Original subtitles

Aici dorm. Asta e camera mea.

CARLOS ALCARAZ NE-A PERMIS SĂ-L URMĂRIM ALĂTURI DE FAMILIE ȘI DE ECHIPĂ,

ÎNTR-UN SEZON DECISIV DIN CARIERA SA.

După turnee, aici mă retrag.

E oaza mea de liniște.

Aici e hobby-ul meu, adică pantofii sport, după cum vedeți.

Mai trebuie loc.

E cam mic acesta, dar mă descurc.

Poate unii o să întrebe unde sunt trofeele. Iată-le!

Am câteva importante aici.

De la US Open, din 2022.

Are doar 19 ani

și a devenit campion la US Open!

Cel mai tânăr număr unu din istorie.

Celelalte sunt în sufragerie.

Cel de la Wimbledon.

Ăsta e special. Aici sunt toți campionii.

Federer, Federer, Federer, Federer, Nadal.

Federer, Nadal, Djokovic, Federer, Murray, Djokovic, Djokovic, Murray,

Federer, Djokovic de trei ori. Și hop, am apărut și eu!

„Ce naiba se întâmplă aici?”

Bucuria de a câștiga la Wimbledon,

trăită de foarte puțini tenismeni, de cei cu adevărat geniali.

Mă consider un tip normal.

Nimeni nu gătește ca mama pe lumea asta, vă spun eu.

Dar aș vrea să fiu cel mai bun din istorie.

E visul meu, dar ce contează de fapt e să mă simt bine.

Asta mâncăm.

Ca să joc bine,

am nevoie de relaxare alături de cei dragi.

Rămâi tot fratele meu mai mic și te altoiesc dacă e nevoie.

Nu e compatibilă cu performanța, dar e necesară.

Mâine am o conferință de presă.

Are un mod aparte de a aborda munca și sacrificiul.

Când ai plecat, am zis că nu e momentul,

dar mi-ai răspuns că trebuie.

E total diferit și mă întreb adesea

dacă poate fi cel mai bun din istorie.

Ia zi, poți concura în starea asta?

Dacă îți pare prea mare sacrificiul,

sigur nu vei reuși, fiindcă psihicul te va învinge.

În mijlocul terenului! Ce caut?

La final de sezon, Carlos e la capătul răbdării.

Stai!

Liniștește-te!

Nu aveam forța psihică să rezist atât.

Dacă ies cu asemenea trăiri, mai bine mă las de tenis.

Viața de tenismen e grea, nu? Vrei să fii peste tot, dar nu poți.

Vrea să trăiască exact ca un tânăr de 21 de ani, și e normal.

Carlitos va sări primul.

Cu fundul.

Îi reamintim mereu

că nu e un tânăr obișnuit, deși asta vrea.

Îmi croiesc drumul către titlul de cel mai bun din istorie.

Dar în stilul meu.

CARLOS ALCARAZ: ÎN STILUL MEU

Ospătar!

- Biftec tartar. - Niște scoici.

Mă scuzați… Bună ziua!

Lasă-i-le fratelui tău Álvaro! Îi plac la nebunie.

- Aici. Nu ajung. - Poftim!

- Hai, Sergio! - Te pricepi.

- Marineras! Nu le-am văzut. - Cartofi, carne și supă.

Să afle toată lumea.

Nimeni nu gătește ca mama pe lumea asta, vă spun eu.

O să stau cu ea până la 50 de ani.

Am dreptate, nu?

Dă-mi farfuria!

- Mai sunt rulouri? - Nu, s-au dus.

Le-ai mâncat pe toate? Nu lași nimic, frate!

Mereu termini rulourile. E aiurea.

- Trei. - Nu lași nimic.

- Câte două odată. - Trei, întotdeauna.

E aiurea. Nu lasă nici măcar unul!

Sunt genul de om căruia îi place să stea acasă.

Lucrurile mărunte mă fac fericit.

Acum sunt acasă, iar după-amiază

merg la un prieten la o cafea.

Asta mă face fericit.

Acum mănânci pară. Fructe… Și mango.

Dar, cu toate zilele libere pe care mi le iau după turnee,

nu stau mai mult de două luni pe an acasă.

Vreau să fiu cu prietenii și cu familia,

să am timp liber.

Dar tenisul nu-ți permite asta.

ÎNCEPUTUL SEZONULUI 2024

Trei serii.

Când aveam 15 ani voiam să fiu tenismen, evident.

Dar abia apoi

înțelegi cât e de fapt de muncă.

Așa. Mai tare!

Concentrat!

Nu te gândești la solicitarea fizică

și la cea mentală.

Că nu-ți mai vezi familia…

Mulțumesc mult.

La relația cu presa…

Evident, sunt momente când vreau să iau o pauză,

dar îmi reamintesc că la asta am visat mereu.

Mulțumesc mult.

Relațiile publice, așteptările…

- Carlos! - Și asta.

Carlos!

Trebuie să te ocupi de toate. Nu e ușor.

- Mai avem… - Încă o întâlnire.

Cu cei de la Louis Vuitton.

Apoi ne vedem de turneu.

Alcaraz a pierdut în sferturi la Australian Open,

la primul turneu de Mare Șlem al anului.

Circuitul e solicitant.

Ai turnee nonstop.

Ai multe obligații, dacă îți dorești cu adevărat să faci parte din lumea asta.

Sunt întrebat adesea la interviuri

de ce anume mă tem.

Nu știu ce să răspund.

Dar teama mea acum e că ajung să văd tenisul ca pe o obligație.

Pune-ți-o! Trebuie… Așa.

E bine.

- Strânge nodul! - Da.

Trage așa de el!

Pentru Carlos, nu mai e distracție, o provocare ambițioasă și palpitantă,

ci devine o obligație. Obligația de a câștiga,

de a te trezi dimineața și de a te antrena la maximum.

E o obligație.

E o povară pe care nu cred că a simțit-o până acum.

Facem doi, unu, doi, unu.

Când termini aici, pui o scurtă.

- Bine. - E clar?

Simt că nu sunt eu însumi.

Iar asta îmi provoacă anxietate, frustrare, îndoială.

Mă face să mă întreb dacă asta e viața pe care vreau s-o trăiesc

și dacă îmi doresc cu adevărat să merg mai departe.

Dacă îl etichetăm pe Carlos

și îl punem la treabă fiindcă astea sunt așteptările,

îl vom pierde.

Își va pierde bucuria și ambiția

și în trei ani ar putea renunța la tenis.

INDIAN WELLS, MARTIE 2024

De cum a sosit la Indian Wells,

era foarte serios și îngrijorat.

Era trist.

La Indian Wells părea mult mai încordat,

fără zâmbetul cu care ne-a obișnuit.

Am văzut că suferea și asta trebuia să se termine.

- Ce crosă ai? - 58.

Trebuie să ajutăm sportivul,

ca să nu ajungă într-o situație ca aceasta,

să simtă că nu mai vrea să ia racheta în mână,

că nu merită efortul.

Echipa are un rol important, trebuie să intervină în astfel de cazuri.

M-am pus în locul lui, iar presiunea e imensă.

Trebuiue să scapi de această presiune,

să nu te gândești la meciul important care urmează.

Mamă, ce lovitură!

Jucăm mult golf.

Toți membrii echipei, pe perechi.

- Alberto! - E bine că avem un mulligan.

- Încă o dată! - Da.

Fiindcă sunt filmat!

Era distracție maximă.

Fiindcă… Fiți atenți!

Te așezai să lovești, iar toți ceilalți din spate sperau să greșești.

Iar când ratai, toată lumea…

Făceam asta toată ziua, iar atmosfera era minunată.

Iată și cina!

Un cotlet de porc pe cinste. Ia-l la cină!

Un moment minunat de relaxare.

Asta îl însuflețește mereu.

- Acolo! - E lovitura de pedeapsă.

Mi-a restabilit legătura

cu spiritul meu, cu fericirea mea, cu bucuria distracției.

Hai, colega!

Mă simțeam ca acasă.

- Bună lovitură! - E pe iarbă, nu?

La golf simte sprijinul echipei. E foarte fericit.

S-o vezi pe a doua a lui Álvaro!

I se schimbă expresia.

- Să dai bine, da? - Nu e de glumă cu el.

Dar cum va reintra în competiție?

FINALA

Sunt bucuros doar dacă mă simt bine în afara terenului.

Hai, Carlos!

Și la Indian Wells m-am simțit.

Am scăpat de griji și m-am bucurat de turneu.

- Incredibil! Uimitor! - Ia te uită!

Ce spectacol!

Trebuia să restabilească relația cu tenisul.

Să zâmbească pe teren.

Alcaraz lovește bine, iar Daniil Medvedev nu poate returna.

7-6, 6-1 pentru Alcaraz,

care obține încă o victorie la Indian Wells.

Mulți cunoscuți mi-au scris în mesaje

că se bucură că mă simt bine iar, că zâmbesc pe teren.

Dar, după numai două săptămâni, a survenit accidentarea.

- Câte? - Zece.

- Cât de greu e? - E greu.

- De la zero la zece? - Șase.

Deci la dreapta n-ar trebui să fie mai mult de șapte sau opt, da?

După Indian Wells, am simțit o durere intensă în antebraț.

Bine, unu. Până la capăt. Hai!

Brațul drept, cu care fac totul. Serviciul, voleul, dreapta,

cu care accelerez și care e cel mai solicitat.

Să vedem, întoarce mâna așa!

- Cum e? - E bine.

Bine, bravo.

Când s-a accidentat,

dat fiind că urma imediat Roland Garros,

au început să apară îndoieli în legătură cu forma sa maximă la acest turneu.

Să lucrăm la zonă! O mișcăm normal.

- E camera ta, Álvaro? - Da.

Vedeți? Am dat buzna în camera fratelui meu.

Sunt obișnuit. El e tratat aici,

copiii vin să se joace pe calculator…

Ne certăm mereu. E camera mea.

E mult spus „cameră”, nici măcar nu am ușă.

Mereu găsesc câte un intrus în camera mea.

E un intrus în camera lui.

Aș putea locui separat, dar îmi place să stau cu familia mea,

cu părinții.

Un pic mai dinamic acum, da? Și mergem jos să continuăm.

Carlos e mai mult plecat de acasă și ne adaptăm la programul lui.

Ne pregătim mult la el acasă, ca să nu fie nevoit să călătorească.

E bine așa cu zona lombară.

Kira, vino aici!

- Camera. - Kira!

Kira!

Pune-i un microfon!

- Vrea să se antreneze cu noi. - Nu se uită multe vecine.

Fiindcă sunt geamurile fumurii…

Când mă accidentez, dacă stau acasă nu mă gândesc prea mult la asta.

Dar, dacă aș fi singur în altă parte,

mi-ar fi mult mai greu.

- Hai jos! - Nu…

Pe scări, omule, să mișcăm picioarele. Hai!

Sigur, frate.

De ce să luăm liftul?

- Cum merge? - Bine. Jucăm împreună?

O să joc un pic.

Au deschis un teren chiar lângă casa mea.

Am zis să merg să-l testez un pic.

- Ce braț! - E de la tenis.

Dar tot îl bat.

Partenerul de antrenament era tatăl lui.

Tatăl trebuie să se încălzească.

- Ca să joc câteva mingi? Nu… - Ba da.

Nu mai jucasem de mult cu tata.

Dreaptă, rever, dreaptă.

Alternativ.

Mereu am fost implicat în lumea tenisului. Jucam cu el de când avea 12 ani,

dar, de pe la 13 ani, Carlos ar fi putut să mă învingă.

Fără îndoială.

Când am văzut că încep să mă bată copiii,

inventam tot felul de scuze ca să nu joc.

Le ziceam: „Atât pentru azi.”

- Ultima pe partea aia. - Bine.

Nu l-am învins pe tata.

Nu pot spune asta.

Vino! E în regulă.

Le semnez pe toate, nicio grijă.

Tenisul a fost mereu prezent, prin părinții mei.

Pe Carlos l-am dat de când era mic

la o școală de tenis din orașul El Palmar.

CLUBUL REAL SOCIEDAD, MURCIA

Jocul lui a evoluat fulminant.

Hai! Să vedem jocul de picioare!

L-am antrenat pe Carlitos de când avea cinci ani.

Era genul de copil

care, după numai două demonstrații, prindea orice.

Cros!

Foarte bine. Asta e.

Așa, frate!

Când l-am văzut cu racheta în mână

a fost incredibil.

Avea ceva diferit. Era prea frumos ca să fie adevărat.

O priză excelentă, punea scurte și simțea minunat mingea.

Și avea o dreaptă fantastică. Lovea tare de tot, cu vreo 5.000 km/h.

De când a luat rachetă în mână, la trei sau patru ani,

zâmbea de fiecare dată când avea antrenament sau meci.

Mereu a fost așa.

Vrea să joace tenis,

atâta timp cât se distrează și se simte bine.

Dar toți antrenorii spun același lucru.

„Când venea să joace și să se antreneze, mereu dădea totul.”

De când eram mic,

am vrut mereu să dau totul când am pășit pe teren.

Când nu dau totul și motorul merge la ralanti,

totul e mult mai greu.

După săptămâni de odihnă și de recuperare,

încă mă simțeam aiurea și să îngrijora antebrațul.

- Vreun antiinflamator ieri? - Nu.

Mă gândeam și la următorul obiectiv.

Ce turneu urma? Barcelona.

E turneul pe care-l aștept aproape tot anul.

A venit și ziua testului decisiv.

Mâine, dacă totul merge bine,

te vei încălzi ca în turnee.

Să avem răbdare, să vedem dacă totul merge bine.

Ne antrenam, iar el era îngrijorat.

Ultima serie!

Până la urmă i-am zis: „Carlos, trebuie să lovești normal.”

Altfel, mergem la Barcelona și dezamăgirea va fi și mai mare.

Dar în cele din urmă în care am simțit durerea.

- O simți, nu? - Doare tare.

Sigur.

Problema principală este

că nu joacă la 100%,

fiindcă senzația de disconfort e prezentă și are dureri.

Cum să joace un meci la 300%?

Mereu i-a fost greu să facă față problemelor fizice.

Când începea să aibă crampe

zicea: „Nu am cum să joc, imposibil.”

Spune-ne, crezi că poți concura în starea asta?

După antrenament m-am simțit nasol.

Eram atât de frustrat, încât nu mă puteam abține.

Sincer, a fost foarte greu.

Nu mi-a fost deloc ușor.

ȘASE SĂPTĂMÂNI PÂNĂ LA ROLAND GARROS

Când te accidentezi

și nu poți juca într-un turneu, nu vrei să fii acolo.

I-a fost greu să meargă la Barcelona,

dar trebuie să apari, să fii recunoscător,

să discuți cu lumea.

- Carlos! - Carlos!

Organizatorii investesc mult în promovare și în marketing.

Turneul ar fi avut de suferit în absența lui.

E important să le explici că ai încercat să te recuperezi

până în ultimul moment, ca să fii aici.

Dar trebuie să-ți aloci timpul de care ai nevoie, da?

- Fără grabă. Explică-le, da? - Bine.

Încet, în ritmul tău, dar explică-le totul! Haide!

Obiectivul meu acum e să joc la Madrid,

dar e greu de spus dacă va fi posibil.

Vă mulțumesc.

TURNEUL MUTUA MADRID

Sunt momente și momente.

Uneori întârzii puțin

și s-ar putea să te enerveze, dar…

- Da, mă descurc. - Dar fii prezent azi, da?

Am ieșit cu niște amici la prânz. Am discutat și ne-am cam lungit.

Trebuia să fiu la hotel la ora 16:00,

dar am ajuns la 16:30 să mă schimb.

Am fost foarte supărat pe Carlos.

Și nu fiindcă nu a fost punctual.

Ai grijă la taximetrist!

Pentru mine, era mai mult lipsa de respect față de ceilalți.

Nu pot să accept asta în cazul lui Carlos.

Acum o să ajung primul. Și? Ce se întâmplă?

Chiar dacă ești numărul unu în lume,

nimeni nu trebuie să te aștepte, Carlos.

O să-i întreb dacă trebuie să aștept.

- Nu vei spune nimic. - Glumeam.

- Nu sunt în măsură să comentez. - Exact.

E momentul să plec capul și să încasez loviturile.

Știu. Partea bună e că știu asta.

- Știu în ce situație sunt. - Perfect.

Asta e important.

Până la urmă, e doar un copil

luat cu asalt de responsabilități.

Dar e important să înțeleagă că noi, cei din jurul lui,

îi vrem doar binele.

Carlitos Alcaraz n-a jucat la Barcelona.

Încerci să vii la Madrid sau e clar că vei fi prezent?

Facem tot ce ne stă în putere să-mi revin.

Și, dacă totul merge conform planului, cred că vom fi prezenți.

MUTUA MADRID OPEN APRILIE 2024

Omule!

- Ce faci, frate? Bine? - Ești gata?

- Da. - O să-i zdrobești pe toți?

Îți dai seama.

- Ești bine? - Da, grozav. Am venit să te văd.

La fiecare turneu avem anumite obligații publicitare

și încercăm să fim creativi, ca să fie ceva distractiv pentru Carlos.

I-a plăcut faza cu Topuria.

Pot să-ți dau una? Ar fi imposibil, nu?

- Poate să mă ștergi un pic, dar… - Apoi, nimic. Zero.

Hai! Să vedem ce știi, Carlitos!

Ia de-aici!

- Culcă-l! - Arată-i!

Am fost blând cu tine.

Ia să vedem care-i treaba!

Sunt paralel, da?

Lovești bine.

Am teren de tenis acasă.

Dacă nu sunt accidentat și am timp, îmi place.

Dar ești mereu accidentat.

În ultima vreme, cam des.

La gleznă, iar acum asta…

Hai s-o spunem! Nu vrem să ne mai accidentăm.

- Exact. Doamne ferește! - O poză pentru rețele?

- Bine. - Stați aproape!

SFERTURILE DE FINALĂ

E mai sus, nu? Sau în același loc?

Toată zona aia.

Mă doare. De fapt, mă doare tot corpul.

Aici nu doare.

Să vedem…

Simțeam că nu am scăpat de acel blocaj mental,

de teama de a lovi mingea.

Carlos știa că trebuie să joace 100% împotriva lui Rublev.

Trebuie să lovești mai intens.

Să știi cât să înduri și când să te forțezi.

- Fii isteț! - Da.

- Joc inteligent, da? - Da.

Bine, la treabă!

ALCARAZ CONTRA LUI RUBLEV

Rublev e unul dintre cei mai buni jucători, cu o energie fantastică.

Lovește extrem de puternic cu dreapta.

Iată reverul lui Alcaraz…

Un passing excelent!

Început bun, am luat primul set.

Glumește, nu? Jucăm în regim normal pe dreapta?

A luat primul set, dar nu lovea corect mingea.

Și, deodată,

am simțit ceva în antebraț.

Asta sigur nu făcea parte din plan.

M-am enervat rău.

Afară!

A fost un forehand ciudat, parcă nu avea priza corectă.

Dacă luăm turneul cu dreapta asta, Albert, jur că mă îmbăt.

Aut!

Centru nenorocit!

Campionul are probleme cu loviturile alea ciudate.

Ceva e în neregulă cu tenisul lui.

Evident, trebuia să fac mai mult.

Dar, știind cum e durerea din antebraț,

nu-mi puteam scoate asta din cap.

Nu trece fileul, iar Alcaraz e eliminat.

Cred că, în acel meci, blocajul mental a fost marea problemă.

Mental a fost praf.

Slab.

PATRU SĂPTĂMÂNI PÂNĂ LA ROLAND GARROS

Am mari îndoieli.

- Cu dreapta la 50%… - Nu, normal.

Urmează un Mare Șlem, cu trei din cinci.

Unii pot juca în starea asta.

Dar era speriat.

Și te macină fizic și psihic

să știi că nu ești la 100%.

După acest turneu trebuie să dăm totul.

El avea nevoie de timp.

Dar Roland Garros era aproape

și lucram cu o marjă de eroare infimă.

Salut, Carlos!

Ce faci, omule?

Bine. Fac un duș și apoi…

Ce simți în braț?

Nu știu, omule. Asta mă îngrijorează.

- E aceeași durere localizată? - Nu știu.

Nu-ți face griji!

Nu știu dacă e fix în același loc

sau în altă parte…

Nu știu dacă e de ieri sau de acum.

Îndoiala mă măcina iar.

„Voi mai putea lovi dreapta la 100%?”

„Și când, mai exact?”

La mulți ani de 21 de ani

Să ai o zi minunată

Bunica ta îți urează La mulți ani

Și la cât mai multe

VICTORIA ESCANDÓN BUNICA

Ce dulce ești! Meriți toate astea.

Haide!

Vă mulțumesc tuturor pentru atâția ani petrecuți împreună.

Nu ne putem întâlni toți prea des.

Dar faptul că sunt alături voi când împlinesc 21 de ani

e o plăcere și o onoare pentru mine.

Vă mulțumesc mult.

Îi place să fie cu familia și cu prietenii care au venit atunci.

Atunci e cel mai relaxat, când poate fi el însuși.

Carlitos, la mulți ani, dragule!

Vreau să știi că te iubesc mult.

Și oricât de celebru ai fi,

rămâi tot fratele meu mai mic și te altoiesc dacă e nevoie.

Trebuie să se calmeze un pic,

să fie departe de vâltoarea lumii tenisului

și de presiunea pe care o simte constant.

Până la urmă, are 21 de ani.

Are 21 de ani.

Dacă ai nevoie de un răgaz, acordă-ți-l!

Nicio problemă.

Dacă vrei să fii acasă, vino acasă!

Dacă vrei să ieși, ieși.

Sunt momente când nu prea am chef să joc

sau să călătoresc.

Uneori spun: „Tot ce vreau e să fiu aici.”

„Să fiu un tânăr de 20 de ani.”

MAI 2024

ÎNCĂ TREI ZILE PÂNĂ LA ROLAND GARROS

Roland Garros e singurul turneu de Mare Șlem pe zgură.

Era turneul pe care visam de mică să îl câștig.

O victorie la Paris e specială pentru oricare dintre noi.

BJÖRN BORG 11 MARI ȘLEMURI

Ghem, set și meci Nadal.

E turneul lui Rafa. E o nebunie să ai 14 titluri.

MARTINA NAVRÁTILOVÁ 18 MARI ȘLEMURI

E un record inegalabil.

Carlos l-a idolatrizat mereu pe Rafa.

Perspectiva unui triumf la turneul pe zgură

i-a fost insuflată de la o vârstă fragedă.

În plus, a jucat acolo la 12 ani.

Voia să revină ca profesionist

și, de ce nu, să-l și câștige.

Carlos a fost mereu entuziasmat de Roland Garros,

de când era mic.

Ce zici? Cum a fost ultima săptămână de pregătiri pentru Paris ?

A mers bine. Am luat-o pas cu pas.

Până acum, e bine. E mai degrabă…

- Un blocaj mental. - Exact.

Eram mai bine,

dar știam că, dacă simțeam iar durerea, aș fi făcut trei pași înapoi.

Cum a fost la încălzire?

Loveai foarte tare și nu ratai.

Asta-ți trebuie ca să câștigi.

Dacă simțeam ceva, îmi ziceam: „Atenție, ia-o ușor!”

Să ne amintim de loviturile ratate.

Un pic mai mult. Hai!

Trebuia să scape de blocajul mental cu brațul.

Dar era imposibil.

Bun-venit pe terenul central de la Roland Garros,

pe Philippe-Chatrier!

DJOKOVIC CONTRA CERÚNDOLO

Clipe tensionate.

Numărul unu mondial are probleme la genunchi

și toată lumea e circumspectă,

inclusiv Djokovic.

NADAL CONTRA ZVEREV

Și s-a terminat. Asta a fost.

Alexander e în turul al doilea.

Rafa cred că e mulțumit de nivelul lui.

Participarea lui la turneul din 2024 se încheie.

Special la Roland Garros este că, în ultimii 20 de ani,

n-a existat finală fără Novak sau Rafa Nadal.

Mulțumim, Rafa. Rafael Nadal!

Noua generație e în ascensiune și începe să se afirme.

Ei sunt cei care ajung acum în finalele marilor turnee.

Pentru tine.

Mulțumesc. Perfect.

Să vedem…

Tenisul de azi e norocos să aibă

jucători din noua generație precum Carlos Alcaraz și Jannik Sinner.

Acum, la 23 de ani,

e cel mai dificil adversar posibil.

Nu se poate! E cel mai bun jucător.

Brațe lungi, lovește lung…

Campionul de la Australian Open 2024, Jannik Sinner!

Tocmai câștigase primul său Mare Șlem.

Eu și Carlos avem o mare rivalitate.

Meciurile directe sunt în centrul atenției.

JANNIK SINNER TENISMEN

Iar tensiunea crește pentru noi.

Amândoi avem titluri de Masters și de Mare Șlem.

Îl văd câștigând,

iar antrenamentele mele sunt mai intense.

Cei din arena Hard Rock sunt înmărmuriți. Incredibil…

Mă motivează să fiu mai bun.

Mă determină să evoluez, ca să-l înving.

Salut! Bun-venit la cel mai bun tenis din lume,

la semifinala de la Roland Garros

dintre Alcaraz și Sinner.

ALCARAZ CONTRA SINNER

Primul set, Carlos Alcaraz la serviciu.

Cincisprezece-zero.

Începe la un nivel foarte înalt. Nu pot ajunge la nivelul ăla.

Ghem, Sinner.

Mi-am dat seama că are probleme la mâna dreaptă

și am vrut să-l plimb pe teren, să văd exact unde simte durerea și unde nu.

- Un start fulminant pentru Sinner. - E o mașină de tenis.

Îți forțează limitele fizice și mentale.

Fii mai relaxat la forehand! Condu mingea!

În astfel de situații trebuie să crezi în jocul tău.

Trebuia să schimb ceva.

Am accelerat cu dreapta.

Am lovit mult mai tare.

Forehand exploziv.

Alcaraz trebuia să simtă dreapta.

S-a văzut că lovea dreapta

cu forța maximă.

Ghem, Alcaraz.

A fost… o eliberare.

Dar urma al treilea set.

Și au început crampele.

Brusc, Alcaraz… Are el ceva.

- Anul trecut a fost cu Djokovic. - Da.

O semifinală cu cel mai bun jucător din istorie.

Ghem.

Când joci în fața a 10.000 de oameni ș ai crampe care îți reduc eficiența

e dureros.

Nu-ți place să fii văzut așa.

Trebuie să învețe cum să gestioneze durerea

și să joace și când nu e la 100%.

Cei mai buni jucători din istorie au știut să gestioneze durerea.

O înfrângere dureroasă.

Problema era că, un an mai târziu, istoria s-a repetat.

Mă mișcam tot mai greu.

Nu gândeam limpede.

Nu știam ce să fac.

Atunci m-am uitat la Juanqui.

Ne-am dat seama că și Jannik are probleme.

I-am arătat lui Carlos că și adversarul avea problemele lui.

La un moment dat, amândoi aveam crampe.

Eu aveam la mână.

Cred că atunci și-a dat seama că nu tenisul trebuie să fie spectaculos,

ci mintea să facă planuri grandioase.

Ce lovitură incredibilă!

Un passing imposibil!

A devenit un război total,

pentru a vedea cine se descurcă mai bine în situația dată.

Mi-am zis: „Jannik, dacă vrei să mă învingi

va trebui să mă scoți pe targă.”

A găsit mai ușor decât mine calea spre victorie.

Asta demonstrează cât de puternic e mental.

Și reușește!

Geniul din El Palmar e în finală la Roland Garros!

O luptă legendară, în cinci seturi.

A câștigat la New York și la Londra.

Duminică are ocazia să câștige și la Paris.

Felul în care a gestionat partida și a depășit problemele a fost incredibil.

Ne-a plăcut tuturor.

Am suferit, dar ne-a plăcut.

Carlos, cum ai învățat să câștigi meciul ăsta?

Mereu te bucuri și te simți bine pe teren,

dar azi ai suferit serios.

Trebuie să găsești bucuria suferind.

Asta e… Cred că asta e cheia.

O zi istorică pentru tenis, cu finala Roland Garros

între Alexander Zverev și Carlos Alcaraz. E o onoare pentru tenisul național

și sperăm să vedem azi al zecelea campion spaniol.

Carlos Alcaraz, care la 12 ani a spus:

„Vreau să câștig la Wimbledon, dar mai ales la Roland Garros.”

- Numele? - Carlos Alcaraz.

- Care ar fi visul tău ca profesionist? - Să câștig Roland Garros și Wimbledon.

ALCARAZ CONTRA ZVEREV

Zverev la serviciu. Începe partida.

Ce voleu!

Lovitura lui Carlos e spectaculoasă.

În finala Roland Garros

nu te gândești la nimic, ci mergi mai departe.

O minge incredibilă a jucătorului spaniol.

A reușit! Ce victorie uriașă!

E momentul acela când visul tău devine realitate!

Carlos Alcaraz Garfia, campion la Roland Garros.

E incredibil. Ai pielea de găină.

Bucuria este imensă.

Mă gândesc doar la el.

„Bravo! Ai reușit.

E victoria ta, ai reușit.”

Campioni, campioni…

Campionul Roland Garros!

- Haide! - Așa!

Să mergem!

- Să mergem! - Da.

Mă agăț de Turnul Eiffel, ca King Kong de Empire State Building.

- Acolo mă găsiți. - Bine.

Ce facem azi?

- Bem la cină, omule. - Bună idee.

Mâine am o conferință de presă.

- Dar nu mă culc. - Nu.

Amândoi mergem la conferință mâine.

- Azi o fac lată, Albert. - Bine.

Mai lată decât permite legea.

Dacă purta cravată, era pe cap.

Așa e. Doamne!

Mâine la 11:00 bat la tine, să te scol.

Să fiu singur atunci…

Campionul, campionul…

Văzându-mi toți prietenii din oraș, familia,

întreaga echipă…

Uite-l pe puști!

M-am relaxat. Am putut mânca pizza. Aveam tot ce-mi doream.

Vin, șampanie…

Câte un pic din toate.

A fost un moment minunat, special.

Eram încântat și puteam să zic

că mă așteaptă lucruri minunate.

Vreau să fie cel mai bun din istorie, dar nu știu dacă o să rezist.

Nu știu dacă pot.

I-am spus: „Carlos, nu e momentul.

Faci o greșeală.”

Dacă jocul devine o obligație,

o să avem o problemă.

Cel mai bun!

Am 21 de ani și acum vreau să iau singur deciziile.

Dacă greșesc, să fie vina mea. Nu vreau să decidă alții.

Cu atâta distracție,

te abați de la idealul de a fi cel mai bun.

Subtitrarea: Gabi Nițu