Original subtitles

Sunt încă aici.

Sunt încă aici.

Și tu la fel.

Deci nu o să-mi spui numele ei?

Nu face din asta un mare lucru, mamă.

Ei bine, te-a invitat să petreceți timp împreună.

Știu asta.

Hei.

Hei.

Hei.

Ghici cine s-ar putea să aibă o iubită.

Am auzit că are două.

N-am spus asta.

Doamne.

Sunteți enervanți.

Somn bun?

Da.

Vise ciudate, încă am durerea asta de cap care nu trece.

Crezi că ar trebui să suni să spui că nu vii?

Nu.

Probabil și așa sunt cu personal puțin.

Apropo, mi-ai văzut buletinul pe undeva?

Da.

Asta se întâmplă acum că

mai faci voluntariat doar de două ori pe an.

De ce nu mă mai critici puțin,

te rog?

Încearcă să mă faci să mă simt vinovată.

Da.

Ce face el în seara asta?

A spus că stă pe la un prieten, pe stradă.

Tu ce faci?

Mai mergi la treaba aia?

Am decis să o las baltă și să merg la sora mea.

Dă anualul ei chef.

E un drum destul de lung, nu-i așa?

Știu.

Simt doar că îi datorez o vizită.

Uită-te la invitația pe care a trimis-o.

Marea petrecere de Revelion a Juliei.

Ei bine, asta... asta nu poți să o ratezi.

Asta a venit de la fratele tău.

Mă gândeam să-l pun pe frigider.

Unde sunt puloverele lor?

Cred că puloverele sunt drăguțe.

Tată, ai luat deja biletele la Lakers?

Rahat.

Nu, încă nu.

Încă lucrez la asta.

Dacă-mi dai cardul tău, pot să le comand

pentru că se vor vinde repede.

Nu, nu. O să mă ocup eu.

Aproape am uitat.

Am băut o cafea cu Matt Chauvins ieri.

M-a rugat să-ți citească cartea.

Nu e... chiar nu e genul ăla.

Ei bine, a fost încântat să-ți dea notițe, așa că i-am trimis-o.

E vreo problemă?

Nu.

Adică, uite.

E un scriitor de ficțiune important.

Și tu l-ai rugat să-mi citească micul meu memoriu prostesc.

Bine, gata cu gesturile mele de bunăvoință.

Apreciez.

Ați ajuns la Andrew.

Vă rog, lăsați un mesaj și vă contactez.

Hei, frate mare.

Sunt eu.

Doar sun să-ți spun la mulți ani.

Am primit fotografiile pe care le-ai trimis.

Mulțumesc pentru ele.

În fine, dă-mi un telefon.

Să ne auzim.

Pentru că sunt la muncă acum.

Nu poți să-mi spui asta în ultimul moment, Ty.

E Revelionul.

Bine.

Nu.

Pur și simplu nu pot să mă cert acum pe tema asta.

Știi ce?

O să mă descurc.

Steven, salut.

- Ce faci? - Bine.

Ce bine îmi pare să te văd.

Tu ce mai faci?

Știi, totul ca de obicei.

Nu te deranjez, nu?

Nu.

Tocmai fostul meu soț a dat-o în bară din nou.

De fapt, trebuie să merg să-mi iau copiii.

A încurcat toate datele și acum

e imposibil să găsesc o babysitter.

De fapt, cred că o să

stau aici mare parte din noapte.

Cindy termină la 11:00.

Bine.

Îmi pare atât de rău, Steven.

Știu că e mult pentru o singură persoană, dar eu doar...

Nu. Nu, nu, nu.

E bine. E bine.

Du-te la copiii tăi. E bine.

- Ești un salvator. - Hai.

Tu ești eroul.

Eu sunt cea care s-a vândut și a trecut la cabinet privat.

Ei bine, măcar folosește biroul meu.

Chiar am scaunul bun.

Mulțumesc.

Foarte bine.

Alo.

Linie de ajutor.

Alo?

Nu vreau să vorbesc despre mine.

Bine.

Înțeleg.

Alo?

Linie de ajutor.

Alo?

E bine dacă nu ești pregătită să vorbești,

dar pot să-ți aflu măcar numele?

Mary.

Mary?

Bună, Mary.

Eu sunt Steve.

Nu prea știu cum funcționează asta.

Ei bine, e chiar orice simți tu că ai nevoie.

Ce te-a făcut să suni în seara asta?

Și nu există un răspuns corect la asta.

Nu vreau să mă simt așa.

Vreau să se termine.

Dar te rog, nu spune poliției

unde sunt pentru că ei doar...

Nu, nu, nu. Nu.

Nu, nu o să spun. Promit.

Acest apel este anonim, așa că nu

trebuie să-ți faci griji pentru asta, bine?

Bine?

Aș vrea doar să vorbim puțin despre cum te simți.

S-a întâmplat ceva acasă în seara asta?

Poate o ceartă cu familia, sau...

Da.

Da.

Da?

Poți să-mi spui puțin despre asta?

E doar capul meu.

A fost peste tot.

Și nimeni pe care îl cunosc nu înțelege, așa că am luat pastilele astea.

Ai pastilele cu tine acum?

Sunt pentru somn și depresie.

Dar m-am gândit că dacă iau destule...

Ei bine, chiar sper să nu faci asta, Mary.

Nu există altă cale.

Nu am de ales.

Așteaptă.

De ce spui asta?

Ce?

Când spui că nu simți că ai de ales,

ce vrei să spui cu asta?

Mary, poți...

poți să-mi spui unde ești acum?

Ești acasă?

Nu, sunt în Palm Springs.

Soțul meu a închiriat o casă aici pentru sărbători.

Dar el știe că ți-a fost greu?

Ce?

Dar el știe că te-a durut?

Mary?

Nu am încredere în el.

El e motivul pentru care eu...

Motivul pentru care tu...

simți nevoia să te rănești?

Da.

Ne-a adus aici pentru că aveam probleme.

Am trecut printr-o schimbare de medicamente recent.

Și i-am spus că merg la terapie și s-a supărat foarte tare.

De ce?

Nu cred că mai pot vorbi mult.

De ce nu?

Mary, e pentru că îți faci griji

că soțul tău ar putea afla?

Da.

Te-a rănit vreodată soțul tău?

Nu.

Dar mi-e frică de el.

E greu de explicat.

Nu, nu.

Cred că înțeleg.

Dar trebuie să spun, lucrurile sună foarte tensionate acolo

în seara asta.

Așa că aș vrea să stabilim un cuvânt de siguranță,

sau... sau o frază în cazul în care soțul tău vine acasă

și noi încă vorbim.

Ce vrei să spui? Ce e...

E doar o modalitate prin care tu să-mi

spui că te simți în nesiguranță, astfel încât

să nu-l declanșeze pe soțul tău.

Putem face asta?

Bine, bine.

Da.

Bine, minunat.

Deci cel mai bine ar fi să alegem

un cuvânt sau o frază care e foarte ușor de adus

într-o conversație.

Ca, "e atât de minunat," sau ceva?

Da.

Da, e perfect.

"E atât de minunat" merge. E perfect.

Și o să-ți amintești asta, da?

Doar în caz de ceva?

Da.

Bine.

Nu știu.

Pare foarte riscant.

Mary... Mary, ascultă.

Vreau doar să facem tot ce putem ca să...

- Ar trebui să închid. - Nu.

Nu, nu, nu. Mary.

Mary. Așteaptă.

Așteaptă. Mai ești acolo?

Dacă te putem duce într-un loc sigur în seara asta, departe de soțul tău,

Bine, doar până când terapeutul tău este disponibil,

crezi că ai putea amâna să iei pastilele alea?

Eu... nu știu.

Poate.

Poate?

Ei bine, poți să-mi dai adresa ta?

Și m-aș simți mai bine dacă te-am scoate din situația aia,

departe de el.

Strada Flamingo, numărul 578.

Strada Flamingo, numărul 578.

Și ai spus că ești în Palm Springs, corect?

Sincer, cred că ar fi mai ușor să se termine.

Mary. Mary.

Se întâmplă mereu.

Știu.

Ascultă, înțeleg, Mary.

Înțeleg.

Ascultă.

Dar asta ar fi...

asta ar fi o greșeală foarte mare și una pe care nu o poți

mai repara.

Înțelegi asta?

Mary?

Rahat.

Meciurile sunt în program.

Cavaliers au venit cu o surpriză.

Linie de ajutor.

Cu ce vă pot ajuta astăzi?

Linie de ajutor.

Și încearcă și baia fierbinte, bine?

Mulțumesc.

Da, și tu.

Linie de ajutor.

Îmi pare rău.

Sunt bolnav.

Bine.

Asta e bine, dar linia asta e special

pentru probleme de sănătate mintală, deci.

Deci, ce?

Ei bine, dacă...

dacă ai o răceală, atunci ar trebui

să vorbești cu un doctor sau cu cineva mai calificat decât mine.

Nu.

Adică, vreau și să mă sinucid.

Bine.

Asta e ceva despre care ar trebui să vorbim.

Poți... poți să aștepți o secundă?

Sigur.

Ascultă, dacă ăsta e un apel farsă, o să închid, bine?

Julia, ce faceți voi două?

Linie de ajutor.

Ești bine?

Ești bine?

Da.

E doar o mică arsură de cafea, mulțumesc.

Cum merge seara ta?

Destul de bine.

Parcă a fost non-stop.

Da.

O să fac puțină cafea.

Vrei și tu?

Linie de ajutor.

Linie de ajutor.

Bună.

Soția mea, Mary, a sunat acum ceva timp.

Numele meu este Jason.

Bine.

Da, bună.

Ea... ei bine, o las pe ea să explice.

E chiar aici.

Alo?

Bună, Mary.

Sunt Steven.

Da.

Voiam doar să sun și... și să spun, îmi pare rău pentru mai devreme.

Medicamentele mele, pur și simplu mă fac să am gânduri nebune.

Și...

Mary, soțul tău este acolo cu tine acum?

Da.

El este atât de minunat.

Ei bine, mulțumesc că m-ai anunțat

că ești bine și ai o seară plăcută în continuare.

Da.

La mulți ani.

Și tu.

Departamentul de Poliție Palm Springs.

Care este urgența dumneavoastră?

Bună, numele meu este Steven Thomas și sunt operator la linia telefonică de ajutor

de la Centrul de Apel Lifeline.

Este o doamnă în zona dumneavoastră, la adresa Strada Flamingo, numărul 578

și cred că există o posibilă situație de violență domestică

cu soțul ei.

Foarte bine.

Vă fac legătura cu un ofițer de patrulare.

Așteptați.

Aici ofițer Fredericks de la Poliția Palm Springs.

Raportați un caz de violență domestică?

Da.

Este la adresa Strada Flamingo, numărul 578.

Asta e adresa pe care ne-a trimis-o dispeceratul.

Există un număr la care vă pot contacta?

Sigur.

Numărul meu de mobil este 717-555-6455.

Minunat.

Vă sun înapoi imediat ce o vedem.

Cum era numele, din nou?

Mary.

Nu am reținut numele de familie.

Bine.

Ei bine, suntem pe drum acum.

Minunat.

Apreciez.

Linie de ajutor.

O să mă sinucid.

Bine.

Poți să-mi spui puțin de ce?

Nu ar avea sens.

Ei bine, aș vrea să încerc să înțeleg.

Nu mă grăbesc.

Poți să-mi spui puțin despre tine?

Ca ce?

Tu... ai un loc de muncă?

Tu... ești student?

Merg la UCLA.

Da?

Am fost acolo.

Adică, acum ceva timp, dar.

Care este numele tău?

Steven.

Steven.

Ăsta e și numele meu.

Unde ești acum, Steven?

Într-un motel.

Am cumpărat o armă.

Trebuie să fiu sincer cu tine, Steven.

Armele mă fac foarte nervos în genul ăsta de situație.

Ai spus cuiva unde ești?

Eu... am încercat să-i spun prietenei mele,

dar... sau fostei prietene, dar tocmai ne-am certat, deci.

Îmi pare rău să aud asta.

Cum o cheamă pe prietena ta?

O cheamă Vivian, dar toată lumea îi spune Viv.

Și ai spus că te cheamă Steven?

Da.

Care e numele tău de familie?

Thomas.

Thomas.

Deci nu s-ar întâmpla să fi mers la Liceul Woodrow Wilson,

nu-i așa?

Da.

Cum ai știut asta?

O să te pun pe așteptare pentru o secundă, bine?

Alo?

Hei, sunt eu.

Tată?

Da, bravo pentru farsa aia telefonică.

Ce?

A fost bună.

Ai implicat-o și pe mama în asta?

Tată, serios, n-am nicio idee despre ce vorbești.

Tipul ăsta a sunat pretinzând că sunt eu,

tu nu știai nimic despre asta?

Nu.

Tată, e foarte zgomotos aici acum, așa că...

Bine. Foarte bine.

Ei bine, o să vorbim despre asta mai târziu.

Bine, pa.

Hei.

Deci... deci ascultă, prietene.

Serios, tocmai m-ai pus pe așteptare?

Am venit aici să-mi spulber creierii

- și tu ești prea ocupat... - Bine.

Ca să stai la telefon cu mine?

Hei, ascultă. Ascultă.

Ascultă. Îmi pare rău.

Îmi pare rău că... ai dreptate.

A fost greșit din partea mea.

Îmi cer scuze.

În fine.

Nu contează.

O să se întâmple oricum, deci.

Când spui că se întâmplă, vrei să spui...

Vreau să spun că o să mă sinucid.

Deja am decis.

Dar încă nu ai făcut-o și asta e un lucru minunat.

Mi-am spus miezul nopții.

Există vreun motiv pentru care ți-ai dat un termen?

Nu știu.

Ajută când am un scop, cred.

Ei bine, pari destul de hotărât.

Ai luat arma pentru scopul ăsta?

Da.

Sau o folosesc pe mine, sau pe...

Pe cine?

Nu contează.

Sunt prea laș ca să fac asta.

Întotdeauna a știut asta despre mine.

Am sunat doar pentru că nu vreau să fiu singur când o fac.

Spunea că linia asta telefonică e anonimă,

așa că m-am gândit că dacă aș spune cuiva, ar chema poliția.

Ei bine, asta nu se va întâmpla cu mine.

Dar trebuie să fiu sincer cu tine, asta...

asta mă îngrijorează, Steven.

Dar nu o să-i chemi, nu?

Pentru că dacă aud o sirenă nenorocită...

Nu, nu.

Nu o să chem poliția.

Vreau doar să vorbim în continuare, bine?

Asta e tot.

Putem face asta?

Da.

Bine.

Atâta timp cât știi, nu va conta.

Nu putem schimba ce se întâmplă.

Ce anume simți că nu poți schimba?

Eu... vreau să spun, în general.

Eu... simt că toți credem că avem control când nu avem.

Deci te simți neputincios?

Nu simt, sunt.

Sunt nenorocit de neputincios.

De-asta știu că nimic nu contează.

Știu că oamenii spun asta tot timpul, dar e adevărat.

E singurul lucru care e adevărat.

Că nimic nu contează?

Toți vorbim doar cu noi înșine,

spunându-ne aceleași lucruri iar și iar,

punând sens în fiecare mic...

pretindem că suntem oameni care nu suntem, toți,

făcând pe perfecții și normalii.

Și ce am făcut.

Ce ai făcut?

Adică, ce am lăsat să se întâmple.

Băiat bun.

Ce ai lăsat să se întâmple?

Lasă.

Steven.

Odată ce fac asta, voi fi liber.

Adică, totul e nebunesc.

Și dacă toată lumea e nebună, atunci...

atunci de ce e nebunesc să vreau să-mi pun capăt zilelor?

Cred că ar fi tragic, dar nebunesc?

Nu știu.

Vezi, e o parte din mine care

poate înțelege sentimentul că toată lumea e

împotriva noastră.

Și oricât de mult am încerca, viața doar

continuă să ne pună obstacole în cale, uneori mai rău.

Uneori lucrurile par

atât de rele încât e prea mult pentru o singură persoană să suporte.

Singură, cel puțin.

Dar de-asta ai sunat și cred că asta e minunat.

Steven?

Mai ești cu mine?

Bună, aici Vivian.

Vă rog să lăsați un mesaj.

Hei, sunt eu.

Tocmai am primit un apel care m-a dat peste cap.

Dă-mi un telefon când îl primești.

Te iubesc.

Bine.

Îmi pare atât de rău.

Știu că ești pe punctul de a pleca, dar eu

trebuie să cobor la toaletă.

Poți să mă acoperi pentru o secundă?

Da, sigur.

Mulțumesc.

- Alo? - Bună.

Aici ofițerul Fredericks.

Da.

Ăsta e mobilul meu.

Voiam doar să dau un răspuns.

L-am arestat pe soțul victimei despre care ați sunat, un Jason.

Bine.

Și cum e Mary?

Era agitată, sigur.

Și am chemat o ambulanță să o ducă la spital

pentru că era destul de rău rănită la cap.

O, Doamne.

Dar hei.

E minunat că ați sunat.

Cine știe cât de rău ar fi putut

să ajungă lucrurile dacă nu am fi apărut?

Ei bine, mulțumesc.

Vă sun săptămâna asta, pentru că o să

avem nevoie de o declarație completă.

Sigur.

Ăsta e cel mai bun număr la care vă pot contacta?

Da, este.

Bine.

Să aveți o seară plăcută în continuare, domnule.

Și dumneavoastră.

La mulți ani.

Hei, acolo.

O să folosesc toaleta dumneavoastră foarte repede,

Bine?

Cheia e pe birou chiar acolo.

Mulțumesc.

Niciodată nu asculți.

Niciodată nu asculți.

Ascultă acum.

O să mă asculți.

Da.

Foarte bine.

Ce a fost asta?

Victimă împușcată, nenorocită.

Doctorii ăia, e un spital prin apropiere?

Da, alături, în turnul de vest.

Vă spun, o grămadă de întâmplări ciudate se petrec

în acest complot.

Omule.

Ești pe opt, nu?

Da.

Da, probabil o să mă vezi pe aici mai târziu.

Schimbul de noapte pentru noi.

Omule, devine singuratic pe aici de Revelion.

Îți spun.

Dar...

Nu cred asta.

Se întâmplă și sus asta?

Da, e ceva similar.

Trebuie să fi fost de la cutremurul de mai devreme.

Am avut unul?

Da, nu l-ai simțit?

Trebuie să-l fi ratat.

Hei. Mulțumesc din nou.

Nicio problemă.

La mulți ani.

Și dumneavoastră.

Andrew.

Hei, omule.

Îmi pare rău, tocmai am primit mesajul tău.

Da, nicio problemă.

Da.

E nebunesc.

E aproape miezul nopții aici.

Băieții au cumva mai multă energie decât mine.

Da, par foarte mari în fotografiile pe care le-ai trimis.

Da. Spune-mi despre asta.

Hei, eu...

Voiam să te sun mai devreme săptămâna asta.

E... e doar... a fost puțin.

Nu, nu, nu.

Înțeleg.

Înțeleg.

E ciudat.

M-am gândit la mama și tata recent și...

și nu știu.

E ca și cum amintirile despre ei.

Se estompează.

Adică, acum pot să-mi amintesc doar fragmente.

Îmi pare rău, eu... nu știu ce încerc să spun.

Nu, eu... eu înțeleg.

E la fel și pentru mine.

Parcă e mai ușor să blochezi lucrurile

în majoritatea timpului.

Știi că m-am gândit și eu la asta.

Adică, cum să nu ne gândim într-o noapte ca asta.

Îți amintești când tata a dus-o pe mama în excursia aia

și ne-a lăsat singuri pentru weekend

și nu ne-a spus unde merg sau nimic?

Doar au plecat.

Da.

Da, îmi amintesc de asta.

Mi-ai spus ceva ce n-am uitat niciodată.

Dacă o ucide?

Știu că s-au întors câteva zile mai târziu.

Ea era bine, dar...

și apoi cu mine plecând atât de departe la facultate.

N-am vorbit niciodată despre asta, dar aș fi putut face mai mult.

Știu asta.

Hei, Steve.

Așteaptă o secundă.

Dragă!

Băieți.

Îmi pare rău, se apropie miezul nopții aici.

Da, nu.

Trebuie să plec și eu.

Sunt la serviciu, deci.

Hei, dar hai să găsim un moment să vorbim mai mult,

când nu sunt folosit ca sală de gimnastică.

Da, sigur.

- Alo? - Steven?

Bună.

Sunt Matt Chauvins, un coleg al soției tale.

Da.

Bună, ce mai faci?

Sunt bine.

Sunt bine, sunt bine.

Tu?

Sunt minunat.

Amuzant.

De fapt, mă uit la pagina ta de Wikipedia.

Serios?

Da, eu... am auzit că Vivian ți-a trimis schița mea.

Îmi pare rău.

Pur și simplu nu mă așteptam să aud de tine atât de curând.

Ei bine, scriitorii buni caută alți scriitori buni

ori de câte ori pot.

Hei, tu ești profesionistul.

Eu sunt doar un aspirant.

Te rog, nu te subestima.

Ei bine, eu... o să...

O să recunosc, până la sfârșitul facultății,

eram hotărât să devin psiholog sau scriitor de science-fiction,

deci știi.

Da?

Da, da.

O să fie una sau alta...

Alo?

Bună, scuze.

Ai simțit cutremurul ăla?

Nu, nu.

Trebuie să nu ne fi lovit aici, în Vale.

Ești bine?

Da.

Da, totul bine.

Bine.

Deci știu că e Revelion.

Sper să nu deranjez.

Nu, nu în momentul ăsta.

Ei bine, trebuia să sun pentru că, sincer, eu

citesc memoriile astea și stau cu sufletul la gură.

Nu puteam să le las din mână.

Serios?

Asta... asta înseamnă mult.

Da, nu.

E un material captivant.

Chiar abia aștept să citesc restul.

Ei bine, m-am gândit că era mai mult sau mai puțin gata, ca număr de pagini.

Deci o să-ți dau doar părerea mea personală.

Poți să o iei, poți să o lași, dar...

Nu, nu.

Te rog, eu... mi-ar plăcea feedback-ul.

Ei bine, parcă te-ai oprit brusc chiar

când lucrurile cu tatăl tău încep să se încingă.

Pot să am încredere în tine?

Dar felul în care ai pus totul la punct până în acest moment,

dinamica tată-fiu, da.

M-am gândit doar că ar fi mai mult de explorat în relația aia.

Cu tatăl meu?

Bine.

Pentru că nu cred că am intrat cu adevărat în relația noastră

până pe la capitolul opt sau cam așa.

Vivian trebuie să-mi fi trimis un manuscris anterior.

Această copie se termină la capitolul cinci.

De fapt, am cea mai recentă schiță trimisă prin e-mail către mine

și pot să ți-o trimit chiar acum.

Da, ar fi minunat.

Scrisul este extraordinar.

Și anii tăi de adolescență? Adică...

E înfricoșător, sincer.

Da, eu ajung să mă limitez la science-fiction și thrillere politice.

Poate îmi e prea frică să devin personal.

Omule, îmi pare rău.

Trebuie să te sun imediat înapoi.

Bine.

Hai... hai să vorbim mai târziu.

Hei, Viv.

Hei, scuze.

- Tocmai am primit mesajul tău. - E în regulă.

Nu-i nicio problemă.

Ai vorbit cu Jeff?

Da, am vorbit cu el acum vreo oră.

Era încă la petrecere.

De ce?

Nu mi-a răspuns la mesaj.

Serios?

Adică, știu că e doar pe stradă,

dar am încercat să dau de el.

Așteaptă.

Tocmai mi-a trimis un mesaj.

Spune că va fi acasă cel târziu la 12:30.

Ești minunată.

Și cum a fost petrecerea ta?

Am plecat devreme.

De fapt, sunt pe drum acum.

Atât de distractiv.

Nu, a fost bine.

A fost bine să o văd pe Julia.

A petrecut cel puțin o oră povestind întâmplări jenante

din tinerețe.

Cum merg lucrurile pe la tine?

Mesajul tău vocal suna...

Nu.

Eu... cred că voiam doar să-ți aud vocea.

Conversația de azi-noapte m-a pus pe gânduri.

Da?

Da.

Despre ce?

Noi, trecutul.

Nu trecutul.

Da, chestia aia veche.

Cred doar că sunt lucruri pe care le-am uitat.

Ultimul an de facultate și poate înainte.

Spune-mi ce-ți amintești despre noi.

Despre noi?

Da.

Da, de la început.

Ei bine, sper că n-ai uitat chiar atât de mult.

Nu, sunt doar într-un moment reflexiv.

Și scriu o carte de memorii, presupun, oricum.

Da.

Așa e.

Deci?

Ei bine, ne-am cunoscut prima dată la ora de psihologie,

dar nu cred că am început să ne întâlnim până la ora de fizică, cred.

Am ajuns să fim parteneri

pentru un examen final, lucrarea aia pe care am scris-o.

Doamne, de ce uit mereu numele?

Cel cu multe lumi?

Da.

Da, ăla.

Care, apropo, am găsit-o ascunsă acasă mai devreme

azi.

Ai păstrat-o?

Da.

Da.

Probabil doar valoare sentimentală, cred.

Da.

Nu m-am gândit la asta până azi.

Da.

Nu știu de ce o păstrez.

Am simțit doar că am trecut prin niște momente grele în acel an, deci.

Dar da, asta... lucrarea aia, a fost

mult peste capetele noastre când încercam

să dovedim că universurile paralele existau,

sau... sau ceva de genul ăsta.

Îmi amintesc că aveai îndoieli.

Da, asta sună a mine.

Ai devenit foarte filozofică în prima noapte de lucru

la lucrarea de acasă, dezbătând dacă viața era deterministă.

Aveai o credință neînduplecată în liberul arbitru.

Și asta, printre altele, e motivul pentru care m-am îndrăgostit de tine.

Ce vrei să spui prin noi...

am trecut prin momente grele în acel an?

Ei bine, știi.

Adică, nici nu vreau să mă gândesc la asta acum, dar...

Nu, ce?

Nu.

Pur și simplu... e greu de gândit cât de aproape au fost lucrurile

de a se termina.

Ce vrei să spui prin „terminat”?

Doar noi.

Totul din ziua aia, în mașină.

Era la câteva săptămâni după ce mi-ai spus prima dată despre cicatrici

de pe spate, de unde proveneau cu adevărat.

Du-te și ia camera noastră.

Îți era atât de frică să vorbești despre asta atunci.

Nu plânge.

Tăcere, Steven.

Numărul apelat nu este în serviciu.

Alo?

Jeff?

Îmi pare rău, omule.

- Ai greșit numărul. - Hai.

Știu că ăsta e numărul lui Jeff.

Eu sunt tatăl lui.

Hei.

Ai ajuns la Tyler.

Lasă un mesaj.

Doar du-te.

Linia vieții.

Sunt eu din nou.

Steven?

Da.

Mă bucur că ai sunat înapoi.

Ești încă la motel?

Da.

Crezi în viața de apoi?

Ei bine, nu sunt religios.

Deci în sensul ăsta, nu.

Știi, când eram copil, ideea de viață de apoi mă speria.

Chiar și reîncarnarea.

De ce crezi?

E ca mitul grecesc al lui Sisif.

Îl știi pe ăla?

Da, îl știu.

Tipul care împinge piatra pe deal iar și iar.

Uneori cred că asta e tot ce e viața,

aceste cicluri nesfârșite de durere pe care toți le acceptăm.

Voiam să știu că atunci când murim, totul se termină.

Doar întuneric. Nu mai e conștiință, nu...

nu mai e durere.

Și asta e ceva ce găsești reconfortant?

Finalitate, da.

Urăsc ideea că ar putea fi două rezultate posibile.

Moartea pare că ar trebui să fie atât de definitivă.

Adică, e singurul lucru pe care nu-l poți înșela.

Ei bine, ți-am spus, nu cred că e un... o idee nebună

să te gândești la moarte, sau chiar să te gândești să-ți iei propria

viață. Dar...

Cred că cu ce ai tu, Steven, asta e...

Oprește-te.

Oprește ce?

Doar înțelege...

bagă-ți în cap că nu o să mă convingi.

Nu... nu te sun ca să fiu nenorocit salvat.

Ar trebui să tratezi asta ca și cum s-ar fi întâmplat deja.

Ar trebui să tratezi asta ca și cum s-ar fi întâmplat deja.

Ce s-a întâmplat deja?

Da, pentru că nu se mai poate opri.

O să mă sinucid la miezul nopții, așa cum am spus.

Dar sunt de acord, evident, că nu e

nebun să te gândești la asta.

E nebun dacă nu te gândești să te sinucizi.

Sincer, cred că toată lumea, fiecare persoană de pe...

pe Pământ face terapie cu sine însuși constant.

Adică, o parte din creierul nostru spunând altei părți

să nu ne sinucidem, că există un motiv să continuăm...

Asta e o perspectivă interesantă asupra vieții.

Poate puțin cinică, dar cred că are sens.

Nu știu.

E atât de ciudat că fac chiar asta.

Ce, sunând azi-noapte?

Da.

Întotdeauna am urât să vorbesc despre mine cu alți oameni,

mai ales când sunt într-un loc rău.

Ei bine, mă bucur că ai făcut-o, pentru că eu sunt

un mare credincios în a discuta lucrurile.

Cred că ajută.

Știi, când eram mai tânăr, cred că eram mult ca tine,

și nu vorbeam despre nimic.

Chiar și prima mea iubită din facultate,

niciodată nu i-am spus nimic personal, nu am fost niciodată vulnerabil.

Dacă nu poți vorbi cu mine, atunci...

atunci nu mai pot face asta.

Atunci du-te.

Steven.

Doar du-te.

Am luat câteva cursuri de psihologie,

deci nu trebuie să mă minți.

Nu o fac.

Da, doar încerci să te apropii de mine.

Știu cum funcționează.

Ei bine, îmi pare rău că a ieșit așa,

dar cred că mă pot raporta la ce spui.

Cum faci asta?

Ce faci?

Nu știu, rămâi optimist în timp ce preiei apeluri

de la oameni ca mine.

Adică, când mergi acasă, ce?

Doar închizi și uiți de asta?

Aș vrea să fie atât de ușor.

Deci, ce?

Te droghezi sau ceva?

Nu.

Ei bine, am...

Am fost cunoscut pentru că am terminat o sticlă de vin

când ajung acasă din când în când.

Dar, sunt norocos să am oameni în viața mea pe care mă pot baza.

Da.

Asta e chestia cu norocul.

Nimeni nu vrea să vorbească despre el.

Chiar simți că nu ai pe nimeni pe care te poți baza?

Nu după ce mi-a făcut.

Tatăl tău?

Ce?

Niciodată, niciodată nu asculți.

Îmi pare rău. O să ascult.

Nu!

O să asculți acum?

Te rog.

Te rog.

Vreau să-l văd pe Thomas, te rog.

Prietenul tău.

Spune-mi mai multe despre ea.

Vivian o cheamă, ai spus, nu?

Da.

Și ne întâlnim de când eram în anul doi, deci

câțiva ani.

Eu... întotdeauna am crezut că e prea bună pentru mine.

Am fost surprins când m-a invitat să ies.

Știu că ai spus că v-ați certat.

Dar pare genul de persoană în care te-ai încrezut înainte,

sau în care ai avut încredere.

Eu... eu... ți-am spus, eu...

Nu pot avea încredere în nimeni.

Nu după ce mi-a făcut.

Ești tată?

Sunt, da.

Pari genul care ar fi un tată bun.

Mi se pare că asta e rar.

Putem vorbi despre tatăl tău un minut?

Pentru că pare un tip destul de greu de avut ca părinte.

Ai putea spune asta.

Te-a abuzat?

Da.

Dar întotdeauna și-a deghizat dragostea.

E mereu cu mine.

Vocea lui, o aud chiar și acum.

Îl simt plutind deasupra mea tot timpul.

Adică, într-o zi, îmi spune cât de mândru e de mine, și...

Și apoi ce?

La naiba.

Nu contează.

Nu, contează.

Contează.

Ce voiai să spui?

Nimic.

Steven.

Steven, putem amâna termenul limită pe care l-ai stabilit?

Putem face asta?

Nu.

Nu pot.

Nu pot să-l las să mă macine încetul cu încetul.

Atunci hai să vorbim despre asta puțin mai mult.

Nu!

Eu... nu pot să gândesc clar.

Eu doar... vreau doar să vorbești

- despre altceva, omule. - Bine atunci.

Tot... tot bine. Îmi pare rău.

Atunci hai să vorbim despre altceva.

Putem vorbi despre ce vrei tu, bine?

Dar e un lucru pe care trebuie să-l știu, Steven.

Ai arma în mână chiar acum?

Aici ofițerul Fredericks.

Hei, Steven.

Știu că ești singur într-un motel

și suni foarte deprimat.

Și mi-ai spus că ai o armă.

Știu că ești la Red Palm Motel.

Nu ți-am spus asta.

Ba da.

Cum ai...?

Mi-ai spus asta.

Mi-ai spus unde...

- Doar am uitat camera. - Nu, nu am...

Doar am uitat camera. Spune-mi camera.

Nu ți-am spus...

Nici numărul camerei nu ți l-am spus.

Steven, nu vreau să mori.

Poți să-mi spui unde ești?

Te rog, doar ca să știu.

E camera 15, da?

Dar ți-am spus, dacă suni la poliție...

Știu. Știu.

Dacă auzi vreo sirenă, o să te omori.

Și nu vreau asta, Steven.

Dar mă gândeam, dacă aș veni?

Nu poliția, doar eu.

O să-mi ia ceva timp să conduc până acolo,

- dar pot ajunge. - Nu.

Nu. Nu.

Nu mai e timp. Doar oprește-te, bine?

- Doar oprește-te. - Bine.

Atunci... atunci... atunci doar e important pentru mine

să știu unde ești, bine?

Și doar confirm.

Ai spus Red Palm Motel, camera 15, corect?

De ce... de ce mă întrebi mereu ce am spus?

Îmi pare rău.

Ai dreptate.

Nu mai întreb, bine?

Spune-mi o poveste.

O poveste?

Una de când erai copil.

Asta e singura amintire bună pe care o am cu tatăl meu.

Îmi citea când eram mic.

Chiar îi plăcea asta dintr-un motiv oarecare.

Steven.

Hei, Steven.

Trebuie să o fac.

- Îmi pare rău. - Nu, nu.

Așteaptă. Așteaptă.

Știu că e foarte greu acum,

dar am nevoie să rămâi cu mine doar puțin mai mult, bine?

Pentru că chiar cred că înțeleg pe deplin ce

- prin ce treci. - Nu ai cum.

Ba da.

Nu.

Nu, ba da.

Tatăl tău.

Știu.

Știu totul.

Mama ta, o știu și pe ea.

Ce?

Știu ce i s-a întâmplat.

Și acum te învinovățești.

Nu...

Cum ai...?

Doar știu, Steven.

Nu, nu ai cum.

Nu ai cum.

Nimeni nu știe.

El...

A acoperit totul și te-a forțat să minți.

Va trebui să spun poliției ce s-a întâmplat.

Pot să am încredere în tine?

Și apoi când ea a plecat și fratele tău a plecat

la facultate, s-a întors spre tine.

A început să te rănească.

Te-a făcut neputincios.

Dar nu ești, Steven.

Ba da.

Ți-am spus, toți suntem.

Nu e vina ta. Ai făcut tot ce ai putut

ca să-ți protejezi mama, mai ales fiind copil.

Și tot ce ți-a făcut tatăl tău, știu efectele

pe care le-a avut asupra ta.

Te putem proteja de el.

Putem rezolva asta fără...

nu trebuie să faci asta, Steven.

De unde știi toate astea despre mine?

E posibil...

Știu că e ciudat.

Știu că e ciudat, dar sunt aici să-ți spun că există speranță.

Și indiferent cât de rău te simți acum,

sentimentele astea, sunt supraviețuibile.

Și știu asta pentru că am văzut-o, Steven.

Am văzut-o.

Nu pot...

Nu pot.

Ba da, poți.

Îmi pare rău.

Nu.

Doar stai cu mine.

E ușor.

Doar stai.

Steven, ești aici?

Trebuie.

Nu, nu trebuie.

Îmi pare rău.

Pentru că ai un viitor, îți promit.

Îți promit că există un viitor cu oameni care te iubesc.

Îți promit, Steven, acești oameni sunt...

Alo?

Bună, da.

Hei.

Voiam doar să rămân pe linie pentru a confirma.

Aveți o potențială victimă a sinuciderii la The Red Palm

așa părea.

Camera 15, nu?

Da, camera 15. Dar grăbiți-vă.

Cred că e...

Sunt deja pe drum.

Mai am doar un minut, așa că te sun înapoi.

Mulțumesc.

Ce?

Alo?

Da, bună.

Deci nimic aici la The Red Palm.

De fapt, managerul hotelului spune că nimeni nu

s-a cazat deloc azi-noapte.

Ce?

Dar un lucru cam ciudat.

Am găsit o gaură de glonț în peretele băii din camera 15.

Ai făcut?

Da.

Adică, nu pot spune sigur dacă asta e,

sau cât de recentă e, dar pare veche dacă ar trebui să ghicesc.

Vă mulțumesc pentru ajutor.

Eu... cred că nu...

mulțumesc.

Hei!

Hei!

Alo?

Alo?

Alo?

Hei.

Nu ești autorizat să fii la etajul ăsta, nu-i așa?

Nu. Eu...

Hai, omule.

Îmi placi.

Nu vreau să te raportez.

Se întâmplă ceva în laboratorul ăla.

Mi s-a părut destul de mort.

Opt, nu?

Da.

Ai spus că e un spital în turnul de vest?

Care e numele lui?

Iarăși nu.

Alo?

Hei.

Îmi pare atât de rău.

Tocmai mi-am dat seama că sora mea și prietena ei,

au făcut o farsă la numărul ăsta mai devreme în seara asta.

Și când mi-am dat seama că era...

Julia, nu.

Hai, ai spus că-ți vei cere scuze.

- Julia. - Așteaptă.

Eu...

Așteaptă, sora ta... așteaptă, sora ta se numește Julia?

Sora ta mai mică?

Da, ea e... îmi pare rău.

E puțin cam tânără.

Și tu ești Vivian?

Da.

De unde știai asta?

E 1 ianuarie 2009 unde ești tu, nu?

Tocmai a trecut de miezul nopții?

Da.

Trebuie să-ți spun ceva despre Steven Thomas.

Îl cunoști pe Steven?

Da, e o poveste lungă.

Dar ascultă, chiar acum, am nevoie să

mergi la spitalul Saint Jude din Palm Springs, bine?

Ai mașină?

Da.

Dar ce se întâmplă?

Steven a încercat să se sinucidă azi-noapte.

Și nu știu dacă o să reușească.

- Bine. - Bine?

Bine.

Eu... eu... eu...

Mă duc acum.

Așteaptă, tu ești persoana cu care a spus că a vorbit mai devreme în seara asta?

Nu știu. A...

A spus că a încercat să sune pe cineva,

dar că tot închidea.

Nu prea avea sens.

Dar oricum, oricine ai fi, îți mulțumesc.

A încercat să sune.

Linia vieții.

Linia vieții.

Pot să-ți iau numele?

Steven.

Nu vreau să vorbesc despre mine.

Am nevoie doar de o distracție.

Nu știu.

Poate poți doar să vorbești despre tine sau ceva?

Bine.

Înțeleg.

Sigur.

Ei bine, numele meu este Steven, de fapt.

Steven Jefferson.

Și numele tău de familie este?

Thomas.

Am înțeles.

Ei bine, asta e amuzant.

Amândouă numele noastre împreună formează un fost președinte întreg.

Îmi pare rău, doar... doar spun glume proaste.

Ai o familie?

Da, am.

Am o soție și un fiu.

Fiul meu... fiul meu împlinește 14 ani luna viitoare, de fapt.

Și e un mare fan Lakers.

Soția mea crede că are o iubită,

dar e prea timid să vorbească cu mine despre chestiile astea.

Și așa că, recent, am fost voluntar doar

de câteva ori pe an, de când am

intrat în practică privată.

Și mi s-a spus că scrierea unui memoriu

ar fi un exercițiu terapeutic bun.

Așa că am vreo cinci capitole scrise până acum.

Spune-mi o poveste.

Nu mai suport crizele astea.

Să inducem din nou hipotermia pentru a reduce edemul cerebral.

Liber!

Toc, toc.

Cine-i acolo?

Vezi vreodată un viitor între noi?

Steven.

Steven, uită-te...

Doar du-te.

Sunt viu.

Sunt viu.

Bine, rămâi cu noi, Steven.

Îl pierdem.

Liber!

Viu.

Sunt viu.

Sunt viu.

Sunt viu.

Știi că șansele lui nu sunt bune.

Și chiar dacă reușește, eu...

Nu suport să-l văd așa.

Trebuie să ies la o plimbare.

Andrew.

Îmi pare rău.

Bună,

Bună, Mary.

Cum te simți?

Bine, cred.

Deci simptomele tale de comoție au fost destul de ușoare,

dar tot vom vrea să te ținem peste noapte, bine?

De asemenea, e un detectiv aici care

ar vrea să vorbească cu tine.

Mary, bună.

Sunt detectivul Fredericks de la Poliția din Palm Springs.

Aș vrea să obțin mai multe informații despre soțul tău, Jason.

Da, e bine.

Mulțumesc.

Hei, Loretta.

Alo?

Dr. Williams?

Nu, eu... nu pot.

- Nu pot găsi o babysitter atât de repede. - Dr. Williams, îmi pare rău.

- E foarte urgent. - Hai.

Chiar nu-mi spui asta?

Trebuie doar să-ți arăt un lucru.

Trebuie să te sun înapoi.

O să fie foarte rapid.

Bine, deci pacientul din 204, tocmai...

Mi-au spus că nu e probabil să te trezești.

Nu cred.

Te cunosc.

Când vei face asta, vom vorbi mai mult, bine?

Nu vom ascunde lucruri.

Dar mi-e frică, Steven.

Dar încă sunt aici.

Și tu ești.

LINIA DE SALVARE

Traducerea și adaptarea: MEOO Team & Bărăgan Marius