardoare că inamicii Germaniei ariene

erau bolșevicii, comuniști și mai ales evreii.

Scopul rasei evreiești era să distrugă toate culturile din interior.

Se infiltrau și ucideau trupul din interior. Bacilul din corp.

Nu exista nicio dovadă care să susțină așa ceva.

Dar a fost piatra de temelie a celei mai puternice mișcări din istorie.

Eckart voia să distrugă acești inamici din interior.

Dar, pentru a reuși, mesajul său trebuia să treacă de elite și să ajungă la mase.

Trebuia să ajungă la clasa muncitoare nemulțumită.

Între timp, cu escadronul destrămat,

Hermann Göring s-a întors în München.

S-a întors din război ca un erou, în ochii multora,

dar era plin de indignare, de furie și de frustrare

că Germania, după atâta efort și suferință,

care trebuia să-i fi dus spre o victorie eroică, fusese învinsă și umilită.

Göring a văzut cu ochii lui umilința.

Violența stradală era în floare,

iar foștii ofițeri, ca Göring, erau în capul listei negre a bandelor socialiste.

A fost atacat de huligani,

care au încercat să-i rupă însemnele militare de pe uniformă.

Dar nu bătaia fizică,

ci lipsa flagrantă de respect pentru uniformă l-au marcat pe vecie.

Furia lui Göring a fost amplificată

de faptul că uniforma și medaliile lui

nu mai impuneau niciun fel de respect.

Era de neconceput.

Așa ceva nu s-ar fi întâmplat cu câteva luni în urmă.

Ce îi aștepta acasă pe cei ca Göring?

Pentru că n-a găsit de lucru în München,

pilotul de vânătoare a fost forțat să-și câștige existența ca pilot de cascadorii.

La începutul lui 1919, după ce a fost bătut, a fugit din Germania.

Nevoia de a fugi de haos

a devenit o caracteristică a carierei sale.

Dar alții, ca Dietrich Eckart, sunt hotărâți să facă ceva.

La începutul lui 1919, Eckart și Societatea Thule ticluiesc un plan

de împrăștiere a mesajului lor.

Formează un grup politic minor,

Partidul Muncitorilor Germani.

E doar una din multele facțiuni

care organizau întruniri în berării și beciuri din München.

În anii 1920, aceste berării…

COLEGIUL UNIVERSITĂȚII DUBLIN

sunt un microcosmos al agitatorilor politici.

La început, partidul nu era special. Nu era unic.

Pe atunci, era doar un grup nociv, vulgar,

febril și antisemit.

Țipau foarte tare

și nu erau luați în serios.

Dar umilința Germaniei nu se sfârșise,

iar o schimbare în rău a sorții Germaniei

ajută ideile nebunești ale lui Eckart să ajungă la alte urechi.

În vara lui 1918, Aliații se întâlnesc la Paris,

iar pe 28 iunie, semnează împreună cu Germania un document important.

Tratatul de la Versailles.

Europa e cuprinsă de bucurie.

Dar pentru Germania, tratatul este dezastruos.

Cerea compensații și răzbunare pentru Primul Război Mondial.

Nimeni nu anticipase cât de mult urma să sufere poporul german

din cauza stricteții tratatului.

Germania trebuia să plătească 260 de miliarde de mărci de aur,

echivalentul a 860 de miliarde de dolari în ziua de azi.

O cincime din industria sa a fost preluată de Aliați.

Și a pierdut toate coloniile.

În Europa, au fost forțați să renunțe la 13% din teritoriu

în favoarea țărilor vecine.

Aproape șapte milioane de germani și-au pierdut cetățenia

și au fost asimilați de alte națiuni, ca Polonia și Cehoslovacia.

Naționaliștii ca Dietrich Eckart nu puteau accepta

ca Germania să fie tratată așa.

Pentru ei, era o rușine națională.

Mândra Germanie a lui Eckart,

puterea industrială a Europei, fusese schilodită.

În august 1919, prinde formă un nou guvern democratic, Republica de la Weimar,

pentru a înlocui conducerea autocrată a kaizerului și a generalilor săi.

Dar lui Eckart îi pare slab

și dominat de evrei și de politicieni liberali.

Decide că partidul său trebuie să-i înfrunte.

Dar pentru asta, are nevoie de cineva care le poate vorbi oamenilor,

un lider care să inspire.

Eckart a folosit de mai multe ori în scrierile sale cuvântul Mesia.

Avea o idee pentru o Germanie regenerată,

dar cum s-o împlinească?

Ne trebuie un Mesia!

În mod tradițional, liderii erau oameni cu pedigri,

dar în acele momente, toți își doreau

un nou tip de lider politic…

UNIVERSITATEA ABERDEEN

…care nu putea fi o figură cunoscută.

Eckart a scris faimosul său poem în 1918,

în care descrie o figură pe care o numește

Cel fără nume sau Cel măreț,

care este un soldat german cu ochi pătrunzători,

care va veni și va salva Germania.

12 SEPTEMBRIE 1919 BERĂRIA STERNECKERBRÄU

În toamna lui 1919, la întâlnirea Partidului Muncitorilor Germani,

un spion se ascundea prin mulțime.

Fusese de armata germană să raporteze ce vorbeau.

Dar tânărul simte că opiniile anticomuniste și antisemite

coincid cu ale sale.

În loc să-i spioneze…

ISTORIC ȘI AUTOR

…vede că vorbesc pe limba lui.

Inspirat, renunță să mai ia notițe și începe să vorbească mulțimii.

Și-a dat imediat seama că vocea lui era convingătoare.

S-a făcut liniște în berărie.

S-a ridicat și a vorbit, iar toți erau impresionați de el.

Un om care vorbește cu atâta pasiune și cu atâta venin.

Numele lui era Adolf Hitler. Eckart este fascinat.

A sărit pe mese

și a ținut un discurs plin de avânt.

Eckart a realizat imediat că acesta este omul pe care îl căuta.

E omul care îi va duce mai departe.

În Hitler, Eckart l-a văzut pe cel care va duce mesajul spre oameni,

care va răspândi idealurile ariene dincolo de elita metropolitană,

inspirând poate chiar o întreagă națiune.

Când s-au cunoscut, atracția a fost reciprocă.

Eckart s-a folosit de ideea de Mesia

și a spus în cuvinte mai puțin dramatice

că Hitler este un vizionar, un om care îi poate conduce.

El poate face ceea ce alții nu pot.

S-a împrietenit cu Hitler,

deși erau foarte diferiți.

Eckart era un bon viveur, fuma și bea,

iar Hitler nu era interesat de așa ceva.

Lui Eckart i-a plăcut că Hitler era un soldat obișnuit,

dar era un om care putea articula clar idei

pe care Eckart nu le putea transmite la fel de ușor.

Eckart n-a fost singurul captivat de Hitler.

În mulțime se afla un tânăr student la Universitate, Rudolf Hess.

Rudolf Hess era foarte tânăr, ușor impresionabil.

Când l-a văzut pe Hitler, i-a sorbit fiecare cuvințel.

Dintr-o familie bogată,

Hess fusese un soldat curajos și disciplinat în război.

Și el se refugiase în politica mitică a Societății Thule.

Când l-a auzit pe Hitler vorbind, a fost vrăjit.

S-a dus la iubita lui și i-a spus că a văzut un om…

I-a povestit cât de mult i-a plăcut Hitler.

A făcut o descriere lungă a talentului a carismei

și a însușirilor mesianice ale acestui bărbat.

E începutul a ceea ce aproape a devenit poveste de dragoste.

Hess a fost unul dintre primii discipoli ai lui Hitler

și un membru fondator al cercului său intim.

Dar i se vor alătura și alții.

Printre ei, e fiul unui profesor, un tânăr de 19 ani.

Numele lui e Heinrich Himmler.

Himmler împlinise 18 ani în ultimele zile ale Primului Război Mondial

și voia cu disperare să arate că e soldat.

Dar era prea târziu.

Una dintre marile frustrări ale lui Himmler

a fost că fusese prea tânăr ca să poată lupta.

Asta îl frustra foarte mult.

Avea ambiții militare ascunse.

Himmler, care scria cu înfrigurare în jurnal și colecționa timbre,

fusese un copil bolnăvicios.

Himmler era un tânăr destul de ciudat.

Nu era sociabil…

Cred că am putea spune că era reprimat sexual.

Avea un complex de inferioritate

pe care îl depășise devenind foarte agresiv.

Era distrugător în abordarea sa cu oamenii.

Încercând să-l țină pe Himmler departe de probleme,

tatăl său l-a trimis să studieze agricultura la Universitate.

Dar capul lui Himmler era plin de aceleași mituri și monștri

ca ai ocultiștilor Eckart și Hess.

Iar abordarea lui în agricultură era diferită de a colegilor săi.

Himmler era o figură misterioasă.

Iubea misterul. Iubea ocultul.

Iubea legendele.

Una dintre obsesiile lui Himmler

era ideea de But und Boden, sânge și pământ.

Societatea germană avea să se întoarcă la rădăcinile sale

și avea să devină o economie mai degrabă agrară,

dar rasa ariană va fi din nou pură biologic.

În acest fel, Germania ar fi devenit foarte puternică

și ar fi creat un imperiu.

Pentru un tânăr ca Himmler,

aceste idei cvasimitologice, rasiale și biologice

sunt foarte atrăgătoare,

iar el va rămâne toată viața îndrăgostit de ele.

Curând, acest soldat aspirant

avea să-l întâlnească pe cel care-i va împlini visurile

și îi va da ocazia să lupte pentru ideile lui nebunești.

Pentru moment, acel bărbat e departe de a fi complet.

Deși Eckart credea că Hitler era mântuitorul pe care îl profețise,

și-a dat seama că tânărul

era un diamant brut care trebuia atent șlefuit.

Eckart a devenit mentorul lui Hitler, cum am spune acum.

Eckart l-a îmbrăcat pe Hitler, ca să pară respectabil.

I-a dat cravată, cămașă, un costum bun și un pardesiu.

Și apoi l-a plimbat pe la diverși susținători bogați, spunându-le:

„Iată, acesta este cel care va elibera Germania și ne va conduce!”

Dar Eckart descoperea deseori că diamantul era greu de lustruit.

Da, puteai să-l îmbraci și să-l piepteni,

dar când era la petreceri sofisticate,

începea să țină discursuri împotriva evreilor, care le șocau pe doamne.

Și se îndopa cu mâncare, pentru că era sărac și înfometat.

Dar nu avea deloc maniere.

Încetul cu încetul, Eckart l-a rafinat pe Hitler

iar cei doi, deși îi despărțeau peste 20 de ani, devin apropiați.

Relația e de profesor-elev. Sau de tată-fiu.

Între ei exista un sentiment frățesc.

Cu Hitler instalat ca noul șef al propagandei partidului,

cei doi încep să rafineze teoriile și credințele mișcării.

Împreună, sunt o echipă formidabilă.

Hitler și Eckart se completau perfect.

Deși Eckart nu era un bun orator,

era un scriitor și un teoretician bun.

În schimb, Hitler…

Gândurile îi fugeau, nu scria prea bine…

Eckart putea lua cuvintele lui Hitler,

le lustruia, le ordona, i le dădea înapoi,

iar Hitler le putea spune și le putea declama

în stilul său oratoric puternic care fermeca publicul.

A mers foarte bine.

Naziștii jurau să recupereze pământurile furate de Tratatul de la Versailles

și să oprească plățile uriașe pe care Aliații le cereau.

Genialitatea constă în simplitate.

Sunt ușor de reținut.

De aceea, atrag multă simpatie politică.

Eckart le-a oferit strigătul de luptă.

Deutschland erwache! Germania, trezește-te!

Iar partidul a primit o nouă emblemă,

pe care misticii din Societatea Thule o considerau de origine ariană.

Svastica.

Mișcarea este rebotezată

Partidul Național-Socialist al Muncitorilor.

Partidul nazist se născuse.

Mișcarea prindea încet avânt,

iar oamenii puternici au început să-i observe.

Oameni cum ar fi căpitanul Ernst Röhm.

Pentru naziști, Röhm,

încă ofițer în armata germană,

putea fi un atu important.

Avea acces la oameni și la arme.

Röhm era un soldat decorat în Primul Război Mondial.

Câștigase multe medalii pentru curaj.

Iubea războiul.

Iubea armata, iubea lupta și iubea conflictul.

Credea că nu-ți poți atinge scopul decât prin violență.

Dar, sub Tratatul de la Versailles,

armata lui Röhm fusese redusă la numai 100.000 de oameni,

iar Aliații le confiscau și le distrugeau echipamentele.

Așa că Armata l-a pus pe Röhm să creeze grupuri paramilitare secrete

și să adune arme.

Röhm construia o bază formidabilă.

Era traficant de arme.

Așa și-a câștigat porecla de rege al mitralierelor.

Iar Röhm se folosea de teamă și de violență ca să-și facă treaba.

Era un om foarte neplăcut. Era un golan

și era dependent de putere și de autoritate.

Röhm e inevitabil atras de mesajul nazist

și de carismaticul lor purtător de cuvânt,

dar relația sa cu Hitler nu e o poveste de dragoste.

Pentru el, Hitler e doar mijlocul către propriile sale scopuri.

E ofițer. E căpitan.

Se considera deasupra lui Hitler.

Hitler trebuia să-l asculte.

La început, partidul nazist nu-l considera pe Hitler un lider,

ci ca portavoce.

Era omul care aduna susținerea.

Pentru cineva ca Röhm,

care era o figură foarte importantă,

era mijlocul perfect.

Röhm s-a alăturat mișcării. L-a susținut financiar pe Hitler

și l-a prezentat ofițerilor superiori patrioți.

Partidul creștea, dar dacă voiau să facă ceva,

era nevoie să iasă din berării.

În decembrie 1920, Eckart și Röhm văd o ocazie

de a transmite mesajul nazist pe străzi.

Au strâns fonduri și au cumpărat săptămânalul Societății Thule.

Primă tentativă de a face propagandă de masă,

o unealtă pe care naziștii vor învăța s-o folosească eficient.

PARTIDUL ADEVĂRULUI

Völkischer Beobachter e un exemplu clasic

al modului în care naziștii se foloseau de presă.

Ziarul avea titluri mari,

avea articole captivante și imagini puternice.

Orice redactor de ziar știe că sunt unelte puternice.

Momentan, Hitler e, oficial, doar purtătorul de cuvânt,

dar Eckart, instalat ca redactor-șef al ziarului,

se grăbește să împărtășească viziunea lui despre acest Mesia al Germaniei.

Hitler nu se considera un Mesia. Se credea Ioan Botezătorul.

Credea că Mesia va veni mai târziu.

Dar Eckart îl descria pe Hitler der Kommenden Grossen,

cel măreț care va veni.

Îi atribuia puterile mistice

ale unei căpetenii teutonice ariene mitice.

A captivat imaginația cititorilor săi,

dar și Egoul lui Hitler.

A început să înțeleagă, încurajat de Eckart,

că ar putea fi cel care va salva Germania.

Hitler a început să se vadă pe sine

ca o persoană cu puteri aproape divine.

Eckart nu era singurul nazist care îl vedea pe Hitler așa.

Devotatul Rudolf Hess făcea tot ce îi cerea Hitler.

Hess e unul dintre cei din mișcare

care ar putea fi descriși ca adulatori.

Avea o nevoie să admire, să respecte și să aduleze.

Hitler părea distant și rece,

dar asta nu-l îndepărta pe Hess.

Îl făcea să pară mai atrăgător. Mistic.

Hess era aproape îndrăgostit de Hitler.

Era fermecat de el.

Era ca un cățeluș. Era afectuos.

Înțelesese deja că va trăi în umbra acestui bărbat

și își dorea această viață.

Puțin după articolul lui Eckart, Hess a început să-i spună lui Hitler

conducătorul, der Führer.

Führerul lui Hess urma să se transforme.

În iulie 1921, partidul nazist era în criză.

Eckart aflase că liderul oficial al partidului, Anton Drexler,

căuta o unire cu alte grupuri politice.

Hitler a înnebunit de furie.

De ce să lase manifestul lor să fie poluat de alte partide?

A demisionat imediat.

Dar în secret, Hitler nu voia să le întoarcă spatele naziștilor.

A fost o mutare foarte inteligentă.

A demisionat ca să revină la putere.

Cum? A spus:

„Ori mă susțineți, ori vă descurcați fără mine.”

Știa bine, ca orice negociator bun,

că are un as în mânecă.

Știa că partidul îl va susține.

Prin Dietrich Eckart,

Hitler a cerut să fie numit șef cu puteri dictatoriale.

Eckart a transmis partidului ultimatumul lui Hitler și l-a supus la vot.

Cu o majoritate copleșitoare, 543 la 1,

l-au demis pe Drexler și l-au numit pe Hitler liderul lor.

Eckart îi dăduse lui Hitler controlul total asupra partidului.

Dar avea să regrete.

Naziștii erau încă o organizație mică.

Pentru a-și împlini planul de a prelua puterea cu forța,

aveau nevoie de mai mult decât cuvinte. Aveau nevoie de o armată.

Nu uitați că, în acele vremuri, politica din Germania era foarte violentă.

Ernst Röhm a început să creeze forța paramilitară a partidului,

așa numita Secțiune Sportivă.

În toamna lui 1921 avea 300 de oameni

și un nou nume, Secțiunea Furtunii, Sturmabteilung.

SA-ul lui Röhm evacua scandalagiii și intimida adversarii politici.

Dar nu erau disciplinați. Aveau nevoie de un lider.

Ca ofițer, Röhm nu reușea să-i strunească.

Ca la comandă, omul perfect pentru asta s-a întors în München.

Renumitul erou de război Hermann Göring se întorsese,

iar ambițiosul pilot de vânătoare a ales cauza

care putea să-i ofere puterea și influența pe care le dorea.

Göring s-a gândit să se alăture partidului.

Era o mișcare mică, iar el putea fi mare în ea.

Göring nu credea discursurile extremiste ale lui Hitler.

Era dispus să treacă peste obiecțiile morale

în schimbul puterii și recunoașterii.

Nazismul era un mijloc de a avansa pentru el.

Își vedea propriul interes.

Voia o Germanie ca el.

La o zi după ce l-a văzut pe Hitler vorbind, s-au întâlnit.

Göring a înțeles ce putea să-i ofere lui Hitler și partidului nazist.

Era o vedetă. Era cunoscut.

Oamenii îl venerau pe Göring. Era bine să fie în echipa ta.

Împreună cu ceilalți membri ai cercului intim,

voiau să înceapă să scoată partidul nazist din umbră.

Hess recruta mai mulți membri,

iar Röhm îi instruia în secret.

Göring și-a propus să transforme Sturmabteilung într-o forță formidabilă.

Göring era cu siguranță un politician apt.

A știut să organizeze trupele SA.

Știa ce face.

Hitler avea să declare:

„I-am dat o gloată dezordonată.

În scurt timp, organizase o divizie de 11.000 de oameni.”

Dar, pe măsură ce stelele lui Göring, Röhm și Hess răsar,

Dietrich Eckart se vede lăsat în afara cercului lui Hitler.

Credea că Eckart devenise o problemă

ca operator politic.

Bea prea mult,

avea multe idei, dar nu făcea mare lucru.

Nu era suficient de revoluționar.

Hitler se plictisise de mentorul său,

iar Eckart a început să bea din ce în ce mai mult.

Eckart a început să se îndoiască de Hitler.

L-a acuzat pe Hitler că are un complex mesianic. Ce ironie!

De ce? Pentru că Eckart era cel care căutase un Mesia.

Acest Mesia apăruse, dar nu era pe placul lui Eckart.

Hitler spune că Eckart era fatalist, pedant și pesimist.

La un moment dat, Eckart s-a întrebat:

„Ce am creat? Am creat un monstru politic pe care nu-l pot controla?”

Și Ernst Röhm trecea printr-o criză.

Începuse să atragă atenția comandanților săi,

îngrijorați de implicarea sa în politica de extremă dreapta.

I s-a dat un ultimatum. Trebuia să aleagă între carieră și partidul nazist.

Röhm a avut de ales între a rămâne în armată

și a încerca să o readucă la fosta ei strălucire

sau să li se dedice naziștilor.

A fost o decizie foarte dificilă.

Pentru moment, Röhm continuă să recruteze luptători în miliție.

Un idealist tânăr și foarte entuziast i-a atras atenția.

Soldatul aspirant Heinrich Himmler.

Legătura cu Röhm îi oferea în sfârșit uniforma.

Ideea că putea fi soldat, unul de jucărie, oarecum,

dar putea fi văzut ca soldat. Asta l-a atras.

Röhm i-a prezentat lui Himmler partidul nazist,

iar în august 1923

a devenit membrul numărul 14.303.

La început, a rămas sub aripa lui Röhm.

Nu existau indicii că avea să fie cel mai criminal și mai antisemit dintre toți.

Jucătorii-cheie sunt în joc.

Acum mai au nevoie de o ocazie să acționeze.

Evenimentele politice i-au ajutat,

când Germania s-a prăbușit în haos economic,

iar hiperinflația a cuprins economia.

O pâine care costa 165 de mărci,

a crescut la peste un miliard în zece luni.

Hiperinflația din 1922-23

a avut un efect traumatizant asupra multor germani.

Peste noapte, averea lor nu mai valora nimic.

Era un an în care mulți germani nu știau ce va urma.

Se va dărâma totul în jur?

Ce se întâmplă? Cum poți salva Germania din această criză?

Guvernul de la Weimar nu are de ales

și oprește plata recompenselor către Aliați.

Ca represalii, trupele franceze și belgiene

confiscă unul dintre puținele bunuri germane,

regiunea Ruhr, inima industrială a țării.

Pentru prima oară, trupele străine sunt pe teritoriul German.

Nimic nu e mai rău decât ocupația.

Pentru germani, care sunt foarte mândri,

cred că a fost o insultă și o umilință.

Pentru Göring și naziști, acesta e un apel la arme.

Condițiile erau perfecte.

Economia se prăbușise,

iar clasa de mijloc era distrusă.

Au simțit că atunci era momentul.

1923 a fost momentul în care au încercat să ia puterea.

Göring știa că timpul trece. Voia să acționeze imediat.

Criza economică afectase visteria partidului,

iar milițiile SA erau nerăbdătoare.

23 SEPTEMBRIE 1923

Röhm trebuia să decidă.

A ales să demisioneze din armată

și să riște totul pe succesul loviturii de stat.

Röhm l-a presat pe Hitler,

insistând că o mare parte a armatei îi susține și nu le va sta în cale.

Au căzut de acord. Era momentul să preia puterea.

Dar cum?

Inspirația le-a venit de afară.

Cel mai de succes fascist din Europa, Benito Mussolini,

preluase puterea în Italia cu câteva luni înainte.

Avea o susținere populară uriașă

și a intrat în Roma cu o miliție de 30.000 de oameni.

Göring a spus că așa e mai bine.

Să nu aștepte susținere electorală.

Să nu aștepte susținerea populației.

El voia să preia puterea, ca Mussolini, iar apoi să o justifice.

Planul era să cucerească mai întâi Bavaria,

înainte să intre în clădirea guvernului din Berlin.

Scopul puciului era să atace guvernul bavarez din München,

cu scopul de a ataca guvernul Germaniei, în general.

Era simplu.

Bavaria era condusă de trei oameni.

De șeful poliției, de cel al armatei

și de prim-ministrul statului, Gustav Von Kahr.

Dacă îi convingeau pe cei trei,

ar fi avut armata și poliția în spate.

Dar era o problemă.

Spre deosebire de Mussolini, Hitler nu era cunoscut în afara Münchenului.

Ca să aibă măcar o șansă,

aveau nevoie de o figură pe care o cunoștea toată țara.

L-au abordat pe generalul Erich Ludendorff,

eroul dreptei germane

și unul dintre marii comandanți din Primul Război Mondial.

Ludendorf era definiția unui general prusac.

Era o figură foarte respectată în Germania.

Când naziștii au aflat că prim-ministrul Von Kahr

avea o întâlnire cu oamenii în Burgerbraukeller,

o mare berărie din München,

și că șefii armatei și poliției bavareze vor fi prezenți,

au știut că trebuie să acționeze rapid.

Când au aflat, naziștii s-au temut că Von Kahr le-o va lua înainte.

Se temeau că Von Kahr va declara independența Bavariei de Germania,

iar naziștii nu voiau așa ceva.

Au decis să acționeze rapid. Acum era momentul.

Göring și-a mobilizat milițiile SA.

El și Hess urmau să atace Burgerbraukeller.

Planul lor era să intre

și să-i captureze pe cei trei dintr-o mișcare.

După aceea, unitățile SA, inclusiv cea a lui Röhm și a lui Himmler

urma să preia controlul clădirilor cheie din tot orașul.

Au așteptat semnalul.

Pentru Göring era clipa mult așteptată.

S-a îmbrăcat frumos, în uniforma militară, cu decorația Max Albastru.

Era un moment important.

Avea ocazia să-și demonstreze talentul militar.

Göring gândea la scară mare.

Credea că e scânteia care va aprinde focul

care va cuprinde Germania.

Pentru ei, membrii cercului intim al lui Hitler,

era momentul mult așteptat.

Știau că e șansa lor să ia puterea cu forța

și să arate lumii de ce sunt în stare.

Göring a ajuns la Burgerbraukeller

cu 100 de soldați din trupele de șoc SA.

În total, 600 de soldați înconjoară berăria.

Trupele lui Göring erau foarte disciplinate

și bine îmbrăcate.

Când au coborât din camioane, în fața Burgerbraukeller,

poliția locală a crezut că sunt soldați adevărați

și i-a lăsat în pace.

A fost o înșelătorie excelentă.

Înăuntru, Gustav Von Kahr se adresa publicului, cum se așteptau.

Șefii poliției și armatei bavareze erau cu el.

Göring și oamenii lui intră pe ușile Burgerbraukeller.

Instalează o mitralieră Maxim la un capăt al sălii.

Puteau să-i ucidă pe toți din sală.

Apoi merg spre centrul sălii

deschizându-i calea lui Adolf Hitler.

Hitler intră cu trupele SA, preia controlul,

trage un glonț în tavan.

Cad bucăți de ipsos și lemn…

Hitler declară că a început revoluția național-socialistă.

Îi duc pe cei trei într-o cameră

și încep negocierile.

Hitler încearcă să-i convingă pe cei trei lideri să i se alăture,

dar ei refuză.

Von Kahr și ceilalți doi nu voiau să facă așa ceva.

Nu voiau să-i spună lui Hitler că îl susțin și că îi sunt alături.

Hitler avea nevoie disperată de puterea de convingere

a idolului național, Ludendorff, dar acesta nu a venit.

Figură majoră, care fusese recrutată

pentru a aduce o notă de rafinament și autoritate,

nu a mai venit.

Hitler îi amenință cu pistolul, dar ei nu cedează.

Hitler își dă seama că el și naziștii lui

nu-i puteau împușca pe toți.

Nu rezolvau nimic.

Totul se destrăma rapid.

Înapoi în sală,

Hess alege adversarii politici pe care să-i răpească

și să-i scoată din oraș.

Iar Göring controlează mulțimea.

Göring încearcă să controleze berăria.

Pentru asta, își arată autoritatea

desfăcându-și tunica și dezvăluind medalia Max Albastru.

A glumit cu ei și le-a spus să fie calmi și să-și bea berea.

În aceste momente îl vedem

pe Göring în cel mai bun și cel mai prost moment.

Berăria era controlată. Röhm a primit semnalul.

Le-a ordonat oamenilor săi să intre în ministerul de război.

Himmler purta cu mândrie fostul steag imperial.

Se spune că reușise să ajungă în spate, ca să-i încurajeze pe alții să înainteze.

Dacă asta arată caracterul lui,

pentru că putem spune asta, el totuși purta stindardul.

Juca rolul soldatului. Făcea ceva foarte curajos.

Acum chiar sunt împreună cu trupele.

În tot orașul, trupele SA se apropie de ținte.

Dar în berărie, Göring nu reușește să păstreze calmul,

iar negocierile lui Hitler sunt blocate.

Într-o încercare disperată,

Hitler ține un discurs pasional,

mințind că guvernul i-a promis susținerea.

În mod uimitor, oamenii îl cred.

Chiar atunci, ca într-o coregrafie perfectă,

sosește Ludendorff.

Ludendorff a avut efectul scontat,

iar liderii din Bavaria sunt de acord să-l susțină.

Puciul nazist prinde formă.

Pe străzi, unitatea lui Röhm și a lui Himmler

preia controlul Ministerului de Război.

Mai multe unități de armată și poliție din München

chiar se alătură revoltei.

Începe să pară că puciul va reuși.

Hitler decide să-i lase pe Göring și Ludendorff acolo

și să-l verifice pe Röhm.

Hitler pleacă din Burgerbraukeller

spre baricade, unde îl găsește pe Röhm.

Îl îmbrățișează și îi spune că au reușit.

Noul guvern de dreapta se formează.

În Burgerbraukeller, atmosfera e mai relaxată,

dar Göring e ocupat să le aducă oamenilor de băut,

iar Ludendorff face o greșeală gravă.

Aparent, Kahr l-a convins pe Ludendorff să-l lase să plece,

Ludendorff l-a pus să-și dea cuvântul că nu va da înapoi.

Von Kahr îl asigură pe Ludendorff că nu-i va trăda.

Trece de soldații beți ai lui Göring și pleacă.

În altă berărie din oraș,

Dietrich Eckart, mentorul lui Hitler,

nu știa de puciul care avea loc.

E cel mai bun exemplu pentru cât de izolat era Eckart.

N-a știut de puci până când a primit un telefon, după miezul nopții.

Un coleg l-a sunat.

„Unde ești? Uite ce se întâmplă!

S-a spart petrecerea. Partidul s-a dus.

Când Eckart află că Von Kahr fusese eliberat,

înțelege pericolul.

Știe că Von Kahr nu e de încredere și exclamă: „Am fost trădați!”

Eckart a avut dreptate. Von Kahr a chemat rapid armata.

Într-o clipă, situația s-a schimbat.

Puciul se blocase și, la răsăritul soarelui,

Göring și restul oamenilor nu știau ce să facă.

În acea dimineață, Eckart a mers la sediul partidului.

Trupele SA strigau sloganul lui: „Germania, trezește-te!”

Dar Eckart, cel care a pornit totul,

fusese lăsat pe dinafară.

Apoi a sosit fostul său protejat.

Automobilul lui Hitler oprește foarte aproape de Eckart,

iar Hitler i-a strigat furios: „Urcă în mașina din spate și hai cu mine!”

A fost ultima oară când cei doi au discutat.

Încercând să revitalizeze puciul, Ludendorff preia inițiativa.

Hai!

Ludendorff a preluat inițiativa și a spus: „Pornim!”

Au pornit spre centrul Münchenului într-o ultimă încercare disperată.

Göring, Hitler și Ludendorff. Erau toți acolo.

Erau braț în braț.

Dar autoritățile îi așteptau.

Göring a fost împușcat în picior și era grav rănit.

Göring a fost împușcat. Nu putea merge. Se târa.

Erau pe o stradă îngustă.

A fost o nebunie. Naziștii erau încolțiți.

A trebuit să fugă.

În degringoladă, 16 naziști sunt uciși și mulți alții sunt răniți.

Hitler abia a scăpat cu viață.

Un glonț a trecut la 30 cm de Hitler.

Puțin mai la dreapta și istoria ar fi fost cu totul alta.

Eckart se uită cum omul creat de el,

Cel Măreț, fugea ca scape.

Puciul se terminase dezastruos.

Grav rănit, Göring fuge în Austria.

Exilat din propria țară, căutat…

Visul lui era spulberat.

Și Rudolf Hess a fugit în Austria.

Iar Himmler s-a întors la mama lui.

Nu era suficient de important încât să atragă atenția.

Röhm s-a predat și a fost închis alături de Hitler.

Puciul a fost un eșec. Cercul intim era rupt.

Partidul fusese desființat, iar Führerul era închis.

Nimeni n-ar fi crezut că vor ajunge din nou la putere

și că vor împinge lumea într-un război total.

Împreună, au învățat o lecție importantă.

Politica revoluționară nu funcționa.

Ca să poți submina democrația, trebuia să fii democratic.

În anii următori, puciul ratat a fost rescris în folclorul nazist

ca o luptă triumfală.

A fost glorificat.

Și toți membrii cercului intim al lui Hitler care au fost acolo,

își consolidaseră locul în cercul intim.

Puciul a creat o legătură de sânge

între viitoarele figuri majore ale celui de-al Treilea Reich.

Dar Dietrich Eckart n-a trăit să vadă cel de-al Treilea Reich.

La șase săptămâni după puciul ratat, era pe moarte.

Anii lungi de abuz de alcool și-au spus cuvântul.

Ultimele lui cuvinte au fost profetice.

„Urmați-l pe Hitler! Va dansa, dar eu am scris muzica.

Nu mă plângeți.

Am influențat istoria mai mult decât oricare alt german.”

Acesta era Eckart.

Se descria ca păpușarul.

El era omul din spate, arhitectul Germaniei ce avea să vină.

Moartea timpurie a lui Eckart

a pus capăt primului act dramatic al mișcării naziste,

dar moștenirea rămâne.

Eckart nu a mai aflat asta.

Dar, cel puțin în public, Hitler l-a respectat

ca pe un membru permanent al cercului intim.

I-a dedicat primul volum din Mein Kampf lui Eckart

și l-a numit tatăl spiritual al național-socialismului.

Eckart a murit, dar ideile lui n-au murit odată cu el.

Desigur, ele au fost purtate

de Hitler și de cercul său.

Și au dus lumea aproape de dispariție.

Cercul intim al lui Hitler nu se oprește aici.

Subtitrarea: Mihai Crăciun