Original subtitles

♪ AMINTIRI DIN COPILĂRIE ♪

Stai, că te-am prins!

Plouă, plouă!

Hai să fugim!

Hai mai repede, tu, Măriucă!

Du-te și-mi adă ceaslovul! Fugi!

Și pălăria! Hai, Măriucă, mai repede!

Văleu!

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele,

la casa părințească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama

o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei,

la prichiciul vetrei cel humuit,

de care mă țineam când începusem a merge copăcel,

la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca,

și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc,

parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!

Dragu-mi era satul nostru, cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede

că cristalul, în care se oglindește cu mâhnire Cetatea Neamțului

de atâtea veacuri!

He, he, he... 'tata mare!

Dragi-mi erau tată și mama, frații și surorile, și băieții satului,

tovarășii mei din copilărie, cu care în zile frumoase de sărbători,

cantând și chiuind, cutreieram prundul cu știoalnele, țarinile cu holdele,

câmpul cu florile și mândrele dealuri, de după care-mi zâmbeau zorile

în zburdalnica vârstă a tinereții!

Nică, dragul mamei, vezi că tac'tu e dus la coasă, că se scutură ovăzul acela pe jos,

și eu asemenea nu-mi văd capul de trebi. Tu mai lasă drumurile,

stai lângă mămuca și fă țevi,

și leagănă copchilul, c-apoi și eu ți-oi lua de la Fălticeni o pălăriuță cu tasma!

Acolo v-ați găsit joacă, măi? Ei drăcia dracu', c-acuș vă croiesc!

Ioane!

Ioane, unde ești, ghiavole?

Auraș, păcuraș, scoate apa din urechi, Că ți-oi da parale vechi,

și ți-oi spăla cofele și ți-oi bate dobele.

Auraș, păcuraș, scoate apa din urechi, Că ți-oi da parale vechi,

și ți-oi spăla cofele și ți-oi bate dobele.

Una pentru Dumnezeu, una pentru dracu',

și una că să-l încui în fundul știoalnei cu bulbuci la gură.

Ei lasă că te-oi învăța eu, ai veni tu acasă, coropcarule,

când te-o răzbi foamea ș-apoi atunci 'om avea altă vorbă!

Ăsta-i Nică!

- A rămas în chelea goală. - I-o luat mă-sa ițarii.

Doamne, ferește! Ptiu, piei drace!

Văleu!

Mămucă!

Mămucă, iacătă-mă-s!

Bate-mă, ucide-mă, numai dă-mi ceva de mâncare!

Hai de mănâncă!

Dar să știi că mi te-ai lehămețit de la inimă;

doar să te porți tare bine de-amu',

să mai fiu ce-am fost pentru tine, dar nu știu, zău!

Văzând că m-am pus rău cu mama, umblu tot cu binișorul pe lângă dânsa.

Într-o zi îmi zice cu blândețe,

"Dumnezeu să te înzilească, Ionică, dragul mamei,

"și să-ți deie toate darurile sale cele bogate dacă te-i purta cum văd

că te porți de-o bucată de vreme încoace!"

Și mai multă mustrare am simțit în cugetul meu decât oricând.

Și să nu credeți că nu mi-am ținut cuvântul de joi până mai de-apoi,

că mai aveam și alte bunuri.

Când mă lua cineva cu răul puțină treabă făcea cu mine,

când mă lua cu binișorul, nici atâta,

iar când mă lăsa de capul meu făceam câte-o drăguță de trebușoară ca aceea,

de nici sfânta Anastasia, izbăvitoarea de otravă,

nu era în stare a o desface, cu tot meșteșugul ei.

De ce vă-mpingeți, măi? De ce vă-mpingeți?

Intră mai repede, mă, Fănică, Haideți, hai! Hai, mai repede!

- Tata! - Săru'mâna, Sfinte Părinte!

Bună ziua, copiii mei!

Intră, moșule, așează acolo. Așa.

În toate sâmbetele să se procitească băieții și fetele,

adică să-i asculte pe fiecare de tot ce au învățat peste săptămână.

Și câte greșeli va face să i se însemne cu cărbunele.

Iar la urma urmelor de fiecare greșeală să-i ardă școlarului câte un Sfânt Niculai.

Taci tu! Ce tot râzi atâta, că te-aude popa.

E, ia poftim de-ncalecă, fata tatii,

- să faci pocinog Sfântului Niculai! - Lasă, părinte, nu chiar de astăzi!

Ba da, ba da, pentru cei silitori pitaci și colaci.

Iar pentru ceilalți, calul bălan.

- Săru'mâna, mătușă Mărioară! - Ei, ce-ți trebuie acum?

- Nu-i acasă văru-tău Ion. - Da' unde-i?

E dus cu moșu-tău Vasile sub cetate, la o piuă din Codreni, s-aducă niște sumani.

Apoi, mai rămâi sănătoasă, mătușă Mărioară. M-oi duce singur la scăldat, ce să fac?

Săru'mâna!

Dar în gândul meu: "Știi c-am nimerit-o? Bine că nu-s acasă!

Și de n-ar veni degrabă, și mai bine-ar fi!"

Dar bine, ghiavole, aici ți-e scăldatul? Coboară-te jos, tâlharule!

Cum să te cobori, că jos era prăpădenie!

Ei, lasă că-ți arată ea, mătușa Mărioara!

Dă-te jos, ghiavole!

Las' că ți-arăt eu ție acuma! Ai să vezi tu cireșe acuma!

Stai! Stai că pun eu mâna pe tine!

Stai, că ți-oi da eu de cheltuială! Hoțule!

Ce, n-ai ce mânca, fățarnice, la casa ta?

- Na, că te-am prins! - Văleu!

Mă zvârl peste gard, de parcă nici nu l-am atins, și-mi pierd urma,

ducându-mă acasă și fiind foarte cuminte în ziua aceea.

Smântânește, Smarando, dacă ai ce!

Poate c-au luat strigoaicele mâna de la vaci, mămuco.

Doamne, prinde-l-voi, strigoiul cela, odată la oală cu smântână...

Se cunoaște el, strigoiul care o mâncat smântână, după limbă.

Urât mi-a fost în viața mea omul viclean și lingău,

drept să-ți spun dragul mamei.

Și doar mă și feream eu într-o părere să nu mai dau peste vreo pacoste,

dar naiba mă-împingea, de le făceam atunci cu chiuita.

- Dar, cireșele? Dar cânepa? - Da, da. Trebuie să plătească!

Păi tata munculița mea... Da' ce? Cine-i de vină? Că nu-i copchilul...

Da' n-are ce mânca? Ei, drăcie! Trage-i o mamă de bătaie!

Da' de ce? De ce să fure? Și ce-mi fură? Da' ce, n-are...

Ei și dacă a mâncat?

- Păi să vezi ce-i cânepa aceea acolo! - Se joacă.

Ei, se joacă? Să se joace la tine acasă! Da!

- Unde-o fi împielițatul? - Ei, l-oi găsi prin cele păpușoaie.

- De unde știi dumneata că el e vinovatul? - Păi dar cum? Dar pălăria?

Da, da. Am fost la fața locului și pălăria era la poalele cireșului. Așa-i!

O să-i trag o chelfăneală când o ajunge diseară acasă, de-o să mă pomenească.

Stricăciunea s-o făcut, vinovatul trebuie să plătească.

- Așa-i! - Eu nu plătesc nimic!

Da' de ce-o stricat cânepa și cireșele femeii?

- Cine și ce are cu munca omului? - Da, ai dreptate. Dar vorba aceea,

- "Nu plătește bogatul, ci vinovatul!" - Așa e!

Trebuie să fie de față când s-o ispăși cânepa și cireșele.

- Să fie de față! - Fără tocmeală!

Drept vorbind și moș Vasile era un cărpănos și-un pui de zgârie-brânză

ca și mătușa Mărioara. Vorba ceea, "Au tunat și i-au adunat!"

- Cireșele mele irosite... - Apoi ți le plătesc.

Trebuie să-l mai iei de chică, că-i tare obraznic!

Mă rog, mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem, de n-aveai cap

să scoți obrazul în lume de rușine.

Na, satură-te de cireșe!

De-amu' să știi că ți-ai mâncat lefteria cu mine, spânzuratule!

Ei, s-a trece ea și asta: obraz de scoarță și las-o moartă-n păpușoi.

Domnu' învățător!

Domnu' învățător!

E-hei, ai adus apă, fata moșului.

Bună și rece!

Mulțumescu-ți, scumpita! Ia să-ți dea moșu'... niște bomboane!

Tata mare!

Ce-i cu voi?

Da' cu voi ce-i, mă?

Iată și țâcă.

Ia stai.

Dumitrele, ce face mămucă-ta?

Mama coase o cămașă pentru mine.

Da...

Da' ia spune tu acum, care e persoana întâia când am făcut eu zicerea asta?

- Eu, pentru că eu am vorbit. - Bun, dar persoana a doua care e?

Măta, domnule învățător, că eu cu mâţa am vorbit.

Bun! A treia?

- Mama lui Dumitrel, domnule învățător. - Bun! Da' acum ia întrebați-mă voi pe mine,

să mă încredințez, priceput am fost când am făcut azi la școală lecția despre pronume?

Ce face mama matale, domnu' învățător?

Ei, mai țâcă, mama mea e acum un pumn de ţărână.

Scoală, duglișule, înainte de răsăritul soarelui!

Iar vrei să te pupe cucul armenesc,

să te spurce să nu-ți meargă bine toată ziua?

Hai, scoală!

I-auzi!

Așa mă amăgea mama cu o pupăză, care-și făcea cuib de mulți ani într-un tei

foarte bătrân și scorburos pe coasta dealului,

la moș Andrei, fratele tatei cel mai mic.

Mă scula în toate zilele cu noaptea-n cap din pricina ei.

Și cum mă scol, îndată mă și trimite cu de mâncare în țarină,

la niște lingurari ce-i avea tocmiți prășitori în Valea-Seacă,

aproape de Topolița.

Și cum stăm eu acum și mă chiteam în capul meu că șarpe cu pene nu poate să fie,

după cum auzisem din oameni, că se află prin scorburi câteodată și șerpi,

unde nu mă îmbărbătez în sine-mi și bag mâna, să scot pupăza de pe ouă.

Mă, anapoda lucru ș-aista!

Acuș iau varga din coardă, și vă croiesc de vă merg peticele!

Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții,

la ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri

pline de îngrijire.

Eeee, vine tata!

Încă te uiți la ei, bărbate, și le dai paiele?

Lasă-i și tu, măi nevastă, că se bucura de venirea mea.

Numai de-ar fi sănătoși, să mănânce, să se joace, acum, cât îs mititei,

că le-o trece lor zburdăciunea când or fi mai mari

și i-or lua grijile înainte. Nu te teme, că n-or scăpa de asta!

Ș-apoi este o vorbă, "Dacă-i copil, să se joace,

"dacă-i cal, să tragă, și dacă-i popă, să citească!"

mă, stați, mă, stați, mă, că mă dărâmați!

Tata mare, copile!

Așa eram eu la vârsta acea fericită, și așa cred că au fost

toți copiii de când îi lumea asta și pământul,

măcar să zică cine ce-a zice.

- Ei, ei! Ajungă-ți de-amu', herghelie! - Hai, gata de-amu'! Gata!

Hai, treci și tu!

Na-vă de cheltuială, ghiavoli ce sunteți!

Nici noaptea să nu mă pot hodini de incotele voastre?

Hai, și tu la culcare!

Așa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunății, pe cât mi-aduc aminte.

Și-mi aduc bine aminte, căci brațele ei m-au legănat,

sânge din sângele ei și carne din carnea ei am împrumutat

și a vorbi de la dânsa am învățat.

Văleu! Pupăza mea!

- Da' ce-i țațo, arde? - Mi-o luat pupăza!

Doamne ferește!

Văleu, Doamne! Mai auzit-ai dumneata, cumnată, una ca asta?

Să fure Ion pupăza care ne trezește dis-de-dimineaţă la lucru de-atâția ani!

Ce spui dumneata, cumnată? De-amu' bine că știu!

Las' că ți-l iau eu la depănat!

Nici nu te mai gândi la asta, cumnată Smarandă!

Zbânțuitul ista al dumitale nimica nu scapă!

Ce mai atâta? Ce ne-om face de-amu' fără pupăză?

Cine ne-o mai trezi din somn?

Mi-au spus mie cine l-o văzut că Ion o luat-o.

Gâtu-mi pun la mijloc!

- Ei, cumnată! - Văleu, văleu, văleu!

Auzi dumneata, să fure ceasornicul satului!

Las' că pun eu mâna pe el! Îi cer eu socoteală.

Da' nu te mai plânge și mata, cumnată Măriucă!

Ei, Doamne! Da' ce-i, puțin lucru?

Doamne! Doamne, ce nenorocire!

Hâi, opt-un cal, că nu-i departe Galații, hâi!

Departe ai lăsat pe vodă, măi voinice?

Ia seama de ține bine telegarii aceia, moșule, să nu ți-i ieie vântul!

Alba-nainte, albă la roate, Oiștea goală pe de-o parte.

Hâi! opt-un cal, că nu-i departe Galații, hâi!

Of, de-aș ajunge odată în târg, să scap de râia asta!

- Hai, boala dracului! - Nu vrei să facem schimb?

Na-ți-o frântă că ți-am dres-o, cred că nu mi-o luat dracu' mințile!

Hai odată, mânca-te-ar lupii să te mănânce! Hai râie, n-auzi?!

- Hai la roată, hai la roată! - Hai la opinci!

Haida, haida la opinci!

Ieftin, ieftin ieftinior! Pentru fete și feciori!

Inimioara înflorată... Dă bănuții la băiatu'!

Inimioara înflorată, Cine-o ia, noroc îi poartă!

Zică lumea ce o vrea, Dragostea-i în mâna mea!

Ieftin, ieftinior, să vină coșul iar!

Ieftin, ieftin, ieftior!

Galben, galben, gălbior! Ieftin, ieftin, ieftior! Inimioara înflorata!

După cântec se cunoaște pasărea.

Ieftin, ieftin, ieftior! Râca turturică, Dragă păsărică!

De vânzare, vânzăior! Ia păsărica frumușica!

Ieftin, ieftin, ieftior! Rică-rică turturică!

Păsărică frumușică!

De vânzare ți-i găinușa ceea... măi băiete?

De vânzare, moșule!

- Și cât cei pe dânsa? - Cât crezi și dumneata că face!

Ia ad-o-ncoace la moșul, s-o drămăluiască!

Iaca poznă, c-am scăpat-o!

Ce gândești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului?

Dacă nu ți-a fost de cumpărat, la ce i-ai dat drumul?

Că nu scapi nici cu junca asta de mine! Înțeles-ai?

Dar știi că ești amarnic la viață, măi băiete!?

Nu cumva ai pofti să-mi iei vițica pentr-un cuc armenesc?

Nu-ți pară lucru de șagă, moșule!

Pesemne te mănâncă spinarea, cum văd eu, mai țâcă, și acum te scarpin,

dacă vrei, de-i zice "Aman, puiule!" când vei scăpa din mâna mea!

Ia stai oleacă, să te duc eu la tat-tu, că era pe-aici mai adineaurea!

Să văd, el te-o trimes cu pupăza, să spurci iarmarocul?

Toate ca toate, dar când am auzit eu de tată pe loc mi s-o muiet gura.

Și unde am croit-o la fugă spre Humulești, uitându-mă înapoi să văd,

nu m-ajunge moșneagul?

Căci îmi era acuma că nu mai am scăpare de dânsul, drept să vă spun.

Vorba ceea, "Lasă-l, măi! L-aș lăsa eu, dar vezi că nu mă lasă el acum!"

E mare poznă cu mătușa lui moș Andrei. O sculat mai tot satul în picioare!

O pus-o pe mama în mare supărare!

Da' ce, nu cumva vreți să ziceți că eu am furat pupăza?

Tu ai furat pupăza! Tu ai furat pupăza!

Taci, măi, din gură! Atâta doar mai trebuie, să audă și mama!

I-auzi, bădiță!

Doamne, cum sunt unii, de năpăstuiesc omul chiar de sfânta dreptate!

Nu-i așa, surioară?!

Dar în gândul meu, "Când ați ști voi câte o pătimit sireaca din pricina mea,

și eu din pricina ei, ne-ați plânge de milă!"

Doamne, cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată,

luându-se după gurile cele rele!

Ia mai bine să cinstim câte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor noștri.

Lasă-mi și mie oleacă de vin din acela.

Dacă ai sta să faci boală rea din ţâţe, zău că ar trebui de la o vreme

- s-apuci câmpii! - Ce-ai spus?

- Așa-i cumnată! Auzit-ai dumneata? - Să mai pui altădată temei

pe vorbele oamenilor.

Iaca, așa se poate înșela omul de multe ori, când nici n-o gândit,

dacă nu știe a judeca bine.

Însa iar mă întorc și zic, "Tot pățitu-i priceput!"

Nu merge mult după asta și-ntr-o zi îndeamnă păcatul pe bădița Vasile, tântul,

că mai bine nu i-oi zice, să puie pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească.

Nică, băiet mai mare și înaintat la învățătură până la genunchiul broaștei,

era sfădit cu mine din pricina Smărăndiței popii.

...să...

...însă...

...în ispită.

"Măi, s-a trecut de șagă, zic eu, în gândul meu.

Încă nu m-o gătit de ascultat, și câte au să mai fie!"

Mă gândeam cum să mă scutesc de călăria lui Bălan și de blagoslovenia

lui Niculai, făcătorul de vânătăi.

Să fug, să fug!

În înaltul cerului, Văzduhul pământului

Pe deasupra codrilor, Peste vârful munților

Prin ceața măgurilor, Spre noianul mărilor,

La crăiasa zânelor, Minunea minunilor, din ostrovul florilor.

Nu mă mai duc la școală, mămucă, să știu bine că m-or omorî!

Pre cel ce încununează cu milă și îndurare.

E păcat să rămâi fără leac de învățătură.

Nu știi tu că omul învățat înțelept va fi?

Mama era în stare să toarcă în furcă și să învăț mai departe.

Citea acum la ceaslov, la psaltire și Alexandria mai bine decât mine.

Și se bucura grozav când vedea că mă trag la carte.

Hei, hei! Alta făină se macină acum la moară.

Am lăsat muștele în pace și-mi iau alte gânduri, alte măsuri.

Ei, nu-i după cum gândește omul.

Măi băieți, hai și noi să dăm ajutor la drum.

N-o fi satul nostru mai leneș ca alte sate. Hai!

Ușurel, ușurel, bă!

Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat

pe oameni la o clacă de dres drumul.

Fugiți, mă, fugiți!

Fugiți, că l-o luat pe bădița Vasile la oaste, bă!

Fugiți, mă, fugiți!

Lasă, mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii.

Iaca pentru ce scosese atunci vornicul oamenii la clacă.

Așa, cu amăgiri, se prindeau pe vremea aceea flăcăii la oaste.

Ei, ei! Pe bădița Vasile l-am pierdut. S-o dus unde i-o fost scris.

Și părintele Ioan umbla acuma cu pletele în vânt

să găsească alt dascăl, dar n-a mai găsit un bădița Vasile,

cuminte, harnic și rușinos că o fată mare.

Așadar, școala o rămas pustie pentru o bucată de vreme.

Haide, măi, mânjilor, măi!

Stai, mă...

Voinic tânăr, cal bătrân, greu se-îngăduie la drum.

Hai, mă! Hai.

Măi, dar voi nu plecați cu uratul noaptea asta?

E devreme, dom' învățător!

Ce devreme? C-o trecut de toacă.

Ia, urați așa cum v-am învățat eu la clasă!

Aho, aho, copii...

Nu așa, mă! Cu toți odată. Hai!

Mâine anul se-noiește, Plugușorul se pornește

Și începe a brăzda, Pe la case a colindă.

Ia mai îndemnați, măi! Hăi, hăi!

Și-ncă odată, măi flăcăi! Hăi, hăi!

Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are!

Semne bune de belșug Pentru brazdă de sub plug.

Ia, mai mânați, măi flăcăi! Hăi, hăi!

Și-ncă odată, măi, flăcăi! Hăi, hăi!

Ei, nașterea voastră de plozi!

De abia s-au culcat găinile și voi ați și început!

Ia stați că v-arăt eu oleacă vouă, blestemaților!

Ia stați să v-arăt! Ia stați!

Ne-ajunge! Aoleu!

Ia stați oleacă!

Hai mai repede, că ne-ajunge!

Hodorogea, ia-mă și pe mine!

Stai mai încet!

Măi, al dracului venetic și ceapcân de popă!

Nici n-am apucat a-i zice "Drele pe podele și bureți pe pereți,

Câte pene pe cocoș, atâția copii burduhoși",

cum obișnuiesc a zice plugarii pe la casele ce nu-i primesc.

Hai să mergem și-n ograda asta.

Ură tu, măi Chiriece, iar eu cu Zahei să pufnim din gură ca buhaiul!

- Eu mă duc acasă. - Taci măi!

Taci, mai, din gura! Vino soro și tu!

Plugușorul se pornește, Plugușorul tras de boi,

Plugușorul tras de noi.

Ia, mai mănați mai flăcăi! Hai, hai!

Și-ncă odată, măi, flăcăi! Hăi, hăi!!

Vai, aprinde-v-ar focul! Colinzi se cheamă aistea?

Ptiu de capul cui v-o învățat! Mi-ați făcut casa de râs.

Haide, uăi, mai repede!

Încă una-două de astea și ne scot oamenii afară din sat ca pe niște lăieși.

Mie mi-e frig, nu-mi mai trebuie...

- Unde ți-e coasa, băi? - Am prăpădit-o.

Hai, mă, mai repede!

Mi-o înghețat chicioarele.

Degrabă sădim acasă.

Ța, ța, ța, căpriță, ța!

De la munte te-am adus Cu cercei și cu hurmuz

Cu cercei și cu mărgele și-n gură făr' de măsele!

Hai, dă-i una, hai dă-i opt...

Aaa, mi-e somn!

Cu jurământ deci la anul să umblăm tot împreună!

Nu-i rău, măi Ștefane, să știe și băietul tău oleacă de carte,

nu numaidecât decât pentru popie, cum citește Smaranda.

Dacă nu-i glagorie în cap, nu-i, și pace bună!

Lasă, măi Ștefane și Smărănducă, nu vă mai îngrijiți atâta,

că am să iau nepotul cu mine

și am să-l duc la Broșteni, cu Dumitru al meu, la profesorul Nicolae Nanu.

Băietul văd că are ținere de minte, și-ți vedea voi ce-o ieși din el.

Să fii cuminte, Nică! Să asculți de bunicu'!

- Ei, rămâneți sănătoși! - Mergi sănătos, tată!

- Vezi de băietul ăsta al meu! - N-avea grijă! Lasă, am eu grijă!

- Săru'mâna, bunicule, drum bun! - Să trăiți, măi!

- Săru'mâna, bunicule! - Să trăiți și să fiți sănătoși, măi!

Ia și asta!

Lasă, că-l mai aduc eu pe Nică, la vară.

Ai grijă de tine, Nică, dragul mamei!

- Să fii cuminte, zbânțuitule! Auzi? - N-avea grijă!

- Mergeți cu bine! - Sănătate!

Iaca, un lup vine spre noi, jupânășică!

Vai de mine, unde să mă ascund?

Despre mine, ascunde-te unde-i ști,

că eu i-am spus că nu mă tem nici de-o potaie-ntreagă.

Așa-i că s-a deochiat vremea?

Mă miram eu să fi mâncat lupul iarna asta așa de-n pripă.

Și iaca așa! Pentru a căpăta voie, să mă fac, ia, acolo un popă prost,

răspopit până la urmă, a trebuit să înșir atâtea școli și să-mi las satul.

A doua zi cu bunicul și cu Dumitru, fratele mamei cel mai mic,

am purces din nou la drum până ce am ajuns la Broșteni,

unde m-o așezat bunicul în gazdă cu toată cheltuiala lui la una Irinuca.

Bine te-am găsit, Irinucă!

Bine ai venit sănătos!

Am adus copiii să-i dăm la oleacă de învățătură, că...

Haide măi, Dumitre, măi, ține-te, măi!

Alunecă opincile!

Îi dăm la școală la profesorul Nicolae Nanu.

Cocioabă, un bărbat dus în munte la cherestea, o fată balcâză

și cele două capre râioase, era toată averea Irinucăi.

Ori s-o prins cartea de noi, ori nu. Dar râia căprească știu că s-o prins.

Ei, ei! Ce-i de făcut? Gardul și casa femeii dărâmate la pământ,

o capră ruptă în bucăți, nu-i lucru de șagă.

Uitasem acum și râie și tot de spaimă.

"Strânge repede ce mai ai până când nu vine baba,

"și hai să fugim cu pluta", zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla.

În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimica toată?

Ia, am fost și eu în lumea asta un boț cu ochi,

o bucată de humă însuflețită din Humulești,

care nici frumos până la douăzeci de ani,

nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la patruzeci nu m-am făcut.

Dar și sărac așa ca în anul aista, ca în anul trecut și că de când sunt,

niciodată n-am fost!

Mâine anul se-noiește, Plugușorul se pornește,

Și începe a ura Pe la case-a colindă.

Ia mai mânați, măi flăcăi! Hăi, hăi!

Bună seara la fereastră! Am venit la dumneavoastră.

Dragă gazdă, odihnești? Ori numai ne amăgești?

Ia mai urați, măi flăcăi! Hăi, hăi!

Să trăiți, să înfloriți Întru mulți ani fericiți!

Tot cu mese-ntinse, Cu făclii aprinse!

Cu pahare pline și zile senine!

Ia, mai urați, mai flăcăi! Hai, hai!

Pe deasupra codrilor

Din înaltul cerului Spre noianul marilor

La Crăiasa Zânelor

Pe deasupra codrilor

Din înaltul cerului Spre noianul mărilor

La Crăiasa Zânelor.