Original subtitles

În orice caz, fața e familiară dintr-un milion de fotografii.

În toată lumea, chiar dacă nu l-ai văzut vreodată dansând,

îi știi numele:

Rudolf Nureyev.

Pregătiți-vă.

Unu,

seconde.

À la seconde.

Așa.

À la seconde.

Și cinci.

Apoi plié.

Și îndoim.

Și etalăm,

și deschidem, coborâm.

E destul de dificil să dansezi, să știi.

E nevoie de angajament și pasiune.

Asta îl ajută pe Nureyev să fie un dansator așa special.

E total implicat, cu o pasiune fantastică, în munca sa.

A spus cândva:

„De fiecare dată când dansezi,

ceea ce faci trebuie stropit cu sânge. ”

E o exprimare metaforică, dar spune multe despre el.

Vorbea despre dansul pe scenă.

Înainte de a ajunge pe scenă ca dansator,

e doar această rutină a antrenamentului.

Zi de zi.

Săptămână de săptămână.

An de an. Nu încetează niciodată.

Nevoia aceasta de a exersa tot timpul nu încetează niciodată.

Din nou, a fost citat spunând:

„După trei zile de pauză, spatele,

picioarele, chiar și coloana încep să se deterioreze.

După o săptămână, picioarele îmi tremură la bară.

Aș leșina. ”

Passé.

À la seconde.

Și passé.

Arabesque.

Întindeți.

Rond de jambe.

Spatele, atitudinea.

Pare ușor?

E amăgitor.

Mușchii trebuie să fie făcuți să lucreze exact cum vrei să lucreze.

Repetiția, micile mișcări, cresc gradual controlul asupra corpului

și fac posibile lucrurile mari, dificile, pe scenă.

Exact ca un sportiv,

un dansator se întinde treptat, până la limita capacității sale.

Apoi încearcă să le depășească.

Echilibru, control, forță.

Despre asta e vorba.

Acesta e scopul antrenamentului.

Fără ele, dansatorul nu poate face nimic.

Doi și trei.

Și unu, doi, trei.

Și lateral. Și pas de bourrée, și trei.

Unu, plié.

Și cinci.

Unu și doi.

Lateral.

Și unu, plié. Pas de bourrée.

Unu și spate și bam.

Excelent pe partea stângă. Pentru dreapta, înapoi.

- A fost un pic... - Prea...

- Nu e bine? - Urmează partea dreaptă.

Plié spre spate...

À la seconde.

Spre spate, bine.

Dreapta și înapoi.

După antrenament, repetiția.

În acest caz, faimosul balet vechi La Sylphide, care datează din 1830.

A fost transmis de atunci, de la o generație de dansatori la alta.

Chiar și gesturile mimate tradiționale, ca acesta.

Nureyev, el însuși producător al multor balete

și perfecționist în tot ce face,

știe importanța de a reda corect fiecare detaliu.

Astăzi, chiar și în viața lui ocupată, își face timp să creeze coregrafii noi.

Și să transmită altora din tradițiile pe care le-a învățat.

Mai mult écarté.

Mai larg.

Mai mult écarté.

Piciorul greșit. Cu piciorul greșit!

Unu, doi, trei.

Nu e bine, nu e corect.

Putem să facem tam-tam?

Da.

Picior față deschis.

Deschideți.

Unu, doi...

Unu, doi, trei. Unu...

Poți repeta?

Și...

Scuze.

Împreună.

Conduci tu...

Și...

Unu, doi... Unu, doi, trei. Unu...

Unu, doi...

Unu.

Și unu, doi, trei.

Putem repeta de la fermée?

Cu brațul... piciorul.

- În același loc. Condu. - Da.

Din nou.

Condu. Și...

Gata. Și unu, doi, trei.

Unu...

Jos!

Așezați-vă.

Unu și cazi.

Sus.

Și acum...

Unu.

Și... jos!

Doi.

Da.

OK?

Unu și, până la doi, toate trebuie să fiți în poziție.

În La Sylphide, imaginea unei sirene, a unui spiriduș aerian

îi apare în ziua nunții unui tânăr fermier scoțian.

El se îndrăgostește imediat de ea, își părăsește mireasa și familia

și o urmează în pădure, unde dansează alți spiriduși ca ea.

Dar scena lor vrăjită împreună are un destin scurt

și, la sfârșitul baletului, el va fi lăsat singur și dezamăgit.

Nureyev și Carla Fracci dansează în scena iubirii din pădure.

Aici începe și se termină totul.

Într-un vestiar de teatru.

Arată cam la fel peste tot în lume.

Un loc unde să-ți atârni hainele, un loc unde să stai.

O oglindă să te machiezi pentru scenă.

Fără decorațiuni.

Fără strălucire.

Un dansator ca Nureyev e obișnuit

să se afle în vestiare ciudate.

Poate e din cauză că provine dintr-o familie de tătari:

o rasă faimoasă de secole pentru războinicii și nomazii săi.

Ba chiar s-a născut pe drum, într-un tren.

Și uneori pare că nu s-a oprit niciodată din călătorie.

Mai întâi la Leningrad, unde a învățat să danseze,

iar de atunci, în toată lumea.

Oriunde există o audiență ce-i așteaptă interpretarea.

Trebuie să danseze tot timpul.

Îi place să danseze tot timpul.

A spus: „Cel mai bine dansez când sunt obosit.

Apoi, dacă sunt deja în vrie, știu că va funcționa.

Pur și simplu mușchii mă vor asculta. ”

Hainele în care repetă un dansator nu sunt menite să fie strălucitoare.

Ce contează este să-ți țină mușchii încălziți.

Nureyev e captivat de baletul clasic,

de balete ca La Sylphide sau Frumoasa din pădurea adormită.

În fond, a fost instruit la Kirov, cea mai mare școală clasică din lume.

Aceste balete sunt valoroase în sine,

dar și ca punct de plecare pentru evoluția dansatorilor și coregrafilor.

Ca dansator, Nureyev vrea să fie văzut și în opere moderne.

Coregraful american Glen Tetley a creat baletul Field Figures,

o operă foarte modernă,

pe muzica lui Stockhausen, compozitorul avangardist.

Și i-a predat personal lui Nureyev rolul principal.

Tetley a explicat că a fost fascinat de distanțele atent apreciate

pe care toți le permitem inconștient între noi și alți oameni

și de apărarea instinctuală a propriului teritoriu,

o parte din moștenirea noastră animală.

În Field Figures a folosit această idee ca punct de plecare

pentru mișcarea ce explorează tranzițiile dintre mișcări,

nu pozițiile fixe, mărețe, obișnuite în baletul clasic.

Spunea adesea la repetiții:

„Știi pașii dintre arabesque, jeté, pirouette?

Încearcă să le faci ca și când nu sunt tranziții. ”

Altă trăsătură neobișnuită în Field Figures este

că Tetley a vrut ca balerinii să nu-și vadă mișcările,

ci să le audă și să reacționeze sau nu.

Asta creează o relație neobișnuită și fascinantă.

Pe când în baletul clasic

dansatorilor le este permisă rar implicarea fizică totală,

Field Figures începe ca în această repetiție cu Deanne Bergsma,

cu protagoniștii implicați cât mai intim posibil.

Când ajungem aici, pășim la dreapta?

Fiecare coreograf modern are propria abordare

și propriul mod de a folosi dansatorii.

Ideea lui Tetley în Field Figures a fost să exploreze anumite tipuri de mișcări.

Să vadă, să aplice o pauză vizibilă.

Să creeze echilibrul ca stare constantă, nu ca verticalitate înfricoșătoare.

Și, mai presus de toate, să pună accent pe continuitate.

Durează ca dansatorii și audiența să accepte alte forme de mișcare

și alt fel de muzică.

Trebuia studiat de la început, ca și cum te-ai întoarce la școală.

Nureyev a spus că ce a fost minunat

a fost experiența efectivă de a lucra direct cu Tetley.

O remarcă a lui Tetley despre Field Figures

a fost că a folosit imagini de animale,

ca să-i stimuleze pe dansatori să se miște mai profund.

Păsări, șerpi, maimuțe.

Poziții de etalare și de supunere.

Tipare de definire a limitelor.

A vrut ca mișcarea să crească organic

în contextul ales arbitrar

și să-și dezvolte propriile relații și tensiuni în acest timp.

Formarea a avut loc în Anglia, nu în Rusia.

Aveam bagajul de cunoștințe,

dar cum să le folosesc am învățat în Anglia.

Și mi-am petrecut majoritatea anilor de dansator în Anglia.

Deci, înseamnă mult pentru mine.

Dar să spun, de exemplu,

că Londra e casa mea sau Franța sau Paris, Italia sau Milano,

ori Viena, nu pot spune asta.

Eu trăiesc în valize.

Și singurul meu pământ e munca mea în acest moment.

Cel mai mare noroc al meu a fost s-o întâlnesc pe Margot.

L-am invitat să-și facă prima apariție în Anglia la un matineu caritabil.

A fost un moment foarte emoționant.

Pe atunci, Rudolf era foarte nerăbdător să dansez cu el.

Nu-l întâlnisem deloc și toate negocierile au fost prin telefon.

Dar m-am gândit: „Nu l-am văzut niciodată pe băiatul ăsta.

E de două ori mai tânăr și de ce insistă să dansez cu el la acest matineu? ”

Cumva nu am dansat cu el la reprezentația aceea,

dar, la următoarea lui apariție în Anglia,

am dansat Giselle cu el și tot timpul de atunci.

Am dansat mult împreună.

Sunt foarte fericită că am acceptat în final să dansez cu el,

fiindcă am câștigat mult din asta.

Cred că e complex și foarte simplu.

Și întotdeauna interesant.

Adesea e foarte amuzant

și, ca să nu mai spun, nu m-aș fi plictisit niciodată cu el.

Avea multe schimbări de dispoziție.

Uneori rele, dar nu foarte grave.

Nu face dinadins.

E serios atunci, dar, în cinci minute, îi trece.

Deci caracterul lui poate părea că are laturi rele în aparență,

dar multe nu cred că sunt importante.

Margot Fonteyn și Nureyev repetă Marguerite și Armand,

un balet creat pentru ei

de Sir Frederick Ashton.

- Pe bune? - Da.

Am un cadru excelent cu ea fugind, evitând.

Am un caracter foarte romantic,

deci sunt atras în mod natural de eroine romantice.

Iar Marguerite Gautier este un personaj care m-a fascinat întotdeauna.

Și am citit mult despre ea.

Apoi, din întâmplare, am auzit această sonată a lui Liszt,

într-o zi, la radio.

Și am stat și am văzut tot

ce putea fi cuprins în această muzică.

Margot mi-a părut personificarea lui Marguerite Gautier.

Rudolf mi-a părut personificarea lui Armand.

Cred că Fred a avut un ochi bun pentru reprezentare.

El e un om pasional, iar Armand era un om pasional.

Sunt acuzat des că asta a fost doar un stimulent pentru doi interpreți de top,

și am zis: „Și ce e rău în asta? ”

Sarah Bernhardt a avut multe stimulente scrise pentru ea

și au fost foarte reușite.

A fost excelentă în Dama cu camelii.

Nu-mi imaginez că m-aș fi putut simți mai bine

interpretând sau cântând rolul.

E minunat să-l dansez.

Și, desigur, să-l dansez cu Rudolf.

Nu mi-aș fi putut imagina să-l dansez cu altcineva.

Cred că Armand trebuie să fie Rudolf.

A fost un moment foarte important,

aș spune, primul balet cu coregrafia creată pentru mine.

Nu am vrut deloc să fie o chestie realistă.

Am vrut să fie mai degrabă...

o evocare poetică.

În ultimele momente ale vieții,

Marguerite, o curtezană cunoscută ca Dama cu camelii,

pe moarte din cauza tuberculozei,

retrăiește, într-un vis delirant, povestea pasiunii ei pentru Armand.

S-au cunoscut la o petrecere

și s-au îndrăgostit la prima vedere.

Își amintește cum și-a părăsit bogatul protector

și a plecat să trăiască fericită cu Armand la țară.

Până în ziua când a venit tatăl lui Armand

și a implorat-o să-și părăsească iubitul,

ceea ce ea a făcut, fără să-i spună de ce.

Înțelegându-i greșit motivele, Armand a urmărit-o și a insultat-o public,

aruncându-i bani în față.

Zace singură, muribundă.

Dar Armand află adevărul, în sfârșit, de la tatăl lui,

și se întoarce la timp ca Marguerite să moară în brațele lui.

Unul din lucrurile de care Nureyev e cel mai mândru în cariera lui

este parteneriatul lui cu Fonteyn.

A spus: „Dacă nu există înțelegere și încredere între tine și parteneră,

nu prea contează cât de bine dansezi.

Dar, când dansez cu Fonteyn,

avem un singur scop, o singură viziune.

Nu există nicio separare. ”

Era încântat întotdeauna să danseze și cu alții,

să se compare cu altă personalitate, cu alte puncte de vedere.

Când apare șansa să încerce ceva nou,

e întotdeauna nerăbdător.

Cariera unui dansator e scurtă.

Trebuie să danseze.

Nu e bine să stea să aștepte.

Desigur, între noile provocări, se întoarce întotdeauna la baletul clasic.

E baza pentru toate celelalte dansuri.

De fapt, contează așa mult,

că a produs propriile sale versiuni originale

ale marilor balete clasice rusești cu care a crescut.

Balete precum Lacul lebedelor,

Frumoasa din pădurea adormită,

Spărgătorul de nuci,

Don Quixote,

Raymonda și altele.

Acum, în culise, Nureyev și Lynn Seymour se pregătesc să danseze

clasicul pas de deux din ultimul act din Frumoasa din pădurea adormită.

E acel moment înainte de orice spectacol al unei opere familiare sau noi,

când tocitul zilnic și repetițiile își găsesc justificarea.

Munca grea nu s-a sfârșit.

De fapt, cea mai grea parte începe când dansatorul pășește pe scenă.

Dar acum, în fața unei audiențe, opera este transformată

și devine propria-i recompensă.

Indiferent ce balet a dansat în seara aceea,

vine momentul când se termină tot.

Când se poate elibera treptat de tensiune,

se poate bucura o vreme de o viață privată, ca oricine.

Dar nu mult timp.

Mâine rutina va începe din nou.

Ce își spune lui însuși?

„Poți arăta imperturbabil pe scenă,

dar a fost nevoie de atâta efort pentru pregătire.

Desigur, există compensații, aplauze și laude.

Dar recompensa propriei satisfacții...

nu vine prea des.

Cu toate astea, viața e propria muncă.

Nu există nimic altceva.

În timp ce lucrez,

sunt mulțumit. ”

„Asta e, pur și simplu.

Trebuie să crezi în ceea ce faci.

Dansul e ceea ce fac.

E viața mea. ”

Subtitrarea: Carmen Grigore